Universitatea „Vasile Alecsandri” BacăuFacultatea de Litere

Program de studii: Comunicare și Relații Publice

PORTOFOLIU PEDAGOGIA EDUCAȚIEI

Profesor coordonator: Studentă:Lect.univ.dr. Costică Lupu Mădălina-Elena Viliman

Bacău2015

TemăAplicarea principiilor didactice în învățământul gimnazial

Principiile didactice sunt norme generale şi fundamentale care orienteazǎ activitatea

de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor, de formare a priceperilor şi deprinderilor la elevi.

Prin cerinţele logice pe care le exprimǎ, principiile didactice corespund logicii interne a

obiectivelor de învǎţǎmânt, logicii cunoaşterii realizate de elevi în procesul de învǎţǎmânt,

legilor învǎţǎrii şcolare, unor mecanisme neurofiziologice ale învǎţǎrii, caracterului stadial al

dezvoltǎrii psihice şi idealului educaţional al şcolii româneşti contemporane. Datoritǎ acestui

fapt, respectarea lor constituie o condiţie esenţialǎ, indispensabilǎ pentru eficienţa activitǎţii

de predare – învǎţare, de modelare a personalitǎţii fiecǎrui elev în conformitate cu acest ideal.

Caracteristicile principiilor didactice constă în caracterul lor obiectiv, istoric, normativ sau

procedural ce conține reguli, cerințe, aplicabilitate și carácter sistematic. Pe baza analizei şi

interpretǎrii aspectelor pozitive oferite de teoria pedagogicǎ valoroasǎ din trecut şi de practica

instructiv – educativǎ din şcoala contemporanǎ pedagogia ştiinţificǎ a stabilit un sistem de

principii didactice, fiecare din ele având cerinţe specifice, proprii. Care sunt aceste principii?

1. Principiul caracterului educativ al instruirii

2. Principiul însușirii conștiente și active

3. Principiul asigurării legăturii dintre teorie și practică

4. Principiul intuiției (unității senzorialului cu raționalul, a concretului cu abstractul)

5. Principiul sistematizării și continuității

6. Principiul accesibilității procesului de învățământ

7. Principiul însușirii temeinice

Principiul însușirii conștiente și active constă în înțelegerea cunoștințelor de către elevi,

înţelegerea fiind un act de gândire şi totodatǎ un rezultat al sǎu. Ỉn procesul de învǎţǎmânt

înţelegerea poate fi facilitatǎ şi realizatǎ prin respectarea mai multor condiţii, dintre care

menţionǎm: prezentarea şi perceperea clarǎ a unui material didactic adecvat, a unor date, fapte

şi exemple concrete care ilustreazǎ cunoştinţele teoretice ce urmeazǎ a fi însuşite de elevi;

folosirea achiziţiilor cognitive anterioare în procesul de predare – învǎţare, fapt ce necesitǎ

actualizarea lor selectivǎ şi integrarea noilor cunoştinţe în sistemul cunoştinţelor actualizate

selectiv; expunerea sistematicǎ, coerentǎ şi accesibilǎ a cunoştinţelor de cǎtre profesor,

reprezintǎ o condiţie esenţialǎ a înţelegerii; definirea clarǎ şi precisǎ a cunoştinţelor cu care

opereazǎ pentru înţelegerea celor noi faciliteazǎ realizarea unor noi conexiuni, clare şi

distincte şi invers; întrucât înţelegerea este un act de gândire, se impune cerinţa ca activitatea

de învǎţare sǎ se întemeieze pe unele operaţii logice ca: analiza, sinteza, comparaţia,

clasificarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

Modalitǎţi de dezvoltare a gândirii independente:

elaborarea de câtre elevi a unor generalizǎri pe baza observaţiilor efectuate în laborator,

atelier;

efectuarea independentǎ a unor activitǎţi practice, fundamentale pe cunoştinţele asimilate

de elevi;

rezolvarea unor exerciţii şi probleme pe baza cunoştinţelor însuşite;

elaborarea de cǎtre elevi a unor exerciţii şi probleme;

încercarea de a gǎsi suficiente şi certe argumente ştiinţifice şi logice pentru susţinerea sau

combaterea unor judecǎţi afirmative sau negative;

deprinderea şi obişnuinţa elevilor de a medita asupra unor probleme pe care le radica viaţa

şi activitatea cotidianǎ, epoca, societatea şi gradul în care trǎiesc şi încercarea de a le gǎsi

rǎspunsuri corespunzǎtoare;

folosirea intensǎ a metodelor activizante în cadrul lecţiilor şi în alte situaţii destinate

instruirii şi formǎrii lor.

Principiul asigurării legăturii dintre teorie și practică constă în pregǎtirea tineretului

pentru a participa activ şi constructiv la activitatea şi viaţa socialǎ implicǎ, cu necesitate,

printre altele, şi dobândirea unor priceperi şi deprinderi de muncǎ. Acestea nu se pot forma

decât prin exersarea elevilor în diverse activitǎţi practice, fundamentale pe cunoştinţele

teoretice însuşite de ei. De aceea acest principiu impune ca elevii, îndrumaţi de profesor sau

independent, sǎ aplice în diferite activitǎţi cunoştinţele teoretice însuşite în scopul formǎrii

unor priceperi şi deprinderi corespunzǎtoare. Aceasta este o cerinţǎ fundamentalǎ, definitorie

a acestui principiu, a cǎrei realizare este condiţionatǎ de respectarea alteia. Pentru a le forma

elevilor pricepri şi deprinderi de muncǎ este necesar ca ei sǎ participe activ şi efectiv la

desfǎşurarea şi finalizarea unor activitǎţi, sǎ rezolve în mod independent şi printr-un efort de

gândire propriu diversele sarcini şi probleme cu care sunt confruntaţi la activitatea respectivǎ.

Profesorul intervine numai atunci când elevii se aflǎ în impas, nu mai pot continua activitatea

sau când comit erori, pentru a le înlǎtura.

Modalitǎţi de aplicare a cunoştinţelor în practicǎ:

prezentarea de cǎtre profesor, în desfǎşurarea lecţiei, a domeniilor de aplicare a

cunoştinţelor predate reprezintǎ o cale de îmbinare a teoriei cu practica, accesibilǎ fiecǎrui

educador;

rezolvarea de exerciţii şi probleme;

efectuarea unor operaţii de calcul şi mǎsurare, de analize gramaticale, literare;

efectuarea unor experienţe şi lucrǎri practice în laborator, atelier, pe lotul şcolar

experimental, întemeiate pe cunoştinţele teoretice;

realizarea unor schiţe, proiecte, aparate pe baza cunoştinţelor însuşite;

vizite în unitǎţi economice, social – culturale;

practica în producţie – formǎ superioarǎ de îmbinare a teoriei cu activitǎţi aplicative.

Principiul intuiţiei este o normǎ didacticǎ care exprimǎ necesitatea ca procesul de

formare şi însuşire şi deprinderilor sǎ se sprijine pe perceperea unui material didactic natural

sau confecţionat, a unor exemple şi fapte concrete, asigurându-se, astfel, unitatea dintre

imagine şi abstracţia, dintre cunoaşterea senzorialǎ şi cunoaşterea logicǎ în procesul de

învǎţǎmânt. De aceea se impune ca profesorul sǎ selecteze cu grijǎ şi atenţie materialul

intuitiv, în funcţie de scopul şi conţinutul informaţional al lecţiei, de specificul obiectului de

învǎţǎmânt. Este nesesar ca materialul intuitiv sǎ corespundǎ şi sub aspectul cantitativ, nu

numai calitativ. Materialul intuitiv sǎ fie prezentat la momentul oportun în desfǎşurarea

lecţiei şi la un loc vizibil, care sǎ permitǎ perceperea lui optimǎ de cǎtre toţi elevii.

Participarea activǎ a elevului în procesul perceperii materialului didactic este o cerinţǎ

importantǎ, a cǎrei respectare asigurǎ formarea unor generalizǎru corecte şi unor operaţii

mintale corespunzǎtoare.

Principiul sistematizǎrii şi continuitǎţii cunoştinţelor este o normǎ didacticǎ conform

cǎreia transmiterea şi însuşirea cunoştinţelor trebuie sǎ aibǎ continuitate, logicitate, aceasta

echivalând cu organizarea logicǎ riguroasǎ a conţinutului informaţional şi a acţiunilor

realizate de profesor şi elevi. Cerinţa expunerii sistematice, coerente a cunoştinţelor poate fi

respectatǎ de profesor prin urmǎtoarele modalitǎţi:

însuşirea şi ordonarea cunoştinţelor în sitem repreyintǎ o premisǎ şi o condiţie

fundamentalǎ a unei expuneri sistematice, logice, închegate;

expunerea cunoştinţelor dupǎ un plan structurat logic;

desprinderea şi sublinierea ideilor principale, notarea lor pe tablǎ;

alcǎtuirea unei scheme care cuprinde sau exprimǎ aceste idei, fie concomitent cu

expunerea, fie la sfârşitul ei.

Principiul accesibilității procesului de învățământ

Fiecare elev are individualitatea lui definitǎ de o serie de aspecte, dintre care menţionǎm:

un anumit specific psihologic reprezentat de: anumite particularitǎţi ale proceselor sale

psihice ; unele însuşiri psihice şi structuri afectiv – motivaţionale distincte;

un anumit specific neurofiziologic reprezentat, în principal, de particularitǎţile funcţionale

ale sistemului nervos şi ale analizatorilor ;

un anumit nivel de dezvoltare intelectualǎ : unii memoreazǎ mai lent şi gândesc mai greu,

alţii mai repede dar superficial, unii au un spirit de observaţie mai dezvoltat, alţii mai

puţin ;

un anumit volum de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ;

o anumitǎ exprienţǎ de viaţǎ şi un anumit stil de a învǎţa etc.

Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor este o normǎ didacticǎ conform cǎreia

cunoştinţele esenţiale însuşite trebuie pǎstrate timp îndelungat pentru a putea fi reproduse şi

aplicate când va fi necesar. Repetarea cunoştinţelor poate fi efectuatǎ de elevi acasǎ sau în

clasǎ, în cadrul diferitelor lecţii:

în lecţia de comunicare şi însuşire a noilor cunoştinţe – în etapa verificǎrii cunoştinţelor

anterioare şi în etapa fixǎrii;

în lecţiile de fixare a cunoştinţelor şi de formare a priceperilor şi deprinderilor – în etapa

verificǎrii selective a cunoştinţelor pe care se întemeiazǎ activitatea ce urmeazǎ a fi

efectuatǎ de elevi;

în lecţiile de recapitulare şi sistematizare, în care elevii îşi reactualizeazǎ şi consolideazǎ

cunoştinţele esenţiale, fundamentale dintr-unul sau mai multe capitole;

în lecţia de verificare şi în alte situaţii de instruire.

În concluzie, respectarea principiilor didactice constituie o condiţie esenţialǎ,

indispensabilǎ pentru eficienţa activitǎţii de predare – învǎţare, de modelare a personalitǎţii

fiecǎrui elev în conformitate cu acest ideal.