1

ALIMENTAŢIA NATURALĂ Definiţie: Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia sugarului din primele 4 - 6 luni de viaţă exclusiv cu lapte uman (l.u.). Acesta reprezintă alimentul ideal fiind specio-specific, unic prin caracteristicile sale nutriţionale şi bioactive. El este considerat standardul de aur (gold standard), la care se referă orice înlocuitor de lapte matern, respectiv formulele de lapte.

Alimentaţia naturală se poate face direct de la sânul mamei prin suptul copilului sau din biberon cu tetina, cu linguriţa sau prin gavaj.

Mecanismul secreţiei lactate

Secreţia lactată este sub influenţa factorilor endocrini şi nervoşi: - Factorul endocrin este constituit de hormonii estrogeni şi hormonul lactogenic placentar. Declanşarea şi menţinerea secreţiei lactate este sub controlul prolactinei secretată de hipofiză. În timpul gravidităţii aceasta este inhibată de hormonii estrogeni care au un titru foarte ridicat. După eliminarea placentei hormonii estrogeni scad brusc în sângele lehuzei şi prolactina acţionează liber, determinând secreţia lactată. Hormonii estrogeni, prin intermediul hormonilor hipofizari (factorii mamogeni 1 şi 2) determină transformările glandei mamare în vederea lactaţiei - Factorul nervos acţionează reflex, prin intermediul excitaţiilor provenite de la intero şi exteroceptorii mamelonari şi areolari, declanşate de supt sau de storsul glandei mamare; el contribuie la formarea şi menţinerea secreţiei lactate.

COMPOZIŢIA LAPTELUI UMAN Secreţia glandei mamare cuprinde stadiul de colostru, lapte de tranziţie şi lapte matur, care diferă prin compoziţie, valoare calorică şi cantitate.

Colostrul este secreţia lactată în primele 5 zile după naştere.

Colostrul este un lichid galben opac, mai bogat în proteine şi imunoglobuline (Ig) decât laptele uman matur.

Proteinele variază între 27-41 g/l şi diminuă odată cu stabilirea fluxului laptelui.

Imunoglobulinele din laptele colostral au iniţial valori foarte mari, care scad în primele zile după naştere. Din cantitatea totală de Ig 90% sunt IgA, care înglobează anticorpii (Ac) antipoliomielitici, anticoli, antistafilococici, anticoxakie.

2

Ac din colostru rezistă la acţiunea fermenţilor digestivi şi împreună cu Ac secretaţi de intestin distrug germenii patogeni din tractusul digestiv, oferind un grad crescut de imunitate locală.

Lactoferina, imunoglobulinele A secretorii (IgAs), proteinele care leagă vitamina B12, corticosteroizii, zincul, lipaza (stimulată de sărurile biliare), alfa-amilaza, fosfatazele, proteazele şi inhibitorii lor, precum şi unii acizi aminaţi (taurina) ating nivelul cel mai mare în colostru acesta fiind adaptat astfel la necesităţile noului născut din primele zile de viaţă.

Glucidele sunt în cantitate totală de 55-60 g/l. Lactoza este în proporţie mică (37 g/l). Oligozaharidele sunt bogat reprezentate (23g/l) şi favorizează implantarea bacilului bifidus în intestinul nou-născutului.

Lipidele totale sunt iniţial în cantitate de 30g/l, în corelaţie cu activitatea redusă a lipazelor intestinale ale n.n., iar nivelul lor creşte ulterior. Acizii graşi nesaturaţi mai ales cei esenţiali sunt în cantitate mare şi au rol în dezvoltarea sistemului nervos.

Sărurile minerale sunt în cantitate de 3,9g/l. Nivelul sodiului, fosforului, calciului, fierului, zincului, cuprului este mare în colostru fiind în concordanţă cu cel al proteinelor.

Vitaminele A, E, C, B12 sunt bine reprezentate în colostru comparativ cu laptele matur.

Valoarea calorică a colostrului este de 58 kcal/100ml.

Laptele de tranziţie Stadiul de lapte de tranziţie este delimitat de ziua a 6-a şi a 10-a

postpartum cu toate că modificarea constituienţilor biochimici şi imunologici încă mai continuă până la o lună.

În această perioadă scade conţinutul de proteine, săruri minerale şi pH-ul, şi creşte nivelul lipidelor şi al lactozei.

Laptele uman matur Laptele uman matur are un conţinut în apă de 87%. Proteinele totale se găsesc în cantitate de 10g/l din care 4g/l cazeina şi 6g/l proteinele din lactoser (lactalbumine şi lactoglobuline). Laptele uman (l.u.) este un lapte de tip albuminos în comparaţie cu laptele de vacă (l.v.) care este bogat în cazeină.

Cazeina umană este sintetizată de glanda mamară din acizii aminaţi din sânge şi are trei fracţiuni (alfa, beta şi kappa-cazeina), ultima având rol în colonizarea cu Bacilus Bifidus a intestinului sugarului alimentat natural.

Proteinele din lactoser au un rol fiziologic major:

3

Alfalactalbumina conţine lactosintetaza, enzimă implicată în sinteza lactozei, ceea ce explică nivelul ridicat al lactozei din laptele uman;

Lactoferina este o glicoproteină capabilă să fixeze reversibil fierul şi participă la absorbţia acestuia din lapte la nivelul intestinului şi stomacului. Ea joacă rol de chelator de fier sustrăgând elementul indispensabil multiplicării unor germeni patogeni de la nivelul intestinului şi astfel are acţiune bacteriostatică. Lactoferina reprezintă pentru sugar un factor suplimentar de protecţie al intestinului faţă de agenţii patogeni, alături de IgAs, lizozim şi Lactobacilus bifidus.

Betalactoglobulina este absentă în laptele uman şi prezentă în laptele de vacă de aceea laptele uman este un aliment nealergizant.

Albuminele serice (din lactoser) îndeplinesc rol de liganzi pentru folaţi, vitamina B12, tirozină, zinc.

Imunoglobulinele: - IgAs aglutinează antigenii de origine alimentară, virusurile şi enterotoxinele bacteriilor, blocând aderarea lor la suprafeţele epiteliale. IgAs conţin anticorpi anti E. coli, Shigella, Salmonella, Klebsiella, Coxackie, Echo, virus poliomielitic, virus hepatitic B şi virus rujeolic. - Ig G şi Ig M sunt în cantităţi mici în lapte şi nu diferă structural de imunoglobulinele serice.

Enzimele laptelui uman au rol în digestia componentelor laptelui şi în apărarea antiinfecţioasă. Dintre acestea cele mai importante sunt:

- lizozimul - contribuie la liza unor germeni intestinali, potenţează formarea anticorpilor;

- lipazele - rol în digestia trigliceridelor laptelui uman; - alfaamilaza - catalizează hidroliza amidonului în maltoză

şi compensează deficitul amilazei pancreatice şi intestinale la sugar; - proteaze şi inhibitorii proteazelor - în cantitate mai mare

comparativ cu laptele de vacă, catalizează hidroliza proteinelor. În afara acestor componente laptele uman mai conţine şi

aminoacizi liberi, dintre care taurina, cu rol în resorbţia lipidelor şi dezvoltarea creierului.

Proteinele laptelui uman sunt absorbite şi utilizate de către sugar cu un randament optim. Nici un procedeu fizic sau chimic nu permite obţinerea unor proteine similare cu cele din laptele uman.

Glucidele, în cantitate de 70 g/l, sunt reprezentate de lactoză (beta lactoză - 60 g/l, versus alfa lactoză în laptele de vacă) şi oligozaharide (10 g/l).

4

Lactoza este sursă de galactoză care intră în compoziţia cerebrozidelor creierului.

Oligozaharidele au rol în apărarea antiinfecţioasă nespecifică, favorizând colonizarea intestinului cu Lactobacilus bifidus. Acesta determină acidifierea mediului intestinal, inhibând creşterea germenilor patogeni, are rol antianemic şi antirahitic (favorizează absorbţia de Fe, Ca, vit. D şi lipide) şi intervine în sinteza de vit. B şi K.

Lipidele în cantitate de 36-40 g/l, sunt reprezentate mai ales de acizi graşi nesaturaţi, dintre care acidul linoleic are rolul cel mai important.

Trigliceridele conţin un raport egal între acizii graşi nesaturaţi şi cei saturaţi.

Acizii graşi mono şi polinesaturaţi (acid oleic, palmitoleic şi linoleic) reprezintă peste 1/2 din totalul de acizi graşi din laptele uman şi au rol în maturarea sistemului nervos în perioada neonatală.

Colesterolul şi lecitina sunt în cantităţi mai mari în laptele uman decât în laptele de vacă.

Prezenţa lipazei în laptele uman facilitează hidrolizarea lipidelor şi favorizează eliberarea de acizi graşi rapid utilizabili pentru metabolismul energetic.

Sărurile minerale Laptele uman are un conţinut de 4 ori mai scăzut în săruri minerale şi oligoelemente comparativ cu laptele de vacă. Conţinutul de sodiu fiind mai redus, este evitată suprasolicitarea funcţiei renale.

Deşi laptele uman conţine de 4 ori mai puţin calciu şi de 6-7 ori mai puţin fosfor decât laptele de vacă, raportul dintre cele două elemente (Ca : P = 2 : 1) este favorabil pentru buna lor utilizare.

Fierul se găseşte în cantitate de două ori mai mare în laptele uman, iar utilizarea sa este net superioară la sugarul alimentat natural, atât în ceea ce priveşte absorbţia intestinală cât şi încorporarea în molecula de hemoglobină.

Conţinutul în minerale al laptelui uman este puţin influenţat de aportul alimentar matern, el fiind asigurat de depozitele materne. Astfel, dacă fosforul şi calciul sunt insuficiente în dieta mamei, ele sunt obţinute prin mobilizarea din depozitele osoase ale acesteia.

Vitaminele. Laptele uman conţine atât vitamine liposolubile (A, D, E, K) cât şi hidrosolubile (C, acid folic, complexul vitaminelor B) în proporţii variabile, în raport cu aportul alimentar. O dietă echilibrată a mamei asigură aportul adecvat al acestor vitamine, cu excepţia vitaminei D.

Cantitatea de vitamină D din laptele uman nu asigură necesităţile sugarului chiar în condiţiile unei expuneri solare corecte, dar este mai

5

mare comparativ cu cea din laptele de vacă, ceea ce explică incidenţa mai mică a rahitismului la sugarul alimentat natural.

Valoarea energetică a laptelui uman matur este de 65-68 kcal/100ml.

Factorii laptelui uman

Administrarea laptelui uman în primul an de viaţă este deosebit de importantă deoarece acesta conţine o serie de factori specifici:

I. Factorii de protecţie antiinfecţioasă – factori imunologici şi biologici care asigură protecţia faţă de agenţii infecţioşi din mediul înconjurător până ce sugarul îşi dezvoltă imunitatea proprie. S-a demonstrat că sugarii alimentaţi natural au o rată scăzută de spitalizare, incidenţa infecţiilor respiratorii, a diareei, a rash-urilor şi a altor probleme medicale fiind mai redusă în comparaţie cu cele care apar la sugarii alimentaţi artificial.

Factorii celulari (macrofage, PMN, Ly B şi T) au rol antiinfecţios la nivelul glandei mamare materne şi tractului digestiv al sugarului (protejează faţă de enterocolita ulceronecrotică).

Imunoglobulinele – IgAs au rol opsonizant, mobilizează şi aglutinează bacteriile, virusurile şi antigenii de origine alimentară, stimulează formarea IgA în limfocitele mucoasei intestinale a sugarului.

Lactoferina – îndeplineşte rol bacteriostatic. Lizozimul – rol antimicrobian în asociere cu complementul

şi IgAs, cărora le potenţează acţiunea. Lactoperoxidaza – are acţiune bactericidă împotriva unor

germeni ca: Pseudomonas, E.coli, Salmonella, Streptococcus. Mucina – împiedică aderenţa germenilor şi a rotavirusurilor

de suprafaţa intestinului. Fracţiunile C3 şi C4 ale complementului – au rol în

chemotactismul fagocitelor şi în înglobarea intracelulară a particulelor. Factorii bifidogeni (glicoproteine şi oligozaharide) - au rol în

promovarea creşterii Lactobacilus bifidus în intestinul sugarului alimentat natural. II. Factorii modulatori ai creşterii stimulează creşterea glandei mamare şi acţionează asupra unor organe ale sugarului.

Factorul epidermic de creştere (Epidermal Growth Factor – EGF) şi factorul de creştere insulin-like (Insulin–like Growth Factor: IGF-1) - rol în maturarea tractului gastro- intestinal;

Factorul de creştere nervoasă – este esenţial pentru dezvoltarea neuronilor simpatici şi a celulelor senzoriale;

6

Factorul de stimulare a limfocitelor B – cu rol în proliferarea limfocitelor B şi producerea de imunoglobuline;

Taurina – ameliorează absorbţia lipidelor şi favorizează colonizarea intestinului cu Lactobacilus bifidus.

Alte calităţi ale laptelui uman: - este întotdeauna proaspăt şi la îndemână (imediat accesibil); - nu implică pregătiri speciale (este obligatorie igiena sânului); - are temperatura ideală; - este aseptic (lipsit de microbi); - nu determină alergie sau intoleranţă; - are o distribuţie energetică optimă, totalul energetic fiind

furnizat de lipide (55%), glucide (38%) şi proteine (7%). EVOLUŢIA SECREŢIEI LACTATE

Transformarea colostrului în lapte uman de tranziţie şi apoi în lapte matur se asociează cu turgescenţa glandelor mamare şi uneori cu durere, hipertermie locală şi generală, cefalee, puls accelerat, leucocitoză cu limfocitoză şi eozinofilie. Aceste fenomene sunt încadrate în aşa numita “furie a laptelui”.

În evoluţia sa, secreţia lactată pote fi însoţită uneori de modificări ale stării psihice ce pot ajunge până la stări maniaco-depresive, încadrate în aşa numita “psihoză de lactaţie”. Aceste fenomene dispar spontan în majoritatea cazurilor. Situaţiile când se impune internarea mamelor în spitale de psihiatrie sunt rare.

Maximum de intensitate a secreţiei lactate este între a 15-a zi şi 3 luni după naştere dar poate dura un an sau mai mult dacă este stimulată prin supt sau stoarcerea sânului.

Compoziţia laptelui uman prezintă variaţii după etapele lactaţiei, după timpul zilei (variaţii diurne/nocturne), de la un sân la altul şi la acelaşi sân de-a lungul mesei. Astfel la aceeaşi masă laptele administrat spre sfârşitul prânzului („hindmilk”) este mai bogat în lipide şi proteine decât laptele de la începutul prânzului („foremilk”) şi este prin urmare mai săţios şi mai hrănitor.

Administrarea numai de lapte uman după vârsta de 6 luni nu mai este suficientă calitativ şi cantitativ pentru dezvoltarea sugarului.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SECREŢIA LACTATĂ

Aceştia sunt: - vârsta – femeile tinere au o secreţie lactată mai abundentă decât

cele în vârstă;

7

- paritatea – la primipare secreţia lactată se instalează cu o întârziere de câteva zile;

- felul naşterii – intervenţiile la naştere (cezariene, forceps, perineorafii) prin traumatisme şi regim alimentar postoperator constituie factori inhibitori ai secreţiei lactate;

- alimentaţia, repaosul, efortul fizic gradat şi mai ales factorul psihic contribuie la menţinerea unei secreţii lactate satisfăcătoare;

Stimularea secreţiei lactate se realizează prin supt, storsul glandei mamare şi asigurarea confortului psihic al mamei.

Agalactia este extrem de rară, hipogalactia este mai frecventă la primipare, la intelectuale, la femeile care nu respectă repaosul.

Scurgerea spontană a secreţiei lactate poate fi considerată mai degrabă un semn de hipogalactie decât de bună lactaţie.

AVANTAJELE ALIMENTAŢIEI NATURALE Avantajele deosebite ale alimentaţiei naturale pot fi grupate în trei

categorii: - avantaje pentru copil; - avantaje pentru mamă; - avantaje pentru familie; 1. Avantajele pentru copil: - creştere şi dezvoltare fizică optimă – l.u. are toate principiile

nutritive necesare, în cantităţi şi proporţii ideale pentru nevoile copilului şi o biodisponibilitate maximă;

- legătură afectivă copil - mamă trainică şi durabilă, cu consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii psihice a copilului.

- morbiditate scăzută prin: riscuri incomparabil mai mici de malnutriţie, boli diareice

acute, parazitoze intestinale, afecţiuni dentare (carii, malocluzii, parodontoze);

incidenţă cu peste 50% mai redusă a proceselor maligne în perioada 0-16 ani;

patologie respiratorie şi ORL mai rară şi mai puţin gravă; astm bronşic şi diverse manifestări alergice mult mai rare şi

cu forme mai uşoare; risc de diabet zaharat şi de moarte subită la sugar de 2-3 ori

mai mic; infecţii urinare de cinci ori mai rare în primele 6 luni de

viaţă; rol protector faţă de hipertensiunea arterială şi ateromatoză.

8

2. Avantajele pentru mamă: - afectiv (psiho-emoţional) – contactul fizic nemijlocit („skin to

skin”) dintre mamă şi copil, prin reacţiile emoţionale pozitive pe care le generează, are efecte benefice şi asupra mamei, diminuând riscul de abuz, neglijare sau maltratare a copilului, ca şi riscul stărilor depresive postpartum;

- efectul contraceptiv al alimentaţiei naturale atinge un nivel ridicat, spaţierea sarcinilor având efecte benefice asupra sănătăţii reproductive a mamei;

- scade riscul cancerului de sân, de ovar; - osteoporoza are o incidenţă mai mică dacă alăptarea a durat mai

mult de 9 luni.

3. Avantajele pentru familie: - sugarul alimentat natural se dezvoltă armonios, reprezentând

astfel un liant afectiv pentru familie; - avantaje economice incontestabile – se evită costurile mari ale

alimentaţiei artificiale, se evită grijile şi pierderea timpului pentru prepararea laptelui, economisirea energiei termice, a detergenţilor, etc.

- mai puţine îmbolnăviri, deci mai puţine vizite la medic, mai puţine tratamente;

- confort crescut – nu mai sunt necesare deplasări pentru procurare, manevre de pregătire, sterilizare, riscuri de contaminare, etc.

INCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ

Regurgitarea – apare la sfârşitul mesei, în momentul eructării şi nu trebuie confundată cu vărsătura deoarece cantitatea de lapte eliminată este mică, fără jet şi nu influenţează curba ponderală (copilul continuă să crească bine în greutate). De regulă, ele nu apar în timpul somnului, sunt izolate, fără simptome concomitente, tranzitorii şi se remit spontan în al 2-lea semestru de viaţă.

Diareea (post)prandială se caracterizează prin emisie de scaune semilichide, galbene, acide, în timpul suptului sau imediat după administrarea alimentaţiei, adesea însoţite de ţipete, agitaţie. Ele pot determina şi apariţia eritemului fesier. Curba ponderală se menţine ascendentă, copilul creşte normal în greutate, starea generală este bună.

Aceasta este de fapt o diaree motrice, un veritabil sindrom de colon iritabil al noului născut şi sugarului mic alimentaţi natural şi nu o gastroenterită. Pentru mamă şi familie aceasta constituie o sursă de

9

nelinişte şi agitaţie, determină numeroase consultaţii medicale, tratament antibiotic – inutil şi, din păcate chiar întreruperea alimentaţiei cu lapte uman.

Trebuie să se recomande cu insistenţă să nu se întrerupă alimentaţia naturală – eventual se poate recomanda administrarea de calciu carbonic, 0,5 – 1g/zi, înainte de a se administra laptele.

Icterul - se descrie o formă precoce care apare în prima săptămână de viaţă („brest-feeding early onset jaundice”) şi o formă cu debut tardiv care începe de obicei către sfârşitul primei săptămâni de viaţă.

- Icterul cu debut precoce – se datorează aportului scăzut de lapte, inaniţia relativă ducând la niveluri crescute ale bilirubinei. Alăptarea la sân, precoce şi frecventă sau suplimentarea temporară a alimentaţiei cu o formulă de lapte asigură un volum adecvat de lapte în intestin şi ajută la prevenirea accentuării icterului fiziologic.

- Icterul cu debut tardiv, a 4-a – a 7-a zi de viaţă, cu maxim în a 3-a săptămână şi persistenţă până la 10 săptămâni, se caracterizează prin hiperbilirubinemie neconjugată (BI) şi absenţa altor semne de boală. Valorile BI scad rapid, în câteva zile, dacă se întrerupe alimentaţia cu lapte uman şi cresc la reluarea acesteia. Dacă nu răspunde la acest test diagnostic şi terapeutic nu este icterul laptelui matern. Se recomandă continuarea alimentaţiei naturale, eventual administrarea, pentru câteva zile, de fenobarbital.

Hipogalactia maternă este rareori primară, mult mai frecvent fiind secundară, legată de starea fizică, psihică, de dieta mamei şi, cel mai adesea, de o tehnică alimentară deficitară.

Copilul nu creşte în greutate, este agitat (înfometat), are scaune rare şi închise la culoare, apoi devine somnolent şi prezintă semne de deshidratare.

Mastita şi abcesul sânului sunt consecinţa stazei lactate şi a ragadelor mamare, apărute ca urmare a suptului inadecvat.

OBSTACOLE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ pot apare din partea copilului sau din partea mamei:

Din partea copilului: - malformaţii ale cavităţii bucale (buza de iepure, gura de lup,

retrognatismul); - infecţii (rinite, otite, pneumopatii); - boli neurologice (hemoragii meningocerebrale, meningite,

encefalite); - prematuritate; - boala hemolitică a nou-născutului; - ictere;

10

- vărsături.

Din partea mamei: - furia laptelui; - hipogalactia temporară a primiparelor; - mameloane ombilicate; - ragade mamelonare; - limfangite, mastite;

Contraindicaţii permanente: Cauze materne: - maladii viscerale evolutive grave: TBC, hepatită, SIDA, malarie, septicemii, neoplazii/tratament cu citostatice, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală; - boli neuropshice: tulburări psihice grave/psihoza de lactaţie, scleroza în plăci, epilepsie/tratament cu anticonvulsivante; - alte situaţii/boli: diabet zaharat, o nouă sarcină cu vârsta de peste 20 săptamâni. Cauze legate de copil – sunt rare, unele chiar excepţionale: - galactozemie congenitală; - intoleranţă ereditară/primară la lactoză; - fenilcetonurie.

Suplimentări necesare în alimentaţia naturală La copil: - Vitamina D (vezi profilaxia rahitismului). - Fier - toţi sugarii născuţi la termen vor primi preparate orale de

fier de la vârsta de 5- 6 luni, în doze de 1- 2 mg Fe elemental/kgcorp/zi, timp de 3 luni, iar prematurii de la 1 ½ - 3 luni, în doze de 2 – 2,5 mg/kgcorp/zi, până la vârsta de 1 an (administrarea injectabilă a fierului este contraindicată).

- În general, în alimentaţia naturală, nu este necesar un aport hidric suplimentar (apă/ceai, suc de fructe, etc.) mai ales la nou născut şi sugarul mic. Sugarul născut la termen, sănătos, cu o curbă ponderală constant ascendentă nu are nevoie de nimic altceva decât de lapte uman.

La mamă: pentru lactaţie este necesar un aport caloric suplimentar

şi evitarea consumului de alcool, alimente puternic mirositoare (ceapă, usturoi, condimente), conserve, mazăre, fasole, varză (care pot da diaree la copil).

11

Mamele vegetariene vor fi sf�tuite s� consume lapte �i li se va recomanda suplimentarea dietei cu vitamina B12 care se g�se�te aproape exclusiv în produsele animale.

ÎNŢĂRCAREA

Se va face cât mai târziu posibil. Sunt considerabile avantajele oferirii fie şi a unor cantităţi mici de l.u. până la vârsta de 1an, 1 ½ , chiar 2 ani.

ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ

Definiţie: Alimentaţia artificială este alimentaţia copilului în primele 4 luni de viaţă cu un alt lapte decât laptele uman. Se recomandă utilizarea preparatelor industriale din lapte de vacă deoarece prin prelucrare acestea tind să fie cât mai apropiate de laptele uman. Se va recurge la administrarea laptelui de vacă doar atunci când este absolut imposibilă folosirea formulelor de lapte.

Compoziţia laptelui de vacă

Proteinele sunt în cantitate de 32-34 g/l (de trei ori mai mare decât în laptele uman), dintre care 28 g reprezintă cazeina şi 4-6 g proteinele din lactoser (lactalbumina şi lactoglobuluina). β-lactoglobulina care predomină în lactoser este puternic antigenică/alergizantă.

Laptele de vacă este un lapte de tip cazeinos în timp ce laptele uman este de tip albuminos.

Cazeina laptelui de vacă precipită în stomacul copilului sub acţiunea labfermentului, în cheaguri mari, greu digerabile, astfel apărând necesitatea administrării prânzurilor la intervale mai mari de timp în alimentaţia artificială.

Glucidele laptelui de vacă sunt mai reduse cantitativ decât cele din laptele uman (48-50 g/l faţă de 68-70 g/l). Ele sunt reprezentate exclusiv de lactoză ceea ce implică un aport mic de galactoză, cu mielinizare mai lentă a sistemului nervos.

În laptele de vacă oligozaharidele lipsesc ceea ce duce la absenţa colonizării intestinului sugarului alimentat artificial cu bacil bifidus.

Lipidele, în aceeaşi cantitate ca în laptele uman (36 g/l) sunt constituite din lipide saturate maldigeste, deficitare în acizi graşi esenţiali şi au o cantitate de 5 ori mai mică de acid linoleic. Colesterolul este în cantitate mai mică decât în laptele uman.

Sărurile minerale sunt în cantitate de 4 ori mai mare decât în laptele uman şi alături de conţinutul proteic ridicat contribuie la

12

producerea de metaboliţi şi osmolaritate crescute, deci la creşterea nevoilor de apă ale sugarului.

Prezenţa în cantitate mare a fosfaţilor şi citraţilor creşte pH-ul gastric împiedicând absorbţia Ca şi favorizând eliminarea lui. Raportul Ca/P aproape unitar este inadecvat pentru absorbţie, rahitigen, putrefactiv (flora intestinală predominantă este reprezentată de E. coli) şi cere un efort hepatic şi renal crescut pentru eliminarea metaboliţilor.

Carenţa de Fe a laptelui de vacă şi absorbţia sa deficitară explică frecvenţa anemiilor feriprive la sugarii alimentaţi cu lapte de vacă.

Vitaminele sunt în cantităţi mai reduse decât în laptele uman, iar prin fierberea laptelui o bună parte din ele se distrug. Dezavantajele administrării laptelui de vacă: - deficienţa de fier, prin aport/absorbţie scăzute, ca şi prin pierderi intestinale (hemoragii oculte) datorate alergenicităţii laptelui de vacă; - deficienţe nutriţionale diverse (rahitism, ş.a.); - deshidratarea, prin încărcare renală crescută; - riscul crescut de a face alergie. În cazul folosirii laptelui de vacă în alimentaţia sugarului, pentru a diminua deficienţele sale compoziţionale se recomandă diluarea acestuia (1/2, 2/3, 3/4) cu mucilagiu/decoct de orez şi îndulcirea cu 5% zahăr. Coexistenţa celor două glucide conferă o serie de avantaje nutriţionale: - asigurarea unui raport convenabil între principiile nutritive; - facilitarea digerării cazeinei; - accentuarea gradului lor de absorbţie; - evitarea contaminării colonului.

ALERGIA LA PROTEINELE LAPTELUI DE VACĂ Alergia la proteinele laptelui de vacă se caracterizează printr-o

reacţie de hipersensibilitate care poate fi generată de oricare dintre componentele proteice ale acestuia, dar cel mai probabil de betalactoglobulină.

Reacţia alergică poate apare imediat, la scurt timp de la ingestie şi este mediată prin IgE sau poate fi de tip întârziat, mediată celular.

Se manifestă clinic la nivelul pielii (eczema sugarului, prima manifestare alergică), aparatului digestiv (vărsături, diaree, colici, creştere nesatisfăcătoare, reflux gastroesofagian, constipaţie cronică) şi aparatului respirator (wheezing recurent). Sugestivă pentru acest diagnostic este şi anemia carenţială feriprivă, determinată de hemoragiile digestive oculte. Deoarece la sugar investigaţiile alergologice se realizează cu dificultate (numeroase rezultate fals pozitive sau fals negative), cel mai

13

important test de diagnostic utilizat în practică este cel terapeutic. Acesta constă în scoaterea din alimentaţie a laptelui de vacă şi a derivaţilor lui, urmată de ameliorarea simptomatologiei. Tratamentul medicamentos nu este necesar, fiind suficientă înlocuirea laptelui de vacă cu o formulă de lapte hipoalergenică.