Tocan de oaie dobrogeana

Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un

preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta

fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron,

hait!) Si mai voiam tocan. Musai.

Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si

are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de

kilograme de rasfat culinar, ah! :)

Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat

si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de

felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.

Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un

aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu

placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor

le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata

carnea.

Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere.

Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia

care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu

usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa,

care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e

nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de

care ma reindragostesc in fiecare zi, nici nu o mai scot din cuptor, si nu stiu cum am putut trai fara ea

pana acum :lol:), au tinut tocanul cald 8 ore dupa ce am oprit cuptorul.

Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un

preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta

fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron,

hait!) Si mai voiam tocan. Musai.

Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si

are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de

kilograme de rasfat culinar, ah! :)

Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat

si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de

felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.

Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un

aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu

placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor

le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata

carnea.

Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere.

Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia

care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu

usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa,

care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e

nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de

care ma reindragostesc in fiecare zi, nici nu o mai scot din cuptor, si nu stiu cum am putut trai fara ea

pana acum :lol:), au tinut tocanul cald 8 ore dupa ce am oprit cuptorul.

Ea acum incepe sa se prajeasca in seul propriu.

Am mai pus 3 cepe maricele si vreao 5-6 ardei raci, data trecuta ziceam ca asa ar trebui dar nu

aveam, acum am avut asa ca reteta este fix cum o facea bunicul meu cand eu eram mica. Ieri ma

gandeam ca nu imi explic cum de imi amintesc atat de bine de reteta asta si gustul ei.

Le-am taiat grosier, la robot, amestecate, ardeiul nici nu s-a taiat prea bine, era uscat, nici o problema,

el trebuie sa isi lase aroma, oricum nu se poate manca asa ca daca sunt bucati mai mari se pot

indeparta mai usor.

Astia sunt racii

Am mai pus ceva sare, piper macinat, putin cimbru si inca un ardei iute

Ciobanii continuau fierberea pe pirostrii, eu am mutat vasul in cuptor, pe piatra, carnea se desprinde in

fasii.

Si se prajeste molcom la cuptor.

E gata, e cald, miroase atat de bine

L-am lasat sa se raceasca, seul se intareste si protejeaza foarte bine carnea.

Ciobanii nu aveau frigidere, si nici nevoie de ele, ei insa stateau la racoare in padure, eu nu :) Am taiat

minunatia calupuri.

Am pus-o in pungi si apoi in congelator.

Se mananca cu paine facuta in casa, cu coaja tare, si cu muraturi. Se scoate un pachet, se incalzeste

in tigaie si se rasfata paipilele cu mancarea asta divina pe care imi vine sa o fac in Piata Constitutiei

sa o impart lumii, sa se bucure cat mai multi oameni de ea.

Apropos de oaie, stiati ca singura propozitie din limba romana formata numai din vocale este „Oaia aia

e a ei” ? Cred ca se referea la oaia asta si la mine :P

PS Poze cu oaia atarnata in cinghel (bunicul meu ii spunea cinghil) de caisul ciobanului nu o sa va

pun, sa nu se oripileze careva :D

Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un

preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta

fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron,

hait!) Si mai voiam tocan. Musai.

Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si

are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de

kilograme de rasfat culinar, ah! :)

Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat

si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de

felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.

Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un

aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu

placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor

le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata

carnea.

Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere.

Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia

care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu

usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa,

care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e

nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de

care ma reindragostesc in fiecare zi, nici nu o mai scot din cuptor, si nu stiu cum am putut trai fara ea

pana acum :lol:), au tinut tocanul cald 8 ore dupa ce am oprit cuptorul.

Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un

preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta

fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron,

hait!) Si mai voiam tocan. Musai.

Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si

are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de

kilograme de rasfat culinar, ah! :)

Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat

si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de

felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.

Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un

aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu

placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor

le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata

carnea.

Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere.

Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia

care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu

usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa,

care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e

nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de

care ma reindragostesc in fiecare zi, nici nu o mai scot din cuptor, si nu stiu cum am putut trai fara ea

pana acum :lol:), au tinut tocanul cald 8 ore dupa ce am oprit cuptorul.

Ea acum incepe sa se prajeasca in seul propriu.

Am mai pus 3 cepe maricele si vreao 5-6 ardei raci, data trecuta ziceam ca asa ar trebui dar nu

aveam, acum am avut asa ca reteta este fix cum o facea bunicul meu cand eu eram mica. Ieri ma

gandeam ca nu imi explic cum de imi amintesc atat de bine de reteta asta si gustul ei.

Le-am taiat grosier, la robot, amestecate, ardeiul nici nu s-a taiat prea bine, era uscat, nici o problema,

el trebuie sa isi lase aroma, oricum nu se poate manca asa ca daca sunt bucati mai mari se pot

indeparta mai usor.

Astia sunt racii

Am mai pus ceva sare, piper macinat, putin cimbru si inca un ardei iute

Ciobanii continuau fierberea pe pirostrii, eu am mutat vasul in cuptor, pe piatra, carnea se desprinde in

fasii.

Si se prajeste molcom la cuptor.

E gata, e cald, miroase atat de bine

L-am lasat sa se raceasca, seul se intareste si protejeaza foarte bine carnea.

Ciobanii nu aveau frigidere, si nici nevoie de ele, ei insa stateau la racoare in padure, eu nu :) Am taiat

minunatia calupuri.

Am pus-o in pungi si apoi in congelator.

Se mananca cu paine facuta in casa, cu coaja tare, si cu muraturi. Se scoate un pachet, se incalzeste

in tigaie si se rasfata paipilele cu mancarea asta divina pe care imi vine sa o fac in Piata Constitutiei

sa o impart lumii, sa se bucure cat mai multi oameni de ea.

Apropos de oaie, stiati ca singura propozitie din limba romana formata numai din vocale este „Oaia aia

e a ei” ? Cred ca se referea la oaia asta si la mine :P

PS Poze cu oaia atarnata in cinghel (bunicul meu ii spunea cinghil) de caisul ciobanului nu o sa va

pun, sa nu se oripileze careva :D