Religiozitatea vârstelor

“ Eu sunt copilul. Tu ții în Mâinile Tale destinul meu,

Tu determini în cea mai mare măsură dacă voi reuși sau voi eșua în viață.

Dă-mi te rog acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.

Educă-mă te rog ca să pot fi o binecuvântare pentru lume”

Chirls’s Appeal, Mamie Gene Cole

I.Venirea pe lume a unui om trece prin mai multe etape cu determinare în timp.

Embrionul, fătul are o istorie persoală care începe cu întâlnirea a două personae adulte, de

sănătatea lor fizică, mentală și spirituală depinde dacă viața copilului va fi mai luminoasă sau

mai spinoasă, condițiile în care trăiește copilul. Religiozitatea depinde de dezvoltarea

somatică, psihică și spirituală a individului, dezvoltându-se etapizat în funcție de principalele

perioade de activitate din viața omului. În ceea ce privește viața intrauterină, trebuie

menționat faptul că acum se formează baza somatică a viitoarei activități psihice și

neurologice. În urma cercetărilor recente, s-a dovedit că stările psihice prin care trece

viitoarea mamă influențează în mod hotărâtor psihicul copilului și au repercursiuni asupra

personalității viitorului om matur. Orice traumă și dezechilibru psihic al mamei, va fi perceput

ca un discomfort sau chiar o amenințare de către făt. Anxietatea și frica unui copil de a nu fi

alungat de părinți, obsesia nevrotică a morții, acestea sunt percepute inconștient dar planează

asupra personalității în formare sau persistă sub forma conflictelor pe care individual le va

purta întreaga viață. Religiozitatea depinde de principalele nevoi psihice: de afiliere, de

comunicare, de siguranță, al scopului ultim, etc. De modul în care decurge sarcina, de factorii

fizici, toxici, carentiali, ereditari și mai ale de modul în care părinții își doresc și îșși acceptă

copilul depinde viața psihică a persoanei umane care se va naște. Activitatea și nevoile psihice

vor influența sfera religiozității umane, care are rădăcini în perioada prenatală, apare în timpul

primei copilării și îl integrează pe om atât în ceea ce privește realitatea fizică cât și cea

metafizică.

Realitatea ne înfățișează dezvoltarea facultăților sufletești în strânsă legatură cu

creșterea fizică a copilului și cu educația.

II. Copilăria: Dezvoltarea copilului se apreciază prin atingerea performanțelor motorii,

lingvistice și sociale raportat la media atinsă la o anumită vârstă. În perioada preșcolară (între

trei și șase ani) se petrec fenomene legate de viața psihică, cum ar fi negativismul fiziologic.

Este o perioadă din dezvoltarea psihologică a copilului care reflectă o interiorizare a activității

psihice cu extinderea înțelegerii a ceea ce este el însuși și a ceea ce este sau nu permis.

Aceasta se manifestă prin atitudinea de opoziție. În această perioadă (trei ani) fantastical este

amestecat cu realul. La vârsta de cinci ani fantasticul este acceptat ca o convenție de joc,

pshihicul îl împinge pe individ spre o mentalitate magică, care schimbă realitatea

înconjurătoare. Vocea conștiinței se identifică cu vocea lui Dumnezeu. Religiozitatea se

manifestă inițial prin imitarea gesturilor și atitudinilor parentale și ambientale legate de cult.

Religiozitatea la această vârstă constă în formarea convingerilor care se supun mentalității

magice și tind să fie influențate în a-L vedea pe Dumnezeu în fenomenele naturii. După vârsta

de șapte ani fantasticul se retrage și râmâne ca un instrument al vieții imaginare, care într-o

anumită măsură funcționează toată viața. La această vârstă educația religioasă este preluată de

cathet și scoala care continuă și completează educația dată în familie.

Începând cu această etapă de vârstă trebuie încurajată rugaciunea cu propriile cuvinte.

Copilul care participă la ceremoniile religioase are o implicare emotională mai mare.

Perioada școlară mica (6-10 ani) are ca și activitate fudamentală invatarea: de la gândirea

concretă, intuitiv-practică în faza simbolică trece la gândirea operativă complexă cu operații

logice, gândire teoretică și socială.Viața copilului în această perioadă este în continuă

expansiune și decentrare de sine și valorile morale se instituie ca factori de reglementare a

conduitei psiho-sociale. După vârsta de 10 ani se descoperă contactul cu Dumnezeu,

Spovada, perceperea planului divin. Este o perioadă de începere a armonizării în domeniul

vieții psihice și spirituale cu particularitatea că nu se dezvoltă în progresie liniară și trecere

prin perioade de frământari. Copilul nu alege și nu susține valorile culturale din jurul său, doar

le imită. În cazul rămânerii la stadiul infantil, religiozitatea poate fi rezultatul situațiilor

familiale. În cazul când tatăl este iubitor și mama severă, viața religioasă a copilului și a

viitorului adult imatur care nu si-a rezolvat conflictele interne se caracterizează printr-o

tentativa de a se plânge lui Dumnezeu, continuă și de redobandire a sentimentului de

siguranță, fiind urmărit pe parcursul întregi vieți de angoasa și de efectele rejecției parentale.

Trecutul modelează prezentul într-o mare măsură, cei înconjurați de afectivitate sunt

acceptați, se pot exprima liber, se vor dezvoltă ca adulți cu o bună capacitate de relaționare.

Dacă o persoană nu poate avea încredere în relațiile sale umane, situatie ce poate izvorâ din

trecutul anxios, nu va fi capabilă de a percepe sentimente ca bunătatea, bunăvoința și iubirea.

Toate manifestările vor fi tulburate de copilăria sa nefericită. Este nevoie de o perioadă lungă

de timp în care să aibă parte de bunătatea celorlalți ca să poată schimba neîncrederea pe care

aceste persoane au dezvoltat-o în relatțiile inițiale.

Cu o educație adecvată copilul percepe și aprofundează adevărurile religioase, se

formează valorile pozitive și sensul vieții.