Regimuri Administrative

7
1. Centralizare Ioan vida Centralizarea este forma ce concentreaza ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul national in persoana statului,sarcini a caror indeplinire est asigurata prin intermediul unei administratii ierarhizate si unificate,o administratie considerata birocratica. Trasaturi Administratiile centralizate prezinta urmatoarele caracteristici: a)interesele si nevoile cetatenilor, pana in cele mai mici amanunte, sunt considerate de catre puterea centrala ca fiind identice, in acelasi timp si in orice punct al teritoriului statului; b) administratiile centralizate au pretentia ca satisfac toate interesele si nevoile prin dispozitii legale si regulamente uniforme pe intreg teritoriul; c)organele administrative locale sunt numite de puterea centrala; d) puterea de decizie apartine puterii centrale, organele locale nefiind decat simpli executanti ai deciziilor adoptate la nivel central; e) resursele necesare pentru aplicarea deciziilor cad in sarcina puterii centrale Avantaje-elem de stiinta admin cezar manda -Economisirea ansamblului resurselor administratiei data fiind planificarea si organizarea riguroasa la nivelul centrului decizional a intregii actiuni adminstrative,in contextul atribuirii la nivel teritorial a mijloacelor necesare functionarii autoritatilor si institutiilor subordonate,raportat la numarul relativ redus al acestora. -coordonarea superioara a structurilor administrative pe care organul central si le subordoneaza,politicile publice fiind ai coerente in ansamblul lor,facilitandu-se derularea unor actuni complexe,asigurandu-se unitatea sistemului dar si siguranta functionarii sale,in ceea ce priveste eficacitatea

description

Regimuri Administrative

Transcript of Regimuri Administrative

Page 1: Regimuri Administrative

1. CentralizareIoan vidaCentralizarea este forma ce concentreaza ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul national in persoana statului,sarcini a caror indeplinire est asigurata prin intermediul unei administratii ierarhizate si unificate,o administratie considerata birocratica.Trasaturi

Administratiile centralizate prezinta urmatoarele caracteristici:

a)interesele si nevoile cetatenilor, pana in cele mai mici amanunte, sunt considerate de catre puterea centrala ca fiind identice, in acelasi timp si in orice punct al teritoriului statului; b) administratiile centralizate au pretentia ca satisfac toate interesele si nevoile prin dispozitii legale si regulamente uniforme pe intreg teritoriul;c)organele administrative locale sunt numite de puterea centrala;d) puterea de decizie apartine puterii centrale, organele locale nefiind decat simpli executanti ai deciziilor adoptate la nivel central;e) resursele necesare pentru aplicarea deciziilor cad in sarcina puterii centrale

Avantaje-elem de stiinta admin cezar manda

-Economisirea ansamblului resurselor administratiei data fiind planificarea si organizarea riguroasa la nivelul centrului decizional a intregii actiuni adminstrative,in contextul atribuirii la nivel teritorial a mijloacelor necesare functionarii autoritatilor si institutiilor subordonate,raportat la numarul relativ redus al acestora.-coordonarea superioara a structurilor administrative pe care organul central si le subordoneaza,politicile publice fiind ai coerente in ansamblul lor,facilitandu-se derularea unor actuni complexe,asigurandu-se unitatea sistemului dar si siguranta functionarii sale,in ceea ce priveste eficacitatea mecanismului,in contextul atingerii obiectivelor stabilite la nivel central-favorizeaza tratamentul egal si nediscriminatoriu in furnizarea serviciilor publice gestionate de structurile administratiei de stat,ceea ce va permite realizarea intereselor generale ale statului in mod uniform,pe intreg teritoriul national,nefiind admise influente generate de interesele particulare ori de cele ale comunitatilor locale,nerecunoscute de altfel,din perspectiva specificitatii nevoilor lor.

Dezavantaje- elem de stiinta admin cezar manda

-arhitectura complexa a administratiei statului,structurata pe multiple etaje si paliere administrative pe care se situeaza variatele organe si institutii administrative ,relationate prin intermediul ierarhiei,antreneaza dificultati in derularea procesului decizional,dar mai ales in ceea ce priveste masurile de organizare a punerii in executare,din treapta in treapta,a deciziilor luate la nivel central.-timpul extrem de lung afectat derularii procedurilor anterioare,concomitente si posterioare luarii deciziei,ceea ce se rasfrange negativ asupra eficientei actiunii administrative.

Page 2: Regimuri Administrative

-negarea oricarei tentative de a solutiona si de a decide asupra unor probleme de nivel local,in considerarea eventualelor specificitati ale unor colectivitati teritoriale,ceea ce poate antrena tensiuni si nemultumiri fata de centru,prin nerezolvarea acestora.

2. Descentralizare2012 carausanDescentralizarea reprezinta procesul transferului de autoritate si responsabilitate administrativa si financiara de la nivel central la nivel local.procesul se desfasoara in beneficiul cetateanului prin intarirea puterii si rolului administratiei publice locale in scopul dezvoltarii economico-sociale durabile a unitatilor administrativ teritoriale.Trasaturi

Principalele caracteristici ale regimului descentralizat sunt:

-corespunzator fiecarei categorii de interese trebuie sa existe un organism distinct in ierarhia administrativa-fiecare organism din ierarhia administrativa trebuie sa aiba personalitate juridical-capacitatea de a fi subiectiv activ si pasiv de drepturi si obligatii recunoscute prin legile de organizare;- colectivitatile teritoriale trebuie sa aiba dreptul de a avea un patrimoniu;- colectivitatilor locale trebuie sa li se acorde dreptul de a-si alege, ele insele,administratorii, organele insarcinate cu gestiunea intereselor locale;-colectivitatilor teritoriale trebuie sa li se asigure venituri suficiente care sa le confere independeta, libertatea necesara, posibilitatea de a-si alege, ele insele, mijloace financiare.

Elemente de asemanare/distinctie

În ceea ce priveşte un element specific descentralizării administrative şi anume imposibilitatea autorităţii centrale de a anula actele autorităţilor locale descentralizate şi acesta este prevăzut în actuala legislaţie a României. Nici o autoritate a administraţiei publice centrale – Guvern, ministere – nu are competenţa să emită, să modifice sau să suspende un act adoptat sau emis de consiliul local, consiliul judeţean sau de primar.

Avantaje- elem de stiinta admin cezar manda

-gestionarea prin interese,data fiind recunoasterea existentei problemelor de interes local de catre puterea centrala,activitatea autoritatilor locale se va axa prioritar pe promovarea si satisfacerea acestor tipuri de nevoi si trebuinte specifice comunitatilor respective.-facilitarea adaptarii sau inovarii,deoarece organizarea sistemului administratiei locale permite,cu usurinta,autoritatilor locale sa raspunda trebuintelor comunitatii terioriale pe care o deservesc,facilitandu-se gasirea de solutii rapide si potrivite satisfacerii intereselor respective.-proximitatea si rapiditatea procesului decizional,intrucat organizarea administratiei locale situeaza autoritatea locala la nivelul cel mai apropiat de cetatean si de problemele reale si

Page 3: Regimuri Administrative

concrete ale intregii comunitati locale,structura sa posedand putine esaloane,ceea ce permite executarea rapida a sarcinilor si mai ales,diminuarea problemelor democratice.-caracterul democratic al descentralizarii,prin prisma alegerilor locale,indeosebi,creeaza premisele unei adevarate scoli de democratie la nivel local,protejand mai bine libertatile individuale,opunandu-se formelor de exprimare de tip autoritarist ale guvernului central.-eficienta descentralizarii,presupune solutionarea cu operativitate a problemelor comunitatii,in functie de resursle locale,in contextul in care,descentralizarea,ca forma de organizare a puterii,apare ca o forma de organizare a muncii,in timp ce din punct de vedere administrativ.dar si economic,descentralizarea elibereaza administratia centrala de gestionarea sarcinilor locale,limitand,puterile guvernantilor.Dezavantaje- elem de stiinta admin cezar manda

-prezinta un anumit risc pentru unitatea nationala,mai ales cand se tinde spre denaturarea fenomenului administrativ al descentralizarii si implicit se produce o alunecare spre politizarea acestuia,prin introducerea altor criterii decat cele prevazute de constitutie sau lege.-poate sa agraveze inegalitatile intre colectivitatile teritoriale,dat fiind faptul ca in absenta unor interventii guvernamentale,aceste comunitati isi valorifica propriul potential economic,ce in mod evident difera de la comunitatile din mediul rural la cele din mediul urban,de la localitatile mici la marile aglomerari urbane,elementul patrimonial si resursele financiare,diferentiindu-le.-se favorizeaza anumite particularitati locale in detrimentul interesului general,ceea ce antreneaza o anumita ostilitate in ceea ce priveste autoritatea centrala.-eficacitatea actiunii administrative este redusa adesea datorita neprofesionalizarii alesilor locali,datorata,pe de o parte,lipsei ori insuficientei pregatirii manageriale si de specialitate a acestor alesi,ceea ce se traduce prin incompetenta si demagogie,dar si prin introducerea politicii de partid care indeparteaza alesul de interesele comunitatii,pe de alta parte.

3. Deconcentrare

Ioan vidaConsta in deteriorarea pana la un anumit grad a ansamblului administrativ din care fac parte,sustrugandu-le autoritatii directe a organelor conducatoare ale colectivitatilor de care depind si care nu pastreaza asupra lor decat un anumit control,functionand aproape complet sub autoritatea organelor proprii,acordandu-le individualitate financiara si personalitate juridica.

Trasaturi

Deconcentrarea îmbracă două forme: orizontală şi verticalăPrima vizează încredinţează unui reprezentant unic al statului (prefectul) responsabilitatea serviciilor deconcentrate ale diferitelor ministere, în timp de cea de a doua aşează aceste servicii după o ierarhie directă în care şeful serviciului depinde doar de ministrul de resort. Deconcentrarea orizontală concentrează autoritatea teritorială în mâinile prefectului, reprezentant unic al guvernului, întăreşte puterea acestuia şi aplică asupra teritoriului un sistem ce se doreşte coerent, elaborat la nivel naţional. În cazul deconcentrării verticale se conservă o anumită continuitate administrativă, dar se tinde spre sectorializarea ministerială.În România, s-a adoptat varianta deconcentrării orizontale (prefectul conduce serviciile publice deconcentrate), fără a exista o analiză individuală a serviciilor publice, pentru a identifica, în

Page 4: Regimuri Administrative

vederea unor performanţe maxime, pentru care dintre acestea este utilă deconcentrarea verticală. Acest lucru a condus la numeroase disfuncţionalităţi pentru că practic există o dublă subordonare a acestor servicii – faţă de prefect şi faţă de minister şi implicit decizii contradictorii.

Elemente de asemanare/distinctie

-deconcentrarea are ca menire crearea unui interlocutor etatic pentru autorităţile locale, destul de puternic pentru a lua decizii prin care să oblige diferite servicii să acţioneze sub responsabilitatea sa.-la nivel teritorial nu există agenţi, ca în cazul centralizării, ci organe (instituţii) administrative, numite, revocabile şi răspunzătoare în faţa autorităţilor administraţiei centrale de stat, ce au o competenţă proprie şi putere de decizie

Avantaje-foi-apropierea administratiei de administrati si accelerarea deciziilor-imbunatatirea activitatii serviciilor,conducerea acestora adaptandu-se la specificul sarcinilor.-acorda individualitate financiara si personalitate juridica serviciilor

Dezavantaje-foi

-dubla subordonare a serviciilor-fata de prefect si fata de minister si implicit decizii contradictorii

4. Autonomie locala2012 carausanReprezinta dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona,in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta,treburile publice.Acest drept se exercita de consiliile locale si primari,precum si de consiliile judetene si presedintele consiliului judetean,autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal,egal,direct,secret si liber exprimat.Trasaturi

a.Autonomia locală se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şiliber exprimat. b.Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, c.Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în lmitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres n competenţa altor autorităţi publice.d.In acord cu cele mai recente reglementări comunitare în materie s-au introdus noiarticole care reglementează cooperarea şi asocierea autorităţilor administraţiei publice locale.Astfel, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca, în limitele competenţelor lor, să coopereze şi să se asocieze cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din

Page 5: Regimuri Administrative

străinătate, în condiţiile legii.Autorităţilor administraţiei publice locale le este acordat dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale, în condiţiile legii, pentru protecţia şi promovarea intereselor lor commune, precum şi posibilitatea de a încheia între ele acorduri şi de a participa la iniţierea şi realizarea unor programe dedezvoltare regională, în condiţiile legii.Consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative-limitrofe zonelor de frontieră au dreptul să încheie acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţarile vecine, încondiţiile legii.e.Autonomia locală se caracterizează şi prin dreptul consiliilor locale de a puteahotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes.

AvantajeDezavantaje