pedepsele

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu de caz privind pedepsele in cadrul dreptului penal

INTRODUCERE

Adeseori ordinea de drept este încălcată de anumite persoane,care comit fapte

condamnabile de societate.Valorile acesteia pot fi restabilite numai cu ajutorul sancţiunilor de

drept penal,menite să constrângă infractorul ,dar să-l şi reeduce,pentru a-l integra din punct

de vedere social.

Pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare a societăţii şi este în raport cu gravitatea

faptei ,cât şi cu periculozitatea pe care o prezintă infractorul.Este nevoie ca pedepsele să fie

individualizate,pentru a fi eficiente ,ştiut fiind faptul că fiecare persoană-deci,şi infractor-este

diferită,aceeaşi pedeapsă având grade diferite de corespondenţă în personalitatea celor ce

comit infracţiuni.

Aplicată în condiţiile legii,pedeapsa are ca scop împiedicarea săvârşirii de noi

infracţiuni de către cel condamnat,dar şi un rol preventiv anteinfracţional,ca urmare a

prevederii pedepsei de către norma penală,membrii societăţii cunoscând-o şi aderând la ea.

Aşadar ,pedeapsa ,cea mai importantă sancţiune de drept penal,îndeplineşte mai multe

funcţii,rolul său în sistemul dreptului penal fiind deosebit de activ ,important şi puternic.

Pedeapsa nu vizează neapărat producerea unei suferinţe celui condamnat,pentru

suferinţa în sine;chiar dacă acest lucru se întâmplă în mod inevitabil, scopul pedepsei este de

a trezi conştiinţa infractorului ,fie şi prin constrângere.

Dincolo de caracterul coercitiv,pedepsele prezintă şi puternice caractere umaniste.De

exemplu ,pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică celor în vârstă de 60 de ani,nici

infractorilor minori.

În cazul minorilor,pedepsele au un caracter subsidiar ,ele aplicându-se numai dacă se

apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorilor,deci

aplicarea pedepsei nu este un scop în sine.

Executarea pedepsei închisorii de către infractorii minori nu respinge dreptul acestora

la învăţătură,dându-li-se posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a

dobândi o pregătire profesională potrivt aptitudinilor lor.

Pagina 1 din 85


Regimul executării pedepselor privative de liberatate se bazează pe posibilitatea

condamnaţilor de a presta o muncă utilă,numai cu acordul lor.Mijloacele folosite în cadrul

regimului de executare a pedepselor privative de liberatate trebuie să contribuie la

reintegrarea în societate a celor condamnaţi.

Posibilitatea liberării condiţionate este un alt aspect care conferă trăsături umaniste

instituţiei pedepsei.Infractorii au şansa grabnicei reintegrări în societate prin adoptarea unui

comportament controlat,în limitele impuse de locul de detenţie.

Amânarea executării pedepsei se realizează în condiţiile în care cel condamnat nu are

antecedente penale şi a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Prin urmare,pedeapsa este un mijloc de reeducare şi îndreptare a condamnatului şi o

măsură de constrângere ,coercitivă,folosită de stat împotriva celor care au comis

infracţiunea.Prin executarea ei,se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de

muncă ,faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

CAPITOLUL I

SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL

1.1.CONDIŢIILE GENERALE ASUPRA SANCŢIUNILOR DE

DREPT PENAL

,,Săvârşirea infracţiunii şi stabilirea răspunderii penale pentru aceasta au ca urmare

aplicarea sancţiunilor de drept penal prevăzute de lege,pentru stabilirea ordinii de

drept,pentru constrângerea şi reeducarea infractorului.’’(1)

Sancţiunile de drept penal sunt ,aşadar,măsuri de constrângere ,de reeducare şi de

prevenire ,aplicabile celor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală ,încălcând

preceptele sale,pentru a realiza şi a restabili ordinea de drept care a fost încălcată.

Norma penală nu cuprinde numai descrierea conduitei care este

interzisă,incriminarea,,ci şi precizarea consecinţelor coercitive pe care trebuie să le suporte

infractorul care a încalcat norma penală,anume privaţiuni care să îl determine pe faptaş să nu

mai repete fapta .

Pagina 2 din 85


Sancţiunile au rolul de a modifica structura comportamentală a infractorului, prin

reevaluarea atitudinii faţă de valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală şi faţă de

relaţiile sociale care sunt generate şi întreţinute in jurul acestor valori,îndeplinind astfel un rol

educativ.

Sancţiunile de drept penal au şi un al treilea rol,anume de prevenire , de

preîntâmpinare a posibilitaţii de comitere de noi infracţiuni.Ele exprimă gravitatea faptei

comise şi atenţionează ,în acelaşi timp,atât pe făptuitorii actuali,cât şi pe cei potenţiali.

Adaptarea nevoilor de apărare socială ,raportată la gravitatea faptei-abstractă sau

concretă- şi la periculozitatea infractorului ,pentru îndeplinirea scopului şi funcţiilor sale, este

cuprinsă în noţiunea de ,,individualizare a pedepsei’’.

Instituţia individualizării pedepsei se regăseşte in titlul III al părţii generale al Codului

penal (art.72-89).La aceste dispoziţii se adaugă cele referitoare la individualizarea pedepselor

în cazul stărilor de agravare (concursul de infracţiuni, recidivă, infracţiunea continuată ), ori

de atenuare (tentativă, minoritate) şi care sunt prevăzute în cadrul reglementărilor respective.

1- Costică Bulai,Avram Filipaş,Constantin Mitrache - ,,Instituţii de drept penal’’,Curs

selectiv pentru examenul de licenţă 2006-2007,Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,Editura

TREI,2006.

1.2.CARACTERUL SANCŢIUNILOR DE DREPT PENAL

Privite în cadrul general al sancţiunilor juridice ,sancţiunile de drept penal se

deosebesc de celelalte prin mai multe trăsături caracteristice.Dacă sancţiunile civile au un

caracter reparator sau restitutiv şi constau în măsuri de restabilire a situaţiei

anterioare(restituiri de bunuri,reparări de pagube,anulări de acte,etc),sancţiunile de drept

penal au preponderent un caracter represiv sau retributiv(pedepsele),deoarece presupun

anumite privaţiuni sau restricţii,dar şi caracter preventiv(în special măsurile educative şi

măsurile de siguranţă) .Pedepsele au un rol şi o finalitate de exemplaritate .

Sancţiunile de drept penal se deosebesc de cele extrapenale sub aspectul

mecanismului aplicării lor .Spre deosebire de acţiunea civilă,care este exercitată de de către

titularul dreptului lezat,cea penala se exercită din oficiu,ceea ce conferă caracter necesar şi

inevitabil sancţiunilor de drept penal.

Pagina 3 din 85


O altă caracteristică a sancţiunilor de drept penal este aceea că ele acţionează post

delictum,având mereu drept cauză săvârşirea unei fapte prevăzute în legea penală.

Sancţiunile penale se aplică numai de catre organele judiciare penale,fiind inevitabile

atunci când s-a stabilit răspunderea penală a faptuitorului.

Având în vedere caracterul personal al raspunderii penale,sancţiunile de drept penal

sunt aplicabile numai persoanelor fizice.(2)

În literatura juridică sunt considerate principii ale sancţiunilor de drept penal

următoarele:

-legalitatea sancţiunilor de drept penal;

-stabilirea unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa morală şi juridică a societaţii ;

-stabilirea unor sancţiuni revocabile;

-individualizarea sancţiunilor de drept penal;

-personalitatea sancţiunilor de drept penal.

Principiile acestea corespund principiilor fundamentale ale dreptului penal , dar care

acţionează într-un mod specific în cazul sancţiunilor de drept penal.

1.3.CADRUL SANCŢIUNILOR ÎN DREPTUL PENAL

Noţiunea de sancţiuni de drept penal desemnează sancţiunile pe care dreptul penal le

reglementează în mod special,anume pedepsele ,măsurile educative şi măsurile de

siguranţă.Acestea formează cadrul special al sancţiunilor dreptului penal.

__________________________________________________________

2- Valentin Mirişan-,,Drept penal.Parte generală’’,ediţia a II-a,Lumina Lex,

Bucureşti, 2007

Pe lângă sancţiunile de drept penal,Codul penal în vigoare prevede şi unele sancţiuni

cu caracter administrativ,în cazul aplicării art.18(1)Cod penal,precum şi în cazul înlocuirii

răspunderii penale.Cu toate că nu sunt expres prevăzute în Codul penal,există şi alte categorii

de sancţiuni , soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal antrenând adeseori

aplicarea de sancţiuni civile, precum ar fi despagubirile.

Pagina 4 din 85


Astfel de sancţiuni extrapenale,în mod secundar regelmentate şi prin normele

dreptului penal,împreună cu sancţiunile de drept penal,sunt desemnate prin noţiunea

de ,,sancţiuni în dreptul penal’’(3) şi formează cadrul general al sancţiunilor dreptului penal.

În literatura de specialitate se mai folosesc şi noţiunile de ,,sancţiune penală”

sau ,,sancţiune specifică dreptului penal”,prin care se desemnează exclusiv pedeapsa ,

deoarece cu adevărat numai ea intervine pentru a reprima ,reprezentând mijlocul

principalpentru realizarea scopului legii penale.

Sancţiunile de drept penal au cunoscut în decursul timpului o continuă diversificare şi

perfecţionare,astfel încât sistemul sancţionar penal cunoaşte în prezent trei categorii de

sancţiuni ,consacrate şi în dreptul penal român .Acestea sunt:pedepsele,măsurile educative şi

masurile de siguranţă,consacrate sub forma unui ansamblu de reglementări,prin care sunt

stabilite categoriile de sancţiuni şi condiţiile aplicabile acestora.

Pedepsele sunt cele mai importante sancţiuni de drept penal,fiind totodată , sancţiunile

specifice ,proprii,dreptului penal.Ele îndeplinesc un rol complex,de constrângere,de

reeducare ,de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.

Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile exclusiv infractorilor

minori şi care au un conţinut preponderent educativ.

Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu un caracter preponderent

preventiv şi se iau faţă de persoanele care au săvârşit fape prevăzute de legea penală,în scopul

înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii fapteor prevăzute de legea

penală.

3- Alexandru Boroi - ,,Drept penal’’,Partea generală,Ediţia a II-a,Editura ALL Beck ,

Bucureşti , 2000

CAPITOLUL II

PEDEPSELE-NOŢIUNE ŞI TRĂSĂTURI

2.1.PEDEPSE ÎN FEUDALISMUL ROMÂNESC

Pagina 5 din 85


În dreptul penal medieval,organele publice sancţionau cu pedeapsa acea faptă

considerată de reprezentanţii puterii ca fiind periculoasă.legătura dintre infracţiune si

pedeapsă era indisolubilă,dreptul penal medieval având o puternică orientare socială.

Dreptul penal medieval românesc era evoluat şi ancorat ideologic în epocă.Pravilele

din secolul al XVII-lea aveau ca model ,printre altele,şi lucrarea de drept penal a lui Prosper

Farinaccius.

Spre deosebire de vechiul Drept germanic,şi continuând tradiţia romana,în privinţa

vinovăţiei ce rezulta din fapta materială păgubitoare,Dreptul penal românesc făcea diferenţa

între aspectul intenţionat sau neintenţionat al infracţiunii,incrimina tăinuirea ,dar şi

tentativa,aceasta din urmă nefiind cunoscută legilor barbare sau vechilor legiuiri

germane.Recidiva era aspru sancţionată,in vreme ce legitima apărare asigura imunitatea ,iar

circumstanţele atenuante erau numeroase şi reglementate în pravile.

Pravilele româneşti prevedeau mai multe categorii de infracţiuni,iar ponderea

variatelor tipuri de pedepse reprezenta un indiciu asupra unei anumite politici penale.De

exemplu,în Statutele Ţării Făgăraşului pedepsele corporale reprezentau 22%,iar cele

pecuniare 78% din totalul pedepselor.

În Dreptul medieval românesc scris ,pedepsele se caracterizau printr-o serie de

trăsături:

-urmăreau intimidarea;

-nu erau limitate prin lege,deoarece domnul putea aplica pedepse şi ,,peste pravilă”,

-cumulul pedepselor era permis;

-erau inegale,deoarece pentru aceeaşi faptă ele puteau varia în raport cu poziţia

socială a celui predepsit;

-cele mai multe dintre pedepse erau lăsate ,,la voia judecătorului”,chiar prin lege;

-reprezentau o sursă de venit pentru domn sau pentru dregătorii care judecau;

-se întrepătrundeau cu pedepsele nelegale,ca de exemplu,răzbunarea sângelui;aceasta

se întâlneşte în câteva regiuni,permitându-se şi înlocuirea ei cu ,,răscumpărarea”(compoziţia

voluntară);

În Transilvania,dreptul penal medieval păstra în faza iniţială elemente de justiţie

privată,acceptând răzbunarea(,,vendeta”),în cazurile de vrăjmăşie

manifestă(inamiciţia),pierderea păcii şi lupta privată(,,pugna” sau ,,fehde”).

Atât în Transilvania,cât şi în celelalte provincii româneşti-Moldova şi Ţara

Românească- pedepsele aveau următoarele finalităţi: represiunea, expiaţiunea, repararea

pagubei şi intimidarea,în Evul Mediu Timpuriu şi Dezvoltat noţiunea de educare a

Pagina 6 din 85


infractorului nefiind cunoscută.Mai târziu,începând cu secolul al XVI-lea , începe să pătrundă

în unele acte normative , precum Statutele municipale săseşti, ideea că infracţiunile săvârşite

de răufăcători urmează să fie cunoscute pentru ca aceştia să poată fi îndreptaţi.

Problema tragerii la răspundere penală pentru comiterea de fapte antisociale şi

pedepsele aplicate pentru comiterea lor a reprezentat parte a evoluţiei reglementărilor penale

în istoria statului şi dreptului românesc.

Este cunoscut faptul că fiecare societate ,în funcţie de gradul de civilzaţie,nivel de

dezvoltare,tipul istoric şi spiritualitate,işi stabileşte care fapte sunt considerate

infracţiuni,şi,prin urmare supuse pedepsei.

În societatea românescă,încă din perioada prestatală,obştile săteşti au aplicat un drept

penal nescris,cutumiar.Faptele grave erau mereu pedepsite,oficializându-se tragerea la

răspunderea penală a acelora care comit astfel de fapte.La nivelul acestei forme de organizare

prestatală nu au fost cunoscute sau nu au fost atestate documentarrăzbunarea privată ,

vendeta(răzbunarea sângelui),aceasta însemnând că aprecierea gravităţii faptelor nu a fost

lasată la latitudinea oricăriu membru al obştii,ci obştea era cea care stabilea ce fapte erau sau

nu supuse pedepsei,aşadar care erau sau nu infracţiuni supuse legii penale.

Dreptul cutumiar s-a aplicat pe o scară largă chiar şi după constituirea statelor feudale

româneşti,însă treptat,legiferarea penală s-a oficializat prin preluarea de către organele

statului a atributelor judiciare ,inclusiv a activităţii de incriminare a unor categorii de fapte,în

folosul centralizării statale şi al creşterii puterii domnitorului/regelui/principelui.

Se pot identifica trei tipuri de pedepse în perioada istorică la care ne referim:pedepse

corporale,pedepse privative de libertate şi pedepse pecuniare.

Pedepsele corporale erau ,la rândul lor,de patru feluri:

-1.pedepasa cu moartea,care se putea realiza prin spânzurare,decapitare.arderea de

viu,înecarea,îngroparea de viu şi sugrumarea.Cele mai dese forme utilizate erau spânzurarea

şi decapitarea,aceasta din urmă pentru cei de rang înalt(boieri);

-2.mutilarea,formă de pedeapsă receptată din dreptul bizantin în dreptul românesc

cutumiar,şi putea consta în:scoaterea ochilor,tăierea membrelor superioare sau inferioare,a

limbii,a nasului sau a organului sexual;

-3.înfierarea ,care presupunea însemnarea vinovatului cu fierul roşu,pe diferite părţi

ale corpului,preponderent la loc vizibil(pe mâini,pe frunte);

-4.bătaia,a cărei denumire vine din cuvântul latinesc ,,batallia”(=scrima

gladiatorilor),era cunoscută sub denumirea de ,,cercetare a trupului” şi era una dintre cele mai

frecvente pedepse.Bătaia putea fi de mai multe feluri:cu toiagul,la tălpi sau pe uliţa satului.

Pagina 7 din 85


Pedepsele privative de libertate erau:

1.ocna-munca silită în saline,care putea fi pe o durata delimitată de timp sau pe viaţă;

2.temniţa-presupunea privarea de libertate în locuri special amenajate;

3.gnosul-era o închisoare în care erau ţinuţi arestaţii preventiv,înainte de a fi judecaţi;

4.surghiunul- însemna izgonirea făptuitorului din localitatea sa de domiciliu;se putea

stabili chiar un domiciliu forţat,de regulă la o mănăstire.

Pedepsele pecuniare erau:

-1.duşegubina,care la început,în dreptul cutumiar,însemna infracţiunea de aprob,a

dobândit,începând cu secolul al XVII-lea ,o nouă semnificaţie,aceea de pedeapsa

pecuniară,amendă,care se aplica unei colectivităţi în cadrul răspunderii colective.

-2.gloaba reprezenta o amendă care se plătea domniei fie în bani,fie în natură;ea se

mai numea ,,certare cu bani sau cu un dobitoc”;

-3.confiscarea era o pedeapsă ce se materializa în scoaterea din patrimoniul

vinovatului a unor bunuri ori chiar a totalităţii acestora şi trecerea lor în patrimoniul domniei

sau al victimei.

Pâna la realizarea principiului legalităţii incriminărilor si al pedepselor , elaborat de

celebrul penalist Cessare Becaria (,,nullum crimen sine lege,nulla poena sine lege”), prezent

în toate legislaţiile penale moderne,dreptul penal,ca ştiinţă şi legislaţie,a parcurs un drum

lung şi anevoios.(4)

2.2.DESPRE INFRACŢIUNI ŞI PEDEPSE

Cartea lui Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse”- afirma ridicarea omului

împotriva violenţei şi sistemului inchizitorial,deschizând căile către o lume nouă,rămânând

până astăzi o lucrare vie,pătrunzătoare ,emanând o caldă umanitate ,orientată de o meditaţie

generoasă şi nobilă, cu virulenţă de pamflet în demascarea tarelor trecutului.

Opera lui Beccaria a apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ,în condiţiile

dezvoltării iluminismului italian.Scopul primordial al legilor este,în concepţia sa,acela de a

asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulţi”(,,la massima felicita nel amggior

numero”).Autodefinindu-se ca ,,un paşnic iubitor al adevărului”,Beccaria nu considera

raţiunea de stat ca fiind superioară intereselor individuale ale persoanei umane.şi că legile ar

Pagina 8 din 85


trebui să-şi găsească originea în raţiune.Statul este-în opinia sa-totalitatea indivizilor şi binele

statului trebuie să coincidă cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc.

Aceste concluzii se desprind cu claritate din următoarele cuvinte ale lui

Beccaria ,cuvinte care sintetizează scopul lucrării:,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat

utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a societăţii?Tortura ,chinurile sunt oare juste

şi ating scopul pe care şi-l propun legile?Care este cel mai bun mijloc de prevenire a

infracţiunilor?Aceleaşi pedepse sunt oare deopotrivă utile în toate timpurile?Ce influenţă au

ele asupra moravurilor?Aceste probleme merită să fie dezlegate cu acea precizie

geometrică,căreia nu-I potrezista ceaţa sofismelor ,elocvenţa seducătoare şi îndoiala

sfioasă.Dacă n-aş avea alt merit decât acele de a fi cel dintâi care a prezentat Italiei,cu o

claritate mai mare şi mai convingătoare ,ceea ce alte naţiuni au îndrăznit să scrie şi încep să

practice ,mă voi considera fericit;dar dacă,susţinând drepturile oamenilor şi ale adevărului de

neînvins,aş contribui la smulgerea din spasme şi din chinurile morţii a vreunei victime

nenorocite a tiraniei sau a ignoranţei,deopotrivă de fatale,binecuvântările şi lacrimile unui

singur nevinovat ,frematând de bucurie m-ar mângâia de dispreţul oamenilor.”

În acest act de acuzare a legislaţiei existente pe atunci,reprezentat de cartea lui

Cessare Beccaria ,se demască inumanitatea procedurilor,cruzimea legilor,atitudinea arbitrară

a judecătorilor.În opinia sa,determinarea delictelor şi a pedepselor trebuie să fie codificate cu

o precizie geometrică.Stabilirea gravităţii unei

___________________________________________________________________

4- Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse’’,Ed.Rosetti, Bucureşti , 2001

infracţiuni trebuie făcută după importanţa prejudiciului social cauzat.Beccaria se

ridică violent împotriva acelora care confundă ideea de justiţie cu asprimea şi cu

sălbăticia ,împotriva sistemului inchizitorial şi torturii ,cea mai inumană rămăşiţă a

barbariei.De asemenea,el se ridică şi împotriva pedepsei cu moartea ,de care se serveau

adesea şi în mod arbitrar stăpânitorii timpului pentru oprimarea libertăţilor

individuale ,argumentând că ideea închisorii pe viaţă,deci pedeapsa perpetuă,este mai geru de

îndurat decât ideea morţii,pedeapsă capitală,dar instantanee.

Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern,aplicând idei umanitare

şi raţionale ,relevând importanţa prevenirii delictelor ,cerând un mai mare respect pentru

drepturile acuzatului,abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi aratând că esenţială în

aplicarea pedepsei trebuie să fie estimată vătămării provocată de delicvent societăţii şi nu atât

individului lezat.

Pagina 9 din 85


Beccaria loveşte în temeliile dreptului material şi procesual penal feudal,fixând

principiile unui drept nou,aşezat pe alte baze.

Dreptul penal feudal de la începutul secolului al XVIII –lea este produsul unei lungi

evoluţii istorice.Sistemul incriminărilor şi pedepselor sale,ca şi sistemul procesual

corespunzător,fuseseră făurite şi se dezvoltaseră treptat,în mare măsură necodificat,sub

influenţa obiceiurilor ,a dreptului roman şi acelui canonic,a unor acte legislative izolate ,şi,în

final,ca rod al comentariilor unor jurişti din secolele precedente.

În perioada de maximă dezvoltare a feudalismului,seniorii realizau în întregime toate

funcţile puterii de stat pe domeniul lor,fiecare dispunând de un aparat propriu de înfăptuire a

justiţiei şi administraţiei.În acea perioadă ,izvorul principal al dreptului era cutuma,inclusiv al

dreptului penal.

În secolul al XVI-lea începe în Europa Occidentală descompunerea feudalismului.În

aceasta perioadă apare ca izvor principal al dretului penal legea.În perioadle anterioare au fost

adoptate puţine legi cu caracter penal.Excepţie face numai Italia ,ale cărei oraşe ,bucurându-

se de o situaţie geografică favorabilă,cunoscuseră,încă din secolele anterioare ,o mare

dezvoltare a comerţului şi meseriilor ,se eliberaseră de dominaţia seniorilor feudali şi

deveniseră oraşe-state,cu o formă de guvernământ republicană.În aceste oraşe au fost impuse

legi cu dispoziţii penale.

Pentru Beccaria,cât şi pentru majoritatea filozofilor din secolele al XVII-XVIII –

lea,originea dreptului de pedepsi rezidă în contractul social.

Teoria contractului social –care ,aplicată dreptului penal,se bazează pe ideea că

societatea exercită dreptul de a pedepsi,în virtutea unei delegaţii ce i-a fost dată de membrii

săi-se înfăţişează sub trei forme.

Într-o primă formă,dreptul de a pedepsi ar fi dreptul de apărare ,care aparţine

indivizilor şi pe care aceştia l-ar fi cedat în momentul intrării în societate .Într-o a doua

formă,dreptul de a pedepsi ar consta în dreptul natural al indivizilor de a aplica o pedeapsă

agresorilor şi pe care ei,consimţind să trăiască în societate l-ar fi transmis acesteia.Într-o

ultimă formă,indivizii,intrând în societate,nu numai că ar fi cedat acesteia dreptul lor natural

de apărare şi de aplicare a pedepselor,dar chiar i-ar fi acordat dreptul de a-i pedepsi,în cazul

în care ar încălca legile asociaţiei stabilite prin pactul social.

Înaintea lui Cessare Beccaria,Hobbes,Locke,Rousseau formulaseră ideea originii

dreptului societăţii de a pedepsi în contractul social.

Beccaria vede originea societăţii în înţelegerea liber-consimţită a

indivizilor ,care,,,sătui de a trăi într-o continuă stare de război şi de a se bucura de o libertate

Pagina 10 din 85


devenită nefolositoare”,pentru a dobândi siguranţ şi liniştea,s-au unit în societate,convenind

să sacrifice în mod reciproc o parte din liberatatea şi drepturile lor în interesul tuturor.

În gândirea juridică penală a vremii(jumătatea secolului al XVIII-lea)se manifestau

două concepţii fundamentale ,fiecare cu diferite variante:

-una care lega legea omenească de cea divină,pedeapsa fiind o retribuţie juridică a

greşelii;scopul ei era de ordin moral şi desemna restabilirea ordinii prin ispăşire ;

-cealaltă vedea în dreptul de a pedepsi o simplă ficţiune defensivă a societăţii în

scopul conservării sale.

În prima concepţie se suţine ,în esenţă dreptul de a pedepsi,bazat pe ideea de

expiaţiune sau de justiţie absolută.Infracţiunea este un rău care trebuie ispăşit pentru că este

drept,este just,ca acela care a făcut un rău să-şi ia rasplata meritată.Pedeapsa se aplică pentru

a pedepsi ,deci pentru fapta comisă şi nu pentru prevenirea săvârşirii unor fapte

asemănătoare.Acest rezultat,dacă se produce,este o urmare idirectă a pedepsei şi în afara

preocupării legii penale.

Pedeapsa este ,aşadar,propriul său scop.Odată aplicată şi executată,scopul ei este

stins:răul a fost răsplătit cu alt rău.Alt rezultat nu se urmăreşte.Acest principiu aminteşte de

legea talionului(răzbunarea limitată),lege potrivit căreia cel care a făcut un rău va suferi şi

el,la rândul lui,un alt rău-legal-idee exprimată plastic prin expresia ,,ochi pentru ochi,dinte

pentru dinte”.

Cea de-a doua concepţie suţine că dreptul de a pedepsi se bazează pe ideea de utilitate

socială.Pedeapsa avea,în acest caz,un rol preventiv,fiind aplicată pentru a nhu se mai comite

pe viitor alte asemenea infracţiuni.

Beccaria nu vede raţiunea pedepsei ca ispăşire,nevazând în dreptul penal un ansamblu

de sancţiuni ale ordinii morale.Ispăşirea presupune cunoaşterea profundă a aspectelor interne

ale faptei,nu numai ale celor externe ;or,cu mijloacele sale sale de investigaţie,omul nu este în

stare să descopere nuanţele culpabilităţii,să ia cunoştinţă de frământările conştiinţei şi să

stabilească o justă echivalenţă între gravitatea faptei comise şi întinderea ispăşirii.De

aceea,legea morală nu poate constitui o măsură a delictului şi a pedepsei.,,Gravitatea

păcatului depinde de răutatea de nepătruns a inimii.Şi aceasta n-o pot afla fiinţele limitate

decât prin revelaţie.Cum se va porni deci de la ea pentru a stabili norma de pedepsire a

păcatului?”(5)

Fundamentul dreptului penal este folosul obştesc .Dacă există o justiţie divină şi una

umană ,dacă pedeapsa umană este în afara justiţiei divine,neavând nimic divin,atunci scopul

ei nu poate fi decât social-utilitar:acela de a apăra societatea născută din contract.Dacă

Pagina 11 din 85


societatea este cu adevărat legitimă,-Beccaria deducând legitimitatea ei din contractul social-

atunci ea are ,în mod necesar,dreptul de a pedepsi.Acest drept îşi găseşte izvorul în îsăşi

existenţa societăţii ,nu se exercită în scopul răzbunării,ci în acela al conservării ordinii

sociale,al ocrotirii peroanelor şi bunurilor,al apărării liniştii publice:,,Numai necesitatea a

făcut ca,din ciocnirea pasiunilor şi din înfruntarea intereselor să se nască ideea de folos

obştesc,care este baza justiţiei umane.”

Numai folosul obştesc ,interesul general ,binele tuturor justifică represiunea penală,de

aceea ,dreptul penal nu poate fi pus în slujba unor interse individuale.Pedeapsa nu poate

viza ,deci,acele fapte care lovesc în existenţa societăţii însăşi,în interesele sale comune sau în

siguranţa membrilor ei.

5- Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse’’,Ed.Rosetti, Bucureşti , 2001

Din moment ce folosul obştesc este criteriul represiunii penale,înseamnă că nu sunt

justificate decât acele pedepse care apar indispensabile ocrotirii intereselor generale ale

societăţii .Ceea ce excede acestei necesităţi ,impunând suferinţe inutile ,ca expresie a forţei

brutale,este iraţional si ilegitim.

Cu toate că respinge doctrina justiţiei absolute,Beccaria nu exclude morala din

sistemul său.Fundamentul dreptului de a pedepsi este interesul general al conservării

sociale ,dar finalitatea represiunii nu poate fi niciodată în afara exigenţei morale.Autorul

neagă capacitatea legilor în vigoare de a servi întregii societăţi.Legile –expresie a voinţei unei

minorităţi dominante –sunt ,,dictate din lăcomie de către cei puternici şi suportate de către cei

slabi”;de aceea,cea mai mare parte dintre ele nu sunt decât ,,privilegii,adică un tribut al

tuturora în folosul câtorva”.

Teoria pedepsei este cea mai importantă a doctrinei lui Cessare Beccaria ,nu numai

pentru contribuţia sa aproape imediată la umanizarea dreptului penal odată cu consacrarea

principiilor formulate de el în legislaţia pozitivă,dar şi pentru că aceste principii nu au încetat

să fie actuale.

Primul principiu este legalitatea pedepselor.Arbitrarului dreptului feudal,cu pedepsele

sale nu numai crude ,dar şi lăsate la voia judecătorilor de cele mai multe ori,Beccari îi opune

cea mai strictă legalitate a pedepselor:,,Numai legile pot stabili pedepsele privitoare la

infracţiuni”;,,...o pedeapsă care depăşseşte limita fixată de legi înseamnă o pedeapsă justă

plus o altă pedeapsă”.Judecătorii nu pot aplica deci alte specii de pedeapsă decât cele

prevăzute de lege pentru fapta săvârşită şi nu pot fixa pedepsei alese o altă întindere sau un

Pagina 12 din 85


alt mod de executare decât cele asemenea stabilite prin lege(,,nulla poena sine lege”=nu

există pedeapsă fără lege).

Sistemului pedepselor arbitrare Beccaria îi substituie astfel sistemul pedepselor legale.

Al doilea principiu este egalitatea pedepselor.Legea trebuie să prevadă aceleaşi

pedepse pentru toate persoanele vinovate de aceeaşi infracţiune,indiferent de condiţia sau

situaţia lor socială .Pedepsele ,,trebuie să fie aceleaşi pentru primul şi pentru ultimul

cetăţean’’;nobilul sau cel bogat nu trebuie ,,să se teamă mai puţin decât alţii când e vorba de a

viola convenţiile care l-au ridicat deasupra acestora’’.Aplicarea legii trebuie să se facă fără

discriminări de orice natură:clasă,condiţie socială,sex,naţionalitate,religie.

Egalitatea legală a pedepselor ,statornicirea lor în lege,a unor pedepse legale pntru

fiecare infracţiune abstractă,indiferent de persoana făptuitorului,nu înseamnă niciodată o

egalitate reală.Infractorii resimt în mod diferit consecinţele aceleiaşi pedepse ,în raport de

situaţia materială,socială,starea materială,însuşirile fizice ori psihice.Această idee este astfel

concretizată de Beccaria :,,egalitatea pedepselor nu poate fi decât exterioară ,lel fiind ,în

realitate,deosebite pentru fiecare individ...’’.O egalitate ,în oarecare măsură reală,nu poate fi

obţinută decât pe calea individualizării pedepselor de către judecători,drept pe

care ,totuşi,Beccaria nu-l recunoaşte acestora.

Al treilea principiu este personalitatea pedepselor.Numai cel vinovat de săvârşirea

infracţiunii poate fi pedepsit.Pedeapsa aplicată infractorului nu trebuie să atingă alte

persoane.Nu poate exista pedeapsă penală pentru fapta altuia.

Un alt principiu este moderaţia pedepselor.Scopul acestora ,,nu este de a lovi o fiinţă

sensibilă,nici de a desfiinţa o infracţiune care a fost săvârşită’’,ci ,,acela de a-l împiedica pe

infractor să aducă concetăţenilor săi noi prejudicii şi de a-i abate pe aţii de la săvârşirea unor

fapte asemănătoare’’.Or,pentru ca o ,,pedeapsă să aibă efectul dorit este de ajuns ca suferinţa

pricinuită de pedeapsă să depăşească beneficiul pe care îl aduce infracţiunea...Tot ce întrece

această măsură e deci inutil şi,ca atare,tiranic’’.Trebuie alese ,deci,nu numai ,,acele pedepse’’

,dar şi ,,acea metodă de a fi aplicate’’,care , ,,păstrând proporţia,vor face o impresie cât mai

puternică şi cât mai durabilă asupra sufletelor oamenilor şi cât mai puţine chinuitoare asupra

corpului vinovatului.’’

Referitor la calitatea pedepselor,Beccaria consideră contrare principiului pus de

el:confiscarea ,şi ,mai ales ,pedeapsa cu moartea.Nimeni până la el nu contestase încă

legitimitatea acestui tip de pedeapsă.Câţiva gânditori precum :Platon ,Quintilianus,Alfons de

Castro,Thomas Morus,pledaseră până la el ,în mod izolat,fie pentru abolirea ei,fie pentru

Pagina 13 din 85


restrângerea aplicării sale,dar niciunul nu afirmase că ea ar fi nelegitimă şi nu reuşise să

determine o mişcare în acest sens.

Beccaria susţine ,mai întâi ,că predeapsa capitală este nelegitimă,deoarece

omul,nefiind îndrituit să dispună de propria sa viaţă,niciodată nu a putut ceda societăţii acest

drept la viaţă sau nu poate consimţi la ştirbirea lui prin contractul social.Acest argument a

fost amplu combătut.S-a arătat că ,deşi liberatatea este un drept tot atât de inalienabil ca şi

viaţa,Beccaria ,în contradicţie cu sine însuşi,apreciază ca legitimă pedeapsa privaţiunii de

libertate.

Kant,discutând argumentarea lui Beccaria ,o califică drept sofism şi eronată

interpretare a dreptului.Filozoful german,admiţând ideea contractului social,observă că

nimeni nu suferă o pedeapsă,oricare ar fi ea ,fiindcă a consimţit anticipat la aceasta,ci pentru

că a voit acţiunea pedepsibilă , ,,căci nu este pedeapsă când cineva găseşte ce voieşte,şi e cu

neputinţă ca cineva să voiască să fie pedepsit...’’Prin contractul social ,fiecare se supune

dinainte oricărei legi necesare menţinerii societăţii şi ,prin urmare,legii penale.’’

Al cincilea principiu este inevitabilitatea şi promptitudinea pedepsei.Efectul

peventiv ,care este scopul legii penale,depinde mai mult de certitudinea pedepsei decât de

severitatea sistemului represiv;ceea ce slăbeşte constrângerea psihologică pe care o exercită

pedeapsa este nu moderaţia acesteia ,ci speranţa de a o putea evita: ,,Una dintre cele mai

puternice frâne ale infracţiunilor nu este cruzimea pedepselor,ci inevitabilitatea

lor.’’ ,,Certitudinea unei sancţiuni ,deşi moderată,va face întotdeauna o impresie mai

puternică decât frica produsă de alta mai grozavă,unită cu speranţa impunităţii.’’

O altă concepţie-formulată în al şaselea principiu- era aceea a existenţei unei proporţii

între infracţiuni şi pedepse.Dacă pentru două infracţiuni care aduc vătămări egale societăţii s-

ar stabili pedepse egale ,pe de o parte ,,oamenii nu vor întâmpina un obstacol mai puternic în

săvârşirea infracţiunii mai grave ,dacă de aceasta este legat un avantaj mai mare ,iar pe de altă

parte,nu se va mai ,,face nici o deosebire între aceste infracţiuni’’ şi se vor ,,distruge

sentimente morale’’.

Beccaria a înţeles ,în mod just,că fenomenul infracţional nu poate fi combătut numai

prin pedepse.El a înţeles ,de asemenea,importanţa precumpănitoare a măsurilor

sociale,economice şi educative în lupta împotriva criminalităţii.Ideile sa le

fundamentale,introducerea umanităţii în legea penală şi apărarea drepturilor omului în

persoana acuzaţilor,exprimau cele mai profunde aspiraţii ale conştiinţei umane.

Exisenţa socială a omului a creat necesitatea de a-şi adapta comportamentul la nevoile

societăţii ,reglementate prin legea morală,adaptare care se realizează de-a lungul perioadei de

Pagina 14 din 85


dezvoltare ,prin instrucţie şi educaţie,prin permanenta influenţă a factorilor de mediu şi prin

autoeducaţie.

2.3.PEDEAPSA –NOŢIUNE DE DREPT PENAL

Prin dispoziţia înscrisă în art.52 Cod penal din 1968,legiuitorul a definit pedeapsa ca o

măsură de constrângere şi,în acelaşi timp,ca un mijloc de reeducare a celui

condamnat,accentuându-se astfel dublul caracter al pedepsei: unul coercitiv (măsură de

constrângere) şi altul corectiv (mijloc de reeducare),fiecare dintre aceste două caractere

implcând o finalitate distinctă.

Pedeapsa indeplineşte două tipuri de prevenţie:

*prevenţie specială-are ca sop împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni de către

condamnat;

Prevenţia specială constituie, fără îndoială, scopul direct al pedepsei. Acest lucru

începe să se realizeze chiar în momentul în care instanţa stabileşte pedepsa pentru infractor,

făcându-l, înainte de toate, să înţeleagă că legea penală este o realitate şi cine săvârşeşte fapte

penale este, în mod inevitabil, pedepsit. Condamnatul este apoi reeducat în timpul executarii

pedepsei ce i s-a aplicat. De cele mai multe ori, însuşi faptul că cei condamnaţi au simţit

efectele pedepsei şi au suportat privaţiunile legate de aceasta, constituie suficiente motive ca

aceştia să aibă ulterior o conduită corectă şi să nu mai săvârşească infracţiuni.

*prevenţie generală-are un rol preventiv anteinfracţional ca urmare a prevederii

pedepsei de către norma penală,prin cunoaşterea şi prin aderarea membrilor societăţii la

dispoziţia normei respective.

Prevenţia generală se realizează în raport cu alte persoane decât cele care au săvârşit

infracţiuni. Există şi oameni care se abţin de a săvârşi infractiuni, nu din cauza că simt

neapărat repulsie faţă de astfel de fapte, ci din teama de a fi pedepsiţi, de frică de pedeapsă.

Trebuie însă subliniat că ameninţarea cu pedepsa prevazută de lege nu ar fi eficientă, dacă

aceasta n-ar fi aplicată în mod efectiv faţă de acele persoane care săvârşesc infracţiuni.

Pedeapsa este cea mai importantă sancţiune de drept penal,care nu poate fi stabilită şi

aplicată decât în condiţiile legii.Prin gravitatea şi specificul ei ,se distinge de orice alt tip de

sancţiune juridică.

Potrivit art.141(1) din Codul penal,introdus prin Legea nr.278/2006,prin ,,pedeapsă

prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta

Pagina 15 din 85


săvârşită în formă consumtă ,fără luarea in consideraţie a cauzelor de reeducare sau de

majorare a pedepsei.

Pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice prin trăsăturile sale specifice:

- este o măsură de constrângere;

- este un mijloc de reeducare;

-este un mijloc de constrângere statală;

-se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni;

-se apilcă infractorului;

-se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedeapsa este o măsură de constrângere deoarece persoana căreia îi este aplicată este

pusă să sufere,în mod silit,anumite privaţiuni sau restricţii(privare sau restricţii de

liberatate,de drepturi civice,etc).Privaţiunea sau restricţia şi suferinţa corespunzătoare pot

avea o intensitate diferită ,în funcţie de felul ,durata sau cuantumul pedepsei.Astfel,în cazul

pedepselor privative de libertate,izolarea de societate ,îndepărtarea de familie ,supravegherea

permanntă ,menţinerea sub pază,etc.produc suferinţe condamnatului atât de ordin moral ,cât

şi fizic.Suferinţa se manifestă chiar şi în cazul pedepsei pecuniare(amenda),deoarece

infractoul va fi obligat să suporte privaţiuni care ating interesele sale materiale .

Cu toate aspectele menţionate mai înainte,pedeapsa are în mod firesc şi un rol

educativ ,de împiedicare a repetării conduitei antisociale,de îndreptare a condamnatului,de

formare şi de permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii penale

este o necesitate.Toate dispoziţiile din Codul penal privind regimul şi executarea pedepselor

sunt concepute încât să asigure reeducarea condamnaţilor.

O altă trăsătură a pedepsei este aceeea că nu poate fi aplicată decât de stat în numele

societăţii.Ca reprezentant al acesteia,statul are dreptul şi îndatorirea de a exercita ,prin

organele sale specializate,acţiunea penală a infractorului,iar în cazul stabilirii vinovăţiei,în

vederea aplicării şi executării pedepsei.

Pedeapsa este sancţiunea specifică dreptului penal.Nu există pedeapsă în general,ci

numai pedeapsă ca sancţiune pentru comiterea unei infracţiuni. Conceptual,pedeapsa

reprezintă consecinţa încălcării preceptului normei penale.

Ca sancţiune penală,pedeapsa are un caracter personal,ea neputând fi aplicată decât

celui vinovat de săvârşirea infracţiunii,neexistând răspundere penală pentru fapta altei

persoane,ci numai pentru subiectul activ al infracţiunii.Legată de persoana infracorului în

mod absolut,pedeapsa se stinge odată cu decesul condamnatului înainte de executarea

pedepsei,nefiind transmisibilă.

Pagina 16 din 85


Pedeapsa reprezintă mijlocul prin care sunt sancţionate încălcări ale legii

penale,scopul ei identificându-se cu scopul legii penale,anume apărarea socială împotriva

infracţiunilor.Pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.Prin

aplicarea şi executarea pedepsei nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau înjosirea

celui condamnat,ci îndreptarea sa comportamentală şi prevenirea ,astfel ,a săvârşirii în viitor

de noi infracţiuni de către acesta.Desigur că,prin efectul exemplarităţii sale,pedeapsa serveşte

şi acţiunii de prevenţiune generală.

2.4.SCOPUL ŞI FUNCŢIILE PEDEPSEI

În vederea realizării scopului său,pedeapsa îndeplineşte anumite funcţii,denumite şi

sopuri imediate ale pedepsei.

O primă funcţie este cea de constrângere statală sau de represiune.Pedeapsa este de

neconceput fără cauzarea anumitor suferinţe,fără impunerea unei privaţiuni sau restricţii celui

condamnat şi fără dezaprobarea ce o însoţeşte.Ea reprezintă echivalentul pe plan sancţionator

al gradului de pericol pe care îl prezintă fapta săvârşită şi făptuitorul ei şi,de aceea,este

întotdeauna o măsură cu caracter represiv.

Represiunea nu constituie scopul în sine al pedepsei,dar reprezintă un element esenţial

în eficientizarea acesteia şi inclusă în mod necesar în noţiunea de pedeapsă,exprimând

sintetic corelaţia dintre gravitatea faptei şi severitatea sancţiunii.Caracterul represiv al

pedepsei creşte sau se diminuează în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.

Constrângerea nu ar putea conduce ea singură la realizarea scopului pedepsei,fapt

pentru care trebuie completată de reeducare,ceea ce reprezintă o a doua funcţie a

pedepsei.Numai prin îmbinarea acestor două funcţii se poate asigura realizarea scopului

urmăritde stat prin aplicarea de pedepse faţă de infractori.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de

muncă ,faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.Reeducarea vizează,

aşadar, refacerea conştiinţei celui condamnat,combaterea şi lichidarea concepţiilor şi

deprinderilor antisociale.

În dispoziţia art.52alin.2,partea finală,se prevede că executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferinţe fizice ori să înjosească persoana condamnatului.Orice suferinţe adăugate

celor inerente pedepsei sau expunerea condamnatului la batjocura altora,la acte de

Pagina 17 din 85


violenţă,supunerea la munci degradante,etc. pot constitui infracţiunea de supunere la rele

tratamente.(art.267 Cod penal).

Aşa cum se arată în art.52 Cod penal ,pedeapsa nu urmăreşte răzbunarea şi

prigonirea,dimpotrivă,reeducarea şi îndreptarea condamnatului, care, desigur, nu se pot

realiza atunci când respectiva persoană este înjosit sau torturat.

O funcţie adiacentă primelor două este funcţia de exemplaritate.Rolul ei constă în

influenţa pe care pedeapsa o exercită nu numai asupra celui condamnat,cât şi asupra celorlalte

peroane din societate.Cei ispitiţi să comită infracţiuni sunt astfel intimidaţi.

Eficienţa pedepsei depinde şi de aplicarea ei promptă şi de inevitabilitatea ei.Deoarece

ameninţarea cu pedeapsa asupra persoanelor nestatornice nu este suficientă,înăsprirea

pedepselor ,cât,mai ales, aplicarea lor efectivă pot conduce la efectul scontat.eficienţa unor

pedepse poate i minimă atunci când ele ar fi aplicate rar sau într-o formă mai atenuată.

O altă funcţie adiacentă este cea de eliminare şi constă în eliminarea temporară sau

definitivă a condamnatului din societate.Eliminarea temporară se realizează ori de câte ori

pedeapsa închisorii se execută în locuri de deţinere,ceea ce este absolut necesar în cazul

infracţiunilor cu un înalt grad de pericol social.Eliminarea definitivă a condamnatului din

societate nu este posibilă decât în cazurile prevăzute expres de lege,când i se aplică

infracorului pedeapsa detenţiunii pe viaţă.Eliminarea serveşte la realizarea prevenţiei

speciale,dar,în egală măsură,şi la realizarea prevenţiei generale.

2.5.CADRUL DE REGLEMENTARE AL PEDEPSELOR

ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN

Instituţie de bază a dreptului penal,pedeapsa este reglementată în partea generală a

Codului penal.În această reglementare,rolul principal îl ocupă cadrul pedepselor,adică

enumerarea categoriilor de pedepse şi a felurilor de pedeapsă în cuprinsul aceleiaşi categorii.

Cadrul general al pedepselor în vigoare formează conţinutul articolului 53 Cod

penal.Dispoziţiile art.53 Cod penal prevăd denumirea fiecărei categorii de pedepse şi a

fiecărui fel de pedeapsă,indicând minimul şi maximul general al fiecărei pedepse.

Potrivit art.53 din Codul penal ,astfel cum a fost modificat prin Legea

nr.278/2006,pedepsele sunt de trei feluri:

Pagina 18 din 85


*pedepse principale-categorie în care intră detenţiunea pe viaţă,închisoarea de la 15

zile la 30de ani şi amenda de la 100 lei(RON) la 50.000 lei(RON);

*pedepsele complementare-interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani şi degradarea

militară;

*pedepsele accesorii-interzicerea drepturilor prevăzute în art.64,în condiţiile

prevăzute de art.71 din Codul penal.

2.6.CATEGORII DE PEDEPSE

Pentru a permite o mai bună cunoaştere şi folosire a pedepselor ,ştiinţa penală a

procedat la clasificarea acestora după diferite criterii,precum:

*după obiectul asupra căruia poartă,(pedepse corporale,pedepse privative de libertate

sau restrictive de liberate,pedepse pecuniare,pedepse privative sau restrictive de drepturi

morale);

*după gravitatea lor(pedepse criminale,pedepse corecţionale şi pedepse de simplă

poliţie);

*după durata lor(pedepse perpetue,pedepse temporare);

*după caracterul lor (pedepse politice ,pedepse de drept comun,pedepse mixte);

*după importanţa şi rolul lor(pedepse principale ,pedepse secundare),etc.

O lungă perioadă din istoria omenirii ,din antichitate până în epoca modernă au

predominat pedepsele corporale ,adică acelea care privesc însuşi corpul

persoanei :mutilarea ,înfierarea,bătaia,pedeapsa cu moartea-care îmbrăca diferite

forme:spânzurarea,decapitarea,arderea de viu,înecarea ,etc.

În perioada antichităţii,închisoarea servea pentru pază,fărăr a fi considerată o

pedeapsă,însă erau cunoscute şi pedepse privative de libertate,cum ar fi ocna pe viaţă sau pe

durată delimitată.

Codul penal din 1936 folosea încă o serie de pedepse variate prin

natura,durata,regimul lor de executare diferit.Toată această gamă de pedepse a fost înlăturată

prin adoptarea de noi coduri penale,în timp.Consacrând concepţia unităţii ilicitului penal şi

înlăturând sistemul împărţirii pedepselor în crime şi delicte ,pe de o parte ,şi infracţiuni de

drept comun şi politice ,pe de cealaltă parte,codul penal din 1968 a determinat implicit şi o

importantă simplioficare a pedepselor.

Pagina 19 din 85


Codul penal în vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor pe trei

categorii:principale,complementare şi accesorii.(6)

Pedepsele se mai diferenţiază şi în :

*** pedepse aplicabile persoanei fizice:

*principale:

-detenţiunea pe viaţă;

-închisoarea de la 15 zile la 30 de ani,

-amenda de la 100 lei(RON) la 50.000 lei (RON);

*complementare :

-interzicerea unor drepturi (art.64Cod penal: interzicerea dreptului de a alege şi de a fi

ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; interzicerea dreptului de a ocupa o

funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau

de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit

condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; interzicerea drepturilor părinteşti;interzicerea

dreptului de a fi tutore sau curator) de la 1 la 10 ani;

-degradarea militară;

* accesorii:

-interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii

elective publice;

- interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

- interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a

desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea

infracţiunii;

- interzicerea drepturilor părinteşti;

- interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator;

--toate acestea în condiţiile art.71 Cod penal.

***pedepse aplicabile persoanei juridice:

*pedepse principale :

-amenda de la 2.500lei (RON) la 2.000.000 lei(RON);

*pedepse complementare:

-dizolvarea persoanei juridice;

-suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 1 an sau

suspendarea uneia dintre activităţile peroanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit

infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

Pagina 20 din 85


-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3

ani;

-interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3

ani;

-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare;

Pedepsele principale sunt acelea care pot fi stabilite şi aplicate singure,în vreme ce

pedepsele secundare apar fie ca un adaos,fie ca un accesoriu al unei pedepse principale.

2.6.1.PEDEPSE APLICABILE PERSOANEI FIZICE

2.6.1.1.PEDEPSELE PRINCIPALE

Pedepsele principale sunt de sine stătătoare şi au rol principal în sancţionarea

infractorului..Ele se pot aplica singure,fiind posibilă aplicarea lor alternativă(detenţiune pe

viaţă sau închisoare,închisoare sau amendă).Ele nu se pot aplica concomitent pentru aceeaşi

infracţiune.În anumite cazuri prevăzute de lege,ele pot fi însoţite de o altă pedeapsă,accesorie

sau complementară.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este cea mai gravă pedeapsă principală şi a fost

introdusă în Codul penal ca pedeapsă principală ca urmare a abolirii pedepsei cu

moartea(Decretul Lege nr.6/1990).Astfel,toate infracţiunile care erau sancţionate cu pedeapsa

capitală ,fie singură,fie alternativ cu închisoarea de la 15 la 20 de ani,sunt pedepsite în

prezent cu detenţiunea pe viaţă,însoţită –pentru majoritatea infracţiunilor grave-de pedeapsa

alternativă a închisorii între 15-25 ani,acest sistem urmărind crearea unor posibilităţi mai

largi pentru o eficientă individualizare judiciară a pedepsei.

Deşi este stabilită pentru pentru acelaşi gen de infracţiuni(deosebit de grave),prin

modificările aduse textului art.54Cod penal,s-a înlăturat orice referire la caracterul

ei ,,exceptional’’,aşa încât pedeapsa detenţiunii pe viaţă trebuie considerată una

obişnuită,ordinară,şi nu una excepţională.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută pentru infracţiunile grave,normalizate de

textele din partea specială a Codului penal,precum:

-infracţiuni contra siguranţei statului-art.155-163,165,167 Cod penal;

-infracţiunea de omor deosebit de grav-art.176 Cod penal;

-tortura care a avut ca urmare moartea victimei-art.267/1 alin.3 Cod penal;

Pagina 21 din 85


-distrugerea şi semnalizarea falsă care au produs o catastrofă de cale ferată-art.276

alin.3 Cod penal;

-nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive,care a

produs moartea uneia sau mai multor persoane-art.279/1 alin.5 Cod penal;

-nerespectarea regimului materialelor explozive,care a produs moartea uneia sau mai

multor persoane-art.280 alin.5 Cod penal;

-traficul de stupefiante organizat –art.312 alin.2 Cod penal;

-infracţiunilor militare prevăzute de art.338,339,341 alin.2,343,344,345 alin.3 Cod

penal.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevazută şi pentru unele infracţiuni prevăzute în

legi speciale (art.107/2 din Codul aerian şi art.123 alin.3, din decretul 443/1972 privind

navigaţia civilă).

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se poate aplica anumitor categorii de persoane,anume

minorilor şi persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani.

În cazul celui care a împlinit ,la data pronunţării hotărârii de condamnare ,vârsta de 60

de ani, nu i se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă,care se va înlocui cu pedeapsa

închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa intrezicerii unor drepturi pe durata ei

maximă.Dacă cel condamnat a împlinit 60 de ani în timpul executării pedepsei ,detenţiunea

pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.

Detenţiunea pe viaţă nu se poate aplica nici faţă de infractorul minor,acestuia

aplicându-i-se pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani(art.109 alin.2 Cod penal).

Pedeapsa închisorii este pedeapsa principală care constă în privarea de libertate a

condamnatului pe o durată delimitată de timp(15 zile-30de ani).Ea poate fi prevăzută ca

pedeapsă unică,dar poate fi şi alternativă cu detenţiunea pe viaţă sau cu amenda.

Prin aplicarea închisorii,condamnatul este izolat de societate,de familie, este scos din

mediul său de viaţă pe o durată determinată de timp,stabilită prin hotărârea de condamnare

definitivă.Este ,prin urmare,o măsură de constrângere,executarea acestei pedepse având loc în

spaţii anume desemnate deţinerii,regimul încarcerării fiind prevăzut de Legea nr.23/1969.

Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt cuprinse între 15 zile şi 30 de ani,dar în

partea specială a Codului penal ,închisoarea este prevăzută în limita maximă specială de 25

de ani,care poate fi depăşită până la maximul general de 30 de ani,în prezenţa cauzelor şi a

circumstanţelor de agravare.( Potrivit modificărilor aduse Codului penal prin Legea

nr.140/1996).

Pagina 22 din 85


Pedeapsa închisorii poate fi executată în regim de deţinere (penitenciar),dar şi în stare

de libertate(la locul de muncă,cu suspendare condiţionată a executării acesteia).Ca sancţiune

penală,închisoarea se deosebeşte de închisoarea contravenţională,care este o sancţiune de

drept administrativ.

Pedepsele privative de libertate se execută pe baza unui sistem progresiv,condamnaţii

având posibilitatea de trece dintr-un regim de executare în altul.

Pedepsele privative de liberatate se execută în unul dintre următoarele regimuri:

-regimul de maximă siguranţă;

-regimul închis;

-regimul semideschis;

-regimul deschis.

Cele trei categorii posibile de condamnaţi:bărbaţi,femei,minori ,sunt deţinuţi separat.

Art.57alin.2 Cod penal prevede expres că femeile condamnate la pedeapsa închisorii o

execută separat de condamnaţii bărbaţi, iar potrivit alin.3,condamnaţii minori execută

pedeapsa separat de cei majori sau în locuri de detenţie speciale.

Regimul executării se întemeiază pe: obligaţia conadamnaţilor de a presta o muncă

utilă,pe acţiunea educativă, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii

interioare,precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă,disciplinaţi şi

care dau dovezi temeinice de îndreptare.

Nu au obligaţia de a munci condamnaţii bărbaţi careau împlinit 60 de ani şi

condamnatele femei care au împlinit 55 de ani,dar şi aceştia sunt acceptaţi la muncă şi

dacă,desigur,sunt apţi medical,în astfel de cazuri avizul medicului fiind necesar.

Potrivit art.58 Cod penal,munca prestată de către condamnaţi este

remunerat.Retribuirea muncii condamnaţilor se face după cantitatea şi calitatea

acesteia ,potrivit normelor stabilite de ramura de activitate unde aceştia muncesc.Din

remuneraţia muncii condamnatului,10% revine acestuia,iar cealaltă parte ,de 90%,

administraţiei locului de deţinere,devenind astfel un fel de venit al statului.Cotele care revin

de drept condamnaţilor se consemnează la CEC şi,din acestea,1/3 se pune la dispoziţia

condamnatului pentru folosinţă pe durata deţinerii ,iar 2/3 din sumă se va înmâna la data

punerii în liberatate.

Pentru reeducarea condamnaţilor trebuie folosite toate mijloacele pe care la stabilesc

Codul penal şi Legea privind executarea pedepselor în legătură cu regimul de executare a

pedepselor.

Pagina 23 din 85


Pedeapsa cu închisoarea poate să înlocuiască pedeapsa detenţiunii pe viaţă(art.55/2

Codul penal) şi pedeapsa amenzii(art.63/1 Cosul penal),când cel condamnat se sustrage cu

rea credinţă de la executarea pedepsei pecuniare,în limitele prevăzute pentru infracţiunea

săvârşită,ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.Această măsură are un

caracter excepţional,fiind posibilă numai la infracţiunile sancţionate alternativ cu amendaşi s-

a aplicat aceasta din urmă.

Pedeapsa amenzii este cea de-a treia şi ultima pedeapsă principală reglementată în

legislaţia română.Este o pedeapsă cu caracter pecuniar,care constă într-o sumă de bani pe

care cel condamnat trebuie să o plătească în contra statului.

În Codul penal este prevăzută ca pedeapsă alternativă cu închisoarea , iar în legi

speciale este prevăzută şi ca pedeapsă unică.

Amenda penală este cea mai blândă pedeapsă principală,iar funcţia sa de constrângere

se realizează prin diminuarea patrimoniului celui condamnat.Ea prezintă câteva particularităţi

pozitive:se poate proporţionaliza şi individualiza mai bine ,eroarea judiciară poate fi reparată

mai lesne, se suportă mult mai uşor decât alte pedepse,dar are şi efecte negative:loveşte şi în

familia celui condamnat,este egală relativ,deoarece starea materială a condamnaţilor este

diferită,etc.

Amenda penală nu trebuie însă confundată cu amenda cu caracter administrativ

(art.18/1 şi 91 Cod penal),de confiscarea specială ca măsură de siguranţă,de despăgubirile

civile şi de cheltuielile judiciare.

Limitele generale ale amenzii sunt 100lei (RON) şi 50.000 lei (RON),după cum este

prevăzut în art.53 din Codul penal.Limitele speciale ale amenzii ,cuprinse între limitele

generale, sunt stabilite pentru fiecare infracţiune în parte.Dacă legiuitorul nu prevede limitele

speciale ale amenzii,ci numai că infracţiunea se pedepseşte cu amendă ,se aplică art.63 alin.2

şi 3 din Codul penal,care reglementează următoarele situaţii:

*ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă,fărăr a-

i arăta limitele ,minimul special al acesteia este de 150 lei (RON),iar maximul de 10.000

lei(RON);

*când legea prevede pedeapsa amenzii,fără a-i arăta limitele , alternativ cu pedeapsa

închisorii de cel mult un an,minimul special al amenzii este de 300 lei(RON),iar maximul

special de 15.000 lei(RON),iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa

închisorii mai mare de un an,minimul special este de 500 lei(RON) şi maximul special de

30.000 lei;

Pagina 24 din 85


*în caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor ,amenda nu

poate să depăşească limitele generale de 100 lei(RON) şi 5.000 lei(RON).

Amenda se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art.72 din Codul penal,fără a-l

pune pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini obligaţiile privitoare la

întreţinerea ,creşterea ,învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are

aceste obligaţii legale.

2.6.1.2.PEDEPSELE COMPLEMENTARE

Pedepsele complementare au menirea de a completa represiunea instituită prin

pedeapsa principală . Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate pedepsei principale,pe care o

completează.Ele nu pot fi pronunţate singure,de sine stătătoare.

În raport de modul lor de aplicare ,pedepsele complemetare se aplică de către

instanţă ,ele funcţionând numai ope judiciis(numai când sunt pronunţate de instanţă).

Aplicarea lor poate fi obligatorie ,când legea prevede această pedeapsă,sau

facultativă,când legea lasă la aprecierea instanţei aplicarea unei astfel de pedepse,dar atunci

când sunt aplicate,ele funcţionează întotdeauna cumulativ cu pedeapsa principală,care trebuie

neapărat să fie ponunţată.

Pedepsele complementare sunt :interzicerea unor drepturi şi degradarea militară.

Potrivit art.64 din Codul penal,pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi

constă în interzicerea unuia sau a unora dintre următoarele drepturi:

a)-interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii

elective publice;

b)-interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c)-interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a

desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea

infracţiunii;

d)- interzicerea drepturilor părinteşti;

e)- interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator;

Instaţa judecătorească are obligaţia de a a indica în hotărârea de condamnare care

anume drepturi din cele prevăzute în art.64 Cod penal interzice şi pe ce durată ,în limitele

arătate în art.53,respectiv de la 1 la 10 ani.

Pagina 25 din 85


Interzicerea drepturilor prevăzute la litera b) nu se poate pronunţa decât pe lângă

interzicerea drepturilor prevăzute la lit.a),afară de cazul când legea dispune altfel.

Conform art.65 Cod penal ,pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate

fi aplicată dacă pedeapsa aplicată este de cel puţin 2 ani şi instanţa apreciază că,faţă de natura

şi persoana infractorului ,această pedeapsă este necesară.Aşadar,aplicarea pedepsei cu

interzicerea unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă,în condiţiile

ca pedeapsa principală să fie condamnare pe minim 2 ani,în rest ,aplicarea este facultativă.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei

închisorii,după graţierea totală sau arestului de pedeapsă,ori după prescripţia executării

pedepsei.

În orice caz,se remarcă aplicarea pe durată determinată a acestei pedepse,anume între

1 şi 10 ani.

Pedeapsa degradării militare este o pedeapsă complementară care constă în pierderea

gradului şi a dreptului de paurta uniformă(art.67 alin.1 din Codul penal).

Degradarea miltară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi

rezervişti ,dacă pedeapsa principală este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe

viaţă.Ea se aplică facultativ în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie,dacă pedeapsa

principală cu detenţiunea este satbilită între minim 5 şi maxim 10 ani.

Spre deosebire de interzicerea altor drepturi ,degradarea miltară operează din

momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare,având un caracter

perpetuu,definitiv,gradul militar fiind pierdut definitiv,pentru totdeauna.Nici reabilitarea

judiciară nu duce la rechemarea cadrelor militare sau la redarea gradului militar pierdut.

(art.133 alin.2 Cod penal).

2.6.1.3.PEDEPSELE ACCESORII

Pedeapsa accesorie reprezintă cea de-a treia categorie de pedepse în sistemul Codului

penal în vigoare,alătuir de pedepsele principale şi pedepsele complementare.

Pedeapsa accesorie (art.71 din Codul penal,modificat prin Legea nr.278/2006)constă

în interzicerea drepturilor prevăzute dea art.64 din Codul penal şi decurge din detenţiunea pe

viaţă sau pedeapsa închisorii,fiind luată pe durata executării acestor

pedepse.Astfel,condamnarea la pedeapsa cu închisoarea sau a detenţiunii pe viaţă atrage de

Pagina 26 din 85


drept-,,ope legis’’- interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a) -c) ,din momentul în care

hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei,până la

graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a

executării pedepsei.Acesta este aspectul care diferenţiază pedepsele accesorii de pedepsele

complementare,care funcionează numai ,,ope judiciis’’-,fiind nevoie absolută de fi pronunţate

de către instanţă.

Interzicera drepturilor prevăzute în art.64 lit.d) şi e) se aplică ţinându-se seama de

natura şi gravitatea infracţiuniii săvârşite ,de împrejurările cauzei,de persoana infractorului şi

de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.Sub aspectul

duratei,pedeapsa accesorie nu are limite proprii,ci le împrumută de la pedeapsa din care

decurge.

Pe durata amânării sau întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a

închisorii,condamnatul poate sa-şi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau

curator,în afară de cazul când aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin

hotărârea de condamnare.

Pe durata suspenării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei închisorii,se suspendă şi executarea pedepselor

accesorii.

2.6.2.PEDEPSE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE

Prin Legea 278/2006 au fost introduse art.51/1 şi art.53/2,care regelmentează felurile

pedepselor aplicabile persoanei juridice şi aplicarea şi executarea pedepselor complementare

în cazul persoanei juridice.Tot prin aceeaşi lege,la Titlul III,după capitolul IV a fost introdus

Capitolul IV/1,respectiv art.71/1-71/7,care cuprind dispoziţii privind conţinutul pedepsei

principale a amenzii şi a pedepselor complementare.

Potrivit acestor dispoziţii ,pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi

complementare .

Pedeapsa principală este amenda pe care persoana juridică este condamnată să o

plătească.Aceasta este de la 2.500 lei(RON) le 2.000.000 lei(RON).

Pagina 27 din 85


Legea prevede pentru infracţiune săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de

cel mult 10 ani sau amendă, minimul special al pedepsei amenzii la 5.000 lei (RON),iar

maximul special la 600.000 lei(RON).

Dacă legea prevede pentru infracţiune săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii

pe viaţă sau mai mare de 10 ani, minimul special al pedepsei închisorii pentru

persoanajuridică este de 10.000 lei (RON),iar maximul special al amenzii este de 900.000

lei(RON).

Pedepsele complementare sunt:

1.-dizolvarea persoanei juridice;

Această pedeapsă se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul

săvârşirii de infraţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.

De asemenea,în caz de neexecutare cu rea credinţă a uneia dintre pedepsele

complementare prevăzute de art.53/1 alin.3,lit.b)-d),instanţa dispune dizolvarea persoanei

juridice.

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea

procedurii de lichidare ,potrivit legii,iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de

condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată,de îndată,instanţei civile

competente,vare va proceda la desemnarea lichidatorului.

2.-suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau

suspenadarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit

infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în

interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice,în

realiizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

În caz de neexecutare ,cu rea credinţă,a pedepsei complementare prevăzute în art.53/1

alin.3,lit.e),instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei

juridice ,până la punerea în executare a pedepsei complementare ,dar nu mai mult de trei luni.

Dacă până la implinirea termenului de trei luni pedeapsa complementară nu a fost

pusă în executare,instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

Pedepsele complementare prevăzute de art.53/1 alin.3 lit.a) şi b) nu pot fi aplicate

pertidelor politice,sindicatelor,,patronatelor,organizaţiilor religioase ori aparţinând

minorităţilor,constituite potrivit legii.

Dispoziţiile de mai sus se aplică şi persoanelor juridice care işi desfăşoară activitatea

în domeniul presei.

Pagina 28 din 85


3.-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3

ani;

Această pedeapsă complementară constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre

punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ,în care s-a desfăşurat

activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

Dispoziţiile de mai sus nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea

în domeniul presei.

4.-interzicerea de a partcipa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3

ani;

Această pedeapsă complementară constă în interzicerea de a participa, direct sau

indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.

5.-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare .

Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe

cheltuiala persoanei juridice condamnate.

Prin afişarea sau dizolvarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea

victimei,afară de cazul în care există acordul acesteia sau areprezentantului său legal.

Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras,în forma şi locul stabilite de

instanţă,pentru o perioadă uprinsă între 1 lună şi 3 luni.

Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilite de

instanţă,prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale,ori prin alte mijloace de comunicare

audio-vizuală desemnate de instanţă.

Dacă difuzarea se face prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale,instanţa

stabileşte numărul apariţiilor ,care nu poate fi mai mare de 10,iar în cazul difuzării prin alte

mijloace audio-vizuale,durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complemntare se dispune atunci când

instanţa constată că,faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,precum şi faţă de împrejurările în

care a fost săvârşită,aceste pedepse sunt necesare.

Aplicarea uneia sau mai multe pedepse complementare este obligatorie când legea

prevede această pedeapsă.În cazul pedepselor complementare prevăzute în art.53/1 alin.3

lit.b)-e),este permisă aplicarea cumulativă.

Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare.

Pagina 29 din 85


2.7.PEDEPSE APLICABILE MINORILOR

2.7.1.RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR

Societatea modernă este caracterizată de fenomenul infracţional juvenil,situaţie al

caărei dramatism este determinat de însăşi natura criminalităţii juvenile ,în care se

întâlnesc,pe de o parte,lipsa capacităţii depline de înţelegere a semnificaţiei sociale a

pedepselor,în general şi lipsa de experienţă,care adeseori conduc la fapte necugetate din

partea unui adolescent sau a unui tânăr,iar pe de altă parte,nocivitatea evidentă a conduitei

antisociale a nevârstnicilor,gravitatea uneori deosebită a faptelor săvârşite de aceştia.

Societatea se vede ameninţată grav de faptele antisociale ale adolescenţilor sau

atinerilor,şi trebuie să apere prin orice mijloace corespunzătoare acestui scop,iar pe de altă

parte,se află în faţa unor făptuitori care nu înţeleg nici semnificaţia socială a faptelor pe care

le comit,nici semnificaţia reacţiei de apărare a societăţii ,a pedepselor care li se aplică.

Cercetările criminologice au dus la concluzia că lupta împotriva acestui fenomen

trebuie să se desfăşoare în principal pe tărâmul prevenţiei pre şi postinfracţionale,prin măsuri

de ocrotire,educare şi reeducare a minorilor.

Problema răspunderii penale a minorilor ,şi în general,problema prevenirii şi

combaterii delincvenţei juvenile ,reprezintă,prin urmare,una dintre cele mai spinoase şi mai

dramatice situaţiicare se pun pe planul politicii penale şi al dreptului penal.Necesitatea

obiectivă a apărării sociale a pus ,deci,spre rezolvare,problem arăspunderii penale a

nevârtnicilor,a condiţiilor în care aceştia trebuie să răspundă penal pentru faptele antisociale

pe care le săvârşesc.

Dificultăţile existente în stabilirea unei limite precise de vârstă până la care durează

perioada copilăriei au făcut ca această limită până la care răspunderea penală este exclusă să

difere ,uneori substanţial,de la o legislaţie la alta.

Sub influenţa ideilor avansate de psihologie pedagogică şi criminologie s-a impus în

legislaţiile penale contemporane tendinţa de a prelungi etapa copilăriei sub raportul

răspunderii penale(6) ,pentru a scoate de sub incidenţa legii penale un număr cât mai mare de

copii,faţă de care să se ia măsurile educative obişnuite pentru a-i îndruma pe calea adaptării

optime la viaţa socială.Acesta a fost direcţia în care a evoluat şi legislaţia penală română.

Legiuirile penale din toate timpurile au conţinut dispoziţii speciale pentru minori,atât

cu privire la vârsta de la care trebuie să răspundă penal,cât şi u privire la pedepsele la care

erau supuşi aceştia(mai uşoare decât pentru majori).

Pagina 30 din 85


6- V.Dongoroz - ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal român’’,parte

generală,volumul II,Ed.Academiei,Bucureşti,1969

Ţinând cont de particularităţile de vârstă de natură psiho-fizică,în

reglementarea răspunderii penale a monorilor a apărut necesitatea de a se face

separaţie între minorii care au capacitate penală şi răspund penal pentru faptele comise de ei

şi minorii care nu au capacitate penală şi,deci,nu răspund penal.

În art.99 Codul penal consacră această împărţire a minorilor din punctul de vedere al

răspunderii penale,în două categorii:

a)-minori care au capacitate penală şi răspund penal:

*minorii cu vârste între 16-18 ani;

*minorii cu vârste între 14-16 ani faţă de care prezumţia relativă de incapacitate

penală a fost înlăturată;

b)-minori lipsiţi de capacitate penală şi care nu răspund penal:

*minori care au împlinit vârsta de 14 ani şi care beneficiază de o prezumţie legală

absolută de incapacitate penală;

*minori care au vârsta de 14-16 ani,care care beneficiază numai de o prezumţie

relativă de incapacitate penală.

Dacă prezumţia absolută de incapacitate penală nu poate fi înlăturată prin probe

contrare,în schimb prezumţia relativă ingăduie proba contrară,astfel că este totuşi posibil ca

un minor având vârsta între 14 şi 16 ani să răspundă penal,însă ,,numai dacă se dovedeşte că a

săvârşit fapta cu discernământ’’.(art.99 alin.2 Cod penal).

În cazul delincvenţilor minori ,problema specială care se pune spre rezolvare este

aceea a sancţiunii în care trebuie să se concretizeze răsunderea penală,ţinându-se cont tocmai

de particulaităţile de vârstă psiho-fizice ale acestei categorii de subiecţi ai răspunderii penale.

În istoria dreptului penal,această problemă a fost diferit soluţionată.Dacă în dreptul

sclavagist şi apoi în cel feudal,copiii(,,infantes’’ sau ,,infantes proximi’’)nu răspundeau

penal,în schimb cei care depăşeau vârsta copilăriei erau asimilaţi cu vârstnicii şi erau

pedepsiţi ca şi aceştia.Severitatea faţă de infractorii nevârstnici se justifică prin afirmaţia că

răutatea pe care au manifestat-o înlocuieşte vârsta lor fragedă.(,,malitia supplet

aetatem’’) .Însă era o concepţie greşită,deoarece aceasta nu putea onduce decât la distrugerea

fizică şi psihică atânărului sau eşuarea lui definitivă în lumea crimei.

Chiar în dreptul modern ,în perioada de început a acestuia ,deşi se considera că

minoritatea infractorului reprezintă o scuză atenuantă,,minorul era privit ca un fel de

Pagina 31 din 85


delincvent liliputan,faţă de care se aplica o pedeapsă mai uşoară decât faţă de infractorul

major,dar nu se observa nici o deosebire între criminalitatea vârstnicului şi aceea minorului.

Abia către sfârşitul secolului trecut şi începutulsecolului nostru odată cu dezvoltarea

cercetărilor de criminologie şi psihologie pedagogică,s-a impus treptat concluzia că

adolescentul în general şi adolescentul infractor reprezintă o realitate specifică,o personalitate

în formare,cu un orizont psiho-moral propriu şi că reacţia de apărare socială faţă de conduita

sa socialmente periculoasă trebuie să fie adecvată acestui specific pentru a fi eficace.

Ţinând cont de psiho-criminogeneza conduitei antisociale a minorului,măsura de

apărare socială ar trebui să vizeze mai puţin reeducarea făptuitorului şi mai mult refacerea ,în

condiţii schimbate,a educaţiei deficitare pe care a primit-o anterior.Nu pedepsele pot realiza o

astfel de finalitate,ci măsurile educative care să asigure formarea morală normală a

monorului.

Aceste măsuri nu s-au impus însă niciodată,şi nici în mod complet.Fără să renunţe la

pedepse,a fost creat un sistem sancţionar mixt pentru infractorii minori.

2.7.2.CADRUL ŞI CONDIŢIILE DE APLICARE A SANCŢIUNILOR

PENTRU MINORI

Cu privire la minorii care răspund penal ,Codul penal prevede un sistem sancţionar

special,format din măsurile educative şi pedepse,ambele categorii de sancţiuni având

caracterul de sanţiuni de drept penal.

Acest sistem mixt coresounde specificului pe care trebuie să îl capete combaterea

criminalităţii juvenile ,care impune recurgerea la alte mijloace de constrângere juridică decât

cele destinate infractorilor adulţi.

Pornind de la această concepţie ,Codul penal a dat prioritate măsurilor

educative ,prevazând în mod expres că pedeapsa se aplică ,,numai dacă se apreciază că luarea

unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului’’.(art.99 alin.final).

Legiuitorul Codului penal de la 1968 a ainstituit pedepse a instituit pentru infractorii

minori un sistem mixt de sancţiuni,alcătuit din măsuri educative şi pedepse.Trăsătura

caracteristică a acestui sistem este dată ,în principal ,de componenţa măsurilor

educative ,sancţiuni de drept penal cu caracter preponderent educativ,destinate unor

personalităţi în formare şi susceptibile de influenţare.Aceste sancţiuni sunt adecvate

condiţiilor fizice,psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulţi.

Pagina 32 din 85


Cadrul sancţiunilor pentru minorii infractori nu poate fi însă redus ,în concepţia

legiuitorului de la 1968,numai la măsuri educative.Pe lângă necesitatea unei reacţii a

societăţii prin pedepse faţă de minorii care săvârşsesc infracţiuni deosebit de grave şi prezintă

o periculozitate deosebită ,recurgerea la sancţiuni penale ,anume pedepse,se impune şi din

raţiuni practice.

Astfel,în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecăţii sau

a căror faptă a fost descoperită după majoratul infracorului,aplicarea măsurilor educative

apare ca lipsită de sens.

Prevederea în lege a unor pedepse pentru infractorii minori are şi un rol preventiv

general,descurajând pe cei care ar fi tentaţi să săvârşească infracţiuni de tipul celor

sancţionate.

Pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atât prin

natura lor,cât mai ales prin modul de aplicare şi executare .Datorită acestor

particularităţi ,pedepsele aplicabile minorilor alcătuiesc ,alături de măsurile educative ,un

sistem sancţionar special ,care funcţionează alături de sistemul general,comun,aplicabil

majorilor.Comparativ cu acesta din urmă,sistemul sancţionar pentru minori apare -în mod

cert -mai blând.De aceea,în mecanismul individulizării pedepselor,minoritatea

constituie ,alături de tentativă,o cauză de diferenţiere şi o stare de atenuare a pedepsei.

Cadrul sancţiunilor este alcătuit pe de o parte, din măsurile educative,iar pe de altă

parte,,din pedepse.Legea prevede 4 măsuri educative:

-mustrarea;

-liberatatea supravegheată;

-internarea într-un centru de reeducare;

-internarea într-un institut medical-educativ.

Ca pedepse aplicabile minorilor,legea prevede închisoarea şi amenda , în limitele

reduse la jumătate în raport cu cele aplicabile adulţilor.Nu se aplică minorilor detenţiunea pe

viaţă.De asemenea,nu se aplică minorilor pedepse complementare,iar condamnările

pronunţate pentru infracţiunile săvârsite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau

decăderi,o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei.

Deoarece în cazul oricărei infracţiuni săvârşite de un minor trebuie să se aplice

acestuia mai întâi fie o măsură educativă,fie o pedeapsă,instanţa este obligată să aleagă

care ,mai întâi,dintre cele două categorii este indicată a se aplica.

Abia după stabilirea sancţiunii aplicabile,se individualizează concret, aceasta, în

raport cu datele concrete ale cauzei. Operaţiunea de individualizare a sancţiunii infractorilor

Pagina 33 din 85


minori are un caracter complex, desfăşurându-se în două etape prealabile,finalizate cu

stabilirea pedepsei sau măsurii educative aplicabile şi apoi în etapa obişnuită ,aceea a

determinării concrete a pedepsei sau a măsurii aplicate.

În acest scop,legea stabileşte anumite criterii speciale de individualizare pe care

instanţa de judecată este obligată să le folosească.Astfel,în dispoziţia art.100 alin.1 Cod

penal,se prevede că la alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei

săvârşite ,de starea fizică şi de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului,de comportarea

lui,de condiţiile în care a fost educat şi în care a trăit,alături de alte elemente de natură să

caracterizeze persoana minorului(vârsta concretă la care a săvârşit fapta,antecedente

antisociale înainte/după împlinirea vârstei răspunderii penale,etc).

Pentru alegerea sancţunii aplicabile,instanţa foloseşte şi criteriile generale de

individualizare prevăzute în art.72 Cod penal,în măsura în care nu sunt incluse în criteriile

speciale.Legeaprevede că instaţa trebuie însă să recurgă la pedepse numai dacă apreciază că

luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.,subliniindu-

se ,astfel,prin art.100 alin.2 Cod penal,caracterul excepţional al aplicării pedepsei faţă de

infractorul minor,deoarece recurgerea la pedeapsa închisorii ,fără suficiente temeiuri pentru

aceasta poate conduce la statornicirea comportamentului infracţional al unui tânăr.

În cazul în care instaţa a optat pentru o pedeapsă ,prioritate vor avea criteriile

generale,deoarece cele speciale au fost deja valorificate prin alegerea pedepsei.

2.7.3.PEDEPSELE APLICABILE INFRACTORILOR MINORI

În art.109 din Codul penal se prevede că pedeapsele ce se pot aplica minorului sunt

închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.Limitele pedepselor

se reduc la jumătate.În urma reducerii,în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.

De obicei,minorilor li se aplică pedepse pentru infracţiuni

grave(omor,tâlhărie,viol,etc) sau când se apropie de vârsta majoratului,situaţie în care

măsurile educative nu ar avea rezultatul scontat,ci numai unul pur formal,fără efecte reale

educative.

Închisoarea este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor.Limitele

sale sunt determinate prin derivaţie ,pornind de la limitele speciale prevăzute prin lege ,pentru

infracţiunea săvârşită.

Pagina 34 din 85


Potrivit art.109 alin.1 Cod penal limitele pedepasei se reduc la jumătate , iar minimul

special nu poate depăşi 5 ani.,niciodată.

Reducerea limitelor se poate face raportat nu numai la pedeapsa prevăzută pentru

infracţiunea în configurare tipică,dar şi la aceea prevăzută de lege pentru variantele

agravate,calificate sau atenuate ale infracţiunii respective.Când minorul a săvârşit o

tentativă ,limitele pedepsei aplicabile,potrivit dispoziţiei art.21 alin.2 Cod penal,se vor stabili

prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumătate pe baza dispoziţiilor art.109 alin.1 Cod

penal .Se vor aplica ,deci,mai întâi,dispoziţiile referitoare la minoritate ,pentru care se

prevede un regim sancţionar special,şi apoi,cele privitoare la tentativă,aplicabile în condiţiile

sistemului special sancţionator.

Dacă pentru infracţiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detenţiunii pe

viaţă,se aplică minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Deoarece în majoritatea cazurilor pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută ca

pedeapsă alternativă,întrucât pedeapsa cu moartea a fost înlocuită,instanţa va trebui ,mai întâi

,să aleagă între aceste alternative ,pe baza criteriilor generale de individualizare şi a

dispoziţiei explicite din art.72 alin.2 Cod penal,pedeapsa care ar trebui aplicată minorului.În

cazul în care instanţa apreciază că ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă,în temeiul

art.109 alin.2 Cod penal se va aplica minoruluipedeapsa închisorii de la 5 la 20 de

ani.Când ,dimpotrivă,consideră aplicabilă pedepasa alternativă a închisorii ,instanţa alică

minorului această pedeapsă ,în limitele reduse la jumătate ,conform art.109 alin.1 Cod

penal,fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani.

Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului,operaţiunea de individualizare a

pedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astefel determinate,cauzele de agravare sau

de atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite.

Condamnarea minorului la pedeapsa închisorii nu poate constitui prim termen al

recidivei ,aşa încât,în ipoteza în care minorul săvârşeşte din nou o infracţiune ,el nu devine

recidivist,aşadar nu i se poate agrava pedeapsa ca urmare a stării de recidivă. De

asemenea,condamnările pronunţate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu atrag

incapacităţi sau decăderi

Condamnarea anterioară reprezintă însă un antecedent penal ,de care trebuie să se ţină

seama la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea care s-a repetat.Dacă minorul

săvârşeşte un concurs de infracţiuni ,sunt incidente dispoziţiile din art.34 Cod penal.Când

pentru una dintre infracţiunile concurente s-a luat o măsură educativă ,iar pentru alta s-a

Pagina 35 din 85


aplicat o pedeapsă ,măsura educativă va fi revocată,deoarece minorul nu trebuie

supus,concomitent ,la executarea pedepsei şi la acţiunea unei măsuri educative .

Executarea pedepsei închisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unor

reguli speciale,raportate la caracteristicile psiho-fizice a acestuia.Condamnaţii minori execută

pedeapsa separat de cei majori sau în locuri de deţinere speciale.Potrivit dispoziţiilor art.57

alin.3 Cod penal,minorilor condamnaţiu li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul

general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională adecvată aptitudinilor lor.

Condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii pot fi liberaţi

condiţionat, după executarea unei fracţiuni de pedeapsă mai reduse decât în cazul majorilor.

Pe durata executării pedepsei,de la data când condamnatul a devenit major sau chiar

de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ,dacă el împlinise vârsta de 18

ani,este supus executării pedepselor accesoriiîn temeiul art.71 Cod penal.

Amenda este a doua pedeapsă principală aplicabilă minorilor infracori şi se aplică în

limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,redusă însă la jumătate.(art.109

alin.1Cod penal).

Oportunitatea acestei pedepse este reliefată în raport cu minorii care săvârşsesc o

infracţiune în preajma majoratului,când,desigur ,eficienţa unei măsuri educative este nulă,iar

pedeapsa închisorii nu apare ca necesară.

CAPITOLUL III

FORME ŞI MODALITĂŢI DE INDIVIDUALIZARE

A PEDEPSEI

3.1. FORME ŞI MODALITĂŢI DE INDIVIDUALIZARE

A PEDEPSELOR

Pentru ca o pedeapsă concretă să îşi atingă scopul preventiv,ea trebuie astfel aleasă şi

dozată încât,prin fiecare dintre funcţiile sale,să realizeze un efect preventiv maxim.

Pagina 36 din 85


Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială ,în raport cu

gravitatea abstractă sau concretă a infracţiunii,cât şi cu periculozitatea infractorului,poartă

denumirea de individualizare a pedepsei.

Instituţiei individualizării pedepsei îi este consacrat capitolul

V ,intitulat,,Individualizarea pedepselor’’ din titlul III al părţii generale a Codului

penal(art.72-89).

La aceste dispoziţii se mai adaugă cele privind individualizarea pedepselor în cazul

stărilor de agravare (concursul de infracţiuni,recidivă,infracţiune continuată),ori de

atenuare(tentativă,minoritate) şi care sunt prevăzute în cadrul reglementărilor respective.

Dispoziţiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile şi celorlalte sancţiuni

de drept penal,respectiv măsurilor educative şi măsurilor de siguranţă.

Individualizarea pedepselor este o operaţiune complexă,care se realizează în diferite

faze,de diferite organe,după diferite criterii.

În doctrina penală se face distincţie între individualizarea ce se realizează în faza de

elaborare a normelor juridice penale,în faza de aplicare a pedepsei şi a celorlalte sancţiuni de

drept penal şi în faza de executare.

Corespunzător acestor faze se pot identifica trei forme de

individualizare:legală,judiciară/judecătorească şi administrativă.

Individualizarea legală a pedepselor reprezintă o materializare a principiilor legalităţii

şi individualizării pedepselor şi se realizează de către legiuitor în procesul elaborării legii

penale şi se concretizează în :

-stabilirea cadrului general al pedepselor ,a naturii şi limitelor generale ale fiecărei

pedepse,în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale;

-stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericol social

generic al acesteia ,determinat la rândul său de importanţa valorilor sociale ocrotite de legea

penală şi de gravitatea vătămării la care este supusă societatea.

-stabilirea cadrului şi mijloacelor legale în care se vor realiza celelate forme de

individualizare –judiciară sau administrativă(7)-prin prevederea efectelor pe care le au stările

circumstanţele şi de atenuare/agravare asupra limitelor pedepselor.

Individualizarea judiciară/judecătorească a pedepsei se realizează post delictum de

către instaţa judecătorească şi constă în adecvarea pedepsei la o anumită faptă concretă şi la

un infractor concret ,care trebuie reeducat.Această formă de individualizare se materializează

prin aplicarea pedepsei concrte infracorului pentru fapta comisă,în funcţie de pericolul social

Pagina 37 din 85


al faptei,de ericulozitatea infracorului,de împrejurările concrete atenuante sau agravante în

care s-a ăvârşit acţiunea sau care caracterizează personalitatea infractorului.

Individualizarea judiciară a pedepsei se înscrie în coordonatele individualizării legale

şi spre deosebire de aceasta-care realizează numai prevenţie generală-individualizarea

judiciară mai realizează şi prevenţie specială,prin constrângerea şi reeducarea pe care

pedeapsa concretă le exercită asupra infractorului.

Individualizarea administrativă a pedepselor este denumită astfel după organele

administrative care o realizează în faza de executare a pedepsei închisorii.Ea se poate

concretiza nu numai în modificări ale regimului de executare,dar eventual şi în reducerea

duratei executării pe calea eliberării cndiţionate sau a graţierii.

Individualizarea administrativă a pedepsei închisorii se realizează în cadrul creat de

individualizarea legală şi cea judiciară,în funcţie de gravitatea pedepsei .

Cadrul de reglementare a individualizării administrative a pedepsei este prevăzută în

Legea nr.23/1969 privind executarea pedepselor ,modificată prin Legea

nr.8/1973.Dispoziţiile de principiu,dezvoltate apoi în legea de executare a pedepselor ,se

găsesc în Codul penal ,unde sunt prevăzute:

-scopul pedepsei-art.52,alin.2;

-regimul general de executare a pedepsei-art.56;

-regimul de deţinere-art.57;

-regimul de muncă-art.58

şi unde sunt prevăzute instituţii care aparţin deopotrivă individualizării judiciare şi

administrative ,cum esteliberarea condiţionată(art.59-61),ori executarea pedepsei într-o

închisoare militară(art.62).

7-Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,

1997

3.2.INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSEI

3.2.1.CRITERII GENERALE DE INDIVIDUALIZARE

JUDICIARE A APLICĂRII PEDEPSEI

Pagina 38 din 85


Individualizarea judiciară a pedepselor nu se poate realiza decât în baza , condiţiile şi

în limitele stabilite de lege,individualizarea reprezentând o parte a activităţii de aplicare a

legii penale.

Legea penală fixează coordonatele în cadrul cărora judecătorii efectuează operaţia de

stabilire şi aplicare a pedepsei concrete.Aceste coordonate formează cadrul legal al

individualizării judiciare,care cupreinde cadrul general al

pedepselor(principale,complementare şi acceesorii),felulpedepselor prevăzute de lege pentru

fiecare infracţiune şi limitele speciale ale acestora ,precum şi diferitle cauze de agravare sau

de atenuare a pedepsei.

Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă însă la cerinţa ca

individualizarea pedepsei să se facă în limitele unui cadru legal.Este necessary ca şi

individualizarea judiciară să se realizeze prin folosirea unor mijloace şi pe baza unor criterii

de apreciere de asemenea determinate de lege.

Mijloacele de individualizare constau în acele posibilităţi acordate, prin

lege ,judecătorilor de a stabili genul ,cuantumul şi modul de executare a pedepsei.Astfel ,în

cazul în care legea prevede pedepse alternative, judecătorii au posibilitatea de a fixa pe

oricare dintre acestea,pot stabili cuantumul pedepsei principale între minimul şi maximul

special,să depăşească maximul special în limitele sporurilorprevăzute de lege sau să reducă

pedeapsa sub minimul special ,ca efect al constatării unor cazuri de agravare sau de atenuare

a pedepsei.De asemenea,judecătorii pot,în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege,să

completeze acţiunea represivă a pedepsei principale prin aplicarea de pedepse

complementare,având largi posibilităţi şi în stabilirea modului de executare a pedepsei(la

locul de muncă,într-o închisoare militară,suspendare condiţionată a executării pedepsei sau

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).

Alegerea mijloacelor de individualizare nu se face în mod arbitrar,judecătorii ffind

obligaţi să respecte anumite criterii prevăzute de lege.Prin urmare,criteriile de individualizare

sunt acele elemente după care instanţa de judecată este obligată să se orienteze în activitatea

de individualizare a pedepsei.

Faţă de individualizarea legală,care rămâne permanent la un cadru general,dincolo de

voinţa legiuitorului,individualizarea judecătorească se realizează la cazul concret şi ocupă un

loc important în individualizare(8),iar prin pedeapsa aplicată infractorului se restabileşte

ordinea încălcată,se realizează constrângerea şi reeducarea acestuia.

___________________________________________________________________

Pagina 39 din 85


8- M.Basarab - ,,Drept penal.Parte generală’’ ,volumul II ,ediţia a II-a,Editura

Fundaţiei ,,Chemarea’’ , Iaşi,,1997.

În stabilirea şi aplicarea pedepsei ,instanţa de judecată se va conduce după criteriile

generale şi obligatorii prevăzute în art.72 Cod penal.

În raport de sfera lor de incidenţă,criteriile de individualizare sunt generale şi

speciale.Criteriile generale sunt acelea care trebuiesc urmărite ,fără excepţie ,la

individualizarea oricărei pedepse,în timp ce criteriile speciale devin incidente doar în anumite

cazuri prevăzute de lege (în legătură cu sancţionarea minorilor-art.100,sau a partcipanţilor-

art.27 Cod penal).

Criteriile generale de individualizare sunt:

*1.dispoziţiile părţii generale ale Codului penal,cu incidenţă în cauză dedusă

judecăţii,pot privi :aplicarea în timp sau în spaţiu a legii penale,forma consumată sau de

tentativă în care s-a realizat infracţiunea,contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii (autor sau

participant)condiţiile răspunderii penale,etc.

*2.limitele de pedeapsă fixată în partea specială care reprezintă, de regulă,cadrul în

care se va stabili pedeapsa pentru infracţiunea comisă,fiind expresia gradului de pericol social

abstract al unui gen de infracţiuni ,corespund şi pericolului social concret al infracţiunii

pentru care urmează să se stabilească pedeapsa.

*3.gradul de pericol social al faptei săvârşite ,reieşit din modul şi mijloacele de

săvârşire a faptei ,în funcţie de importanţa valorii sociale vătămate şi de urmările produse sau

care s-ar fi putut produce,etc.Gradul de pericol social concret poate fi influenţat ,de

exemplu,de atingerea adusă atât obiectului juridic principal,cât şi a obiectului juridic

adiacent,de optiunea făptuitorului pentru anumite acţiuni constitutive sau de semnificaţia

cantitativă a rezultatului.

*4.persoana infractorului-este clar că o pedeapsă identică nu produce acelaşi efect

asupra a două persoane diferite.Instanţa trebuie să ţină seama de elementele care

caracterizează persoana infractorului,de mediul din care acesta provine şi

trăieşte ,antecedente sau lipsa acestora,etc.Pedeapsa trebuie adaptată pentru a asigura

constrângerea şi reeducarea infractorului.

*5.împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală-se referă la două

categorii de împrejurări:cele care influenţează gradul de pericol social concret şi

periculozitatea infractorului,fără a putea determinarea coborârea pedepsei sub minimul

Pagina 40 din 85


special sau majorarea peste maximul special şi cele pe care legiuitorul le-a inclus ca elemente

esenţiale în conţinutul agravant al unor infracţiuni.

3.2.2.STĂRI ŞI CIRCUMSTANŢE ÎN CADRUL INDIVIDUALIZĂRII

JUDICIARE A APLICĂRII PEDEPSEI

În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei ,dar cu deosebire în cadrul

individualizării judiciare ,un rol important îl au stările,,situaţiile sau împrejurările

anterioare,concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care reliefează un grad mai

ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei ori de periculozitate a infractorului.

În ştiinţa dreptului penal,aceste stări ,împrejurări,situaţii,sunt denumite cauze,care

agravează sau atenuează răspunderea penală şi pentru o bună cunoaştere ,sunt clasificate după

diferite criterii:

***în funcţie de efectul pe care îl produc asupra pedepsei se disting:

-cauze de agravare,

-cauze de atenuare;

***În cadrul cauzelor de agravare ori de atenuare a pedepsei se face distincţie între

stări şi circumstanţe:

-stările sunt anumite entităţi,fapte,situaţii,cu semnificaţie în ce priveşte gradul de

pericol social al faptei şi de periculozitate a făpuitorului,care sunt reglementate în partea

generală a codului penal ca instituţii distincte ,cu efectele lor de atenuare ori de agravarea

pedepsei.Sunt considerate stări de agravare :starea de recidivă,infracţiunea

continuată,concursul de infracţiuni,iar stările de atenuare:tentativa şi minoritatea

făptuitorului.

-circumstanţele sunt situaţii ,însuşiri ,calităţi ,alte date ale realităţii cu privire la faptă

către ambianţa ei ,ori de la făptuitor către biografia acestuia.

Delimitarea stărilor de circumstanţe a cauzelor de agravare şi atenuare a pedepsei este

importantă sub aspectul efectelor pe care le produc asupra pedepseiîn cazul unui concurs de

stări şi a unui concurs de circumstanţe.

Stările de agravare şi de atenuare îşi produc efecte fiecare în parte asupra

pedepsei ,acţionând succesiv ,iar concursul de circumstanţe nu are acelaşi efect,producând

doar o singură atenuare sau agravare,oricâte ar fi astfel de circumstanţe.

Pagina 41 din 85


***după întinderea efectelor ,se disting:

-cauze generale-au influenţă pentru toate infracţiunile şi sunt prevăzute în partea

generală a Codului penal,sunt considerate cauze generale atât stările (concursul de

infracţiuni,recidiva,infracţiunea continuată,tentativa),cât şi circumstanţele prevăzute în partea

generală a Codului penal(atenuante-art.73 Cod penal şi agravante-art.75 Cod penal);

-cauze speciale-sunt determinate astfel pentru că au influenţă numai cu privire la o

anumită infraţiune şi sunt prevăzute în partea specială a Codului penal.

Sunt considerate cauze speciale de agravare:numărul victimelor,calitatea

victimei,calitatea infractorului(militar,funcţionar,etc) .

Sunt considerate cauze speciale de atenuare:înlesnirea arestării participanţilor la unele

infracţiuni,retragerea mărturiei mincinoase,cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege,etc.

Această împărţire în cauze generale şi speciale prezintă importanţă pentru rezolvarea

situaţiilor în care aceeaşi împrejurare este prevăzută şi ca o cuză generală şi ca o cauză

specială,caz în care va putea fi valorificată o singură dată , dându-i eficienţă numai cauzei

speciale (după regula că specialul derogă de la general).

***după modul de stabilire a circumstanţelor şi după efectul pe care îl au asupra

pedepsei ce urmează să fie stabilită de instanţă,se disting:

-circumstanţe legale-sunt cele arătate de legiuitor şi al căror caracter univoc ,agravant

ori atenuant este obligatoriu pentru instanţa judecătorească ori de câte ori astfel de

circumstanţe apar în realitate .Sunt astfel de circumstanţe legale atenuante cele prevăzute în

art.73 şi circumstanţe agravante legale cele prevăzute la art.75 Cod penal.

-circumstanţe judiciare sunt acele împrejurări caracterizate ca atenuante ori agravante

de instanţa judecătorească care apreciază semnificaţia juridico-penală a acestora în context cu

fapta săvârşită şi cu făptuitorul.Reţinerea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe

atenuante ori agravante este lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti ,dar,odată reţinute ,ele

oobligă să le dea efectul agravant sau atenuant,după caz.

Delimitarea circumstanţelor în legale şi judiciare este importantă pentru

individualizarea corectă a pedepsei.

***după criteriul legăturii cu fapta ori cu făptuitorul ,circumstanţele se împart în :

-circumstanţe reale –sunt legate de faptă şi influenţează gradul de pericol social al

acesteia;

-circumstanţe personale-sunt legate de perosana infractoruluişi îlcaracterizează sub

raportul periculozităţii.

Pagina 42 din 85


Împărţirea în circumstanţe reale şi personale este importantă în stabilirea pedepsei

pentru participanţii la infracţiune ,fiind stabilită regula prin dispoziţiile art.28 Cod

penal,potrivit cărora circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng

asupra celorlalţi ,în timp ce circumstanţele privitaore la faptă se răsfrâng asupra

participanţilor ,dar numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

***în funcţie de faptul că împrejurările erau sau nu cunoscute infractorului,se disting:

-circumstanţe cunoscute infractorului;

-circumstanţe necunoscute infractorului;

Această împărţire este importantă pentru aplicarea corectă a unor dispoziţii din legea

penală cu privire la circumstanţele agravante .Astfel,potrivit art.51 alin.2 Cod penal,nu

constituie circumstanţă agravantă imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în

momentul săvârşirii infracţiunii,iar potrivit dispoziţiilor art.28 alin.2 Cod

penal,circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia

le-au cunoscut şi le-au prevăzut.

Circumstanţele atenuante produc acelaşi efect ,indiferent de împrejurarea că au fost

cunoscute sau nu de infractor.

***În literatura juridică, circumstanţele se mai clasifică după situarea lor în timp faţă

de mimentul săvârşirii infracţiunii şi pot fi:

-anterioare infracţiunii.;

-concomitente infracţiunii.;

-subsecvente infracţiunii.

Această împărţire are importanţă în individualizarea pedepselor.

3.2.3.CIRCUMSTANŢE ATENUANTE

Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările ,

situaţiile ,împrejurările ,calităţile ,întâmplările ori alte date ale

realităţii ,anterioare,concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni ,ce au legătură

cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei ori

o periculozitate mai redusă a infractorului.

Pagina 43 din 85


Circumstanţele atenuante sunt exterioare conţinutului infracţiunii şi au caracter

accidental(întâmplător),în sensul că nu însoţesc orice faptă infracţională şi nu privesc pe orice

infractor.

Împărţirea circumstanţelor atenuante în circumstanţe legale şi circumstanţe

judiciare ,această împărţire este consacrată prin modul în care sunt reglementate.

Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante(art.73

Cod penal) şi a celor care pot constitui circumstanţe atenuante legale(art.74 Cod

penal),reflectă deosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea:cele prevăzute la

art.73 Cod penal fiind circumstanţe atenuante legale ,iar cele prevăzute la art.74 Cod

penal,circumstanţe atenuante judiciare.

Prin dispoziţiile art.73 Cod penal au fost prevăzute trei tipuri de circumstanţe

atenuante legale:

a)depăşirea limitelor legitimei apărări;

b)depăşirea limitelor stării de necesitate;

c)provocarea.

Depăşirea limitelor legitimei apărări (art.73 lit.a partea I)

Această circumstanţă atenuantă legelă,cunoscută în doctrina penală ca ,,exces

scuzabil’’,se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzute la art.44

alin.3 Cod penal,şi care priveşte depăşirea limitelor unei aărări proporţionale cu gravitatea

pericolului şi cu împrejurările în care sa produs atacul,datorită tulburării sau temerii în care s-

a aflat cel care face apărarea.

În cazul excesului scuzabil, fapta săvârşită cu depăşirea limitelor legalei apărări,nu se

datorează tulburării sau temerii în care se află cel care face apărarea ,iar fapta este

infracţiune ,dar se consideră a fi săvârşită în circumstanţă atenuantă .

Pentru existenţa circumstanţei atenuante ,se cer a fi îndeplinite condiţiile ca

făptuitorul să se fi aflat ,la început,în legitimă apărare,să fi depăşit limitele unei legitime

apărări,iar această tulburare să nu se fi întemeiat pe tulburarea sau temerea acestuia.

Depăţirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală,care nu se

răsfrânge asupra celorlalţi participanţi.

Depăşirea limitelor stării de necesitate(art.73 lit.a)

Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe atenuante legale se desprind din

dispoziţiile art.45 alin.3 Cod penal,şi presupun că făptuitorul,în momentul săvârşirii

faptei ,necesare pentru a salva de la un pericol iminent una din valorile sociale arătate în

Pagina 44 din 85


art.45 alin.2 Cod penal,şi-a dat seama că pricinuieşte urmări evident mai grave decât acelea

care s-ar fi produs ,dacă pericolul nu era înlăturat.

Dacă făptuitorul ,în momentul săvârşirii faptei ,nu a conştientizat că prin fapta sa

pricinuieşte astfel de urmări,atunci fapta este săvârşită în stare de necesitate şi nu are caracter

penal.

În literatura juridică ,este reliefată importanţa verificării condiţiilor de existenţă a

circumstanţelor atenuante ,a disproporţiei clare între urmările produse şi care s-ar fi putut

produce ,dacă pericolul nu era înlăturat,în funcţie de care se stabileşte şi măsura în care

pedeapsa urmează a fi redusă.

Depăsirea limitelor staării de necesitate este o circumstanţă personală.

Provocarea

Conform art.73 lit.b) Cod penal,circumsatnţa atenuantă a provocării există când

infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emotii,determinată de o

provocare din partea persoanei vătămate ,produsă prin violenţă,printr-o atingere gravă a

demnităţii persoanei sau adusă prin altă acţiune ilicită gravă.

Condiţiile de existenţă ale provocării privesc:

-1.existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei

vătămate .Asemenea acte de provocare pot fi realizate prin:

-violenţă fizică (vătămări,loviri),ori prin violenţă psihică (ameninţare);

-printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei care se poate realiza prin insultă;

-prin alte acţiuni ilicite grave (surprinderea victimei în flagrantdelict de adulter,de

exemplu).

-2.actul provocator al victimei să determine infractorului o puternică tulburare sau

emoţie,o surescitare nervoasă,care îi răpeşte acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor

sale.

-3.-sub stăpânirea puternicei tulburări sau emţii,infractorul să fi săvârşit fapta

/infracţiunea.Starea de surescitare,de încordare nervoasă ,să existe în momentul săvârşirii

infracţiunii,chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de către persoana vătămată.

Este admisă în practică,pe bună dreptate,concepţia potrivit căreia , starea de tulburare

a infractorului poate să existe ,chiar dacă acesta nu a fost prezent la locul actului de provocare

,dar a luat cunoştinţă despre acesta imediat,ori a constatat imediat urmările actului de violenţă

comis şi care s-a îndreptat chiar împotriva altei persoane.

-4.infracţiunea să se îndrepte împotrva infractorului.

Pagina 45 din 85


Dacă,din eroare,infractorul acţioneză împotriva altei persoane, pe care o confundă cu

provocatorul,va exista ,de asemenea,scuza provocării.

Îndeplinirea cumulativă a condiţiilor provocării obligă instanţa de judecată să reţină

această circumstanţă şi să-i dea efectul cuvenit.

Prin dispoziţiile art.74 Cod penal,care prevăd ce împrejurări pot reprezenta

circumstanţe atenuante ,sunt enumerate exemplificativ circumstanţele atenuante judiciare.

Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei (art.74 lit.a) Cod penal)-

această circumstanţă priveşte atitudinea şi comportarea corectă a infractorului în

familie ,societate,loc de muncă,înainte de săvârşirea infracţiunii.Conduita bună a infractorului

priveşte şi lipsa antecedentelor penale.

O astfel de circumstanţă atenuantă nu are relevanţa în prezenţa caizelr de agravare ,şi

care ar reliefa un grad de pericol social al faptei,prin urmările ei,ori de periculozitate sporită a

infractorului prin modul şi mijloacele folosite în săvârşirea infracţiunii.

Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezltatul infracţiunii sau a repara

paguba pricinuită(art.74 alin.1 lit.b) Cod penal)-această circumstanţă se referă la

atitudineainfractorului după comiterea faptei,prin care îşi manifestă căinţa activă pentru fapta

comisă,căinţă care se materializează prin repararea pagubei produse,prin îngrijiri

medicale ,restituirea bunurilor sustrase,etc.

Înlăturarea urmărilor infracţiunii reliefează o periculozitate mai scăzută,şi,prin

uramre,un tratament penal atenuant.

În doctrina penală se apreciază corect că o astfel de circumstanţă este de reţinut şi în

cazul desistării şi împiedicării producerii rezultatului,dacă până în acest moment s-arealizat

conţinutul unei alte infracţiuni.

Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezenatrea sa în

faţa autorităţilor,comportarea sinceră în cursul procesului,înlenirea descoperirii ori arestării

participanţilor.(art.74alin.1lit.c) Cod penal).

O astfel de atitudine a infractorului reflectă un grad de periculozitate scăzut al

acestuia şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsă mai uşoară.

Prin dispozuţiile art.74 alin.2 Cod penal s-a prevăzut că împrejurările enumerate ,ce

pot constitui circumstanţe atenuante ,au caracter exemplificativ,ceea ce presupune că instanţa

poate reţine şi alte fapte ca circumstanţe care atenuează gradul de pericolsocial al faptei şi de

periculozitate a infractorului.

,,În ştiinţa dreptului penal se apreciază că pot fi socotite circumstanţe atenuate

judiciare :starea de beţie accidentală incompletă a făptuitorului,despre care nu se menţionează

Pagina 46 din 85


nimic în lege’’(9),,,starea de beţie voluntară completă(art.49 alin.2 Cod penal) în care s-a

aflat infractorul în comiterea infracţiunii’’(10).

3.2.4.CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE

Circumstanţele agravante constau în stări ,situaţii,împrejurări,calităţi , alte date ale

realităţii ,exterioare conţinutului infracţiunii,anterioare,concomitente sau subsecvente

săvârşirii infracţiunii ,care au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul ,şi care reflectă

un grad mai mare de pericol social al faptei,ori o periculozitate mai mare a infractorului.Ca şi

circumstanţele atenuante, şi cele agravante au un caracter accidental.

Circumstanţele agravante îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art.75 şi art.77 Cod

penal.

___________________________________________________________________

9- V.Dongoroz - ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal român’’,parte

generală,volumul II,Ed.Academiei,Bucureşti,1969

10- Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,

1997

La fel ca şi în cazul circumstanţelor atenuante ,În Codul penal nu sunt referiri exprese

cu privire la împărţirea circumstanţelor agavante în legale şi judiciare,dar ,în reglementarea

dată de lege ,o astfel de împărţire se desprinde implicit.Astfel,prin expresia ,,următoarele

împrejurări constitie circumstanţe agravante’’,folosită în art.75 alin.1 şi în dspoziţiile

prevăzute la lit.a) –f) Cod penal,sunt desemnate limitativ circumstanţe agravante legale,iar

prin art.75 alin.2 Cod penal,care lasă instanţei judecătoreşti facultatea de a reţine ca şi

circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav,sunt

desemnate circumstanţe agravenate judiciare.

1.Circumstanţe agravante legale.

Potrivit dispoziţiilor art.75 alin.1 Cod penal constituie circumstanţe agravante

următoarele împrejurări:

a)săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (art.75 alin.1lit.a)Cod

penal)-participarea mai multor persoane la săvârşirea faptei imprimă acesteia un caracter

grav,deoarece sporeşte îndrăzneala făptuitorilor,prin cooperarea acestora se asigură

Pagina 47 din 85


consumarea infracţiunii,ştergerea urmelor infracţiunii,scade rezistenţa victimei în apărarea

valorilor sociale,etc.

Circumstanţa agravantă este realizată indiferent dacă toate trei persoanele sunt

prezente ori nu la locul faptei,indiferent de contribuţia acestora la săvârşirea infracţiunii,şi

indiferent dacă toţi răspund penal.

Circumstanţa agravantă a participării mai multor persoane la săvârşirea infracţiunii

este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra participanţilor ,în măsura în care au

cunoscut-o sau au prevăzut-o,fiind necesară dovedirea cunoaşterii ori prevederii de către

fiecare participant.

b) săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime ,prin violenţe asupra membrilor familiei

ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public.(art.75 alin.1 lit.b)Cod penal).

Au fost grupate în aceeaşi dispoziţie trei împrejurări distincte care constituie

circumstanţe agravante .

-săvârşirea infracţiunii prin cruzime ,care presupune o ferocitate din partea

infractorului,o sălbăticie în comiterea infracţiunii de omor.Cruzimea poate fi manifestată şi

faţă de animale ,în cazul infracţiunii de distrugere.

Săvârşirea infracţiunii prin cruzime este prevăzută şi ca element circumstanţial al

omorului deosebit de grav(art.176 alin.1 lit a) Cod penal),caz în care se va valorifica numai

ca element circumstanţial.

- săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei –această împrejurare

de agravare a fost introdusă în dispoziţia din art.75 alin.1 lit.b)Cod penal prin Legea

nr.197/15 nov.2000,ca modalitatea circumstanţei agravante ,alături de săvârşirea infracţiunii

prin acte de cruzime sau mijloace care reprezintă pericol public.

Agravanta se aplică în cazul oricărei infracţiuni de violenţă săvârşite asupra unui

membru de familie ,cu excepţia celor în conţinutul cărora este prevăzută ca element

circumstanţial de agravare a infracţiunii(art.180 alin.1 şi alin.2,art.181 alin.1 Cod

penal).Agravanta generală este aplicabilă în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă

(art.182Cod penal) sau de loviri sau vătămări cuzatoare de moarte.

-săvârşirea faptei prin metode sau mijloace care prezintă pericol public-metodele sau

mijloacele care prezintă pericol public sunt cele prin care se pun în primejdie viaţa mai

multor persoane(de exemplu:prin otrăvirea apei ori a alimentelor care sunt servite de mai

multe persoane) ori distrugerea bunurilor se realizează prin incendiere ,prin provocarea de

explozii,etc.

Folosirea acestor metode şi mijloace arată periculozitatea deosebită a infractorului.

Pagina 48 din 85


Dacă o astfel de împrejurare este prevăzută şi ca element circumstanţial al unei

infracţiuni calificate,nu se va valorifica decât ca element circumstanţial.

Împrejurarea prevăzută la art.75 alin.1 lit.b)Cod penal este o circumstanţă agravantă

reală ,şi,deci,se va răsfrânge asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia au

cunoscut-o sau au prevăzut-o.

-savârşirea infracţiunii de către un infractor major,dacă aceasta afost săvârşită

împreună cu un minor(art.75 alin.1 lit.c)Cod penal). Atragerea pe calea infracţională a unui

minor reprezintă o împrejurare agravantă pentru major,care s-a folosit de lipsa de experienţă a

acestuia.

Reţinerea acestei circumstanţe agravante este determinată de cunoşterea de către

major a situaţiei că,la comiterea infracţiunii,cooperează cu un minor.Eroarea cu privire la

vârsta minorului,pe care îl credea major,înlătură caracterul agravant.

Această agravantă este o circumstnţă reală şi se rasfrânge asupra tuturor

participanţilor majori care au cunoscut împrejurarea că la săvârşirea infracţiunii au colaborat

cu un minor.

-săvârşirea infracţiunii din motive josnice(art.75 alin.1 lit.d) Cod penal)-prin

denumirea generică de ,,motive josnice’’ sunt definite acele porniri interioare contrare

moralei ca :răzbunarea ,setea de îmbogăţire pe căi ilicite ,etc.

Această circumstanţă este personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor.

- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea săvârşirii

faptei(art.75 alin.1 lit.e)Cod penal).-beţia premeditată este o circumstanţă agravantă ,care

refelctă o periculozitate mai mare a făptuitorului care se pregăteşte pentru comiterea

infracţiunii,provocându-şi această stare pentru a avea mai mult curaj ori pentru a o invoca în

nstanţă ca imprejurare atenuantă.Acest tip de beţie este o premeditarea săvârşirii

infracţiunii.Când premediatrea este reţinută ca element circumstanţial al infracţiunii calificate

,se va reţine doar aceasta ,nu şi beţia preordinată.

Beţia preordinată este o circumstanţă personală care se poate converti,ca şi

premeditarea ,în circumstanţă reală,având efectele unei astfel de circumstanţe.

- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o

calamitate(art.75 alin.1lit.f) Cod penal).-periculozitatea infractorului este mai mare atunci

când el comite infracţiunea profitând de starea de tulburare produsă de o calamitate ,când

oamenii se află într-o situaţie critică,ori sunt procupaţi de salvarea semenilor lor şi mai puţin

de paza bunurilor.

Pagina 49 din 85


Săvârşirea infracţiunii profitând de situaţia prilejuită de o calamitate este prevăzută şi

ca element circumstanţial al furtului calificat (art.209 alin.1 lit.f) Cod penal),caz în care se va

valorifica doar ca element circumstanţial.

2.Circumstanţe agravante judiciare.

Spre deosebire de circumstanţele atenuante judiciare care erau prezente exemplificativ

în Codul penal,circumstanţele agravante judiciare sunt constatate de instanţa de

judecată,aceasta având facultatea de a aprecia că unele împrejurări anterioare,concomitente

ori subsecvente săvârşirii infracţiunii imprimă faptei un caracter grav(art.75 alin.2 Cod

penal).

Sunt considerate în doctrina penală ca fiind circumstanţe agravante

judiciare:împrejurarea că infractorul se găsea în stare de beţie în momentul săvârşirii

infracţiunii de purtare abuzivă,sustragerea de bunuri în timpul efectuării serviciului de pază.

Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul de

săvârşire a infracţiunii,mijloace folosite.

3.2.5.EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR

ATENUANTE ŞI AGRAVANTE

Efectele circumstanţelor atenuante sunt determinate prin dispoziţiile art.76 Cod

penal,şi sunt aceleaşi,indiferent dacă acestea sunt legale sau judecătoreşti.

Circumstanţele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a

pedepsei,atenuare ce poate consta într-o reducere sau schimbare a pedepselor prevăzute de

lege pentru infracţiunea comisă.

Potrivit dispoziţiilor art.76 Cod penal ,în cazul circumstanţelor atenuante ,pedeapsa

principală se reduce ori se schimbă.Reducerea sau schimbarea are loc în funcţie de pedeapsa

prevăzută de lege ,pentru infracţunea săvârşită ,raportată la minimul special al acesteia.

În cazul circumstanţelor atenuante,pedeapsa prevăzută de lege se reduce sub minimul

special,dar nu mai jos de limitele pe care legiuitorul le stabileşte în raport cu minimul special

al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.Astfel:

*când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare ,pedeapsa se

coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 3 ani;

Pagina 50 din 85


*când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare , pedeapsa se

coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 1 an;

* când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare ,predeapsa se

coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 3 luni;

* când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare ,pedeapsa se

coboară sub acest minim ,până la minimul general(art.76 alin.1 lit.a)-d) Cod penal).

În aceste cazuri,când ,ca efect al circumstanţelor atenuante ,se coboară pedeapsa sub

minimul special,are loc o schimbare a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiune

comisă,în sensul că maximul special va fi inferior minimului special prevăzut de lege pentru

infracţiunea comisă,chiar şi cu o zi,iar minimul pedepsei special devine minimul până la care

pedeapsa poate fi coborâtă.

Pedeapsa se reduce sub minimul special ori poate fi înlocuită cu amenda ,când

minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă este între 3 luni şi 1 an,(art.76 alin.1

lit.e) partea I,Cod penal).Când se reduce,pedeapsa închisorii poate fi coborâtă până la

minimul general (15 zile),iar când este înlocuită cu pedeapsa amenzii,aceasta nu poate fi mai

mică de 250 lei.

Dacă pedeapsa prevăzută de lege are minimul sub trei luni închisoare şi sunt reţinute

circumstanţe atenuante ,pedeapsa se înlocuieşte cu amenda,care nu poate fi mai mică de 200

lei.(art.76 alin.1 lit.E) partea a IIa ,Cod penal)

Când pedeapsa prevăzută de lege este doar amenda şi sunt reţinute circumstanţe

atenuante ,aceasta se reduce sub minimul ei special,până la 150 lei , dacă minimul special

prevăzut de lege este de 500 lei sau mai mare ,ori până la minimul general ,când minimul

special este sub 500 lei(art.76 alin.1 lit.f) Cod penal).

Efectele circumstanţelor atenuante nu sunt aceleaşi ,în cazul infracţiunilor grave,ci

mai restrânse.Astfel,în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului,al infracţiunilor contra

păcii şi omenirii,al infracţiunilor de omor ,al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut

ca urmare moartea unei persoane,sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe

deosebit de grave,potrivit art.76 alin.2 Cod penal ,dacă se constată că există circumstanţe

atenuante ,pedeapsa închisorii pota efi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Constatarea şi reţinerea în favoarea infractorului a mai multor circumstanţe atenuante

nu are ca efect o pluritate de atenuări,dar poate influenţa măsura până la care se poate reduce

pedeapsa .

Pagina 51 din 85


Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită ,în

prezenţa circumstanţelor atenuante ,se înlocuieşte cu îmnchisoare de la 10 la 25 de ani(art.77

Cod penal).

Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor

complementare ,determinând înlăturarea aplicării acestora ,ca în cazul interzicerii unor

drepturi(art.76 alin.3 Cod penal).

Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect al circumstanţelor

atenuante se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie,nu

şi în cazurile în care aplicarea este facultativă,când neaplicarea pedepselor complementare se

poate datora şi altor cauze decât circumstanţelor atenuante.

Prin dispoziţiile art.78 alin.1 Cod penal,s-a consacrat principiul agravării facultaive a

pedepsei ,n cazul constatării circumstanţelor agravante ,atât legale,cât şi judecătoreşti.

În prezenţa circumstanţelor agravante ,se aplică o pedeapsă către maximul

principal,iar dacă acesta este neîndestulător,în cazul pedepsei închisorii se poate aplica un

spor de până la 5 ani,care nu poate depăşi 1/3 din acest maxim,iar în cazul amenzii se poate

aplica un spor de cel mult o jumătate din maximul special.

3.2.6.STĂRILE DE ATENUARE ŞI AGRAVARE A PEDEPSELOR

Stările de atenuare sunt,aşadar,anumite entităţi ,fapte ,situaţii cu seminficaţie în ceea

ce priveşte gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a infractorului ,prevăzute în

partea generală a Codului penal şi ale căror efecte atenuante sunt prevăzute de lege.

Sunt considerate stări de atenuare:tentativa şi minoritatea infractorului.

-tentativa-prin dispoziţiile art.21 Cod penal ,pentru sancţionarea tentativei ,Codul

penal român a adoptat sistemul diversificării pedepsei în raport cu infracţiunea

comisă.Astfel,tentativa este pedepsită cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului

special şi jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivă ,fără ca

minimul special să fie mai mic decât minimul general al speciei de pedeapsă respective .În

cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă ,se aplică pedeapsa

închisorii de la 10 la 25 de ani.

Pagina 52 din 85


-minoritatea făptuitorului-când instanţa a optat pentru aplicarea unei pedepse ,aceasta

va avea limitele cuprinse între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special

prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă de un infractor major.

În urma reducerii,minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani(art.109 alin.1 Cod penal),dar

nu va putea fi mai mic decât minimul general.

Când legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ,se aplică minorului închisoarea de

la 5 la 25 de ani(art.109 alin.2 Cod penal).

Stările de agravare sunt anumite entităţi ,fapte ,situaţii cu seminficaţie în ceea ce

priveşte gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a făptuitorului, ale căror efecte

agravante sunt prevăzute de lege.

Sunt considerate stări de agravare a pedepselor în Codul penal român: concursul de

infracţiuni,recidiva,infracţiunea continuată.

3.2.7.CONCURSUL ÎNTRE CAUZELE DE AGRAVARE ŞI DE

ATENUARE A PEDEPSEI

Preocuparea legiuitorului de a stabili cadrul legal de aplicare a pedepsei se manifestă

nu numai prin prevederea efectelor ce le au asupra pedepsei cauzele de atenuare ori cauzele

de agravare ,ci şi atunci când în aceeaşi cauză sunt concurente cauze de atenuare şi de

agravare.

Prin dispoziţiile art.80 alin.1 Cod penal,s-a prevăzut ordinea în care li se dă eficienţă

cauzelor de agravare şi de atenuare ,când acestea sunt concurente în aceeaşi cauză.Astfel,se

va da mai întâi,eficienţă cauzelor de agravare,apoi celor de atenuare,după care se va da

eficienţă stării de recidivă ,dacă este incidentă în cauza respectivă.

Circumstanţele care vin în concurs cu privire la aceeaşi faptă şi acelaşi făptuitor ,la

care face referire art.80 alin.1 Cod penal,sunt generale,adică exterioare conţinutului agravant

al infracţiunii.Când astfel de circumstanţe sunt prevăzute şi în conţinutul agravat ori atenuat

al infracţiunii,reflectând gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a

infractorului,vor avea eficienţă determinată prin norma de incriminare şi nu vor intra în

concurs cu eventualele circumstanţe atenuante ori agravante incidente în aceeaşi cauză.

Ordinea de aplicare a circumstanţelor,stabilită prin dispoziţiile art.80 alin.1 Cod

penal,pune în evidenţă faptul ca individualizarea pedepsei se realizează mai întâi în funcţie de

Pagina 53 din 85


gradul de pericol social concret al faptei şi de periculozitate a făptuitorului,în funcţie de

circumstnţele legate de faptă şi de făptuitor,şi numai după aceea se dă eficienţă stării de

recidivă ,împrejurarea independentă de fapta care se judecă,dar

care ,desigur,influenţează ,prin intermediul infracorului,gradul de pericol social al faptei.

Întrucât efectele circumstanţelor agravante şi atenuante sunt contrare , s-a prevăzut în

art.80 alin.2 Cod penal,că,în caz de concurs între acestea ,coborârea pedepsei sub minimul

special nu mai este obligatorie ,lăsându-se la aprecierea instanţei stabilirea cuantumului

pedespei în cadrul limitelor speciale prevăzute de lege.Ca efect al circumstanţelor

atenuante ,reducerea pedepsei sub minimul special este obligatorie ,iar o astfel de soluţie ar

anihila efectele circumstanţlor agravante.

Coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie nici când în concurs se

află circumstanţe atenuante cu starea de recidivă.S-a apreciat corect în doctrina

penală ,coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie în caz de concurs între

circumstanţele atenuante şi stările de agravare (concursul de infracţiuni,pluralitatea

intermediară,infracţiunea continuată),pentru aceleaşi raţiuni care au determinat prevederile

din art. 80 alin.2 Cod penal.

Dacă într-o cauză sunt aplicabile succesiv cauze de agravare şi cauze de

atenuare,instanţa nu trebuie să fixeze câte o pedeapsă concretă ca efect al fiecărei stări ,luată

în considerare succesiv,ci să stabilească o pedeapsă care să reflecte luarea în considerare a

stărilor şi circumstanţelor de agravare şi de atenuare, pe care le-a constatat şi reţinut în cauza

respectivă.

CAPITOLUL IV

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A

EXECUTĂRII PEDEPSELOR

4.1.ASPECTE INTRODUCTIVE

Instanţa de judecată sesizată cu privire la judecarea inculpatului pentru săvârşirea unei

infracţiuni ,ţinând seama de criteriile generale de individualizarea pedepselor prevăzute în

Pagina 54 din 85


art.72 Cod penal,cât şi de stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta,va stabili şi

aplica pedeapsa care urmează a fi executată de condamnat.

Pedeapsa aplicată de instanţă urmează a fi executată potrivit naturii sale :închisoarea

într-un loc de reţinere ,iar amenda prin plata sumei de bani în contul statului ,la o unitate

bancară.

Instanţa de judecată se poate opri în acest moment al aplicării pedepsei ,dacă

apreciază că scopurile şi funcţiile acesteia vor fi realizate prin regimul de executare,potrivit

naturii pedepsei principale aplicate.Prin lege însă s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de

judecată de a se ocupa şi de modul în care urmează să fie executată pedeapsa ,deci să

individualizeze executarea pedepsei.

Instanţa de judecată poate să dispună motivat ca pedeapsa să se execute în alt mod

decât cel care este propriu naturii acesteia,prin executarea închisorii la locul de muncă ori

într-o închisoare militară,sau se poate chiar dispune suspendarea condiţionată a executării

pedepsei ori suspendarea executării sub supraveghere.

Sunt considerate măsuri de individualizare judiciară a executării pedepselor şi

eliberarea condiţionată ca şi înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea ,măsuri ce intervin

după executarea în parte a pedepsei închisorii,şi respectiv,dacă plata amenzii nu se face cu

rea-credinţă.

4.2.SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A

EXECUTĂRII PEDEPSEI

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de individualizare a

executării pedepsei.Ea se dispune de instanţa de judecată prin hotarârea de condamnare şi

constă în suspendarea pe o anumită durată şi în anumite condiţii a executării pedepsei

pronunţate.

Prin dispunerea acestei măsuri ,instanţa de judecată apreiază că reeducarea

infractorului poate avea loc şi fără executarea pedepsei ,prin stimularea eforturilor de

autoeducare ale acestuia,dovedită aprin buna conduită în termenul de încercare.Totodată,se

evită neajunsurile pe care le atrage după sine privaţiunea de liberatate prin izolarea

infractorului de familie ,precum şi contagiunea criminală care există în locurile de

Pagina 55 din 85


deţinere.trebuie subliniat că se evită şi cheltuielile pe care le presupune executarea pedepsei

într-un loc de deţinere.

Există o serie de condiţii de acordare a suspendării cu privire la pedeapsa aplicată şi

natura infracţiunii.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa

aplicată pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă.

Când infractorul a comis mai multe infracţiuni în concurs, suspendarea condiţionată a

executării pedepsei se poate dispune numai dacă pedeapsa aplicată pentru concurs este

închisoarea de cel mult 2 ani.

Dacă pentru concursul de infracţiuni s-a aplicat pedeapsa cu amenda ca pedeapsă

rezultantă ,atunci limitele amenzii nu interesează,adică se poate dispune suspendarea

condiţionată a executării ,indiferent de cuantumul amenzii aplicate.

O altă condiţie priveşte natura infracţiunilor săvârşite infracţiuni care să nu facă parte

dintre cele prevăzute prin dispoziţiile art.81 alin.3 Cod penal,astfel cum a fost modificat prin

Ordonanţa de Urgenţă a Guvenului nr.207 /15 noiembrie 2000,publicată în Monitorul Oficial

al României ,Partea I ,nr.594 din 22 noiembrie 2000,şi anume:,,infracţiuni intenţionate pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani,precum şi în cazul infracţiunilor de

vătămare corporală gravă ,viol,tortură,-infracţiuni pentru care nu se poate dispune

suspendarea condiţionată a executării pedepsei’’.Aşadar,în cazul infracţiunilor enumerate mai

sus,nu se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei,chiar dacă pedeapsa

aplicată ar fi de până la 3 ani închisoare ,ori de până la 2 ani închisoare în caz de concurs de

infracţiuni.

Legea continuă să prevadă ,formal,şi obligativitatea reparării integrale a prejudiciului

cauzat până la ponunţarea hotărârii.(art.81 alin.4 Cod penal).

În legătură cu dispoziţiile art.81 alin.4 Cod penal,Curtea Constituţională ,prin Decizia

nr.463 din 13 noiembrie 1997,a decis că acestea sunt

neconstituţionale ,întrucât ,,condiţionează’’luarea unei măsuri de politică penală,cu grave

consecinţe,cum este suspendarea condiţionată a executării pedepsei ,de soluţionare a unei

probleme de drept extrapenal,ceează un regim de discriminare între cetăţeni şi vine în

contradicţie cu prevederile art.4 alin.2 şi art.16 din Constituţie.Accesul inculpatului la unele

măsuri de protecţie penală neprivative de libertate ,la care este îndreptăţit ,din punct de

vedere al dreptului penal şi al politicii penale ,nu-i poate fi interzis ,pe crietrii care nu ţin de

justiţia penală,cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului.Această regelementare legală

detrmină ,aşadar,o discriminare pe criteriul averii.

Pagina 56 din 85


Pe lângă discriminarea pe principiul averii, pe care o creează dispoziţia legală (art.81

alin.4 Cod penal) ,constrângerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a produs

ori nu l-a produs în măsura pretinsă de persoana vătămată,ca preţ al accesului la o măsură de

politică penală la care ste îndreptăţit ,este contrară şi principiului consacrat în Constituţie şi în

convenţii internaţionale ,şi anume ,dreptul la un proces echitabil care să îi asigure

posibilitatea de a dovedi în mod exact întinderea drepturilor şi obligaţiilor în cazul

conflictului adus în justiţie.

Fiind constatate ca neconstituţionale ,dispoziţiile art.81 alin.4 Cod penal şi-au încetat

activitatea ,deşi formal nu au fost abrogate.

O condiţie care se degajă din dispoziţiile art.81 alin.1 lit.b) Cod penal , priveşte pe

infractor ,care pentru a putea fi condamnat cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei ,trebuie ca anterior să nu mai fi fost condamnat la pedepsa închisorii mai mare de 6

luni.

Dacă infractorul a fost mai condamnat la pedepsa amenzii ,o astfel de condamnare nu

se ia în considerare ,şi,deci,i se poate suspenda condiţionat pedeapsa.

Dacă infractorul a fost mai condamnat la pedepsa închisorii mai mare de 6 luni,dar

aceasta face parte din cazurile prevăzute de art.38 Cod penal,o astfel de condamnare nu

constituie un impediment pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Condamnările prevăzute în art.38 Cod penal de care nu se ţine seama în aplicarea

suspendării condiţionate a executării pedepsei ,sunt:

-condamnările pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;

- condamnările pentru infracţiunile săvârşite din culpă;

- condamnările pentru infracţiuni administiate;

- condamnările pentru fapte care nu sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală;

- condamnările pentru care a intervenit reabilitarea;

- condamnările pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare;

O condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ,pronunţată anterior şi care

nu intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art.38 Cod penal,exclude posibilitatea

suspendării executării pedepsei.

Convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia este o

condiţie legală prevăzută explicit în art.81 ali.c) Cod penal şi se formează din aprecierea de

ansamblu a faptei săvârşite,a imprejurărilor în care ea s-a săvârşit ,a perosnalităţii

infractorului.

Pagina 57 din 85


În formarea convingerii,instanţa are în vedere întreaga conduită a condamnatului

înainte de comiterea infracţiunii,după comiterea ei,în timpul judecăţii,etc.

Desigur că formarea convingerii că infractorul se poate reeduca şi fără executarea

pedepsei,nu poate avea loc în alte coordonate decât cele privind gravitatea faptei aplicate şi

condiţiile prevăzute expres de dispoziţiile art.81 lit.a) şi b) Cod penal,dar implică în mod

necesar luarea în considerare şi a altor aspecte ce privesc personalitatea infractorului.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art.81 lit.a) şi b) Cod penal nu creează pentru

condamnat ,,un drept’’ la suspendarea condiţionată a executării pedepsei ,ci doar o ,,vocaţie’’

a acestuia,deoarece dea de-a treia condiţie prevăzută de art.81 lit.c) lasă la aprecierea instanţei

o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se dispune la cererea condamnatului

sau din oficiu şi numai motivat(art.81alin.ultim,Cod penal).Omisiunea instanţei de a motiva

suspendarea nu constituie motiv de netemeinicie a hotărârii,dacă din actele dosarului rezultă

condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în cazul în care

pedeapsa este graţiată,după cum s-a decis în practica judiciară.

Termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei reprezintă

durata de timp în care executarea pedepsei este suspendată şi în care condamnatul are

posibilitatea să probeze că s-a reeducat,că scopul pedepsei a fost atins şi fără executarea

acesteia.Acest termen de încercare este compus din durata pedepsei închisorii la care se

adaugă un termen fix de 2 ani,iar dacă pedeapsa este amenda ,termenul de încercare este de 1

an.(art.82 Cod penal).

În cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului,termenul de

încercare se compune din durata pedepsei închisorii ,la care se adaugă o perioadă de la 6 luni

la 2 ani ,fixată de instanţă(art.110alin.1Cod penal).Dacă pedeapsa aplicată minorului este

amenda,termenul de încercare este de 6 luni.

Prin urmare,cel mai lung termen de încercare este de 5 ani,când pedeapsa suspendată

condiţionat este închisoarea de 3 ani,iar termenul de ncercare cel mai scurt este de 1 an,când

suspendarea condiţionată a executării pedepsei priveşte pedeapsa amenzii(art.82 alin.3 Cod

penal) pentru condamnatul major.

Pentru condamnatul minor,cel mai scurt termen de încercare este de 6 luni,când

executarea pedepsei suspendată condiţionat este amenda.(art.110 alin.1Cod penal).

Este posibil ca durata pedepsei aplicate să fie redusă ca urmare a unei graţieri.Această

reducere operează şi asupra termenului de încercare,care va fi redus corespunzător.Dacă o

Pagina 58 din 85


graţiere a fost totală,termenul de încercare este de 2 ani,chiar şi atunci când graţierea este

condiţionată.

Deducerea arestării preventive din durata pedepsei aplicate de instanţa judecătorească

nu împietează asupra termenului de încercare ,acesta fiind format din durata pedepsei aplicate

de instanţă ,la care se va adăuga termenul fix de 2 ani.

Acordarea suspendării condiţionate a eecutării pedepsei produce două feluri de

efecte:immediate-care sunt şi provizorii-şi ulterioare,care sunt definitive.

Efectele imediate constau în aceea că pedeapsa principală complementară şi accesorie

nu se mai pune în executare ,iar condamnatul are obligaţia de anu săvârşi o nouă infracţiune.

Pe timpul termenului de încercare condamnatul trebuie să aibă o comportare bună,să-

şi achite obligaţiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare.În cazul condamnatului

minor faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei,se poate dispune încredinţarea

supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate de Codul penal la

art.103,cu obligaţiile prevăzute,măsură care nu poate dura numai până la împlinirea vârstei de

18 ani.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării

măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare .

Efectele definitive au loc la expirarea termenului de încercare şi constau în aceea că

obligaţia condamnatului de a executa pedeapsa încetează definitiv şi el este reabilitat de

drept.Astfel ,potrivit art.86 din Codul penal,în cazul în care cel condamnat nu a săvârşit din

nou o infracţiune pe durata termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea

suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art.83 şi 84 ,el este reabilitat de drept.

În art.83 şi 84 Cod penal se prevede posibilitatea revocării suspendării condiţionate a

executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o

infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă sau nu a îndeplinit obligaţiile

civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

*Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni

Dacă în cursul termenului de incercare ,conform art.83 cod penal, cel condamnat a

săvârşit din nou o infracţiune ,pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după

expirarea acestui termen ,instanţa revocă suspendarea condiţionată ,dispunând executarea în

întregime a pedepsei,care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Revocarea suspendării pedepsei nu are loc,însă,dacă infracţiunea săvârşită ulterior a

fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

Pagina 59 din 85


Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă,se poate aplica suspendarea

condiţionată a executării pedepsei ,chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei.În acest caz,nu mai are loc revocarea primei

suspendări.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a

hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

Din aceste prevederi legale rezultă că în acest caz revocarea este obligatorie şi se

dispune în următoarele condiţii:

-condamnatul să comită o nouă infracţiune în termenul de încercare ;

-infracţiunea să fie săvârşită cu intenţie;

-infracţiunea să fie descoperită în termenul de încercare,chiar dacă infractorul este

descoperit după acest termen;

-să se pronunţe o condamnare definitivă pentru infracţiunea comisă în termenul de

încercare.

După revocarea suspendării,instanţa de judecată dispune executarea pedepsei

suspendate condiţionat ,dar şi a pedepsei pronunţate pentru noua infracţiune ,care nu se

contopesc.Deci,când se revocă suspendarea ,pedeapsa anterioară se execută în întregime

alături de pedeapsa pentru noua infracţiune ,operând un umul aritmetic.

Revocarea este facultativă dacă noua infracţiune este comisă din culpă, situaţie în care

instanţa poate aplica o pedeapsă cu suspendare condiţionată a executării şi pentru această

infracţiune.

Sporul prevăzut de lege pentru recidivă nu se mai aplică ,deoarece cumulul aritmetic

al pedepselor este suficient pentru constrângerea şi reeducarea infracorului.

*Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile

Potrivit art.84 Cod penal ,modificat prin Legea 278/2006 ,dacă până la expirarea

termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea

de condamnare ,instanţa dispune revocarea suspendării pedepsei,afară de cazul când cel

condamnat dovedeste că nu a avut posibiliatea reală de a îndeplini acele obligaţii.

În această situaţie ,revocarea este obligatorie ,iar instanţa este obligată să o

dispună.Prin urmare,condamnatul va executa pedeapsa suspendată condiţionat.

În temeiul art. 85 Cod penal ,dacă se descoperă că persoana condamnată a mai

săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau

până la rămânerea definitivă a acesteia ,pentru care I s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar

Pagina 60 din 85


după expirarea termenului de încercare , suspendarea condiţionată a executării pedepsei se

anulează,aplicându-s ,după caz,dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc ,dacă infracţiunea care ar fi putut

atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În cazurile prevăzute de alin.1 ,dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu

depăşeşte 2 ani,instanţa poate aplica dispoziţiile art.81 ,adică să dispună suspendarea

condiţionată a executării pedepsei.

Dacă instanţa va dispune suspendarea ,termenul de încercare se calculează de la data

rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a ponunţat anterior suspendarea condiţionată a

executării pedepsei.

Pentru ca instanţa să poată dispune anularea suspendării condiţionate trebuie

indeplinite următoarele condiţii:

-condamnatul a săvârşit o infracţiune mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;

-pentru infracţiunea comisă s-a aplicat pedeapsa închisorii ,chiar după expirarea

termenului de încercare;

-infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea

termenului de încercare.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazuri speciale

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei ca modalitate de individualizare a

pedepsei ,se poate dispune de instanţa de judecată,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute la art.81 Cod penal,în annumite cazuri prevăzute în partea generală ori specială a

Codului penal.

În partea generală a Codului penal,ca modalitate de individualizare a pedepsei pentru

infracţiunea de abandon de familie (art.305 Cod penal)s-a prevăzut posibilitatea suspendării

condiţionate a executării pedepsei ,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.81

Cod penal,dacă inculpatul în cursul judecăţii îsi îndeplineşte obligaţiile legale de întreţinere.

Revocarea suspendării,în acest caz,se va dispune numai dacă în în termenul de

încercare condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie (art.305

alin.ultimCod penal).

Raţiunea unor astfel de dispoziţii trebuie observată în scopul urmărit prin incriminarea

abandonului de familie ,în ocrotirea eficientă a valorilor sociale –relaţiile de familie .

În partea generală a Codului penal –suspendarea condiţionată a executării pedepsei se

mai dispune ,potrivit art.86/9 alin.4 ,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la

Pagina 61 din 85


art.81 Cod penal ,şi în cazul în care condamnatul la pedeapsa închisorii cu executarea la locul

de muncă nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă ,iar o

astfel de incapacitate nu şi-a provocat-o condamnatul.

Pentru revocarea suspendării sunt incidente,de această dată,dispoziţiile comune

prevăzute de art.83 Cod penal.

4.3.SUSPENDAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI

SUB SUPRAVEGHERE

Această formă specifică de suspendare condiţionată ,regelementată de art.86/1-

art.86/6 din Codul penal ,modificate prin Legea 27872006 ,constă în supunerea

condamnatului ,pe durata termenului de încercare ,unor măsuri de supraveghere şi respectarea

anumitor obligaţii stabilite de instanţa de judecată.

Condiţiile pentru aplicarea acestei forme de suspendare ,prevăzute la art.86/1 din

Codul penal,sunt următoarele:

-pedeapsa aplicată de instanţă să fie închisoarea de cel mult 4 ani.În cazul concursului

de infracţiuni pedeapsa aplicată să fie de cel mult 3 ani şi sunt îndeplinite celelalte condiţii

menţionate.

Suspendarea executării pedepsei sub supaveghere nu se poate dispune în cazul

infracţiunilor intenţionate,pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15

ani,precum şi pentru infracţiunile de vătămare corporală gravă ,lovirile sau vătămările

cauzatoare de moarte,viol şi tortură.Suspendarea poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt

calificat prevăzute la art.209 alin.3 din Codul penal,dacă pedeapsa aplicată este închisoarea

de cel mult 2 ani.

-făptuitorul să nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1

an,afară de cazurile condamnărilor care nu atrag starea de recidivă;

-se apreciază comportamentul condamnatului după comiterea faptei,idea de bază fiind

aceea că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta ,şi,chiar şi fără

executarea pedepsei,condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni;

-trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii de la suspendarea condiţionată referitoare la

repararea pagubei şi la executarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile (art.81 alin.4

şi 5).

Pagina 62 din 85


Termenul de încercare în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere se compune

din cuantumul pedepsei închisori aplicate,la care se adaugă un interval între 2 şi 5 ani,stabilit

de instanţă.

Termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de

pronunţare a suspendării condiţionate a executării pedepsei(art.86/2 alin.2 raprtat la art.82

alin.3 Cod penal).

Măsurile de supraveghere ,prevăzute de art.86_3 din Codul penal ,modificate prin

Legea 278/2006 ,sunt următoarele:

-condamnatul să se prezinte ,la datele fixate,la judecătorul desemnat cu supravegherea

lui sau la serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

-să anunţe ,în prealabil,pe judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la orice alt

organ stabilit de instanţă,orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice

deplasare care depăşeşte 8 zile ,precum şi data întoarcerii;

-să comunice şi să justifice judecătorului desemnat cu supravegherea lui sau oricărui

alt organ stabilit de instanţă, schimbarea locului de muncă ;

- să comunice şi să justifice judecătorului desemnat cu supravegherea lui sau oricărui

alt organ stabilit de instanţă informaţii care pot fi controlate în scopul dovedirii mijlocelor de

existenţă.

Îndeplinirea măsurilor de supraveghere este cumulativă ,ele fiind luate pe durata

termenului de încercare şi în scopul unui permanent control asupra condamnatului.

Pe lângă măsurile de supraveghere ,instanţa poate să impună condamnatului

respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii prevăzute la art.86/3 alin.2

Cod penal:

-să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare ;

-să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută,sau să nu depăşească limita teritorială

stabilită,decât în condiţiile stabilite de instanţă.

-să nu frecventeze anumite locuri stabilite;

-să nu intre în contact cu anumite persoane;

-să nu conducă un tip/mai multe tipuri de vehicule;

-să se supună măsurilor de control,tratament sau îngrijire ,în special în scopul

dezintoxicării.

Organele desemnate cu supravegherea condamnatului sesizează instanţa în cazul

neîndeplinirii obligaţiilor ,pentru luarea măsurilor de revocare a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

Pagina 63 din 85


Dintre obligaţiile impuse condamnatului,instanţa poate alege una sau mai multe ,pe

care le consideră necesare în vederea îndreptării conduitei acestuia.

Efectele suspendării pedepsei sub supraveghere sunt provizorii şi definitive.

Efectul imediat şi provizoriu îl constituie suspendarea executării pedepsei

închisorii,pe termenul de încercare prevăzut de lege.Suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile

prevăzute în hotărârea de condamnare.

Efectele definitive se produc la împlinirea termenului de încercare ,dacă cel

condamnat nu a săvârşit din nou a infracţiune şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării

executării pedepsei.Astfel,conform art.86/6 Cod penal ,dacă cel condamnat nu a săvârşit din

nou o infracţiune în termenul de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării

executării pedepsei ,în baza art.86/4 ,este reabilitat de drept.

Potrivit art.86/4 Cod penal ,modificat prin Legea 278/2006 ,dsipoziţiile art.83 şi

84 ,referitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi revocarea în cazul

neexecutării obligaţiilor civile ,se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării

executării pedepsei sub supraveghere .

Dacă cel condamnat nu îndeplineşte ,cu rea-credinţă,măsurile de supraveghere

prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă,aceasta revocă suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere ,dispunând executarea în întregime a pedepsei.În acest

caz,revocarea suspendării nu este lăsată la latitudinea instanţei,care este obligată să dispună

revocarea suspendării.

Conform art.86/5 Cod penal,dispoziţiile art.85 alin.1 şi 2 Cod penal,referitoare la

anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior,se aplică în mod corespunzător şi în

cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În cazurile prevăzute de art.85 alin.1,dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu

depăşeşte 3 ani,instanţa poate aplica dispoziţiile art.86/1 ,respectiv să suspende executarea

pedepsei sub supraveghere.În acest caz,termenul de încercare se calculează de le data

rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a


4.4. EXECUTAREA PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCĂ

Pagina 64 din 85


Această modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei , constă în

obligarea condamnatului la pedeapsa închisorii ,să presteze muncă în cadrul unităţii unde

lucrează sau în altă unitate ,fără privare de liberatate,suferind anumite restrângeri de drepturi.

Dispunerea executării pedepsei la locul de muncă se poate realiza în anumite condiţii.

Cpnform art.86/7 Cod penal,în cazul în care instanţa ,ţinând cont de gravitatea

faptei,de împrejurările în care a fost comisă,de conduita profesională şi generală a

făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare ,apreciază că sunt suficiente temeiuri ca

scopul pedepsei să fie atins fărăr privare de liberatate,poate dispune executarea pedepsei în

unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate ,în toate cazurile cu

acordul scris al unităţii şi dacă sunt întunite condiţiile:

-pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani.În caz de concurs de infracţiuni ,pedeapsa

aplicată să nu fie mai mare de 3 ani.

-cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1

an,afară de situaţia când condamnarea nu atrage starea de recidivă.

Executarea pedepsei la locul de muncă se va putea dispune numai cu acordul scris al

unităţii unde se va presta munca.Aceste dispoziţii se vor putea aplica şi în cazul în care

condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplcării pedepsei.

Fiind un mijloc de individualizare a executării pedepsei, odată dipusă executarea

pedepsei la locul de muncă,nu mai pot fi aplicate dispoziţiile referitoare la suspendarea

condiţionată sau sub supraveghere,deoarece şi acestea sunt moduri de individualizare a


Modul de executare a pedepsei la locul de muncă este reglementat de art.86/8 Cod

penal,din care rezultă că pe durata executării pedepsei condamnatul este obligat să

îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă,cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i

revin potrivit legii:

-din totalul veniturilor cuvenite pentru munca prestată,cu excepţia sporurilor acordate

pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase,se

reţine o cotă de 15-40%,stabilită potrivit legii ,în raport cu cuantumul veniturilor şi cu

îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane,care se varsă la bugetul

statului.În cazul condamnatului minor,limitele reţinerii se reduc la jumătate;

-drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procente legale aplicate la venitul

cuvenit condamnatului,după reţinerea cotei la bugetul statului;

-durata executării pedepsei nu se socoteşte vechime în muncă;

Pagina 65 din 85


Nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului,decât prin hotărâre

judecătorească;

-condamnatul nu poate fi promovat;

-condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere ,iar în raport cu fapta săvârşită nu

poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat ,funcţii instructiv educative ori de

gestiune.

Pe durata executării pedepsei ,condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi

ales.Instanţa poate dispune ca persoana condamnată să respecte şi una sau mai multe din

obligaţiile prevăzute la art.86/3 din Codul penal.

Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a

pedepsei.Dacă pedeapsa este executată în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşoară

activitatea la data aplicării pedepsei ,contractul de muncă se suspendă.În cazul executării

pedepsei în altă unitate decât cea în care cel condamnat îşi desfăşoară activitatea la data

aplicării pedepsei , contractul de muncă încheita incetează.Pedeapsa se execută fărăr a se

încheia contract de muncă.

În cazul în care condamnatul a devenit militar în termen în cursul judecăţii sau după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare ,pedeapsa se execută la locul de muncă,după

trecerea în rezervă a acestuia.

Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi revocată în condiţiile art.86/9 din

Codul penal.Conform acestui articol,dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a

dispus executarea pedepsei la locul de muncă,cel condamnat săvârşeşte din nou o

infracţiune,înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia ,instanţa

revocă executarea pedepsei la locul de muncă . Se aplică pedeapsa-în această situaţie –

potrivit art.39 alin.1 şi 2sau,după caz,ale art.40 Cod penal,respectiv se aplică pedeapsa ca şi

în cazul recidiveisau a pluralităţii intermediare.

Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă,instanţa poate dispune şi pentru

acesată infracţiune ,executarea pedepsei la locul de muncă.În acest caz,revocarea nu mai are

loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infracţiuni.

Dacă persoana condamnată se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau

nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle care îi revin la locul de muncă ori nu

respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea de

condamnare ,instanţa poate să revoce executarea pedepseai la locul de muncă ,dispunând

executarea pedepsei într-un loc de deţinere.

Pagina 66 din 85


Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii

de muncă ,instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă,şi ţinând seama de

împrejurările în care aceasta s-a produs şi de dispoziţiile art.72 Cod penal,dispune

suspendarea condiţionată a executării pedepsei,chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile

prevăzute de art.81 sau 86/1 Cod penal.

Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revoă potrivit alin.1 sau 3 ,pedeapsa

aplicată sau restul pedepsei rămasă neexecutată,se execută într-un loc de deţinere.

Revocarea este de două tipuri:

*obligatorie-când condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată,după

rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de

muncă,mai înainte de începerea executării pedepsei,ori în timpul executării acesteia ,având ca

efect executarea pedepsei în regim de detenţie.revovarea este obligatorie şi când în timpul

executării pedepsei ,condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a

capacităţii de muncă,consecinţa fiind aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată sau

suspendare a executării sub supraveghere.

*facultativă –când condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul

unităţii,ori când nu respectă obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare ,precum şi în

cazul în care săvârşeşte o infracţiune din culpă.În caz de revocare,pedeapsa va fi executată

într-un loc de deţinere ,cu excepţia situaţiei când se comite o infracţiune din culpă,unde

instanţa are latitudinea ca pentru infracţiunea din culpă să aplice o pedeapsă cu executare la

locul de muncă.În acest caz,revocarea nu va mai avea loc,iar pedeapsa se va aplica potrivit

regulilor concursului de infracţiuni.

Anularea executării pedepsei la locul de muncă are loc în condiţii asemănătoare cu

anularea suspendării condiţionate şi a celei sub supraveghere , fiind o sancţiune care intervine

pentru o cauză anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu executarea la

locul de muncă.

Astfel,potrivit art.86/10Cod penal,dacă cel condamnat mai săvârşeşte o infracţiune

până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi

fost executată la locul de muncă sau considerată executată,instanţa,dacă nu sunt întrunite

condiţiile prevăzute în art.86/7(executarea pedepsei la locul de muncă),anulează executarea

pedepsei la locul de muncă.

Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea

descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau

Pagina 67 din 85


considerată executată.Pedeapsa se stabileşte –după caz-potrivit regulilor de la concursul de

infracţiuni sau recidivă.

La scăderea pedepsei executate în întregime sau parţial,ori la ontopirea pedepselor,se

aplică dispoziţiile referitoare la pedeapsa închisorii,,fără a se ţine cont dacă una din pedepse

se execută la locul de muncă.Pedeapsa stabilită astfel se execută într-un loc de detinere.

Conform art.86/11 Cod penal,dacă persoana condamnată a executat cel puţin 2/3 din

durata pedepsei şi a dat dovadă de o bună conduită,a fost stăruitor în

muncă,disciplinat,instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă,la

cererea conducerii unităţii în care condamnatul şi-a ispăşit pedeapsa sau la cererea

condamnatului.

Pedeapsa se consideră executată dacă în perioada de timp de la încetarea executării

pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei,cel condamnat nu a săvârşit

din nou o infracţiune.Dacă în intervalul mai înainte amintit,condamnatul a comis iarăşi o

infracţiune,insatnţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de

muncă,dispoziţiile art.61 şi art.86/10 alin.3 Cod penal fiind aplicate în mod corespunzător.

Din aceste prevederi legale rezultă că încetarea executării pedepsei la locul de muncă

se poate dispune în următorele condiţii:

-condamnatul să fi executat 2/3 din pedeapsă;

-să dea dovezi temeinice deîndreptare,să aibă o bună conduită,să fie disciplinat şi

sârguincios în muncă;

- conducerea unităţii în care condamnatul şi-a ispăşit pedeapsa să ceară acest lucru.

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite,instanţa va dispune încetarea executării

pedepsei la locul de muncă,scutindu-l pe condamnat de executarea în continuare a

pedepsei,cu condiţia să nu săvârşească din nou o infracţiune în perioada de timp de la încetare

şi până la împlinirea duratei pedepsei.

Dacă în acest interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate

dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă,la fel ca şi în cazul liberării

condiţionate şi a anulării pedepsei la locul de muncă.(art.61 şi art.86/10 alin.3 Cod penal).

4.5.LIBERAREA CONDIŢIONATĂ

Pagina 68 din 85


Liberarea condiţionată este un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei la

locul de deţinere.Ea constă în punerea în libertate a condamnatului la pedeapsa închisorii

înainte de executarea în întregime a acesteia ,după îndeplinirea anumitor condiţii,anume ca

până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni.

Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal material ,care se acordă în mod

facultativ,complementară regimului executării pedepsei închisorii într-un loc de deţinere ,care

poate fi dispusă de instanţa de judecată cu privire la orice condamnat,în anumite condiţii .

Liberarea condiţionată este un mijloc de stimulare a condamnaţilor la grabnica lor

îndreptare şi este reglementată în Codul penal ,la art.59-61 ,în Legea nr.23/1969 şi în Codul

de procedură penală.

Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea care nu se

contopesc,fracţiunile de pedeapsă arătate la alin.1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.

În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe

care o execută condamnatul.

Potrivit art.59/1 Cod penal,în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă , liberarea

condiţionată poate fi acordată în condiţiile art.59,după ce condamnatul a executat cel puţin

jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani au cel puţin 2/3 în

cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Pentru a putea fi acordată liberarea condiţionată,trebuie îndeplinite următoarele

condiţii:

-condamnatul să execute o parte din pedeapsă ,respectiv cel puţin 2/3 din durata

pedepsei care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin ¾ în cazul închisorii mai mari de 10 ani;în

cazul infracţiunilor din culpă,se poate acorda după executarea a cel puţin jumătate din durata

peepsei mai mici de 10 anisau a cel puţin 2/3 în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

-condamnatul să fie disciplinat în muncă şi stăruitor,ceea ce trebuie să se vadă din

rezultatele obţinute în muncă şi din respectarea regulamentului de ordine interioară;

-să dea dovezi de bună –purtare,deduse din comportamentul general,ca o garanţie a

liberării acestuia;

-să se ţină cont de antecedentele penale ale condamnatului;cel care nu mai are

antecedente penal ,va obţine mai uşor liberarea condiţionată,

-dacă cel condamnat a depăşit vârsta de 60 de ani –la bărbaţi- şi 55 ani-la

femei,precum şi în cazul în care condamnatul minor ajunge la vârsta de18 de ani,partea din

pedeapsă care se cere a fi executată este de 1/3 în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani

sau a unei jumătăţi , în cazul închisorii mai mari de 10 ani,dacă pedeapsa a fost aplicată

Pagina 69 din 85


pentru infracţiuni intenţionate,iar pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă,persoanel

condamnate din categoria celor amintite mai înainte,pot fi eliberate condiţionat dacă sunt

îndeplinite şi celelalte condiţii.

Comisia examinează periodic situaţia fiecărui condamnat sub aspectul îndeplinirii

condiţiilor create de lege pentru a fi propus spre liberare condiţionată.În momentul când se

consideră că persoana condamnată îndeplineşte condiţiile liberării condiţionate,procesul-

verbal întocmit îndetaliu cu privire la cel condamnat,va fi înaintat către judecătoria

competentă .

Acordarea liberări condiţionate este artibutul exclusiv al instanţei de judecată ,care

verifică îndeplinirea condiţiilor legale ,dar nu este un drept,ci o vocaţie,acordarea liberării

condiţionate fiind lăsată la latitudinea instanţei.

După momentul în care se produc efectele liberării condiţionate,pot fi:efecte imediate

şi efectedefinitive.

Primul efect al liberarării condiţionate constă în punerea în libertate a condamnatului

fărăr restricţii de drepturi ,în sensul că acesta nu are obligaţia de a se prezenta periodic la

anumite organe pentru supraveghere ,de a nu avea voie să-şi schimbe locuinţa,etc.

În timpul liberării condiţionate,condamnatul este considerat –virtual-în executarea

pedepsei până la expirarea acesteia ,şi,deci,pedepsele accesorii se execută.

Condamnatul liberat condiţionat trebuie să nu mai comită noi infracţiuni şi să aibă o

conduită bună .

Dacă până în momentul expirării pedepsei comdamnatul nu a mai comis noi

infracţiuni,liberarea devine definitivă,se realizează efectul definitiv al liberării condiţionate.

Dacă în timpul liberării condiţionate ,cel liberat a comis o nouă infracţiune ,instanţa

poate dispune fie menţinerea liberării,fie revocarea ei.Dacă se comit infracţiuni

grave,revocarea este obligatorie.

Astfel,conform art.73 Cod penal,revocarea este facultativă numai dacă până la

împlinirea duratei pedepsei cel liberat săvârşeşte o infracţiune pentru care legea prevede

expres peedeapsa închisorii.

În toate celelalte cazuri ,revocarea este obligatorie .

În cazul revocării liberării condiţionate,pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune se

contopeşte cu restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat,la care se poate adăuga un spor

de până la 5 ani,fărăr a depăşi totalul pedepselor supuse contopirii.

Restul de pedeapsă neexecutat,care se contopeşte cu pedeapsa stabilită pentru noua

infracşiune,reprezintă diferenţa dintre pedeapsa aplicată de instanţă şi pedeapsa efectiv

Pagina 70 din 85


executată până în momentul liberării condiţionate ,deci când se revocă liberarea

condiţionată,durata pedepsei considerate ca executată pe baza muncii prestate ,nu se ia în

considerare.

Săvârşirea unei noi infracţiuni în timpul liberării condiţionate dă naştere unei sări de

recidivă postcondamnatorii,dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege,dar

aplicarea pedepsei nu se va face după dispoziţiile art.39 Cod penal,ci după dispoziţiile

speciale prevăzute în art.61 Cod penal.

Starea de recidivă postcondamnatorie va exista dacă sunt îndeplinite condiţiile

prezăzute de art.37 şi art.38 Cod penal,indiferent de revocarea ori menţinerea liberării

condiţionate,şi trebuie reţinută această stare de recidivă ,în hotărârea de condamnare pentru

noua infracţiune ,pentru că,în legătură cu aceasta , sunt incidente alte instituţii de drept penal.

4.6.LIBERAREA CONDIŢIONATĂ ÎN CAZUL

DETENŢIUNII PE VIAŢĂ

Prin dispoziţiile art.55/1 Cod penal,a fost prevăzută posibilitatea eliberării

condiţionate a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,după executarea efectivă a 20

de ani de detenţie ,dacă este stăruitor în muncă şi disciplinat şi dă dovezi temeinice de

îndreptare ,ţinându-se cont şi de antecedentele sale penale.

Prin dispoziţiile art.55/1 alin.2 Cod penal,a fost prevăzută posibilitatea eliberării

condiţionate a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,după executarea efectivă a 15

de ani de detenţie,pentru condamnaţii bărbaţi care au trecut dse 60 de ani ,iar pentru

condamnatele femei ,care au trecut de 55 de ani,cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii

prevăzute la art.55/1,alin.1.

Prin aceste prevederi s-a urmărit stimularea condamnaţilor ,pentru a fi mai receptivi în

respectarea regimului de executare a pedepsei,oferirea speranţei şi şansei reale ca ,din

detenţiune pe viaţă,să se poată obţine liberarea condiţionată.

Efectul imediat al liberării condiţionate este,în general,punerea în liberate a celui

condamnat,cu condiţia ca,până la împlinirea duratei pedepsei ,să nu mai săvârşească

infracţiuni.

Întucât detenţiunea este pe viaţă,ar însemna ca şi condiţiile liberării condiţionate să

aibă aceeaşi durată.S-a prevăzut ,însă ,prin lege,că pedeapsa este considerată ca fiind

Pagina 71 din 85


executată dacă în termen de 10 ani de la liberare ,cel condamnat nu a mai săvârşit o altă

infracţiune.(art.55/1 alin.2 Cod penal).

Dacă în acest interval, ,cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune,se aplică

dipoziţiile art.61 Cod penal,adică liberarea condiţionată se poate revoca.

Potrivit art.61 alin.2 Cod penal,în cazul în care infracţiunea comisă este o infracţiune

contra siguranţei statului,a păcii şi a omenirii,ori este o infracţiune de omor ,o infracţiune care

a fost comisă cu intenţie şi care a avut ca urmare moartea unei persoane,ori este o infracţiune

prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave ,revocarea liberării condiţionate este

obligatorie.

În cazul revocării,condamnatul va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

4.7.EXECUTAREA PEDEPSEI ÎNTR-O ÎNCHISOARE

MILITARĂ

Executarea pedepsei într-o închisoare militară este o modalitate specială de executare

a pedepsei închisorii de cel mult 2 ani de către militarii în termen şi constă în aplicarea unui

regim special de muncă ,de disciplină şi de instrucţie.

Prin modul cum este reglementată ,oferă posibilitatea reeducării

condamnatului,militar în termen .

Executarea pedepsei într-o închisoare militară se dipune în mod obligatoriu de către

instanţa de judecată pentru infracţiunile la care este prevăzută executarea pedepsei în acest

mod,de exemplu:absenţa nejustificată-art.331Cod penal,şi în mod facultativ pentru celelalte

infracţiuni ,dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.

În timpul executării pedepsei în închisoarea militară,condamnatul nu-şi pierde

calitatea de militar în termen ,dar este lipsit de unele drepturi pe care le au militarii în

termen .Astfel,durata executării pedepsei nu se va consdera ca stagiu

militar,neintând ,deci,nici în calcul la stabilirea vechimii în muncă .De

asemenea,condamnatul nu are dreptul la alocaţia de stat pentru copii.

Condiţiile în care este dispusă executarea pedeapsei într-o închisoare miltară sunt :

-caliatatea de militar în termen a condamnatului;

-cuantumul pedepsei închisorii să nu depăşească 2 ani;

Pagina 72 din 85


-hotărârea instanţei de judecată ca executarea pedepsei să se facă într-o închisoare

militară.

Efectele executării pedepsei într-o închisoare militară sunt diferite,în funcţie de

situaţiile ivite.

În cadrul acestui regim de executare a pedepselor sunt prevăzute stimulente ,pentru ca

cei condamnaţi să se motiveze în respectarea regimului de detenţie.Dacă militarul a executat

jumătate din durat pedepseişi a dat dovezi temeinice de îndreptare ,restul pedepsei se poate

reduce cu 1/3,iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit,reducerea poate fi de până la restul

pedepsei.(art.62 alin.2 Cod penal).

Dacă militarul condamnat devine inapt serviciului militar în timpul executării

pedepsei,el va fi liberat condiţionat,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru

aceasta,deoarece este o liberare condiţionată specială.

Este un aspect al umanismului care caracterizează executarea pedepselor şi pedepsele

penale.

Un alt efect al executării pedepsei într-o închisoare militară îl constituie intervenţia

reabilitării de drept la termenul executării pedepsei ,indiferent dacă aceasta a fost integral sau

paţial executată,ca urmare a graţierii totale ori a restului de pedeapsă.(art.62 alin.1 Cod

penal).

Dacă în timpul executării pedepsei într-o închisoare miltară , condamnatul mai

săvârşeşte o altă infracţiune,instanţa care îl judecă pentru această infracţiune va revoca

executarea pedepsei într-o închisoare miltară şi va contopi pedeapsa aplicată pentru noua

infracţiune cu restul de pedeapsă neexecutat,făcând, după caz,aplicarea dispoziţiilor art.39

alin.1 şi 2Cod penal,dacă sunt îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii ,ori ale celor

ale art.40 Cod penal pentru pluritatea intermediară.

Pedeapsa rezultantă urmează a fi executată într-un loc de deţinere(art.62 alin.4 Cd

penal).

4.8.CALCULUL PEDEPSELOR

Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului pedepselor ,a

determinării duratei acestora.În codul penal(art.87-89) au fost înscrise dispoziţiile care dau

răspuns problemelor care se pun în legătură cu calcularea pedepsei pe unităţi de

Pagina 73 din 85


timp(ani,luni,zile),computarea reţinerii şi a arestării preventie şi computarea privaţiunii de

libertate executate în afara ţării.

a)Durata executării

Potrivit Codului penal,prin art.87,durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din

ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.Ziua în care

începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

Timpul în care condamnatul ,în cursul executării pedepsei ,se află bolnav în

spital,intră în durata executării,afară de cazul în care si-a provocat în mod voit boala,iar

această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

În durata executării pedepsei la locul de muncă nu intră timpul în care condamnatul

lipseşte de la locul de muncă.

b)Computarea reţinerii şi a arestării preventive

Conform art.88 Cod penal,timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata

pedepsei pronunţate.Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat,în

acelaşi timp sau în mod separat ,pentru mai multe infracţiuni concurente,chiar dacă a fosrt

scos de sub urmărire ,s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul

penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.

Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la

amendă ,prin înlăturarea integrală sau parţială a executării amenzii.

c)Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării

Potrivit art.89 Cod penal ,în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art.4,5 şi

6,partea de pedeapsă precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului

ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.Este

vorba de acele infracţiuni săvârşite , care se judecă şi după legea penală română conform

principiilor personalităţii,realităţii sau universalităţii .

În acest mod ,se înlătură posibilitatea ca infractorul să suporte două sancţiuni

privative de libertate.

CAPITOLUL V

ÎNLĂTURAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI

5.1. CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ EXECUTAREA

Pagina 74 din 85


PEDEPSEI-PRELIMINARII

Îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopului pedepsei au loc nu numai prin stabilirea şi

aplicarea acesteia ,ci şi prin executarea ei.

Astfel,prin executarea pedepsei se realizează constrângerea şi reeducarea

infractorului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către alte persoane (prevenţiunea

generală), cât şi de către infractor (prevenţiunea specială).

Prin executarea pedepsei, funcţia de apărare socială îndeplinită de dreptul penal

capătă eficienţă deplină.

Realitatea socială oferă situatii în care pedepsele aplicate nu pot fi executate, fie

pentru că cel condamnat a reuşit să se sustragă şi nu a putut fi prins,o perioadă îndelungată,

fie pentru că puterea de stat apreciază că nu mai este necesară executarea pedepsei, iertând pe

condamnat de executarea ei.

Corespunzător acestor situaţii ce se pot ivi în realitatea socială, legiuitorul a instituit

două cauze care înlătură executarea pedepsei: graţierea şi prescripţia.

5.2.GRAŢIEREA

Graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, totală sau partială,a

executării pedepsei aplicate de instanţă,ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.

Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, potrivit

art. 94 lit. d) din Constitiţia României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică,

conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie.

Graţierea se acordă şi produce efecte ,,in personam’’, dar poate fi acordată şi ,,in

rem’’ condamnaţilor pentru anumite infracţiuni sau la pedepse de o anumită gravitate.

Se disting mai multe modalităţi ale acesteia,în funcţie de anumite criterii ce se

potrivesc persoanele cărora li se acordă graţierea, condiţiile în care se acordă graţierea,

întinderea efectelor graţierii,în doctrina penală

*După modul de acordare în raport cu persoanele cărora li se acordă se disting:

graţierea individuală şi graţierea colectivă.

Pagina 75 din 85


a) Graţierea individuală este acordată de regulă la cerere celui condamnat. Ea poate fi

acordată şi din oficiu.Graţierea individuală se cere şi poate fi acordată numai după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare( art.3 – 11 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi

procedura graţierii)

b) Graţierea colectivă este acordată unui număr nedeterminat de persoane pentru o

categorie de condamnări determinate prin natura pedepsei ori cuantumul lor, sau pronunţate

pentru anumite infracţiuni( art.12- 15 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura

graţierii)

*După criteriul condiţiilor în care este acordată se disting: graţierea necondiţionată şi

graţierea condiţionată.

a) Graţierea este necondiţionată sau pură şi simplă când se acordă fără a impune în

viitor beneficiarului ei anumite obligaţii.

b) Graţierea este condiţionată când acordarea ei este condiţionată de buna conduită a

beneficiarului acesteia în viitor,o anumită perioadă de timp sub sancţiunea executării

pedepsei neexecutate, ca urmare a graţierii care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru

noua infracţiune.

În literatura juridică s-a apreciat corect că, graţierea condiţionată apare ca o formă a

suspendării condiţionate a executării pedepsei când executarea nu a început până la adoptarea

actului de graţiere şi, ca o formăa liberării condiţionate, când executarea a început iar

graţierea înlătură executarea restului de pedeapsă neexecutată, deoarece, în intervalul de timp

prevăzut în actul de graţiere beneficiarul ei este ţinut să aibă o conduită mai bună, să nu mai

săvârşească infracţiuni.

Atât în cazul graţierii necondiţionate, cât şi în cazul graţierii condiţionate, în actul de

acordare al acesteia pot fi prevăzute anumite condiţii cu privire la natura pedepsei, durata

condamnării, persoana condamnatului(spre ex.: vârsta – bătrâni,minori; lipsa antecedentelor

penale; femeie care a născut un număr de copii; condamnatul să nu se fi sustras de la

executare etc.), care, fiind comune tuturor modalităţilor graţierii, nu constituie criterii de

diferenţiere.

*După criteriul întinderii efectelor ce le are în raport cu pedeapsa,graţierea poate fi :

totală, parţială sau comutare.

a) Graţierea este totală când priveşte întreaga pedeapsă aplicată. Graţierea totală se

mai numeşte şi remitere de pedeapsă, căci priveşte iertarea de executare a întregii pedepse

aplicate.

Pagina 76 din 85


b) Graţierea este parţială când prin actul de clemenţă este înlăturată executarea doar a

unei părţi din pedeapsă.Graţierea parţială mai este denumită şi reducere de pedeapsă.

c) Comutarea este forma graţierii ce constă în înlocuirea pedepsei aplicate de instanţa

de judecată cu o pedeapsă de altă natură, mai uşoară(spre ex.: pedeapsa închisorii este

înlocuită cu amendă).

Graţierea sub forma comutării se acordă, de regulă, individual.

Prin dispoziţiile art. 120 Cod penal, sunt prevăzute efectele graţierii necondiţionate,

iar prin actul de acordare a graţierii mai pote fi prevăzute şi alte efecte ale acesteia,ca în cazul

graţierii condiţionate.

Prin graţiere, executarea pedepselor principale este înlăturată în total,în parte sau

comutată,după caz.

Graţierea înlătură executarea pedepsei principale, a condamnării şi a consecinţelelor

condamnării,astfel că o pedeapsă graţiată produce aceleaşi efecte ca şi o pedeapsă executată

(este antecedent penal, produce interdicţii, incapacităţi, decăderi, poate forma primul termen

la recidivei).

De la data acordării graţierii pedeapsa se consideră executată,când este totală, ori deşi

parţială, priveşte restul de executat al pedepsei şi de la acest moment începe să fie executată

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi , de la data graţierii curge termenul de

reabilitare.

Graţierea are ca obiect pedeapsa aplicată pentru o infracţiune şi nu pedeapsa

rezultantă a unui concurs, a unei pluralităţi intermediare ori pentru recidiva

postcondamnatorie.

Dacă pentru unele din pedepsele contopite, este incidentă graţierea, aceasta va fi

scoasă din contopire, iar dacă a rămas o singură pedeapsă din pedeapsa rezultantă, care nu

este graţiată, va fi înlăturat şi sporul ce eventual fusese aplicat în considerarea pluralităţii de

infracţiuni existente în cauză.

Când graţierea are ca scop pedeapsa ce urmează a se aplica pentru o infracţiune

săvârşită, desigur înainte de adoptarea actului de graţiere, ea produce efecte de la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Pentru infracţiunile continue, continuate ori progresive,incidenţa actului de graţiere

reclamă epuizarea acestora mai înainte de data adoptării decretului de graţiere căci, după cum

se ştie,în cazul formelor de unitate infracţională acestea se consideră săvârşite în momentul

comiterii ultimului act de executare ori al producerii ultimului rezultat.

Pagina 77 din 85


În cazul graţierii condiţionate, pedeapsa se consideră stinsă tot de la data adoptării

actului de graţiere, dacă bineînţeles, în termenul de definitivare, beneficiarul nu săvârşeşte o

nouă infracţiune intenţionată care conduce la revocarea graţierii condiţionate.

Graţierea are efecte şi asupra pedepsei a cărei executare a fost suspendată

condiţionat.În acest caz, partea din termenul de încercare se reduce cu durata pedepsei în

cazul graţierii totale şi cu fracţiunea din pedeapsă graţiată în cazul graţierii parţiale.Dacă până

la împlinirea termenului de încercare, aşa cum a fost redus, nu are loc revocarea sau anularea

suspendării condiţionate a executării pedepsei, se produc efectele definitive ale suspendării,

adică reabilitarea de drept a condamnatului.

Dacă în termenul de încercare redus ca urmare a graţierii totale intervine anularea ori

revocarea suspendării, beneficiul graţierii nu este înlăturat,ci doar efectul suspendării

condiţionate a executării pedepsei care este reabilitarea de drept a condamnatului.Când

graţierea este parţială, partea din pedeapsă rămasă negraţiată, se va executa în cazul anulării

ori revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Dacă graţierea este condiţionată şi are ca obiect o pedeapsă a cărei executare a fost

suspendată, atunci va trebui observat faptul că cele două măsuri de individualizare

funcţionează paralel şi produc efectele specifice.

Întrucât efectele ambelor măsuri de individualizare sunt condiţionate de conduita

condamnatului într-un anumit termen, vor trebui observate momentele de început al acestora

şi momentul de îndeplinire, ca şi influenţa ce o are îndeplinirea unui termen asupra celuilalt.

Graţierea condiţionată produce efecte asupra suspendării condiţionate a executării

pedepsei, numai în măsura în care ea devine definitivă mai înainte de îndeplinirea termenului

de încercare al suspedării condiţionate şi fără intervenţia unei cauze de anulare ori revocare a

suspendării.În asfel de cazuri, graţierea fiind definitivă produce aceleaşi efecte ca şi graţierea

pură şi simplă, adică va duce la reducerea termenului de încercare, astfel cum a fost redus, va

interveni reabilitarea de drept, dacă desigur nu a intervenit vreo cauză de revocare ori de

anulare a suspendării.

Când în termenul de încercare al suspendării condiţionate, redus ca urmare a graţierii

condiţionate, intervine o cauză de revocare ori de anulare a suspendării condiţionatea

executării pedepsei, fracţiunea de pedeapsă ce a rămas negraţiată se va executa, iar dacă

graţierea a fost totală, revocarea suspendării se va dispune chiar dacă condamnatul nu mai are

de executat nimic.Revocarea suspendării trebuie dispusă pentru a împiedica intervenirea

reabilitării de drept.

Pagina 78 din 85


Dacă termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei se

împlineşte mai înainte de termenul de definitivare al graţierii condiţionate, efectele

suspendării condiţionate se produc, iar graţierea graţierea condiţionată rămâne fără

obiect.Săvârşirea unei noi infracţiuni după împlinirea termenului de încercare al suspendării

condiţionate a executării pedepsei, dar în termenul de definitivare al graţierii condiţionate, nu

mai determină vreo revocare.

Când atât în termenul de încercare al suspendării condiţionate, cât şi termenul de

definitivare al graţierii condiţionate, condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, care atrage

atât revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, cât şi pierderea beneficiului

graţierii condiţionate, condamnatul va executa atât pedeapsa ce fusese suspendată

condiţionat, cât şi pedeapsa pentru noua infracţiune, care nu se contopesc.

Prin dispoziţiile art.120 alin.2 Cod penal, s-a prevăzut că graţierea nu are efecte

asupra pedepselor complementare,afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.

Aceasta presupune că ,dacă prin actul de graţiere nu se fac referiri cu privire la pedepsele

complementare, acestea urmează să fie executate, deoarece graţierea nu le-a înlăturat.

Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative(art.120

alin. 5 C. p.).Dispoziţia din Codul penal îşi găseşte motivaţia în faptul că prin luarea

măsurilor de siguranţă se urmăreşte înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii de

noi infracţiuni, că acestea (măsurile de siguranţă) nu sunt consecinţe ale săvârşirii infracţiunii,

nu sunt pedepse şi de aceea nu pot intra sub incidenţa actelor de clemenţă.

Măsurile educative ,având un caracter preponderent preventiv, educativ, de

asemenea,nu sunt graţiate.

Graţierile parţiale succesive intervenite în cursul executării unei pedepse de mai lungă

durată, au ca efect reducerea succesivă a pedepsei,corespunzător fiecărei graţieri.O astfel de

soluţie poate fi prevăzută chiar prin actul de acordare a graţierii parţiale.Prin actul de

acordare a graţierii se poate prevedea şi soluţia contrară, anume că nu beneficiază de graţiere

condamnaţii cărora li s-a mai redus pedeapsa ca urmare a unei graţieri anterioare, ori că vor

beneficia de dispoziţiile de graţiere mai favorabile.

5.3.PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII PEDEPSEI

Pagina 79 din 85


Prescripţia executării pedepsei este o cauză care înlătură executarea

pedepsei.Prescripţia constă în stingerea forţei executive a unei hotărâri de condamnare ca

urmare a trcerii timpului.Prin prescripţie se stinge dreptul statului de a cere executarea

pedepsei aplicate şi se stinge şi obligaţia condamnatului de a mai executa pedeapsa ce i s-a

aplicat.

Ca şi prescripţia răspunderii penale, prescripţia executării pedepsei îşi găseşte

justificarea în anihilarea eficienţei pedepsei aplicate dacă nu a fost executată o perioadă de

timp.

Prin urmare,atât prevenţiunea generală cât şi prevenţiunea specială nu se mai

realizează, căci fapta şi pedeapsa aplicată au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar

făptuitorul, în tot acest interval, fiind sub ameninţarea executării pedepsei, s-a putut îndrepta.

Prin reglementarea prescripţiei executării pedepsei se conferă cadrul legal de

rezolvare a ipotezelor în care executarea pedepsei nu a putut fi realizată într-o perioadă de

timp, instituindu-se o cauză de stingere a executării pedepsei.

Prin dispoziţiile art.126 Cod penal, sunt stabilite termenele de prescripţie a executării

pedepsei în funcţie de durata pedepsei ce urmează a fi executată, după cum urmează:

a) 20 de ani când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau

închisoarea mai mare de 15 ani;

b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani , în

cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;

c) 3 ani în cazul când pedeapsa este amenda.

Tot un termen de 20 ani a fost prevăzut pentru prescrierea executării pedepsei

închisorii, atunci când aceasta înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă (art.130 Cod penal).

În acest caz termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare la detenţiunea pe viaţă.

Deşi nu sunt pedepse, în lege s-a prevăzut expres(art.126 alin.2 Cod penal) că se

prescriu în termen de 1 ani şi sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art.91 Cod

penal.

Durata termenelor de prescripţie a executării pedepsei se calculează de la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare (art.126 alin.3 Cod penal). Termenul de prescripţie a

executării pedepsei în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, a

executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă

începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de revocare (art.126 alin.4 Cod

penal).

Pagina 80 din 85


Termenul de prescripţie se calculează în funcţie de pedeapsa aplicată pentru o singură

infracţiune,ori pedeapsa rezultată în caz de concurs de infracţiuni, pluralitatea intermediară

ori recidiva postcondamnatorie.

Dispoziţii speciale privind calcularea termenelor de prescripţie a executării pedepsei

se mai găsesc şi în alte articole din Codul penal.Astfel, potrivit dispoziţiilor art.129 Cod

penal,termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate pentu cei care la data

săvârşirii infracţiunii erau minori.

Întreruperea cursului de prescripţie a executării pedepsei şi a sancţiunilor cu caracter

administrativ are acelaşi efect ca şi întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, adică

ştergerea termenului curs anterior şi după încetarea cauzei de întrerupere începe să curgă un

nou termen de prescripţie.

Întreruperea termenului de prescripţie a executării pedepsei şi a sancţiunilor cu

caracter administrativ are loc, potrivit dispoziţiilor art.127 Cod penal,prin:

a)începerea executării pedepsei;

b)săvârşirea de infracţiuni.Alături de aceste cauze, prin intervenţia lor anihilează

efectul produs prin curgerea timpului, readucând în actualitate fapta comisă, pedeapsa

aplicată şi respectiv conduita periculoasă a infractorului ce perseverează pe calea

infracţională, legiuitorul a mai prevăzut o cauză, anume:

c) sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, sustragere care

determină curgerea unui nou termen de prescripţie,care se calculează de la data sustragerii

(art.127 alin.2 Cod penal).Această cauză este mai frecventă în cazurile când pedeapsa

amenzii se execută în rate ori când pedeapsa închisorii se execută la locul de muncă.

Deoarece pentru prescripţia executării pedepsei nu a mai fost prevăzută o prescripţie

specială, ca în cazul prescripţiei răspunderii penale şi care presupune că prescripţia înlătură

răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă s-a împlinit odată şi jumătate

termenul de prescripţie, pentru a produce efectele sale, şi anume stingerea executării pedepsei

ori a sancţiunilor cu caracter administrativ, termenul de prescripţie trebuie să curgă

neîntrerupt şi integral.

Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei poate fi oprit sau suspendat în

cauzele prevăzute de lege şi reluat după încetarea cauzei care a determinat suspendarea.

Cauzele de suspendare a termenului de prescripţie a executării pedepsei sunt

prevăzute în Codul de procedură penală şi privesc suspendarea executării pedepsei în timpul

exercitărilor căilor extraordinare de atac (art.300, 400, 411 Cod procedură penală), sau în

Pagina 81 din 85


cazurile de amânare ori întrerupere a executării pedepsei (art.453, 455 Cod procedură

penală).

Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale (art.125 alin. 1 Cod penal).

Gravitatea deosebită a infracţiunilor contra păcii şi omenirii a determinat legiuitorul

român să prevadă nu numai imprescriptibilitatea răspunderii penale, ci şi imprescriptibilitatea

executării pedepselor principale pronunţate pentru aceste infracţiuni.

,, Prin prescripţie se stinge executarea pedepsei principale şi o dată cu aceasta şi

pedeapsa accesorie.În absenţa unei prevederi exprese se apreciază corect în ştiinţa dreptului

penal,că prescripţia nu înlătură executarea pedepselor complementare.’’(11)Problema

înlăturării prin prescripţie a pedepselor complementare s-ar pune numai în legătură cu

interzicerea unor drepturi care se execută după executarea pedepsei principale, ori după

prescripţia executării pedepsei principale; pedeapsa complementară, degradarea militară,se va

executa după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiincă executarea aceasta nu

presupune prezenţa condamnatului.

___________________________________________________________________

11-M.Basarab - ,,Drept penal.Parte generală’’ ,volumul II ,ediţia a II-a,Editura

Fundaţiei ,,Chemarea’’ , Iaşi,,1997.

Prescripţia nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă (art.126 alin. ultim.).

Aceasta înseamnă că măsurile de siguranţă se vor executa indiferent de timpul scurs de la

luarea acestora până la prinderea făptuitorului.Soluţia este firească, având în vedere natura

juridică a măsurilor de siguranţă,scopul în vederea căruia sunt luate:înlăturarea unei stări de

pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute în legea penală,stare de pericol care

nu este înlăturată prin trecerea timpului’’(12).

________________________________________________________________

12- Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,

1997

CONCLUZII

Pagina 82 din 85


Structurată în cinci capitole ,prezenta lucrare a încercat descifrarea instituţiei

pedepsei.

Primul capitol-,,Sancţiunile de drept penal’’ –reprezintă o introducere în condiţiile

generale asupra sancţiunilor de drept penal,a caracterului şi a cadrului acestora.Sancţiunile de

drept penal se deosebesc de celelalte printr- o serie de trăsături specifice.Spre deosebire de

sancţiunile civile ,care au un caracter reparator sau restitutiv,cele penale au un caracter

preponderent represiv sau retributiv.Dacă acţiunea civilă este exercitată de titularul dreptului

lezat,cea penală este exercitată din oficiu,ceea ce conferă caracter necesar şi inevitabil

sancţiunilor de drept penal.

Sancţiunile de drept penal au cunoscut în decursul timpului o continuă difersificare şi

perfecţionare,astfel încât sistemul sancţionar penal cunoaşte în prezent trei categorii de

sancţiuni,consacrate şi în dreptul penal român.Acestea sunt:pedepsele,măsurile educative şi

măsurile de siguranţă.

Al doilea capitol-,,Pedepsele –noţiune şi trăsături’’-abordează noţiunea pedepsei din

perspectivă istorică şi contemporană.

În primul subpunct al acestui capitol ,pedepsele sunt tratate din perspectivă

feudală.Dreptul penal medieval românesc era evoluat şi ancorat ideologic în epocă.Spre

deosebire de vechiul Drept Germanic,şi continuând tradiţia romană,în privinţa vinovăţiei ce

rezulta din fapta materială,dreptul penal românesc făcea diferenţa între aspectul intenţionat şi

cel neinteţionat al infraţiunii,incrimina tăinuirea,dar şi tentativa,aceasta nefiind cunoscută

legilor barbare sau vechilor legiuri germane.

În perioada istorică amintită,existau trei tipuri de pedepse:corporale,privative de

liberatate şi pecuniare.

În secolul al XVIII-lea ,apare opera lui Cessare Beccaria,care afirma ridicarea omului

împotriva violenţei şi sistemului inchizitporial,deschizând căile spre o lume nouă,fiind până

azi o lucrare vie,pătrunzătoare,emanând o caldă umanitate,oreintată spre o meditaţie

generoasă şi nobilă,cu virulenţă de pamflet în demascarea tarelor trecutului.

În al treilea subcapitol se intră în esenţa noţiunii de pedeapsă.Sunt menţionate

trăsăturile specifice ale pedepsei,precum şi cele două tipuri de prevenţie pe care le

realizează.Pedeapsa este o sancţiune juridică deosebită de celelalte ,prin gravitatea ei

specifică.

Scopul şi funcţiile pedepsei sunt dezbătute în al patrulea subcapitol.care poartă acelaşi

titlu.

Pagina 83 din 85


Pentru o mai bună cunoaştere a pedepselor,subcapitolele următoare prezintă cadrul de

reglementare al pedepselor în dreptul penal român şi delimitează categoriile de pedepse.

Întrucât Codul penal român prevede un sistem sancţionar specific,pedepsele aplicabile

minorilor sunt tratate separat,după cele aplicabile persoanelor fizice şi cele aplicabile

persoanelor juridice.

În capitolul al III-lea -,,Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei’’se ia în

discuţie instituţia individualizării pedepsei.Astfel ,sunt analizate cele trei forme de

individualizare:legală,judiciară,administrativă.

Întrucât în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei ,un rol important îl

au stările şi circumstanţele ,acestea fac obiectul de studiu al subcapitolului 3.2.2.

Este acordată atenţie şi efectelor circumstanţelor atenuante şi agravante,precum şi

stărilor de atenuare sau agravare a pedepselor.Concursul între cauzele de agravare şi cele de

atenuare a pedepsei este ultimul subpunct al subcapitolului al treilea.

Capitolul al IV-lea -,,Individualizarea judiciară a executării pedepselor’’- este destinat

detalierii suspendării condiţionate a executării pedepsei,ca măsură de individualizare a

executării pedepsei.Această măsură are la bază aprecierea instanţei de judecată că infractorul

poate fi reeducat şi fără executarea pedepsei.Suspendarea condiţionată poate avea loc şi în

condiţiile supravegherii.Aceste două măsuri fac subiectul subcapitolelor al doilea şi al

treilea .

O altă modalitate de individualizare a pedepsei este executarea acesteia la locul de

muncă şi se regăseşte în următorul subcapitol.Această modalitate de individualizare judiciară

constă în obligarea condamnatului la pedeapsa închisorii să presteze muncă în cadrul unităţii

în care lucrează sau în altă unitate.

Liberarea condiţionată este un alt mijloc de individualizare a pedepsei,de ordin

administrativ,la locul de deţinere.Constă în punerea în libertate a condamnatului la pedeapsa

închisorii înainte de executarea în întregime a acesteia,după îndeplinirea altor condiţii.

Scopul pedepsei de stimulare este subliniat şi în tratarea subcapitolului 4.6.Stimulente

sunt prevăzute şi în cadrul executării pedepsei într-o închisoare militară.Din nou,apare

subliniat umanismul pedepselor,cei condamnaţi la o astfel de pedeapsă ,în cazul în care devin

inapţi,beneficiază de o liberare condiţionată specială.

Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului pedepselor ,a

determinării duratei acestora.În codul penal(art.87-89) au fost înscrise dispoziţiile care dau

răspuns problemelor care se pun în legătură cu calcularea pedepsei pe unităţi de

Pagina 84 din 85


timp(ani,luni,zile),computarea reţinerii şi a arestării preventie şi computarea privaţiunii de

libertate executate în afara ţării.

Îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopului pedepsei au loc nu numai prin stabilirea şi

aplicarea acesteia ,ci şi prin executarea ei.

Astfel,prin executarea pedepsei se realizează constrângerea şi reeducarea

infractorului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către alte persoane (prevenţiunea

generală), cât şi de către infractor (prevenţiunea specială).

Prin executarea pedepsei, funcţia de apărare socială îndeplinită de dreptul penal

capătă eficienţă deplină.

Realitatea socială oferă situatii în care pedepsele aplicate nu pot fi executate, fie

pentru că cel condamnat a reuşit să se sustragă şi nu a putut fi prins,o perioadă îndelungată,

fie pentru că puterea de stat apreciază că nu mai este necesară executarea pedepsei, iertând pe

condamnat de executarea ei.

Corespunzător acestor situaţii ce se pot ivi în realitatea socială, legiuitorul a instituit

două cauze care înlătură executarea pedepsei: graţierea şi prescripţia,tratate în ultimul capitol

al lucrării-,,Înlăturarea executării pedepsei’’.

Lucrarea de faţă este o incursiune studenţească în ,,secretele ‘’ noţiunilor de drept

penal,o cercetare modestă,nepretenţioasă,a instituţiei pedepsei,pornită din convingerea celei

ce a întocmit-o că pedeapsa este miezul dreptului penal.Valorile recunoscute ale societăţii nu

pot fi apărate în zilele noastre precum în timpuri străvechi;vendeta este înlocuită de un sistem

de pedepse instituite prin lege,ca recunoaştere a tuturor membrilor societăţii a valorilor

apărate de pedeapsa penală.

Pagina 85 din 85

http://www.tocilar.ro/

pedepsele

Documents

Transcript of pedepsele