Psihologia Varstelor II ID 1

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad

Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei ,Educaţie Fizică

şi Sport

Specializarea: Psihologie

Psihologia Vârstelor

Lector univ. drd.

Radiana MARCU

Psihologia vârstelor

2

I. Informaţii generale despre curs

Datele de identificare a cursului

Titlul cursului: Psihologia vârstelor

Codul cursului: PSE.PI.01.03

Anul: I, Semestrul: II

Tipul cursului: obligatoriu

Numărul de credite: 7

Date de contact

Titularul cursului: Radiana MARCU

Adresa: str. Praporgescu nr. 1-3, 310183 Arad

Descrierea cursului

Cursul de „Psihologia vârstelor” face parte din disciplinele obligatorii puse la

dispoziţia studenţilor de la nivel de licenţă înscrişi la Facultatea de Psihologie, Ştiinţe

ale Educaţiei şi Educaţie Fizică, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad,

specializarea Psihologie. Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea şi

promovarea altor cursuri.

Structura cursului

Temele abordate în cadrul cursului de „Psihologia vârstelor” sunt grupate pe

cinci module:

1.Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

2.Dezvoltarea emoțională în adolescenţă

3.Dezvoltarea morală în adolescență

4.Identitatea în adolescenţă

5.Probleme de conduită în adolescență


3

Activităţile implicate de curs şi strategii de studiu

O bună însuşire a cunoştinţelor de psihologie a vârstelor implică întâlniri faţă în

faţă ale studentului cu titularul cursului şi cu tutorii, o comunicare activă prin

intermediul Internetului, precum şi muncă individuală. În calendarul cursului de

„Psihologia vârstelor” sunt prevăzute două întâlniri cu titularul cursului. Pe langă aceste

întâlniri studenţii pot solicita titularului cursului şi tutorilor alte întâlniri directe în

funcţie de programul de consultaţii al acestora, precum şi consultaţii prin e-mail.

La fel de importantă ca şi consultaţiile cu titularul cursului sau tutorii este munca

individuală a fiecărui student. Se recomandă ca parcurgerea modulelor cursului să fie

dublată de consultarea bibliografiei obligatorii şi facultative. Rezolvarea temelor de

reflecţie şi a sarcinilor prezentate la sfârşitul fiecărui modul îl vor ajuta pe student să

verifice dacă a înţeles informaţiie prezentate în cadrul cursului şi le poate utiliza în

aplicaţii practice. În cazul întâmpinării unor dificultăţi în înţelegerea conceptelor, a

teoriilor şi a exemplelor prezentate se recomandă studentului să ia legătura prin e-mail

cu titularul cursului sau cu tutorii pentru a cere explicaţii sau bibliografie suplimentară.

Materialele necesare pentru desfăşurarea consultaţiilor cursului de „Psihologia

vârstelor” sunt: calcultor, videoproiector, materiale xeroxate pentru activităţile de

seminar. Pentru desfăşurarea optimă a activităţii de învăţare la acest curs studentul are

nevoie de un calculator conectat la internet (pentru accesarea bazelor de date, pentru

comunicarea cu profesorul titular şi tutorii), accesul la o imprimantă pentru a tipări

materialele necesare pentru curs (suport de curs, bibliografie), sarcinile şi temele, acces

la echipamente de fotocopiere, accesul la resursele bibliografice.

Modalităţile de evaluare şi notare

Verificarea gradului în care au fost însuşite cunoştinţele de la cursul de

„Psihologia vârstelor” se va face atât printr-o evaluare pe parcurs, cât şi printr-un

examen final. Pe parcursul modulelor, precum şi la sfârşitul acestora, studentul va găsi

exemple de subiecte şi sarcini similare celor pe care le va primi la evaluările pe parcurs

şi la examenul final.

Examenul final va consta într-un test grilă pe calculator. În cazul evaluărilor pe

parcurs studenţii vor avea de predat sarcini constând în realizarea a două teme propuse


4

la sfârşitul modulelor. Nota finală obţinută la acest curs va consta dintr-o medie

ponderată între rezultatul obţinut la evaluarea pe parcurs (30%) şi nota obţinută la

examenul grilă (70%). Studenţii sunt încurajaţi să îşi planifice din timp activităţile şi

rezolvarea sarcinilor astfel încât acestea să fie trimise la timp. Orice nerespectare a

formatului cerut de profesor sau a teremnului de predare va face ca sarcina/ tema să nu

fie luată în considerare.

Orice încercare de fraudă în realizarea examenului sau a sarcinilor care trebuiesc

predate pe parcursul semestrului va fi sancţionată conform prevederilor legale şi

regulamentului şcolar.


5

Modulul 1. Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea

cunoaşte şi înţelege transformărilor fizice şi psihice care au loc în

adolescenţă.

Structura modulului:

Adolescența, perspectivă istorică

Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

Stadiile adolescenței

Aspecte ale dezvoltării fizice la adolescenţi

Dezvoltarea psihică în adolescenţ

Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latinesc ”adolescere”

care înseamnă a crește, a dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și

dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.

În dezvoltarea noastră, sunt importante toate vârstele pe care le parcurgem, însă

adolescența reprezintă una din cele mai importante deoarece aceasta precede vârstei

adulte iar în interiorul ei se pun bazele sau se definitivează constructe psihologice

esențiale pentru viitorul nostru.

Adolescența este perioada transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic cât

și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să facă

trecerea dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenței este între 14-

25 de ani și este formată din trei stadii:preadolescență, adolescența propriu-zisă și

adolescența prelungită sau târzie .Această perioadă se caracterizează prin trecerea spre

maturizare și integrare în societatea adultă și prin intensa dezvoltare a personalității.

După ieşirea din pubertate are loc în mod intens ieşirea din societatea de tip

tutelar, familiar şi şcolar şi intrarea în viaţa cultural-socială mai largă a şcolii şi chiar a

oraşului. Această intrare este complexă şi dependentă de gradul de integrare a şcolii în

viaţa socială (U. Şchiopu, E. Verza 1997).

În lucrarea „The Adolescent and his world”, Irene M. Josselyn susţine că

dezvoltarea individului nu este stadială, ci mai degrabă se poate spune că este continuă,


6

un procedeu fluid (Irene M. Josselyn, 1963). Acest aspect fiind observabil la toate

vârstele. De aceea autoarea a condamnat dezbinarea adolescenţei în cele trei stadii din

care este formată.

Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a

imaginii de sine ce intră în conjuncție cu tendința adolescentului de a se autodefini.

Această ”creare” a unei noi identități are loc, adesea,prin opoziția față de

imaginea adultului și adoptarea unor norme sociale și de grup prezente la ceilalți tineri.

Schimbări majore apar și în plan social astfel încât adolescenții petrec tot mai mult timp

cu alte persoane de aceeași vârstă și mai puțin timp cu părinții și familia. Din punct de

vedere psihologic, este perioada în care se va finaliza structura psihică a individului.

Adolescența poate fi denumită și perioada contracțiilor dramatice, deoarece

poate exista o ruptură între aspirații și posibilitatea de realizare a acestora, ceea ce poate

duce la grave probleme de ordin individual sau chiar social.

Nemulțumit de el și de propriile realizări,adolescentul poate săvârși acte cu

implicații deosebit e grave în plan social, precum delincvența, aceasta fiind adesea prin

implicarea în anturaje cu grave influențe, bande, găști cu un comportament antisocial.

Este vorba despre acei adolescenți care nu se pot adapta la diferitele condiții

impuse de societate, astfel că fuga de acasă, consumul de droguri, încercările de

sinucidere sau încercarea de a refuza autoritatea familială reprezintă frustrări personale

îndreptate spre propria persoană.

Nevoile adolescentului sunt pe o parte generate de trebuințele pe care le resimte

din perspectiva în care se află, dar sunt și nevoi ce au evoluat din perioadele anterioare

și au căpătat o nouă formă datorită situației în care se află individul. Începe acum,

nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieși din

umbră, de a produce ceva nou, original. În această perioadă, aceștia vor căuta cu orice

prilej să își întreacă prietenii în orice ceea ce va face, ceea ce duce la comportamente

antisociale, deviante, la afișări depravate sexuale.

Astfel că, adolescența reprezintă o perioadă dificilă în care sprijinul celor din jur

are o importanță maximă pentru o dezvoltare armonioasă.Cel mai important aspect al

adolescenței este dat de viața școlară, adică pregătirea profesională.Aceasta poate fi cu

ușurință influențată de mulți factori, iar dezvoltarea armonioasă influențează calitatea

vieții adolescentului din toate punctele de vedere.


7

Rolul consilierului școlar este acela de a-l ghida și susține pe adolescent, astfel

putând să îi asigure formarea unor caracteristici necesare pentru o viață echilibrată și o

dezvoltare optimă.

Comform lui Gheorghe Tomșa(2008), consilierul trebuie să acorde atenție la

ceea ce subiectul gândește,simte și face.Problemele esențiale pe care consilierul trebuie

să le acorde este dezvoltarea la subiect a unui sistem concret de scopuri în viață și

întărirea comportamentelor intenționate.

1.1.Adolescența, perspectivă istorică

Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit

schimbări, extinderi respectiv restrângeri în funcţie de perioada istorică.

Începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă copii

participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada

adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi

adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult,

ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii (N. Radu, 1995).

Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii. „Epoca industrială a

afirmat adolescenţa în forma pe care o cunoaştem, de asemenea şi faptul că forma în

cârei-a dat naştere a fost cea şcolară” (N.Radu,1995,pg 15).

Odată cu evoluţia societăţii, a fost necesară o mai lungă perioadă de pregătire

pentru a deveni un adult muncitor, astfel extinzându-se perioada şcolară şi odată cu ea şi

adolescenţa ca perioadă de vârstă. Având în vedere industrializarea masivă, apariţia

unor noi maşinării cu care omul nu era obişnuit să lucreze, societatea a fost nevoită să-şi

instruiască o perioadă mai lungă copiii pentru a achiziţiona competenţele necesare

folosiri acestora la rândul lor. Prin această întârziere de a intra în tinereţe şi de a-şi

asuma responsabilităţi, adolescenţa a avut în sfârşit ocazia să se manifeste.

În momentul în care s-a făcut trecerea de la societatea de producţie la societatea

serviciilor, stilul de viaţă a adolescentului a suferit o altă schimbare. Având în vedere că

tot ce ne înconjoară este operat de calculatoare, putem spune ca studiul lor este mai

complex şi drept urmare necesită mai mulţi ani de studiu, oferind adolescenţei ocazia să

se extindă din nou. Adolescenţa târzie s-a extins, astfel, până la vârsta de 25 de ani

datorită prelungirii duratei necesare de studiu, aceasta incluzând acum şi anii de

facultate(N. Radu, 1995).


8

1.2. Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

1.2.1. Stadiile adolescenței

Schimbările trăite de adolescent sunt diferite de la un stadiu al adolescenţei la

altul, fiind astfel posibilă împărţirea acestei perioade în cele trei stadii: preadolescenţă,

adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită.

Subperioada preadolescenței(14-16 ani) caracterizată prin stabilizarea

maturizării biologice și dezvoltarea conștiinței de sine.Dezvoltarea psihică este intensă

și încărcată de conflicte interioare și ca urmare a mentinerii unor stări de agitație și

impulsivitate,a unor momente de neliniște și anxietate.

Identitatea de sine și adoptarea de comportamente individuale se dezvoltă sub influența

planurilor intelectuale și de relaționare.Interesele se diversifică, iar atitudinile și

acțiunile devin tot mai legate de planurile intelectual-afective ce montează viața

interioară;

Subeperioada adolescenței propriu-zise( 16-18 ani) este centrată pe

intelectualizarea intensă, pe îmbogățirea experienței afective și structurarea conduitelor

ca însemn al personalității complexe. Exprimarea independenţei nu mai este

deziderativă şi revendicată ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace

personale de a fi şi de a apărea în ochii celorlalţi. Îl interesează responsabilităţi în care

să existe dificultăţi de depăşit spre-și măsura forţele. Individualizarea şi conştiinţa de

sine devin mai dinamice şi capătă dimensiuni noi de „demnitate” şi „onoare”.

Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă şi din ce în ce mai

avertizată. De la o formă de evaluare impulsivă criticase trece la firme de evaluare în

care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are o mai mare pregnanţă şi se

poate susţine şi demonstra. Intensa este şi socializarea aspiraţiilor, aspecte vocaţionale,

profesionalizarea ce se conturează treptat, cuprinzând în esenţă şi elemente importante

ale concepţiei despre lume şi viaţă. În contextul tuturor acestor aspecte există un

dinamism deosebit ce vizează revoluţionarea vieţii şi a lumii. Tânărul este pregătit

psihologic şi se pregăteşte moral şi aptitudinal, pentru a se exprima ca atare( U.

Şchiopu, E. Verza , 1997,p. 211).

Subperioada adolescenței prelungite(18-20/25 ani)reprezintă perioada

caracterizată prin dobândirea independenței ce duce la dezvoltarea personalității și

afirmării prin stiluri personale în conduite. Tot la această vârstă se manifestă un

oarecare modernism şi se simte nevoia unei participări sociale intense. Viaţa


9

sentimentală este intensă dar relativ instabilă. Aceasta este etapa învăţării rolului

sexual,este o perioadă în care au loc angajări matrimoniale. Acest din urmă fapt va

contura o nouă subidentitate implicată în responsabilităţi legate de constituirea unei noi

familii, ceea ce va crea condiţia intimităţii ca o formă de trăire nouă. Intimitatea nu se

referă ca şi identitatea, numai la sexualitate, ci şi la prietenie, angajare (U. Şchiopu, E.

Verza ,1997,p. 214).

1.2.2.Dezvoltarea psihică

Adolescența se referă la perioada 14-18/19 ani și reprezintă perioada de vârstă

cea mai complexă, unde are loc trecerea în stadiul superior al dezvoltării fizice, psihice

și sociale, ce permite ieșirea din societatea de tip tutelar.

În această perioadă cele mai semnificative caracteristici sunt reprezentate de

dezvoltarea conștiinței în care sunt implicate identitatea ego-ului și plasarea subiectului

în realitate. Adolescentul este confruntat obiectiv și subiectiv cu schimbările legate de

maturizarea sexuală și de descoperirea dimensiunilor realității sociale. Apartenența la un

anumit grup de persoane presupune adaptarea și depășirea situațiilor infantile,

frustrante, de nesiguranță și dependență.

În dezvoltarea conștiinței de sine, imaginea corporală contribuie la organizarea

caracteristicilor pe care adolescentul încearcă să le perceapă în amănunțime și cu

admirație. Percepția de sine poate căpăta o formă negativă sau pozitivă. Ca de exemplu,

atunci când intervin eșecuri în adaptarea profesională sau școlară, tânărul se

subestimează și nu are încredere în forțele proprii, iar pe fondul unor succese acesta

manifestă încredere, dorința de a învinge dificultățile și putere de acțiune.

În adolescență apar conflicte și frustrații frecvente în relația căutării de sine și

raportate la modul de a fi și de a se comporta.

În ceea ce privește dezvoltarea intelectuală a adolescentului se reflectă aviditatea

pentru achiziții de cunoștințe și se evidențiază gândirea discursivă ce cuprinde concepția

despre viață și lume.

Adolescentul dorește să fie unic prin modul pe care îl adoptă, aspirând la

admirația și respectul celor din jur.

Jean Rousselet ( Rousselet J.,1969 -Emil Verza și Florin Verza, 2000 ,pg 192)

relevă trei forme de conduite ce se produc prin prisma dorinței adolescentului de a se

afirma și a fi unic:


10

a) conduita revoltei prin care adolescentul adoptă atitudini negativiste și utilizează

un limbaj iesit din comun,plin de ironie;

b) conduita inchiderii in sine din care transcede un control sever asupra

sentimentelor,atitudinilor și actiunilor ce duce la îndepărtarea de realitate și

închidere în sine;

c) conduita exaltării și afirmării prin care se caută confruntarea cu alții pentru a-și

verifica propriile capacități fizice, intelectuale și afectiv-motivaționale, adoptând

adeseori, atitudini extreme față de ceea ce disprețuiește sau care nu se îcadrează

în vederile sale.

Se adoptă exigențe în exprimare, limbajul începând să se nuanțeze, iar

vocabularul să conțină concepte abstracte. Dezvoltarea psihică contribuie la elaborarea

precoce a unor producții literare, muzicale și tehnico-științifice. Se poate remarca și

aviditatea adolescenților față de cunoaștere, ei fiind mari consumatori de cultură.

Comportamentele de învățare capătă, în această perioadă, un anumit specific în

faptul că sunt numeroase forme ale inteligenței, afectivității și motivației ce imprimă un

caracter selectiv și o încărcătură de investiții psihice complexe.

Adolescentul conștientizează și stări mai puțin plăcute ce îi determină stări

anxioase din care conștientizează ireversibilul și îi provoacă o depresie în plan interior,

însă acesta depășește relativ ușor aceste stări prin antrenarea în activității ce duc la

echilibrarea personalității. Integrarea într-un grup constituie pentru adolescenți o formă

de satisfacere a dorinței de comunicare, relaționare și adaptare la formele de activitate

specifice. În acest context se formează calități de demnitate și responsabilitate, de

erodare a mentalității infantile cu privire la aportul social și profesional pe care îl

implică cerințele vieții.În confruntarea cu aceste opțiuni profesionale și sociale,

adolescentul își clarifică condițiile în care trăiește și eventualele roluri prospective spre

care aspiră.

Strategiile de învățare ale adolescenților presupun aspirații și interese

variate,astfel cu ajutorul limbajului și gândirii se operează cu imagini, simboluri,

concepte, generalizări și abstractizări ce organizează direcțiile mișcării intelectuale.

Utilizarea formelor inteligenței exprimă potențialul individual al fiecăruia și

diferențele ce apar între adolescenți. Astfel se ajunge la activități mai mult sau mai puțin

originale ce definesc personalitatea tânărului.


11

Temă de reflecţie

1. Ce aţi simţit cu privire la mometul maturizării

dumneavoastră,gândiţi-vă la două modificări majore

2. Ce transformări cognitive apar în adolescenţă?

Modulul 2..Dezvoltarea emoțională în adolescenţă


diferenţia mai multe aspecte ale fenomenului emoţional specific

adolescenţei,experienţele şi manifestările emoţionale ale adolescentului


Dezvoltarea emoțională

Schimbări ce survin în perioada adolescenței

Influențe asupra vieții emoționale ale adolescentului

Experiența emoțională a adolescentului

Deprinderile și abilitățile emoționale dezvoltate sau perfecționate în adolescență

2.1 Dezvoltarea emoțională

2.1.1 Schimbări ce survin în perioada adolescenței

Adolescența reprezintă perioada marilor schimbări iar modurile prin care se

caracterizează acestea sunt pe de-o parte evenimentele evolutive ale adolescenței care

reprezintă o etapă spre viața de adult, iar pe de altă parte transformările fizice,

capacitatea cognitivă și experiențele sociale suferă trecând astfel de la formele din

copilărie la viața de adult. Astfel, adolescența reprezintă o poartă către viața de adult, iar

modificările ce o caracterizează sunt o adaptare la transformare din copil în adult.

În adolescență, tinerii se confruntă pentru prima oară cu probleme legate de

caracteristicile corpului legate de atracția sexuală, cogniție și aspect fizic. Schimbările

ce continuă și în viața de adult sunt cele legate de partea fizică și cogniție, iar lipsa de


12

experiență a adolescentului la apariția lor fac ca perioada să fie una dificilă. Experiența

emoțională a adolescentului este o funcție a încorporării noilor evenimente cognitive și

fiziologice și a influențelor lor asupra percepțiilor adolescenților asupra dezvoltării lor.

Unii teoreticieni consideră că intersectarea evenimentelor cognitive, fiziologice,

sociale și emoționale ale adolescenților sunt necesare în scopul maturizării, permițând

dezvoltarea structurilor de sine, cognitive și emoționale pentru funcționarea optimă ca

adult.

2.1.1.1 Competențe emoționale în copilărie

Competența emoțională include dezvoltarea deprinderilor de reglare/adaptare, a

celor de comportament expresiv și a celor de construire a relațiilor. Copiii își dezvoltă

progresiv deprinderile în aceste privințe. Emoțiile astfel conștientizate influențează

dezvoltarea comportamentului și deprinderilor.

Perspicacitatea mare a copiilor în ceea ce privește stările mentale cuprinde

înțelegerea emoțiilor și vieții emoționale ale celorlalți. Cercetătorii Gross și

Balllif,1991 (după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 308) susțineau

faptul că, încă de timpuriu, copiii urmăresc expresia fețelor în scopul obținerii

informației despre stările și experiențele emoționale a celorlalți. De asemenea, copiii

înțeleg și faptul că manifestările exterioare nu corespund tot timpul cu trăirile

emoționale interne. În jurul vârstei școlare mici, aceștia pot face diferența între emoțiile

simțite și cele manifestate și realizează că emoția reprezintă un lucru personal ce nu

trebuie exprimată oricând. În preadolescență este prezentată capacitatea de a controla

manifestările emoționale, iar în adolescență, tinerii își dezvoltă capacitatea de a

încorpora informații noi și subtile în înțelegerea emoționala și de asemenea își pot

exprima conflictul psihic inerent în care una se simte și alta se face.

2.1.1.2 Influențe asupra vieții emoționale ale adolescentului

Evenimentele care au o implicație majoră asupra emoțiilor din adolescență sunt

reprezentate de dezvoltarea gândirii formale operaționale, modificările hormonale și

fiziologice caracteristice pubertății,schimbarea structurilor identității, orientarea intensă

spre constrângeri, multiplele evenimente din viață și o transformare a cerințelor și

așteptărilor sociale provocate de debutul adolescenței.

Adolescența enunță dezvoltări cognitive importante care au o influență deosebită

asupra vieții emoționale. Astfel că în preadolescență apar operațiunile formale, iar copiii


13

își dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor abstracte. Mai mult, dezvoltarea

gândirii operaționale formale permite tinerilor să aibă reprezentări cognitive ale

propriilor idei, precum și ale altora simultan. Dezvoltarea cognitivă implică înțelegerea

faptului că procesul prin care ajungi să știi ceva este subiectiv și că diferențierea de

înțelegere și interpretare nu se vor rezolva apelând doar la fapte.

Un nou mod de a percepe lumea îl reprezintă tranziția ușoară de la copilărie la

viața de adult ce implică nu numai dobândirea cognitivă a operațiunilor formale ci și o

adaptare emoțională potrivită. În adolescență, deprinderile și competențele trebuie

dezvoltate în vederea înțelegerii și gestionării emoțiilor generate, a integrării noilor

deprinderi cognitive într-o manieră flexibilă și a depășirii ambiguităților.

Adolescența reprezintă și etapa unor schimbări biologice semnificative, ce au loc

între modificările hormonale și stările emoționale. Astfel că instabilitatea emoțiilor la

începutul adolescenței poate fi legată de fluctuația nivelelor hormonale ce caracterizează

această perioadă(Bucham,Eccles și Becker,1992 după Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pg 311).

Schimbările hormonale la adolescenți cuprind o varietate de efecte asupra

variațiilor de dispoziție, astfel încât hormonii par să influențeze trăirile afective și

negative. Reacțiile emoționale ale adolescenților sunt legate de schimbările hormonale

și de mediul social în care au loc.

Simmons, et all.,au susținut ideea conform căreia, preadolescența nu este doar o

perioadă a transformărilor cognitive și fiziologice, ci este una a multiplelor schimbări de

viață. Schimbările hormonale influențează experiența subiectivă a emoțiilor,

schimbările legate de aspectul fizic provocat de pubertate influențează imaginea despre

propriul corp și mediul social al adolescentului, deoarece schimbarea aspectului fizic

declanșează modificări în așteptările și comportamentele altora.

2.1.1.3 Experiența emoțională a adolescentului

Cultura occidentală a privit adolescența ca pe o perioadă de transformări și

tulburări emoționale, iar din punct de vedere istoric, trecerea de la copilărie la

adolescență presupune sporirea intensității emoțiilor, experienței și manifestării

labilității emoționale sau ”capriciilor”(după Gerald R.Adams si Michael


Oamenii percep adolescența ca pe o perioadă tulburătoare pentru viața

adolescentului și consideră că aceștia au șanse foarte mari de a intra în conflicte cu


14

familia, de a trece prin stări de neliniște, nesiguranță si depresie. Natura efemeră a

relațiilor romantice adolescentine pare să fie o cauză a oscilațiilor emoționale. Larson și

colaboratorii,1999 considerau că principala cauză de stres și durere emoțională la

adolescenți, este reprezentată de frustrările și dezamăgirile ce au loc în dragoste.

Adolescența reprezintă, de asemenea și perioada când simptomele de proastă

dispoziție și depresie își fac apariția, iar acestea sunt asociate cu gânduri negative,

deznădejde, nesiguranță și tendința de a medita îndelung asupra problemelor și grijilor.

În general, fetele sunt mai predispuse decât băieții să prezinte factori asociați cu

depresia, iar mai mult decât atât, maturizarea lor tinde să aibă loc la pubertate,

sincronizându-se cu tranzițiile din timpul școlii,ducând astfel la apariția fenomenului de

”copleșire”.

Reimer,1996, consideră că ”rușinea este o latură importantă a lumii emoționale a

adolescentului” (Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009 ,pp 315).Printre factorii

care contribuie la declanșarea timpurie a sentimentului de rușine se numără natura

publică a schimbării corpului provocate de pubertate, individualizarea și nevoia de a

păstra aprobarea și dragostea celor din jur și dezvoltarea psiho-sexuală ce declanșează

apariția sentimentelor, dorințelor și experiențelor sexuale. Adolescentele sunt mai

expuse riscului de a trăi sentimente de rușine decât băieții, datorită maturizării fizice

dezvoltate timpuriu.

Adolescența este plină de experiențe inedite ce servesc pentru prima dată ca

declanșatoare emoționale. Aceasta aduce schimbări și tipurilor de emoții declanșate de

evenimente sau situații în care emoțiile sunt declanșate de evenimente.

2.1.1.4 Deprinderile și abilitățile emoționale dezvoltate sau perfecționate în

adolescență

De foarte devreme, copiii învață că emoțiile pe care le simt nu trebuie neapărat

să le și manifeste .În timp, ei învață să-și mascheze stările interioare prin astfel de

manifestări exterioare. Aceștia dezvoltă disimularea prin dorința de a evita rezultatele

negative, protejarea stimei de sine, a relațiilor și comportarea în conformitate cu

normele și regulile sociale.

Dezvoltarea cognitivă din adolescență declanșează o altă dezvoltare emoțională

majoră, generând o capacitate sporită de conștiinciozitate a emoțiilor prin care trec alții,

adică experiența empatiei.


15

Hoffman, 1984 este de părere că “empatia este rezultatul acțiunilor coordonate a

proceselor emoționale și cognitive”.În plan cognitiv, conștientizarea distincției sine-alții

este fundamentală pentru experiența empatiei. Pentru ca o bună empatie să aibă loc este

necesară înțelegerea sentimentelor celorlalți.

Dezvoltările cognitive ale adolescenței mai fac posibil ca reacțiile emoționale sț

se detașeze de evenimentele importante de moment. Raționarea abstractă nedezvoltată

le permite adolescenților să extrapoleze experiențele emoționale al unui individ la

emoțiile unui grup de persoane. Pe masură ce gândirea abstractă progresează,

adolescenții sunt mai capabili să anticipeze și să reacționeze la schimbările ce au loc în

planul stărilor, manifestărilor și experiențelor emoționale ale altora.

Temă de reflecţie

1. Ce manifestări emoţionale caracterizează viaţa emoţională cotidiană a

adolescenţilor

2. Exemplificaţi şi argumentaţi disimuarea emoţională la adolescent


16

Modulul 3 Identitatea în adolescenţă


identifica caracteristicile adolescenţilor în diferite statusuri ale

identităţii


Dezvoltarea identității în adolescență

Aspecte legate de teoria identității lui Erikson

Operaționalizări empirice ale identității

Identitatea și alte contexte sociale

3.1 .Dezvoltarea identității în adolescență

3.1.1 Aspecte legate de teoria identității lui Erikson

O primă abordare psihosocială față de înțelegerea identității a adoptat-o Erikson,

descriind pe de o parte jocul dintre psihologie și biologia individuală, iar pe altă parte

recunoașterea și reacțiile sociale într-un context istoric. Teoreticienii de mai târziu au

constatat că aceste elemente au importanțe diferite, atât în ceea ce privește definirea

identității, cât și cercetarea parametrilor ei.Modelele ce au oferit o definiție psihosocială

a identității au fost cele istorice structurate etapizat, socioculturale și narative.

Erikson a detaliat multe concepte importante în ceea ce privește descrierea

naturii identității ego-ului și a cursului ei de dezvoltare în adolescență. El include astfel

conceptul de identitate a ego-ului, sarcina adolescenței de tip identitate versus

neclaritatea rolului, procesul de formare a identității, criza de identitate și fenomenul de

moratoriu psihosocial. Prin identitatea ego-ului, Erikson(1968-după Gerald R.Adams şi

Michael D.Berzonsky,2009,pagina 241) face referire atât la percepția conștientă a

unicității individului, cât și la efortul inconștient de a obține o continuitate a experienței.

Secvența care primează încă din adolescență este cea de identitate versus neclaritatea

rolului prin care Erikson face referire la faptul că adolescenții vor căuta o cale de mijloc

între cei doi poli, iar în cel mai bun caz vor trece printr-un proces de formare al

identității. Aceasta presupune abilitatea ego-ului de a sintetiza și de a integra identificări


17

importante timpurii într-o formă nouă, pur personală. Un rol important în dezvoltarea

identității îl are rolul jucat în comunitate, atât în recunoașterea adolescentului, cât și în

recunoașterea ei de către adolescentul în curs de maturizare. Erikson a privit moratoriul

psihosocial ca pe un proces de dezvoltare important, “în care tinerii experimentează

roluri de adult pentru a-l gasi pe acela care să se potrivească”(Erikson,1968,p.156 după

Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pagina 242).

Unul dintre cele mai importante concepte pe care Erikson l-a folosit este acela de

criză de identitate. Prin criza de identitate el face referire la un anumit punct critic ce are

loc in viața unui individ, unde dezvoltarea nu mai poate avea loc progresiv, adoptând

astfel un nou curs direcțional.

3.1.1.1 Operaționalizări empirice ale identității

În rândul cercetătorilor, paradigma statusului de identitate a oferit un model

atractiv pentru extinderea și investigarea empirică a noțiunilor lui Erikson legat de

identitate. Statusurile identității au fost inițial conceptualizate de Marcia, ca trăsături

topografice ale unor structuri de fond ale identității. Astfel cu cât există mai multe zone

în care s-a dezvoltat identitatea, cu atât probabilitatea ca o anumită structură a identității

să existe este mai mare. De asemenea indivizii care și-au dezvoltat identitatea au pornit

în explorarea unor direcții în viața înainte de a-și lua angajamente, pe când cei cu

identitate forclusă și-au asumat angajamente înainte să facă explorări.

3.1.1.2 Caracteristicile adolescenților în diferite grupări ale statusurilor

identității

Valorile și rolurile adoptate de indivizii cu identitate forclusă se bazează pe

valorile parentale, cu care adolescenții se identifică în mare parte.

După Cramer și Marcia(1995)”indivizii cu identitate forclusă prezintă

caracteristici de personalitate de tipul nivelelor ridicate de conformism, autoritate și

schimbări ale aspirațiilor cuplate cu anxietate și folosirea narcisismului defensiv”.

Adolescenții sunt foarte puțin capabili să integreze idei și să gândească analitic

în același timp și folosesc un locus al controlului extern, fiind orientați cu precădere

spre viitorul îndepărtat. Cei cu un status de identitate în moratoriu sunt implicați în

procesul de căutare a rolurilor și valorilor de adult,dar fără să-și asume angajamente.

Variabila-cheie a personalității acestora o reprezintă anxietatea, deoarece ei se

află mereu in căutarea angajamentelor definitorii pentru identitate. În plan cognitiv,


18

elevii cu identitate în moratoriu au dovedit că sunt mai sceptici față de faptul că vor știi

vreodată cu siguranță ceva.

Indivizii cu identitate difuză au arătat nivele scăzute ale autonomiei stimei de

sine și simțul identității și nu sunt interesați să-și găsească rolurile și valorile de adult.

Aceștia sunt predispuși la probleme de adaptare la mediu, la timiditate și de

asemenea sunt vulnerabili la presiunile celorlalți. În plan cognitiv, acest tip de

adolescent se bazează pe stiluri intuitive sau dependente de luare a deciziilor și au

tendința de a recurge la mituri și înșelăciune pentru a-și exercita influența asupra altora.

Indivizii cu identitate dobândită au prezentat trăsături de personalitate precum și

nivele ridicate de motivație și respect de sine, un grad scăzut de nevroză, multă

conștiinciozitate și extravertire. În plan cognitiv, aceștia dau dovadă de o capacitate

bună de a funcționa adecvat în condiții de stres precum și de a folosi strategii bine

planificate și logice(după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 246).

3.1.1.3 Identitatea și alte contexte sociale

Cercetătorii Adams si Marshall au subliniat faptul că identitatea se dezvoltă atât

în urma proceselor individuale, cât și sociale. Ei arată faptul că la baza relației dintre

individ și context stau procesele de diferențiere și integrare, dar și că identitatea

modelează și este modelată în același timp de mediul înconjurător. A mai fost scos în

evidență faptul că modalitatea cea mai bună de a înțelege relația dintre dezvoltarea

identității și context este dat de conturarea dimensiunilor identității explorate în raport

cu un context dat.

Temă de reflecţie

1. Analizaţi opiniile lui Erikson asupra căutării din partea adolescentului

a unei identităţi


19

Modulul 4 Dezvoltarea morală în adolescență


cunoaşte şi înţelege schimbările longitudinale în judecata morală a

adolescenţilor.


Aspecte legate de dezvoltarea morală și socială

Diferențe de gen în moralitatea adolescentului

Teoria lui Kohlberg asupra moralităţii adolescenţilor

Judecata morală a adolescentului în situații de risc și coordonările în judecata

acestuia

4.1.Dezvoltarea morală în adolescență

4.1.1 Aspecte legate de dezvoltarea morală și socială

Cercetările din domeniul dezvoltării sociale și morale au dorit să arate că

adolescenții au orientări contradictorii similare față de moralitate. Unii cercetători

sugerează faptul că adolescenții sunt de părere că valorile morale sunt arbitrare, că orice

poziție asumată de un individ sau un grup este la fel de validă ca oricare alta și că

oamenii ar trebui să fie liberi să creadă și să facă ce vor(Kohlberg,1984 după Gerald

R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 284).Alți cercetători avansează ideea

conform căreia înțelegerea fundamentelor morale ale societății au loc pentru prima oară

în adolescență și că judecățile morale care se bazează pe principii apar abia spre sfârșitul

adolescenței(Kohlberg și Gilligan,1971 după Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pg 284), în timp ce angajamentele prosociale la fel ca si grijile

manifestate în relațiile interpersonale se formează tot în adolescență.Pentru a înțelege

moralitatea adolescenților trebuie ținut cont atât de schimbările evolutive cât și de

variațiile ce au loc în judecățile morale și sociale.

Comform lui Kohlberg, judecățile morale apărute în copilăria mijlocie și mare

sunt structurate în funcție de preocupările pentru ascultare, evitarea pedepselor și

nevoilor instrumentale(denumite judecați ”preconvenţionale”). El mai descrie și nivelul


20

judecăților ”post convenționale”, structurate de preocupările pentru respectul reciproc,

angajamente contractuale între indivizi, drepturile și obligațiile lor și concepte diferite

în legatură cu dreptatea și drepturile.

Ideea că în adolescență apar structuri mai avansate ale gândirii se bazează pe

schimbările care apar în structurile morale ale adolescentului și se leagă de apariția

competențelor în domenii precum dezvoltarea gândirii operaționale formale și a

capacităților mai avansate de observare.

Eisenberg a descris o varietate de schimbări ce apar în judecata morală

prosocială, având loc înainte de adolescență. Mai precis, copiii sunt nepăsători în

copilăria mică, dar în școala primară apare o judecată mai profundă față de obținerea

aprobării celor din jur. Spre sfârșitul școlii primare crește frecvența judecății în ceea ce

privește concepțiile stereotipe legate de comportamentul adecvat și inadecvat.

“Preadolescența este caracterizată de orientări autoreflexive și empatice sporite,

care includ grija pentru ceilalți și un mai fin simț al observării”(Eisenberg,1998 după

Gerald R.Adams și Michael D.Berzonsky,2009,pg 286).Referitor la trecerea în

adolescență, tinerii judecă într-o măsura mai mare în ceea ce privește normele și valorile

internalizate, dezvoltarea sentimentelor pozitive legate de respectarea valorilor precum

și o preocupare sporită pentru drepturile celorlalți, dreptate și bunăstare.

4.1.1.1 Diferențe de gen în moralitatea adolescentului

Carol Gilligan(1982) a criticat teoria judecății morale ale lui Kohlberg deoarece

discriminează tinerele adolescente și subestimează maturitatea evolutiva a judecății

morale. Aceasta afirmă că judecata morală a fetelor care se încadrează în moralitatea

interpersonală reprezintă o orientare morală față de cea a băieților care este orientată

după reguli, drepturi și sine, în vreme ce moralitatea fetelor este structurată prin prisma

griji, de responsabilitate față de ceilalți și prin nevoia de a evita răul.

4.1.1.2 Moralitatea ca domeniu distinct al cunoașterii sociale

Lumea socială a adolescenților este complexă și atrage după sine tipuri diferite

de interacțiuni ca și cele ce țin de bunătate, dreptate, bunăstare și drepturi până la cele ce

țin de organizarea socială, de structurile ierarhice, de societate și convențiile sociale

ajungând la încercarea de a primi o înțelegere psihologică a sinelui. Moralitatea reglează

interacțiunile și relațiile sociale ale indivizilor în cadrul societății și este definită ca

înțelegerea morală a indivizilor asupra felului în care oamenii ar trebui să se poarte unii


21

cu alții. Judecățile morale prescriptive se bazează pe concepte de dreptate, bunăstare și

drepturi, iar încălcarea acestora duce la consecințe în ceea ce privește bunăstarea și

drepturile altora.

Moralitatea s-a mai remarcat ca fiind diferită din punct de vedere conceptual în

ceea ce privește cunoștințele psihologice ale indivizilor sau a încercărilor de a se

înțelege pe sine sau pe alții. În preadolescență, tinerii își consolidează înțelegerea

morală a echității și egalității și în combinație cu elementul prescriptiv al moralității

devin mai capabili în a-și extinde conceptele morale de bunătate și corectitudine către

persoane necunoscute. Judecata morală în adolescență devine atât mai generalizată de la

o situație la alta, cît și mai capabilă de a ține seama de variațiile situaționale, deoarece

conceptele de corectitudine devin mai cuprinzătoare și dobândesc o aplicabilitate

universală.

Caracteristicile dezvoltării sociale a adolescenților ar putea avea legătura cu felul

în care ei gândesc și coordonează preocupările morale și non-morale în diferite tipuri de

situații sociale, precum și tipurile inedite de situații sociale pe care adolescenții le

întâlnesc pe măsură ce se aventurează dincolo de granițele familiei, în grupurile de

congeneri.

4.1.1.3 Considerațiile adolescenților despre autoritatea adulților

Concluziile trase în urma unor studii arată că adolescenții consideră că

chestiunile morale sunt legate legitim de adulți, însă judecățile adolescenților în ceea ce-

i privește pe adulți sunt limitate din punct de vedere conceptual. Cercetările au arătat că

adolescenții sunt aproape unanimi în a considera că părinții au autoritatea morală de a

regla actele morale în casă, iar pe de alta parte profesorii sunt priviți ca autorități

legitime ce reglează comportamentul moral al tinerilor în cadrul școlii. În relația

adolescent-părinte, chestiunile morale reprezintă surse de conflicte. Astfel, cercetările

despre conflictul adolescent-părinte scoate în evidență latura adolescenților de a-și spori

factorul activ al sferei de acțiune personală și de a le reflecta autonomia.

4.1.1.4 Judecata morală a adolescentului în situații de risc și coordonările în

judecata acestuia

Baumrind,(1987),descrie adolescența ca o perioadă a asumării sporite de riscuri

iar comportamentul de asumare al riscului, precum consumul de droguri și alcool, au

consecințe mari asupra societății.Cea mai mare parte a cercetărilor s-au concentrat


22

asupra factorilor parentali sau de personalitate care prezic un grad sporit de asumare a

riscului, însă cele mai multe studii au anlizat dacă în cazul acestor chestiuni concepțiile

adolescenților sunt inspirate de preocupări morale.

În scopul educării adolescenților pentru a fi cetățeni de nădejde și pentru a

participa la realizarea democrației a fost identificat un obiectiv important al programelor

de educație morală și de structurare a caracterului adolescenților. Astfel s-au făcut mai

multe cercetări care au avut rolul să facă legătura între ideile adolescenților despre

societate și guvernarea corectă și conceptele lor morale în curs de dezvoltare, iar acestea

au scos în evidență importanța pe care o are separarea preocupărilor morale față de

dreptate.

4.1.1.5 Concluzii

Există o mare varietate contextuală între gândirea morală și socială a

adolescenților. Aceștia emit judecăți morale autonome în unele situații și se

concentrează asupra obiectivelor personale în altele. În judecățile asupra lumii sociale,

adolescenții se folosesc de cunoștințele morale ce pot fi în conflict cu alte tipuri de

preocupări sociale. Prin urmare, dezvoltarea gândirii morale a adolescenților determină

capacitatea acestora de a aplica concepte morale abstracte și complexe în situații

polivalente ce implică anumite conflicte între preocupările morale și cele sociale sau

nesociale.

Temă de reflecţie

1. Pe ce bază fac adolecenţii judecăţi morale?

2. Ce critici au fost aduse teoriei lui Kohlberg?


23

Modulul 5 Probleme de conduită în adolescență


cunoaşte şi înţelege cum se poate ajunge la probleme de conduită în

adolescenţă:influenţele exercitate de familie,de cei de-o seamă şi de comunitate.


Interacțiunile individ-mediu

Riscul temperamentului pentru problemele de comportament

Problemele de comportament,violența și agresivitatea față de partener

Depresia și sinuciderea în adolescență

Prevenirea și intervenția

Problemele de comportament și comportamentul sexual riscant pentru

sănătate

5.1 Probleme de conduită în adolescență

5.1.1 Înțelegerea problemelor de conduită în raport cu întreaga viață

Există numeroase motive pentru care problemele de comportament sunt în

centrul atenției, cu scopul de a înțelege etiologia acestora, de a informa și de a iniția

intervenții preventive și programe de tratament. Blumstein și colaboratorii,1986 (

Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 519) consideră că “frecvența acestor

probleme de comportament crește foarte mult în primii ani ai adolescenței, atingând

apogeul spre 15-16 ani și scade în primii ani de maturitate, atingând cote și mai mici în

jurul vârstei de 30 de ani”.Astfel de comportamente, în special infracțiunile la adresa

persoanei și proprietății, au consecințe atât la nivel financiar cât și personal.

Părinții și profesorii petrec multe ore în discuții ce încearcă să găsească maniera

cea mai potrivită de a le răspunde sau controla comportamentele. Controlul unor astfel

de probleme tulbură experiența educațională a elevilor și duce la scăderea cunoștințelor

școlare a copilului cu probleme. Cei care renunță la activitățile infracționale în prima

faza a maturității pot suferi la vârsta adultă, consecințe negative precum lipsa abilităților


24

de a obține un loc de muncă, dependența de anumite substanțe, răni provocate de

accidente de mașină, agresiuni fizice și psihice între parteneri, etc. Aceste consecințe au

fost identificate atât la fete cât și la băieți.

5.2 Definiții clinice și extinderea tulburărilor de comportament

Clinicienii folosesc termenul ”tulburare de comportament” pentru a descrie un

model persistent de problemă comportamentală ce încalcă regulile sociale fundamentale

și drepturile altora. Tulburările de comportament includ probleme de comportament,

tulburări de adaptare cu sau fără perturbare emoțională, tulburare comportamentală

distructivă, tulburare de personalitate antisocială(definite ca un model repetitiv și

persistent de comportament, în care drepturile de bază ale celorlalți sunt

încălcate).Acestea includ agresiunea față de oameni și animale, încălcarea proprietății,

caracterul necinstit, furtul, debutul timpuriu de a sta noaptea și chiulul.

În ceea ce privește prevalența s-a estimat că frecvența tulburărilor de

comportament este mai mare în cazul băieților decât al fetelor, parțial din cauza

diferenței de forță fizică. Simptomele problemelor de comportament sunt omniprezente

atât în copilărie, cât și în adolescență.

Factorii de risc din copilărie care sunt asociați cu tulburările de comportament în

adolescență sunt factorii familiali(sărăcie), parentali(consumul de substanțe),

comportamentele părinților(disciplina foarte strictă), comportamentul

copilului(hiperactivitate) și factorii ce țin de egalitate(respingerea de către congeneri).

5.2.1 Interacțiunile individ-mediu

Cercetătorii Scarr si McCarthy,1983,Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pp 521) au descris efectele interacțiunilor dintre individ și mediu, ce

modifică mediul și comportamentele indivizilor. Primul tip de interacțiune este cel

pasiv, prin intermediul căruia individul nu are opțiuni în selectarea mediului și deține o

putere limitată de a-l influența. Acesta apare în mediile în care se oferă îngrijiri încă din

copilărie, dar și în mediile instituționale incluzând școlile și centrele de detenție.

Al doilea tip de interacțiune este cel evocativ prin care răspunsurile sunt obținute

de la alții, astfel că furia unui copil poate prezice o disciplină foarte strictă, iar

agresiunea față de congeneri poate conduce la respingere din partea acestora. Asemenea

respingeri privează copilul agresiv de posibilitatea unei dezvoltări pozitive în cadrul

grupului. Cel de-al treilea tip de interacțiune de efect este reprezentat de cel activ, prin


25

intermediul căruia indivizii își pot alege mediile care se potrivesc înclinațiilor și

stilurilor lor. Astfel, adolescenții își aleg grupurile, iar implicarea în relațiile cu

delincvenții reprezintă principala cauză a problemelor de comportament. Alegerea

anturajului este o componentă suplimentară a caracteristicilor indivizilor, iar

caracteristicile individuale pot conduce la restrângerea sau lărgirea opțiunilor.

Trecerea la un mediu care oferă sprijin pentru problemele de comportament și

puține sancțiuni interpersonale contribuie la menținerea tulburărilor sau la o întărire la

astfel de comportamente. Factorii familiali, precum venitul scăzut, duc la limitari și

restrângerea opțiunilor pentru copii și adolescenți.

5.2.1.1 Riscul temperamentului pentru problemele de comportament

Cercetătorii Rothhart,Posnar si Hersey,1995( Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pg 523) consideră că „temperamentul unui copil, definit ca o stare

emoțională și presupus a fi legat de influențele genetice are atât efecte mediate, cât și

efecte directe asupra riscului în dezvoltarea problemelor de comportament”.Efectele

directe sunt datorate faptului că acei copii care au avut parte de afecte negative și ostile

este de așteptat ca să devină agresivi, iar cei care vor acționa impulsiv cel mai probabil

vor încălca legea. Efectele indirecte, generate de practicile parentale, constau din faptul

că acei copii care au efecte negative pot stârni răspunsuri dure din partea părinților.

Cercetările privind legătura dintre infracționalitatea parentală și delincvența

juvenilă au arătat un efect interactiv:a avea un tată cu cazier reprezintă un factor de risc

pentru copil, mai ales atunci când atribuțiile parentale sunt neglijate(McCord,1999-

după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 524).

Vârsta debutului problemelor de comportament este considerată de către

majoritatea cercetătorilor o caracteristică definitorie în apariția problemelor. Astfel, că

cei care debutează timpuriu, având probleme de comportament încă din copilărie și o

arestare înainte de 14 ani, sunt posibili infractori periculoși, care și-ar putea continua

activitatea și la maturitate,iar cei care prezintă un debut tardiv în adolescență au mai

multe șanse de a nu comite infracțiuni.

Legătura cu congenerii delincvenți în adolescență, este foarte bine asociată cu

problemele de comportament și cu comportamentul delincvent în adolescență. Dishion

et all.,1995(Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 525) consideră că

“tulburările de comportament și asocierile cu congenerii ce au aceleași probleme sunt

constructe strâns legate, mai ales în adolescență și adolescența prelungită”.


26

5.2.1.2 Problemele de comportament,violența și agresivitatea față de partener

Cercetătorii au susținut că infracțiunile violente comise în adolescență aparțin

unui pattern general cu o rată mare a problemelor de comportament. Astfel că,

multitudinea de acte violente comise de infractorii adolescenți pare a fi determinata de

problemele generale de comportament decât de căi de dezvoltare specifice.

Un factor important în cadrul problemelor de comportament îl constituie

agresivitatea față de partener, ce s-a dezvoltat de-a lungul timpului în relațiile pe termen

lung, în special căsătoria. Agresivitatea fizică este definită drept actele ce implică forța

fizică, variind de la împingeri și îmbrânceli până la utilizarea de arme letale.

Agresivitatea psihologică implică mai ales agresivitate verbală (amenințări și

insulte) și este puternic asociată cu agresivitatea fizică față de partener, atât pentru fete,

cât și pentru băieți.

5.2.1.3 Problemele de comportament și comportamentul sexual riscant pentru

sănătate

Elliott,1993(Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 530) a afirmat că

“modul de viață ce pune în pericol sănătatea implică modele stabile ale

comportamentului, asociate cu situațiile sociale foarte riscante, cum ar fii sărăcia și

șomajul”.Problemele de comportament sunt o trăsătura principală a acestor moduri de

viață și au fost asociate cu eșecul atât în protejarea, cât și în asigurarea sănătății

personale.

În ceea ce privește problemele comportamentale în cazul paternității și

maternității, în adolescență este prezentat riscul ridicat al comportamentului inadecvat al

mamelor adolescente și dezvoltarea tulburărilor de comportamente la copiii lor. Totuși,

maternitatea în adolescență este asociată cu dificultăți în cadrul căsniciei și în educarea

copilului , aceste angajamente familiale le pot ajuta pe fete să iasă din grupurile

delincvente și să nu se mai implice. Asumarea accelerată a rolurilor de adulți, fără a

avea loc de munca si cunoștințe despre viață, la care se adaugă problemele de

comportament poate duce la un risc de eșec pentru acești tineri.


27

Temă de reflecţie

1. Care sunt pricipalele cauze ale comportamentului antisocial la

adolescenţi şi ce se poate face pentru a reduce aceste riscuri?

5.2.2 Prevenirea și intervenția

Strategiile de prevenire și intervenție variază în funcție de interacțiunea

intervențiilor cu trăsăturile individuale, structurile sociale și contextul dezvoltării .Astfel

s-au dezvoltat trei nivele de prevenire: prevenirea primară care încearcă să preîntâmpine

apariția tulburărilor de comportament în cadrul unei populații sau a unui

grup;prevenirea secundară care se referă la detectarea timpurie a problemelor și la

anumite tipuri de acțiuni de remediere a situației și prevenirea terțiară caută să limiteze

efectele negative în urma tulburărilor de comportament în cadrul unei populații.

Obiectivul general al metodelor de prevenire și intervenție este de a reduce

factorii de risc și de a amplifica factorii protectori din diferite domenii ale vieții. Astfel

programul corespondent de intervenție cuprinde trei nivele esențiale. Intervențiile

universale sunt aplicate unei clase întregi de copiii afectați de factori comunitari,

precum sărăcia. Intervențiile selective ajută copiii ce fac parte dintr-un grup supus

riscului comportamentelor antisociale sau care afișează un astfel de comportament.

Intervențiile stabilite au ca scop cazurile cunoscute de tineri delincvenți.

5.3.Depresia și sinuciderea în adolescență

5.3.1 Depresia:privire de ansamblu asupra depresiei la adolescenți

Starea depresivă este un sentiment general de afect negativ, incluzând disforie,

tristețe și iritabilitate. Sindroamele depresive presupun seturi de simptome a căror

simultaneitate a fost demonstrată în mod empiric. Aceste simptome cuprind disforie,

iritabilitate, anhedonie generală, tulburări ale apetitului, luarea sau scăderea în greutate,

insomnie, agitație psihomotorie, oboseală, sentimente de vină și gânduri sau

comportamente suicidale.

Diagnosticul de tulburare depresivă necesită un număr,o durată și o severitate

minimă a acestor simptome, conform DSM IV(American Psychiatric Oganization,1994)

și ICD-10(World Health Organization,1994 după Gerald R.Adams si Michael



28

Tulburările depresive includ tulburările bipolare(care implică episoade succesive

de manie și depresive), tulburările distimice (presupun episoade cronice ale stărilor

depresive) și tulburări depresive majore(caracterizate de unul sau mai multe episoade

depresive).Toate acestea presupun deteriorarea funcțiilor sociale, cognitive, școlare și

funcționale.

Atunci când depresia are loc în adolescență, anumite simtome ale acesteia sunt

comune, cuprinzând izolarea socială ,probleme școlare, plânsul, evitarea contactului

vizual, nemulțumiri legate de aspectul fizic, apetit scăzut.

Depresia în copilărie și adolescența nu este de scurtă durată. Cohen și

colaboratorii ,1995 (Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 602) au arătat în

studiile longitudinale faptul că simptomele depresive sunt stabile. Astfel, că cel mai bun

indicator al depresiei târzii este existența unui episod depresiv anterior.

Depresia reprezintă o tulburare puternic debilitantă, fiind însoțită de o paletă

largă de probleme, astfel încât dificultățile de concentrare și deficitele emoționale

conduc, de cele mai multe ori la probleme școlare serioase, iar izolarea socială

deteriorează relațiile interpersonale.

5.3.1.1 Sinuciderea:privire de ansamblu asupra sinuciderii în adolescență

National Center for Health Statistics(NCHS) a relevat că sinuciderea reprezintă a

treia cauză de deces în cazul adolescenților. Deși tentativele de sinucidere sunt mai des

întâlnite în rândul fetelor,actul suicidal este mai comun băieților.

De-a lungul adolescenței, incidența sinucideri crește odată cu vârsta.În primul

rând, adolescenții au abilități cognitive mai sofisticate, iar acestea le permit să planifice

o tentativă de sinucidere mai eficienta. În al doilea rând, adolescenții prezintă o

probabilitate mai ridicată de a dezvolta o psihopatologie ce reprezintă un factor de risc

major al sinuciderii.

Metodele prin care adolescenții atentează asupra vieții lor variază în funcție de

gradul de letalitate. Armele de foc, armele ascuțite și supradoza de droguri sunt cele mai

frecvente.

5.3.1.2 Factorii de risc psihologici, comportamentali și familiali

Comportamentul suicidal este de cele mai multe ori asociat cu tulburările

afective, consumul excesiv de substanțe și tulburările de comportament. Ratele ridicate

ale suicidului sunt asociate cu tulburările de personalitate caracterizate printr-o


29

impulsivitate extremă. Problema mentală corelată cu sinuciderea în adolescență o

reprezintă depresia.

DSM IV(American Psychiatric Association,1994 după Gerald R.Adams si

Michael D.Berzonsky,2009,pagina 612) consideră că factorii care încurajează

comportamentul suicidar sunt consumul de substanțe excesiv și dependența. Acestea

sunt catalogate ca factori primari de stres din viața adolescenților cu tendințe suicidale.

Deși depresia, abuzul de substanțe și alte boli psihiatrice sunt factori psihologici

puternici a comportamentului suicidal, importantul indicator al riscului de suicid îl

reprezintă tentativa! Cercetările arată că există diferențe fundamentale între cel care

doar atentează la viața sa și cei care reușesc să se sinucidă, însă faptul că o tentativă

reprezintă cel mai bun indicator al unei viitoare sinucideri este suficient pentru a

considera orice tentativă un factor de risc al sinuciderii.

Un important factor de risc al adolescenților ce au încercat să se sinucidă îl

reprezintă caracteristicile familiei. Factorii cei mai des întâlniți sunt separarea de părinți,

problemele psihiatrice din istoricul familiei, antecedentele familiale și maltratarea în

copilărie,astfel că adolescenții ce manifestă un comportament suicidal înregistrează

nivele ma ridicate de conflict cu părinții.

Adolescența reprezintă perioada în care tinerii își stabilesc un anumit grad de

autonomie față de părinți și familie și fac pași pentru a-și forma identitatea personală. În

acest fel, dezvoltarea unor relații cu grupurile de congeneri, de sexe diferite, semnifică o

importanță majoră, iar în acest proces unii adolescenți se distanțează de părinții lor.

Impulsivitatea, alimentată de un sentiment de invincibilitate îi pot determina pe

adolescenți să recurgă la actul suicidal.

Mulți adulți nu înțeleg de ce o persoană tânără care are în față o viață plină de

oportunități, dorește să se sinucidă. Un sentiment puternic al conștiinței, nivele

fluctuante ale stimei de sine și gradul de impulsivitate reprezintă caracteristici ce

determină un risc crescut pentru adolescenți de a reacționa inadecvat la stres și pot

conduce la sinucidere. Chiar și cea mai mică sesizare a unei lipse, respingeri sau

dezamăgiri poate declanșa impulsuri și comportamente autodistructive.

Atunci când experiențele legate de creșterea copilului și mediul cultural din care

provine compromit dezvoltarea psihologică sau restrâng opțiunile unui comportament

adult optim, adolescenții prezintă în mod deosebit un risc de sinucidere (Group of the


30

Advancement of Psychiatry,1996 după Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pp 616).

Temă de reflecţie

1. De ce reprezintă adolescenţa o perioadă specială?


31

BIBLIOGRAFIE

1. Gerald R.Adams,Michael D.Berzonsky (2009), “Psihologia adolescenței-manualul

Blackwell”, Iași, Editura Polirom ;

2. Stănciulescu, E., (1998), ”Sociologia educației familiale”, Iași, Editura Polirom;

3. Verza E., Verza F., (2000), “Psihologia vârstelor”, București, Editura Pro

Humanitate;

4. Băban, A.,(2001), “Consilierea educațională,ghid metodologic pentru orele de

dirigenție și consiliere”, Cluj-Napoca, Editura Psinet;

5. Irene M. Joselyn,M.D.(1963), “The adolescent and his world”, New York:Family

service association of America;

6. U. Șchiopu,E.Verza(1997), ”Psihologia vârstelor:ciclurile vieții”, București, Editura

Didactică și Pedagogică;

7. N. Radu(1995), ”Adolescența-schiță de psihologie istorică”, București, Editura

Fundația România de mâine;

8. Robin Harwood, Scott A.Miller, Ross Vasta(2010), “Psihologia copilului”, Editura

Polirom

9. Stănciulescu, E.,(1996 c) ”O pespectivă etnologică asupra socializării în familiile

românești” în Revista de Cercetări Sociale,nr.2;

10. Voinea, M.,(1993) “Sociologia familiei”, Universitatea București

11. Cillessen,A.H.N.,Bukowski,W.M(eds.) (2000), “Recent advances in the

measurement of acceptance and rejection in the peer system”,New Directions for Child

and Adolescent Development,nr.88;

12. DiLalla, L. F(2002), “Behavior genetics of aggression in children:Review and

future directions”, Developmental Review,22,pp.253-266;

13. Dinges, M.M., Oetting ,E.R.,(1993), ” Similarity in drug use patterns between

adolescents and their friends”, Adolescence,28,pp.253-266;

14. Dishion,T.J., Bullock,B.M(2002), “Parenting and adolescent problem behavior:An

ecological analysis of the nurturance hypothesis”, în J.G.Borkowski,S.L.Ramey și

M.Bristol-Power(eds.), Parenting and the child’s world:Influences on

academic,intellectual and social-emotional development,Erlbaum,Mahvah,NJ;

15. Hartup, W.W.(1993), “Adolescent and their friends” în B.,Laursen(eds.),New

directions for child development, nr. 60, Close friendship in adolescence,Jossey-

Bass,San Francisco;


32

16. Loehein,C.J., Neiderhise,J.M.,Reiss,D.(2005), “Genetic and environmental

components of adolescent adjustement and parental behavior:A multivariate

analysis”,Child Development,76,pp.1104-1115;

19. Rousselet,J.,(1969), “Adolescentul,acest necunoscut”, București,Editura Politică ;

Psihologia Varstelor II ID 1

Documents

Transcript of Psihologia Varstelor II ID 1