Tataru Oana-Georgiana,gr.305Dascalescu Maria.gr305

Cornea Florin,gr.304Pria Mihnea,gr.304

PIATA BUNURILOR DE CONSUM INTERMEDIAR VS

PIATA BUNURILOR DE CONSUM FINAL

Piaţa bunurilor este una din componentele sistemului de pieţe, care cuprinde tranzacţii

cu bunuri pentru producţie şi bunuri pentru consum.In condiţiile economiei moderne,

forma specifică de organizare şi realizare a proceselor de vânzare-cumpărare de bunuri o

constituie piaţa produselor.Ea include produsele destinate (prin intermediul vânzării-

cumpărării) populaţiei, întreprinderilor şi instituţiilor, care sunt nemijlocit legate de

trebuinţele acestora şi de posibilităţile de a le satisface, respectiv de esenţa activităţii

economice.

De-a lungul celor 21 de secole, omenirea a evoluat si totodată si economiile

mondiale. Datorită acestei evoluţii, a cresterii aspiraţiilor, dorinţtelor individului a crescut

si s-a imbunataţit si cererea de produse, fapt ce a antrenat cresterea si diversificarea

ofertei de bunuri si servicii de pe piaţa economica.

Ce este consumul intermediar?

Consumul intermediar reprezinta un factor complex din diferite

perspective,teoretice,practice care contribuie la fundamentarea conceptelor manageriale

ce stau la baza agenţilor economici ce acţioneaza in cadrul pieţei .

Noi am abordat aceasta tema pornind de la diferite concepte teoretice prezente in

de specialitate gandindu-ne la implicaţiile acestora asuprea proceselor manageriale,asupra

consumatorilor si preferinţelor acestora.

Consumul final

In ţara noastra o delimitare a consumului intermediar de cel final este facuta de

Comisia Nationala pentru Statistica, instituţie ce considera consumul intermediar ca fiind

valoarea bunurilor si a serviciilor destinate pieţei,consumate in procesul de producţie iar

consumul final ca fiind valoarea bunurilor individuale si colective.

Cumparatorul intermediar in cazul pieţei bunurilor de consum intermediar este cel

ce cumpara pentru o anumita organizaţie si este mult mai mult preocupat de cat ar fi

pentru consumul personal,pe cand un consummator final cumpara doar pentru interesul

propriu sau familial.

Produsele destinate consumului intermediar sunt:materialele: parti componente ale

unui produs industrial,bunuri capitale cum ar fi : marfurile si serviciile ,materiile

prime,materialele prelucrate si prefabricatele.

In grupa marfurilor sunt cuprinse o serie de produse necesare desfasurarii activitaţii

zilnice. De exemplu hartia de scris,agrafele,sapunul dar si articolele de

curaţare. .Specialistii considera ca produsele destinate consumului intermediar sunt acele

bunuri si servicii date direct in procesul de productie,la fabricarea altor bunuri sau

servicii.

In cadrul pieţei intermediare , cumpărătorul reprezintă pentru vânzător, ultima etapă,

la fel ca şi corespondentul său în cadrul pieţei bunurilor de larg consum.

În acelaşi context, este necesar să se definească şi să se delimiteze clar şi

cumpărătorul, în cadrul pieţelor intermediare ,el fiind acela care cumpără în numele

organizaţiei şi este preocupat de acest lucru mai mult decât este pentru consumul personal

sau familial.

Atâta timp cât tranzacţiile în cadrul pieţei intermediare sunt acelea care nu implică

pe cumpărătorul final, termenul de cumpărător intermediarel este utilizat pentru aceia

care cumpără în numele unei organizaţii comerciale, profesionale sau instituţionale.

Cumpărătorii intermediari sunt astfel definiţi ca fiind aceia care cumpără bunuri şi

servicii pentru scopul specific al producţiei industriale sau agricole sau pentru a fi

utilizate în cadrul proceselor de management al unor firme industriale, profesionale,

instituţionale sau de servicii.

2

Deoarece în cadrul pieţei operează o mare varietate de cumpărători organizaţionali,

a apărut necesitatea unei structurări a acestora, în special în funcţie de motivaţia cererii

acestora.

În practică, o clasificare frecvent întâlnită structurează respectivii agenţi economici

în : cumpărători industriali, cumpărători instituţionali şi intermediari.

Cumpărătorii industiali sunt cei care cumpără bunuri şi servicii pentru unele scopuri

productive şi comerciale tangibile; aceştia sunt, de exemplu, producătorii din cadrul

ramurilor extractive, prelucrative, agricultură, horticultură, piscicultură şi silvicultură.

Cumpărătorii instituţionali sunt cei care cumpără bunuri şi servicii în ideea de a

furniza un serviciu cere este adesea intangibil şi care nu sunt în mod obligatoriu destinate

unui scop comercial; este vorba aici de şcoli, spitale, forţele armate, instituţiile locale sau

centrale, hoteluri etc.

A treia grupă, cea a cumpărătorilor intermediari, desemnează acele persoane care

cumpără bunuri şi servicii în scopul revânzării sau pentru a facilita revânzarea altor

bunuri sau servicii în cadrul pieţelor industriale sau ale bunurilor de larg consum, deci

pentru scopuri comerciale; este vorba, de exemplu, de distribuitori, dealeri, angrosişti şi

de comerţul cu servicii.

Produsele intermediare sunt destinate în primul rând să fie folosite pentru

producerea altor produse sau pentru asigurarea realizării unei serii de servicii în domeniul

industrial. Diferenţierea acestora faţă de produsele destinate consumului final provine

astfel din scopul final căruia sunt destinate.

Foarte frecvent se întâmplă să nu se poată include un produs într-o categorie sau

alta. Computerele personale pot fi considerate un produs destinat consumului final dacă

este cumpărat de un student sau de o altă persoană pentru uzul personal.

Dacă, aceste computere sunt cumpărate de o agenţie de voiaj, pentru utilizarea lor în

desfăşurarea afacerilor, ele sunt clasate ca fiind produse intermediare.

O primă clasificare a produselor destinate consumului intermediar le separă în cinci

categorii: materii prime, materiale, instalaţii, echipamente accesorii şi mărfurile care

asigură buna desfăşurare a procesului de producţie.

Cea mai utizată metodă de clasificare a acestui tip de produse, este cea care

analizează modul în care produsele sau serviciile intervin în cadrul proceselor de

3

prelucrare sau afectează structura costului organizaţional. Pornind de la această premisă,

cea mai utilă structurare pentru produsele industriale pare a fi următoarea:

- materiale şi părţi componente care se încorporează în mod direct în produsul

industrial;

- bunuri capitale şi articole care afectează structura de cost a mijloacelor fixe din

dotarea unităţii industriale;

- mărfuri şi servicii care facilitează desfăşurarea în bune condiţii a activităţii firmei;

a) Materiale şi părţi componente. Bunurile care se încorporează în mod direct în

produsul industrial constau din materii prime şi materiale prelucrate, prefabricate şi părţi

componente, sau altfel spus din subansamble. Costul acestor bunuri este tratat de către

unităţile industriale ca fiind o cheltuială ataşată, repartizată procesului de prelucrare.

Materiile prime sunt produse industriale care se vor transforma în alte produse

fizice. Această subgrupă include: produsele aflate în starea lor naturală, cum sunt

mineralele, pămîntul, produsele pădurii şi mării, precum şi produsele agricole. Aceste

două tipuri de materii prime sunt văndute în general diferit.

În ceea ce priveşte vânzarea materiilor prime aflate în starea lor naturală trebuie

menţionat că este influenţată de mai mulţi factori. Între aceştia amintim: limitarea

furnizării unor astfel de produse ce nu poate fi sporită substanţial datorită faptului că în

procesul de realizare sunt implicaţi numai câţiva producători, iar produsele trebuie să fie

permanent standardizate. Din cauza volumului lor mare şi a valorii lor unitare scăzute,

transportul acestor produse este considerat un factor important în stabilirea preţului de

vânzare.

Produsele agricole utizate ca materii prime industriale sunt în schimb furnizate de

mulţi producători de dimensiuni mici şi care sunt localizaţi la distanţe variate faţă de

pieţele industriale. De asemenea, cantităţile furnizate sunt mult controlate de producător,

dar nu pot fi crescute sau descrescute rapid. Produsele sunt perisabile, iar producţia se

menţine, în general, la acelaşi nivel de-a lungul mai multor ani. Costurile transportării lor

sunt destul de ridicate pe unitatea de produs şi datorită faptului că sunt mulţi producători

de dimensiuni mici, adesea se apelează la intermediari şi la canale lungi de distribuţie.

Mare parte a părţilor componente şi a materialelor sunt standardizate şi sunt în mod

normal achiziţionate în cantităţi mari pe baza unor contracte specifice pentru comerţul cu

4

bunuri destinate consumului intermediar. Se constată faptul că vînzările directe sunt

frecvent preferate şi atunci cînd este vorba despre comenzi foarte mari, sau atunci când

este vorba despre vânzarea unor părţi componente standard, unor utilizatori industriali de

mică capacitate sau chiar utilizatorilor finali.

Dupa forma de existenta bunurile economice se impart in:

bunuri intermediare – sunt bunurile de care dispune producatorul sunt folosite ca

materie prima pentru producerea altor bunuri sau materiale ce trebuie prelucrate. O firma

poate sa le intrebuinteze ca bunuri intermediare, sa le produca pentru a le vinde, sau sa le

cumpere pentru a le folosi. In procesul de productie, bunurile intermediare pot face parte

din produsul final sau pot sa fie modificate fara sa mai poata fi recunoscute. Bunurile

intermediare nu sunt luate in calculul PIB, deoarece ar insemna ca sunt calculate dublu, ci

doar produsul final trebuie sa fie luat in considerare.

bunuri finale – sau produs finit este considerat acel bun care este de preferinta

consumat, in loc sa fie folosit la producerea unui alt bun. De exemplu, o masina vanduta

unui consumator este un bun final; componentele acesteia, cum ar fi rotile vandute

manufactorului masinii nu sunt bunuri finale; acestea sunt bunuri intermediare folosite

pentru a realiza bunul final.

Principalii factori care influenţează piaţa bunurilor de consum intermediar, dar si

piata bunurilode de consul final:

Producţia industrială şi agricolă;

Importurile de produse;

Veniturile băneşti şi posibilităţile de investiţii ale populaţiei şi ale firmelor;

Reducerea treptată a consumului natural sau a autoconsumului;

Elemente de ordin socio-cultural;

Elemente de ordin legislativ;

Sistemul de instituţii şi organizaţii necesar unei bune funcţionări a pieţei;

Diferite aspecte de ordin tehnologic;

5

Factori conjuncturali.

Principalele deosebiri dintre cele două pieţe se referă la:

obiectul actelor de schimb;

regimul de vânzare-cumpărare ce caracterizează fiecare destinaţie;

natura vânzătorului şi a cumpărătorului;

diferite tipuri de preţuri.

Rolul pieţei bunurilor decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte aceasta în cadrul

unei economii, astfel:

1) facilitează contactul permanent dintre producători şi consumatori, asigurându-se

autoreglarea activităţii economice, în sensul că, sistematic, producţia se aliniază la

mobilitatea cererii. Prin aceasta, se determină utilizarea eficientă a resurselor, creşterea

eficienţei investiţiilor de capital, structura optimă a producţiei şi satisfacerea mai bună a

consumului;

2) se constituie într-un adevărat sistem de informaţii necesare agenţilor economici,

orientându-i spre activităţi care satisfac la un nivel superior trebuinţele umane şi obţinând

în acest fel profit maxim. Prin pârghiile economice (preţ, profit, salariu, dobândă etc.),

piaţa furnizează informaţii asupra raportului cerere - ofertă, stimulând oferta de bunuri,

de un fel sau altul şi corelarea ei cu cererea.în acest fel se asigură şi echilibrul economic

pe termen lung.

Îndeplinirea rolului şi funcţiilor pieţei bunurilor economice implică respectarea

următoarelor condiţii: existenţa libertăţii economice şi a autonomiei de decizie a

agenţilor economici; pârghiile economice (preţ, profit, salariu, dobândă) să reflecte în

mod real modificările din economie; reglementarea indirectă a activităţilor economice de

către stat prin politici bugetare şi fiscale, monetare şi de credit, sociale şi de investiţii.

Concluzie

In concluzie, indiferent de piata : PIATA BUNURILOR DE CONSUM

INTERMEDIAR sau PIATA BUNURILOR DE CONSUM FINAL factorul

6

principal este cumparatorul care hotaraste sa cumpere bunuri in functie de nevoia

pe care o are intr-un moment asigurand astfel continuitatea desfasurarii circuitului

economic in ansamblu.

Bibliografie

1.   Abraham – Frois Gilbert: Economie politica, Bucuresti, Editura Humanitas, 19972.    Angelescu Coralia: Economie, editia a v-a, Bucuresti, Editura Economica, 20003.    Angelescu Coralia, Stanescu Ileana: Economie politica – elemente fundamentale, Bucuresti, Editura Oscar Print, 19994.   Ciucur D., Gavrila Ilie, Popescu Constantin: Economie. Manual universitar, Bucuresti, Editura Economica, 19995. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=43&idb=9

7