3.2 INDUSTRIA

Până la Primul Război Mondial doar un număr limitat de ţări dispunea de regiuni industriale. Cu timpul, vechile regiuni s-au extins şi dezvoltat sau au început să fie supuse unei reconversii economice puternice, iar pe lângă acestea s-au conturat altele noi, aflate în plină dezvoltare.

În continuare vor fi punctate câteva caracteristici legate de activităţile industriale pe fiecare continent.

AsiaAsia de Sud-Vest constituie cea mai importantă regiune petrolieră a globului şi a

contribuit la schimbarea raporturilor tradiţionale dintre ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare, la reglarea relaţiilor economice şi politice utilizând ca armă diplomatică petrolul, ca de exemplu în cazul evenimentelor care au declanşat criza energetică mondială în octombrie 1973. Ţări din această parte a Asiei şi-au dezvoltat o puternică industrie extractivă (v. şi resursele energetice), urmată apoi de cea prelucrătoare pe baza hidrocarburilor.

În Asia de Sud-Est şi Pacifică, cu un uriaş volum de populaţie, ţări din această parte sunt definite de industrii tradiţionale (textilă şi a confecţiilor) şi de vârf (electronică, industria automobilelor), de concentrări impresionante de capital şi investiţii.

Politicile voluntare de industrializare promovate de ţările asiatice începând cu anii '70 au determinat apariţia „ţărilor atelier” denumite şi dragonii sau tigrii asiatici, reprezentate de Taiwan, Hong Kong, Singapore şi Coreea de Sud, urmate de ţările din „a doua generaţie de ţări industrializate” - Malaysia, Filipine, Indonezia şi Thailanda şi, mai recent, de China, ţara cu cele mai intense ritmuri de dezvoltare industrială în prezent.1 Decolarea industrială a acestor ţări s-a bazat pe programe educaţionale active care au ridicat nivelul calitativ al forţei de muncă, transferând avantajele comparative ale regiunii de la forţa de muncă ieftină la inovaţie tehnologică, acumulare de capital, industrii de vârf; atuurile acestor ţări se datorează şi dezvoltării unor zone de export, precum cele din Taiwan, Singapore, Coreea de Sud şi China.2

China dispune în lungul axei Chang Jiang de patru poli industriali: Shanghai, prin care se realizează cea mai mare parte a comerţului maritim al ţării şi cel mai mare centru industrial (siderurgie, metalurgie neferoasă, petrochimie, echipament electric şi electrotehnic etc), Nanjing (apreciat prin industria petrochimică, textilă şi a porţelanului), Wuhan (siderurgie, construcţii de nave, textilă), al patrulea pol Chongqing şi Chengdu (industria textilă – mătase naturală).

Japonia se caracterizează prin activităţi industriale şi terţiare de vârf, printr-o influenţă economică extinsă în sud-estul asiatic, prin investiţii şi filiale nu numai în ţările vecine, dar şi în America de Nord, Europa de Vest şi, mai recent în cea de est.

Pe aliniamentul în care se concentrează cca 80% din producţia industrială a Japoniei se desprind mai multe regiuni industriale:

Tokyo-Yokohama (cu siderurgie, electrotehnică şi electronică), Osaka-Kobe-Kyoto (cu industrie textilă, farmaceutică, chimică), Nagoia-Gifu (cu textilă, prelucrarea lemnului, a ceramicii), Kitakyushu, Marea Seto (metropola Hiroshima polarizează întreaga activitate), Toyama-Kanazawa-Fukui (textilă, celuloză şi hârtie), Takamatsu-Matsuyama (petrochimică, chimică, industria textilă), Fukuoka-Nagasaki(petrochimie, construcţii navale).

În India, ca şi în China, axa urban-industrială Gange se compune din polii industriali: Delhi (cu activităţi industriale diverse), Kanpur (cu ind. textilă, de prelucrare a produselor agricole), Agra şi Calccuta. Pe coasta vestică Mombay se desprinde ca un mare pol industrial cu o populaţie milionară în creştere.

1 Silviu Neguţ (coord), op.cit, p. 280.2 Idem, pp. 280-281.

Câteva ţări din Asia se află în topul marilor producători (v. tabelul).

EuropaEuropa de Vest, unul din polii de creştere ai economiei mondiale, este formată dintr-un

centru, reprezentat prin ţările din vestul continentului şi prin periferiile localizate în sud (ţările mediteraneene) şi nord (ţările scandinave).

De asemenea, se caracterizează prin existenţa unora dintre cele mai vechi regiuni industriale ale lumii, cu o diversitate remarcabilă, de la cele carbonifere (Midlands-Marea Britanie, Pas-de-Calais-Franţa, Ruhr-Germania) şi metalurgice (Yorkshire-Marea Britanic, Lorena-Franţa) la cele industrial-portuare (Rotterdam-Europoort-Olanda) sau urban-industriale (oraşele din nordul Italiei, sud-estul Angliei, vestul Germaniei).3 Restructurarea economică a acestor regiuni a fost profundă, conducând la apariţia unor numeroşi tehnopoli situaţi în regiunea pariziană, în apropierea metropolei londoneze, în regiunea germană Ruhr sau în nordul Italiei (Milano-Torino).4

Europa de Est şi spaţiul ex-sovietic5 reprezintă una dintre cele mai dinamice regiuni economice ale globului prin complexitatea şi profunzimea transformărilor în curs. Ţările est-europene sunt destinaţii preferate ale investitorilor vest-europeni, dar şi nord-americani sau asiatici, unele reuşind să-şi valorifice avantajele comparative, altele nu. Ţările est-europene îşi redefinesc specializările economice în funcţie de potenţialul endogen de dezvoltare, dar şi de conjunctura regională şi de poziţia lor de „noi venite” pe scena economiei globale. Chiar dacă este la fel de frământat din punct de vedere economic şi social, spaţiul ex-sovietic rămâne avantajat de resursele naturale bogate şi de infrastructura industrială: regiunea Moscovei, Volga-Ural, Kuzneţk, Donbass se menţin ca importante concentrări de activităţi productive pe plan mondial.

La nivelul Europei sunt ţări care se remarcă cu o puternică activitate industrială (v. Tabelul nr. 28).

America de NordCanada şi SUA se caracterizează prin economii mature, stabile, bazate pe activităţi

industriale dinamice şi moderne, activităţi terţiare în continuă expansiune şi creştere. Abundenţa resurselor naturale de la cărbuni, petrol, la terenuri agricole fertile, la potenţial hidroenergetic şi suprafeţe forestiere întinse au contribuit alături de accesibilitatea şi varietatea căilor de comunicaţie la dezvoltarea timpurie a economiei acestor ţări.

Regiunea industrială „clasică” a continentului nord-american, „Manufacturing Belt” situată de o parte şi de alta a Marilor Lacuri şi extinsă până la litoralul nord-atlantic a reprezentat pentru mult timp una dintre cele mai importante concentrări industriale ale lumii. Deşi, activităţile industriale dinamice şi moderne au migrat spre sudul SUA, conturând „the Sun Belt” pe coasta pacifică între Los Angeles şi San Francisco şi în Peninsula Florida, totuşi nordul, după o lungă perioadă de adaptare la contextul economic internaţional, se menţine ca o puternică regiune industrială.6 „Silicon Valley”, cea mai mare concentrare de industrii de vârf (aeronautică, telecomunicaţii, microelectronică, sisteme informaţionale) din SUA, a fost prima regiune definită de analişti ca tehnopol în lume, reprezentând arhetipul pentru această categorie de regiuni industriale.7 Serviciile superioare sunt concentrate în marile oraşe nord-americane, care au servit drept model pentru definirea megalopolisurilor de geograful francez Jean Gottmann în anul 1961, reprezentând în prezent unele dintre „oraşele globale” ale lumii,

3 Silviu Neguţ (coord), op.cit, p. 277.4 Ibidem5 Idem, p.278.6 Silviu Neguţ (coord), op.cit, p. 275.7 Ibidem

centre de comandă şi control ale economiilor lor naţionale, sedii ale marilor corporaţii şi bănci internaţionale.8

În cadrul concentrărilor urbane, cu o mare varietate tipologică, extinse şi complexe, sunt prezente şi activităţile industriale:

- în Canada: nordul Marilor Lacuri cu aglomerările urbane Toronto, Ottawa, continuate spre nord cu Quebec, valorifică potenţialul hidroenergetic, dezvoltă industrii puternice ca siderurgia, metalurgia neferoasă, industria chimică, a celulozei şi hârtiei; o concentrare a industriei de înaltă tehnologie este localizată pe coasta pacifică, în apropierea metropolei Vancouver.

- în SUA se impun prin forţă economică, dinamică şi capacitate inovativă, concentrările de la sudul Marilor Lacuri (Chicago, Detroit, Toledo, Cleveland, Pitsburgh), de pe coasta nord-atlantică (Boston, New York, Philadelphia, Richmond), de pe coasta sud-pacifică (Los Angeles, San Francisco) sau de pe litoralul Golfului Mexic.

Apartenenţa la acelaşi spaţiu continental, geografic şi economic şi procesul de globalizare au determinat ţările nord-americane (inclusiv Mexicul) să semneze în anul 1994 un acord de liber-schimb (NAFTA) care influenţează strategiile companiilor transnaţionale şi modelele de comerţ internaţional.

Atât SUA, cât şi Canada au o mare reputaţie pe plan mondial, sunt în fruntea producătorilor la multe dintre produsele industriale (v. Tabelul nr. 28).

America Latină reprezintă un spaţiu vast, cu mari concentrări urbane pe coasta atlantică şi populat până la înălţimi de peste 4 000 m în Anzi, cu

importante resurse naturale, de la minereu de fier şi imensa pădure ecuatorială din Brazilia la petrol în Venezuela, până la cupru în Chile.

În Mexic, graniţa de nord cu SUA este punctată de zone de producţie pentru export („maquiladoras”) prin care este stimulată cooperarea cu SUA, iar capitala Mexico concentrează o treime din activităţile industriale şi peste jumătate din cele de servicii, asigurând aproape 50% din PIB.9 Mexicul depune eforturi de cooperare regională, intensificate în ultimul timp, să se integreze din ce în ce mai activ în acest spaţiu economic al Americii de Nord.

America Centrală se caracterizează printr-un nivel redus de dezvoltare economică şi umană, cu o economie tradiţională bazată pe industrii de prelucrare primară şi agricultură; doar economiile ţărilor din Antilele Mari şi Mici s-au revigorat prin turism, astfel că Insulele Martinique, St. Lucia, Guadeloupe, Grenada, Mont Serrat au devenit destinaţiile preferate de turiştii nord-americani sau vest-europeni.10

America de Sud, cu un tezaur cultural impresionant, se remarcă prin contraste economice. Activităţile industriale sunt concentrate doar în câteva areale: Sao Paulo-Rio de Janeiro-Belo Horizonte în Brazilia, Buenos

Aires-Rosario în Argentina sau Santiago-Valparaiso în Chile.Din acest spaţiu continental sunt state care se evidenţiază în ierarhia lumii la capitolul

produse industriale (v. Tabelul nr. 28).

AfricaEste un continent eterogen din punct de vedere al potenţialului natural, al dezvoltării

economice şi umane. În plan economic diferenţieri teritoriale sunt date, pe de o parte, între nordul cu activităţi industriale axate pe extragerea şi prelucrarea resurselor energetice (mai ales hidrocarburi) şi minerale sau pe prelucrarea produselor agricole (ind. textilă, alimentară) şi sudul cu industrie ceva mai diversificată şi, pe de altă parte, restul Africii, unde multe ţări

8 Ibidem9 Silviu Neguţ (coord.), op.cit, p. 275.10 Idem, p. 276.

au economii bazate pe industrii de prelucrare primară a resurselor minerale sau agricole, fiind afectate de sărăcie, foamete, malnutriţie, SIDA, primind în mod regulat ajutoare financiare de la organizaţiile internaţionale. În general, în această parte a Africii precaritatea dezvoltării economice este accentuată şi de demografia foarte activă, care se individualizează prin rate foarte înalte de natalitate şi fertilitate.

Pentru unele state din nordul Africii o bună parte din PIB şi cvasitotalitatea exporturilor este asigurată de hidrocarburi: Algeria – extracţie de petrol şi gaze, la Skikda se află cea mai mare rafinărie africană, la Arzew este a doua uzină de lichefiere a gazelor naturale din lume; Libia – extracţii de petrol şi gaze, şi-a dezvoltat petrochimia pe prelucrarea hidrocarburilor la Ras Lanuf şi Marsa el Brega; Egipt – extracţii de petrol şi gaze, iar Cairo şi Alexandria prelucrarea petrolului. Marocul se evidenţiază prin extracţiile de fosfaţi naturali şi obţinerea de îngrăşăminte chimice (Safi, Kénitra), iar Tunisia prin prelucrarea industrială a produselor agricole.

Exceptând nordul şi sudul, în rest sunt ţări africane vulnerabile din punct de vedere economic prin dependenţa de exporturile de materii prime, ale căror preţuri sunt mici şi care înregistrează frecvente fluctuaţii pe piaţa mondială. Guineea Ecuatorială, Nigeria, Gabon, Angola, R. D. Congo sunt dependente de exporturile de petrol, Ghana de cele de aur, Camerun de exporturile de petrol, alături de cele de cafea şi cacao.

În datele statistic se regăsesc ţări cu producţii ridicate ce aparţin industriei prelucrătoare (v. tabelul).

Australia şi Oceania (compusă din Australia, Noua Zeelandă şi arhipelagurile: Melanezia, Polinezia şi Micronezia) se caracterizează printr-o relativă izolare faţă de nucleele majore ale economiei mondiale.

Dintre toate statele Australia se detaşează printr-un nivel ridicat de dezvoltare economică, restul caracterizându-se, în principal, prin activităţi agricole şi turistice, mai puţin prin cele industriale.

La baza dezvoltării industriei Australiei au stat în primul rând resursele naturale. Principalele concentrări industriale sunt:

- în sud-est - NewCastle-Sydney-Kembla; Melboune-Ballarat-Geelong; Adelaide-Whyalla);

- în sud-vest – Perth-Kwinana-Bundubury; - în est (în Queensland) Brisbane –Toowoomba; - în Tamania – Hobart-Bell Bay –Burnie.

La nivel mondial se afirmă ca mare producătoare, aflându-se în top la unele produse industriale (v. Tabelul nr. 28).

Producţia de produse industriale la nivel mondial Tabelul nr.28

Produs industrial America de Nord America Latină Europa

Oţel SUA 91490 mii tone Brazilia 33716 mii

toneFederaţia

Rusă 68700 mii tone

Aluminiu primar Canada 3120 mii

tone Brazilia 1661 mii tone

Federaţia Rusă 4193 mii

tone

Ciment Canada 10980 mii tone Mexic 41640 mii

tone Turcia 55104 mii tone

Îngrăşăminte chimice SUA 18263 mii

tone Brazilia 3225 mii tone

Federaţia Rusă 16199 mii

tone

Cherestea SUA(1) 72869 mii m3 Chile 7306 mii

m3 Germania 23060 mii m3

Hârtie şi carton SUA 80178 mii

tone Brazilia 8977 mii tone Germania 22842 mii

tone

Autoturisme SUA 2731105 buc Brazilia 2828273 buc Germania 5552409 bucVehicule utilitare SUA(1) 5030335 buc Mexic 954961 buc Turcia 491163 Buc

Autovehicule rutiere SUA 7761443 buc Brazilia 3648358 buc Germania 5905985 buc

Produs industrial Asia Africa Oceania

Oţel China (1) 500488 mii tone Iran 9964 mii

tone Australia 7625 mii tone

Aluminiu primar China (1) 13177 mii

toneAfrica de Sud 811 mii

tone Australia 1974 mii tone

Ciment China (1) 1637256 mii tone Maroc 14520 mii

tone Australia 27324 mii tone

Îngrăşăminte chimice China (1) 51237 mii

tone Israel 2938 mii tone Australia 924 mii

tone

Cherestea China 29311 mii m3

Africa de Sud 2056 mii

m3 Australia 5064 mii m3

Hârtie şi carton China (1) 83685 mii

toneAfrica de Sud 3033 mii

tone Australia 2541 mii tone

Autoturisme China (1) 13897083 buc Iran 1367014 buc Australia 205334 bucVehicule utilitare China 4367584 buc Iran 232440 buc Australia 38161 buc

Autovehicule rutiere China (1) 18264667 buc Iran 1599454 buc Australia 243495 buc

Notă: (1) – primul producător modial; – pentru fiecare continent s-a ales primul producător

Sursa: INSSE, Anuarul statistic al României 2010 - Serii de timp 1990-2009, 23.19 Producţia principalelor produse industriale, pentru oţel (anul 2008), aluminiu primar (anul 2008), ciment (anul 2009), îngrăşăminte chimice (anul 2008), cherestea (anul 2008), hârtie şi carton (anul 2008); OICA 2010, http://oica.net/category/production-statistics/, pentru autoturisme (anul 2010), vehicule utilitare (anul 2010), autovehicule rutiere (anul 2010)