Practica Proiect Final

31
2 AEM Amplasată în partea de vest a României, la Timişoara, fabrica AEM a fost fondată în anul 1970 ca producător naţional de aparate electrice de măsurare. De la momentul fondării şi până în ziua de azi, AEM este recunoscută atât pe tot teritoriul României cât şi peste graniţe ca un producator de aparate de măsurare de talie globală. În prezent AEM este o companie cu capital integral privat, lider naţional în producţia unei game ample de aparate de măsurare atat pentru uz industrial cât şi pentru uz privat. AEM oferă produse de ultimă generaţie pentru măsurarea energiei electrice, a gazului, a energiei termice şi a apei, corpuri pentru iluminatul stradal, echipamente pentru informarea traficului rutier şi sisteme de afişaj electronic precum şi servicii aferente acestora. Toate produsele sunt realizate conform normelor şi standardelor naţionale şi europene. Produsele sunt proiectate şi dezvoltate în propriul department de cercetare - dezvoltare al companiei. AEM a investit în modernizarea şi tehnologizarea proceselor peste 43 de milioane de euro. Cea mai mare parte a acestei investiţii a fost realizată cu scopul de a retehnologiza procesele de producţie precum şi infrastructura. Nivelul de integrare al procesului de fabricaţie este în acest moment de 100%. Procesele de execuţie repere materiale plastice şi bachelită, turnare materiale neferoase, aşchiere, execuţie părti metalice se realizează cu roboţi moderni, proiectaţi special pentru nevoile AEM. Subansamblele metalice sunt galvanizate electrochimic cu ajutorul unei instalaţii automatizate de un înalt nivel tehnic. O investiţie semnificativă s-a concretizat într-o instalaţie de tratare a apelor uzate provenite din atelierul de acoperiri galvanice, la cel mai înalt standard tehnologic. Vopsirea în câmp electrostatic este cea care definitivează procesul de asigurare a protecţiei subansamblelor metalice. Contoarele pentru măsurarea consumului de electricitate, proiectate de departamentul cercetare-dezvoltare din cadrul companiei AEM pot satisface o paletă largă de aplicaţii variind de la funcţionalitatea simplă de contorizare până la aplicaţii complexe ce presupun cunoştinte şi experienţă îndelungată în domeniu. Testarea finală a produselor este realizată pe instalaţii de verificare metrologică. Personalul responsabil cu verificarea este autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală

description

practica

Transcript of Practica Proiect Final

Page 1: Practica Proiect Final

2

AEM Amplasată în partea de vest a României, la Timişoara, fabrica AEM a fost fondată în anul

1970 ca producător naţional de aparate electrice de măsurare. De la momentul fondării şi până în

ziua de azi, AEM este recunoscută atât pe tot teritoriul României cât şi peste graniţe ca un

producator de aparate de măsurare de talie globală. În prezent AEM este o companie cu capital

integral privat, lider naţional în producţia unei game ample de aparate de măsurare atat pentru uz

industrial cât şi pentru uz privat.

AEM oferă produse de ultimă generaţie pentru măsurarea energiei electrice, a gazului, a

energiei termice şi a apei, corpuri pentru iluminatul stradal, echipamente pentru informarea

traficului rutier şi sisteme de afişaj electronic precum şi servicii aferente acestora. Toate

produsele sunt realizate conform normelor şi standardelor naţionale şi europene. Produsele sunt

proiectate şi dezvoltate în propriul department de cercetare - dezvoltare al companiei.

AEM a investit în modernizarea şi tehnologizarea proceselor peste 43 de milioane de

euro. Cea mai mare parte a acestei investiţii a fost realizată cu scopul de a retehnologiza

procesele de producţie precum şi infrastructura. Nivelul de integrare al procesului de fabricaţie

este în acest moment de 100%.

Procesele de execuţie repere materiale plastice şi bachelită, turnare materiale neferoase,

aşchiere, execuţie părti metalice se realizează cu roboţi moderni, proiectaţi special pentru nevoile

AEM. Subansamblele metalice sunt galvanizate electrochimic cu ajutorul unei instalaţii

automatizate de un înalt nivel tehnic. O investiţie semnificativă s-a concretizat într-o instalaţie de

tratare a apelor uzate provenite din atelierul de acoperiri galvanice, la cel mai înalt standard

tehnologic. Vopsirea în câmp electrostatic este cea care definitivează procesul de asigurare a

protecţiei subansamblelor metalice.

Contoarele pentru măsurarea consumului de electricitate, proiectate de departamentul

cercetare-dezvoltare din cadrul companiei AEM pot satisface o paletă largă de aplicaţii variind

de la funcţionalitatea simplă de contorizare până la aplicaţii complexe ce presupun cunoştinte şi

experienţă îndelungată în domeniu.

Testarea finală a produselor este realizată pe instalaţii de verificare metrologică.

Personalul responsabil cu verificarea este autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală

Page 2: Practica Proiect Final

3

şi are drept cuvânt de ordine exigenţa fără compromisuri. Instalaţiile de testare sunt automatizate,

procesul de achiziţie de date este realizat integral de computer pentru a putea controla procesul

până la cel mai mic detaliu şi pentru a reduce riscul apariţiei erorilor umane la minim.

AEM proiectează şi produce o gamă amplă de echipament pentru iluminat ambiental public şi

arhitectural. Produsele din această categorie pot fi observate peste tot în spaţiile publice: pe

stradă, pe stadioane, în săli de concerte sau parcuri dar şi în zone private: curţi şi grădini.

În prezent AEM exportă contoare de energie electrică de inducţie şi electronice, staţii de

etalonat contoare electrice, sisteme AMR pentru contoare electrice, contoare de gaz şi sisteme

AMR pentru contoarele de gaz, contoare de apă şi staţii de etalonat contoare de apă în întreaga

lume: Albania, Arabia Saudita, EAU, Austria, Bulgaria, Cehia, Columbia, Ecuador, Egipt,

Filipine, Ghana, Germania, Iran, Italia, India, Kuweit, Kazakhstan, Liban, Malaezia, Moldova,

Nepal, Nigeria, Oman, Pakistan, Polonia, Qatar, Rusia, Serbia, Siria, Sri Lanka, Suedia, Tunisia,

Togo, Turcia şi Ungaria.

AZUR

1844 – Anul înfiinţării companiei ca manufactură de lumânări şi săpun sub denumirea : Fabricele

Unite de Ulei şi Săpun SA

1923 – Eugen Farber înfiinţează Fabrica Unită de Lacuri şi Vopsele moment ce marchează

începutul producţiei de vopsele

1942 – Începe producţia de răşni sintetice

1948 – Fabrica este naţionalizată intrând în proprietatea statului

1967 – Se dă în folosinţă secţia Nitro, ca urmare a dezvoltării producţiei de mobilă din România

1980 – Se inaugurează noua platformă de producţie din Calea Buziaşului, ce asigură capacităţi

sporite de producţie şi spaţii noi de depozitare

Page 3: Practica Proiect Final

4

1988 – Azur îşi începe activitatea pe o noua piaţă SMC-PAFS, astfel se dezvoltă un nou

Business Unit dedicat pentru produse destinate exportului

1999 – Compania este privatizată; ICC Industries Inc., New York, proprietate a lui Dr. John

Farber, fiul lui Eugen Farber, cumpăra pachetul majoritar de acţiuni. Fabrica revine astfel, după

50 de ani, în proprietatea familiei Farber.

2003 – Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii certifică sistemul de management al

calităţii conform standardului ISO 9001 şi sistemul de management al mediului conform ISO

14001

2008 – Azur şi-a împărţit afacerea pe 2 divizii: Divizia Vopsele, Răşini şi Divizia Compozite

2009 – Se implementează sistemul de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale OHSAS

18001 care a fost certificat de către SRAC

2009 - Azur inaugurează o nouă linie tehnologică automată pentru produse pe bază de apă

2012 – Ee implementează standardul ISO 22000 pentru sistemul de management al siguranţei

alimentului în cadrul instalaţiei “Frutarom”, certificat de către SRAC.

Oferă soluţii generale şi adaptate, materiale şi produse pentru soluţii arhitecturale generale şi

adaptate, care îmbunătăţesc aspectul, durabilitate, eficienţa energetică şi siguranţa infrastructurii

pe care sunt folosite. De asemenea oferă materii prime, produse, servicii care protejează şi

măresc durata de viaţă şi durabilitatea echipamentelor, produselor şi clădirilor.

Caută să creeze o creştere şi valori sustenabile prin angajamentul lor faţă de:

Angajaţi cărora le oferă un loc de muncă sigur şi competitiv

Furnizori şi clienţi menţinând o relaţie de încredere pe termen lung, reciproc avantajoasă

Comunitate prin respectarea legislaţiei şi protejând mediul

Acţionări prin obţinerea unui profit bazat pe o creştere prudentă şi sustenabilă şi

conducând afacerea într-un mod etic şi echitabil

Page 4: Practica Proiect Final

5

Afacerea companiei AZUR este determinată de necesităţile pieţii şi oportunităţile de dezvoltare

identificate ca urmare a apariţiei de necesităţi noi.

AZUR şi-a împărţit afacerea, la începutul anului 2008, în 2 divizii:

1. Divizia Vopsele şi Răşini

2. Divizia Compozite

Divizia de Vopsele şi Răşini are ca activitate de bază fabricarea de răşini, lacuri şi vopsele,

obţinându-se următoarele produse:

produse decorative pentru lemn şi metal pe bază de solvenţi

lacuri decorative pentru lemn şi parchet, mic mobilier

produse decorative ce se nuanţează în sistem computerizat

produse profesionale decorative pentru construcţii

lacuri pe bază de apă pentru producatorii de mobilă

produse dedicate acoperirilor industriale

răşini

Divizia Compozite şi-a început activitatea in 1988 cand s-a dat în folosinţă secţia de

fabricare a SMC – material de presare la cald fabricat din răşină poliesterica nesaturată, armat cu

fibră de sticlă şi secţia de presare. Sectia SMC dispune de o linie nouă din anul 2002 cu o

capacitate de 8,000 tone/an.Calităţile de SMC fabricate sunt funcţie de cerinţele clienţilor şi

destinaţia produsului finit, material electro, ignifug , etc. Calitatea materialului fabricat este

garantată de experienţa oamneilor din producţie, de linia automată şi calitatea superioară a

materiilor prime utilizate.

Sectia PAFS presare este organizată pe ateliere:

Presare - dispune de prese hidraulice de la 100 tone forta la 2000 tone forta. Poate

satisface cerinţele clienţilor la o diversitate mare de dimensiuni ale reperelor.

Se produc: dulapuri electrice, plăci decorative de faţadă; repere pentru rigolele stadioanelor

olimpice.

Montajul reperelor presate în dulapuri electrice livrate direct clienţilor finali. Utilizează

peste 150 tipuri de anexe în activitatea de montaj.

Page 5: Practica Proiect Final

6

Vopsirea suprafeţelor reperelor, la solicitarea clienţilor, pentru o rezistenţă la UV

ridicată. Vopsirea dungilor la plăcile decorative de faţada. Atelierul de vopsitorie este dotat cu 2

maşini automate de vopsire, Charvo şi Walter, de robot automat de trasare a dungilor.

Leman

Leman este o firmă franceză, un bussines de familie aparută în 1971 în Franţa, fondată în

anul 2005 în România. În comerţ sunt 4 flancuri în Timişoara, Tunisia, China, Franţa. Sunt în jur

de 700 persoane. Ca activitate, au partea de ştanţare, injecţie mase plastice şi asamblare. Cifra de

afaceri este de 30 milioane euro/an, iar în România de 10 milioane euro/an. Are un procentaj la

export de 90%.Domeniul de activitate 70% locomotive, 30% domeniul electric.

Produse pentru automobile: Cenectori, claxoane, contacte, alte produse ştanţate, injectate

şi suprainjectate, asamblate

Alte produse fabricate: Componente pentru industria electrică, pentru echipamente

sportive şi componente pentru electrocasnice

Domenii tehnologice de bază: Injecţie, suprainjecţie, ştanţare, ambutisare şi asamblare.

Constructii

Este o sală polivalentă cu 2550 locuri. Este o clădire alcătuită din 3 corpuri: corpul A,

corpurile B1 şi B2 care sunt identice şi corpul C. Ca destinaţie: corpul A are rol de vestiare,

grupuri sanitare, birouri, etc.; corpurile B1,B2 au rol de magazii, spaţii de ventilaţie, la parter

avem accesul pentru tribune; corpul C, la demisol are un bar unde spectatorii pot servii ce

doresc, iar la parter se găseşte tribuna. Ca structură corpul A este la fel ca şi corpul C, adică au

fundaţii izolate, iar corpurile B1 şi B2 au fundaţii continue. Structura este de beton. La nivelul

Page 6: Practica Proiect Final

7

demisolului pereţii sunt din beton , iar la nivelul parterului, zidărie de BCA. Structura metalică

este alcătuită din arce de metal 8 la număr. Se găsesc rigle longitudinale pe deschiderea axelor.

Învelitoarea este alcătuită din 2 rânduri de table. Se găsesc luminatoare pentru iluminatul natural

al sălii. Sunt tribune pe cele 4 laturi a sălii.

Modul în care se finisează construcţia: betonul este inestetic, are denivelări, avem

conducte, ţevi, canalizare, care apar pe sub tavan, cabluri electrice, etc. care trebuiesc acoperite.

Atunci se realizează tavanele false, plăci care se aşează pe structura de susţinere. Pereţii de la

nivelul nostru sunt din beton, inestetic, care se tencuiesc, se aplică o pastă care se numeşte glet,

peste care se aplică zugrăveala în diverse culori. Ca să dea o suprafaţă plăcută la vedere. Gresia

se aplica pe placa de beton. Condiţie importantă: să nu avem colţuri ridicate. Faianţa să fie bine

pusă, să nu ne zgâriem la mană daca o atingem. Ferestrele colorate, aranjate să dea un anumit

aspect. Avem luminatoare: lumina naturală este mai bună decât cea artificială. Avem 2 variante:

luminatoare finisate şi brute. Nu trebuie să găsim denivelări, adâncituri, burţi.

Modul de realizare a unei structuri de rezistenţă: avem montarea cofrajelor (trebuie

susţinute cu popi extensibili), în interiorul cofrajelor se montează armăturile. Scopul armăturilor

este de a face betonul să reziste la toate solicitările la care este supus. Îmbinarea arcelor:

(5tronsoane) fiecare tronson se bagă unul în celălalt, se rigidizează, dupa care tot ansamblul vine

montat in găuri dintr-o parte în alta, ca un arc. Se lucrează cu panză să nu fie zgariat metalul.

Mai găsim şi rezervoare (aici intram în partea de utilităţi şi partea de instalaţie) sunt

rezervoare pentru apă fluvială, pentru a ţine apa necesară în caz de incendii, avem canalizarea,

conducte prin care se scurg ape şi alte utilităţi necesare unei bune funcţionării a sălii.

Page 7: Practica Proiect Final

8

World MediaTrans

Capitolul 1. ANALIZA SI MODELAREA SISTEMULUI

INFORMATIONAL EXISTENT LA S.C. WORLD MEDIATRANS S.R.L.

1.1. PREZENTAREA GENERALA A S.C. WORLD MEDIATRANS S.R.L.

S.C. WORLD MEDIATRANS S.R.L., infiintata in anul 1997, prin ordinal judecatoresc

numarul 5121 /26.05.1997, este o societate cu raspundere limitata, care are ca obiect principal de

activitate “SERVICII INTEGRATE DE TRANSPORT SI LOGISTICA”.

Societatea este inscrisa la Oficiul Registrului Comertului din Timis, sub numarul J 35

/624 / 29.05.1997, codul fiscal / codul unic de inregistrare ( CUI) este RO 9480727. Sediul legal

este in TIMISOARA, Str. JEAN MONET, Nr. 7, Jud. TIMIS. S.C. WORLD MEDIATRANS

S.R.L. a fost infiintata in anul 1997 de catre cei doi actionari: Lungu Badea Gabriel Petre si Ursu

Dan, avand capital privat si un numar de 105 angajati.

Compania si-a inceput activitatea ca si agent exclusiv al companiei de curierat expres

UPS, reprezentand aceasta companie in partea de vest a Romaniei in relatia comerciala cu

clientii din zona, asigurand in acelasi timp si suportul operational. Aceasta opereaza in prezent in

16 centre economice importante din tara: Timisoara, Arad, Deva, Oradea, Cluj-Napoca, Satu-

Mare, Baia-Mare, Zalau, Bistrita, Alba-Iulia, Sibiu, Targu-Mures, Resita, Drobeta Turnu-

Severin, Iasi si Bucuresti. De asemenea, opereaza in incinta a 6 Aeroporturi Internationale din

Romania: Timisoara, Arad, Cluj, Bucuresti, Sibiu si Iasi.

In prezent, serviciile companiei sunt structurate astfel:

Curierat Expres UPS

Transporturi Rutiere Interne si Internationale

Transporturi Cargo Aerian

Transporturi Speciale

Servicii Logistice

Page 8: Practica Proiect Final

9

In anul 2011 compania dezvoltat si implementat cu compania ASCENT-SOFT un sistem

informatic ERP astfel incat, controlul activitatilor companiei este riguros, in timp real, ceea ce

permite intreprinderii sa faca ajustarile de rigoare, atunci cand acestea se impun.

1.2. ANALIZA STRUCTURII ORGANIZATORICE 1.2.1. ORGANIGRAMA S.C. WORLD MEDIATRANS S.R.L.

AGA

Director General

Director Executiv

Departament UPS

Curieri

Customer Service

Responsabil facturare

Departament Rutier

Coordonatori

Responsabil facturare

Sef parc auto

Departament Cargo

Coordonatori

Responsabil Facturare

Logistica

Departament Contabil

Departament Resurse Umane

Page 9: Practica Proiect Final

10

1.2.2. ANALIZA CRITICA A STRUCTURII ORGANIZATORICE

Adunarea generala a actionarilor vizeaza luarea deciziilor in cadrul societatii , avand in

subordine directorul general, directorul executiv, directorul resurse umane precum si directorul

economic. Adunarea generala a actionarilor vizeaza luarea deciziilor in cadrul societatii , avand

in subordine consiliul de administratie,managerul general, managerul economic,managerul

resurse umane precum si managerul relatii cu publicul.

Directorul General este subordonat direct Adunarii Generale a Asociatilor. Directorul General

supravegheaza intreaga activitate avand si cea mai mare responsabilitate in cadrul societatii,.

Acesta se ocupa personal de negocierea si incheierea contractelor cu noii clienti si furnizori,

pecum si semnarea-aprobarea toturor documentelor emise de departamentele pe care le are in

subordine.

Departamentul financiar –contabil e subordonat direct Directorului General si are ca

sarcina principala de a inregistra si de a tine evidenta tuturor operatiilor care au loc in cadrul

societatii, plata furnizorilor, incasarea clientilor, intocmirea situatiilor financiare anuale precum

si alte documente sau analize solicitate de directorul general.

Departamentul Resurse umane e subordonat direct Directorului General si se ocupa cu

angajarea si demiterea personalului, are sarcina de a pastra toate dosarele persoanelor angajate,

arhivarea documentelor impuse de lege pentru a ramane in evidenta societatii, precum si

emiterea alrot documente necesare personalului sau altor departamente.

Directorul executiv e subordonat direct Directorului General si supravegheaza intreaga

activitate a celor trei departamente, participa la sedintele din cadrul fiecarui department aproband

deciziile luate in cadrul acestora, intocmind procedure de lucru interne pentru imbunatatirea

rezltatelor.

Departamentul rutier este subordonat directorului executiv si directorului general si se

ocupa cu contractarea clientilor si emiterea comenzilor catre furnizori, efectuarea transportului in

siguranta de la incarcarea pana la descarcarea marfii, precum si emiterea facturilor catre client.

Totodata seful parc auto se ocupa de tot ce este legat de flota de masini din cadrul firmai, cum ar

Page 10: Practica Proiect Final

11

fi: asigurari masini, service auto, rovignete etc. Departamentul rutier se ocupa si de soferii din

cadrul firmei, cum ar fi diurne, acte pentru transport, etc.

Departamentul Cargo este subordonat directorului executiv si directorului general si se

ocupa cu contractarea clientilor si emiterea comenzilor catre furnizori, efectuarea transporturilor

maritime si aeriene, avand un control competent de toata durata transportului, avand suportul

celor mai importanti operatori din lume.

Departamentul UPS este subordonat directorului executiv si directorului general si se

ocupa cu furnizarea serviciilor de curierat intern si curierat expres.

Departamentul logistica este subordonat directorului executiv si directorului general si se

ocupa cu prestarea serviciilor de manipulare, depozitare, monitorizare stocuri si intocmirea de

formalitati vamale pentru o plaja restransa de client. In momentul de fata World Mediatrans are

intocmite contracte pentru depozitare si isi rezerva dreptul de a-si alege clientii.

Page 11: Practica Proiect Final

12

1.3. DESCRIEREA STRUCTURII FUNCTIONALE

1.3.1. DIAGRAMA RELATIILOR FUNCTIONALE

1.3.2. DESCRIEREA RELATIILOR FUNCTIONALE

Servicii integrate de transport – Director General:

- Directorul General semneaza, negociaza, respectiv aproba contractele cu clientii /

furnizorii noi si aproba termenele de plata.

- Departamentul de transport primeste de la Directorul General noile contracte cu furnizori,

respectiv client, urmand sa se materializeze transporturile, conform conditiilor

contractual.

Servicii integrate de transport – Departamentul contabil:

SERVICII INTEGRATE

DE TRANSPORT

DIRECTOR

GENERAL

DIRECTOR

EXECUTIV

DEPARTAMENTUL

DE CONTABILITATE

PERSOANE

RESPONSABILE

CLIENTI

SEF PARC

AUTO

Page 12: Practica Proiect Final

13

- Departamentul de transporturi trimite la Departamentul financiar – contabil facturile

emise catre clienti si facturile sosite de la furnizori pentru inregistrarea acestora.

- Departamentul de contabilitate verifica facturile emise catre client si facturile sosite de la

furnizori, le inregistreaza in programul contabil, apoi le arhiveaza.

- Departamentul de contabilitate tine evidenta formularelor si elibereaza pe baza procesului

de predare – primire scrisori de trasura CMR / AWB, iar pe baza bonului de consum

elibereaza chitantiere si facturi, care merg mai departe la departamentul de transporturi.

- In caz de neincasare la termen, departamentul de contabilitate solicita date de contact si

informatii de la departamentul de transporturi pentru contactarea clientilor.

Servicii integrate de transport – Director Executiv:

- Directorul executiv primeste comenzile de la departamentul de transporturi pentru

aprobarea preturilor, precum si verificarea termenelor de plata, conform contract /

comanda.

- Directorul executiv aproba platile catre furnizorii cu care se materializeaza transporturile.

Servicii integrate de transport – persoane responsabile:

- Persoanele responsabile cu serviciile de transport preiau comenzile de la client, in urma

carora solicita servicii de la furnizori, in cazul in care nu pot apela la flota proprie de

masini.

- Persoanele responsabile urmaresc buna desfasurare a transporturilor pana la finalizare,

precum si verificarea documentelor de transport primate de la soferi, respectiv furnizori.

Servicii integrate de transport - sef parc auto:

- Seful parc auto organizeaza si controleaza activitatea personalului din subordine: soferii

si personalul tehnic, in vederea realizarii sarcinilor de transport in conditii de calitate si

siguranta;

- Coordoneaza si instruieste echipele de soferi si personalul tehnic din subordine;

- Actualizeaza documentele autovehiculelor parcului auto (ITP, rovigneta, rca, dovada

tahograf si limitare de viteza) precum si ale conducatorilor auto (fisa medicala, aviz

psihologic);

Page 13: Practica Proiect Final

14

- Preda si primeste pe baza de proces verbal de receptie autovehiculele in exploatarea

conducatorilor auto;

- Verifica dotarea autovehiculelor utilizate la transportul rutier de marfa in traficul national

cu aparate tahografe omologate, instalate si sigilate conform prescriptiilor tehnice,

aparatate ce trebuie sa se afle in functiune pe toata durata cursei.

Servicii integrate de transport – client:

- Clientii trimit solicitarile de transport / curierat, prin e-mail, cu conditiile de ridicare /

livrare, nr. de colete, nr. de kg. Departamentul de transport verifica daca pot indeplini

conditiile clientilor, iar apoi trimit clientilor ofertele de transport. Clientii trimit

comenzile ferme catre departamentele de transport.

- Clientii primesc de la transportatori la finalizarea serviciului factura si documentele

justificative ale transportului, incasarea facturii urmand sa se finalizeze in conditiile

comenzii sau contractului.

Page 14: Practica Proiect Final

9

1.3.3. ANALIZA ACTIVITATILOR SI SUBACTIVITATILOR

Servicii integrate de transport

Materializarea comenzii

Comenzi curierat

Solicitare serviciu curierat

Intocmire comanda

Transport rutier

Cotatie

Primire comanda de la

client

Negociere pret si si termeni de

livrare

Comanda transport

Emitere comanda furnizor

Organizare masina proprie

Preluare marfa

curier/sofer

Pregatire documente transport

Urmarirea transportului pana la finalizare

Urmarirea coletului prin

serviciul truck& trace

Urmarirea marfii pana la

livrare prin intermediul furnizorului

Monitorizarea camioanelor prin

GPS si contactarea soferului

Page 15: Practica Proiect Final

10

1.4. PREZENTAREA LEGISLATIEI IN DOMENIU

Toate activităţile desfăşurate în cadrul societatii au la bază o serie de acte normative, principalele

fiind:

ORDIN Nr. 1007 din 13 decembrie 2010 pentru modificarea si completarea Normelor

privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora.

Ordin Nr.283 din 20.04.2011 pentru modificarea Reglementărilor privind omologarea,

agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului

anumitor mărfuri periculoase.

ORDIN Nr. 2754 din 30 octombrie 2009 pentru implementarea Amendamentului nr. 28

la Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea

carnetelor TIR.

HOTĂRÂRE Nr. 69 din 1 februarie 2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor

Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21

octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie

îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier.

ORDIN Nr. 1523 din 15 decembrie 2008 pentru încadrarea vehiculelor rutiere care

efectuează transporturi internaţionale de marfă, în categorii de poluare şi de siguranţă a

circulaţiei.

ORDONANŢĂ Nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere.

LEGE Nr. 197 din 4 noiembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1997

privind transporturile

Prezenta ordonanţă stabileşte normele generale aplicabile modurilor de transport rutier, feroviar,

naval şi aerian din cadrul sistemului naţional de transport, precum şi atribuţiile şi răspunderile

autorităţilor competente de reglementare, coordonare, control, inspecţie şi supraveghere cu

privire la activităţile de transport şi la mijloacele de transport.

Infrastructurile de transport sunt destinate desfăşurării activităţilor de transport, activităţilor

conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea infrastructurilor respective.

Infrastructurile destinate activităţilor de transport sunt reţelele de căi rutiere, feroviare, navale şi

aeriene.

Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, amenajate pentru transportul de persoane sau de

Page 16: Practica Proiect Final

11

bunuri, special destinate a se deplasa pe o cale de comunicaţie rutieră,feroviară,navală,aeriană.

Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi

nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înţelege

persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de

persoane sau de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute

în,proprietate.sau.chirie.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care efectuează

activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.

Legea Republicii Moldova cu privire la transporturi nr. 1194-XIII din 21.05.1997:

Transportul este una din ramurile principale ale economiei nationale si o veriga a structurii

sociale a Republicii Moldova si este chemat sa asigure necesitatile in transporturi de marfuri si

de calatori.

Prezenta lege stabileşte modul de trecere peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către

persoane fizice a mărfurilor, obiectelor de uz personal şi a mijloacelor de transport auto.

Prevederile prezentei legi nu se aplică la trecerea bunurilor de către persoane fizice peste

frontiera vamală a zonelor economice libere.

HOTĂRÂRE nr. 69 din 1 februarie 2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor

Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21.10.2009

de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea

ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale

Regulamentului (CE) nr.1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21

octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional

de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului

din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a

serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr.

561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a

sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări.

Page 17: Practica Proiect Final

12

1.5. ANALIZA SISTEMULUI INFORMATIC LA S.C. WOLRD

MEDIATRANS S.R.L.

1.5.1. CONFIGURATIA STATIILOR DE LUCRU

1.5.2.

Diviziunea

Organizatorică Staţia

lucru Conectare

reţea Inter

net Configurație

calculator Sistem operare Antivirus Program

contabilitate Alte

aplicații

Director

General

1 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 1 GB

RAM,

HDD 150 GB

Windows

XP Professional

7

Avast - MS

Office

2007

Director

Executiv

2 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 1 GB

RAM,

HDD 150 GB

Windows

XP Professional

7

Avast - MS

Office

2007

Dep.

Contabilitate

1 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB,RAM, HDD

100 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

ERP MS

Office

2007

2 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB,RAM, HDD

100 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

ERP MS

Office

2007

3 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB,RAM, HDD

100 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

ERP MS

Office

2007

4 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB,RAM, HDD

100 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

ERP MS

Office

2007

5 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB,RAM, HDD

100 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

ERP MS

Office

2007

Customer

Service

1 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB

RAM, HDD 100

GB

Windows

VISTA

ESET

Smart

Security

- MS

Office

2007

Analist

Vanzari

2 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

Windows

VISTA

2002

ESET

Smart

- MS

Office

2007

Page 18: Practica Proiect Final

13

MB

RAM, HDD 100

GB

Security

Department

IT.

1 Server DA Intel Pentium 4,

2.2 Ghz,

2 GB RAM,

HDD 500

GB

Windows

2003 Server Bit

Defender - MS

Office

2007

Visual

FoxPro

Director

Transporturi

Rutiere

1 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB

RAM, HDD 100

GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

-

MS

Office

2007

Coordonator

Transport

2 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB

RAM, HDD 100

GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

-

MS

Office

2007

Coordonator

(sef parc)

masini

3 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB

RAM, HDD 100

GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

-

MS

Office

2007

Economist /

Responsabil

facturare

3 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 512

MB

RAM, HDD 100

GB

Windows

VISTA ESET

Smart

Security

ERP

MS

Office

2007

Director

Transporturi

Cargo

1 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 1 GB

RAM,

HDD 150 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

- MS

Office

2007

Coordonator

Transporturi

Cargo

2 DA DA Intel Pentium 4

CPU,

1.59 GHz, 1 GB

RAM,

HDD 150 GB

Windows

XP Professional

7

ESET

Smart

Security

- MS

Office

2007

Page 19: Practica Proiect Final

14

1.5.2. ARHITECTURA RELATIEI DE CALCULATOARE

Page 20: Practica Proiect Final

15

1.6. ANALIZA DOCUMENTELOR

1.6.1. INVENTARUL DOCUMENTELOR

Inventarul documentelor privind activitatea de transport la SC WORLD MEDIATRANS SRL:

Nr.

crt.

Cod

doc. Denumire document Format

Cod

clasificare Observatii

1 101 Comanda de transport A4 1 exemplar

2 102 Scrisoare de transport

CMR / AWB A4 3 exemplare

7 103 Factura A4 14-4-1/A 3 exemplare

Analist __________

Page 21: Practica Proiect Final

16

1.6.2. EVALUAREA DOCUMENTELOR

Cod document: 101

Denumire: COMANDA DE TRANSPORT

Nr. exemplare: 1

Descriere document: Comanda de transport catre casa de expeditie inseamna acceptul clientului

al pretului oferit pentru serviciile implicate, dar si confirmarea ca clientului a citit si este de

acord cu toate conditiile mentionate la capitolul „Conditii Generale” /„Mentiuni Speciale”.

Nr. total de campuri: 18

Nr. campuri utilizate: 15

Nr. campuri neutilizate: 3

Denumire camp Tip

(lungime)

Valoare

predefinita

Formula de

calcul

Restrictii Mod de

completare

Denumire furnizor X(30) SC WORLD

MEDIATRANS

SRL

Manual

Nume persoana de

contact furnizor

X(30) Carmen

Florea

Manual

Tel./fax persoana de

contact furnizor

X(14) Manual

Denumire

cumparator

X(30) Manual

E-mail cumparator X(30) Manual

Tel./fax persoana de

contact cumparator

X(14) Manual

Numar comanda X(10) Manual

Data comanda D Manual

Page 22: Practica Proiect Final

17

Detalii marfa (natura

marfii, greutate,

dimensiuni)

X(30) Manual

Sofer/numar masina X(20) Manual

Tipul transportului X(10) Manual

Incarcare /Data X(50) Manual

Pret negociat 9(10,2) Manual

Modalitate de plata X(15) Manual

Termen de plata X(90) Manual

Domiciliu /Sediul X(50) Manual

Mentiuni Speciale X(100) Manual

Observatii X(100) Manual

Analist:_____________

Page 23: Practica Proiect Final

18

Cod document: 102

Denumire: SCRISOAREA DE TRANSPORT CMR

Nr. exemplare: 3

Descriere document: Acord international privind contractile de transporturi rutiere (=CMR

provine din limba franceza, Convention relative au contrat de transport international de

merchandises par route).

CMR-ul, denumit şi scrisoare de trăsură CMR, reglementează transportul mărfurilor de orice fel,

cu autocamioane. Se foloseşte când locul de încărcare şi locul de descărcare sunt în ţări diferite.

Cel puţin una dintre aceste ţări trebuie să fie membră CMR. Acest lucru este valabil indiferent de

sediul sau cetăţenia părţilor. Acordul este valid în toate ţările membre ale Uniunii Europene,

precum şi în alte câteva ţări. În cazul în care o situaţie nu este reglementată suficient prin CMR,

este aplicabilă în completare legislaţia naţională.

Răspunderea în cazul daunelor produse în timpul transportului este, de asemenea, reglementată

prin scrisoarea de trăsură CMR.CMR-ul este destinat exclusiv transportului de mărfuri cu

autovehicule rutiere, containerele şi suprastructurile modulare nefiind considerate

vehicule. Datele cuprinse în scrisoarea de trăsură CMR sunt: expeditorul, destinatarul,

documentele însoţitoare, tipul şi cantitatea mărfurilor transportate, numărul de înmatriculare al

autovehiculului, transportatorul. Aceste date trebuie completate corect în scrisoarea de trăsură.

Nr. total de campuri: 19

Nr. campuri utilizate:14

Nr. campuri neutilizate:5

Denumire camp Tip

(lungime)

Valoare

predefinita

Formula de

calcul

Restrictii Mod de

completare

Numele si adresa

completa a expeditorului

marfii

X(90) Manual

Numele si adresa

completa a destinatarului

X(90) Manual

Page 24: Practica Proiect Final

19

marfii

Data si locul preluarii

marfii de catre

transportator

D

X(20)

Manual

Locul prevazut pentru

livrarea marfii

X(20) Manual

Instructiuni speciale ale

expeditorului marfii

X(30) Manual

Numele, adresa exacta a

transportatorului si alte

referinte necesare

X(70) Manual

Transportator(i),

succesiv(i)

X(14) Manual

Observatii ale

transportatorului in

momentul preluarii marfii

X(20) Manual

Lista documentelor

predate trasnportatorului

de catre expeditorul

marfii (ex. Packing

list,etc)

X(10) Manual

Descrierea uzuala a

marfurilor transportate

X(30) Manual

Conventiile speciale

stabilite intre expeditorul

marfii si transportator

X(15) Manual

Indicatii privitoare la

valoarea diferitelor plati

X(15) Manual

Precizari utile altor parti X(20) Manual

Indicarea sumei

rambursate de catre

destinatar si care trebuie

incasata de catre

X(30) Manual

Page 25: Practica Proiect Final

20

transportator la livrarea

marfii

Referinta obligatorie la

valorile predominante ale

dispozitiile Conventiei

CMR

X(14) Manual

Locul si data intocmirii

scrisorii CMR

X(25) Manual

Semnatura sau timbrul

expeditorului marfii

X(10) Manual

Semnatura sau timbrul

transportatorului

X(10) Manual

Semnatura si timbrul

destinatarului,

confirmand livrarea

marfii, indicarea locului,

orei de sosire si datei

X(25) Manual

Analist:__________

Page 26: Practica Proiect Final

21

Cod document: 103

Denumire: FACTURA FISCALA

Nr. exemplare: 3

Descriere document: Factura este un document justificativ de inregistrare in contabilitatea

cumparatorului , document care sta la baza intocmirii instrumentului de decontare a bunurilor livrate si

a serviciilor prestate, document intocmit de responsabilul de facturare trimis catre client spre incasare.

Nr. total de campuri: 36 Nr. campuri utilizate:29 Nr. campuri neutilizate:7

Denumire camp Tip

(lungime)

Valoare

predefinita

Formula de

calcul

Restrictii Mod de

completare

Denumire furnizor X(30) SC WORLD

MEDIATRANS

SRL

Informatizat

Nr. O.R.C X(12) Manual

C.I.F 9(8) <=8 Manual

Domiciliu /Sediul X(50) Manual

Localitate X(20) Manual

Judetul X(15) Manual

Tel./Fax X(14) Manual

Punct de lucru X(50) Manual

Contul IBAN X(30) Manual

Banca X(30) Manual

Serie factura X(6) Manual

Numar factura 9(7) Manual

Data D Manual

Cumparator X(30) Manual

Page 27: Practica Proiect Final

22

Nr. O.R.C X(12) Manual

C.I.F 9(8) Manual

Domiciliu /Sediul X(50) Manual

Localiatate X(20) Manual

Judetul X(15) Manual

Contul X(25) Manual

Banca X(30) Manual

Nr. Crt. 9(3) Manual

Denumirea

produselor sau a

serviciilor

X(50) Manual

U.M. X(5) Manual

Cantitate 9(10) Manual

Pret unitar (fara TVA

–lei-)

9(10,2) Manual

Valoare –lei- 9(10,2) Cantitate * Pret

unitar

Manual

Valoare T.V.A. - lei 9(10,2) Manual

Date privind

expeditia: numele

delegatului

X(20) Manual

B.I/C.I. seria X(2) Manual

Nr. 9(6) Manual

Eliberat X(20) Manual

Mijlocul de

transport

X(15) Manual

Nr. X(10) Manual

Page 28: Practica Proiect Final

23

Expedierea s-a

efectuat in fata

noastra la data de

D Manual

Total din care:accize 9(10,2) Manual

Analist:_____________

1.7. DESCRIEREA FLUXURILOR

1.7.1. DESCRIEREA FLOWCHART-ULUI

De la client se primeste comanda pentru prestarea serviciilor de transport, respectiv

curierat.

Pe baza comenzii se efectueaza transportul, pe parcursul caruia se intocmeste scrisoarea de

transport CMR in 3 exemplare si anume:

- exemplarul ROSU – reprezinta exemplarul ce ramane la transportator;

- exemplarul ALBASTRU – reprezinta exemplarul pentru destinatar, care insoteste marfa

pe toata perioada transportului;

- exemplarul VERDE – reprezinta exemplarul ce ramane la expeditorul marfii.

In mod normal, toate aceste exemplare trebuie sa fie completate identic, dar este posibil ca in

momentul completarii scrisorii CMR sa nu fie cunoscute toate informatiile necesare (de exemplu

date referitoare la trasnportatorii succesivi). Aceste date pot fi adaugate mai tarziu, doar in

exemplarele disponibile.

Pe baza CMR-ului se intocmeste facturain 3 exemplare, din care:

- primul exemplar, cel albastru, se trimite la client;

- al doilea exemplar, cel rosu, se trimite la departamentul contabil pentru verificare si

inregistrare. Dupa verificarea si inregistrarea exemplarului, acesta se arhiveaza.

- al treilea exemplar, cel verde, ramane la facturier.

Page 29: Practica Proiect Final

24

1.8. MODELAREA DATELOR

1.8.1. MATRICEA DEPENDENTELOR FUNCTIONALE

Nr.

CRT

Denumire atribut Determinanţi

22 27+28 7 17

1 Denumire furnizor 1 1 1

4 Denumire comparator 1 1

7 Numar comanda 1*

8 Data comanda 1

9 Sofer/numar masina 1

10 Tipul transportului 1

11 Incarcare /Data 1

12 Domiciliu /Sediul 1 1

13 Numele si adresa completa a expeditorului

marfii

1

14 Numele si adresa completa a destinatarului

marfii

1

15 Data si locul preluarii marfii de catre

transportator

1

16 Locul prevazut pentru livrarea marfii 1

17 Numar CMR 1*

18 Descrierea uzuala a marfurilor transportate

19 Referinta obligatorie la valorile

predominante ale dispozitiile Conventiei

CMR

1

20 Denumire client / cumparator 1 1 1 1

21 Nr. O.R.C 1 1

Page 30: Practica Proiect Final

25

22 C.I.F 1* 1 1 1

23 Domiciliu /Sediul 1 1 1

24 Tel./Fax 1 1

25 Contul IBAN 1

26 Banca 1

27 Serie factura 1* 1

28 Numar factura 1* 1

29 Data 1

30 U.M. 1

31 Pret 1

32 Cantitate 1 1

33 Valoare 1

1.8.2. CONTINUTUL ENTITATILOR

Nr.

Crt.

Simbol Denumire Atribut(e) determinat(e)

1 CMD Comanda de transport Numarul de comanda

2 CMR Scrisoare de transport Numar CMR

3 CL Client Cod fiscal

4 FACT Factura Serie si numar factura

Page 31: Practica Proiect Final

26

1.8.3. DIAGRAMA ENTITATII

CMR

Nr. de comanda

Intocmire CMR

CMR

Numar CMR

Date client (cod fiscal)

Nr. de Comanda

Emitere Factura

Factura

Nr. si serie factura

Numar CMR

Cod Fiscal

Nr. de Comanda