Placa dentara

10

Click here to load reader

Transcript of Placa dentara

Page 1: Placa dentara

BIOCHIMIA PLĂCII DENTARE

După erupţia dinţilor, la suprafaţa lor se dezvoltă, în timp, mai multe straturi de depozit care se dispun sub formă de filme. În funcţie de caracteristicile pe care le prezintă acestea au fost clasificate în trei categorii:

pelicula dentară, placa dentară, tartrul.

1. Pelicula dentară

Pelicula dentară se prezintă sub forma unui film acelular, de natură organică, dispus imediat la suprafaţa dintelui. Dezvoltarea peliculei se face foarte repede: suprafaţa dentară perfect curată (curăţirea se face, în general, cu un abraziv, de tipul şmirghelului, pentru a îndepărta toată substanţa care acoperă smalţul), în contact cu saliva, dezvoltă peliculă dentară în cca. 90 minute.

Pelicula, ca şi placa dentară, se formează pe dinţi în toată cavitatea bucală, dar se deosebeşte de aceasta prin relativa absenţă a bacteriilor şi prin faptul că nu poate fi îndepărtată prin simpla spălare cu periuţa de dinţi.

Rolul peliculei dentare

Studiile efectuate asupra peliculei au condus la concluzia că aceasta are atât un rol protector pentru dinte, cât şi unul distructiv.

Efectul protector al peliculei se manifestă prin două mecanisme:

Pelicula constituie o barieră în calea acizilor produşi la nivelul plăcii dentare şi care au tendinţa să difuzeze către suprafaţa smalţului. Datorită acestei frânări, demineralitarea smalţului sub acţiunea acizilor (principalii agenţi demineralizanţi) este întârziată.

Pelicula constituie, totodată, o barieră în calea ionilor de calciu şi de fosfat eliberaţi prin demineralizarea smalţului şi care au tendinţa să difuzeze spre mediul bucal. Ca urmare a acestei întârzieri a difuziei, concentraţia ionilor este menţinută, eventual crescută, la nivelul suprafeţei smalţului ceea ce favorizează remineralizarea.

Rolul distructiv al peliculei se exercită prin faptul că ea funcţionează ca o matrice organică iniţială pe care se fixează bacteriile orale generatoare de placă dentară.

1

Page 2: Placa dentara

2. PLACA DENTARĂ

De foarte multă vreme s-a constatat că lipsa igienei orale favorizează depunerea, la suprafaţa dinţilor, a unei substanţe cu aspect gelatinos, constituită, în cea mai mare parte, din microorganisme. Această substanţă a fost numită placă dentară. Placa se depune pe pelicula dentară, având grosimi variabile în raport cu natura dinţilor iar pentru acelaşi dinte, în raport cu suprafaţa luată în considerare.

Deoarece s-a constatat că placa dentară acoperă, de preferinţă regiuni în care se observă şi degradarea dinţilor, ea a fost considerată multă vreme ca fiind implicată direct şi exclusiv în producerea cariilor. De asemenea, s-a mai constatat că placa dentară este responsabilă şi de numeroase boli ale parodonţiului.

Pe de altă parte, în împrejurări favorabile calcificărilor, placa însăşi se calcifică şi se transformă în tartru.

În concluzie, se demonstrează astfel că placa dentară nu este o masă inertă de bacterii la suprafaţa peliculei dentare, ci trebuie concepută ca având o anume constituţie şi fiind generatoare de diverse procese. Într-adevăr, aşa cum se va arăta mai departe, placa dentară este un sistem ecologic complex şi dinamic: ea posedă o structură care se desăvârşeşte după anumite mecanisme, are o compoziţie chimică bine determinată, iar la nivelul său se desfăşoară unele procese metabolice.

Modul de constituire al plăcii

Iniţial, la suprafaţa peliculei dentare se depune matricea plăcii. Ca provenienţă, matricea plăcii dentare este în mare măsură de origine salivară şi în mai mică măsură derivă din fluidul gingival.

2

Page 3: Placa dentara

Matricea plăcii este constituită, în special, din componentele proteice ale glicoproteinelor salivare, iar dezvoltarea ei durează, în medie, 24 ore.

În 2-4 zile de la formarea matricei, la suprafaţa ei apar acumulări discrete, constituite din microorganisme (în fapt, colonii de bacterii). Ulterior, fiecare colonie se înconjoară de un halou constituit, la rândul său, tot din microorganisme. Halourile se dezvoltă rapid şi, întinzându-se la suprafaţa matricei, devin confluente cu cele vecine. În acest mod, întreaga matrice ajunge să fie invadată complet de microorganisme, desăvârşindu.se constituirea plăcii dentare.

Dezvoltarea plăcii are loc întotdeuna pornind de la marginea gingivală spre suprafaţa dinţilor.

Placa dentară este de două tipuri:

Supragingivală

Subgingivală;

Deosebiri:

Provenienţa

Natura populaţiei bacteriene.

Placa supragingivală (mai studiată pentru că este mai uşor de recoltat de la suprafaţa dinţilor) primeşte componentele matriceale în special din salivă şi alimente şi mai puţin din lichidul gingival;

Placa subgingivală – are o contribuţie mai mare din partea lichidului gingival comparativ cu saliva şi raţia alimentară pentru formarea matricei.

Pe de altă parte, din cauza posibilităţilor de oxigenare, placa subgingivală cuprinde mai multe bacterii anaerobe, iar cea supragingivale mai multe bacterii aerobe.

Microorganismele plăcii dentare

Foarte numeroase. 250 milioane/mg greutate umedă de placă.

Cel puţin 27 de tipuri diferite: predomină: streptococi, coci, bacili.

În primele stadii de dezvoltare a plăcii apar microorganisme aerobe şi numai după 9 zile apar şi cele anaerobe (ceea ce arată că existenţa acestora din urmă este condiţionată de cea a microorganismelor aerobe).

Modificările de compoziţie bacteriană a plăcii în curs de dezvoltare apar, în mare parte, ca urmare a grosimii depozitului de placă supragingivală, ceea ce are ca rezultat anaerobioza în

3

Page 4: Placa dentara

straturile mai apropiate de suprafaţa dintelui. Într-adevăr, oxigenul care pătrunde în păturile de la suprafaţa plăcii este consumat de microorganismele aerobe aflate în aceste regiuni. Concomitent, straturile mai profunde devin anaerobe.

Complexitatea florei bacteriene creşte odată cu accentuarea anaerobiozei: flora bacteriană la nivelul plăcii subgingivale (practic sechestrată anaerob) se aseamănă cu flora de 1-2 săptămâni a plăcii supragingivale.

Pe lângă matrice şi microorganisme, în constituţia plăcii dentare s-au pus în evidenţă adesea şi incluziuni de celule epiteliale şi leucocite aflate în diferite stadii de degradare.

Compoziţia chimică

Fiind variată din p.d.v. constituţional şi variabilă în timp, compoziţia chimică este greu de determinat cu exactitate.

Placa de 2-3 zile: conţine cca. 80% apă şi 20% componente solide.

Constituenţi anorganici:

Ionii de calciu, fluor şi fosfat se găsesc în proporţii mult mai mari decât în salivă, dar nu sunt combinaţi în compuşi cristalini (de felul fosfatului tricalcic). În faza iniţială, aceşti ioni formează un complex de tipul fosfat de calciu-glucide-proteine. Ulterior, proporţia constituenţilor minerali în comparaţie cu cea a proteinelor se schimbă, deoarece componenta proteică este metabolizată de către bacteriile plăcii iar mecanismul de depunere al fosfatului de calciu se modifică.

Placa depusă pe dinţii incisivi inferiori cuprinde mai mult calciu şi este mai uşor transformată, prin calcifiere, în tartru decât placa din jurul molarilor (fapt explicabil prin contactul dinţilor incisivi inferiori cu saliva submandibulară care conţine de cca. 2 ori mai mult calciu decât saliva parotidiană, din imediata vecinătate a molarilor. Pe de altă parte, pH-ul din regiunea mandibulară este mai mare, ceea ce favorizează în plus precipitarea fosfatului de calciu din placă).

Constituenţi organici:

Glucidici: - polizaharide sau glicani de tip glucani (cu legături predominante α1,3)

- Levani (fructani)

- Heteroglicani ( conţinând glucoză, galactozamină şi hexozamine).

- Metilpentoze: ramnoza.

Proteici:- proteine care provin din glicoproteinele salivare prin îndepărtarea părţii glucidice.

4

Page 5: Placa dentara

Acizi nucleici;

Enzime.

Lipide.

Constituenţi organici ai microorganismelor din placă.

Procese metabolice din placa dentară

Constituţia complexă a plăcii dentare şi echipamentul enzimatic asigură dsfăşurarea, în permanenţă, a multiple şi variate procese metabolice, orientate în 2 direcţii:

Constituirea plăcii;

Deteriorarea plăcii.

5

Page 6: Placa dentara

Procese biochimice din placa dentară

Anabolice Catabolice

Anabolism glucidic Catabolism Catabolism glucidic proteic

Polizaharide Polizaharide Degradează placaextracelulare intracelulare

Construiesc asigură existenţamatricea microorganismelor

construiesc placa

Cele mai frecvente procese metabolice din placa dentară sunt acelea prin care microorganismele care o populează produc polizaharide din zaharurile simple aflate în mediul bucal. De fapt, chiar dezvoltarea microorganismelor din placa dentară este strict dependentă de aportul glucidic din mediul bucal. Experienţe efectuate asupra a 4 grupe morfologice: coci grampozitivi, bacili grampozitivi, coci gramnegativi şi bacili gramnegativi. Studiile au arătat că toate grupele s-au dezvoltat apreciabil când aportul de glucide din alimentaţie a fost substanţial şi s-au redus în cazul aportului scăzut de glucide.

Unele din polizaharidele sintetizate din microorganisme sunt înmagazinate intracelular, ca glucide de rezervă, altele sunt depozitate extracelular, constituind astfel componenţi glucidici importanţi ai terenului (matricei) pe care se dezvoltă ulterior microorganismele.

În majoritate, polizaharidele extracelulare sunt dextranul şi levanul. Prezenţa acestor polizaharide nu este de loc surprinzătoare deoarece cel mai frecvent glucid de subzistenţă pentru microorganismele din placa dentară este zaharoza.

În urma proceselor de catabolism glucidic rezultă, în principal, acidul lactic. Faţă de un catabolit atăt de periculos, mediul bucal se „apără” în diverse moduri: Ajută la difuzarea lui, îl neutralizează prin unele produse de decalcifiere, îl predă altor microorganisme pentru a-l degrada. Pe de altă parte, în mediu acid, însuşi ritmul glicolizei (proces prin care rezultă acidul lactic) este încetinit, ceea ce duce la diminuarea producţiei de acid lactic, printr-un proces de autoinhibare.

6

Page 7: Placa dentara

Catabolismul proteic la nivelul plăcii dentare a fost pus în evidenţă prin formarea de amoniac, atât din aminoacizi cât şi din uree. Datorită producerii de amoniac, mediul plăcii se alcalinizează (pH-ul creşte). Un asemenea mediu este favorabil dezvoltării tartrului dentar şi remineralizării smalţului atacat.

pH-ul plăcii este în strictă dependenţă de proporţia glucidelor şi a proteinelor din mediu.

TARTRUL DENTAR

după un timp relativ scurt de la constituirea plăcii dentare, începe un proces intens de mineralizare a ei care conduce la formarea tartrului.

Constituirea tartrului dentar are loc atât subgingival, cât şi supragingival.

Supragingival: de obicei alb-gălbui

Subgingival: nuanţe mai închise: verzui, brunsau chiar negru.

Diferenţele de culoare – din cauza diferenţelor de compoziţie, dependente de contribuţiile relative ale salivei sau fluidului gingival, precum şi de populaţiile bacteriene din aceste regiuni.

În funcţie de predispoziţia organismului de a forma mai uşor sau mai greu tartru, s-a constatat că se pot scurge perioade de timp variabile – de la luni la ani- până când placa ajunge să aibă compoziţia cristalină caracteristică tartrului matur.

Studii recente au demonstart că la persoanele care formează uşor tartru există o cantitate redusă de fosfatază alcalină, enzimă cunoscută ca inhibitor al formării fosfatului de calciu cristalizat şi deci al constituirii tartrului dentar.

7

Page 8: Placa dentara

8