Immanuel Kant

Immanuel Kant (22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804), filozof german,

unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.

Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influenţă asupra

dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling şi Hegel şi-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moştenirea lui Kant. Cei mai mulţi scriitori şi artişti din vremea lui au fost influenţaţi de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înţelese fără referinţa la concepţiile filozofice ale lui Kant.

Fichte

Schelling Hegel Goethe Schiller Kleist

Idei si consacrare

Aşa cum o va spune în Prolegomene, a fost deşteptat din „somnul dogmatic” de lectura empiristului Hume. Va analiza operele lui Newton, Hume şi mai ales Rousseau, care, după propriile-i cuvinte, îl aduc pe „drumul drept” şi îi provoacă o „revoluţie în reflecţie”.

Newton

Hume

Rousseau

Kant crezuse până atunci că sursele cunoaşterii nu se află în experienţă ci în spirit, în raţiune. Aceasta era teoria intelectualistă sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotrivă, toate cunoştinţele noastre sunt ivite din experienţă. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinită pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta în încercarea unei sinteze a amândurora, în a arăta că experienţa şi judecata permit deopotrivă cunoaşterea. Aşa cum va scrie mai târziu, intuiţia fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiţie este vid. Ceea ce caută Kant e înainte de toate un fundament pentru uzul raţiunii, ceea ce implică recunoaşterea limitelor puterii ei.

intuiţia fără concept e oarbă iar conceptul fără

intuiţie este vid

experienţa şi judecata permit deopotrivă cunoaşterea

Acestea vor fi temele celei dintâi mari opere kantiene (scrisă în patru luni):

Critica raţiunii pure, a cărei primă ediţie datează din 1781. Kant are 57 de ani. Este deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevărata sa operă abia începe.Raţiunea nu poate cunoaşte totul. Ea este deci limitată în domeniul cunoaşterii. În schimb, are o valoare în domeniul practic, aşadar moral.

Criticii raţiunii practice, publicată în 1787.Rămân prin urmare de reconciliat sferele naturii, în care condiţiile de posibilitate ale cunoaşterii au fost determinate în Critica raţiunii pure, şi ale libertăţii, al cărei fundament a fost stabilit în Critica raţiunii practice.

Criticii puterii de judecare care a apărut în 1790 şi marchează desăvârşirea esenţialului filozofiei kantiene.

În 1780 devine membru în Senatul universităţii, iar în 1787 membru al Academiei de ştiinţe din Berlin. În semestrul de vară din 1786, este numit pentru prima oară rector, titlu conferit de Frederic II. Kant va rămâne profesor până în 1797. De la 7 la 10 dimineaţa cursurile de filozofie alternează cu antropologia, geografia fizică şi uneori fizica şi matematicile. Nu-şi citea cursurile ci vorbea liber, deşi urma întotdeauna un manual de bază pentru a satisface prescripţiile academice prusiene. În 1794, guvernul prusac îi interzice să se ocupe de materiile religioase în cursurile şi publicaţiile sale, lucru pe care Kant îl acceptă.

Frederic II al Prusiei

Teoria cunoaşterii

Una din lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaştere. Kant încearcă să integreze într-o concepţie unitară cele două poziţii contrare ale teoriei cunoaşterii din vremea sa, pe de o parte raţionalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke şi David Hume.

Descartes

J. Locke

În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică şi cea sintetică. În cazul judecăţii analitice, adevărul derivă din analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepţie senzorială. În situaţia în care o analiză raţională nu este suficientă pentru a extrage adevărul şi este nevoie de o observaţie senzorială sau experiment, atunci avem deaface cu o judecată sintetică. Toate cunoştinţele valabile la un moment dat derivate din experienţă au prin urmare un caracter sintetic. În continuare, Kant împarte judecăţile în empirice sau a posteriori şi judecăţi a priori. Judecăţile empirice sunt în întregime dependente de percepţia senzorială, de ex.: afirmaţia: "acest măr este roşu". Dimpotrivă, judecăţile a priori posedă principial o valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe observaţie senzorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o afirmaţie apriorică.

A posteriori

A priori

Kant susţine că, noţiunile de Timp, Spaţiu şi Cauzalitate, care fundamentează legile ce guvernează relaţiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natură, dimpotrivă, ca pure forme apriorice, stau la baza capacităţii de cunoaştere a subiectului, fiind astfel transferate realităţii obiective. Spaţiul, timpul şi cauzalitatea sunt prin urmare forme care funcţionează în procesul de percepţie ca şabloane, cu scopul de a ordona şi structura toate impresiile senzoriale. "Lucrul în sine" (das Ding an sich), adică aşa cum este în realitate, nu poate fi cunoscut, pentru că subiectul intră doar în posesia impresiei asupra lucrului, a "fenomenului", a apariţiei sensoriale a "lucrului în sine",care singură poate fi percepută, spre deosebire de ceea ce Kant denumeşte numen, care se sustrage capacităţii de cunoaştere. Această cercetare critică a condiţiilor percepţiei şi cunoaşterii este denumită de Kant "filozofie transcendentală", filozofie care investighează premizele şi limitele necesare la care este supus omul.

Timp, Spaţiu şi Cauzalitate

Filosofia Transcedentală investighează premisele și limitele necesare la care este supus omul.

Citate reprezentative:

- Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este conştiinţa.

- Fericirea e un ideal al imaginaţiei iar nu al raţiunii.

- Omul a fost făcut dintr-un lemn aşa de noduros, încât e lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut drept.

- O propoziţie incorectă e neapărat falsă, dar o propoziţie corectă nu e neapărat adevărată.

- Conceptele fără materie sunt vide. - Nu se poate învăţa filozofia, se poate doar

învăţa să filozofezi. - Principiul finalităţii nu e constitutiv ci regulator.

Sfârșit

Bibliografie:

Manual de Filosofie, clasa a XII-a Wikipedia.org Referate.k5.ro Google.images.com

Proiect realizat de elevul ECHIM Simion-Florin

Data: 5. MAI. 2014