Proiectul MK ULTRA-1

10
Paranoia McCarthystă, sau cum SUA și-a spionat propriul popor. Paranoia McCarhystă. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii erau cea mai puternică naţiune din lume- şi totuşi mulţi cetăţeni îşi făceau griji pentru viitor. URSS, aliat de nădejde în timpul războiului, părea să fi devenit peste noapte un inamic primejdios. Între cele două state izbucneşte în 1947 un conflict pe toate planurile, numit şi Războiul Rece. În 1949, URSS reuşeşte să lanseze bomba atomică dovedind SUA că nu erau singura naţiune ce dispunea de asemenea capabilităţi. Acest eveniment generează în interiorul Statelor Unite o stare de paranoia, numită “A Doua Teroare Roşie” sau mcarthysmul.

Transcript of Proiectul MK ULTRA-1

Page 1: Proiectul MK ULTRA-1

Paranoia McCarthystă, sau cum SUA și-a spionat

propriul popor.

Paranoia McCarhystă.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii erau

cea mai puternică naţiune din lume-şi totuşi mulţi cetăţeni îşi făceau griji pentru viitor.

URSS, aliat de nădejde în timpul războiului, părea să fi devenit peste noapte un inamic

primejdios. Între cele două state izbucneşte în 1947 un conflict pe toate planurile, numit

şi Războiul Rece.

În 1949, URSS reuşeşte să

lanseze bomba atomică dovedind SUA

că nu erau singura naţiune ce dispunea de

asemenea capabilităţi. Acest eveniment

generează în interiorul Statelor Unite o

stare de paranoia, numită “A Doua

Teroare Roşie” sau mcarthysmul.

McCarthysmul reprezintă practica

demagogică prin care numeroşi cetăţeni

americani sunt acuzaţi a fi comunişti fără

a avea dovezile necesare pentru a se

demonstra acest lucru. Îşi are numele de

la senatorul Joseph McCarthy, cel care a

iniţiat această practică. McCarthysmul

Page 2: Proiectul MK ULTRA-1

devine o stare generală a societăţii americane între anii ’50-’60, iar declaraţia aceluiaşi

McCarthy dovedeşte acest lucru:

“Motivul pentru care ne descoperim neputincioşi nu este acela că singurul şi

puternicul nostru inamic potenţial ar fi trimis oameni să ne invadeze ţărmurile, ci, mai

degrabă, acela că cei pe care această naţiune i-a tratat atât de bine acţionează ca nişte

trădători.”.

Această stare de paranoia cuprinde şi autorităţile statului, care iniţiază diverse

procese prin care cetăţenii americani sunt acuzaţi şi condamnaţi pentru spionaj în

favoarea URSS-ului. În acest sens, este ilustrativ cazul cuplului Julius şi Ethel Rosenberg

care sunt condamnaţi la moarte pentru împărtăşirea secretelor bombei nucleare către

sovietici.

Autorităţile nu se angajează numai în astfel de procese ci, ajutaţi de agenţii de

spionaj şi contraspionaj, încep o adevărată campanie prin îşi spionează propriul popor.

Astfel, FBI sau CIA sunt împuternicite a iniţia diverse programe prin care să descopere

metode de a stopa infiltrarea spionilor sovietici pe teritoriul american, a descoperii

trădătorii şi a descoperii diverse tehnicii de îmbunătăţire a interogatoriului şi controlul

celui interogat.

Numeroase activități ale CIA sunt declasificate.

De-a lungul anilor ’60, instituţiile de aplicare a legii se bucuraseră de largi puteri

discreţionare pentru observarea, instalarea de microfoane, infiltrarea şi sabotarea

mişcărilor de stânga şi liberale. FBI a fost, de departe, cel mai activ, cu vastul Program de

Contrainformaţii, COINTELPRO, în mod special îndreptat împotriva organizaţiilor de

negri.

A existat de asemenea o intensă activitate a Red Squads, Escadrilele Roşii

urbane, şi a altor agenţii federale, incluzând CIA, deşi acesteia îi era interzis din punc de

vedere legal prin statutul său să opereze pe teritoriul Statelor Unite.1

O lege a libertăţilor informaţiilor a permis cetăţenilor să aibă acces la informaţiile

pe care agenţiile federale le deţineau despre ei.2 Agenţiile de informaţii au suferit astfel o

grea lovitură.1 Philip Jenkins, „O istorie a Statelor Unite”, trad. Mihai Stoica, Editura Artemis, Bucureşti, 2002, p.2432 Ibidem, p.245

Page 3: Proiectul MK ULTRA-1

Între 1974 şi 1976, mai multe comitete prezidenţiale şi congresionale au condus o

investigare a faptelor ilegale comise de toate serviciile secrete de-a lungul deceniilor

precedente, iar concluziile rezultate au fost devastatoare.

S-a descoperit că CIA plănuise asasinatele unor lideri mondiali şi era aproape

sigur că le şi executase. Aceste planuri ilegale fuseseră conduse în înţelegere cu Mafia şi

cu sindicatele crimei organizate din străinătate.

CIA şi

agenţiile asociate

au condus de

asemenea

experimente

ilegale cu droguri,

asupra unor cobai

umani care nu

suspectaseră

nimic, ca parte a

unor încercări de a

controla

comportamentul

uman, şi posibil de a crea asasini programaţi.”3

CIA a fost ţinta atacurilor publice, după 1975 cu eşecul din Vietnam. Agenţia a

fost discreditată, şi în 1977 sute de agenţi au fost concediaţi sau pensionaţi, dintre care

mulţi fuseseră implicaţi în afaceri ilegale.4

Printre operaţiunile iniţiate de CIA după izbucnirea Războiului Rece putem

menţiona Operaţiunea Paperclip. Scopul acesteia era acela de a captura foştii oameni de

ştiinţă nazişti, mulţi dintre ei condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii în cadrul

proceselor de la Nuremberg.

Aceşti oameni de ştiinţă vor intra în serviciul CIA şi vor continua cercetările

privind metodele de tortură şi spălarea creierului.

3 Ibidem, p.2454 Ibidem, p.246

Page 4: Proiectul MK ULTRA-1

Alte proiecte ce urmăreau studierea controlului minţii, a metodelor de

interogatoriu şi a studierii modificărilor comportamentale au fost: proiectul

CHATTER(1947) şi BLUEBIRD(1950), care va fi redenumit ARTICHOKE în 1951.

De departe, cel mai controversat proiect al CIA, care a început în contextul

“paranoiei SUA, este proiectul MK ULTRA.

Proiectul MK ULTRA.

MK ULTRA este numele unui proiect desfăşurat de către Agenţia Centrală de

Informaţii a Statelor Unite ale Americii între 1953 şi 1973 şi care avea drept scop

contracararea tehnicilor de interogatoriu şi de spălare a creierului de către agenţiile de

spionaj5 şi contraspionaj inamice, în special cele sovietice şi chineze.

Astfel, Agenţia s-a concentrat, după cum spune raportul Curţii Supreme de

Justiţie din 3 August 1977 pe: „studiul şi dezvoltarea unor substanţe chimice, biologice şi

radiologice capabile să fie folosite în operaţiuni clandestine de control al

comportamentului uman.”6

În cadrul acestui program, C.I.A-ul a colaborat cu peste 80 de instituţii şi peste

180 de cercetători privaţi care au folosit diverse experimente pe proprii cetăţeni şi pe

canadieni, „peste 30 de universităţi, persoane din toate straturile sociale”.

Unele din aceste experimente s-au realizat fără consinţământul persoanelor

respective, cărora cercetătorii le administra diverse droguri sau chimicale, precum LSD7

în vederea inducerii unui comportament deviant, îi supunea unor agresiuni verbale, fizice

şi chiar sexuale.

Proiectul MK ULTRA a fost ţinut secret până în 1975, când a fost adus în atenţia

publicului de către a investigaţie a două instituţii: Comisia Rockfeller, o comisie

guvernamentală şi Comitetul Church, condus de senatorul Frank Church. Acţiunile

acestui proiect au fost prezentate în faţa Congresului american.

5 http://caselaw.lp.findlaw.com/scripts/getcase.pl?court=US&vol=471&invol=159 , accesat la 06.04.2014.6 http://caselaw.lp.findlaw.com/scripts/getcase.pl?court=US&vol=471&invol=159#f5, accesat la 06.04.20147 LSD sau acidul lysergic ditelamid 25 este un drog halucinogen descoperit în 1938 de cercetătorul elveţian. Albert Hoffman. Printre efectele acestui drog sunt: slăbirea capacităţii de a raţiona, slăbirea simţurilor şi a percepţiei. Aceste drog poate fi administrat pe cale orală în băuturi, alimente sau ţigări.

Page 5: Proiectul MK ULTRA-1

Cele două comisii vor avea probleme în investigarea activităţilor acestui program

al CIA, deoarece Richard Helms, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii, a distrus o

mare parte din documentele cu privire la acest program, după cum susţin membrii acestor

comisii.8

Richard Helms infirmă acest lucru invocând faptul că a ordonat distrugerea unor

casete care afectau politica externă şi serviciul de informaţii american.9 Investigaţia celor

două comisii se va baza pe cele 8000 de documente care au mai supravieţuit distrugerii

ordonate de Helms10 şi pe mărturiile victimelor supuse experimentelor biologice şi

chimice.11

În baza FOIA12, avocatul John C. Sims şi directorul Grupului ale Studiului

Sănătăţii Publice, Sidney M. Woolf, au cerut declasificarea a peste 20 000 de documente

CIA, care relevau activităţile din cadrul programului MK ULTRA13.

Acest lucru va duce la o serie de dezbateri în cadrul Congresului american şi mai

apoi în faţa Curţii Supreme în care se va decide ce primează mai mult: dreptul la liberă

informare cu privire la activităţile statului sau securitatea acţiunilor şi informaţiei.

În cele din urmă, o parte din documentele MK ULTRA au fost declasificate în iulie 2001.

Proiectul MK ULTRA14 a luat fiinţă prin iniţiativa şefului CIA, Allen Welsh

Dulles, la 13 aprilie 1953. Experimentele ştiinţifice din cadrul acestui proiect vor fi

coordonate de către Dr. Sidney Gottlieb. Se dorea crearea unor metode de interogare

contra inamicilor sovietici, chinezi şi nord-coreeni.15

8 https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/Project_MKULTRA.html , accesat la 03.04.2014.9 https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol44no4/html/v44i4a07p_0020.htm, accesat la 06.04.2014.10 http://caselaw.lp.findlaw.com/scripts/getcase.pl?court=US&vol=471&invol=159#f5, accesat la 06.04.2014. 11 http://www.nytimes.com/packages/pdf/national/13inmate_ProjectMKULTRA.pdf , accesat la 06.04.2014.12 FOIA sau Actul Libertăţii Informaţiei este o lege federală americană iniţiată la 4 iulie 1966 şi care permite declasificarea anumitor acte ale Guvernului Statelor Unite.13 https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol44no4/html/v44i4a07p_0020.htm, accesat la 06.04.2014.14 Format din iniţialele MK ce sugerează că proiectul este finanţat prin intermediul Serviciului Staff-ului Tehnic din cadrul C.I.A şi Ultra, precum totalitatea operaţiunile secrete iniţiate de SUA după cel De-Al Doilea Război Mondial.15 Asemenea practici erau folosite şi de ţările sus menţionate şi se dorea iniţiare unor tentative similare şi de către SUA.

Page 6: Proiectul MK ULTRA-1

În 1964, proiectul a fost redenumit MKSEARCH şi dorea crearea unui „drog al

adevărului”, pe care urmau să-l folosească împotriva prizonierilor din cadrul Războiului

Rece. Alte scopuri vizau crearea unor chimicale sau droguri care să şteargă memoria.

Agenţia a folosit milioane de dolari în dezvoltarea metodelor de brainwashing şi

metodelor de tortură în vederea obţinerii de informaţii în cadrul interogatoriilor.

Unii istoricii au susţinut crearea „Candidatului Manciurian”, crearea subiectului perfect,

cel care este controlat mental.

Investigaţiile întreprinse în 1977 descoperă un document datat în anul 1955 şi care

dezvăluie scopurile proiectului MK ULTRA: “crearea unor substanţe care să inducă

subiectului o gândire ilogică care să-l discrediteze în public”; “substanţe care să

îmbunătăţească sau să slăbească simţurile”; “substanţe care să şteargă temporar sau

permanent memoria”; “metode psihice care să inducă deviere comportamentală”;

“substanţe care să dezvolte o personalitate alterată şi dependentă de altă persoană”;

“substanţe şi metode psihice care să determine alterarea voinţei şi creşterea capacităţii de

muncă”, “pilule care pot fi administrate în mâncare, băutură sau ţigări şi care pot induce o

stare de amnezie şi control al minţii”.

Aceste experimente pot fi confundate cu iniţiative ale cercetătorilor nazişti sau

sovietici însă ele au fost întreprinse de un stat democratic, precum era SUA. Proiectul

MK ULTRA a fost desfiinţat în 1975 deşi sunt personaje, precum veteranul CIA Victor

Marchetti care a susţinut că programul a continuat mult după 1977 şi că Agenţia Centrală

de Informaţii a încercat să muşamalizeze totul.

Surse:

1. Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, trad. Mihai Stoica, Editura Artemis,

Bucureşti, 2002

2. FindLaw, http://caselaw.lp.findlaw.com/scripts/getcase.pl?

court=US&vol=471&invol=159, accesat la 06.04.2014

3. Princeton University,

https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/

Project_MKULTRA.html, accesat la 03.04.2014

Page 7: Proiectul MK ULTRA-1

4. Central Intelligence Agency, https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-

of-intelligence/kent-csi/vol44no4/html/v44i4a07p_0020.htm, accesat la

06.04.2014

5. New York Times,

http://www.nytimes.com/packages/pdf/national/

13inmate_ProjectMKULTRA.pdf, accesat la 06.04.2014