CUPRINS

Introducere... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 3

Poluarea alimentelor.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 3

Surse şi căi de poluare... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 4

Riscuri pentru alimente... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 4

Mediul casnic.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 7

Medicamente... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 8

Efecte ale nitraţilor şi nitriţilor în organismul uman şi animal

.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 8

Ce sunt E-urile?... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 9

Poluarea cu metale…………………………………………..Pag. 10

Siguranţa alimentară în timpul dezastrelor naturale

.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 11

Efecte.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 13

Informarea populaţiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 15

Concluzii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 19

Bibliografie.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Pag. 19

INTRODUCERE

2

Alimentele reprezintă factori de mediu cu importanţă deosebită în asigurarea sănătăţii omului.

Orice organism viu este strâns legat de mediul său înconjurător printr-un permanent schimb de substanţe. Alături de aer şi apă, alimentele sunt factori de mediu esenţiali pentru asigurarea substanţelor necesare desfăşurării în bune condiţii a tuturor proceselor vitale.

Aceste substanţe, sunt cunoscute sub denumirea de factori nutritivi şi sunt reprezentaţi de proteine, glucide, lipide, săruri, minerale şi vitamine şi au o serie de roluri importante ca:

- energetic, prin furnizarea energiei necesare desfăşurării oricărui proces vital;- plastic, prin asigurarea sintezei substanţelor proprii organismului şi reînnoirea continuă

a acestora;- catalitic, prin favorizarea desfăşurării normale a proceselor biologice care se petrec în

organism. Între nevoile organismului uman în factori nutritivi şi asigurarea acestora prin alimentele consumate, trebuie să existe totdeauna un echilibru. Acest echilibru se referă atât la cantitatea de trofie asigurată organismului prin alimente, cât şi la calitatea acestuia.

POLUAREA ALIMENTELOR

Poluarea alimentelor este o parte componentă a poluării mediului, care constă în introducerea în acestea a unor substanţe străine, fapt ce conduce la dereglarea echilibrului ecologic, poate dăuna sănătăţii şi stării de confort a oamenilor sau să producă pagube eco-nomice prin modificarea factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane. Consecinţele modificărilor mediului prin intervenţiile umane foarte rar apar brusc, de regulă ele apar treptat, lent. Tehnologiile noi de pregătire a alimentelor, uneori prin intermediul tratamentelor chimice, condiţionează anumite transformări ale lor. În unele cazuri, alimentele sunt tratate exclusiv chimic sau, pur şi simplu, sunt impurificate în mod inevitabil sau iresponsabil.

Scopul tratării alimentelor se explică prin eficienţa practică sau economică. Numărul de substanţe străine, care nimereşte în alimente, este de câteva sute şi tinde spre continuă creştere. Însă ele pot fi divizate în 2 grupe mari:

a) substanţe adjuvante sau aditive alimentare b) substanţe contaminante sau poluanţi propriu-zişi.Substanţele adjuvante sunt de origine chimică şi suplimentate în alimente pentru

îmbunătăţirea randamentului, protejarea factorilor nutritivi în timpul preparării, îmbunătăţirea organoleptică etc. Astfel, substanţele adjuvante, la rândul lor, se divid în 2 grupe:

- substanţe conservante (antiseptice, antibiotice, antioxidanţi, antiaglutinante, emulsionante, liante);- substanţe organoleptice (coloranţi, decoloranţi, aromatizanţi, edulcoranţi sintetici).Adaosurile acestor substanţe în alimente sunt reglementate prin legislaţie.Substanţele contaminante sunt acceptate în produsele alimentare doar din cauza

imposibilităţii evitării lor, neavând nici o justificare tehnologică sau de alt gen. Foarte frecvent aceste substanţe ajung în aliment pe căi ilicite, greu de controlat sau chiar de bănuit. Contaminarea, de regulă, are o importanţă socio-economică. Printre substanţele contaminante sunt: pesticidele, biostimulatorii şi îngrăşămintele utilizate în agricultură şi zootehnie; hidrocarburi cancerigene, metale, metaloizi toxici etc., care nimeresc în ţesuturile vegetale sau animale din aer, apă, sol. Alimentele se poluează în cazul tratamentelor fizice excesive (formare de polimeri toxici), contaminării din utilaje, conducte, materii prime impure, solvenţi; la depozitare şi transportare (din ambalaje, prin vopselele exterioare); în procesele fizico-chimice de hidroliză, oxidare, râncezire (formarea unor compuşi toxici) etc.

Impactul tuturor substanţelor poluante asupra organismului uman direct sau indirect (prin influenţa primară asupra alimentului) este foarte variat. În mod obişnuit acestea sunt

3

intoxicaţii cronice, cu evoluţie lentă, cu o simptomatologie ştearsă. Se explică acest fapt prin influenţa concentraţiilor mici sau foarte mici de substanţe chimice, proprietăţile adaptive ale organismului. Însă sunt cazuri şi de acţiuni paradoxale, modificări ale relaţiei doză-efect etc. Asfel că studiul toxicologic şi epidemiologic este foarte dificil.

Dintre influenţele mai frecvente ale poluanţilor asupra organismului uman sunt lesne de menţionat (N. Frăsânel, D. Verdeş, 1997): acţiunile antienzimatică, iritativă sau cheratizantă, antienzimatică specifică şi nespecifică la nivel metabolic, de reducere a stocului de aminoacizi sau de purine pentru sinteza acizilor nucleici, hepato-toxică, alergizantă, mutagenă, teratogenă, oncogenă.

De menţionat şi contaminarea alimentelor cu microorganisme, inclusiv patogene, care prezintă mari riscuri pentru alterarea alimentelor şi pentru sănătatea consumatorilor.

SURSE ŞI CĂI DE POLUARE

Poluarea alimentelor se poate face în funcţie de tipul de alimente:• cele vegetale prin intermediul:

- apei folosite la irigaţii (ape reziduale poluate); - tratamentelor aplicate în agricultură; - pulberilor elaborate de industrii prelucrătoare sau industrii generatoare de energie (termocentrale pe bază de cărbune).

• cele animale prin intermediul:- consumului de furaje poluate;- crustaceele, moluştele, peştii şi unele organe ale mamiferelor prin capacitatea selectivă de a le acumula şi concentra.

• Alte căi de contaminare, nu mai puţin importante, sunt:- în timpul transportului, depozitării, prelucrării;- prin materialele auxiliare;- prin apa folosită în procesele tehnologice.

RISCURI PENTRU ALIMENTE

Orice dezechilibru apărut în cantitatea factorilor nutritivi, are repercusiuni imediate sau în timp asupra sănătăţii. Datorită complexităţii sale compoziţionale, a posibilităţilor de contaminare biologică, chimică cât şi nenumăratelor manipulări prin care pot trece în timpul preparării, condiţionării, stocării, desfacerii sau chiar consumului, alimentul este supus riscului de alterare, degradare, impurificare şi insalubrizare.

A lterarea este un proces prin care alimentul îşi modifică proprietăţile organoleptice şi chiar nutritive, dobândind eventual proprietăţi nocive (nu obligatoriu). Cauza principală a alterării o constituie nerespectarea condiţiilor de igienă, încât în produse se dezvoltă microorganisme - bacterii, mucegaiuri sau drojdii - care descompun produsele.

Prin degradare se înţelege situaţia în care alimentul poate pierde din proprietăţile sale nutritive, fără să piardă obligatoriu din însuşirile organoleptice. Astfel, adeseori unul sau mai mulţi factori nutritivi mai fragili pot să dispară sub influenţa unor tratamente neaşteptate, fără ca acest fapt să se traducă în modificări organoleptice, deci fără ca acest proces să fie sesizat de consumator, deşi valoarea alimentului scade.

Prin impurificare se defineşte cazul particular al apariţiei unor compuşi străini de natura alimentului, indiferent dacă este vorba de agenţi biologici sau mecanici. Impurificarea este

4

foarte frecventă, punctul de acces (al agentului impurificator) fiind materia primă, procedeul de condiţionare dar şi etapele de transport, stocaj al produsului finit.

Prin insalubrizare se înţelege transformarea alimentului într-un produs nociv pentru organism (nu presupune neapărat coexistenţa altor modificări (alterare, degradare, impurificare)), deşi în mod practic această asociaţie se întâlneşte frecvent.

Astfel, un aliment poate fi insalubrizat prin contaminare microbiologică sau chimică, fără ca aspectul organoleptic sau conţinutul în factori nutritivi să fie afectat.

P oluarea este fenomenul prin care aerul se încarcă cu substanţe străine dăunătoare vieţii. Acesta îşi modifică compoziţia sa naturală, atunci când este pătruns de elemente străine ce au efect dăunător asupra plantelor şi animalelor.. Principalele căi de insalubrizare chimică (= poluare) a alimentelor sunt: substanţele biostimulatoare folosite în zootehnie, substanţele care ajung în alimente din ambalaj şi utilaje (toxice, monomeri, plastifianţi etc.), substanţe chimice care se formează în alimente în anumite condiţii, la care se adaugă raportul suplimentar de aditivi alimentari (conservanţi, coloranţi, aromatizanţi etc.).

Poluarea agricolă se realizează prin pesticide, îngrăşăminte chimice şi dejecţii zootehnice.

Pesticidele sunt folosite în scopul de a distruge activitatea insectelor dăunătoare, a rozătoarelor, ciupercilor. Ele au adus servicii imense, distrugând insecte care transmit microbi sau care consumau până la 50% din recolte.

Abatoarele consumă o medie zilnică de 500 l apă pentru fiecare animal sacrificat, care apoi e deversată poluată. În ţările dezvoltate, industria alimentară provoacă 20-25 % din întreaga poluare, iar industria chimică 30 % deversând cele mai diferite substanţe toxice, uneori producând poluări deosebit de grave. Dacă una din unităţi elimină nocivităţi, se va rezerva o zonă verde pentru reducerea sau anihilarea ariei de răspândire a nocivităţii.

În ce priveşte protecţia unităţiilor de industrie alimentară împotriva poluării produselor de industrii care emanaă noxe este necesar să se asigure o zonă de protecţie sanitară cu respectarea următoarelor distanţe minime:

1 000 m - fabrici de ciment, fabrici de îngrăşăminte chimice, fabrici de sticlă, fabrici de coloranţi şi detergenţi, fabrici de protan (ecarisaj), rampe de gunoi neacoperite, staţii de epurare a apelor de la fermele de porci;

500 m – bazine deshise pentru fermentarea namolului; 300 m – staţii de epurarea apelor uzate orăşeneşti, pături de secarea nămolurilor,

rampe de gunoi acoperite; 200 m – staţii de epurare a apelor uzate industriale, autobaza serviciilor de

salubritate. Concentraţiile maxime de substanţe poluante admisibile în zonele de  industrie

alimentară sunt stabilite pirn acte normative, datele respective putându-se obţine de la organele sanitare competente.

Microorganismele sunt răspândite pretutindeni în natură unde joacă un rol biologic esenţial în desfăşurarea a numeroase fenomene. Astfel microorganismele sunt cele care realizează ameliorarea fertilităţii solului ca şi în transformarea solului, ca şi transformarea materialelor organice vegetale sau animale prin procese de putrefracţie sau de fermentaţie.

Numeroase specii de microorganisme sunt utilizate în diverse procese industriale ca cele de fabricare a vinului şi a berii, a antibioticelor, a unor produse alimentare ş.a.

Dar existenţa în natură a microorganismelor este de cele mai multe ori nedorită.Unele deşi nu se pot dezvolta în alimente, pot supravieţui un timp şi sunt doar transmise pe această

5

cale; altele găsind condiţii favorabile de dezvoltare, chiar şi în cazul unui număr iniţial redus, se înmulţesc şi provoacă degradarea produsului în care au proliferat.

Pentru acest motiv, fenomenul alterării alimentelor constituie principala cauză a unor pagube determinate de dezvoltarea microorganismelor.

Alimentele pot fi însă contaminate şi cu germeni patogeni şi în această situaţie ele devin agenţii transmiţători sau cauzatori a unor boli.

În funcţie de intensitatea acţiunii, agenţii fizico-chimici ( temperatură, tensiune de oxigen, umiditate, presiune osmotică, concentraţie de ioni de hidrogen (pH) etc.), pot avea asupra metabolismului bacteriei efecte favorabile sau dăunătoare. În afara unor limite maximă şi minimă, între care dezvoltarea este posibilă, acţiunea unui agent fizico-chimic este nocivă.

Între aceste limite exista o zonă optimă în care efectele favorabile sunt maxime, asigurând dezvoltarea şi viaţa normală a celulelor bacteriene. Acţiunea nocivă are ca rezultat oprirea dezvoltării bacteriilor, care poate fi reversibilă (inhibare) sau ireversibilă (omorâre), după cum componentele celulare indispensabile au suferit sau nu modificări incompatibile cu viaţa.

În industria alimentară se utilizează, prin dirijare corespunzătoare, atât efectele favorabile, cât şi cele nocive ale agenţilor fizico-chimici, după cum microorganismele sunt folosite în scopul tehnologiei sau sunt daunătoare, iar dezvoltarea lor trebuie oprită.

Alimentele, în momentul punerii în consum, atât cele obţinute direct din natură prin recoltare, cât şi cele care au fost supuse unui proces de prelucrare industrială sau culinară, trebuie să conţină un număr cât mai redus de microorganisme pentru a-şi păstra cât mai îndelungat calităţile nutritive şi pentru a nu prezenta risc de îmbolnăvire pentru consumator.

Materiile prime alimentare, vegetale şi animale, posedă din sursele naturale (plante, animale, ape uzate, sol, apă, aer) un grad iniţial de contaminare microbiană, care până în momentul consumatorului, indiferent dacă mai trece sau nu prin alte prelucrări, suferă diverse variaţii de amplificare sau de micşorare, în funcţie de caracterul favorabil sau nefavorabil pentru dezvoltarea şi supravieţuirea microbiană a operaţiilor, contactelor şi manipulărilor la care sunt supuse.

Prin alimente se pot răspândi o serie de paraziţi care pot fi de exemplu în carne ca: trichinella şi cisticercii sau dibotriocephalul din carnea de peşte şi icre. Infectarea cu paraziţi se poate produce şi prin legume şi fructe nespălate, manipulate de persoane purtătoare de paraziţi, sub diverse forme.

Poluarea cu substanţe toxice: Sursele poluării sunt multiple. Dintre acestea, cele mai răspândite sunt pesticidele, care pot ajunge în alimente fie direct prin poluarea unor alimente de origine vegetală, fie indirect prin produse rezultate de la animale care au consumat furaje contaminate. La acestea se mai adaugă o serie de substanţe adjuvante folosite la prepararea şi conservarea sau stabilizarea produselor alimentare, care în cantităţi peste limite admise sunt toxice.

Insalubrizarea produselor alimentare se poate face prin: contaminare; poluare. Contaminarea şi poluarea alimentelor au o influenţă nefavorabilă asupra organismului

uman prin transmiterea unor agenţi patogeni sau substanţe toxice cu efect nociv.În cazul contaminării, apariţia de substanţe toxice este accidentală, în timp ce în cazul

poluării apariţia de substanţe toxice este permanentă. Poluarea chimică se produce ca efect al industrializării producţiei alimentare, a agriculturii, zootehniei.

Poluarea chimică poate fi:

6

propriu-zisă (ilicită), cu: pesticide, substanţe biostimulante, substanţe care ajung in aliment de pe utilaje şi ambalaje;

deliberată, prin: aditivi alimentari, antioxidanţi, aromatizanţi, antiseptici. În general aditivii alimentari au la baza acceptării lor criteriul inocuităţii, şi deci se consideră inofensivi. Cu toate acestea, s-a constatat că în cazul folosirii lor ani la rând, aceştia au avut efect dăunător asupra organismului uman.

Dietoterapia naturală este ştiinţa alimentaţiei, ce-l învaţă pe om cum şi cu ce să se hrănească, să selecteze alimentele nepoluate, ecologice, astfel ca alimentaţia să nu devină pentru el o sursă de îmbolnăvire.

Substanţele chimice anorganice (cu care este îngrăşat în exces solul), insecticidele şi erbicidele, aditivii alimentari (meniţi pentru a îmbunătăţi gustul, aspectul şi conservabilitatea alimentelor) constituie principalii factori de risc pentru securitatea şi sănătatea alimentară. Chimistul Justus von Liebig (1803-1873), cel care a pus bazele teoretice ale agrochimiei, afirma, spre sfârşitul vieţii că: ”îngrăşămintele azotate sunt atât de nocive încât nu ar trebui folosite niciodată”.

Pentru o mai bună creştere a plantelor, legumelor sau fructelor, agricultorii adaugă în sol îngrăşăminte chimice, care conţin elemente nutritive: azotul, potasiul, fosforul, calciul, magneziul, sulful şi o serie de microelemente (zincul, cuprul, molibdenul, magneziul). Plantele absorb toate aceste elemente nutritive, dar odată cu ele şi substanţe cu caracter toxic (cadmiul, plumbul).

MEDIUL CASNIC

Detergenţii, dezinfectanţii şi substanţele de dezinsecţie şi deratizare utilizate în mediul casnic pot fi o sursă majoră de poluanţi ai alimentelor, prin contactul lor direct sau prin intermediul veselei sau ambalajelor.

Toate ambalajele de substanţe de spălare şi dezinfectare trebuie aruncate şi nu reutilizate la depozitarea altor alimente. Detergenţii de vase au o capacitate de îndepărtare de pe vase mult mai rapidă decât detergenţii de rufe. A spăla vasele şi vesela cu detergenţi de rufe înseamnă a expune întreaga familie la o poluare suplimentară. Substanţele de dezinsecţie şi deratizare este bine să se utilizeze respectând instrucţiunile de pe ambalaj. Operaţiile de dezinsecţie şi deratizare nu se pot face atunci când în preajmă sunt alimente.

Pentru a preveni poluarea lor cu substanţe care pot produce de la vomă pănă la deces , este bine să se respecte indicaţiile producătorului sau să se apeleze la firme specializate.

Excesul de sare din alimente este dăunător sănătăţii, putând declanşa sau favoriza hipertensiune arterială sau unele boli de rinichi.

În cazul animalelor care pasc pe pajişte cu încărcare radioactivă (de exemplu accidentul nuclear de la CERNOBÂL), laptele/produsele din acest lapte şi chiar carnea lor păstrează cantităţi semnificative de radiaţii, pe care le asimilează omul care le consumă. Efectele nocive se fac simţite atât la contemporani, cât şi la generaţiile ce le succed.

Unii cercetători mai exigenţi, “ultraştiinţifici”, atribuie efecte nocive şi unor substanţe edulcorante (zaharină, aspartam) şi chiar margarinei, alţii contestă riscul alimentar al acestora şi le recomandă în alimentaţia omului sănătos şi bolnav.

7

Alte practici nocive, ce tind să se extindă constă în tratarea sau prevenirea infecţiilor la păsări şi animale cu doze masive de antibiotice. Prin consumul cărnii sau altor produse alimentare (ouă, lapte şi derivate lactate), antibioticele trec la om.

Indirect dăunătoare este şi practica zootehnică şi piscicolă de a hrăni intensiv animalele cu stimulatori biologici, pentru câştigarea rapidă în greutate. Aceste substanţe se încorporează/acumulează în organismul uman, ducând la perturbări grave de sănătate, cum ar fi obezitatea.

MEDICAMENTE

Unele medicamente de uz veterinar, folosite în tratamentul animalelor domestice, care rămân după vindecarea lor în carne, sau se excretă în lapte poluează şi ele alimentele.

Astfel, hormonii, antibioticele, pot să ajungă odată cu alimentul la consumator şi să producă o imunizare a acestuia la antibioticele din aceeaşi clasă pentru uz uman.De asemenea, alimentele se pot polua cu metale, substanţe care pot rezulta din operaţiile tehnologice, manipulări necorespunzatoare sau ambalaje. Astfel, s-au înregistrat creşteri ale nivelului de plumb, mercur şi cadmiu provenite din utilajele cu care alimentele intră în contact pe parcursul procesării. Acesta este motivul pentru care în industria alimentară şi în bucătării s-a luat măsura eliminării oricărui vas, ustensilă sau suprafaţă de lucru din alte materiale decât inox. Staniul apare în alimente din conserve, dacă stratul interior de vernis nu este perfect aderent la suprafaţa metalului, astfel încât să oprească migrarea metalului în alimentul pe care îl conservă.

EFECTE ALE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN ORGANISMUL UMAN ŞI ANIMAL

Pentru om, sursa de nitraţi principală este apa consumată. Nitraţii sunt compuşi solubili, care sunt antrenaţi de apa din sol, acumulându-se în apele freatice. Printre plantele cultivate, legumele constituie principala sursă (spanacul, salata verde, rădăcinoasele). Pe plan secund putem enumera şi fructe ca banane, căpşuni, sau cereale ca grâu, ovăz, secară, porumb. A treia sursă o reprezintă utilizarea nitraţilor şi nitriţilor ca aditivi alimentari (E 247, E 251), în conservarea produselor prelucrate din carne (şuncă, jambon).

Nitraţii în sine sunt puţin toxici, având mai degrabă un efect de iritare locală a tubului digestiv, producând congestii şi hemoragii la nivel digestiv şi renal.

Cantitatea de nitrit tolarată zilnic de organism este însă de numai 0,4-0,8 mg/kilocorp. Dozele letale pot varia între 180-2500 mg (Banu, C., 1982).

Nitraţii devin o problemă atunci când sunt converţi în nitriţi. Procesul are loc la nivelul cavităţii bucale, stomacului sau a vezicii urinare, sub acţiunea bacteriilor. Ajungând în cavitatea bucală, la glandele salivare, sunt reduşi de microflora denitrificatoare de aici. La nivelul intestinului, nitraţii sunt absorbiţi netransformaţi, fiind transportaţi prin fluxul sanguin la rinichi, unde are loc eliminarea lor.

Intoxicarea cu azot a fost asociată cu un conţinut ridicat de nitraţi în apă, alimente, precum şi cu prezenţa microorganismelor care catalizează reacţiile de conversie în nitriţi. Nitriţii rezultaţi pot duce la apariţia methemoglobinemiei şi la formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen şi mutagen.

Methemoglobinemia („Blue-baby” sindrome) apare la copii mai mici de un an, care au ingerat o cantitate ridicată de nitraţi. Microflora endogenă converteşte nitraţii la nitriţi. Când aceştia ajung în fluxul sanguin reacţionează cu hemoglobina, agentul de transport al oxigenului în organism. Astfel, oxihemoglobina, care conţine fierul în formă feroasă, este

8

convertită în methemoglobină, în care fierul este în formă ferică. Capacitatea hemoglobinei de a fixa şi transporta oxigenul este astfel blocată. Procesul este frecvent la copii foarte mici deoarece hemoglobina fetală are o afinitate mai ridicată pentru nitraţi decât hemoglobina normală. De asemenea, că sucul lor gastric nu este suficient de acid pentru a inhiba microflora gastrică. Apare astfel o sufocare chimică care poate fi fatală (Addiscott, T.M., 1991).

La adult în schimb, nitriţii produşi din nitraţi reacţionează în stomac cu o amină secundară rezultată din metabolizarea cărnii. Rezultatul acestei reacţii este formarea de nitrozamine care pot cauza cancer, ca urmare a proprietăţilor acestora de a modifica componente ale ADN-ului. Nu se ştie însă mecanismul de formare a nitriţilor, deoarece sucul gastric al adultului este prea acid pentru a permite reacţia de conversie, reacţie care se desfăşoară la pH mai mare de 5 (Beceanu, D, 1992). Rămâne ca o posibilitate desfăşurarea reacţiei la nivelul cavităţii bucale. Dacă, însă procesul de conversie nu are loc, rezultă că prin consumarea nitraţilor nu am fi expuşi la nici un pericol, ci doar la consumul nitriţilor (Addiscott, T.M., 1991).

Formula generală a nitrozaminelor: Această situaţie apare în cazul indivizilor sănătoşi. Procesul de conversie a nitraţilor la

nitriţi poate avea loc şi în stomac, la indivizii cu deficienţe în secreţia gastrică, când stomacul se populează cu bacterii ce determină desfăşurarea acestei reacţii.

Viteza de formare a nitrozaminelor este influenţată de prezenţa unor compuşi care o accelerează (tiocianaţii, halogenurile) sau o diminuează (acidul ascorbic, galic, sulfiţi, taninuri, glutation, cisteina). Prezenţa vitaminei C în vegetale reprezintă un factor de protecţie prin capacitatea sa antioxidantă (Banu, C., 1982).

În organismul uman nitriţii mai pot avea următoarele acţiuni: - produc cancerul sistemului limfatic, au acţiune inhibitoare asupra glandei tiroide şi a transformării provitaminelor A în vitamine A, determinând şi reducerea absorbţiei grăsimilor şi proteinelor; - au acţiune puternic vasodilatatoare, în cazul intoxicaţiilor acute determinând colapsul.

CE SUNT E-URILE?

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă, prin a cărei adăugare intenţionată la produsele alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare a unor asemenea produse alimentare, devine o componentă a acestor produse alimentare.

E-urile sunt acei aditivi adăugaţi în alimente cu rol de îndulcitori, coloranţi, emulgatori, conservanţi.

Multi dintre aceştia erau folosiţi şi înainte de 1989. Alinierea la normele Uniunii Europene a presupus folosirea codurilor de tip „E“ pentru

aditivii alimentari.Numeroase organisme internaţionale de sănătate au tras serioase semnale de alarmă cu

privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, la formarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.

Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al III-lea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie.

9

În România numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează că această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ împotriva căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot.

POLUAREA CU METALE

Din punct de vedere nutriţional, metalele care se găsesc în produsele alimentare se pot împărţi în două categorii:

metale esenţiale cu rol fiziologic bine determinat: sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt, seleniu. Lipsa sau insuficienţa lor din alimentaţie duce, după o perioadă de timp la dereglări ale proceselor metabolice şi apariţia unor boli carenţiale.

metale neesenţiale ca: plumbul, mercurul, aluminiul, staniul, argintul, aurul, nichelul, cromul şi altele, a căror prezenţă în alimente apare ca o contaminare. Când cantităţile ingerate zilnic din aceste metale sunt mai mici decât posibilităţile normale de eliminare prin urină, sucuri digestive, bilă, celule descuamate şi alte căi, ele se comportă ca nişte impurificatori chimici care traversează organismul uman fără a produce perturbări biochimice importante.

Însă pentru ambele categorii de metale creşterea concentraţiei în alimente peste anumite niveluri poate exercita efecte nocive asupra consumatorilor.

Toxicitatea acestor elemente pentru organismul uman este condiţionată înafară de frecvenţa şi importanţa aportului de: natura alimentului (în special concentraţia de proteine şi lipide), condiţia fiziologică (vârstă, sex, stare de gestaţie), natura metalului şi a sării metalice şi de solubilitatea acestora în componentele sucului gastric, sucului intestinal şi ale sângelui.

Un regim alimentar bogat în proteine micşorează de obicei toxicitatea prin potenţarea mecanismelor de detoxifiere, iar unul bogat în lipide poate potenţa toxicitatea prin creşterea absorbţiei toxicului şi deprimarea mecanismelor de detoxifiere.

Unele metale la doze considerate fără efecte toxice, în timpul gestaţiei au acţiune teratogenă şi embriocidă (zincul, cadmiul, mercurul, plumbul, arsenul), numai teratogenă (molibdenul), embriocidă în exclusivitate (cuprul şi manganul, aluminiul doar suspectat).

Nu numai metalul, dar şi natura sării metalice constituie un criteriu de apreciere a toxicităţii. În general toxicitatea creşte cu solubilitatea şi invers. Solubilitatea metalelor şi a compuşilor acestora în sucurile digestive şi sânge, diferă de solubilitatea lor în apă.

Efectele acţiunii concomitente, ale metalelor toxice depinde de doză şi de durata de administrare.

Unele metale încep să-şi exercite acţiunea lor dăunătoare abia după ce s-au acumulat în organism într-o cantitate suficientă, cantitatea nou ingerată adăugându-se la cea reţinută în organism, până cînd s-a acumulat o cantitate suficientă, ce declanşază boala (efect cumulativ întâlnit la plumb, mercur, cadmiu). Acţionând mereu pe aceleaşi ţesuturi, la un moment dat, acestea devin foarte sensibile, iar pătrunderea chiar a unor doze foarte mici de substanţă toxică declanşează procesul de intoxicaţie.

Plumbul, rezultat din reziduurile industriale, din arderea carburanţilor şi din conductele de apă uzate, se depun pe legume, fructe şi iarba pe care o pasc vitele şi pătrunde în apa aşa zis “potabilă”, producând alterări sanguine, renale, neurologice, întârzieri în creştere, toate denumite: saturnism.

Cadmiul, ajuns în sau pe produsele alimentare, determină leziuni renale, hepatice, persoanelor în vârstă, favorizează apariţia fracturilor osoase diverse (prin tulburările de calciu la nivelul oaselor), poate produce cancer de prostată şi pulmonar.

10

Mercurul, rezultat din procesele industriale, ajunge-n organismul uman prin consumul de peşte, dar şi din amalgamul dentar (astăzi, fiind abandonat în ţările civilizate). În organismul uman, mercurul este responsabil de unele boli cardiovasculare, digestive, renale şi neurologice şi de unele reacţii alergice.

Aluminiul, care se găseşte în scoarţa terestră, în diverse alimente cu adaos de aditivi alimentari, în alimentele preparate în vase din aluminiu, în băuturile ambalate în cutii sau în butelii de aluminiu; acumulat în cantităţi mari, afectează memoria şi comportamentul uman, favorizând apariţia unor stări depresive, a bolii Alzheimer, produce şi fragilizarea oaselor.

SIGURANŢA ALIMENTARĂ ÎN TIMPUL DEZASTRELOR NATURALE

Principalele dezastre naturale sunt reprezentate de: cutremurele de pământ cu magnitudinea peste 6˚ pe scara Richter; inundaţiile de mari proporţii din cauza revărsării apelor datorită ploilor abundente/topirii bruşte a zăpezilor, producerea de tsunami; producerea de cicloane devastatoare care devin catastrofale când sunt însoţite de inundaţii (a se vedea ciclonul care a afectat oraşul New-Orleans din SUA); ruperea barajelor acumulărilor mari de ape cauzată de cutremure cu magnitudini mai mari de 7˚ pe scara Richter.

În toate aceste cazuri, alimentele (mai ales materiile prime) din zonele afectate pot fi contaminate cu microorganisme sau agenţi chimici şi, în consecinţă, populaţia din aceste zone poate fi expusă riscului izbucnirii de boli de origine alimentară (toxiinfecţii şi intoxicaţii), inclusiv hepatita A, febra tiroidă, boli diareice precum holera şi dizenteria.

Riscurile legate de siguranţa alimentelor sunt în strânsă legătură cu: depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, manipularea şi mai ales prepararea improprii. În caz de dezastre naturale, de regulă nu mai există facilităţi pentru pregătirea termică a hranei, starea sanitară devine precară din cauza lipsei apei potabile şi a grupurilor sanitare. Dezastrele naturale grave pot conduce la malnutriţie, la şocuri psihice şi la alte traume.

Pentru a ajuta guvernele diferitelor ţări în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate în cazul dezastrelor naturale, WHO a elaborat un ghid denumit „Asigurarea Siguranţei Alimentare ca urmare a dezastrelor naturale” care răspunde la patru obiective, şi anume:

Asigurarea sănătăţii publice şi înarmarea autorităţilor cu un ghid privind pr Principalele sarcini ce trebuie luate în consideraţie în situaţiile de dezastru natural. Atenţionarea autorităţilor privind necesitatea de a restabili şi a menţine infrastructura

siguranţei alimentare. Creşterea vigilenţei faţă de riscurile de apariţie a unor boli transmisibile prin

alimente.

De a servi ca un ghid de referinţă pentru cei implicaţi în ajutorarea rapidă cu alimente, respectiv pentru conducătorii de tabere de refugiaţi şi pentru centrele de distribuţie a alimentelor.

Ghidul „Asigurarea Siguranţei Alimentare ca urmare a dezastrelor naturale” prevede următoarele:

11

Măsuri preventive de siguranţă alimentară în urma dezastrelor naturale. Aceste măsuri se iau având în vedere că apele de suprafaţă devin contaminate cu bacterii patogene din apele menajere, ape reziduale, animale şi oameni morţi. Măsurile preventive ce trebuie luate imediat se referă la:- apa pentru băut şi pentru prepararea alimentelor trebuie să fie tratată, chiar dacă

contaminarea acesteia nu a fost confirmată. Cea mai simplă metodă de tratare este fierberea apei folosite pentru băut sau ca ingredient pentru prepararea alimentelor;

- identificarea producţiei agricole care a fost afectată, a ariilor (suprafeţelor) de pe care se pot încă recolta materiile prime şi a locurilor unde se depozitează acestea după recoltare;

- ce produse agricole au fost contaminate cu microorganisme din apele menajere şi cu substanţe chimice;

- dacă recolta a fost contaminată trebuie să se ia măsurile necesare pentru a reduce riscul de transmitere a patogenilor şi a substanţelor chimice toxice.

Inspectarea şi salvarea alimentelor. Această acţiune implică:- inspectarea alimentelor stocate şi evaluarea siguranţei lor (ideal ar fi ca acestea să

fie etichetate sau separate de cele contaminate sau neinspectate);- alimentele salvate trebuie recondiţionate pentru a fi redate consumului şi

etichetate corespunzător;- materiile prime rămase intacte de pe ariile inundate trebuie să fie mutate în

încăperi uscate;- alimentele depozitate şi găsite a fi apte consumului se distribuie la consumatori

care vor fi informaţi şi asupra măsurilor pe care trebuie să le ia la pregătirea lor pentru consum;

- conservele deteriorate vor fi distruse, iar cele găsite nedeteriorate vor fi igienizate înainte de deschidere;

- se inspectează depozitele frigorifice pentru a se verifica dacă alimentele depozitate au rămas în stare congelată şi dacă acestea sunt sigure pentru consum;

- alimentele mucegăite nu trebuie consumate. Aprovizionarea cu alimente după dezastrul natural. De regulă, după un dezastru

natural, populaţia din zona calamitată trebuie aprovizionată cu:- apă potabilă cu ajutorul cisternelor, respectiv apă minerală;

- alimente sub formă de conserve (vegetale, peşte, carne);

- alimente sub formă deshidratată/uscată (lapte praf, făinuri, biscuiţi, paste etc.);

- pâine, în special preambalată.

Pentru pregătirea culinară este necesară refacerea rapidă a instalaţiilor elctrice şi de distribuţie a gazului metan. Alternativ pot fi utilizate bucătării mobile pentru mai multe familii sinistrate.

Identificarea focarelor de epidemii. Identificarea acestor focare este vitală pentru a limita răspândirea epidemiilor. Faptele care arată izbucnirea unui focar de o boală transmisă prin alimente se referă la:

12

- creşterea numărului de persoane cu simptome clinice de boală, în special diaree şi alte afecţiuni gastrointestinale;

- rapoartele lucrătorilor din sănătate privind simptomele de toxiinfecţii alimentare din teren;

- rapoartele farmaciştilor privind cererea mai mare de medicamente antidiareice şi anti-emetice respectiv pentru alte afecţiuni gastrointestinale (de exemplu cererea mare de antibiotice);

- rapoarte privind cazuri de deces neobişnuite;

- absenteism mare la şcoli, la locurile de muncă, în special din marile întreprinderi. Investigaţii şi acţiuni privind focaele de toxiinfecţii alimentare. În această direcţie

este necesar să se realizeze:- tratamentul rapid al bolilor apărute;

- retragerea de pe piaţă a alimentelor contaminate;

- identificarea rapidă a agenţilor cauzatori de toxiinfecţii/intoxicaţii alimentare şi a alimentelor suspecte prin analize de laborator şi chestionarea pacienţilor;

- investigarea epidemiologică pentru identificarea agentului cauzator, a alimentului incriminat şi a modului în care acesta a fost contaminat;

- informarea publicului privind toxiinfecţia/intoxicaţia alimentară şi acţiunile pe care publicul trebuie să le realizeze pentru a se minimaliza riscurile.

Educarea şi informarea consumatorului. Aceste acţiuni se referă la:- avizarea consumatorilor despre situaţia locală şi condiţiile existente;

- avizarea consumatorilor în ceea ce priveşte măsurile de igienă în legătură cu prepararea hranei şi consumul de apă, astfel ca aceştia să evite consumul de alimente şi apă contaminate microbiologic/chimic;

- informarea populaţiei asupra riscurilor bolilor provocate de alimentele contaminate datorită efectelor provocate de dezastrul natural petrecut.

EFECTE

Procesul de impurificare chimică a alimentelor exercită efecte, atât asupra alimentului (deci în ultimă instanţă tot asupra consumatorului) cât şi asupra sănătăţii celui care consumă aceste produse.

Efectele asupra alimentelor constau în anumite modificări ale proprietăţilor organoleptice sau inactivări şi degradări de factori nutritivi:

modificări de aromă, de gust sau miros, în urma contaminării alimentului cu elemente odorante sau metalice din ambalaje şi utilaje;

inactivarea vitaminei C din sursele sau preparatele de legume sub influenţa urmelor impurificatoare de Cu, Fe;

cantităţile de SO2 folosite ca aditivi, acţionează distructiv asupra vitaminei B1; aditivii oxidanţi distrug vitaminele A, C, E şi unele din vitaminele complexului B (B2,

B6).Dintre efectele asupra stării de sănătate cităm: acţiunea alergizantă – consecinţa impurificărilor cu antibiotice, a ouălor, laptelui,

impurificărilor cu unele conservante, antioxidandte, aromatizante etc.; acţiunea antienzimatică (digestivă) care provoacă în primul rând tulburări de digestie

şi modificări ale coeficientului de utilizare digestivă, consecinţă, a inactivării parţiale

13

sau totale a unor enzime la acest nivel şi care sunt determinate de obicei de substanţele conservante introduse deliberat sau fraudulos în unele alimente;

acţiunea iritantă şi cheratinizantă la nivelul mucoaselor este consecinţa, prezenţei de obicei a unor substanţe conservante, oxidate sau aromatizante (formaldehide, acid salicilic, triclorură de azot, saliciliat de metil etc.);

acţiunea antienzimatică (specifică sau nespecifică) pe plan metabolic; pentru ilustrarea căreia se poate cita efectul, anticolinesterazic al unor pesticide, efectul tiolopriv (inactivarea tiolenzimelor prin blocarea grupării SH), al metalelor grele, etc.;

acţiunea spoliantă şi stresantă prin intermediul solicitării permanente a mecanismelor de detoxifiere, a stocurilor de proteine labile de rezervă ca şi a stocurilor de purine.

Boala vacii nebune sau boala Jacob-Creutzfeld, s-a produs prin consumarea cărnii contaminate cu dioxină. Dioxina este o substanţă chimică, ce se formează ca produs secundar în multe procese industriale ce implică clorul (incinerarea deşeurilor, producerea pesticidelor şi a unor îngrăşăminte chimice, în procesul de fabricaţie a materialelor plastice de tip P.V.C. şi în albirea pastei de hârtie şi a hârtiei); din atmosferă ajunge în alimentaţia omului, în special în carne şi produse lactate. Dioxina se transmite uşor prin laptele matern. Consecinţele imediate ale intoxicării cu dioxină sunt grave şi cu mare indice de letalitate.

Cele pe termen mai lung sunt:~ scăderea conţinutului de spermatozoizi;~ creşterea cazurilor de cancer de testicul şi de prostată la bărbaţi;~ creşterea cazurilor de cancer mamar şi endometrite la femei;~ acneea clorică;~ diabetul zaharat.Nicotina, care poluează aerul atmosferic, dar şi vegetalele din familia solanaceelor

(vinetelor, pătlăgelele roşii), pătrunde în organismul uman şi chiar nefumătorii pot prezenta unele simptome caracteristice tabagismului.

Alt pericol îl prezintă tratarea culturilor cu pesticide. Deşi folosirea DDT-ului şi a substanţelor înrudite în combaterea dăunătorilor a fost interzisă, prin normele internaţionale încă din 1985, tot se mai practică în unele zone ale ţării.

Consumul de alimente poluate, atât cu îngrăşăminte chimice cât şi cu pesticide, îi afectează pe adulţi, dar mai ales pe copiii mici, la care sistemul nervos, aparatul renal, aparatul excretor şi ficatul sunt de zece ori mai vulnerabile la multe substanţe toxice decât la adulţi. Pe termen lung, majoritatea substanţelor toxice produc reacţii alergice, cancer sau efecte teratogene (precum anomaliile în dezvoltarea aparatului genital masculine).

Acest gen de efecte în metabolice, nu se traduc obligatoriu simptomatic, ci nu manifestări nespecifice, afectând potenţialul de reacţie al organismului, încetinesc ritmul de creştere, afectează capacitatea de reproducere, potenţialul imunitar al organismului etc.

14

Toxice Cancerigene Radioactive Fertilizant Pesticide

Poluare tehnologică

Poluare cu subtanţe chimice

Poluare cu subtanţe

biologic active

Antibiotice

Hormoni

Sedative

MicotoxineAlimentOm

Preparare tehnologicăAfumareColoranţiAntioxidanţi

Nitriţi, nitraţi, etc.

Adaugări de

substanţe

INFORMAREA POPULAŢIEI:

Produsele alimentare în care se găsesc aditivi: Pâine şi produse de panificaţie Lapte şi produse lactate Carne şi produse din carne Peşte şi produse din peşte Uleiuri şi grăsimi Ouă şi produse pe baza de ou Zahăr şi produse zaharoase Fructe, legume şi produse prelucrate Băuturi alcoolice Băuturi nealcoolice Produse de cofetărie şi de patiserie Cereale şi produse din cereale Condimente, supe, sosuri, salate Ingheţate Alimente cu destinaţie specială

Produse în care nu sunt admişi coloranţi:1. Alimente netransformate 2. Apa îmbuteliată 3. Lapte, pasteurizat sau sterilizat 4. Lapte cu cacao sau cu ciocolată 5. Lapte fermentat nearomatizat 6. Lapte concentrat (nearomatizat) 7. Lapte babeurre 8. Cremele în pudră (nearomatizate) 9. Uleiuri şi materii grase de origine animală sau vegetală 10. Ouă şi produse pe bază de ouă 11. Faină şi alte produse de morărit şi amidon 12. Pâine 13. Paste făinoase 14. Zahăr, mono- şi dizaharide 15. Piure şi conserve de tomate 16. Sucuri şi nectar naturale din fructe şi legume 17. Fructe, legume şi ciuperci în conserve sau deshidratate, fructe, legume şi ciuperci

transformate

15

18. Dulceţuri extra, îngheţată extra, creme de castane, creme de prune 19. Peşte, moluşte şi crustacee, carne de animale, pasăre şi vânat, precum şi preparate 20. Produse de cacao şi componente în care produsul de bază este ciocolata 21. Cafea prăjită, ceai, cicoare, extract de ceai şi cicoare, preparate din ceai, din plante,

din fructe şi cereale pentru infuzie, amestecuri şi preparate instant din aceste produse 22. Sare şi produse de substituţie a sării, condimente şi amestecuri de condimente 23. Vinuri şi alte produse din vin 24. Băuturi spirtoase din fructe, ţuică, gin şi alte băuturi similare 25. Distilate de vin (cu excepţia caramelului) 36. Alimente pentru sugari şi copii 27. Miere de albine 28. Malţ şi produse din malţ 29. Brânzeturi maturate şi nematurate (nearomatizate) 30. Unt.

Alimente ce trebuie să evitaţi să consumaţi în exces: Margarina Supele concentrate Mezeluri Guma de mestecat Muştarul Gemuri, dulceţuri şi alte dulciuri

Aditivi alimentari care se recomandă a se evita: E220, E221, E222Aditivi alimentari antioxidanţi: E300, E301, E304, E306, E307, E308Aditivi alimentari alergizanţi: E102, E105, E110, E120, E123, E124Aditivi alimentari care măresc apetitul: Glutamat de sodiu. Aditivi alimentari cancerigeni: E123, E142, E210, E211, E212, E213 Aditivi alimentari care cresc colesterolul: E320, E321.Aditivi alimentari care irită tubul digestiv: E220, E221, E222, E223Aditivi alimentari care să nu se folosească abuziv: E300, E301Aditivi alimentari care încetinesc digestia: E290, E338, E339, E340Aditivi alimentari care provoacă o sensibilitate cutanată: E311Aditivi alimentari suspecţi: E104, E122, E123, E124, E127, E130Aditivi alimentari toxici: E151, E200, E220, E221, E222, E223, E224Aditivi cancerigeni: E123, E131, E142, E210, E211, E212, E213, E214Aditivi foarte toxici: E102, E103, E104, E105, E110, E111, E120, E121 

Alimente poluate legal

În ultima vreme, tot mai multe clinici şi laboratoare de cercetare fundamentală din ţările civilizate comunică aproape zilnic pe internet efectele nefaste ale poluării alimentare. Datoria medicilor este aceea de a explica oamenilor că este mai bine să consume o hrană naturală decât o hrană tratată chimic, cu E-uri. Cei care produc alimente cu E-uri (substanţe care se

16

folosesc la prepararea produselor în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare) au un interes pur comercial.

În ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi agenţii de protecţie a consumatorului au demonstrat ca E-urile sunt nocive, chiar cancerigene, cu toate că sunt permise de lege. Cu alte cuvinte, există o poluare legalizată a alimentelor. În istoria speciei umane, mecanismele fiziologice sunt antrenate să recunoască şi să metabolizeze tot ce este aliment natural. De aceea, impactul cu E-urile este enorm, pentru că organismul uman nu le recunoaşte ca hrană, nu le acceptă şi se revoltă, în felul acesta apărând bolile.

Autorii americani consideră aspartamul una din cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară, notat cu E 951. Cu toate acestea, îl găsim în foarte multe produse dulci: prăjituri, gumă de mestecat, napolitane, creme. Au fost raportate 90 de simptome ca urmare a folosirii acestei substanţe, printre care cefalee (durere de cap), spasme cerebrale, îngrăşare, insomnie, tulburări de vedere, scăderea auzului, tulburări de memorie, oboseală, palpitaţii. De asemenea, aspartamul are un rol în declanşarea unor tumori cerebrale, a sclerozei multiple, epilepsiei, bolii Alzheimer, malformaţiilor şi a diabetului.

Există un principiu străvechi în medicina naturistă care spune că nimic nu este mai periculos decât a administra o substanţă străină timp îndelungat, în mod repetat. Metabolismul omului este făcut, prin naştere, să recunoască, să accepte şi să prelucreze un aliment natural. O substanţă străină nu poate fi admistrată timp îndelungat fără să trezească anumite efecte secundare.

Iată mai jos doar câteva dintre cele mai periculoase otrăvuri legalizate în ţara noastră:

E 555 (silicatul de aluminiu şi potasiu) este folosit în sare, lapte praf şi făină. Deşi se cunoaşte că aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul sarcinii şi că este asociat cu boala Alzheimer, este permis în România.

E 210 (acidul benzoic) se adaugă la băuturi alcoolice, produse de brutărie, brânzeturi, condimente, dulciuri, medicamente. Poate provoca crize de astm, în special la persoane dependente de medicaţie, şi poate reacţiona, provocând hiperaciditate la copii. În urma testării pe animale de laborator, a fost asociat cu cancerul.

E 211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aroma de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi produse din carne, produse de brutărie şi dulciuri, este de asemenea prezent în multe medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agraveaza astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen, însă este permis în România.

E 250 (nitritul de sodiu) este utilizat în stabilizarea culorii roşiatice a cărnii conservate (fără nitrit, hot dog-uri şi şuncă ar arăta gri-cenuşiu) şi dă o aromă caracteristică. Adăugarea de nitriţi în alimente poate duce la formarea de cantităţi mici de substanţe cu potenţial cancerigen, în special în şuncă.

Companiile care procesează carnea adaugă acum, pe lângă nitrit, acid ascorbic sau izoascorbic pentru a impiedica formarea de nitrozamine. Industria cărnii justifică utilizarea nitriţilor pentru efectul lor inhibitor asupra dezvoltării bacteriilor producătoare de toxină botulinică.

17

E 132 (indigotina) este un colorant care se adaugă în tablete şi capsule, îngheţată, dulciuri, produse de patiserie, biscuiţi; poate provoaca greaţa, voma, hipertensiune arterială, urticarie, probleme de respiraţie şi alte reacţii alergice. Este permis în România.

E 123 (anaranthul) este obţinut din planta cu acelaşi nume; este folosit în amestecuri pentru prăjituri, umpluturi cu aromă de fructe, cristale pentru jeleuri. Poate provoca astm, eczema şi hiperaciditate; în teste de animale a provocat defecte neonatale şi moarte foetală.

E 122 (azorubina) este un colorant roşu, obţinut din gudron (un produs petrolier), care se adaugă la dulciuri, marţipan, cristale pentru jeleuri, peltea. Poate produce reacţii adverse la persoanele astmatice şi la cele alergice la aspirină. Este interzis în Japonia, Suedia, SUA, Austria şi Norvegia. Este permis în România.

E 155 (brun HT) este utilizat în ciocolată şi prăjituri. Poate produce reacţii adverse la persoanele alergice la aspirină şi la cele astmatice. Se cunoaşte, de asemenea, că poate produce sensibilitate dermică. Este interzis în Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, SUA, Norvegia. Este permis în România.

E 952 (ciclamat de sodiu) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. Este permis în România.

E 312 (galat de dodecil) se foloseşte pentru a preveni râncezirea alimentelor grase; poate provoca iritaţie gastrică sau cutanată nu este permis în alimente pentru sugari şi copii mici deoarece provoacă tulburări hematologice; este asociat, de asemenea, cu tulburări nervoase; se foloseşte în uleiuri, margarină, untură, sosuri de plante. Este permis în România.

E 420 (sorbitol şi sirop sorbitol) este un îndulcitor artificial şi umectant care se obţine din glucoză sau prin sinteza chimică; se foloseşte în dulciuri, fructe uscate, hrană săracă în calorii, siropuri farmaceutice şi este printre primii şapte conservanţi utilizaţi la produsele cosmetice; nu este permis în hrana pentru sugari şi copii mici deoarece poate provoca tulburări gastrice. Este permis în România.

Oficialii noştri ne spun că în felul acesta ne-am aliniat la standardele europene; mult mai normal ar fi să ne aliniem la standardele bunului simţ, iar dânşii să-şi facă datoria faţă de acest popor.

CONCLUZII: Modalitatea de a evita efectele nocive pe termen lung ale poluării alimentaţiei

constă, pentru fiecare dintre noi, în a consuma pe cât posibil numai fructe şi legume care nu au fost supuse în prealabil tratamentelor chimice şi de a mânca numai carne produsă în ferme în care animalele sunt hrănite strict natural.

Să avem grijă să spălăm bine şi îndelung alimentele de origine vegetală. Să cumpărăm produse animale numai de la comercianţi autorizaţi. Majoritatea alimentelor trebuie supuse prelucrării termice, o serie de substanţe

toxice putând fi astfel neutralizate, deşi, chiar prin prelucrarea termică a alimentelor se pot produce unele substanţe toxice, nocive organismului;

Să consumăm produse ecologice.

Bibliografie:

18

“Tratat de industrie alimentară”, Vol.I – Probleme generale; Autori: Banu Constantin (coord.), Bahrim Gabriela, Barascu Elena, Dan Valentina; Bucureşti, Editura ASAB, 2009

“Tratat de industrie alimentară”, Vol.II – Tehnologii alimentare; Autori: Banu Constantin (coord.), Ana Alexandru, Bârsan Iulian Gabriel, Bârsan Elena, Bordei Despina, Bulancea Mircea; Bucureşti, Editura ASAB, 2009

http://christianferoviarul.blogspot.com/2008/09/poluarea-alimentelor-cu- metale.html

http://www.armonianaturii.ro/Alimente-poluate-legal.html*articleID_319- articol

http://www.ecomagazin.ro/nitratii-au-ajuns-in-farfurie

http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/si-mancarea-poate-fi-poluata- 93912.html

19