UNIVERSITATEA  BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

F A C U L T A T E A D E G E O G R A F I E

V A L O R I F I C A R E A T U R I S T I C Ă A P A T R I M O N I U L U I E T N O F O L C L O R I C

TRANSILVANIA SĂSEASCĂ

Cluj-Napoca, 2013

CUPRINS

CUPRINS.......................................................................................................................................................1

1. AŞEZARE ŞI POPULAŢIE......................................................................................................................2

2. PRIVILEGIILE SAŞILOR........................................................................................................................4

3. ARHITECTURA POPULARĂ SĂSEASCĂ............................................................................................5

4. MESTEŞUGURI TRADIŢIONALE SĂSEŞTI........................................................................................7

5. TRADIŢII ŞI OBICEIURI SĂSEŞTI......................................................................................................10

6. PORTUL POPULAR SĂSESC...............................................................................................................12

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................................14

1

1. AŞEZARE ŞI POPULAŢIE

Saşii sunt o populaţie de origine germanica compusa dintr-un amalgam de

populatii saxone, valone şi teutonice care a emigrat in Transilvania intre mijlocul secolului al

XII-lea si pana la inceputul secolului al XIII,

asezandu-se pe “domeniile crăiesti” (Fundus

Regius sau in germana Königsboden).

“Domeniile crăiesti” (Fundus Regius) este

demunirea dată unui teritoriu transilvan,

delimitat la nord de râul Mureş, la sud de râul

Olt, la est de localitatea Drăuşeni şi la vest de

Orăştie. Prima menţiune documentară depre

aceste domenii si asezare sasilor a fost

Diploma Andreană (Diploma Andreanum) din

1224, numită de istoriografia săsească şi

„hrisovul de aur” (în germană, Goldener

Freibrief der Siebenbürger Sachsen), în

care regele Andrei al II-lea al Ungariei

stabileşte o formă de autonomie pentru

scaunele săseşti (Scaunul Sibiului, Scaunul

Sighişoarei, Scaunul Sebeşului, Scaunul Cincului, Scaunul Miercurea, Scaunul Rupea, Scaunul

Nocrich, Scaunul Orăştiei, Scaunul Mediaşului, Scaunul Şeica).

Diploma Andreană (în latină Andreanum,

germană Goldener Freibrief) sau Goldener

Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de

aur al saşilor transilvăneni) a fost un document,

emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al

Ungariei,  prin care reconfirma coloniştilor

germani o serie de privilegii, care au fost

menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele

chiar pâna în anul 1876. În 1486 diploma a fost

2

Fig. 1. Aşezarea saşilor in TransilvaniaSursa: http://www.google.ro/search?

hl=ro&q=seasca&bav=on.2

Fig. 2. Migrarea saşilorSursa: http://www.google.ro/search?hlq=transilvania+seasca&bav=on.2

confirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată Universitatea Săsească. Documentul nu

s-a păstrat în original, ci numai ca o parte a reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene de către

regele Carol Robert de Anjou. Actul în limba latină, pe pergament cu pecete atârnată (unul din

cele mai vechi documente istorice din Transilvania), este păstrat la Arhivele Naţionale ale

judeţului Sibiu.

Populatia care s-a asezat in Transilvania era compusa din germani (saxoni şi franci),

valoni şi flamanzi. Un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au

jucat “Ordinul cavalerilor teutoni”, Mănăstirea Cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia

cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani

are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km². Teritoriile locuite de saşi au fost organizate în

Comitatul Sibiului (Comitatus Cibinensis) sau Provincia Sibiului. Ulterior, în prima jumătate a

veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între

anii 1325 - 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti. Saşii s-au organizat conform

cutumelor originale, într-o unitate administrativă mare numită Königsboden. Existau însă şi

numeroase aşezări săseşti situate în afara acestui teritoriu.

3Fig. 3. Aşezarea saşilor

Sursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q=transilvania%&seasca&bav=on.2

2. PRIVILEGIILE SAŞILOR

Pentru a fi stimulaţi să rămână pe loc şi să dezvolte economic sudul Transilvaniei, saşii

au primit privilegul de a stăpâni fundus regius (pământul regal), întărit prin „bula de aur a

saşilor” din 1224. În baza acestor privilegii, coloniştii saşi puteau folosi pământul fără restricţii,

fiind vorba atât de bogăţiile solului cât şi ale subsolului. De asemenea, erau scutiţi de taxe

vamale pe întreg teritoriul regatului, puteau ţine târguri fără să plătească vamă, aveau acces la

exploatările de sare. Mai târziu, vor beneficia şi de dreptul de bate monedă proprie, drept de

depozit pentru comerţul cu Ţara Românească, iar de la 1376 au primit dreptul de a organiza

meşteşugurile în bresle. Comunităţile săseşti beneficiau şi de privilegii administrative,

judecătoreşti şi religioase, în schimbul obligaţiilor militare şi fiscale faţă de coroana maghiară.

Un eveniment decisiv a fost innoirea bisericeasca luterana, prin separarea de Biserica

catolica, sasii au dobindit si o viata proprie religioasa, complementara celei politice si, prin

aceasta, o autonomie inca si mai mare.

Reforma si umanismul precum si dezvoltarea oraselor sasesti, care au devenit importante

centre mestesugaresti si comerciale, au reprezentat cele mai importante caracteristici ale istoriei

sasesti din secolele XVI si XVII. In 1688-89 Transilvania a fost cucerita de Austria. Desi

Transilvania, acum numita mare principat, putea sa duca in continuare o anumita viata proprie,

importanta ei in spatiul est-european a scazut constant. Concurenta industriala a tinuturilor

ereditare austriece si faptul ca, plasata la periferia monarhiei, Transilvania a fost silita sa-si

asume rolul de furnizor de materii prime au dus la stagnarea mestesugurilor si comertului sasesti,

altadata infloritoare. Instaurarea dualismului austro-ungar in 1867 a avut efecte devastatoare

asupra sasilor. Subordonarea fata de puterea exclusiva a ungurilor i-a obligat pe sasi sa adopte o

pozitie defensiva. In jumatatea estica (ungureasca) a monarhiei chezaro-craiesti au fost date

multe legi indreptate glob al impotriva tuturor ne-maghiarilor. Ce-i drept, sasii au inregistrat un

nou avint economic, dar au trebuit sa consume multa energie in lupta impotriva eforturilor de

maghiarizare. Curind dupa unirea Transilvaniei cu Romania, la 8 ianuarie 1919, in baza unei

rezolutii majoritare a reprezentantilor lor, sasii si-au declarat aderarea la noul stat roman. Insa in

scurt timp, increderea lor in rezolutia Adunarii nationale romanesti de la Alba Iulia s-a dovedit a

fi o iluzie politica. Partidele si personalitatile romanesti conducatoare nu au tinut seama de

drepturile de grup acordate sasilor si secuilor, pe care Romania le asumase prin tratatul de la

4

Versailles. Sasii au putut totusi sa-si pastreze o relativa autonomie in domeniile economiei, vietii

asociative, scolii si culturii. Astfel, in 1939, existau circa 750 de mii de cetateni romani de etnie

germana, cu scoli in limba proprie, banci si organizatii comunitare proprii, cu numeroase

asociatii si o cultura infloritoare. Dupa al doilea razboi mondial, urmare a deportarilor la munca

silnica in Uniunea Sovietica, a exproprierilor ca si nivelarii oricarui specific national pe care au

incercat sa o faca comunistii, sasii din Romania au inceput sa puna sub semnul intrebarii, dupa

opt sute de ani, vointa lor de a-si continua existenta in Transilvania.

3. ARHITECTURA POPULARĂ SĂSEASCĂ

Reprezintă în contextul european, rezultatul convergenţei mai multor factori: străvechea

tradiţie de construcţie autohtonă reprezentată

de arhitectura românească pe care saşii au

găsit-o la venirea lor aici, tradiţia central-

europeană ce poartă amprenta unor măsuri de

ordin administrativ, aportul arhitecturii

occidentale aduse de pe Rin şi Mosela pe care

au menţinut-o şi poate chiar au îmbogăţit-o cu

prilejul unor contacte mai târzii. Trecerea

masivă de la arhitectura din lemn la arhitectura

din piatră care se oferă ochiului trecătorului de

astăzi a avut loc pe la jumătatea secolului al

XVIII-lea, când din cauza incendiilor prea

dese au fost edictate legi administrative privind

interdicţia de a se mai construi case din lemn.

În ceea ce priveşte decorul caselor locuite

de saşi, acesta este sărac, „aproape inexistent”,

după unii autori. Casele săseşti deşi bogate, sunt

reduse la util. Ceea ce se numeşte astăzi „tipic

săsesc”, referindu-se la acea apărare arhitectonică

5

Fig. 4. Case tipice săseştiSursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q=transilvania+seasca&bav=o

Fig. 5. Interior al unei case săseştiSursa: http://www.google.ro/search?hl=ro&q

a intrării, la porţile înalte şi contopite cu casa, dincolo de care privirea nu mai poate pătrunde,

pare numai la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aspectul vechilor gospodării ca şi al vechilor

case săseşti se apropie, cu cât ne retragem spre trecut, de cel al gospodăriilor şi caselor

româneşti.

Satul este sistematizat după o linie

geometrică fermă, cu străzile paralele şi

perpendiculare. În mijlocul străzii principale,

este un dreptunghi format din spaţiu verde pe

care se află şcoala, primăria şi, la o oarecare

distanţă, biserica – instituţii ce dominau viaţa

satului, semnificând şi puterea lui, fapt pentru

care ocupau şi un loc privilegiat.

În stilul de case, modernul se

împleteşte astăzi cu tradiţionalul, în sensul că

noua arhitectură impusă de necesitatea

sistematizării şi modernizării satelor schimbă complet înfăţişarea . Apare casa tip, cu grădiniţă şi

flori, cu deschidere spre stradă, cu porţi de fier forjat sau de lemn, în locul caselor de piatră ce

flancau strada. Studiul fenomenelor de contact prezente în situaţiile concrete de viaţă ale

indivizilor aparţinând celor două culturi evidenţiază că grupurile şi-au păstrat în esenţă propria

lor cultură, obiceiurile, tradiţiile, că fiecare a adoptat un set propriu de rânduieli pentru

rezolvarea problemelor sale, rânduieli care au devenit tradiţionale, transmise din generaţie în

generaţie.

Cu toate că germanii au demonstrat capacitatea etnică de a-şi păstra identitatea culturală,

lingvistică şi religioasă, reducerea crescândă a numărului lor prin emigrare, pune sub semnul

îndoielii posibilitatea conservării ei.

6

Fig. 6. Satul săsescSursa: http://www.google.ro/search

&q=trans+seasca&bav=o

4. MESTEŞUGURI TRADIŢIONALE SĂSEŞTI

Unul din mestesugurile traditionale ale sasilor este cel al lemnului, atestat fiind in Sibiu in

1376, breasla meşteşugarilor care prelucrau lemnul. În ceea ce priveşte mobilierul pictat, trebuie

spus că acesta „s-a lucrat mai ales de către meşterii centrelor urbane transilvănene. Organizaţi în

bresle, meşterii saşi din Sighişoara, Braşov, Hendorf au lucrat un mare număr de piese de

mobilier precum: lăzi, dulapuri, paturi, scaune, pe care le-au pictat într-o varietate de culori

folosind mai ales motive vegetale” şi astăzi, în judeţul Sibiu, acest meşteşug este dezvoltat în

mediul urban, în cadrul unor societăţi comerciale.

Mestesugul olaritului avea in primul rand un rol practic, dar ceramica este folosita si in

scop decorativ, in constructii sau pentru anumite ritualuri. Locuinta saseasca cuprinde o varietate

de vase de lut - oale, ulcioare, cani, strachini, chiupuri,

blide, oale pentru tinut laptele, oale enorme in care se

pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, vase

pentru flori, statuete, etc. Încadrarea etnică presupune o

investigaţie profundă socio-culturală a unui grup de

populaţie, studiind tehnica, formele şi stilul de

ornamentare, precum şi importanţa funcţională a

ceramicii în cauză. În Transilvania, în anumite subzone

etnografice, s-a constatat existenţa unor centre

ceramice care au fost numite ţinându-se cont de

caracterul etnic al olarilor, ceramica săsească fiind in Rupea şi împrejurimile acesteia, ce

reprezenta un „centru compact”, indentificandu-se însă, „centre intermediare” care prezintă

influenţe, identificabile în spaţiile de origine.

Convieţuirea românilor cu saşii în secolele XVII-XIX a avut urmări pozitive, deoarece

olarii români au preluat, în special din centrele săseşti, nu doar tehnica producerii smalţului, ci şi

forme şi motive decorative fitomorfe, florale, avimorfe, antropomorfe cu conţinut mitico-

simbolic.

Cu toate că secolul al XVIII-lea a reprezentat perioada de înflorire a ceramicii, olarii din

Transilvania, au avut multe greutăţi în plan economic. Dacă în alte ţări se dezvolta industria, în

Transilvania se resimţea o stagnare sau chiar un regres, în special în desfacerea pe piaţă a

7

Fig. 7. Ceramica săseascăSursa: http://www.google.ro/search?

hl=olarit$%vase&q

mărfurilor, fapt ce a influenţat olăritul şi sărăcirea meşteşugarilor. Au existat mai multe cauze

care au determinat această instabilitate: interzicerea exportului în străinătate, concurenţa internă,

războiul dintre Austria şi Turcia, ciuma din anii 738-755. Toate au frânat perfecţionarea

meşteşugului, au contribuit la indisciplină în interiorul breslelor şi au dus la imposibilitatea

breslelor săseşti de a face concurenţă altor bresle.

 Tehnica și arta confecționării

țesăturilor este un alt mestesug al sasilor,

care dispun de o tehnică a brodatului aparte,

monocromă, în nuanțele roșu, vânăt sau

negru pe alb. Diversitatea țesăturilor e mare:

fețe de masă, perne, prosoape, draperii, fețe

de plapumă, perdele etc., multe decorate cu

motive zoomorfe și florale. De asemenea,

caracteristic sașilor sunt perdelele poroase

din

Ghimbav și săculețele de pânză, puse pe perete,

din Vulcan.

Breslele, asociaţii de meşteşugari, au jucat un rol important în societatea săsească urbană

din secolul XVII-XIX. Breslele erau corporaţii de tip medieval care cuprindeau meşterii calificaţi

din acelaşi domeniu sau din domenii diferite. Acestea erau asociaţii profesionale, care se

conduceau după statute proprii şi erau administrate de un consiliu de meşteri. Scopul breslelor

era acela de a asigura producţia şi desfacerea produselor, de a apăra interesele producătorilor şi

de a elimina concurenţa. Pînă a ajunge meşteri cu drepturi depline, meseriaşii trebuiau să treacă,

obligatoriu, prin stadiile de ucenici şi calfe. Statutele reglementau funcţionarea breslelor fiind

8

Fig. 8. Ustensile pentru țesutSursa

http://www.cipriancaraba.ro/wp-content/uploads/2012/11/Prejmer-mestesuguri-2.jpg

Fig. 9. Tesături săseștiSursa http://www.cipriancaraba.ro/wp-

content/uploads/2012/11/Prejmer-mestesuguri-2.jpg

alcătuite de către breslaşi cuprinzînd o serie de norme etico-morale în vederea respectării

drepturilor tuturor reprezentanţilor şi apărarea interesului comun. Acordarea privilegiului unei

bresle se realiza de către conducătorii ţării-principi pînă la 1700 apoi împăraţii austrieci. Din

momentul recunoaşterii lor legale, breslele privilegiate se considerau entităţi de drept public

capabile de drepturi şi datorii exteriorizate prin simboluri, avînd un patrimoniu al lor propriu,

independent de acela al membrilor. Aceste simboluri se ţineau întotdeauna la sediul breslei şi

erau constituite din următoarele piese: lada în care se păstrau privilegiul, diverse documente şi

banii breslei; sigiliul sau pecetea pentru oficializarea actelor iar după jumătatea secolului al XIX-

lea au apărut şi steagurile. În ceea ce priveşte statutele acestea conţineau norme foarte riguroase:

Statutele conţineau o serie de norme practice, economice, morale şi religioase precum obligaţia

de a merge în fiecare Duminică la Biserică precum şi pedepse împotriva beţiei şi furtului.

Pedepsele constau în biciuire în faza incipientă dar odată cu evoluţia socială acestea au fost

înlocuite cu amenzi. Fiind o civilizaţie avansată cu spirit pragmatic, rigurozitatea şi seriozitatea

lor şi-a pus amprenta asupra civilizaţiei româneşti care avea un statut inferior. Această amprentă

s-a văzut mai ales în satele în care saşii convieţuiau cu românii. La muzeul ,,Valeriu Literat“ al

Ţării Făgăraşului se păstrează sigilii de breaslă din secolul XVII pînă în anul 1850; lada breslei

rotarilor, fierarilor şi tapiţerilor din 1850; table de convocare: a plugarilor din anul 1850;

căciularilor de la 1700 precum şi statutul breslei frînghierilor din anul 1839. De menţionat este

un eveniment care s-a petrecut în anii '30 ai perioadei interbelice cînd Lada cea veche a Breslei

tăbăcarilor i-a fost donată de către Societatea Tăbăcarilor lui Nicolae Iorga.

9

5. TRADIŢII ŞI OBICEIURI SĂSEŞTI

O bună parte din datinile şi obiceiurile se mai păstrează şi astăzi în localităşţi din judeţul

Sibiu. Strâns legate de anumite sărbători religoase şi ritualuri ancestrale, aceste obiceiuri se

transformă în adevărate spectacole de muzică, dans, port tradiţional, bucătărie locală, îndemânare

artistică, creativitate şi joc. 

Carnavalul ( Fasching)

Cu toate ca cea mai mare parte a comunitătii săsesti a părăsit rand pe rand tara, plecand in

Germania la rudele lor, traditiile si obiceiurile acestora s-au mentinut si datorită celor rămasi incă

aici.

Printre aceste traditii, un loc de frunte il ocupă “fasching-ul” – marele carnaval ce

simbolizează sfarsitul iernii si are loc in luna februarie a fiecărui an. La acest eveniment participă

cetăteni din comună indiferent de etnie, alături de oficialitătile comunei si invitati de onoare din

tară si străinătate. Carnavalul incepe cu o mica paradă a maăstilor, timp in care inimioarele

cumpărate de invitati sunt prinse pe costumele lor.

Premierea măştilor se face in functie de cate inimioare a primit fiecare mască. Masca cu

numărul cel mai mare de inimioare, primeşte premiul cel mare, respectiv tortul pregătit in acest

scop. Dupa premiere, incepe petrecerea cu dans si cantece in compania fanfarei comunale.

Ziua mamei ( Muttertag)

In prima duminică a lunii mai se sărbatoreste “Ziua

mamei”. Femeile din comunitate impodobesc cu o zi inainte

biserica, pregătesc cadourile pentru mame şi fac buchetele de

flori pentru cele ce si-au botezat copilul in anul respectiv.

La slujba de duminică, doua fete imbrăcate in portul

săsesc, merg cu cate un buchet de flori in mana spre altar,

pentru a le depune in memoria mamelor care s-au stins din

viata. In acest timp se canta cantecul : “ Und wenn du noch

eine Mutter hast “( Si daca mai ai o mama).

“Wenn du noch eine Mutter hast, so danke Gott zufrieden!

Nicht allen auf dem Erdengrund ist diese hohe Gluck beschieden.

10

Fig. 10. Obicei săsescSursa:

http://www.sanpetru.ro/traditii-si-obiceiuri-sasesti/

Wenn du noch eine Mutter hast so sollst du sie mit Liebe pflegen,

Dass sie dereinst ihr mudes Haupt in Frieden kann zur Ruhe legen. …”

“Cand mai ai o mamă, multumeste-i lui Dumnezeu!

Nu toti de pe pamant au parte de asa noroc.

Cand mai ai o mamă ingrijesti-o cu multă dragoste,

Pentru a pleca din lumea aceasta, c- un suflet impăcat….”

Intrunirea corurilor ( Chortreffen)

In fiecare an, intr-o localitate din tară se organizează prin

rotatie, o intalnire festiva a corurilor Bisericii Evanghelice. Anul

trecut la sfarsitul lunii mai, Biserica Evanghelica Sanpetru, a fost

gazda tuturor corurilor din tară. Aici fiecare cor işi prezintă

programul sau, iar la terminare sunt invitati sa ia parte la o masă

bogată tipic săsească.

Ziua cetatii (Burgfest)

“Ziua cetătii”- este pentru prima data infiintată in anul 1990, in scopul de a sărbători

hramul bisericii”Sf. Petru”. Pană in anul 1999, sărbătoarea se desfăsura in curtea cetătii, iar

incepand cu anul 2000 in sala festivă a comunitătii săseşti.

Festivitatea incepe cu un program de fanfară sustinut in turnul cetătii, după care toti

invitatii din tară şi străinătate, se strang in sala festivă, unde sărbătoresc evenimentul prin

cantece, dansuri si voia bună, intretinand astfel spiritul de unitate al acestei etni.

Ziua recoltei (Erntedankfest)

Fie ca este vorba de culegerea roadelor, fie de sosirea unui nou anotimp, ca şi la romani

“ziua recoltei” este un prilej de bucurie transformat in cantece, dansuri şi multă veselie.

In această zi biserica evanghelica din cetate este impodobita cu diferite recolte aduse de

enoriaşi. Dupa slujba religioasă, sărbătoarea continua in sala festivă a comunitătii săsesti. Aici se

găsesc expuse cele mai frumoase produse agricole, fiind numerotate in vederea organizarii unei

tombole, cu toti cei prezenti la aceasta sărbătoare. In ritmul muzicii de fanfară, cantecele şi

dansul, fac atmosera din sală să fie una din cele mai plăcute.

11

Fig. 11. Obicei săsescSursa:

http://www.sanpetru.ro/traditii-si-obiceiuri-sasesti/

"Kronenfest" (sărbătoarea cununii)

Aceasta este o ceremonie de vară, specifică comunitătilor săseşti din zona etnografică

Rupea - Viscri, Bunesti, Fiser, Dacia care constă in impletirea mai multor cununi din flori viu

colorate, ornarea ei cu panglici si amplasarea in gradina casei parohiale. In dimineata zilei in care

are aloc ceremonia, sătenii se imbracă in costume populare si merg la slujbă, după care se adună

in jurul cununii, cantă si dansează. Ea marchează schimbarea anotimpurilor, de la primavară la

vară, devenind o sărbătoare a florilor şi a vegetatiei abundente. 

6. PORTUL POPULAR SĂSESC

Portul popular săsesc a fost realizat din necesitatea valorificării patrimonului cultural

local si din dorinta de a face cunoscut tinerei generatii frumusetea acestuia. O tară cu traditii

inseamnă o tară cu trecut şi istorie. Costumul popular este o

combinatie a traditiilor locale, a asezării geografice precum si a

posibilitatilor economice. El reprezintă o emblema de

recunoaştere, o marcă a identitătii etnice, un document cu certa

valoare istorica si artistica.Păstrarea unor elemente traditionale

pana in zilele noastre, intr-unele zone folclorice, este rezultatul

fortei creatoare a genaratiilor de mesteri populari. De la naştere si

pană la moarte, costumul popular a insotit omul in toate

evenimentele vietii sale, fiind un purtător de simboluri.

Ca toate fenomenele de cultura materiala, costumul

popular săsesc este supus unei continue evolutii. Legătura sa

stransă cu viata socială il face sa apară ca un fenomen in continua

transformare, adaptandu-se conditiilor mereu schimbate de viată.

In general costumul, pornit initial de la cele mai simple forme, s-a

perfectionat si complicat in atribute estetice.Din generatie in generatie, hainele de sărbatoare s-au

dorit tot mai frumoase, cele batraneşti fiind considerate invechite. In evolutia portului popular s-

au inregistrat numeroase progrese, atat in ce priveşte ornamentatia, cat sşi in linia croielii. 

12

Fig. 12. Costume populare săseşti Sursa: http://www.divers.ro&si

Pentru complexul vestimentar săsesc din Tara Barsei sunt caracteristice piesele: cilindrul

(Borten) din catifea neagra, purtat pe cap de fete, scos in evidenta de panglicile rosii ce atarna pe

spate pana la tivul rochiei; scufita neagră din catifea cu dantele ce impodobeste capul femeii

maritate, dandu-i o nota de distinctie, completată de panglicile din spate şi de cele de sub

bărbie. Peste fustele largi din stofe de diferite culori se poartă sortul cu valoroase ornamente

realizate in tehnica brodatului.  Atat fetele, cat si femeile poartă vara o manta neagra, creată, din

postav (Kroner Mantel), variantă a piesei traditionale in forma de pelerina. In Prejmer si Halchiu

bărbatii poartă mantaua albastră (Rok) din postav, iar in Ghimbav, Rasnov şi Sampetru pieptare

din blană de miel (Pelzwesta), cu deschidere laterală, brodat cu motive florale stilizate.

BIBLIOGRAFIE

13

Fig. 13. Costume populare săseştiSursa: http://www.google.ro/search=ro&si transilvania+saseasca&oq=

BIBLIOGRAFIE

Puşcaş, Angelica; (2009), Ascultări din lumea satului. Introducere in etnografie, Ed. Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Wagner, E., (2000), Istoria sașilor ardeleni, Ed. Meronia, București;

http://www.divers.ro/sasii_transilvaneni_ro

http://www.evz.ro/detalii/stiri/lumea-uitata-a-sasilor-transilvaneni-870129.html

http://branciulescu.ro/transilvania-saseasca/

http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol1/v1c4.pdf

http://www.ro-tours.com/istorie.html

http://forumgeografic.ro/wp-content/uploads/2009/8/Marculet.pdf

14