UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATICentrul pentru nvatamnt la distanta

Lector univ. drd.

Asistent univ.

Carmen Nicoleta Cosug

Oana Mariuca Cosug

PROTECTIA JURIDICA A DREPTURILOR OMULUIManual pentru forma de nvatamnt I.D.D.

Galati 2006

CUPR I NSCapitolul 1 Regimul juridic al drepturilor omului ............................................................................... 4 1.1. Drepturile omului notiune si natura juridica ............................................................. 5 1.2. Internationalizarea drepturilor si libertatilor omului ...................................................... 10 1.3. Principiile protectiei internationale a drepturilor omului ............................................... 12 1.4. Clasificarea drepturilor omului ..................................................................................... 17 1.5. Limitele drepturilor omului ........................................................................................... 20 Sinteza ideilor principale .................................................................................................... 22 ntrebari de autoevaluare ................................................................................................... 24 Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 24 Capitolul 2 Izvoarele internationale de consacrare si de protectie a drepturilor omului ........... 25 2.1. Izvoarele conventionale ............................................................................................. 26 2.2. Izvoarele cutumiare ................................................................................................... 27 2.3. Izvoarele jurisprudentiale ........................................................................................... 28 2.4. Alte izvoare ................................................................................................................ 28 Sinteza ideilor principale .................................................................................................... 29 ntrebari de autoevaluare ................................................................................................... 30 Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 30 Capitolul 3 Sisteme internationale de consacrare si protectie a drepturilor omului ................... 31 3.1. Sistemul universal de consacrare si protectie a drepturilor omului ............................ 32 3.1.1. Aspecte generale .................................................................................................... 32 3.1.2. Organe create n cadrul O.N.U. cu competente n materia drepturilor omului ....... 33 3.1.3. Principalele documente adoptate n materia drepturilor omului .............................. 38 3.1.4. Institutii specializate din cadrul O.N.U. cu relevanta pentru problematica drepturilor omului ............................................................................................................... 42 3.2. Sistemele regionale de consacrare si protectie a drepturilor omului .......................... 42 3.2.1. Sistemul regional interamerican .............................................................................. 42 3.2.2. Sistemul regional african ......................................................................................... 47 3.2.3. Sistemul regional arab ............................................................................................. 49 3.2.4. Asia si problematica drepturilor omului .................................................................... 50 3.2.5. Sistemul regional european ..................................................................................... 50 3.2.5.1. Aspecte generale .................................................................................................. 50 3.2.5.2. Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa ......................................... 52 3.2.5.3. Uniunea Europeana/ Comunitatile Europene ....................................................... 53 3.2.5.4. Consiliul Europei ................................................................................................... 62 Sinteza ideilor principale .................................................................................................... 69 ntrebari de autoevaluare ................................................................................................... 72 Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 72 Capitolul 4 Proceduri inte rnationale de protectie a drepturilor omului ......................................... 73 4.1. Clasificarea procedurilor ............................................................................................. 74 4.2. Proceduri nejudiciare .................................................................................................. 762

4.3. Proceduri judiciare ...................................................................................................... 78 4.3.1. Aspecte generale de procedura ............................................................................... 79 4.3.2. Principalele etape ale procedurii desfasurate n fata Curtii europene a drepturilor omului ............................................................................................................... 80 Sinteza ideilor principale .................................................................................................... 83 ntrebari de autoevaluare ................................................................................................... 84 Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 85 Capitolul 5 Categorii de drepturi ale omului ..................................................................................... 86 5.1. Drepturile civile si politice ............................................................................................ 87 5.2. Drepturile economice, sociale si culturale .................................................................102 5.3. Categorii speciale de persoane protejate ..................................................................103 Sinteza ideilor principale ................................................................................................. . 105 ntrebari d e autoevaluare ................................................................................................. 106 Teste de autoevaluare .................................................................................................... 107 Capitolul 6 Protectia drepturilor omului n Romnia ..................................................................... 108 6.1. Surse internationale n materia drepturilor omului la care Romnia este parte ........ 109 6.2. Reprezentarea n fata Curtii europene a drepturilor omului ..................................... 110 6.3. Desemnarea candidatilor la mandatul de judecator al Curtii europene a ................. 114 drepturilor omului Sinteza ideilor principale ................................................................................................... 115 ntrebari de autoevaluare .................................................................................................. 116 Teste de autoevaluare ..................................................................................................... 117 Cheia testelor de autoevaluare ...................................................................................... 118 Bibliografia ...................................................................................................................... 119

3

Capitolul 1 Regimul juridic al drepturilor omului1.1. Drepturile omului notiune si natura juridica 1.2. Internationalizarea drepturilor si libertatilor omului 1.3. Principiile protectiei internationale a drepturilor omului 1.4. Clasificarea drepturilor omului 1.5. Limitele drepturilor omului

OBIECTIVE nsusirea definitiei drepturilor omului si a celor mai importante teorii privind problematica ntemeierii drepturilor omului; aptitudinea de a distinge diferentele existente ntre notiuni precum: drepturile omului, libertatile omului, libertati publice, drepturi ale cetateanului; cunoasterea evolutiei consacrarii si garantarii drepturilor omului din plan intern n plan international, precum si consecintele acestui fenomen; nsusirea principiilor specifice care guverneaza dreptul international al drepturilor omului; cunoasterea criteriilor de clasificare si a categoriilor de drepturi ale omului consacrate si garantate la nivel intern si international; ntelegerea necesitatii limitarii drepturilor omului si a modalitatilor concrete de realizare a acestei limitari.

4

1.1. Drepturile omului notiune si natura juridicaDrepturile omului reprezinta un concept filosofic, o condensare a tot ce a produs ca esenta filosofia umanista din antichitate si pna n prezent1. Omul, ca fiinta rationala, nascuta libera, ca masura a tuturor lucrurilor, considerat ca scop si niciodata ca mijloc, reprezinta valoarea suprema pe care ar trebui sa se concentreze tot ce nseamna scopuri ale societatii organizate politic n stat. Istoria drepturilor omului nu este istoria unui mars triumfal, este istoria unei lupte, lupta pentru respectarea demnitatii umane de catre autoritatile statului. n aceeasi idee, Preambulul Declaratiei revolutiei franceze a drepturilor omului si cetateanului din anul 1789 proclama ca ignorarea, uitarea si dispretul drepturilor omului sunt singurele cauze ale nenorocirilor publice. Un secol si jumatate mai trziu Declaratia Universala a Drepturilor Omului din anul 1948 retine ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie ce revolta constiinta oamenilor, astfel ca este esential ca drepturile omului sa fie protejate printr-un sistem juridic pentru ca omul sa nu fie constrns, ca ultim recurs, la revolta mpotriva tiraniei si opresiunii. Asadar, doua documente fundamentale n materia drepturilor omului, unul intern, cu valoare universala, celalalt adoptat de o organizatie internationala cu vocatie universala, pun n evidenta importanta covrsitoare a acestor drepturi pentru dezvoltarea societatii omenesti 2. Notiunea juridica de drepturi ale omului cunoaste doua acceptiuni n ordinea de drept3. A. n primul rnd face referire la dreptul obiectiv al drepturilor omului4, adica totalitatea instrumentelor internationale care consacra si protejeaza asemenea drepturi, precum si a mecanismelor institutionale de garantare a lor. B. n al doilea rnd atunci cnd evocam drepturile omului avem n vedere si ntelesul de drepturi subiective, conferite unui anumit titular. A. n ceea ce priveste prima acceptiune trebuie retinut ca Dreptul international al drepturilor omului este o ramura a dreptului international public, al carui obiect este studiul raporturilor dintre oameni, studiu ce-si fixeaza ca punct de referinta demnitatea umana, determinnd drepturile si facultatile, care, n ansamblu, sunt necesare pentru nflorirea fiecarei personalitati umane5. Facem nsa urmatoarea precizare: Dreptul international al drepturilor omului protejeaza fiinta umana n timp de pace, n timp ce pentru situatiile de conflicte armate, se activeaza normele Dreptului international umanitar, o alta ramura a dreptului international public, care are ca obiect protectia fiintei umane mpotriva efectelor conflictelor armate, de exemplu, protectia femeilor si a copiilor, protectia ziaristilor n misiuni periculoase n zone de conflict armat, prevenirea si reprimarea crimelor de razboi, interzicerea sau limitarea utilizarii unor arme, etc.6 B. Referitor la cea de-a doua acceptiune, si anume la situarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, n categoria drepturilor subiective, aratam ca aceasta se impune n mod firesc, ntruct aceste drepturi si libertati sunt prerogative conferite de lege subiectului titular de a adopta o anumita conduita si de a pretinde altora desfasurarea unei conduite corelative adecvata dreptului sau, ceea ce nu reprezinta altceva dect definitia dreptului subiectiv. Se poate

1

Drepturile omului, consacrate si garantate international sunt drepturi individuale, ele neconfundndu-se cu alte notiuni din dre ptul international public, cum ar fi drepturile popoarelor si drepturile minoritatilor, care sunt drepturi colective, au ca titulari o colectivitate. n schimb drepturile persoanelor apartinnd minoritatilor nationale sunt drepturi individuale. 2 Corneliu BRSAN, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi si libertati, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 6 3 Ibidem, Op. cit., p.7 4 Se spune nsa ca Dreptul international al drepturilor omului reprezinta, ntr-o formulare metaforica, doar partea emergenta a aisbergului care nu ar putea sa existe fara straturile sale inferioare, constituite de bazele filosofice si morale ale notiunii de drepturi ale omului. Frederick SUDRE, Droit europeen et international des droits de l homme, 6 eme ed. refondue, PUF, Paris, 2003, p. 12 5 Rene CASSIN, Science de Droits de l homme, Methodologie et enseignement, Colloque de Nice, 1971, Rev. Dr. Homme, 1072, vol. V 6 Ioan CLOSCA, Ion SUCEAVA, Tratat de drepturile omului, Ed. Europa Nova, 1995, pp. 221-250 5

spune asadar, ca, de fapt, drepturile subiective ale omului definesc pozitia acestuia n raport cu puterea publica. Dar, nainte de a fi drepturi subiective, o parte a drepturilor omului sunt drepturi naturale 1. Drepturile naturale exprima ideea ca oamenii sunt ndreptatiti sa exprime anumite cerinte sau pretentii, a caror legitimitate si justificare decurge doar din natura lor umana, din conditia de a fi umani, si care nu sunt pur si simplu produsul legilor sau al unor aranjamente sociale 2. Este firesc sa afirmam, n acest caz, ca titularii acestor drepturi sunt indivizii, ca fiinte umane, indiferent de apartenenta lor juridica la un stat, asa nct acestia pot fi cetateni, rezidenti nationali sau straini, titulari ai unui drept de sedere pe teritoriul unui stat sau chiar rezidenti ilegali. Teoria drepturilor naturale se fundamenteaza pe ideea ca exista drepturi care se situeaza n afara istoriei si a timpului, ca ele se manifesta ntr-o ordine anterioara din punct de vedere logic sistemului normativ juridic. Asadar drepturile omului existau chiar nainte de aparitia lor n planul ideilor, apoi au fost preluate n cadrul luptei politice, deci au devenit obiect al unei ideologii politice, pentru ca n cele din urma sa fie transpuse n norme de drept3. Principiul fundamental al teoriei drepturilor naturale este ca o actiune sau un comportament este corect numai daca respecta drepturile fiecarei persoane . Pentru evaluarea morala a corectitudinii comportamentului este lipsit de relevanta daca, prin respectarea acestor drepturi individuale este sustinuta valoarea binelui si este evitat raul. Fiecare individ este ndreptatit sa faca propriile sale alegeri privitoare la modul n care vrea sa traiasca, cu conditia ca acelasi drept sa nu fie refuzat celorlalti. Drept urmare, n teoria drepturilor naturale nimeni nu are vreo datorie (obligatie) fata de sine. Nici macar prezervarea propriei vieti nu este o datorie fata de sine si de aceea suicidul nu este condamnat pe aceste temeiuri. Este adevarat ca John Locke condamna suicidul, dar nu pentru ca ar duce la o prezumtiva violare a unei obligatii pe care fiecare individ o contracteaza fata de sine, ci mai degraba pe temeiul violarii dreptului de proprietate pe care-l are Dumnezeu fata de viata individului 4. Imaginea globala despre moralitate pe care o contureaza teoria drepturilor naturale este una negativa: a nu viola drepturile celo rlalti este suma tuturor cerintelor si obligatiilor morale. Iar la rndul lor, drepturile naturale respective, pe care nu ne este ngaduit sa le ncalcam, sunt ele nsele, n mod preponderent, drepturi negative. Dreptul la viata, de pilda, este doar dreptul de a nu fi ucis, nu si complementarul sau pozitiv, de a ni se furniza de catre ceilalti , mijloacele necesare prezervarii si ntretinerii vietii. Nu exista o datorie (obligatie) de a ajuta pe ceilalti (exceptnd obligatiile care rezulta din relatiile de paternitate sau de maternitate), ci numai o obligatie de a nu vatama pe ceilalti. Desigur, din punct de vedere moral este admirabil sa-i ajutam pe ceilalti, dar aceasta nu este n sens strict o obligatie si, drept urmare, statul nu poate sa-i constrnga n mod legitim pe indivizi sa se ajute ntre ei. Cum se poate nsa argumenta validitatea si veridicitatea unei asemenea teorii pentru cei care contesta existenta drepturilor naturale? Un prim argument, nsa fara valoare juridica ar putea sa fie reprezentat de convingerea oamenilor ca poseda drepturi naturale n calitatea lor de fiinta umane, si nu ca urmare a consacrarii prin legi a acestora. Nu este nsa un temei suficient, pentru ca justificarile unui asemenea argument sunt de natura pur subiectiva.

1

Sunt drepturi naturale prin excelenta dreptul la viata, dreptul la libertate si dreptul de proprietate, nsa lista poate continua. 2 Mircea DUMITRU, Exista drepturi individuale ca drepturi naturale? Elaborarea unui sistem de analiza a u nor reprezentari referitoare la institutia drepturilor individuale, Analele Universitatii Bucuressti, nr. II/2004, p. 6 3 D. LOCHAK, Les droits de l homme, Ed. La Decouverte&Syros, Paris,. 2002, p. 4 4 Mircea DUMITRU, Op. cit., p. 7 6

Un al doilea argument ar fi ca nici un sistem social, nici un regim juridic nu se poate justifica prin sine. Sa presupunem pentru a avansa n demersul nostru ca nu exista nici un drept natural1, ca toate drepturile sunt generate de structura juridica si de cutumele societatii. Este un fapt indubitabil ca oamenii au puternice sentimente morale de contestare a oricaror norme, reguli sau constrngeri sociale, daca acestea sunt opresive sau lipsite de un fundament justificativ legitim. n situatiile de acest fel oamenii simt ca drepturile individuale fundamentale care le apartin au fost violate, desi ipotetic, astfel de drepturi, care nu-si au originea n dreptul pozitiv, istoric, al societatii, sunt respinse de catre legea existenta si de catre reprezentantii autoritatii statului. De aici decurge concluzia ca sursa acestor drepturi fundamentale, care transced setul drepturilor sanctionate de catre dreptul pozitiv al societatii si care nu sunt captate de catre tabela acceptata a drepturilor pozitive ale indivizilor, este independenta de sursa drepturilor consacrate de legile societatii2. Un alt aspect care trebuia analizat n cadrul acestei sectiuni este problematica ntemeierii drepturilor3. Trecnd n revista solutiile semnificative n aceasta privinta retinem urmatoarele: a) drepturile sunt fundamentate pe conceptul ca subiectii lor au senzatii si ca urmare poseda capacitatea de a suferi. Drepturile individuale actioneaza, n acest caz ca un scut protector care trebuie sa minimizeze suferinta indivizilor4. b) drepturile sunt indicatorul unei valori intrinseci, care nu fluctueaza ca urmare a modificarii conditiilor sociale, morale, juridice si, indiferent ct de reprobabil moral ar fi comportamentul unor oameni, ei trebuie tratati ca membri care au o valoare distinctiva intrinseca prin care apartin unei ordini morale. c) drepturile survin pe conceptul de demnitate umana. Pentru ca n cadrul drepturilor omului, notiunea de demnitate umana este esentiala, caci ea apare, prin excelenta, ca un principiu matrice 5 care constituie soclul drepturilor fundamentale vom analiza mai ndeaproape aceasta notiune. Demnitatea umana a irigat ntotdeauna filosofia drepturilor omului6, chiar daca acest concept poseda o anumita autonomie n raport de drepturile omului pentru ca acestea din urma induc o valorizare a demnitatii omului, n timp ce demnitatea desemneaza omul n calitatea sa de a apartine umanitatii. 7 Proclamarea demnitatii umane ca baza a sistemului juridic creeaza premisele ntelegerii omului ca fiinta universala, debarasata de prejudecatile credintei, rasei, etniei, conditiei sau pozitiei sociale, deschiznd drumul liberalismului si umanismului 8. Conceptul de demnitate umana este analizat ca unul metajuridic, si nu juridic, deoarece demnitatea trebuie privita ca v aloare si nu ca drept. Astfel, apararea demnitatii umane ca valoare suprema va deveni un obiectiv constitutional, n timp ce drepturile sunt doar consecintele

1 2

Vom utiliza astfel metoda reducerii la absurd - reductio ad absurdum . Mircea DUMITRU, Op. cit., pp. 8-11. Autorul ilustreaza aceasta idee astfel : chiar si n societatea care legitima juridic si social sclavia exista dreptul individual fundamental al oamenilor la libertate egala, n virtutea faptului ca si sclavii aveau aceeasi natura umana ca si oamenii liberi. 3 Ibidem, pp. 8-11 4 nclinatia noastra este aceea de a acorda un credit mare puterii explicative a acestui punct de vedere si de a accepta si una dintre consecintele acestui punct de vedere care nu are totusi o recunoastere universala, faptul ca n comunitatea morala trebuie sa includem si animalele, care, tocmai pentru ca au capacitatea de a suferi, au si drepturi. Idem 5 B. MATHIEU, Pour une reconnaissance de principes matriciels , en matiere de protection constitutionnele dea droits de l homme, D. 1995, Chron., p. 211 6 B. EDELMAN, La dignite de la personne humaine, une concept nouveau, D. 1997. Chron., p. 185 7 D. GUTMAN, Les droits de l homme sont-ils l avenir du droit?, Mel F. Terre, L avenir du droit, PUF, Ed. Jurischasseur, 1999, pp. 329, 334 8 Dan Claudiu DANISOR, Universalitatea drepturilor si libertatilor fundamentale potrivit Constitutiei Romniei, Revista de Drept Public, nr. 2/2004, p. 2 7

concrete ale acestei valori: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, dreptul la libertate si siguranta, etc.1 Continutul demnitatii este n aceste conditii cu necesitate, fluid si imprecis, fiind preferabil ca el sa nu fie definit si astfel limitat. Valoarea demnitatii ar fi de vector al interpretarii drepturilor si libertatilor fundamentale, ea nefiind astfel un drept sau o libertate. Transformarea demnitatii ntr-un concept juridic nu este preferabila, chiar daca ea ar fi doar aparent securizata, deoarece s-ar putea preta ulterior la orice interpretare 2. d) drepturile se bazeaza pe rationalitate . Natura proprie umanului este rationalitatea, caci spre deosebire de specii de animale, comportamentul oamenilor nu este controlat n ntregime de instinctele lor naturale. Echipamentul lor genetic lasa un spatiu larg unor actiuni care nu sunt conditionate sau determinate cauzal prin natura lor biologica. Oamenii trebuie sa se foloseasca de capacitatile superioare ale mintii lor pentru a rezolva probleme, a lua decizii, a actiona n circumstante diferite si a supravietui. O creatura non-umana poate supravietui folosindu-se n mod exclusiv de capacitati instinctive nnascute. Oamenii pot supravietui numai folosindu-se de mintea lor. Drept urmare, fiecare individ are un drept natural, inalienabil de a se folosi ntr-un mod neconstrns de mijloacele acestea vitale mintale de supravietuire si de dezvoltare a capacitatilor sale nnascute sau dobndite.3 n continuare vom proceda la cteva precizari terminologice. Studiul declara tiilor si conventiilor interna tionale, al actelor normative interne si al doctrinei conduce la observatia ca se utilizeaza frecvent termenii: "drepturile omului" si "libertatile omului". n aceasta situatie se pune ntrebarea: exista, din punct de vedere juridic, deosebiri ntre drept si libertate? ntr-o prima opinie4 s-a sustinut ca cele doua notiuni nu se afla pe acelasi plan, fiind distincte. n acest sens libertatea este conceputa ca o putere de a actiona sau de a nu actiona, toate libertatile fiind libertati publice prin aceea ca ele intra n dreptul pozitiv atunci cnd statul le consacra n sistemul national de drept. Notiunea de drepturi ale omului are o semnificatie mai larga deoarece ea rezulta din teoria dreptului natural potrivit careia omul, tocmai pentru ca este fiinta umana are un ansamblu de drepturi inerente naturii sale, nefiind important daca dreptul pozitiv le consacra sau nu. Astfel, libertatile publice ar corespunde acelor drepturi ale omului pe care un stat le recunoaste n sistemul sau de drept. Opinia la care achiesam este nsa ca, din punct de vedere juridic dreptul este o libertate si libertatea un drept5, ambele expresii desemnnd, la modul cel mai general, facultatea, capacitatea omului de a face sau de a nu face ceva. Utilizarea ambilor termeni pentru a exprima acelasi concept are o explicatie istorica. Astfel, la nceput, n legatura cu statutul fiintei umane, s-a pus problema libertatilor, ca exigente ale individului n opozitie cu autoritatile publice. Respectarea libertatilor presupunea din partea autoritatilor o atitudine generala de abtinere, adica de a nu mpiedica exercitarea libertatilor. Evolutia politica si sociala a facut sa devina evidenta necesitatea ca autoritatile publice sa depaseasca atitudinea de abstentiune si sa treaca la atitudinea activa, de actiune, pentru a face posibila realizarea anumitor libertati cetatenesti. S-a ajuns astfel la sintagma "drept al omului ", care implica obligatia statului nu numai de a proteja libertatile, dar si de a actiona pentru a asigura cetateanului posibilitatea reala de a-si exercita anumite libertati. Cu toate ca, din punct de vedere juridic, exista deci sinonimie ntre drept si libertate, concluzionam ca "libertatea" pune accentul pe neinterventia statului, pe cnd "dreptul"

1 2

Dan Claudiu DANISOR, Op. cit., p.4 Ibidem, p. 2 3 Mircea DUMITRU, Op. cit., pp.16-17. 4 J. RIVERO, Les libertes publiques, PUF, Themis, tome I, 8 eme ed., 1997, p. 22 si urm. 5 Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU, Drept constitutional si institutii politice, vol. I, ed. a XI-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 140 8

accentueaza obligatia statului de a actiona pentru a crea conditiile necesare exercitarii anumitor libertati 1. Unele explicatii comporta si expresiile "drepturi ale omului" si "drepturi ale cetateanului". Cu toate ca sunt ntr-o strnsa corelatie, acestea nu se confunda. Expresia "drepturile omului" evoca, dup a cum am aratat, drepturile fiintei umane, ca fiinta nzestrata cu constiinta, ratiune si vointa, fapt ce-i confera drepturi naturale inalienabile si imprescriptibile, dincolo de organizarea statala a societatii. Daca avem nsa n vedere societatea organizata n stat, din punct de vedere juridic omul se prezinta n trei ipostaze: cetatean, strain sau apatrid. Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, adica o fiinta umana integrata n sistemul socio-politic al statului respectiv. Drepturile sale sunt proclamate si asigurate prin legea statului caruia apartine, sub denumirea de drepturi (libertati) cetatenesti. Realitatea statelor contemporane demonstreaza ca doar cetatenii unui stat beneficiaza, ca principiu, de toate drepturile prevazute n Constitutie, strainii si apatrizii beneficiind doar de drepturile considerate inalienabile fiintei umane. Asadar, regasim pe de o parte drepturile omului, ca o institutie de drept international, ca sursa de reguli juridice stabilite de comun acord de catre state pentru protectia fiintei umane 2, iar pe de alta parte drepturile cetateanului ca institutie de drept intern , care nsumeaza normele ce reglementeaza statutul juridic al cetateanului. nsa, existenta principiul universalitatii 3 n materia drepturilor si libertatilor fundamentale face ca omul sa prevaleze asupra cetateanului. Avnd n vedere cele prezentate, putem ntelege motivele pentru care definirea drepturilor fundamentale ale omului este o problema controversata si larg dezbatuta n literatura de specialitate. ncercnd o sinteza a opiniilor dominante exprimate n doctrina, care se bazeaza pe realitatile evidente ale practicii statelor actuale, definim drepturile si libertatile fundamentale ale omului ca fiind acele drepturi subiective, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestuia, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, care sunt recunoscute si garantate prin acte internationale si prin Constitutii 4. Trebuie subliniat faptul ca, pentru a fi puse n valoare, drepturile omului trebuie sa se bucure de o anumita sanctiune juridica. Or, aceasta rezulta numai din depasirea stadiului de deziderat si cuprinderea lor n reglementari interne si internationale, oricare ar fi domeniu de aplicare al acestora n spatiu si forta lor juridica (poate fi vorba de o simpla declaratie solemna ca n Declaratia Universala a Drepturilor Omului sau, dimpotriva, elaborarea unui mecanism jurisdictional international de control al drepturilor garantate, ca n cazul Conventiei Europene a Drepturilor Omului). Subliniem faptul ca drepturile omului nu sunt conferite de normele juridice internationale n materie, ci ele sunt numai recunoscute, afirmate de acestea 5.1

ntr-o alta opinie se arata ca notiunea de drepturile omului apartine dreptului international, iar cea de libertati publice apartine dreptului intern. Corneliu BRSAN, Op. cit., p. 10 2 Stelian SCAUNAS , Dreptul international al drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, pp. 3-4 3 Universalitatea se desfasoara pe trei planuri: 1. pe plan rational desemneaza atribuirea drepturilor tuturor fiintelor umane. 2. pe plan temporal presupune ca aceste drepturi sa fie generale si abstracte situate n marginea timpului si valide n orice moment istoric. 3. pe plan spatial sugereaza extinderea culturii drepturilor omului la toate societatile politice, fara exceptie. Gregorio PECES, Barba MARTINEZ, Theorie generale des droits fondamentaux, L.G.D.J., Paris, 2004, p. 271. Referitor la acest ultim aspect se sugereaza o solutie simpla : exportul, care poate fi pasnic, ca valorile europene n fostele state comuniste, sau belicos, ca democratia americana n lumea musulmana. Cu privire la relativizarea temporala se afirma ca aceasta poate privi doar extinderea dreptului n efectele lui, deci exercitiul dreptului, si nu existenta dreptului. Dan Claudiu DANISOR, Op. cit., pp. 12-13 4 O alta definitie a drepturilor omului care pune accent pe normele care reglementeaza materia apartine profesorului Corneliu Brsan: drepturile omului reprezinta un ansamblu de norme juridice internationale prin care sunt recunoscute individului atribute si facultati care i asigura demnitatea, libertatea si dezvoltarea personalitatii sale si care beneficiaza de garantii institutionale. Corneliu BRSAN, Op. cit., 14 5 Corneliu-Liviu POPESCU, Protectia internationala a drepturilor omului surse, institutii, proceduri, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 7 9

n ceea ce priveste ndatoririle 1 individului foarte putine norme juridice internationale fac referire la acestea, ele reprezentnd o chestiune marginala pentru dreptul international, lipsita de consistenta juridica, ramnnd, cel putin la actuala etapa de dezvoltare a dreptului international, un simplu deziderat moral2. n schimb la nivel intern au o pondere nsemnata, dat fiind interesul direct al statelor de a stabili obligatiile cetatenesti. Asadar, transpus n planul preocuparilor juridice, conceptul de drepturi ale omului desemneaza mai nti drepturi subiective ale omului care definesc pozitia acestuia n raport cu puterea publica, dar el devine o veritabila institutie juridica, un ansamblu de norme juridice interne si internationale care au ca obiect de reglementare promovarea si garantarea drepturilor si libertatilor omului, apararea acestuia mpotriva abuzului statelor.

1.2. Internationalizarea drepturilor si libertatilor omuluiProblematica drepturilor omului, cu multiplele sale semnificatii, att teoretice, ct mai ales practice, este prezenta n zilele noastre, att la nivelul preocuparilor fiecarui stat, ct si la nivelul preocuparilor comunitatii internationale. Istoria demonstreaza ca, stadiul dezvoltarii si respectarii drepturilor si libertatilor omului depinde de stat, si putem constata, n secolul nostru, pe de o parte o dezvoltare a drepturilor si libertatilor omului, iar pe de alta o ncalcare, n unele cazuri sistematica, a lor. Natura statului, democratic sau autoritar, conditioneaza n mod direct locul pe care l ocupa drepturile si libertatile n ierarhia valorilor sociale. Democratia liberala este cea care corespunde cel mai bine protectiei drepturilor si libertatilor. Aceasta se bazeaza pe un echilibru ntre teoria democratiei pure, bazata pe reglementarea prin lege a unei sfere ct mai largi de raporturi sociale si teoria liberala pura bazata pe libertate ne ngradita. Democratia n stare pura si liberalismul n stare pura au ajuns la esecuri, n primul caz pentru ca se suprima progresiv libertatile n favoarea interesului public, si n al doilea caz pentru ca se accepta libertatile periculoase pentru societate. Penetratia si expansiunea drepturilor omului din spatiul juridic national n spatiul juridic international, cu alte cuvinte internationalizarea acestora, marcheaza att o revolutie, daca fenomenul este privit din perspectiva relatiei traditionale dintre dreptul intern si dreptul international, ct si o evolutie daca fenomenul este analizat n raport cu esenta si finalitatea sa 3. Filosofii Greciei antice au creat conceptul de libertate individuala, iar jurisconsultii si pretorii romani au construit un sistem de drept n care recunoasterea juridica a personalitatii si drepturile subiective care i dadeau continut erau garantia acestei libertati. Crestinismul a afirmat universalitatea libertatii persoanei, dar numai n raporturile cu Divinitatea, si nu ca principiu de organizare sociala 4. Abia scoala dreptului natural desprinde fiinta umana att de ordinea cosmica, ct si de ideea divina, considernd -o ca valoare sociala n sine, dotata cu atribute ce tin de autonomia ei si aflata n centrul vietii sociale5, mplinind astfel premisele necesare pentru aparitia doctrinei moderne a drepturilor omului ca temei al democratiei6. Afirmarea si consacrarea drepturilor si libertatilor a avut loc treptat, n prima faza doar n interiorul fiecarui stat, ncepnd cu sec. XVIII, si, abia n sec. XX, pe plan interna tional. Referitor la influenta Marii Britanii n aceasta materie, retinem ca textele engleze care consacra drepturi si libertati au aparut n lupta diverselor categorii sociale mpotriva absolutismului1

Exemplificam cu art. 29 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului care dispune ca individul are ndatoriri fata de colectivitate, numai n cadrul acesteia fiind posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. 2 Corneliu BRSAN, Op.cit., p. 5 3 Valeriu STOICA, Structura juridica a drepturilor omului ca drepturi subiective, Revista Romna de Drepturile Omului, nr. 3/1993, p. 8 4 D. LOCHAK, Les droits de l homme, Ed. La Decouverte&Syros, Paris, 2002, p. 10 5 n momentul n care teologii catolici au recunoscut ca, dupa descoperirea lumii noi indienii trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi ca si colonizatorii spanioli, a aparut ideea unei comunitati mondiale fondata nu pe credinta, ci pe apartenenta la aceeasi natura, la aceeasi demnitate umana, ceea ce constituie, n contextul epocii, o mutatie teologica fundamentala, prin care se confera drepturilor omului valoarea lor universala . Ibidem, p. 13 6 Valeriu STOICA, Op. cit., p. 9 10

feudal. Textele engleze sunt reprezentate de Magna Charta (1215), Habeas Corpus (1679)1 si Bill of Rights (1689) 2. Toate aceste texte se remarca prin faptul ca nu proclama principii universal valabile privitoare la libertatile persoanei, ci au avut n vedere nlaturarea unor abuzuri ale autoritatilor feudale. n ceea ce priveste Statele Unite ale Americii au fost proclamate doua declaratii cea a drepturilor statului Virginia din 12 iunie 1776 si cea de independenta din 4 iulie 1776. Ultimul text proclama drepturile americanilor si vointa lor de a iesi de sub autoritatea Marii Britanii. Declaratia nu are anvergura universala, ci este un text, destinat unui moment istoric precis, ndreptat mpotriva englezilor si justificnd libertatile americanilor. Trebuie evidentiat, n acest sens, cazul Frantei, pentru ca Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 a fost un text fundamental, care a avut o influenta hotartoare asupra textelor nationale si interna tionale care au urmat. Importanta Declaratiei rezida n primul rnd n faptul ca priveste att omul, n sensul generic al termenului, care are anumite drepturi naturale, ct si cetateanul, care este omul aflat n raporturi juridice cu un anumit stat, si care, n acest sens se bucura de drepturi politice si de libertatea de a participa la activitatea publica. n al doilea rnd textul Declaratiei are un continut filosofic si juridic, formulnd principii generale, fara a se preocupa de modul concret n care acestea vor fi aplicate, ceea ce confera vocatie universala documentului, pentru ca se poate aplica tuturor oamenilor, indiferent de spatiu si timp 3. Primul document cu valoare universala a fost Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata n cadrul O.N.U. la 10 decembrie 1948, document ce a avut un ecou imens la nivel mondial si care a devenit un veritabil instrument international care a declansat constructia sistemului de protectie a drepturilor omului 4. n concluzie retinem ca drepturile omului au deci functia principala de instrumente juridice prin care identitatea individuala este aparata mpotriva abuzurilor de putere care se savrsesc n numele sau la adapostul institutiilor care exprima identitatea de grup. Era firesc astfel ca protectia juridica a drepturilor omului sa transgreseze granitele dreptului intern si sa patrunda n dreptul international. Internationalizarea drepturilor omului a generat urmatoarele consecinte 5: 1. modificarea conceptului de capacitate juridica; 2. modificarea conceptului de drept subiectiv. 1. nteleasa ca aptitudine generala de a fi titular de drepturi si obligatii, capacitatea juridica este masura fiintei subiectelor de drept, deoarece acestea exista numai n masura n care le este recunoscuta capacitate juridica. Pna la constituirea dreptului international al drepturilor omului fiinta juridica a individului nu avea o dimensiune proprie n dreptul international. Numai din acest moment, individul dobndeste, pe lnga capacitatea juridica de drept intern, o capacitate juridica de drept international, ajungndu-se astfel la ntregirea fiintei juridice a individului. 2. n structura juridica a dreptului subiectiv coexista un element substantial cu unul procesual.1

nsesi dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului, continute n art. 5, par. 4 conform caruia orice persoana lipsita de libertate prin arestare sau detinere, are dreptul sa introduca un recurs n fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze asupra legalitatii detinerii sale, sunt inspirate direct din Habeas Corpus. Mai mult dect att Curtea europeana a drepturilor omului a recunoscut n Decizia sa din 9 ianuarie 2003, Kadem/Malta (nepublicata), ca garantia de habeas corpus continuta n Conventie vine sa ntareasca ideea ca orice detentie prelungita dincolo de perioada avuta initial n vedere, reclama interventia unui tribunal , ca o garantie mpotriva arbitrariului. Corneliu BRSAN, Op. cit., p. 22, citnd site-ul Curtii europene a drepturilor omului www.hudoc.echr.coe.int, 2 Tudor DRAGANU, Introducere n teoria si practica statului de drept , Ed. "Dacia", Cluj-Napoca, 1992, p.14. 3 Corneliu BRSAN, op. cit., pp. 23-24 4 Evolutia consacrarii n documente internationale a drepturilor omului, ulterioara acestui moment, va fi analizata pe larg n capitolele urmatoare ale lucrarii. 5 Valeriu STOICA, Op. cit., pp. 9-13 11

a) Elementul substantial sau continutul dreptului este suma prerogativelor, puterilor recunoscute de lege titularului acelui drept. n baza acestor facultati titularul poate sa se comporte ntr-un anumit fel sau poate pretinde altora un anumit comportament. Aprecierea acestor prerogative ca fiind recunoscute sau conferite de lege nu reprezinta doar o simpla diferenta de formulare, ci exprima o optiune fundamentala n favoarea esentei individuale sau a esentei sociale a fiintei umane. Ideea de recunoastere semnifica preexistenta acestor prerogative n raport cu legea si trimite la doctrina dreptului natural. Identitatea fiintei umane este un dat, astfel nct legea nu poate dect sa stabileasca anumite limite de exercitare a drepturilor subiective pentru prevenirea sau sanctionarea abuzului de drept. Ideea ca aceste atribute sunt conferite prin lege apare ca rezultat al deplasarii accentului de la individ catre societate; drepturile subiective exista numai daca si numai n masura n care societatea le confera indivizilor1. b) Elementul procesual este posibilitatea de a cere protectia legii ori de cte ori elementul substantial al dreptului subiectiv este ncalcat. Acest element nu preexista legii, el este creat prin lege. Cea mai importanta forma pe care o mbraca elementul procesual este dreptul material la actiune prin intermediul caruia violarea dreptului subiectiv este dedusa n fata unui organism cu atributii jurisdictionale. Internationalizarea drepturilor omului modifica n dublu sens aceasta structura juridica: a) elementul substantial nu mai este recunoscut doar n dreptul intern, ci si n dreptul international al drepturilor omului. Sistemul universal de protectie al drepturilor omului, care functioneaza n cadrul O.N.U. coexista cu diversele sisteme regionale astfel nct este posibil ca elementul substantial al oricarui drept al omului, ca drept subiectiv, sa aiba doua sau trei reglementari diferite: una n dreptul intern, alta n tratatele cu vocatie universala si nca una n conventiile cu vocatie regionala. Drepturile omului devin astfel drepturi subiective cu geometrie variabila. b) elementul procesual din stru ctura juridica a drepturilor omului se multiplica ntruct dreptul de actiune n fata organismelor interne de jurisdictie este dublat de un drept de a cere protectia organismelor specializate din cadrul sistemului international. Asadar, internationalizarea drepturilor omului se traduce juridic printr-o anumita limitare a suveranitatii statale n materia drepturilor omului, concretizata n caracterul obiectiv pe care l-au capatat drepturile 2.

1.3. Principiile protectiei internationale a drepturilor omului 3Protectia internationala a drepturilor este guvernata de urmatoarele principii: 1. Caracterul recent al protectiei internationale a drepturilor omului Protectia internationala a drepturilor omului este o ramura de drept noua, avnd o vechime de numai o jumatate de secol, desi n dreptul intern protectia drepturilor omului are n unele state o existenta de mai multe secole. Dreptul international al drepturilor omului s-a autonomizat n cadrul dreptului international, n principal, prin recunoasterea calitatii individului ca subiect de drept4. Pna la primul razboi mondial reglementarile internationale sunt foarte putine si au un caracter sectorial (viznd doar dreptul international umanitar si interzicerea sclaviei si a muncii fortate), dupa primul razboi mondial se adauga protectia lucratorilor n cadrul Organizatiei Internationale a Muncii si protectia minoritatilor nationale care viza doar zona europeana, mai precis statele ce au rezultat dupa descompunerea Imperiului Austro-ungar sau care si-au marit teritoriul n acest fel.1 2 3 4

Valeriu STOICA, Op. cit., p. 8 Dan Claudiu DANISOR, Op. Cit., p. 14 Corneliu-Liviu POPESCU, Op. cit., pp.7-16 Valeriu STOICA, Op. cit., p. 8 12

Abia violarile grave, masive si sistematice ale drepturilor omului comise de unele state la nivel intern, n timpul celui de-al doilea razboi mondial au determinat o pozitie comuna a statelor n cadrul comunitatii internationale n sensul cooperarii internationale n materie. Momentul nasterii protectiei drepturilor omului este reprezentat de adoptarea la 10 decembrie 1948, la Paris, de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, a Declaratiei universale a drepturilor omului, chiar daca acest document nu este un tratat international, ci numai un act international de soft-law. 2. Egalitatea n drepturi a oamenilor Acest principiu reprezinta de fapt egalitatea de sanse a oamenilor, ca posibilitate de exercitare n deplina egalitate a drepturilor si a libertatilor fundamentale prevazute de legile interne si internationale. Mai mult, din acest principiu decurge principiul nediscriminarii care presupune ca toti oamenii sa se bucure de drepturile si libertatile lor fundamentale fara deosebire de rasa, sex, religie, convingeri politice, nationalitate, sau orice alt criteriu ce ar putea favoriza pe unii n detrimentul altora.1 3. Excluderea competentei nationale exclusive n materia drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin consacrarea si garantarea internationala a drepturilor omului Problematica drepturilor omului a devenit un domeniu al cooperarii internationale, ea nu mai reprezinta o materie a competentei nationale exclusive, rezervata numai suveranitatii statale, nteleasa n mod absolut si discretionar. Asadar suveranitatea statului nu este absoluta, una dintre limitele sale fiind drepturile omului. Putem spune n acest caz ca suveranitatea nationala se opreste acolo unde ncep drepturile omului, ntruct suveranitatea statului trebuie sa constituie temei pentru protejarea drepturilor omului, iar nu pentru ncalcarea lor. Trebuie remarcat faptul ca, n acest domeniu, limitarea suveranitatii unui stat nu se face n favoarea unui alt stat, ci n favoarea indivizilor si a drepturilor acestora. Esenta ntregului mecanism de aparare internationala a drepturilor omului consta n acceptarea de catre state a faptului ca drepturile omului nu mai pot fi lasate la discretia fiecarui stat n parte, ci, constiente de necesitatea reducerii riscurilor de ncalcare grava a acestora la nivel intern, sub acoperirea suveranitatii statale absolute, statele au convenit sa coopereze la nivel international n acest domeniu. Retinem asadar ca n aceasta materie exista o mbinare a dreptului international cu cel intern, de unde si necesitatea stabilirii unor relatii ntre cele doua tipuri de norme juridice prezente. 4. Crearea unui regim international de ordine publica si excluderea regulii reciprocitatii n materie Prin tratatele privind drepturile omului se nasc n primul rnd drepturi pentru destinatarii, pentru beneficiarii tratatelor, adica pentru indivizi, nu pentru partile la tratat, deci nu pentru state. Atunci cnd statele devin parti la tratate internationale n materia drepturilor omului ele si asuma asadar obligatii fata de indivizi , dar si fata de colectivitatea internationala, instituindu-se asadar un regim de ordine publica internationala de la care nu se poate deroga. Acest fapt se traduce printr-o atingere remarcabila adusa uneia dintre dogmele cele mai bine stabilite ale dreptului relatiilor ntre state, cea a neingerintei.2 Principiul reciprocitatii si are temeiul n ideea de contract, n consensualismul pe care l presupune n general un tratat international, cu consecinta posibilitatii ridicarii exceptiei de neexecutare. n materia drepturilor omului nu se aplica regula reciprocitatii, si implicit nici exceptia de neexecutare, adica, daca un stat parte la un tratat ncalca drepturile omului acest fapt nu ndreptateste un alt stat parte sa ncalce drepturile omului3. Drepturile omului nu sunt deci o1 2

Stelian SCAUNAS , Op. cit., p.10 Henri LABAZALE, La Convention europeenne de Droits de l Homme. Commentaire article par article, sous la direction de Louis-Edmond Pettiti, Emmanuel Decaux et Pierre-Henri Imbert, Economica, Paris, 1999, p. 572 3 Avizul Curtii Internationale de Justitie din 21 iunie 1971, Rec C.I.J. 1971, p. 55, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Afacerea Irlanda contra Regatului Unit, 18 ian. 1978, seria A, nr. 25, p. 90. 13

chestiune contractuala, care sa priveasca potrivit principiului relativitatii actelor juridice numai partile la aceste tratate, ci, dimpotriva sunt o chestiune ce intereseaza n egala masura indivizii, statele si societatea internationala. Mai mult, unele norme de protectie a drepturilor omului au dobndit valoare de cutuma, ele impunndu-se si statelor care nu sunt parte la tratate, n timp ce altele, precum reprimarea genocidului, interzicerea sclaviei, interzicerea discriminarii, interzicerea torturii, garantarea regulilor fundamentale ntr-un proces judiciar, au fost integrate n jus cogens, devenind norme imperative ale dreptului international public, cu forta juridica superioara prin care nu se poate deroga prin norme dispozitive. Daca la nivel intern Ministerul Public este cel care vegheaza la respectarea ordinii publice, la nivel international, n materia drepturilor omului, neexistnd un asemenea organism, statele sunt cele care au dreptul la o actiune populara , sesiznd un organ international mpotriva altui stat, care ncalca drepturile omului, n absenta oricarui interes propriu al statului autor al sesizarii si a oricarei legaturi de cetatenie ntre el si victima. 5. Subsidiaritatea consacrarii si garantarii drepturilor omului la nivel international fata de nivelul intern Problema drepturilor omului nu este una de competenta exclusiv internationala, statele continua sa reglementeze drepturile omului la nivel intern si sa asigure protectia drepturilor omului, deoarece aceasta chestiune intereseaza n primul rnd dreptul intern, dreptul international intervenind doar n subsidiar. Subsidiaritatea este un concept filosofic, destinat spatiului politic pentru a regla atribuirea si exercitarea competentelor n absenta unui suveran unitar1. Principiul subsidiaritatii, definit ca fiind o regula de alocare a competentelor ntre comunitatile mari si entitatile componente ale acestora, n care primele intervin numai n masura n care cele din urma nu au suficiente resurse pentru a satisface necesitatile membrilor lor, constituie o solutie adecvata pentru a asigura acest echilibru2. Daca principiul subsidiaritatii s-a conturat att istoric, ct si ca norma contemporana ntr-un context european, problemele carora el ncearca sa le raspunda nu sunt specific europene, ci universale 3. Eforturi merituoase au demonstrat cu succes, dar ntr-un mod izbitor de idealist, n ce masura, chiar neformulata explicit, subsidiaritatea domina sistemul universal de protectie a drepturilor omului, precum si faptul ca, n loc sa submineze eficacitatea standardelor universale de protectie, ea ofera satisfactie pluralismului inerent comunitatilor umane, deci si comunitatii internationale.4 n analiza sa devenita clasica asupra subsidiaritatii n cadrul sistemului de protectie instituit de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fostul grefier al Curtii Herbert Petzold punea accentul ndeosebi pe subsidiaritate procedurala si pe cea substantiala, care joaca, ambele, un rol fundamental pentru acest sistem. 5 Subsidiaritatea n cadrul ordinii juridice a Conventiei are doua aspecte: ca un concept procedural sau functional, ea semnifica faptul ca, nainte de a apela1

Cornelia GUSA, Controlul jurisdictional al principiului subsidiaritatii n spatiul comunitar european, Revista Romna de Drept Comunitar, nr. 1/2005, p. 40 2 Aurel CIOBANU DORDEA, Valorificarea subsidiaritatii n sistemul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Analele Universitatii Bucuresti, nr. II/2004, p. 82 3 n plan politico-juridic, subsidiaritatea este indisolubil legata de federalismul european, cunoscnd o prima aplicare concreta prin consacrarea sa ntr-o regula juridica constitutionala n cadrul sistemului federal german: textul Constitutiei federale germane din 1871 instaura astfel un federalism de integrare, viznd repartizarea competentelor ntre statele federale si Federatie pentru delimitarea sferelor lor de competente, Jean-Louis CLERGERIE, Le principe de subsidiarite, Ellipses, Paris, 1997, p. 34. Sistemul german reprezinta prima aplicare concreta a subsidiaritatii, incluznd ntr-o regula juridica fundamentala un principiul abstract si foarte dinamic, de origine filosofica, Cornelia GUSA, Op. cit., p. 40 4 Paolo G. CAROZZA, Subsidiairity as a structural principle of international human rights law, A.J.I.L., vol. 97 (2003), nr. 2, pp. 38 si urm. 5 Aurel CIOBANU DORDEA, Op. cit., p. 82 14

la institutiile Conventiei, orice reclamant trebuie sa fi adresat plngerea sa tuturor acelor institutii nationale care pot fi considerate ca oferind un remediu eficient si adecvat n mprejurarile cauzei; ca si concept material sau de fond, ea nseamna ca atunci cnd aplica dispozitiile conventiei, institutiile Conventiei trebuie sa acorde, oricnd este necesar, respectul cuvenit acelor trasaturi juridice si factuale care caracterizeaza viata societatii n statul n cauza. Functionarea deplina a principiului are doua implicatii semnificative: mai nti ofera institutiilor Conventiei prilejul de a nvata din abordarea juridica a autoritatilor nationale competente n privinta acelor probleme asupra carora Curtea trebuie sa hotarasca si, n al doilea rnd serveste la prevenirea suprancarcarii organelor de co ntrol constituite de Conventie1. Subsidiaritatea se manifesta asadar n doua planuri: a) Subsidiaritatea sub aspectul consacrarii (subsidiaritatea substantiala) - Normele internationale privind drepturile omului reprezinta cel mai mic numitor comun la care state cu sisteme politice extrem de diferite au putut ajunge. Dreptul international n materie reprezinta doar un standard minimal, de la acest nivel international de baza, statele nu pot, n plan intern sa deroge n jos, dar o pot face n sus, asigurnd o protectie sporita a drepturilor omului la nivel national. Acest fapt are consecinte importante, de pilda, daca apare o ncalcare a drepturilor omului ce vizeaza doar aspectul superior de protectie conferita la nivel national se antreneaza o raspund erea juridica exclusiv interna. n schimb daca ncalcarea ataca acel nivel minimal stabilit n plan international, se angajeaza nu numai raspunderea interna, dar si raspunderea internationala a statului. b) Subsidiaritatea sub aspectul garantarii drepturilor omului (subsidiaritatea procedurala) Principalul rol n respectarea drepturilor omului si remedierea situatiei n cazul ncalcarii acestora revine statelor. Doar n situatia n care mecanismele statale au fost nesatisfacatoare, intervin organele internationale. Este ceea ce se numeste principiul epuizarii cailor interne de atac, adica obligativitatea parcurgerii prealabile complete a cailor interne nainte de sesizarea unui organism international. n caz contrar, cererea va fi respinsa ca inadmisibila, fiind prematura, nsa procedura poate fi reluata dupa epuizarea cailor interne. Regula epuizarii cailor de recurs interne este, fara ndoiala, una dintre manifestarile cele mai pregnante ale subsidiaritatii n aplicarea Conventiei. De altfel, aceasta regula, pe care Conventia a mprumutat-o din dreptul international general, joaca un rol important prin: - protejarea suveranitatii statelor; - manifestarea ncrederii n discernamntul autoritatilor nationale, mai apropiate de ncalcarile drepturilor si suscepti bile sa gaseasca remedii mai bune la acestea; - reducerea duratei procedurilor menite sa asigure repararea prejudiciilor suferite.2 Scopul principal al structurilor internationale de garantare a drepturilor omului nu este sanctionarea statelor vinovate, ci respectarea drepturilor omului, adica restabilirea drepturilor ncalcate si repararea prejudiciilor suferite de victima. Principiul subsidiaritatii nu face dect sa ntareasca protectia drepturilor omului la nivel national, dublnd -o cu un sistem de control care opereaza ca o plasa de siguranta 3. 6. Aplicabilitatea directa a normelor internationale n materia drepturilor omului n dreptul intern Desi traditional dreptul international public este un drept al relatiilor dintre state, el neinteresnd direct indivizii, astfel nct normele nu au aplicabilitatea directa, n ceea ce priveste protectia internationala a drepturilor omului situatia este diferita. Subiectele din ordinea juridica interna dobndesc direct drepturi n temeiul ordinii juridice internationale si pot invoca direct aceste drepturi n fata organelor interne, nationale.1

Herbert PETZOLD, The European System for the Protection of Human Rights, Dordrecht, Boston, London, Martinus Nijhoff-Kluwer, 1993, p. 60 2 Aurel CIOBANU DORDEA, Op. cit., p. 84 3 Johan CALLEWAERT, La subsidiarite dans l Europe des droits de l homme: la dimension substantielle, n L Europe de la subsidiarite (coord. M. Versussen), Ed. Bruzlant, Bruxelles, 2000, p. 17 15

Aplicabilitatea directa a normelor internationale n materia drepturilor omului depinde att de factori interni, ct si de factori externi: a) n plan intern este important modul n care dreptul intern recepteaza dreptul international, cu alte cuvinte daca se adopta sistemul monist1 n care normele se pot aplica direct n dreptul intern sau sistemul dualist2, n care normele internationale nu pot fi direct aplicate. b) n plan extern sunt esentiale urmatoarele elemente: I. calitatea normei internationale - aceasta trebuie sa fie susceptibila de aplicabilitate directa: 1. sa fie suficient de clara, de precisa. 2. sa nu necesite masuri nationale pentru a fi aplicabila direct; 3. sa existe intentia statelor de a conferi respectivului tratat aplicabilitate directa.3 II. norma internationala trebuie sa fie n vigoare. Aceasta semnifica faptul ca statul respectiv si-a exprimat consimtamntul de a fi legat din punct de vedere juridic prin acel tratat si ca acesta a intrat n vigoare, att cu caracter general, ct si pentru respectivul stat. Problema aplicabilitatii directe genereaza doua efecte: vertical si orizontal. Efectul vertical se refera la raporturile ntre individ si stat, iar efectul orizontal face referire la faptul ca normele privind drepturile omului produc efecte juridice si n relatiile directe ntre particulari. Asadar, n virtutea caracterului direct aplicabil al normelor internationale indivizii devin beneficiari de drepturi direct, fara sa mai fie nevoie ca acel stat sa consacre respectivele drepturi si printr-un act normativ intern. Pot fi aplicate de regula direct normele care consacra drepturi civile si politice, nu si cele purtnd asupra drepturilor economice, sociale si culturale, care sunt norme program , continnd angajamente ale statelor de a lua masuri la nivel intern, aplicabilitatea lor depinznd direct de normele adoptate la nivel national. 7. Superioritatea normelor internationale n materia drepturilor omu lui fata de normele dreptului intern Pozitia normelor internationale n materia drepturilor omului fata de reglementarile interne este analizata diferit, dupa cum este vorba de planul international sau planul intern. n planul dreptului international chestiunea superioritatii normelor internationale este indiscutabila, indiferent de natura acestora, deci inclusiv fata de normele constitutionale astfel nct n fata unui organ international aceasta va prevala. Mai mult fata de organismele internationale norma juridica interna are valoarea unui element de fapt, nu a unui element de drept. Acest lucru semnifica faptul ca un act sau fapt contrar unei norme internationale privind drepturile omului este sanctionat la nivel international, chiar daca el, din punct de vedere al dreptului intern este legal si constitutional. n planul dreptului national problema intereseaza doar daca se recunoaste normei internationale aplicabilitate directa prin dreptul constitutional. Exista astfel state care recunosc tratatelor internationale n materia drepturilor omului fie o pozitie supraconstitutionala (superioara1

Potrivit acestui sistem dreptul international este de aceeasi natura ca si dreptul intern; ntre cele doua nu exista nici o diferenta. Lumea juridica este unitara deoarece si dreptul este unul singur. Se sustine si faptul ca dreptul international se aplica direct n ordinea juridica interna a statelor deoarece raporturile sunt unele de interpenetrare, fiind posibile datorita apartenentei la un sistem unic fondat pe identitatea de subiecte si de izvoare de drept. S e respinge orice forma de receptionare formala a normelor internationale n ordinile juridice interne. Augustin FUEREA, Drept comunitar european. Partea generala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 43 2 Potrivit teoriei dualiste exista diferente fundamentale ntre dreptul international si dreptul intern, cele doua ordini juridice fiind distincte una de cealalta. Astfel, nu pot exista conflicte ntre normele interne si cele internationale pentru ca normele nu au acelasi obiect de reglementare. Norma interna se aplica exclusiv n cadrul statului si nu poate interveni n ordinea juridica internationala, n timp ce, un tratat international are efect si n ordinea juridica interna numai daca este ratificat, are loc o nationalizare a tratatului, el fiind aplicat n calitate de drept intern. Ibidem, p. 43 si p. 153 3 Spre exemplu, art. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului contine direct obligatia statelor de a res pecta drepturile omului : naltele parti contractante recunosc oricarei persoane tinnd de jurisdictia lor drepturile si libertatile definite n titlul I al prezentei Conventii. 16

ca forta juridica legii fundamentale), fie cons titutionala (aceeasi valoare juridica cu cea a constitutiei), fie infraconstitutionala, dar supralegislativa (inferioara ca valoare juridica constitutiei, dar superioara legii), fie legislativa (pe acelasi plan cu legea interna). Consecinta fireasca a acestui fapt este ca nu ntotdeauna si nu n mod automat suprematia dreptului international duce la nlaturarea dreptului intern, de exemplu, atunci cnd constitutia confera o valoare supralegislativa normei internationale. Trebuie subliniat nsa faptul ca superioritatea normelor internationale n materie fata de normele interne trebuie corelata cu principiul subsidiaritatii analizat anterior, trebuie deci cercetat daca norma interna nu ofera cumva o protectie sporita a drepturilor omului fata de nivelul minim stabilit prin normele internationale. n cazul n care exista o protectie sporita, prevaleaza norma interna. Concluzia este asadar ca n caz de conflict ntre o norma internationala privind drepturile omului si o norma juridica interna se aplica ntotdeauna att la nivel intern ct si la nivel international norma juridica mai favorabila , fie ea internationala sau interna. 8. Existenta unor jurisdictii internationale specializate Dreptul international public la nivel international nu se desfasoara n fata unor tribunale internationale ntruct foarte rar se ajunge n situatii contencioase. n materia drepturilor omului exista nsa tribunale specializate pentru protejarea acestor drepturi si pentru sanctionarea statelor care au ncalcat aceste drepturi. Astazi exista trei asemenea jurisdictii: Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg si Curtea Interamericana a drepturilor omului cu sediul la Costa Rica, Curtea Africana a drepturilor omului si popoarelor. Trebuie observat ca astfel de tribunale specializate n materia drepturilor omului exista doar la nivel regional, nu si universal, datorita imposibilitatii ajungerii la un acord ntre state n acest domeniu la nivel universal. 9. Rolul important al jurisprudentei ca sursa a dreptului international al drepturilor omului Dispozitiile tratatelor internationale privind drepturile omului nu pot fi corect ntelese si aplicate n afara jurisprudentei create, pe baza lor, de organele internationale de protectie, ntruct jurisprudenta acestora interpreteaza, si daca este cazul chiar completeaza normele conventionale. n ceea ce priveste Curtea europeana a drepturilor omului avem o jurisprudenta deosebit de bogata care a ajuns sa faca corp comun cu Conventia europeana a drepturilor omului, avnd deci forta juridica obligatorie. 10. Pozitia individului de subiect al dreptului international al drepturilor omului Particularul nu este n mod traditional subiect de drept international public, ntruct aceasta ramura de drept se adreseaza doar statelor si organizatiilor internationale. n cazul protectiei drepturilor omului situatia este diferita deoarece normele se adreseaza direct indivizilor crendu-le n mod direct drepturi n temeiul normelor juridice internationale. Consecinta este ca ei pot invoca direct aceste drepturi n fata organelor interne si internationale . Mai mult, individul participa la raporturile juridice internationale cu caracter procedural, putnd sesiza de exemplu direct Curtea europeana a drepturilor omului, n fata careia se poate vorbi de o pozitie de egalitate a individului cu statul. Retinem ca individul nu va fi niciodata n pozitie de prt, ci doar de reclamant. n concluzie, n materia drepturilor omului si particularul este subiect de drept, deci participant la raporturile juridice internationale.

1.4. Clasificarea drepturilor omuluiPrivite ca prerogative recunoscute individului si pe care acesta le poate invoca pentru protejarea statutului sau juridic, drepturile omului au evoluat de-a lungul timpului de la preocupari esentiale, precum dreptul la viata, la preocupari privind aspectele economice si sociale ale vietii. I. Traditional drepturile omului sunt clasificate, din punct de vedere cronologic n urmatoarele categorii:17

1. Drepturi civile si politice sunt libertatile individuale clasice, care au aparut prima data la nivelul dreptului intern, fiind consacrate prin declaratiile de drepturi ale revolutiilor burgheze. Fiind din punct de vedere cronologic prima categorie de drepturi sunt considerate ca alcatuind categoria drepturilor din prima generatie. Ele sunt libertati negative, presupunnd o obligatie de abtinere din partea statului, co nstnd din faptul de a nu le ncalca. Ulterior aceste drepturi capata si o dimensiune pozitiva prin obligatia ce revine statului de a interveni pentru asigurarea respectarii drepturilor. 2. Drepturile economice, sociale si culturale asigura participarea individului la aceste aspecte ale vietii, fiind de natura sa conduca la instaurarea n societate a unei democratii economice1. Au aparut tot n dreptul intern, fiind ulterior consacrate si n sfera internationala. Aceste drepturi au aparut o data cu consolidarea capitalismului, fiind n acelasi timp drepturi ce depind de nivelul de dezvoltare al unei societati. Ele au preponderent o dimensiune pozitiva, presupunnd prestatii din partea statului si sunt de regula drepturi program , consacrnd obligatii de diligenta a statelor, iar nu obligatii de rezultat, realizarea drepturilor depinznd de nivelul de dezvoltare al fiecarui stat. Drepturile economice, sociale si culturale, spre deosebire de drepturile civile si politice nu au, n special la nivel international, un caracter justitiabil2. Statele comuniste prefera afirmarea drepturilor economice, sociale si culturale pentru a masca situatia drepturilor civile si politice. 3. Drepturile de solidaritate , cum ar fi dreptul la pace, dreptul la dezarmare, dreptul la un mediu sanatos spre deosebire de celelalte drepturi au aparut direct la nivel international. Aceste drepturi si au sorgintea preponderent n zona statelor din lumea a treia pentru a deplasa obiectul atentiei de la situatia precara a drepturilor din primele doua generatii, punnd accent pe solidaritatea internationala. n ceea ce priveste includerea drepturilor de solidaritate n categoria drepturilor omului exista o ampla dezbatere, dat fiind ca acestea sunt vagi sub aspectul continutului si nu este clar cine sunt titularii drepturilor, neputndu-se preciza cu certitudine daca sunt drepturi individuale sau drepturi colective, apartinnd statelor sau comunitatii internationale, nici cine sunt titularii obligatiilor corelative (statele, un grup de state, comunitatea internationala)3. S-a observat nsa, n mod judicios ca, pe de o parte, ideea de solidaritate poate fi considerata nsasi ratiunea de a fi a drepturilor economice, sociale si culturale, iar pe de alta, drepturile de solidaritate nu par a fi compatibile cu logica raportului juridic n continutul caruia ele au a fi cuprinse 4. De exemplu, este greu de determinat titularul dreptului la pace, care nu reprezinta altceva dect expresia principiului interzicerii recurgerii la forta n dreptul international, ct si sanctiunea sa specifica, aplicabila n cazul n care ar fi ncalcat, privita ca modalitate juridica a protectiei drepturilor omului. De aceea, n cazul acestor drepturi trebuie mai degraba cautata posibilitatea de a fi cuprinse n cadrul celorlalte doua categorii care se bucura pe plan international de o protectie concreta si efectiva 5. Aceasta clasificare este nsa teoretica, n realitate nefiind de multe ori posibila trasarea unor linii clare de demarcatie intre cele trei categorii de drepturi. Este de exemplu, cazul dreptului de proprietate, considerat uneori un drept civil, iar alteori un drept economic. Nici afirmatia potrivit careia drepturile economice si sociale sunt drepturi pozitive, care costa bani, iar cele civile si politice sunt drepturi negative, care nu impun obligatii financiare n sarcina statului, nu rezista unei analize mai aprofundate. Exista drepturi civile si politice, care, pentru a nu ramne litera moarta necesita cheltuieli considerabile. Astfel, dreptul la un proces1

Dennis ROUGET, Le guide de la protection internationale des droits de l homme, Ed. La Pensee Suvage, Paris, 2000, p. 61 2 Corneliu-Liviu POPESCU, Op. cit., p. 6 3 Ibidem, p. 7 4 P.WASCHSMANN, Droits de l homme. Protection internationale, Dictionnaire de la culture juridique, PUF, Paris, 2003, p. 541 5 Corneliu BRSAN, Op. cit., pp. 33 18

corect implica o serie de garantii procedurale costisitoare , exercitarea dreptului la vot mobilizeaza resurse financiare mari, etc. Totodata, nu toate drepturile economice si sociale impun cheltuirea unor sume de bani. Unele dintre acestea, cum ar fi dreptul la salariu egal pentru munca de valoare egala, pot fi garantate prin masuri legislative adecvate, care sa interzica discriminarea la locul de munca 1. II. n ordinea recunoasterii lor de catre stat, drepturile se clasifica n trei generatii: 1. Drepturile din prima generatie au n vedere libertatea individuala si libertatea politica. n aceasta categorie se ncadreaza : dreptul de vot si dreptul de a fi ales, siguranta individuala, protectia mpotriva arestarii abuzive, libertatea de opinie, libertatea de exprimare. 2. Drepturile din generatia a doua sunt drepturile cu caracter economic si social: dreptul la greva, drepturile sindicale, protectia sociala pentru copii, batrni si handicapati, dreptul la munca, egalitatea ntre barbati si femei. 3. Drepturile din generatia a treia, numite si drepturi de solidaritate, au aparut n anii 70 si se refera la dreptul la natura nepoluata, protec tia mediului si dreptul la pace. Daca n cazul drepturilor din prima generatie statul trebuie sa se abtina, sa nu mpiedice exercitarea lor, n cazul drepturilor din generatiile urmatoare statul este dator sa intervina, sa actioneze pentru ca aceste drepturi sa poata fi realizate.Mai mult, drepturile din prima generatie sunt singurele n mod incontestabil justitiabile. Aceasta calitatea liipseste drepturilor din generatia a doua si a treia, n primul rnd datorita lipsei de precizie a continutului lor juridic 2. III. Dupa criteriul destinatarului, adica prin raportare la persoanele beneficiare ale protectiei instituite , drepturile si libertatile fundamentale ale omului pot fi grupate n: 1. drepturi individuale care pot fi: a. generale - se adreseaza tuturor oamenilor, precum dreptul la viata; b. specifice - se adreseaza unor anumite categorii de persoane copii, femei, apatrizi, etc. 2. drepturi colective prevazute pentru protejarea intereselor unui ansamblu de persoane, titulare n mod colectiv ale drepturilor, cum sunt drepturile popoarelor sau ale minoritatilor3. Astfel, art. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale prevede ca toate popoarele au dreptul de a dispune de ele nsele, astfel ca, n temeiul acestui drept, ele si determina statutul politic si si asigura libera dezvoltare economica, sociala si culturala. O dispozitie asemanatoare este nscrisa si n art. 1 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, care adauga dreptul popoarelor de a dispune de bogatiile si resursele lor naturale, fara nsa a aduce atingere obligatiilor ce decurg din cooperarea economica internationala, ntemeiata pe principiul interesului reciproc. Pe de o parte titularii drepturilor colective nu dispun de mecanisme care sa le permita garantarea exercitiului acestor drepturi , iar, pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca prin respectarea unor drepturi colective, cum ar fi dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul popoarelor la un mediu sanatos se asigura premisele esentiale ale respectarii drepturilor individuale. n acelasi timp, ncalcarea masiva a unor drepturi strict individuale, cum ar fi dreptul la viata, poate conduce la crime cu caracter colectiv, de exemplu genocidul 4.

1

Dumitra POPESCU, Ruxandra PASOI, Protectia internationala a drepturilor omului, Revista Studii de drept romnesc, nr. 3-4/2003, p. 281 2 Valentin CONSTANTIN, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Revista Romna de drepturi ale omului, nr. 21/2001, p. 15 3 Totusi, ca principiu general, notiunea de drepturi ale omului reglementate prin acte juridice internationale cuprinde numai drepturi individuale, considerate ca inerente fiintei umane, n timp ce drepturile colective au un alt regim juridic n dreptul international public. Corneliu BRSAN, Op. cit., pp. 4-5 si 31 4 Dennis ROUGET, Op. cit., p. 61 19

1.5. Limitele drepturilor omului1Orice societate presupune de la sine ideea de autoritate, care are doua functii fundamentale: reglarea relatiilor ntre membrii societatii si puterea constrngatoare asupra abuzului de libertate2. Unicul tel n care autoritatea (puterea) se poate exercita n mod legitim asupra oricarui membru al societatii civilizate, mpotriva vointei sale, este acela de a mpiedica vatamarea altora 3. Asadar, esential este ca n fiecare societate guvernantul sa permita si sa apere o anumita stare de libertate, folosind n acest scop si n mod legitim autoritatea sa, indiferent care ar fi instrumentul folosit pentru aceasta: forta de constrngere, represiunea sau forta de convingere. Este binecunoscut faptul ca ntr-o societate politica, individul renunta la o parte din libertatea sa n favoarea conservarii libertatii tuturor4. Libertatea si autoritatea ca practici de guvernare se afla ntr-o pozitie antagonica, se exclud reciproc. Fiecare dintre cele doua concepte poate fi socotit remediul celeilalte, n conditiile n care surplusul de libertate ca si excesul de autoritate sunt la fel de nocive pentru societate, deoarece mpiedica statul de la nfaptuirea misiunii sale fundamentale: asigurarea binelui comun al tuturor cetatenilor sai5. Din aceasta perspectiva drepturile omului nu au acelasi regim juridic. Exista doua categorii de drepturi: I. drepturi considerate intangibile , ceea ce nseamna ca ele nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate sub nici o forma. Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si cea americana n materie, dar si Pactul privind drepturile civile si politice recunosc ca fiind asemenea drepturi: 1. dreptul la viata si interzicerea pedepsei cu moartea6; 2. dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante; 3. dreptul de a nu fi adus n stare de sclavie; 4. dreptul la neretroactivitatea legii penale; 5. dreptul de a nu fi judecat si condamnat de mai multe ori pentru aceeasi fapta penala non bis in idem. II. drepturi conditionale, al caror exercitiu poate fi circumstantiat sau chiar limitat n functie de anumite interese generale sau individuale. Masurile prin care, sub o forma sau alta se limiteaza exercitarea drepturilor omului se numesc i ngerinte si derogari. A. Ingerintele n exercitarea drepturilor omului reprezinta restrngerea exercitiului acestor drepturi n situatii obisnuite. Dreptul comun n materie este format din ingerintele reglementate

1 2

Corneliu Liviu POPESCU, Note de curs, Bucuresti, 2002 Nicolae POPA, Cristian IONESCU, Libertate si autoritate, Revista de drept public nr. 4/2001, p. 22 3 John Stuart MILL, Despre libertate, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 17 4 Nicolae POPA, Cristian IONESCU, Op. cit., p.18. Autorii amintesc de asemenea ca Petre Andrei nota : necesitatea de dezvoltare a unei societati poate impune uneori o mare limitare a libertatilor individuale, sau mai bine zis, o altfel de organizare a acestor libertati, caci, la drept vorbind nici nu poate exista adevarata libertate, dect atunci cnd societatea este n afara de pericol si cnd toate functiunile sale se pot exercita n mod normal, Petre ANDREI , Sociologie generala, Ed. Scrisul Romnesc S.A., Craiova, 1936, p. 424 5 Astfel, regimul autoritar, tirania, este erodat n timp prin lupta pentru libertate, dupa cum o societate n care libertatea primeaza asupra statului, va fi n ultima instanta nlaturata si nlocuita printr-un regim de mna forte. Se poate spune ca nu exista un raport optim libertate-autoritate cu valoare generala n timp si spatiu. Fiecare societate opteaza pentru un anumit model de raport libertate-autoritate, n functie de conditiile sale concret istorice de guvernare, viabilitatea lui urmnd sa fie confirmata sau infirmata pe parcurs. Nicolae POPA, Cristian IONESCU, op. cit., p. 20 6 Prin Protocolul nr. 13 al Conventiei europene a drepturilor omului din 2002, intrat n vigoare la 1 iulie 2003 privitor la dreptul la vi ata nu este permisa nici un fel de derogare. Mai mult, prin acest Protocol n statele contractante pedeapsa cu moartea a fost abolita n mod absolut. Romnia a ratificat acest Protocol prin Legea nr. 7/2003, publicata n M. Of. Nr. 27/20.01.2003 20

pentru art. 8,9,10,11 din Conventia Europeana a drepturilor omului si art. 2 Protocolul nr. 41 la aceeasi Conventie, dar aproape orice drept poate fi supus ingerintelor. Pentru a putea limita exercitarea drepturilor omului printr-o ingerinta trebui e sa fie ndeplinite cumulativ trei conditii esentiale: 1. masura sa fie prevazuta de legea nationala n materie, deci sa existe o baza legala la nivel intern, urmarindu-se astfel eliminarea arbitrariului. Notiunea de lege este autonoma n Conventia europeana a drepturilor omului, ea are un sens propriu care nu coincide n mod necesar cu sensul dat acestei notiuni n sistemele nationale. Astfel, n Conventie este avut n vedere sensul material, nu cel formal, ntelegnd prin lege orice sursa de drept, fie o lege propriu -zisa (act juridic al Parlamentului), fie un act administrativ normativ, fie jurisprudenta. Din interpretarea data n jurisprudenta Curtii europene rezulta nsa doua conditii pentru ca un act juridic sa fie lege, n sens de conventie: a) previzibilitatea Norma trebuie sa fie suficient de clara, de precisa pentru ca destinatarii sa-si poata conforma comportamentul prescriptiilor stabilite de aceasta; b) accesibilitatea Norma trebuie sa fie adusa la cunostinta destinatarilor, de regula prin publicare. 2. masura sa urmareasca un scop legitim 2, adica fie sa urmareasca protejarea unor interese de ordin general ce tin de asigurarea integritatii teritoriale a statului, a sigurantei nationale, a securitatii publice, fie protejarea vietii sociale prin apararea ordinii publice, prevenirea savrsirii unor infractiuni, nfaptuirea justitiei, fie apararea drepturilor unei alte persoane sau a reputatiei acesteia. 3. masura sa fie necesara ntr-o societate democratica. n legatura cu acest aspect Curtea europeana a drepturilor omului a statuat ca o societate democratica se caracterizeaza prin toleranta, pluralism, deschidere si existenta unor opinii minorita re. Drepturile consacrate de Conventia europeana a drepturilor omului sunt compatibile numai cu un regim politic democratic, ntruct nu e de conceput ca un stat parte la Conventie sa aiba alt regim politic. Aceasta conditie presupune existenta a doua elemente: a) necesitatea masurii aceasta semnifica faptul ca ingerinta trebuie sa fie singura cale pentru apararea acelor scopuri legitime ( de exemplu pentru nfaptuirea justitiei este necesara perchezitia sau daca art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului consacra, ca si componenta a dreptului la un proces echitabil publicitatea dezbaterilor, el permite limitarea acestuia n interesul moralei sau a ordinii publice, a securitatii nationale, pentru protejarea intereselor minorilor sau vietii private a partilor implicate). b) proportionalitatea masurii cu scopul urmarit ingerinta trebuie sa nu depaseasca rezonabilul, ea nu poate fi disproportionata, deoarece trebuie sa se mentina un echilibru ntre interesele particulare si cele generale. Verificarea acestei conditii se face n primul rnd de catre autoritatile nationale care decid ingerinta, ntruct se afla cel mai aproape de realitatile interne. Din acest punct de vedere autoritatile nationale dispun de o anumita marja de apreciere, care se plaseaza nsa sub controlul Curtii europene a drepturilor omului. B. Derogarile de la exercitarea drepturilor omului reprezinta restrngerea exercitiului acestor drepturi n situatii exceptionale, de exemplu stare de razboi, pericole care ameninta viata si existenta natiunii. n aceste situatii interesul general ajunge sa prevaleze asupra drepturilor individuale. Acest fapt nu nseamna nlaturarea totala a legalitatii, a democratiei si a respectarii drepturilor omului. Legalitatea ordinara nu e nlocuita cu arbitrariul, ci cu o legalitate de criza.1

Art. 8 face referire la Dreptul la respectarea vietii private si de familie, art. 9 la Libertatea de gndire, de constiinta si de religie, art. 10 la Libertatea de exprimare, art. 11 la Libertatea de ntrunire si de asociere, iar art. 2 din Protocolul nr. 4 la Libertatea de circulatie. 2 Scopurile legitime sunt enumerate limitativ n art. 8-11 din Conventia europeana a drepturilor omului si art. 2 din Protocolul nr. 4 al aceleiasi Conventii, variind usor de la un articol la altul. 21

Aceste masuri exceptionale (derogarile) se justifica numai ct timp situatiile de criza exista, iar statul si democratia sunt n pericol. Art. 15 din Conventia europeana conditioneaza validitatea masurii dero gatorii de urmatoarele elemente: 1. sa existe efectiv o situatie exceptionala, razboi sau alt pericol grav care ameninta viata natiunii. Deci cauza care determina aceasta situatie exceptionala poate fi o cauza sociala (razboi, rebeliune) sau o cauza naturala (de ex. cutremur); 2. respectarea stricta a scopului impus, acela de salvare a vietii natiunii si nu a altui scop; 3. derogarea sa fie necesara absolut si proportionala scopului urmarit prin aceasta masura urmarindu-se salvarea natiunii si a institutiilor democratice; 4. luarea unor astfel de masuri sa nu duca la crearea unor discriminari ntre diverse categorii de persoane 1; 5. derogarile sa nu puna n discutie drepturile intangibile; 6. masura sa nu contravina celorlalte obligatii internationale ale statului; 7. masura sa fie notificata international imediat de catre statul care o aplica, secretariatului organizatiei internationale n cadrul careia tratatul respectiv a fost ncheiat. Att Pactul international privitor la drepturile civile si politice, precum si Conventia europeana si cea americana n materie autorizeaza statele semnatare sa suspende exercitiul drepturilor pe care aceste tratate le proclama n caz de razboi sau n situatia aparitiei unui pericol public exceptional, de natura a ameninta independenta sau securitatea unui stat, cum ar fi catastrofe sau calamitati naturale, lovitura de stat, etc . SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE Drepturile omului sunt acele drepturi subiective, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestuia, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, care sunt recunoscute si garantate prin acte internationale si prin Constitutii. Notiunea juridica de drepturi ale omului cunoaste doua acceptiuni n ordinea de drept 1. dreptul obiectiv al drepturilor omului, adica totalitatea instrumentelor internationale care consacra si protejeaza asemenea drepturi, precum si a mecanismelor institutionale de garantare a lor; 2. drepturi subiective, conferite unui anumit titular. Dreptul international al drepturilor omului protejeaza fiinta n timp de pace, n timp ce Dreptul international umanitar protejeaza fiinta umana mpotriva efectelor conflictelor armate. Teoria drepturilor naturale se fundamenteaza pe ideea ca exista drepturi care se situeaza n afara istoriei si a timpului, ca ele se manifesta ntr-o ordine anterioara din punct de vedere logic sistemului normativ juridic. Asadar drepturile omului existau chiar nainte de aparitia lor n planul ideilor, apoi au fost preluate n cadrul luptei politice, deci au devenit obiect al unei ideologii politice, pentru ca n cele din urma sa fie transpuse n norme de drept. Drepturile omului au penetrat din spatiul juridic national n spatiul juridic international, cu alte cuvinte au trecut printr-un proces de internationalizare, iar primul document international cu valoare universala este Declaratia universala a drepturilor omului adoptata n cadrul ONU, la 10 decembrie 1948.1

Dennis ROUGET, Op. cit., p. 72 22

Internationalizarea drepturilor omului a generat urmatoarele consecinte esentiale: 1. modificarea conceptului de capacitate juridica, n sensul ca individul dobndeste pe lnga capacitatea ju ridica din dreptul intern, o capacitate juridica de drept international; 2. modificarea conceptului de drept subiectiv, n sensul recunoasterii dreptului de actiune pentru protectia drepturilor omului nu numai n fata organismelor interne de jurisdictie, ci s i n fata celor internationale. 1. 2. 3. Principiile care guverneaza protectia internationala a drepturilor omului sunt: Caracterul recent al protectiei internationale a drepturilor omului Egalitatea n drepturi a oamenilor Excluderea competentei nationale exclusive n materia drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin consacrarea si garantarea internationala a drepturilor omului 4. Crearea unui regim international de ordine publica si excluderea regulii reciprocitatii n materie 5. Subsidiaritatea consacrarii si garantarii drepturilor omului la nivel international fata de nivelul intern 6. Aplicabilitatea directa a normelor internationale n materia drepturilor omului n dreptul intern 7. Superioritatea normelor internationale n materia drepturilor omului fata de normele dreptului intern 8. Existenta unor jurisdictii internationale specializate 9. Rolul important al jurisprudentei ca sursa a dreptului international al drepturilor omului 10. Pozitia individului de subiect al dreptului international al drepturilor omului Clasificarea drepturilor omului distinge urmatoarele categorii de drepturi: I. Dupa criteriul cronologic: 1. drepturi civile si politice; 2. drepturi economice, sociale si culturale; 3. drepturi de solidaritate II. Dupa ordinea recunoasterii lor de catre stat: 1. drepturi din prima generatie (libertatea individuala si libertatea politica) 2. drepturi din generatia a doua (cu caracter economic si social) 3. drepturi din generatia a treia (drepturile de solidaritate) III. Dupa criteriul destinatarului: 1. drepturi individuale 2. drepturi colective IV. Dupa posibilitarea limitarii lor de catre autoritatile publice: 1. drepturi intangibile (dreptul la viata, dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante, neretroactivitatea legii penale, etc.) 2. drepturi conditionale Masurile prin care se pot limita drepturile si libertatile omului sunt ingerintele (intervin n situatii obisnuite) si derogarile (actioneaza n situatii exceptionale). Unicul tel n care autoritatea (puterea) se poate exercita n mod legitim asupra oricarui membru al societatii civilizate, mpotriva vointei sale, este acela de a mpiedica vatamarea altora

23

NTREBARI DE AUTOEVALUARE 1. Definiti notiunea de drepturi ale omului. 2. Prezentati categoriile de drepturi ale omului. 3. Explicati fenomenul de internationalizare a drepturilor omului. 4. Care sunt principiile care guverneaza dreptul international al drepturilor omului? 5. Prezentati diferentele ntre notiunile de ingerinta si derogare. TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Notiunea juridica de drepturi ale omului face referire la: a) dreptul obiectiv al drepturilor omului; b) drepturile obiective; c) drepturile naturale. 2. Dreptul international al drepturilor omului protejeaza fiinta umana: a) n timp de razboi; b) n timp de pace; c) n orice situatie. 3. Teoria drepturilor naturale afirma ca drepturile sunt preponderent: a) negative; b) subiective; c) pozitive. 4. Notiunea de libertate pune accentul pe: a) obligatia statului de a actiona; b) demnitate; c) neinterventia statului. 5. n materia drepturilor omului este aplicabil: a) principiul reciprocitatii; b) principiul superioritatii dreptului international al drepturilor omului fata de dreptul intern; c) principiul subsidiaritatii. 6. Subsidiaritatea reprezinta: a) interventia comunitatii internationale n protectia si garantarea drepturilor omului numai atunci cnd n plan intern mecanismele similare au actionat necorespunzator; b) instituirea unui regim de ordine publica internationala n materia drepturilor omului de la care nu se poate deroga; c) aplicabilitatea directa a normelor internationale n materia drepturilor omului n dreptul intern. 7. Drepturile de solidaritate: a) au aparut direct la nivel international; b) sunt drepturi de generatia a doua; c) cuprind drepturile individuale si drepturile colective. 8. Pentru a putea limita exercitarea drepturilor printr-o ingerinta trebuie sa fie ndeplinita urmatoarea conditie: a) masura prin care se limiteaza un drept