1

2

3

Principes mortales, respublica aeterna

( conducătorii sunt muritori, ţara este veşnică ) TACITUS

ROMÂNIA TANDREŢEA MEA

La aterizare, aud şi simt când roţile avionului ating pista aerodromului. Este momentul în

care, după 11.000 Km de zbor, am ajuns acasă, în România. Bine te-am găsit Ţară.

Prin parbrizul maşinii închiriate din aeroportul Cluj, privesc începutul primăverii doar cu

iarbă şi muguri. În curând învierea Naturii va izbucni cu putere. Casa cu Flori, de sub pădure, mă

primeşte tăcută în spaţiul ei plin de amintiri, ştie că o voi îmbrăţişa-o cu multe flori, în curând.

Până atunci curăţ gradina, pomi din livadă şi mă pregătesc să o regenerez cu câţiva noi pomi.

Cerul e tihnit şi senin, iar din orizonturile nordice munţii mei dragi mă cheamă. Mă urc în

Golfuleţ – aşa îi spun maşinii închiriate – şi urc la Piatra Fântânele, la Mânăstirea cu maici pioase

şi cu zâmbete calde, sufletiste şi harnice, ce mă primesc cu bucurie, care se revarsă în mine

binefăcătoare, luminoasă, întăritoare. Îmi promit înfăptuirea rugăminţii mele. Aprind o lumânare.

Am ales şi plantat pomi în livadă: cireş, vişin, cais, gutui, doi meri şi câţiva aluni pe lângă

gard. Noaptea e încă rece, câteodată coboară sub zero grade, mai aştept pentru flori. Până

atunci plec în Dulcea Bucovină, trecând peste împădurite obcini sau printre ele şi opresc, ca

întotdeauna, la Moldoviţa lui Petru Rareş şi Suceviţa fiilor logofătului loan Movilă şi până seara

am ajung la Putna lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Eminescu.

Doamne ce oamenii ai dat României, te rog ajut-o din nou ! E ruga dorinţei mele şi cu

degetul bat în clopotul lui Buga , pentru că sunetul lui se aude până în ceruri. Într-un colţ al curţii

mânăstirii, o învăţătoare le vorbeşte elevilor adunaţi în jurul ei despre Ştefan cel Mare Îi privesc

cât de frumoşi sunt copiii românilor, cu câtă atenţie îşi ascultă învăţătoarea şi gândul mă

întoarce la învăţătoarea mea de demult, erau alte vremuri, iar ţară arăta altfel decât acum. Îmi

dau seama, nu pentru prima dată, că nu numai generaţiile se schimbă ci şi ţara odată cu ele.

Generaţia bunicilor mei a înfăptuit întregirea ţării neamului românesc, fiindcă neamul era întregit

în cuget. Generaţia părinţilor mei a pornit pe urmele lor de a înfrumuseţa şi îmbogăţii România,

dar nu a avut parte de prea multă pace, fiind angrenată în războiul care ne-a adus numai

nenorociri şi dominaţie străină. Sub dominaţia rusă, generaţia mea s-a născut şi trăit în nevoi,

teroare şi îndoctrinare. În lagărul comunist lumina adevărului şi libertatea de conştiinţă au fost

4

interzise, aşa că noi am devenit o generaţie duplicitară. Generaţia mea a dus duplicitatea la

perfecţiune, ceea ce i-a atrofiat conştiinţa, caracterul iar personalitatea i-a luat forme de târâtoare

pentru supravieţuire de dragul vieţii. Suntem prima generaţie românească fără adevărate elite

naţionale, cu puţini luptători pentru cauzele libertăţii şi emancipării naţionale şi ţara a început să

arate trist. Amărâţi într-o ţară dezolantă. Dar şi mai condamnabil este ca am transmis copiilor

noştri aceste trăsături nefaste, dându-le drept învăţătură ce naşte din pisică trebuie să miaune şi

să se frece ipocrit pe picioarele stăpânului. Generaţii pierdute, supravieţuitori numai pentru

existenţă biologică şi au avut prea puţin timp pentru ţară. Privesc copiii din jurul învăţătoarei şi-mi

pun speranţa în generaţia lor. Speranţa moare odată cu viaţa, dar ce nu moare atunci ?!

Vremea primăverii a devenit prielnică pentru flori. Concitadinii mei au un cult pentru flori

şi piaţa s-a umplut de răsaduri ce i-au atras, ca pe albine şi zumzăie în târguială prelungă până

când pleacă încărcaţi cu flori. Am luat odată, am luat de două ori, am tot luat până ce am încărcat

Casa cu Flori cu ele. De fapt, denumire aceasta îi vine de la Ica - Florica, Florin, Florina, Florea .

Zilnic ud şi urmăresc florile, iar ele se prind frumos şi pomii dau semne ca le place in livadă Casei

cu Flori. O parte din butucii de vie, bătrâni de peste trei decenii, au renunţat să mai înfrunzească

în această primăvară. Îi privesc, îmi pare rău, dar îi înlocuiesc cu nişte butaşi de-o şchioapă.

Cireşii şi vişinii cei bătrâni şi-au scuturat florile, sunt în floare merii şi perii. În oraş, castanii

pe aleea lor, se pregătesc de înflorit, iar eu să plec în pelerinaj la Maramureş Din 1990 , urc în

fiecare an în pelerinaj la bisericile de lemn şi Monumentul de la Moisei. Până la Maramureş, trec

printre strănepoţii năsăudenilor din regimentului grăniceresc ce l-or speriat de moarte pe

Napoleon în Italia, la podul de la Arcole. Trec prin locurile de baştină a lui George Coşbuc şi Liviu

Rebreanu, care, la primirea în Academia Română a ţinut un laudatio ţăranului român. Nobleţe .

Cerule Mare, ce neam am fost şi cât am decăzut în trei generaţii, dacă anul acesta la

Timişoara i s-a ţinut un laudatio de doctor honoris causa, fiului de nomenclaturist evreu, Roman

Patapievici, care a scris despre România: ‚’’Radiografia plaiului mioritic este ca al fecalei: o

umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării’’ ( ’’Politice’’ ediţia 1996 pag. 63. Am

făcut un denunţ penal împotriva lui Patapievici la Bucureşti. Băsescu Traian l-a acoperit ) Nu,

scumpă Românie, nu-l lua în seamă; el este unul dintre străinii ce trăiesc bine aici, dar urăsc de

moarte neamul nostru. Şi asta din trei motive: învăţătura ipocrită de la părinţi, proptit de serviciile

coreligionarilor săi şi bântuit de tulburări neuro-psihice. Românii adevăraţi ţin la tine şi te

respectă, iar cei plecaţi prin alte ţări te poartă în minte şi în suflet ca pe o icoană: patria maternă.

5

Dragul meu Maramureş s-a schimbat, nu mai este cum a fost acum aproape cincizeci de

ani, când am fost aici medic. Multe trebuiau să se schimbe, unele nu. S-au schimbat mai mult din

cele ce nu trebuia să se schimbe şi mai puţin din cele ce trebuiau schimbate. În locul clopului

maramureşan acum se poartă baseball-cap american, iar locul porţilor maramureşene, o

adevărată artă în stejar, l-au luat tot felul de table şi fiare sudate grosolan, gresia şi bucăţi de

marmora aşezate în modele de kitsch local. Din motive personale merg la Bârsana, unde s-a

ridicat un adevărat complex monahal în cea mai autentică artă maramureşană, la care a

contribuit şi Ica. La Sighetul Marmaţiei, pe uliţele Muzeului Satului Maramureşan, simt istoria

maramureşenilor de demult, iar la închisoarea elitelor naţionale, acum muzeu memorial, văd în

fiecare celulă cum au suferit cei ce au făurit marea unire naţională şi s-au dăruit independenţei,

progresului şi emancipării României. Sempiterni precum România. După anul 2.000 de fiecare

dată mă opresc la noua Mănăstire Peri Săpânţa, cu cea mai înaltă biserica de lemn din

Maramureş şi a fost ridicată în memoria primei episcopii ortodoxe maramureşene de la Peri,

aflată pe malul celălalt al Tisei, pe care au dărâmat-o habsburgii, iar ucrainenii au şters vestigiu.

Când nu-s plecat, stau şi citesc pe terasa de la etaj a Casei cu Flori, ce dă spre livadă şi

pădurea de pe culme, măreaţă natură plină de viaţă. Dintre toate lecturile din vara aceasta, cel

mai mult m-a prins ’’Universul într-un singur atom’’ de Dalai Lama . Am o deosebită slăbiciunea

faţă de marele cărturar filosofic şi consideraţie faţă de lupta sa pentru independenţa Tibetului,

iar acum m-a cucerit cu această carte. Parcă m-a luat de mână şi cu distincţie omenească

superioară şi multă înţelepciune mi-a arătat alte orizonturi, ale omului liber cugetător şi atent la

evoluţia lumii. La sfârşit, m-am simţit stimulat să încerc sa gândesc şi eu la acele orizonturi.

Am plecat la părinţii mei, la Timişoara mea natală, luându-l şi pe Dalai Lama în gând. Ei,

adoraţii mei, sunt în alte orizonturi ale gândirii omeneşti, poate chiar acolo unde universul poate

intra într-un atom, aşa cum noi oamenii începem viaţa dintr-o celulă cu treizeci şi şase de

cromozomi şi ajungem un univers biologic unic, dar ce paradoxal. Pentru mine, ei sunt şi aici în

cimitir şi merită mult mai mult decât o lumânare şi o floare odată pe an din partea mea…

Simt pista de sub avion, simt cum accelerează şi totul devine zdruncinături şi trepidaţii

datorita vitezei până când ne desprindem de pistă, aud doar motoarele avionului ce zboară spre

orizonturile cele înalte de unde văd România. Rămâi cu bine şi să ne revedem cu bine.

Corneliu Florea August 2012 Winnipeg - Canada

6

7

’’ Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă’’

( spusă cu durere de moţi, scrisă de Octavian Goga )

ŞI IO AM FOST LA ROŞIA MONTANĂ

În România , Salvaţi Roşia Montană sună prelung şi rugător din partea românilor cu

minte bogată şi suflet ales, în timp ce preşedintele, guvernul şi alţi lefegii mărunţi fac strident

reclamă de abundenţei pe care o va aduce compania canadiană, Gold Corporation, dacă

guvernul roman va aproba deschiderea şi exploatarea aurului după proiectul şi condiţiile acestei

companii. În final, după ani de exploatare intensivă, compania va pune mâna pe tot aurul şi

argintul de la Roşia Montană, după care va pleca extrem de îmbogăţită lăsând în locul muntelui

de aur un munte otrăvitor de cianură. România va fi mult mai săracă iar moţii amăgiţi şi abătuţi

vor spune: Munţii noştri numai cianură mai poartă…

De data aceasta am fost mai atent la subiect, amplu dezbătut şi mediatizat şi ceea ce

mi-a atras atenţia şi m-a revoltat a fost vizita şi mesajul preşedintelui Băsescu la Roşia Montană.

Nu insist, argumentele sunt la îndemâna oricărui român lucid, Băsescu este o calamitate pentru

România, este o adevărată cianură, ca să rămânem în subiect. Pentru mine, pentru foarte mulţi,

Băsescu nu este mai mult decât un impostor ordinar, iar la Roşia Montană prin mesajul transmis,

pur şi simplu a făcut reclamă şi propagandă în favoarea companiei străine, care în câţiva ani are

să ia toate metalele preţioase şi în schimb ne lăsa un dezastru ecologic de zeci de ani. Video-

clipul, probabil după un reportaj pedelistic cosmetizat, începe cu primirea lui Băsescu,

înconjurat de garda personală şi mass media, într-un cadru sinistru din curtea unei mine închise,

părăsite şi cu clădirile ruinate, fără geamuri şi uşi, cu tencuielile căzute şi acoperişurile duse, iar

în fundal nişte vagonete ruginite şi bălării. În acest cadru de ruina nepăsării, Băsescu s-a purtat

indiferent şi relaxat, cu o mână în buzunar ca politicienii americani iar cu cealaltă despicând

aerul, în sus şi-n jos, spunând banalităţi de piaţă. La vederea unui firicel de apă colorată ce se

8

scurgea din mină părăsită a făcut remarca seamănă cu coniacul ceea ce atestă cine este şi ce îl

preocupă întâi de toate. Apoi şi-a adus aminte Gold Corporation, ce se ocupă de exploatarea

aurului în ţările cu economii ineficiente şi de mesajul pe care trebuia să-l transmită: statul

nostru, în actuala condiţia cu 4.2 milioane de angajaţi şi 4.9 de pensionari, nu poate face faţă

cheltuielilor, investiţiilor în mari proiecte industriale. Trebuie să se împrumute de bani pentru

pensionari !! Deci companiile străine, investitoare sunt bine venite. Clar.

Se spune: Nu omorâţi mesagerul ! Adevărat, dar nu acceptaţi mesajul adus de Băsescu.

Informaţi-vă temeinic, aflaţi clauzele contractuale, documentaţi-vă la faţa locului, comparaţi,

judecaţi şi apoi hotărâţi. Eventual, întrebaţi mesagerul sub ce preşedinţi şi guverne au apărut, şi

de ce, atâţia şi atâţia pensionari în România după decembrie 1989

În 1945, România ieşea dintr-un război devastator pentru ţară şi poporul ei, plus că

rămânea ocupată de ruşi, dar după aproape douăzeci de ani, Dej, într-o şedinţă de guvern, a

scos un leu din buzunar şi a spus nici atâta datorie de război nu mai are statul român !! Să nu

mai comentăm din nou, cu câtă datorie de război ne-a încărcat aliatul frate de la Răsărit, şi a

luat-o întreit, dar să ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă atunci eram o altă ţară, un alt popor ?!

Nu, tot noi eram dar nu era atâta corupţie în conducere şi administraţi.

Acum, Băsescu, în toate situaţiile critice, pune placa cu cei 4.9 milioane de pensionari, pe

care a repetat-o şi aici de două trei ori, papagaliceşte. Păi aşa preşedinte jucător cum e nu are

decât să adune toţii pensionarii României la un loc , ca într-un lagăr şi să aranjeze cu Gold

Corporation să le dea şi pensionarilor, fiecăruia, câte o lingură de cianură cum are să le dea şi

moţilor. Adevărul este că lui Băsescu nu-i mai pasă de moţi de acum înainte, nu mai trebuie să le

ceară încă un mandat de preşedinte, aşa că poate să facă schimbul aurului pe cianură cum

doreşte compania străină la ordinele căruia se vede că este. Pe Băsescu de asemenea nu-l

interesează distrugerea frumosului mediu din Munţii Apuseni, nici că sunt ţări europene care au

interzic folosirea cianurilor în minerit. El rămâne orb la faptul că toate celelalte exploatări aurifere

pe care a pus mâna Gold Corporation, sunt în alte ţări , nu în Canada, oare de ce , doar Canada

are mai multe zăcăminte de aur decât România ?! Nu a realiyat nici amănuntul , semnificativ, că

celelalte exploatări aurifere pe care a pus mâna respectiva companie sunt fie în deşerturi, fie în

munţi sterpi, nepopulaţi, nu ca Roşia Montană o arie bogată şi majestoasă cu floră carpatică şi

cu o populaţie densă, milenară în cincisprezece sate ?!? Toţi oamenii liberi şi lucizi au văd şi

compară, numai el, cel mai josnic dintre vânzători de ţară, evită !! În schimb, degajat şi popular

9

cum îi place să se dea în faţa camerelor de luat vederi, ne dă de ştire că i s-a arătat lui o

exploatare auriferă la suprafaţă ( în clasica formă de pâlnie - NA ) în mijlocul unei aşezări.

Formidabil, cum e pus să ne fraierească cu această reclamă a companiei, fără să ne spună cum

se face exploatarea minereului şi unde-i procesarea cu cianură a minereului, nici faptul că acela

aşezare e temporară, pe perioada exloatari minereului. Simple omisiuni de propagandist cu

cianură.

În altă ordine de idei, habar nu are că, la Baia Mare există un grup de cercetători romani, la

ce-a mai rămas din fostul Institut de Metale Neferoase, care au lucrări originale, avansate şi

experimentate legate de extragerea metalelor preţioase fără să folosească cianuri şi sunt pe cale

de-a finaliza un întreg proces tehnologic de extragere a metalelor preţioase fără rezidi atât de

toxice, dăunătoare mediului. Însă se zbat cu lipsurile financiare, au nevoie de 100.000 de euro,

pe care nu-i găsesc în toată România şi nici Vasile Frank Timiş sau Gold Corporation, foarte tare

interesaţi de aurul românesc, nu îi investesc ! Vasile Frank Timiş la un Christmas Party la

Londra, într-un cerc politic de vârf şi-a permis să facă o donaţie de 100.000 de dolari, iar Gold

Corporation mai bine aruncă sutele de mii de dolarii în propagandă ordinară decât să sprijine

cercetarea ştiinţifică românească benefică mediului înconjurător. Banii lor, treaba lor, noi doar ne

dăm seama de adevăratul lor profil moral. Grupul cercetătorilor de la Baia Mare îşi spun

speranţa în academicianul Ionel Haiduc , o somitate în chimie, care a condus echipa

academică ce a stopat programul companiei Gold Corporation, ce ar fi o devastatoare bombă cu

cianură deasupra Roşiei Montane şi a celor cincisprezece sate din împrejurimi.

Pentru Băsescu toate astea nu au importanţă, el a venit la Roşia Montană să pună placa cu

pensionarii şi să transmită mesajul de undă verde pentru cianurizarea Roşiei Montane. A

plecat stăpânit de culoarea apei ce eşea din mină şi semăna cu coniacul. Mă mir că nu s-a

aplecat să ia o gură. Ce tristă marionetă cu suspendări, încă doi ani va fi jucător în sforile

străinilor pe urmă va fi azvârlită la coşul lor de gunoi, iar în istoria românilor va fi aşezat alături

de vânzătorii acestei ţări. Pentru că nu a perceput acest popor de pe poziţia de preşedinte al ţării

şi mult mai puţin a înţeles ce trebuia să facă pentru această ţară. Niciodată nu s-a oprit să

judece ce au vrut să ne înveţe înaintaşii noştri lucizi şi iubitori de ţară, când ne-au îndemnat cu

’’Prin noi înşine’’ sau cât adevăr este în: cu cât eşti mai dator cu atât ai mai puţină libertate,

independenţă, demnitate ! Mi-e milă de el de-mi vine să-i dau un ban din pensia mea de şase

sute şaptezeci de lei după şaptesprezece ani practicaţi ca medic în România .

10

ÎN DRUM SPRE ROŞIA MONTANĂ

Acest video-clip cu preşedintele jucător după cum îi cântă străinii, alte informaţii de la moţii

locali sau persoane competente prin pregătirea lor profesională şi imagini din patrulaterul aurifer

din Munţii Apuseni, încet au pus stăpânire pe mine şi am hotărât, ca la întoarcerea la Casa cu

Flori din Bistriţa, să trec prin Munţii Apuseni, pe la Roşia Montană, să am eu propriile mele

imagini, propriile mele păreri.

Am plecat din Timişoara dimineaţa, după ce mi-am luat rămas bun de părinţii mei din

cimitirul din Fratelia. Da, am eu un cult permanent şi profund pentru ei, îi pomenesc şi îi plâng cât

voi tăi. Cred că ceva aparte, anume din sufletele lor au rămas şi în mine, în sufletul meu. Deşi

nu-s religios, am un cult al morţilor marcat pentru că sunt istoria rădăcinilor mele, a fiinţei mele

într-o lume care trece fără noimă dacă nu-i ştim, îi uităm.

Şoseaua spre Lugoj e foarte bună, se merge rapid şi trece prin Recaş, comună mare

bogată şi de fiecare dată, când trec prin ea, îmi aduc aminte de muncă patriotică pe care o facem

împreună cu colegii mei, după sesiunile de examene din vară, la Gostatul Recaş. Acum nu mai

este gostat, au mai rămas totuşi cramele de Cădarcă de Recaş ! De la Lugoj o iau spre Nord,

spre Deva, pe lângă Munţii Poiana Ruscă trecând prin comuna în care s-a născut primul om din

lume care a zburat cu o maşină proprie, prin forţă proprie şi fără alte anexe, Traian Vuia. Atunci,

în 1872 când s-a născut, românii îi ziceau comunei Surducul Mic, azi în cinstea şi memoria unuia

dintre pionierii aviaţiei mondiale îi spun Traian Vuia. Cu adevărat viu, ager, instruit cu două

licenţe universitare de la Budapesta, pleacă la Paris să realizeze visul omenirii: să inventeze o

maşină cu care să poată zbura !! Şi în 1906, cu maşina sa cu aripi s-a ridicat de la pământ şi a

zburat. O, da, e adevărat s-a ridicat numai câţiva centimetri şi a zburat numai câteva zeci de

metri, dar a fost atunci la începutul începuturilor aviaţiei mondiale, când el şi alţi doi români, Aurel

Vlaicu şi Henry Coandă, au fost în fruntea ei. Ce măreţie, ce stare de mândrie pentru naţiunea

al cărei fiu este.

Ce oameni de frunte în lume a dat mica noastă naţiune de-a lungul istoriei ei europene iar

acum a decăzut economic mai rău decât sub dictatura comunistă. Am zburat printre primii în

lume, am minerit în Munţii Apuseni înainte de a veni romanii, iar acum am ajuns să facem

programe şi contracte prin care vom ceda străinilor 80% (optzeci la sută) din aurul ce se va

extrage de la Roşia Montană şi asta pentru că ne garantează că vor angaja câteva sute de

11

români la moderna lor mină în urma căreia, doar în câţiva ani, va rămâne un munte de cianură

şi iar câteva sute de şomeri. Va fi mai rău decât acum !! Nu pot să cred că Băsescu e chiar atât

de prost şi nu poate analiza o situaţie atât de simplă, fiindcă totuşi a dat dovadă de un IQ mediu,

realizează ce se va întâmpla după extragerea totală şi rapidă a minereului de aur, dar el este un

ticălos fără simţire faţă de această naţiune, fără caracter, un mare şarlatan.

Înainte de a intra în Deva iau drumul care merge la Brad, trec podul peste Mureş şi am intrat

în Ţara Moţilor din Munţii Apuseni. E o zi de vară, senină, într-o ţară de un frumos pitoresc

geografic, ridicată de pe nişte munţi vulcanici, care aici au scos la suprafaţă numai metale

preţioase din mijlocul incandescent al micuţei noastre planete. Din nefericire, din mare

nedreptate, metalele astea preţioase au generat o istorie grea a celor ce au trudit în galerii să le

scoată la suprafaţă, să strălucească pentru alţii, departe de această ţară. Cerule Mare, de câte

ori am colindat prin munţii aceştia atât de frumoşi cu oameni cu suflet din lacrimi. Am început din

studenţie cu rucsacul în spate pe jos, pe platformele trenurilor înguste trase de mocăniţă, cuvânt

ce derivă de la mocan cum li se mai spun oamenilor de la munte, cu camioane de ocazie ce

miroseau puternic a benzină şi se stricau des, lăsându-ne în drum în noapte, dar de fiecare dată

un suflet din lacrimi ne găzduia, ne ospăta din puţinul lui. Apoi cu castravetele cum îi spuneam

maşinii noastre familiale, cu Ica şi Florin. Acum cu VW, un golfuleţ ce strâmbă din nas pe

drumurile noastre. Peisajul pe Valea Vălişoare, ce şerpuieşte printre dealuri împădurite şi largi

păşuni montane îmi răscoleşte amintirile trecutului. De sus din Pasul Vălişoare cobor în Brad, un

orăşel cu rezonanţe istorice şi tradiţii în mineritul metalelor preţioase. Urmează o intersecţie unde

o iau spre Abrud pe un drum denivelat şi cu gropile petecite cu bitum de proastă calitate, străjuit

de buruieni şi de ce mai aruncă unii trecători din goana maşinilor. Benzinării sărăcăcioase cu

grupuri sanitare murdare.

Abrudul pentru mine are o rezonanţă istorică unică. Două semnificative evenimente s-au

petrecut aici pe care românii ar trebuie să le cunoască bine, să le judece şi să ia aminte.

Evenimente de care preşedintele jucător şi ordonanţa lui, Boc, nu au ţinut cont, fiindcă acum mai

mult ca niciodată în trecut, paragina micului orăşel este uluitoare, depresivă. E drept este şi vina

administraţiei locale şi nepăsarea citadinilor greu încercaţi. Cea mai dărăpănată casă, intenţionat

lăsată pradă unei distrugeri rapide, că să se şteargă istoria moţilor, care trebuie globalizaţi de

către Gold Corporaţion, este cea de la o răscruce, pe care, încă se mai află două plăcii de

marmură pe care scrie: În această casă s-a pus la cale trădarea şi prinderea lui Horia şi

12

Cloşca în decembrie 1784 iar sub ea, pe a doua placă: În subsolul acestei case au fost ţinuţi

în lanţuri Horea şi Cloşca în noaptea de Anul Nou (1784 – 1785 ) iar în zorii zilei au fost

escortaţi la Alba Iulia. Casa care ar trebui să fie un muzeu amplu documentat al răscoalei

iobagilor din Munţii Apuseni conduşi de Horia, Cloşca şi Crişan este o ruină strigătoare la cer, cu

acoperişul spart şi ţigle furate ca distrugerea să se facă mai repede, cu geamuri sparte, cu

tencuiala căzută şi cărămizi distruse de ape şi igrasie, iar gardul din faţă ruginit şi incomplet lasă

să se vadă buruienile ce au început să crească şi pe trepte. Cerule mare, ce naţiune de trădători

am ajuns ! Nu am ajuns, am fost din totdeauna, genele plebei romane se văd în noi de la

trădarea lui Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu, Ioan Antonescu, dar astăzi sub Ion

Marcel Ilici Iliescu şi Traian Băsescu s-a atins apogeul. Pe capetele conducătorilor răscoalei

iobagilor s-a pus un premiu de 300 de galbeni, astăzi trădarea poporului român se face prin

comisioane de douăzeci şi doi de ani. Atunci, în Secolul al XVIII-lea european, numit secolul

luminilor şi al emancipării naţionale, s-a vorbit mult de răscoala iobagilor români, despre

substraturi de vitejie şi legături masonice, despre cele patru întâlniri a lui Horia cu împăratul

habsburg, Iosif al Doilea, despre aurul moţilor care nu ar mai fi ajuns la Viena ci la Paris, pentru

pregătirea revoluţiei franceze din 1789, dar acum guvernele post decembriste tac şi ascund

emanciparea naţională distrugând evidenţele ridicării unei naţiuni împotriva tiranilor de orice fel.

Au motive, dar au şi ordine străine în acest sens, trebuie să le execute ori adio guvernare.

În centru se află o clădire cu etaj, cu restaurant la parter acum, pe care se află o altă placă

pe care scrie: În această casă a suferit moarte de martir, pentru cauza revoluţiei de la 1848

– 1849 Petru Dobra prefectul ţinutului Zlatnei. Cine o fi hotărât acest text torsionat ? Despre

ce fel de revoluţie se vorbeşte aici, de atunci din Munţii Apuseni ? Câţi din cei ce cunosc

adevărul istoric al Războiului moţilor de neatârnare la Ungaria , împotriva honvedseg-lui

lui Kossuth sunt de acord cu acest text, care ascunde marea ticăloşenie a maiorului Hatvani,

care a transformat convorbirile de pace în masacrul moţilor şi conducătorilor lor. Avram Iancu a

scăpat din asedierea Abrudului de către Hatvani, dar va reveni cu legiunile sale şi aspru va

răzbuna omorârea prefectului Petru Dobra şi-a a celorlalţi romani din Abrud. Îi va învinge şi

izgoni pe unguri din Ţara Moţilor. În paranteză, pentru adevărul istoric, Petru Dobra, Ion Buteanu

şi Ion Dragoş se aflau la Abrud la înţelegere de pace cu trimişii lui Kossuth, care a promis că pe

timpul convorbirilor armatele lui nu vor ataca. Maiorul Hatvani nu s-a ţinut de promisiune, a atacat

şi a luat prizonieri delegaţii români. Petru Dobra, pentru atitudinea sa intransigentă, a fost

13

schingiuit groaznic, apoi împins şi aruncat pe fereastră de la etaj, în momentul în care a căzut

honvezii l-au împuşcat strigând că a încercat să evadeze !!

Tot în acest centru, cu clădiri şi biserici posomorâte şi neglijate am mai văzut şi casa în care

a fost găzduit Nicolae Iorga , la doctorul Laurenţiu Pop, în 1905. Marele istoric a citit şi studiat şi

scris enorm, dar a avut timp de peregrinări istorice în care simţea, trăia şi onora înaintăşii

românilor. Azi, nici istoricii din Bucureşti, poate nici cei din Transilvania nu au timp să vina la

Abrud să vadă casa dărăpănată în care au fost trădaţi şi apoi deţinuţi în lanţuri Horia şi Cloşca,

să intervină pentru renovarea şi deschiderea unui muzeu pe măsura şi semnificaţia acelei

răscoale, având drept rezultat abolirea iobăgiei în Transilvania ajunsă pe mâna nobililor unguri,

dar sub stăpânire habsburgă.

După câţiva kilometri am ajuns la un indicator mare, nou, ce indica direcţia spre Roşia

Montană şi am văzut şi marele avânt economic adus de programul Gold Corporation, afişat

printr-un ceas digital fixat în indicator. Dar mă opresc la ce ne indică istoria aurului de aici

O ISTORIE UNICĂ A AURULUI DIN MUNŢII APUSENI

De aproape două mii de ani fiecare stăpânire care a trecut prin Munţii Apuseni a exploatat

aurul lor. În galeriile minelor de la ROŞIA MONTANĂ au fost descoperite între anii 1786 şi

1855 Tăbliţele Cerate prin care se confirmă existenţa acestei mine de aur din anul 131 AD,

atestând documentar şi una dintre cele mai vechi localităţi europene numită Alburnus Maior

(Roşia Montană de azi, Abrudul a fost numită Alburnus Minor)

AURUL A fost primul dintre metale care a făcut cu ochiul omului primitiv, în urmă cu peste

20.000 de ani şi, oricât a evoluat omul de atunci, privirea sa tot de strălucirea aurului e atrasă şi,

dacă de la început, a fost considerat metal sacru printre celelalte, cu timpul a devenit metalul

îmbogăţirii, avuţiei şi puterii în lume. Metal nobil, fascinant prin strălucire, ademenitor, are duritate

redusă şi este considerat cel mai plastic metal, învăluieşte orice, ambiţionează şi înşeală. E

maleabil dar nu se lasă oxidat, acizi nu-l modifică în săruri, este stabil, aproape îţi vine să crezi

că e etern, dacă ar există eternitate. Şi pentru că nu există eternitate nici aurul nu rezistă aşa

zisei apei regale – o combinaţie de acid clorhidric şi azotic – fiindcă omul nu mai e primitiv şi a

14

inventat, între timp, şi anti-eternitatea ! Se găseşte împreună cu alte metale rare, nobile, aproape

pur, dar cum nici strălucirea soarelui nu e pură, la fel nici aurul.

HERODOT : Agatârşii sunt oameni înstăriţi şi poartă mult aur, locuiesc împreună ca fraţii şi

nu se invidiază între ei. Agatârşii se pare că au venit odată cu sciţii pe meleagurile noastre –

nouă sute de ani înainte de Christos - şi au adus cu ei aur din Munţii Urali . Agatârşii, oamenii ai

munţilor au fost atraşi de Munţii Apuseni unde, la fel ca în Urali, au început să caute aur în albiile

râurilor. Şi l-au găsit din abundenţă !! Găsind aur în albia râurilor, au tot urcat pe firul lor şi au

început să facă gropii, să-l caute şi-n adâncime , era logic, a fost cu succes . Astfel au apărut

primele gropi, primele galerii pe marginea pâraielor, a râurilor, fiindcă în credinţa lor practică

aurul venea din adâncuri !! Geto-dacii au observat îndeletnicirile agatârşilor şi au început să

caute şi ei aur în albiile râurilor sau prin mineritul primitiv şi au adunat mult aur. Atât de mult

încât istoricul roman Diodor spune că regele geto-dacilor, Dromichaites, când l-a bătut pe

Lisimach, generalul lui Alexandru Macedon, avea o mie de tone de aur curat !! Nu ştiu cum s-a

făcut calculele – oricum se pare că avea mult aur, dar şi-a invitat învinsul la o masă tare

sărăcăcioasă ca să-l întrebe după ce sărăcie a venit în ţara lui . Apoi, sunt date istorice care

precizează că fenicienii şi grecii cumpărau aur de la geto-daci, bazate şi pe faptul că la Roşia

Montană s-au găsit monede macedonene din secolul patru înainte de Christos … deci de atunci

stăpânii acestor munţi dădeau aur pe bănuţi de cupru …

EPOCA PREROMANĂ La Roşia Montană sau găsit urme evidente de minerit înaintea

cuceririi Daciei de legiunile romane. Mărturie fiind găurile din munte făcute prin metoda focului

puternic după care aruncau apă rece cu oţet ce fisurau stâncile pe care le desprindeau mai uşor

în căutarea aurului. Astfel, înainte de venirea romanilor, geto-dacii se îndeletniceau şi cu

mineritul aurului. În anul 2000 o echipă de arheologi francezi a făcut cercetări la Roşia Montană

şi a descoperit galerii vechi de mină cu susţineri din lemn. Cercetări cu Carbon 14 demonstrează

că aceste bârne erau dinainte de Christos !!

EPOCA ROMANĂ Înfrângerea Daciei în 106 AD a însemnat, întâi de toate, pentru Imperiul

Roman 164 de tone de aur şi 331 tone de argint aducând Romei cea mai mare pradă de

război din toată istoria imperiului. Mărturie la această afirmaţie stă sărbătorirea victoriei la Roma

timp de 150 de zile continuu !! A fost anul în care romanii au fost scutiţi de impozite iar moneda

de aur a imperiului a devenit pe încă odată mai grea decât fusese înainte !! La atâta aur, era

normal să i se ridice lui Traian cea mai mare columnă printre împăraţii imperiului. E momentul să

15

lăsăm deoparte teoria făuririi poporului nostru din legionarii romani şi femeile dace. Gata,

vremurile în care ne ameţeam şi încântam cu idila dintre romani şi daci în făurirea poporului

român a trecut, chiar dacă într-un moment istoric, sau mai multe, ne-a fost de ajutor. Pe

Columna lui Traian nu este nici cel mai mic semn în acest sens, doar cât de viteji au fost romanii

şi câţi sclavi daci au adus cu ei. Astăzi, istoria a trecut de la fantezie la raţionament istoric,

comparativ. Urmărind creşterea şi descreşterea imperiului roman nu găsim date care să ateste

că legiunile romane, cu floricele în colţul gurii, au venit să procreeze popoare latine ci să

cucerească, supună Dacia şi îmbogăţească Roma ! După victoria legiunilor lui Traian în Dacia ,

Roma a fost de-a dreptul uluită, zguduită de atâta aur şi argint, de poveştile despre bogăţiile

fabuloase ale noii provincii imperiale. Toate aceste noutăţi, despre frumoasa şi bogata

provincie, au determinat o parte din plebea Romei să ia drumul Daciei, să se procopsească. Cu

siguranţă, judecând omenirea, care în anumite privinţe nu s-a schimbat deloc, a fost prima

goană după aur din istoria lumii, fiindcă în istorie se vorbeşte despre un drum al aurului din

Dacia la Roma. Mai mult, cu acelaşi raţionament istoric, printre cei veniţi au fost şi creştini ce au

diseminat, noua religie cum s-au priceput, printre dacii în bună parte monoteişti deja. Drumul

aurului s-a suprapus cu drumul creştinismului timpuriu.

Pentru cotropitorii Daciei, devenită provincie romană, nu leagănul unui nou popor latin ci

exploatarea aurului a fost prima preocupare. Ca să meargă treaba mai bine şi mai bine, cu

spor mai mare, prefecţii romani au adus mineri din Dalmaţia şi Iliricum pentru exploatarea aurului

din noua lor provincie. Descoperirile arheologice arată o mare dezvoltare romană la Roşia

Montană. Mineritul a fost profitabil şi pe lângă minerii adulţi din alte părţi ale imperiului, numiţi

hospites, cu experienţa şi tehnica acelor vremuri, ce cunoşteau şi metode de evacuarea apelor

din galerii folosind cu mijlocul roatele cu cupe, erau aduşi şi sclavi. Munca cea dură şi grea o

făceau sclavi, care odată băgaţi în mină nu mai ieşeau decât morţi, fiindcă acolo traiau şi săpau

după aur până la epuizare şi moarte. Inginerul miner Valentin Rus care a scris o documentată

istorie a mineritului la Roşia Montană şi ne-a fost ghid în galeriile romane a le minei, ne-a spus:

mulţi sclavi din mină cereau să devină gladiatori şi să se lupte pe viaţă şi moarte decât să mai

rămână în întunericul minele de aur de aici. În contrast, gladiatorii care nu dădeau dovadă de

luptători cutezători şi viteji în arene erau ameninţaţi că vor fi trimişi în mina de aur de la Alburnus

Maior, unde vor muri ca nişte şobolani în întuneric. Plebea romană, venită în goana după aurul

noii provincii romane, răscolea mai mult albiile râurilor din Munţii Apuseni, a Arieşului şi ale

16

Crişurilor. Aurul adunat, se topea în creuzete de lut şi se turna în lingouri ce luau drumul de aur

spre Roma. Se estimează că romanii de la Roşia Montană trimeteau trei tone de aur pe an şi

astfel, în timpul stăpânirii lor în Dacia au dus la Roma trei sute de tone de aur, pe lângă cel

prădat la început, în 106 AD, când Traian la învins pe Decebal, fără să-i aducă în dar nici măcar

o lupoică deformată, cu trei ţâţe siliconate, cum au fixat-o nişte aberanţi de curând pe scările

muzeului de istorie din Bucureşti. Mă rog, pentru câtă istorie românească ştiu bucureştenii e

tocmai potrivită ( îmi cer scuze de la excepţii, şi sunt destule, dar nu-i scuz pentru că o acceptă

acolo, în continuare )

POPOARELE MIGRATOARE fiind în deplasarea jefuirii nu s-au oprit să minerească, s-au

mulţumit cu ce au prădat. Hunii sufereau în spaţiile închise, muntoase, împădurite aşa că nu au

lăsat nici o urmă de aşezare după trecerea lor. Ostrogoţii au fost mai receptivi la aurul de aici şi

de la ei ne-a rămas Tezaurul de la Pietroasa ”Cloşca cu pui de aur”

FEUDALISMUL timpuriu a început cu ungurii care au aflat de aurul munţilor şi au urcat pe

Mureş şi Crişuri pentru că în albiile acestor râuri încă se mai găsea aur, ajungând până la sursa

cea fabuloasă auro-argentiferă din Munţii Apuseni. Cum ungurii nu aveau nici o pricepere, dar le

plăcea aurul, s-au învrednicit să-l prade de la moţi iar regii lor au colonizat zona cu mineri saşi.

Astfel, în 1325 Regele Carol Robert de Anjou a concesionat Baia de Arieş unor mineri din

Saxonia, ce au venit cu unelte şi tehnică minieră mult mai avansată, deci au fost mult mai

productivi. Odată cu minerii au sosit şi alţi meseriaşi ceea ce a dus la o superioară dezvoltare a

localităţilor miniere. Atunci, galeriile romane ce însumau vreo şapte kilometri sunt prelungite cu

alte galerii cu profil diferit, boltit, susţinut de zidărie uscată din piatră cioplită. După înfrângerea

regatului ungar în 1526, Transilvania devine principat autonom dar vasal otomanilor, care nu îşi

aduc prea mare contribuţie în minerit, doar în colectarea aurului prin toate mijloacele. Odată

învinşi otomanii, Transilvania este încorporată în Imperiul Habsburgic iar mineritul din Munţii

Apuseni ia un avânt nemaiîntâlnit din epoca romană. Însăşi Maria Teresia se implică în

accelerarea şi performanţa mineritului, dând poruncă să se facă tăuri speciale pentru apa

necesară ştampurilor – instalaţie mecanică din lemn folosită la sfărâmarea minereului – după

care numărul ştampurilor a depăşit mia, după cum reiese din raportul baronului Ignatz von Born,

ce a fost trimis de curtea imperială la Roşia Montană pentru un raport amplu despre starea şi

performanţa mineritului, după cum scrie şi inginerul miner Valentin Rus în istoria sa. Ei au

deschis noi galerii, cărora le-au dat denumiri religioase ca: ”Sfânta Treime”, ”Înălţarea Domnului”

17

sau ”Sfânta Cruce”, ultima fiind cea mai lungă şi bogată în care vagoneţii de lemn pe şine din

lemn au fost treptat înlocuite cu cele din fier. Astăzi, când privim cu admiraţie cât de măreaţă este

Viena, fosta capitală a imperiului habsburgic, ştim că la baza ei stă munca perseverentă a

habsburgului şi aurul moţului.

La sfârşitul Secolului XIX-lea în Munţii Apuseni, scrie Inginerul Valentin Rus în documentata

sa lucrare istorică despre Roşia Montană : existau mici exploatări miniere , proprietate individuală

sau proprietatea unor asociaţii miniere pe cuxe şi precizează că deşi mici proprietari lucrau

rudimentar au atins cele mai mari şi bogate minereuri aurifere. De amintit, pentru că merită ca

exemplu, printre mici proprietari individuali din vremea hasburgică se afla şi un mecena al

moţilor, Mihail Gritta, care, fiind foarte norocos în exploatarea sa, din aurul găsit a ridicat şapte

biserici româneşti, printre care şi vechea biserică ortodoxă din Roşia Montană în 1781, cu un turn

zvelt de 31 de metri, ceea ce a fost un semn de emancipare pentru moţi, printre celelalte

confesiuni cu biserici mai mari.

SECOLUL XX În timpul Primului Război Mondial mulţi mineri au fost recrutaţi şi duşi pe

diferite fronturi, multe mine s-au închis iar, după 1918, noua administraţia românească a fost

nepricepută şi obstruată, în fel şi chip, de fosta stăpânire. Au trecut nişte ani buni până ce

mineritul la Roşia Montană sub administraţie românească să atingă ritmul anterior războiului, şi

într-un deceniu a reuşit exploatări pe noi galerii în lungime de 20 Km. Când totul începuse să

meargă ca pe roate a intervenit Al Doilea Război Mondial, ocuparea şi exploatarea României de

către eliberatoriI sovietici, naţionalizările şi sovromurile impuse.

Naţionalizarea din 1948 a trecut automat toate asociaţiile şi societăţile miniere în

proprietatea statului de democraţie populară ce era încătuşat şi tras, în marş forţat şi dur

supravegheat, să ajungă comunismul fratelui de la răsărit. În vocabularul dictaturii comuniste

apare sintagmele: sarcina principală, producţii mărite, întreceri socialiste, cincinale, victoria

comunismului în întreaga lume. Chiar aşa, trebuie însă precizat că mineritul, în noua societate

comunistă impusă, a beneficiat de foarte buni specialişti români, formaţi la Institutul de Mine din

Petroşani, care au proiectat minele şi instalaţiile miniere la parametri mondiali, dar la norme de

producţie peste putinţe ce au fost trasate ca sarcina de partid şi stat.

Nevoia tot mai mare de aur a impus o cercetare riguroasă a zăcămintelor de aur din

patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni, cu maximum de focalizare la Roşia Montană, unde au fost

angrenate mai multe echipe complexe de specialişti, formate din ingineri, tehnicieni, geologi,

18

topografi, forjori pentru eşantioane, care au adunat cu mult profesionalism date necesare,

concrete. La sfârşitul cercetărilor concluziile au evaluat că la Roşia Montană se găsesc 300 de

tone de aur şi 1.600 tone de argint, plus alte metale preţioase necesare în tehnologiile actuale,

moderne. Pe aceste date Consiliului de Miniştri au hotărât ca din 1970 să se înceapă exploatarea

minereului de aur de la suprafaţă, începându-se cu derocarea muntelui. Tehnologia exploatării la

suprafaţă, chiar dacă nu a fost la cel mai ridicat nivel, a reuşit să exploateze minereu din care se

extrăgea 340 Kg de aur şi 1.800 Kg de argint pe an. Din 1974 exploatarea subterană s-a sistat

şi galeriile au fost părăsite împreună cu o mare parte din utilajele din ele.

DUPĂ DECEMBRIE 1989, s-au instalat la guvernare oportunişti şi parveniţi dornici să se

îmbogăţească mai rapid decât încrâncenaţii capitalişti. Capitaliştii străini, în patologica lor stare

de înavuţire şi dominare economică, au găsit în guvernanţii post-decembrişti marionetele care

răspund rapid, bine şi slugarnic la comenzile lor, mulţumindu-se cu mărunte favoruri şi

comisioane. Prin strategia lor de dresori dominanţi le-au indus ideea că industria română este

doar o grămadă de fier vechi ce trebuie blocată, stopată, degradată şi apoi vândută lor la preţul

fierului vechi !! Iliescu cu Petre Roman şi Adrian Năstase au depus zel şi râvnă în acest sens şi

rezultatele s-au văzut în câţiva ani. În industria mineritului, ruinarea se vede peste tot, dar Roşia

Montana este un caz special de urmărire şi vânare a bogăţiei după o ruinare programată, ca apoi

să fie vândută de zeci de ori sub adevărata ei valoare. Fapte: în 1989 exploatarea la suprafaţă

funcţiona cu 1200 de angajaţi şi era în limitele eficienţei, în anul 2000 mai erau 800 de angajaţi

cărora li se inducea ideea de ineficienţă, nerentabilitate, nesiguranţă şi în 2006 exploatarea de la

Roşia Montană s-a închis, punând în şomaj de mizerie 450 de angajaţi. Cifrele sunt din volumul

ROŞIA MONTANĂ – AUR şi ARGINT lucrare scrisă de inginerul miner Valentin Rus, director al

Societăţii Roşiamin . Astăzi autorul este şi ghid turistic ale galeriilor romane din Roşia Montană

şi nădăjduieşte ca, odată şi odată, fostele galerii miniere să fie amenajate în cel mai mare muzeu

minier al Europei, pentru că atât ca lungime cât şi în timp istoric este pe primul loc.

După 1989 , în întreaga Românie, industria mineritului a intrat într-un declin rapid până la

închiderea majorităţilor minelor. Acest colaps al mineritului se datorează celor trei factori majori:

preşedinţilor şi guvernelor lor post-decembriste, minerilor dezorientaţi, dezinformaţi şi rapacităţii

capitaliştilor străini. Guvernele corupte şi capitaliştii străini şi-au dat mâna în a deruta şi dezaxa

societatea română, în a o depersonaliza şi deznaţionaliza, în a sărăci România şi a o supune

intereselor străine. Guvernele lui Iliescu şi Băsescu au dus la îndeplinirea acestor interese

19

străine, chiar mai mult decât se aşteptau bancherii globalizării şi pe lângă ei tot felul de impostori.

Pentru afirmaţiile de mai sus este ilustrativ, edificator ce se întâmplă la Roşia Montană, cea mai

bogată în minereuri de metale preţioase din patrulaterul aurifer al Munţilor Apuseni, unde a

apărut Gold Corporation, o companie caracatiţă în exploatarea aurului lumii, pozând aici cu oferte

şi programe de binefaceri sociale, în spatele cărora se ascund adevăratele intenţii de profituri

exorbitante.

Ajunşi aici cu istoria reală, trebuie făcută o paranteză, oprindu-ne un moment la Vasile

Timiş, cel ce a deschis ochii, din calcule şi inginerii financiare, companiei Gold Corporation către

eldorado din Munţii Apuseni, de la Roşia Montană. Fără nici o îndoială maramureşanul Vasile

Timiş , născut în 1963 la Borşa şi absolvent al şcolii profesionale auto-mecanică, este un om de

afaceri înnăscut cu norocul de partea sa, dacă la vârsta de 45 de ani se înscria printre cei cinci

sute cei mai bogaţi englezi, fiindcă acum trăieşte la Londra cunoscut sub numele de Frank Timiş,

dar face afaceri şi în România unde se plasează între primi zece români căpătuiţi recent, dacă

luăm în considerare ca după absolvirea şcolii profesionale, a plecat din România cu mâinile

goale şi s-a fixat în Australia unde a început ca şofer, camionagiu. Când a avut primul său

camion s-a declarat companie, apoi a minerit vreo şase luni într-o regiune numită plastic pârâul

ţânţarului şi şi-a deschis o companie proprie de minerit, mai mult o firmă, din spatele căreia s-a

lansat în bursă, unde norocul îi mergea înainte deschizându-i toate uşile. Vasile Frank Timiş

este o minte financiară efervescentă cu o voinţă şi cutezanţă rară, care a experimentat cu

succes, până acum, metoda îndată ce dai faliment cu o companie, imediat deschide alta mai

îndrăzneaţă şi astfel în 1995 a pus pe roate Gabriel Resources un adevărat cal troian la bursă

cu care şi-a deschis alte oportunităţi de îmbogăţire. Printre porţile deschise se numără cele din

România, începând cu Regia Autonomă a Cuprului din Deva, care s-a fălit cât de bogată este

prezentându-i deschis toate cercetările şi documentaţia resurselor minerale din Munţii Apuseni

făcute de specialiştii români în deceniile trecute. Sigur că l-a atras bogăţia Munţilor Apuseni,

unde a început prospecţiunile de verificare a datelor. Vasile Frank Timiş nu a venit singur ci

împreună cu calul troian, Gabriel Resources, dar al zeilor financiari pentru Roşia Montană

şi aşa muntele de aur al moţilor se va mistui în băncile zeilor financiari în timp ce moţii vor

rămâne, câţi vor mai rămâne, cu încă o istorie amară, dar de data asta şi fără aurul munţilor lor.

20

ROŞIA MONTANĂ - 2012

Am ajuns în piaţa Centrului Istoric al Roşiei Montane, epicentrul propagandei RMGC

pentru cei ce vin din alte părţi aici, condusă cu o strategie informaţională de Gabriel Resourses

– companie de explorare şi dezvoltare din Toronto – care a obţinut dubios şi o licenţă de

exploatare a întregului minereu, dar încă nu a primit aprobare de începerea extracţiei şi de

prelucrare cu cianură. Între timp licenţa a expirat, s-au găsit mari abateri de la legile statului

român şi internaţionale ale proiectului RMGC, dar compania de explorare şi dezvoltare persistă

cu încăpăţinare diabolică, prin tot felul de negocieri şi târguieli, prin manipulări propagandistice să

obţină aprobarea acestui proiect total dezavantajos economic României şi dăunător, nociv

mediului natural. În aceşti ani a apărut o contracarare puternică din partea unor localnici ce

susţin ’’suntem supuşi, manevraţi şi exploataţi mai rău ca pe vremea sovromurilor’’. Acestora li s-

au alăturat, şi continuă să se alăture, academicieni, cercetători de înaltă calificare, elite culturale

şi artistice, sociologi şi alte categorii de intelectuali, cetăţeni lucizi din toată România şi

împreună se opun cu argumente pertinente proiectului RMGC !!

Piaţa veche e cu adevărat istorică, a fost sute de ani târgul de sâmbătă al moţilor, al

meseriaşilor şi comercianţilor de la poalele muntelui de aur, nesecat în peste optsprezece secole

de minerit continuu. Piaţa este înconjurată de clădiri vechi, de secole, marcate adânc de ruinare

ce au fost lăsate aşa de noii proprietari. Dintre clădiri, din cea mai reprezentativă a mai rămas

doar faţada şi aceasta în stare de pre-prăbuşire, pe care noii proprietari au acoperit-o cu nişte

pânze, ca nişte tifoane groase, pe care au pictat cum va arata acea clădire renovată. Acest

tratament de pansare cu tifoane pictate l-au aplicat şi altor clădiri din piaţă, ce vor fi scoase nou-

nouţe ca din pălăria iluzionistului, după ce vor primi aprobarea să secătuiască definitiv nu numai

un munte de aur ci patru munţi: Cetate, Cârnic, Orlea şi Jing consideraţi că ar conţine cel mai

mare zăcământ de aur şi argint din Europa şi unul dintre cele mai bogate din lume. Până la

obţinerea aprobării clădirile rămân în agonia dărâmării, mascate de bandaje de tifoane groase

pictate, pentru că guvernele Băsescu nu au fonduri de renovarea patrimoniului, numai pentru

ICR-ul patibularului patapievici. Pentru mine, la prima vedere îmi dau imaginea cadavrelor din

morgă acoperite cu cearceafuri, dar, în realitate sunt frescele propagandei, manipulată economic

şi psihologic de Gabriel Resources din Toronto, înfiinţată în 1995 de Vasile Frank Timiş, ce

este preşedinte peste zece directori !! I-am găsit pe Internet, mari specialişti în jongleriile bursei

21

torontone. Aceştia, au motive determinate să pună mâna pe acest tezaur românesc şi să-l bage

în bursele şi băncile lor, după principiul capitalist: minimum de investiţie şi maximum de profit,

la care, în globalizarea intensivă s-a adăugat prin orice mijloace de la manipulare psiho-

economică şi ajungând, chiar, să se folosească de aranjamente teroriste (vezi cum se poate

începe un război unde e mult petrol )

În spatele acestui centru istoric atât de sărac şi părăginit, în letargie, ajuns de comă şi în

comă, printre turnuri de biserici vechi se vede strălucitor muntele de aur decapitat şi derocat de

exploatările trecute, ale comunismului a tot biruitor ! Strălucirea muntelui relevă bogăţia pe care

o conţine şi parcă adevereşte cât de mare va fi profitul companiei de explorare şi dezvoltare

oferit de către noii vânzătorii ai României. În câţiva ani de exploatare modernă, intensivă cum ni

se spune şi putem crede, îl vor rade împreună cu alţi trei dintre ceilalţi Munţi Apuseni. Atunci în

această piaţă istorică vor rămâne doar nişte clădiri refăcute superficial, prin lucrări şi materiale

ieftine, care în interior se vor sprijini pe consolidări cu bârne mascate, decorate cu sclipiciuri şi

zugrăveli lavabile, pardosite cu plastic second hand, iar la exterior, în locul bandajelor

propagandistice de azi, vor fi nişte tencuieli netede şi colorate, uşi şi geamuri de termopan, tot

din plastic. Pe faţade vor fi puse tăbliţe de alamă cu tot felul de informaţi istorice şi atenţionare:

proprietate Gabriel Resources, fiindcă deja sunt ale companiei, achiziţionate între 2002 şi

2008 cum scrie în proiectul lor. Bineînţeles că au fost cumpărate la preţ de moloz, dar când

gabrielenii – am io motiv să-i numesc aşa pe cei zece directori conduşi de preşedintele lor

Vasile Frank Timiş - îşi vor lua tălpăşiţa cu munţii de aur în spinare, nu înainte de-a aranja cu

guvernanţii statului român să le cumpere de la ei, dar la preţ de palate din marmură de Carrara.

Şi ce nu fac guvernanţii români cu banii contribuabililor când cad comisioane grase !

Dintre toate clădirile centrului istoric, numai una singură a fost restaurată, cea mai mică şi

aceasta de către muzeele naţionale de istorie din Bucureşti şi Alba Iulia, este Casa 325

transformată în muzeul Aurul Apusenilor. Clădirea este bine renovată, muzeul nu prea mare şi

nici prea bogat, dar profesional aranjat iar ghida foarte plăcută, binevoitoare şi doctă. Ceea ce

m-a impresionat pe mine a fost statuia zeiţei Terra Mater – Telus la greci - ce mi-a amintit

imediat de Mather Earth a amerindienilor, acelaşi cult, dar la ce distanţă geografică între ele, la

care adaug şi budismul tibetan. E un cult religios deosebit de înţelept, de-a trata planeta noastră

ca pe mama tuturor fiinţelor şi al lucrurilor, de-a o respecta şi îngriji. Ecologiştii de astăzi, într-un

fel sau altul, practică acest cult. Nu şi cei de la Gold Corporation ce va folosi anual 91.800

22

tone substanţe dăunătoare mediului dintre care 12.000 tone vor fi sărurile de cianură

puternic otrăvitoare Mamei Pământ !!

M-am întreţinut plăcut cu ghida ce mi-a explicat multe exponate şi mi-a arătat şi cele

două replici după tăbliţele cerate, ce ne transmit date importante despre mineritul din timpul

romanilor, aici la Alburnus Maior . La sfârşit mi-a recomandat să vizitez mina romană. Bine

înţeles este mai mult decât o curiozitate pe care am să mi-o satisfac din multe puncte de vedere.

Pe latura cealaltă a pieţii, în Casa 323 se află Centrul de informare a proiectului minier

RMGC ce mă interesează. Este o veche clădire cu etaj şi ea cu faţada bandajată să nu se vadă

starea de degradare în care se află şi pe care scrie mare, deasupra intrării: Suntem aici. Vino în

centrul de informare ca să înţelegi proiectul miner Roşia Montană şi sigla lui Gold

Corporation, care e afişată peste tot la Roşia Montană din zece în zece metri, numai ca de data

asta nu scrie sub ea Gold Corporation ci, cu aldine, Gabriel ! Foarte frumos, gabrielenii noştri,

proprietarii noştri din Toronto, care de ani de zile, duc cea mai murdară campanie de

manipulare psihologică, de panică cum au să moară de foame foşti mineri şi se va dărâma toată

istorica Roşie Montană dacă nu vin ei, gabrielenii lui Vasile Frank Timiş să-i salveze.

Salvarea minerilor şi-a Roşiei Montane, gabrielenii au început-o cu achiziţionările: au

achiziţionat 78% din totalul proprietăţilor rezidenţiale din zona industrială a proiectului –

aşa scrie în proiectul lor. Nu au restaurat nici măcar clădirea centrului lor de propagandă, doar

au bandajat-o iar pe unii roşieni şi turişti îi îmbrobodesc cu palavre ! Vino în, în cazul acesta,

sună ca la tavernele cu băutură proastă şi scumpă ocolite de clienţi sau ca la bordelurile cu

curve bolnave şi bătrâne .

Eu am intrat ca să înţeleg, cum scrie afară şi bine am făcut, mi-am dat seama că

înţelesesem adevărul mai dinainte, de la cei competenţi şi oneşti, care trăiesc aici sau au

cercetat mediul istoric şi social precum şi proiectul RMGC în amănuţime. Centrul are o sală

mare, încărcată de machete şi grafice, în mijlocul căreia turuia, ca un Kalaşnikov, căreia i s-au

ataşat şi difuzoare, o doamnă robustă şi agresivă, precum activistele de partid de pe timpuri,

care băga în capetele unui mic grup, să înţeleagă, ce impotenţi economic suntem noi, statul

român după 2006, când s-a oprit definitiv exploatarea minieră. Apoi, cum ne-a pus dumnezeu

mâna în cap trimiţându-ne gabrielenii din Toronto să cumpere Roşia Montană cu centrul istoric

cu tot şi ce minuni economice vor urma aici. Deocamdată, vedem dor cum au bandajat şi pus în

cârje clădirile, ca nu cumva să nu cadă peste cei, câţiva roşieni, ce stau nepăsători la o bere în

23

apropiere, pe o terasă urâtă din scânduri. Ceilalţi roşieni, mult mai prevăzători au urcat la Tăul

Brazi la un picnic sănătos, cu bere şi mici, îndeletnicire duminicală pe căldurile lunii cuptor !

Orice întrebări sau încercări de a discuta şi alte soluţii locale, judeţene sau de stat, de

redresare a situaţiei economice, prin noi înşine , cum am făcut şi în trecut, erau stopate cu

agresivitate de către vajnica propagandista a gabrielenilor din Toronto şi răspicat te aducea la

ordinile ei, să accepţi fără alte comentarii şi păreri ceea ce îţi spune şi să aduci admiraţie, omagiu

şi veneraţie gabrielenilor altfel fiind etichetat duşman al bunăstării roşienilor şi cu un IQ de

dobitoc ! Nu m-a impresionat, eu am fost şi duşmanul poporului muncitor în trecut, acum doar a

roşienilor e floare la ureche, dar am plecat că mi se făcuse greaţă corticală. Adică, cei interesaţi

de ce se întâmplă cu adevărat la Roşia Montană, cei ce au citit tot felul de surse despre aur şi

mineritul lui, cei ce au comparat situaţiile şi mineritului intensiv, modern şi vin la faţa locului să

cunoască mai bine situaţia nu au dreptul să-şi exprime nedumeririle sau părerile contradictorii

proiectului RMGC. E foarte adevărat că paragina localităţii şi-a mediului se datorează în parte

mineritului de întrecere socialistă, dar şi dezorientării localnicilor după 1989, dar sunt şi

argumente ce susţin că paragina şi sărăcia este şi rezultatul manipulărilor companiei de

explorare şi dezvoltare din Toronto pentru falimentare companiei româneşti de minerit, ca să-

i ia locul şi să facă mare profit rapid prin minerit ultramodern, ultrarapid şi mega-poluant .

Mă întreb cât mai durează până ce gabrielenii ăştea, aici, pe noile lor proprietăţi din

Munţi Apuseni nu fac şi un lagăr de reabilitare cu românii ce se opun proiectului RMGC iar pe

doamna propagandistă de la centrul lor să o pună şefă ? Ce ticăloşi, câtă rapacitate, ce iad

otrăvitor vor lăsa în urma lor ! I-am dat dracului cu centrul lor după ce am aflat că deja sute de

familii de aici au fost strămutate de pe proprietăţile lor strămoşeşti să le facă loc lor,

gabrielenilor . La sugestia unui alt duşman al proiectului venit din regat, am urcat să vedem

starea şi spiritul roşienilor, duminica, sus la Tăul Brazi. Am fost uimit de două lucruri: de

frumuseţea peisajului ce se află într-o zonă de mediu ocrotită prin lege şi de buna dispoziţie a

roşienilor în jurul meselor şi-a grătarelor. Deschişi şi ospitalieri, totuşi unii refuză să vorbească,

să-şi spună părerea, alţii direct susţin ca sunt minţiţi, înşelaţi şi furaţi de străini care iau 80% din

aur iar statul român aproape 20%. Auzi dumneata, aproape 20% , adică ei precis 80% iar noi

aproape 20%, păi şi 12% e aproape, nu ? Doar contractul e secret ! Contract secret pe

moştenirile noastre din moşi, strămoşi ! Păi să nu-i trimiţi undeva? Îi ştim noi pe străini din istoria

minei ăştia, dar nu credeam ca guvernanţii noştri să fie aşa mari curve cu noi, cu moţii !!

24

Se făcuse târziu şi până ce se lăsa noaptea trebuia să fiu acasă, la mine, în Nordul

României. Am coborât tulburat şi iritat de câte am văzut şi auzit, fiindcă toate au început să mă

frământe şi ştiu că mă frământă degeaba, mai mult decât să scriu şi eu, ca alţii, şi să mă alătur

roşienilori nu pot face singur. Nu am nici forţă economică, nici poziţie socială, sunt numai un

străin cu accent, dar cu acelaşi suflet românesc ca foarte mulţi din România. În schimb lefegii

mass mediei guvernamentale primesc forţă economică să trâmbiţeze, pe toate căile, cât de bine

le va fi roşienilor de îndată ce gabrielenii din Toronto vor demara proiectul mineritului intensiv

cu cianură, dar nu vorbesc despre modul şi dramele strămutării a 973 de familii de pe

proprietăţile lor pentru că proiectul gabrielenilor are nevoie de 42 kilometri pătraţi, adică

42.000 de hectare ! Mare discordanţă între propagandă locurilor de muncă pentru roşieni şi

realitatea strămutării lor.

Am aflat dintr-un pliant de la centrul RMGC, primit gratuit, că peste o treime din aceste

familii au fost deja strămutate în noul cartier Recea din Alba Iulia, iar unii în judeţele învecinate ,

în schimbul proprietăţii cedate gabrielenilor . Din alt pliant, tot de la centru, aflu ca pe perioada

funcţionarii minei, Oxford Policy Management a calculat că va fi nevoie de 3.600 angajaţi !!

Păi de unde îi luăm, dacă strămutăm, aproape forţat, trei sferturi din populaţia Roşiei Montane

între timp ? Îi aducem de la Oxford ?! Sau precum romanii au adus mineri din Dalmaţia şi Iliria,

gabrielenii din Toronto îi vor aduce de pe undeva din lumea treia, unde mâna de lucru e foarte

ieftină, după ce a împrăştiat prin manipulare milenară comunitate autohtonă, prin strămutări şi

relocări, stingându-i tradiţia etnică şi îngropându-i istoria sub haldele de cianură ...

ROŞIA MONTANĂ ÎMPINSĂ PE MARGINEA PRĂPASTIEI DE GABRIELENI

Roşia Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă

s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară

este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului

roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre

Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea

mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult

despre ea, de când Gabriel Resources şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc,

25

pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor

tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor ! Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media

Se ştie de peste o sută de ani, de la un congres oarecare, că cine va stăpâni mass

media, va influenţa şi controla societatea viitoare. Absolut adevărat, absolut demonstrat şi astfel

cei ce vor să influenţeze lumea după scopurile lor se sprijină pe o mass media proprie, o

adevărată armă îndreptată împotriva fiecăruia, la el în casă, mai ales după ce a apărut

televiziunea şi internetul cu socializarea feisbucistă.( în romgleză de la Facebook) Într-o sută de

ani mass media s-a diversificat şi amplificat în fel şi chip, iar pentru cei puternici şi avuţi purtându-

se chiar ca prostituatele de stradă: pentru bani satisface orice pretenţii. Este o forţă de dominare

teribilă. E adevărat că acestei forţe a privilegiaţilor i se opune o contra forţă : libertatea presei şi

accesul egal la ea ce s-a încununat cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin celebrul

ei articol 19. Imediat, cei puternici şi avuţi, ce vor să controleze lumea şi prin presă, au

contracarat cu alte forţe, metode: negarea adevărului inconvenabil, omiterea sau trunchierea

realităţii, a esenţialului, selectarea din sondaje ce le este favorabil sau pur şi simplu fabricare lor,

propagandă stridentă, violentă în marş nazist sau demonstraţie comunistă. Au pus în scenă

sfânta calomnie şi dezinformatorii cu descântece halucinogene şi ca personaj principal

manipularea ce are multiplele proceduri pentru brainwashing şi mind programming cum este

recunoscut internaţional ! Într-o frază am punctat aceste caracteristice ale mass mediei folosite

cu multă abilitate de gabrielenii din Toronto în alienarea şi strămutarea locuitorilor din Roşia

Montană pentru a le lua proprietăţile, mutându-i în locuri diferite, greu de adaptat şi este la fel,

precum în trecut, nord americanii îi strămutară pe amerindieni în rezervaţi ! Cartierul Recea

din Alba Iulia este o neo-rezervaţie .

Datorită acestor nelegiuiri, Roşia Montană a devenit o problemă a întregii naţiuni

române fiindcă proiectul străin de exploatare intensivă este o altă ocupare şi prădare a

ţării şi a declanşat scânteia de redeşteptare naţională, precum în trecut au fost cele din

1784 -1785 şi 1848 -1849 , tot aici, în Munţii Apuseni ! Atenţie …

Insistenţă abuzivă, fără margini şi discernământ, a gabrielenilor din Toronto de a pune

mâna pe minereul de la Roşia Montană prin orice mijloace, în mod cert ascunde alte motive pe

lângă marele profit cu care RMGC se alege în dauna României. La suprafaţă promit toate

legalităţile, tehnologiile şi dragoste neţărmurită faţă de sărăcia roşienilor, pe care-i strămută de

pe vetrele lor milenare, în timp ce în subteran fac aranjamente şi corup şi mai mult guvernanţii

26

corupţi, să scoată legi şi ordonanţe în favoarea lor, dovedind că se pricep la săpături, la mineritul

subteran ! Din nefericire, mass media de Cotroceni, de parlament şi cea de stradă, prostituată,

satisface propaganda lui Gabriel Resourses, numindu-se mass media contra serviciu pe sub

masă !

Cel mai evident exemplu de manipularea opiniei publice prin frontul comun al acestor

trei mass media este crearea locurilor de muncă la Roşia Montană, unica sursă de

bunăstare locală, după ele. Această afirmaţie nu se sprijină pe realitate, este un fals grosolan

din două motive: Întăi, RMGC este angajată în faza de strămutare a peste nouă sute de

familii de roşieni, deci aproape o jumătate din toată populaţia comunei şi satelor ei. Strămutarea

este în toi: peste trei sute de familii au fost ca deportate spre reciclare în locuri de muncă, în alte

părţi. Al doilea, după proiectul RMGC toată activitatea de minerit şi prelucrare va dura 25 de

ani, perioadă mult exagerată la tehnologia ultramodernă cu care se afişează, după care vor

pleca, dar, bineînţeles nu vor lua şi angajaţii locali cu ei, deci înapoi la şomajul anul 2006 !!

Roşia Montană va fi părăsită şi dată uitării precum minele secătuite din vestul sălbatic nord

american !!

În paranteză, mult mediatizată de RMGC în România este o doamnă care doreşte

insistent deschiderea mineritului pentru viitorul copiilor ei. Sentimente materne nobile, numai că

în 25 de ani, copiii dânsei vor fi adulţi şi caritabila companie a gabrielenilor va fi dusă lăsând

pentru viitorul copiilor doar o haldă de 250 milioane tone de steril cu cianuri într-o groapă de

360 de hectare pe Valea Cornei , un adevărat mormânt al fostului aur românesc. Această haldă

îmbibată intensiv în substanţe chimice toxice va fi ţinută de un baraj înalt de 180 de metri, cât o

clădire cu 60 de etaje !! Vă daţi seama ce înălţime şi ce mare presiune îl forţează în permanenţă

şi eventualitatea cedării este chiar şi matematic admisă. Atunci acea haldă otrăvitoare de 250 de

milioane tone porneşte la vale, ca cea de la Baia Mare din anul 2000, declanşând un dezastru

ecologic local şi european !!

Şi mai vreau să-i spun ceva doamnei, primarului din Roşia Montană, şi celor ce văd totul

în roz prin acest proiect. Dacă se va porni acest proiect anti Roşia Montană, antinaţional, la

care Băsescu pune umărul, că el cap nu are decât pentru buzunarele lui, să fiţi siguri că nu va

dura atât cât spun, sa vă amăgească, în zece ani îl termină, cu tot cu mult mediatizatele locuri

de muncă !! Argument este Mina Rio Narcea din Spania, asemănătoare ca mărime cu cea de

27

aici, pe care au dat-o gata în nouă ani !! Reţineţi: strămutarea populaţiei, durata de existenţă a

exploatării şi calculaţi-vă viitorul în roz adus pe tava mass mediei de gabrielenii din Toronto !

Din diferite sure scrise pe hârtie şi de pe Internet aflăm ce bombă cu ceas

distrugătoare va lăsa în scurta ei trecere prin Roşia Montană această companie străină. Dar

mai întâi, sunt de părerea celor ce susţin continuarea mineritului la Roşia Montană, dar într-o

formă mult mai redusă, modernizată, în timp îndelungat şi concomitent cu mineritul la minimum

să se treacă treptat de la această mono industrializarea la activităţi alternative atât în alte

sectoare industriale cât şi agro –zootehnice, la un turism specific acestui spaţiu. Cunosc Munţii

Apuseni şi cred în superiorul lor potenţial turistic, am ideea aceasta şi cred că putea fi realizată în

două decenii, dacă satul român ar fi făcut contracte de parteneriat cu companii din Austria sau

Germania pentru modernizarea drumurilor şi şoselelor plus anexele moderne ale turismului,

Munţii Apuseni puteau deveni TIROL ROMÂNESC !

Să continuu ideea; dacă, în loc de politică miticească de pricopseală necinstită

guvernanţii României ar fi avut un pic de dragoste de ţară şi spirit gospodăresc, se puteau apuca

de un asemenea proiect în urmă cu ani şi ani de zile şi atunci roşienii aveau de lucru şi nu

trebuiau să fie strămutaţi, mai ales ca au acasă la ei cel mai mare muzeu al mineritului din

lume, ce trebuia doar amenajat şi prezentat lumii. Locuri de muncă şi venit pentru generaţii şi

generaţii. Blestem pe capul naţiunii să nu fie condusă de gospodari ci de guzgani !! Să-l aibă

preşedinte pe Băsescu Traian, care văzând culoarea apei ce se scurgea din mina părăsită nu a

putut face o altă sinapsă neuronală decât că seamănă cu coniacul !! Al doilea, şi eu, fiind

cetăţean român , mă opun proiectului RMGC pe care îl văd ca pe un monstru, că pe un balaur

din basmele noastre populare, care se năpusteşte asupra Munţilor Apuseni şi-al oamenilor săi. E

monstruos cum o companie străină ne înşeală, cum ne jefuieşte la noi în ţară, cum ne aruncă

de pe vetrele noastre milenare şi aducând utilaje gigantice vor transforma, în câţiva ani, patru

munţi frumoşi în rezidii otrăvitoare peste secole. E o neruşinare monstruoasă din partea lor dar în

acelaşi timp o laşitate din partea noastră că nu suntem mai mulţi, mai hotărâţi să ne opunem

acestui proiect străin şi monstruos.

28

CREDINŢĂ ÎN FORŢELE NOASTRE, ÎMPOTRIVIRE UNITĂ, REUŞITĂ

Cred în cei ce se opun cu argumente şi idei cinstite proiectului RMGC. Sunt foarte mulţi

cetăţeni români luminaţi, ce cred că putem reuşi prin noi înşine. Am urmărit în ultima vreme multe

informaţii, interviuri, mese rotunde, dezbateri publice pe această temă. Marea majoritate, de la

cetăţenii Roşiei Montane la academicieni, de la iubitorii Munţilor Apuseni la cercetători şi

specialişti, se opun categoric acestui proiect, care ne bagă pe gât câteva miliarde de dolari şi ne

desfiinţează identitatea, tradiţia, istoria şi ne lasă fără aur. Printre cei ce se opun cu argumente

competente am să mă opresc la cadrele didactice din Academia de Ştiinţe Economice care

au publicat un material intitulat 24 argumente contra proiectului RMGC, nici un argument

pentru. Este un material academic de 15 pagini, ce spulberă toată propaganda gabrielenilor din

Toronto . Este, după părerea mea, unul dintre cele mai clare, raţionale şi complete materiale

care spulberă proiectul RMGC ce se sprijină numai pe propagandă, aranjamente, comisioane.

Redau, telegrafic, demonstraţia raţională a cadrelor didactice contra RMGC: 1-

prezentarea şi performanţele companiei Gabriel Resources sunt slabe şi incompetente,

gabrielenii nu sunt specialişti în minerit ci doar nişte investitori, cu banii naivilor, în explorare şi

dezvoltare 2 – Gabriel Resources a obţinut licenţă de exploatare prin aranjamente subterane

nu prin licitaţie publică cum trebuia după lege 3 – după încheierea contractului şi obţinerea

licenţei, Gabriel Resources şi-a însuşit noi terenuri inclusiv în vatra comunei Roşia Montană, ce

este pe lista monumentelor istorice protejate. 4 – Gabriel Resources calcă în picioare Legea

Minelor care nu permite activităţi minere pe terenurile cu situri arheologice sau monumente

istorice, guvernul şi parlamentarii închid ochii 5 - Nu este în interesul ţării această mega

exploatarea rapidă a aurului, pentru că Banca Naţională are aur în lingouri peste valoarea

impusă de UE. 6 - Daca s-ar aproba proiectul RMGC, Gabriel Resources se va extinde si la

alte exploatări, ceea ce măreşte aria dezastrului mediului. 7 – utilajele gigantice, camioane de

150 de tone, şi substanţe toxice cu mari cantităţi de cianura sunt foarte dăunătoare comunităţii

şi mediului 8 – Gabriel Resources este incapabilă tehnic şi financiar să demareze şi să

realizeze un asemenea mega proiect, se bazează pe inginerii financiare de bursă şi hazarduri

29

favorabile pe parcurs. 9 - Gabriel Resources are experienţă limitată în exploatare, însă se

bazează pe succes prin propagandă şi jonglerii de bursă 10 - Neîncrederea în datele furnizate

în proiect, fiindcă variază de la un raport la altul, în funcţie de preţul aurului la bursă, în timpul

crizelor preţul aurului creşte întotdeauna 11 - vestigiile arheologice sunt mai preţioase decât

aurul rămas după optsprezece secole de exploatare 12 – Gabriel Resources nu a fost capabil

să facă exploatarea rentabilă anterior, între anii 2000 şi 2006, când capacitatea de exploatare era

de trei ori mai mică decât în noul proiect RMGC. 13 - neîncredere în angajamentele şi graficul

lui Gabriel Resources datorită abaterilor şi amânărilor din trecut 14 – Proiectul RMGC a fost

anulat definitiv de către Curtea Supremă, în 2008, pentru nerespectarea legii cu privire la

protejarea siturilor arheologice 15 – Proiectul RMGC este slab întocmit fără să ţină cont de

marile riscuri care le generează 16 – Relocarea sau strămutarea a circa 2000 de oameni ( 900

de familii) este un sacrilegiu 17 – RMGC nu va aduce un beneficiu regiunii, localnicilor ci

probleme de mediu pe termen lung, pentru că RMGC pleacă cu aurul, miliardele intră pe mâna

guvernaţilor de Bucureşti, cei din Munţii Apuseni rămân la fel de săraci 18 - Până acum Gabriel

Resources a făcut bani prin emiterea de acţiuni la bursă şi în numele aurului din Roşia Montană

unde a făcut investiţi foarte puţine dar multă propagandă. 19 – Atitudine nedreaptă, agresivă a

lui Gabriel Resources faţă de locuitori afectaţi de proiectul companiei 20 – Înstrăinarea cu atâta

nepăsare a bogaţilor naturale şi calamitatea adusă mediului sunt sacrilegii la adresa generaţiilor

viitoare 21 - Proiectul RMGC este opus unei dezvoltări durabile, el produce numai un dezastru

durabil 22 – Roşia Montană face parte din patrimoniul naţional ca zonă protejată datorită

monumentelor naturale, de asemenea se află şi pe lista monumentelor istorice, ceea ce conform

legilor şi reglementărilor interzice proiectul RMGC 23 - Conform PSA – Producţion Sharing

Agreement – care face recomandări în asemenea proiecte ce se încheie între stat şi investitor,

precizează că produsul finit ( aurul şi argintul în cazul de faţă) revine 80% statului şi 20%

investitorului ori la Roşia Montana e tocmai invers. 24 – comparând cu alte megaproiecte de

exploatarea a aurului din lume, vedem că prin contractul secret încheiat cu Gabriel Resources

cetăţenii români sunt grosolan manipulaţi şi înşelaţi de ambele părţi semnatare ale contractului.

Mi-am permis, pentru clarificarea realităţii, să reproduc telegrafic cele 24 de puncte de

vedere ale cadrelor didactice ale Academiei de Studii Economice pentru că sunt competente şi

conţin esenţa impactului dezastruos al proiectului RMGC.

30

Dacă am repetat, şi voi mai repeta, anumite puncte ce conţin opinii asemănătoare ale

unor academicieni, cercetători, oameni de cultură, ziarişti autonomi şi mai ales ale localnicilor

prin vocea lucidă, hotărâtă şi curajoasă a lui Eugen David , preşedintele Asociaţiei Alburnus

Maior vom ajunge la concluzia că avem, cu toţii, drepturi legitime şi raţionale să ne opunem

acestui proiect. Iar dacă ne vom uni şi vom fi mai activi vom reuşi să oprim acest proiect.

DIN NOU LA ROŞIA MONTANĂ

În zilele care au urmat după trecerea mea prin Roşia Montană am rămas aproape

complet ataşat de ea. Mă obseda insistenţa companiei Gabriel Resourses , care de 15 ani

urmăreşte, pândeşte şi atacă vicios Roşia Montană pentru a o răpune şi a devora-o, Mă obseda

comportamentul unei părţi din mass-media românească ce se prostituează la solicitarea

gabrielenilor şi ca foarte mulţi ce cunosc ce fel de guvernanţi avem văd cei treizeci de arginţi cu

care au trădat Roşia Montană, Munţii Apuseni ! Obsesiile acestea m-au împins la mai multă

informare, pentru a-mi consolida poziţia de voluntar în campania împotriva acestui proiect.

Mi s-a părut competente şi de reţinut afirmaţiile profesorului universitar Ioan Aurel Pop,

rectorul Universităţi Babeş – Bolyai şi membru al Academiei: În privinţa acestui proiect şi al

nocivităţii lui comunitatea ştiinţifică din România s-a pronunţat şi, după enumerarea celor

ce fac parte din comunitatea ştiinţifică şi se opun proiectului, continuă : implementarea

proiectului va duce la dispariţia în cvasi-totalitate a resurselor valoroase, a patrimoniului

cultural şi natural al sitului Roşia Montană, afectând ireparabil mediul. Aşa va fi. Am citit

multe dintre argumentele comunităţii ştiinţifice din România şi m-au convins prin demonstraţiile

lor ştiinţifice de consecinţele dezastruoase ale proiectului RMGC şi observ cum se izbesc nu atât

de limitarea intelectuală a guvernanţilor, cât mai ales de lipsa lor de caracter şi rapacitatea,

avându-l în frunte pe jucătorul Băsescu Traian. Despre ultimul dintre aceştia, şi la propriu şi la

figurat, istoricul Ioan Piso , directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi preşedintele

Fundaţiei Culturale Roşia Montană scrie: se vede cu ochiul liber că toate autorităţile

statului – de la ultimul miliţian de acolo şi până la Traian Băsescu – toţi se transformă în

activişti de propagandă şi în agenţi de sprijin ai mineritului după proiectul RMGC. Iar

domnul Băsescu este cel mai activ în acest sens. Profesorul universitar Ioan Piso este

31

recunoscut pentru două lucruri : întâi, este o somitate profesională şi didactică, al doilea fiind

foarte inteligent şi analitic devine neiertător, caustic cu proştii, răii, ticăloşii . Parcă faţă de proşti

e mai îngăduitor, nu şi în cazul Băsescu, care este şi ticălosul numărul unu din România. În

articolul din ziarul ’’Cotidianul’’ îi aminteşte prim- ticălosului cum, în 2009, înainte de-a fi reales, a

semnat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Conservarea Patrimoniului Naţional în care este

consemnată şi conservarea patrimoniului de la Roşia Montană şi se cere interzicerea mineritului

intensiv şi cu cianuri. Timpul a trecut de la acea semnătură şi profesorul adaugă: domnul

Băsescu se poartă de parcă ar avea puternice interese materiale (personale, desigur) în

proiectul minier de la Roşia Montană. Paranteza cu personale, desigur îi aparţine

semnatarului şi răzbunarea domnului Băsescu nu a întârziat, răzbunarea lui este recunoscută. În

cazul de faţă, piratul răzbunător s-a folosit de doctorul veterinar Kelemen Hunor, pe care la

aranjat pe funcţia de ministru al culturii româneşti, care l-a demis pe profesorul universitar Ioan

Piso din funcţia de director al muzeului şi la împins să-şi ia umbrela din cuier şi să plece la pensie

!! În ce hal de degradare intelectuală şi morală sunt parlamentarii români dacă au dat cultura

română pe mâinile unui veterinar, care este la fel de răzbunător precum căpitanul piraţilor. În

paranteză, telegrafic, explicaţia: Kelemen Hunor are o consilieră personală, pe numele ei bun

Csilla Heghedus, care i s-a plâns veterinarului cu lacrimi anti-româneşti că ardeleanul român,

Piso, nu l-a ascultat , ba chiar l-a supărat rău pe tăticul ei de la Cluj, proiectantul Szabo Balint !!

Atât i-a fost românului ardelean !! Să nu uit: ministrul veterinar lucrează din greu să încropească,

cu ajutorul piratului, ţinutul autonom semisecuiesc –semiunguresc şi dacă va reuşi, şi eu nu văd

nici o piedica în faţa paşilor mărunţi, căpitanul pirat va fi pus de preşedinte onorific pe viaţă !!

Dar ziaristul Mihai Tatulici îi întrece pe amândoi, şi pe veterinar şi pe prim-piratul, încă

de pe vremea când a lansat ruşinea de a fi român, imediat după Decembrie 1989. Până atunci

fusese un aplaudac, în picioare, al epocii de aur şi flaşnetar, pe la toate colţurile, al partidului unic

şi al conducătorului mărit, acum a ajuns să se prostitueze şi cu gabrielenii care l-au plătit gras,

trimiţându-l în Noua Zeelandă să vadă cum funcţionează o mină. De atunci, nefericitul rebut

intelectual a devenit flaşnetarul gabrielenilor la Realitatea TV. A fost trimis, tot pe banii lor, la

Roşia Montană ca să-l atragă într-o cursă printr-un interviu pe profesorul universitar Ioan Piso,

ce se afla acolo. Profesorul s-a dus de bună credinţă, în ideea unui dialog pe baze de

argumente. Dar rebutul intelectual Mihai Tatulici i-a pregătit argumentarea printr-un grup contra

care l-au huiduit, insultat şi agresat pe profesor în public. Profesorul a părăsit emisiunea, fiindu-i

32

milă de unii şi greaţă de alţii. Mihai Tatulici a jubilat că i-a ieşit emisiunea, că a îndeplinit, cu

succes, sarcina de manipulare a companiei care, desigur, îl va trimite să mai vadă şi alte mine.

Oricâte mine ar vedea, veşnicul prostituat Tatulici nu va observa, că nu are cu ce, marea

diferenţă dintre minele operate de Gold Corporaţion din alte părţi, amplasate fie prin deşerturi

fie prin munţi pustii, faţă de Roşia Montană, care se află într-o zonă dens populată, cu o istorie

de două mii de ani marcată acolo. Toţi trepăduşii gabrielenilor, printre care şi această ruşine a

mass-media româneşti, nu văd decât ce li se spune să vadă.

Multe am aflat, documentându-mă şi discutându-le la Aletheia până ce, într-o după

masă, aşa dintr-o discuţie cu scriitorul Virgil Raţiu ne-am urcat în Golfuleţ şi am plecat la Roşia

Montană, care este la o aruncătură de băţ de noi, de numai 275 kilometri. Până la Cluj şoseaua

este foarte bună ( făcută de o companie germană) şi să ajungem la Alba Iulia nu mai trebuie să

trecem prin traficul Clujului ci printr-o nouă centură ocolitoare, trecem direct spre Turda şi

scurtăm aruncătura de băţ. Centura, o veche şi bună idee, trece la câteva sute de metri si pe

lângă marea groapa de gunoaie a Clujului, la marginea căreia a apărut, de necrezut şi

nemaivăzut în România socialistă, un micro-cartier nou-nouţ fabricat din materiale uşoare

achiziţionate din groapa de gunoi, în care locuiesc cetăţeni români, fără diferenţe de etnie, religie,

sex sau vârstă, deci democrată, europeană sută la sută, ce muncesc şi trăiesc din marea groapa

de gunoi a Clujului !! Am văzut şi un reportaj, prim plan, foarte bine făcut care m-a şocat. De

necrezut ce diversă a devenit societatea clujeană de la dealurile pline de vile la acest modern

bidonville de invidiat în toată Uniunea Europeană ! De fapt este numai un eşantion al noii

societăţi româneşti care a ajuns din urmă capitalismul cu toate câte le are el !!

Doamne fă-mi o favoare mică, învie-l pe Ceauşescu şi trimite-l într-o istorică vizită de

lucru aici ! Motorul Golfuleţului s-a oprit şi am auzit o voce: Nu vrea să vă mai vadă, nu aţi fost

mulţumiţi când v-a dat locuri de muncă şi apartamente la toţi, atâta pricepere i s-a dat, nu ştiam

că va ajunge preşedintele vostru ! Acum, lăsaţi-l în pace, s-a apucat şi aici de construcţia

socialismului. Să meargă Băsescu şi scutierul lui, Boc, să-i asigure că dacă aprobă proiectul

Gold Corporation, ăia or să le creeze şi lor locuri de muncă !!

Motorul Golfuleţului s-a pornit din nou şi noi ne-am dus mai departe, dezgustaţi şi

întristaţi, discutând de ce poţi vedea şi auzi la noi în ţară. De la Alba Iulia am luat-o spre Munţii

Apuseni pe Valea Ampoiului pe un drum mai mult decât mizerabil. Vai de telescoapele

Golfuleţului şi de cururile noastre ! Am oprit la Zlatna să ne cumpărăm de-ale gurii, că ne

33

pierduserăm pofta de mâncare după ce trecurăm pe lângă groapa de gunoi a Clujului , pe buza

căreia se înălţa micro-cartierul liberilor scormonitori în gunoaie. Magazinul era plin şi de alimente

şi de oameni, aveam aici şi o datorie la o doamnă vânzătoare, de la trecerea precedentă.

Intrasem să-mi cumpăr ceva de mâncare, că io, ca ţăranul ardelean mănânc numai din traistă,

dar nu mai aveau pâine. Doamna vânzătoare aflând ca sunt un drumeţ pe aici şi cum peste tot

se închidea mi-a tăiat din pâine ei patru felii şi mi le-a dat .

Doamne, de ce ai făcut poporul asta atât de omenos şi i-ai dat asemenea conducători

ticăloşi şi trădători să-l distrugă, împreună cu străinii ţării ?!? Nu mi-a răspuns, o fi fost la cină.

Sau poate s-a plictisit de sâcâielile mele. ’’Da de unde, nu te mai ia în seamă’’ Tac şi-mi văd

de drumul cu gropi şi câini comunitari costelivi şi cu capul aplecat, dar care, odată cu

deschiderea mineritului sub victoriosul steag a lui Gabriel Resources vor umbla mândri cu

covrigi în coadă. Unii dintre noi, românii semănăm leit cu aceşti câini.

După Zlatna, spre Abrud, drumul devine absolut pitoresc în apus de soare şi urcând

într-un pas montan îmi dă impresia că intru în sufletul naturii mamă, mă simt bine în natura Ţării

Moţilor. Ce ruşine că nu o cunoaştem cu toţii, că nu o îngrijim şi preţuim cum s-ar cuveni. Şi fără

să vreau gândurile mă poartă în Olanda, unde oamenii ţării de o mie de ani ridică diguri solide

împotriva unei mări mai înalte, ameninţătoare transformând nişte terenuri mlăştinoase în ţară

frumoasă, grădina de flori a lumii prin ei înşişi. Iar noi cu atâta frumuseţe şi bogăţie nu suntem

în stare nici de nişte drumuri ca lumea, nu mai suntem în stare nici să ne exploatăm aurul nostru.

Suntem încă aici, o parte, suntem genetic foarte bine înzestraţi, majoritatea, dar am ajuns ultimii

din Europa în privinţa griji şi randamentului faţă de ţară. După ce trecem pasul, coborând,

începem să ne uităm după o pensiune unde să înnoptăm, nu prea sunt.

Ce turişti să vină pe drumuri rele ca ăsta ?

Se mai găsesc, uită-te la noi !! Şi într-adevăr, nu după mult timp ne-a ieşit la marginea

drumului Pensiunea ’’Detunata’’. Excepţional de frumos amenajată, modernă, confortabilă, foarte

curată, deci se poate. Şi nu eram singurii, erau şi nişte nemţi veniţi pe motociclete, ce stăteau pe

terasă la bere Ursus . Noi ne-am dus în gradină într-un chioşc frumos amenajat unde ne-am

scos merindele şi glajele din traistă şi ne-am apucat de mâncat şi povestit câte în stelele de

deasupra noastră, că lună nu era seara noastră din Munţilor Apuseni. Virgil m-a ascultat,

ironizându-mă din când în când, cum plăsmuiesc io Tirolul Românesc aici în Munţii

34

Apuseni, prin noi înşine. Şi când am terminat glajele, târziu după miezul nopţii, ne-am luat

vorbele şi visele cu noi şi ne-am dus la culcare.

Paragina din centrul istoric al Abrudului l-a stânjenit rău pe Virgil, îndeosebi starea de

degradare a Bisericii Unitariene şi a casei monument istoric unde au fost trădaţi şi deţinuţi

conducători moţilor la Răscoala din 1784. Până la Roşia Montană mai erau puţini kilometri,

ultimii în pantă, printre nişte clădiri una mai dărăpănată ca alta, dar lăsau de înţeles trecutul lor

frumos al bunăstării de atunci ce acum s-a transformat în monumentalitate neglijată. Piaţa veche

din centrul istoric, deprimantă şi bandajată de gabrieleni era aproape pustie, cu cutia Poştei

Romane , roşie şi prăfuită, căzută pe o rână de pe suportul ei metalic, aşteptând şi ea să se dea

drumul la minerit în speranţa ca atunci vin ’’investitori canadieni’’ şi o aşează şi pe ea, înapoi pe

suportul ei. Să aştepte sănătoasă. Am revăzut cu interes muzeul aurului şi apoi am traversat

piaţa la centrul Gabriel Resourses unde am fost invitaţi politicos de o altă doamnă să-i ascultăm

explicaţiile binefacerilor aduse de proiectului RMGC, ceea ce am şi făcut cu luare aminte, dar în

momentul când doamna a văzut reportofonul în mâna lui Virgil, i-a spus să-l închidă. Virgil i-a

arătat legitimaţia de ziarist, degeaba. Din acel moment politeţea doamnei s-a întrerupt , precum

curentul electric în epoca de aur. Am mai rămas câteva minute într-o conversaţie lâncezită şi

apoi am plecat cu pliantele sub braţ.

Am coborât la fosta administraţie a minei, Societatea Roşiamin, unde, împreună cu un

grup venit din Ungaria am coborât în istoria de acum optsprezece secole, în galeriile săpate de

minerii şi sclavii romani. Am coborât 150 de trepte şi fiorii reci ai istoriei trecute, atât de bine

povestită de ghid, inginerul minier Valentin Rus, ne-a însoţit în cei câţiva kilometri de galerii

trapezoidale, electrificate acum dar pe vremea aceia luminate doar de nişte opaiţe slabe ce

aveau nişe speciale în pereţii minei. Grupul din Ungaria era unul feminin ce avea două

translatoare din Cluj şi m-a impresionat prin seriozitatea cu care ascultau şi prin întrebările

puse. Erau inteligente şi rafinate în acelaşi timp.

După vizitarea galeriilor am urcat la suprafaţă şi am vizitat muzeul în aer liber cu vestigii

romane şi maşini unelte folosite în mină din evul mediu până în epoca modernă, apoi am vizitat

muzeul interior încărcat de fotografii, planşe şi minereuri aurifere. Aici, inginerul miner a

continuat cu interesante explicaţi şi răspunsuri la întrebări din partea grupului unguresc foarte

interesate, ţintite, se vedea că au multe noţiuni şi informaţii despre situaţia de la Roşia Montană.

Am observat cum inginerul miner a ocolit cu pricepere întrebările despre proiectul RMGC,

35

rămânând la suprafaţă şi trecând cu şiretenie subtilă la istoria şi monumentelor romane de la

Roşia Montana, în care s-a dovedit un adevărat expert. Noi am fost politicoşi, am lăsat

vizitatoarele să-şi epuizeze întrebările, după care au mulţumit şi au plecat. Atunci, l-am încolţit

noi cu întrebări, la care ne-a răspuns calm, politicos tot la suprafaţă, folosindu-se de ‚’’ nu ştiu’’,

‚’’nu cunosc’’ şi chiar de no comment !

Zâmbind, Virgil la întrebat cum se face de ştiţi aşa de bine ce a fost aici, acum aproape

două mii de ani şi nu ştiţi ce se întâmplă astăzi în Roşia Montană ? Domnul inginer miner,

Valentin Rus ne-a privit pătrunzător un moment şi zâmbind blând a spus: Ştiu ce se întâmplă,

pentru că este la vederea oamenilor cu vedere, dar eu nu vreau să fiu avocatul unei părţi.

Adevărul trebuie înţeles şi judecat la lumină, nu ascuns în galeriile propagandelor avocăţeşti !

Pentru mine, miner fiind, susţin că se mai poate mineri aici, pentru încă multe generaţii, dar să

minerim aşa puţin şi pe îndelete ca înainte. Cred însă că trebuie să mai facem şi altceva aici în

Munţii Apuseni pentru bunăstarea îndelungată a moţilor ! Şi din nou, ca inginer miner care m-am

ocupat de istoria mineritului, spun că Roşia Montană, înainte de toate, trebuie să devină în ochii

lumii ceea este de fapt : Cel mai mare muzeu autentic al mineritului aurului şi argintului din

lume, pentru că însumează 150 de kilometri de galerii, în toate formele de la începuturile

făcute de daci şi romani trecând continuu prin toate epocile societăţi până astăzi..

Muzeu al douăzeci de secole prin el însuşi este o mină de aur continuă pentru

generaţii şi generaţii de localnici dar şi pentru vizitatorii din întreaga lume. Nemţii şi

austrecii au făcut din asemenea mine muzee, sunt mult mai mici decât Roşia Montană,

dar comunităţile din jurul lor au prosperat prin acest turismul miner. Să mai adaug şi

vestigiile romane, şi clădirile istorice care se află în frumosul peisaj al Roşei Montană şi

vă asigur că va fi cel mai mare şi mai interesant muzeu de acest gen din lume …

Corneliu Florea Iulie 2012 Winnipeg – Canada

E. Mail : dumitrupadeanu-cf@shaw.ca

36