Rezolvare subiecte biogeografie

1. Relaţiile biosferei cu celelalte geosfere; limitele biosferei

Ca ştiinţă geografică, biogeografia tinde să identifice raporturile care există intre populaţiile

vegetale şi animale cu celelalte fenomene si procese care au loc in invelişul geografic

(atmosferic. acvatic si terestru).

Biogeografia imbrăţişează un domeniu vast de probleme, din care se pot desprinde trei direcţii

mari de cercetare in domeniul plantelor şi animalelor: ecologia, corologia şi biocenologia.

Ecologia studiază relaţiile ce se stabilesc intre organismele vii şi mediul inconjurător,

raporturile de interactiune şi de influentă reciprocă existente intre organisme şi mediu.

Corologia studiază răspândirea diferitelor specii, genuri, familii de organisme, arealul pe care

acestea il ocupă şi modul in care Pămantul este regionar din punct de vedere floristic şi faunistic.

Biocenologia constituie partea biogeografiei care se ocupă cu studiul comunităţilor vegetale şi

animale( biocenozelor), privite sub diferite aspecte: organizare, componenţă taxonomică,

dinamică şi repartiţie geografică pe suprafaţa Globului.

Frontiera superioară a biosferei este conditionată de intensitatea critică

a radierii solare, letală pentru organismele vii.

In atmosferă, viata se desfasoara mai intens la limita inferioara a acesteia (partea inferioara

troposferei). Densitatea cea mai mare a organismelor vii se plaseză până la inaltimea de 50-70 m.

Frontiera inferioară a biosferei in litosfera ajunge pană la cea mai profundă

zonă a păturii sedimentare. Este o limită teoretică,deoarece din cauza absentei

fisurilor deschise si a hranei, este rar atinsă.

Limita maximă pană la care pot aiunge formele de viata in hidrosferă

corespunde celor mai mari adâncimi oceanice (11 034m).

Frontierele biogeochimice ale biosferei sunt insa imprecise, deoarece sunt foarte

dinamice.Datorita miscarilor tectonice verticale, substantele biogene se scufunda la mari

adancimi, care nu pot fi exact determinate.

2. Definiţi noţiunile: biotop, biocenoză, ecosistem, biom, biosferă, vegetaţie

Biotop = mediul georafic in care traieste u grup de plante si de animale in conditii omogene.

Biocenoză = totalitatea organismelor vii, care populează un anumit mediu, formand cu el un

totunitar.

Ecosistemul =Ansamblul format din biotope si biocenoză , in cadrul caruia se stabilesc relatii

stranse, atat intre organisme, cat si intre acestea si factorii abiotici.

Biomul = comunitatea ecologica formata din mai multe ecosisteme similare.

Biosfera = invelis al Pamantului in care se desfasoara viata

Vegetatie = totalitatea plantelor dintr-o regiune, zona, ţară distribuite si associate dupa anumite

conditii naturale.

3. Factorii abiotici ai mediului şi influenţa lor asupra organismelor: lumina,

temperatura, umiditatea, solul, relieful, vântul, focul

Influenţa luminii asupra organismelor

La nivelul regnului animal, lumina influeteaza : coloritul, ritmul activitatii, bioritmurile zilnice

si sezoniere care duc la diapauza insecteloor, reproducerea păsarilor si mamiferelor, năpârlirea si

acumularea grăsimilor, hibernarea unor mamifere.

Pentru marea majoritate a speciilor vegetale si animale, lumina reprezinta un factor ecologic

fundamental, cu impact direct asupra morfologiei, fiziologiei si comportamentului acestora.

Procese fiziologice influentate de lumina:

Asimilatia clorofiliana – toate speciile vegetaleau nevoie de lumina pentru procesul de

fotosinteza

Evapotranspiratia – asigura circulatia substantelor minarale de la radacina catre Frunze,

unde are loc elaborarea hranei.

Caracteristi morfologice influentate de lumina:

Cresterea si forma plantelor: plante crescute in semiintuneric sau umbrire intense au

tulpini lungi,subtiri, frnze slab dezvoltate (alb-galbui)

Modelul architectural al formatiunii vegetale – reprezinta rezultatul adaptarii

deferentiate la lumina a speciilor

Influenta luminii asupra animalelor

La nivelul regnului animal, lumina influenteaza : coloritul, ritmul activitatii, bioritmurile

zilnice si sezoniere care duc la diapauza insectelor, reproducerea pasarilor si mamiferelor,

hibernarea unor mamifere.

Existenta speciilor animale in conditii foarte diferite de iluminare este posibila datorita

adaptarii particulare ale acestora, respectiv:

Coloratia de dezagregare – in desene si tonul peisajelor si oualor la multe pasari, la

reptile si la unele mamifere.

Homocromia permanenta – apare in medii bine definite cromatic (polare, desertice, medii

acvatice cu trasparenta ridicata a apei).

Fitominarea – capacitatea organismelor animale de a imita aspectul unor elemente ale

speciilor vegetale.Ete foarte importanta pt unele organisme in contextual relatiilor

bilaterale de protectie a speciilor

Culoarea de avertizare – sfideaza dusmanul printr un colorit vizibil, strident, scopul fiind

de aparare( intalnit in special la reptile).

Temperatura si influenta sa asupra organismelor vii

Majoritatea organismelor suporta temperature ce variaza intre 0 si 50 grade C.Foarte putine

specii suporta temperature mult mai coborate sau mult mai ridicatet decat valorile mentionate

anterior.

Specii adaptate la temperaturi foarte scazute: alge rosii care traiesc pe gheturi; specii de pesti si

amfibieni care rezista la temp sub 0 grade C

Specii adaptate la temperature foarte inalte: in deserturi tropicale, in Pacific (bacterii care

suporta 300-400 grade C) , in zona gheizerelor.

In functie de toeranta fata de variatiile de temperature, organismele vii se impart in 2 categorii:

Curiterme (suporta variatii de temp)

Stenoterme( adaptate la temperature constante)

Adaptari la temperature ale plantelor

1. Adaptari morfologice la temperature scazute

dispunerea ramurilor la suprafata solului, rezultand forme pitice

cresterea sub forma de pernita semisferica sau covor

formarea tulpinilor si a ramurilor in sol, la suprafata aflandu-se decat frunzele si florile

2. Adaptari morfologice la temperature ridicate:

Formarea unei paturi de perisori la baza tulpinii

Dispunerea pe vericaa a frunzelor, parallel cu razele soarelui

3. Adaptari fiziologice la temperature scazute

acumularea in cellule a zaharurilor si sarurilor

secretarea unor pigmenti diferiti in functie de anotimp

4. Adaptari fiziologice la temperature ridicate

dezvoltarea suberului, ca tesut isolator de protectie

Adaptari la temperatura ale animalelor

In functie de toleranta fata de variatiile de temperature, ca si plantele, organismele animale se

impart in 2 categorii:

1. Euriterme

2. Stenoterme: a) megaterme

b) psichrofile

Adaptari morfologice, fiziologice si comportamentale ale animalelor:

1. Adaptari morfologice la temperature scazute:

Prezenta unei blani groase

Tesut adipos bine dezvoltat

Culoare inchisa a corpului

2. Adaptari comportamentale:

Aglomerarea indivizilor

Cautarea microhabitatelor mai calde in altitudine

Saparea de galerii

3. Adaptari fiziologice:

Hibernarea

Influenta umiditatii asupra organismelor

Apa reprezinta un constutuient fundamental al organismelor vii. Unele organisme contin foarte

multa apa (peste 90%- tomatele, pepenii).

Marea majoritate a plantelor isi obtin apa din franjurile si porii solurilor sau di panza freatica.

Datorita faptului ca nivelul piezometric variaza de la o regiune la alta, plantele si au dezvoltat

diverse radacini in scopul accesarii resurselor de apa din sol.

Sistemele radiculare ale platelor in patru mari categorii: sistemu pivotant, sistemul ramifiat,

sistemul cu extensiune laterala si sistemul radiar intensive sau fasciculat.

1. Sistemul pivotant (cu extensie verticala) este specific mediilor cu deficit de umiditate,

unde nivelul piezometric se afla la mari adancimi (lucerna, saxanul) intalnit in medii

aride si semiaride

2. Sistemul ramificat , specific plantelor care ocupa areale suprapuse regiunior cu umiditate

variabila (frasin, pir); intalnit in mediile cu umiditate variata

3. sistemul cu extensie laterala, intalnit la numerose specii din climatul arid.Radacinile se

dezvolta pe orizontala, in imediata apropiere a suprafetei solului (cactusi); intalnitin

mediile cu deficit de umiditate

4. Sistemul fasciculat este specific diferitelor specii de rogozuri

Evapotranspiratia - proces fiziologic dependent de umiditate

Prin procesul de evapotranspiratie se creeaza un circuit permanent al apei intre sol si planta;

prin intermediul sistemului radicular, plantele absorb apa din sol, iar prin intermediul aparatului

foliator, sub influenta directa a luminii si temperaturii, aceasta este eliminate in atmosfera.

Rolul apei pentru organismele animale

Ca si plantele, animale au nevoie de apa pentru indeplinirea functiilor vitale.Acestea isi

procura apa necesara atat din sursele prezente in mediul lor de viata (izvoare, rauri, lacuri, balti,

mlastini, mari, oceane) , cat si din plantele cu care se hranesc.

Clasificarea animalelor in functie de relatia lor cu apa:

Hidrobionte = traiesc exclusive in mediul acvatic (pesti, baleen,

delfini)

Higrobionte = isis desfasoara o parte din activitate in apa si o parte pe

uscat (broasca testoasa de uscat, vidra, morsele, castorul)

Troglobionte = in medii mai umede de tipul pestilor (lilieci, insecte)

Xorobionte (dromaderul, camila cu doua cocoase, broaste balon,

reptilele)

Influenta invelisului edafic (solului) asupra organismelor

Factorii edafici care influenteaza existenta si dezvoltarea organismelor vii sunt reprezentati de

totalitatea caracteristicilor fizico-chimice alle solurilor.

Este cel mai recent strat al scoartei terestre rezultat din interactiunea roca-relief-climat-

organisme vegetale si animale-timp.

Fertilitatea solului este determinate de continutul de substante organice (humus).

Importanta invelisului edafic:

Solul reprezinta suportul dezvoltarii speciilor vegetale

Este rezorvor de substante nutritive

Categorii de plante independente de sol:

Plante parazite nu realizeaza asimilatie clorofiliana, ele extragandu-si substantele

nutritive din corpul speciilor vegetale sau animale pe care le paraziteaza (mana vitei de

vie, vascul, torţelul care paraziteaza lucerna)

Plante saprofite se hranesc pe seama resturilor organice aflate in descompunere

(putregaiuri, frunze aflate in descompunere)

Plante epifite folosesc drept support corpul altor specii vegetale (orhideele)

Influenta factorilor geomorfologici (reliefului) si influenta lor asupra organismelor

Altitudinea determina etajarea speciilor

Expozitia versantilor

Procesele morfologice (alunecari de teren, creep)

Panta (versantii hogback – 90 grade)

Depresiuni bine inchise favorizeaza inversiuni de temperature si de vegetatie

Factori abiotici cu actiune mecanica asupra organismelor vii

Vantul

Prin viteza si frecventa, vantul poate exercita o actiune mecanica insemnata asupra invelisului

vegetal. Extinderea in altitudine a formatiilor forestiere este limitata adesea de vanturile

puternice, al carui impact asupra strsturilor arboricol si arborescent este materializat prin

desfolieri.

Influenteaza evapotranspiratia ,distruge vegetatia, limiteaza extinderea in latitudine si altitudine

a zonelor si etajelor de vegetatie.

Focul

Sursa incendiilor poate fi naturala sau antropica.Acesta se poate declansa spontan in mediile

afectate de seceta prelungita, in care vegetatia deshidratata intens se poate aprinde la cea mai

mica scanteie sau pot fi cauzate de fulgere.

De cele mai multe ori, omul este responsabil de producerea incendiilor , pe care le declanseaza

in mod deliberat sau involuntar.

Ecosistemele afectate s-au adaptat noilor conditii. In special in cadrul padurilor naturale, pe

termen mediu si lung, incendiile pot avea ca effect cresterea biodiversitatii, prin crearea unui

spectru mai larg de habitate de-a lungul succesiunilor vegetale.

4. Plante indicatoare de lumină, temperatură, umiditate, pH, compoziţie chimică,

textură şi structură a solurilor

Categorii de plante indicatoare de lumina:

Heliofile: indica medii cu intensitate ridicata a luminii (iarba campului, colilia, pinul,

salcamul)

Heliosciofile = suporta o oarecare umbrire (afinul)

Plante ombrofile = adaptate la umbrire intense ( rodul pamantului)

Categorii de plante indicatoare ale unui anumit regim termic:

Plante megaterme, adaptate la o temperature medie anuala de peste 20 grade C (palmierii)

Plante mezoterme , cu adaptari la temperature medii anuale care variaza intre 15 si 20

grade C (maslin, castan, stejar de pluta, stejar vesnic verde)

Plante mictroterme, include grupa celor care rezista la temperature medii anuale cuprinse

intre 0 si 15 grade C.

Plante hechistoterme adaptate la temperature anuale scazute, < sau egale cu 0 grade C

Categorii de plante indicatoare de umiditate includ:

Plante hidrofile, legate nemijlocit de mediul acvatic (ciuma balţii, nufarul alb, trestia de

balta)

Plante higrofile, indica prezenta solurilor cu exces de umiditate (salcia alba, bananierul,

aninul, diferite specii de rogoz)

Plante mezofile , reprezinta grupul de plante care ocupa o pozitie inttermediara intre

plantele higrofile si cele xerofile ( trifoiul rosu, iarba campului, păiuşul)

Plante xerofile , adaptate mediilor cu deficit de umiditate (canctusii)

Categorii de plante indicatoare de pH

Plante acidofile, adaptate solurilor cu pH acid ( roua cerului, planta carnivora)

Plante bazifile care prefera solurile bogate in carbonate (stejarul pufos,, lucerna)

Plante neutrofile sut adaptate solurilor cu pH cuprins intre 6,8 – 7,2 (ochiul sarpelui)

Categorii de plante indicatoare de saruri minerale continute in sol :

Plante halofile, prefera solurile halomorfe (brânca, chiurlanul)

Plante nitratofile, intalnite pe solurile bogate in nitrati (boz, spanac porces, urzica)

Plante calcifile raspandite pe solurile bogate in carbonat de calciu sau pe stanci

calcaroase (floarea de colt)

Plante care indica o concentratie ridicata a unor substante minerale in sol (plante

zincofile, magnezifile, indicatoare de beriliu, silicifile)

Categorii de plante indicatoare de structura si textura solurilor

Plante psamofile, adaptate la solurile nisipoase (garofita de nisip, volbura de nisip)

Plante casmofile, formeaza in general flora stancariilor, dominate de liicheni si briofite

dar si de conifere.

Plante litofile se dezvolta pe soluri neevoluate, alcatuite din pietris (specii talofite de alge

si licheni)

5. Factorii biotici ai mediului şi influenţa lor asupra organismelor: relaţiile interspecifice

legate de apărare, nutriţie, reproducere (fitogene, zoogene, biogene)

Factorii biotici = multitudinea relatiilor intra si interspecifice care se manifesta in cadrul unei

biocenoze. Relatiile intraspecifice se manifesta intre indivizii aceleiasi specii si pot fi:

In interesul individului => competitia pt hrana

In interesul speciei => reproducerea, protejarea speciei

Relatiile interspecifice reprezinta trasatura fundamentala a oricarei biocenoze, care determina o

anumita organizare a sistemului, orienteaza actiunea selectiei, determina ritmurile acesteia.

Relatiile interspecifice se stabilesc atat intre reprezentanti ai aceluiasi regn, cat si intre specii

din regnuri diferite.

Dupa apartenenta la regn a speciilor, se disting:

Relatii fitogene (planta-planta) simbioza :lianele, orhideele, iedera

Relatii zoogene (animal – animal) mutualism: bivolul si cotofana, crocodilul si pasarea

dentist

Relatii biogene (planta-animal) mutualism: relatii de polenizarre;parasitism: relatii intre

ierbivore,frugivore, granivore, nectarivore si plantele consummate

Relatii legate de nutritie

Reprezinta cea mai importanta legatura intre populatiile unei biocenoze.Forma acestor relatii

este variata:

Commensalism

Competitie pentru hrana

Parasitism

Pradatorism

Continutul legaturilor trofice, indifferent de natural or, este acelasi :fiecare populatie devine o

veriga in transferul si transformarea substantelor si energiei in biocenoza si ecosistem.

6. Mijloace de diseminare activă; exemple

Este caracteristica indeosebi regnului animal, deoarece organismele animale poseda mijloace

de locomotive mai mult sau mai putin performante.Cele ma avantajate sunt speciile caracterizate

prin viteza mare de zbor, alergare sau inot.(lastunul mare, porumbeii salbatici, randunelele)

In cazul plantelor, diseminarea activă presupune adaptari si dispozitive mecanice prin care

acestea isi imprastie semintele.Acest fenomen este intalnit la specii precum: plesnitoarea,

slabanogul.

7. Mijloace de diseminare pasivă; exemple

Diseminarea pasiva foloseste ca intermediari agenti din mediul abiotic si biotic,precum: vantul,

apa, diferite specii de animale, omul.

Disemniarea cu ajutorul vantului – anemocoria = vantul transporta la mari distante sporii

ciupercilor si ai ferigilor, semintele unor fanerogame (ciulinele, papadia, plopul).

Vantul poate transporta si unele organisme animale: paienjeni, insecte, iar in timpul tornadelor

chiar si pesti.

Disiminarea cu ajutorul apei – hidrocoria = plantele care folosesc apa pentru disiminarea

semintelor prezinta dispositive pentru plutire si impotriva putrezirii. (nufar, nuca de cocos,

stanjeneii de balta).

Disiminarea prin intermediul animalelor – zoocoria = plantele au dispositive de prindere,

fructe lipicioase : zmeura, ciresele; animale parasite :purici, paduchi, plosnite.

8. Caracteristici ale arealelor biogeografice şi ale centrului biogenetic

Arealul biogeografic reprezinta suprafata ocupata de reprezentantii unui anumit rang

taxonomic: specie, gen, familie etc

Principalele caracteristici ale arealelor biogeografice sunt: centrul biogenetic, marimea, forma,

vechimea, densitatea indivizilor in cadrul arealului.

Centrul biogenetic reprezinta locul de pe suprafata terestra in care ia nastere o specie sau

punctual initial al unui areal biogeografic, din care reprezentantii unei specii se raspandesc prin

diferite mijloace de diseminare.

9. Categorii de areale după mărime

Dupa marime, arealele biogeografice se diferentiaza in:

Areale cosmopolite, cu dimensiuni care potcorespunde unei intrebi mase continentale,

mai multor continente, unuia sau mai multor bazine oceanice.Sunt specifice ragurile

taxonomice superioare :papadia, patlagina, cucul, soimul calator, balena albastra;

Areale endemice cu dimensiuni reduse adeseala la cativa kilometric patrati sau chiar

metri patrati; lotusul caspic

10. Categorii de areale după vechime

Dupa vechime, arealele biogeografice se diferentiaza in:

Foarte vechi, cu origini in era primara, secundara sau tertiara, cand aceste specii erau larg

raspandite, mentinandu-se pana in prezent prin procesul de conservare (ferigine

arborescente din I-lele Juan Fernandezz, arboreal mamut, arboreal rosu

Areale recente: care nu au avut timpul material pentru a-si extinde arealul de raspandire

(garofita Pietrei Craiului)

- Neoendemice

- Endemice progresive

11. Categorii de areale după formă, cu privire specială asupra arealelor disjunctive

Categorii de areale dupa forma:

Areale disjunctive, cu caracter fragmentar sau insular , datorita urmatoarele cauze: dinamica

maselor continentale si oceanice, aparitia unor bariere de natura climatica, orografica,

hidrologica sau a diferitelor tipuri de amenajari ale mediilor naturale, responsabile de

despaduriri in masa, desecari, poluari .Ex: specii disjuncte Tapirul terrrestris(Amazonia).

Areale circumterestre, au aspect de banda ce inconjoara globul terestru, in limitele unui

anumit tip de climat; pozitia geografica si forma acestora reprezinta rezultatul adaptarii

speciilor la un anumit potential termic .

12. Pădurile tropicale umede: localizare geografică, condiţii ecologice, caracteristici

biogeografice, specii endemice pentru faciesurile sud-americane, africane, asiatice.

In zona interpropicala, se desfasoara unul dintre cele mai mari ansambluri forestiere ale lumii.

Domeniul padurii dense ecuatoriale este situate in trei mari mase continentale: America, Africa si

Indonezia .

Conditii ecologice

Temperaturi medii anuale ridicate, constant peste 20 grade C

Insolatie intense, evapotranspiratie ridicata

Recipitatii medii anuale depasesc 1 500 – 1 700mm

Microclimat mai uniform in interiorul padurii, cu variatii termice aproape inexistente

Solurile au in general varste foarte mari si sunt bogate in oxizi de fier si sunt acide

Stratul arbustiv este edificat de specii ombrofile

Stratul ierbaceu cel mai stab dezvoltat

Caracteristici

Spectrul bioformelor = aprox 70% din speciile padurii tropicale sunt fanerofite

In mod obisnuit, ecosistemul padurilor pluviale adaposteste cca 40 de specii de arbori/ha, insa nr

acestora poate ajunge si la 100.

Cele mai raspandite familii, ai caror reprezentanti vegeteaza in padurile dense tropicale sunt:

familia Palmae, Euphorbiceae, Moraceae, Myrtaceae, Miliacee etc

Forme particulare ale lumii vegetale

Lianele

Epifitele

Plante parasite si saprofite

Plante semiparazite

Lumea animala este variata.Organismele prezinta adaptari morfologice si fiziologice.(ex:

maimutele, furnicarul arboricol, vulpea zburatoare.

Faciesurile

In functie de gradul de inundabilitate, padurile dense tropicale prezinta faciesuri diistincte;

astfel, in padurile ecuatoriale din Amazon se gasesc:

Varzeas sau paduri permanent inundate, care in genera insotesc cursul de apa

Igapo (padure temporar inundata) corespunde zonelor mlastinoase

Ceja reprezinta faciesul padurii tropicale unede de altitudine

Padurea galerie este o prelungirea padurilor tropicale umede, in lungul unor rauri ce

traverseza savanna.

13. Pădurile mediteraneene – caracteristici biogeografice –

Regiunea subtropicala mediteraneeana ocupa o suprafata relative restransa, situandu-se pe

tarmurile nordice si sudice ale Marii Mediterane, Peninsula Italica, tarmurile vestice si sudice ale

Anatoliei,Pensinsula Balcanica.

Conditii ecologice:

Se dezvolta in conditiile unui climat cu ierni in general reci, umede si veri calde,

secetoase

Temperaturile medii anuale variza intre 5 – 12 grade C, iar cea a lunii iulie variaza intre

22 si 28 grade C.

Solurile pe care se dezvolta acest timp de vegetatie sunt de tip terra rosa, gogate in

argile, dezvoltate pe calcare si solurile brune de padure mediteaneene.

Cantitatea ce mai mare de precipitatii cade iarna, intre 500 si 700 mm.

Adaptari ale speciilor vegetale:

Calificativele utilizate pentru padurile mediteraneene, respective sclerofile, durisilvae sau

xerofile pun in evidenta caracteristicile acestei specii: Frunze mici, coriacee.Adaptate unor

conditii ecologice de seceta pe timpul verii.

Faciesuri

In cadrul vegetatiei mediteraneene au fost identificate 2 faciesuri distincte: padurile

mediteraneene- formatie vegetala primara si tufarisurile mediteraneene- formatii vegetale

secundare.

Compozitie floristica

Sunt alcatuite din specii semperviriscente de foioase si conifere si arbori cazatoare, dominante

fiind specii de quercinee.

Ex: stejarul vesnic verde sau stejarul de stanca, stejarul de pluta, conifere din genurile

Pinus,Abies si Cedrus.

Stratul arborilor are densitate redusa, in cadrul sau aparand specii arbustive si subarbustive ca:

ficusul, laurul, cimbrul, rosmarinul, ienuparul, iarba neagra etc.

14. Tufărişurile mediteraneene –caracteristici –

Intr un context climatic marcat de puternice contraste, defrisari, incendii, pasunatul turmelor

de ovine si capre su excercitata presiuni importante asupra ecosistemelor forestiere, deosebit de

fragile; in timp, acestea au fost inlocuite pe mari suprafete de formatiuni vegetale secundare,

denumite tufisuri sau tufarisuri mediteraneene.

Maquis-ul este raspandit pe tarmul Nordic al Mediteranei si in Corsica; a rezultat in urma

defrisarilor succesive si a pasunatului intensive. Compozitia floristica: laur, maslin

salbatic, mirt si mai rar, stejar de pluta.

Garriga = reprezinta o formatiune de tufarisuri secundare scunde, situate pe roci

calcaroase si marnoase.Specii dominante: rosmarinul; mai rar, palmierul pitic,; stejarul de

kermes.

Frigana, raspandita inn Grecia, tarmul Asiei Mici, unde formeaza asociatii de arbusti cu

tepi.(dafinul, leandrul, maslinul si plante spinoase)

Tomilarele = arbusti cu inaltime mijlocie , in cadrul carora domina :levantica, cimbrul

15. Pădurile nemorale ale emisferei nordice

In emisfera Nordica, padurile de foioase sau nememorale se desfasoara in domeniul

climatic temperat continental.

Conditii ecologice

Climat racoros, cu ierni nici prea severe nici prea lungi, cu veri scurte si moderate sub

raport termic

Anotimpurile de tranzitie joaca rol capital

Perioade marcante de secete sunt inexistente

Solurile sunt brune de padure, mai mult sau mai putin levigate

Precipitatiile sunt abundente (500mm/an )

Modelul arhitectural

Se caracterizeaza prin predminarea stratului arborilor cu frunze late, cu coronament dens

si continuu vara si pierderea aparatului foliator, iarna.

Spectrul bioformelor este dominat de plante fancrofite, camefite, hemicriptofite si geofite

specifice stratului ierbaceu si muscinal.

Stratul arbustiv ese reprezentat de specii ca: alunul, lemnul raios, murul

Stratul ierbaceu este reprez de plante vernale heliofile (viorele, brebenei, anemone) si

numeroase geofite sciofile

Faciesuri

Europa de Vest si Centrala, estul Americii de Nord, estul Asiei

Diferentele floristice intre cele trei mari faciesuri ale padurii temperate, in Europa, China,

America de N, se datoreaza evolutiei lor in timp geologic.

16. Pădurile boreale

Personalitatea padurilor boreale este pusa in evidenta de 3 superlative:

Alaturi de padurile tropicale, reprezinta biomul cu cea mai mare extindere de pe planeta

Ocupa primul loc la productia de masa lemnoasa

Formeaza o centura in jurul Polului Nord

Localizare

Formeaza o zona cvasicontinua in Eurasia si Amarica de Nord, intre limitele sudice ale tundrei

si cele nordice ale padurilor nememorale.(aprox 75 grade – 45 grade lat Nordica.

Conditii ecologice:

Se dezvolta in conditiile unui climat excesiv

Precipitatii predomina sub forma de zapada

Durata sezonului de vegetatie este scurta

Solurile pe care se dezvolta sunt slab productive:podzolice, de mlastina si turboase

Localizarea geografica si compozitia floristica permit individualizarea a doua faciesuri:

1. padurea boreala nord Americana

2. padurea boreala eurasiatica

Lumea animala

Padurea boreala reprezinta un loc de refugiu, in perioada de iarna, al unor animale de tundra:

ren, elan, veverita canadiana, ciocanitoarea cu trei degete,cocosul de munte, ursul grizzly.

17. Formaţii vegetale deschise: tundra, stepa, preria, pampasul

Tundra arctica

Localizare: zona arctica nu atinge deplina dezvoltere decat in insulele si arhipelagurile

cele mai nordice ,nordul extreme al Norvegiei si al Rusiei

Spre sud, tundra este limitata sensibil cu latitudinea Cercului Polar de Nord

Conditii ecologice

Conditiile vitale sunt foarte aspre

Temperature medie a lunii celei mai calde este de numai 5-10 grade C

Precipitatiile nu depasesc 200-300 mm/an

Invelisul edafic este consttuit din podzoluri si soluri mlastinoase

Modelul architectural al tundrei este edificat de cel mult treo straturi de vegetatie; stratul

ierbaceu si/sau muscinal, stratul subarbustiv si stratul arbustiv.

Caracterul mozaic al vegetatiei permite individualizarea, de la suds pre nord, a urmatoarelor

faciesuri:

1. tundra cu arbusti

2. tundra cu subarbusti

3. tundra mezofila

4. tundra xerofila

5. tundra cu muschi si licheni

6. tundra mezohidrofila

7. tundra tip camp pustiu

8. tundra tip barren

9. tundra pitroasa

Spectrul bioformelor:

predominante sunt hemicriptofitele si camefitele

specii anuale sunt putine (Koeninglaislandica, fam. Polygonaceae, specii

de Gentiana, Pedicularis

Stepa

Stepa defineste un peisaj edificat de ierburi din familia gramineelor, adaptate la seceta si situate

la latit temperate, cu un areal sub forma de banda, extins pe directia vest- est, intre Dunarea de

Jos si vestul Siberiei.

Stepa eurasiatica

Se desfasoara din Campia Baraganului pana in Mongolia orientala

Conditii ecologice:

ierburile de stepa se dezvolta in conditiile unui climat continental excesiv

temperat medii anuale variaza intre 10-11 grade in Baragan,9 grade in Uucraina si 0,5

grade iin Siberia

precipitatiile medii anuale variaza intre 300-600 mm/an

solurille specifice apartin casei molisolurilor

Faciesuri

pusta maghiara

baraganul romanesc

steeple vest siberiene

steeple mongolice

Diversitate floristica

Compozitia floristica a pajistiilor de stepa prezinta o variatie sezoniera, in functie de

temperatura si umezeala solului.Astel, primavara, umiditatea crescuta si temperaturile in crestere

permit dezvoltarea unui covor vegetal bogat :Adonis, Iris, Pulstilla.

1. In pusta si baragan predomina specii de graminee, precum:paiusul, Negara si

dicotiledonate:capul sarpelui, laleaua pestrita, bujorul de stepa.

2. In steeple vest siberiene predomina specii graminee diferite fata de cele europene: Stipa

rubens, Avenastrum desertorum, pelinul negru

3. In steple mongolice, vegetatie este mult mai saracacioasa si cu pronuntate caractere de

xerofilism

Preria nord Americana

Ocupa partea centrala a S.U.A. si se desfasoara pe directia nord sud , aproxim intre 55- 32

grade lat Nordica.

Conditii ecologice

Influentate de altituudinea reliefului, care creste treptat de la est la vest, pana la 1500m

Ierni aspre, 0 si – 5 grade C, iar verile excesiv de calduroase

Precipitatiile medii lunare scad de la est la vest si se reflecta in compozitai floristica

Faciesuri:

1. Preria cu ierburi inalte, in est

2. Preria mixta in centru

3. Preria cu ierburi scunde, in vest

Diversitatea floristica

Invelisul vegetal este acoperit cu specii precum :Andropogon scoparius, A.gerardii

In preria mixta se gasesc: Stipa comata, Stipa pectinata, Opuntia polyacantha

In preria cu ierburi scunde, ariditatea crescuta favorizeaza aparita concretiunilor

calcaroase: Artistida longiseta, Artemisia frigida

Pampasul sud American

Ocupa o suprafata de peste 500 mii km patrati si se desfasoara intre 32 si 38 grade lat

sudica

Ocupa campia aluviala afluviului Rio de la Plata si platourile patagoneze, extinzandu-se

pana la golful St. Jorge.

Conditii ecologice

Influenta oceanica mareste umiditatea atmosferica

Cantitatile de precipitatii relative crescute sunt contrabalansate de temperature mari si

evapotranspitaria potentiala este deaseamenea ridicata

Temperaturile ssunt positive si in sezonul rece (8-12 grade C)

Faciesuri

Faciesul nord estic dominat de Stipa neesiana, desisuri de Paspalum quadrifarium, pajisti

de Distichlis

Faciesul sud estic predomina specii vegetative precum: Poa lanigera, P.ligularis, Stippa

neesiana, Stipa tenuis

18. Domeniile aride: localizare biogeografică, condiţii ecologice, specii floristice şi

faunistice caracteristice deşerturilor boreale şi australe (A.Petrov-Deşerturile

Terrei)

In functie de pozitia geografica, deserturile se clasica in:

Deserturile tropicale si subtropicale ,intre 40 grade lat Nordica si sudica

Deserturi din zona temperata

Conditii ecologice

Se caracterizeaza printr un regim climatic care conditioneaza celelalte componente ale

mediului,respective:

Precipitatii foarte reduuse cantitativ si cu character neregulat

Temperature variabile de la un continent la altul, in functie de altitudine si latitudine

Umiditate relative scazuta

Vanturile violente intensifica fenomenul de evapotranspiratie

Modelul architectural si compozitia floristica

Majoritatea speciilor floristice isi au originea in domeniile biogeografice invecinate (stepe,

savane, formatii arbustive si chiar paduri). Modelul architectural al deserturilor este dominat de

straturile ierbaceu, subarbustiv si arbustiv

Spectrul bioformelor este dominat de plante anuale terofite si plante perene.

Clasificarea deserturilor in functie de cantitatea de precipitatii si repartitia anuala a acestora:

1. deserturi cu precipitatii in anotimpul rece (N saharei si Arabiei)

2. deserturi cu precip in anotimpul cald (S Saharei, Somalia, Kalahari)

3. deserturi cu precip in toate anotimpurile (desertul Gobi, desertul Namib, Patagonia)

4. deserturi cu precipitatii intamplatoare ( sahara centrala, Arabia de S, asia centrala)