Bazele contabilităţii

1. Esenţa şi funcţiile contabilităţii. Contabilitatea reprezintă un sistem informaţional de transmitere a datelor. Aceasta cuprinde nu numai înregistrarea operaţiunilor economice şi păstrarea informaţiei financiare, ci şi crearea bazei informaţionale de date care satisface cerinţele utilizatorilor. La intrarea în cadrul entităţii informaţia se înregistrează, adică are loc documentarea operaţiunilor economice. Prelucrarea, clasificarea şi generalizarea datelor privind activitatea economică a entităţii se efectuează prin metodele specifice numai contabilităţii - generalizarea bilanţieră, conturile, dubla înregistrare etc.Transmiterea informaţiei utilizatorilor (ieşirea acesteia) se efectuează prin intermediul rapoartelor financiare întocmite de întreprindere. În condiţiile relaţiilor de piaţă cercul utilizatorilor de informaţii financiare este foarte larg şi variat. Aceştia se subdivizează în interni şi externi. Utilizatorii interni cuprind lucrătorii administrativi ai întreprinderii - managerii, contabilii, analiştii, conducătorii subdiviziunilor, Consiliul de directori sau alt personal de conducere superior. Utilizatorii externi, la rîndul său, se subdivizează în două categorii:- care au interes financiar direct în această întreprindere (investitorii actuali şi potenţiali proprietarii, acţionarii, creditorii actuali şi potenţiali);- care au interes financiar indirect (organelle fiscale, de asigurări sociale, statistice, de reglementare şi control, firmele de audit etc). Obiectul, scopul şi funcţiile contabilităţii caracterizează particularităţile acelui nivel al dezvoltării sociale, procesele căruia aceasta le reflectă. Dezvoltarea orientării ştiinţifice a contabilităţii a dus la reevaluarea obiectivelor puse în faţa acesteia. Dacă anterior unicul scop se considera asigurarea controlului asupra integrităţii bunurilor, la începutul sec. XIX se formează un obiectiv nou - evidenţierea eficienţei proceselor economice. Apoi contabilitatea se concepe ca un instrument de control şi gestiune. În sistemul de gestiune contabilitatea îndeplineşte o serie de funcţii, din care principalele sunt informaţională, de control, analitică şi luarea deciziilor.Funcţia informaţională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul de bază al informaţiei de diverse niveluri de gestiune. Anume contabilitatea fixează şi acumulează informaţia privind starea şi mişcarea mijloacelor şi surselor de formare a acestora, rezultatele financiare finale ale activităţii agentului economic.Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utilizării raţionale a bunurilor agentului economic. Controlul este un proces care permite оntreprinderii să-şi realizezescopurile. Acesta constă în stabilirea standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea rezultatelor efective, determinarea abaterilor de la acestea. O condiţie importantă a controlului este elaborarea standardelor (normelor) pentru resursele materiale şi de muncă utilizate, întocmirea bugetelor care permit de asemenea să se efectueze funcţia de planificare. Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucît indicatorii obţinuţi sunt importanţi la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată оn sistemul contabil reflectă situaţia financiară a întreprinderii la o dată concretă, rezultatele financiare оn cursul perioadei de gestiune. În vederea obţinerii şi prezentării informaţiei privind starea patrimoniului оntreprinderii şi rezultatele financiare ale acesteia contabilitatea se bazează pe principiile speciale care se utilizează în toate ţările cu economie de piaţă. Vom examina esenţa principiilor fundamentale: 1. Continuitatea activităţii, reprezintă un principiu, conform căruia în întreprindere, de regulă, trebuie să se deruleze un process neîntrerupt al activităţii, ceea ce înseamnă continuarea funcţionării şi în viitorul previzibil. Se presupune că întreprinderea nu are intenţia sau necesitatea să se autolichideze sau să-şi reducă considerabil activitatea sa. 2. Permanenţa metodelor prevede că regulile, procedeele şi metodele contabilităţii aprobate de conducere sunt fixate în politica de contabilitate. Pentru pregătirea rapoartelor financiare acestea sunt constante de la o perioadă la alta. 3. Metoda specializării exerciţiilor, este un principiu, conform căruia veniturile şi cheltuielile se оnregistrează atunci cînd acestea au loc, dar nu numai în momentul primirii sau plăţii banilor, adică

se reflectă în rapoartele financiare pentru acele perioade la care se referă. Veniturile se reflectă practic în limitele valorii produselor, mărfurilor livrate şi serviciilor prestate. Cheltuielile se recunosc în baza documentelor care certifică consumurile efectuate. 4. Prudenţa înseamnă tactica comportamentului оntreprinderii faţă de riscurile viitoare. Acest principiu prevede luarea în considerare a tuturor factorilor care ar putea influenţa asupra stării patrimoniului şi situaţiei financiare a оntreprinderii. La baza acestuia stă contabilitatea diferită a profitului şi pierderilor. Profitul se reflectă în contabilitate numai după efectuarea operaţiunii, iar pierderile - în momentul cînd apare posibilitatea apariţiei acestora în baza sistemului creării şi utilizării rezervelor speciale.5.Prioritatea conţinutului asupra formei presupune că toate operaţiunile economice sunt reflectate, în primul rînd, din punct de vedere al conţinutului economic, chiar dacă forma juridică (actul normativ) a acestora prevede altă interpretare.6. Reflectarea obiectivă prevede că оn rapoartele financiare trebuie să fie reflectate obiectiv starea patrimoniului şi rezultatele financiare ale întreprinderii.

2. Obiectul contabilităţii Obiectul contabilităţii a fost determinat pe măsura dezvoltării ştiinţei despre contabilitate în ansamblu şi acesta constituie patrimoniul întreprinderii. Sub aspect general, prin patrimoniul întreprinderii se înţelege totalitatea bunurilor care aparţin persoanei juridice sau fizice şi sunt procurate în procesul apariţiei drepturilor şi datoriilor. Prin urmare, formarea patrimoniului este condiţionată de două elemente independente:• subiectul patrimoniului - adică de persoana juridică sau fizică, căreia îi aparţine patrimoniul sau de proprietar care are drepturile şi datoriile corespunzătoare;• mijloacele economice - bunurile materiale şi nemateriale şi mijloacele băneşti care formează patrimoniul ca obiect al raporturilor dintre drepturi şi datorii. În concepţia juridică patrimoniul reprezintă toate drepturile şi angajamentele cu conţinut economic care aparţin subiectului juridic. Concepţia economică constă în faptul că obiectul contabilităţii este determinat ca mişcare a capitalului examinat din punctul de vedere al utilizării acestuia (pe termen lung sau scurt) şi modului de procurare a acestuia (propriu şi atras). În conformitate cu concepţia juridico-economică obiectul contabilităţii se determină prin integrarea primelor două concepţii. Mijloacele prin care se exprimă patrimoniul au un conţinut concret, pot fi determinate nu numai din punct de vedere economic, ci şi fizic. Acestea sunt mijloacele materiale (clădirile, maşinile, utilajele, materialele, mărfurile etc); mijloacele nemateriale (licenţele, brevetele, drepturile); mijloacele băneşti etc. оnsă pentru analiza financiară este mai raţional a subdiviza mijloacele pe termene de folosinţă-оn mijloace pe termen lung şi scurt (curente). Drepturile apar în cazul cînd întreprinderea procură o parte din mijloace din sursele proprii. Prin urmare, mijloacele respective le aparţin din punct de vedere juridic şi aceste bunuri senumesc proprii sau capital propriu. Obligaţiile apar în cazul cînd întreprinderea procură o parte din bunuri din sursele care aparţin altor persoane juridice sau fizice. Mijloace economice = Drepturi + Obligaţii.Patrimoniul întreprinderii = Patrimoniul propriu (drepturi) + Patrimoniul atras (obligaţii).Particularităţile patrimoniului ca obiect al contabilităţii în comparaţie cu alte discipline constau în faptul că contabilitatea îl studiază cu ajutorul egalităţii prezentate. Totodată, la aceasta contribuie evaluarea în expresie bănească a tuturor mijloacelor economice ale întreprinderii,

3. Metoda contabilităţii şi elementele acesteia. Prin metodă a contabilităţii se înţelege totalitatea procedeelor cu ajutorul cărora se studiază obiectul contabilităţii şi subiectele acestuia. Metoda contabilităţii dezvăluie esenţa obiectului, îl caracterizează multilateral, permite a evidenţia toate modificările intervenite în componenţa patrimoniului întreprinderii, a stabili structura surselor proprii şi atrase, mijloacelor economice procurate şi utilizate, dă posibilitate a determina veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale

agentului economic şi alţi indicatori ai activităţii acestuia. Astfel, realizarea sarcinilor care rezultă din esenţa obiectului contabilităţii se asigură cu ajutorul metodei contabilităţii, iar, mai exact, în baza elementelor acesteia care sunt proprii disciplinei de faţă. Din acestea fac parte: bilanţul contabil, conturile şi dubla înregistrare, evaluarea, calculaţia, documentarea şi inventarierea. În conformitate cu Legea contabilităţii, fiecare entitate trebuie să asigure: ţinerea contabilităţii în baza dublei înregistrări în conformitate cu Planul de conturi contabile; confirmarea documentară, argumentarea juridică, plenitudinea şi continuitatea reflectării în contabilitate a tuturor operaţiunilor economice efectuate în cursul perioadei de gestiune; reflectarea tuturor datelor оn registrele contabilităţii analitice şi sintetice; efectuarea inventarierii patrimoniului, creanţelor şi obligaţiilor pentru confirmarea veridicităţii datelor din contabilitate şi rapoartele financiare. Bilanţul contabil, constituind unul din elementele de bază ale metodei contabilităţii, dă posibilitate a reflecta la o dată determinate patrimoniul întreprinderii grupat pe tipuri, pe de o parte, şi pe surse de formare a acestora, pe de altă parte. Acest lucru este asigurat prin faptul că diversele tipuri de bunuri şi sursele acestora sunt evaluate în expresie bănească, obţinîndu-se astfel de indicatori importanţi ai situaţiei financiare a întreprinderii, cum sunt profitabilitatea, solvabilitatea, viteza de rotaţie a mijloacelor circulante etc. Ecuaţia bilanţiară (activ = pasiv) - principala particularitate a bilanţului contabil - dă posibilitate contabilului să verifice corectitudinea reflectării în contabilitatea curentă (în cursul perioadei de gestiune) a tuturor operaţiunilor economice. În fine, bilanţul contabil este forma principală a rapoartelor financiare prezentată utilizatorilor pentru analiza şi luarea deciziilor economice şi manageriale. Bilanţul contabil se întocmeşte periodic (pe fiecare trimestru şi pe un an), iar în intervalul dintre datele întocmirii acestuia se efectuează o mulţime de operaţiuni economice care într-un fel sau altul influenţează asupra situaţiei mijloacelor şi surselor acestora prezentate оn bilanţul iniţial. Pentru contabilizarea modificărilor menţionate se utilizează conturile contabile care de asemenea joacă rolul unor elemente de bază ale metodei contabilităţii. Conturile se deschid pentru contabilitatea atît a unor tipuri distincte de bunuri (mijloace economice) şi surse de formare a acestora, cвt şi a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare. Conturile funcţionează în baza altui element important al metodei contabilităţii - dubla î nregistrare care presupune reflectarea dublă a fiecărei operaţiuni economice la una şi aceeaşi sumă: în debitul unui cont şi în creditul altui cont, ceea ce permite a controla mişcarea mijloacelor şi a surselor acestora, precum şi situaţia acestora la o dată oarecare. Generalizarea şi gruparea mijloacelor şi surselor acestora, precum şi obţinerea unor astfel de indicatori, cum sunt veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare sunt posibile cu ajutorul evaluării care constituie unul din elementele de bază ale metodei contabilităţii, deşi se utilizează şi de alte discipline (planificarea, pronosticarea, finanţele etc). Metodele de evaluare utilizate оn contabilitate sunt prevăzute de actele normative SNC şi se aplică diferenţiat, оn funcţie de tipul mijloacelor şi situaţia concretă (la intrarea în întreprindere, în contabilitatea curentă, la ieşire, la întocmirea bilanţului). În unele cazuri la utilizarea metodelor de evaluare complicate, de exemplu, pentru stocurile de mărfuri şi materiale se aplică calculaţia. оn scopul determinării costului se utilizează metode speciale de calculare, în funcţie de particularităţile ramurale şi tehnologiile producţiei. Calculaţia se întocmeşte în baza unor articole determinate şi metodelor stabilite de repartizare a consumurilor оntre tipuri de produse. Un alt element al metodei contabilităţii este documentaţia. Aceasta este importantă din considerentul că nici o operaţiune economică nu poate fi reflectată оn sistemul contabil, оn cazul cвnd ea nu este confirmată printr-un document perfectat оn modul cuvenit. Aceasta înseamnă că documentele atribuie înregistrărilor contabile putere juridică, constituie o dovadă a efectuării operaţiunilor economice şi servesc drept temei pentru reflectarea acestora оn conturile contabile. Totodată documentele intensifică responsabilitatea persoanelor care le-au оntocmit şi le-au semnat, pentru veridicitatea informaţiei.Periodic este necesar a confirma exactitatea datelor contabile, utilizîndu-se în acest scop un element special al contabilităţii - inventarierea. Aceasta se efectuează la o dată determinată şi constă în determinarea existenţei efective şi stării mijloacelor şi decontărilor. Datele constatate cu ocazia

inventarierii se compară cu datele din contabilitate şi astfel se evidenţiază corespunderea sau discordanţele dintre acestea şi se iau deciziile respective pentru reglementarearezultatelor inventarierii. Toate elementele metodei se utilizează consecutiv. Înregistrarea operaţiunilor economice în contabilitate începe întotdeauna de la documentarea acestora. Se încheie veriga de aplicare a elementelor metodei contabilităţii prin întocmirea bilanţului contabil, întrucît acesta joacă rolul unui formular de bază al rapoartelor financiare. Prin urmare, metoda contabilităţii şi elementele acesteia permit evaluarea cantitativă a obiectelor contabilităţii (documentaţia, inventarierea, evaluarea şi calculaţia), precum şi le caracterizează calitativ în baza utilizării conturilor şi dublei înregistrări, generalizării bilanţiere şi altor formulare ale rapoartelor financiare.

4. Schema contabilităţii principalelor operaţiuni economice. Aici se includ toate operaţiunile economice de procurare a activelor, de apariţie şi stingere a datoriilor, de înregistrare a costului, de înregistrare a veniturilor şi cheltuielilor şi de determinare a rezultatului financiar, etc. Este exercitiu de nivelul 3 şi poate avea spre exemplu forma: Să se descrie conţinutul următoarelor opraţiuni economice:

a) Dt 123 Ct 521 b) Dt 811 Ct 211 c) Dt 713 Ct 124 d) Dt 221 Ct 611Pentru acest exemplu rezolvarea ar fi următoarea:a) Reflectarea procurării de mijloace fixe de la furnozor cu achitare ulterioarăb) Reflectarea costurilor directe de materiale utilizate în activitatea de bază a entităţiic) Înregistrarea amortizării mijloacelor fixe utilizate în scopuri generale ale entităţiid) Reflectarea venitului din vînzarea produselor, mărfurilor sau prestarea serviciilor cu încasarea ulterioară a numerarului.

Contabilitatea financiară

5. Clasificarea, recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor necorporale Imobilizările necorporale - imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de entitate utilizate în activitatea de producţie, comerţ sau în alte tipuri de activităţi, precum şi în scopuri administrative. Imobilizările necorporale includ invenţiile, mărcile, licenţele, know-how-urile, francizele, programele informatice, desenele şi modelele industriale, website-urile, drepturile de utilizare a imobilizărilor corporale primite sub formă de aport la capitalul social, drepturile de autor, drepturile care rezultă din titluri de protecţie, alte imobilizări necorporale. Conform planului de conturi IN se clasifică: Drepturi de autor şi titluri de protecţie, Brevete şi mărci, Know-how-uri şi francize, Licenţe de activitate, Programe informatice, Desene şi modele industriale, Drepturi de utilizare a activelor imobilizate, Imobilizări necorporale primite în gestiune economic și alte imobilizări necorporale.- Drepturile ce rezultă din brevete, certificate şi alte titluri de protecţie – dreptul de utilizare a brevetelor, mărcilor, modelelor industriale care aparţin posesorului de drepturi;- Brevetele - drepturile exclusive pentru fabricarea unui tip de produse, utilizarea sau comercializarea unui produs specific garantate de către stat pe o anumită perioadă. - Know-how-urile - cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, tehnologice, comerciale, financiare, organizaţi-onale, de management, biotehnice şi de altă natură cumulate de către întreprindere, care constituie secret comercial şi aduc avantaj economic.- Drepturile ce rezultă din contracte de licenţă - drepturile de folosire temporară, pe un termen anumit, a brevetelor de invenţie, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, a elementelor de know-how etc. în baza contractului de licenţă.- Drepturile ce rezultă din licenţe de activitate - drepturile perfectate din punct de vedere juridic pentru practicarea unui gen de activitate. Fără licenţa respectivă, indiferent de genul de activitate şi forma juridico-patrimonială, unitatea economică nu-şi poate desfăşura activitatea.

- Copyright - drepturile de autor garantate de stat pentru publicarea, editarea, vânzarea operelor literare, muzicale, video, , precum şi a altor opere de artă pe perioada prevăzută de legislaţie.- Drepturile ce rezultă din utilizarea activelor IC - sunt drepturile de utilizare a terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale investite de fondator sub formă de aport în capitalul statutar al unei întreprinderi. Imobilizările necorporale pot fi clasificate după următoarele criterii: 1. protecţia de către stat – protejate de stat (drepturile de utilizare a brevetelor, mărcilor, drepturile de autor, inclusiv programele informatice) şi neprotejate de stat (cheltuielile de constituire, drepturille de utilizare a licenţelor aferente diferitelor genuri de activitate, francizele, elementele de know-how, drepturile de utilizare a activelor materiale pe termen lung)2. separabilitatea de activele materiale – imobilizări necorporale separabile şi inseparabile de IC3. natura economică – pot fi proprietate intelectuală (proprietate industrială şi drepturi de autor); drepturi patrimoniale (drepturi de utilizare a activelor materiale pe termen lung); drepturi asupra know-how-urilor 4.apartenenţă - se disting IC care aparţin titularului de drepturi exclusive şi posesorului de drepturi neexclusive pe o anumită perioadă de timp;5. limitarea duratei de utilizare - se disting IN amortizabile şi neamortizabile. Obiectul se recunoaşte ca imobilizare necorporală numai în cazul respectării simultane a următoarelor condiţii:1) obiectul este identificabil şi controlabil de entitate;2) proprietăţile şi particularităţile lui corespund definiţiei imobilizărilor necorporale;3) este probabil că entitatea va obţine beneficii economice viitoare din utilizarea obiectului; 4) costul de intrare a obiectului poate fi evaluat în mod credibil.Recunoaşterea iniţială a imobilizărilor necorporale se efectuează în modul stabilit mai sus cu excepţia regulilor specifice, şi anume:1) imobilizările necorporale păstrate în/pe un obiect fizic, cum ar fi purtătorii de informaţie (în cazul unei programe informatice) sau documentaţia juridică (în cazul unei licenţe) se recunosc la data dobîndirii dreptului de utilizare a acestor informaţii;2) imobilizările necorporale sub forma titlurilor de protecţie (de exemplu, dreptul de utilizare a unui brevet sau a unui desen industrial creat de entitate) se recunosc la data eliberării acestora;3) imobilizările necorporale interconexate cu alte imobilizări, indiferent de faptul dacă necesită sau nu lucrări de pregătire pentru utilizare după destinaţie, se recunosc la data punerii în funcţiune a altui activ imobilizat ce necesită lucrări de pregătire.Evaluarea iniţială a fiecărui obiect se efectuează la cost de intrare. Componenţa costului de intrare diferă în funcţie de modalitatea de intrare a obiectului: 1. Prin achiziţionare, - Costul de intrare a obiectului procurat se formează din:a) preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, cu scăderea tuturor reducerilor, rabaturilor şi sconturilor comerciale la procurare;b) orice costuri direct atribuibile obiectului pentru a-l aduce în locul amplasării şi în starea necesară pentru folosire după destinaţie.2. Creare de sine stătător - Costul de intrare a imobilizărilor create (elaborate, construite) de entitate în regie proprie se evaluează la costul efectiv care include: costul proiectului, valoarea materialelor consumate, costurile cu personalul, contribuţiile pentru asigurările sociale şi primele de asistenţă medicală aferente, costurile indirecte de producţie etc.3. Primire în schimb - Imobilizările pot fi primite în schimbul altor active nemonetare sau a unei combinări de active nemonetare şi monetare. Asemenea tranzacţii se tratează ca două operaţii: înstrăinarea activului transmis în schimb şi procurarea activului primit în schimb.4. Sub forma de aport la capitalul social - Imobilizările primite ca aport în capitalul social se evaluează în conformitate cu legislaţia în vigoare la valoarea aprobată prin decizia organului împuternicit de conducere a entităţii, cu suplimentarea, în cazurile necesare, a costurilor direct atribuibile.

5.Cu titlu gratuit - Imobilizările primite cu titlu gratuit (ca donaţie) se evaluează conform datelor din documentele primare de intrare, cu suplimentarea în cazurile necesare a costurilor direct atribuibile. Dacă în documentele primare de intrare nu este indicată valoarea obiectului primit, atunci costul de intrare se determină prin expertiză independentă.Evaluare ulterioară – pe prcursul deţinerii INDupă recunoaşterea iniţială imobilizările se evaluează la valoarea contabilă (la cost) egală cu costul de intrare diminuat cu amortizarea şi pierderile din depreciere acumulate.

6. Contabilitatea intrărilor de imobilizări necorporale Pentru evidenţa IN se utilizează conturile:

111 „IN în curs de execuţie” şi 112 „IN”.În Dt 111 - toate cheltuielile privind crearea IN separabile de cele corporale

În CT 111 - trecerea la intrări a IN primit spre utilizare.Soldul este debitor – valoarea IN în curs de execuţie la o dată anumită

În Dt 112 - intrările de IN primite spre utilizare În Ct 112 - ieşirea acestora din componenţa elementelor patrimoniale din motivul expirării duratei de utilizareSoldul este debitor – valoarea IN la odată anumită. Imobilizările Necorporale pot fi înregistrate la intrări prin diferite căi:

crearea de către entitate cu forţele proprii ; Dt 112 Ct 111 procurarea de la licenţiar (obiectele proprietăţii intelectuale) în baza contractului de licenţă;

Dt 112 Ct 521 primirea cu titlu gratuit; Dt 111 Ct 622 sub formă de aport în capitalul statutar al entităţii Dt 111 Ct 313

7. Contabilitatea amortizării imobilizărilor necorporale (IN) Amortizarea IN – repartizarea sistematică a valorii amortizabile a unei imobilizări pe perioade de gestiune ale duratei de utilizare. Pentru determinarea amortizării IN trebuie să cunoaştem noţiunile:

1. Durată de utilizare  – perioada de timp pe parcursul căreia entitatea aşteaptă să obţină beneficii economice din utilizarea imobilizării.

2. Costul de intrare Amortizarea IN se calculează conform cerinţelor uneia din metodele următoare: Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul duratei de utilizare a obiectului. Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează ca raport dintre valoarea amortizabilă a obiectului şi numărul perioadelor (anilor, lunilor, zilelor) în cadrul duratei de utilizare a obiectului. Norma amortizării este constantă pe toată durata de utilizare şi se calculează ca raportul dintre 100% şi durata de utilizare (în ani, luni, zile). După expirarea duratei de utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu valoarea reziduală. Metoda unităţilor de producţie prevede calcularea amortizării ca produsul mărimii amortizării pe unitate de produs (servicii) şi a volumului de produse fabricate (servicii prestate) în perioada de gestiune. Mărimea amortizării pe unitate de produs (servicii) se calculează ca raportul dintre valoarea amortizabilă şi numărul de unităţi de produse(servicii). Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a amortizării care poate fi majorată conform politicilor contabile a entităţii nu mai mult decît de două ori în comparaţie cu norma prevăzută conform metodei liniare. Calcularea amortizării în baza metodei de diminuare a soldului se efectuează în felul următor: • pentru prima perioadă de gestiune norma majorată a amortizării se aplică faţă de costul de intrare a obiectului; • pentru următoarele perioade (cu excepţia ultimei) norma majorată a amortizării se aplică faţă de valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente; • pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină

ca diferenţa dintre valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente şi valoarea sa reziduală. Pentru evidenţa amortizării IN utilizăm contul 113În Dt- anularea amortizării IN în urma ieşirii acestoraÎn Ct –calculul amortizării IN pe parcursul duratei de funcţionare (DU)Soldul este creditor – amortizarea IN la o dată anumită.

La calcularea amortizării IN se reflectăDt 121 – în cazul utilizării imobilizărilor necorporale pentru crearea mijloacelor fixeDt 811 – în cazul când entitatea contabilizează consumurile producţiei de bază în acest cont) Dt 813 – în cazul utilizării unor IN cu destinaţie secţionată (a subdiviziunii) (brevete de invenţii,

francize, drepturi de utilizare a unor active materiale pe termen lung etc.)Dt 712 – la suma amortizării IN ce deservesc procesul de desfacere, reclamă Dt 713  – la suma amortizării IN cu destinaţie generală Ct 113  – la suma totală a amortizării IN în ansamblu pe entitate. La casarea amortizării IN în momentul ieşirii acesteia se reflectă:Dt 113 Ct 112

8. Contabilitatea ieşirii imobilizărilor necorporale Imobilizările necorporale pot fi scoase din circuitul economic al entității din diferite motive:expirarea duratei de utilizare – ieşirea se reflectă prin decontarea amortizării acumulate în mărimea valorii de intrare, reevaluate sau corectate astfel: Dt 113 Ct 112 rezilierea contractului de licenţă (la licenţiat) - ieşirea IN înainte de termen sau din cauza rezilierii contractului de licenţă, este reflectată prin două înregistrări contabile:1. Decontarea amortizării acumulate:Dt 113 „Amortizarea activelor nemateriale”Ct 112 „Active nemateriale”.2. Decontarea valorii de bilanţ al activului ieşit:Dt 721 „Cheltuieli ale activităţii de investiţii”Ct 112 „Active nemateriale”.

9. Clasificarea, recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor corporale (IC) Imobilizările corporale reprezintă activele care îmbracă o formă fizică naturală, pot fi utilizate o perioadă mai mare de un an în activitatea economico-financiară a întreprinderii în scopuri productive, neproductive, administrative sau pot fi predate în chirie pentru a obţine un avantaj economic (profit), precum şi elementele (articolele) ce se află în procesul de creare o perioadă mai mare decât cea de gestiune şi nu sunt destinate vânzării.După componenţă şi omogenitate, IC se subdivizează în următoarele grupe:1) Imobilizări corporale în curs de execuţie – imobilizări corporale procurate sau aflate în procesul de creare şi de pregătire pentru utilizare după destinaţie, pînă la transmiterea lor în exploatare. În componenţa IC în curs de execuție se includ cheltuielile aferente achiziţionării utilajului care necesită montaj, construirii clădirilor, edificiilor, modernizării utilajului şi maşinilor, precum şi cele aferente extinderii şi reconstrucţiei întreprinderii.2) Terenuri – imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pămînt) deţinute de entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă financiară (leasing financiar) pentru a fi folosite în activitatea entităţii. Terenurile reprezintă un gen special de imobil limitat în spaţiu cu capacităţi de regenerare şi de ridicare a fertilităţii.3) Mijloace fixe – imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală (6000 lei) planificate pentru utilizare în activitatea de producţie, comercială şi alte activităţi, în prestarea serviciilor, scopuri administrative sau sunt destinate închirierii. Deoarece mijloacele fixe sunt foarte diverse acestea se subclasifică: clădiri,

construcţii speciale, maşini şi utilaje, instalaţii de transmisie, mijloace de transport, instrumente, inventar, alte mijloace fixe, mijloace fixe primite în leasing financiar.4) Resursele minerale - sunt care au o formă naturală concretă de resurse de petrol, gaze, piatră de construcţie, var, resurse de material lemnos etc. şi fiind extrase (explorate) în cursul unei perioade îndelungate nu mai pot fi regenerate. Din această grupa fac parte de asemenea resursele de nisip, pietriş, apă minerală şi curativă etc. În funcţie de termenul limitat de utilizare, se disting:1) Imobilizări amortizabile – imobilizări aflate în exploatare care au o durată de utilizare certă (limitată) şi pentru care se calculează amortizarea.2) Imobilizări neamortizabile – imobilizări care au o durată de utilizare incertă (nelimitată) sau care se află în curs de execuţie.Obiectul se recunoaşte ca imobilizare corporală numai în cazul respectării simultane a următoarelor condiţii:1) obiectul este identificabil şi controlabil de entitate;2) proprietăţile şi particularităţile lui corespund definiţiei imobilizărilor corporale;3) este probabil că entitatea va obţine beneficii economice viitoare din utilizarea obiectului; şi4) costul de intrare a obiectului poate fi evaluat în mod credibil.Evaluarea iniţială a fiecărui obiect se efectuează la cost de intrare. Componenţa costului de intrare diferă în funcţie de modalitatea de intrare a obiectului: 1.Prin achiziţionare, - Costul de intrare a obiectului procurat se formează din:a) preţul de cumpărare, taxele vamale, impozitele şi taxele nerecuperabile, cu scăderea tuturor reducerilor, rabaturilor şi sconturilor comerciale la procurare;b) orice costuri direct atribuibile obiectului pentru a-l aduce în locul amplasării şi în starea necesară pentru folosire după destinaţie.2. Creare de sine stătător - Costul de intrare a imobilizărilor create (elaborate, construite) de entitate în regie proprie se evaluează la costul efectiv care include: costul proiectului, valoarea materialelor consumate, costurile cu personalul, contribuţiile pentru asigurările sociale şi primele de asistenţă medicală aferente, costurile indirecte de producţie etc.3. Primire în schimb - Imobilizările pot fi primite în schimbul altor active nemonetare sau a unei combinări de active nemonetare şi monetare. Asemenea tranzacţii se tratează ca două operaţii: înstrăinarea activului transmis în schimb şi procurarea activului primit în schimb.4. Sub forma de aport la capitalul social - Imobilizările primite ca aport în capitalul social se evaluează în conformitate cu legislaţia în vigoare la valoarea aprobată prin decizia organului împuternicit de conducere a entităţii, cu suplimentarea, în cazurile necesare, a costurilor direct atribuibile.5.Cu titlu gratuit - Imobilizările primite cu titlu gratuit (ca donaţie) se evaluează conform datelor din documentele primare de intrare, cu suplimentarea în cazurile necesare a costurilor direct atribuibile. Dacă în documentele primare de intrare nu este indicată valoarea obiectului primit, atunci costul de intrare se determină prin expertiză independentă.Evaluare ulterioară – pe prcursul deținerii ICDupă recunoaşterea iniţială IC se evaluează la valoarea contabilă (la cost) egală cu  costul de intrare diminuat cu amortizarea şi pierderile din depreciere acumulate.

10. Contabilitatea imobilizărilor corporale în curs de execuţie

Imobilizările corporale în curs de execuţie includ valoarea clădirilor, utilajelor, construcţiilor speciale ce necesită montaj, precum şi investiţiile ulterioare în cadrul reparaţiilor capitale cu scopul modernizării, îmbunătăţirii calităţii şi sporirii capacităţii de producţie. Evidenţa IC în curs de execuţie se ţine la contul de activ 121. În Dt se reflectă suma cheltuielilor lucrărilor de construcţie şi montaj aferente creării mijloacelor fixe, inclusiv valoarea utiliajelor care necesită montaj pînă la punerea lor în funcţiune, iar în Ct se reflectă valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune.

Investiţiile capitale se reflectă în contabilitate în funcţie de metoda de efectuare a lucrărilor. Se cunosc 2 metode:

1) Metoda de regie proprie:În cazul acesteia beneficiarul acumulează toate cheltuielile efectuate pe parcursul construcţiei clădirii sau ceării altor IC care în fine constituie valoarea de intrare a acestui activ. În cadrul acestei metode se întocmesc următoarele formule contabile:Dt 121Ct 211 - la valoarea materialelor utilizateCt 213 - la consumul de OMVSDCt 531 – calculul salariului muncitorilorCt 533 – calculul CAS, CAMCt 812 – la valoarea serviciilor din secţia auxiliarăCt 821 – la valoarea costurilor indirecte de producţie

2) Metoda de antrepriză:În cazul acesteia toate cheltuielile şi costurile se suportă de către furnizor şi beneficiarul doar reflectă datoria faţă de acesta prin formula contabilă Dt 121 Ct 521 La procurarea utilajului ce necesită montaj se reflectă: Dt 121 Dt 534 (la suma TVA) Ct 521Cheltuieliile de transport şi aprovizionare conduc la majorarea valorii de intrare a IC în curs de execuţie şi see reflectă prin formula contabilă:Dt 121Ct 531 – calculul salariului muncitorilorCt 533 – calculul CAS, CAMCt 812 – la valoarea serviciilor de transportdin secţia auxiliarăCt 521 – la valoarea datoriilor comerciale La punerea în funcţiune după finisarea lucrărilor de montaj se întocmeşte un Proces verbal de primire predare a mijloacelor fixe care stă la baza formulei contabile Dt 123 Ct 121

11. Contabilitatea intrărilor de mijloace fixe

Mijloacele fixe- reprezinta activele care în momentul analizat functioneaza pentru entitate si aduce avantaj economic acesteia. Constatarea mijloacelor fixe se face in momentul intrarii acestora la entitate. Dupa constatare, mijloacelor fixe urmeaza a fi evaluate. In cadrul evaluarii initiale a mijloacelor fixe acestea se evaluează la :

VI = valoarea de + cheltuieli suportateprocurare la procurare

Intrările de mijloace fixe sunt contabilizate în dependenţă de calea de intrare1) Procurarea mijloacelor fixe de la furnizori. a) Dt123 Ct521 - la valoarea de intrare b) Dt 534.2 Ct 521 - la suma TVAToate cheltuielile legate de procurarea mijloacelor fixese includ în Dt 123)2) Intrarea mijloacelor fixe cu titlu gratuit.Dt 123 Ct 6223) Intrarea mijloacelor fixe în urma depunerii ca aport la capitalul social:4) Dt 123 Ct 313Crearea mijloacelor fixe cu forţe proprii.a) Dt 121 Ct 211, 124, 113, 521, 531, 533, 812b) Dt 123 Ct 1215) Plusuri de mijloace fixe stabilite la inventariere.Dt 123 Ct 614

12. Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe

Dupa reflectarea la intrări a mijloacelor fixe care o efectuam pe baza procesului-verbal de primire-predare, din luna urmatoare acestuia trebuie sa-i calculam amortizarea.Cunoaştem următoarele metodele de calcul a amortizării:

metoda liniară, metoda unităţilor de producţie, metoda de diminuare a soldului

Pentru insusirea acestor metode trebuie sa cunoastem notiunile:1.Durată de utilizare  –perioada de timp pe parcursul căreia entitatea aşteaptă să obţină beneficii economice din utilizarea imobilizării.2.Valoare reziduală – valoarea estimată (preconizată) a unei imobilizări amortizabile, care entitatea prevede să o obţină la expirarea duratei de utilizare a acesteia. 2-3 %3. Valoare amortizabilă – costul de intrare sau costul corectat, diminuat cu valoarea reziduală estimată.Metoda liniară. Conform acestei metode suma amortizării se repartizează uniform pe parcursul DFUAmortizarea anuală = Valoarea amortizabilă (valoarea de intrare – valoarea reziduală) / durata de funcţionare utilă (DFU)Metoda unită ț ilor de produc ț ie . Amortizarea se calculează în dependenţă de numărul unităţilor fabricateAmortizarea anuală = Nr.piese * Amortizarea la o piesă; Amortizarea la o piesă = Valoarea amortizabilă / capacitatea normativă a utilajului

Metoda de diminuare a soldului. se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a amortizării care poate fi majorată conform politicilor contabile a entităţii nu mai mult decît de două ori în comparaţie cu norma prevăzută conform metodei liniare.Amortizarea anuală = Valoarea amortizabilă * Norma de amortizare(procente), norma de amortizare se mărește de 2 ori.Pentru evidenţa uzurii MF se utilizează contul 124. În Dt se reflectă anularea amortizării MF în momentul ieşirii, iar în Ct – calculul amortizării MF pe parcursul DFU. Soldul este creditor şi reflectă amortizarea calculată la un moment dat.La calcularea amortizării MF se întocmesc formulele contabile:Dt 821 –pentru MF utilizate în procesul de producţieDt 712 – la suma amort. MF ce deservesc procesul de desfacere, reclamă Dt 713  – la suma amortiz. MF cu destinaţie generală Ct 124  – la suma totală a amortiy. MF în ansamblu pe entitate. La casarea amortizării MF în momentul ieşirii: Dt 124 Ct 123

13. Contabilitatea reparaţiei mijloacelor fixe

Pentru întreţinerea mijloacelor fixe în stare de lucru, dacă este necesar şi convenabil din punct de vedere economic, entităţile efectuează reparaţia acestor mijloace.După complexitatea şi volumul lucrărilor distingem reparaţie curentă, medie şi capitală a mijloacelor fixe.Reparaţia poate fi efectuată prin două metode:

1. în regie proprie,2. în antrepriză.La efectuarea reparaţiei în regie proprie, cheltuielile referitoare la lucrările respective, în baza documentelor primare (bonul de consum al materialelor, fişa-limită, tabelul de pontaj etc.) se acumulează în debitul contului 812 “Activităţi auxiliare”. Cheltuielile acumulate se decontează şi se includ în consumurile şi cheltuielile perioadei curente, în funcţie de destinaţia obiectelor reparate.

Dacă reparaţia efectuată ridică productivitatea obiectului şi în rezultatul efectuării acesteia întreprinderea obţine un avantaj economic suplimentar, cheltuielile se includ în valoarea acestui obiect, adică se capitalizează. La reparaţia curentă în regie proprie se reflectă următoarele formule contabile:

a) La reparaţia în secţia de reparaţie: Dt 812 Ct 211, 213, 531 533, 812, 821, 544… Dt 712, 713, 821 Ct 812

b) Reparaţia la locul de utilizare:Dt 712, 713, 821 Ct 211, 531, 533, 544…

La reparaţia curentă în antrepriză se reflectă: Dt 712, 713, 821 Dt 534 (la suma TVA) Ct 544Reparaţia capitală în regie proprie care nu aduce avantaje economice atît în secţia de reparaţie cît şi la locul aflării mijlocului fix se contabilizează exact ca şi reparaţia curentăReparaţia capitală în regie proprie care aduce avantaje economice se contabilizează:

a) Reparaţia capitală în secţia de reparaţii: Dt 812 Ct 211, 531, 533, 544… Dt 123 Ct 812 - la capitalizarea costurilor de reparaţii

b) Reparaţia capitală la locul aflării mijlocului fix: Dt 121 Ct 211, 531, 533, 544… Dt 123 Ct 121 - la capitalizarea costurilor de reparaţii

Reparaţia capitală în antrepriză se contabilizează prin formula:Dt 121 Dt 534 Ct 544

14. Contabilitatea ieşirii mijloacelor fixe

La ieşirea MF de la entitate acestea se contabilizează în dependenţă de calea de ieşire:1) ieşirea din cauza amortizării totale:- decontăm amortizarea acumulată: Dt 124 Ct 123- anulăm valoarea contabilă: Dt 721 Ct 123- înregistrăm Valoarea Probabilă Rămasă (VPR): Dt 211 Ct 123 (VPRefectivă =VPR planificată)Dt 211 Ct 621 (VPRefectivă mai mare decît VPR planificată)Dt 721 Ct 123 (VPRefetivă mai mică decît VPR planificată)2) ieşirea în urma comercializării:- decontăm amortizarea acumulată: Dt 124 Ct 123-anulăm valoarea contabilă: Dt 721 Ct 123-reflectăm realizarea propriu zisă: Dt 221 Ct 621; Dt 221 Ct 534.2

15. Contabilitatea arendei (leasing)

Operaţiunile de leasing se efecuează în baza contractului de leasing – contract potrivit căruia locatorul cedează locatarului contra unei plăţi dreptul de utilizare a ativului pe un termen cuvenit.Leasingul poate fi operaţional şi financiar.Leasingul operaţional se consideră acela în condiţiile căruia riscurile şi avantajele aferente folosirii şi deţinerii activelor trasmise rămîn pe seama locatorului.Evidenţa la locator:

1. Reflectarea valorii de intrare a activelor transmise în leasing ca corespondenţă între subconturile deschise în cadrul contului sintetic:

Dt 123 (trasmis în leasing) Ct 123 (tipul de mijloc fix)2. Calcularea amortizării activelor transmise în leasing:

Dt 714 Ct 113, 124...3. Calcularea plăţii de leasing:

Dt 241, 242, 243...(plata la moment) Dt 231 (plată ulterioară) Ct 534(la suma TVA) Ct 6124. Încasarea plăţii de leasing:

Dt 241, 242, 243... Ct 2315. Înregistrarea cheltuielilor de reparaţie şi modernizare a activelor transmise în leasing:

Dt 714 Ct 521, 812...6. Primirea activelor de la locatari după expirarea termenului de leasing:

Dt 123 (tipul de mijloc fix) Ct 123 (trasmis în leasing) Evidenţa la locatar1. Reflectarea valorii contractuale a activelor primite în leasing Dt 9112. Calcularea plăţii de leasing la suma cu TVADt 712, 713, 821... Dt 534 Ct 5213. Înregistrarea cheltuielilor de întreţinere a imobilizărilor primite în leasing:Dt 712, 713, 821... Ct 211, 213, 214, 521, 531, 533...4. Returnarea imobilizării primite în leasing după expirarea termenului Ct 911

16. Clasificarea, recunoaşterea şi evaluarea stocurilor

Stocurile reprezintă  active circulante care sînt:1) destinate pentru a fi vîndute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;2) în curs de execuţie în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau3) sub formă de materii prime, materiale de bază şi alte materiale consumabile, care urmează a fi folosite în procesul de producţie, pentru prestarea serviciilor şi/sau în alte scopuri gospodăreşti. Potrivit paragrafului 6 din S.N.C. Stocuri, acestea sunt reprezentate de:1) materiile prime şi materialele de bază – bunuri care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată;2) materialele consumabile – bunuri care participă sau contribuie la procesul de producţie şi/sau de prestări servicii fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit (de exemplu, materiale auxiliare, combustibil, materiale pentru ambalat, piese de schimb, anvelope şi acumulatoare procurate separat de mijloacele de transport);3) obiectele de mică valoare şi scurtă durată – bunuri valoarea unitară a cărora nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie sau pragul de semnificaţie prevăzut în politicile contabile, indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an, indiferent de valoarea unitară;4) producţia în curs de execuţie – bunuri care nu au trecut toate stadiile de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor tehnice şi recepţiei sau necompletate în întregime, precum şi costurile aferente serviciilor şi lucrărilor în curs de execuţie;5) produsele – bunuri fabricate în cadrul entităţii care includ:a) semifabricatele – bunuri al căror proces de producţie a fost finalizat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care sînt supuse în continuare prelucrării în altă secţie (fază de fabricaţie) sau se livrează cumpărătorilor;b) produsele finite – bunuri care au parcurs în întregime stadiile procesului de producţie şi nu necesită prelucrări ulterioare în cadrul entităţii, au fost supuse probelor tehnice şi recepţiei, sînt integral completate şi pot fi depozitate în vederea vînzării sau livrate direct cumpărătorilor;c) produsele secundare – bunuri care se obţin în procesul de producţie concomitent cu produsele principale şi au o importanţă secundară şi valoare nesemnificativă faţă de acestea;6) mărfurile – bunuri procurate de entitate în vederea revînzării sau produse transmise spre vînzare magazinelor proprii. În categoria mărfurilor, de asemenea, se includ clădirile, terenurile şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru vînzare;

7) ambalajele – bunuri care includ ambalajele de o singură folosinţă sau refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate ambalării produselor (mărfurilor) şi/sau altor bunuri. În categoria stocurilor entităţii, de asemenea, se cuprind: activele cu ciclul lung de producţie, destinate vînzării (de exemplu, complexe de locuinţe, produse vinicole aflate în proces de maturare); 2) bunurile de natura stocurilor care se află temporar la terţi, din diferite cauze sau în anumite scopuri (de exemplu, bunuri transmise în custodie, comision, pentru prelucrare). Stocurile se recunosc ca active circulante la respectarea simultană a următoarelor condiţii:1) sînt controlate de entitate, adică se află în proprietatea acesteia;2) există probabilitatea obţinerii de către entitate a beneficiilor economice viitoare din utilizarea stocurilor;3) sînt destinate utilizării în ciclul normal de producţie/prestări servicii sau vor fi vîndute în termen de 12 luni; şi4) costul de intrare poate fi determinat în mod credibil. Stocurile recunoscute iniţial se evaluează la cost de intrare care se determină în funcţie de sursa de provenienţă a stocurilor cum ar fi: 1.achiziţionarea, - Costurile de intrare a cuprinde valoarea de cumpărare şi costurile direct atribuibile intrării. Intrarea stocurilor achiziţionate se contabilizează ca majorare concomitentă a stocurilor 2.fabricarea – costul de intrare cuprinde costul efectiv al acestora care include:1) costul materiilor prime şi materialelor utilizate nemijlocit în procesul de producţie;2) costurile cu personalul încadrat nemijlocit în procesul de producţie, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ale angajatorului;3) costurile indirecte de producţie3.intrarea ca aport în natură la capitalul social - se evaluează la valoarea aprobată prin decizia organului împuternicit al entităţii cu includerea costurilor direct atribuibile intrării şi se contabilizează ca majorare a stocurilor şi diminuare a capitalului nevărsat sau majorare a capitalului neînregistrat. 4.primirea cu titlu gratuit sau în urma ieşirii/reparaţiei activelor imobilizate şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, precum şi deşeurile recuperabile se evaluează la valoarea justă care cuprinde suma cu care ar putea fi schimbat benevol un active. Stocurile ieşite se evaluează la valoarea contabilă care se determină prin aplicarea uneia din următoarele metode de evaluare curentă: 1) metoda identificării specifice - constă în determinarea costurilor individuale elementelor de stocuri. Această metodă este adecvată pentru stocurile ce fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost achiziţionate sau fabricate. Identificarea specifică nu poate fi aplicată în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare şi divers de elemente.2) metoda FIFO (primul intrat – primul ieşit) - prevede evaluarea stocurilor ieşite din entitate la costul de intrare (efectiv) al primei intrări (primului lot). 3) metoda costului mediu ponderat - calcularea costului fiecărui element de stocuri pe baza mediei ponderate a costurilor soldurilor elementelor similare de stocuri la începutul perioadei şi a costurilor elementelor similare fabricate sau achiziţionate în cursul perioadei de gestiune. Costul mediu ponderat poate fi calculat după fiecare intrare a stocurilor, la sfîrşitul perioadei de gestiune sau în alt mod stabilit de politicile contabile ale entităţii. Evaluarea ulterioară a stocurilor se efectuează la data raportării ţinînd cont de metoda de evaluare curentă aplicată de entitate în cursul perioadei de gestiune. La data raportării stocurile se evaluează la suma cea mai mică dintre costul de intrare şi valoarea realizabilă netă. Stocurile se evaluează la valoarea realizabilă netă dacă aceasta este mai mică decît valoarea contabilă a lor, adică în cazul: 1)deteriorării sau degradării parţiale a stocurilor;2) învechirii morale parţiale sau totale a stocurilor;3) reducerii preţului de vînzare a stocurilor.

17. Contabilitatea materialelor

Contul 211 „Materiale” se foloseşte pentru evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de materii prime şi materiale care participă direct la fabricarea produselor, prestarea serviciilor şi se regăsesc integral sau parţial în produsul finit. Se debitează cu valoarea de intrare a materialelor procurate şi se creditează cu valoarea materialelor ieşite din stoc (utilizate în procesul de prestare a serviciilor sau vândute). Intrările de materiale se reflectă în conturile sintetice astfel:1. Pentru valoarea de cumpărare a materialelor achiziţionate, în funcţie de sursa de provenienţă:Dt 211 Ct 241 , 242 , 243 , 244 în cazul achitării directeDt 211 Ct 521, 522 în cazul acceptării documentelor de decontare ale părţilor nelegate şi/sau părţilor legateDt 211 Ct 226  în cazul aprovizionării prin titularii de avans, după primirea avansuluiDt 211 Ct 532  în cazul aprovizionării prin titularii de avans, fără primirea avansuluiDt 211 Ct 622 în cazul primirii stocurilor cu titlu gratuitDt 211 Ct 313  intrări de la fondatori în contul achitării datoriilor aferente aporturilor aduse la capitalul statutar.2. Pentru cheltuielile accesorii (cheltuieli de transport, taxe vamale, cheltuieli privind asigurările

etc.):Dt 211  Ct 521  la transportarea materialelor până la depozitul entităţiiDt 211 Ct 522  în cazul acceptării documentelor de decontare ale părţilor legateDt 211 Ct 821 servicii de transport, de încărcare-descărcare prestate de activităţile auxiliare Dt 211 Ct 242  în cazul achitării nemijlocite a taxelor vamale;Dt 211 Ct 539  pentru taxele vamale de achitatDt 211 Ct 533  cheltuieli privind asigurarea în drumDt 211 Ct 226  în cazul achitării prin intermediul titularilor de avans, după primirea avansuluiDt 211 Ct 532  în cazul achitării prin intermediul titularilor de avans, fără primirea avansului.3. Pentru plusurile de materiale constatate cu ocazia inventarierii:Dt 211 Ct 612 .4. Pentru materialele şi deşeurile utilizabile obţinute din:

a) casarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată: Dt 211 Ct 213; Dt 211 Ct 612

b) lichidarea mijloacelor fixe:Dt 211 Ct 123; Dt 211 Ct 612 Ieşirile de materiale se înregistrează la utilizarea acestora, reflectîndu-se în conturile sintetice:a) Dt 811,812,821 Ct 211 - Consumul de materiale în procesul de producţie,secţii auxiliare, şi subdiviziunile secţiilor de prod.b) Dt 121, 123... Ct 211 – consumul de materiale utilizat la construcţia,reparaţia, procurarea, crearea imobilizărilorc) Dt 714 Ct 211 – anularea valorii contabile la ieşirea mat. din patrimoniu .d) Dt 721 Ct 211 – utilizarea materialelor la lichidarea mijloacelor fixe

18. Contabilitatea OMVSD

În categoria obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se includ, instrumente şi dispozitive cu destinaţie generală şi specială, utilaj de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de producţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, dispozitive de protecţie, lenjerie, construcţii şi dispozitive provizorii, inventar sportiv şi turistic şi alte obiecte similare); etc. Pentru evidenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se folosesc conturile:

213 “Obiecte de mică valoare şi scurtă durată” - Dt - valoarea obiectelor intrate şi Ct - suma trecută la cheltuieli a valorii uzurabile, precum şi cu valoarea bunurilor materiale utilizabile obţinute din lichidarea obiectelor; 214 “Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată” - Ct - valoarea uzurabilă a obiectelor

de mică valoare şi scurtă durată inclusă în cheltuieli sau consumuri în momentul dării lor în folosinţă şi Dt - suma uzurii calculate decontată aferentă obiectelor scoase din folosinţă. La contabilizarea OMVSD vom avea următoarele formule contabile1) procurarea obiecte de mică valoare şi scurtă durată:

Dt 213 Ct 521 2) punerea în funcţiune a OMVSD:a) Transmiterea în exploatare a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora nu depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie, se contabilizează ca majorare a costurilor/cheltuielilor curente, activelor imobilizate etc. şi diminuare a stocurilor.

Dt 813, 821, 712, 713, 121,111 Ct 213 b) Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, a căror valoare unitară depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc. prin calcularea uzurii. Transmiterea în exploatare a acestor obiecte se reflectă ca corespondenţă internă între subconturile deschise la contul de evidenţă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată.Dt 2132 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată în exploatare”Ct 2131 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată în stoc”

c) Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se calculează în mărime de 50% din valoarea obiectelor diminuată cu valoarea reziduală probabilă – la transmiterea acestora în exploatare şi 50% – la ieşirea acestora din exploatare (casare).Dt 821, 712 ,713,121,111 Ct214 – 50% de la valoarea uzurabilă (valoarea de intrare – valoarea

reziduală)d) scoaterea din funcţiune a OMVSD Dt 821, 712 ,713,121,111 Ct 214 – valoarea de intrare – uzura acumulată Dt 214 Ct 213 - 50% de la valoarea uzurabilă (valoarea de intrare – valoarea reziduală)Dt 214 Ct 213 – valoarea de intrare – uzura acumulată

19. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie şi produselor

Producţia în curs de execuţie reprezintă produsele care se găsesc în faze intermediare de prelucrare sau executare, nefiind încă nici produse finite, nici semifabricate, precum şi produse necompletate în întregime. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie se realizează cu ajutorul contului 215 „Producţia în curs de execuţie”. În Dt - suma produselor şi serviciilor în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune şi în Ct - decontarea valorii de bilanţ a producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune. Este de menţionat că producţia (serviciile) în curs de execuţie nu trebuie şi nici nu poate să facă obiectul înregistrării curente, permanente, pe parcursul perioadei în cadrul contabilităţii, deoarece:producţia (serviciile) în curs de execuţie se stabileşte la sfârşitul perioadei, de regulă, prin inventariere; costul efectiv al produselor şi serviciilor în curs de execuţie se determină după încheierea perioadei de fabricaţie sau execuţie. Aceste caracteristici de gestionare a produselor şi serviciilor în curs de execuţie organizează contabilitatea astfel:1. La sfârşitul perioadei de gestiune, în baza lucrărilor de inventariere, se stabileşte costul efectiv

(valoarea contabilă) al producţiei (serviciilor) în curs de execuţie care se înregistrează în evidenţa financiară prin formula contabilă: Dt 215 Ct 811

2. La începutul perioadei următoare se scoate din evidenţa financiară producţia (serviciile) în curs de execuţie, înregistrată la sfârşitul perioadei, întrucât aceasta este supusă din nou procesului de producţie reflectîndu-se: Dt 811 Ct 215

Pe parcursul derulării procesului de producţie are loc înregistrarea consumurilor de producţie (directe şi indirecte), care se acumulează în debitul conturilor de costuri prin formulele contabile:- consumuri de materiale la fabricarea producţiei Dt 811 Ct 211- consumuri privind retribuirea muncii Dt 811,812,821 Ct 531- contribuţii privind asigurările sociale Dt 811,812,821 Ct 533- consumuri de energie în scopuri tehnologice Dt 811,812,821 Ct 544 După repartizarea consumurilor obţinem: Producţie în curs de execuţie - în cazul cînd fazele procesului de producţie nu s-au finisat pe

care o înregistrăm Dt 215 Ct 811 Produse finite - în cazul cînd fazele procesului de producţie s-au finisat pe care o înregistrăm

Dt 216 Ct 811 Contabilitatea stocurilor de produse finite, semifabricatelor şi produselor reziduale destinate vânzării se ţine cu ajutorul contului 216 „Produse” care este un cont de activ. În debit - costul efectiv al produselor finite intrate în gestiune iar în ct - valoarea de bilanţ a produselor finite ieşite din gestiune prin vânzare. Deci la contabilizarea produselor finite vom reflecta: Obţinerea produselor finite Dt 216 Ct 811 Casarea costului produselor finite la vînzare Dt 711 Ct 216 Vînzarea produselor finite către clienţi Dt 221 Ct 611 Reflectarea TVA aferente realizării Dt 221 Ct 534.2 Încasarea mijloacelor băneşti din vînzarea produselor finite Dt 242 Ct 221

20. Contabilitatea mărfurilor

Pentru evidenţa mărfurilor sunt destinate următoarele conturi: 217 „Mărfuri” – în Dt – intrarea mărfurilor şi adaosul comercial pentru mărfurile procurate, iar în Ct – ieşirea mărfurilor şi adaosul comercial la mărfurile vîndute831 „Adaos comercial” – în Dt se reflectă adaosul comercial pentru mărfurile realizate, iar în Ct – adaosul comercial pentru mărfurile procurate În activitatea econimică a comercianţilor avem două faze:I) faza procurării mărfurilor de la furnizori

procurarea mărfurilor Dt 217 Ct 521  reflectarea TVA aferentă mărfurilor procurate Dt 534.2 Ct 251 reflectarea adaosului comercial pentru mărfurile procurate Dt 217 Ct 831

II) faza realizării mărfurilor către clienţi casarea costului mărfurilor procurate Dt 711 Ct 217  anularea adaosului comercial pu mărfurile realizate Dt 831 Ct 217 realizarea mărfurilor către clienţi Dt 221 Ct 611 reflectarea TVA aferentă mărfurilor realizate Dt 221 Ct 534.2

21. Componenţa, caracteristica şi clasificarea creanţelor

Creanţele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii ca creditor de a primi la scadenţa stabilită de contractele întocmite, o sumă de bani, bunuri materiale ori alte valori de la persoane juridice sau fizice numite debitori. Conform SNC Creanţele – drepturi ale entităţii ce decurg din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea cărora se aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii economice.

Creanţele se recunosc ca active în baza contabilităţii de angajamente în cazul în care:

1) există o certitudine întemeiată că în urma stingerii creanţelor sau entitatea va obţine beneficii economice viitoare;2) valoarea creanţelor poate fi evaluată în mod credibil. Creanţele se clasifică după următoarele criterii:

1) conţinut economic: creanţe comerciale; avansuri acordate; creanţe ale bugetului; creanţe ale personalului;

2) grad de afiliere al părţilor: creanţe aferente părţilor afiliate şi neafiliate;3) termene de achitare şi deţinere: creanţele curente - dacă termenul de achitare (deţinere

probabilă) nu depăşeşte 12 luni de la data raportării; creanțe pe termen lung - celelalte cazuri. La recunoaşterea iniţială, creanţele se evaluează la valoarea nominală, inclusiv impozitele şi taxele calculate în conformitate cu legislaţia în vigoare (de exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accize, alte impozite şi taxe).

Derecunoaşterea creanţelor poate fi efectuată prin stingerea acestora (de exemplu, încasarea numerarului). În situaţiile financiare creanţele se reflectă la valoarea contabilă. Dacă la data raportării, suma mijloacelor încasate în urma stingerii unor creanţe depăşeşte valoarea recunoscută a acestora, diferenţa respectivă se înregistrează ca datorii.

22. Contabilitatea creanţelor comerciale

Creanţele comerciale reprezintă acea parte a creanţelor care apare în cazul când momentul transmiterii către cumpărători a drepturilor de proprietate asupra produselor, mărfurilor şi altor active livrate, precum şi cel al prestării de servicii nu coincide cu momentul achitării acestora.

Pentru evidenţa creanţelor comerciale se utilizează conturile:I. 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” 223 „Creanţe pe termen scurt ale părţilor afiliate”În Dt – apariţia creanţei; Ct – încasarea creanţei Apariţia creanţelor comerciale se argumentează atunci cînd vînzătorul întocmeşte factura fiscală sau de expediţie pentru bunurile realizate.Conform facturii întocmim formulele contabile:Dt 221,223 Ct 611,612,621 la suma bunurilor fără TVADt 221,223 Ct 534.2 la suma TVA aferentă Stingerea sau încasarea creanţei se argumenteată prin extrasul de cont primit de la bancă în care banca ne informează că cumpărătorul şi-a onorat obligaţiunea. Astfel vom reflecta: Dt 242,243 Ct 221,223 la valoarea bunurilor vîndute inclusiv TVA II. 222 „Corecţii la datorii dubioase”În Dt – utilizarea rezervei privind creanţele dubioaseCt – formarea rezervei prind creanţele dubioaseCreanţele sunt considerate ca datorii dubioase în următoarele cazuri:- cumpărătorul (clientul) este considerat insolvabil, iar creanţa nu are acoperire garantată;- sunt întocmite documentele care permit de a considera dubioase careva datorii (reclamaţii, hotărâri ale organelor judiciare sau avizele privind falimentul şi lichidarea entităţii cumpărătoare publicate oficial). Decontarea creanţelor comerciale dubioase este posibilă prin:1. raportarea directă a creanţelor dubioase la cheltuielile perioadei Dt 712 Ct221 2. decontarea creanţelor dubioase pe seama rezervelor pentru datoriile dubioase create anterior. a) Dt 712 Ct 222 b) Dt 222 Ct 221III. 224„Avansuri pe termen scurt acordate” Creanţele pot apărea nu numai la livrarea mărfurilor (serviciilor), ci şi la acordarea avansurilor pentru procurarea activelor (serviciilor). Acordarea şi utilizarea avansurilor se reflectă în contabilitate prin întocmirea următoarelor formule contabile: 1. la acordarea avansurilor în contul livrării activelor (prestării serviciilor):

Dt 224 Ct 241,242,2432. primirea facturii de la furnizori pentru bunurile pentru care am acordat avans: a) Dt 211,123, Ct 521; b) Dt 534.2 Ct 5213. la utilizarea sumelor avansurilor acordate anterior pentru stingerea datoriilor faţă de furnizori şi antreprenori: Dt 521 Ct 2244. la restituirea avansurilor în cazul în care livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor nu a avut loc: Dt 241,242,243 Ct 224

23. Contabilitatea creanţelor bugetului

Creanţele bugetului includ: impozitele şi taxele achitate în avans/rate, sumele plătite în plus la buget, diferenţa dintre suma TVA trecută în cont şi calculată, suma TVA aferentă avansurilor primite, impozitele indirecte spre restituire, alte creanţe ale bugetului în conformitate cu legislaţia în vigoare.1. impozitele şi taxele achitate în avans/rate - se contabilizează ca majorare a creanţelor şi diminuare a numerarului. - impozitul pe venit achitat în rate

Dt 225 Ct 242 - mărimea efectivă a impozitului pe venit :

Dt 731 Ct 534- trecerea în cont a impozitului pe venit achitat în rate

Dt 534 Ct 2252. diferenţa dintre suma TVA trecută în cont şi calculată:- dacă TVA primit (Ct 5344) pe parcursul unei perioade de gestiune ( 1 lună ) este mai mic ca TVA

plătit pe parcursul aceleiași perioade (Dt 5344) diferenta va constitui creanţă faţă de buget, şi se va reflecta: Dt 225 Ct 534

3. suma TVA aferentă avansurilor primite.- Primirea avansului: Dt 242 Ct 523- TVA aferantă: Dt 225 Ct 534

24. Contabilitatea creanţelor personalului

Creanţele personalului reprezintă datorii ale angajaţilor faţă de întreprindere şi apar în urma:1. acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans):a) la eliberarea avansului spre decontare: Dt 226 Ct 241 b) la trecerea în cont a cheltuielilor efectuate de către titularii de avans (în baza decontului de avans):- la suma cheltuielilor de delegaţie efectuate în scopuri gospodăreşti şi generale de producţie: Dt 712,713,821 Ct 226 - la suma consumurilor aferente procurării activelor, inclusiv consumurile de transport-aprovizionare:Dt 111,123,211,213,217,534.2 Ct 226  Dacă titularul de avans nu a folosit toată suma avansului acordat sau a efectuat cheltuieli din contul avansului, dar care nu sunt confirmate în modul stabilit, la suma respectivă se întocmesc formulele contabile:- la suma restituită a avansului: Dt 241,531 Ct 226 2. procurării de către angajaţi a mărfurilor cu achitarea în rate pe seama creditelor bancare acordate angajaţilor întreprinderii: a) achitarea mărfurilor şi altor cheltuieli pe seama creditelor bancare se reflectă în contabilitate prin următoarele formule contabile:

Criterii de clasificare a numerarului

în funcţie de valută în care sunt exprimate

în funcţie de locul păstrării şi formele de existenţă

în funcţie de de posibilitatea utilizării

numerar în monedă naţională

numerar în valută străină

numerar în casă

numerar în conturi bancare şi în alte conturi

numerar în expediţie,documente

băneşti

numerar la conturi nelegat

numerar la conturi legat

- la suma creditului bancar transferat direct unităţii de comerţ (magazinului) în vederea achitării mărfurilor procurate în rate de către angajaţii întreprinderii: Dt 226 Ct 412,512; - la sumele plătite în numerar în casieria întreprinderii sau reţinute din salariul angajatului în contul achitării creditului bancar: Dt 241,531 Ct 226;- la suma creditului rambursat băncii în urma reţinerilor din salarii: Dt 412,512 Ct 242.

25. Contabilitatea altor creanţe curente

Din categoria altor creanţe curente fac parte conturile: 231 „Creanţe privind veniturile din utilizarea de către terţi a activelor entităţii”, 232 „Creanţe preliminate”, 233 „Creanţe privind asigurările” şi 234 „Alte creanţe curente”. Aceasta sunt conturi de activ. În debitul lor se reflectă apariţia creanţei iar în credit – stingerea acesteia. Soldul este debitor şi reflectă suma altor creanţe curente la o anumită dată. Operaţiunile contabile aferente altor creanţe sunt:1. Înregistrarea venitului aferent contractelor de leasing: Dt 2341 Ct 6122. Înregistrarea venitului din dobînzi şi redevenţe, dividende: Dt 2342 Ct 6223. Reflectarea creanţelor din vînzarea activelor imobilizate: Dt 2341 Ct 6214. Înregistrarea creanţelor privind reclamaţiile înaintate şi recunoscute: Dt 2342 Ct 612 Stingerea creanţelor se reflectă prin creditarea acestora şi debitarea conturilor de numerar sau a altor conturi: Dt 241, 242, 243, 244... Ct 231, 232, 233, 234

26. Componenţa, caracteristica şi clasificarea numerarului entităţii

În procesul desfăşurării activităţii economico-financiare o entitate economică are diverse relaţii cu alte entităţi, precum şi cu persoane fizice, inclusiv membrii colectivului de muncă. În cadrul acestor relaţii, entitatea eliberează facturi cumpărătorilor în vederea achitării produselor (mărfurilor) livrate şi serviciilor prestate. Totodată entitatea respectivă poate avea datorii faţă de furnizori pentru bunurile procurate, datorii faţă de bugetele de stat şi locale privind impozitelor şi taxelor, datorii faţă de personal privind retribuirea muncii etc. Decontările în cadrul relaţiilor nominalizate mai sus necesită aplicarea numerarului. Numerarul - active cu cel mai înalt grad de lichiditate (cel mai ușor pot fi transformate într-un alt bun) care cuprind: numerar în casieria entității; numerar în conturile curente la bancă (în monedă națională și valută străină); numerar în alte conturi bancare (acreditive,carduri bancare); transferuri de numerar în expediţie documente băneşti

Numerarul poate fi clasificat după următoarele criterii:

Numerar la conturi legat reprezintă disponibilităţi băneşti care aparţin întreprinderii cu drept de proprietate, dar nu pot fi utilizate din cauza unor factori determinaţi. Din acestea fac parte, de exemplu, mijloacele băneşti din conturile bancare sechestrate sau blocate până la clarificarea împrejurărilor respective. Numerar la conturi nelegat sunt mijloace băneşti care aparţin întreprinderii şi pot fi utilizate liber de aceasta. Datele privind numerarul prezintă interes pentru toţi utilizatorii interni şi externi de informaţii contabile la luarea deciziilor privind activitatea întreprinderii. Uneori ponderea ridicată a mijloacelor băneşti determină un coeficient înalt al lichidităţii, iar ponderea ridicată a mijloacelor băneşti legate poate semnala starea de insolvabilitate a întreprinderii.

27. Contabilitatea numerarului în casierie

Pentru efectuarea decontărilor curente întreprinderilor li se permite să aibă disponibilităţi băneşti în numerar. Încasarea şi păstrarea numerarului, precum şi decontările în numerar se efectuează la întreprindere prin casă. Operaţiunile în casierie sunt efectuate de către casier care poartă toată responsabilitatea materială pentru integritatea disponibilului bănes. Responsabilitatea materială poartă un caracter juridic numai în cazul când cu casierul s-a încheiat contractul de răspundere materială. În casierie se permite păstrarea numerarului pentru scopuri gospodăreşti, delegarea salariaţilor în scopuri de serviciu etc. Pentru evidenţa numerarului din casă se utilizează contul 241 CasaÎn Dt – încasarea numerarului, în Ct – plata numerarului. Soldul este debitor şi reflectă numerarul în casă la o dată anumită. În casieria oricărei entităţi pot avea loc următoarele operaţiuni: I. Încasări de numerar:1) Încasări din conturile curente în monedă naţională şi în valută străină Dt 241 Ct 242 ,2432) Încasări din vânzarea în numerar a produselor şi mărfurilor, prestarea serviciilor Dt 241 Ct 611 Dt 241 Ct 534.2 – tva aferent3) Încasări din vânzarea altor active curente, din achitarea amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor calculate, veniturilor calculate din arenda curentă etc. Dt 241 Ct 612 .4) Încasări din vânzarea activelor pe termen lung Dt 241 Ct 6215)Încasări de numerar la încasarea creanțelor Dt 241 Ct 221,223,226 6) Încasări din avansuri primite Dt 241 Ct 424,523 Pentru fiecare intrare de numerar casierul întocmeşte o dispoziţie de casă unde indică: data încasării, suma încasată, de la cine a încasat banii, suma încasată, şi contul corespondent. II. Plăţi de numerar:1) La transmiterea din casierie a numerarului la bancă pentru înregistrarea în conturile curente în monedă naţională şi în valută străină: Dt 242,243,244 Ct 241 2) La eliberarea avansurilor spre decontare: Dt 226  Ct 241 3) La achitarea datoriilor faţă de personal, bugetul de stat, fondatori şi alţi creditori:Dt 531,532,533,534,537,539 Ct 241 4) La achitarea datoriilor faţă de furnizori pentru materialele şi mărfurile primite, serviciile acordateDt 521,522 Ct 241 5)La achitarea creditelor bancare şi altor datorii financiare Dt 511,512,513 Ct 2416) La restituirea avansurilor primite anterior: Dt 424,523  Ct 241

Pentru fiecare ieşire de mijloace băneşti casierul întocmeşte o dispoziţie de plată unde indică: data plăţii, suma plătită, cui i s-a plătit şi contul corespondent. La sfîrşitul zilei pe baza dispoziţiilor de încasare şi plată se întocmeşte registrul de casă unde se cumulează toate datele cu privire la intrarea şi ieşirea mijloacelor băneşti în casierie.

28. Contabilitatea numerarului în conturile curente în monedă naţională

Toate entităţile, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, sunt obligate să păstreze numerarul temporar liber în instituţiile bancare. Pentru păstrarea numerarului, efectuarea plăţilor şi încasărilor întreprinderile deschid conturi curente la băncile comerciale, prin care sunt efectuate operaţiuni de decontare. Încasările mijloacelor băneşti în contul curent se reflectă în debitul contului 242 în corespondenţă cu creditul conturilor:1) din clasa 6 „Venituri” – la suma veniturilor încasate nemijlocit prin mijloace băneşti:Dt 242 – la suma totală a încasărilorCt 611 – la sumele încasate din vânzări, prestări de servicii (fără TVA şi accize)Ct 612  – la suma încasărilor din vânzarea altor active curente (fără TVA şi accize), sub formă de

plăţi de arendă în cazul arendei operaţionaleCt 621 – la valoarea din vânzarea activelor pe termen lung (fără TVA şi accize)Ct 622 – la suma plăţilor de arendă în cazul arendei finanţate, dobânzilor, redevenţelor 2) la sumele TVA şi accize primite aferente valorilor în mărfuri şi materiale livrate la achitarea nemijlocită: Dt 242 Ct 534 3) la încasările în vederea achitării creanţelor:Dt 242 Ct 221,223,226,231,232,233,234 4) la sumele primite ale creditelor bancare şi împrumuturilor:Dt 242 Ct 411,412,511,512 5) la suma mijloacelor băneşti sub formă de avansuri pe termen scurt şi lung primite:Dt 242 Ct 424,523  Ieşirile mijloacelor băneşti din contul curent se înregistrează în creditul contului 242 în corespondenţă cu debitul următoarelor conturi:1. în vederea achitării datoriilor financiare şi comerciale: Dt 411,412,511,512,412,521 Ct 2422. în vederea achitării datoriilor faţă de personal, de buget, Casa Naţională de Asigurări Sociale, organele sindicale, companiile de asigurări, alţi creditori: Dt 531,532,533,534,536,544 Ct 242 3. la ridicarea disponibilităţilor băneşti în casierie: Dt 241 Ct 242 Odată la 2-3 zile banca eliberează agenţilor economici un extras de cont unde reflectă soldul mijloacelor băneşti la începutul şi sfîrşitul zilei încasările şi plăţile de mijloace băneşti.

29. Contabilitatea numerarului în conturile curente în valută străină

În cadrul contului 243 „Conturi curente în valută străină” pot fi deschise următoarele subconturi:– 2431 Numerar la conturi în ţară, – 2432 Numerar la conturi în străinătate, – 2433 Numerar la conturi legat Dintre operaţiunile reflectate în contul 243 „Conturi curente în valută străină” menţionăm, în primul rând, operaţiunile curente privind procurarea şi/sau vânzarea valutei străine, cumpărarea şi/sau vânzarea produselor, mărfurilor şi serviciilor contra valută străină, primirea şi/sau achitarea creditelor în valută străină, alte procurări şi/sau vânzări de active pentru care întreprinderea îşi asumă angajamente sau se achită în valută străină. La procurarea (vânzarea) valutei străine de către întreprindere se întocmesc următoarele formule contabile: la suma valutei străine procurate (echivalentul în lei): Dt 243 Ct 242

la suma valutei străine vândute (echivalentul în lei): Dt 242 Ct 243 la suma comisionului pentru serviciile de procurare (vânzare) a valutei străine: Dt 713 Ct 242

Încasările de numerar în valută străină în cadrul altor operaţiuni curente ale entităţii se reflectă prin aceleaşi formule contabile ca şi la contul 242. Încasările mijloacelor băneşti în contul curent în valută se reflectă în debitul contului 243 în corespondenţă cu creditul conturilor:1) din clasa 6 „Venituri” – la suma veniturilor încasate nemijlocit prin mijloace băneşti:Dt 243 – la suma totală a încasărilorCt 611 – la sumele încasate din vânzări, prestări de servicii (fără TVA şi accize)Ct 612  – la suma încasărilor din vânzarea altor active curente (fără TVA şi accize), sub formă de

plăţi de arendă în cazul arendei operaţionaleCt 621 – la valoarea din vânzarea activelor pe termen lung (fără TVA şi accize)Ct 622 – la suma plăţilor de arendă în cazul arendei finanţate, dobânzilor, redevenţelor 2) la sumele TVA şi accize primite aferente valorilor în mărfuri şi materiale livrate la achitarea nemijlocită: Dt 243 Ct 534 3) la încasările în vederea achitării creanţelor:Dt 243 Ct 221,223,226,231,232,233,234 4) la sumele primite ale creditelor bancare şi împrumuturilor:Dt 243 Ct 411,412,511,512 5) la suma mijloacelor băneşti sub formă de avansuri pe termen scurt şi lung primite:Dt 243 Ct 424,523  Ieşirile mijloacelor băneşti din contul curent în valută se înregistrează în creditul contului 243 în corespondenţă cu debitul următoarelor conturi:1. în vederea achitării datoriilor financiare şi comerciale: Dt 411,412,511,512,412,521 Ct 2432. în vederea achitării datoriilor faţă de personal, de buget, Casa Naţională de Asigurări Sociale, organele sindicale, companiile de asigurări, alţi creditori: Dt 531,532,533,534,536,544 Ct 243 3. la ridicarea disponibilităţilor băneşti în casierie: Dt 241 Ct 243

30. Contabilitatea numerarului în alte conturi bancare

Pentru evidența numerarului la alte conturi în bancă este destiat contul de activ 244 ,,Alte conturi bancare”. În debitul contului se reflectă deschiderea acestor conturi și încasarea mijloacelor bănești, iar în credit – utilizarea numerarului din aceste conturi. Din componența altor conturi bancare fac parte:

Acreditivele; Cardurile bancare; Numerar la alte conturi bancare.

La formarea altor conturi bancare se reflecă:Dt 244– la suma din care e format contulCt 242 - la formarea din contul curent în monedă naționalăCt 243 - la formarea din contul curent în valută străinăCt 411 - la formare din contul creditului bancar pe termen lungCt 511 - la formare din contul creditului bancar pe termen scurt Încasarea mijloacelor bănești în conturile special precum și utilizarea acestora se contabilizează în mod similar cu încasarea și utilizarea numerarului în conturile curente în monedă națională și în conturile curente în valută străină. Încasarea mijloacelor băneşti în alte conturi bancare se reflectă în debitul contului 244 în corespondenţă cu creditul conturilor:1) din clasa 6 „Venituri” – la suma veniturilor încasate nemijlocit prin mijloace băneşti:Dt 244 – la suma totală a încasărilorCt 611 – la sumele încasate din vânzări, prestări de servicii (fără TVA şi accize)

Ct 612  – la suma încasărilor din vânzarea altor active curente (fără TVA şi accize), sub formă de plăţi de arendă în cazul arendei operaţionale

Ct 621 – la valoarea din vânzarea activelor pe termen lung (fără TVA şi accize)Ct 622 – la suma plăţilor de arendă în cazul arendei finanţate, dobânzilor, redevenţelor 2) la sumele TVA şi accize primite aferente valorilor în mărfuri şi materiale livrate la achitarea nemijlocită: Dt 244 Ct 534 3) la încasările în vederea achitării creanţelor:Dt 244 Ct 221,223,226,231,232,233,234 4) la sumele primite ale creditelor bancare şi împrumuturilor:Dt 244 Ct 411,412,511,512 5) la suma mijloacelor băneşti sub formă de avansuri pe termen scurt şi lung primite:Dt 244 Ct 424,523  Utilizarea mijloacelor băneşti din alte conturi bancare se înregistrează în creditul contului 244 în corespondenţă cu debitul următoarelor conturi:1. în vederea achitării datoriilor financiare şi comerciale: Dt 411,412,511,512,412,521 Ct 2442. în vederea achitării datoriilor faţă de personal, de buget, Casa Naţională de Asigurări Sociale, organele sindicale, companiile de asigurări, alţi creditori: Dt 531,532,533,534,536,544 Ct 244 3. la ridicarea disponibilităţilor băneşti în casierie: Dt 241 Ct 244

31. Contabilitatea transferurilor de numerar în expediţie şi a documentelor băneşti

Pentru evidența documentelor bănești este destinat contul de activ 246 ,,Documente bănești”. În debitul contului se reflectă primirea documentelor bănești, iar în credit – decontarea acestora în cazul ieșirii. Intrarea documentelor bănești poate avea loc din diferite căi, care se contabilizează în baza la astfel de documente primare ca Dispoziții de plată, Registru de casă, Facturi, Extrase de cont, Cecuri, Deconturi de avans cu documente de decontare și de plată justificative etc, în modul următor:Dt 246 – la valoarea de intrare a documentelor băneștiCt 241– la procurarea documentelor bănești cu achitare din casieria entitățiiCt 242– la procurarea documentelor bănești cu achitare din contul curent în monedă naționalăCt 243 – la procurarea documentelor bănești cu achitare din contul curent în valută străinăCt 612 – la valoarea documentelor constatate plusuri la inventariereCt 622– la valoarea documentelor bănești primite cu titlu gratuit Ieșirea documentelor bănești poate avea loc din diferite căi, care se contabilizează astfel:Dt 226 – la valoarea documentelor bănești eliberate titularilor de avansDt 712– la valoarea de bilanţ a documentelor bănești utilizate în procesul distribuției Dt 713 – la valoarea de bilanț a documentelor bănești utilizate în scopuri generale și administrative ale entitățiiDt 714 – reflectarea lipsurilor de documente bănești constatate la inventariere precum și decontarea valorii de bilanț a documentelor bănești vînduteDt 722– la valoarea de bilanț a documentelor bănești transmise cu titlu gratuit altor entități.Dt 723 – la valoarea de bilanț a documentelor bănești pierdute în urma accidentelor, incendiilor și altor evenimente excepționaleCt 246 – la valoarea de ieșire a documentelor bănești Pentru evidenţa numerarului în expediţie este destinat contul de active 245 “Trasferuri de numerar în expediţie”. În debitul contului se reflectă depunerea mijloacelor băneşti la bancă prin intermediul încasatorilor, iar în credit – înregistrarea sumelor transferurilor în expediţie în contul curent în monedă naţională. Formulele contabile aferente numerarului în expediţie sunt:1.Depunerea mijloacelor băneşti la bancă prin intermediul încasatorilor

Dt 245 Ct 2412. Transmiterea la bancă a registrului de slipuri Dt 245 Ct 231 3. Înregistrarea sumelor transferurilor în expediţie în contul curent în monedă naţională: Dt 242 Ct 245

32. Noţiuni privind investiţiile financiare şi clasificarea acestora

Investiţiile financiare sunt active sub formă de valori mobiliare, cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii deţinute de entitate în scopul exercitării controlului, obţinerii veniturilor sau altor beneficii economice. Investiţiile financiare se evaluează iniţial la costul de intrare, componenţa căruia diferă în funcţie de tipul şi modalitatea de intrare a investiţiilor. I. Investiţiile financiare se clasifică după conţinutul economic în:1) valori mobiliare şi cote de participaţie;2) alte investiţii financiare. Valorile mobiliare reprezintă titluri financiare care certifică dreptul patrimonial al deţinătorului sau dreptul împrumutătorului - posesor de document faţă de emitentul acestora. Valorile mobiliare includ:1) acţiunile - titluri de capital sub formă de certificate sau înscrieri în contul personal care confirmă dreptul deţinătorilor săi (acţionarilor) de a participa la conducerea societăţii pe acţiuni, de a primi dividende, precum şi o parte din patrimoniul societăţii în cazul lichidării acesteia;2) obligaţiunile - titluri de creanţe care acordă deţinătorilor (obligatarilor) dreptul de a primi în termenul stabilit valoarea nominală a obligaţiunilor şi venitul sub formă de dobîndă aferentă acestora;3) alte valori mobiliare - titluri de creanţe sub formă de:a) bonuri de trezorerie, care reprezintă valori mobiliare de stat emise cu scont şi răscumpărate la valoarea lor nominală, avînd termenul de circulaţie pînă la un an;b) certificate bancare, care confirmă dreptul deţinătorilor de a primi, la expirarea termenului fixat, numerarul depus şi o anumită dobîndă.  Cotele de participaţie reprezintă drepturi sub formă de părţi sociale sau alte participaţii deţinute de entitate în capitalul social al altor entităţi. Mărimea cotelor de participaţie  se negociază între asociaţi şi se reflectă în actele de constituire ale entităţii în care investitorul deţine astfel de cote.Cotele de participaţie se prezintă în situaţiile financiare la costul de intrare. Alte investiţii financiare includ împrumuturile acordate, depozitele bancare etc. Împrumuturile acordate reprezintă mijloace acordate de entitate în numerar sau în natură altor persoane juridice sau fizice în baza contractelor de împrumut. Depozitele bancare reprezintă depuneri de numerar în instituţiile financiare la termen sau la vedere în scopul obţinerii venitului sub formă de dobînzi. II. După gradul de afiliere a părţilor investiţiile financiare pot fi:1. aferene părţilor afiliate – sunt influenţate semnificativ de cealaltă parte; 2. aferente părţilor neafiliate – nu sunt influenţate de cealaltă parte. III. După termenul de achitare şi deţinere: 1.investiţii financiare curente – pe o perioadă mai mică de un an, 2. Investiţii financiare pe termen lung – celelalte investiţii financiare. Investiţiile financiare se recunosc ca active în baza contabilităţii de angajamente în cazul în care:1) există o certitudine întemeiată că în urma deţinerii investiţiilor entitatea va obţine beneficii economice viitoare;2) valoarea investiţiilor financiare poate fi evaluată în mod credibil.

33. Contabilitatea investiţiilor financiare pe termen lung

Pentru evidenţa sintetică a investiţiilor financiare pe termen lung se utilizează conturile 141 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi neafiliate” şi 142 „Investiţii financiare pe termen lung în părţi afiliate”. Evidenţa analitică a investiţiilor financiare se ţine într-un registru special care include: denumirea, investiţia, elementul valorilor mobiliare, cantitatea, valoarea nominală, valoarea justă. Investiţiile financiare se evaluează iniţial la costul de intrare. Acesta include preţul de procurare şi costurile aferente procurării (comisioane, taxele prevăzute de legislaţie, etc.). Costul de intrare al valorilor mobiliare se contabilizează ca majorare a investiţiei financiare.La intrarea investiţiilor financiare pe termen lung se reflectă următoarele formule contabile:Dt 141, 142Ct 241, 242, 243 – achitarea în acelaşi moment la primirea investiţieiCt 313 – ca cotă în capitalul social al entităţiiCt 521, 544 – cu achitare ulterioarăCt 234 - cu plată anticipată Costul de intrare al valorilor mobiliare sub formă de obligaţiuni se ajustează în cazul în care costul de intrare nu coincide cu valoarea nominală a acestora. Diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor se amortizează prin metoda liniară. Astfel se contabilizează:

pentru valorile mobiliare cu scont (procurare la un preţ mai mic decît valoarea nominală): Dt 141, 142 Ct 621

pentru valorile mobiliare cu primă (procurare la un preţ mai mare decît valoarea nominală): Dt 721 Ct 141, 142

Diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea justă a valorilor mobiliare cotate pe piaţa financiară se contabilizează prin formulele contabile:a) în cazul micşorării valorii contabile: Dt 721 Ct 141, 142b) în cazul majorării valorii contabile: Dt 141, 142 Ct 621 Ieşirea investiţiilor financiare pe termen lung are loc în urma vînzării, stingerii, transmiterii cu titlu gratuit, etc. şi se decontează la valoarea contabilă are se determină pe fiecare titlu aparte sau pe grupe de valori mobiliare cu acelaşi emitent. Investiţiile financiare cu acelaşi emitent care au fost înregistrate în contabilitate la date şi costuri diferite, la ieşire se evaluează conform politicilor contabile după metoda costului mediu ponderat sau FIFO. Valoarea contabilă a investiţiilor financiare pe termen lung ieşite se reflectă prin formula: Dt 721 Ct 141, 142 Veniturile din ieşirea investiţiilor financiare pe termen lung se contabilizează: Dt 241, 242, 243, 234 Ct 621 Cheltuielile suportate la ieşirea investiţiilor financiare pe termen lung se contabilizează: Dt 721 Ct 242, 521, 544

34. Particularităţile contabilităţii investiţiilor financiare curente

Pentru evidenţa sintetică a investiţiilor financiare curente se utilizează conturile 251 „Investiţii financiare curente în părţi neafiliate” şi 252 „Investiţii financiare curente în părţi afiliate”. Evidenţa analitică a investiţiilor financiare se ţine într-un registru special care include: denumirea, investiţia, elementul valorilor mobiliare, cantitatea, valoarea nominală, valoarea justă. Investiţiile financiare curente se evaluează iniţial la costul de intrare. Acesta include preţul de procurare şi costurile aferente procurării (comisioane, taxele prevăzute de legislaţie, etc.). Costul de intrare al valorilor mobiliare se contabilizează ca majorare a investiţiei financiare.La intrarea investiţiilor financiare curente se reflectă următoarele formule contabile:Dt 251, 252Ct 241, 242, 243 – achitarea în acelaşi moment la primirea investiţieiCt 313 – ca cotă în capitalul social al entităţiiCt 521, 544 – cu achitare ulterioară

Ct 234 - cu plată anticipată Costul de intrare al valorilor mobiliare sub formă de obligaţiuni se ajustează în cazul în care costul de intrare nu coincide cu valoarea nominală a acestora. Diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea nominală a obligaţiunilor se amortizează prin metoda liniară. Astfel se contabilizează:

pentru valorile mobiliare cu scont (procurare la un preţ mai mic decît valoarea nominală): Dt 251, 252 Ct 612

pentru valorile mobiliare cu primă (procurare la un preţ mai mare decît valoarea nominală): Dt 714 Ct 251, 252

Diferenţa dintre costul de intrare şi valoarea justă a valorilor mobiliare cotate pe piaţa financiară se contabilizează prin formulele contabile:a) în cazul micşorării valorii contabile: Dt 714 Ct 251, 252b) în cazul majorării valorii contabile: Dt 251, 252 Ct 612 Ieşirea investiţiilor financiare curente are loc în urma vînzării, stingerii, transmiterii cu titlu gratuit, etc. şi se decontează la valoarea contabilă are se determină pe fiecare titlu aparte sau pe grupe de valori mobiliare cu acelaşi emitent. Investiţiile financiare cu acelaşi emitent care au fost înregistrate în contabilitate la date şi costuri diferite, la ieşire se evaluează conform politicilor contabile după metoda costului mediu ponderat sau FIFO. Valoarea contabilă a investiţiilor financiare curente ieşite se reflectă prin formula: Dt 714 Ct 251, 252 Veniturile din ieşirea investiţiilor financiare curente se contabilizează: Dt 241, 242, 243, 234 Ct 612 Cheltuielile suportate la ieşirea investiţiilor financiare pe termen lung se contabilizează: Dt 714 Ct 242, 521, 544

35. Noţiunea şi structura capitalului propriu

Capitalul propriu – sursa proprie de finanțare a activelor sau mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor.(Active – Datorii = Capital propriu).Capitalul propriu include următoarele elemente:

• Capital social - valoarea totală a părţilor sociale ale proprietarilor entităţii. Părţi sociale (instrumente de capital propriu) – cote ale capitalului social (acţiuni, cote de participaţie etc. în funcţie de forma juridică de organizare a entităţii) care acordă proprietarilor entităţii drepturi stabilite de statutul acesteia şi de legislaţia în vigoare.

• Capital suplimentar -  apare la înregistrarea entității atunci cînd valoarea efectivă a activelor primite ca aporturi în capitalul social depăşeşte mărimea nominală a aporturilor proprietarilor, iar diferenţa respectivă nu urmează a fi restituită proprietarilor;

• Capital nevărsat – capitalul la care s-au subscris proprietarii entității, dar care în momentul înregistrării nu a fost depus.

• Capitalul neînregistrat – apare la data înregistrării de stat a SA, în moment ce acţiunile societăţii nu sunt înregistrate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

• Capitalul retras – acea parte din valoarea capitalului social pe care entitaea le răscumpără la un moment dat de la proprietari.

• Rezerve – acumulări constituite în baza profitului destinate preîntîmpinării cărorva riscuri.• Profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) – rezultatul financiar determinat în baza veniturilor

înregistrate și cheltuielilor suportate.• Alte elemente ale capitalului propriu – fonduri de autofinanţare, subvenţii entităţilor cu

proprietate publică ș.a.

36. Contabilitatea formării şi modificării capitalului social

Pentru evidenţa sintetică a capitalului social se utilizează contul de pasiv 311 ,,Capital social” . În Ct se reflectă înregistrarea capitalului social, majorările capitalului social în urma reorganizării entității, iat în Dt – micșorarea capitalului social. Soldul este creditor şi reflectă valoarea capitalului social la o dată anumită. Constituirea capitalului social se contabilizează în mărimea indicată în actele de constituire ale entităţii. ( contractul de constituire, statutul entității). Acesta se reflectă în contabiltate la data înregistrării de stat conform certificatului de înregistrare.1.La data înregistrării de stat a entității, cînd aporturile încă n-au fost depuse în capitalul social se contabilizează ca majorarea concomitentă a capitalului nevărsat şi a capitalului social: Pentru SRL Dt 313 Ct 311Iar pentru SA ca majorare concomitentă a capitalui nevărsat și capitalului neînregistrat Dt 313 Ct 314. Primirea aporturilor fondatorilor în capitalul social după înregistrarea de stat se contabilizează ca majorare a activelor respective şi diminuare a capitalului nevărsat. Dt 242,123,211… Ct 313 După înregistrarea de stat a acţiunilor plasate la înfiinţarea societăţii pe acţiuni, valoarea nominală (fixată) a acestora se contabilizează ca diminuare a capitalului neînregistrat şi majorare a capitalului social. Dt 314 Ct 311 În cazul în care înfiinţarea societăţii pe acţiuni a fost recunoscută drept neefectuată, valoarea aporturilor spre restituire se contabilizează ca diminuare a capitalului neînregistrat şi majorare a datoriilor faţă de proprietari. Dt 314 Ct 536 2. La data înregistrării de stat a entității, cînd aporturile au fost depuse în capitalul social  pînă la înregistrarea de stat a modificărilor introduse în actele de constituire ale entităţii, se contabilizează ca majorare concomitentă a activelor respective şi a capitalului neînregistrat. Dt 242,123,211… Ct 314. După înregistrarea de stat a modificărilor introduse în actele de constituire ale entităţii, se contabilizează diminuarea capitalului neînregistrat şi majorarea capitalului social. Dt 314 Ct 311 Majorarea capitalului social pe seama elementelor distinct ale capitalului propriu se contabilizează ca diminuare a elementelor respective şi majorare a capitalului social: Dt 321, 322, 323, 334… Ct 311 Reducerea capitalului social se contabilizează ca diminuare a acestuia concomitent cu:1) diminuarea capitalului nevărsat, dacă proprietarii nu au depus integral aporturile subscrise în termenele stabilite de legislaţia în vigoare: Dt 311 Ct 3132) diminuarea pierderilor anilor precedenţi ale entităţii la acoperirea acestora: Dt 311 Ct 3323) diminuarea capitalului retras la anularea părţilor sociale răscumpărate anterior: Dt 311 Ct 3154) majorarea datoriilor faţă de proprietari la restituirea acestora a unor fracţiuni din părţile sociale. Dt 311 Ct 536

37. Contabilitatea capitalului nevărsat

Atunci cînd nu coincide momentul de înregistrare cu momentul de depunere a aporturilor la capitalul social sau fondatorii depun aporturi în mărime integral prevăzută de cotele de constituire în aceste cazuri se formează capitalul nevărsat. El reprezintă datoriile fondatorilor aferente aporturilor la capitalul social. Pentru evidenţa sintetică a datoriilor fondatorilor aferente aporturilor la capitalul social este destinat contul de activ 313 “Capital nevărsat”. În Dt se reflect datoriile proprietarilor, iar în Ct – achitarea acestora. Soldul este debitor şi se reflect în bilanţ cu sume negative. După înregistrarea de stat a entităţii mărimea cotei neachitate de fondatori aferentă aporturilor la capitalul social se contabilizează astfel: Dt 313 Ct 311 La primirea mijloacelor de la fondator în contul achitării datoriilor aferente aporturilor se reflectă: Dt 111, 112, 121, 123, 211, 217, 242… Ct 313 În situaţia cînd valoarea estimată a aportului nebănesc depăşeşte mărimea cotei în capitalul social ce i se cuvine proprietarului aceasta se trece fie la datorii faţă de fondator fie la capital suplimentar: Dt 111, 112, 121, 123, 211, 217, 242… Ct 536 - diferenţa este privită ca datorie faţă de fondator Ct 312 – diferenţa se reflect la capitalul suplimentar

38. Contabilitatea capitalului suplimentar

Capitalul suplimentar este legat de formarea şi modificarea capitalului social, el nu se divizează în cote şi aparţine în întregime tuturor proprietarilor. Evidenţa şintetică a capitalului suplimentar se ţine la contul de pasiv 312 „Capital suplimentar”. În Ct se reflectă diferențele pozitive, în Dt – diferențele negative. Soldul poate fi creditor- diferențe pozitive și poate fi debitor – diferente negative. Capitalul suplimentar se formează la efectuarea următoarelor operaţiuni economice:1.Achitarea cotelor din capitalul social al entităţii la valoarea diferită de cea nominală;2.Depunerea aporturilor la capitalul social în valută străină;3.Revînzarea cotelor dobîndite anterior la un preţ ce diferă de valoarea nominală;4.Achitarea capitalului nevărsat, etc. Dacă acţiunile sunt plasate la un preţ ce depăşeşte valoarea nominală a acestora, diferenţa se trece la capital suplimentar prin formula: Dt 242, 243 Ct 312 Diferenţele de urs valutar se reflectă prin formulele: Dt 242, 243, 313 Ct 312; Dt 312 Ct 313, 311

39. Contabilitatea capitalului retras

Capitalul retras se formează cu scopul:- micşorării capitalului social prin intermediul anulării acţiunilor retrase;- revînzării acţiunilor la un preţ mai mare. Evidenţa sintetică se ţine la contul de activ 315 “Capital retras”. În Dt se reflect valoarea acţiunilor retrase iar în credit – valoarea acţiunilor anulate sau revîndute. Soldul este debitor şi se reflect în bilanţ cu sume negative.  1. Părţile sociale proprii retrase (achiziţionate, răscumpărate sau dobîndite de entitate de la deţinătorii sau succesorii acestora) se contabilizează: Dt 315 Ct 242 - la preţ de procurare

Părțile răscumpărate pot fi:

anulate – Dt 311 Ct 315 În cazul cînd preţul de procurare al acţiunilor anulate diferă de preţul nominal diferenţa se trece la capitalul suplimentar:a) diferenţă pozitivă: Dt 311 Ct 315 Ct 312b) diferenţă negativă: Dt 311 Dt 312 Ct 315 înstrăinate (revîndute) – Dt 241, 242 Ct 315

Diferenţele dintre valoarea efectivă de retragere şi valoarea nominală (fixată) sau de înstrăinare a acestora se trec la majorarea sau micşorarea capitalului suplimentar.

40. Contabilitatea rezervelor

Rezervele includ capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve. Rezervele se constituie pe seama profitului sau altor surse prevăzute de legislaţie şi se utilizează în baza deciziei organului de conducere împuternicit al entităţii. Evidenţa analitică a rezervelor entităţii se ţine pe fiecare tip de reserve cu reflectarea informaţiei privind sursele de formare şi direcţiile de utilizarea acestora. Pentru evidenţa sinetică a rezervelor sunt destinate conturile de pasiv 321 “Capital de rezervă”, 322 “Rezerve statutare” şi 323 “Alte rezerve”. În creditul conturilr se reflect formarea rezervelor, iar în Dt – utilizarea acestora. Soldul este creditor şi arată valoarea rezervlor la o anumită dată. Constituirea rezervelor se înregistrează ca diminuare a profitului sau altor surse permise de legislaţie şi majorare a rezervelor. Dt 332, 334 Ct 321,322,323 Utilizarea rezervelor se contabilizează ca diminuare a rezervelor şi majorare a elementelor capitalului propriu sau datoriilor entităţii. 1. la acoperirea pierderilor: Dt 321,322,323 Ct 3322. la majorarea capitalului social: Dt 321,322,323 Ct 3113. la plata dividendelor: a) Dt 322,323 Ct 536; b) Dt 536 Ct 242

41. Contabilitatea profitului nerepartizat (pierderilor neacoperite) şi dividendelor

Profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) include: profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune - se determină ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile curente ale entităţii recunoscute în perioada de gestiune curentă. Profit> Dt 351 Ct 333; Pierdere> Dt 333 Ct 351 profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi – profitul anilor precedenți ce n-a fost utilizat în anul în care a fost obținut: Dt 333 Ct 332 profitul utilizat al perioadei de gestiune – profit utilizat în avans pe parcursul anului pentru plata dividendelor: Dt 334 Ct 242 La reformarea bilanţului profitul utilizat al perioadei de gestiune se decontează ca diminuare (majorare) a profitului net (pierdere netă) a perioadei de gestiune curente.1.La utilizarea profitului anului de gestiune pentru crearea rezervelor: Dt 334 Ct 321, 322, 3232.La utilizarea profitului pentru plata dividendelor anuale: Dt 334 Ct 536; Dt 536 Ct 2423.La acoperirea pierderilor anilor precedenţi: Dt 334 Ct 332 La reformarea bilanţului contabil suma profitului utilizat se trece la diminuarea profitului net al anului de gestiune: Dt 333 Ct 334 Fiecare an financiar trebuie să înceapă cu soldul zero al contului 333

42. Componenţa, caracteristica şi clasificarea datoriilor

Datorii – obligaţii actuale ale entităţii ce decurg din fapte economice anterioare şi prin stingerea (decontarea) cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire (diminuare) de resurse care încorporează beneficii economice. Datoriile se recunosc în baza contabilităţii de angajamente în cazul în care:1) există certitudinea că în urma stingerii (decontării) unei datorii va avea loc o ieşire de resurse, purtătoare de beneficii economice;2) valoarea datoriei poate fi evaluată în mod credibil. Datoriile se înregistrează în urma tranzacţiilor sau evenimentelor anterioare, care rezultă din contractele încheiate sau din cerinţele legislaţiei în vigoare (de exemplu, procurarea mărfurilor şi serviciilor cu achitare ulterioară, primirea creditelor bancare, calcularea impozitelor etc.). Datoriile se evaluează la valoarea nominală a acestora care urmează a fi achitată, inclusiv impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie (taxa pe valoarea adăugată, accizele, alte impozite şi taxe). Clasificarea datoiilor se face în funcţie de următoarele criterii:a) În funcţie de termenul de achitare, datoriile se subdivizează în datorii curente şi pe termen lung. Datoria se consideră curentă atunci cînd ea urmează a fi stinsă în termen de 12 luni de la data raportării. Toate celelalte datorii se clasifică ca datorii pe termen lung.b) După gradul de estimare datoriile se clasifică în datorii certe şi provizioane (provizioane – datorii cu exigibilitate sau valoare incertă)c) După conținutul lor datoriile se regăsesc în cadrul următoarelor grupe: datorii financiare; datorii comerciale; datorii calculate; provizioane; alte datorii.

43. Contabilitatea datorilor financiare

Datoriile financiare includ datoriile aferente:1) creditelor şi împrumuturilor primite pe un termen stabilit şi pentru o anumită plată (dobîndă) sau gratuit;2) activelor primite în leasing financiar etc. Evidenţa analitică a datoriilor se ţine pe termene de rambursare, pe feluri, pe creditor sau pee băncile care le-au acordat. Pentru evidenţa sintetică a datoriilor financiare sunt destinate conturile de pasiv 411 “Credite bancare pe termen lung”, 412 “Împrumuturi pe termen lung”, 511 “Credite bancare pe termen scurt”, 512 “Împrumuturi pe termen scurt”. În creditul conturilor se reflectă sumele creditelor şi împrumuturilor primate, iar în debit – rambursarea acestora. Soldul este creditor şi reflect suma creditelor şi împtumuturlor nerambursate.  Creditele şi împrumuturile se recunosc pe măsura primirii lor şi se înregistrează ca majorare a numerarului sau a altor active. Datoriile aferente dobînzilor se recunosc pe măsura calculării lor conform condiţiilor contractuale şi se înregistrează ca majorare a cheltuielilor curente sau a valorii activelor cu ciclu lung de producţie şi majorare a datoriilor în conformitate cu SNC “Costurile îndatorării”.1) Creditele bancare şi împrumuturile primite se reflectă prin formula contabilă: Dt 241, 242, 243 Ct 511, 512, 411, 412, 2) Contractul de credit sau de împrumut poate stipula achitarea datoriilor pe seama creditelor şi împrumuturilor, care se înregistrează prin formula contabilă: Dt 421, 521, 522, Ct 511, 512, 411, 4123) Dacă termenul de rambursare al datoriilor privind creditele şi împrumuturile pe termen lung este nu mai mare de un an, acestea se trec în categoria datoriilor pe termen scurt: Dt 411, 412 Ct 511, 5124) Calcularea dobinzii pentru creditele și împrumuturile luate se reflectă ca:

Cheltuieli curente: Dt 7143 Ct 5116, 5126Sau se capitalizează ( În cazul în care entitatea împrumută mijloace nemijlocit pentru obţinerea unui activ cu ciclu lung de producţie, ( imobilizările necorporale în curs de execuţi, imobilizările corporale în curs de execuţie)) Dt 121, 111 Ct 5116,51265) Rambursarea creditelor şi împrumuturilor se înregistrează astfel: Dt 511, 512, 411, 412 Ct 241, 242, 243 Activele primite în leasing financiar se reflectă la cost de intrare care include valoarea rambursabilă a activului, valoarea reziduală garantată și costurile direct atribuibile primirii activului în leasing.Acestea se reflectă ca majorare concomitentă a imobilizărilor corporale şi a datoriilor pe termen lung. Dt 123 Ct 413 Plăţile aferente valorii rambursabile (valoarea activului transmis în leasing care urmează a fi rambursată locatorului pe parcursul termenului de leasing şi nu include dobînda de leasing) a activului primit în leasing se contabilizează pe măsura survenirii termenelor de plată ca diminuare a cotei-părţi curente a datoriilor pe termen lung şi majorare a datoriilor curente. Dt 413 Ct 544

44. Contabilitatea datoriilor comerciale

Datoriile comerciale includ datoriile faţă de:1) furnizori privind bunurile şi serviciile procurate; 521 Datorii comerciale curente, 522 Datorii curente faţă de părţile afiliate2) cumpărători privind avansurile primite în contul livrării ulterioare de bunuri şi servicii; 523 Avansuri primite curente, 423 Avansuri primite pe termen lung Primele se contabilizează pe măsura procurării bunurilor şi primirii serviciilor procurate ca majorare concomitentă a valorii activelor, costurilor/cheltuielilor şi a datoriilor curente.( Dt active,costuri,cheltuieli Ct datorii curente) Datoriile se înregistrează în baza documentelor de livrare emise de furnizori – facturile comerciale. Înregistrările contabile:1. Acceptarea spre plată a facturilor de la furnizori: Bunuri intrate:Dt 111, 112, 121, 123, 211, 213, 217 Ct 521, 522 Servicii prestate:Dt 112, 211, 213, 217 – servicii primite la procurări de bunuri Dt 712, 713, 721, 722, 811, 821 – servicii primite şi utilizate de entitate în diferite scopuriCt 521, 522 TVA aferente: Dt 534 Ct 521, 5222. Reflectarea sumelor aferente reclamaţiilor prezentate de furnizori din cauza nerespectării clauzelor contractuale şi recunoscute de entitate: Dt 714 Ct 5443. Achitarea datoriilor: Din contul mijloacelor băneşti: Dt 521, 522 Ct 241, 242, 243, 244 Din contul creditelor bancare: Dt 521, 522 Ct 511, 4114. Stingerea datoriei faţă de furnizori pe seama creanţelor acestora prin compensarea cererilor reciproce: Dt 521, 522 Ct 221, 2235. Trecerea în cont a sumelor avansurilor în cazul decontărilor pentru valorile materiale primite şi servicii prestate: Dt 521, 522 Ct 162 Ct 224 6. Datoriile comerciale recunoscute iniţial se ajustează ca urmare a:a) primirii reducerilor de preţ de la furnizori după intrarea bunurilor (primirea serviciilor): Se contabilizează ca diminuare a datoriilor şi majorare a veniturilor curente. Dt 521 Ct 6126b) returnării bunurilor procurate anterior: Se contabilizează ca diminuare concomitentă a datoriilor curente şi a valorii activelor imobilizate sau curente returnate Dt 521 Ct 123, 211, 213…

c) corectării erorilor aferente valorii bunurilor (serviciilor) procurate în anii precedenţi: se contabilizează respectiv ca majorare concomitentă a valorii activelor şi a datoriilor curente sau ca diminuare concomitentă a datoriilor curente şi a valorii activelor. Dt 521 Ct 211,123.. Avansurile primite în contul livrării ulterioare de bunuri şi servicii; 523 Avansuri primite curente, 423 Avansuri primite pe termen lung vom contabiliza:1. Sumele avansurilor primite: Dt 241, 242, 243 Ct 423, 523 2. TVA aferentă avansurilor primite: Dt 225 Ct 534 3. Achitarea TVA: Dt 534 Ct 2424. Livrarea produselor: Dt 221 Ct 611 Ct 5345. Stingerea creanţei pe seama avansului primit: Dt 523 Ct 221 6. Avansurile pe termen lung primite anterior se transferă la categoria avansurilor pe termen scurt: Dt 423 Ct 523

45. Contabilitatea datoriilor calculate

Datoriile calculate includ:I. Datoriile faţă de personal care la rîndul său includ;

1) Datoriile salariale – salariul de bază, sporurile, adaosurile, premiile, indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi alte recompense acordate de entitate angajaţilor. Pentru evidenţa datoriilor salariale este destinat contul de pasiv 531 “Datorii faţă de personl privind retribuirea muncii”. În creditul contului se reflectă calculul salariului, în Dt – reţinerile şi achitarea acestuia. Soldul este creditor şi arată datoria entităţii privind achitarea salariilor. Datoriile salariale faţă de personal se contabilizează ca majorare concomitentă a valorii activelor, costurilor/cheltuielilor (în funcţie de destinaţia muncii prestate de angajaţi) şi a datoriilor curente.Dt 811, 812, 821 – angajați în secția de prod., auxiliară și subdiviziuni de prod;Dt 112, 121, 122, 211, 212, 213, 217 – angajați ocupați de intrarea, crearea bunurilor;Dt 712, 713, 721 – angajați în sfera de desfacere, administrativă,de ieșirea MFCt 531 – la suma salariilor calculate Datoriile faţă de personal se diminuează cu suma reţinerilor care includ:a) reţineri sociale (contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii 6%, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ale angajaţilor 4,5 %) Dt 531 – la suma reținerilor socialeCt 5331 – 6 % CASCt 5332 – 4,5 % CAMb)  reţineri fiscale: Dt 531 Ct 534 – la suma reținerii fiscal privind impozitul pe venit La achitarea salariului se reflect: Dt 531 Ct 241, 242

2) Datoriile privind alte operaţiuni – ajutoarele materiale, recuperarea cheltuielilor privind deplasările în interes de serviciu, procurările de bunuri şi servicii efectuate de către angajaţi pentru entitate, utilizarea bunurilor personale în scopuri de serviciu etc. Pentru evidenţa datoriilor faţă de angajaţi privind alte operaţiuni este destinat contul de pasiv 532 “Datorii faţă de personal privind alte operaţii”. În creditul contului se reflectă apariţia datoriei, în Dt – achitarea acesteia. Soldul este creditor şi arată datoria entităţii faţă de angajaţi privind alte operaţiuni. Dacă titularul de avans pleacă în deplasare fără a primi un avans spre decontare, atunci cheltuielile efectuate de el, în baza decontului de avans se înregistrează: Dt 713, 121, 123, 211, 213, 217 Ct 532 Restituirea cheltuielilor suportate de titularul de avans: Dt 532 Ct 241, 242, 243

II. Datoriile privind contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Datoriile privind contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii (23%) şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (4,5%) cuprind datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Pentru evidenţa datoriilor privind asigurările social şi medicale este destinat contul de pasiv 533 “Datorii privind asigurările sociale şi medicale”. În creditul contului se reflectă calculul datoriilor, în Dt – achitarea acestora. Soldul este creditor şi arată datoria entităţii privind asigurările. Aceste datorii se contabilizează ca majorare concomitentă a valorii activelor, costurilor/cheltuielilor (în funcţie de destinaţia muncii prestate de către angajaţi) şi a datoriilor curente. Dt 811, 812, 821 – angajaţi în secţia de prod., auxiliară și subdiviziuni de prod; Dt 112, 121, 122, 211, 212, 213, 217 – angajați ocupați de intrarea, crearea bunurilor; Dt 712, 713, 721 – angajați în sfera de desfacere, administrativă,de ieșirea MF Ct 5331, 5332 – la suma CAS si CAM calculate Indemnizaţiile acordate angajaţilor din contul bugetului asigurărilor sociale de stat se contabilizează ca diminuare a datoriilor privind contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi majorare a datoriilor faţă de personal. Dt 5331 Ct 531- la suma indemnizațiilor calculate Deasemenea se efectuează reţineri din salariul angajaţilor privind CAS şi CAMDt 531 – la suma reținerilor socialeCt 5331 – 6 % CASCt 5332 – 4,5 % CAM III. Datoriile faţă de buget. Datoriile faţă de buget includ angajamentele entităţii faţă de bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale privind impozitele şi taxele generale de stat şi locale, inclusiv datoriile privind sancţiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor legislaţiei fiscal.Se contabilizează ca majorare cheltuielilor generale şi majorare a datoriilor curente. Dt 713 – impozite si taxe Dt 731 – impozitul pe venit Ct 534 – total datorii față de bugetAchitarea Dt 534 Ct 242

46. Contabilitatea altor datorii

Alte datorii includ angajamentele entităţii faţă de companiile de asigurări, proprietari, datoriile faţă de alţi creditori privind bunurile primite în gestiune economică, privind sancţiunile calculate pentru încălcarea condiţiilor contractuale, finanţările şi încasările cu destinaţie specială etc. Pentru evidenţa datoriilor faţă de proprietari este destinat contul de pasiv 536 “Datorii faţă de proprietari”. În creditul contului se reflectă apariţia datoriei, în Dt – achitarea acesteia. Soldul este creditor şi arată datoria entităţii faţă de proprietari la o anumită dată. Datoriile privind dividendele calculate se contabilizează ca diminuare a profitului nerepartizat al anilor precedenţi sau ca majorare a profitului utilizat al perioadei de gestiune şi majorare a datoriilor curente. Dt 333,332 Ct 536 La achitarea acestor datorii se reflectă: Dt 536 Ct 241, 242 Alte datorii curente include datoriile privind sanţiunile comerciale şi alte datorii curente. Pentru evidenţa altor datorii curente este destinat contul de pasiv 544 “Alte datorii curente”. În creditul contului se reflectă apariţia datoriei, în Dt – achitarea acesteia. Soldul este creditor şi arată soldul altor datorii la o anumită dată. Apariţia datoriei poate apărea la prestarea unor servicii: Dt 121, 712, 713, 821, 811.. Ct 544Stingerea datiilor curente se face din conturile curente sau din casă: Dt 544 Ct 241, 242, 243

47. Componenţa, caracteristica şi clasificarea cheltuielilor, evaluarea şi recunoaşterea lor

Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri. Cheltuielile se recunosc dacă se respectă următoarele criterii:1) există o certitudine întemeiată privind diminuarea beneficiilor economice ale entităţii;2) mărimea cheltuielilor poate fi evaluată în mod credibil. Cheltuielile se recunosc în baza următoarelor principii:1) contabilitatea de angajamente;2) prudenţa.  Conform principiului contabilităţii de angajamente, cheltuielile se recunosc în perioada în care au fost suportate, indiferent de momentul plăţii numerarului sau compensării sub altă formă. Conform principiului prudenţei, cheltuielile se recunosc astfel încît mărimea acestora să nu fie subevaluată. În contabilitate se înregistrează toate cheltuielile, inclusiv pierderile aferente perioadei de gestiune, indiferent de faptul dacă există sau nu posibilitatea recuperării acestora. Cheltuielile se evaluează la:1) valoarea contabilă a activelor ieşite;2) costul efectiv al serviciilor prestate/lucrărilor executate;3) suma retribuţiilor calculate efectiv personalului, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente;4) suma amortizării calculate şi deprecierii activelor imobilizate; Conform planului de conturi avem următoarele categorii de cletuieli: a) Cheltuieli ale activităţii operaţionale – care sunt condiţionate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale ale entităţii (costul vînzărilor, cheltuieli de distribuire, cheltuieli administrative şi alte cheltuieli din activitatea operaţională);b) Cheltuieli ale altor activităţi (cheltuieli cu active imobilizate, cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale);c) Cheltuieli privind impozitul pe venit determinat de la suma profitului pînă la impozitare obţinut de entitate. Cheltuielile mai pot fi grupate după natura lor în: materiale, cu personalul, privind amortizarea şi deprecierea şi alte cheltuieli.

48. Contabilitatea cheltuielilor activităţii operaţionale

Cheltuielile activităţii operaţionale sunt condiţionate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale ale entităţii şi includ costul vînzărilor, cheltuieli de distribuire, cheltuieli administrative şi alte cheltuieli din activitatea operaţională. Conturile de cheltuieli sunt conturi active şi se acumulează pe parcursul anului în Dt, iar la finele perioadei de gestiune se închid prin reflectarea lor în Ct. Ele nu au solduri iniţiale şi finale. Contabilizarea lor se reflectă în felul utmător:

1) 711 costul vînzărilor: Valoarea contabilă a produselor vîndute Dt 7111 Ct 216Valoarea contabilă a mărfurilor vîndute Dt 7112 Ct 217 Costul serviciilor prestate Dt 7113 Ct 811

2) 712 cheltuielile de distribuire:Cheltuieli cu personalul commercial: Dt 7121 Ct 531,533Cheltuieli privind amortizarea activelor imobilizate cu destinaţie comercială: Dt 7122 Ct 113,124, 214Cheltuieli cu ambalajele şi alte materiale utilizate la comercializarea produselor şi mărfurilor: Dt 7123 Ct 211Cheltuieli de transportare a produselor şi mărfurilor: Dt 7124 Ct 521, 812Cheltuieli de publicitate şi marketing: Dt 7125 Ct 521, 242

Cheltuieli privind creanţele comerciale compromise: Dt 7127 Ct 222, 221 3) 713 cheltuielile administrative:

Cheltuieli cu personalul administrative: Dt 7131 Ct 531, 533Cheltuieli privind amortizarea: Dt 7132 Ct 124, 113, 214Cheltuieli cu impozitele şi taxele, cu excepţia impozitului pe venit: Dt 7133 Ct 534 Cheltuieli privind delegarea personalului administrative: Dt 7137 Ct 226, 532

4) 714 alte cheltuieli din activitatea operaţională:Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente altor active circulante ieşite Dt 7141 Ct 211,213,215Cheltuieli privind sancţiunile: Dt 7142 Ct 5441Cheltuieli privind dobînzile: Dt 7143 Ct 511Cheltuieli privind lipsurile şi pierderile din deteriorarea activelor imobilizate şi circulante Dt 7144 Ct 211,213,123,121

49. Contabilitatea cheltuielilor altor activităţi

Cheltuielile altor activităţi includ cheltuieli cu active imobilizate, cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale. Conturile de cheltuieli sunt conturi active şi se acumulează pe parcursul anului în Dt, iar la finele perioadei de gestiune se închid prin reflectarea lor în Ct. Ele nu au solduri iniţiale şi finale. Contabilizarea lor se reflectă în felul utmător:

1) 721 cheltuielile cu activele imobilizate:Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor necorporale ieşite: Dt 7211 Ct 112Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente imobilizărilor corporale ieşite Dt 7212 Ct 121,123

2) 722 cheltuielile financiare:Cheltuieli din diferenţe de curs valutar: Dt 7221 Ct 242,521Cheltuieli privind redevenţele: Dt 7223 Ct 242, 544Valoarea contabilă şi cheltuielile aferente activelor imobilizate şi circulante transmise cu titlu gratuit : Dt 7224 Ct 123, 211, 213,

3) 723 cheltuielile excepţionale:Cheltuieli privind calamităţile: Dt 7231 Ct 123,121,211,213,216..Cheltuieli privind alte evenimente excepţionale: Dt 7232 Ct 123, 211,213…

4) 731 cheltuieli privind impozitul pe venit Dt 731 Ct 534 La sfirsitul anului de gestiune cheltuielile înregistrate se trec la rezultalul financiar total prin formula contabila: Dt 351 Ct 711, 712, 713, 714, 721, 722, 723

50. Componenţa, caracteristica şi clasificarea veniturilor, evaluarea şi recunoaşterea acestora

Venituri - creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de contribuţiile proprietarilor.Veniturile cuprind beneficiile economice primite sau de primit de către entitate în nume propriu. În componenţa veniturilor nu se includ:1) taxa pe valoarea adăugată, accizele, alte impozite şi taxe recuperabile.2) sumele colectate în numele unor terţe părţi, inclusiv în cazul contractelor de intermediere încheiate conform legislaţiei în vigoare. Aceste sume nu pot fi incluse în componenţa veniturilor, deoarece nu reprezintă beneficii economice pentru entitate şi nu au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu. În aceste situaţii veniturile entităţii includ doar comisioanele cuvenite.

Veniturile se recunosc, de regulă, separat pentru fiecare tranzacţie. În anumite situaţii, veniturile pot fi recunoscute pe componentele distincte ale unei tranzacţii (de exemplu, dacă preţul de vînzare a bunurilor include o sumă identificabilă pentru servicii ulterioare, această sumă este iniţial înregistrată ca venituri anticipate şi recunoscută ca venituri curente pe măsura prestării serviciilor de deservire a bunurilor comercializate). Veniturile şi cheltuielile aferente unora şi aceloraşi fapte economice se recunosc în aceiaşi perioadă de gestiune (de exemplu, valoarea bunurilor vîndute şi costul acestora se contabilizează şi se reflectă în situaţia de profit şi pierdere într-o singură perioadă de gestiune). Conform planului de conturi avem următoarele categorii de venituri:1) Venituri din activitatea operaţională care cuprind venituri din vînzări şi alte venituri din activitatea operaţională. Activitate operaţională – totalitatea operaţiunilor economice aferente activităţilor principale ale entităţii, precum şi activităţile conexe acestora2) Venituri din alte activităţi care cuprind venituri din operaţiuni cu active imobilizate, venituri financiare, venituri excepţionale. Alte activităţi – ansamblul faptelor economice care nu se atribuie la activitatea operaţională a entităţii. Veniturile se evaluează la valoarea justă a contraprestaţiei (mijlocului de plată) primite sau de primit diminuată cu valoarea oricăror reduceri de preţ, bonusuri şi altor reduceri comerciale acordate de către vînzător. Valoare justă, la rîndul său, reprezintă suma cu care poate fi schimbat benevol un activ sau decontată o datorie, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii normale între părţi interesate, independente şi bine informate.

51. Contabilitatea veniturilor din activitatea operaţională

Contabilitatea veniturilor activităţii operaţionale este condiţionată de sursa de obţinere a acestora – vînzarea produselor şi mărfurilor; prestarea serviciilor. Veniturile activităţii operaţionale sunt condiţionate de procesul desfăşurării activităţii operaţionale ale entităţii şi includ veniturile din vînzări şi alte venituri din activitatea operaţională. Conturile de venituri sunt conturi pasiv şi se acumulează pe parcursul anului în Ct, iar la finele perioadei de gestiune se închid prin reflectarea lor în Dt. Ele nu au solduri iniţiale şi finale. Contabilizarea lor se reflectă în felul utmător:

1) 611 Venituri din vînzarea produselor şi mărfurilor: Veniturile din vînzarea produselor şi mărfurilor se recunosc în momentul în care sînt îndeplinite simultan următoarele condiţii:1) entitatea a transferat cumpărătorului riscurile şi beneficiile semnificative aferente dreptului de proprietate asupra bunurilor. 2) entitatea nu mai gestionează bunurile vîndute ca în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nu deţine controlul efectiv asupra bunurilor;3) mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;4) este probabil ca beneficiile economice aferente tranzacţiei vor fi generate către entitate; şi5) costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod credibil.asupra bunurilor. În acest caz entitatea eliberează factură către client:a) Dt 711 Ct 216,217; b) Dt 221 Ct 611; Dt 221 Ct 5344 2) 612 Alte venituri din activitatea operaţională includ:Venituri din ieşirea altor active circulante: Dt 714 Ct 211,213… Dt 221 Ct 6121Venituri din sancţiuni: Dt 242, 234 Ct 6122Venituri din recuperarea prejudiciului material: Dt 226,241 Ct 6123Venituri din plusurile de active imobilizate şi circulante constatate la inventariere: Dt 121,123,211,112,213 Ct 6124

După înregistrarea în conturi a veniturilor pe parcursul anului la sfirsitul perioadei de gestiune, acestea se trec la rezultatul financiar total contul 351 prin formula contabilă: Dt 611, 612 Ct 351

52. Contabilitatea veniturilor din alte activităţi

Veniturile din alte activităţi cuprind venituri din operaţiuni cu active imobilizate, venituri financiare, venituri excepţionale. Veniturile din utilizarea de către terţi a activelor entităţii se recunosc la respectarea simultană a următoarelor condiţii:1) este probabil ca beneficiile economice aferente tranzacţiei să fie obţinute de către entitate; şi2) mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil. Veniturile sub formă de dobînzi se recunosc în baza condiţiilor contractuale pe măsura survenirii termenelor de plată a dobînzilor stabilite în contractul încheiat între entitate şi utilizatorul activului. Conturile de venituri din alte activităţi sunt conturi pasiv şi se acumulează pe parcursul anului în Ct, iar la finele perioadei de gestiune se închid prin reflectarea lor în Dt. Ele nu au solduri iniţiale şi finale. Contabilizarea lor se reflectă în felul utmător:

1) 621 Venituri din operaţiuni cu active imobilizate includ:Venituri din ieşirea imobilizărilor necorporale: Dt 7211 Ct 112 , Dt 234 Ct 6211Venituri din ieşirea imobilizărilor corporale: Dt 7212 Ct 122,121,123 , Dt 234 Ct 6212

2) 622 Venituri financiare includ veniturile din utilizarea de către terţi a activelor entităţii în urma cărora se înregistrează:Dobînzi –cînd entitatea acordă un împrumut; Dt 2312 Ct 6226 – cînd entitatea calculă dobînzile pentru obligațiunile procurate;Redevenţe – cînd entitatea transmite în chirie un activ sub formă de imobilizare necorporală Dt 2312 Ct 6223 Dividende – se recunosc ca venituri în perioada de gestiune în care acestea au fost anunţate, adică atunci cînd a fost stabilit dreptul proprietarilor de a le încasa: Dt 2313 Ct 6225

3) 623 Venituri excepţionale:Venituri din compensarea pierderilor din calamităţi: Dt 242 123,211… Ct 6231Venituri din compensarea pierderilor din alte evenimente excepţionale: Dt 242,211,123… Ct 6232 După înregistrarea în conturi a veniturilor pe parcursul anului la sfîrsitul perioadei de gestiune, acestea se trec la rezultatul financiar total contul 351 prin formula contabilă: Dt 621, 622, 623 Ct 351

53. Caracteristica generală, componenţa şi modul de întocmire a situaţiilor financiare

Conform SNC ,,Prezentarea situațiilor financiare”, situaţiile financiare reprezintă un set de rapoarte care conţin informaţii privind poziţia financiară, performanţa financiară, modificările capitalului propriu şi fluxurile de numerar ale entităţii pe o perioadă de gestiune. Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii), creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii despre: active; capital propriu; datorii; venituri şi cheltuieli; fluxuri de numerar.  În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate întocmi: situaţii financiare complete; sau situaţii financiare simplificate. Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici calitative: inteligibilitatea - informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar şi concis;

relevanţa - informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările lor anterioare;credibilitatea - informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori semnificative;comparabilitatea - situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative aferente perioadei precedente pentru toate elementele raportate ale perioadei de gestiune curente, dacă Standardele Naţionale de Contabilitate nu permit altfel. Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă anual în baza informaţiilor contabile după reflectarea rezultatelor inventarierii pentru confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor. Entitatea trebuie să identifice în mod clar situaţiile financiare şi să evidenţieze în mod special următoarele informaţii: denumirea entităţii şi alte elemente de identificare; data raportării sau perioada acoperită de situaţiile financiare; activitatea de bază; forma de proprietate; forma juridică de organizare; unitatea de măsură. Erorile depistate la întocmirea situaţiilor financiare se corectează în conformitate cu SNC "Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare". Componenţa situaţiilor financiare include: Bilanţul contabil, Situaţia de profit şi pierderi, Situaţia modificărilor capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de numerar, Anexele la situaţia de profit şi pierderi şi notele la situaţiile financiare.

54. Lucrări prealabile pentru întocmirea situaţiilor financiare

Pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare este neapărată parcurgerea următoarelor etape: I. efectuarea lucrărilor premergătoare întocmirii situaţiilor financiare cum ar fi: inventarierea generală a elementelor contabile, decontarea cheltuielilor şi veniturilor anticipate aferente perioadei de gestiune, determinarea şi reflectarea diferenţelor de curs valutar, întocmirea înregistrărilor de corectare, determinarea cotei curente a activelor imobilizate şi datoriilor pe termen lung etc.; II. completarea formularelor situaţiilor financiare; III. întocmirea notelor/notelor explicative la situaţiile financiare; IV. aprobarea, semnarea şi prezentarea situaţiilor financiare; V. reformarea bilanţului. La baza întocmirii rapoartelor financiare se află informația colectată din cartea mare și din Balanța de verificare a rulajelor și soldurilor conturilor.

Contabilitatea managerială

55. Esenţa, rolul şi scopurile bugetării

Bugetarea reprezintă un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie  efectuate în viitor şi de prezentare a acestora sub forma unui sistem de bugete. Bugetul reprezintă un document financiar, elaborat pînă la momentul efectuarii acţiunilor previzibile. El reprezintă expresia monetară a planurilor de activitate şi de dezvoltare a întreprinderii care coordonează şi concretizează în cifre proiectele administratorilor. Bugetele se întocmesc pentru o perioada viitoare limitata în timp, maximum pe un an, cu esalonarea pe perioade mai mici: trimestre, luni. Spre deosebire de formularele-tip ale rapoartelor financiare, bugetul n-are o formă standard care trebuie să fie respectată cu stricteţe. Acesta poate avea o forma şi o structura  diferita în funcţie de obiectul bugetarii, marimea entităţii, nivelul calificării şi experienţa elaboratorilor, etc. Bugetul poate fi pregatit în întregime nu în expresie monetara, pot fi utilizate si unitatinaturale: ore, unităţi de

produs, cantitate, etc. Ele pot fi elaborate atat pentru întreprinderea în  întregime, cît şi pentru subdiviziunile acesteia. Bugetul trebuie sa reprezinte o informaţie accesibila şi clara, inţeleasa de utilizatori. Scopurile bugetării (funcţiile bugetului) sunt:

planificarea operaţiunilor ce asigură realizarea  obiectivelor strategice ale entităţii; coordonarea diverselor tipuri de activităţi ale diferitelor subdiviziuni; stimularea conducătorilor de toate nivelurile în vederea atingerii scopurilor centrelor de

responsabilitate; controlul activităţii curente, asigurarea disciplinei prevăzute de plan; evaluarea  îndeplinirii  planurilor  de  centrele  de  responsabilitate  şi conducătorii lor; instruirea managerilor şi altor angajaţi din serviciile economico-financiare ale entităţii.

56. Tipurile de bugete: caracteristica şi structura lor

În funcţie de sarcinile asumate se disting următoarele tipuri de bugete:a)   centralizator (sau general) şi particulare;b)  statice şi flexibile. Bugetul general reprezintă un plan de lucru coordonat (pe toate subdiviziunile şi tipurile de activităţi) al entităţii în întregime sau totalitatea de bugete care genereaza operaţiunile  viitoare ale tuturor subdiviziunilor funcţionale ale entităţii. El consta din doua parti:1)    bugetul operational,2)   bugetul financiar. Bugetul operaţional reprezintă totalitatea bugetelor particulare operaţionale, care asigură întocmirea bugetului de profituri/pierderi sau a prognozei rezultatelor financiare din activitatea operaţionala. El include: bugetul vînzarilor; bugetul de producţie; bugetul de asigurare cu materii prime şi materiale; bugetul consumurilor directe privind retribuirea muncii; bugetul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie; bugetul consumurilor indirecte de producţie; bugetul costului produselor fabricate; bugetul altor venituri operaţionale; bugetul cheltuielilor comerciale; bugetul cheltuielilor generale şi administrative; bugetul altor cheltuieli operaţionale; bugetul de profit/pierderi. Bugetul financiar reprezintă totalitatea bugetelor, care reflectă fluxurile băneşti planificate şi situaţia financiară a entităţii. Părţile componente ale acestuia sunt: bugetul investiţiilor capitale; bugetul mijloacelor băneşti. Bugetul static reprezintă bugetul calculat pentru un nivel concret al activităţii economice a întreprinderii, adica în bugetul static veniturile şi cheltuielile se planifică, pornind de la un singur nivel al vînzarilor (producţiei). Bugetul flexibil reprezintă bugetul care se întocmeşte nu pentru un nivel concret al activităţii economice, ci pentru un anumit diapazon al acesteia. Adica, bugetul flexibil ţine cont de modificarea costurilor în funcţie de nivelul vînzărilor ţi reprezintă o bază dinamică pentru compararea rezultatelor efective cu indicatorii bugetului. Necesitatea întocmirii bugetului flexibil apare de regulă în cazul în care volumul efectiv de producţie este diferit de volumul producţiei din bugetul static.

57. Întocmirea bugetului general

Pentru coordonarea lucrărilor privind întocmirea bugetului general la entităţi se  creează comisii bugetare. Comisia bugetară este formată din reprezentanţii conducerii de varf a entităţii (directorul financiar, conducatorii secţiilor de productie, marketing, aprovizionare, planificare, contabilităţii, etc). Aceasta comisie trebuie sa elaboreze instrucţiunea (regulamentul) privind întocmirea bugetului, care reprezintă un îndrumar util pentru conducătorii responsabili

de întocmirea bugetului. Procesul de intocmire a bugetului general poate fi divizat in doua parti componente:

pregatirea bugetului operational; pregatirea bugetului financiar.

Etapa 1. Bugetul vanzarilor. Acest buget conţine informaţii privind volumul planificat al vînzarilor în expresie cantitativă, preţul şi venitul asteptat de la fiecare tip de produse. La intocmirea bugetului vanzarilor se foloseşte urmatoarea formulă:

   Volumul vanzarilor = Cantitatea unitatilor de produse *  Pretul unitar de vanzare(bug)   (in expresie valorica)         planificate pentru vanzare      Etapa 2. Bugetul de producţie. Se întocmeşte numai în expresie cantitativă şi intra în sfera de responsabilitate a şefului de productie. Obiectivul bugeului constituie asigurarea volumului producţiei care este suficient pentru satisfacerea cererii cumpărătorilor şi crearea unui nivel al stocurilor de produse finite raţional din punct de vedere economic. La întocmirea bugetului de producţie se foloseşte următoarea formulă:Volumul producţiei = Volumul vanzarilor (bug)+ Soldul previzional (necesar) de PF la                                            finele perioadei - Soldul de PF la începutul perioadei  (ef)    Etapa 3. Bugetul de asigurare cu materii prime si materiale . Pentru intocmirea acestui buget poarta raspunderea conducatorul sectiei de aprovizionare Sarcina lui consta in procurarea oportuna a materiilor prime si materialelor pentru asigurarea unui proces continuu al productiei. Acest buget contine calculul cantitatii de materii prime si materiale care trebuie procurata in perioada bugetara si valorii acestor achizitii. Pot fi evidentiate doua stadii ale acestui calcul:1)   calcularea volumului productiei pentru fabricarea careia este necesar sa se procure  materii prime si materiale (achizitiile necesare):Achizitii necesare(un. fiz) = Volumul productiei (bug) * Consum unitar al

materialelor (bug) + Soldul final necesar de materiale (bug) -Soldul initial de materiale (ef) 2) determinarea valorii achizitiilor fiecarui tip de materii prime si materiale si a tuturor achizitiilor in total Valoarea achizitiilor(un. val.) = Achizitii necesare(bug) * Pretul unitar al materialelor (bug) Etapa 4. Bugetul consumurilor directe materiale. Determina cantitatea, nomenclatorul si valoarea materiilor prime si materialelor necesare pentru indeplinirea programului de productie al perioadei bugetare. Pentru calcularea valorii fiecarui tip de materii prime si materiale (CDM) se aplica formula:

 Valoarea materialelor utilizate (CDM) =  Volumul productiei (bug) * Consumul  materialelor pe o unitate de produs (bug) * Pretul unitar al materialului (bug) Etapa 5. Bugetul consumurilor directe privind retribuirea muncii. Acest buget determina timpul de lucru necesar pentru indeplinirea volumului planificat ai productiei si consumurile banesti pentru retribuirea acestuia. La intocmirea bugetului se utilizeaza ratele CDS pentru o unitate de produs. Formula:CDS=Volumul productiei (bug)*timp/unitate de produs (bug)*Tarif/unitate de produs (bug) Etapa 6. Bugetul consumurilor indirecte de productie.  Acest buget are doua obiective:1)  să integreze toate bugetele CIP elaborate de managerii pentru producţie (adică ale tuturor subdiviziunilor de producţie);2) acumulînd această informaţie, să calculeze normele (coeficienţii) de repartizare a acestor consumuri pe tipuri de produse fabricate. Etapa 7. Bugetul costului productiei fabricate. Costul bugetar al PF se determina in baza consumurilor directe materiale, consumurilor directe privind retribuirea muncii si consumurilor indirecte de productie  in perioada bugetara, tinand cont de stocurile planificate ale productiei in curs de executie. Formula:

Costul produselor      fabricate (bug)        = S i 215  (ef)+ CDM (bug)+ CDS (bug)+ CIP(bug) + S f 215 (bug) Etapa 8. Bugetul costului vanzarilor. Acesta este un document de plan care contine costul productiei ce se prevede sa fie vandute in perioada bugetara Formula:

Costul vanzarilor = Soldul PF la inceputul perioadei (ef) + Costul PF in perioada bugetara - Soldul PF la finele perioadei bugetare(bug) Etapa 9. Bugetul altor venituri operationale. Reprezinta un plan detaliat al veniturilor operationale ale intreprinderii care nu sunt legate de vanzarile productiei si nu se refera la activitatea de investitii si financiara a intreprinderii. Acest buget este necesar la intocmirea bugetului de profituri/pierderi din activitatea operationala a entităţii pentru perioada bugetara. Etapa 10. Bugetul cheltuielilor comerciale. În acest buget se detaliaza toate cheltuielile previzionale aferente desfacerii productiei in perioada bugetara. Raspunzator - conducatorul sectiei Marketing. Etapa 11. Bugetul cheltuielilor generale si administrative. Reprezinta un plan detaliat al cheltuielilor operationale curente, diferite de cheltuielile legate de fabricarea si desfacerea produ-selor, dar necesare pentru mentinerea în perioada bugetara a activitatii entităţiiii in ansamblu. Etapa 12. Bugetul altor cheltuieli operationale. Acest buget determina lista altor cheltuieli operationale care nu sunt incluse in componenta bugetelor enumerate mai sus, dar in mod ipotetic vor avea loc in perioada bugetara. Etapa 13. Bugetul de profituri/pierderi. Procesul de pregatire a bugetului operational se finalizeaza cu intocmirea bugetului de profituri/pierderi.

Bugetul financiar  reprezinta un plan în care se reflecta sursele previzionale de finantare şi utilizare a resurselor financiare Etapa 14. Bugetul investitiilor capitale. Determinarea necesitatii investitiilor capitale consta în a rezolva, ce active pe termen lung trebuie de procurat sau de construit in baza criteriului ales pentru luarea deciziei privind determinarea rentabilităţii investitiilor. Etapa 15. Bugetul mijloacelor băneşti. Reprezintă un plan de încasări şi plăţi ale mijloacelor băneşti în perioada bugetară. Etapa 16. Prognoza bilantului. Prognoza bilantului la finele perioadei bugetare se intocmeste in baza bilantului previzional la inceputul acestei perioade, tinand cont de modificarile previzionale ale fiecarui post din cadrul acestuia. Formula:

Sold la finele perioadei bugetare = Sold la inceputul perioadei bugetare (ef) + Sume calculate (din bugetul de profituri/pierderi) + Incasari (din bugetul mijloacelor banesti) - Plati (din bugetul mijloacelor banesti) - Iesiri (din alte bugete)

58. Controlul executării bugetelor

Controlul   asupra executării bugetului general îl efectueaza managerul cu probleme de buget. Reuşita acestui proces este determinată de doua momente importante:1)  să fie înţelese exact şi corect previziunile şi obiectivele de către toţi lucrătoriiresponsabili ai entităţii;2)   să existe susţinerea şi un sistem de stimulare din partea conducerii de vîrf. Controlul activităţii de execuţie a bugetelor se bazează pe compararea, la intervale regulate(de exemplu, lunar), a prevederilor bugetare cu rezultatele obţinute. Situaţiile şi rapoartele întocmite în urma controlului informează conducerea firmei unde anume în cadrul acesteia lucrurile nu merg conform planului. Managerii pot decide asupra formei măsurilor corective care trebuie luate. Pentru ca abaterile observate să aibă o semnificaţie este important ca valorile planificate şi cele realizate să fie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură şi să fie raportate la acelaşi volum de activitate.

59. Contabilitatea costurilor materiale directe şi repartizbile

Costurile materiale reprezintă valoarea contabilă a stocurilor sau altor resurse materiale utilizate nemijlocit la fabricaţia produselor/prestarea serviciilor. În funcţie de modul de includere în costul produselor fabricate/serviciilor prestate, costurile materiale se divizează în: 1) costuri materiale directe – sînt legate de fabricaţia unui tip de produs sau de prestarea unui tip de serviciu şi pot fi identificate uşor şi exact pe obiecte de evidenţă a costurilor şi de calculaţie nemijlocit prin observare şi măsurare; 2) costuri materiale repartizabile – sînt legate de fabricaţia produselor cuplate şi pot fi atribuite obiectelor de calculaţie prin repartizare. Documentarea costurile material. Consturile  materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcţiile concrete de utilizare a materialelor. Aceste documente sunt: 1)  Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în baza limitelor prevăzute. 2)  Eliberarea materialelor peste limita prevăzută sau pentru înlocuirea unor materiale cu altele este permisă numai cu autorizaţia conducătorului întreprinderii sau inginerului şef. În asemenea cazuri se întocmeşte Bon de înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale care se eliberează pentru un singur fel de materiale ( în 2 exemplare). 3)  Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă) se utilizează pentru evidenţa mişcării materialelor în interiorul întreprinderii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale întreprinderii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare). 4)  Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare). Metodele de repartizare a costurile material. Costurile materiale repartizabile apar la prelucrarea complexă a materialelor, în cazul în care dintr-un tip de material se fabrică concomitent mai multe tipuri de produse cuplate (de exemplu, la producerea smîntînii din lapte integral se obţine simultan şi lapte degresat). Aceste costuri se atribuie produselor cuplate proporţional normelor de consum a materialelor, volumului produselor fabricate (în expresie cantitativă sau convenţional-cantitativă) sau altei baze stabilite în politicile contabile ale entităţii. a)   Proporţional consumului normat de material. Această metodă se utilizează în entităţile care fabrică din acelaşi material produse neomegene: la întreprinderi constructoare de maşini, la fabrici de mobilă, încălţăminte, etc. Conform acestei metode, se parcurg următoarele etape:1. se stabilesc consumurile normate totale de materiale prin înmulţirea volumului de producţie

cu consumurile normate pe unitate de produs pentru fiecare tip de produs fabricat din aceeaşi materie primă.2. se stabileşte coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală de materiale

efectiv consumată şi consum normativ total de materiale.3. se determină consumurile efective de materiale pe fiecare tip de produs prin înmulţirea

coeficientului de repartizare cu consumul normativ de materiale. b)  Metoda coeficienţilor de echivalenţă. Această metodă se aplică la întreprinderi care fabrică din acelaşi material câteva tipuri de produse foarte asemănătoare, dar care diferă printr-un parametru (lungime, lăţime, densitate, procentaj de grăsime, etc.). Ramurile în care se aplică metoda respectivă: industria alimentaţiei, textilă, fabricarea sticlei, etc.Algoritmul metodei: se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează

coeficienţii de echivalenţă. De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea moleculară, densitatea, puterea calorică; se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte rolul de

produs etalon. De ex: prod. A se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă

corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon.

se exprimă întreaga producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea volumului efectiv de producţie pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de echivalenţă; se calculează consumul de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin raportarea

totalului cantităţii de materiale efectiv consumate la totalul volumului producţiei în unităţi echivalente. se determină consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea consumului

efectiv de materiale / unit. echivalente cu producţia în unit. echivalente. Contabilitatea costurilor  materialeDt 811 – la suma totală a costurilor materiale utilizate în procesul de producţie.Ct 211 – consumul materiei prime, materialelor de bază, combustibilului, semifabricatelor achiziţionate.Ct 521  – consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la furnizori.Ct 522 - consumul energiei electrice, apei, aburului în scopuri tehnologice achiziţionate de la întreprinderi – fiice, întreprinderi – asociate. Evidenţa analitică a consumurilor directe de materiale se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a consumurilor directe de materiale pe produse deschise pe secţii. Evidenţa sintetică se ţine în:-         Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;-         Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurile de producţie a  entităţii” la nivelul entităţii. În cazul consumurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi luată în consideraţie şi deşeurile, care apar, în mod firesc, în rezultatul procesului tehnologic.De exemplu:Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice). În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:¨  recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc. Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Dt 211 Ct 811¨  nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc. Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei. 

60. Contabilitatea costurilor cu personalul directe şi repartizbile

Se cunosc 2 factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:1. sistema tarifară2. formele de retribuire.

  Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază pentru stabilirea, în contractele colective şi individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie concrete. Formele de salarizare ocupă un rol important în sistemul de salarizare şi utilizarea eficientă a forţei de muncă. În conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi funcţionarilor este retribuită: a)  pe unitate de timp ( în regie); b)  pe unitate de produs ( în acord).

 Salarizarea pe unitate de timp sau în regie e forma de salarizare prin care plata forţei de muncă se face în funcţie de timpul lucrat ( oră, zi, săptămînă, lună, etc) fără să se precizeze cantitatea de muncă pe care el trebuie s-o depună în unitatea dată de timp.Forma de retribuire după timp include 2 sisteme de salarizare: a)   sistemul simplu; b)   sistemul premial. Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp prevede calcularea salariului numai în dependenţă de numărul de ore, zile lucrate. Salariul se determină: Salariul = tarif pe oră * numărul de ore lucrate. Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după timpul lucrat şi un premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de calitatea muncii efectuate. În acest sistem salariul se calculează  în felul următor: Salariul = salariul tarifar lunar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul tarifar  Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare potrivit căreia remunerarea lucrătorilor se face în raport cu cantitatea de bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate în unitate de timp. Acordul poate îmbrăca următoarele sisteme:a) Acord direct – prevede calcularea salariului doar în funcţie de cantitatea de bunuri produse sau de numărul de operaţiuni executate.   Salariul = tarif pe unitate de produs * nr de unităţi efectiv fabricate.b) Acord  indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi, mecanici, sudori etc.), care deservesc locurile în care activează muncitorii de bază. Conform acestui sistem salariul se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se stabileşte un salariu fix lunar, ce se modifică în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie.c) Acord premial – prevede în afară de plata salariului de bază şi plata unor premii pentru îndeplinirea sau supra îndeplinirea normei de producţie.d) Acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată în limita normei de producţie va fi remunerată la un tarif de piaţă obişnuit, iar producţia fabricată peste norma de producţie – la un tarif majorat în anumite proporţii stabilite progresiv,  adică cu cît gradul de îndeplinire a normei este mai înalt, cu atît mai mult se majorează tariful pe o unitate de produs. În funcţie de posibilităţile de organizare a evidenţei rezultatelor muncii prestate acordul poate fi: 1) Acordul individual se aplică atunci cînd se poate stabili cu exactitate cantitatea de produse sau operaţii executate pe fiecare muncitor în parte. 2) Acordul colectiv se foloseşte în cazul în care la fabricarea unor produse sau la executarea unor lucrări participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite. Salariul fiecărui muncitor se determină reieşind din timpul lucrat de fiecare dintre ei şi nivelul de calificare a lor. Repartizarea salariilor între membrii brigăzii se face prin 2 metode:1. metoda coeficient-oră2. metoda salariului tarifar.

Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:1. se determină suma salariului tarifar pe fiecare muncitor prin produsul numărului de ore

lucrate la salariul tarifar pe oră;2.  se calculă coeficientul de plată prin raportul salariului cîştigat de colectiv către suma totală

a salariului tarifar;3.  se determină suma salariului fiecărui muncitor în parte prin produsul coeficientului de

repartizare şi a salariului tarifar. Printre documentele primare aferente calculului salariului pot fi enumerate: a) „Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest document se deschide lunar de către fiecare secţie într-un singur exemplar, şi se completează zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora. b) „Raportul de fabricaţie”   serveşte ca bază pentru obţinerea datelor privind producţia fabricată de muncitori şi calcularea salariilor, controlul mişcării articolelor în procesul de producţie, evidenţa îndeplinirii planului de producţie. Se întrebuinţează  la entităţi cu caracterul de producţie în masă şi

în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii omogene. Acesta este un document centralizator pe schimb, câteva zile, decadă, lună. c)  „Bonul de lucru în acord”. Bonul se completează pentru un anumit cod de cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul muncitorilor (în dependenţă de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul îndeplinirii, executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru, precum şi totalul de ore normă şi suma retribuţiei. Pe bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării, apoi ea se repartizează între membrii brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sînt indicate criteriile necesare pentru repartizarea salariului.d)    „Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de detalii, pe care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest document se foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în procesul de producţie. Evidenţa costurilor cu personalulDt 811 – la suma totală a costurilor cu personalulCt 531 – calculul salariului muncitorilor de bazăCt 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie (în cazul în care salariul este calculat şi acitat în aceeaşi lună) în mărimile stabilite de legislaţieCt 538 – formarea provizioanelor pentru plata concediilor muncitorilor de bază.Evidenţa analitică a costurilor cu  personalul se ţine pe produse în borderoul (situaţia) de repartizare a costurilor materiale pe produse deschise pe secţii.Evidenţa sintetică se ţine în:-         Borderoul 8.11 „Activităţi de bază”;-         Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurile de producţie a entităţii” la nivelul entităţii. 

61. Contabilitatea costurilor indirecte de producţie şi modul de repartizare a acestora

Costuri indirecte de producţie – costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie ale entităţii. Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie este destinat contul de activ 821 „Costuri indirecte de producţie”, care este şi un cont de colectare-repartizare. În debitul acestui cont se reflectă pe parcursul perioadei de gestiune costurile indirecte de producţie, colectate pe articole stabilite la entitate. În creditul  contului se reflectă repartizarea costurilor indirecte de producţie colectate pentru includerea acestora în costul producţiei fabricate sau serviciilor prestate, serviciilor prestate se activităţile auxiliare sau raportate la cheltuielile perioadei.Contabilitatea costurilor indirecte de producţie:Dt 821 –  la suma totală a costurilor  indirecte de producţieCt 211 – consumul de materiale pentru întreţinerea, exploatarea utilajului de producţie, clădirilor cu caracter productiv;Ct 113 – calculul amortizării impbilizărilor  necorporale cu caracter productiv;Ct 124 – calculul amortizării mijloacelor fixe cu caracter productiv;Ct 213 – consumuri OMVSD cu valoare unitară mai mică de 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie pentru necesităţile secţiilor de producţie;Ct 214 – a căror valoare unitară depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie se decontează la costuri/cheltuieli curente, active imobilizate etc. prin calcularea uzurii.Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori în scopuri generale ale secţiilor de producţie;Ct 522 –  consum energie electrică, termică achiziţionate de la entităţile afiliate;Ct 531 –  calculul salariului muncitorilor care deservesc  utilajul de producţie şi clădirile de producţie, lucrătorilor tehnici din secţiile de producţie (deriticătoare, paznici) precum şi administrarea secţiei de producţie;

Ct 533 –  calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferentă salariului calculat, etc. Repartizarea costurilor indirecte de producţie pe tipurile de produse fabricate/servicii prestate se efectuează proporţional cu baza stabilită în politicile contabile ale entităţii (de exemplu, proporţional salariilor de bază ale muncitorilor, sumei totale a costurilor directe de producţie, numărului de maşini-ore lucrate). Repartizarea costurilor indirecte de producţie se contabilizează ca majorare a cheltuielilor curente, costurilor activităţilor de bază şi/sau auxiliare, activelor imobilizate etc. şi diminuare a costurilor indirecte de producţie. La repartizarea costurilor indirecte de producţie  este necesar de calculat coeficientul de repartizare a acestora.Coeficientul de repartizare a CIP = Total CIP(Rulaj Dt) / Total baza de repartizare Valoarea CIP variabile se include integral în costul producţiei fabricate, indiferent de nivelul utilizării efective a capacităţii de producţie, iar CIP constante se include în costul producţiei în baza capacităţii normative a utilajelor de producţie. Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a cîtorva perioade sau sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luîndu-se în considerare pierderile aferente capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificate.De obicei, capacitatea normativă se stabileşte de către entităţi la începutul fiecărui an pentru fiecare tip de produs în parte. Capacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca capacitatea efectivă de producţie.Dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ integral în costul producţie, iar în cazul când capacitatea efectivă este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul producţie în baza gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul: Grad de utilizare a capacităţii de producţie = (Capacitatea efectivă / Capacitatea normativă) x 100% Suma rămasă a CIP constante, care n-a fost inclusă în costul de producţie, se consideră drept cheltuieli ale perioadei de gestiune în care a fost suportate.Contabilitatea repartizării costurilor indirecte de producţie:Debit contul  811    Credit contul 821  - reflectarea repartizării CIP în costul producţiei fabricateDebit cotul  714   Credit contul 821  - reflectarea CIP constante nerepartizate în costul producţiei

Contabilitatea costurilor activităţii auxiliare

Costurile de producţie ale activităţilor auxiliare reprezintă costurile legate de: producerea ambalajelor; furnizarea diferitor tipuri de energie (de exemplu, energiei electrice, termice, aerului comprimat, frigului, apei); deservirea cu transport; reparaţia mijloacelor fixe; fabricaţia instrumentelor, echipamentelor speciale, pieselor de schimb etc.; fabricaţia altor produse sau prestarea altor servicii cu caracter auxiliar pentru necesităţile interne ale entităţii şi/sau destinate livrării terţilor. Pentru evidenţa costurilor de producţie ale activităţii auxiliare se utilizează contul de activ 812 „Activităţi auxiliare”, care este un cont de calculaţie. În debitul acestui cont se reflectă: soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune preluat din contul 215; costurile de producţie în perioada de gestiune; În creditul acestui cont se reflectă: costul efectiv al producţiei fabricate, serviciilor prestate, rebuturilor definitive şi al deşeurilor recuperabile; soldul producţiei în curs de execuţie trecut la finele perioadei în debitul contului 215. Contabilitatea costurilor de producţie ale activităţii auxiliare: Dt 812   –  la suma totală a costurilor de producţie ale activităţii auxiliare Ct 211 – consum de materiale; Ct 521 – consum energie electrică, termică achiziţionate de la furnizori; Ct 522 –  consum energie electrică, termică achiziţionate de la părţile afiliate; Ct 531–  calculul salariului muncitorilor secţiei auxiliare Ct 533 – calculul contribuţiilor privind asigurările sociale şi asistenţa medicală obligatorie aferente salariului calculat;

Ct 821 –  repartizarea costurilor  indirecte de producţie aferente secţiei auxiliare în costul producţiei auxiliare, etc. La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza costurilor de producţie colectate în Debitul contului 812, se calculează costul efectiv al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este similară procedurii de calculaţie a costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile reciproce primite şi prestate între secţiile auxiliare. Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut cont:-  serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la costuri normate,-  serviciile prestate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori (secţii de bază, sector administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost efectiv.Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarelor relaţii: Cost efectiv = (Total costuri + Costul serviciilor primate – Costul serviciilor prestate) / (Total cantitate fabricată – Cantitate reciproc prestată) Contabilitatea costului efectiv al activităţilor auxiliare:1)     Reflectarea costului efectiv al serviciilor prestate de către secţiile auxiliare pentru:a)     secţia de bază:   Dt 821/secţia de bază,  811              Ct 812;       b)     secţia auxiliară:   Dt 821/secţia auxiliară                        Ct 812 sau     Dt 812/serv.prim.                             Ct 812/serv. prestatec)        sector administrativ:          Dt 713              Ct 812.d)        subdiviziune de distribuire:   Dt 712              Ct 812.e)        terţi:    Dt 711, 714                        Ct 812.2) Reflectarea costului efectiv al:a) materialelor fabricate  Dt 211            Ct 812b) instrumentelor fabricate  Dt 213         Ct 812c) produselor fabricate:  Dt 216              Ct 812.3) Reflectarea costului efectiv al deşeurilor recuperabile obţinute în cadrul activităţii auxiliare:       Dt 211 Ct 812.4) Reflectarea costului efectiv al rebuturilor definitive depistate în cadrul activităţii auxiliare:    Dt 714  Ct 812.Evidenţa analitică a costurilor de producţie ale activităţii auxiliare se ţine în diverse rapoarte întocmite de către fiecare secţie auxiliare în parte, în care se indică: cantitatea totală fabricată,   repartizarea acesteia pe consumatori, costul unitar şi valoarea produsului sau serviciului prestat.Evidenţa sintetică se ţine în:-          Borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare”;-          Registrul 7.8 „Cheltuielile şi costurilor de producţie ale entităţii" la nivelul entităţii.

62. Metode clasice de calculaţie a costurilor

Scopul evidenţei costurilor de producţie îl constituie obţinerea datelor necesare pentru evaluarea stocurilor – determinarea costului produselor finite şi al producţiei în curs de execuţie, care trebuie să fie cunoscute la întocmirea Bilanţului  şi Situaţiei de profit şi pierderi.Costul total se determină în felul următor:Costul  total = PEînc + costuri de producţie - PEsf  -  deşeuri recuperabile – rebuturiunde,PEînc – costul efectiv al producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune,PEsf  - costul efectiv al producţiei în curs de execuţie la sfîrşitul perioadei de gestiune.Calculaţia costului produselor/serviciilor cuprinde următoarele etape principale:1) determinarea producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune;2) înregistrarea costurilor directe şi indirecte pe activităţi de bază şi auxiliare;

3) repartizarea costurilor indirecte de producţie între costul produselor fabricate /serviciilor prestate şi cheltuielile curente;4) repartizarea costurilor indirecte de producţie repartizabile pe tipuri de produse fabricate/servicii prestate ale subdiviziunilor auxiliare;5) repartizarea costurilor indirecte de producţie repartizabile pe tipuri de produse fabricate/servicii prestate ale subdiviziunilor de bază;6) repartizarea costurilor activităţilor auxiliare pe tipurile activităţilor de bază;7) evaluarea deşeurilor recuperabile şi excluderea valorii lor din costurile de producţie;8) determinarea costului rebuturilor definitive şi scăderea lui din costurile de producţie;9) determinarea costului produselor secundare şi scăderea lui din costurile de producţie;10) determinarea costului producţiei în curs de execuţie la sfîrşitul perioadei de calculaţie conform SNC “Stocuri” şi excluderea acestuia din costul de producţie. Metodele de calculare a costului produselor/serviciilor  reprezintă unităţile de cercetare-dezvoltare ansamblu de calcule efectuate după anumite reguli, în scopul determinării costului produsului fabricat.După evoluţia  metodelor în timp se pot evidenţia:   metode clasice: metoda tradiţională (globală), metoda pe comenzi, metoda pe faze;  metode moderne de calculaţie a costului sunt metode evoluate, derivate de la metode clasice

variante perfecţionate ale acestora, ca: metoda "Direct-cost", metoda normativă, metoda „Sandard-cost”,  metoda ABC.

Metoda de calculaţie a costului pe comenzi poate fi aplicată de entităţile ce fabrică producţie individuală sau în serii mici, care se caracterizează prin exemplare (grupe) unice care nu se repetă sau se repetă rar (de exemplu, fabricaţia de utilaje, producerea mobilei la comandă, reparaţia maşinilor şi utilajelor). În cazul acestei metode obiectul de calculaţie îl constituie comanda care poate fi: un produs sau o serie de produse, un serviciu sau o grupă de servicii, o lucrare sau un complex de lucrări etc. În calitate de obiect de evidenţă se utilizează comanda, iar în calitate de obiect de calculaţie tipurile de produse lansate cu comanda respectivă. O comandă reprezintă ordinul unui client pentru un anumit număr de produse special proiectate, fabricate în funcţie de cerinţele sale.Metoda pe comenzi  presupune următoarele etape:1. primirea comenzii de la clienţi (încheierea contractului);2. înregistrarea comenzii în Registrul comenzilor;3. întocmirea documentului „Comanda”;4. lansarea comenzii;5. deschiderea fişei de evidenţă analitică a costurilor de producţie;6. alcătuirea plicului de comenzi;7. terminarea (sistarea) comenzii.

Costul efectiv al produsului sau produselor lansate cu o comandă se va stabili numai la sfârşitul perioadei de gestiune în care s-a terminat complet comanda respectivă. În cazul producţiei de serie, unde fiecare comandă este formată din mai multe unităţi de produs, se calculează costul mediu efectiv pe unitate, raportând costul efectiv total al comenzii la numărul de produse care fac obiectul comenzii. Însă, dacă produsele care fac parte din aceeaşi comandă se predau parţial la depozitul de produse finite sau chiar clientului, înainte de fi terminată întreaga comandă, atunci acestea se evaluează la cost planificat, urmând ca după executarea definitivă a comenzii, acesta şi fie corectat cu abaterea dintre costul efectiv şi cel planificat.Dacă costul efectiv este mai mare ca cel planificat, atunci la suma abaterii se va întocmiDt 216     Ct 811Dacă costul efectiv este mai mic ca cel planificat, atunci la suma abaterii se va întocmiDt 216     Ct 811  (abaterea)Dezavantajele:1)  nu permite calculul costurilor produselor fabricate pe fiecare perioadă de gestiune, ci numai după terminarea comenzii, informaţiile obţinute astfel, având un caracter destul de tardiv;

2)  în cazul existenţei unui număr mare de comenzi, deseori se fac erori în evidenţa costurilor de producţie pe comenzi, ceea ce impune o mare atenţie şi exactitate în codificarea informaţiilor primare şi în reflectarea lor în contabilitate.Avantajele:- asigură calcularea  costului  produsului fabricat destul de exact. Metoda de calculaţie a costului pe faze poate fi aplicată în cazul confecţionării produselor în masă sau în serii mari (de exemplu, producerea cimentului, ceramicii, zahărului, conservelor, îngheţatei, produselor de panificaţie, uleiului vegetal, textilelor). Faza de calculaţie se stabileşte de către entitate de sine stătător şi poate să coincidă sau să nu coincidă cu faza (stadiul) de producţie.Aplicarea metodei de calculaţie a costurilor pe faze în condiţiile unor entităţi concrete cu producţie în masă presupune găsirea unor soluţii de rezolvare echilibrată pentru o serie de probleme importante între care putem menţiona: stabilirea fazelor de calculaţie a costurilor;  reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculaţie; repartizarea costurilor de producţie între două sau mai multe produse obţinute din aceeaşi

fază.Fazele de calculaţie a costurilor se stabilesc prin secţionarea procesului tehnologic în punctele sale cheie. Ca urmare a acestei secţionări se creează un număr mai mic sau mai mare de faze de calculaţie. După stabilire, fazele de calculaţie se codifică cifric şi simbolizează. Simbolurile atribuite fazelor de calculaţie se înscriu obligatoriu în toate documentele privind costurile de producţie ocaziţionate şi producţia fabricată în cadrul lor. În metoda de calculare a costului pe faze în calitate de obiect de evidenţă  este considerată faza, iar ca obiect de calculaţie – tipul de produse fabricate. Costurile directe (materie primă, cu personalul directe, contribuţii la asigurări sociale şi asistenţa medicală obligatorie) se acumulează pe fiecare proces de fabricare în baza documentelor primare şi sunt înregistrate în contul 811 „Activităţi de bază” sau 812 „Activităţi auxiliare”, deschise analitic pe fiecare fază de calculaţie şi pe produs în parte, iar costurile indirecte de producţie colectate în contul 821 „Costuri indirecte de producţie” mai întâi sunt grupate în totalitate la nivelul secţiei, iar apoi se repartizează pe faze, şi pe tipuri de produse fabricate. Costul produsului se calculează la sfârşitul fiecărei faze, dacă în faza respectivă se obţine o cantitate omogenă de semifabricate sau produse finite.Metoda de calculare a costului pe faze cunoaşte două variante:1. cu semifabricate;2.  fără semifabricate.

Varianta cu semifabricate, care prevede calculaţia costurilor produselor finite, producţiei în curs de execuţie şi a semifabricatelor din producţie proprie. Aplicarea variantei cu semifabricate prevede acumularea costurilor directe şi indirecte, inclusiv costul semifabricatului din faza anterioară. În acest caz, costul semifabricatului obţinut se transferă, după caz, în faza următoare în care, de asemenea, se alocă costurile de producţie acumulate. Costul calculat în ultima fază constituie costul produsului finit. Semifabricatele din producţie proprie pot fi utilizate în procesul de producţie, pentru necesităţile interne ale entităţii sau pot fi vîndute.Caracteristica aplicării acestei variante: semifabricatele obţinute din fazele anterioare se depozitează, după care sunt consumate în

procesul de prelucrare al fazelor următoare sau se găsesc, diverşilor beneficiari; ca urmare a depozitării semifabricatelor între fazele de calculaţie se impune calculul costului

acestora pentru fiecare semifabricat obţinut după fiecare fază pe articole de calculaţie; calculul costului semifabricatelor se face prin însumarea costului semifabricatelor primite

din fazele anterioare şi  a costurilor directe şi indirecte din faza respectivă; costul semifabricatelor obţinute într-o anumită fază, caracteristic unui anumit stadiu de

finisare a producţiei se transferă în faza următoare. În acest mod costul calculat pentru producţia ultimei faze reprezintă costul producţiei fabricate.

Pentru evidenţa semifabricatelor obţinute se utilizează contul de activ 216 „Produse” subcontul 2 „Semifabricate din producţie proprie”. Pentru calculul costului semifabricatelor trebuie deschise

conturi analitice pe fiecare fază de calculaţie, în care se înregistrează costurile pe fiecare semifabricat  şi pe fiecare articol de calculaţie care se transferă în faze de calculaţie următoare.  Dezavantajele: este mai complicată, necesită un volum mai mare de lucru, deoarece trebuie permanent de ţinut evidenţa mişcării semifabricatelor în producţie. Avantajele:1)  permite calcularea costului  produsului fabricat cu o precizie mai mare;2)  permite controlul din partea contabilităţii asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie , mai ales atunci când există faze numerice. Varianta fără semifabricate, care prevede calcularea costurilor producţiei în curs de execuţie şi a produselor finite pe faze de fabricaţie la finele perioadei stabilite de entitate, prin însumarea costurilor tuturor fazelor. În vederea calculării costului efectiv de producţie este necesar să se ţină cont de următoarele aspecte:1)  costurile directe şi repartizabile se identifică pe faze ţi pe tipuri de produse ce urmează a fi fabricate;2)  costurile indirecte de producţie se identifică pe parcursul lunii la nivelul secţiei, după care se repartizează pe faze, iar în interiorul fazelor pe tipuri de produse fabricate;3)  costul produsului finit se determină prin însumarea costurile de producţie din toate fazele ce au contribuit la fabricarea lui. Dezavantajele:1)  scade exactitatea calculului costului produsului fabricat;2) reduce controlul asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie, în acest scop se impune organizarea unei evidenţe cantitative cu caracter operativ. Avantajele: este mai simplă, necesită un volum mai mic de calcule. Aplicarea uneia sau alteia din aceste variante depinde de particularităţile procesului tehnologic, de modalităţile de organizare a procesului de producţie. Astfel, în industria extractivă, în industria energiei electrice, unde lipsesc semifabricate din producţie proprie se utilizează varianta fără semifabricate, însă în industria textilă, chimică, unde din semifabricatele din producţie proprie se pot fabrica câteva tipuri de produse sau aceste semifabricate pot fi vândute, atunci se va utiliza varianta cu semifabricate În practică, însă mai des este utilizată varianta fără semifabricate, deoarece volumul lucrărilor de evidenţă a costurilor de producţie şi de calculaţie a costurilor produselor fabricate sunt mai reduse.

 

63. Metode moderne de calculaţie a costului

În condiţiile perfecţionării organizării şi conducerii entităţilor la nivel mondial, au fost depuse eforturi în vederea elaborării unor noi metode care să simplifice şi să faciliteze calculaţia costurilor de producţie. Astfel, au fost elaborate unele metode de calculaţie a costurilor care reflectă treptele evolutive ale calculaţiei şi tendinţa generală manifestată în toate ţările pentru modernizarea continuă a acesteia. Din acestea fac parte: metoda Standard-cost, metoda Direct-cost, metoda PERT-cost, metoda T.H.M. (tarif-oră-maşină), metoda G.P. (Georges Perrin), metoda ABC (cost bazat pe activitate), metoda Target-cost (cost-ţintă), etc. a) Metoda Standard-cost. Spre deosebire de metodele de calculare folosite pînă atunci, care calculau costul după finisarea procesului de fabricaţie, metoda costurilor standard promovează pentru prima dată ideea calculării cu anticipaţie a costurilor de producţie unitare. În esenţă, metoda Standard – cost constă în stabilirea anticipată a unui cost standard pentru producţia ce urmează a fi fabricată în baza standardelor elaborate. Costul standard este un cost prestabilit care acţionează atât ca etalon de măsură şi comparaţie a costului efectiv, obţinut de entitate, cît şi ca instrument de orientare şi precizare a condiţiilor în care trebuie să se desfăşoare producţia. Avantaje: influenţează favorabil modul de organizare şi conducere a proceselor economice şi, în special, tehnologia fabricaţiei; asigură cunoaşterea anticipată a costurilor de producţie şi a măsurilor necesare pentru realizarea acestora; asigură o informare operativă şi complexă asupra abaterilor faţă

de costurile standard, creând condiţii pentru optimizarea deciziilor, la diverse nivele organizatorice şi la nivelul conducerii entităţii; permite efectuarea unui control permanent al costurilor de producţie;simplifică evidenţa costurilor de producţie, care se ţine pe locuri generatoare de costuri (secţii, sectoare, ateliere etc.) şi nu pe tipuri de produse. Dezavantaje. Ele se referă la faptul că informaţiile furnizate de această metodă sunt deosebit de eficiente pentru fundamentarea unor decizii pe termen lung, însă nu în aceeaşi măsură pot fi utilizate pentru fundamentarea unor decizii pe termen scurt, deoarece se referă la totalitatea costurilor în care costurile constante sunt cele ale perioadei, neschimbate, indiferent de felul şi numărul produselor fabricate, ca urmare a lipsei legăturii directe de cauzalitate între perioada calendaristică şi perioada de fabricaţie. b) Metoda Direct-cost, spre deosebire de alte metode, urmăreşte legătura de cauzalitate liniară dintre produse şi costuri, vizând determinarea costului producţiei fabricate numai în baza costurilor variabile. Concepţia de bază a metodei Direct-cost o constituie calcularea costurilor produselor fabricate numai în baza costurilor variabile, şi anume: costurilor directe de materiale; costurilor directe privind retribuirea muncii; costurilor indirecte de producţie variabile. Avantajele: permite constatarea raportului între costuri şi volumul producţiei;simplifică operaţiile de calculare a costurilor produselor fabricate, prin faptul ca renunţă la repartizarea costurilor indirecte de producţie constante, care se suportă în totalitatea lor din marja de contribuţie;permite cunoaşterea gradului de participare a fiecărui produs la obţinerea profitului şi în ce măsura este sau nu rentabilă fabricarea lui;asigură cele mai relevante şi exacte informaţii pentru fundamentarea deciziilor pe termen scurt; uşurează şi creează condiţiile necesare bunei desfăşurări a muncii de analiză a activităţii economice, prin separarea costurilor variabile de costurile constante şi urmărirea acestora în toată complexitatea lor. Dezavantajele: dificultatea separării consturilor constante de costurile variabile; evaluarea stocurilor la cost variabil se loveşte de restricţii fiscale, care impun ca în contabilitatea financiara stocurile sa fie evaluate la cost total. Aceasta presupune ca informaţia privind costurile variabile sa fie supusă unor corecţii pentru a putea fi utilizata în contabilitatea financiară şi admisă de fiscalitate. c) Metoda ABC constă în determinarea centrelor de cost, în funcţie de beneficiul adus de activităţile indirecte (controlul calităţii, lansarea comenzii, achiziţionarea etc.). Esenţa acestei metode are la bază ideea că activităţile sunt acelea care consumă resurse. În acest context reiese că producţia consumă activităţi, iar activitatea resurse. Pentru punerea în aplicare a acestei metode este necesar ca contabilii manageri să dispună de o vastă informaţie la fiecare din etapele de mai jos: Profilarea (identificarea) activităţilorÎn acest scop poate fi folosite diagrama fizică a locului de

lucru care va constitui şi baza de identificare a activităţilor. Comasarea costurilor activităţilor (evaluarea resurselor consumate de activităţi). La această

etapă pentru activităţile selectate trebuie calculate costul prin combinarea cu etapa precedentă, de exemplu, să se strângă date şi despre utilizarea timpului de muncă, echipamentului, etc. Selectarea determinanţilor de cost sau inductorului de cost pe fiecare tip de activitateDeterminantul de cost, în cazul acestei metode reprezintă volumul capacităţii de muncă dintr-o

activitate. Pentru o reuşită este necesar ca fiecare centru de cost de activitate să fie omogen. De asemenea indicatorii aleşi trebuie controlaţi periodic, pentru a asigura valabilitatea lor şi în momentul prezent. Calculul costului unitar pe determinatul de cost. Calculul costului unitar al determinatului de

cost se face ca raportul dintre consumul activităţii şi volumul determinantului de cost. Determinarea costului activităţii şi alocarea acestora pe obiecte de calculaţie. La această etapă

se determină activităţile necesare fiecărui obiect de calculaţie – produs, iar suma costurilor inductorilor acestor activităţi reprezintă costul produsului fabricat. Această metodă are un efect mai mare asupra modului corect de repartizare a costurilor indirecte de producţie în comparaţie cu metodele tradiţionale, ceea ce face posibilă eliminarea convenţionalismul din procesul de repartizare şi alocare a acestor costuri.

Contabilitate în comerţ

64. Contabilitatea circulaţiei mărfurilor

Circulația mărfurilor este organizată din următoarele faze: 1. Aprovizionarea. Procesul de aprovizionare parcurge fazele: recepție, expediție, transport, primirea și verificarea mărfurilor și a ambalajelor. În cazul stabilirii unor abateri se întocmește Proces verbal – comercial în 4 exemplare de către comisie. 2. Stocarea – presupune transmiterea mărfurilor la depozit, și se întocmește fișa de magazine pentru fiecare tip de mărfă. 3. Contabilizarea – ține de procedeul apreciere a prețului de cumpărare și de formare a prețului de vînzare precum și reflectarea acestor în registre contabile. Documentele contabile care stau la baza mărfurilor și care justifică procurarea, existența și vînzarea mărfurilor sunt: Declarația vamală, Formularul PV-1, Factură fiscală primită, Factură fiscală eliberată, Factură de expediție, Dispoziții de încasare, Invoice, Certificate de calitate, Etichete de ambalaj, Pașaport tehnic, anexe la facturile fiscale și cele de expediție, Act de achiziție, Proces verbal- comercial, Fișa de magazie, Registru contabil. Evidența sintetică a informației privind existența și mișcarea mărfurilor înregistrate în bilanțul entității se ține la contul de activ 217 „Mărfuri ”. În debitul contul se reflectă: valoarea de cumpărare (contractuală) a mărfurilor procurate contra plată sau înt-un alt mod; consturile aferente procurării mărfurilor; sumele adaosului comercial și TVA aferente stocului și valorii mărfurilor intrate (în cazul evaluării curente a mărfurilor la preț de vînzare); justă a plusurilor de mărfuri constantate la inventariere. În creditul contul se reflectă: valoarea de bilanț a mărfurilor ieșite în urma vînzării, depunerii în capitalul statutar al altei entități, transmiterii cu titlu gratuit, constatării lipsurilor etc.; sumele adaosului comercial și TVA aferente mărfurilor vîndute (în cazul evaluării curente a mărfurilor la preț de vînzare). Soldul contului 217 este debitor și reprezintă valoarea mărfurilor la finele perioadei de gestiune.

În activitatea economică a comercianţilor există două faze: I. faza procurării mărfurilor de la furnizori:1. Reflectarea procurării mărfurilor de la furnizor: Dt 217 – la valoarea de intrare a mărfurilor procurateCt 241, 242, 243 – la valoarea mărfurilor achitate cu numerar imediat la procurareCt 521, 522 – la valoarea mărfurilor procurate de la furnizori cu achitare ulterioarăCt 544 - la valoarea mărfurilor procurate de la perfoane fiziceCt 224 – la valoarea mărfurilor ce urmează a fi achitate din contul avansului transferat anterior2. Reflectarea sumei TVA aferentă mărfurilor procurate Dt 534 Ct 241, 242, 243, 224, 521, 522, 5443. Reflectarea cheltuielilor de transport şi aprovizionare: Dt 217 Dt 534 Ct 544, 812...4. Stingerea datoriei formate la procurarea mărfurilor: Dt 521, 522, 544 Ct 241, 242, 243II. faza realizării mărfurilor către clienţi: 1. Reflectarea aplicării adaosului comercial asupra mărfurilor: Dt 217 Ct 831 2. Reflectarea decontării adaosului comercial: Dt 831 Ct 217 3. Reflectarea livrării de mărfuri la suma fără TVA: Dt 221 Ct 611 4. Reflectarea sumei TVA aferentă mărfii livrate: Dt 221 Ct 534 5. Reflectarea costului efectiv al mărfurilor vîndute: Dt 711 Ct 217 6. Încasarea creanței de la cumpărător: Dt 242 Ct 221

Inventarierea mărfurilor se efectuează dupa aranjarea lor în încăperea dată. Stocurile de mărfuri se înregistrează în listele de inventariere pe fiecare denumire separat, cu indicarea codului sau

numărului de inventar, calităţii şi cantităţii. La unitățile comerciale pot să se înregistreze divergențe la etapa de recepție a mărfurilor, sub forma plusurilor și lipsurilor, în acest caz entitatea contabilizează următoarele operațiuni:

Reflectarea plusului de mărfuri acceptate de entitate, la suma cu TVA:Dt 217 Dt 534 Ct 521 Reflectarea plusului de mărfuri respinse la aprovizionare: Dt 914 a) Constatarea lipsurilor de mărfuri, la suma fără TVA: Dt 714 Ct 217

b) Reflectarea sumei TVA decontată la mărfurile constatate lipsuri: Dt 713 Ct 534 a)Constatarea lipsurilor de mărfuri, în limita normelor de perisabilitate, la suma fără TVA: Dt 714 Ct 217

b) Reflectarea sumei TVA decontată la mărfurile constatate lipsuri: Dt 713 Ct 534 Constatarea lipsurilor din vina gestionarului: Dt 226 Ct 612

Reținerea sumei din salariu: Dt 531 Ct 226 Lipsuri de mărfuri din cauza evenimentelor excepționale: Dt 723 Ct 217

Reflectarea sumei TVA decontată la mărfurile constatate lipsuri: Dt 713 Ct 534

65. Contabilitatea exporturilor de mărfuri

Exportul de mărfuri reprezintă totalitatea operaţiunilor care produc bunuri fabricate pc teritoriul ţării şi sunt vîndute în alte ţări. Drept unitate de evidenţă utilizată pentru export este partida de mărfuri, care reprezintă o anumită cantitate de marfă omogenă expediată pe un singur contract, într-o singură direcţie facturată de furnizori printr-o singură factură. De regulă, contractul prevede că se facturează fiecare pardită de marfă expediată de furnizori. Respectarea acestei cerinţe contribuie la păstrarea partidei de marfa ca unitate de evidenţă pe tot parcursul circulaţiei mărfurilor de la furnizor la cumpărător incluzînd timpul, transportul şi păstrarea mărfurilor la depozitele intermediare, ceea ce va permite de a efectua controlul operativ al fiecărei partide de marfuri în timpul circulaţiei spre cumpărător. Operaţiunile contabile aferente exportului de mărfuri pot fi:1. Primirea avansului în contul livrării ulterioare a mărfii: Dt 243 Ct 523 2. Achitarea în avans a diferitor cheltuieli: Dt 234 Ct 242 3. Înregistrarea livrării mărfurilor: Dt 221 Ct 611 4. Reflectarea costului mărfurilor vîndute: Dt 711 Ct 217 5. Înregistrăm în contabilitate cheltuielile efectuate: Dt 712 Ct 234 6. La suma TVA se înregistrează: Dt 534 Ct 2347. Compensarea reciprocă a avansului cu creanţa (la suma cca mai mică ditre avans şi creanţă): DT 523 CT 2218. Diferenţele de curs valutar: a)pozitive: DT 523 CT 622 b)negative: Dt 722 Ct 523

66. Contabilitatea importurilor de mărfuri Importul reprezintă procurarea mărfurilor de la agenţii economici aflaţi înafara R.M. Conform reglementării de stat a unităţilor comerciale străine prin import se subînţeleg operaţiunile comerciale prin care în RM se introduc mărfuri, servicii precum şi rezultate ale activităţii intelectuale. Conform art. 31 din Codul Vamal importul este regimul vamal în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal primesc statutul de mărfuri sunt puse în circulaţie numai după ce se recunosc drepturile de import. La aprovizionarea entităţii cu mărfuri din import se întocmesc următoarele formule contabile:

1. Înregistrarea contravalorii mărfii importate, potrivit datelor din factura externă: Dt 217 Ct 521.2

2. Reflectarea calculului taxelor vamale la suma totală: Dt 217 Ct 5443. Achitarea sumei TVA în vamă: Dt 534 Ct 242

4. Reflectarea serviciilor de broker, fără suma TVA: Dt 217 Ct 5445. Reflectarea suma TVA, aferentă serviciilor de broker: Dt 534 Ct 5446. Achitarea serviciilor de broker: Dt 544 Ct 2427. Achitarea sumei taxelor pentru proceduri vamale: Dt 544 Ct 242

8. Achitarea datoriilor față de furnizor: Dt 521 Ct 242

Contabilitate în ramuriAcestea nu o să fie la examen!!!!

67. Contabilitatea costurilor şi cheltuielilor în construcţie68. Contabilitatea veniturilor şi a rezultatului financiar în construcţie69. Contabilitatea activelor biologice şi a produselor agricole

Contabilitate bancară

70. Contabilitatea operaţiunilor de decontare şi plată în valută naţională la banca comercială

Decontările prin virament se stabilesc pe următoarele norme ale BNM:1.mijloacele băneşti ale agenţilor economici proprii şi împrumutate trebuie să fie păstrate la bancă în contul curent,2.unitatea economică deserveşte şi dirijează cu mijloacele băneşti aflate în cont,3.plăţile în contul curent se permit numai în limita sumei disponibile,4.înscrierea mijloacelor băneşti în contul beneficiarului se efectuează numai după ce ele au fost trecute la scădere de la contul plătitorului.   Documentele de plată pe suport de hîrtie se întocmesc pe formular tip şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele rechizite: denumirea, numărul, data, luna, anul emiterii documentului de plată; codul fiscal al plătitorului şi al beneficiarului; suma plăţii înscrise în cifre şi litere; denumirea plătitorului şi beneficiarului; denumirea şi codul băncii plătitoare şi băncii beneficiare, destinaţia plăţii, semnăturile persoanelor responsabile şi ştampila, data primirii spre executare şi data executării de către bancă a operaţiunii.  Pentru evidenţa conturilor curente se utilizează grupele de conturi 2220 ( depozite la vedere fără dobândă primite de la clienţi) şi 2250 ( depozite la vedere cu dobândă primite de la clienţi).Persoane fizice ( conturi curente) – 2225, 2252.Persoane juridice (conturi curente ) – 2224,2251. Conturile date sunt conturi de pasiv, în creditul acestora se reflectă înscrierea mijloacelor băneşti, în debit – trecerea la scăderi. Soldul este creditor și ne arată suma disponibilităţilor băneşti la momentul dat.Modificare contului se efectuează în următoarele cazuri: Modificarea denumirii, forma organizatorico - juridică a titularului; Modificarea rezultată din modificarea planului de conturi a evidenţei contabile; Modificarea codului numeric al valutei în care a fost deschis contul;

Conturile deschise nu pot fi închise din lipsa operaţiunilor în sau din cont, dar dacă un timp îndelungat ( 2 ani) nu s-au efectuat operaţiuni în sau din cont, la decizia conducerii băncii, ele pot fi închise condiţional. Închiderea conturilor poate avea loc în următoarele cazuri: În baza cererii titularului de cont; În baza hotărârii instanţei de judecată; Achitarea creditului; Restituirea depozitului;

Pe teritoriul Republicii Moldova plăţile interbancare se efectuează prin intermediul BNM, unde fiecărei bănci comerciale i se deschide un cont corespondent. Pentru evidenţa acestuia se foloseşte contul 1031 (contul nostro în BNM). La efectuarea operaţiunilor de plată participă 3 părţi: Banca X –  care iniţiază tranzacţia; BNM – care efectuează; Banca Y – care finalizează.

Fiecare bancă este obligată să-şi alimenteze contul sau (contul Nostro) în aşa fel ca să fie permanent mijloace băneşti, disponibile  pentru achitarea plăţilor. La banca X documentele primare de decontare, primite sunt introduse în SAPI (Sistemul Automatizat de Plăţi Interbancare) şi transmit la centrul de procesare  al BNM. În baza documentelor primare suma va fi trecută din contul plătitorului prin formula: Dt 2224 ( contul curent persoana juridică) Ct 1031 La BNM se trece la scăderi suma din contul „ Loro” al băncii plătitoare şi se înscrie în contul corespondent al băncii beneficiare. La banca beneficiară suma contului se va înscrie în contul beneficiarului prin formula: Dt 1031 ( Nostro la BNM) Ct 2224        În practica bancară deseori se întâlnesc cazuri când în documentele primare sunt  indicate greşit : numărul contului, denumirea beneficiarului, contul indicat poate fi închis, suspendat. În aşa caz sumele respecite se i-au la evidenţă la un cont de tranzit 2793 (sume cu caracter neidentificate): Dt 1031 Ct 2793  Timp de o zi banca este obligată să clarifice destinaţia sumei, în cazul în care s-a identificat destinatarul avem formula: Dt 2793 Ct 2224 ( este destinatarul)În cazul în care nu s-a stabilit destinatarul avem formula: Dt 2793 Ct 1031    Plăţile intrabancare se efectuează prin intermediul sediului central al băncii, unde filialelor băncii i se deschid conturi „Loro” şi anume 2861 pentru filiale aceste conturi sunt considerate conturile Nostro 1861. Pentru filială – activ, Pentru sediul central – pasivÎnregistrarea conturilor sunt următoarele:1. Cînd plătitorul este deservit de filiala unei bănci iar destinatarul de filială altei bănci:a)     Filiala plătitoare: Dt 2224 Ct  1861 Banca plătitoare: Dt 2861 Ct 1031b)    Banca beneficiarului: Dt 1031 Ct 2861 Filiala băncii beneficiarului: Dt 1861 Ct 22242.   Dacă plătitorul este deservit de o filială iar beneficiarul de altă filială ale aceeaşi bănci: Filiala numărul 1: Dt 2224 Ct 1861 Centrala băncii: Dt 2861 ( filiala nr.1) Ct 2861 ( filiala nr.2) Filiala numărul 2: Dt 1861 Ct 22243.   Cînd plătitorul şi beneficiarul sunt deserviţi de aceeaşi filială:

Dt 2224 ( plătitorul) Ct 2224 (beneficiarul) 4.  Dacă plătitorul este deservit de filiala băncii iar beneficiarul de bancă: Filiala băncii: Dt 2224 Ct 1861 Centrala băncii: Dt 2861 Ct 2224

5.   Cînd plătitorul este deservit de bancă, iar beneficiarul de filială: Filiala băncii: Dt 1861 Ct 2224 Centrala băncii: Dt 2224 Ct 2861

Transferul de credit – reprezintă o  serie de operaţiuni care încep prin emiterea de către emitent a ordinului de plată si executarea de către banca plătitoare a acestuia în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unei sume de mijloace băneşti şi se finalizează prin înregistrarea de către banca beneficiară a sumei respective în contul beneficiarului. Transferul de credit poate fi efectuat în lei moldoveneşti şi în valută străină. Ordinul de plată se înregistrează în limba de stat. Responsabilitatea privind corectitudinea informaţiei indicate în ordinul de plată îi revine emitentului.   Debitarea directă – este o modalitate de plată care constă în debitarea de către banca plătitoare a contului bancar a plătitorului cu suma plăţii indicate  în cererea de plată, emisă de beneficiar şi

creditarea corespunzătoare de către banca beneficiară a contului bancar a beneficiarului. Debitarea contului bancar a plătitorului – se efectuează în baza mandatului de debitare directă ( un act juridic prin care plătitorul acordă o împuternicire unui anumit beneficiar pentru a emite cererea de plată precum şi băncii plătitoare  pentru a debita contul cu suma indicată ) iar creditarea de către banca beneficiară a contului bancar a plătitorului se efectuează în baza angajamentului privind debitarea directă.    Cererea de plată se prezintă de către beneficiar la banca beneficiară în 2 exemplare. Cererea de plată urmează a fi prezentată la banca beneficiară cu 3 zile lucrătoare înainte de data finalizării plăţii. Data finalizării plăţii se indică de către beneficiar în cererea de plată şi reprezintă data în care banca beneficiară urmează să crediteze contul beneficiarului. Acreditivul documentar – reprezintă un angajament prin care o bancă acţionând la cererea clientului său efectuează o plată contra documentului către beneficiar. Acreditivul – este un instrument de plată privind asigurarea sumelor necesare pentru efectuarea plăţilor. Este o modalitate de decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura livrării mărfurilor sau prestării serviciilor1.     Acreditivul acoperit – reprezintă acreditivul la deschiderea căruia banca plătitoare transferă băncii beneficiarului banii într-un cont de bilanţ.2.     Acreditivul irevocabil – este mai des utilizat, nu poate fi anulat/ modificat fără acordul tuturor părţilor. Acreditivul este destinat pentru efectuarea decontărilor numai cu un singur beneficiar si nu poate fi achitată în numerar. Această formă se aplică numai în cazul când a fost încheiat contractul între 2 părţi. Termenul de valabilitate a acreditivului este  până la 25 de zile. Acreditivul deschis din contul mijloacelor bugetare trebuie să fie închis până la 31 decembrie. El poate fi deschis atât din surse proprii cît şi din contul creditului primit de la beneficiar.1) se trece la scăderi din contul plătitorului în baza formulei contabile Dt 2224 Ct 10312) banca beneficiară înregistrează suma din cererea de acreditiv în contul de bilanţ: Dt 1031 Ct 28073) Banca beneficiară trece la scăderi din contul acreditivului şi va înscrie suma în contul beneficiarului: Dt 2807 Ct 2224  Închiderea sau suspendarea acreditivului in banca beneficiarului are loc în urma expirării termenului sau la cererea părţilor contractante. În acest caz banca  timp de o zi după închiderea acreditivului face menţiuni în cererea de acreditiv, indicând data închiderii, aplică semnătura şi ştampila şi transferă şi acreditivului  neutilizat băncii plătitoare în baza notei de transfer prin următoarea înregistrare contabilă: Dt 2807 Ct 1031Iar suma neutilizată va fi înscrisă în contul plătitorului: Dt 1031 Ct 2224

 

71. Contabilitatea operaţiunilor de casă în instituţiile bancare

Operaţiunile de casă sunt operaţiuni de intermediere a băncii şi servesc drept bază pentru gestionarea fluxurilor monetare primite şi eliberate de bancă. Caseria bancară poate fi organizată din mai multe tipuri de casă.1.casa operaţională sau circulantă – efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi  în lei, în valută, schimb de bancnote uzate, vînzarea certificatelor de depozit, acţiunilor şi altor acţiuni de valoare.2.casa serală – efectuează încasări de la agenţii economici în timpul nopţii, de asemenea se ocupă cu schimbul valutar.3.casa cu program prelungit – lucrează încă cîteva ore după programul zilei operaţionale cu scopul de a încasa mijloace băneşti de la clienţi.4.casa de verificare a numerarului – este destinată pentru verificarea, numărarea şi împachetarea banilor.5.casa de schimb valutar – prestează servicii de vînzare-cumpărare a valutei, eliberează şi primeşte cecuri de călătorie a persoanelor fizice.

6.casa amplasată în afara băncii – casa de schimb valutar, casa de încasare, casele care se află în sediul unei întreprinderi. Pentru organizarea caselor circulante conform normelor în vigoare sunt puse următoarele cerinţe:*băncile comerciale sunt obligate să asigure păstrarea şi integritatea mijloacelor băneşti a clienţilor*la intrarea în caserie se permite să se afle cîte un singur client*încăperile caselor se amenajează în aşa mod încît lucrul casierului să fie uşor de supravegheat În casă în afară de mijloace băneşti se mai păstrează şi documente de ordin strict şi alte hîrtii de valoare. Numerarul din casa de operaţiuni se păstrează pe bancnote. Genţile cu numerar încasate de la clienţi de către serviciul de încasare a băncii în timpul programului de lucru care nu au putut fi verificate se păstrează sigilate în tezaurul băncii. La sfîrşitul fiecărei zile operaţionale casa se închide de către casier şi contabil-şef. Toate sumele încasate şi plătite în timpul de funcţionare a casieriei se înregistrează în „ Casa operațională”. Încasările şi alte operaţiuni care se efectuează în program prelungit se reflectă  în conturile persoanelor fizice cu câta zilei în care au loc operaţiunile, iar în contul persoanelor juridice cu data zilei de lucru următoare.       Pentru asigurarea eliberării în timp util al numerarului din contul agenţilor economici, precum şi din conturile de depozit ale persoanelor fizice , băncile stabilesc de sine stătător  suma minimă a soldului  din numerar în casele de operaţiuni la sfirşitul zilei. Soldul se stabileşte din volumul operaţiunilor cu numerar ce trece prin casierie. Modul lor  de prelucrare şi alte particularităţi ale organizării lucrului de casă. Evidenţa numerarului existent în casa de operaţiuni se ţine zilnic pe categorii şi bancnote în registrul * Situaţia casei de operaţiuni*. Alimentarea cu numerar a băncilor se efectuează în BNM în baza contractelor.   Băncile care au conturi în BNM, solicită în scris necesarul de numerar cu o zi lucrătoare înainte de ziua alimentării. Alimentarea cu numerar poate fi efectuată şi între bănci. În cazurile în care, în casele de operaţiuni ale băncii se formează excedent de numerar, acesta poate fi depus la BNM informând-o cu o zi înainte sau poate fi vîndut la alte bănci .Numerarul casei de operaţiuni se ţine la evidenţă la contul 1001, În Dt – încasarea numerarului, în Ct – eliberarea numerarului.La alimentarea casei de operaţiuni  de la BNM se întocmesc următoarele formule contabile

Dt 1002 Ct 1031; Dt 1001 Ct 1002 Casele de încasări primesc depuneri de numerar de la clienţii săi pentru diverse operaţiuni atît în program operativ cît şi cel prelungit. Primirea lui se face numai după înregistrarea sumei în jurnal de casă şi operaţiunea de înregistrare  în contul clientului se face în aceeaşi zi  după verificarea numerarului de către  casieri. Operaţiunea de primire a casei de încasări se efectuează pe baza următoarelor documente: ordinul de încasare a numerarului; borderoul însoţitor.

 Ordinul de încasări se utilizează la : depunerea numerarului la conturi curente ale clienţilor  depunerea numerarului la capitalul social pentru achitarea la buget a impozitelor şi taxelor de către persoanelor fizice ( juridice,

precum şi perceptori fiscali care primesc plăţile de la persoanele fizice) depunerea numerarului aferent operaţiunilor interne ale băncii ( restituirea avansului

neutilizat, salariile neplătite) pentru înregistrarea numerarului primit de la BNM 

  Ordinul de încasare se întocmeşte în 3 exemplare de către executorul contabil care verifică corectitudinea şi aplică semnătura pe ordin, după aceasta, executorul contabil înregistrează suma din ordin  în jurnalul de casă , pe care ulterior îl transmite pentru verificare controlorului cu drept de semnătură. Controlorul este obligat să verifice ordinul de încasare precum şi înregistrarea sumei în jurnalul de casă, după care îl semnează şi îl transmite  casierului pe cale internă. Casierul încasator verifică corectitudinea acestuia şi primeşte numerarul  de la depunător. După verificarea

numerarului, casierul compară suma indicată în ordinul , aplică ştampila, semnează şi eliberează un exemplar: 1 exemplar – rămîne la casierie la documentele de casă şi se arhivează ; 2 exemplar – se transmite contabilităţii pentru reflectarea sumei în contul curent al clienţilor; Depunerea numerarului cu borderoul însoţitor. Băncile pot organiza depunerile numerarului cu genţi sigilate  de către clienţii cu un volum mare de încasări. Programul de depunere a genţilor sigilate se stabileşte de bancă împreună cu clienţii respectivi. Depunerea încasărilor la bancă prin genţi sigilate se poate face : prin colectare cu serviciul de încasare valorii al băncii; direct la ghişeele băncii, în timpul programului operativ de ghişeu; direct la ghişeele băncii, în afara programului operativ la ghişeu, dar pînă la finele

programului de lucru;      Pentru depunerea numerarului prin genţi sigilate banca încheie cu clienţii respectivi un contract. Ca document de depunere în toate cazurile se foloseşte borderoul însoţitor întocmit în 3 exemplare. Dt 1001 Numerar în casierie Ct 2224, 2225 .. (conturile curente ale depunătorilor) Clienţii băncii pot depune numerarul în casa  şi în baza ordinului de încasare a numerarului      În baza borderoului însoţitor se întocmeşte înregistrarea : Dt 1001 Ct 2792     După verificarea numerarului din geantă: Dt 2792 Ct 2224Toate sumele plătite trebuie să fie înregistrate în evidenţile casieriei şi ale contabilităţii.      Operaţiunile de eliberare a numerarului se efectuează pe baza următoarelor documente de casă:-   delegaţia (cecul)-se întocmeşte pentru eliberarea numerarului din contul curent a clientului care se prezintă de către client contabilului care ţine contul acestuia, după ce contabilul şi controlorul verifică delegaţia semnează şi îl transmite la casierie pe calea internă.-     ordin de plată sau ordin de eliberare -se întocmeşte pentru efectuarea cheltuielilor proprii ale băncii, acordarea avansurilor în lei, cumpărarea de valută şi efectuarea plăţilor la casa cu program prelungit. Se întocmeşte de contabilul bănciişi se transmite la casierie pe cale internă şi se înregistrează în jurnalul de casă. La eliberarea numerarului se întocmeşte: Dt 2224 Ct 1001 Eliberarea numerarului prin bancomat se face cu ajutorul unui card bancar. Contabilitatea operaţiunilor privind retragerea de numerar prin automatul bancar se ţine la contul  ”1005” este un cont de activ, se debitează cu alimentarea cu numerar a bancomatului, se creditează cu retragerile de numerar prin bancomat. Soldul debitor reflectă numerarul existent în bancomat.1. La alimentarea bancomatului în baza ordinului de plată se întocmeşte:         Dt 1005 Ct 10012. La restituierea în caserie a numerarului rămas în casetele neutilizate în baza ordinului de încasare:         Dt 1001 Ct 10053. Trecerea la scăderi a numerarului eliberat de bancomat în baza cardurilor debitare: Dt 2258 persoană juridică, 2259 persoană fizică Ct 10054. Eliberarea numerarului de bancomat în baza cardurilor de credit: Dt 1492   Ct 10055. Deţinătorii de carduri ale unor bănci pot primi numerar în automatele bancare ale altor bănci. În banca deţinătoare a bancomatului: Dt 1031 Ct 1005În banca emitentă de card: Dt 2258, 2259  Ct 1031

72. Contabilitatea creditelor bancare

Creditul este operaţiunea prin care se ia în stăpînire imediată de către debitor a resurselor, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobînzi ce remunerează pe împrumutător.Clasificarea creditelor:I. în funcţie de scopul creditelor acordate: credit bugetar, industrial, commercial, de consum, agricol, investiţional.II. în funcţie de termenul creditului: termen scurt  -  < 1 an, mediu -  1-5 ani, lung   -  > 5 ani.

III. în dependenţă de mărime: credite mici, credite medii, credite mari.IV. în dependenţă de modalitatea de acordare: de o singură dată, în linii creditare.V. în dependenţă de modalitatea de achitare: achitate integral, achitate în rate.VI. în dependenţă de tipul dobînzii: fixă, flotantă.VII. în dependenţă de valută: naţională, străină.Creditul se acordă la cererea solicitantului în baza negocierilor cu banca, în funcţie de situaţia economico-financiară şi a garanţiilor materiale.Etapele procesului de acordare a creditului bancar:1. Etapa premergătoare de acordarea creditului  (solicitarea creditului, prezentarea

documentelor, evaluarea performanţelor finaciare şi nefinanciare).2. Aprobarea şi acordarea creditului  (negocierea condiţiilor contractuale, aprobarea hotărîrii

privind acordarea creditului, aprobarea contractului şi acordarea creditului).3. Rambursarea, controlul şi supravegherea creditului (  rambursarea creditului, plata dobînzii,

controlul rambursării, achitării creditului, controlul folosirii creditului după destinaţie, lucrul cu creditele problematice).

Creditele bancare se ţin la evidenţă pe grupele de conturi conform sferei creditării, iar în cazul grupelor  conform termenului  de creditare. Pentru fiecare debitor  în cadrul  contului sintetic se deschide un cont analitic  personal. Conform planului de conturi  creditele acordate se reflectă la următoarele grupe de conturi: 1230 – 1530. Conturile din grupele sus enumerate sunt conturi de activ, cu excepţia contra-conturilor. În Dt se reflectă acordarea creditului, iar în Ct se reflectă rambursarea creditului. Soldul este debitor şi ne arată suma creditelor nerambursate.      Dacă în contract se prevede acordarea creditului peste o anumită perioadă de timp  sau pe părţi, obligaţiunea băncii de a elibera creditul.   Conform prevederilor IAS 39 evidenta creditelor în bilanţ se tine la cost amortizat.Cost amortizat=Credit+Dobînda calculată+Comisioane calculate+- Ajustarea creditelor la cost amortizat-Depreciere(daca vaoarea prezentă este mai mare ca costul amortizat, atunci nu se calculează ) La acordarea creditului de către bancă se reflectă următoarea formulă contabilă:Dt 1230 – 1530 (grupele de credit) Ct 1001, 2224Intrare   7101 – suma creditului             7102-suma gajului             7121-garanţiiConcomitent în contabilitate se va înregistra şi comisioanele încasate la eliberarea creditelor şi comisioanele de gestiune (trimestriale, anuale) nu se reflectă la venituri   dar se înregistrează în contul Ajustarea valorii creditului la cost amortizat şi se amortizează pe toată perioada de viaţă a creditului prin aplicarea ratei efective.Încasarea comisionului: În cazul calculării: Dt 1753 Ct 1236,  1296......Încasarea comisionului: Dt 2224, 2225 Ct 1753Amortizarea comisionului: Dt  1236, 1246, 1296..... Ct 4235, 4245, 4295...... Mărimea  dobînzii calculate pentru client se determină reeşind din soldul creditului şi rata dpbînzii. Conform principiului specializarea exerciţiului *constatarea veniturilor are loc în momentul în care s-au produs  indiferent de momentul de încasare a mijloacelor * banca lunar calculează dobînda ce urmează  să fie primită. Pentru evidenţa dobînzii sporite “ calculată” se utilizează grupa de conturi 1700 La calculul dobînzii se întocmeşte: Dt 1700 Ct clasa 4La achitarea dobînzii se înregistrează următoarea operaţiune contabilă:Dt 1001, 1031, 2224 Ct 1700 Venitul din dobînzi se calculează reeşind din costul amortizat al creditului şi rata dobînzii efective.Rata efectivă-este rata de discontare la care valoarea prezentă (PV) a fluxurilor băneşti viitoare este egală cu valoarea investiţiei iniţiale sau la care valoarea prezentă netă este egală cu zero.         V. din dob=cost amortizat la începutul perioadei*rata dob.efective

Diferenţa dintre venitul din dobînzi la credit şi dobînda calculată reprezintă mărimea amortizării ajustării creditului.  Dobînda poate fi transferată de către client preventiv. Suma acesteia se ia la evidenţă la contul 2761”Dobînda necîştigată primită”Plata anticipată de către debitor a dobînzii se va reflecta în felul următor : Dt 1001, 1031, 2224, 2225 Ct 2761La calcul lunar al dobînzii  se efectuează următoarea operaţiune contabilă: Dt 1700  Ct cl 4Apoi utilizarea plății anticipate: Dt 2761 Ct 1700    Rambursarea creditului se reflectă  prin următoarea înregistrare contabilă (rambursarea la timp )- prin transfer: Dt 2224 Ct 1230- 1530-în numerar, în casă: Dt 1001 Ct 1230 – 1530Ieşire     7101 – suma creditului               7102-suma gajului               7121-garanţii  Toate activele financiare trebuie revizuite pentru identificarea deprecierii.Cauzele deprecierii: -situaţia fin. dificilă a emitentului sau debitorului; -încălcarea obligaţiilor contractuale; -dificultăţi în restructurarea datoriilor; -efecte vizibile de diminuare a fluxurilor băneşti a berioadelor viitoare.  Potrivit IAS 39 un active finaniar este depreciate şi sunt suportate pierderi din depreciere dacă şi numai dacă există dovezi obiective ale deprecierii ca rezultat al unuia sau al mai multor evenimente care au apărut după recunoaşterea iniţială a activului, şi dacă acel eveniment are un impact asupra viitoarelor fluxuri de trezorerie estimate ale activului financiar.Mărimea deprecierii individuale se calculează în modul următor: Deprecierea creditului=PV-Costul amortizatÎn costul amortizat nu se include marimea deprecierii. În cazul cînd diferenţa calculată este mai mică decît zero: Dt 5860 Ct Deprecierea creditelor În cazul cînd diferenţa calculată este mai mare decît zero nu se va efectua nici o înregistrare.Pentru a calcula deprecierea ulterioară este necesar de a compara marimea deprecierii înregistrate anterior cu cea calculată. În cazul neachitării datoriilor la credit şi luarea deciziei de către conducere de a acoperi restanţele la credit neachitat din contul deprecierii se vor analiza soldurile următoarelor conturi: -credit-dobînda calculată -comision calculate -ajustarea valorii creditului la cost amortizat -deprecierea creditului. În dependenţă de soldul acestor conturi se vor închide conturile de restanţă-Credit restant, Dobînda calculată şi comision calculat din contul ajustării valorii creditului la cost amortizat şi deprecierii credituluiSe vor întocmi următoarele înregistrări:1.Dt Ajustarea valorii creditului la cost amortizatCt Dobînda calculată către plată 2.Dt Ajustarea valorii creditului la cost amortizatCt Comision calculat către plată 3.Dt Ajustarea valorii creditului la cost amortizatCt Credit Sau alt caz va fi acoperirea din depreciere. În loc de Ajustare se foloseste contul deprecierii. În practică mai întîi se foloseşte contul de ajustare apoi de depreciere.

73. Contabilitatea operaţiilor valutare

Pentru operaţiunile de schimb valutar băncile organizează casa de schimb valutar. Pentru evidenţa numerarului casei de schimb valutar se reflectă în contul 1003 ”Numerar în punctul de schimb valutar al băncii licenţiate”, este un cont de activ. Dt – alimentarea, încasarea valutei, Ct – vînzarea

valutei. Soldul este debitor şi ne reflectă numerarul existent în punctul de schimb valutar al băncii licenţiate. Alimentarea caselor de schimb valutar se efectuează zilnic din clasele operaţionale ale băncilor. Alimentarea se reflectă: Dt 1003 Ct 1001 La contul „1003” se deschid conturi personale pentru fiecare tip de valută. Pentru casele de schimb valutar băncile stabilesc un curs aparte de vînzare/cumpărare a valutei, de aceea în rezultatul comercializării valutei apare diferenţa de curs, care se reflectă la contul „4654”. Deci la operaţiile de schimb valutar băncile obţin venituri sau pierderi de la diferenţele de curs  a valutei. La procurarea valutei de către casele de schimb valutar se înregistrează formula contabilă:      Dt 1003 – suma în valută la cursul oficial şi echivalentul în lei la cursul oficial      Ct 1003 – suma în lei la cursul de cumpărareDiferenţa se înregistrează astfel:      Dt 4654 – cînd cursul de cumpărare > cursul oficial      Ct 4654 – cînd cursul de cumpărare < cursul oficialLa vînzarea valutei      Dt 1003 – suma în lei la cursul de vînzare      Ct 1003 – suma în lei la cursul oficialDiferenţa se înregistrează astfel:      Dt 4654 – în dependenţă de curs      Ct 4654 – în dependenţă de cursIdentificarea valutelor are loc în baza codurilor valutare : USD – 840, EUR – 978, MDL – 498RUR – 643, UAH – 980, RON – 642. Comisioanele la operaţiile de comercializare a valutei străine se reflectă la contul 4674. Dt 1003 Ct 4674  Banca prestează servicii de comercializarea valutei străine la cerea clientului. În acest scop solicitantul prezintă  băncii cererea de cumpărare sau de vînzare a valutei străine. În cerere se indică: denumirea titularului de cont; contul în lei şi cel valutar; suma tranzacţiei; cursul valutar; data. În baza cererii de cumpărare a valutei străine  se întocmesc înregistrările:Dt 2224 suma în lei la cursul de vînzare Ct 2224 suma în lei la cursul oficial În baza cererii de vînzare a valutei străine se întocmesc înregistrările:Dt 2224 suma în lei la cursul official Ct 2224 suma în lei la cursul de cumpărare Diferenţa de curs în urma comercializării valutei se reflectă la „4654”.La perceperea comisionului:  Dt 2224 Ct 4674Operaţiunile se reflectă în baza notei de contabilitate şi clintului i se eliberează extrasul de cont. Decontările internaţionale se efectuează în baza transferurilor bancare, acreditivelor bancare, incassoului documentar.      Pentru efectuarea decontărilor la operţiunile de export-import  băncile rezidente RM deschide conturi NOSTRO în băncile peste hotare. Pentru evidenţa contului NOSTRO se utilizează contul 1032”Contul nostro în bănci” în valuta ţării respective. De la contul nostro băncile pot efectua plasări în băncile străine. Pentru evidenţa acestora se utilizează grupele de conturi:Gr. 1060, 1070, 1090La efectuarea plasărilor: Dt 1060, 1070, 1090 Ct 1032La restiturea plasărilor: Dt 1032 Ct 1060, 1070, 1090La soldul contului NOSTRO şi la suma plasărilor banca poate primi dobînzi.La calculul dobînzii: Dt 1701, 1704, 1706, 1707 Ct 403, 406, 407, 409La încasarea dobînzilor: Dt 1032 Ct 1701, 1704, 1706, 1707 În cazul cînd banca nu dispune de mijloace suficiente pentru achitarea plăţilor ea poate primi împrumuturi  de  la alte bănci sau de la organizaţii financiare internaţionale.Împrumuturile se ţin la evidenţă în următoarele grupe de conturi: 203, 206, 209, 211, 212.La primirea împrumuturilor: Dt 1032 Ct 203, 206, 209, 211, 212Dobînda sporită la aceste împrumuturi se reflectă: Dt 503, 506, 509, 511, 512 Ct 2704, 2707, 2711, 2712 

Achitarea dobînzii:Dt 2704, 2707, 2711, 2712 Ct 1032 Băncile nerezidente pot deschide conturi în băncile rezidente în băncile RM se numesc LORO. Pentru evidenţa lor este destinat contul 2032.La dobînda calculată aferentă conturilor loro se întocmesc: Dt 5032 Ct 2701Achitarea dobînzii: Dt 2701 Ct 2032 Transferurile bancare la sumele de bani primite din străinătate pe numele unor persoane fizice care nu dispun de cont bancar, în contabilitate au loc înregistrările      Dt 1032, 1861 Ct 2805Banca îi deschide un cont persoanei fizice, apoi îl înştiinţează despre suma primită la eliberarea sumei primite    Dt 2805 Ct 1001 Ct 4679 – încasarea comisionului pentru deschiderea contului clientului La transferarea sumelor peste hoatre di numele persoanei fizice conform documentelor primare şi a declaraţiilor în contabilitate se înregistrează      Dt 1001 – pe numele persoanei care primeşte Ct 2805La efectuarea transferurilor: Dt 2805 Ct 1032 Ct 4679 În practica internaţională se utilizează acreditivul documentar de import-export. Acreditivul documentar – este un angajament în baza căruia banca acţionează la cererea unui client sau din partea băncii pentru a efectua o plată pentru o persoană terţă sau autorizează o altă bancă să negocieze contra documentelor stipulate în contractul de acreditiv. Suma acreditivului în valută se i-a la evidenţă la contul „6501” „Acreditivul”.

74. Contabilitatea operaţiilor de depozit

Depozit bancar reprezintă mijloacele băneşti încredinţate pentru păstrare unei bănci cu sau fără dobîndă stabilită. În practică bancară depozitele se clasifică după următoarele criterii :I. după timpul depozitării pînă la momentul retragerii resurselor:- Depozite la vedere – sunt mijloacele băneşti depuse în cont fără a indica termenul de păstrare cu sau fără dobîndă- Depozite la termen – sunt mijloacele băneşti depuse pe un termen fixat cu o dobîndă fixată în contracont ( termen scurt, termen mediu, termen lung ).- Depozite de economii – sunt mijloacele băneşti depuse de populaţie cu scopul păstrării sau economisiriiII. în dependenţă de categoriile de depunător: Depozite ale persoanelor fizice/juridice, Depozite ale băncilor comerciale.III. în funcţie de valută: Depozite în valută naţională, Depozite în valută străinăIV. conform modului de calculare şi achitare a dobînzii: Depozite la vedere şi conturi curente, Depozite fără dobîndă, Depozite cu dobîndă.  În contabilitatea bancară evidenţa depunerilor persoanelor fizice/juridice se efectuează în baza planului de conturi pe următoarele grupuri : 2220 - 2430 Concomitent cu întocmirea contractelor de depozit, contractul se i-a la evidenţă la contul memorandum „7502” „diferite valori şi documente”.Băncile comerciale primesc depozite de la clienţi În numerar: Dt 1001 Ct 2220-2430 Prin transfer: Dt 2224, 1031 Ct 2220-2430 Dobînda sporită ce urmează a fi plătită se calculează zilnic, dar se plăteşte lunar, trimestrial sau la anularea contractului şi se înregistrează în conturile de cheltuieli ale băncii. Dobînda sporită se calculează după formula              SxTxRd         unde, S – suma iniţială a depozitului      D=—————               T – timp pentru care se calculează dobînda            360x100%

Dobînda sporită se calculează înregistrîndu-se formula contabilă      Dt 5220-5430 Ct 2700Achitarea în numerar: Dt 2700 Ct 1001Achitarea prin transfer: Dt 2700 Ct 2224, 1031 În caz de anulare a contractului înainte de termen suma dobînzii nu se plateşte, iar suma dobînzii plătite pînă la anulare se reţine din suma depunerii de bază.În cazul depozitelor la termen pentru rezilierea contractului banca percepe amenzi sau penalizări: Dt 2722, 2725, 2728 Ct 4951 Băncile comerciale pentru a atrage clientul propun depozite cu dobînzi capitalizate, adică dobînda calculată lunar se adună la soldul contului de depozit. Dt 2700 Ct 2220-2430Rambursarea depozitului: Dt  2220-2430 Ct 1001, 2224, 2225, 1031 Ieşire 7502

75. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor băncii comerciale

Venituri – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor, care aduc la creşterea capitalului propriu. Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri, reduceri ale activelor sau de creştere a datoriilor care contribuie la diminuarea capitalului propriu. La fel ca şi veniturile şi cheltuielile entităţilor economice nefinanciare, veniturile şi cheltuielile aparţin activităţii operaţionale desfăşurate de bancă şi altor activităţi. Cheltuielile se recunosc dacă se respectă următoarele criterii:1) există o certitudine întemeiată privind diminuarea beneficiilor economice ale băncii;2) mărimea cheltuielilor poate fi evaluată în mod credibil. Cheltuielile se recunosc în baza următoarelor principii:1) contabilitatea de angajamente;2) prudenţa.  Conform principiului contabilităţii de angajamente, cheltuielile se recunosc în perioada în care au fost suportate, indiferent de momentul plăţii numerarului sau compensării sub altă formă. Conform principiului prudenţei, cheltuielile se recunosc astfel încît mărimea acestora să nu fie subevaluată. În contabilitatea băncii se înregistrează toate cheltuielile, inclusiv pierderile aferente perioadei de gestiune, indiferent de faptul dacă există sau nu posibilitatea recuperării acestora. Veniturile se recunosc, de regulă, separat pentru fiecare tranzacţie. În anumite situaţii, veniturile pot fi recunoscute pe componentele distincte ale unei tranzacţii. Veniturile şi cheltuielile aferente unora şi aceloraşi fapte economice se recunosc în aceiaşi perioadă de gestiune. Înregistrarea cheltuielilor se reflectă prin formula contabilă: Dt clasa 5 Ct conturi de datorii sau active consummate La finele anului conturile de cheltuieli se închid prin formula contabilă: Dt 3504 Ct Clasa 5Înregistrarea veniturilor se reflectă prin formula contabilă: Dt active sau drepturi intrate Ct clasa 4 La finele anului conturile de veniturii se închid prin formula contabilă: Dt Clasa 4 Ct 3504

Contabilitate în societăţile de asigurări

76. Organizarea contabilităţii în organizaţiile de asigurări

Rolul contabilităţii constă în asigurarea unei informaţii obiective şi veridice tuturor utilizatorilor, mai ales proprietarilor şi conducătorilor de întreprinderi. Contabilitatea reprezintă un sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare, generalizare a elementelor contabile (active, capital propriu, datorii, consumuri, cheltuieli, venituri, rezultate financiare şi fapte economice ale entităţii) şi de raportare financiară.  Conform Legii contabilităţii, entităţile organizează şi  ţin contabilitatea în baza sistemului de contabilitate complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete, simplificat în partidă dublă cu prezentarea situațiilor financiare simplificate şi în partidă simplă, fără prezentarea situațiilor financiare. Sistemul de contabilitate complet în partidă dublă, cu prezentarea situațiilor financiare complete este obligatoriu pentru: instituţiile publice; entităţile de interes public; entităţile în a căror capital social cota proprietarului persoană juridică, ce nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, depăşeşte 35%, cu excepţia organizaţiilor necomerciale; companiile fiduciare; entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor; organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut, alte instituţii financiare; casele de schimb valutar şi lombardurile; întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc. Elaborarea politicii de contabilitate constă în alegerea unui procedeu din cele propuse în fiecare standard de contabilitate, în fundamentarea procedeului ales, ţinându-se cont de particularităţile activităţii entităţii, şi în acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situațiilor financiare. Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportării situațiilor financiare conform Legii contabilităţii revine: organului executiv – în entitatea cu răspundere limitată; partenerilor – în entitatea a căreia proprietari au răspundere nelimitată; proprietarului – pentru întreprinzătorii individuali; conducătorului entităţii – în entităţile cu excepţia celor enumerate mai sus. Particularităţile specifice ale activităţii de asigurări condiţionează sarcinile principale ale contabilităţii acestor operaţiuni, care cuprind: Înregistrarea corectă şi prelucrarea datelor evidenţei contractelor de asigurare pe asigurarea

directă şi reasigurare pe asiguraţi, termeni de apariţie şi stingere a creanţelor acestora faţă de asigurător. Reflectarea în conturile contabile a operaţiilor ce ţin de asigurarea directă şi reasigurare în

corespundere cu legislaţia în vigoare. Reflectarea veridică şi completă conform legislaţiei în vigoare a veniturilor din activitatea

organizaţiilor de asigurare. Formarea rezervelor de asigurare în corespundere cu regulile stabilite de Autoritatea de

supraveghere a asigurărilor. Controlul asupra îndeplinirii obligaţiilor faţă de asiguraţi în corespundere cu contractele de

asigurare încheiate. Întocmirea veridică, deplină şi în termenii stabiliţi a informaţiei despre operaţiile efectuate în

activitatea de asigurare directă şi reasigurare, precum şi despre achiziţionarea şi utilizarea proprietăţii organizaţiilor de asigurare şi a obligaţiilor acestora. Punerea la dispoziţie a informaţiei necesare tuturor utilizatorilor, aşa ca proprietarii şi angajaţii

companiei, investitorii şi creditorii, organele fiscale şi alte organe de stat despre toate domeniile de activitate a organizaţiilor de asigurare în corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare. Prezentarea calitativă şi deplină a rapoartelor, pentru utilizatorii interni şi externi ai informaţiei

privind rezultatele financiare a activităţii organizaţiilor de asigurare, privind capacitatea pentru îndeplinirea la termen a obligaţiilor băneşti pentru plata despăgubirilor de asigurare, a altor sume asiguraţilor pe contractele de asigurare, coasigurare şi reasigurare, precum şi informaţiei referitor la situaţia pieţei de  asigurări în întregime.

Preîntâmpinarea şi neutralizarea pierderilor neproductive la toate etapele de circulaţie a mijloacelor economice indiferent de cauza apariţiei lor. Conform prevederilor legii contabilităţii faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposibil - nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului. Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare. Încheierea contractului de asigurare este confirmată prin remiterea de către asigurător, în termenul stabilit, a unui certificat, numit Poliţă de asigurare.Poliţa de asigurare în toate cazurile prezintă dovada intrării contractului de asigurare în vigoare. Contractul de asigurare, poliţa de asigurare şi documentele ce confirmă plata primei de asigurare sunt documentele  primare ce justifică înregistrarea în contabilitatea asigurătorului a veniturilor din asigurări, iar în contabilitatea entităţilor economice ce profită de aceste servicii, cheltuielile de asigurare.La moment de către CNPF sunt elaborate:-        Factura de prestare a serviciilor de asigurare-        Factura de prestare a serviciilor de intermediere în asigurări. Formularele documentelor primare interne se elaborează de către Societate de sine stătător și se aprobă de către Administratorul Societății (printr-un ordin intern – se practică ca anexă la Politica contabilă). Documentele primare după conținut trebuie să satisfacă cerințele minime prevăzute de legislația în vigoare. Planul de conturi reglementează modul de înregistrare a faptelor economice în conturile contabile ale societăților de asigurări conform prevederilor IFRS, altor reglementări contabile și acte normative naționale în domeniul.Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:1. Dispoziţii generale2. Nomenclatorul conturilor contabile

3. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile În capitolul I sînt prezentate modul general de clasificare şi simbolizare a conturilor contabile şi metodele de corectare a înregistrărilor contabile eronate. Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor de conturi, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile). În capitolul III sînt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi prezentate conturile corespondente pe fiecare cont sintetic. Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase: 1. Active imobilizate 2. Active circulante 3. Capital propriu 4. Datorii pe termen lung 5. Datorii curente 6. Venituri 7. Cheltuieli 8. Conturi de gestiune 9. Conturi extrabilanţiere

77. Contabilitatea operaţiilor din asigurarea directă

 Contractele de asigurare directă. Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condiţiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislaţiei în vigoare de către asigurători şi coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii. Conform condiţiilor de asigurare pe tipurile de asigurări benevole şi conform legii pe tipurile de asigurări obligatorii, cu acordul părţilor, se întocmeşte contractul de asigurare.Operațiile de bază cu privire la primele subscrise și decontările pe contractele de asigurare directă sunt următoarele:1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise de către asigurător pe contractele de asigurare directă:

 Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”2.    Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă  prin intermediarii în asigurări: Debit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale  intermediarilor pe prime subscrise” Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”3. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate la suma primelor de asigurare subscrise pe contractele de asigurare directă: Debit  611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate” (operaț. 1+ operaț. 2)4.    Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la asigurați:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 221 „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”5.    Încasarea primei de asigurare de către asigurător de la intermediari, în caz când prima de asigurare la încheierea contractului a fost achitată acestuia de către asigurat:  Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 222 „Creanțe curente ale intermediarilor în asigurări”, subcont 2221 ”Creanţe ale intermediarilor pe prime subscrise”6.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului la suma comisioanelor și onorărilor calculate intermediarilor în asigurări:  Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7121 ”Cheltuieli privind comisioanele și onorările intermediarilor în asigurări”Credit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”7.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind remunerările calculate angajaților secțiilor de vînzări:Debit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7122 ”Cheltuieli privind remunerarea angajaților aferente vânzărilor”Credit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”8.    Achitarea comisioanelor și onorărilor intermediarilor în asigurări pe primele de asigurare achitate asigurătorului conform condițiilor contractului de mandat:  Debit 524 „Datorii față de intermediari”, subcont 5241 ”Datorii privind comisioanele și onorările”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară” 

9.    Înregistrarea cheltuielilor asigurătorului privind asigurările sociale și asigurările obligatorii de asistenţă medicală la suma remunerărilor calculate angajaților secțiilor de vînzăriDebit 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7123 „Cheltuieli privind asigurările sociale și medicale din remunerările                   angajaților aferente vânzărilor” Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat”Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală” 10.  Contabilizarea reținerilor obligatorii din remunerările calculate angajaților asigurătoruluiDebit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”Credit 534 „ Datorii faţă de buget”, subcont 5342 ”Datorii privind impozitul pe venit din salariu”,Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5331 ”Datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat”Credit 533 „Datorii privind asigurările sociale şi medicale”, subcont 5332”Datorii faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală” 11.   Achitarea datoriilor față de personal privind retribuirea muncii de către asigurătorDebit 531 „ Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, subcont 5311”Datorii salariale”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”

Contractele de coasigurare. Obiectul asigurării poate fi asigurat în comun de câţiva asigurători, aceasta constituind o acţiune de coasigurare. În cazul coasigurării, drepturile şi obligaţiile sânt repartizate între asigurători potrivind unor corelări acceptate unanim. O dată cu încheierea acordului între coasigurători, unul dintre ei îi poate reprezenta pe ceilalţi în relaţii cu asiguratul, purtând răspundere proporţională părţii asumate. În baza acordului încheiat între coasigurători, unul dintre coasigurători este reprezentant sau partea ce administrează riscul din numele coasigurătorilor. Deci, coasigurătorul ce administrează riscul reprezintă interesele celorlalţi coasigurători pe toată perioada de acţiune a contractului de coasigurare. Operaţiile de bază reflectate în contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor şi în contabilitatea celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare sunt următoarele:1. Contabilizarea primei de asigurare la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în contabilitatea reprezentantului coasigurătorilor:Debit 221  „Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211 ”Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”– la suma totală a primei de asigurare pe contractul de coasigurare;Credit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise” – la suma primei de asigurare calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorul reprezentant pe contractul dat de coasigurare;Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6122 ” Comisioane din deservirea contractelor de asigurare” – la suma comisionului calculat coasigurătorului reprezentant conform condițiilor contractului de coasigurare;Credit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele subscrise aferente contractelor de coasigurare” –  la suma cotei primei de asigurare ce aparţine celorlalţi coasigurători, participanţi la coasigurarea riscului dat, proporţional răspunderii asumate.2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine coasigurătorului reprezentant conform răspunderii asumate:Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117 ”Modificarea rezervei de prime necâștigate”Credit 525 ”Rezerva de prime necâștigate”3.    Încasarea primei de asigurare de către reprezentant pe contractul de coasigurare de la asigurat:

Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2211„Creanţe ale asiguraților pe prime subscrise”– la suma achitată. 4. Plata primei de asigurare de către reprezentant celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare:Debit 522 „Datorii curente aferente contractelor de coasigurare”, subcont 5221„Datorii pe primele subscrise aferente contractelor de coasigurare” Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”- la suma primei de asigurare calculate proporţional cotei părţi a răspunderii asumate pe contractul dat de coasigurare.Contabilizarea primelor de asigurare subscrise la momentul intrării în vigoare a contractului de coasigurare în contabilitatea celorlalţi coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare se înregistrează prin următoarele operații:1. Contabilizarea primelor de asigurare subscrise pe contractul de coasigurare de către participanți:Debet 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de asigurare și coasigurare”Credit 611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6111 ”Prime brute subscrise”- la suma primei de asigurare calculată proporţional răspunderii asumate de către coasigurătorii ce participă la contractul dat de coasigurare.2. Înregistrarea rezervei de prme necâștigate pe contractul de coasigurare, la suma primei de asigurare ce îi revine participantului proporțional răspunderii asumate: Debit  611„ Venituri din primele de asigurare”, subcont 6117„Modificarea rezervei de prime necîștigate”Credit 525   ”Rezerva de prime necâștigate”3. Încasarea primei de asigurare de către coasigurători, participanţi la contractul de coasigurare de la reprezentant se înregistrează prin următoarea formulă contabilă:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară” Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2214 ”Alte creanțe aferente contractelor de asigurare și coasigurare”

Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare directă La survenirea cazului asigurat cu bunurile asigurate, plata de asigurare (paguba) se achită sub formă de despăgubire de asigurare, iar la survenirea cazului asigurat cu persoanele asigurate plata de asigurare se achită sub formă de indemnizaţie de asigurare. Plata sumelor de asigurare la survenirea  cazului asigurat se achită de către asigurător în limita răspunderii asumate sub formă bănească prin suma asigurată.  Sistemul de răspundere în asigurări prezintă principii de acoperire a daunelor, ce condiţionează corelaţia dintre suma de asigurare a bunurilor asigurate şi paguba reală, adică nivelul despăgubirii pagubei apărute. Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.

Contabilitatea cheltuielilor privind plăţile de asigurare și formarea rezervei de daune se înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:1. Formarea rezervei de daune nesoluționate de către asigurător la înregistrarea cererii asiguratului referitor la producerea evenimentului asigurat:Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezervei de daune nesoluționate”Credit 543 „Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”2. Înregistrarea cheltuielilor la suma despăgubirii de asigurare spre plată după finisarea examinării dosarului de daune de către asigurător (emiterea ordinului de plată):Debit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7111„Daune achitate pe asigurarea directă și coasigurare”Credit 541 „Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411 ”Datorii  față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată”3. Înregistrarea modificării (micșorării) rezervei de daune nesoluționate la suma despăgubirii de asigurare spre plată:Debet 543” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”Credit 711„Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7114 ”Modificarea rezerve de daune nesoluționate”La finele fiecărei perioade de raportare asigurătorul verifică rezerva de daune nesoluționate și sumele ce vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni se trec la datorii asociate contractelor de asigurare pe termen lung.4. Înregistrarea datoriei pe termen lung aferente rezervei de daune declarate, dar nesoluționate:Debet 543 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate”Credit 433„Rezerva de daune nesoluționate pe termen lung”, subcont 4331 ” Rezerva de daune declarate, dar nesoluționate pe termen lung”5. Achitarea plăţilor de asigurare asiguraţilor de către asigurător:  Debet 541„Datorii spre plată aferente cererilor de despăgubiri”, subcont 5411„Datorii față de asigurați aferente cererilor de despăgubiri spre plată”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 ”Numerar la conturi curente în valută străină”Principiile de acoperire a daunelor sunt prevăzute de condiţiile speciale de asigurare (la asigurarea obligatorie de lege) şi pot fi specificate în contractele de asigurare

Contabilitatea operaţiilor privind pretenţiile de regres în asigurări Conform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova asigurătorul, care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Legea „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, art. 29 „Acțiunea de regres” prevede cazurile cînd asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor și anume:a) accidentul a fost produs cu intenţie;b) în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus în stare de ebrietate sau sub influenţa stupefiantelor;c) persoana răspunzătoare de producerea accidentului care conducea autovehiculul fără permis de conducere sau cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere;d) persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu este inclusă în contractul de asigurare încheiat între posesorul autovehiculului şi asigurătorul de răspundere civilă auto, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.8 alin.(2) lit.b) a legii date, care prevede încheierea contractului fără

indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori);e) contrar prevederilor legale care reglementează circulaţia rutieră pe drumurile naţionale şi cele locale, persoana răspunzătoare de producerea accidentului a părăsit locul lui;f) utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului;g) accidentul a avut loc din vina autorului unei infracţiuni, care încearcă să fugă de urmărire. În practică pot fi întîlnite diferite situații și pe alte tipuri de asigurări. Operaţiile de circulaţie a sumelor privind pretenţiile de regres în contabilitatea societății de asigurări se înregistrează în modul  următor:1. Înregistrarea sumelor pe pretenţiile de regres înaintate de către societăţile de asigurări persoanelor vinovate ce au dat acord la restituire sau în caz când, instanța de judecată primește hotărîre cu privire la restituirea sumelor de daune achitate persoanelor păgubite de către persoana vinovată asigurătorului:Debit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și regres”Credit 613„Venituri din subrogare și regresuri”, subcont 6131 „Venituri din pretențiile de regres înaintate”2. Încasarea sumelor privind pretenţiile de regres de către asigurător:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și regres”Asigurătorul verifică (reclasifică) sumele pe pritențiile de regres înaintate la data de raportare și cele ce vor fi achitate într-o perioadă mai mare de 12 luni conform graficelor stabilite sau hotărârii de judecată se trec la alte creanțe pe termen lung aferente contractelor de asigurare.3. Înregistrarea creanței pe termen lung aferente contractelor de asigurare conform reclasificării creanțelor aferente operațiilor de subrogare și regres la data de raportare:Debet 171„Creanțe pe termen lung”, subcont 1712 „Alte creanțe pe termen lung  aferente contractelor de asigurare”  Credit 221„Creanţe curente ale asiguraților”, subcont 2212  „Creanțe aferente operațiilor de subrogare și regres”

Contabilitatea decontarilor pe contractele de asigurare încetate La rezilierea contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere civilă din culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile complete pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie de clasele de asigurare. După înregistrarea cererii de reziliere a contractului de asigurare, asigurătorul efectuiază calculele necesare conform prevederilor legale și restituie asiguratului, reasiguratului sau altei persoane ce s-a adresat prima de asigurare rămasă. Decontările pe contractele de asigurare reziliate până la expirarea termenului de valabilitate se înregistrează în contabilitatea asigurătorului prin următoarele formule contabile:1. Înregistrarea primelor de asigurare anulate pe contractele încetate:Debit 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6114„Prime de asigurare anulate”Credit 542„Datorii pe prime anulate” – subcontul este selectat în dependență de persoana ce are dreptul la solicitatea primei rămase după rezilierea contractului de asigurare.

2. Stingerea creanței asiguratului față de asigurător pe etapele neachitate, în caz dacă prima de asigurare conform condițiilor contractului de asigurare se achită în rate:Debet 542„Datorii pe prime anulate”Credit 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2211„Creanțe ale asiguraților pe prime subscrise”3. Înregistrarea veniturilor din comisioane aferente deservirii contractelor de asigurare, cînd asigurătorul prevede aceste plăți suplimentare în condițiile de asigurare în caz de rezeliere a contractului:Debet 221„Creanțe curente ale asiguraților”, subcontul 2213„Creanțe aferente deservirii contractelor de asigurare”Credit 612„Venituri din comisioane”, subcontul 6122„Comisioane din deservirea contractelor de asigurare”4. Achitarea primei anulate de către asigurător asiguratului:Debet 542„Datorii pe prime anulate”Credit 251„Numerar în casierie”, subcont 2511”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută națională”, subcont 2521„Numerar la conturi curente nelegat”,sauCredit 253 ”Numerar la conturi curente în valută străină”Restituirea primelor de asigurare prevăzute de lege se efectuează numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri de asigurare pe contract.

78. Contabilitatea operaţiilor de reasigurare

Organizaţia de asigurări, care nu-şi acoperă obligaţiile asumate în  contractele de asigurare din propriile mijloace şi rezerve, conform legislaţiei în vigoare, este obligată să garanteze îndeplinirea acestora pe calea reasigurării lor. Reasigurarea reprezintă cedarea parţială sau integrală a unor riscuri preluate de un asigurător, denumit reasigurat (cedent), unui alt asigurător, denumit reasigurător (cesionar), care, la rândul său, îşi asumă angajamentul să recupereze o parte corespunzătoare din despăgubirea de asigurare acordată de către cedent pe contractul de asigurare directă. Reasigurarea se clasifică în reasigurare proporţională şi reasigurare neproporţională.Reasigurarea proporţională prezintă divizarea, proporţional repartizării riscului între părţile contractului de reasigurare, a sumei asigurate, iar reasigurarea neproporţională este reasigurare prin care reasigurătorul (cesionarul) îşi asumă obligaţia de a efectua despăgubirea de asigurare, la producerea evenimentelor prevăzute în contractul de asigurare, în mărime ce depăşeşte reţinerea proprie a reasiguratului (cedentului).   Reasigurarea este un domeniu destul de specific al relaţiilor de asigurare, fapt reflectat şi prin termenii pe care îi utilizează. Procesul, ce ţine de transmiterea riscului, complet sau parţial, se numeşte risc de reasigurare, sau cesiune de reasigurare. În acest caz, reasiguratul, care transmite riscul, se numeşte cedent, iar reasigurătorul, care primeşte riscul – cesionar. Riscul, primit de către reasigurător de la reasigurat (de către cesionar de la cedent), deseori este transmis complet sau parţial altei organizaţii de asigurări. O astfel de transmitere ulterioară a riscului reasigurat se numeşte retrocesiune. Organizaţia de asigurări, care transmite riscul unei persoane terţe, se numeşte retrocedent, iar organizaţia de asigurări, care primeşte riscul în cauză – retrocesioner.   Scopul retrocesiunei este redistribuirea ulterioară a riscului, precum şi satisfacerea parţială a cerinţelor partenerului în obţinerea unui câştig în reasigurare. Redistribuirea riscului sub forma retrocesiunei se desfăşoară în acelaş mod, ca şi anterior în reasigurare, adică retrocedentul primeşte comisionul şi dreptul de participare în distribuirea veniturilor.Principalele forme ale contractelor reasigurării proporţionale sânt:

cotă-parte; excedentare; mixte (cotă şi excedent).

Principalele forme ale contractelor reasigurării neproporţionale sunt următoarele: excedent de daună; oprire de daună (Stop loss).

După condiţiile contractului excedent de daună, procesul reasigurării intră în vigoare numai atunci, când suma determinată a daunei pe riscul asigurat în rezultatul cazului de asigurare sau unui şir de cazuri de asigurare, ca urmare a acţiunii unuia şi aceluiaşi incident, va depăşi suma determinată. În urma cedării riscurile în reasigurare, cedentul are dreptul la anumite venituri în formă de: recompensă de comision; recuperări din reasigurare; tantiemă. Cheltuielile cedentului din operaţiile de transmitere a riscurilor în reasigurare constituie suma primei cedate pe riscurile transmise în reasigurare, pe care acesta este obligat să o achite reasigurătorului.Mărimea recompensei de comision, plăţilor de reasigurare, modul şi termenii aplicării tantiemei ca şi alte condiţii ale procesului de reasigurare se stabilesc de contractul de reasigurare. Venitul cedentului sub formă de comision obținut din transmiterea riscului în reasigurare este destinat pentru acoperirea  cheltuielilor de achiziție, cheltuielilor legate de distribuire și altor cheltuieli de administrare a contractelor de asigurare și de exploatare. Evidenţa analitică a creanțelor pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi pe fiecare risc transmis în reasigurare. În cazurile când contractele de reasigurare prevăd formarea depozitelor de prime, societatea cedentă în perioada de acţiune a contractului de reasigurare, formează acest depozit. Depozitele de prime pot fi formate în cazurile când situaţia financiară a cedentului nui permite achitarea daunelor pe contractele de asigurare direată, pe care riscul parțial sau integral este cedat în reasigurare, de sine stătător până la efectuarea plăţilor de către reasigurător în limita răspunderii sale.  Evidenţa analitică a depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare se ţine pe reasigurători şi tipuri de contracte de reasigurare. Operaţiile de bază ce  ţin de riscurile cedate în reasigurare în contabilitatea societății de asigurare cedentă se înregistrează prin următoarele formule contabile:1. Înregistrarea primelor cedate pe riscurile transmise în reasigurare:Debet 611„Venituri din primele de asigurare”, subcont 6113„Prime cedate pe riscurile transmise în reasigurare și retrocesie”Credit 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în reasigurare”2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în reasigurare”Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”. 3. Înregistrarea venitului cedentului la suma comisionului calculat pe riscurile cedate în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe riscurile cedate”Credit 612 „Venituri din comisioane”, subcont 6121„Comisioane primite de la reasigurători”4. Micșorarea datoriei cedentului pe primele cedate în reasigurare la suma comisionului calculat ce îi revine pe riscul cedat, în caz cînd contractul de reasigurare prevede expres compensarea creanţei reasigurătorului din contul datoriei cedentului pe un risc anumit:Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în reasigurare”Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2241„Creanțe aferente comisioanelor pe riscurile cedate”

5. Achitarea primei de asigurare pe riscurile cedate în reasigurare de către cedent reasigurătorului:Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5231„Datorii pe prime cedate în reasigurare”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară” La survenirea cazului asigurat, cedentul este obligat să anunțe reasigurătorul, iar acesta poate să participe în procesul de regularizare a daunei sau să încredințeze instrumentarea dosarului de daune cedentului, după caz. Cedentul poate să înregistreze în contabilitate recuperările calculate din riscurile transmise în reasigurare, conform condițiilor contractului de reasigurare, numai după ce reasigurătorul acceptă participarea la acoperirea daunei date. 6. Înregistrarea sumelor spre recuperare pe riscurile transmise în reasigurare în contabilitatea cedentului:Debet 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din reasigurare”Credit 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7113„Recompense de pagube încasate pe riscurile transmise în reasigurare” Creanța reasigurătorului aferentă recompensei de pagube pe riscul preluat poate fi stinsă din suma depozitului de prime format de cedent la momentul transmiterii riscului în reasigurare, în caz când contractul prevede aceste condiții. În caz contrar reasigurătorul este obligat să achite cedentului cota parte a daunei conform răspunderii asumate pe riscul primit în reasigurare și condițiilor prevăzute în contract.    7. Stingerea creanței reasigurătorului aferentă recompensei de pagube din suma depozitului de prime format la intrarea în vigoare a contractului de reasigurare, dacă condițiile acestuia prevede efectuarea operației date:Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din reasigurare”8. Încasarea de către cedent a recompensei de pagube achitate de reasigurător, în caz când contractul de reasigurare nu prevede stingerea creanței reasigurătorului din suma depozitului de prime:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 224 „Creanțe curente ale reasigurătorilor”, subcont 2242„Creanțe aferente recuperărilor din reasigurare”.9.  Reflectarea lunară a cheltuielilor cu costuri de finanțare de către societatea cedentă la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime format: Debet 717„Cheltuieli cu costuri de finanțare”Credit 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5132„Dobânzi aferente depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare”  La expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare societatea de asigurări cedentă restituie reasigurătorului depozitul de prime şi dobânda calculată conform condiţiilor reasigurării.10. Achitarea de către cedent reasigurătorului:

a) sumei depozitului de prime sau soldului acestuia (dacă au fost efectuate plăți de daune din suma depozitului):Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”, subcont 5131„Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”b) dobânzii calculate:Debet 513 „Depozite de prime pe riscurile cedate în reasigurare”5132„Dobânzi aferente depozitelor de prime pe riscurile cedate în reasigurare”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară” Reasigurătorul la realizarea operaţiilor ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare de asemenea ca și cedentul obţine venituri şi suportă anumite cheltuieli. Veniturile din operaţiile de reasigurare la reasigurător cuprind sumele rezultate din primele cedate pe riscurile primite în reasigurare şi sumele dobânzilor calculate pentru rezerva depozitul de prime acordat cedentului conform condiţiilor reasigurării la intrarea în vigoare a contractului. Cheltuielile suportate de către reasigurător ce ţin de primirea riscurilor în reasigurare constituie suma comisionului cedentului şi sumele pagubelor achitate pe riscurile primite în reasigurare în limita răspunderii asumate de către reasigurător. Evidenţa analitică a creanţelor reasiguraților privind riscurile primite în reasigurare se ţine pe fiecare cedent, pe termenele de formare şi achitare a creanţei pe fiecare contract de reasigurare. Evidenţa analitică a depozitului de prime pe riscurile primite în reasigurare (în caz când contractul de reasigurare prevede acordarea acestuia cedentului) se ţine pe cedenţi şi tipuri de contracte de reasigurare. Operaţiile de bază ce  ţin de riscurile primite în reasigurare în contabilitatea societății de asigurare cesionar (reasigurător) se înregistrează prin următoarele formule contabile:1. Înregistrarea primelor de asigurare pe riscurile primite în reasigurare:Debet 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime subscrise”Credit 611 „Venituri din primele de asigurare”, subcont 6112 „Prime subscrise pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”   2. Înregistrarea depozitului de prime pe riscurile primite în reasigurare acordat cedentului conform condiţiilor reasigurării:Debit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431pozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiuneCredit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231„Creanțe ale reasiguraților pe prime subscrise”3. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma comisionului calculat cedentului pe riscurile primite în reasigurare conform condiţiilor reasigurării:Debet 712 „Cheltuieli de achiziție aferente contractelor de asigurare”, subcont 7124„Cheltuieli legate de comisioane pe riscuri acceptate în reasigurare”Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”4. Stingerea datoriei reasigurătorului faţă de cedent la suma comisionului calculat acestuia în caz, cînd contractul de reasigurare prevede acestă condiție concret pe riscul dat:

Debet 523„Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5232 „Datorii aferente comisioanelor pe riscurile primite în reasigurare”Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime subscrise”5. Încasarea primei de asigurare de către reasigurător pe riscurile primite în reasigurare:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”Credit 223 „Creanțe curente ale reasiguraților”, subcont 2231 „Creanțe ale reasiguraților pe prime subscrise”6. Înregistrarea cheltuielilor reasigurătorului la suma recompensei de pagube calculare cedentului pe riscurile primite în reasigurare conform răspunderii asumate:Debet 711 „Cheltuieli cu cereri de despăgubire”, subcont 7112 „Recompense de pagube achitate pe riscurile primite în reasigurare”Credit 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente recuperărilor din reasigurare”7. Stingerea datoriei reasigurătorului din suma depozitului acordat cedentului la suma recompensei de pagube spre plată acestuia pe riscurile primite în reasigurare în caz, cînd contractul de reasigurare prevede efectuarea operației date:Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente recuperărilor din reasigurare”Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2431 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”8. Achitarea datoriei la suma recompensei de pagube pe riscurile primite în reasigurare spre plată de către reasigurător cedentului:Debet 523 „Datorii curente asociate contractelor de reasigurare”, subcont 5233„Datorii aferente recuperărilor din reasigurare”Credit 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauCredit 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauCredit 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”9. Înregistrarea lunară a venitului reasigurătorului la suma dobânzii calculate pe depozitul de prime acordat cedentului:Debet 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont 2432„Dobânzi aferente depozitelor de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” Credit 614 „Venituri din investiții” 10. Încasarea de către reasigurător la expirarea termenului de valabilitate a contractului de reasigurare:a)      suma depozitului de prime acordat cedentului pe perioada de acțiune a contractului de reasigurare sau soldul acesteia dacă au fost acoperite din suma acestuia daune pe riscurile primite în reasigurare:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numerar la conturi valutare în țară”

Credit 243„Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”, subcont 2431„Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” b)      dobânda calculată pe depozitul de prime acordat cedentului:Debet 251 „Numerar în casierie”, subcont 2511 ”Casa în monedă națională”,  sauDebet 252 „Numerar la conturi curente în valută naţională”, subcont 2521 ”Numerar la conturi curente nelegat”, sauDebet 253 „Numerar la conturi curente în valută străină”, subcont 2531 ”Numera conturi valutare în țară”Credit 243 „Depozite de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune” subcont, 2432„Dobânzi aferente depozitelor de prime pe riscurile primite în reasigurare și retrocesiune”  

Contabilitatea impozitelor

79. Sistemul Fiscal al Republicii Moldova

Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, prevăzute în legislaţia fiscală, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor. Conform concepţiei reformei fiscale în Republica Moldova obiectivele de bază ale fiscalităţii sunt sporirea încasărilor bugetare necesare pentru finanţarea programelor de stat şi dezvoltarea sferei serviciilor, stimularea dezvoltării economice şi concurenţei prin extinderea bazei de impozitare şi reducerea cotei impozitelor.Sistemul fiscal este o strategie unică în sistemul financiar al Republicii Moldova şi include următoarele elemente: Legislaţia fiscală; Sistemul de impozite şi taxe; Administrarea fiscală şi organele fiscale. Toate aceste verigi sunt strâns legate între ele, deoarece în baza legislaţiei fiscale activează aparatul fiscal, având ca scop utilizarea impozitelor ca surse de venit ale statului. Sistemul de impozite trebuie să asigure stabilitatea impozitelor şi taxelor, să propună un nivel optimal al fiscalităţii care nu ar stopa activitatea economica şi nu ar agrava situaţia materiala a populaţiei. Legislaţia fiscală este chemată să stabilească normele juridice de instruire a impozitelor şi sancţiunilor pentru nerespectarea disciplinei fiscale.În conformitate cu art. 3 al Codului Fiscal, Legislaţia Fiscală se compune din: Cod Fiscal; Alte acte normative  adoptate în conformitate cu acestea.

În baza legislaţiei fiscale, organele fiscale administrează procedurile fiscale având ca scop colectarea impozitelor şi taxelor, acestea din urmă constituind surse de venit ale statului. Organizarea activităţii şi funcţionarea organelor fiscale sunt reglementate de Codul Fiscal al Republicii Moldova. Organele care exercită atribuţii de administrare fiscală sunt: Organele fiscale;Centru Naţional Anticorupţiei; Organele vamale; Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor şi alte organe abilitate conform legislaţiei.Organele fiscale  sunt constituite din: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor; Inspectoratele Fiscale de Stat teritoriale.

Sistemul de impozite  reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi, concepute în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare. Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi alte acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public naţional. Impozitul  este o plata băneasca obligatorie cu titlu gratuit (nerambursabil), efectuata atât de persoane fizice cît şi de persoane juridice din veniturile şi averea lor la bugetul statului sau la bugetele locale, în mărimea şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.

Taxa  este o plată obligatorie cu titlu gratuit, efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţiile publice, care nu este impozit.În conformitate cu art. 6  al Codului Fiscal al RM, impozitele şi taxele percepute în RM sunt:-   impozitele şi taxele generale de stat;-   impozitele şi taxele locale.Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:a) impozitul pe venit;b) taxa pe valoarea adăugată;c) accizele;d) impozitul privat;e) taxa vamală;f) taxele rutiere.Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:a) impozitul pe bunurile imobiliare;b) taxele pentru resursele naturale;c) taxa pentru amenajarea teritoriului;d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);f) taxa de aplicare a simbolicii locale;g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;h) taxa de piaţă;i) taxa pentru cazare;j) taxa balneară;k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale);l) taxa pentru parcare;q) taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor;s) taxa pentru dispozitivele publicitare.Relaţiile ce ţin de toate impozitele şi taxele enumerate mai sus se reglementează de Codul Fiscal şi de alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea.Impozitele ţi taxele enumerate se bazează pe următoarele principii:a) neutralitatea impunerii – asigurarea prin legislaţia fiscala a condiţiilor egale investitorilor, capitalului autohton şi străin;c) echitatea fiscală – tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale;d) stabilitatea fiscală – efectuare a oricăror modificări şi completări ale prevederilor legislaţiei fiscale nemijlocit prin modificarea şi completarea Codului Fiscal;e) randamentul impozitelor – perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de cheltuieli, cît mai acceptabile pentru contribuabili.La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină următoarele elemente:1. obiectul impunerii – reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării impozitului şi

poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Ca obiect al impozitului poate fi:

- venitul (profitul) agenţilor economici şi persoanelor fizice;- averea (bunurile) care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;- cheltuielile (consumul) care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată;- actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de înregistrare (eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte);2. subiectul impunerii (contribuabilul) – sunt persoanele juridice şi fizice, care practică activitate de întreprinzător în RM, precum şi persoanele juridice şi fizice rezidente, care obţin venit din investiţii şi venit financiar din sursele aflate în afara RM;

3. sursa de plată a impozitului sau taxei – sursa din care se achită impozitul sau taxa (salariu, profit, dividende);4. unitatea de impunere – reprezintă unitatea de măsura în care se exprimă obiectul impozabil (lei – în cazul veniturilor, m2 sau ha în cazul impozitului funciar, capacitatea cilindrică la mijloacele de transport;5. cota (cotele) de impunere – cuantumul unitar al impozitului sau taxei în raport cu obiectul impozabil. Impozitul poate fi stabilit în cotă fixă (este o sumă absolută invariabila pe unitatea de măsură) sau cote procentuale ( este un procent de impozit asupra bazei de calcul);6. termenul de achitare a impozitelor sau taxelor – perioada în decursul căreia contribuabilul este obligat să achite impozitul sau taxa sub formă de interval de timp sau zi fixă a plăţii;7. facilităţile (înlesnirile) fiscale – elemente de care se ţine seama la estimarea obiectului impozabil, la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia. Pentru prezentarea mai clară a esenţei contabilităţii fiscale este necesar de a evidenţia deosebirile şi asemănările dintre sistemul contabil şi cel fiscal.La temelia sistemului de raporturi între contabilitate şi fiscalitate în RM stau următoarele atribute: Baza informaţională unică; Terminologia unică; Planul de conturi unic; Baze normative diferite.

Sistemul contabil şi cel fiscal se deosebesc nu numai prin baza normativă, ci şi printr-un şir de alte criterii.Criteriile de comparare dintre sistemul contabil şi fiscal în RM

Criteriul Sistemul contabil Sistemul fiscal

Scopul sistemului

Prezentarea informaţiei contabile obiective privind situaţia patrimoniului şi rezultatul financiar al activităţii entităţii economice

Determinarea corectă a venitului impozabil, impozitului pe venit şi a altor impozite şi taxe, transferarea completă şi la timp a acestora la buget

Sarcinile de baza

Înregistrarea cronologica şi sistematică, prelucrarea informaţiei cu privire la patrimoniu

Colectarea, reflectarea şi prelucrarea sistematică a informaţiei privind datoriile fiscale ale entităţilor economice

Baza normativa

Legea contabilităţii, SNC, Planul general de conturi contabile

Legea privind bazele sistemului fiscal; Codul fiscal, Legea bugetului pe anul respectiv, Regulamente, Instrucţiunile şi scrisorile Ministerului Finanţelor

Utilizatorii de informaţii

Interni: administraţia, contabilii;Externi: fondatorii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale, mass-media, organele de statistică, etc.

Organele fiscale, organele de stat de control

Etalonul de măsurare

Valoric, natural, convenţional Valoric

Forma de evidenţă

Jurnal-order, automatizată, pe registre, simplificată, etc.

Registre şi forme elaborate de Organul Fiscal 

Componenţa rapoartelor

Bilanţul contabil, Situaţia de profit şi pierderi, Situaţia fluxurilor de numerar, Situaţia modificărilor capitalului

Declaraţiile fiscale, rapoarte pe tipuri de impozite, note de informare, fisele personale, borderourile de calcul

propriu, anexele

Modul de reflectare a operaţiilor economice

Sistemul de înregistrare dubla în conturile contabile

Ţinerea evidenţei analitice în registre speciale fără utilizarea dublei înregistrări 

Perioada de raportare

Semestrial, anual Lunar, trimestrial, anual – în funcţie de termenele indicate de Organul Fiscal

Principiile de baza

Continuitatea activităţii, prudenţa, contabilitatea de angajamente, permanenţa metodelor, necompensarea, importanţa relativă, prioritatea conţinutului asupra formei

Universalitatea, echitatea, obligativitatea, egalitatea, nediscriminarea, neutralitatea, impersonalitatea, simplitatea.

 

80. Contabilitatea impozitului pe venit

Impozitul pe venit este o parte componentă a sistemului impozitelor şi taxelor generale de stat care constituie o sursa de reglementare a veniturilor sistemului bugetar. Modul de calculare, achitare şi administrare a impozitului pe venit în Republica Moldova este reglementat de Titlul II „Impozitul pe venit” al Codul Fiscal, iar modul de contabilizare – SNC  ”Cheltuieli” şi Planul de conturi.Subiecţi ai impuinerii cu impozitul pe venit sunt: persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de

întreprinzător, precum şi persoanele care practică activitate profesională, care, pe parcursul perioadei fiscale, obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova; persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de

întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;Obiect al impunerii îl constituie venitul impozabil determinat ca diferenţă dintre venitul brut (inclusiv facilităţile) obţinut din toate sursele de către orice persoană fizică sau juridică şi deducerile la care are dreptul această persoană.Cotele de impozitare pentru anul 2015 sunt:a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 27 852 lei;- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 27 852 lei;b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;d) pentru agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii - în mărime de 3% venitul din activitatea operaţională.Conform prevederilor Codului Fiscal entitatea economică poate înregistra atît venituri impozabile cît şi venituri neimpozabile. Drept surse de venituri impozabile ce se includ în venitul brut pot fi:a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare; b) venitul de la activitatea societăţilor obţinut de către membrii societăţilor şi venitul obţinut de către acţionarii fondurilor de investiţii; c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare; d) venitul din chirie (arendă); e) creşterea de capital; f) venitul aferent provizioanelor neutilizate conform art.24 alin.(16), art.31 alin.(6); g) venitul obţinut sub formă de

dobîndă; h) royalty (redevenţe); i) dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi; etc În venitul brut nu se includ următoarele tipuri de venituri (art.20 al Codului Fiscal):a) anuităţile sub formă de drepturi de asigurări sociale; b) despăgubirile şi indemnizaţiile unice primite, conform legislaţiei, în urma unui accident de muncă sau în urma unei boli profesionale, de salariaţi ori de moştenitorii lor legali; c) plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate; e) bursele elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate la învăţămînt postuniversitar sau la învăţămînt postuniversitar specializat la instituţiile de învăţămînt de stat şi particulare, în conformitate cu legislaţia cu privire la învăţămînt, stabilite de aceste instituţii de învăţămînt, precum şi bursele acordate de către organizaţiile filantropice, cu excepţia retribuţiei pentru activitatea didactică sau de cercetare, indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti angajaţi la lucru, conform repartizării, în localităţile rurale; f) pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii; g) indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei; h) compensaţiile nominative plătite păturilor insuficient asigurate, social vulnerabile ale populaţiei, precum şi prestaţiile de asigurări sociale, care nu sînt achitate sub formă de anuităţi; etc.  Sistemul Contabil din RM defineşte 2 noţiuni de bază la determinarea datoriei (creanţei) privind impozitul pe venit:-       rezultatul financiar contabil;-       rezultatul financiar impozabil. Rezultatul financiar contabil numit şi venit contabil reprezintă profitul pînă la impozitare, determinat conform cerintelor SNC şi principiilor de bază ale contabilităţii. Venitul (pierderea) contabil este egal cu diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. La sfirşitul anului de gestiune conturile de venituri şi cheltuieli se închid prin trecerea veniturilor şi cheltuielilor acumulate în contul 351”Rezultat financiar total”. Venitul contabil serveşte drept bază pentru calculul venitului impozabil. Venitul impozabil este determinat în baza venitului contabil corectat cu un numar de ajustări impuse de legislaţia fiscală. Acest rezultat nu se reflectă în formule contabile. Se calculează o singură data în an, la sfirşitul acestuia şi se prezintă în Declaratia cu privire la impozitul pe venit ce practica activitate de antreprenor (VEN 12).Venitul impozabil = venitul contabil + ajustarile (corectarile) veniturilor – ajustarile (corectarile) cheltuielilorMărimea venitului contabil diferă de cea a venitului impozabil deoarece regulile contabilităţii financiare de constatare şi măsurare a cheltuielilor şi veniturilor diferă de cele ale Codului Fiscal ceea ce genereaza anumite diferente. Cauze de aparitie a diferentelor:a)  Cauze pentru venituri:1. În contabilitate se recunosc toate veniturile, pe cînd în scopuri de impozitare există venituri

impozabile şi neimpozabile.2. Nu coincide perioada de gestiune la recunoaşterea venitului, adică în contabilitate se constată

într-un an pe cînd în scopuri de impozitare în alt an.3. Există diferite metode de determinare a venitului. Asemenea situaţii apar în cazul donaţiilor,

schimbului de active, sponsorizării. În contabilitate venitul se evalueaza la valoarea venală, în scopul de impozitare – valoarea de piaţă.4. Există diferite surse sub aspect teritorial de obţinere a veniturilor cum ar fi venitul obţinut pe

teritoriul RM şi venitul obţinut în afara teritoriului RM.b)  Cauze pentru cheltuieli:1. În contabilitate se recunosc toate cheltuielile, pe cînd în scopuri de impozitare

există cheltuieli deductibile şi nedeductibile: cheltuielile personale şi familiale; penalităţi şi amenzi pentru încălcarea legislaţiei privind impozitele şi taxele, etc. 2. Există cheltuieli limitate fiscal: cheltuieli de delegatii; cheltuieli de reprezentanţă (0,5% din venitul din vînzarea mărfurilor şi 1% de la celelalte venituri); cheltuieli de reparaţie a mijloacelor fixe (15% din baza valorica la începutul anului a categoriei de proprietate reparate); cheltuieli de

asigurare în limitele prevăzute de Guvern; cheltuieli neconfirmate documentar (0,2% din venitul impozabil); cheltuieli privind dobînzile; cheltuieli suportate şi determinate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, conform modului stabilit de Guvern. 3. Nu coincide perioada de gestiune la constatarea cheltuielilor. 4. Exista diferite reguli si metode de calculare a cheltuielilor. În special acestea se referă la determinarea amortizării acticelor imobilizate (mijloace fixe). Din cauza faptului ca regulile și principiile în contabilitate sunt diferite de cele fiscale face să apară diferențe care reprezintă suma abaterilor dintre mărimea cheltuielilor și veniturilor recunoscute în contabilitate și mărimea acelorași cheltuieli și venituri recunoscute în scopul impozitării. În funcție de influența pe care o exercită asupra venitului impozabil (pierderii fiscale) al perioadei de gestiune curentă și viitoare, sunt diferențe:-  permanente (care nu influentează în viitor);-  temporare (influentează în viitor asupra venitului impozabil). Diferențele permanente  apar în cazul în care unele elemente de venituri și cheltuieli luate în calculul venitului (pierderii) contabil determinat conform SNC, nu se constată sau se limitează de Codul Fiscal. Ele influențează numai asupra venitului impozabil și situațiile financiare ale peroadei de gestiune curente, fără a avea un impact asupra rezultatelor perioadelor viitoare. Diferenţele temporare apar în cazurile în care perioadele de recunoaştere a cheltuielilor și veniturilor în scopuri contabile şi fiscale nu coincid. Diferenţele temporare apar într-o perioadă de gestiune şi se decontează pe parcursul uneia sau a câtorva perioade de gestiune viitoare, în care agentul economic îndeplineşte cerinţele Codului Fiscal privind recunoaşterea cheltuielilor și veniturilor.Diferențele temporare influentează mărimea venitului impozabil atât al perioadei de gestiune curente, cât și al perioadei de gestiune viitoare.Astfel de diferențe se referă la: În funcţie de influenţa, pe care o exercită asupra rezultatului fiscal al perioadelor de gestiune viitoare, diferenţele temporare se subdivizează în diferenţe impozabile şi deductibile. Diferenţele temporare impozabile (care în viitor se adună) se ivesc în cazurile cînd:a) suma veniturilor constatate în contabilitatea financiară depăşeşte suma veniturilor constatate în scopuri fiscale;b) suma cheltuielilor  constatate în contabilitatea financiară  este mai mică decît suma cheltuielilor constatate în scopuri fiscale. Diferenţele temporare deductibile ( în viitor se scad) apar în cazul cînd:a) suma veniturilor constatate în contabilitatea financiară este mai mică decît suma veniturilor constatate în scopuri fiscale;b) suma cheltuielilor constatate în contabilitatea  financiară depăşeşte suma cheltuielilor constatate în scopuri fiscale.În contabilitatea financiară nu există conturi pentru evidența diferențelor permanente și temporare. Însă în decursul anului de gestiune, pentru calcularea și evidența veniturilor neimpozabile și cheltuielilor limitate sau nedeductibile fiscal pot fi utilizate în evidența analitică subconturi distincte, fișe sau borderouri speciale, dacă entitatea poate determina diferența la data apariției ei.

Cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit cuprind suma totală a cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit luat în considerare la calcularea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune. Componenţa, modul de determinare şi de evidenţă a acestor cheltuieli sunt reglementate de prevederile SNC ”Cheltuieli” şi Codul Fiscal. Cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit curent reprezinta sumele impozitului care urmeaza a fi achitate sau recuperate în anul de gestiune curent şi includ:-  datorii curente privind impozitul pe venit – reprezintă suma impozitului pe venit calculată în perioada de gestiune curentă.

-  creante curente privind impozitul pe venit - reprezintă suma creanţei bugetului de stat aferentă impozitului pe venit, care urmeaza să fie recuperată entităţii economice în perioada de gestiune curentă. Pentru evidenţa cheltuielilor (economiei) aferente impozitului pe venit este destinat contul de activ 731"Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit". În cursul anului de gestiune în debitul contului 731 „Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit” se reflectă calcularea datoriilor curente privind impozitul pe venit, precum şi sumele impozitului pe venit achitate în rate la buget, iar în credit trecerea la finele anului de gestiune a cheltuielilor privind impozitul pe venit la rezultatul financiar total. Conform legislaţiei în vigoare, agenţii economici sînt obligaţi să achite, nu mai tîrziu de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu 1/4 din:a) suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit, pentru anul respectiv; saub) impozitul ce urma să fie plătit, pentru anul precedent. La calcularea şi achitarea impozitului pe venit în rate se întocmeşte următoarea formulă contabilă: Achitarea sumei impozitului pe venit trimestrial în rate: Dt 225 Ct 242Cheltuielile efective aferente impozitului pe venit se determină la sfârşitul anului. La calcularea sumei efective a cheltuielilor privind impozitul pe venit se întocmesc următoarele formule contabile:1. Reflectarea sumei datoriilor curente privind decontările cu bugetul aferente impozitului pe venit: Dt 731 Ct  534 2. Trecerea în cont a sumelor avansurilor privind impozitul pe venit: Dt 534 Ct 2253. Achitarea datoriilor faţă de buget privind impozitul pe venit: Dt 534 Ct 2425. La finele anului de gestiune contul 731 se închide prin formula contabilă: Dt 351 Ct 731 Diferenţa temporară impozabilă: Dt 731 Ct 428 Diferenţa temporară deductibilă: Dt 172 Ct 731 Impozitul pe venit se reține la sursa de plată din următoarele plăți:- salarii și alte achitate de patron angajaților (7% sau 18% în funcție de mărimea venitului impozabil);- dividente achitate acționarilor, inclusiv  în cazul dividendelor achitate prealabil pe parcursul perioadei fiscale:  6% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia celor aferente

profitului nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;  15% din dividende, inclusiv sub formă de acţiuni sau cote-părţi, aferente profitului

nerepartizat obţinut în perioadele fiscale 2008–2011 inclusiv;  15% din suma retrasă din capitalul social aferentă majorării capitalului social din

repartizarea profitului net şi/sau altor surse constatate în capitalul propriu între acţionari (asociaţi) în perioadele fiscale   2010–2011 inclusiv, în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social;

-  royalty achitate în folosul persoanelor fizice 12%;-  dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia celor efectuate în folosul întreprinzătorilor individuali şi al gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi să achite ca parte a impozitului o sumă egală cu 15%;-  plăți efectuate în favoarea persoanelor fizice rezidente, cu excepția  deţinătorilor de patente de întreprinzător, gospodăriilor țărănești, întreprinzătorilor individuali, a cabinetului avocatului, a notarului public, a executorului judecătoresc, a biroului individual al mediatorului ( 7%);-   cîștigurile de la jocurile de noroc: 8% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la campaniile

promoţionale şi/sau din loterii; 18% din cîştigurile de la campaniile promoţionale şi/sau din loterii, în partea în care

valoarea fiecărui cîştig depăşeşte 10% din scutirea personală, dar nu depăşeşte 50 mii lei;

25% din cîştigurile de la campaniile promoţionale şi/sau din loterii, în partea în care valoarea fiecărui cîştig este egală sau depăşeşte 50 mii lei.

Evidenţa sintetică  a impozitului pe venit reţinut la sursa de plata se contabilizează  în mod diferit la beneficiar şi plătitor. Impozitul  pe venit reţinut la sursa de plată la plătitor se contabilizează ca datorii faţă de buget în creditul contului de pasiv 534”Datorii față de buget", iar la beneficiarul plăţii – ca creanțe ale bugetului în debitul contului 225 "Creanţe ale bugetului". Contabilitatea impozitului pe venit reținut din salarii La   calcularea   impozitului   pe   venit   din   suma   veniturilor îndreptate spre plată angajaţilor se iau în consideraţie tipurile şi mărimea scutirilor la impozitul pe venit de care beneficiază angajaţii.    Scutirea reprezintă suma care la calcularea venitului impozabil se scade din venitul brut al contribuabililor. Conform art. 33-35 al Codului Fiscal persoana fizică (rezidentă) are dreptul la următoarele scutiri:1. scutirea personală – care constituie 9 516 lei pe an;2. scutire personală majoră – ce constituie 14 148  lei pe an și se acordă persoanei care:3. scutirea pentru soț sau soţie (matrimonială) –în mărime de 9 516 lei anual. 4. scutire pentru persoanele întreținute care constituie 2 124 lei anual pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 9 516 lei anual.Vimpoz = Vbrut – Scutire - CAS(6%) – CAM(4%)Calculul salariilor, venitului impozabil și impozitului pe venit se face în bază cumulativă, de la începutul anului sau de la momentul angajării la serviciu, în Fișa personal.  Dt  531  Ct 534 5342   Agentul economic care a efectuat reținerea impozitului pe venit este obligat în termen de o lună de la încheierea lunii în care au fost efectuate plățile să prezinte organului fiscal teritorial Declaratia cu privire la impozitul pe venit retinut la sursa de plata (forma IRV 09)  pentru luna raportată și în termen de 30 zile după expirarea anului fiscal Nota de informare privind impozitul pe venit reținut din salariile lucrătorilor (IAL 09) pentru anul fiscal expirat. Contabilitatea impozitului pe venit retinut la plata dividentelor Agentul economic achită dividende acționarilor săi din venitul rămas după  impozitare.La plata dividendelor pe parcursul anului fiscal agentul economic achită ca parte a impozitului o sumă egală cu 12% din profitul anului în curs. Inregistrările contabile aferente impozitului pe venit calculat și achitat din dividende intermediare:1. Reflectarea impozitului pe venit (12%) calculat din dividendele intermediare:Dt 2251   Ct 5341    2. Reflectarea impozitului pe venit reținut la sursa de plată din dividendele intermediare: Dt 5361 Ct 53433. Transferarea impozitului pe venit la buget: Dt 5341, 5343 Ct 242 4. Trecerea în cont la sfărșitul anului de gestiune a sumei impozituluipe venit (12%) reținut din dividendele intermediare: Dt 5341 Ct 2251 Inregistrările contabile aferente impozitului pe venit calculat și achitat din dividende achitate din venitul rămas după  impozitare:1. Reflectarea impozitului pe venit reținut la sursa de plată din dividende: Dt 5361 Ct 53432. Transferarea impozitului pe venit la buget: Dt 5343 Ct 242 O etapă importantă la calcularea şi contabilizarea impozitului pe venit este determinarea corectă a diferenţelor privind activele uzurabile. Activele uzurabile includ: imobilizări necorporale; mijloace fixe; resurse naturale. În contabilitatea financiara şi în scopuri de impozitare se folosesc diferite metode de calculare a amortizării: metoda liniară; metoda unităţilor de producţie; metoda de diminuare a soldului. În contabilitate suma amortizării mijloacelor fixe se determină pentru fiecare obiect în parte, începînd cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost dat în exploatare mijlocul fix.Calculul amortizării  în scopuri de impozitare are loc o singură data la sfirșitul anului de gestiune, în conformitate cu cerințele:

Codului fiscal al RM; Regulamentului cu privire la modul de evidență si calculare a uzurii mijloacelor fixe în

scopul impozitării. În scopuri de impozitare ca obiect de calculare a uzurii servesc mijloacele fixe folosite in activitatea de intreprinzator si supuse uzurii. Conform Regulamentului cu privire la modul de evidență și calculare a uzurii mijloacelor fixe în scopul impozitării, mijlocele fixe supuse uzurii se grupează în cinci categorii de proprietate, fiecăreia din ele fiind atrbuită o normă de uzură: I – 5%; II – 8%; III – 12,5%; IV – 20%; V – 30%. Fiecare categorie de proprietate reprezintă o totalitate de mijloace fixe asemănătoare după durata de funcționare utilă grupate conform Catalogului mijoacelor fixe și activelor nemateriale.Pentru atribuirea obiectului la una din categoriile de proprietate este necesar de a determina un coeficient Ca care reprezintă valoarea criteriului de atribuire a mijlocului fix la categoriile de proprietate.Ca = 200 ani / DFU (conform Catalogului)Durata de funcționare utilă a mijloacelor fixe de toate categoriile poate fi sporită sau redusă pînă la 25% față de durata stabilită în Catalog. Pentru mijloacele fixe raportate la categoria de proprietate I calcularea uzurii se face pentru fiecare obiect în parte, iar pentru mijloacele fixe raportate la categoriile de proprietate II-V calcularea uzurii se efectuează prin aplicarea normei de uzură la întreaga bază valorică a categorie respective. Uzura în scopuri fiscale se detemină prin înmulțirea bazei valorice a mijloacelor fixe la sfîrșitul anului de gestiune la norma de uzură respectivă: Uf = Bf *Nu / 100unde,  Uf – uzura calculată în scopuri fiscale; Bf – baza valorică a mijlocelor fixe la sfîrșitul anului de gestiune; Nu – norma de uzură a categoriei de proprietate, %Bf = Bi + S intr +/- Sc – S ieșirunde, Bi – baza valorică a mijloacelor fixe la începutul anului de gestiune a categoriei de proprietate respective, se determină ca diferența dintre baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrșitul anului de gestiune precedent și suma uzurii anului precedent; S intr – suma intrărilor de mijloace fixe; S c – suma corectărilor; S ieșir – suma mijloacelor fixe ieșite În scopuri de impozitare uzura se determină într-un document de formă tipizată stabilită prin regulement numit Registrul de evidență a mijloacelor fixe pe categorii de proprietate și uzurii acestora în scopul impozitării Rezultatele financiare negative ale entității economice în baza prevederilor SNC și Codului Fiscal pot fi clasificate în: pierdere contabilă - se determină în contabilitate prin închiderea conturilor claselor VI

Venituri și VII Cheltuieli, cu excepția contului 731 Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit; pierderea neacoperită -   se determină în Situaţia de profit şi pierderi după

închiderea contului 731 Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit. Ea se determină la contul 351 Rezultatul financiar total prin închiderea la contul 333 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune pe rîndul 120 Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune; pierderea fiscală - se determină în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce

practică activitate de întreprinzător care se obţine exclusiv în urma corectărilor venitului sau pierderii contabile cu ajustările veniturilor şi cheltuielilor în scopuri de impozitare.  Conform art. 32 al Codului Fiscal, entitățile economice beneficiază de o facilitate pe o perioadă de 3 ani care constă în utilizarea pierderii fiscale la reducerea venitului impozabil. Pierderile fiscale pot fi utilizate: dacă s-au format după 1 ianuarie 1998 - data intrării în vigoare a Codului Fiscal și a SNC. numai dacă a fost înregistrat un venit impozabil în anul utilizării lor. în termen de trei ani începînd cu anul următor în care s-au format. Suma neutilizată a

pierderii fiscale pestre trei ani se utilizează;

în mărime egala cu 1/3 din din suma acestora corespunzător fiecărui an. Dacă partea pierderii fiscale în mărime de 1/3 este mai mare decît venitul impozabil în anul utilizării pierderii, aceasta se utilizează numai în limita venitului impozabil, fără a fi trecută pentru perioadele viitoare.În contabilitate, pierderile fiscale se reflectă la contul extrabilanţier 924 Pierderi fiscale, în desfăşurarea analiticii pe anii de formare în sopul controlului corectitudinii utilizării pierderii în fiecare an. În debitul contului se reflectă suma pierderii fiscale formate, iar în credit suma pierderii fiscale utilizate sau anulate în cazul expirării perioadei de trei ani. În contabilitate pierderile fiscale nu se reflectă, fiind calculată numai în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitate de întreprinzător. La întocmirea situaţiilor financiare o deosebită importanţă are determinarea sumei efective a cheltuielilor (economiei) privind impozitul pe venit. Calcularea şi reflectarea cheltuielilor (economiei) privind impozitul pe venit se face prin Declaraţia cu privire la impozitul pe venit.Dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit îl au toţi contribuabilii.Sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:1. persoanele fizice rezidente care au obligaţia privind achitarea impozitului;2. persoanele juridice rezidente, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice,

indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;3. formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, indiferent de prezenţa obligaţiei

privind achitarea impozitului;4. reprezentanţa permanentă a nerezidentului în RM, indiferent de prezenţa obligaţiei privind

achitarea impozitului. Declaraţia cu privire la impozitul pe venit se completează în conformitate cu procedura stabilită de Guvern, potrivit formei aprobate de acesta, şi se prezintă organului fiscal nu mai tîrziu de 31 martie a anului următor anului de gestiune.

81. Contabilitatea taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoare adăugată este o formă de colectare la buget a unei părţi din valoarea produselor finite, mărfurilor comercializate, serviciilor prestate, care sunt supuse impozitării pe teritoriul ţării, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor importate în ţară. Obiecte impozabile ale taxei pe valoarea  adaugată constituie:a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;b) importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice. Subiect impozabil (plătitor de TVA) poate fi o persoană juridică şi/sau fizică care desfăşoară activitate de întreprinzător, nerezidenții care desfășoară activitate de întreprinzător în RM prin intermediul reprezentanței permanente care sunt înregistrați sau trebuie să fie înregistrați în calitate de plătitori de TVA. Subiectul impozabil este obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA dacă pe parcursul a 12 luni consecutive a efectuat livrări de mărfuri, servicii în valoare mai mare de 600 000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de TVA. Dacă acest plafon a fost atins, subiectul respectiv este obligat să înștiințeze oficial organul fiscal prin completarea unui formular special şi să se înregistreze nu mai târziu de ultima zi a lunii în care a depăşit plafonul stabilit. Subiectul se consideră înregistrat ca plătitor al TVA din prima zi a lunii ce urmează după luna prezentării avizului. Cotele TVA aplicate în operaţiile de procurări a valorilor materiale, mărfuri şi servicii de la rezidenţii Republicii Moldova, în operaţiile de import, precum şi în operaţiile de comercializare a

acestora, inclusiv şi operaţiile de export, sunt stabilite în art. 96 din Codul Fiscal. Există cote TVA standard şi reduse. Cota standard se aplică în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul R.M. Suma TVA în livrările impozabile se determină din valoarea bunurilor materiale sau serviciilor la fiecare stadiu al circuitului economic, inclusiv ultimul stadiu ce aduce bunul la consumatorul final.Cote reduse sunt stabilite în mărime : 8% - la pâine şi produse de panificaţie, lapte şi produse lactate; la medicamente; la gazele

naturale şi gazele lichefiate; la producția de fitotehnie și horticutură în formă naturală și producția din zootehnie în formă naturală, masă vie și sacrificată; la zahărul din sfecla de zahăr, produs, importat și/sau livrat pe teritoriul RM.

Cota zero se aplică în livrările prevăzute în art.104 din Codul fiscal, care cuprind: mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaţional de mărfuri (inclusiv de expediţie) şi pasageri; energia electrica, energia termică și apa caldă pentru bunurile imobiliare cu destinație locativă, indiferent de subiectul în a cărui gestiune se află aceste bunuri; mărfurile si serviciile destinate folosinţei oficiale de către misiunile diplomatice si a altor  misiuni asimilate lor;mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă; mărfurile livrate în magazinele duty-free. În toate cazurile livrărilor enumerate furnizorii (cumpărătorii) de valori materiale şi prestatorii (beneficiarii) de servicii au dreptul la deducerea TVA achitată sau care urmează a fi achitată. În afară de acesta, un nomenclator mare de mărfuri, servicii, lucrări, operaţii este scutit de TVA. Lista respectivă este prevăzută în art.103 din Codul Fiscal, şi include: locuinţa, pământul şi terenul pe care se află locuinţa, arenda acestora, dreptul de livrare şi arendare; produsele alimentare şi nealimentare pentru copii; mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţământ; serviciile medicale, serviciile legate de îngrijirea bolnavilor; serviciile de fabricaţie proprie a cantinelor studenţeşti; serviciile financiare; serviciile poştale, inclusiv distribuirea pensiilor, subvenţiilor, indemnizaţiilor; autoturismele şi alte autovehicule;operaţiile de emitere a acţiunilor etc. Principalul document primar, în baza căruia este contabilizată taxa pe valoare adăugată, serveşte factura fiscală, document în baza căruia se înregistrează operaţiile de ieşire a bunurilor materiale de la furnizor şi de intrare – la cumpărător. În cazul procurărilor contribuabilul are dreptul la trecerea în cont a TVA respectînd următoarele condiții: contribuabilul să fie plătitor a impozitului;  să existe documentul justificativ (factura fiscală, declarația vamală); procurările sunt destinate activității de întreprinzător;  procurările să fie destinate livrărilor impozabile. În cazul în care nu se respectă condițiile menționate, TVA aferent procurărilor se trece la cheltuieli sau costuri.I. Procurarea valorilor materiale (serviciilor) contra numerar.Suma TVA aferentă valorilor materiale procurate se trece în cont în momentul înregistrării la intrări a acestora:Dt 211, 213, 217 – la valoarea bunurilor fără TVADt 534 – la suma TVACt 226 – cu acordarea avansuluiCt 532 – fără acordarea în prealabil a avansuluiII. Procurarea bunurilor impozabile cu TVA cu achitarea prin virament se înregistrează astfel:1. Înregistrarea la intrări a valorilor materiale:Dt 121, 123, 211, 213, 217 – la valoarea fără TVADt 534 - la suma TVACt 521 – la valoarea bunurilor cu TVA2. Virarea mijloacelor banești în achitarea datoriei față de furnizori: Dt 521 Ct 242III. Primire bunurilor sub formă de aport la capitalul statutar.Înregistrarea la intrări aactivelor imobilizate și celor circulante cu excepția mijloacelor fixe:Dt 111, 112, 122, 211, 213, 217 – la valoarea bunurilor fără TVADt 534- la suma TVA Ct 313 – la valoarea bunurilor inclusiv TVA

Mijloacele fixe primite sub formă de aport în capitalul statutar sunt scutite de TVA și se reflecta la intrări prin următoarea formulă contabilă: Dt 121, 123 Ct 313IV. Primirea bunurilor cu titlu gratuit.La beneficiar: Primirea bunurilor, serviciilor cu titlul gratuit:Dt 111, 123, 211,213,217, 811, 713, 712 Ct 622La furnizor: Casarea costului bunurilor, serviciilor prestate:Dt 711 CT 216, 811, 8122. Calcularea TVA la buget: Dt 713 Ct 534 V. Importul de mărfuri și servicii.Reflectarea TVA la import: Dt 534 Ct 242TVA aferent importului de servicii se contabilizează astfel:1. la suma TVA calculată: Dt225  Ct5342. la suma TVA achitată: Dt 534  Ct 2423. la suma TVA trecută în cont: Dt 534  Ct 225 VI. Decontarea creaţelor compromise:Trecerea în cont a TVA aferentă creanţelor compromise decontate: Dt 534 Ct 221, 223, 231, 234Decontarea creanţelor compromise: Dt 712,222,714 Ct 221, 223, 231, 234VII. Decontarea datoriilor compromise:Restabilirea sumei TVA aferente datoriilor decontate: Dt 713 Ct 534Decontarea datoriilor compromise: Dt 521, 522, 523, 544 Ct 612, 622 În conformitate cu art. 93 al CF noțiunea de livrare cuprinde operațiile de comercializare a produselor finite fabricate de întreprinderile din sfera productivă, a mărfurilor de către întreprinderile comerciale și întreprinderile care fabrică produse finite și le vinde prin magazinele proprii, prestările de servicii, precum și o serie de operații care nu sunt specifice activității prevăzute în statutul întreprinderii ca vînzarea unor mijloace fixe, terenuri, active circulantete etc. Înregistrările contabile aferente TVA la livrări:Recunoaşterea venitului din vânzări cu înregistrarea concomitentă a creanţei:Dt 221, 234 - la valoarea de vînzare, inclusiv TVA              Ct 611 - la venitul obținut din vînzarea produselor, mărfurilorCt 612 - la venitul obținut din vînzarea altor active  circulante        Ct 621 - la venitul obținut din vînzarea activelor imobilizateCt 534 – la suma TVA       În scopuri fiscale operaţiile de recunoaştere a veniturilor, care cuprind şi sumele TVA, se înregistrează în Registrul de evidenţă a livrărilor. În operațiile de efectuare a livrărilor în contractele încheiate deseori se negociază plata anticipată (în avans) pentru valorile materiale care urmează a fi expediate. Regulile fiscale califică avansul încasat drept livrare. În practica livrărilor de valori materiale (servicii) e posibilă plata în avans mai mică, egală sau mai mare, decît valoarea produselor finite (mărfuri) vîndute sau servicii prestate.Formulele contabile aferente condiţiilor expuse au fost întocmite astfel:1.  Încasarea avansului conform ordinului de plată: Dt 242 Ct 5232. Calcularea TVA din suma avansului încasat: Dt 225 Ct 534 3.  Recunoaşterea venitului din vânzarea mărfurilor: Dt 221 Ct 534 Ct 6114. Trecerea în cont a avansului anterior încasat în achitarea creanţei cumpărătorului: Dt 523 Ct 2215. La sfîrşitul lunii în contabilitatea întreprinderii analizate se va înregistra trecerea în cont a TVA aferent avansului, prin întocmirea următoarei formule contabile: Dt 534 Ct 2256. Achitarea TVA la buget: Dt 534 Ct 242 În conformitate cu prevederile Codului Fiscal serviciile de export şi toate tipurile de transportări internaţionale de pasageri şi încărcături se impozitează cu TVA la cota zero. Bunurile se consideră exportate şi prin urmare contribuabilul are dreptul la restituirea TVA aferentă valorilor mărfurilor exportate dacă el dispune de documentele necesare.

În operațiile de export serviciul vamal determină valoarea bunurilor ce se exportă pentru a plăti taxele aferente procedurilor vamale și a altor cheltuieli. Formulele contabile aferente exportului de mărfuri sunt:1. Livrarea mărfurilor: Dt 221 Ct 6112. TVA la export - la cota zero3. Costul mărfurilor vîndute: Dt 711 Ct 217 4. Reflectăm calculul plăţilor vamale: Dt 712 Ct 5215. Achitarea plăţilor vamale: Dt 521 Ct 242 6. Înregistrarea cheltuielilor de transport: Dt 712 Ct 521,8127. Încasarea mijloacelor bănești pentru mărfurile livrate: Dt 243 Ct 221 Declaraţia privind TVA se completează în baza datelor reflectate în Registrul de evidenţă a procurărilor şi Registrul de evidenţă a livrărilor pentru perioada fiscală încheiată. Astfel  în Registrul de evidenţă a procurărilor se înregistrează toate procurările impozabile efectuate de către subiectul impozabil. Acesta este destinat pentru înregistrarea facturilor fiscale, prezentate de furnizori, în scopul determinării sumei TVA destinate trecerii în cont. Conţinutul facturilor fiscale precum şi a declaraţiilor vamale de import se trec în Registru pe măsura primirii lor. Registrul de evidenţă al livrărilor de asemenea se întocmeşte în baza facturilor fiscale, care sunt eliberate pentru mărfurile şi produsele finite livrate. Registrul de evidenţă a livrărilor trebuie să includă în mod obligatoriu următoarele date: numărul de ordine al facturii fiscale, data eliberării facturii fiscale, denumirea (numele) consumatorului, descrierea succintă a livrării, valoarea totală a livrării prezentată pentru a fi achitată fără TVA, suma totală a TVA, suma rabatului, dacă acesta se oferă.În Declaraţia privind TVA prezentată în baza acestor registre, în mod obligatoriu se reflectă perioada fiscală, denumirea şi adresa subiectului impozabil cu TVA, inclusiv codul fiscal, numărul de înregistrare în calitate de subiect impozabil cu TVA şi clasificaţia veniturilor bugetare, indicîndu-se codul capitolului – 115 şi codul paragrafului – 01. Comparînd suma TVA totală calculată (colectată) cu suma TVA totală deductibilă, determinăm:a)    suma TVA spre plată la buget, cînd suma TVA colectată depășește suma TVA deductibilă.Prin urmare, întreprinderea, va scrie un ordin de plată trezorial şi va vira la buget suma TVA în stingerea obligaţiei fiscale, întocmind înregistrarea contabilă: Dt 534 Ct 242b)   suma TVA deductibilă (de trecut în cont) în perioada ulterioară – în cazul cînd TVA aferentă procurărilor, inclusiv soldul TVA trecut în cont. Din perioada precedentă va depăși suma TVA TVA totală colectată (calculată). Înregistrarea contabilă aferentă va fi: Dt 225 Ct 534 Dacă în perioada fiscală apare suma TVA de trecut în cont din cauza efectuării livrărilor de bunuri materiale (servicii) la cota zero (export) se va determina TVA spre restituire. Deci, în funcție de situația creată în perioada fiscală la contribuabil poate apărea TVA spre achitare la buget, TVA de trecut în cont, TVA spre restituire. 

82. Contabilitatea plăţilor vamale

Taxa vamală – este o plată obligatorie percepută de către organele vamale la introducerea sau scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al RM. Teritoriul vamal este teritoriul asupra caruia RM are dreptul exclusiv de jurisdictie in domeniul activitatii vamale. Scopul aplicarii taxelor vamale este optimizarea structurii importurilor de marfuri, echilibrarea importului si exportului de marfuri, protectia produselor autohtone, precum si crearea conditiilor favorabile pentru integrarea RM in economia mondiala. Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal. Tariful vamal cuprinde catalogul in care este inclus nomenclatorul de mărfuri care pot fi introduse sau scoase de pe teritoriul vamal, precum şi cotele taxelor vamale aplicate acestor mărfuri. Sînt stabilite următoarele regimuri vamale: import; reimport; export; reexport; tranzit; depozit vamal; magazin duty free (comercializare fara taxa vamala); perfecţionare activă (cu suspendare); transformare sub control vamal; admitere temporară; perfecţionare pasivă; zona libera; nimicirea; renuntarea in folosul statului.

Obiectele impunerii cu taxe vamale sunt mărfurile importate, exportate sau care sunt în tranzit pe teritoriul ţării. Platitori ai taxelor vamale sunt persoanele fizice si juridice care detin obiectul impozabil. Cotele taxelor vamale si lista marfurilor supuse acestora se stabileste de Parlament. Cotele taxei vamale sînt unice şi nu pot fi modificate, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie şi de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.Conform Legii RM privind taxa vamala se folosesc urmatoarele tipuri de taxe vamale:1) ad valorem, calculată în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii;2) specifică, calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de marfă;3) combinată, care îmbină tipurile de taxe vamale specificate la punctele 1) şi 2);4) excepţională, care, la rîndul ei, se divizează în: taxă specială, aplicată pentru a proteja mărfurile autohtone la introducerea pe teritoriul

vamal a producţiei străine; taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la

preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare la momentul importului; taxă compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la

producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenţii.Marimea si modul de determinare a taxei vamale sunt prevazute de legea cu privire la tarifele vamale.Baza calcularii taxei vamale o constituie volumul natural sau valoarea în vamă a mărfurilor, determinată în conformitate cu legislatia in vigoare.Valoarea in vama este declarata organului vamal de catre declarant la trecerea marfii peste frontiera prin intocmirea Declaratiei vamale.Există următoarele metode de determinare a valorii în vamă a mărfurilor: la valoarea contractuală, obiectul căruia este marfa în cauză sau la preţul care de fapt a fost

plătit sau trebuie de plătit; la valoarea contractuală, obiectul căruia este marfa identică; la valoarea contractuală, obiectul căruia este marfa analogică; la valoarea unică a mărfii; la valoarea calculată a mărfii etc.

Valoarea în vamă include: cheltuieli de transportare a mărfii; cheltuieli de asigurare; valoarea mărfurilor; taxe vamale etc. Taxa vamală se achita pina la prezentarea declaratiei vamale. In momentul perfectarii documentelor vamale se permite plata numai a diferentei dintre suma calculata si suma platita in avans. Taxa vamala se achita atit in numerar, cit si prin virament la bugetul de stat. Formulele contabile aferente plăţilor vamale sunt:1. Plata avansului pentru taxele vamale: Dt 234 Ct 242 2.  Plata diferenţei dintre suma taxei vamale determinate la declarare si suma avansului: Dt 234 Ct 226          3.  Includerea taxei vamale în costul mărfii: Dt 217 Ct 234 În cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală agentii economici platesc pe linga taxa vamala si taxa pentru proceduri vamale. Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sînt aprobate în conformitate cu Legea cu privire la tariful vamal. Taxa pentru proceduri vamale se achită la utilizarea oricărei destinaţii vamale, cu excepţia abandonului în favoarea statului, dacă legislaţia nu prevede altfel.Mijloacele băneşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă la bugetul de stat.Baza de calcul a taxei pentru proceduri vamale o constituie valoarea în vamă a mărfurilor sau taxele fixe, prevazute de legislatia in vigoare.1. Achitarea în avans a procedurilor vamale privind exportul: Dt 234 Ct 242

2. Trecerea la cheltuieli a taxei privind procedurile vamale: Dt 712 Ct 234

Conform  Legii privind tariful vamal agentii economici au dreptul la restituirea taxei vamale în cazul: Recalcularii taxei vamale; Depistarii erorii la calculare; Platii avansurilor in marime mai mare decit suma taxei vamale calculate; Anularii taxei vamale dupa modificarea declaratiei vamale. Restituirea taxei vamale se efectueaza in baza cererii agentului economic cu anexarea documentelor ce confirma platile anterioare si lipsa datoriilor la buget. Suma taxei vamale de restituit poate fi: Trecuta in contul viitoarelor plati; Transferata la contul curent bancar. Restituirea taxei vamale se reflecta prin urmatoarea inregistrare contabila: Dt 242 Ct 234

83. Contabilitatea impozitelor locale

Impozitele şi taxele locale include impozitul pe bunuri imobiliare şi alte taxe locale. Impozit pe bunurile imobiliare – impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare. Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai RM:a) proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;b) deţinătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune şi/sau de folosinţă) asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi arendaşii care arendează un bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel. Obiecte ale impunerii sînt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile (terenuri cu destinaţie agricolă, terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale) din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcţiile, casele de locuit individuale, apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie. Baza impozabilă a bunurilor imobiliare constituie valoarea estimată a acestor bunuri.Evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale în baza unei metodologii unice pentru toate tipurile de bunuri imobiliare în modul şi în termenele stabilite de legislaţie. Reevaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale o dată la 3 ani în modul stabilit de Guvern. Cotele impozitului pe bunurile imobiliare:a) pentru bunurile imobiliare cu destinaţie locativă (apartamente şi case de locuit individuale, terenuri aferente acestor bunuri) din municipii şi oraşe, inclusiv din localităţile aflate în componenţa acestora, cu excepţia satelor (comunelor) ce nu se află în componenţa municipiilor Chişinău şi Bălţi; pentru garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate, loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele: cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare; cota minimă – 0,05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

a1) pentru terenurile agricole cu construcţii amplasate pe ele: cota maximă – 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare; cota minimă – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.

Cota concretă se stabileşte anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale;b) pentru bunurile imobiliare cu altă destinaţie decît cea locativă sau agricolă, inclusiv exceptînd garajele şi terenurile pe care acestea sînt amplasate şi loturile întovărăşirilor pomicole cu sau fără construcţii amplasate pe ele – 0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare. Persoanele juridice, persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), sînt obligate să prezinte calculul impozitului pe bunurile imobiliare (forma BIJ 13) pînă la 1 iulie inclusiv a perioadei fiscale respective. Pentru bunurile imobiliare dobîndite după 1 iulie a perioadei fiscale respective, calculul impozitului pe bunurile

imobiliare se prezintă la inspectoratul fiscal de stat teritorial nu mai tîrziu de 31 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune. Contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs pînă la 25 iunie a anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi achitat. Impozitul pe bunurile imobiliare se achită la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la locul amplasării obiectelor impunerii. Pentru evidenta decontarilor cu bugetul privind impozitul pe bunurile imobiliare se utilizeaza contul 534  "Datorii fata de buget", subcontul 5346  "Datorii privind alte impozite şi taxe". 1. Reflectarea în contabilitate a impozitului pentru bunurile imobiliare calculat:

Dt 7133 Ct 5346  2.  Plata impozitului pentru bunurile imobiliare: Dt 5346 Ct 242  Sistemul taxelor locale şi subiecţii impozitării include:a) taxa pentru amenajarea teritoriului – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de bază impozabilă;b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale  – persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-organizator al licitaţiilor şi loteriilor;c) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) – persoanele juridice sau persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care plasează şi/sau difuzează informaţii publicitare (cu excepţia publicităţii exterioare) prin intermediul mijloacelor cinematografice, reţelelor telefonice, telegrafice, telex, mijloacelor de transport, altor mijloace (cu excepţia TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor);d) taxa de aplicare a simbolicii locale – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care aplică simbolica locală pe produsele fabricate;e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii;f) taxa de piaţă – persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător-administrator al pieţei;g) taxa pentru cazare – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de cazare;h) taxa balneară – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de odihnă şi tratament;i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor) – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor);j) taxa pentru parcare – persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de parcare;k) taxa pentru dispozitivele publicitare – persoanele juridice sau persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător care deţin în posesie/folosinţă sau sînt proprietari de afişe, pancarte, panouri şi alte mijloace tehnice pentru amplasarea publicităţii exterioare (cu excepţia cazurilor cînd proprietari sînt autorităţile publice, instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile şi organizaţiile necomerciale). Obiectul impunerii îl constituie:a) la taxa pentru amenajarea teritoriului – salariaţii şi/sau fondatorii întreprinderilor care nu sînt incluşi în efectivul trimestrial de salariaţi;b) la taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale – bunurile declarate la licitaţie sau biletele de loterie emise;c) la taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) – serviciile de plasare şi/sau difuzare a anunţurilor publicitare prin intermediul serviciilor cinematografice, video, prin reţelele telefonice, telegrafice, telex, prin mijloacele de transport, prin alte mijloace (cu excepţia TV, internetului,

radioului, presei periodice, tipăriturilor), precum şi afişele, pancartele, panourile şi alte mijloace tehnice prin intermediul cărora se amplasează publicitatea exterioară;d) la taxa de aplicare a simbolicii locale – produsele fabricate cărora li se aplică simbolica locală;e) la taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii – unităţile de comerţ şi/sau de prestări servicii;f) la taxa de piaţă – suprafaţa totală a terenului şi a imobilelor amplasate pe teritoriul pieţei;g) la taxa pentru cazare – serviciile prestate de structurile cu funcţii de cazare;h) la taxa balneară – biletele de odihnă şi tratament;i) la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor) – unitatea de transport, în funcţie de numărul de locuri;j) la taxa pentru parcare – parcarea;k) la taxa pentru dispozitivele publicitare – suprafaţa feţei (feţelor) dispozitivului publicitar.Se scutesc de plata:a) tuturor taxelor locale – autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;b) tuturor taxelor locale – misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în Republica Moldova, precum şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, în baza principiului reciprocităţii, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;c) tuturor taxelor locale – Banca Naţională a Moldovei;d) taxei de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale – organizatorii licitaţiilor desfăşurate în scopul asigurării rambursării datoriilor la credite, acoperirii pagubelor, achitării datoriilor la buget, vînzării patrimoniului de stat şi patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale;e) taxei de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) – producătorii şi difuzorii de publicitate socială şi de publicitate plasată pe trimiterile poştale;f) taxei pentru amenajarea teritoriului – fondatorii gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) care au atins vîrsta de pensionare;g) taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii – persoanele care practică activităţi de pompe funebre şi acordă servicii similare, inclusiv care confecţionează sicrie, coroane, flori false, ghirlande;i) tuturor taxelor locale – proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate în interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei. Termenele de plată a taxelor locale, de prezentare a darii de seama pe taxele locale (forma TL13) pentru subiecţii impunerii - trimestrial, pina in ultima zi a lunii ce urmeaza dupa perioada gestionara. Intreprinzătorul individual, gospodăria ţărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. prezintă, în termen de pînă la 31 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată privind taxele locale, cu achitarea taxelor în acelaşi termen. Cota taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii. Pentru evidenta decontarilor cu bugetul privind taxele locale se utilizeaza contul 534  "Datorii fata de buget", subcontul 5346  "Datorii privind alte impozite şi taxe". 

1. Reflectarea în contabilitate a taxelor locale calculate: Dt 7133 Ct 5346  2.  Plata taxelor locale: Dt 5346 Ct 242

84. Contabilitatea impozitului funciar

Obiect al impozitării funciare sînt terenurile date cu titlu de proprietate, de posesiune şi de beneficiere, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Deţinătorii de terenuri plătesc anual impozitul

funciar. Prin impozitare funciară se urmăreşte stimularea economică a folosirii  raţionale a pămîntului, protecţiei şi valorificării lui, măririi fertilităţii solurilor, egalării condiţiilor social-economice de  gospodărire  pe  terenurile  cu  calităţi  diferite,   asigurarea dezvoltării infrastructurii localităţilor rurale, formarea fondurilor speciale de finanţare a acestor acţiuni. Cota  de impozit funciar nu depinde de rezultatul activităţii gospodăreşti a deţinătorilor de terenuri, ci se stabileşte  pentru  o unitate  de teren de o anumită calitate sub formă de plăţi stabile pe un termen de trei ani. Cota de impozit funciar poate fi reexaminată de către  Parlament în  dependenţă  de valuta  ce  se foloseşte oficial în republică, de gradul de inflaţie,  de  schimbările  condiţiilor  de  gospodărire  a deţinătorilor de terenuri şi de indicii cadastrali. Impozitul funciar pentru fiecare teren şi pentru întregul pămînt din  gospodărie se calculează în conformitate cu cadastrul funciar de stat. Contribuabili sînt persoane fizice şi juridice cărora le-au fost repartizate terenuri cu titlu de proprietate,  posesiune  şi beneficiere. Cotele  de  impozit  funciar  pentru  terenurile  cu destinaţie agricolă se stabilesc  în  dependenţă de suprafaţa şi aşezarea lor geografică, de structura şi calitatea solurilor. De impozit funciar sînt scutite:    a)  rezervaţiile, parcurile dendrologice şi naţionale, grădinile botanice, terenurile fondului silvic şi ale fondului apelor, dacă  nu sînt antrenate în activitate de producţie;b)   organizaţiile  ştiinţifice  şi  instituţiile  de  cercetări ştiinţifice cu profil agricol şi silvic  care  folosesc  pămîntul  în scopuri  ştiinţifice şi  de învăţămînt gospodăriile piscicole pentru suprafaţa acvatică a iazurilor;c)  instituţiile  de  cultură,  de  artă, de cinematografie, de învăţămînt, de ocrotire a sănătăţii, complexele  sportive  şi  de agrement (cu excepţia instituţiilor balneare), precum şi monumentele naturii, istoriei şi culturii, finanţate de la bugetul  de  stat  sau din contul sindicatelor;  d)   întreprinderile,  instituţiile  organizaţiile  gospodăriile ţărăneşti (de fermier), precum şi persoanele fizice care au primit în scopuri agricole terenuri deteriorate, pe  care  le-au  ameliorat  şi le-au restabilit, în primii cinci ani de folosinţă.  e) întreprinderile concernului de stat "Moldova-Gaz", Societatea   pe  acţiuni  "Bugeac - Gaz",   întreprinderile  companiei de stat  "Moldenergo", ale Asociaţiei de stat de producţie pentru combustibil,  ale asociaţiei republicane   de  producţie  "Termocomenergo",  cu excepţia unităţilor de alt profil decît cel de bază şi a întreprinderilor mixte.  Nu se plăteşte impozit funciar pentru:    a) zonele frontierelor de stat;b) terenurile de folosinţă comună ale localităţilor.c) terenurile atribuite în folosinţă permanentă pentru drumurile auto publice.d) terenurile  permanent  atribuite căilor ferate  de  folosinţă generală. Legislaţia fiscală prevede doar cota/mărimea maximală a impozitului funciar. Cotele concrete ale acestui impozit se stabilesc anual de către administraţia publică locală – consiliul local, odată cu aprobarea bugetului. Mărimea concretă a impozitului aprobat de consiliul local nu poate fi mai mică de 50% din cota maximă. Pentru   terenurile cu destinaţie agricolă, în afară de fâneţe şi păşuni:

terenuri care au indici cadastrali privind bonitatea – 1,5 lei pentru 1 grad-hectar terenuri care nu au indici cadastrali privind bonitatea – 110 lei pentru 1 hectar

Pentru terenurile destinate fâneţelor şi păşunilor: terenuri care au indici cadastrali privind bonitatea – 0,75 lei pentru 1 grad-hectar terenuri care nu au indici cadastrali privind bonitatea – 55 lei pentru 1 hectar

Pentru terenurile ocupate de obiecte acvatice – iazuri, lacuri etc.:115 lei pentru 1 hectar de suprafaţă acvatică Pentru terenuri atribuite ca lot de lângă casă, terenuri ocupate de case ș i anexe în sate: 1 leu pentru 100 m2 (un ar) 

Pentru terenuri destinate întreprinderilor agricole (în sate):10 lei pentru 100 m2 (un ar)

Impozitul funciar se stabilește prin înmulţirea cotei concrete a impozitului în lei la numărul de grad-hectare și suprafaţa terenului. În cazul în care nu este stabilită bonitatea, legea stabileşte impozitul funciar într-o sumă anumită pentru un hectar (1000 m2) sau ar (100 m2). Pentru evidenta decontarilor cu bugetul privind impozitul funciar se utilizeaza contul 534 "Datorii fata de buget", subcontul 5346  "Datorii privind alte impozite şi taxe". 1. Reflectarea în contabilitate a impozitului finciar calculat: Dt 7133 Ct 5346  2.  Plata impozitului funciar: Dt 5346 Ct 242 

Contabilitatea în instituţiile publice Acestea nu o să fie la examen !!!

85. Sistemul asigurărilor sociale de stat al Republicii Moldova86. Organizarea evidenţei bugetare în Republica Moldova87. Evidenţa numerarului şi a veniturilor bugetelor locale88. Evidenţa finanţării şi a cheltuielilor bugetului local89. Evidenţa operaţiilor privind finanţarea de la buget90. Evidenţa decontărilor în sistemul bugetar