Politica Comuna de Transport

Importanta competentelor transportului

pentru Uniunea Europeana

 

 

Politica Comună de Transport şi principiile sale fundamentale  au fost stabilite in 1957 în cadrul Tratatuluide la Roma, de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene. Politica Comună de Transport este guvernată de Capitolul IV (articolele 74-78) al Tratatului. Tratatul defineşte fondul Politicii Comune de Transport care include mai multe sub-puncte: reguli comune aplicabile transportului internaţional in Statele Membre, condiţii pentru autorizarea transportatorilor nonrezidenţi să opereze servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru, măsuri pentru imbunătăţirea siguranţei in transport, limitarea aplicării in totalitate a Capitolului la transportul feroviar, rutier şi fluvia si  Consiliul poate decide, prin majoritate de voturi, dacă trebuie stabilite reglementări pentru transportul maritim şi aerian.

În cadrul unei economii a lumii perfect integrată, noţiunea de integrare globală aduce beneficii în creşterea economică şi întăreşte statul bunăstării. Însă, în ceea ce priveşte problema transportului european, aceasta rămâne o parte integrală în planul dezvoltării ţărilor europene. În unele cazuri, turismul a fost văzut precum un „salvator” pentru industria stagnantă, precum şi pentru industria agriculturii, creându-se un nou inter-sector de cereri şi conexiuni. În particular, importanţa acestei industrii a transporturilor, reiese din diversele ei ramuri, precum politica transportului aerian, maritim, a autostrăzilor, precum şi implicit a turismului care este strâns legat de industria transporturilor, astfel fiind dezvoltate vaste oferte de angajare şi venit pentru populaţia Europei.                                                                                  Industria Transporturilor, a ridicat o problemă în conexiune cu politica turismului. Guvernanţii consideră faptul că industria transporturilor şi politica turismului formează o afacere profitabilă pentru Uniunea Europeană, instituţiile financiare având tendinţa de a considera turismul drept o industrie „curată”. Însă în ultimii ani, problemele de mediu asociate cu turismul au afectat industria transporturilor, precum poluarea, folosirea în exces a apei şi lemnului, probleme legate de schimbarea mediului climatic, construcţiile nepermise, toate acestea au degradat alte resurse naturale care au avut efecte negative asupra industriei transporturilor. Acest lucru afectează situaţia economică în Uniunea Europeană, deoarece industria de transport reprezintă peste 6% din produsul inern brut al Uniunii Europene, peste 6% din forţa de muncă, 40% din investiţiile Statelor Membre şi 30% din consumul de energie din UE. Acest sector a înregistrat o creştere constantă în ultimile două decenii, de 2,3% pe an la transportul de bunuri şi 3,1% la cel de pasageri. În acelaşi timp, a crescut presiunea exercitată de sectorul transport asupra mediului şi societăţii. Problemele legate de mediu sunt corelate de creşterea traficului rutier şi a riscurilor de sănătate. Acestea pot fi rezolvate printr-o abordare politică integrată pentru a reduce efctele negative atât ale emisiilor, cât şi ale zgomotului. Statele membre pot adopta strategii de management în transport care să promoveze alternative la utilizarea autoturismelor, precum reducerea numărului de autoturisme din trafic, respectiv utilizarea mijloacelor de transport în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos vor reduce dramatic poluarea şi nivelul de zgomot. Trebuie implementat un principiu conform căruia toţi utilizatorii de transport, firmele de transport, conducătorii auto, călătorii, trebuie să fie responsabili financiar de costurile călătoriilor, inclusiv pentru daunele rezultate din acţiunile lor asupra mediului natural şi cel construit, societăţii şi economiei. Taxarea pentru utilizarea infrastructurii, taxele de mediu sau pentru congestiile de trafic ar determina reducerea traficului şi respectiv impactul transporturilor asupra sănătăţii şi mediului. Astfel ar fi disponibile şi

fondurile de investiţii în acest sens. Studiile arată că politicile de transport ce pornesc de la premisele unui impact cât mai redus asupra mediului, vor îmbunătăţii nu numai calitatea vieţii, ci vor duce şi la o rată mai mare de angajare. Strategii simple pot ajuta în reducerea daunelor cauzate de transport sănătăţii umane prin implementarea riguroasă a unor limitări de viteză şi unor reglemetări privind parcarea, pot duce în multe oraşe ale Uniunii Europene la limitarea emisiilor, creşterea siguranţei şi a utilizării transportului public. În sectorul transportului rutier, se doreşte îmbunătăţirea calităţii şi aplicarea în mod mai eficient a reglementărilor existente printr-un control şi sancţiuni mai aspre, în sectorul transportului feroviar se va revitaliza căile ferate prin crearea unei zone feroviare integrate, eficiente, competitive şi sigure şi înfiinţarea unei reţele destinate serviciilor de transport de bunuri. În ceea ce priveşte politica sectorului transportului aerian, se va intensifica controlul creşterii transportului aerian, menţinerea standardelor de siguranţă şi protecţia mediului, iar în ceea ce priveşte transportul maritim şi fluvial, dezvoltarea infrastructurii şi simplificarea cadrului de reglementare prin integrarea legislaţiei sociale pentru a putea fi create „autostrăzi maritime”. În politica sectorului transportului inter-modal este necesară modificarea ponderii modurilor de transport prin intermediul unei politici pro-active de promovare a transportului inter-modal şi a transportului feroviar, maritim şi fluvial. În acest sens, una din iniţiativele majore este programul „Marco Polo”, ce înlocuieşte programul Acţiuni Pilot pentru Transport Combinat. Politicile Sectoriale de Transport Rutier au o importanţă veritabilă deoarece au ca obiectiv o politică comunitară privind transportul de bunuri şi de pasageri prin crearea condiţiilor optime pentru furnizarea eficientă a serviciilor de transport. Se iniţiază promovarea unui sistem comun eficient de transport rutier prin încurejarea respectării regulilor privind condiţiile de muncă în acest sector.                             O alta caracteristica a importantei politicii transportului este politica turismului care are o dezvoltare rapida a turismului regional, ce contribuie la dezvoltarea economica si financiara a tarilor membre, in special avand proiectii certe de dezvoltare si cooperare in Sud. Colaborarea South-South, dintre tarile din Sud si tarile membre, a dezvoltat o politica de dezvoltare pentru agenda multor tari membre in economie. Aceasta cooperare a fost conservata ca un mecansim esential de dezvoltare economica si de modernizare in domeniul finantelor, industriei si afacerilor, stiintei si tehnologiei, transportului si infrastructurii, acestea fiind considerate domenii prioritare in aceasta colaborare. Multe din aceste initiative ale acestei cooperari a implementat strategii si mecanisme de dezvoltare economica si regionala, precum si in sectorul turismului si politica de dezvoltare a transporturilor.                                           La fel ca in cazul parlamentelor naţionale, Parlamentul European are comitete care se ocupă de anumite probleme, cum ar fi cele legate de afaceri externe, mediu, transport etc. Comitetul de Transport şi Turism este responsabil de probleme legate de dezvoltarea unei politici comune pentru transportul feroviar, rutier, fluvial, maritim şi aerian,dar in particular de elaborarea unor reguli comune aplicabile transporturilor din cadrul Uniunii Europene, de stabilirea şi dezvoltarea reţelelor trans-europene din domeniul infrastructurii de transport, de

asigurarea serviciilor şi relaţiilor de transport cu state din afara Uniunii Europene, siguranţa transporturilor si relaţiile cu organismele şi organizaţiile internaţionale din domeniul transporturilor.                                                                                                                 Principalul obiectiv al politicii europene de transport este stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economică pe de o parte şi cerinţele de calitate şi siguranţă ale societăţii pe de cealaltă parte, pentru a fi posibila dezvoltarea unui sistem de transport modern, durabil

pentru viitor in toate statele membre. Comisia Europeană a propus aproximativ 60 de măsuri pentru dezvoltarea unui sistem de transport care sa poata modifica ponderea modurilor de transport, să revitalizeze transportul feroviar, să promoveze transportul maritim şi fluvial şi să controleze creşterea transportului aerian.

O altă importanţă a transportului pentru Uniunea Europeană este dată de relaţia acestuia cu industria de construcţii. Studiile efectuate au arătat că evoluţia tehnologiei transporturilor are

efect asupra dezvoltării industriale, a creşterii populaţiei şi a concentrării acesteia în anumite regiuni. În ceea ce priveste construcţiile de clădiri, vom lua facilităţile transportului ca factor crucial, în sensul că foarte multe regiuni pot fi valorificate dacă există mijloace de transport eficente care să asigure atât deplasarea persoanelor cât si a tuturor celorlalte servicii necesare vieţuirii. Astfel ia naştere o relatie cauzala, plecand de la asumpţia că dezvoltarea transportului şi elementele sale inovatoare în continuă apariţie sunt independente de piata de construcţii, având, doar în această direcţie, o relaţie indirectă. Din această perspectivă putem analiza mai multe repercusiuni ale industriei transportului asupra economiei. Începand cu anul 1820, din punct de vedere economic, au avut loc patru inovaţii majore în ceea ce priveşte transportul: primele două au fost canalele şi căile ferate, ale căror efecte au fost concentrarea si centralizarea industriei, a comerţului si a populaţiei. Celelalte două au fost căile electrice de transport (tramvaie, metrouri, troleibuze) si automobilele. Acestea din urmă au adus si o tendinţă de descentralizare. Au afectat industria de contrucţii prin variaţiile de consum si prin determinarea unui anumit comportament al clenţilor. Pe de alta parte însă, canalele si căile ferate au produs o creştere a tuturor tipurilor de industrie, în acelaşi timp reducând foarte mult costurile de transport. Trebuie menţionat, de asemenea, că implementarea inovaţiilor în domeniul transporturilor nu este întotdeauna uniformă şi nici nu se axeaza pe o singura direcţie. În general, reducerea costurilor de transport duce la monopolizarea de catre o anumită industrie a unei singure zone geografice, producţia concentrându-se în jurul surselor de materii prime, căile de transport permiţându-le să se stabilească în aceste zone, ajungând să economisească mult şi să-şi măreasca profitul. Astfel, reducerea cheltuielilor de transport aduce după sine două efecte: unul al mutării unei zone de piaţă şi redistribuţia producţiei industriale în favoarea celor mai eficiente si bine-situate firme, ceea ce duce la o concentrare mai mare a industriei. Al doilea efect este reprezentat de creşterea producţiei şi a veniturilor cauzate de extinderea si lărgirea pieţei. Tot din studii a reieşit faptul că dezvoltarea urbană s-a datorat în mare parte industriei transporturilor pentru că cetăţenii au migrat, la fel ca marii producatori amintiţi anterior, spre zonele cele mai avantajoase în ceea ce priveşte condiţiile de trai. În acest context şi firmele işi vor înmulţi serviciile în zone în care se află mai mulţi consumatori, comerţul va spori şi activitatea economică va fi din ce în ce mai productivă, aducând venituri importante statului respectiv. Practic, odată cu dezvoltarea mijloacelor de transport, oraşele au progresat din punct de vedere economic si în acelaşi timp au adunat tot mai mulţi locuitori care au contribuit la această creştere. Se demonstrează astfel importanţa competenţelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte transportul, atât ca întreg, cât si în cadrul fiecărui stat membru pentru că, datorită acestuia populaţia s-a concentrat într-o anumită regiune, s-au construit locuinţe, clădiri administrative şi astfel se ajunge la o dezvoltare a industriei in jurul zonelor cu reţea de transport modernă şi sigura şi, implicit la creşterea nivelului economic.

Competenţele Uniunii Europene în ceea ce priveşte transportul, se argumentează şi prin raportul costuri-eficienţă pentru că acestea, la randul lor, influenteaza sectoarele socio-economice, atât de importante pentru Uniune. Facând o analiza economică, putem observa că profitul care reiese din transport are o pondere destul de mare pentru bugetul statelor membre.

In prezent, Uniunea Europeana se preocupă de toate tipurile de transport- rutier, cel maritim, aerian, si cel pe căi ferate. Vom analiza în continuare preocuparea Uniunii pentru fiecare dintre aceste tipuri de transport, argumentând astfel de ce competenţele în acest domeniu sunt indispensabile.

Obiectivele politicii UE pentru transportul rutier sunt, prin urmare, să promoveze transportul rutier de mărfuri şi servicii eficiente de transport pasageri, pentru a crea condiţii echitabile de concurenţă, pentru a promova şi armonizarea standardelor mai sigure şi mai ecologice tehnice, pentru a asigura un grad de armonizare fiscale şi sociale, şi să garanta faptul că normele privind transportul rutier sunt aplicate în mod eficient şi fără discriminare. Legislaţiaîn vigoare se aplică la serviciile de transport rutier stabileşte norme comune privind accesul la profesie şi la piaţă,

stabileşte standardele minime pentru timpul de lucru, perioadele de conducere şi de odihnă de timp pentru transportul rutier profesionale, şi seturi de minim taxele anuale de vehicule, precum şi a normelor comune pentru taxele de trecere şi taxe de utilizare pentru vehiculele grele de marfă toate acestea contribuind substantial la buget.

În ceea ce priveşte transportul feroviar, construirea reţelei de transport trans-europene (TEN-T), pe baza interconectării şi interoperabilităţii reţelelor naţionale de transport, inclusiv feroviare, este de mare importanţă pentru competitivitatea economică a UE şi dezvoltarea echilibrată şi durabilă. Ca parte a programului UE TEN-T, un număr de coordonatori europeni sunt însărcinati cu facilitarea punerii în aplicare a anumitor proiecte feroviare multi-ţară (şase ERTMS inclusiv), care sunt privite ca o prioritate majoră pentru reţea. Unul dintre obiectivele UE pentru sectorul feroviar este de a actualiza intre 2012-2015 un număr de rute de transport de marfă importante de implementarea sistemelor ERTMS de-a lungul ei. Cele şase rute transporta aproximativ o cincime din traficul feroviar de marfă din Europa. UE este, de asemenea, lucrează la crearea unei reţele feroviare cu prioritate pentru transportul de marfă, inclusiv realizarea unui număr de transport internaţional de mărfuri orientate spre "coridoare" - cel puţin unul în fiecare stat membru al UE până în 2012.     

PentruEuropa, transportul maritim a fost un catalizator al dezvoltării economice şi a prosperităţii de-a lungul istoriei sale. Acesta permite comerţul şi contacte între toate naţiunile europene. De asemenea, asigură securitatea furnizării de energie, alimente şi produse de bază şi oferă principalul vehicul pentru importurile europene şi exporturile către restul lumii. Aproape 90% din comerţul de transport de marfă externe ale UE este pe mare. Transportul maritim pe distanţe mici reprezintă 40% din schimburile intra-UE, în termeni de tone-kilometri. calitatea vieţii pe insule şi în regiunile periferice maritime depinde de servicii bune de transport maritim. În fiecare an, mai mult de 400 de milioane de pasageri îmbarcare şi debarcare în porturile europene. În ansamblu, industriile maritime sunt o sursă importantă de locuri de muncă şi venituri pentru economia europeană                             

Transportul aerianare o contribuţie majoră pentru economia europeană, cu mai mult de 130 de companii aeriene programate, o reţea de peste 450 de aeroporturi, şi 60 de furnizorii de servicii de navigaţie aeriană. Sectorul aviaţiei are mai mult de 3 milioane de persoane din Uniunea Europeană (UE). Companii aeriene şi aeroporturi singur contribuie cu mai mult de € 120 miliarde de euro pentru PIB-ul european. Mai mult de 700 de milioane de pasageri au plecat sau au ajuns la aeroporturile din UE în 2005. Corelarea oameni şi regiuni, de transport aerian joacă un rol vital în integrarea şi competitivitatea Europei, precum şi interacţiunea acestuia cu lumea ceea ce dovedeste faptul ca este necesar ca Uniunea sa aiba competente in domeniu. In ceea ce priveste securitatea transportului aerian, specialistiiin aviaţie ai Uniunii Europene, fac o distincţie între siguranţa aviaţiei, care se referă la standarde şi norme pentru construirea şi utilizarea de aeronave, şi securitatea aviaţiei, care are drept scop prevenirea actelor de intervenţie ilegală în aviaţia civilă, cum ar fi confiscarea unei aeronave sau a introducerii pe o aeronavă un dispozitiv periculoase. Securitate a fost un domeniu de preocupare pentru aviaţia civilă pentru mai multe decenii, dar în special de la bombardarea unui zbor deasupra Lockerbie, în 1988. La nivel internaţional, deşi de ceva timp standardele şi practicile recomandate au fost stabilite de către Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) pentru statele să pună în aplicare, aceste nu sunt reglementate printr-un mecanism obligatoriu pentru a garanta aplicarea lor completă şi corectă. În urmaatacurilor teroriste din Statele Unite la 11 septembrie 2001, când avioane comerciale au fost folosite ca arme de distrugere în masă, Comisia a făcut o propunere legislativă pentru a aduce sub umbrela de securitate a aviaţiei de reglementare al UE. Această iniţiativă a condus la adoptarea Regulamentului-cadru (CE) nr 2320/2002 al Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a normelor comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi cu condiţia ca astfel baza pentru a permite armonizarea normelor de securitate aeronautică în întreaga Uniune Europeană, cu efect obligatoriu. Acest cadru de reglementare a

fost revizuit de către un nou cadru, în vigoare pe deplin la 29 aprilie 2010, astfel cum sunt prevăzute de Regulamentul (CE) nr 300/2008 al Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2008 privind normele comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr 2320/2002.     

In mod traditional, Uniunea Europeana se ocupa si de poluarea ce reiese din industria transportului. De aceea are implementate norme de poluare si sanctiuni aferente celor care nu le indeplinesc intocmai. Ingrijorarea produsa de subtierea stratului de ozon si de un pericol din ce in ce mai mare al transformarilor climatice brutale, Uniunea s-a preocupat de emisiile de gaze eliminate de toate mijloacele de transport de pe teritoriul acesteia si nu numai.

În concluzie, am demonstrat, cu ajutorul articolelor de specialitate şi aducand argumente pertinente, că este absolut necesar ca Uniunea Europeană să aibă competenţe în domeniul transporturilor.