Ciobanu AncaAMG I B

Program de educatie pentru sanatate

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen.

Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică.

Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice).

Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental.Educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe medicale ale populaţiei îndomeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii bolilor; formarea şi dezvoltarea unor deprindericorecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şide problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării maselor la participarea activă în vederearealizării şi consolidării sănătăţii.

Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei.

Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru sănătate în cadrul unităţilor de învăţământ.: în primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activităţii din învăţământ

este informarea autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite domenii ale culturii şi ştiinţei, în paralel cu dezvoltarea de abilităţi practice. În acest sens, educaţia pentru sănătate, ca parte a ştiinţelor medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului educaţional.

Şcoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul maselor de tineri; nici o altă instituţie nu are abilitatea şi capacitatea de a cuprinde şi de a se adresa, în timp, unui procent atât de ridicat din populaţie.

Unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere.

Conduita preventivă devine astfel un comportament care se edifică în timp în paralel cu dezvoltarea educativă. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile similare, realizate la vârste mai timpurii. Şcoala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală,

oferind cadrul educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile de studiu oficiale din şcoli dobândesc implicit, la nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de acest for competent. Introducerea „Educaţiei pentru sănătate” ca disciplină în şcoli reprezintă implicit recunoaşterea oficială a importanţei acesteia pentru viaţa individului.

Proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării, proiecte

conduse atât prin intermediul organizaţiilor guvernamentale cât mai ales prin organizaţii nonguvernamentale, au demonstrat succesul şi receptivitatea tinerilor pentru acest tip de iniţiative. Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost

demonstrat deja în alte state, prin studii şi cercetări competente, autorizate. Chiar şi în România, unde activităţile educative de acest tip au fost punctuale, studiile efectuate demonstrează acest lucru. De exemplu, Studiul Sănătăţi şi Reproducerii România 1999 – studiu naţional de mare amploare şi încredere , efectuat cu asistenţă tehnică internaţională a arătat că „discuţiile cu părinţii şi orele de educaţie sexuală din şcoli par să

fi avut un efect notabil asupra cunoştinţelor despre utilizarea metodelor contraceptive”, concluzionând că„eforturile de a lărgi activităţile de educaţie sexuală trebuie continuate”.

Principalele teme abordate în cadrul programului „Educaţiei pentru Sănătate în Şcoala Românească” sunt: - Noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie, etapele creşterii şi dezvoltării organismului. - Igiena personală (mâini şi unghii, dinţi, nas şi gură, păr, îmbrăcăminte). - Activitate fizică şi odihnă. - Sănătatea mediului (locuinţa, poluarea etc.) - Sănătatea mentală (apartenenţa la un grup, politeţe şi regulile sale, roluri sociale, relaţii interpersonale, stresul etc. ). - Sănătatea alimentară (clasificarea alimentelor, piramida unei alimentaţii echilibrate, protecţia consumatorului etc.). - Sănătatea reproducerii (ciclul menstrual, metode de contracepţie, infecţii transmisibile pe cale sexuală). - Bioetică. - Consumul şi abuzul de substanţe toxice – drogurile, alcoolul, tutunul precum şi consecinţele ce derivă din acestea cum ar fi: absenteism şi abandon şcolar, delincvenţă juvenilă (comportamente cu risc). - Accidente, violenţă, abuz fizic (inclusiv reguli de acordare a primului ajutor), violenţa în familie. Aceste teme vor fi abordate gradual, în concordanţă cu ciclurile de dezvoltare fizică şi psihică ale elevilor.

Beneficiari:Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări,

deci organizarea şi propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie să participe şi alte sectoare ca: învăţământul, organizaţii civice, biserica, diverse asociaţii, unităţi productive sau comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest sens.

Programul Naţional "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească" şi este adresată în special cadrelor didactice care doresc să îşi asume roluri de formatori şi facilitatori ai dezvoltării armonioase a copilului şi adolescentului, a stării lui de bine şi a unei calităţi superioare a vieţii. Ea constituie un instrument util în realizarea la clasă a activităţilor de educaţie pentru sănătate. In acelaşi timp programul se adresează elevilor, părinţilor acestora şi întregii comunităţi

Obiectivele urmărite în cadrul Programului Naţional "Educaţia pentrusănătate în şcoala românească" vizează:1. promovarea sănătă ţii şi a stării de bine a elevului, respectiv:• funcţionarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal,emoţional, social şi spiritual;• formarea unui stil de viaţă sănătos.2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:• autocunoaşterea şi construirea unei imagini pozitive despre sine;• comunicare şi relaţionare interpersonală;• controlul stresului;• dezvoltarea carierei personale.3. prevenire, respectiv:• prevenirea accidentelor şi a comportamentelor cu risc pentru sănătate;• prevenirea atitudinii negative faţă de sine şi viaţă;• prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale şi a situaţiilor de criză.• Programul naţional şi curriculum-ul de Educaţie pentru sănătate urmăresc:• să asigure educarea populaţiei şcolare pentru un stil de viaţă sănătos;• să faciliteze accesul la o informaţie corectă, avizată, atât în mediul urban cât şi în mediul rural;• să realizeze, în mod indirect, educaţia adulţilor;• să conducă la diminuarea numărului de îmbolnăviri şi reducerea comportamentelor cu riscpentru sănătate;• să contribuie la creşterea calităţii actului medicalPentru a-si atinge scopurile, programul educational trebuie aplicat:La nivel comunitar: diverse domenii de actitate, mass-media» La nivelul asistentei medicale: primare, (care sa organizeze actiuni de promovare a sanatatii, de screening si evaluare a starii de sanatate a populatiei, de interventie terapeutica si monitorizare a factorilor de risc) si secundare si tertiare (implicate in actiunile curative ale patologiei meolice si astfel in preventia secundara a bolilor cardiovasculare).

Populatia tinta este reprezentata de:- Populatia generala, unde se doreste promovarea sanatatii, prin implementarea stilului de ata sanatos ;- Populatia aflata la risc, unde optimizarea stilului de ataeste in principal metoda profilactica, cu certe beneficii, in unele situatii putand deveni terapeutica ;

- Populatia cu patologie prezenta, la care modificarile comportamentale pentru optimizarea stilului de ata den metode terapeutice, procesul educational integrandu-se in managementul clinic;- Personalul medical, in cadrul programelor de educatie medicala continua