Perspectivele culturii zmeurului si a murului fara ghimpi in Romania

15/07/2013

Măsuri ce trebuiesc întreprinse pentru creşterea producţiei de zmeură şi mure

După ani de studiu amănunţit, G.Mihăiescu (2002) a stabilit cele maiimportante măsuri necesare pentruextinderea în cultură a zmeurului şia murului. Astfel, în viziunea sa, laarbuştii fructiferi (inclusiv la zmeur şi mur), acţiunea de modernizare a vizat şi vizează următoarele obiective:

generalizarea culturii zmeurului în grădinile populaţiei din toate zonele ţării noastre şi difuzarea murului fără ghimpi, cu deosebire în zonele unde nu există mur sălbatic. Nu se constată diferenţe calitative esenţiale între murele obţinute de la murii sălbatici şi murii cultivaţi. În etapa actuală, producţia de mure se obţine aproape exclusiv din flora spontană;

extinderea, cu prioritate a culturii zmeurului şi a murului în zone preorăşeneşti, atât în grădini, cât şi în plantaţiile comerciale. În aceste zone, producţia de fructe este valorificată cel mai bine direct pe piaţă, de către producători, în termen scurt (în ziua recoltării sau în dimineaţa zilei următoare). Prospeţimea fructelor destinate consumului în stare proaspătă este esenţială la aceşti arbuşti. În plus, se reduc perisabilităţile şi cheltuielile de transport. Locuitorii din comuna Copăceni, situată la 23 de kilometri de centrul Capitalei, cultivă zmeurul de peste 70 de ani în scop comercial, cu rezultate economice stimulative;

valorificarea diversificată a fructelor, inclusiv ca materie primă pentru producţia de sucuri naturale. În acest caz, plantaţiile trebuiesc amplasate cât mai aproape de întreprinderile de prelucrare, pe baza unui contract între beneficiar şi producători. În această privinţă, asocierea producătorilor în vederea desfacerii în comun a producţiei are rol decisiv în obţinerea rezultatelor economice;

realizarea şi menţinerea unui anumit raport între plantaţiile de diferite vârste (tinere, în producţie, în declin), precum şi între plantări şi defrişări. Când o plantaţie intră în declin trebuie înfiinţată o alta, pentru a se preveni discontinuităţile şi fluctuaţiile prea mari în producţia de fructe. Asigurarea continuităţii în producţie este importantă şi pentru folosirea mai bună a spaţiilor de ambalare şi a inventarului;

modernizarea la timp a sortimentelor a fost şi trebuie să rămână o acţiune mereu actuală. Vor trebui promovate pe scară cât mai largă, în grădinile populaţiei, cele mai valoroase soiuri de zmeur remontant şi soiuri hibride zmeur-mur, care se remarcă prin însuşiri organoleptice superioare;

crearea unor baze pentru exportul de zmeură şi mure, fructe care, cu excepţia unor ţări (Polonia, Iugoslavia, Germania, SUA, Ungaria, Anglia), se produc încă în cantităţi insuficiente, chiar pentru consumul intern. Se impune intensificarea exporturilor;

dezvoltarea producţiei pentru export trebuie realizată în concepţie globală, având în vedere situaţia actuală, tendinţele şi perspectivele culturii zmeurului şi a murului la nivel european şi, cu deosebire, în ţările din zona noastră geografică. Ţările vecine României (Iugoslavia, Ungaria şi Bulgaria), deşi nu beneficiază de condiţii naturale mai favorabile decât cele din ţara noastră, au reuşit să aibă producţii mult mai bune la aceste specii de arbuşti. Iată un exemplu grăitor: în partea de N-V a Ungariei, în apropiere de Szob (la cotul Dunării), într-o zonă colinară, se află localitatea Nagymaroszi, renumită pentru cultura zmeurului. În multe grădini din această localitate predomină cultura zmeurului (pe spalier), întreţinută exemplar. De aceea , numai în perioada 1951-1975, producţia anuală de zmeură în Ungaria a crescut de la 800 de tone la 17.200 de tone (de peste 21 de ori). Zmeura deţine numai 0,5% din producţia totală de fructe obţinută în ţările cu climat temperat şi mediteranean, situându-se pe ultimul loc.

realizarea integrării pe orizontală (cu exploataţiile din acelaşi centru pomicol, eventual prin cooperare) şi pe verticală (cu întreprinderile de prelucrare a fructelor şi de export) constituie una dintre cheile

succesului în cultura arborilor fructiferi; trebuie amintit faptul că, în perioada 1980-1990, în România s-a făcut o concentrare a producţiei de zmeură în câteva judeţe: Prahova, Ilfov, Mureş, Olt ş.a. Repartizarea sarcinilor privind extinderea culturii zmeurului pe judeţe s-a făcut, în primul rând, după condiţiile climatice, dar şi pe alte considerente: diversificarea producţiei de fructe, experienţa şi tradiţia locală, posibilităţile de valorificare, asigurarea forţei de muncă pentru cules ş.a. De atunci şi până în prezent s-au mai alăturat şi alte judeţe, precum Argeş, Suceava, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi.

mărimea plantaţiilor de zmeur şi mur, stabilite înainte de 1989, nu mai corespunde condiţiilor socioeconomice actuale. În locul fermelor gigant au apărut suprafeţe mai mici, individuale, care cultivă arbuşti fructiferi cu rezultate destul de bune. Având în vedere succesul plantaţiilor de tip „bio”, acestea pot constitui o soluţie pentru valorificarea superioară a unor suprafeţe ce nu pot servi ca teren agricol. La stabilirea mărimii unei plantaţii de zmeur sau de mur, în exploataţii comerciale, trebuie luate în considerare: producţia de fructe estimată a se obţine la hectar, modul de valorificare şi eventualii beneficiari; necesarul de forţă de muncă pentru recoltarea fructelor; cheltuielile de investiţie; eventualele rezultate economice obţinute la plantaţiile de zmeur din zonă.

În România, mărimea unei plantaţii de zmeur a variat de la 2-6 hectare până la 46 de hectare (Institutul de Irigaţii

Băneasa, judeţul Giurgiu). În fostele cooperative de producţie, mărimea unei plantaţii de zmeur a fost, în cele mai

multe cazuri, cuprinsă între 10 şi 20 de hectare. În gospodăriile populaţiei, mărimea parcelei cultivate cu zmeur se

stabileşte, în primul rând, după necesarul de fructe al familiei. Pentru o persoană sunt necesare 250-500 g zilnic,

timp de 30-40 de zile (durata sezonului de cules). Dacă, de exemplu, familia are 4 membri, consumul zilnic de

zmeură va fi de 1-2 kg, iar pe întreaga perioadă de recoltare, 30-80 kg (în medie 45-50 kg). Producţia medie de

zmeură este de 5.000 de kilograme la hectar. Pentru a obţine cele 50 de kilograme de zmeură sunt necesari 100

de metri pătraţi. Se adaugă 50%, dacă o parte din fructe se prelucrează culinar sau se congelează.

În România, introducerea soiurilor noi de zmeur s-a făcut cu prea multă întârziere, de la introducerea lor în

producţie. Se impune ca soiurile noi, valoroase, să fie introduse pentru încercare în timp cât mai scurt. Aceasta

este una dintre cerinţele modernizării sortimentelor. În linii mari, amplasarea teritorială a zmeurului a fost corectă,

în sensul că s-a acordat prioritate promovării lui în zone nordice şi de altitudine, unde beneficiază de condiţii

naturale dintre cele mai favorabile. A luat o extindere apreciabilă şi cultura zmeurului în zone sudice (în condiţii de

irigare). În etapa viitoare va trebui promovată prioritar, aşa după cum am arătat, cultura zmeurului în grădinile

populaţiei, cu deosebire în zone preorăşeneşti. Materialul săditor, cu autenticitate garantată, se poate procura, în

special, de la Institutul de Cercetare şi Producţie Pomicolă Piteşti-Mărăcineni, precum şi din staţiunile de

cercetare-dezvoltare pomicolă.

Decalajele privind coacerea fructelor la aceleaşi soiuri de zmeur, între centrele nordice (Fălticeni) şi cele sudice

(Bucureşti) sunt de 10-15 zile, iar între zonele înalte (Bilceşti - Argeş) şi cele de câmpie (Bucureşti) de până la 36

de zile. La Bucureşti, zmeura se recoltează în perioada 6.06-26.06 (20 de zile), iar la Voineşti (Dâmboviţa) între

24.06 şi 30.07 (37 de zile) La soiurile remontante, perioada de recoltare din toamnă este de circa două ori mai

lungă decât cea din vară, datorită vremii mai răcoroase. Extinderea în cultură a soiurilor remontante de zmeur va

permite obţinerea unei producţii extrasezonale, care se poate valorifica la preţuri avantajoase, permiţând totodată

diversificarea sortimentului de fructe în gospodăriile populaţiei. Zmeura este un fruct foarte solicitat, dar deficitar

pe piaţă. Din această cauză, se vinde la preţuri care nu sunt totdeauna accesibile majorităţii consumatorilor.

Cei care se bucură cel mai mult de prezenţa zmeurei în propria grădină sunt copiii. Părinţii şi bunicii trebuie să se

preocupe mai mult pentru a le satisface această bucurie. Copiii simt o satisfacţie în plus când recoltează singuri

zmeura şi murele pe care le consumă ei şi ceilalţi membri ai familiei. Odată introdusă în grădină, zmeura se

menţine uşor. Sub acest aspect, ea este mai avantajoasă decât căpşunul, dar nu se pot înlocui reciproc, având

perioade de recoltare diferite şi calităţi organoleptice deosebite. În aceeaşi grădină, este bine să se cultive atât

zmeur, cât şi mur fără ghimpi (inclusiv hibrizi). Pentru a asigura continuitatea producţiei de fructe, plantaţiile de

zmeur şi de mur trebuie defrişate şi reînfiinţate (pe alt teren) la intervale de 10 ani, iar cele de căpşun din 3 în 3

ani. Consumul de forţă de muncă pentru întreţinerea şi recoltarea unui hectar plantaţie de zmeur (cu o producţie

de 5 tone/hectar) este sub jumătate faţă de necesarul de forţă de muncă la căpşun (cultură anuală cu 80.000 de

plante şi o producţie de 15 tone de fructe la hectar).

Cheltuielile de investiţie pot fi eşalonate dacă plantaţia nu se înfiinţează într-un singur an, ci în 2-3 ani consecutivi.

Dacă exploataţia individuală sau asociativă posedă o plantaţie tânără de zmeur, în vârstă de 1-2 ani, drajonii

necesari pentru înfiinţarea altei plantaţii pot fi recoltaţi din plantaţia existentă, mai ales când aceasta a fost

înfiinţată cu drajoni cumpăraţi de la o pepinieră, care a garantat autenticitatea soiurilor. Nu trebuie recoltaţi drajoni

de la plante bătrâne, cu autenticitate nesigură, infestate cu boli. Pentru a preveni această infestare, controlul

fitosanitar se impune în toate cazurile când drajonii sunt folosiţi pentru înmulţire şi distribuiţi altor persoane.