proiect gest calitatii

Filiera plantelor oleaginoase

Conceptul de filieră este foarte bine recepționat în domeniul agroalimentar, din anul 1984 el se regașeste pregnant în toate documentele emise de către FAO. Conceptul de filieră deschide calea unei analize globale ce permite urmărirea întregului parcurs al unui produs în elaborarea unei stategii optime ce vizează obținerea unei eficiențe maxime pentru consumatorul final. O definiție a filierei este dată de Bombal si Chalmin, cercetători ai noțiunii de filieră, definița ca un sistem economic constituit de către ansamblul canalelor de distribuție si aprovizionare utilizate de toți producatorii ce vand aceeași familie de bunuri concurente pe o piața de consum.

Prin reglementarea filierei producătorii agricoli pot fi apărați de riscurile specifice dacă respectă promovarea cercetării științifice, inovarea și protecția mediului. Aceste obiective trebuie să fie respectate de către toți agenții economici de pe filiera unui produs. Cunoașterea gradului de funcționare a filierei si estimarea eficienței economice în fiecare etapă a filierei este necesar a se realiza la nivel macroeconomic și în cazul filierelor scurte, mai ales la nivel microeconomic. Studiul costurilor, a prețurilor, a mecanismelor de politică agricolă în fiecare etapă a filierei contribuie la gasirea soluțiilor de creștere a competitvitații. Conceptul general de filieră a unui produs vizează abordarea acestuia în contextul Oraganizării Comune de Piată si a particularităților naționale și zonele din fiecare stat membru. Obiectivele filierei sunt: calitatea alimentelor, competitivitatea pe piața, productivitatea, promovarea cercetarii științifice, inovarea si protecția mediului. Competitivitatea pe filiera semințelor oleaginoase și a produselor rezultate din procesare impune identificarea acestora si analiza mecanismelor care influiențeaza funcționarea pietei. Produsele rezultate din prelucrare au destinații diferite: consumul uman, consumul animal, diferite industrii etc.

1

Capitolul 1. Etapele filierei oleaginoaselor

1.1 Etapa Preproducție

Operatorii întalniți în aceasta etapă sunt ministerele, agențiile de consultanța, instițutiile

financiare, producatorii agricoli, cercetatorii, iar activitațile specifice etapei de preproducție

sunt pregatirea, planificarea producției și asigurarea cu resurse materiale.

1.1.1 Importanta plantelor oleaginoase

În cadrul pieţei agroalimentare, atât seminţele oleaginoase, cât şi produsele rezultate din

procesare au anumite caracteristici, care le diferenţiază de alte produse. Astfel, se pot remarca:

calitatea tehnică a seminţelor depinde de procentul de ulei din seminţe, acestea aparţin

soiurilor superioare, fie soiurilor comune, care se comercializează la preţuri diferite.

din tehnologiile de procesare a seminţelor de oleaginose pot rezulta produse cu un grad

diferit de valorificare şi de acceptare de către consumator (uleiuri, margarină, şroturi,

biocombustibili);

filiera seminţelor oleaginoase şi derivatele acesteia porneşte de la producţia de seminţe şi

continuă cu procesarea, care are loc, de regulă, în cadrul unităţilor de industrializare.

Prelucrarea seminţelor oleaginoase necesită folosirea unor tehnologii specifice şi investiţii.

Procesatorul utilizează tehnologii de producţie diferenţiate (ulei rafinat, ulei presat la rece,

biocombustibili etc), în funcţie de resursele de investiţii şi preţul pieţei; Plantele oleaginoase,

respectiv floarea-soarelui, rapita si soia sunt cele mai importante culturi pentru productia de

biodisel.

Din punct de vedere nutrițional, prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi

calitatea deosebită a uleiului rezultat în extracţie, oleaginoasele reprezintă principalele surse de

grăsimi vegetale, utilizate în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei

pentru România.

Floarea-soarelui se află pe locul al treilea între plantele oleifere ierboase. Fructele(achenele)

de floarea-soarelui conțin aproximativ 50% ulei cu caliăți alimentare de exceptie si grad ridicat de

conservabilitate. Se utilizează în alimentația umană(rafinat) si in industria alimentara: margarine,

conserve, săpun, lecitina etc.

2

Prin industrializare, după extragerea uleiului, răman șroturile, utilizate ca sursă de proteină

in hrana animalelor și materie primă pentru concentrate de proteină în industria mezelurilor. Din

cojile semințelor se fabrică furfurolul folosit în industria fibrelor artificiale, a maselor plastice.

Măciante, cojole se folosesc la fabricarea drojdiei furajere, circa 150kg/tona de produs. Capitulele

se utilizează în hrana animalelor, tulpinile sunt utilizate drept material combustibil sau în

industria materialelor de construcții. Fiind o apreciată plantă melifera, floarea-soarelui asigură, în

perioada înfloririi, 30-130 kg miere/ha.

Rapita se situează pe locul cinci, sub aspectul producției de ulei comestibil, între plantele

oleaginoase. Uleiul de rapită are largi utilizari industriale și alimantare, turtele de rapită obținute

din procesare au o buna valoare furajeră, fiind bogate în proteine 38-42%, glucide și saruri

minerale; paiele de rapită se folosesc în industria materialelor de construcții. Rapita este o

excelentă plantă melifera timpurie și asigura circa 50 kg miere/ha.

Soia este una din plantele agricole de cea mai mare importanța pentru alimentația umana,

alimentatia animalelor si industrie. Semințele de soia conțin peste 30% subsțane proteice și 17-

25% ulei.

Prin prelucrarea boabelor de soia se obțin: făina de soia, utilizată în industria alimentară,

lapte, branză, fulgi, cafea, ciocolata, macaroane, biscuiți, substituient al cărnii; uleiul de soia,

folosit la fabricarea margarinei, sapunurilor, lecitinei, etc.;șroturile de soia, rezultate din

procesarea uleiului, utilizate in hrana animalelor.

Importanta economică a oleaginoaselor este dată de locul pe care il ocupa acest sector in

economia Romaniei, ca suprafețe cultivate, producții obținute, consum, export și import.

Suprafața cultivata cu cereale și plantele oleaginoase ocupă circa 70% din suprafața arabila a țarii

așa cum reiese din Figura 2 –Suprafața arabila dupa modul de folosință.

3

Pentru piața agricolă comuna, rolul României ca mare producătoare de semințe oleagionase

este important.

Pentru a se realiza la nivel ridicat de competitivitate, ca urmare a obținerii unor producții

ridicate de oleaginoase, este necesară funcționarea a două filiere: producția de semințe –

procesarea semințelor pentru producerea proteinei vegetale și a uleiurilor comestibile și producția

de semințe- industria de biocombustibili.

Uleiurile au o largă utilizare în industrie, îndeosebi uleiurile sicative, care au însușirea de a

se usca atunci când vin în contact cu aerul. Șroturile rămase după extragerea uleiurilor sunt

folosite în furajarea animalelor, fiind un furaj proteic1

1.1.2 Institutii importante

Institutia principală care intervine pe filiera cerealelor și a plantelor oleaginoase este

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Ministerul actionează la nivel central și

are rolul de coordonator al politicii în domeniu, îndeosebi în ceea ce privește implementarea

prevederilor și masurilor de intervenție.

Există numeroase alte instituţii comunitare care reglementează şi controlează activitatea

de producţie şi produsul finit, pe toată filiera de realizare a acestuia, până la consummator. În

esenţă, reglementările comune de piaţă din domeniul politicii agricole vizează trei obiective

distincte: produsul, producătorul şi consumatorul.

Pe filiera plantelor oleaginoase întalnim operații specifice pentru care intervin numeroși

agenti economici, ce indeplinesc funcțiuni specifice, prezentate în Tabelul nr.1.3.1

Tabel nr.1.3.1

Etapa în

cadrul

filierei

Operațiile specifice

etapei

Produsul care

circula în cadrul

etapei

Agenții

economici din

etapa/Instituț

i

Asociații

profesionale și

interprofesionale

și alte institutii

Preproducți

e

Planificarea,

pregatirea producției,

și asigurarea cu

resurse materiale.

Inputuri(semințe,

îngrasșminte etc.)

MADR, Bănci

Agenții de

comercializare

a imputurilor,

Asociatii de

producatori,

MADR, ISTIS,

APIA, Instituții de

cercetare, Agenții

de consultanța,

Asociația

Fermierilor din 1 Dincu Ion – Tehnologia culturilor de camp-, Editura ASE, Bucuresti 1997,pag207

4

fermierii Romania

Producție Tehnologiile de

producție si

tratementele de

prerecoltare,

Determinarea

costurilor de

producție

Inputuri(pesticide,

erbicide,

fitosanitare etc.)

Semințele

oleaginoaselor

Exploatațiile

agricole

familiale,

Societațile

comerciale

agricole

APIA,APDRP

Asociația

Fermierilor din

România,Asociații

de producatori,

UniuneaNaţională

a Producătorilor

Agricoli din

România

Procesare Colectarea,transportul

, conditionarea si

depozitarea

semințelor,

Prelucrarea

semințelor și a

produselor derivate

Ulei de consum,

șrot, faina de soia,

lapte, brânză,

fulgi, cafea,

substituient de

carne, margarină,

ciocolată, săpun

etc.

Grupuri de

procesatori și

producători

agricoli

MADR, OPC

Institutul Național

de Standardizare

CodexAlimentariu

s

Sindicate ,

Asociaţia

Patronală a

Industriei

Uleiurilor şi

Grăsimilor

Vegetale

Distribuție Plasarea pe piata a

uleiului de consum și

a produselor derivate.

Ulei de consun,

șrot, faină de

soia,lapte, branză,

margarină,ciocola

t

Engrosiști

Detailiști

Exportatori

Cooperativele

de marketing

MADR, OPC

Institutul Național

de Standardizare

Codex

Alimentarius

Sindicate

5

1.2 Etapa de Productie

Operatorii întaliniți în acesastă etapă sunt exploatațiile agricole familiale, societațile

comerciale agricole, asociațiile de producători iar operațiile specifice etapei sunt: tehnologiile de

producție si tratamentele prerecoltare, determinarea costurilor de producție, recoltarea.

1.2.1 Tehnologia de producție

Floarea-soarelui

Amplasarea culturii. Floarea-soarelui întruneste conditii favorabile pe solurile cu valori ale

pH-ului între 6,8-8 profunde cu textura mijlocie, care inmagazinează și pastrează bine apa, fară

exces de umiditate. Se evită terenurile nisipoase, cele erodate, precum și solurile acide

neamendate iar epoca de semănat se diferențiaza pe zone care este hotărâtoare pentru a obține

producții ridicate.

Aratul se realizeaza astfel: arătura de vară: 20-25cm si arătura de toamnă 20-22cm

Pregătirea terenului: se face toamna sau obligatoriu primavara prin lucrări superficiale pentru a

mentine rezerva de apa în sol.

Pregătirea patului germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua

semănatului la adâncimea de 5-6 cm.

Sămânţa şi semănatul . Precizia semănatului este oferită de reglarea corespunzătoare

asemănătorii in funcţie de densităţi prin pierderi minime de plante şi prin control excelent al

adâncimii de semănat şi al distanţei între rânduri. Epoca de semănat va trebui să ţină cont de

rezerva de apă din sol, de presiunea bolilor şi dăunătorilor, de presiunea buruienilor şi de soiul

utilizat. Perioda optimă de semănat este primăvara când în sol la adâncimea de semănat 4-6 cm se

înregistrează o temperatură de 6-7 grade.

Densitatea se stabileşte în funcţie de potenţialul biologic al soiului, indicii de calitate a

seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ, şi

de presiunea bolilor la densităţi mărite.

Rapita

Amplasarea culturii. Rapita gasește în condiții favorabile pe soluri profunde, cu textura

mijlocie și reacție neutră-slab acidă, bine aprovizionate în apă și elemente nutritive.

6

Valorifică bine terenurile în pantă, contribuind la combaterea eroziunii solului, mai ales în

perioada toamnă-primavară. Se plasează în asolament cu durata de 3-5 ani, în cadrul solei de

plante tehnice. Cerințele privind semanatul timpuriu se impun ca rapita să urmeze după culturi

care eliberează terenul pană cel mai tarziu la sfârsitul lunii iulie și începutul lunii august.

Zonele foarte favorabile pentru cultura de rapită sunt partea de vest şi de est a tării, Podişul

Transilvaniei şi zonele colinare adăpostite iar zonaele favorabile sunt in partea de sud a ţării, în

condiţii de irigare.

Aratul se face astfel:

Dupa eliberarea terenului se executa o discuitură;

Aratura se executa pe ogoare la 20-25 cm, pâna la 15 august. Plugurile trebuie să fie

echipate cu scormonitori.

Pregătirea terenului. Imediat dupa arat se pregateste terenul cu grapa cu discuri.

Pregătirea patului germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu combinatorul în preziua

semănatului urmat de tăvălugit la adancimea de semanat 2 cm.

Sămânţa şi semănatul

Soiuri de rapita recomandate sunt: Triunf; Madora; Valeska; Alaska; Rodeo; Triangle.

Epoca de semănat: Perioda optimă de semănat este la inceputul toamnei între 1-10

septembrie.


seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului

germinativ, şi de presiunea bolilor la densităţi mărite.

Tavalugitul semanaturii se realizeaza concomitent cu semanatul sau dupa semanat se

recomanda o tavalugire usoara.

Soia

Amplasarea culturii. Soia este mai putin pretentioasă fată de culturile cu care intre în

rotatie, cultura repetata de soia determinând extindetrea atacului unor patogeni și daunatori,

eliminând totodata posibilitatea valorificarii efectului de ameliorare a fertilitații solului de către

alte culturi.

Aratul se realizează astfel: arătura de vară: 30cm si arătura de toamnă 25cm.

Pregătirea terenului se face toamna sau primăvara prin lucrări de nivelare.

7

Pregătirea patului germinativ. Patul germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu

combinatorul la 4-6cm adâncime în preziua semănatului.

Sămânţa şi semănatul . Precizia semănatului este oferită de reglarea corespunzătoare a

semănătoarei – prin pierderi minime de plante şi prin control excelent al adâncimii de semănat şi

al distanţei între rânduri. Obligatoriu se asigură patine mici cu limitatori de adâncime.

Epoca de semănat: va trebui să ţină cont de rezerva de apă din sol, de presiunea bolilor şi

dăunătorilor, de presiunea buruienilor şi de soiul utilizat. Perioda optimă de semănat este

primăvara când în sol la adîncimea de semănat sunt 10-12 grade C.


seminţei şi starea fitosanitară a acestora, de epoca de semănat, de calitatea patului germinativ, şi

de presiunea bolilor la densităţi mărite.

Tabel nr. 1.2.1(1)

Specificare Floarea-soarelui Rapița Soia

Puritatea minimă (%) 95 97 98

Germinaţia minimă (%) 95 85 85

Greutatea a 1000 boabe (%) 50-80 3-5 115-220

Cantitatea de sămânţă la hectar (kg) 3,5 -5 8-10 60-120

Adâncimea de semănat (cm) 4-6 1,5-2,5 4-6

Sursa: gazetadeagricultura.info/plante-tehnice

1.2.2 Recoltarea

Recoltarea se face la coacerea deplină a semințelor și în condiții climatice

corespunzatoare, fiecare grupă de plante oleaginoase având perioada de recoltare diferită.

Dacă, din conditii obiective, recoltarea nu se desfasoară in epoca optimă, ci se intarzie datorită

unor conditii climaice nefavorabile, atunci devine necesară luarea unor masuri pentru uscare.

Recoltarea se face mecanizat, cu combina. După recoltare, boabele se condiționează, se

depozitează in spatii corespunzătoare destinatiei lor și se vor executa lucrări de lopătare, lotizare

şi controale periodice privind condiţiile de păstrare.

pentru floarea-soarelui recoltarea se începe cînd umiditatea seminţelor au 15-16%. Nu se

recoltează la maturitatea deplină, datorită pierderilor mari prin scuturare. Se pot obţine

producţii de aproape 4000 kg/ha.

8

pentru cultura de rapita recoltarea se face cand semintele sunt brunificate si au umiditate

sub 16%; Se va lucra numai seara si dimineata pentru a evita scuturarea.

recoltarea pentru soia se face când umiditatea boabelor este de 14%.. Se pot obţine

producţii de peste 4000kg/ha.

Floarea-soarelui - suprafete și producții obtinute

Tabel nr.1.2.4(1)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 971,00 991,40 835,9 813,9 787,2 823,6

Prod.medie(kg/ha) 1381,00 1540,00 654,0 1437,0 1413,0 1634,2

Prod.totala

(mii tone)

1340,90 1526,20 546,9 1170,0 1112,5 1454,8

Pretul 0,72 0,70 0,84 1,12 0,89 -

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2009 *date INS **date operative MADR

Grafic 1.2.4(1)

1 2 3 4 5 60

50010001500200025003000

971 991.4 835.9 813.9 787.2 823.6

1381 1540

654

1437 14131634.2

Floarea-soarelui – suprafete si productii medii obtinute

Prod.medie(kg/ha)Suprafata(mii ha)

Sursa: prelucrare proprie conform tabelului nr.1.2.4(1)

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui a cunoscut o creștere constantă in România începând

înca din anul 1989. În perioada 2001-2006 creșterea suprafeței cultivate a fost de peste 23%. În

anul 2007 datorita secetei severe suprafața recoltata de floarea-soarelui a fost mai mică cu circa

15% fată de cea cultivată, iar o evoluție pozitivă au avut randamentele la hectar, excepție facând

anul 2007, an cu secetă extrema. Acest trend crescator al producției s-a datorat în special

dezvoltării industriei de profil care preia peste 70% din producția internă, precum și menținerii

unei balanțe comerciale pozitive și în creștere. În condiții normale de temperatură și precipitații,

producțiile medii obținute în 2008 și 2009 au fost de 2,6 ori mai mari decat cele obținute în anul

2007.

9

Producția totală de floarea-soarelui din cadrul Uniunii Europene, variază între 6000 -6800

tone. În anul 2007, principalii producatori de floarea soarelui din Uniunea Europeană au fost:

România cu 23% din total, Franța cu 21% din total și Ungaria cu 17% din total. Primele patru țari

producatoare de floarea-soarelui acoperă 79% din productia UE-27.

Rapița - suprafețe si producții obținute Tabel nr.1.2.4(3)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 87,8 110,1 364,9 365,0 435,6 579,5

Prod.medie(kg/ha) 1681,0 1590,0 991,0 1844,0 1317,0 1543,7

Prod.totala

(mii tone)

147,6 175,1 361,5 673,0 573,5 920,6


In general, rapița este considerata de către fermieri ca fiind o cultură care nu necesită

costuri mari si care valorifică foarte bine umiditatea din sol, permitând obținerea unor producții

bune și chiar în anii secetosi. În viitor însa datorita creșterii cererii pentru semințele de rapiță se

impune extinderea irigațiilor, prin investiții și în refacerea și modernizarea sistemelor de irigații,

care în prezent nu sunt funcționale decât pe arii restrânse.

Grafic 1.2.4(3)

1 2 3 4 5 687.8 110.1

364.9 365 435.6 579.5

1681 1590

991

1844

13171543.7

Rapita – suprafete si productii medii obtinute

Suprafata(mii ha) Prod.medie(kg/ha)


Deși suprafețele cultivate cu rapită în anul 2007 și 2008 au fost aproximativ egale, producția

medie din anul 2008, an cu temperaturi si precipitații normale, a fost de circa doua ori mai mare

decât cea a anului 2007 În anul 2009, suprafața cultivată cu rapiță a cunoscut un nou record 435,6

mii hectare, dar producția medie a scăzut cu 500 kg fața de anul precedent.

Producția de rapiță a UE-27 a variat intre 10746 mii tone și 15658 mii tone în perioada

2003-2006. Principalii producatori sunt: Germania 32% din total, Franța 29%, Marea Britanie

10

11%, Polonia 10,5%. Producția de rapiță produsă în România în anul 2006, reprezintă numai 1%

din producția UE-27

Soia – suprafețe și producții obținute Tabel nr.1.2.4(5)

Anul 2005 2006 2007 2008 2009* 2010**

Suprafata(mii ha) 143,10 190,80 133,2 48,9 41,4 64,1

Prod.medie(kg/

ha)

2186,0 1807 1022 1815,0 1735 1651

Prod.totala

(mii tone)

312,8 344,9 136,1 90,6 71,9 143,4

Pretul 0,63 0,57 0,78 0,97 0,96 -


Grafic 1.2.4(5)

1 2 3 4 5 60

5001000150020002500

143.1 190.8 133.2 48.9 41.4 64.1

21861807

1022

1815 1735 1651

Soia - suprafete si productii obtinute

Prod.medie(kg/ha)Suprafata(mii ha)


Suprafețele culivate cu soia au avut un trend ascendent ajungand în anul 2006 la 110,1 mii

hectare. În condițiile în care suprafața cultivată cu soia a crescut, numai în perioada 2001-2006,

de peste 4 ori și cererea s-a menținut ridicată pe piața internă, este necesara stimularea

producatorilor pentru extinderea irigatiilor pentru evitarea compromiterii producției interne, mai

ales în anii secetoși. Această masura este cu atât mai importanta cu cât începând cu 2007 este

interzisa cultivarea soiului Roundap Ready, ceea ce a dus le scăderea considerabila a suprafeței

cultivate dar și a producțiilor medii. Astfel anii 2008 și 2009 s-au cultivat numai 49 respectiv 41

mii hectare cu soia.

Producțiile medii obținute pe suprafețele cultivate cu soia au prezentat variații mari, de la 0,6

tone/ha în anii secetoși și până la 2,4t/ha cât a fost maximum de randament în anul agricol 2004.

11

1.3 Etapa de Procesare

Operatorii întaliniți în acesastă etapă sunt societațile comerciale agricole, asociațiile de

producători, grupurile de procesatori și producători agricoli iar operațiile specifice etapei sunt:

tehnologiile si tratamentele postrecoltare: de transport, sortare, conditionare, depoziatre si in final

procesarea semintelor pentru consumul final.

1.3.1 Achizitia, transportul, depozitarea

Semințele oleaginoase destinate comercializării și/sau procesării se depozitează în spații

autorizate, cu respectarea condițiilor de depozitare și de mediu care să asigure recepția, păstrarea

de depozitare și de mediu care să asigure recepția, păstrarea și livrarea acestora la indici de

calitate conform legislației în vigoare.

Fabricile de ulei dispun de facilități reduse de depozitare, care le asigură funcționarea

pentru o lună. De aceea, ele mandatează silozurile sau își trimit reprezentanți la silozurile ca să

cumpere semințe de floarea soarelui de la producătorii agricoli, la momentul recoltării, urmând ca

fabrica să facă plata semințelor în cel mai scurt timp. Operatorii de pe piața oleaginoaselor

apreciază că numai circa 100 mii tone de semințe de floarea soarelui rămân depozitate la

producătorii agricoli, restul, se depozitează în spații special amenajate.

Fabricile de ulei au relații contractuale de lungă durată cu silozurile și ambele părți sunt

mulțumite de acest parteneriat.

Semințele plantelor oleaginoase proaspăt recoltate posedă o activitate vitală ridicată și o

maturitate biologic neomogenă, au umiditate ridicată și sunt instabile la depozitare. Sub acțiunea

factorilor mediului exterior semințele au tendința să evolueze către a stare de echilibru.

Temperatura, umiditatea relativă a mediului exterior semințele au tendința să evolueze către o

stare de echilibru prin asociere și cu alte cauze: acțiunea enzimelor, microorganismelor și a

dăunătorilor.

Alterarea semințelor poate apare sub diferite forme (microbilogică, enzimatică și chimică)

în raport cu umiditatea relativă de echilibru.

Semințele de floarea-soareluipot fi prelucrate în fabricile de ulei în tot cursul anului. Dar,

la recoltare, în funcție de starea culturii (gradul de îmburuienare, talia plantelor, uniformitatea

calatidiilor și uniformitatea maturizării lanului și nu în ultimul rând combinele folosite pentru

12

recoltare), masa de semințe prezintă conținuturi de impurități și umidități incompatibile pentru o

bună conservare. În plus semințele de floarea-soarelui, datorită compoziției chimice, sunt produse

instabile și greu de conservat. La recepționare se are în vedere o compartimentare atentă a

loturilor primite în funcție de analizele de calitate, pentru a reduce intervențiile și a aduce

produsul la parametrii de păstrare fără pericol de depreciere. În funcție de starea semințelor la

receptionare se face curățirea și uscarea pentru a aduce semințele la normele de comercializare

prevăzute în SR ISO 5512/2001.

Din cauza caracterului sezonier al producției de semințe oleaginoase, depozitarea

acestora, pe perioadelungi de timp, se realizează în silozuri. Procesele care au loc la depozitarea

semințelor oleaginoase și se impun a fi cunoscute pentru a preveni degradarea semințelor sunt:

încălzirea;

dezvoltarea de mucegai și alte microorganisme;pierderea viabilității;

creșterea acidității uleiului;

scăderea valorii nutritive.

Valoarea semințelor scade pe măsura extinderii proceselor menționate, iar semințele pot

deveni inutilizabili în scopuri alimentare.

Semințele, ca organisme vii, fac un schimb de gaze cu mediul, schimb al cărui rezultat

este producerea de căldură și consumarea de substanță uscată.

Microorganismele care se găsesc la suprafața semințelor (sau în interiorul cojii) respiră și

conduc la producerea de căldură. Producerea de căldură se datorează atât respirației semințelor,

cât și dezvoltării fungice, o suplimentare a căldurii aducând o infestare cu insecte. Intensitatea

respirației este influențată de umiditatea și temperatura semințelor. Astfel, o umiditate redusă

implică o respirație minimă, iar umiditatea critică de 7,5% la floarea-soarelui, respectiv 12% la

soia, implică o intensificare a respirației. În concluzie, peste aceste valori ale umidității au loc

procese de degradare care se intensifică brusc, odată cu creșterea acesteia și apar procese de

sinteză, respectiv începe germinarea semințelor.

Curățirea este operația tehnologică necesară pentru îndepărtarea impuritățile existente,

impurități care măresc conținutul de celuloză și uzează utilajele. Corpurile străine aduc o

încărcătură mare de microorganisme și o umiditate mare, ceea ce îngreunează păstrarea unei

cantități tehnologice corespunzătoare a semințelor în timpul depozitării și totodată transmit

uleiului substanțe colorante nedorite.

Pentru a evita aceste fenomene în fabricile de ulei se efectuează:

precurățirea sau curățirea inițială, înainte de depozitare, eliminându-se prin această

operație aproximativ 50% din impurități;

13

postcurățire, care se realizeză înainte de prelucrare, conținutul de impurități fiind la 0,3-

0,4%.

Îndepărtarea impurităților se face prin cernere sau pe cale pneumatică pe baza proprietăților

aerodinamice. Cele mai importante utilaje în acest scop sunt: separatorul aspirator,

vibroaspiratorul, postcurățitorul.

Precurățirea este necesară dacă conținutul de impurități este ridicat. Loturile de floarea-

soarelui venite de le producători au conținuturi ridicate de impurități deoarece:

se folosesc combine care nu au fost reglate corect;

semințele de floarea-soarelui sunt neunifrome ca mărime de la un calatidiu la altul, dar și

pe același calatidiu;

lanurile sunt uneori îmburuienate și prezintă neuniformități de maturare.

Din aceste considerente conținutul de impurități în cele mai bune situații este de 5 – 6%,

dar poate depăși frecvent 10 – 20%. Impuritățile din semințe sunt reprezentate de fragmente de

calatidii, frunze, tulpini, semințe de buruieni și alte resturi vegetale, care trebuie separate înainte

de uscarea semințelor, din următoarele cauze:

în situția recoltării devreme sau în perioade ploioase, impuritățile sunt mai umede decât

semințele, iar pentru uscare necesită consumuri energetice nejustificate;

impuritățile sunt cauza încingerii locale și a blocajelor pe fluxul de uscare, apărând riscuri

de alterări locale și incendii;

impuritățile umede favorizează dezvoltarea mucegaiurilor și apariția fenomenului de

acidifiere. Precurățirea florii soarelui este o operație dificilă dacă masa de semințe este

umedă.

Uscarea are rolul de a realiza a încetinire a proceselor chimice și biochimice, în timpul

păstrării semințelor oleaginoase, și de a evita germinarea și autoîncălzirea acestora.

Uscarea semințelor de floarea-soarelui imediat după recoltarea până la umidități de 7 –

8% asigură limitarea acidifierii uleiului. Data recoltării influențează condițiile de uscare. În

arealul de cultură a florii soarelui în România, recoltarea se desfășoară la sfârșitul lunii august și

începutul lui septembrie, când de regulă floarea-soarelui este recoltată uscată. Dacă în perioada

recoltatului vremea este ploioasă sau în cazul solelor semănate mai târziu, recoltarea florii

soarelui se face la umidități mari apar următoarele consecințe:

la umidități mai mari de 17 – 20% uscarea se face cu dificultăți;

dacă este necesară depozitarea temporară în cazul îm care capacitatea de uscarea este

limitată, apare riscul de acidifiere rapidă a semințelor;

14

uscarea trebuie să se facă cu temparaturi reduse, 70LC în uscătoarele continue și maxim

45LC în masa de semințe.

Dacă temperatura de uscare este prea ridicată semințele se fisurează mai ușor în timpul

uscării și al manipulărilor ulterioare, cu apariția unor riscuri de alterare, uscătoarele pot lua foc.

Debitul de aer trebuie redus la jumaătate comparativ cu porumbul, deoarece semințele de floarea

soarelui au masa specifică mică. Semințele trebuie să fie curățite înainte de introducerea în

uscător.

Pentru a evita denaturarea termică a proteinelor din semințe și pentru a proteja calitatea

uleiului, temperatura este limitată, astfel încât, în masa de semințe, ca să nu depășească 60LC. La

temperaturi mai mari de 70LC crește indicele de peroxid – un indicator important al calității

uleiurilor vegetale.

Agenții de uscare sunt aerul cald și amestecul de aer cu gaze de ardere. Trasmiterea

căldurii, de la agentul de uscare la semințe, se face prin convecție. Utilajele de uscare ce pot fi

utilizate sunt: tamburul rotativ orizontal, coloanele verticale cu mai multe zone, uscătoarele de

semințe în strat fluidizat, curenții de înaltă frecvență. După uscare, semințele trebuie răcite la

temperatura de 30LC, fără să se depășească această valoare.

Depozitarea temporară se face în cazul recepționării unor cantități mari când masa de

produs recepționată nu poate intra imediat pe fluxul de condiționare.

Condițiile de depozitare temporară sunt:

precurățirea semințelor;

umiditatea maximă 14%

debitul minim de ventilație de 40 m³ aer/oră m³ semințe.

Durata de conservare fără pericol de depreciere depinde de umiditatea și temperatura

semințelor.

Sistemul de stocare

După recoltare, fermierii își depozitează recolta, în funcție de gradul rezultat în urma

analizelor efectuate și pe baza reglementărilor în vigoare, într-un depozit licențiat (solide din

punct de vedere tehnic și financiar). La predare, producătorii primesc un certificat de depozit șiun

titlu de gaj. În cazul solicitării unui împrumut și al primirii unui credit de la bancă acest titlu de

gaj este dat băncii care face plata. O dată ce producătorul restituie împrumutul, titlu de gaj este

returnat producătorului, care poate în acest moment să-și vândă recolta.

Licențierea depozitelor etse realizată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale. Certificatele de depozit pot fi folosite drept garanție bancară, de către orice persoană care

15

își depozitează semințele într-un siloz licențiat – producător, procesator, comerciant sau chiar

detinătorul silozului. Deținătorul certificatului de depozit poate obține credit pe baza acestui

document.

Acest sistem îi permite producătorului să își depoziteze produsele în funcție de calitatea

lor și îi permite alegerea celui mai bun moment pentru a le vinde. În același timp, sistemul

certificatelor de depozit la garantează fermierilor că vot primi exact aceeași calitate (același grad)

cu cea înregistrată la predarea produselor către siloz. Sistemul reglementează astfel funționarea

piaței semințelor oleaginoase, prin vânzarea acestora pe toată ă durata anului.

Sistemul Certificatelor de Depozit reprezintă un sistem de licențiere menit să ușureze

tranzacțiile cu semințe de consum de la fermieri la silozuri și să creeze lichidități financiare

pentru producători. Siatemul certificatelor de depozit este reglementat prin OUG nr. 141/2002,

modoficată prin Legea nr. 149/2003 și completat prin Normele Metodologice din 23 ianuarie

2003. Certificatele de depozit sunt emise de către depozitele/silozurile acreditate de Comisia

pentru acordarea licențelor de depozit pentru semințele de consum, care funționează în cadrul

MADR. Pentru a primi această licență depozitele trebuie să îndeplinească anumite standarde

tehnice și financiare și să contribuie la finanțarea Fondului de Garantare.

1.3.2 Procesarea oleaginoaselor

Fabricarea uleiului alimentar din floarea-soarelui

Pentru extracția uleiului alimentar semințele de floarea-soarelui sunt supuse următoarelor

procese: triturare, extracție, rafinare.

Pentru a elibera uleiul acumulat în celule, semințele de floarea-soarelui sunt supuse

truturării. Triturarea cuprinde mai multe operațiuni:

- curățirea semințelor

- decojirea

- aplatizarea sau măcinarea miejilor

- prăjirea fulgilor

- presarea

Curațirea semințelor existente în semințele oleaginoase recepționate în fabric au efecte

negative, deoarece corpurile străine minerale măresc conținutul în cenusă, iar impuritățile

organice aduc o umiditate mai ridicată și o încărcătură mai mare cu microorganism care transmit

uleiului unele substanțe colorante și nedorite.

16

Deși unitățile care au stocat floarea-soarelui au efectuat după recepțioanare precurățirea

prin care s-au eliminate 50 – 60%, din impuritățile inițiale, înainte de trecerea la prelucrare se

face postcurățirea, operație care urmărește reducerea conținutului de impurități până la 0,3 –

0,4%. Eficiența maximă a separării impurităților se asigură prin scheme tehnologice care asigură

mai multe utilaje de curățire și este condiționată de:

- alegerea corectă a dimensiunilor ochiurilor și înclinarea sitelor la utilajele care

funcționează pe principiul separării după mărimea semințelor

- aspirația corespunzătoare a particulelor ușoare în curentul de aer cu ajutorul unui

ventilator.

Curățirea are drep scop:

- obținerea unei mase de semințe cât mai curate

- eliminarea tuturor corpurilor străine care riscă să deterioreze sau să blocheze fluxul de

fabricație (pietre, metale)

- reținerea semințelor străine (cereale) care reduc capacitatea instalațiilor. Aceste

semințe sunt măcinate și introduse în șroturi. Curățirea se face cu instalații clasice

(site, ventilatoare, trioare, echipamente de aspirație), iar metalele se elimină cu benzi

magnetice.

Decojirea

Reducerea fracțiunii celulozice din turte sau șroturi de floarea-soarelui prin decorticarea

semințelor înainte de presare a devenit un obiectiv important al procesatorilor, rezultând astfel un

produs foarte căutat și utilizat pentru o gamă largă de produse alimentare.

Operația de decojire se practică în majoritatea fabricilor de ulei care procesează floarea-

soarelui, rezultând un „miez industrial” care mai conține 6 – 9% coji. Pierderea de ulei se mărește

pe măsură ce se reduce cantitatea de coajă rămasă în miezul industrial.

Boabele de soia se decojesc numai atunci când se urmărește obținerea unui șrot cu

conținut redus în celuloză, destinat consumului uman. Coaja semințelor de floarea-soarelui are un

conținut de 1-3% lipide din care circa 0,5% sub formă de ceruri, care trec în ulei la presare și

extracția cu solvenți și îl tulbură, afectând limpiditatea. Conținutul de ceruri nu scade în uleiurile

supuse procesului clasic de rafinare. Deoarece aceste ceruri cristalizează la temperatura ambiantă

(au un punct de topire de 75LC), eliminarea lor necesită o operație de rafinare suplimentară pentru

deceruire (vinterizare).

Avantajele decorticării:

- ameliorarea conținutului în proteine și a valorii energetice a turtelor

- creșterea debitului instalațiilor de procesare

17

- reducerea uzurii instalatiilor

- posibilitatea de a produce energia necesară fabricii prin arderea cojilor (pentru prăjirea

fulgilor)

- reducerea conținutului de ceruri în uleiurile brute.

Aplatizarea sau măcinarea miejilor

Aplatizarea miejilor condiționează eficacitatea tratamentelor de prăjire și de extracție a

uleiului cu solvenți. Semințele decojite sunt presate între doi cilindri cu suprafață netedă și sunt

transformate în fulgi cu grosimea de 0,3 mm. Este de dorit ca după aplatizare să nu avem mieji

întregi în masa de fulgi deoarece aceștia duc la creșterea conținutului de substanțe grase în turtele

sau șrotul de extracție.

Măcinarea miejilor se practica în situația în care nu s-a făcut aplatizarea. Prin măcinare se

deschid 70-80% din celulele semințelor oleaginoase, favorizând eliberarea uleiului prin presare.

La măcinarea semințelor de floarea-soarelui, ca urmare a activității peroxidazei și a oxidării

directe cu oxigenul din aer, are loc o creștere a indicelui de peroxid al uleiului și un început de

hidroliză a gliceridelor cu formare de acizi grași, fenomen care devine evident la o stocare

temporară a măcinării. Fabricile noi au circuite scurte de transport a miejilor măcinați pentru a

evita stocarea înainte de presare.

Prăjirea fulgilor și a măcinării semințelor oleaginoase

Prăjirea fulgilor înainte de presare:

- scoaterea cu ușurință a uleiului din fulgi prin presare. Uleiul este distribuit în semințe

în micropicături și formează cu proteinele un șrot de emulsie. Prin încălzire are loc

ruperea emulsiei și denaturarea proteinelor, iar pe de altă parte micropicăturile se

grupează în picături care se pot separa mai ușor de fracțiunile solide

- o bună plasticitate a fulgilor înainte de trecerea la presare

- uscarea produsului, pentru rezlizarea corectă a extracției uleiului cu solvenți

umiditatea fulgilor trebuie să fie în jur de 4%.

Prăjirea măcinăturii oleginoase sau a fulgilor este un tratament hidrotermic afectuat în

condiții de amestecare continuă șii are drept scop modificarea proprietăților fizico-

chimice ale componentelor măcinăturii sau fulgilor pentru a favoriza separarea uleiului în

vederea obținerii randamentului maxim de ulei la presare.

Parametrii procesului de prăjire pentru materiile prime și instalațiile din fabricile noastre sunt

prezentați în tabelul de mai jos.

18

Regimul tehnologic la prăjirea semințelor oleaginoase înainte de presare

Produsul Faza de umectare Faza de uscare

Umiditatea % Temperatura C Umiditatea %

Floarea-soarelui 8,0 100-110 4,0-4,5

Rapița 9,0-10,0 85-90 5,5-6,0

Pentru prăjirea fulgilor și a măcunăturii se folosesc cuptoare, cele mai răspândite sunt cele

cilindrice verticale cu multiple compartimente (de la 2 la 10 etaje în funcție de capacitatea presei

pe care o alimentează).

Încălzirea fulgilor sau a măcinăturii se face cu vapori de apă. În fiecare compartiment un

agitator amestecă continuu materialul introdus la prăjit, umectarea se face prin injectarea apei și a

vaporilor. Prăjirea propriu-zisă se face în etajele superioare la temperaturi în jur de 80LC. Uscarea

se realizează în etajele inferioare la temperaturi mai ridicate, de ordinul 90LC, timpul de staționare

în cuptor fiind limitat.

Modificările fizice ale fazei uleioase în timpul prăjirii (scăderea vâscozității și tensiunii

superficiale) nu au influență asupra calității uleiului și favorizează separarea uleiului în timpul

presării.

Modificările chimice ce au loc în timpul prăjirii și se continuă la presare, favorizate de

temperatura ridicată și conținutul de umiditate redus sunt:

- creșterea conținutului în compuși oxidați stabili, însoțită de reducerea indicelui de iod

- ridicarea temperaturii în prima etapă a prăjirii duce la creșterea activității enzimatice

cu efect de creștere a acidității libere și de degradare a substanțelor proteice;

activitatea enzimatică se reduce și încearcă complet în a doua etapă a prăjirii datorită

distrugerii enzimelor la temperatură ridicată.

Pentru a limita procele oxidative și enzimatice se recomandă ca în prima etapă de prăjire

umezirea să se facă cu abur tehnologic dezaerat concomitent cu ridicarea rapidă a temperaturii

până la 60-70LC când încetează activitatea enzimelor. În etapa a doua se recomandă să nu se

depășească temperatura indicată, iar durata totală a prăjirii să nu fie mai mare de 45-50 minute.

Demucilaginarea are ca scop eliminarea mucilagiilor sau fosfolipidelor care formează

precipitate în prezența apei, neadmisibile în uleiul brut pentru alimentația umană. Operația constă

în amestecarea uleiului brut cu apa acidulată la temperatura de 78 – 80 L C.

Neutralizarea este operația de eliminare a acizilor grași liberi care duc la instabilitatea și

gusturile neplăcute ale uleiurilor.

19

Neutralizarea se reazlizaeză prin amestecarea uleiului brut cu soluție de sodiu la temperatura de

80 – 90 L C. Acizii grași liberi se combină cu sodiul și formează săpunuri.

Decolorarea urmărește albirea uleiului și se realizează prin amestecarea uleiului netru cu

pământ filtrant la temperatura de de 90 L C.

Decerarea – vinterizarea constă în eliminarea cerurilor care devin solide la temparatura

mediului ambiant și provoacă formarea unor sedimente la baza sticlei.Cerurile sunt componente

care provin din cojile semințelor de floarea – soarelui. Uleiul netru decolorat este răcit la

temperatura de 5 L C, și se produce cristalizarea cerurilor, după care uleiul reîncălzit, filtrat sau

centrifugat.

Decojirea florii-soarelui permite o mai bună valorificare a uleiului brut.

Dezodorizarea are ca scop eliberarea substanțelor odorante. Aceste substanțe volatile sunt

antrenate prin injectarea de vapori în uleiul menținut sub vid la temperatură înaltă. La sfârșitul

operației de dezodorizare, uleiul este rafinat.

20

Capitolul 2. Obiective si politici privind calitatea si standardizarea produselor agricole

2.1 Politica privind calitatea produselor agroalimentare in Romania

In ultimul deceniu, populatia Romania este din ce in ce mai preocupata de calitatea si

securitatea alimentelor. Consumatorii doresc sa fie siguri ca alimentele pe care le cumpara din

magazine sau le consuma din restaurante si fast-food-uri sunt corespunzatoare din punct de

vedere igienic, calitativ si nutritiv si sunt produse la anumit standard.

Pe de alta parte, evenimente precum „boala vacii nebune” sau dioxina prezenta in alimente

au generat ingrijorare si anxietate in ceea ce priveste siguranta produselor alimentare pe care le

consuma si se intereseaza cum si de unde au fost produse acestea.

Politica privind calitatea produselor alimentare si agricole este parte componenta a politicii

agroalimentare a Romaniei si este elaborata de catre Ministerul Agriculturii, sub forma unor

reglementari-hotariri si ordonante, norme metodologice si standarde pe produs.

Standardizarea

Termenul standardizare are doua semnificatii conform dictionarului economic:

un proces de reducere a diversitatii produselor fabricate, menit sa faciliteze economiile la

scara larga. O parte a acestor economii poate viza bugetul alocat publicitatii, prin urmare

agentiile de publicitate nu mai au de castigat de pe urma standardizarii.

adoptarea unor standarde general acceptate in fabricarea si/sau comercializarea

produselor. Acest gen de standardizare poate fi aplicat din motive de igiena: ambalarea

produselor alimentare sau de siguranta: inscierea dozelor recomandate pentru

medicamente.

Standardizarea este actiunea de stabilire a unor regulii, cu scopul realizarii ordinii intr-un

domeniu dat, in avantajul si cu concursul tuturor celor interesati, in special pentru obtinerea unor

economii de ansamblu optime, respectand cerintele functionale si cele de securitate.

Principala cerinta in ceea ce priveste standardele si standardizarea este unificarea

reglementarilor din acest domeniu, astfel incat agentii economici si organizatiile utilizatoare sa-si

poata desfasura activitatea in conditii de eficienta si de compatibilitate cu partenerii interni si

externi. Integrarea Romaniei in spatiul Uniunii Europene a presupus respectarea unor norme,

reglementari stricte in domeniul calitatii, securitatii, standardizarii si protejarii mediului ambiant.

21

Standardul –conform definitiei ISO-este documentul stabilit prin consens si aprobat de

un organism recunoscut care furnizeaza pentru folosinta comuna si repetata regulii, linii

directoare sau caracteristici pentru activitatii sau rezultate, garantand un nivel optim pentru

comunitate in ansamblul sau.

Standardizarea este actiunea de stabilire a unor regulii-in scopul realizarii unui starii de

ordine intr-un domeniu dat, in avantajul si cu concursul tuturor celor intersati, in special pentru

obtinerea unei economii de ansamblu optime si respectand cerintele functionale si cele de

securitate, deoarece, conform ISO, standardele trebuie sa se bazeze pe rezultate, tehnicii si

experiente.

In prezent, in Romania, se promoveaza prin utilizarea standardelor:

calitatea produselor, proceselor, serviciilor;

ameliorarea calitatii vietii, securitatii, sanatatii si protectia mediului;

comunicarea clara intre partile interesare;

comertul international, prin eliminarea obstacolelor impuse de diferitele sisteme nationale;

eficientizarea in diverse domenii de activitate.

Standardul este definit in legislatia romaneasca ca un document stabilit prin consens si

aprobat de un organism recunoscut, care prevede pentru utilizarii comune si repetate diferite

reguli, prescriptii si caracteristici referitoare la activitati sau rezultatele acestora, in scopul

obtinerii unui grad optim de ordine intr-un context dat.

Dupa Organizatia Internationala de Standardizare(ISO), standardele definesc un nivel

minim de calitate si permit alegerea obiectivelor si „transparenta” produselor, cele mai multe

fiind standarde obligatorii, dar si facultative.

Standardele permit:

consumatorului sa aleaga si sa aiba siguranta in alimentatie;

vanzatorului sa stabileasca eficienta vanzarilor: cost, pret, profit, pe grupe de clienti si pe

diferitele categorii de produse comercializate;

cumparatorului sa-si analizeze cumparaturile pe categorii de produse si pe furnizorii:

preturi, cheltuieli de aporvizionare, timp.

De-asemenea, standardele contribuie la promovarea vanzarilor, deoarece furnizeaza

vanzatorilor argumente comerciale si cumparatorilor garantii. Alaturi de standardele impuse de

stat, al caror obiectiv este de a asigura o calitate si o securitate minima a alimentelor, pot exista si

22

standarde elaborate din initiativa operatorilor de pe filierele de produs, organizatii in asociatii

interprofesionale, in scopul facilitarii tranzactiilor comerciale.

2.2 Specificarile calitatii in ceea ce privesc materiile prime

In procesul de prelucrare a alimentelor, calitatea materiilor prime ar trebui definita cu grija

si inteleasa in mod corespunzator. Specificarile referitoare la materiile prime sunt folositoare in

scopul determinarii diferentierilor calitative ale produselor agricole si a schimbarilor suferite de

acestea pe durata distributiei, indeosebi a depozitarii.

Daca toti utilizatorii ar utiliza standarde, atunci problema aprovizionarii industriei

alimentare cu materii primii de calitate s-ar simplifica, pentru ca in realitate standardele nu sunt

utilizate la nivelul productiei agricole, impunandu-se utilizarea specificarilor. Formularea

specificarilor referitoare la materii prime ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

calitatea atributelor, caracteristicilor care prezinta importanta din punctul de vedere al

consumatorului:marime, curatenie etc.;

calitatea atributelor si caracteristicilor care prezinta importanta din perspectiva activatilor

de depozitare: prospetime maturitate etc.

Calitatea materiilor prime are o importanta decisiva pentru procesul de prelucrare al

alimentelor. Elementele care trebuiesc avute in vedere atat de producator cat si de procesator

sunt:

aspectul: care se refera la curatenie, forma, defecte fizice.

nereguli frecvente de genul putrezirii fructelor, infestarii cu insecte a fructelor sau a

legumelor degradate mecanic, niveluri ridicate ale agentilor microbieni.

varsta/maturitatea animalelor si maturitatea legumelor fructelor si legumelor;

maturitatea fiziologica a materiilor prime afecteaza calitatea atributelor produsului final in

ceea ce priveste culoarea, textura, aroma, mirosul.

prospetimea: este o calitate ce nu poate fi adugata pe parcurs, ea trebuie sa existe ca

atare sa existe ca atare la materiile prime, procesul de fabricatie putand doar sa o mentina.

marimea si forma pot fi utilizate ca indicatori ai maturitatii fructelor sau al varstei

animalelor, de asemenea ofera o baza de calcul utila in evaluarea recoltelor; categoria din

care fac parte materiile prime poate facilita procesul de prelucrare

23

compozitia cuprinde componentele chimice, biochimice si biologice ale materiilor prime

care influienteaza intr-o masura hotaratoare calitatea si cantitatea produselor finite

obtinute. Din aceasta perspectiva prezinta interes: aciditatea, solubitatea solidelor si a

aromelor din fructe;grasimile din fructe;grasimile din carne si produsele de origine

animala;gradul de umiditate,amidonul si proteinele din cereale;grasimile si proteinele din

lapte;de asemenea prezenta impuritatilor,a corpurilor straine,reziduurilor de

pesticide,toxinelor sau bacteriilor purtatoare de boli,etc.

2.3 Specificarile calitatii in ceea ce priveste procesarea

Aceste specificari se refera la cerintele fata de produsele intermediare in timpul

procesului de prelucrare, in mod deosebit asupra acelora care au efect critic asupra calitatii

produsului final, ele se diferentiaza in functie de metodele de prelucrare, conditionare si productie

utilizate. Parametrii de masurare utilizati cu cea mai mare frecventa in procesul de prelucrare a

alimentelor sunt:

instructiunile operationale care se refera la stabilirea nivelurilor presiunii, temparaturii,

de asemenea la stabilirea dimensiunilor;

iemperatura care reprezinta un factor critic al procesului de prelucrare si de aceea se

impune o monitorizare atenta a acesteia pe parcursul intregului proces de prelucrare;

temperatura este esentiala in procese de tratare, cum ar fi:conservarea, uscarea,

conditionare,etc.

timpul este calitatea produsului final influientat si de perioada de parcursa de produs in

procesul de prelucrare; timpul necesar desfasurarii unui proces operational reflecta

eficienta de munca si a echipamentelor utilizate

dozarea/proportionarea semnifica utilizarea unor proportii gresite in procesare care

poate conduce la afectarea atributelor produsului, poate avea efecte daunatoare asupra

performantelor calitative si cantitative ale produsului. Daca cerintele fata de produs sunt

numeroase, putem asista la cresterea numarului rebuturilor, implicit la scaderea productiei

obtinute, in caz contrar, atunci cand cerintele sunt reduse, creste productia, dar pot apare

nemultumiri ale consumatorului.

propietatile fizico-chimice ale produselor alimentare care se poat modifica pe parcursul

procesului de prelucrare, impun o masura atenta a lor, astfel incat prosul final sa

corespunda cerinteleor de calitate specificate.

24

2.4 Specificarile calitatii referitoare la produsul final

Calitatea unui produs depinde de modul in care materiile prime si specificarile referitoare la

acestea au fost incorporate in produsul respectiv; de asemenea se impune respectarea cerintelor

formulate de consumatori si a normelor legale existente.

Unele din specificarile calitative ale produsului final vizeaza:

Aspectul care se refera la toate atributele fizice ale produsului: marime, forma, culoare,

textura, defecte;

Caracteristicle senzoriale care se refera la mirosul, aroma, culoarea, textura produsului

final, asa cun sunt ele percepute de simturile umane; aceste caracteristici sunt influientate

de calitatea materiilor prime si de corectitudinea metodelor de prelucrare folosite;

Indicatorii chimici ai calitatii produsului reflecta propietatile senzoriale ale produsului

din perspectiva continutului lor chimic; de exemplu, prospetimea pestelui poate fi

masurata prin numarul de nitrogeni volatili; continutul de acizi negrasi din alimente

prajite este un indicator al gradului de alterare.

Utilizarea aditivilor care s-a extins in ultimii ani si a devenit un subiect controversat de

dezbaterea publica, ceea ce a determinat mai multe tari sa adopte masuri de reglementare

a utilizarii lor; producatorilor de alimente li se cere ca pe eticheta oricarui ambalaj sa

mentioneze aditivii utilizati in obtinerea produslui respectiv.

Indicatorii microbiologici ai calitatii, care se pot incadra in doua categorii: nivelul total

al fermentilor si ciupercilor, ce indica prezenta microorganismelor ce contribuie la

alterarea alimentelor, astefl spus, eficienta masurilor sanitare si a metodelor de prelucrare

folosite si nivelul total al microorganismelor patogene, a caror prezenta in alimente

reflecta o igiena si conditii sanitare necorespunzatoare.

Corpuri straine de tipul:insecte ,fragmente de insecte, pietricele, praf, murdarie, etc.

Integritatea ambalajului: ambalejele murdare, rupte, sparte afecteaza calitatea

produsului si aceptarea sa de catre consumator;

Aspectul etichetei confera consumatorului informatiile necesare referitoare la produs;

este absolut necesar ca toate informatiile continute pe eticheta sa reflecte adevarul.

Durata de viata a prosului: astfel spus, perioada de timp in care produsul bun este

consumat; in numeroase cazuri, consumatorul insususi cere informatii referitoare la

termenul de valabilitate al produsului.

25

2.5 Politica si criterii de apreciere a calitatii pe filiera de produs agroalimentar

Filierele agroalimentare sunt sisteme econonice constituite din ansamblul canalelor de

aprovizionare si de distributie utilizate de totalitatea producatorilor si consumatorilor. Filierea

incepe de la programarea productiei si se termina la consumator, prin urmarirea produseor

agroalimentare in consum. Filiera cuprinde atat operatiile si operatorii prezenti pe drumul

produsului alimentar, cat si instrumentele si mecanismele de reglare a acestor operatii.

Calitatea produselor agroalimentare implica toata filiera, fiind o rezultanta a implicarii

tuturor operatorilor ce actioneaza pe filiera in sensul imbunatarii calitatii. Fiecare operator depune

eforturi diferite pentru a asigura lantul calitati.

Politica privind calitatea este abordata diferit de-a lungul filierei, de diferiti operatori.

Ritmul agitat al mediului economic pare dezorganizat, iar in aceasta situatie exista un anumit

principiu universal valabil de desfasurare a activitatilor bazat pe minimizarea costurilor.

Producatorii tind sa-si minimizeze, costurile de productie in conditiile pietei incerte, la fel ca si

procesatorii, care tind sa-si minimizeze pe cele de prelucrare, iar intermediarii pe cele de

comercializare. Minimizarea costurilor este criteriul fundamental de desfășurare a afacerilor. Ce

rol are calitatea? Fiin vorba de produse agroalimentare, calitatea este deosebit de impotrantă în

aprecierea produselor de către consmator. Normele de igienă și de siguranșă a alimentației impun

acest lucru si propulsează calitatea pe primul loc atat între criterile de productie a producatorilor

agricoli și a procesatorilor, cât și între criteriile de alegere a consumatorilor.

Criterii de apreciere a calitatii produselor pe filiera agoalimentara

Nr. Crt. Operatorii Criterii de calitate

1 Producatorii agricoli Dimensiunea, uniformitatea şi mărimea boabelor; Însuşirile

aerodinamice;Conţinutul în corpuri străine; Umiditatea; Masa

hectolitrică;Masa a l 000 boabe; Sticlozitatea;Conţinutul în

substanţe minerale

2 Procesatorii Proprieteatile fizice si chimice a produselor

3 Comerciantul Randamentul economic la produsele comercializate

4 Consumatorul Proprietatile organoleptice a produselor: culoarea, gustul,

mirosul etc

Sursa: prelucrare proprie dupa V.Manole, M.Stoian „Agromarketing”, ASE, 2000

26

Produsele agricole şi alimentare care nu întrunesc normele de calitate acceptabile, sunt

necomercializabile şi produc mari pierderi producătorilor şi procesatorilor.

Pierderile la produsele agricole şi alimentare pot fi rezultatul condiţiilor climatice, calităţii

scăzute, nivelului tehnologic, tradiţiilor culturale, preţului de aprovizionare, preţului de piaţă, al

unor motivaţii personale etc. În cele mai multe cazuri, cu exceptia condiţiilor climatice şi a unor

catastrofe naturale, cauzele pierderilor sunt legate direct sau indirect de deciziile luate de unul sau

altul dintre participanţii la sistemul de producţie.

Este important, deci, să fie anticipată măsura în care deciziile sau problemele apărute într-o

faza iniţială pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile dintr-o etapă ulterioară. De exemplu,

la nivelul primei faze a filierei – producţia agricolă – calitatea slabă a seminţelor şi a

materialului săditor poate determina niveluri scăzute de productivitate, sau un produs

necorespunzător calitativ. În etapa post-recoltare, lipsa de experienţă pentru produsul agricol

respectiv, şi mai ales o lipsă de experienţă în recoltare, pot duce la mari pierderi calitative de

produse. În faza următoare, cea de comercializare, daunele produse în timpul recoltării,

transportului sau ambalării, daune fiziologice în timpul depozitării, precum şi orice întârzieri ale

produsului în diferite puncte, conduc din nou la pierderi. Să nu uităm că este vorba despre

produse agricole şi alimentare caracterizate prin perisabilitate. Pierderile calitative sunt mai mari

odată cu trecerea timpului.

Dacă, la nivelul unei filiere, un producător agricol nu efectuează o anumită operaţiune la

timpul potrivit şi cu mijloacele necesare, operaţiunile ce urmează au de suferit. O recoltare

întârziată aduce deteriorări calitative serioase produselor agricole. Aceste defecte se reflectă mai

târziu în imposibilitatea comercializării produselor pe piaţă, consumatorul refuzând produsele

deteriorate, sau în imposibilitatea prelucrării acestora. Indiferent de filiera pe care o va urma

produsul ce prezintă defecte calitative, acesta va fi refuzat şi va ieşi din circuitul pieţei. Iată, deci,

modul în care calitatea necorespunzătoare, datorată unei recoltări întârziate, induce pierderi de

producţie.

Comisia Codex Alimentarius a elaborat un set de reglementări privind igiena produselor

agroalimentare care cuprinde întreaga filieră. Pentru a obţine produse agroalimentare fără riscuri

de îmbolnăviri şi adaptate consumatorului, Comisia a elaborat „Codul de reglementări

internaţionale – Principii generale de igienă alimentară” care se aplică tuturor alimentelor.

Protecţia consumatorului este foarte importantă. În acest scop, în drumul său de la producţie la

consum, produsul alimentar trebuie controlat din punct de vedere al igienei alimentare, în fiecare

etapă a filierei.

27

Normele ISO 9001:1994 privind Sistemul Calităţii acordă o atenţie deosebită

operaţiunilor de depozitare, manipulare, ambalare, conservare şi livrare, printr-o reglementare

specială. Scopul acestei reglementări este acela de a asigura consumatorului, în conformitate cu

cerinţele acestuia, produsele potrivite, la locul potrivit, corect ambalate şi de calitate superioară.

În acest scop devine foarte importantă integrarea operaţiilor de depozitare, manipulare, ambalare,

conservare şi livrare, pe filiera de produs agroalimentar, nu numai pentru a satisface cerinţele

consumatorilor, ci şi pentru ca aceste operaţii să se desfăşoare eficient.

Depozitarea. Depozitarea este o operaţiune importantă prezentă pe canalul de distribuţie,

deoarece factorii de mediu precum temperatura, umiditatea, prezenţa microorganismelor, pot

cauza deteriorări ale produselor agricole şi alimentare. Aceste produse, fiind perisabile,

necesită anumite condiţii de depozitare, ce vor fi luate în considerare în elaborarea politicii

calităţii.

Se recomană a fi evitate:

stivele prea grele şi voluminoase pentru produsele agroalimentare casabile sau care

prezintă pericolul deformării: fructe cu pulpa moale şi legume cu fructul moale, ouă etc;

impactul luminii asupra anumitor produse agricole care se deteriorează în prezenţa

acesteia – ţelina de peţioli;

temperaturile ridicate pentru produsele agricole perisabile – legume şi fructe, lapte,

carne – şi pentru toate produsele alimentare.

Datele de expirare a produselor agricole şi alimentare depozitate vor fi permanent

monitorizate, prin actualizarea bazei de date a intrărilor şi ieşirilor acestor produse.

Se vor efectua inspecţii periodice pentru a evalua starea de sănătate a produselor, dacă

produsele au suferit deteriorări calitative, ele trebuie izolate imediat de celelalte produse.

Manipularea. Manipularea sau mânuirea produselor se află în legătură directă cu

operaţiunile de primire/predare, depozitare şi ambalare. În timpul manipulării, produsele

agricole şi alimentare pot fi supuse şocurilor mecanice şi vibraţiilor, comprimării şi schimbării

condiţiilor de mediu. Aceşti factori pot cauza zdrobiri, lovituri, deteriorări chimice etc.

Personalul angajat pentru operaţiunile de manipulare trebuie instruit în cunoaşterea

metodelor de manevrare a diferitelor produse agricole şi alimentare, pentru a reduce la minim

deteriorările mecanice sau pierderile calitative, datorate în special vibraţiilor, şocurilor

mecanice şi schimbărilor bruşte de temperatură.

28

Ambalarea. Principala menire a ambalării este aceea de a proteja produsul în timpul

manipulării, transportului şi stocării până în momentul în care acesta ajunge la consumator.

Produsele agroalimentare sunt proiectate să fie atrăgătoare, dar dacă ele nu ajung la

consumator în forma în care au fost proiectate, efortul proiectării lor a fost zadarnic.

Tipul de ambalaj este determinat de natura produsului, metodele de manipulare,

vehiculele utilizate în transport, distanţa de transport, perioada şi condiţiile de stocare.

Materialul din care este confecţionat ambalajul trebuie să fie compatibil cu produsul

agroalimentar şi să nu afecteze calitatea acestuia.

În efortul de a lansa pe piaţă produse de calitate, întreprinderile extind aria calităţii

dinspre producţie spre ambalare, acordând o atenţie deosebită ambalajului. În acest scop,

întreprinderile iau în considerare: cerinţele consumatorilor, cerinţele distribuitorilor, cerinţele

legate de produs şi imperativele promoţionale. În cazul produselor perisabile, cum sunt cele

agroalimentare, trebuie marcată clar pe ambalaj data la care acestea expiră.

Conservarea. Producătorul trebuie să aplice metode potrivite de conservare a produselor

agroalimentare, pe durata cât acesta este sub controlul său. Măsurile de conservare depind de

natura produsului şi de susceptibilitatea acestuia de a se deteriora şi de a se degrada, pierzând

din calitate. De exemplu, pentru produsele agroalimentare se utilizează anumite substanţe

chimice pentru a opri deteriorarea acestora.

De asemenea, pentru produsele agroalimentare este nevoie de metode de conservare

speciale care se referă la tipul de ambalaj, controlul factorilor de mediu, în special a

temperaturii şi a umidităţii. Aceste proceduri sunt proiectate, elaborate şi implementate prin

politica privind calitatea produselor.

Un alt termen care se foloseşte în literatura de specialitate, alături de conservare, este

acela de segregare. Segregarea se referă la prevenirea posibilităţilor de a veni în contact cu

alte produse şi a se deteriora în urma acestui contact, sau de a fi expuse anumitor condiţii

adverse. Segregarea nu se limitează doar la contactul între produse, ci şi la contactul între

acestea şi containere sau unelte. De exemplu, particule mici din alte materiale rămase în

containere sau pe unelte, pot contamina alimentele şi băuturile, violând normele de sănătate şi

de siguranţă a alimentaţiei.

Livrarea. Ultima dovadă a calităţii este demonstrată de experienţa pe care o trăieşte

cumpărătorul atunci când consumă produsele agroalimentare. Este foarte important ca

29

produsele să nu sufere deprecieri calitative între ultima inspecţie efectuată de către producător

şi recepţia efectuată de consumator.

În cazul distribuţiei directe a produselor agroalimentare între producător şi consumator,

producătorii trebuie să deţină documente care să ateste modul în care produsele sunt protejate

în timpul livrării. În cazul în care distribuţia produselor agroalimentare se efectuează prin

intermediari, iar livrarea reprezintă o parte a lanţului de operaţii, se impune existenţa unui

document care să ateste responsabilităţile fiecărui participant de-a lungul canalului de

distribuţie, astfel încât, produsele agroalimentare să nu sufere deteriorări calitative în timpul

livrării.

În ultimii ani s-a produs o triere a producătorilor de alimente pe piaţa românească dictată, în

parte, de exigenţele consumatorului privind calitatea produselor agricole şi alimentare. Dar, cu

toate acestea, sunt încă puţini aceia care, dipunând de resurse financiare, au început să aplice

sisteme moderne de asigurare a calităţii, cum ar fi cele din seria ISO 9000.

30

Capitolul 3. Sistemul de calitate al produselor derivate din plantele oleaginoase

3.1 STAS 12/1 – 84/ A1 : 1996 Uleiuri comestibile.Ulei rafinat de floarea soarelui

Obiectul și domeniul de aplicare

Prezentul standard se referă la uleiul comestibil obținut din semințe de flaorea soarelui

prin presare sau extracție cu solvent și rafinare.

Floarea-soarelui

Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.), este o plantă uleioasă de mare importanţă economică

şi alimentară.

Prin conţinutul seminţelor în substanţe grase (33-56 %) şi calitatea deosebită a uleiului

rezultat în extracţie, planta reprezintă una dintre principalele surse de grăsimi vegetale, utilizate

în alimentaţia omenirii, respectiv cea mai importantă sursă de ulei pentru România.

Ca sursă de ulei vegetal, pe plan mondial, floarea-soarelui ocupă locul al patrulea, după

soia, palmier şi rapiţă.

Valoarea alimentară ridicată a uleiului de floarea-soarelui, se datorează conţinutului bogat

în acizi graşi nesaturaţi, reprezentaţi preponderent de acidul linoleic (44-75 %) şi acidul oleic (14-

43 %), cât şi prezenţei reduse a acidului linilenic (0,2 %), componente care-i conferă stabilitate şi

capacitate îndelungată de păstrare, superioare altor uleiuri vegetale. Funcţia nutritivă a uleiului de

floarea-soarelui este sporită de prezenţa unor provitamine a vitaminelor liposolubile A, D, E,

fosfatidelor ca şi a vitaminelor B4, B8 , K. Uleiul mai conţine steroli (aproximativ 0,04 %) şi

tocoferoli (fracţiune antioxidantă a uleiului vegetal, cca. 0,07%).

Capacitatea energetică (8,8 calorii/g ulei) şi gradul de asimilare ridicat, situează uleiul de

floarea-soarelui aproape de nivelul nutritiv al untului.

Uleiul rafinat de floarea-soarelui se foloseşte, în principal, în alimentaţie, în industraia

margarinei şi a conservelor. Uleiul de floarea-soarelui este excelent pentru alimentaţie, având

fluiditate, culoare, gust şi miros plăcute. Produsul este folosit şi în industrie pentru producerea

lacurilor speciale şi a răşinilor, precum şi în pictură. Reziduurile rezultate în urma procesului de

rafinare, se folosesc la fabricarea săpunurilor, la obţinerea cerurilor, fosfatidelor, lecitinei şi

tocoferolilor. Fosfatidele şi lecitina extrase din uleiul de floarea-soarelui, sunt utilizate în

industria alimentară, panificaţie, patiserie, în prepararea ciocolatei şi a mezelurilor.

31

Turtele rezultate în urma procesului de extracţie a uleiului (aproximativ 300 kg/t sămânţă),

constituie o sursă valoroasă de proteine pentru rumegătoare, iepuri, porci şi păsări. Turtele conţin

proteină brută (între 33,7 şi 47,8 %) şi aminoacizi esenţiali, cu valori apropiate cu cele de la soia,

excepţie făcând lizina, care se găseşte în cantităţi mai mici. Valoarea enegetică a turtelor este

corelată cu gradul de decorticare a seminţelor .

Seminţele mai puţin bogate în ulei, se folosesc direct în consum, întregi sau decorticate,

cât şi pentru halva. Tulpinile pot fi folosite ca sursă de căldură (local), pentru fabricarea plăcilor

antifonice sau obţinerea carbonatului de calciu.

Floarea-soarelui mai este apreciată ca plantă furajeră, fiind cultivată mai ales pentru siloz.

De asemenea, floarea-soarelui este şi o excelentă plantă meliferă. De pe un hectar de floarea-

soarelui se poate obţine o cantitate de 30 până la 130 kg de miere.

Prin resturile organice rămase după recoltare, floarea-soarelui restituie solului cantităţi

apreciabile de elemente minerale şi materie organică, estimate în cazul unei producţii de 3500

kg/ha, la 65 kg N, 30 kg P2O5, 300 kg K2O şi circa 7 tone substanţă uscată, echivalentul a 1200-

1500 kg de humus.

Floarea-soarelui poate avea şi întrebuinţări medicinale. Din florile ligulate (care conţin

quercitrină, anticianină, colină, betaină, xantofilă, etc.), se obţine un extract alcoolic care se

foloseşte în combaterea malariei, iar tinctura în afecţiuni pulmonare. Din achene, dat fiind

conţinutul în fitină, lecitină, colesterină, se preparau produse indicate în profolaxia dezenteriei,

febrei tifoide şi pentru vindecarea rănilor supurate. Uleiul se foloseşte (în medicina populară)

pentru macerarea plantelor utilizate în tratarea unor răni şi arsuri.

Proprietăți oraganoleptice

Caracteristici Condiții de admisibilitate Metode de verificare

- La 60L C ulei neîmbuteliat

- La 15L C pentru uleiul în

ambalaje de desfacere

Limpede, fără suspensii și

fără sediment

STAS 145/1-78

Culoare Galbenă STAS 145/1-78

Miros și gust Plăcut, fără miros și gust

străin

STAS 145/1-78

32

Proprietăți fizice și chimice

Caracteristici

Condiții de

admisibilitate

Metode de verificare

A B

Aciditate exprimată în acid oleic 0,1 0,35 STAS 145/16-07

Culoare de iod, mg 1/100 m³, max 7 9 STAS 145/2-78

Apă și substanțe volatile 0,06 0,13 STAS 145/10-67

Impurități însolubile în eter etilic 0,05 0,05 STAS 145/11-78

Plumb mg/kg, max 0,1 STAS 145/25-77

Cupru 0,4 STAS 145/24-77

Zinc 5 STAS 8830-80

Reguli pentru verificarea calității

Verificare lot

Verificarea calității uleiului rafinat de floarea soarelui se face prin verificare de lot și

verificări periodice.

Prin lot se întelege calitatea de ulei de floarea soarelui de același tip, ambalat în aceeași zi.

La fiecare lor se verifică:

amabalarea și marcarea

proprietățile organoleptice

aciditatea liberă, culoarea de iod, săpunul si indicele de peroxid

Verificări periodice

Verificările periodice constau în verificarea impurităților insolubile în eter etilic. Aceste

verificări se efectuează trimestrial, cu excepția conținutului de pesticide care se efectuează

semestrial.

Pe baza rezultatelor obținute la verificările periodice produsele garantează caracteristicile

respective la fiecare lot de livrare.

Ambalare și marcare

Uleiul rafinat de floarea soarelui se livrează în:

a) Ambalaje de desfacere (bulelii de sticlă, butelii din material plastic)

b) Ambalaje de transport (butoaie, bidoane)

c) Cisterne sau tancuri

33

Pentru transport ambalajele de desfacere se introduc în lăzi de lemn compartimentate sau din

polietilenă sau palete, lăzi metalice de uz comun, role conform STAS 10319-80.

Ambalajele folosite trebuie sa fie:

curate, uscate, fără miros străin

bine închise astfel încât să nu prezinte scurgeri

avizate de Ministerul Sănătății

Uleiul rafinat de floarea soarelui se depozitează în rezervoare, tancuri, cisterne uscate și

curate.

Ambalajele cu ulei se depozitează în încăperi acoperite, răcoroase, întunecate curate și

lipsite de mirosuri. Uleiul livrat în ambalaje de desfacere se transportă în vehicule curate și

acoperite. Fiecare lot de livrare trebuie să fie însoțit de documente de certificare a calității

întocmite conform dispozițiilor legale aflate în vigoare.

Termene de garanție

Termenele de garanție pentru uleiul rafinat de floarea soarelui:

4 luni, pentru uleiul în ambalaje de desfacere

6 luni, pentru uleiul ambalat în ambalaje de transport.

Aceste termene se referă la produsul ambalat, depozitat și transportat în condițiile

prezentate.

3.2 STAS 12/2-84 Uleiuri comestibile. Ulei rafinat de soia


Prezentul standard se referă la uleiul comestibil obținut din semințe de soia prin extracție cu

solvenți și rafinare.

Tipuri

Uleiul rafinat de soia se fabrică în 2 tipuri:

- tip A

- tip B

Condiții de calitate

Uleiul de soia se fabrică după instrucțiuni tehnologice aprobate de către organul Central

coordonator, cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare. Materia primă și materialele

auxiliare ulilizate la fabricarea uleiului rafinat de soia trebuie să corespundă documentelor

normative de produs și dispozițiilor legale sanitare.

34

Proprietățile organoleptice


Aspect la 60L C Limpede, fără suspensii și

fără sedimente

STAS 145/1-78

Culoare Gălbuie până la galben

roșcat

STAS 145/1-78

Miros și gust Caracteristic fără miros și

gust straniu

STAS0145/1-78



A B

Aciditate liberă 0,15 0,4 STAS 145/16-07

Culoare de iod 18 STAS 2-78

Apă și substanțe volatile 0,06 0,15 STAS 10-67

Impurități 0,05 STAS 11-78

Plumb 0,1 STAS 25-77

Cupru 0,4 STAS 24-77

Zinc 5 STAS 8840-80

Arsen 0,05 STAS 7118-79

Verificarea calității

Conform STAS 12/1-84

Amabalare și marcare


Depozitare, transport și documente


Termene de garanție

35

Termenul de garanție pentru uleiul rafinat de soia este de 45 zile. Acest termen se

referă la produsele ambalate, depozitate și transportate în condițiile prevăzute în prezentul

standard și normele tehnice pentru depozitarea bunurilor alimentare.

STAS 21/8-80 Șroturi de soia

Prezentul standard se referă la șrotul obținut prin extracția cu benzină a uleiului din boabele

de soia, conform STAS 3319-80. Șroturile de soia sunt destinate hranei animalelor. În funcție de

conținutul de proteină și celuloză brută se livrează în 3 calități.

Șrotul de calitatea I se obține din boabe de soia cu conținut de proteină brută de minim 36%

și șrotul de soia de calitatea a-II-a și calitatea a-III-a se obține din boabe de soia cu conținut de

proteină brută de minim 32% (calitatea a-II-a) având conținut de umiditate de 13% și conținut de

corpuri străine de 3%.

Condiții tehnice de calitate

Proprietăți organoleptice

Caracteristici Condiții de admisibilitate

Aspect Masă omogenă fără particule arse sau

mucegăite

Culoare Gălbuie, gălbuie-cafenie până la galbenă-

brună

Miros Caracteristic, fără miros străin (mucegai,

acru, de încins)


Luarea probelor conform STAS 21/2-73

Pregătirea probei de laborator în vederea analizei conform STAS 21/3-73

Verificarea calității

Verificarea calității șrotului de soia se face prin verificarea de lot.

Verificarea de lot se referă la:

- determinarea caracteristicilor organoleptice

- determinarea conținutului de apă și substanțe volatile, impurități, activității ureazică a

șrotului de soia

36

Metode de analiză

Pentru determinarea impuritătilor se folosesc probe de laborator luate conform STAS

212/2-73 și se pregătesc conform STAS 21/3-73.

În cazul în care pe sită rămân bucățele de șrot aglomerate acestea se desfac și se trec.

Ambalare, marcare, depozitare, transport și documente

Șrotul de soia se ambalează conform normativului de ambalare pe produse. Fiecare mijloc de

transport trebuie să fie însoțit de un document. Șrotul de soia se depozitează în vrac. Magaziile

trebuie să fie curate, uscate, fără miros străin. Transportul șrotului de soia se face în vehicule

acoperite, curate și aerisite.

SR 12184:1993 Ulei tehnic de soia


Prezentul standard se referă la uleiul tehnic de soia obținut prin extracșie cu solvenți din

boabe de soia, ulilizat în tehnice în industria chimică, industria textilă și industria metalurgică.

Clase de calitate pentru uleiul tehnic de soia:

- special

- dublu rafinat

- calitatea I

- ulei tehnic de soia rafinat

- calitatea a-II-a

- nerafinat

Condiții tehnice de calitate

Materia primă și materialele auxiliare folosite la fabricarea uleiului tehnic de soia trebuie

să corespundă documentelor tehnice pe produs.


Caracteristici Clasa de calitate Metode de verificare

Special I II

Condiții de admisibilitate

Aspect după încălzire

-la 60L C

-la 209L C

Limpede, fără sedimente, fără

suspensii

Limpede, fără depuneri

STAS 145/1

Culoarea după încăzire la După răcire, produsul trebuie STAS 4.5

37

290L C să-și păstreze culoarea inițială

Culoarea de iod mg l2/100

ml

6 18 - STAS 145/2

Punct de inflamabilitate 165 - 135 STAS 145/6


Tipul de verificare a calității uleiului de soia se face prin:

- verificare de lot

- verificare periodică

Verificarea de lot

Prin lot se înțelege cantitatea de produse de aceeași calitate, corespunzătoare unei singure

livrări.

La fiecare lot se verifică:

ambalarea

marcarea

aspectul după încălzire la 60L C

aspectul după încălzire la 290L C

culoarea de iod

punctul de inflamabilitate

indicele de aciditate

impuritățile

Metode de verificare a calității

Luarea probelor conform STAS 145/29

Pregătirea probelor conform STAS 145/21

Verificarea caracteristicilor organoleptice

Verificarea culorii după încălzire la 290L C

Ambalare, marcare, depozitare, transport și documente

Uleiul tehnic de soia se ambalează în butoaie metalice refolosibile, cisterne sau tancuri

marine bine închise, care asigură menținerea calității.

Amabalajele trebuie să fie marcate cu următoarele:

specificarea denumirii și marca produsului

denumirea produsului

38

calitatea

numărul lotului

masa brută

masa netă

data fabricației

Uleiul tehnic de soia de depozitează în ambalaje sau rezervoare curate și uscate, în locuri

ferite de umezeală și surse de căldură. Uleiul tehnic de soia se transportă în butoaie, cisterne sau

tancuri marine. Fiecare lot de livrare trebuie însoțit de documente de certiifcare a calității.

3.3 STAS 3407-52 Uleiuri comestibile. Ulei rafinat de rapiță

Standardul de față se referă la uleiul de rapiță comestibil, obținut prin presarea semințelor de

rapiță și muștar sau prin extracția cu solvenți a semințelor și turtelor de rapiță și muștar și supuse

tuturor operațiilor de rafinare.

Condițiile tehnice

Semințele de rapiță și muștar folosite la fabricarea uleiului de rapiță comestibil trebuie să

corespundă condițiilor din STAS 2998-52. Nu se admite amestecarea uleiului de rapiță comestibil

cu alte uleiuri.

Rapita

Uleiul de rapiţă, extras din seminţele plantei, conţine acid alpha-linoleic, un precursor al

Omega 3, care ajută la reducerea hipertensiunii şi la scăderea nivelului de colesterol, prevenind

formarea cheagurilor de sânge pe artere şi diminuând riscul apariţiei unor boli cardio-vasculare.

♦ Consumat în mod regulat, uleiul de rapiţă are efect antiinflamator asupra vaselor de

sânge, care nu se mai sparg atât de uşor.

♦ Are un rol important în buna funcţionare a creierului, datorită acizilor graşi pe care îi

conţine şi care intervin în prevenirea depresiilor, a unor crize de demenţă şi chiar a maladiei

Alzheimer.

♦ Datorită conţinutului său de vitamina E, uleiul de rapiţă are proprietăţi antioxidante şi de

regenerare celulară, aşa că poate fi adăugat în cada cu apă caldă (la o temperatură suportabilă

pentru corp), seara, înaintea unei băi de relaxare de 15-20 de minute. După câteva reprize de

răsfăţ de acest fel, vei observa că pielea se tonifiază, iar corpul e plin de energie.

39

http://www.ecomagazin.ro/info/relaxare/

Uleiul de rapiţă este uleiul alimentar al cărui profil în acizi graşi este ideal în raport cu

necesarul nostru zilnic. Este extrem de interesant mai ales prin cantitatea de acid alpha-linolenic,

numit şi acid gras esenţial, deoarece este indispensabil sănătăţii, în condiţiile în care organismul

nostru nu îl poate sintetiza singur. Acesta este un precursor al Omega-3. Sunt extrem de rare

uleiurile care au privilegiul să conţină Omega-3. Omega-3 sunt extrem de importante pentru

circulaţie şi vasele sanguine. Ele combat formarea de cheaguri în artere, reduc hipertensiunea,

anihilează trigliceridele în exces, moderând inflamaţiile. Contribuie de asemenea la diminuarea

riscurilor cardio-vasculare prin scăderea nivelului de colesterol. Au un rol deosebit în buna

funcţionare a creierului, care funcţionează de fapt datorită grăsimii de origine strict alimentară!



Aspect Lichid limpede la 20L C, fără suspensii, fără sedimente insolubile

la 60L C

Culoare Galbenă până la galben verzui

Gust și miros Slab, specific, nici amar nici rânced, fără gust sau miros străin



Densitate 0,910...0,924

Umiditate și substanțe volatile La 105L C% maxim 0,15

Aciditate liberă(exprimată în acid oleic) 0,4

Indice de iod 92...129

Indice de saponificare 167...186

Culoare de iod 16

Săpun 0,05

Condiții de recepție

Condiții de recepție, ambalare, marcare, depozitare și transport conform STAS 12-49

Metode de analiză conform STAS 145-51

La calculul cantitășii de săpun, molecua mediea săpunului de sodiu din uleiul de rapiță

comestibil se va considera egală cu 328.

40

3.4 SR 2257:1994 Halva de floarea-soarelui

Clasificare după compoziție:

halva simplă

halva cu adaosuri(pudră de cacao, ciocolată, fructe confiate, migdale, cafea, nuci,alune)

Conditții tehnice de calitate

Materia primă și auxiliară folosită la fabricaretrebuie să corespundă standardului de produs și

reglementările sanitare în vigoare.



Aspect Masă cu structură fină și uniformă halviță

Culoare Galbenă până la gălbui-cenușie deschisă,

uniformă, marmorată la sortimentele cu

adaosuri

Consistență Masă compactă, ușor sfărâmicioasă la tăiere

Miros Plăcut, bine exprimat, caracteristic miezului

de floarea soarelui prăjit

Gust Plăcut, dulce, caracteristic miezului de

floarea soarelui



Umiditate 4

Zahăr direct reducător 18

Zahăr total 28

Grăsime 40

Cenusă totala 2

Cenusă insolubilă 0,1

Plumb 0,5

Arsen 0,1

Cupru 10

Resturi de coji de semințe 0,3

41

Reguli pentru verificarea calității: Verificarea calității se face prin verificarea de lot. La fiecare

lot se verifică:

ambalajul

marca

masa netă

proprietățile fizice

proprietățile chimice

Ambalare, marcare, depozitarte, transport

Ambalaje de desfacere. Halvaua de floarea soarelui se ambalează în hârtie pergament

conform STAS 12681 sau folie metalică, cutie cu capc din material plastic, folie din polietilenă

de joasă densitate conform STAS 8171.

Ambalaje de transport. Pentru transport ambalajele de desfacere se introduc în lăzi pentru

uz general conform STAS 5655.

Marcarea. Pe ambalajele de desfacere se inscripționează:

marca sau denumirea produsului


tipul sortimentului

Masa

data fabricației

termenul de valabilitate

condiții de păstrare conform STAS 2257

Pe ambalajul de transport se inscripționează:

marca sau denumirea produdului


tipul sortimentului

masa netă

masa brută

Halvaua se depozitează în încăperi uscate, curate, dezinfectate, bine aerisite. Se transportă cu

vehicule curate, aerisite, acoperite cu prelate impermeabile. Termenul de valabilitate se stabilește

de producător.

Bibliografie

42

1. Adrian Turek Rahoveanu – „Organizarea filierei oleaginoaselor in Romania, decalaje

fata de Uniunea Europeana”, Cartea Universitara, Bucuresti 2007

2. Dan Boboc – „Analiza Calitatii produselor”-Editura Tribuna Economica, Bucuresti 2002

3. Dincu, Ion – „Tehnologia culturilor de camp”- Editura ASE, Bucuresti 1997

4. Victor, Manole – „Filiere Agroalimentare”- Editura ASE, Bucuresti 2005

5. Stefan, Marcela – „Agrofitotehnie comparata”-, Editura ASE, Bucuresti 2003

6. Anuarul Statistic al Romaniei, 2009

7. www.mapn.ro

8. www.europa.eu.ro

9. www.apia.org.ro

10. www. gazetadeagricultura.info/plante-tehnice.ro

11. www.FAO.ro

12. Institutul National de Standardizare si Metrologie Bucuresti

43

http://www.FAO.ro/

http://www.apia.org.ro/

http://www.europa.eu.ro/

http://www.mapn.ro/

proiect gest calitatii

Documents

Transcript of proiect gest calitatii