Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Studiu de caz privind pedepsele in cadrul dreptului penal
INTRODUCERE
Adeseori ordinea de drept este încălcată de anumite persoane,care comit fapte
condamnabile de societate.Valorile acesteia pot fi restabilite numai cu ajutorul sancţiunilor de
drept penal,menite să constrângă infractorul ,dar să-l şi reeduce,pentru a-l integra din punct
de vedere social.
Pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare a societăţii şi este în raport cu gravitatea
faptei ,cât şi cu periculozitatea pe care o prezintă infractorul.Este nevoie ca pedepsele să fie
individualizate,pentru a fi eficiente ,ştiut fiind faptul că fiecare persoană-deci,şi infractor-este
diferită,aceeaşi pedeapsă având grade diferite de corespondenţă în personalitatea celor ce
comit infracţiuni.
Aplicată în condiţiile legii,pedeapsa are ca scop împiedicarea săvârşirii de noi
infracţiuni de către cel condamnat,dar şi un rol preventiv anteinfracţional,ca urmare a
prevederii pedepsei de către norma penală,membrii societăţii cunoscând-o şi aderând la ea.
Aşadar ,pedeapsa ,cea mai importantă sancţiune de drept penal,îndeplineşte mai multe
funcţii,rolul său în sistemul dreptului penal fiind deosebit de activ ,important şi puternic.
Pedeapsa nu vizează neapărat producerea unei suferinţe celui condamnat,pentru
suferinţa în sine;chiar dacă acest lucru se întâmplă în mod inevitabil, scopul pedepsei este de
a trezi conştiinţa infractorului ,fie şi prin constrângere.
Dincolo de caracterul coercitiv,pedepsele prezintă şi puternice caractere umaniste.De
exemplu ,pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică celor în vârstă de 60 de ani,nici
infractorilor minori.
În cazul minorilor,pedepsele au un caracter subsidiar ,ele aplicându-se numai dacă se
apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorilor,deci
aplicarea pedepsei nu este un scop în sine.
Executarea pedepsei închisorii de către infractorii minori nu respinge dreptul acestora
la învăţătură,dându-li-se posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a
dobândi o pregătire profesională potrivt aptitudinilor lor.
Pagina 1 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Regimul executării pedepselor privative de liberatate se bazează pe posibilitatea
condamnaţilor de a presta o muncă utilă,numai cu acordul lor.Mijloacele folosite în cadrul
regimului de executare a pedepselor privative de liberatate trebuie să contribuie la
reintegrarea în societate a celor condamnaţi.
Posibilitatea liberării condiţionate este un alt aspect care conferă trăsături umaniste
instituţiei pedepsei.Infractorii au şansa grabnicei reintegrări în societate prin adoptarea unui
comportament controlat,în limitele impuse de locul de detenţie.
Amânarea executării pedepsei se realizează în condiţiile în care cel condamnat nu are
antecedente penale şi a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Prin urmare,pedeapsa este un mijloc de reeducare şi îndreptare a condamnatului şi o
măsură de constrângere ,coercitivă,folosită de stat împotriva celor care au comis
infracţiunea.Prin executarea ei,se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
muncă ,faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
CAPITOLUL I
SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL
1.1.CONDIŢIILE GENERALE ASUPRA SANCŢIUNILOR DE
DREPT PENAL
,,Săvârşirea infracţiunii şi stabilirea răspunderii penale pentru aceasta au ca urmare
aplicarea sancţiunilor de drept penal prevăzute de lege,pentru stabilirea ordinii de
drept,pentru constrângerea şi reeducarea infractorului.’’(1)
Sancţiunile de drept penal sunt ,aşadar,măsuri de constrângere ,de reeducare şi de
prevenire ,aplicabile celor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală ,încălcând
preceptele sale,pentru a realiza şi a restabili ordinea de drept care a fost încălcată.
Norma penală nu cuprinde numai descrierea conduitei care este
interzisă,incriminarea,,ci şi precizarea consecinţelor coercitive pe care trebuie să le suporte
infractorul care a încalcat norma penală,anume privaţiuni care să îl determine pe faptaş să nu
mai repete fapta .
Pagina 2 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sancţiunile au rolul de a modifica structura comportamentală a infractorului, prin
reevaluarea atitudinii faţă de valorile sociale fundamentale ocrotite de legea penală şi faţă de
relaţiile sociale care sunt generate şi întreţinute in jurul acestor valori,îndeplinind astfel un rol
educativ.
Sancţiunile de drept penal au şi un al treilea rol,anume de prevenire , de
preîntâmpinare a posibilitaţii de comitere de noi infracţiuni.Ele exprimă gravitatea faptei
comise şi atenţionează ,în acelaşi timp,atât pe făptuitorii actuali,cât şi pe cei potenţiali.
Adaptarea nevoilor de apărare socială ,raportată la gravitatea faptei-abstractă sau
concretă- şi la periculozitatea infractorului ,pentru îndeplinirea scopului şi funcţiilor sale, este
cuprinsă în noţiunea de ,,individualizare a pedepsei’’.
Instituţia individualizării pedepsei se regăseşte in titlul III al părţii generale al Codului
penal (art.72-89).La aceste dispoziţii se adaugă cele referitoare la individualizarea pedepselor
în cazul stărilor de agravare (concursul de infracţiuni, recidivă, infracţiunea continuată ), ori
de atenuare (tentativă, minoritate) şi care sunt prevăzute în cadrul reglementărilor respective.
1- Costică Bulai,Avram Filipaş,Constantin Mitrache - ,,Instituţii de drept penal’’,Curs
selectiv pentru examenul de licenţă 2006-2007,Ediţia a III-a revăzută şi adăugită,Editura
TREI,2006.
1.2.CARACTERUL SANCŢIUNILOR DE DREPT PENAL
Privite în cadrul general al sancţiunilor juridice ,sancţiunile de drept penal se
deosebesc de celelalte prin mai multe trăsături caracteristice.Dacă sancţiunile civile au un
caracter reparator sau restitutiv şi constau în măsuri de restabilire a situaţiei
anterioare(restituiri de bunuri,reparări de pagube,anulări de acte,etc),sancţiunile de drept
penal au preponderent un caracter represiv sau retributiv(pedepsele),deoarece presupun
anumite privaţiuni sau restricţii,dar şi caracter preventiv(în special măsurile educative şi
măsurile de siguranţă) .Pedepsele au un rol şi o finalitate de exemplaritate .
Sancţiunile de drept penal se deosebesc de cele extrapenale sub aspectul
mecanismului aplicării lor .Spre deosebire de acţiunea civilă,care este exercitată de de către
titularul dreptului lezat,cea penala se exercită din oficiu,ceea ce conferă caracter necesar şi
inevitabil sancţiunilor de drept penal.
Pagina 3 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O altă caracteristică a sancţiunilor de drept penal este aceea că ele acţionează post
delictum,având mereu drept cauză săvârşirea unei fapte prevăzute în legea penală.
Sancţiunile penale se aplică numai de catre organele judiciare penale,fiind inevitabile
atunci când s-a stabilit răspunderea penală a faptuitorului.
Având în vedere caracterul personal al raspunderii penale,sancţiunile de drept penal
sunt aplicabile numai persoanelor fizice.(2)
În literatura juridică sunt considerate principii ale sancţiunilor de drept penal
următoarele:
-legalitatea sancţiunilor de drept penal;
-stabilirea unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa morală şi juridică a societaţii ;
-stabilirea unor sancţiuni revocabile;
-individualizarea sancţiunilor de drept penal;
-personalitatea sancţiunilor de drept penal.
Principiile acestea corespund principiilor fundamentale ale dreptului penal , dar care
acţionează într-un mod specific în cazul sancţiunilor de drept penal.
1.3.CADRUL SANCŢIUNILOR ÎN DREPTUL PENAL
Noţiunea de sancţiuni de drept penal desemnează sancţiunile pe care dreptul penal le
reglementează în mod special,anume pedepsele ,măsurile educative şi măsurile de
siguranţă.Acestea formează cadrul special al sancţiunilor dreptului penal.
__________________________________________________________
2- Valentin Mirişan-,,Drept penal.Parte generală’’,ediţia a II-a,Lumina Lex,
Bucureşti, 2007
Pe lângă sancţiunile de drept penal,Codul penal în vigoare prevede şi unele sancţiuni
cu caracter administrativ,în cazul aplicării art.18(1)Cod penal,precum şi în cazul înlocuirii
răspunderii penale.Cu toate că nu sunt expres prevăzute în Codul penal,există şi alte categorii
de sancţiuni , soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal antrenând adeseori
aplicarea de sancţiuni civile, precum ar fi despagubirile.
Pagina 4 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Astfel de sancţiuni extrapenale,în mod secundar regelmentate şi prin normele
dreptului penal,împreună cu sancţiunile de drept penal,sunt desemnate prin noţiunea
de ,,sancţiuni în dreptul penal’’(3) şi formează cadrul general al sancţiunilor dreptului penal.
În literatura de specialitate se mai folosesc şi noţiunile de ,,sancţiune penală”
sau ,,sancţiune specifică dreptului penal”,prin care se desemnează exclusiv pedeapsa ,
deoarece cu adevărat numai ea intervine pentru a reprima ,reprezentând mijlocul
principalpentru realizarea scopului legii penale.
Sancţiunile de drept penal au cunoscut în decursul timpului o continuă diversificare şi
perfecţionare,astfel încât sistemul sancţionar penal cunoaşte în prezent trei categorii de
sancţiuni ,consacrate şi în dreptul penal român .Acestea sunt:pedepsele,măsurile educative şi
masurile de siguranţă,consacrate sub forma unui ansamblu de reglementări,prin care sunt
stabilite categoriile de sancţiuni şi condiţiile aplicabile acestora.
Pedepsele sunt cele mai importante sancţiuni de drept penal,fiind totodată , sancţiunile
specifice ,proprii,dreptului penal.Ele îndeplinesc un rol complex,de constrângere,de
reeducare ,de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile exclusiv infractorilor
minori şi care au un conţinut preponderent educativ.
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu un caracter preponderent
preventiv şi se iau faţă de persoanele care au săvârşit fape prevăzute de legea penală,în scopul
înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii fapteor prevăzute de legea
penală.
3- Alexandru Boroi - ,,Drept penal’’,Partea generală,Ediţia a II-a,Editura ALL Beck ,
Bucureşti , 2000
CAPITOLUL II
PEDEPSELE-NOŢIUNE ŞI TRĂSĂTURI
2.1.PEDEPSE ÎN FEUDALISMUL ROMÂNESC
Pagina 5 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În dreptul penal medieval,organele publice sancţionau cu pedeapsa acea faptă
considerată de reprezentanţii puterii ca fiind periculoasă.legătura dintre infracţiune si
pedeapsă era indisolubilă,dreptul penal medieval având o puternică orientare socială.
Dreptul penal medieval românesc era evoluat şi ancorat ideologic în epocă.Pravilele
din secolul al XVII-lea aveau ca model ,printre altele,şi lucrarea de drept penal a lui Prosper
Farinaccius.
Spre deosebire de vechiul Drept germanic,şi continuând tradiţia romana,în privinţa
vinovăţiei ce rezulta din fapta materială păgubitoare,Dreptul penal românesc făcea diferenţa
între aspectul intenţionat sau neintenţionat al infracţiunii,incrimina tăinuirea ,dar şi
tentativa,aceasta din urmă nefiind cunoscută legilor barbare sau vechilor legiuiri
germane.Recidiva era aspru sancţionată,in vreme ce legitima apărare asigura imunitatea ,iar
circumstanţele atenuante erau numeroase şi reglementate în pravile.
Pravilele româneşti prevedeau mai multe categorii de infracţiuni,iar ponderea
variatelor tipuri de pedepse reprezenta un indiciu asupra unei anumite politici penale.De
exemplu,în Statutele Ţării Făgăraşului pedepsele corporale reprezentau 22%,iar cele
pecuniare 78% din totalul pedepselor.
În Dreptul medieval românesc scris ,pedepsele se caracterizau printr-o serie de
trăsături:
-urmăreau intimidarea;
-nu erau limitate prin lege,deoarece domnul putea aplica pedepse şi ,,peste pravilă”,
-cumulul pedepselor era permis;
-erau inegale,deoarece pentru aceeaşi faptă ele puteau varia în raport cu poziţia
socială a celui predepsit;
-cele mai multe dintre pedepse erau lăsate ,,la voia judecătorului”,chiar prin lege;
-reprezentau o sursă de venit pentru domn sau pentru dregătorii care judecau;
-se întrepătrundeau cu pedepsele nelegale,ca de exemplu,răzbunarea sângelui;aceasta
se întâlneşte în câteva regiuni,permitându-se şi înlocuirea ei cu ,,răscumpărarea”(compoziţia
voluntară);
În Transilvania,dreptul penal medieval păstra în faza iniţială elemente de justiţie
privată,acceptând răzbunarea(,,vendeta”),în cazurile de vrăjmăşie
manifestă(inamiciţia),pierderea păcii şi lupta privată(,,pugna” sau ,,fehde”).
Atât în Transilvania,cât şi în celelalte provincii româneşti-Moldova şi Ţara
Românească- pedepsele aveau următoarele finalităţi: represiunea, expiaţiunea, repararea
pagubei şi intimidarea,în Evul Mediu Timpuriu şi Dezvoltat noţiunea de educare a
Pagina 6 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
infractorului nefiind cunoscută.Mai târziu,începând cu secolul al XVI-lea , începe să pătrundă
în unele acte normative , precum Statutele municipale săseşti, ideea că infracţiunile săvârşite
de răufăcători urmează să fie cunoscute pentru ca aceştia să poată fi îndreptaţi.
Problema tragerii la răspundere penală pentru comiterea de fapte antisociale şi
pedepsele aplicate pentru comiterea lor a reprezentat parte a evoluţiei reglementărilor penale
în istoria statului şi dreptului românesc.
Este cunoscut faptul că fiecare societate ,în funcţie de gradul de civilzaţie,nivel de
dezvoltare,tipul istoric şi spiritualitate,işi stabileşte care fapte sunt considerate
infracţiuni,şi,prin urmare supuse pedepsei.
În societatea românescă,încă din perioada prestatală,obştile săteşti au aplicat un drept
penal nescris,cutumiar.Faptele grave erau mereu pedepsite,oficializându-se tragerea la
răspunderea penală a acelora care comit astfel de fapte.La nivelul acestei forme de organizare
prestatală nu au fost cunoscute sau nu au fost atestate documentarrăzbunarea privată ,
vendeta(răzbunarea sângelui),aceasta însemnând că aprecierea gravităţii faptelor nu a fost
lasată la latitudinea oricăriu membru al obştii,ci obştea era cea care stabilea ce fapte erau sau
nu supuse pedepsei,aşadar care erau sau nu infracţiuni supuse legii penale.
Dreptul cutumiar s-a aplicat pe o scară largă chiar şi după constituirea statelor feudale
româneşti,însă treptat,legiferarea penală s-a oficializat prin preluarea de către organele
statului a atributelor judiciare ,inclusiv a activităţii de incriminare a unor categorii de fapte,în
folosul centralizării statale şi al creşterii puterii domnitorului/regelui/principelui.
Se pot identifica trei tipuri de pedepse în perioada istorică la care ne referim:pedepse
corporale,pedepse privative de libertate şi pedepse pecuniare.
Pedepsele corporale erau ,la rândul lor,de patru feluri:
-1.pedepasa cu moartea,care se putea realiza prin spânzurare,decapitare.arderea de
viu,înecarea,îngroparea de viu şi sugrumarea.Cele mai dese forme utilizate erau spânzurarea
şi decapitarea,aceasta din urmă pentru cei de rang înalt(boieri);
-2.mutilarea,formă de pedeapsă receptată din dreptul bizantin în dreptul românesc
cutumiar,şi putea consta în:scoaterea ochilor,tăierea membrelor superioare sau inferioare,a
limbii,a nasului sau a organului sexual;
-3.înfierarea ,care presupunea însemnarea vinovatului cu fierul roşu,pe diferite părţi
ale corpului,preponderent la loc vizibil(pe mâini,pe frunte);
-4.bătaia,a cărei denumire vine din cuvântul latinesc ,,batallia”(=scrima
gladiatorilor),era cunoscută sub denumirea de ,,cercetare a trupului” şi era una dintre cele mai
frecvente pedepse.Bătaia putea fi de mai multe feluri:cu toiagul,la tălpi sau pe uliţa satului.
Pagina 7 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pedepsele privative de libertate erau:
1.ocna-munca silită în saline,care putea fi pe o durata delimitată de timp sau pe viaţă;
2.temniţa-presupunea privarea de libertate în locuri special amenajate;
3.gnosul-era o închisoare în care erau ţinuţi arestaţii preventiv,înainte de a fi judecaţi;
4.surghiunul- însemna izgonirea făptuitorului din localitatea sa de domiciliu;se putea
stabili chiar un domiciliu forţat,de regulă la o mănăstire.
Pedepsele pecuniare erau:
-1.duşegubina,care la început,în dreptul cutumiar,însemna infracţiunea de aprob,a
dobândit,începând cu secolul al XVII-lea ,o nouă semnificaţie,aceea de pedeapsa
pecuniară,amendă,care se aplica unei colectivităţi în cadrul răspunderii colective.
-2.gloaba reprezenta o amendă care se plătea domniei fie în bani,fie în natură;ea se
mai numea ,,certare cu bani sau cu un dobitoc”;
-3.confiscarea era o pedeapsă ce se materializa în scoaterea din patrimoniul
vinovatului a unor bunuri ori chiar a totalităţii acestora şi trecerea lor în patrimoniul domniei
sau al victimei.
Pâna la realizarea principiului legalităţii incriminărilor si al pedepselor , elaborat de
celebrul penalist Cessare Becaria (,,nullum crimen sine lege,nulla poena sine lege”), prezent
în toate legislaţiile penale moderne,dreptul penal,ca ştiinţă şi legislaţie,a parcurs un drum
lung şi anevoios.(4)
2.2.DESPRE INFRACŢIUNI ŞI PEDEPSE
Cartea lui Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse”- afirma ridicarea omului
împotriva violenţei şi sistemului inchizitorial,deschizând căile către o lume nouă,rămânând
până astăzi o lucrare vie,pătrunzătoare ,emanând o caldă umanitate ,orientată de o meditaţie
generoasă şi nobilă, cu virulenţă de pamflet în demascarea tarelor trecutului.
Opera lui Beccaria a apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea ,în condiţiile
dezvoltării iluminismului italian.Scopul primordial al legilor este,în concepţia sa,acela de a
asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulţi”(,,la massima felicita nel amggior
numero”).Autodefinindu-se ca ,,un paşnic iubitor al adevărului”,Beccaria nu considera
raţiunea de stat ca fiind superioară intereselor individuale ale persoanei umane.şi că legile ar
Pagina 8 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
trebui să-şi găsească originea în raţiune.Statul este-în opinia sa-totalitatea indivizilor şi binele
statului trebuie să coincidă cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc.
Aceste concluzii se desprind cu claritate din următoarele cuvinte ale lui
Beccaria ,cuvinte care sintetizează scopul lucrării:,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat
utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a societăţii?Tortura ,chinurile sunt oare juste
şi ating scopul pe care şi-l propun legile?Care este cel mai bun mijloc de prevenire a
infracţiunilor?Aceleaşi pedepse sunt oare deopotrivă utile în toate timpurile?Ce influenţă au
ele asupra moravurilor?Aceste probleme merită să fie dezlegate cu acea precizie
geometrică,căreia nu-I potrezista ceaţa sofismelor ,elocvenţa seducătoare şi îndoiala
sfioasă.Dacă n-aş avea alt merit decât acele de a fi cel dintâi care a prezentat Italiei,cu o
claritate mai mare şi mai convingătoare ,ceea ce alte naţiuni au îndrăznit să scrie şi încep să
practice ,mă voi considera fericit;dar dacă,susţinând drepturile oamenilor şi ale adevărului de
neînvins,aş contribui la smulgerea din spasme şi din chinurile morţii a vreunei victime
nenorocite a tiraniei sau a ignoranţei,deopotrivă de fatale,binecuvântările şi lacrimile unui
singur nevinovat ,frematând de bucurie m-ar mângâia de dispreţul oamenilor.”
În acest act de acuzare a legislaţiei existente pe atunci,reprezentat de cartea lui
Cessare Beccaria ,se demască inumanitatea procedurilor,cruzimea legilor,atitudinea arbitrară
a judecătorilor.În opinia sa,determinarea delictelor şi a pedepselor trebuie să fie codificate cu
o precizie geometrică.Stabilirea gravităţii unei
___________________________________________________________________
4- Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse’’,Ed.Rosetti, Bucureşti , 2001
infracţiuni trebuie făcută după importanţa prejudiciului social cauzat.Beccaria se
ridică violent împotriva acelora care confundă ideea de justiţie cu asprimea şi cu
sălbăticia ,împotriva sistemului inchizitorial şi torturii ,cea mai inumană rămăşiţă a
barbariei.De asemenea,el se ridică şi împotriva pedepsei cu moartea ,de care se serveau
adesea şi în mod arbitrar stăpânitorii timpului pentru oprimarea libertăţilor
individuale ,argumentând că ideea închisorii pe viaţă,deci pedeapsa perpetuă,este mai geru de
îndurat decât ideea morţii,pedeapsă capitală,dar instantanee.
Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern,aplicând idei umanitare
şi raţionale ,relevând importanţa prevenirii delictelor ,cerând un mai mare respect pentru
drepturile acuzatului,abolirea torturii şi a pedepsei cu moartea şi aratând că esenţială în
aplicarea pedepsei trebuie să fie estimată vătămării provocată de delicvent societăţii şi nu atât
individului lezat.
Pagina 9 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Beccaria loveşte în temeliile dreptului material şi procesual penal feudal,fixând
principiile unui drept nou,aşezat pe alte baze.
Dreptul penal feudal de la începutul secolului al XVIII –lea este produsul unei lungi
evoluţii istorice.Sistemul incriminărilor şi pedepselor sale,ca şi sistemul procesual
corespunzător,fuseseră făurite şi se dezvoltaseră treptat,în mare măsură necodificat,sub
influenţa obiceiurilor ,a dreptului roman şi acelui canonic,a unor acte legislative izolate ,şi,în
final,ca rod al comentariilor unor jurişti din secolele precedente.
În perioada de maximă dezvoltare a feudalismului,seniorii realizau în întregime toate
funcţile puterii de stat pe domeniul lor,fiecare dispunând de un aparat propriu de înfăptuire a
justiţiei şi administraţiei.În acea perioadă ,izvorul principal al dreptului era cutuma,inclusiv al
dreptului penal.
În secolul al XVI-lea începe în Europa Occidentală descompunerea feudalismului.În
aceasta perioadă apare ca izvor principal al dretului penal legea.În perioadle anterioare au fost
adoptate puţine legi cu caracter penal.Excepţie face numai Italia ,ale cărei oraşe ,bucurându-
se de o situaţie geografică favorabilă,cunoscuseră,încă din secolele anterioare ,o mare
dezvoltare a comerţului şi meseriilor ,se eliberaseră de dominaţia seniorilor feudali şi
deveniseră oraşe-state,cu o formă de guvernământ republicană.În aceste oraşe au fost impuse
legi cu dispoziţii penale.
Pentru Beccaria,cât şi pentru majoritatea filozofilor din secolele al XVII-XVIII –
lea,originea dreptului de pedepsi rezidă în contractul social.
Teoria contractului social –care ,aplicată dreptului penal,se bazează pe ideea că
societatea exercită dreptul de a pedepsi,în virtutea unei delegaţii ce i-a fost dată de membrii
săi-se înfăţişează sub trei forme.
Într-o primă formă,dreptul de a pedepsi ar fi dreptul de apărare ,care aparţine
indivizilor şi pe care aceştia l-ar fi cedat în momentul intrării în societate .Într-o a doua
formă,dreptul de a pedepsi ar consta în dreptul natural al indivizilor de a aplica o pedeapsă
agresorilor şi pe care ei,consimţind să trăiască în societate l-ar fi transmis acesteia.Într-o
ultimă formă,indivizii,intrând în societate,nu numai că ar fi cedat acesteia dreptul lor natural
de apărare şi de aplicare a pedepselor,dar chiar i-ar fi acordat dreptul de a-i pedepsi,în cazul
în care ar încălca legile asociaţiei stabilite prin pactul social.
Înaintea lui Cessare Beccaria,Hobbes,Locke,Rousseau formulaseră ideea originii
dreptului societăţii de a pedepsi în contractul social.
Beccaria vede originea societăţii în înţelegerea liber-consimţită a
indivizilor ,care,,,sătui de a trăi într-o continuă stare de război şi de a se bucura de o libertate
Pagina 10 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
devenită nefolositoare”,pentru a dobândi siguranţ şi liniştea,s-au unit în societate,convenind
să sacrifice în mod reciproc o parte din liberatatea şi drepturile lor în interesul tuturor.
În gândirea juridică penală a vremii(jumătatea secolului al XVIII-lea)se manifestau
două concepţii fundamentale ,fiecare cu diferite variante:
-una care lega legea omenească de cea divină,pedeapsa fiind o retribuţie juridică a
greşelii;scopul ei era de ordin moral şi desemna restabilirea ordinii prin ispăşire ;
-cealaltă vedea în dreptul de a pedepsi o simplă ficţiune defensivă a societăţii în
scopul conservării sale.
În prima concepţie se suţine ,în esenţă dreptul de a pedepsi,bazat pe ideea de
expiaţiune sau de justiţie absolută.Infracţiunea este un rău care trebuie ispăşit pentru că este
drept,este just,ca acela care a făcut un rău să-şi ia rasplata meritată.Pedeapsa se aplică pentru
a pedepsi ,deci pentru fapta comisă şi nu pentru prevenirea săvârşirii unor fapte
asemănătoare.Acest rezultat,dacă se produce,este o urmare idirectă a pedepsei şi în afara
preocupării legii penale.
Pedeapsa este ,aşadar,propriul său scop.Odată aplicată şi executată,scopul ei este
stins:răul a fost răsplătit cu alt rău.Alt rezultat nu se urmăreşte.Acest principiu aminteşte de
legea talionului(răzbunarea limitată),lege potrivit căreia cel care a făcut un rău va suferi şi
el,la rândul lui,un alt rău-legal-idee exprimată plastic prin expresia ,,ochi pentru ochi,dinte
pentru dinte”.
Cea de-a doua concepţie suţine că dreptul de a pedepsi se bazează pe ideea de utilitate
socială.Pedeapsa avea,în acest caz,un rol preventiv,fiind aplicată pentru a nhu se mai comite
pe viitor alte asemenea infracţiuni.
Beccaria nu vede raţiunea pedepsei ca ispăşire,nevazând în dreptul penal un ansamblu
de sancţiuni ale ordinii morale.Ispăşirea presupune cunoaşterea profundă a aspectelor interne
ale faptei,nu numai ale celor externe ;or,cu mijloacele sale sale de investigaţie,omul nu este în
stare să descopere nuanţele culpabilităţii,să ia cunoştinţă de frământările conştiinţei şi să
stabilească o justă echivalenţă între gravitatea faptei comise şi întinderea ispăşirii.De
aceea,legea morală nu poate constitui o măsură a delictului şi a pedepsei.,,Gravitatea
păcatului depinde de răutatea de nepătruns a inimii.Şi aceasta n-o pot afla fiinţele limitate
decât prin revelaţie.Cum se va porni deci de la ea pentru a stabili norma de pedepsire a
păcatului?”(5)
Fundamentul dreptului penal este folosul obştesc .Dacă există o justiţie divină şi una
umană ,dacă pedeapsa umană este în afara justiţiei divine,neavând nimic divin,atunci scopul
ei nu poate fi decât social-utilitar:acela de a apăra societatea născută din contract.Dacă
Pagina 11 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
societatea este cu adevărat legitimă,-Beccaria deducând legitimitatea ei din contractul social-
atunci ea are ,în mod necesar,dreptul de a pedepsi.Acest drept îşi găseşte izvorul în îsăşi
existenţa societăţii ,nu se exercită în scopul răzbunării,ci în acela al conservării ordinii
sociale,al ocrotirii peroanelor şi bunurilor,al apărării liniştii publice:,,Numai necesitatea a
făcut ca,din ciocnirea pasiunilor şi din înfruntarea intereselor să se nască ideea de folos
obştesc,care este baza justiţiei umane.”
Numai folosul obştesc ,interesul general ,binele tuturor justifică represiunea penală,de
aceea ,dreptul penal nu poate fi pus în slujba unor interse individuale.Pedeapsa nu poate
viza ,deci,acele fapte care lovesc în existenţa societăţii însăşi,în interesele sale comune sau în
siguranţa membrilor ei.
5- Cessare Beccaria -,,Despre infracţiuni şi pedepse’’,Ed.Rosetti, Bucureşti , 2001
Din moment ce folosul obştesc este criteriul represiunii penale,înseamnă că nu sunt
justificate decât acele pedepse care apar indispensabile ocrotirii intereselor generale ale
societăţii .Ceea ce excede acestei necesităţi ,impunând suferinţe inutile ,ca expresie a forţei
brutale,este iraţional si ilegitim.
Cu toate că respinge doctrina justiţiei absolute,Beccaria nu exclude morala din
sistemul său.Fundamentul dreptului de a pedepsi este interesul general al conservării
sociale ,dar finalitatea represiunii nu poate fi niciodată în afara exigenţei morale.Autorul
neagă capacitatea legilor în vigoare de a servi întregii societăţi.Legile –expresie a voinţei unei
minorităţi dominante –sunt ,,dictate din lăcomie de către cei puternici şi suportate de către cei
slabi”;de aceea,cea mai mare parte dintre ele nu sunt decât ,,privilegii,adică un tribut al
tuturora în folosul câtorva”.
Teoria pedepsei este cea mai importantă a doctrinei lui Cessare Beccaria ,nu numai
pentru contribuţia sa aproape imediată la umanizarea dreptului penal odată cu consacrarea
principiilor formulate de el în legislaţia pozitivă,dar şi pentru că aceste principii nu au încetat
să fie actuale.
Primul principiu este legalitatea pedepselor.Arbitrarului dreptului feudal,cu pedepsele
sale nu numai crude ,dar şi lăsate la voia judecătorilor de cele mai multe ori,Beccari îi opune
cea mai strictă legalitate a pedepselor:,,Numai legile pot stabili pedepsele privitoare la
infracţiuni”;,,...o pedeapsă care depăşseşte limita fixată de legi înseamnă o pedeapsă justă
plus o altă pedeapsă”.Judecătorii nu pot aplica deci alte specii de pedeapsă decât cele
prevăzute de lege pentru fapta săvârşită şi nu pot fixa pedepsei alese o altă întindere sau un
Pagina 12 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
alt mod de executare decât cele asemenea stabilite prin lege(,,nulla poena sine lege”=nu
există pedeapsă fără lege).
Sistemului pedepselor arbitrare Beccaria îi substituie astfel sistemul pedepselor legale.
Al doilea principiu este egalitatea pedepselor.Legea trebuie să prevadă aceleaşi
pedepse pentru toate persoanele vinovate de aceeaşi infracţiune,indiferent de condiţia sau
situaţia lor socială .Pedepsele ,,trebuie să fie aceleaşi pentru primul şi pentru ultimul
cetăţean’’;nobilul sau cel bogat nu trebuie ,,să se teamă mai puţin decât alţii când e vorba de a
viola convenţiile care l-au ridicat deasupra acestora’’.Aplicarea legii trebuie să se facă fără
discriminări de orice natură:clasă,condiţie socială,sex,naţionalitate,religie.
Egalitatea legală a pedepselor ,statornicirea lor în lege,a unor pedepse legale pntru
fiecare infracţiune abstractă,indiferent de persoana făptuitorului,nu înseamnă niciodată o
egalitate reală.Infractorii resimt în mod diferit consecinţele aceleiaşi pedepse ,în raport de
situaţia materială,socială,starea materială,însuşirile fizice ori psihice.Această idee este astfel
concretizată de Beccaria :,,egalitatea pedepselor nu poate fi decât exterioară ,lel fiind ,în
realitate,deosebite pentru fiecare individ...’’.O egalitate ,în oarecare măsură reală,nu poate fi
obţinută decât pe calea individualizării pedepselor de către judecători,drept pe
care ,totuşi,Beccaria nu-l recunoaşte acestora.
Al treilea principiu este personalitatea pedepselor.Numai cel vinovat de săvârşirea
infracţiunii poate fi pedepsit.Pedeapsa aplicată infractorului nu trebuie să atingă alte
persoane.Nu poate exista pedeapsă penală pentru fapta altuia.
Un alt principiu este moderaţia pedepselor.Scopul acestora ,,nu este de a lovi o fiinţă
sensibilă,nici de a desfiinţa o infracţiune care a fost săvârşită’’,ci ,,acela de a-l împiedica pe
infractor să aducă concetăţenilor săi noi prejudicii şi de a-i abate pe aţii de la săvârşirea unor
fapte asemănătoare’’.Or,pentru ca o ,,pedeapsă să aibă efectul dorit este de ajuns ca suferinţa
pricinuită de pedeapsă să depăşească beneficiul pe care îl aduce infracţiunea...Tot ce întrece
această măsură e deci inutil şi,ca atare,tiranic’’.Trebuie alese ,deci,nu numai ,,acele pedepse’’
,dar şi ,,acea metodă de a fi aplicate’’,care , ,,păstrând proporţia,vor face o impresie cât mai
puternică şi cât mai durabilă asupra sufletelor oamenilor şi cât mai puţine chinuitoare asupra
corpului vinovatului.’’
Referitor la calitatea pedepselor,Beccaria consideră contrare principiului pus de
el:confiscarea ,şi ,mai ales ,pedeapsa cu moartea.Nimeni până la el nu contestase încă
legitimitatea acestui tip de pedeapsă.Câţiva gânditori precum :Platon ,Quintilianus,Alfons de
Castro,Thomas Morus,pledaseră până la el ,în mod izolat,fie pentru abolirea ei,fie pentru
Pagina 13 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
restrângerea aplicării sale,dar niciunul nu afirmase că ea ar fi nelegitimă şi nu reuşise să
determine o mişcare în acest sens.
Beccaria susţine ,mai întâi ,că predeapsa capitală este nelegitimă,deoarece
omul,nefiind îndrituit să dispună de propria sa viaţă,niciodată nu a putut ceda societăţii acest
drept la viaţă sau nu poate consimţi la ştirbirea lui prin contractul social.Acest argument a
fost amplu combătut.S-a arătat că ,deşi liberatatea este un drept tot atât de inalienabil ca şi
viaţa,Beccaria ,în contradicţie cu sine însuşi,apreciază ca legitimă pedeapsa privaţiunii de
libertate.
Kant,discutând argumentarea lui Beccaria ,o califică drept sofism şi eronată
interpretare a dreptului.Filozoful german,admiţând ideea contractului social,observă că
nimeni nu suferă o pedeapsă,oricare ar fi ea ,fiindcă a consimţit anticipat la aceasta,ci pentru
că a voit acţiunea pedepsibilă , ,,căci nu este pedeapsă când cineva găseşte ce voieşte,şi e cu
neputinţă ca cineva să voiască să fie pedepsit...’’Prin contractul social ,fiecare se supune
dinainte oricărei legi necesare menţinerii societăţii şi ,prin urmare,legii penale.’’
Al cincilea principiu este inevitabilitatea şi promptitudinea pedepsei.Efectul
peventiv ,care este scopul legii penale,depinde mai mult de certitudinea pedepsei decât de
severitatea sistemului represiv;ceea ce slăbeşte constrângerea psihologică pe care o exercită
pedeapsa este nu moderaţia acesteia ,ci speranţa de a o putea evita: ,,Una dintre cele mai
puternice frâne ale infracţiunilor nu este cruzimea pedepselor,ci inevitabilitatea
lor.’’ ,,Certitudinea unei sancţiuni ,deşi moderată,va face întotdeauna o impresie mai
puternică decât frica produsă de alta mai grozavă,unită cu speranţa impunităţii.’’
O altă concepţie-formulată în al şaselea principiu- era aceea a existenţei unei proporţii
între infracţiuni şi pedepse.Dacă pentru două infracţiuni care aduc vătămări egale societăţii s-
ar stabili pedepse egale ,pe de o parte ,,oamenii nu vor întâmpina un obstacol mai puternic în
săvârşirea infracţiunii mai grave ,dacă de aceasta este legat un avantaj mai mare ,iar pe de altă
parte,nu se va mai ,,face nici o deosebire între aceste infracţiuni’’ şi se vor ,,distruge
sentimente morale’’.
Beccaria a înţeles ,în mod just,că fenomenul infracţional nu poate fi combătut numai
prin pedepse.El a înţeles ,de asemenea,importanţa precumpănitoare a măsurilor
sociale,economice şi educative în lupta împotriva criminalităţii.Ideile sa le
fundamentale,introducerea umanităţii în legea penală şi apărarea drepturilor omului în
persoana acuzaţilor,exprimau cele mai profunde aspiraţii ale conştiinţei umane.
Exisenţa socială a omului a creat necesitatea de a-şi adapta comportamentul la nevoile
societăţii ,reglementate prin legea morală,adaptare care se realizează de-a lungul perioadei de
Pagina 14 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
dezvoltare ,prin instrucţie şi educaţie,prin permanenta influenţă a factorilor de mediu şi prin
autoeducaţie.
2.3.PEDEAPSA –NOŢIUNE DE DREPT PENAL
Prin dispoziţia înscrisă în art.52 Cod penal din 1968,legiuitorul a definit pedeapsa ca o
măsură de constrângere şi,în acelaşi timp,ca un mijloc de reeducare a celui
condamnat,accentuându-se astfel dublul caracter al pedepsei: unul coercitiv (măsură de
constrângere) şi altul corectiv (mijloc de reeducare),fiecare dintre aceste două caractere
implcând o finalitate distinctă.
Pedeapsa indeplineşte două tipuri de prevenţie:
*prevenţie specială-are ca sop împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni de către
condamnat;
Prevenţia specială constituie, fără îndoială, scopul direct al pedepsei. Acest lucru
începe să se realizeze chiar în momentul în care instanţa stabileşte pedepsa pentru infractor,
făcându-l, înainte de toate, să înţeleagă că legea penală este o realitate şi cine săvârşeşte fapte
penale este, în mod inevitabil, pedepsit. Condamnatul este apoi reeducat în timpul executarii
pedepsei ce i s-a aplicat. De cele mai multe ori, însuşi faptul că cei condamnaţi au simţit
efectele pedepsei şi au suportat privaţiunile legate de aceasta, constituie suficiente motive ca
aceştia să aibă ulterior o conduită corectă şi să nu mai săvârşească infracţiuni.
*prevenţie generală-are un rol preventiv anteinfracţional ca urmare a prevederii
pedepsei de către norma penală,prin cunoaşterea şi prin aderarea membrilor societăţii la
dispoziţia normei respective.
Prevenţia generală se realizează în raport cu alte persoane decât cele care au săvârşit
infracţiuni. Există şi oameni care se abţin de a săvârşi infractiuni, nu din cauza că simt
neapărat repulsie faţă de astfel de fapte, ci din teama de a fi pedepsiţi, de frică de pedeapsă.
Trebuie însă subliniat că ameninţarea cu pedepsa prevazută de lege nu ar fi eficientă, dacă
aceasta n-ar fi aplicată în mod efectiv faţă de acele persoane care săvârşesc infracţiuni.
Pedeapsa este cea mai importantă sancţiune de drept penal,care nu poate fi stabilită şi
aplicată decât în condiţiile legii.Prin gravitatea şi specificul ei ,se distinge de orice alt tip de
sancţiune juridică.
Potrivit art.141(1) din Codul penal,introdus prin Legea nr.278/2006,prin ,,pedeapsă
prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta
Pagina 15 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
săvârşită în formă consumtă ,fără luarea in consideraţie a cauzelor de reeducare sau de
majorare a pedepsei.
Pedeapsa se deosebeşte de celelalte sancţiuni juridice prin trăsăturile sale specifice:
- este o măsură de constrângere;
- este un mijloc de reeducare;
-este un mijloc de constrângere statală;
-se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni;
-se apilcă infractorului;
-se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedeapsa este o măsură de constrângere deoarece persoana căreia îi este aplicată este
pusă să sufere,în mod silit,anumite privaţiuni sau restricţii(privare sau restricţii de
liberatate,de drepturi civice,etc).Privaţiunea sau restricţia şi suferinţa corespunzătoare pot
avea o intensitate diferită ,în funcţie de felul ,durata sau cuantumul pedepsei.Astfel,în cazul
pedepselor privative de libertate,izolarea de societate ,îndepărtarea de familie ,supravegherea
permanntă ,menţinerea sub pază,etc.produc suferinţe condamnatului atât de ordin moral ,cât
şi fizic.Suferinţa se manifestă chiar şi în cazul pedepsei pecuniare(amenda),deoarece
infractoul va fi obligat să suporte privaţiuni care ating interesele sale materiale .
Cu toate aspectele menţionate mai înainte,pedeapsa are în mod firesc şi un rol
educativ ,de împiedicare a repetării conduitei antisociale,de îndreptare a condamnatului,de
formare şi de permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii penale
este o necesitate.Toate dispoziţiile din Codul penal privind regimul şi executarea pedepselor
sunt concepute încât să asigure reeducarea condamnaţilor.
O altă trăsătură a pedepsei este aceeea că nu poate fi aplicată decât de stat în numele
societăţii.Ca reprezentant al acesteia,statul are dreptul şi îndatorirea de a exercita ,prin
organele sale specializate,acţiunea penală a infractorului,iar în cazul stabilirii vinovăţiei,în
vederea aplicării şi executării pedepsei.
Pedeapsa este sancţiunea specifică dreptului penal.Nu există pedeapsă în general,ci
numai pedeapsă ca sancţiune pentru comiterea unei infracţiuni. Conceptual,pedeapsa
reprezintă consecinţa încălcării preceptului normei penale.
Ca sancţiune penală,pedeapsa are un caracter personal,ea neputând fi aplicată decât
celui vinovat de săvârşirea infracţiunii,neexistând răspundere penală pentru fapta altei
persoane,ci numai pentru subiectul activ al infracţiunii.Legată de persoana infracorului în
mod absolut,pedeapsa se stinge odată cu decesul condamnatului înainte de executarea
pedepsei,nefiind transmisibilă.
Pagina 16 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pedeapsa reprezintă mijlocul prin care sunt sancţionate încălcări ale legii
penale,scopul ei identificându-se cu scopul legii penale,anume apărarea socială împotriva
infracţiunilor.Pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.Prin
aplicarea şi executarea pedepsei nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau înjosirea
celui condamnat,ci îndreptarea sa comportamentală şi prevenirea ,astfel ,a săvârşirii în viitor
de noi infracţiuni de către acesta.Desigur că,prin efectul exemplarităţii sale,pedeapsa serveşte
şi acţiunii de prevenţiune generală.
2.4.SCOPUL ŞI FUNCŢIILE PEDEPSEI
În vederea realizării scopului său,pedeapsa îndeplineşte anumite funcţii,denumite şi
sopuri imediate ale pedepsei.
O primă funcţie este cea de constrângere statală sau de represiune.Pedeapsa este de
neconceput fără cauzarea anumitor suferinţe,fără impunerea unei privaţiuni sau restricţii celui
condamnat şi fără dezaprobarea ce o însoţeşte.Ea reprezintă echivalentul pe plan sancţionator
al gradului de pericol pe care îl prezintă fapta săvârşită şi făptuitorul ei şi,de aceea,este
întotdeauna o măsură cu caracter represiv.
Represiunea nu constituie scopul în sine al pedepsei,dar reprezintă un element esenţial
în eficientizarea acesteia şi inclusă în mod necesar în noţiunea de pedeapsă,exprimând
sintetic corelaţia dintre gravitatea faptei şi severitatea sancţiunii.Caracterul represiv al
pedepsei creşte sau se diminuează în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.
Constrângerea nu ar putea conduce ea singură la realizarea scopului pedepsei,fapt
pentru care trebuie completată de reeducare,ceea ce reprezintă o a doua funcţie a
pedepsei.Numai prin îmbinarea acestor două funcţii se poate asigura realizarea scopului
urmăritde stat prin aplicarea de pedepse faţă de infractori.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
muncă ,faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.Reeducarea vizează,
aşadar, refacerea conştiinţei celui condamnat,combaterea şi lichidarea concepţiilor şi
deprinderilor antisociale.
În dispoziţia art.52alin.2,partea finală,se prevede că executarea pedepsei nu trebuie să
cauzeze suferinţe fizice ori să înjosească persoana condamnatului.Orice suferinţe adăugate
celor inerente pedepsei sau expunerea condamnatului la batjocura altora,la acte de
Pagina 17 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
violenţă,supunerea la munci degradante,etc. pot constitui infracţiunea de supunere la rele
tratamente.(art.267 Cod penal).
Aşa cum se arată în art.52 Cod penal ,pedeapsa nu urmăreşte răzbunarea şi
prigonirea,dimpotrivă,reeducarea şi îndreptarea condamnatului, care, desigur, nu se pot
realiza atunci când respectiva persoană este înjosit sau torturat.
O funcţie adiacentă primelor două este funcţia de exemplaritate.Rolul ei constă în
influenţa pe care pedeapsa o exercită nu numai asupra celui condamnat,cât şi asupra celorlalte
peroane din societate.Cei ispitiţi să comită infracţiuni sunt astfel intimidaţi.
Eficienţa pedepsei depinde şi de aplicarea ei promptă şi de inevitabilitatea ei.Deoarece
ameninţarea cu pedeapsa asupra persoanelor nestatornice nu este suficientă,înăsprirea
pedepselor ,cât,mai ales, aplicarea lor efectivă pot conduce la efectul scontat.eficienţa unor
pedepse poate i minimă atunci când ele ar fi aplicate rar sau într-o formă mai atenuată.
O altă funcţie adiacentă este cea de eliminare şi constă în eliminarea temporară sau
definitivă a condamnatului din societate.Eliminarea temporară se realizează ori de câte ori
pedeapsa închisorii se execută în locuri de deţinere,ceea ce este absolut necesar în cazul
infracţiunilor cu un înalt grad de pericol social.Eliminarea definitivă a condamnatului din
societate nu este posibilă decât în cazurile prevăzute expres de lege,când i se aplică
infracorului pedeapsa detenţiunii pe viaţă.Eliminarea serveşte la realizarea prevenţiei
speciale,dar,în egală măsură,şi la realizarea prevenţiei generale.
2.5.CADRUL DE REGLEMENTARE AL PEDEPSELOR
ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN
Instituţie de bază a dreptului penal,pedeapsa este reglementată în partea generală a
Codului penal.În această reglementare,rolul principal îl ocupă cadrul pedepselor,adică
enumerarea categoriilor de pedepse şi a felurilor de pedeapsă în cuprinsul aceleiaşi categorii.
Cadrul general al pedepselor în vigoare formează conţinutul articolului 53 Cod
penal.Dispoziţiile art.53 Cod penal prevăd denumirea fiecărei categorii de pedepse şi a
fiecărui fel de pedeapsă,indicând minimul şi maximul general al fiecărei pedepse.
Potrivit art.53 din Codul penal ,astfel cum a fost modificat prin Legea
nr.278/2006,pedepsele sunt de trei feluri:
Pagina 18 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
*pedepse principale-categorie în care intră detenţiunea pe viaţă,închisoarea de la 15
zile la 30de ani şi amenda de la 100 lei(RON) la 50.000 lei(RON);
*pedepsele complementare-interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani şi degradarea
militară;
*pedepsele accesorii-interzicerea drepturilor prevăzute în art.64,în condiţiile
prevăzute de art.71 din Codul penal.
2.6.CATEGORII DE PEDEPSE
Pentru a permite o mai bună cunoaştere şi folosire a pedepselor ,ştiinţa penală a
procedat la clasificarea acestora după diferite criterii,precum:
*după obiectul asupra căruia poartă,(pedepse corporale,pedepse privative de libertate
sau restrictive de liberate,pedepse pecuniare,pedepse privative sau restrictive de drepturi
morale);
*după gravitatea lor(pedepse criminale,pedepse corecţionale şi pedepse de simplă
poliţie);
*după durata lor(pedepse perpetue,pedepse temporare);
*după caracterul lor (pedepse politice ,pedepse de drept comun,pedepse mixte);
*după importanţa şi rolul lor(pedepse principale ,pedepse secundare),etc.
O lungă perioadă din istoria omenirii ,din antichitate până în epoca modernă au
predominat pedepsele corporale ,adică acelea care privesc însuşi corpul
persoanei :mutilarea ,înfierarea,bătaia,pedeapsa cu moartea-care îmbrăca diferite
forme:spânzurarea,decapitarea,arderea de viu,înecarea ,etc.
În perioada antichităţii,închisoarea servea pentru pază,fărăr a fi considerată o
pedeapsă,însă erau cunoscute şi pedepse privative de libertate,cum ar fi ocna pe viaţă sau pe
durată delimitată.
Codul penal din 1936 folosea încă o serie de pedepse variate prin
natura,durata,regimul lor de executare diferit.Toată această gamă de pedepse a fost înlăturată
prin adoptarea de noi coduri penale,în timp.Consacrând concepţia unităţii ilicitului penal şi
înlăturând sistemul împărţirii pedepselor în crime şi delicte ,pe de o parte ,şi infracţiuni de
drept comun şi politice ,pe de cealaltă parte,codul penal din 1968 a determinat implicit şi o
importantă simplioficare a pedepselor.
Pagina 19 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Codul penal în vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor pe trei
categorii:principale,complementare şi accesorii.(6)
Pedepsele se mai diferenţiază şi în :
*** pedepse aplicabile persoanei fizice:
*principale:
-detenţiunea pe viaţă;
-închisoarea de la 15 zile la 30 de ani,
-amenda de la 100 lei(RON) la 50.000 lei (RON);
*complementare :
-interzicerea unor drepturi (art.64Cod penal: interzicerea dreptului de a alege şi de a fi
ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; interzicerea dreptului de a ocupa o
funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau
de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; interzicerea drepturilor părinteşti;interzicerea
dreptului de a fi tutore sau curator) de la 1 la 10 ani;
-degradarea militară;
* accesorii:
-interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice;
- interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
- interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a
desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
infracţiunii;
- interzicerea drepturilor părinteşti;
- interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator;
--toate acestea în condiţiile art.71 Cod penal.
***pedepse aplicabile persoanei juridice:
*pedepse principale :
-amenda de la 2.500lei (RON) la 2.000.000 lei(RON);
*pedepse complementare:
-dizolvarea persoanei juridice;
-suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 1 an sau
suspendarea uneia dintre activităţile peroanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit
infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
Pagina 20 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3
ani;
-interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3
ani;
-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare;
Pedepsele principale sunt acelea care pot fi stabilite şi aplicate singure,în vreme ce
pedepsele secundare apar fie ca un adaos,fie ca un accesoriu al unei pedepse principale.
2.6.1.PEDEPSE APLICABILE PERSOANEI FIZICE
2.6.1.1.PEDEPSELE PRINCIPALE
Pedepsele principale sunt de sine stătătoare şi au rol principal în sancţionarea
infractorului..Ele se pot aplica singure,fiind posibilă aplicarea lor alternativă(detenţiune pe
viaţă sau închisoare,închisoare sau amendă).Ele nu se pot aplica concomitent pentru aceeaşi
infracţiune.În anumite cazuri prevăzute de lege,ele pot fi însoţite de o altă pedeapsă,accesorie
sau complementară.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este cea mai gravă pedeapsă principală şi a fost
introdusă în Codul penal ca pedeapsă principală ca urmare a abolirii pedepsei cu
moartea(Decretul Lege nr.6/1990).Astfel,toate infracţiunile care erau sancţionate cu pedeapsa
capitală ,fie singură,fie alternativ cu închisoarea de la 15 la 20 de ani,sunt pedepsite în
prezent cu detenţiunea pe viaţă,însoţită –pentru majoritatea infracţiunilor grave-de pedeapsa
alternativă a închisorii între 15-25 ani,acest sistem urmărind crearea unor posibilităţi mai
largi pentru o eficientă individualizare judiciară a pedepsei.
Deşi este stabilită pentru pentru acelaşi gen de infracţiuni(deosebit de grave),prin
modificările aduse textului art.54Cod penal,s-a înlăturat orice referire la caracterul
ei ,,exceptional’’,aşa încât pedeapsa detenţiunii pe viaţă trebuie considerată una
obişnuită,ordinară,şi nu una excepţională.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută pentru infracţiunile grave,normalizate de
textele din partea specială a Codului penal,precum:
-infracţiuni contra siguranţei statului-art.155-163,165,167 Cod penal;
-infracţiunea de omor deosebit de grav-art.176 Cod penal;
-tortura care a avut ca urmare moartea victimei-art.267/1 alin.3 Cod penal;
Pagina 21 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
-distrugerea şi semnalizarea falsă care au produs o catastrofă de cale ferată-art.276
alin.3 Cod penal;
-nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive,care a
produs moartea uneia sau mai multor persoane-art.279/1 alin.5 Cod penal;
-nerespectarea regimului materialelor explozive,care a produs moartea uneia sau mai
multor persoane-art.280 alin.5 Cod penal;
-traficul de stupefiante organizat –art.312 alin.2 Cod penal;
-infracţiunilor militare prevăzute de art.338,339,341 alin.2,343,344,345 alin.3 Cod
penal.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevazută şi pentru unele infracţiuni prevăzute în
legi speciale (art.107/2 din Codul aerian şi art.123 alin.3, din decretul 443/1972 privind
navigaţia civilă).
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se poate aplica anumitor categorii de persoane,anume
minorilor şi persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani.
În cazul celui care a împlinit ,la data pronunţării hotărârii de condamnare ,vârsta de 60
de ani, nu i se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă,care se va înlocui cu pedeapsa
închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa intrezicerii unor drepturi pe durata ei
maximă.Dacă cel condamnat a împlinit 60 de ani în timpul executării pedepsei ,detenţiunea
pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.
Detenţiunea pe viaţă nu se poate aplica nici faţă de infractorul minor,acestuia
aplicându-i-se pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani(art.109 alin.2 Cod penal).
Pedeapsa închisorii este pedeapsa principală care constă în privarea de libertate a
condamnatului pe o durată delimitată de timp(15 zile-30de ani).Ea poate fi prevăzută ca
pedeapsă unică,dar poate fi şi alternativă cu detenţiunea pe viaţă sau cu amenda.
Prin aplicarea închisorii,condamnatul este izolat de societate,de familie, este scos din
mediul său de viaţă pe o durată determinată de timp,stabilită prin hotărârea de condamnare
definitivă.Este ,prin urmare,o măsură de constrângere,executarea acestei pedepse având loc în
spaţii anume desemnate deţinerii,regimul încarcerării fiind prevăzut de Legea nr.23/1969.
Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt cuprinse între 15 zile şi 30 de ani,dar în
partea specială a Codului penal ,închisoarea este prevăzută în limita maximă specială de 25
de ani,care poate fi depăşită până la maximul general de 30 de ani,în prezenţa cauzelor şi a
circumstanţelor de agravare.( Potrivit modificărilor aduse Codului penal prin Legea
nr.140/1996).
Pagina 22 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pedeapsa închisorii poate fi executată în regim de deţinere (penitenciar),dar şi în stare
de libertate(la locul de muncă,cu suspendare condiţionată a executării acesteia).Ca sancţiune
penală,închisoarea se deosebeşte de închisoarea contravenţională,care este o sancţiune de
drept administrativ.
Pedepsele privative de libertate se execută pe baza unui sistem progresiv,condamnaţii
având posibilitatea de trece dintr-un regim de executare în altul.
Pedepsele privative de liberatate se execută în unul dintre următoarele regimuri:
-regimul de maximă siguranţă;
-regimul închis;
-regimul semideschis;
-regimul deschis.
Cele trei categorii posibile de condamnaţi:bărbaţi,femei,minori ,sunt deţinuţi separat.
Art.57alin.2 Cod penal prevede expres că femeile condamnate la pedeapsa închisorii o
execută separat de condamnaţii bărbaţi, iar potrivit alin.3,condamnaţii minori execută
pedeapsa separat de cei majori sau în locuri de detenţie speciale.
Regimul executării se întemeiază pe: obligaţia conadamnaţilor de a presta o muncă
utilă,pe acţiunea educativă, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii
interioare,precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă,disciplinaţi şi
care dau dovezi temeinice de îndreptare.
Nu au obligaţia de a munci condamnaţii bărbaţi careau împlinit 60 de ani şi
condamnatele femei care au împlinit 55 de ani,dar şi aceştia sunt acceptaţi la muncă şi
dacă,desigur,sunt apţi medical,în astfel de cazuri avizul medicului fiind necesar.
Potrivit art.58 Cod penal,munca prestată de către condamnaţi este
remunerat.Retribuirea muncii condamnaţilor se face după cantitatea şi calitatea
acesteia ,potrivit normelor stabilite de ramura de activitate unde aceştia muncesc.Din
remuneraţia muncii condamnatului,10% revine acestuia,iar cealaltă parte ,de 90%,
administraţiei locului de deţinere,devenind astfel un fel de venit al statului.Cotele care revin
de drept condamnaţilor se consemnează la CEC şi,din acestea,1/3 se pune la dispoziţia
condamnatului pentru folosinţă pe durata deţinerii ,iar 2/3 din sumă se va înmâna la data
punerii în liberatate.
Pentru reeducarea condamnaţilor trebuie folosite toate mijloacele pe care la stabilesc
Codul penal şi Legea privind executarea pedepselor în legătură cu regimul de executare a
pedepselor.
Pagina 23 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pedeapsa cu închisoarea poate să înlocuiască pedeapsa detenţiunii pe viaţă(art.55/2
Codul penal) şi pedeapsa amenzii(art.63/1 Cosul penal),când cel condamnat se sustrage cu
rea credinţă de la executarea pedepsei pecuniare,în limitele prevăzute pentru infracţiunea
săvârşită,ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.Această măsură are un
caracter excepţional,fiind posibilă numai la infracţiunile sancţionate alternativ cu amendaşi s-
a aplicat aceasta din urmă.
Pedeapsa amenzii este cea de-a treia şi ultima pedeapsă principală reglementată în
legislaţia română.Este o pedeapsă cu caracter pecuniar,care constă într-o sumă de bani pe
care cel condamnat trebuie să o plătească în contra statului.
În Codul penal este prevăzută ca pedeapsă alternativă cu închisoarea , iar în legi
speciale este prevăzută şi ca pedeapsă unică.
Amenda penală este cea mai blândă pedeapsă principală,iar funcţia sa de constrângere
se realizează prin diminuarea patrimoniului celui condamnat.Ea prezintă câteva particularităţi
pozitive:se poate proporţionaliza şi individualiza mai bine ,eroarea judiciară poate fi reparată
mai lesne, se suportă mult mai uşor decât alte pedepse,dar are şi efecte negative:loveşte şi în
familia celui condamnat,este egală relativ,deoarece starea materială a condamnaţilor este
diferită,etc.
Amenda penală nu trebuie însă confundată cu amenda cu caracter administrativ
(art.18/1 şi 91 Cod penal),de confiscarea specială ca măsură de siguranţă,de despăgubirile
civile şi de cheltuielile judiciare.
Limitele generale ale amenzii sunt 100lei (RON) şi 50.000 lei (RON),după cum este
prevăzut în art.53 din Codul penal.Limitele speciale ale amenzii ,cuprinse între limitele
generale, sunt stabilite pentru fiecare infracţiune în parte.Dacă legiuitorul nu prevede limitele
speciale ale amenzii,ci numai că infracţiunea se pedepseşte cu amendă ,se aplică art.63 alin.2
şi 3 din Codul penal,care reglementează următoarele situaţii:
*ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă,fărăr a-
i arăta limitele ,minimul special al acesteia este de 150 lei (RON),iar maximul de 10.000
lei(RON);
*când legea prevede pedeapsa amenzii,fără a-i arăta limitele , alternativ cu pedeapsa
închisorii de cel mult un an,minimul special al amenzii este de 300 lei(RON),iar maximul
special de 15.000 lei(RON),iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de un an,minimul special este de 500 lei(RON) şi maximul special de
30.000 lei;
Pagina 24 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
*în caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor ,amenda nu
poate să depăşească limitele generale de 100 lei(RON) şi 5.000 lei(RON).
Amenda se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art.72 din Codul penal,fără a-l
pune pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini obligaţiile privitoare la
întreţinerea ,creşterea ,învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are
aceste obligaţii legale.
2.6.1.2.PEDEPSELE COMPLEMENTARE
Pedepsele complementare au menirea de a completa represiunea instituită prin
pedeapsa principală . Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate pedepsei principale,pe care o
completează.Ele nu pot fi pronunţate singure,de sine stătătoare.
În raport de modul lor de aplicare ,pedepsele complemetare se aplică de către
instanţă ,ele funcţionând numai ope judiciis(numai când sunt pronunţate de instanţă).
Aplicarea lor poate fi obligatorie ,când legea prevede această pedeapsă,sau
facultativă,când legea lasă la aprecierea instanţei aplicarea unei astfel de pedepse,dar atunci
când sunt aplicate,ele funcţionează întotdeauna cumulativ cu pedeapsa principală,care trebuie
neapărat să fie ponunţată.
Pedepsele complementare sunt :interzicerea unor drepturi şi degradarea militară.
Potrivit art.64 din Codul penal,pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi
constă în interzicerea unuia sau a unora dintre următoarele drepturi:
a)-interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice;
b)-interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c)-interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a
desfăşura o activitate,de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea
infracţiunii;
d)- interzicerea drepturilor părinteşti;
e)- interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator;
Instaţa judecătorească are obligaţia de a a indica în hotărârea de condamnare care
anume drepturi din cele prevăzute în art.64 Cod penal interzice şi pe ce durată ,în limitele
arătate în art.53,respectiv de la 1 la 10 ani.
Pagina 25 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Interzicerea drepturilor prevăzute la litera b) nu se poate pronunţa decât pe lângă
interzicerea drepturilor prevăzute la lit.a),afară de cazul când legea dispune altfel.
Conform art.65 Cod penal ,pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate
fi aplicată dacă pedeapsa aplicată este de cel puţin 2 ani şi instanţa apreciază că,faţă de natura
şi persoana infractorului ,această pedeapsă este necesară.Aşadar,aplicarea pedepsei cu
interzicerea unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă,în condiţiile
ca pedeapsa principală să fie condamnare pe minim 2 ani,în rest ,aplicarea este facultativă.
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei
închisorii,după graţierea totală sau arestului de pedeapsă,ori după prescripţia executării
pedepsei.
În orice caz,se remarcă aplicarea pe durată determinată a acestei pedepse,anume între
1 şi 10 ani.
Pedeapsa degradării militare este o pedeapsă complementară care constă în pierderea
gradului şi a dreptului de paurta uniformă(art.67 alin.1 din Codul penal).
Degradarea miltară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi
rezervişti ,dacă pedeapsa principală este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe
viaţă.Ea se aplică facultativ în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie,dacă pedeapsa
principală cu detenţiunea este satbilită între minim 5 şi maxim 10 ani.
Spre deosebire de interzicerea altor drepturi ,degradarea miltară operează din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare,având un caracter
perpetuu,definitiv,gradul militar fiind pierdut definitiv,pentru totdeauna.Nici reabilitarea
judiciară nu duce la rechemarea cadrelor militare sau la redarea gradului militar pierdut.
(art.133 alin.2 Cod penal).
2.6.1.3.PEDEPSELE ACCESORII
Pedeapsa accesorie reprezintă cea de-a treia categorie de pedepse în sistemul Codului
penal în vigoare,alătuir de pedepsele principale şi pedepsele complementare.
Pedeapsa accesorie (art.71 din Codul penal,modificat prin Legea nr.278/2006)constă
în interzicerea drepturilor prevăzute dea art.64 din Codul penal şi decurge din detenţiunea pe
viaţă sau pedeapsa închisorii,fiind luată pe durata executării acestor
pedepse.Astfel,condamnarea la pedeapsa cu închisoarea sau a detenţiunii pe viaţă atrage de
Pagina 26 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
drept-,,ope legis’’- interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a) -c) ,din momentul în care
hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei,până la
graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a
executării pedepsei.Acesta este aspectul care diferenţiază pedepsele accesorii de pedepsele
complementare,care funcionează numai ,,ope judiciis’’-,fiind nevoie absolută de fi pronunţate
de către instanţă.
Interzicera drepturilor prevăzute în art.64 lit.d) şi e) se aplică ţinându-se seama de
natura şi gravitatea infracţiuniii săvârşite ,de împrejurările cauzei,de persoana infractorului şi
de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.Sub aspectul
duratei,pedeapsa accesorie nu are limite proprii,ci le împrumută de la pedeapsa din care
decurge.
Pe durata amânării sau întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a
închisorii,condamnatul poate sa-şi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau
curator,în afară de cazul când aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin
hotărârea de condamnare.
Pe durata suspenării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării
sub supraveghere a executării pedepsei închisorii,se suspendă şi executarea pedepselor
accesorii.
2.6.2.PEDEPSE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE
Prin Legea 278/2006 au fost introduse art.51/1 şi art.53/2,care regelmentează felurile
pedepselor aplicabile persoanei juridice şi aplicarea şi executarea pedepselor complementare
în cazul persoanei juridice.Tot prin aceeaşi lege,la Titlul III,după capitolul IV a fost introdus
Capitolul IV/1,respectiv art.71/1-71/7,care cuprind dispoziţii privind conţinutul pedepsei
principale a amenzii şi a pedepselor complementare.
Potrivit acestor dispoziţii ,pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi
complementare .
Pedeapsa principală este amenda pe care persoana juridică este condamnată să o
plătească.Aceasta este de la 2.500 lei(RON) le 2.000.000 lei(RON).
Pagina 27 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Legea prevede pentru infracţiune săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de
cel mult 10 ani sau amendă, minimul special al pedepsei amenzii la 5.000 lei (RON),iar
maximul special la 600.000 lei(RON).
Dacă legea prevede pentru infracţiune săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii
pe viaţă sau mai mare de 10 ani, minimul special al pedepsei închisorii pentru
persoanajuridică este de 10.000 lei (RON),iar maximul special al amenzii este de 900.000
lei(RON).
Pedepsele complementare sunt:
1.-dizolvarea persoanei juridice;
Această pedeapsă se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul
săvârşirii de infraţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop.
De asemenea,în caz de neexecutare cu rea credinţă a uneia dintre pedepsele
complementare prevăzute de art.53/1 alin.3,lit.b)-d),instanţa dispune dizolvarea persoanei
juridice.
Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea
procedurii de lichidare ,potrivit legii,iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de
condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată,de îndată,instanţei civile
competente,vare va proceda la desemnarea lichidatorului.
2.-suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau
suspenadarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit
infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în
interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice,în
realiizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
În caz de neexecutare ,cu rea credinţă,a pedepsei complementare prevăzute în art.53/1
alin.3,lit.e),instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice ,până la punerea în executare a pedepsei complementare ,dar nu mai mult de trei luni.
Dacă până la implinirea termenului de trei luni pedeapsa complementară nu a fost
pusă în executare,instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
Pedepsele complementare prevăzute de art.53/1 alin.3 lit.a) şi b) nu pot fi aplicate
pertidelor politice,sindicatelor,,patronatelor,organizaţiilor religioase ori aparţinând
minorităţilor,constituite potrivit legii.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi persoanelor juridice care işi desfăşoară activitatea
în domeniul presei.
Pagina 28 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
3.-închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3
ani;
Această pedeapsă complementară constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre
punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ,în care s-a desfăşurat
activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
Dispoziţiile de mai sus nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea
în domeniul presei.
4.-interzicerea de a partcipa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 3
ani;
Această pedeapsă complementară constă în interzicerea de a participa, direct sau
indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.
5.-afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare .
Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe
cheltuiala persoanei juridice condamnate.
Prin afişarea sau dizolvarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea
victimei,afară de cazul în care există acordul acesteia sau areprezentantului său legal.
Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras,în forma şi locul stabilite de
instanţă,pentru o perioadă uprinsă între 1 lună şi 3 luni.
Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilite de
instanţă,prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale,ori prin alte mijloace de comunicare
audio-vizuală desemnate de instanţă.
Dacă difuzarea se face prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale,instanţa
stabileşte numărul apariţiilor ,care nu poate fi mai mare de 10,iar în cazul difuzării prin alte
mijloace audio-vizuale,durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complemntare se dispune atunci când
instanţa constată că,faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,precum şi faţă de împrejurările în
care a fost săvârşită,aceste pedepse sunt necesare.
Aplicarea uneia sau mai multe pedepse complementare este obligatorie când legea
prevede această pedeapsă.În cazul pedepselor complementare prevăzute în art.53/1 alin.3
lit.b)-e),este permisă aplicarea cumulativă.
Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
Pagina 29 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
2.7.PEDEPSE APLICABILE MINORILOR
2.7.1.RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR
Societatea modernă este caracterizată de fenomenul infracţional juvenil,situaţie al
caărei dramatism este determinat de însăşi natura criminalităţii juvenile ,în care se
întâlnesc,pe de o parte,lipsa capacităţii depline de înţelegere a semnificaţiei sociale a
pedepselor,în general şi lipsa de experienţă,care adeseori conduc la fapte necugetate din
partea unui adolescent sau a unui tânăr,iar pe de altă parte,nocivitatea evidentă a conduitei
antisociale a nevârstnicilor,gravitatea uneori deosebită a faptelor săvârşite de aceştia.
Societatea se vede ameninţată grav de faptele antisociale ale adolescenţilor sau
atinerilor,şi trebuie să apere prin orice mijloace corespunzătoare acestui scop,iar pe de altă
parte,se află în faţa unor făptuitori care nu înţeleg nici semnificaţia socială a faptelor pe care
le comit,nici semnificaţia reacţiei de apărare a societăţii ,a pedepselor care li se aplică.
Cercetările criminologice au dus la concluzia că lupta împotriva acestui fenomen
trebuie să se desfăşoare în principal pe tărâmul prevenţiei pre şi postinfracţionale,prin măsuri
de ocrotire,educare şi reeducare a minorilor.
Problema răspunderii penale a minorilor ,şi în general,problema prevenirii şi
combaterii delincvenţei juvenile ,reprezintă,prin urmare,una dintre cele mai spinoase şi mai
dramatice situaţiicare se pun pe planul politicii penale şi al dreptului penal.Necesitatea
obiectivă a apărării sociale a pus ,deci,spre rezolvare,problem arăspunderii penale a
nevârtnicilor,a condiţiilor în care aceştia trebuie să răspundă penal pentru faptele antisociale
pe care le săvârşesc.
Dificultăţile existente în stabilirea unei limite precise de vârstă până la care durează
perioada copilăriei au făcut ca această limită până la care răspunderea penală este exclusă să
difere ,uneori substanţial,de la o legislaţie la alta.
Sub influenţa ideilor avansate de psihologie pedagogică şi criminologie s-a impus în
legislaţiile penale contemporane tendinţa de a prelungi etapa copilăriei sub raportul
răspunderii penale(6) ,pentru a scoate de sub incidenţa legii penale un număr cât mai mare de
copii,faţă de care să se ia măsurile educative obişnuite pentru a-i îndruma pe calea adaptării
optime la viaţa socială.Acesta a fost direcţia în care a evoluat şi legislaţia penală română.
Legiuirile penale din toate timpurile au conţinut dispoziţii speciale pentru minori,atât
cu privire la vârsta de la care trebuie să răspundă penal,cât şi u privire la pedepsele la care
erau supuşi aceştia(mai uşoare decât pentru majori).
Pagina 30 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
6- V.Dongoroz - ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal român’’,parte
generală,volumul II,Ed.Academiei,Bucureşti,1969
Ţinând cont de particularităţile de vârstă de natură psiho-fizică,în
reglementarea răspunderii penale a monorilor a apărut necesitatea de a se face
separaţie între minorii care au capacitate penală şi răspund penal pentru faptele comise de ei
şi minorii care nu au capacitate penală şi,deci,nu răspund penal.
În art.99 Codul penal consacră această împărţire a minorilor din punctul de vedere al
răspunderii penale,în două categorii:
a)-minori care au capacitate penală şi răspund penal:
*minorii cu vârste între 16-18 ani;
*minorii cu vârste între 14-16 ani faţă de care prezumţia relativă de incapacitate
penală a fost înlăturată;
b)-minori lipsiţi de capacitate penală şi care nu răspund penal:
*minori care au împlinit vârsta de 14 ani şi care beneficiază de o prezumţie legală
absolută de incapacitate penală;
*minori care au vârsta de 14-16 ani,care care beneficiază numai de o prezumţie
relativă de incapacitate penală.
Dacă prezumţia absolută de incapacitate penală nu poate fi înlăturată prin probe
contrare,în schimb prezumţia relativă ingăduie proba contrară,astfel că este totuşi posibil ca
un minor având vârsta între 14 şi 16 ani să răspundă penal,însă ,,numai dacă se dovedeşte că a
săvârşit fapta cu discernământ’’.(art.99 alin.2 Cod penal).
În cazul delincvenţilor minori ,problema specială care se pune spre rezolvare este
aceea a sancţiunii în care trebuie să se concretizeze răsunderea penală,ţinându-se cont tocmai
de particulaităţile de vârstă psiho-fizice ale acestei categorii de subiecţi ai răspunderii penale.
În istoria dreptului penal,această problemă a fost diferit soluţionată.Dacă în dreptul
sclavagist şi apoi în cel feudal,copiii(,,infantes’’ sau ,,infantes proximi’’)nu răspundeau
penal,în schimb cei care depăşeau vârsta copilăriei erau asimilaţi cu vârstnicii şi erau
pedepsiţi ca şi aceştia.Severitatea faţă de infractorii nevârstnici se justifică prin afirmaţia că
răutatea pe care au manifestat-o înlocuieşte vârsta lor fragedă.(,,malitia supplet
aetatem’’) .Însă era o concepţie greşită,deoarece aceasta nu putea onduce decât la distrugerea
fizică şi psihică atânărului sau eşuarea lui definitivă în lumea crimei.
Chiar în dreptul modern ,în perioada de început a acestuia ,deşi se considera că
minoritatea infractorului reprezintă o scuză atenuantă,,minorul era privit ca un fel de
Pagina 31 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
delincvent liliputan,faţă de care se aplica o pedeapsă mai uşoară decât faţă de infractorul
major,dar nu se observa nici o deosebire între criminalitatea vârstnicului şi aceea minorului.
Abia către sfârşitul secolului trecut şi începutulsecolului nostru odată cu dezvoltarea
cercetărilor de criminologie şi psihologie pedagogică,s-a impus treptat concluzia că
adolescentul în general şi adolescentul infractor reprezintă o realitate specifică,o personalitate
în formare,cu un orizont psiho-moral propriu şi că reacţia de apărare socială faţă de conduita
sa socialmente periculoasă trebuie să fie adecvată acestui specific pentru a fi eficace.
Ţinând cont de psiho-criminogeneza conduitei antisociale a minorului,măsura de
apărare socială ar trebui să vizeze mai puţin reeducarea făptuitorului şi mai mult refacerea ,în
condiţii schimbate,a educaţiei deficitare pe care a primit-o anterior.Nu pedepsele pot realiza o
astfel de finalitate,ci măsurile educative care să asigure formarea morală normală a
monorului.
Aceste măsuri nu s-au impus însă niciodată,şi nici în mod complet.Fără să renunţe la
pedepse,a fost creat un sistem sancţionar mixt pentru infractorii minori.
2.7.2.CADRUL ŞI CONDIŢIILE DE APLICARE A SANCŢIUNILOR
PENTRU MINORI
Cu privire la minorii care răspund penal ,Codul penal prevede un sistem sancţionar
special,format din măsurile educative şi pedepse,ambele categorii de sancţiuni având
caracterul de sanţiuni de drept penal.
Acest sistem mixt coresounde specificului pe care trebuie să îl capete combaterea
criminalităţii juvenile ,care impune recurgerea la alte mijloace de constrângere juridică decât
cele destinate infractorilor adulţi.
Pornind de la această concepţie ,Codul penal a dat prioritate măsurilor
educative ,prevazând în mod expres că pedeapsa se aplică ,,numai dacă se apreciază că luarea
unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului’’.(art.99 alin.final).
Legiuitorul Codului penal de la 1968 a ainstituit pedepse a instituit pentru infractorii
minori un sistem mixt de sancţiuni,alcătuit din măsuri educative şi pedepse.Trăsătura
caracteristică a acestui sistem este dată ,în principal ,de componenţa măsurilor
educative ,sancţiuni de drept penal cu caracter preponderent educativ,destinate unor
personalităţi în formare şi susceptibile de influenţare.Aceste sancţiuni sunt adecvate
condiţiilor fizice,psihice şi umane care deosebesc pe infractorii minori de cei adulţi.
Pagina 32 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Cadrul sancţiunilor pentru minorii infractori nu poate fi însă redus ,în concepţia
legiuitorului de la 1968,numai la măsuri educative.Pe lângă necesitatea unei reacţii a
societăţii prin pedepse faţă de minorii care săvârşsesc infracţiuni deosebit de grave şi prezintă
o periculozitate deosebită ,recurgerea la sancţiuni penale ,anume pedepse,se impune şi din
raţiuni practice.
Astfel,în cazul minorilor care ating vârsta majoratului până în momentul judecăţii sau
a căror faptă a fost descoperită după majoratul infracorului,aplicarea măsurilor educative
apare ca lipsită de sens.
Prevederea în lege a unor pedepse pentru infractorii minori are şi un rol preventiv
general,descurajând pe cei care ar fi tentaţi să săvârşească infracţiuni de tipul celor
sancţionate.
Pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun nu atât prin
natura lor,cât mai ales prin modul de aplicare şi executare .Datorită acestor
particularităţi ,pedepsele aplicabile minorilor alcătuiesc ,alături de măsurile educative ,un
sistem sancţionar special ,care funcţionează alături de sistemul general,comun,aplicabil
majorilor.Comparativ cu acesta din urmă,sistemul sancţionar pentru minori apare -în mod
cert -mai blând.De aceea,în mecanismul individulizării pedepselor,minoritatea
constituie ,alături de tentativă,o cauză de diferenţiere şi o stare de atenuare a pedepsei.
Cadrul sancţiunilor este alcătuit pe de o parte, din măsurile educative,iar pe de altă
parte,,din pedepse.Legea prevede 4 măsuri educative:
-mustrarea;
-liberatatea supravegheată;
-internarea într-un centru de reeducare;
-internarea într-un institut medical-educativ.
Ca pedepse aplicabile minorilor,legea prevede închisoarea şi amenda , în limitele
reduse la jumătate în raport cu cele aplicabile adulţilor.Nu se aplică minorilor detenţiunea pe
viaţă.De asemenea,nu se aplică minorilor pedepse complementare,iar condamnările
pronunţate pentru infracţiunile săvârsite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau
decăderi,o astfel de condamnare neputând constitui prim termen al recidivei.
Deoarece în cazul oricărei infracţiuni săvârşite de un minor trebuie să se aplice
acestuia mai întâi fie o măsură educativă,fie o pedeapsă,instanţa este obligată să aleagă
care ,mai întâi,dintre cele două categorii este indicată a se aplica.
Abia după stabilirea sancţiunii aplicabile,se individualizează concret, aceasta, în
raport cu datele concrete ale cauzei. Operaţiunea de individualizare a sancţiunii infractorilor
Pagina 33 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
minori are un caracter complex, desfăşurându-se în două etape prealabile,finalizate cu
stabilirea pedepsei sau măsurii educative aplicabile şi apoi în etapa obişnuită ,aceea a
determinării concrete a pedepsei sau a măsurii aplicate.
În acest scop,legea stabileşte anumite criterii speciale de individualizare pe care
instanţa de judecată este obligată să le folosească.Astfel,în dispoziţia art.100 alin.1 Cod
penal,se prevede că la alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei
săvârşite ,de starea fizică şi de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului,de comportarea
lui,de condiţiile în care a fost educat şi în care a trăit,alături de alte elemente de natură să
caracterizeze persoana minorului(vârsta concretă la care a săvârşit fapta,antecedente
antisociale înainte/după împlinirea vârstei răspunderii penale,etc).
Pentru alegerea sancţunii aplicabile,instanţa foloseşte şi criteriile generale de
individualizare prevăzute în art.72 Cod penal,în măsura în care nu sunt incluse în criteriile
speciale.Legeaprevede că instaţa trebuie însă să recurgă la pedepse numai dacă apreciază că
luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.,subliniindu-
se ,astfel,prin art.100 alin.2 Cod penal,caracterul excepţional al aplicării pedepsei faţă de
infractorul minor,deoarece recurgerea la pedeapsa închisorii ,fără suficiente temeiuri pentru
aceasta poate conduce la statornicirea comportamentului infracţional al unui tânăr.
În cazul în care instaţa a optat pentru o pedeapsă ,prioritate vor avea criteriile
generale,deoarece cele speciale au fost deja valorificate prin alegerea pedepsei.
2.7.3.PEDEPSELE APLICABILE INFRACTORILOR MINORI
În art.109 din Codul penal se prevede că pedeapsele ce se pot aplica minorului sunt
închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.Limitele pedepselor
se reduc la jumătate.În urma reducerii,în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.
De obicei,minorilor li se aplică pedepse pentru infracţiuni
grave(omor,tâlhărie,viol,etc) sau când se apropie de vârsta majoratului,situaţie în care
măsurile educative nu ar avea rezultatul scontat,ci numai unul pur formal,fără efecte reale
educative.
Închisoarea este singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor.Limitele
sale sunt determinate prin derivaţie ,pornind de la limitele speciale prevăzute prin lege ,pentru
infracţiunea săvârşită.
Pagina 34 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Potrivit art.109 alin.1 Cod penal limitele pedepasei se reduc la jumătate , iar minimul
special nu poate depăşi 5 ani.,niciodată.
Reducerea limitelor se poate face raportat nu numai la pedeapsa prevăzută pentru
infracţiunea în configurare tipică,dar şi la aceea prevăzută de lege pentru variantele
agravate,calificate sau atenuate ale infracţiunii respective.Când minorul a săvârşit o
tentativă ,limitele pedepsei aplicabile,potrivit dispoziţiei art.21 alin.2 Cod penal,se vor stabili
prin raportare la limitele pedepsei reduse la jumătate pe baza dispoziţiilor art.109 alin.1 Cod
penal .Se vor aplica ,deci,mai întâi,dispoziţiile referitoare la minoritate ,pentru care se
prevede un regim sancţionar special,şi apoi,cele privitoare la tentativă,aplicabile în condiţiile
sistemului special sancţionator.
Dacă pentru infracţiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detenţiunii pe
viaţă,se aplică minorului pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.
Deoarece în majoritatea cazurilor pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută ca
pedeapsă alternativă,întrucât pedeapsa cu moartea a fost înlocuită,instanţa va trebui ,mai întâi
,să aleagă între aceste alternative ,pe baza criteriilor generale de individualizare şi a
dispoziţiei explicite din art.72 alin.2 Cod penal,pedeapsa care ar trebui aplicată minorului.În
cazul în care instanţa apreciază că ar fi aplicabilă pedeapsa detenţiunii pe viaţă,în temeiul
art.109 alin.2 Cod penal se va aplica minoruluipedeapsa închisorii de la 5 la 20 de
ani.Când ,dimpotrivă,consideră aplicabilă pedepasa alternativă a închisorii ,instanţa alică
minorului această pedeapsă ,în limitele reduse la jumătate ,conform art.109 alin.1 Cod
penal,fără ca minimul special al pedepsei să depăşească 5 ani.
Odată stabilită pedeapsa aplicabilă minorului,operaţiunea de individualizare a
pedepsei continuă pornind de la limitele pedepsei astefel determinate,cauzele de agravare sau
de atenuare a pedepsei producându-şi efectele prevăzute de lege în raport cu aceste limite.
Condamnarea minorului la pedeapsa închisorii nu poate constitui prim termen al
recidivei ,aşa încât,în ipoteza în care minorul săvârşeşte din nou o infracţiune ,el nu devine
recidivist,aşadar nu i se poate agrava pedeapsa ca urmare a stării de recidivă. De
asemenea,condamnările pronunţate pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu atrag
incapacităţi sau decăderi
Condamnarea anterioară reprezintă însă un antecedent penal ,de care trebuie să se ţină
seama la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea care s-a repetat.Dacă minorul
săvârşeşte un concurs de infracţiuni ,sunt incidente dispoziţiile din art.34 Cod penal.Când
pentru una dintre infracţiunile concurente s-a luat o măsură educativă ,iar pentru alta s-a
Pagina 35 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
aplicat o pedeapsă ,măsura educativă va fi revocată,deoarece minorul nu trebuie
supus,concomitent ,la executarea pedepsei şi la acţiunea unei măsuri educative .
Executarea pedepsei închisorii aplicate infractorului minor se face cu respectarea unor
reguli speciale,raportate la caracteristicile psiho-fizice a acestuia.Condamnaţii minori execută
pedeapsa separat de cei majori sau în locuri de deţinere speciale.Potrivit dispoziţiilor art.57
alin.3 Cod penal,minorilor condamnaţiu li se asigură posibilitatea de a continua învăţământul
general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională adecvată aptitudinilor lor.
Condamnaţii pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii pot fi liberaţi
condiţionat, după executarea unei fracţiuni de pedeapsă mai reduse decât în cazul majorilor.
Pe durata executării pedepsei,de la data când condamnatul a devenit major sau chiar
de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ,dacă el împlinise vârsta de 18
ani,este supus executării pedepselor accesoriiîn temeiul art.71 Cod penal.
Amenda este a doua pedeapsă principală aplicabilă minorilor infracori şi se aplică în
limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,redusă însă la jumătate.(art.109
alin.1Cod penal).
Oportunitatea acestei pedepse este reliefată în raport cu minorii care săvârşsesc o
infracţiune în preajma majoratului,când,desigur ,eficienţa unei măsuri educative este nulă,iar
pedeapsa închisorii nu apare ca necesară.
CAPITOLUL III
FORME ŞI MODALITĂŢI DE INDIVIDUALIZARE
A PEDEPSEI
3.1. FORME ŞI MODALITĂŢI DE INDIVIDUALIZARE
A PEDEPSELOR
Pentru ca o pedeapsă concretă să îşi atingă scopul preventiv,ea trebuie astfel aleasă şi
dozată încât,prin fiecare dintre funcţiile sale,să realizeze un efect preventiv maxim.
Pagina 36 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată nevoilor de apărare socială ,în raport cu
gravitatea abstractă sau concretă a infracţiunii,cât şi cu periculozitatea infractorului,poartă
denumirea de individualizare a pedepsei.
Instituţiei individualizării pedepsei îi este consacrat capitolul
V ,intitulat,,Individualizarea pedepselor’’ din titlul III al părţii generale a Codului
penal(art.72-89).
La aceste dispoziţii se mai adaugă cele privind individualizarea pedepselor în cazul
stărilor de agravare (concursul de infracţiuni,recidivă,infracţiune continuată),ori de
atenuare(tentativă,minoritate) şi care sunt prevăzute în cadrul reglementărilor respective.
Dispoziţiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile şi celorlalte sancţiuni
de drept penal,respectiv măsurilor educative şi măsurilor de siguranţă.
Individualizarea pedepselor este o operaţiune complexă,care se realizează în diferite
faze,de diferite organe,după diferite criterii.
În doctrina penală se face distincţie între individualizarea ce se realizează în faza de
elaborare a normelor juridice penale,în faza de aplicare a pedepsei şi a celorlalte sancţiuni de
drept penal şi în faza de executare.
Corespunzător acestor faze se pot identifica trei forme de
individualizare:legală,judiciară/judecătorească şi administrativă.
Individualizarea legală a pedepselor reprezintă o materializare a principiilor legalităţii
şi individualizării pedepselor şi se realizează de către legiuitor în procesul elaborării legii
penale şi se concretizează în :
-stabilirea cadrului general al pedepselor ,a naturii şi limitelor generale ale fiecărei
pedepse,în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale;
-stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericol social
generic al acesteia ,determinat la rândul său de importanţa valorilor sociale ocrotite de legea
penală şi de gravitatea vătămării la care este supusă societatea.
-stabilirea cadrului şi mijloacelor legale în care se vor realiza celelate forme de
individualizare –judiciară sau administrativă(7)-prin prevederea efectelor pe care le au stările
circumstanţele şi de atenuare/agravare asupra limitelor pedepselor.
Individualizarea judiciară/judecătorească a pedepsei se realizează post delictum de
către instaţa judecătorească şi constă în adecvarea pedepsei la o anumită faptă concretă şi la
un infractor concret ,care trebuie reeducat.Această formă de individualizare se materializează
prin aplicarea pedepsei concrte infracorului pentru fapta comisă,în funcţie de pericolul social
Pagina 37 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
al faptei,de ericulozitatea infracorului,de împrejurările concrete atenuante sau agravante în
care s-a ăvârşit acţiunea sau care caracterizează personalitatea infractorului.
Individualizarea judiciară a pedepsei se înscrie în coordonatele individualizării legale
şi spre deosebire de aceasta-care realizează numai prevenţie generală-individualizarea
judiciară mai realizează şi prevenţie specială,prin constrângerea şi reeducarea pe care
pedeapsa concretă le exercită asupra infractorului.
Individualizarea administrativă a pedepselor este denumită astfel după organele
administrative care o realizează în faza de executare a pedepsei închisorii.Ea se poate
concretiza nu numai în modificări ale regimului de executare,dar eventual şi în reducerea
duratei executării pe calea eliberării cndiţionate sau a graţierii.
Individualizarea administrativă a pedepsei închisorii se realizează în cadrul creat de
individualizarea legală şi cea judiciară,în funcţie de gravitatea pedepsei .
Cadrul de reglementare a individualizării administrative a pedepsei este prevăzută în
Legea nr.23/1969 privind executarea pedepselor ,modificată prin Legea
nr.8/1973.Dispoziţiile de principiu,dezvoltate apoi în legea de executare a pedepselor ,se
găsesc în Codul penal ,unde sunt prevăzute:
-scopul pedepsei-art.52,alin.2;
-regimul general de executare a pedepsei-art.56;
-regimul de deţinere-art.57;
-regimul de muncă-art.58
şi unde sunt prevăzute instituţii care aparţin deopotrivă individualizării judiciare şi
administrative ,cum esteliberarea condiţionată(art.59-61),ori executarea pedepsei într-o
închisoare militară(art.62).
7-Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,
1997
3.2.INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSEI
3.2.1.CRITERII GENERALE DE INDIVIDUALIZARE
JUDICIARE A APLICĂRII PEDEPSEI
Pagina 38 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Individualizarea judiciară a pedepselor nu se poate realiza decât în baza , condiţiile şi
în limitele stabilite de lege,individualizarea reprezentând o parte a activităţii de aplicare a
legii penale.
Legea penală fixează coordonatele în cadrul cărora judecătorii efectuează operaţia de
stabilire şi aplicare a pedepsei concrete.Aceste coordonate formează cadrul legal al
individualizării judiciare,care cupreinde cadrul general al
pedepselor(principale,complementare şi acceesorii),felulpedepselor prevăzute de lege pentru
fiecare infracţiune şi limitele speciale ale acestora ,precum şi diferitle cauze de agravare sau
de atenuare a pedepsei.
Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă însă la cerinţa ca
individualizarea pedepsei să se facă în limitele unui cadru legal.Este necessary ca şi
individualizarea judiciară să se realizeze prin folosirea unor mijloace şi pe baza unor criterii
de apreciere de asemenea determinate de lege.
Mijloacele de individualizare constau în acele posibilităţi acordate, prin
lege ,judecătorilor de a stabili genul ,cuantumul şi modul de executare a pedepsei.Astfel ,în
cazul în care legea prevede pedepse alternative, judecătorii au posibilitatea de a fixa pe
oricare dintre acestea,pot stabili cuantumul pedepsei principale între minimul şi maximul
special,să depăşească maximul special în limitele sporurilorprevăzute de lege sau să reducă
pedeapsa sub minimul special ,ca efect al constatării unor cazuri de agravare sau de atenuare
a pedepsei.De asemenea,judecătorii pot,în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege,să
completeze acţiunea represivă a pedepsei principale prin aplicarea de pedepse
complementare,având largi posibilităţi şi în stabilirea modului de executare a pedepsei(la
locul de muncă,într-o închisoare militară,suspendare condiţionată a executării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).
Alegerea mijloacelor de individualizare nu se face în mod arbitrar,judecătorii ffind
obligaţi să respecte anumite criterii prevăzute de lege.Prin urmare,criteriile de individualizare
sunt acele elemente după care instanţa de judecată este obligată să se orienteze în activitatea
de individualizare a pedepsei.
Faţă de individualizarea legală,care rămâne permanent la un cadru general,dincolo de
voinţa legiuitorului,individualizarea judecătorească se realizează la cazul concret şi ocupă un
loc important în individualizare(8),iar prin pedeapsa aplicată infractorului se restabileşte
ordinea încălcată,se realizează constrângerea şi reeducarea acestuia.
___________________________________________________________________
Pagina 39 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
8- M.Basarab - ,,Drept penal.Parte generală’’ ,volumul II ,ediţia a II-a,Editura
Fundaţiei ,,Chemarea’’ , Iaşi,,1997.
În stabilirea şi aplicarea pedepsei ,instanţa de judecată se va conduce după criteriile
generale şi obligatorii prevăzute în art.72 Cod penal.
În raport de sfera lor de incidenţă,criteriile de individualizare sunt generale şi
speciale.Criteriile generale sunt acelea care trebuiesc urmărite ,fără excepţie ,la
individualizarea oricărei pedepse,în timp ce criteriile speciale devin incidente doar în anumite
cazuri prevăzute de lege (în legătură cu sancţionarea minorilor-art.100,sau a partcipanţilor-
art.27 Cod penal).
Criteriile generale de individualizare sunt:
*1.dispoziţiile părţii generale ale Codului penal,cu incidenţă în cauză dedusă
judecăţii,pot privi :aplicarea în timp sau în spaţiu a legii penale,forma consumată sau de
tentativă în care s-a realizat infracţiunea,contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii (autor sau
participant)condiţiile răspunderii penale,etc.
*2.limitele de pedeapsă fixată în partea specială care reprezintă, de regulă,cadrul în
care se va stabili pedeapsa pentru infracţiunea comisă,fiind expresia gradului de pericol social
abstract al unui gen de infracţiuni ,corespund şi pericolului social concret al infracţiunii
pentru care urmează să se stabilească pedeapsa.
*3.gradul de pericol social al faptei săvârşite ,reieşit din modul şi mijloacele de
săvârşire a faptei ,în funcţie de importanţa valorii sociale vătămate şi de urmările produse sau
care s-ar fi putut produce,etc.Gradul de pericol social concret poate fi influenţat ,de
exemplu,de atingerea adusă atât obiectului juridic principal,cât şi a obiectului juridic
adiacent,de optiunea făptuitorului pentru anumite acţiuni constitutive sau de semnificaţia
cantitativă a rezultatului.
*4.persoana infractorului-este clar că o pedeapsă identică nu produce acelaşi efect
asupra a două persoane diferite.Instanţa trebuie să ţină seama de elementele care
caracterizează persoana infractorului,de mediul din care acesta provine şi
trăieşte ,antecedente sau lipsa acestora,etc.Pedeapsa trebuie adaptată pentru a asigura
constrângerea şi reeducarea infractorului.
*5.împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală-se referă la două
categorii de împrejurări:cele care influenţează gradul de pericol social concret şi
periculozitatea infractorului,fără a putea determinarea coborârea pedepsei sub minimul
Pagina 40 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
special sau majorarea peste maximul special şi cele pe care legiuitorul le-a inclus ca elemente
esenţiale în conţinutul agravant al unor infracţiuni.
3.2.2.STĂRI ŞI CIRCUMSTANŢE ÎN CADRUL INDIVIDUALIZĂRII
JUDICIARE A APLICĂRII PEDEPSEI
În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei ,dar cu deosebire în cadrul
individualizării judiciare ,un rol important îl au stările,,situaţiile sau împrejurările
anterioare,concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care reliefează un grad mai
ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei ori de periculozitate a infractorului.
În ştiinţa dreptului penal,aceste stări ,împrejurări,situaţii,sunt denumite cauze,care
agravează sau atenuează răspunderea penală şi pentru o bună cunoaştere ,sunt clasificate după
diferite criterii:
***în funcţie de efectul pe care îl produc asupra pedepsei se disting:
-cauze de agravare,
-cauze de atenuare;
***În cadrul cauzelor de agravare ori de atenuare a pedepsei se face distincţie între
stări şi circumstanţe:
-stările sunt anumite entităţi,fapte,situaţii,cu semnificaţie în ce priveşte gradul de
pericol social al faptei şi de periculozitate a făpuitorului,care sunt reglementate în partea
generală a codului penal ca instituţii distincte ,cu efectele lor de atenuare ori de agravarea
pedepsei.Sunt considerate stări de agravare :starea de recidivă,infracţiunea
continuată,concursul de infracţiuni,iar stările de atenuare:tentativa şi minoritatea
făptuitorului.
-circumstanţele sunt situaţii ,însuşiri ,calităţi ,alte date ale realităţii cu privire la faptă
către ambianţa ei ,ori de la făptuitor către biografia acestuia.
Delimitarea stărilor de circumstanţe a cauzelor de agravare şi atenuare a pedepsei este
importantă sub aspectul efectelor pe care le produc asupra pedepseiîn cazul unui concurs de
stări şi a unui concurs de circumstanţe.
Stările de agravare şi de atenuare îşi produc efecte fiecare în parte asupra
pedepsei ,acţionând succesiv ,iar concursul de circumstanţe nu are acelaşi efect,producând
doar o singură atenuare sau agravare,oricâte ar fi astfel de circumstanţe.
Pagina 41 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
***după întinderea efectelor ,se disting:
-cauze generale-au influenţă pentru toate infracţiunile şi sunt prevăzute în partea
generală a Codului penal,sunt considerate cauze generale atât stările (concursul de
infracţiuni,recidiva,infracţiunea continuată,tentativa),cât şi circumstanţele prevăzute în partea
generală a Codului penal(atenuante-art.73 Cod penal şi agravante-art.75 Cod penal);
-cauze speciale-sunt determinate astfel pentru că au influenţă numai cu privire la o
anumită infraţiune şi sunt prevăzute în partea specială a Codului penal.
Sunt considerate cauze speciale de agravare:numărul victimelor,calitatea
victimei,calitatea infractorului(militar,funcţionar,etc) .
Sunt considerate cauze speciale de atenuare:înlesnirea arestării participanţilor la unele
infracţiuni,retragerea mărturiei mincinoase,cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege,etc.
Această împărţire în cauze generale şi speciale prezintă importanţă pentru rezolvarea
situaţiilor în care aceeaşi împrejurare este prevăzută şi ca o cuză generală şi ca o cauză
specială,caz în care va putea fi valorificată o singură dată , dându-i eficienţă numai cauzei
speciale (după regula că specialul derogă de la general).
***după modul de stabilire a circumstanţelor şi după efectul pe care îl au asupra
pedepsei ce urmează să fie stabilită de instanţă,se disting:
-circumstanţe legale-sunt cele arătate de legiuitor şi al căror caracter univoc ,agravant
ori atenuant este obligatoriu pentru instanţa judecătorească ori de câte ori astfel de
circumstanţe apar în realitate .Sunt astfel de circumstanţe legale atenuante cele prevăzute în
art.73 şi circumstanţe agravante legale cele prevăzute la art.75 Cod penal.
-circumstanţe judiciare sunt acele împrejurări caracterizate ca atenuante ori agravante
de instanţa judecătorească care apreciază semnificaţia juridico-penală a acestora în context cu
fapta săvârşită şi cu făptuitorul.Reţinerea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe
atenuante ori agravante este lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti ,dar,odată reţinute ,ele
oobligă să le dea efectul agravant sau atenuant,după caz.
Delimitarea circumstanţelor în legale şi judiciare este importantă pentru
individualizarea corectă a pedepsei.
***după criteriul legăturii cu fapta ori cu făptuitorul ,circumstanţele se împart în :
-circumstanţe reale –sunt legate de faptă şi influenţează gradul de pericol social al
acesteia;
-circumstanţe personale-sunt legate de perosana infractoruluişi îlcaracterizează sub
raportul periculozităţii.
Pagina 42 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Împărţirea în circumstanţe reale şi personale este importantă în stabilirea pedepsei
pentru participanţii la infracţiune ,fiind stabilită regula prin dispoziţiile art.28 Cod
penal,potrivit cărora circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng
asupra celorlalţi ,în timp ce circumstanţele privitaore la faptă se răsfrâng asupra
participanţilor ,dar numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
***în funcţie de faptul că împrejurările erau sau nu cunoscute infractorului,se disting:
-circumstanţe cunoscute infractorului;
-circumstanţe necunoscute infractorului;
Această împărţire este importantă pentru aplicarea corectă a unor dispoziţii din legea
penală cu privire la circumstanţele agravante .Astfel,potrivit art.51 alin.2 Cod penal,nu
constituie circumstanţă agravantă imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în
momentul săvârşirii infracţiunii,iar potrivit dispoziţiilor art.28 alin.2 Cod
penal,circumstanţele reale se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia
le-au cunoscut şi le-au prevăzut.
Circumstanţele atenuante produc acelaşi efect ,indiferent de împrejurarea că au fost
cunoscute sau nu de infractor.
***În literatura juridică, circumstanţele se mai clasifică după situarea lor în timp faţă
de mimentul săvârşirii infracţiunii şi pot fi:
-anterioare infracţiunii.;
-concomitente infracţiunii.;
-subsecvente infracţiunii.
Această împărţire are importanţă în individualizarea pedepselor.
3.2.3.CIRCUMSTANŢE ATENUANTE
Sub denumirea de circumstanţe atenuante sunt desemnate stările ,
situaţiile ,împrejurările ,calităţile ,întâmplările ori alte date ale
realităţii ,anterioare,concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni ,ce au legătură
cu fapta infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei ori
o periculozitate mai redusă a infractorului.
Pagina 43 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Circumstanţele atenuante sunt exterioare conţinutului infracţiunii şi au caracter
accidental(întâmplător),în sensul că nu însoţesc orice faptă infracţională şi nu privesc pe orice
infractor.
Împărţirea circumstanţelor atenuante în circumstanţe legale şi circumstanţe
judiciare ,această împărţire este consacrată prin modul în care sunt reglementate.
Redactarea distinctă a circumstanţelor care constituie circumstanţe atenuante(art.73
Cod penal) şi a celor care pot constitui circumstanţe atenuante legale(art.74 Cod
penal),reflectă deosebirea pe care însuşi legiuitorul o face între acestea:cele prevăzute la
art.73 Cod penal fiind circumstanţe atenuante legale ,iar cele prevăzute la art.74 Cod
penal,circumstanţe atenuante judiciare.
Prin dispoziţiile art.73 Cod penal au fost prevăzute trei tipuri de circumstanţe
atenuante legale:
a)depăşirea limitelor legitimei apărări;
b)depăşirea limitelor stării de necesitate;
c)provocarea.
Depăşirea limitelor legitimei apărări (art.73 lit.a partea I)
Această circumstanţă atenuantă legelă,cunoscută în doctrina penală ca ,,exces
scuzabil’’,se deosebeşte de excesul justificat asimilat legitimei apărări prevăzute la art.44
alin.3 Cod penal,şi care priveşte depăşirea limitelor unei aărări proporţionale cu gravitatea
pericolului şi cu împrejurările în care sa produs atacul,datorită tulburării sau temerii în care s-
a aflat cel care face apărarea.
În cazul excesului scuzabil, fapta săvârşită cu depăşirea limitelor legalei apărări,nu se
datorează tulburării sau temerii în care se află cel care face apărarea ,iar fapta este
infracţiune ,dar se consideră a fi săvârşită în circumstanţă atenuantă .
Pentru existenţa circumstanţei atenuante ,se cer a fi îndeplinite condiţiile ca
făptuitorul să se fi aflat ,la început,în legitimă apărare,să fi depăşit limitele unei legitime
apărări,iar această tulburare să nu se fi întemeiat pe tulburarea sau temerea acestuia.
Depăţirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă personală,care nu se
răsfrânge asupra celorlalţi participanţi.
Depăşirea limitelor stării de necesitate(art.73 lit.a)
Condiţiile de existenţă a acestei circumstanţe atenuante legale se desprind din
dispoziţiile art.45 alin.3 Cod penal,şi presupun că făptuitorul,în momentul săvârşirii
faptei ,necesare pentru a salva de la un pericol iminent una din valorile sociale arătate în
Pagina 44 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
art.45 alin.2 Cod penal,şi-a dat seama că pricinuieşte urmări evident mai grave decât acelea
care s-ar fi produs ,dacă pericolul nu era înlăturat.
Dacă făptuitorul ,în momentul săvârşirii faptei ,nu a conştientizat că prin fapta sa
pricinuieşte astfel de urmări,atunci fapta este săvârşită în stare de necesitate şi nu are caracter
penal.
În literatura juridică ,este reliefată importanţa verificării condiţiilor de existenţă a
circumstanţelor atenuante ,a disproporţiei clare între urmările produse şi care s-ar fi putut
produce ,dacă pericolul nu era înlăturat,în funcţie de care se stabileşte şi măsura în care
pedeapsa urmează a fi redusă.
Depăsirea limitelor staării de necesitate este o circumstanţă personală.
Provocarea
Conform art.73 lit.b) Cod penal,circumsatnţa atenuantă a provocării există când
infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emotii,determinată de o
provocare din partea persoanei vătămate ,produsă prin violenţă,printr-o atingere gravă a
demnităţii persoanei sau adusă prin altă acţiune ilicită gravă.
Condiţiile de existenţă ale provocării privesc:
-1.existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei
vătămate .Asemenea acte de provocare pot fi realizate prin:
-violenţă fizică (vătămări,loviri),ori prin violenţă psihică (ameninţare);
-printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei care se poate realiza prin insultă;
-prin alte acţiuni ilicite grave (surprinderea victimei în flagrantdelict de adulter,de
exemplu).
-2.actul provocator al victimei să determine infractorului o puternică tulburare sau
emoţie,o surescitare nervoasă,care îi răpeşte acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor
sale.
-3.-sub stăpânirea puternicei tulburări sau emţii,infractorul să fi săvârşit fapta
/infracţiunea.Starea de surescitare,de încordare nervoasă ,să existe în momentul săvârşirii
infracţiunii,chiar dacă actul provocator a fost comis mai înainte de către persoana vătămată.
Este admisă în practică,pe bună dreptate,concepţia potrivit căreia , starea de tulburare
a infractorului poate să existe ,chiar dacă acesta nu a fost prezent la locul actului de provocare
,dar a luat cunoştinţă despre acesta imediat,ori a constatat imediat urmările actului de violenţă
comis şi care s-a îndreptat chiar împotriva altei persoane.
-4.infracţiunea să se îndrepte împotrva infractorului.
Pagina 45 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dacă,din eroare,infractorul acţioneză împotriva altei persoane, pe care o confundă cu
provocatorul,va exista ,de asemenea,scuza provocării.
Îndeplinirea cumulativă a condiţiilor provocării obligă instanţa de judecată să reţină
această circumstanţă şi să-i dea efectul cuvenit.
Prin dispoziţiile art.74 Cod penal,care prevăd ce împrejurări pot reprezenta
circumstanţe atenuante ,sunt enumerate exemplificativ circumstanţele atenuante judiciare.
Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei (art.74 lit.a) Cod penal)-
această circumstanţă priveşte atitudinea şi comportarea corectă a infractorului în
familie ,societate,loc de muncă,înainte de săvârşirea infracţiunii.Conduita bună a infractorului
priveşte şi lipsa antecedentelor penale.
O astfel de circumstanţă atenuantă nu are relevanţa în prezenţa caizelr de agravare ,şi
care ar reliefa un grad de pericol social al faptei,prin urmările ei,ori de periculozitate sporită a
infractorului prin modul şi mijloacele folosite în săvârşirea infracţiunii.
Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezltatul infracţiunii sau a repara
paguba pricinuită(art.74 alin.1 lit.b) Cod penal)-această circumstanţă se referă la
atitudineainfractorului după comiterea faptei,prin care îşi manifestă căinţa activă pentru fapta
comisă,căinţă care se materializează prin repararea pagubei produse,prin îngrijiri
medicale ,restituirea bunurilor sustrase,etc.
Înlăturarea urmărilor infracţiunii reliefează o periculozitate mai scăzută,şi,prin
uramre,un tratament penal atenuant.
În doctrina penală se apreciază corect că o astfel de circumstanţă este de reţinut şi în
cazul desistării şi împiedicării producerii rezultatului,dacă până în acest moment s-arealizat
conţinutul unei alte infracţiuni.
Atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezenatrea sa în
faţa autorităţilor,comportarea sinceră în cursul procesului,înlenirea descoperirii ori arestării
participanţilor.(art.74alin.1lit.c) Cod penal).
O astfel de atitudine a infractorului reflectă un grad de periculozitate scăzut al
acestuia şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsă mai uşoară.
Prin dispozuţiile art.74 alin.2 Cod penal s-a prevăzut că împrejurările enumerate ,ce
pot constitui circumstanţe atenuante ,au caracter exemplificativ,ceea ce presupune că instanţa
poate reţine şi alte fapte ca circumstanţe care atenuează gradul de pericolsocial al faptei şi de
periculozitate a infractorului.
,,În ştiinţa dreptului penal se apreciază că pot fi socotite circumstanţe atenuate
judiciare :starea de beţie accidentală incompletă a făptuitorului,despre care nu se menţionează
Pagina 46 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
nimic în lege’’(9),,,starea de beţie voluntară completă(art.49 alin.2 Cod penal) în care s-a
aflat infractorul în comiterea infracţiunii’’(10).
3.2.4.CIRCUMSTANŢE AGRAVANTE
Circumstanţele agravante constau în stări ,situaţii,împrejurări,calităţi , alte date ale
realităţii ,exterioare conţinutului infracţiunii,anterioare,concomitente sau subsecvente
săvârşirii infracţiunii ,care au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul ,şi care reflectă
un grad mai mare de pericol social al faptei,ori o periculozitate mai mare a infractorului.Ca şi
circumstanţele atenuante, şi cele agravante au un caracter accidental.
Circumstanţele agravante îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art.75 şi art.77 Cod
penal.
___________________________________________________________________
9- V.Dongoroz - ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal român’’,parte
generală,volumul II,Ed.Academiei,Bucureşti,1969
10- Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,
1997
La fel ca şi în cazul circumstanţelor atenuante ,În Codul penal nu sunt referiri exprese
cu privire la împărţirea circumstanţelor agavante în legale şi judiciare,dar ,în reglementarea
dată de lege ,o astfel de împărţire se desprinde implicit.Astfel,prin expresia ,,următoarele
împrejurări constitie circumstanţe agravante’’,folosită în art.75 alin.1 şi în dspoziţiile
prevăzute la lit.a) –f) Cod penal,sunt desemnate limitativ circumstanţe agravante legale,iar
prin art.75 alin.2 Cod penal,care lasă instanţei judecătoreşti facultatea de a reţine ca şi
circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav,sunt
desemnate circumstanţe agravenate judiciare.
1.Circumstanţe agravante legale.
Potrivit dispoziţiilor art.75 alin.1 Cod penal constituie circumstanţe agravante
următoarele împrejurări:
a)săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (art.75 alin.1lit.a)Cod
penal)-participarea mai multor persoane la săvârşirea faptei imprimă acesteia un caracter
grav,deoarece sporeşte îndrăzneala făptuitorilor,prin cooperarea acestora se asigură
Pagina 47 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
consumarea infracţiunii,ştergerea urmelor infracţiunii,scade rezistenţa victimei în apărarea
valorilor sociale,etc.
Circumstanţa agravantă este realizată indiferent dacă toate trei persoanele sunt
prezente ori nu la locul faptei,indiferent de contribuţia acestora la săvârşirea infracţiunii,şi
indiferent dacă toţi răspund penal.
Circumstanţa agravantă a participării mai multor persoane la săvârşirea infracţiunii
este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra participanţilor ,în măsura în care au
cunoscut-o sau au prevăzut-o,fiind necesară dovedirea cunoaşterii ori prevederii de către
fiecare participant.
b) săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime ,prin violenţe asupra membrilor familiei
ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public.(art.75 alin.1 lit.b)Cod penal).
Au fost grupate în aceeaşi dispoziţie trei împrejurări distincte care constituie
circumstanţe agravante .
-săvârşirea infracţiunii prin cruzime ,care presupune o ferocitate din partea
infractorului,o sălbăticie în comiterea infracţiunii de omor.Cruzimea poate fi manifestată şi
faţă de animale ,în cazul infracţiunii de distrugere.
Săvârşirea infracţiunii prin cruzime este prevăzută şi ca element circumstanţial al
omorului deosebit de grav(art.176 alin.1 lit a) Cod penal),caz în care se va valorifica numai
ca element circumstanţial.
- săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei –această împrejurare
de agravare a fost introdusă în dispoziţia din art.75 alin.1 lit.b)Cod penal prin Legea
nr.197/15 nov.2000,ca modalitatea circumstanţei agravante ,alături de săvârşirea infracţiunii
prin acte de cruzime sau mijloace care reprezintă pericol public.
Agravanta se aplică în cazul oricărei infracţiuni de violenţă săvârşite asupra unui
membru de familie ,cu excepţia celor în conţinutul cărora este prevăzută ca element
circumstanţial de agravare a infracţiunii(art.180 alin.1 şi alin.2,art.181 alin.1 Cod
penal).Agravanta generală este aplicabilă în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă
(art.182Cod penal) sau de loviri sau vătămări cuzatoare de moarte.
-săvârşirea faptei prin metode sau mijloace care prezintă pericol public-metodele sau
mijloacele care prezintă pericol public sunt cele prin care se pun în primejdie viaţa mai
multor persoane(de exemplu:prin otrăvirea apei ori a alimentelor care sunt servite de mai
multe persoane) ori distrugerea bunurilor se realizează prin incendiere ,prin provocarea de
explozii,etc.
Folosirea acestor metode şi mijloace arată periculozitatea deosebită a infractorului.
Pagina 48 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dacă o astfel de împrejurare este prevăzută şi ca element circumstanţial al unei
infracţiuni calificate,nu se va valorifica decât ca element circumstanţial.
Împrejurarea prevăzută la art.75 alin.1 lit.b)Cod penal este o circumstanţă agravantă
reală ,şi,deci,se va răsfrânge asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia au
cunoscut-o sau au prevăzut-o.
-savârşirea infracţiunii de către un infractor major,dacă aceasta afost săvârşită
împreună cu un minor(art.75 alin.1 lit.c)Cod penal). Atragerea pe calea infracţională a unui
minor reprezintă o împrejurare agravantă pentru major,care s-a folosit de lipsa de experienţă a
acestuia.
Reţinerea acestei circumstanţe agravante este determinată de cunoşterea de către
major a situaţiei că,la comiterea infracţiunii,cooperează cu un minor.Eroarea cu privire la
vârsta minorului,pe care îl credea major,înlătură caracterul agravant.
Această agravantă este o circumstnţă reală şi se rasfrânge asupra tuturor
participanţilor majori care au cunoscut împrejurarea că la săvârşirea infracţiunii au colaborat
cu un minor.
-săvârşirea infracţiunii din motive josnice(art.75 alin.1 lit.d) Cod penal)-prin
denumirea generică de ,,motive josnice’’ sunt definite acele porniri interioare contrare
moralei ca :răzbunarea ,setea de îmbogăţire pe căi ilicite ,etc.
Această circumstanţă este personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor.
- săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea săvârşirii
faptei(art.75 alin.1 lit.e)Cod penal).-beţia premeditată este o circumstanţă agravantă ,care
refelctă o periculozitate mai mare a făptuitorului care se pregăteşte pentru comiterea
infracţiunii,provocându-şi această stare pentru a avea mai mult curaj ori pentru a o invoca în
nstanţă ca imprejurare atenuantă.Acest tip de beţie este o premeditarea săvârşirii
infracţiunii.Când premediatrea este reţinută ca element circumstanţial al infracţiunii calificate
,se va reţine doar aceasta ,nu şi beţia preordinată.
Beţia preordinată este o circumstanţă personală care se poate converti,ca şi
premeditarea ,în circumstanţă reală,având efectele unei astfel de circumstanţe.
- săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o
calamitate(art.75 alin.1lit.f) Cod penal).-periculozitatea infractorului este mai mare atunci
când el comite infracţiunea profitând de starea de tulburare produsă de o calamitate ,când
oamenii se află într-o situaţie critică,ori sunt procupaţi de salvarea semenilor lor şi mai puţin
de paza bunurilor.
Pagina 49 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Săvârşirea infracţiunii profitând de situaţia prilejuită de o calamitate este prevăzută şi
ca element circumstanţial al furtului calificat (art.209 alin.1 lit.f) Cod penal),caz în care se va
valorifica doar ca element circumstanţial.
2.Circumstanţe agravante judiciare.
Spre deosebire de circumstanţele atenuante judiciare care erau prezente exemplificativ
în Codul penal,circumstanţele agravante judiciare sunt constatate de instanţa de
judecată,aceasta având facultatea de a aprecia că unele împrejurări anterioare,concomitente
ori subsecvente săvârşirii infracţiunii imprimă faptei un caracter grav(art.75 alin.2 Cod
penal).
Sunt considerate în doctrina penală ca fiind circumstanţe agravante
judiciare:împrejurarea că infractorul se găsea în stare de beţie în momentul săvârşirii
infracţiunii de purtare abuzivă,sustragerea de bunuri în timpul efectuării serviciului de pază.
Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul de
săvârşire a infracţiunii,mijloace folosite.
3.2.5.EFECTELE CIRCUMSTANŢELOR
ATENUANTE ŞI AGRAVANTE
Efectele circumstanţelor atenuante sunt determinate prin dispoziţiile art.76 Cod
penal,şi sunt aceleaşi,indiferent dacă acestea sunt legale sau judecătoreşti.
Circumstanţele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a
pedepsei,atenuare ce poate consta într-o reducere sau schimbare a pedepselor prevăzute de
lege pentru infracţiunea comisă.
Potrivit dispoziţiilor art.76 Cod penal ,în cazul circumstanţelor atenuante ,pedeapsa
principală se reduce ori se schimbă.Reducerea sau schimbarea are loc în funcţie de pedeapsa
prevăzută de lege ,pentru infracţunea săvârşită ,raportată la minimul special al acesteia.
În cazul circumstanţelor atenuante,pedeapsa prevăzută de lege se reduce sub minimul
special,dar nu mai jos de limitele pe care legiuitorul le stabileşte în raport cu minimul special
al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.Astfel:
*când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare ,pedeapsa se
coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 3 ani;
Pagina 50 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
*când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare , pedeapsa se
coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 1 an;
* când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare ,predeapsa se
coboară sub minimul special,dar nu mai jos de 3 luni;
* când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare ,pedeapsa se
coboară sub acest minim ,până la minimul general(art.76 alin.1 lit.a)-d) Cod penal).
În aceste cazuri,când ,ca efect al circumstanţelor atenuante ,se coboară pedeapsa sub
minimul special,are loc o schimbare a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiune
comisă,în sensul că maximul special va fi inferior minimului special prevăzut de lege pentru
infracţiunea comisă,chiar şi cu o zi,iar minimul pedepsei special devine minimul până la care
pedeapsa poate fi coborâtă.
Pedeapsa se reduce sub minimul special ori poate fi înlocuită cu amenda ,când
minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă este între 3 luni şi 1 an,(art.76 alin.1
lit.e) partea I,Cod penal).Când se reduce,pedeapsa închisorii poate fi coborâtă până la
minimul general (15 zile),iar când este înlocuită cu pedeapsa amenzii,aceasta nu poate fi mai
mică de 250 lei.
Dacă pedeapsa prevăzută de lege are minimul sub trei luni închisoare şi sunt reţinute
circumstanţe atenuante ,pedeapsa se înlocuieşte cu amenda,care nu poate fi mai mică de 200
lei.(art.76 alin.1 lit.E) partea a IIa ,Cod penal)
Când pedeapsa prevăzută de lege este doar amenda şi sunt reţinute circumstanţe
atenuante ,aceasta se reduce sub minimul ei special,până la 150 lei , dacă minimul special
prevăzut de lege este de 500 lei sau mai mare ,ori până la minimul general ,când minimul
special este sub 500 lei(art.76 alin.1 lit.f) Cod penal).
Efectele circumstanţelor atenuante nu sunt aceleaşi ,în cazul infracţiunilor grave,ci
mai restrânse.Astfel,în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului,al infracţiunilor contra
păcii şi omenirii,al infracţiunilor de omor ,al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut
ca urmare moartea unei persoane,sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe
deosebit de grave,potrivit art.76 alin.2 Cod penal ,dacă se constată că există circumstanţe
atenuante ,pedeapsa închisorii pota efi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Constatarea şi reţinerea în favoarea infractorului a mai multor circumstanţe atenuante
nu are ca efect o pluritate de atenuări,dar poate influenţa măsura până la care se poate reduce
pedeapsa .
Pagina 51 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită ,în
prezenţa circumstanţelor atenuante ,se înlocuieşte cu îmnchisoare de la 10 la 25 de ani(art.77
Cod penal).
Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor
complementare ,determinând înlăturarea aplicării acestora ,ca în cazul interzicerii unor
drepturi(art.76 alin.3 Cod penal).
Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect al circumstanţelor
atenuante se pune numai în legătură cu cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie,nu
şi în cazurile în care aplicarea este facultativă,când neaplicarea pedepselor complementare se
poate datora şi altor cauze decât circumstanţelor atenuante.
Prin dispoziţiile art.78 alin.1 Cod penal,s-a consacrat principiul agravării facultaive a
pedepsei ,n cazul constatării circumstanţelor agravante ,atât legale,cât şi judecătoreşti.
În prezenţa circumstanţelor agravante ,se aplică o pedeapsă către maximul
principal,iar dacă acesta este neîndestulător,în cazul pedepsei închisorii se poate aplica un
spor de până la 5 ani,care nu poate depăşi 1/3 din acest maxim,iar în cazul amenzii se poate
aplica un spor de cel mult o jumătate din maximul special.
3.2.6.STĂRILE DE ATENUARE ŞI AGRAVARE A PEDEPSELOR
Stările de atenuare sunt,aşadar,anumite entităţi ,fapte ,situaţii cu seminficaţie în ceea
ce priveşte gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a infractorului ,prevăzute în
partea generală a Codului penal şi ale căror efecte atenuante sunt prevăzute de lege.
Sunt considerate stări de atenuare:tentativa şi minoritatea infractorului.
-tentativa-prin dispoziţiile art.21 Cod penal ,pentru sancţionarea tentativei ,Codul
penal român a adoptat sistemul diversificării pedepsei în raport cu infracţiunea
comisă.Astfel,tentativa este pedepsită cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului
special şi jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivă ,fără ca
minimul special să fie mai mic decât minimul general al speciei de pedeapsă respective .În
cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă ,se aplică pedeapsa
închisorii de la 10 la 25 de ani.
Pagina 52 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
-minoritatea făptuitorului-când instanţa a optat pentru aplicarea unei pedepse ,aceasta
va avea limitele cuprinse între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special
prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă de un infractor major.
În urma reducerii,minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani(art.109 alin.1 Cod penal),dar
nu va putea fi mai mic decât minimul general.
Când legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ,se aplică minorului închisoarea de
la 5 la 25 de ani(art.109 alin.2 Cod penal).
Stările de agravare sunt anumite entităţi ,fapte ,situaţii cu seminficaţie în ceea ce
priveşte gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a făptuitorului, ale căror efecte
agravante sunt prevăzute de lege.
Sunt considerate stări de agravare a pedepselor în Codul penal român: concursul de
infracţiuni,recidiva,infracţiunea continuată.
3.2.7.CONCURSUL ÎNTRE CAUZELE DE AGRAVARE ŞI DE
ATENUARE A PEDEPSEI
Preocuparea legiuitorului de a stabili cadrul legal de aplicare a pedepsei se manifestă
nu numai prin prevederea efectelor ce le au asupra pedepsei cauzele de atenuare ori cauzele
de agravare ,ci şi atunci când în aceeaşi cauză sunt concurente cauze de atenuare şi de
agravare.
Prin dispoziţiile art.80 alin.1 Cod penal,s-a prevăzut ordinea în care li se dă eficienţă
cauzelor de agravare şi de atenuare ,când acestea sunt concurente în aceeaşi cauză.Astfel,se
va da mai întâi,eficienţă cauzelor de agravare,apoi celor de atenuare,după care se va da
eficienţă stării de recidivă ,dacă este incidentă în cauza respectivă.
Circumstanţele care vin în concurs cu privire la aceeaşi faptă şi acelaşi făptuitor ,la
care face referire art.80 alin.1 Cod penal,sunt generale,adică exterioare conţinutului agravant
al infracţiunii.Când astfel de circumstanţe sunt prevăzute şi în conţinutul agravat ori atenuat
al infracţiunii,reflectând gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a
infractorului,vor avea eficienţă determinată prin norma de incriminare şi nu vor intra în
concurs cu eventualele circumstanţe atenuante ori agravante incidente în aceeaşi cauză.
Ordinea de aplicare a circumstanţelor,stabilită prin dispoziţiile art.80 alin.1 Cod
penal,pune în evidenţă faptul ca individualizarea pedepsei se realizează mai întâi în funcţie de
Pagina 53 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
gradul de pericol social concret al faptei şi de periculozitate a făptuitorului,în funcţie de
circumstnţele legate de faptă şi de făptuitor,şi numai după aceea se dă eficienţă stării de
recidivă ,împrejurarea independentă de fapta care se judecă,dar
care ,desigur,influenţează ,prin intermediul infracorului,gradul de pericol social al faptei.
Întrucât efectele circumstanţelor agravante şi atenuante sunt contrare , s-a prevăzut în
art.80 alin.2 Cod penal,că,în caz de concurs între acestea ,coborârea pedepsei sub minimul
special nu mai este obligatorie ,lăsându-se la aprecierea instanţei stabilirea cuantumului
pedespei în cadrul limitelor speciale prevăzute de lege.Ca efect al circumstanţelor
atenuante ,reducerea pedepsei sub minimul special este obligatorie ,iar o astfel de soluţie ar
anihila efectele circumstanţlor agravante.
Coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie nici când în concurs se
află circumstanţe atenuante cu starea de recidivă.S-a apreciat corect în doctrina
penală ,coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie în caz de concurs între
circumstanţele atenuante şi stările de agravare (concursul de infracţiuni,pluralitatea
intermediară,infracţiunea continuată),pentru aceleaşi raţiuni care au determinat prevederile
din art. 80 alin.2 Cod penal.
Dacă într-o cauză sunt aplicabile succesiv cauze de agravare şi cauze de
atenuare,instanţa nu trebuie să fixeze câte o pedeapsă concretă ca efect al fiecărei stări ,luată
în considerare succesiv,ci să stabilească o pedeapsă care să reflecte luarea în considerare a
stărilor şi circumstanţelor de agravare şi de atenuare, pe care le-a constatat şi reţinut în cauza
respectivă.
CAPITOLUL IV
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A
EXECUTĂRII PEDEPSELOR
4.1.ASPECTE INTRODUCTIVE
Instanţa de judecată sesizată cu privire la judecarea inculpatului pentru săvârşirea unei
infracţiuni ,ţinând seama de criteriile generale de individualizarea pedepselor prevăzute în
Pagina 54 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
art.72 Cod penal,cât şi de stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta,va stabili şi
aplica pedeapsa care urmează a fi executată de condamnat.
Pedeapsa aplicată de instanţă urmează a fi executată potrivit naturii sale :închisoarea
într-un loc de reţinere ,iar amenda prin plata sumei de bani în contul statului ,la o unitate
bancară.
Instanţa de judecată se poate opri în acest moment al aplicării pedepsei ,dacă
apreciază că scopurile şi funcţiile acesteia vor fi realizate prin regimul de executare,potrivit
naturii pedepsei principale aplicate.Prin lege însă s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de
judecată de a se ocupa şi de modul în care urmează să fie executată pedeapsa ,deci să
individualizeze executarea pedepsei.
Instanţa de judecată poate să dispună motivat ca pedeapsa să se execute în alt mod
decât cel care este propriu naturii acesteia,prin executarea închisorii la locul de muncă ori
într-o închisoare militară,sau se poate chiar dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei ori suspendarea executării sub supraveghere.
Sunt considerate măsuri de individualizare judiciară a executării pedepselor şi
eliberarea condiţionată ca şi înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea ,măsuri ce intervin
după executarea în parte a pedepsei închisorii,şi respectiv,dacă plata amenzii nu se face cu
rea-credinţă.
4.2.SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A
EXECUTĂRII PEDEPSEI
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de individualizare a
executării pedepsei.Ea se dispune de instanţa de judecată prin hotarârea de condamnare şi
constă în suspendarea pe o anumită durată şi în anumite condiţii a executării pedepsei
pronunţate.
Prin dispunerea acestei măsuri ,instanţa de judecată apreiază că reeducarea
infractorului poate avea loc şi fără executarea pedepsei ,prin stimularea eforturilor de
autoeducare ale acestuia,dovedită aprin buna conduită în termenul de încercare.Totodată,se
evită neajunsurile pe care le atrage după sine privaţiunea de liberatate prin izolarea
infractorului de familie ,precum şi contagiunea criminală care există în locurile de
Pagina 55 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
deţinere.trebuie subliniat că se evită şi cheltuielile pe care le presupune executarea pedepsei
într-un loc de deţinere.
Există o serie de condiţii de acordare a suspendării cu privire la pedeapsa aplicată şi
natura infracţiunii.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa
aplicată pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă.
Când infractorul a comis mai multe infracţiuni în concurs, suspendarea condiţionată a
executării pedepsei se poate dispune numai dacă pedeapsa aplicată pentru concurs este
închisoarea de cel mult 2 ani.
Dacă pentru concursul de infracţiuni s-a aplicat pedeapsa cu amenda ca pedeapsă
rezultantă ,atunci limitele amenzii nu interesează,adică se poate dispune suspendarea
condiţionată a executării ,indiferent de cuantumul amenzii aplicate.
O altă condiţie priveşte natura infracţiunilor săvârşite infracţiuni care să nu facă parte
dintre cele prevăzute prin dispoziţiile art.81 alin.3 Cod penal,astfel cum a fost modificat prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvenului nr.207 /15 noiembrie 2000,publicată în Monitorul Oficial
al României ,Partea I ,nr.594 din 22 noiembrie 2000,şi anume:,,infracţiuni intenţionate pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani,precum şi în cazul infracţiunilor de
vătămare corporală gravă ,viol,tortură,-infracţiuni pentru care nu se poate dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei’’.Aşadar,în cazul infracţiunilor enumerate mai
sus,nu se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei,chiar dacă pedeapsa
aplicată ar fi de până la 3 ani închisoare ,ori de până la 2 ani închisoare în caz de concurs de
infracţiuni.
Legea continuă să prevadă ,formal,şi obligativitatea reparării integrale a prejudiciului
cauzat până la ponunţarea hotărârii.(art.81 alin.4 Cod penal).
În legătură cu dispoziţiile art.81 alin.4 Cod penal,Curtea Constituţională ,prin Decizia
nr.463 din 13 noiembrie 1997,a decis că acestea sunt
neconstituţionale ,întrucât ,,condiţionează’’luarea unei măsuri de politică penală,cu grave
consecinţe,cum este suspendarea condiţionată a executării pedepsei ,de soluţionare a unei
probleme de drept extrapenal,ceează un regim de discriminare între cetăţeni şi vine în
contradicţie cu prevederile art.4 alin.2 şi art.16 din Constituţie.Accesul inculpatului la unele
măsuri de protecţie penală neprivative de libertate ,la care este îndreptăţit ,din punct de
vedere al dreptului penal şi al politicii penale ,nu-i poate fi interzis ,pe crietrii care nu ţin de
justiţia penală,cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului.Această regelementare legală
detrmină ,aşadar,o discriminare pe criteriul averii.
Pagina 56 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pe lângă discriminarea pe principiul averii, pe care o creează dispoziţia legală (art.81
alin.4 Cod penal) ,constrângerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a produs
ori nu l-a produs în măsura pretinsă de persoana vătămată,ca preţ al accesului la o măsură de
politică penală la care ste îndreptăţit ,este contrară şi principiului consacrat în Constituţie şi în
convenţii internaţionale ,şi anume ,dreptul la un proces echitabil care să îi asigure
posibilitatea de a dovedi în mod exact întinderea drepturilor şi obligaţiilor în cazul
conflictului adus în justiţie.
Fiind constatate ca neconstituţionale ,dispoziţiile art.81 alin.4 Cod penal şi-au încetat
activitatea ,deşi formal nu au fost abrogate.
O condiţie care se degajă din dispoziţiile art.81 alin.1 lit.b) Cod penal , priveşte pe
infractor ,care pentru a putea fi condamnat cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei ,trebuie ca anterior să nu mai fi fost condamnat la pedepsa închisorii mai mare de 6
luni.
Dacă infractorul a fost mai condamnat la pedepsa amenzii ,o astfel de condamnare nu
se ia în considerare ,şi,deci,i se poate suspenda condiţionat pedeapsa.
Dacă infractorul a fost mai condamnat la pedepsa închisorii mai mare de 6 luni,dar
aceasta face parte din cazurile prevăzute de art.38 Cod penal,o astfel de condamnare nu
constituie un impediment pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Condamnările prevăzute în art.38 Cod penal de care nu se ţine seama în aplicarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei ,sunt:
-condamnările pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;
- condamnările pentru infracţiunile săvârşite din culpă;
- condamnările pentru infracţiuni administiate;
- condamnările pentru fapte care nu sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală;
- condamnările pentru care a intervenit reabilitarea;
- condamnările pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare;
O condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ,pronunţată anterior şi care
nu intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art.38 Cod penal,exclude posibilitatea
suspendării executării pedepsei.
Convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia este o
condiţie legală prevăzută explicit în art.81 ali.c) Cod penal şi se formează din aprecierea de
ansamblu a faptei săvârşite,a imprejurărilor în care ea s-a săvârşit ,a perosnalităţii
infractorului.
Pagina 57 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În formarea convingerii,instanţa are în vedere întreaga conduită a condamnatului
înainte de comiterea infracţiunii,după comiterea ei,în timpul judecăţii,etc.
Desigur că formarea convingerii că infractorul se poate reeduca şi fără executarea
pedepsei,nu poate avea loc în alte coordonate decât cele privind gravitatea faptei aplicate şi
condiţiile prevăzute expres de dispoziţiile art.81 lit.a) şi b) Cod penal,dar implică în mod
necesar luarea în considerare şi a altor aspecte ce privesc personalitatea infractorului.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art.81 lit.a) şi b) Cod penal nu creează pentru
condamnat ,,un drept’’ la suspendarea condiţionată a executării pedepsei ,ci doar o ,,vocaţie’’
a acestuia,deoarece dea de-a treia condiţie prevăzută de art.81 lit.c) lasă la aprecierea instanţei
o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se dispune la cererea condamnatului
sau din oficiu şi numai motivat(art.81alin.ultim,Cod penal).Omisiunea instanţei de a motiva
suspendarea nu constituie motiv de netemeinicie a hotărârii,dacă din actele dosarului rezultă
condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în cazul în care
pedeapsa este graţiată,după cum s-a decis în practica judiciară.
Termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei reprezintă
durata de timp în care executarea pedepsei este suspendată şi în care condamnatul are
posibilitatea să probeze că s-a reeducat,că scopul pedepsei a fost atins şi fără executarea
acesteia.Acest termen de încercare este compus din durata pedepsei închisorii la care se
adaugă un termen fix de 2 ani,iar dacă pedeapsa este amenda ,termenul de încercare este de 1
an.(art.82 Cod penal).
În cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului,termenul de
încercare se compune din durata pedepsei închisorii ,la care se adaugă o perioadă de la 6 luni
la 2 ani ,fixată de instanţă(art.110alin.1Cod penal).Dacă pedeapsa aplicată minorului este
amenda,termenul de încercare este de 6 luni.
Prin urmare,cel mai lung termen de încercare este de 5 ani,când pedeapsa suspendată
condiţionat este închisoarea de 3 ani,iar termenul de ncercare cel mai scurt este de 1 an,când
suspendarea condiţionată a executării pedepsei priveşte pedeapsa amenzii(art.82 alin.3 Cod
penal) pentru condamnatul major.
Pentru condamnatul minor,cel mai scurt termen de încercare este de 6 luni,când
executarea pedepsei suspendată condiţionat este amenda.(art.110 alin.1Cod penal).
Este posibil ca durata pedepsei aplicate să fie redusă ca urmare a unei graţieri.Această
reducere operează şi asupra termenului de încercare,care va fi redus corespunzător.Dacă o
Pagina 58 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
graţiere a fost totală,termenul de încercare este de 2 ani,chiar şi atunci când graţierea este
condiţionată.
Deducerea arestării preventive din durata pedepsei aplicate de instanţa judecătorească
nu împietează asupra termenului de încercare ,acesta fiind format din durata pedepsei aplicate
de instanţă ,la care se va adăuga termenul fix de 2 ani.
Acordarea suspendării condiţionate a eecutării pedepsei produce două feluri de
efecte:immediate-care sunt şi provizorii-şi ulterioare,care sunt definitive.
Efectele imediate constau în aceea că pedeapsa principală complementară şi accesorie
nu se mai pune în executare ,iar condamnatul are obligaţia de anu săvârşi o nouă infracţiune.
Pe timpul termenului de încercare condamnatul trebuie să aibă o comportare bună,să-
şi achite obligaţiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare.În cazul condamnatului
minor faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei,se poate dispune încredinţarea
supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate de Codul penal la
art.103,cu obligaţiile prevăzute,măsură care nu poate dura numai până la împlinirea vârstei de
18 ani.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare .
Efectele definitive au loc la expirarea termenului de încercare şi constau în aceea că
obligaţia condamnatului de a executa pedeapsa încetează definitiv şi el este reabilitat de
drept.Astfel ,potrivit art.86 din Codul penal,în cazul în care cel condamnat nu a săvârşit din
nou o infracţiune pe durata termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art.83 şi 84 ,el este reabilitat de drept.
În art.83 şi 84 Cod penal se prevede posibilitatea revocării suspendării condiţionate a
executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o
infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă sau nu a îndeplinit obligaţiile
civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
*Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
Dacă în cursul termenului de incercare ,conform art.83 cod penal, cel condamnat a
săvârşit din nou o infracţiune ,pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după
expirarea acestui termen ,instanţa revocă suspendarea condiţionată ,dispunând executarea în
întregime a pedepsei,care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc,însă,dacă infracţiunea săvârşită ulterior a
fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Pagina 59 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă,se poate aplica suspendarea
condiţionată a executării pedepsei ,chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei.În acest caz,nu mai are loc revocarea primei
suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a
hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
Din aceste prevederi legale rezultă că în acest caz revocarea este obligatorie şi se
dispune în următoarele condiţii:
-condamnatul să comită o nouă infracţiune în termenul de încercare ;
-infracţiunea să fie săvârşită cu intenţie;
-infracţiunea să fie descoperită în termenul de încercare,chiar dacă infractorul este
descoperit după acest termen;
-să se pronunţe o condamnare definitivă pentru infracţiunea comisă în termenul de
încercare.
După revocarea suspendării,instanţa de judecată dispune executarea pedepsei
suspendate condiţionat ,dar şi a pedepsei pronunţate pentru noua infracţiune ,care nu se
contopesc.Deci,când se revocă suspendarea ,pedeapsa anterioară se execută în întregime
alături de pedeapsa pentru noua infracţiune ,operând un umul aritmetic.
Revocarea este facultativă dacă noua infracţiune este comisă din culpă, situaţie în care
instanţa poate aplica o pedeapsă cu suspendare condiţionată a executării şi pentru această
infracţiune.
Sporul prevăzut de lege pentru recidivă nu se mai aplică ,deoarece cumulul aritmetic
al pedepselor este suficient pentru constrângerea şi reeducarea infracorului.
*Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile
Potrivit art.84 Cod penal ,modificat prin Legea 278/2006 ,dacă până la expirarea
termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea
de condamnare ,instanţa dispune revocarea suspendării pedepsei,afară de cazul când cel
condamnat dovedeste că nu a avut posibiliatea reală de a îndeplini acele obligaţii.
În această situaţie ,revocarea este obligatorie ,iar instanţa este obligată să o
dispună.Prin urmare,condamnatul va executa pedeapsa suspendată condiţionat.
În temeiul art. 85 Cod penal ,dacă se descoperă că persoana condamnată a mai
săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau
până la rămânerea definitivă a acesteia ,pentru care I s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar
Pagina 60 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
după expirarea termenului de încercare , suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
anulează,aplicându-s ,după caz,dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc ,dacă infracţiunea care ar fi putut
atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
În cazurile prevăzute de alin.1 ,dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu
depăşeşte 2 ani,instanţa poate aplica dispoziţiile art.81 ,adică să dispună suspendarea
condiţionată a executării pedepsei.
Dacă instanţa va dispune suspendarea ,termenul de încercare se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a ponunţat anterior suspendarea condiţionată a
executării pedepsei.
Pentru ca instanţa să poată dispune anularea suspendării condiţionate trebuie
indeplinite următoarele condiţii:
-condamnatul a săvârşit o infracţiune mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
-pentru infracţiunea comisă s-a aplicat pedeapsa închisorii ,chiar după expirarea
termenului de încercare;
-infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea
termenului de încercare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazuri speciale
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei ca modalitate de individualizare a
pedepsei ,se poate dispune de instanţa de judecată,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute la art.81 Cod penal,în annumite cazuri prevăzute în partea generală ori specială a
Codului penal.
În partea generală a Codului penal,ca modalitate de individualizare a pedepsei pentru
infracţiunea de abandon de familie (art.305 Cod penal)s-a prevăzut posibilitatea suspendării
condiţionate a executării pedepsei ,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.81
Cod penal,dacă inculpatul în cursul judecăţii îsi îndeplineşte obligaţiile legale de întreţinere.
Revocarea suspendării,în acest caz,se va dispune numai dacă în în termenul de
încercare condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie (art.305
alin.ultimCod penal).
Raţiunea unor astfel de dispoziţii trebuie observată în scopul urmărit prin incriminarea
abandonului de familie ,în ocrotirea eficientă a valorilor sociale –relaţiile de familie .
În partea generală a Codului penal –suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
mai dispune ,potrivit art.86/9 alin.4 ,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la
Pagina 61 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
art.81 Cod penal ,şi în cazul în care condamnatul la pedeapsa închisorii cu executarea la locul
de muncă nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă ,iar o
astfel de incapacitate nu şi-a provocat-o condamnatul.
Pentru revocarea suspendării sunt incidente,de această dată,dispoziţiile comune
prevăzute de art.83 Cod penal.
4.3.SUSPENDAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI
SUB SUPRAVEGHERE
Această formă specifică de suspendare condiţionată ,regelementată de art.86/1-
art.86/6 din Codul penal ,modificate prin Legea 27872006 ,constă în supunerea
condamnatului ,pe durata termenului de încercare ,unor măsuri de supraveghere şi respectarea
anumitor obligaţii stabilite de instanţa de judecată.
Condiţiile pentru aplicarea acestei forme de suspendare ,prevăzute la art.86/1 din
Codul penal,sunt următoarele:
-pedeapsa aplicată de instanţă să fie închisoarea de cel mult 4 ani.În cazul concursului
de infracţiuni pedeapsa aplicată să fie de cel mult 3 ani şi sunt îndeplinite celelalte condiţii
menţionate.
Suspendarea executării pedepsei sub supaveghere nu se poate dispune în cazul
infracţiunilor intenţionate,pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15
ani,precum şi pentru infracţiunile de vătămare corporală gravă ,lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte,viol şi tortură.Suspendarea poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt
calificat prevăzute la art.209 alin.3 din Codul penal,dacă pedeapsa aplicată este închisoarea
de cel mult 2 ani.
-făptuitorul să nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1
an,afară de cazurile condamnărilor care nu atrag starea de recidivă;
-se apreciază comportamentul condamnatului după comiterea faptei,idea de bază fiind
aceea că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta ,şi,chiar şi fără
executarea pedepsei,condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni;
-trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii de la suspendarea condiţionată referitoare la
repararea pagubei şi la executarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile (art.81 alin.4
şi 5).
Pagina 62 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Termenul de încercare în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere se compune
din cuantumul pedepsei închisori aplicate,la care se adaugă un interval între 2 şi 5 ani,stabilit
de instanţă.
Termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de
pronunţare a suspendării condiţionate a executării pedepsei(art.86/2 alin.2 raprtat la art.82
alin.3 Cod penal).
Măsurile de supraveghere ,prevăzute de art.86_3 din Codul penal ,modificate prin
Legea 278/2006 ,sunt următoarele:
-condamnatul să se prezinte ,la datele fixate,la judecătorul desemnat cu supravegherea
lui sau la serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
-să anunţe ,în prealabil,pe judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la orice alt
organ stabilit de instanţă,orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile ,precum şi data întoarcerii;
-să comunice şi să justifice judecătorului desemnat cu supravegherea lui sau oricărui
alt organ stabilit de instanţă, schimbarea locului de muncă ;
- să comunice şi să justifice judecătorului desemnat cu supravegherea lui sau oricărui
alt organ stabilit de instanţă informaţii care pot fi controlate în scopul dovedirii mijlocelor de
existenţă.
Îndeplinirea măsurilor de supraveghere este cumulativă ,ele fiind luate pe durata
termenului de încercare şi în scopul unui permanent control asupra condamnatului.
Pe lângă măsurile de supraveghere ,instanţa poate să impună condamnatului
respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii prevăzute la art.86/3 alin.2
Cod penal:
-să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare ;
-să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută,sau să nu depăşească limita teritorială
stabilită,decât în condiţiile stabilite de instanţă.
-să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
-să nu intre în contact cu anumite persoane;
-să nu conducă un tip/mai multe tipuri de vehicule;
-să se supună măsurilor de control,tratament sau îngrijire ,în special în scopul
dezintoxicării.
Organele desemnate cu supravegherea condamnatului sesizează instanţa în cazul
neîndeplinirii obligaţiilor ,pentru luarea măsurilor de revocare a suspendării executării
pedepsei sub supraveghere.
Pagina 63 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dintre obligaţiile impuse condamnatului,instanţa poate alege una sau mai multe ,pe
care le consideră necesare în vederea îndreptării conduitei acestuia.
Efectele suspendării pedepsei sub supraveghere sunt provizorii şi definitive.
Efectul imediat şi provizoriu îl constituie suspendarea executării pedepsei
închisorii,pe termenul de încercare prevăzut de lege.Suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile
prevăzute în hotărârea de condamnare.
Efectele definitive se produc la împlinirea termenului de încercare ,dacă cel
condamnat nu a săvârşit din nou a infracţiune şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării
executării pedepsei.Astfel,conform art.86/6 Cod penal ,dacă cel condamnat nu a săvârşit din
nou o infracţiune în termenul de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării
executării pedepsei ,în baza art.86/4 ,este reabilitat de drept.
Potrivit art.86/4 Cod penal ,modificat prin Legea 278/2006 ,dsipoziţiile art.83 şi
84 ,referitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi revocarea în cazul
neexecutării obligaţiilor civile ,se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării
executării pedepsei sub supraveghere .
Dacă cel condamnat nu îndeplineşte ,cu rea-credinţă,măsurile de supraveghere
prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă,aceasta revocă suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere ,dispunând executarea în întregime a pedepsei.În acest
caz,revocarea suspendării nu este lăsată la latitudinea instanţei,care este obligată să dispună
revocarea suspendării.
Conform art.86/5 Cod penal,dispoziţiile art.85 alin.1 şi 2 Cod penal,referitoare la
anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior,se aplică în mod corespunzător şi în
cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În cazurile prevăzute de art.85 alin.1,dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu
depăşeşte 3 ani,instanţa poate aplica dispoziţiile art.86/1 ,respectiv să suspende executarea
pedepsei sub supraveghere.În acest caz,termenul de încercare se calculează de le data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a
executării pedepsei.
4.4. EXECUTAREA PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCĂ
Pagina 64 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Această modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei , constă în
obligarea condamnatului la pedeapsa închisorii ,să presteze muncă în cadrul unităţii unde
lucrează sau în altă unitate ,fără privare de liberatate,suferind anumite restrângeri de drepturi.
Dispunerea executării pedepsei la locul de muncă se poate realiza în anumite condiţii.
Cpnform art.86/7 Cod penal,în cazul în care instanţa ,ţinând cont de gravitatea
faptei,de împrejurările în care a fost comisă,de conduita profesională şi generală a
făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare ,apreciază că sunt suficiente temeiuri ca
scopul pedepsei să fie atins fărăr privare de liberatate,poate dispune executarea pedepsei în
unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate ,în toate cazurile cu
acordul scris al unităţii şi dacă sunt întunite condiţiile:
-pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani.În caz de concurs de infracţiuni ,pedeapsa
aplicată să nu fie mai mare de 3 ani.
-cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1
an,afară de situaţia când condamnarea nu atrage starea de recidivă.
Executarea pedepsei la locul de muncă se va putea dispune numai cu acordul scris al
unităţii unde se va presta munca.Aceste dispoziţii se vor putea aplica şi în cazul în care
condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplcării pedepsei.
Fiind un mijloc de individualizare a executării pedepsei, odată dipusă executarea
pedepsei la locul de muncă,nu mai pot fi aplicate dispoziţiile referitoare la suspendarea
condiţionată sau sub supraveghere,deoarece şi acestea sunt moduri de individualizare a
executării pedepsei.
Modul de executare a pedepsei la locul de muncă este reglementat de art.86/8 Cod
penal,din care rezultă că pe durata executării pedepsei condamnatul este obligat să
îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă,cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i
revin potrivit legii:
-din totalul veniturilor cuvenite pentru munca prestată,cu excepţia sporurilor acordate
pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase,se
reţine o cotă de 15-40%,stabilită potrivit legii ,în raport cu cuantumul veniturilor şi cu
îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane,care se varsă la bugetul
statului.În cazul condamnatului minor,limitele reţinerii se reduc la jumătate;
-drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procente legale aplicate la venitul
cuvenit condamnatului,după reţinerea cotei la bugetul statului;
-durata executării pedepsei nu se socoteşte vechime în muncă;
Pagina 65 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului,decât prin hotărâre
judecătorească;
-condamnatul nu poate fi promovat;
-condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere ,iar în raport cu fapta săvârşită nu
poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat ,funcţii instructiv educative ori de
gestiune.
Pe durata executării pedepsei ,condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi
ales.Instanţa poate dispune ca persoana condamnată să respecte şi una sau mai multe din
obligaţiile prevăzute la art.86/3 din Codul penal.
Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a
pedepsei.Dacă pedeapsa este executată în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşoară
activitatea la data aplicării pedepsei ,contractul de muncă se suspendă.În cazul executării
pedepsei în altă unitate decât cea în care cel condamnat îşi desfăşoară activitatea la data
aplicării pedepsei , contractul de muncă încheita incetează.Pedeapsa se execută fărăr a se
încheia contract de muncă.
În cazul în care condamnatul a devenit militar în termen în cursul judecăţii sau după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare ,pedeapsa se execută la locul de muncă,după
trecerea în rezervă a acestuia.
Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi revocată în condiţiile art.86/9 din
Codul penal.Conform acestui articol,dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus executarea pedepsei la locul de muncă,cel condamnat săvârşeşte din nou o
infracţiune,înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia ,instanţa
revocă executarea pedepsei la locul de muncă . Se aplică pedeapsa-în această situaţie –
potrivit art.39 alin.1 şi 2sau,după caz,ale art.40 Cod penal,respectiv se aplică pedeapsa ca şi
în cazul recidiveisau a pluralităţii intermediare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă,instanţa poate dispune şi pentru
acesată infracţiune ,executarea pedepsei la locul de muncă.În acest caz,revocarea nu mai are
loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infracţiuni.
Dacă persoana condamnată se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau
nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle care îi revin la locul de muncă ori nu
respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea de
condamnare ,instanţa poate să revoce executarea pedepseai la locul de muncă ,dispunând
executarea pedepsei într-un loc de deţinere.
Pagina 66 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii
de muncă ,instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă,şi ţinând seama de
împrejurările în care aceasta s-a produs şi de dispoziţiile art.72 Cod penal,dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei,chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile
prevăzute de art.81 sau 86/1 Cod penal.
Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revoă potrivit alin.1 sau 3 ,pedeapsa
aplicată sau restul pedepsei rămasă neexecutată,se execută într-un loc de deţinere.
Revocarea este de două tipuri:
*obligatorie-când condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată,după
rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de
muncă,mai înainte de începerea executării pedepsei,ori în timpul executării acesteia ,având ca
efect executarea pedepsei în regim de detenţie.revovarea este obligatorie şi când în timpul
executării pedepsei ,condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a
capacităţii de muncă,consecinţa fiind aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată sau
suspendare a executării sub supraveghere.
*facultativă –când condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul
unităţii,ori când nu respectă obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare ,precum şi în
cazul în care săvârşeşte o infracţiune din culpă.În caz de revocare,pedeapsa va fi executată
într-un loc de deţinere ,cu excepţia situaţiei când se comite o infracţiune din culpă,unde
instanţa are latitudinea ca pentru infracţiunea din culpă să aplice o pedeapsă cu executare la
locul de muncă.În acest caz,revocarea nu va mai avea loc,iar pedeapsa se va aplica potrivit
regulilor concursului de infracţiuni.
Anularea executării pedepsei la locul de muncă are loc în condiţii asemănătoare cu
anularea suspendării condiţionate şi a celei sub supraveghere , fiind o sancţiune care intervine
pentru o cauză anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu executarea la
locul de muncă.
Astfel,potrivit art.86/10Cod penal,dacă cel condamnat mai săvârşeşte o infracţiune
până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi
fost executată la locul de muncă sau considerată executată,instanţa,dacă nu sunt întrunite
condiţiile prevăzute în art.86/7(executarea pedepsei la locul de muncă),anulează executarea
pedepsei la locul de muncă.
Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea
descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau
Pagina 67 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
considerată executată.Pedeapsa se stabileşte –după caz-potrivit regulilor de la concursul de
infracţiuni sau recidivă.
La scăderea pedepsei executate în întregime sau parţial,ori la ontopirea pedepselor,se
aplică dispoziţiile referitoare la pedeapsa închisorii,,fără a se ţine cont dacă una din pedepse
se execută la locul de muncă.Pedeapsa stabilită astfel se execută într-un loc de detinere.
Conform art.86/11 Cod penal,dacă persoana condamnată a executat cel puţin 2/3 din
durata pedepsei şi a dat dovadă de o bună conduită,a fost stăruitor în
muncă,disciplinat,instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă,la
cererea conducerii unităţii în care condamnatul şi-a ispăşit pedeapsa sau la cererea
condamnatului.
Pedeapsa se consideră executată dacă în perioada de timp de la încetarea executării
pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei,cel condamnat nu a săvârşit
din nou o infracţiune.Dacă în intervalul mai înainte amintit,condamnatul a comis iarăşi o
infracţiune,insatnţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de
muncă,dispoziţiile art.61 şi art.86/10 alin.3 Cod penal fiind aplicate în mod corespunzător.
Din aceste prevederi legale rezultă că încetarea executării pedepsei la locul de muncă
se poate dispune în următorele condiţii:
-condamnatul să fi executat 2/3 din pedeapsă;
-să dea dovezi temeinice deîndreptare,să aibă o bună conduită,să fie disciplinat şi
sârguincios în muncă;
- conducerea unităţii în care condamnatul şi-a ispăşit pedeapsa să ceară acest lucru.
Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite,instanţa va dispune încetarea executării
pedepsei la locul de muncă,scutindu-l pe condamnat de executarea în continuare a
pedepsei,cu condiţia să nu săvârşească din nou o infracţiune în perioada de timp de la încetare
şi până la împlinirea duratei pedepsei.
Dacă în acest interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate
dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă,la fel ca şi în cazul liberării
condiţionate şi a anulării pedepsei la locul de muncă.(art.61 şi art.86/10 alin.3 Cod penal).
4.5.LIBERAREA CONDIŢIONATĂ
Pagina 68 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Liberarea condiţionată este un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei la
locul de deţinere.Ea constă în punerea în libertate a condamnatului la pedeapsa închisorii
înainte de executarea în întregime a acesteia ,după îndeplinirea anumitor condiţii,anume ca
până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni.
Liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal material ,care se acordă în mod
facultativ,complementară regimului executării pedepsei închisorii într-un loc de deţinere ,care
poate fi dispusă de instanţa de judecată cu privire la orice condamnat,în anumite condiţii .
Liberarea condiţionată este un mijloc de stimulare a condamnaţilor la grabnica lor
îndreptare şi este reglementată în Codul penal ,la art.59-61 ,în Legea nr.23/1969 şi în Codul
de procedură penală.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea care nu se
contopesc,fracţiunile de pedeapsă arătate la alin.1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe
care o execută condamnatul.
Potrivit art.59/1 Cod penal,în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă , liberarea
condiţionată poate fi acordată în condiţiile art.59,după ce condamnatul a executat cel puţin
jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani au cel puţin 2/3 în
cazul închisorii mai mari de 10 ani.
Pentru a putea fi acordată liberarea condiţionată,trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
-condamnatul să execute o parte din pedeapsă ,respectiv cel puţin 2/3 din durata
pedepsei care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin ¾ în cazul închisorii mai mari de 10 ani;în
cazul infracţiunilor din culpă,se poate acorda după executarea a cel puţin jumătate din durata
peepsei mai mici de 10 anisau a cel puţin 2/3 în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
-condamnatul să fie disciplinat în muncă şi stăruitor,ceea ce trebuie să se vadă din
rezultatele obţinute în muncă şi din respectarea regulamentului de ordine interioară;
-să dea dovezi de bună –purtare,deduse din comportamentul general,ca o garanţie a
liberării acestuia;
-să se ţină cont de antecedentele penale ale condamnatului;cel care nu mai are
antecedente penal ,va obţine mai uşor liberarea condiţionată,
-dacă cel condamnat a depăşit vârsta de 60 de ani –la bărbaţi- şi 55 ani-la
femei,precum şi în cazul în care condamnatul minor ajunge la vârsta de18 de ani,partea din
pedeapsă care se cere a fi executată este de 1/3 în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani
sau a unei jumătăţi , în cazul închisorii mai mari de 10 ani,dacă pedeapsa a fost aplicată
Pagina 69 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
pentru infracţiuni intenţionate,iar pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă,persoanel
condamnate din categoria celor amintite mai înainte,pot fi eliberate condiţionat dacă sunt
îndeplinite şi celelalte condiţii.
Comisia examinează periodic situaţia fiecărui condamnat sub aspectul îndeplinirii
condiţiilor create de lege pentru a fi propus spre liberare condiţionată.În momentul când se
consideră că persoana condamnată îndeplineşte condiţiile liberării condiţionate,procesul-
verbal întocmit îndetaliu cu privire la cel condamnat,va fi înaintat către judecătoria
competentă .
Acordarea liberări condiţionate este artibutul exclusiv al instanţei de judecată ,care
verifică îndeplinirea condiţiilor legale ,dar nu este un drept,ci o vocaţie,acordarea liberării
condiţionate fiind lăsată la latitudinea instanţei.
După momentul în care se produc efectele liberării condiţionate,pot fi:efecte imediate
şi efectedefinitive.
Primul efect al liberarării condiţionate constă în punerea în libertate a condamnatului
fărăr restricţii de drepturi ,în sensul că acesta nu are obligaţia de a se prezenta periodic la
anumite organe pentru supraveghere ,de a nu avea voie să-şi schimbe locuinţa,etc.
În timpul liberării condiţionate,condamnatul este considerat –virtual-în executarea
pedepsei până la expirarea acesteia ,şi,deci,pedepsele accesorii se execută.
Condamnatul liberat condiţionat trebuie să nu mai comită noi infracţiuni şi să aibă o
conduită bună .
Dacă până în momentul expirării pedepsei comdamnatul nu a mai comis noi
infracţiuni,liberarea devine definitivă,se realizează efectul definitiv al liberării condiţionate.
Dacă în timpul liberării condiţionate ,cel liberat a comis o nouă infracţiune ,instanţa
poate dispune fie menţinerea liberării,fie revocarea ei.Dacă se comit infracţiuni
grave,revocarea este obligatorie.
Astfel,conform art.73 Cod penal,revocarea este facultativă numai dacă până la
împlinirea duratei pedepsei cel liberat săvârşeşte o infracţiune pentru care legea prevede
expres peedeapsa închisorii.
În toate celelalte cazuri ,revocarea este obligatorie .
În cazul revocării liberării condiţionate,pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune se
contopeşte cu restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat,la care se poate adăuga un spor
de până la 5 ani,fărăr a depăşi totalul pedepselor supuse contopirii.
Restul de pedeapsă neexecutat,care se contopeşte cu pedeapsa stabilită pentru noua
infracşiune,reprezintă diferenţa dintre pedeapsa aplicată de instanţă şi pedeapsa efectiv
Pagina 70 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
executată până în momentul liberării condiţionate ,deci când se revocă liberarea
condiţionată,durata pedepsei considerate ca executată pe baza muncii prestate ,nu se ia în
considerare.
Săvârşirea unei noi infracţiuni în timpul liberării condiţionate dă naştere unei sări de
recidivă postcondamnatorii,dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege,dar
aplicarea pedepsei nu se va face după dispoziţiile art.39 Cod penal,ci după dispoziţiile
speciale prevăzute în art.61 Cod penal.
Starea de recidivă postcondamnatorie va exista dacă sunt îndeplinite condiţiile
prezăzute de art.37 şi art.38 Cod penal,indiferent de revocarea ori menţinerea liberării
condiţionate,şi trebuie reţinută această stare de recidivă ,în hotărârea de condamnare pentru
noua infracţiune ,pentru că,în legătură cu aceasta , sunt incidente alte instituţii de drept penal.
4.6.LIBERAREA CONDIŢIONATĂ ÎN CAZUL
DETENŢIUNII PE VIAŢĂ
Prin dispoziţiile art.55/1 Cod penal,a fost prevăzută posibilitatea eliberării
condiţionate a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,după executarea efectivă a 20
de ani de detenţie ,dacă este stăruitor în muncă şi disciplinat şi dă dovezi temeinice de
îndreptare ,ţinându-se cont şi de antecedentele sale penale.
Prin dispoziţiile art.55/1 alin.2 Cod penal,a fost prevăzută posibilitatea eliberării
condiţionate a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă,după executarea efectivă a 15
de ani de detenţie,pentru condamnaţii bărbaţi care au trecut dse 60 de ani ,iar pentru
condamnatele femei ,care au trecut de 55 de ani,cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii
prevăzute la art.55/1,alin.1.
Prin aceste prevederi s-a urmărit stimularea condamnaţilor ,pentru a fi mai receptivi în
respectarea regimului de executare a pedepsei,oferirea speranţei şi şansei reale ca ,din
detenţiune pe viaţă,să se poată obţine liberarea condiţionată.
Efectul imediat al liberării condiţionate este,în general,punerea în liberate a celui
condamnat,cu condiţia ca,până la împlinirea duratei pedepsei ,să nu mai săvârşească
infracţiuni.
Întucât detenţiunea este pe viaţă,ar însemna ca şi condiţiile liberării condiţionate să
aibă aceeaşi durată.S-a prevăzut ,însă ,prin lege,că pedeapsa este considerată ca fiind
Pagina 71 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
executată dacă în termen de 10 ani de la liberare ,cel condamnat nu a mai săvârşit o altă
infracţiune.(art.55/1 alin.2 Cod penal).
Dacă în acest interval, ,cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune,se aplică
dipoziţiile art.61 Cod penal,adică liberarea condiţionată se poate revoca.
Potrivit art.61 alin.2 Cod penal,în cazul în care infracţiunea comisă este o infracţiune
contra siguranţei statului,a păcii şi a omenirii,ori este o infracţiune de omor ,o infracţiune care
a fost comisă cu intenţie şi care a avut ca urmare moartea unei persoane,ori este o infracţiune
prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave ,revocarea liberării condiţionate este
obligatorie.
În cazul revocării,condamnatul va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
4.7.EXECUTAREA PEDEPSEI ÎNTR-O ÎNCHISOARE
MILITARĂ
Executarea pedepsei într-o închisoare militară este o modalitate specială de executare
a pedepsei închisorii de cel mult 2 ani de către militarii în termen şi constă în aplicarea unui
regim special de muncă ,de disciplină şi de instrucţie.
Prin modul cum este reglementată ,oferă posibilitatea reeducării
condamnatului,militar în termen .
Executarea pedepsei într-o închisoare militară se dipune în mod obligatoriu de către
instanţa de judecată pentru infracţiunile la care este prevăzută executarea pedepsei în acest
mod,de exemplu:absenţa nejustificată-art.331Cod penal,şi în mod facultativ pentru celelalte
infracţiuni ,dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
În timpul executării pedepsei în închisoarea militară,condamnatul nu-şi pierde
calitatea de militar în termen ,dar este lipsit de unele drepturi pe care le au militarii în
termen .Astfel,durata executării pedepsei nu se va consdera ca stagiu
militar,neintând ,deci,nici în calcul la stabilirea vechimii în muncă .De
asemenea,condamnatul nu are dreptul la alocaţia de stat pentru copii.
Condiţiile în care este dispusă executarea pedeapsei într-o închisoare miltară sunt :
-caliatatea de militar în termen a condamnatului;
-cuantumul pedepsei închisorii să nu depăşească 2 ani;
Pagina 72 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
-hotărârea instanţei de judecată ca executarea pedepsei să se facă într-o închisoare
militară.
Efectele executării pedepsei într-o închisoare militară sunt diferite,în funcţie de
situaţiile ivite.
În cadrul acestui regim de executare a pedepselor sunt prevăzute stimulente ,pentru ca
cei condamnaţi să se motiveze în respectarea regimului de detenţie.Dacă militarul a executat
jumătate din durat pedepseişi a dat dovezi temeinice de îndreptare ,restul pedepsei se poate
reduce cu 1/3,iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit,reducerea poate fi de până la restul
pedepsei.(art.62 alin.2 Cod penal).
Dacă militarul condamnat devine inapt serviciului militar în timpul executării
pedepsei,el va fi liberat condiţionat,chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru
aceasta,deoarece este o liberare condiţionată specială.
Este un aspect al umanismului care caracterizează executarea pedepselor şi pedepsele
penale.
Un alt efect al executării pedepsei într-o închisoare militară îl constituie intervenţia
reabilitării de drept la termenul executării pedepsei ,indiferent dacă aceasta a fost integral sau
paţial executată,ca urmare a graţierii totale ori a restului de pedeapsă.(art.62 alin.1 Cod
penal).
Dacă în timpul executării pedepsei într-o închisoare miltară , condamnatul mai
săvârşeşte o altă infracţiune,instanţa care îl judecă pentru această infracţiune va revoca
executarea pedepsei într-o închisoare miltară şi va contopi pedeapsa aplicată pentru noua
infracţiune cu restul de pedeapsă neexecutat,făcând, după caz,aplicarea dispoziţiilor art.39
alin.1 şi 2Cod penal,dacă sunt îndeplinite condiţiile recidivei postcondamnatorii ,ori ale celor
ale art.40 Cod penal pentru pluritatea intermediară.
Pedeapsa rezultantă urmează a fi executată într-un loc de deţinere(art.62 alin.4 Cd
penal).
4.8.CALCULUL PEDEPSELOR
Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului pedepselor ,a
determinării duratei acestora.În codul penal(art.87-89) au fost înscrise dispoziţiile care dau
răspuns problemelor care se pun în legătură cu calcularea pedepsei pe unităţi de
Pagina 73 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
timp(ani,luni,zile),computarea reţinerii şi a arestării preventie şi computarea privaţiunii de
libertate executate în afara ţării.
a)Durata executării
Potrivit Codului penal,prin art.87,durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din
ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.Ziua în care
începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Timpul în care condamnatul ,în cursul executării pedepsei ,se află bolnav în
spital,intră în durata executării,afară de cazul în care si-a provocat în mod voit boala,iar
această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
În durata executării pedepsei la locul de muncă nu intră timpul în care condamnatul
lipseşte de la locul de muncă.
b)Computarea reţinerii şi a arestării preventive
Conform art.88 Cod penal,timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata
pedepsei pronunţate.Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat,în
acelaşi timp sau în mod separat ,pentru mai multe infracţiuni concurente,chiar dacă a fosrt
scos de sub urmărire ,s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul
penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.
Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la
amendă ,prin înlăturarea integrală sau parţială a executării amenzii.
c)Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării
Potrivit art.89 Cod penal ,în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art.4,5 şi
6,partea de pedeapsă precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului
ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.Este
vorba de acele infracţiuni săvârşite , care se judecă şi după legea penală română conform
principiilor personalităţii,realităţii sau universalităţii .
În acest mod ,se înlătură posibilitatea ca infractorul să suporte două sancţiuni
privative de libertate.
CAPITOLUL V
ÎNLĂTURAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI
5.1. CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ EXECUTAREA
Pagina 74 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
PEDEPSEI-PRELIMINARII
Îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopului pedepsei au loc nu numai prin stabilirea şi
aplicarea acesteia ,ci şi prin executarea ei.
Astfel,prin executarea pedepsei se realizează constrângerea şi reeducarea
infractorului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către alte persoane (prevenţiunea
generală), cât şi de către infractor (prevenţiunea specială).
Prin executarea pedepsei, funcţia de apărare socială îndeplinită de dreptul penal
capătă eficienţă deplină.
Realitatea socială oferă situatii în care pedepsele aplicate nu pot fi executate, fie
pentru că cel condamnat a reuşit să se sustragă şi nu a putut fi prins,o perioadă îndelungată,
fie pentru că puterea de stat apreciază că nu mai este necesară executarea pedepsei, iertând pe
condamnat de executarea ei.
Corespunzător acestor situaţii ce se pot ivi în realitatea socială, legiuitorul a instituit
două cauze care înlătură executarea pedepsei: graţierea şi prescripţia.
5.2.GRAŢIEREA
Graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, totală sau partială,a
executării pedepsei aplicate de instanţă,ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.
Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, potrivit
art. 94 lit. d) din Constitiţia României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică,
conform art. 72 alin. (3) lit. g) din Constituţie.
Graţierea se acordă şi produce efecte ,,in personam’’, dar poate fi acordată şi ,,in
rem’’ condamnaţilor pentru anumite infracţiuni sau la pedepse de o anumită gravitate.
Se disting mai multe modalităţi ale acesteia,în funcţie de anumite criterii ce se
potrivesc persoanele cărora li se acordă graţierea, condiţiile în care se acordă graţierea,
întinderea efectelor graţierii,în doctrina penală
*După modul de acordare în raport cu persoanele cărora li se acordă se disting:
graţierea individuală şi graţierea colectivă.
Pagina 75 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
a) Graţierea individuală este acordată de regulă la cerere celui condamnat. Ea poate fi
acordată şi din oficiu.Graţierea individuală se cere şi poate fi acordată numai după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare( art.3 – 11 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi
procedura graţierii)
b) Graţierea colectivă este acordată unui număr nedeterminat de persoane pentru o
categorie de condamnări determinate prin natura pedepsei ori cuantumul lor, sau pronunţate
pentru anumite infracţiuni( art.12- 15 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura
graţierii)
*După criteriul condiţiilor în care este acordată se disting: graţierea necondiţionată şi
graţierea condiţionată.
a) Graţierea este necondiţionată sau pură şi simplă când se acordă fără a impune în
viitor beneficiarului ei anumite obligaţii.
b) Graţierea este condiţionată când acordarea ei este condiţionată de buna conduită a
beneficiarului acesteia în viitor,o anumită perioadă de timp sub sancţiunea executării
pedepsei neexecutate, ca urmare a graţierii care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru
noua infracţiune.
În literatura juridică s-a apreciat corect că, graţierea condiţionată apare ca o formă a
suspendării condiţionate a executării pedepsei când executarea nu a început până la adoptarea
actului de graţiere şi, ca o formăa liberării condiţionate, când executarea a început iar
graţierea înlătură executarea restului de pedeapsă neexecutată, deoarece, în intervalul de timp
prevăzut în actul de graţiere beneficiarul ei este ţinut să aibă o conduită mai bună, să nu mai
săvârşească infracţiuni.
Atât în cazul graţierii necondiţionate, cât şi în cazul graţierii condiţionate, în actul de
acordare al acesteia pot fi prevăzute anumite condiţii cu privire la natura pedepsei, durata
condamnării, persoana condamnatului(spre ex.: vârsta – bătrâni,minori; lipsa antecedentelor
penale; femeie care a născut un număr de copii; condamnatul să nu se fi sustras de la
executare etc.), care, fiind comune tuturor modalităţilor graţierii, nu constituie criterii de
diferenţiere.
*După criteriul întinderii efectelor ce le are în raport cu pedeapsa,graţierea poate fi :
totală, parţială sau comutare.
a) Graţierea este totală când priveşte întreaga pedeapsă aplicată. Graţierea totală se
mai numeşte şi remitere de pedeapsă, căci priveşte iertarea de executare a întregii pedepse
aplicate.
Pagina 76 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
b) Graţierea este parţială când prin actul de clemenţă este înlăturată executarea doar a
unei părţi din pedeapsă.Graţierea parţială mai este denumită şi reducere de pedeapsă.
c) Comutarea este forma graţierii ce constă în înlocuirea pedepsei aplicate de instanţa
de judecată cu o pedeapsă de altă natură, mai uşoară(spre ex.: pedeapsa închisorii este
înlocuită cu amendă).
Graţierea sub forma comutării se acordă, de regulă, individual.
Prin dispoziţiile art. 120 Cod penal, sunt prevăzute efectele graţierii necondiţionate,
iar prin actul de acordare a graţierii mai pote fi prevăzute şi alte efecte ale acesteia,ca în cazul
graţierii condiţionate.
Prin graţiere, executarea pedepselor principale este înlăturată în total,în parte sau
comutată,după caz.
Graţierea înlătură executarea pedepsei principale, a condamnării şi a consecinţelelor
condamnării,astfel că o pedeapsă graţiată produce aceleaşi efecte ca şi o pedeapsă executată
(este antecedent penal, produce interdicţii, incapacităţi, decăderi, poate forma primul termen
la recidivei).
De la data acordării graţierii pedeapsa se consideră executată,când este totală, ori deşi
parţială, priveşte restul de executat al pedepsei şi de la acest moment începe să fie executată
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi , de la data graţierii curge termenul de
reabilitare.
Graţierea are ca obiect pedeapsa aplicată pentru o infracţiune şi nu pedeapsa
rezultantă a unui concurs, a unei pluralităţi intermediare ori pentru recidiva
postcondamnatorie.
Dacă pentru unele din pedepsele contopite, este incidentă graţierea, aceasta va fi
scoasă din contopire, iar dacă a rămas o singură pedeapsă din pedeapsa rezultantă, care nu
este graţiată, va fi înlăturat şi sporul ce eventual fusese aplicat în considerarea pluralităţii de
infracţiuni existente în cauză.
Când graţierea are ca scop pedeapsa ce urmează a se aplica pentru o infracţiune
săvârşită, desigur înainte de adoptarea actului de graţiere, ea produce efecte de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Pentru infracţiunile continue, continuate ori progresive,incidenţa actului de graţiere
reclamă epuizarea acestora mai înainte de data adoptării decretului de graţiere căci, după cum
se ştie,în cazul formelor de unitate infracţională acestea se consideră săvârşite în momentul
comiterii ultimului act de executare ori al producerii ultimului rezultat.
Pagina 77 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În cazul graţierii condiţionate, pedeapsa se consideră stinsă tot de la data adoptării
actului de graţiere, dacă bineînţeles, în termenul de definitivare, beneficiarul nu săvârşeşte o
nouă infracţiune intenţionată care conduce la revocarea graţierii condiţionate.
Graţierea are efecte şi asupra pedepsei a cărei executare a fost suspendată
condiţionat.În acest caz, partea din termenul de încercare se reduce cu durata pedepsei în
cazul graţierii totale şi cu fracţiunea din pedeapsă graţiată în cazul graţierii parţiale.Dacă până
la împlinirea termenului de încercare, aşa cum a fost redus, nu are loc revocarea sau anularea
suspendării condiţionate a executării pedepsei, se produc efectele definitive ale suspendării,
adică reabilitarea de drept a condamnatului.
Dacă în termenul de încercare redus ca urmare a graţierii totale intervine anularea ori
revocarea suspendării, beneficiul graţierii nu este înlăturat,ci doar efectul suspendării
condiţionate a executării pedepsei care este reabilitarea de drept a condamnatului.Când
graţierea este parţială, partea din pedeapsă rămasă negraţiată, se va executa în cazul anulării
ori revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Dacă graţierea este condiţionată şi are ca obiect o pedeapsă a cărei executare a fost
suspendată, atunci va trebui observat faptul că cele două măsuri de individualizare
funcţionează paralel şi produc efectele specifice.
Întrucât efectele ambelor măsuri de individualizare sunt condiţionate de conduita
condamnatului într-un anumit termen, vor trebui observate momentele de început al acestora
şi momentul de îndeplinire, ca şi influenţa ce o are îndeplinirea unui termen asupra celuilalt.
Graţierea condiţionată produce efecte asupra suspendării condiţionate a executării
pedepsei, numai în măsura în care ea devine definitivă mai înainte de îndeplinirea termenului
de încercare al suspedării condiţionate şi fără intervenţia unei cauze de anulare ori revocare a
suspendării.În asfel de cazuri, graţierea fiind definitivă produce aceleaşi efecte ca şi graţierea
pură şi simplă, adică va duce la reducerea termenului de încercare, astfel cum a fost redus, va
interveni reabilitarea de drept, dacă desigur nu a intervenit vreo cauză de revocare ori de
anulare a suspendării.
Când în termenul de încercare al suspendării condiţionate, redus ca urmare a graţierii
condiţionate, intervine o cauză de revocare ori de anulare a suspendării condiţionatea
executării pedepsei, fracţiunea de pedeapsă ce a rămas negraţiată se va executa, iar dacă
graţierea a fost totală, revocarea suspendării se va dispune chiar dacă condamnatul nu mai are
de executat nimic.Revocarea suspendării trebuie dispusă pentru a împiedica intervenirea
reabilitării de drept.
Pagina 78 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dacă termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei se
împlineşte mai înainte de termenul de definitivare al graţierii condiţionate, efectele
suspendării condiţionate se produc, iar graţierea graţierea condiţionată rămâne fără
obiect.Săvârşirea unei noi infracţiuni după împlinirea termenului de încercare al suspendării
condiţionate a executării pedepsei, dar în termenul de definitivare al graţierii condiţionate, nu
mai determină vreo revocare.
Când atât în termenul de încercare al suspendării condiţionate, cât şi termenul de
definitivare al graţierii condiţionate, condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, care atrage
atât revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, cât şi pierderea beneficiului
graţierii condiţionate, condamnatul va executa atât pedeapsa ce fusese suspendată
condiţionat, cât şi pedeapsa pentru noua infracţiune, care nu se contopesc.
Prin dispoziţiile art.120 alin.2 Cod penal, s-a prevăzut că graţierea nu are efecte
asupra pedepselor complementare,afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
Aceasta presupune că ,dacă prin actul de graţiere nu se fac referiri cu privire la pedepsele
complementare, acestea urmează să fie executate, deoarece graţierea nu le-a înlăturat.
Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative(art.120
alin. 5 C. p.).Dispoziţia din Codul penal îşi găseşte motivaţia în faptul că prin luarea
măsurilor de siguranţă se urmăreşte înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvârşirii de
noi infracţiuni, că acestea (măsurile de siguranţă) nu sunt consecinţe ale săvârşirii infracţiunii,
nu sunt pedepse şi de aceea nu pot intra sub incidenţa actelor de clemenţă.
Măsurile educative ,având un caracter preponderent preventiv, educativ, de
asemenea,nu sunt graţiate.
Graţierile parţiale succesive intervenite în cursul executării unei pedepse de mai lungă
durată, au ca efect reducerea succesivă a pedepsei,corespunzător fiecărei graţieri.O astfel de
soluţie poate fi prevăzută chiar prin actul de acordare a graţierii parţiale.Prin actul de
acordare a graţierii se poate prevedea şi soluţia contrară, anume că nu beneficiază de graţiere
condamnaţii cărora li s-a mai redus pedeapsa ca urmare a unei graţieri anterioare, ori că vor
beneficia de dispoziţiile de graţiere mai favorabile.
5.3.PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII PEDEPSEI
Pagina 79 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Prescripţia executării pedepsei este o cauză care înlătură executarea
pedepsei.Prescripţia constă în stingerea forţei executive a unei hotărâri de condamnare ca
urmare a trcerii timpului.Prin prescripţie se stinge dreptul statului de a cere executarea
pedepsei aplicate şi se stinge şi obligaţia condamnatului de a mai executa pedeapsa ce i s-a
aplicat.
Ca şi prescripţia răspunderii penale, prescripţia executării pedepsei îşi găseşte
justificarea în anihilarea eficienţei pedepsei aplicate dacă nu a fost executată o perioadă de
timp.
Prin urmare,atât prevenţiunea generală cât şi prevenţiunea specială nu se mai
realizează, căci fapta şi pedeapsa aplicată au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar
făptuitorul, în tot acest interval, fiind sub ameninţarea executării pedepsei, s-a putut îndrepta.
Prin reglementarea prescripţiei executării pedepsei se conferă cadrul legal de
rezolvare a ipotezelor în care executarea pedepsei nu a putut fi realizată într-o perioadă de
timp, instituindu-se o cauză de stingere a executării pedepsei.
Prin dispoziţiile art.126 Cod penal, sunt stabilite termenele de prescripţie a executării
pedepsei în funcţie de durata pedepsei ce urmează a fi executată, după cum urmează:
a) 20 de ani când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani , în
cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani în cazul când pedeapsa este amenda.
Tot un termen de 20 ani a fost prevăzut pentru prescrierea executării pedepsei
închisorii, atunci când aceasta înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă (art.130 Cod penal).
În acest caz termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare la detenţiunea pe viaţă.
Deşi nu sunt pedepse, în lege s-a prevăzut expres(art.126 alin.2 Cod penal) că se
prescriu în termen de 1 ani şi sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art.91 Cod
penal.
Durata termenelor de prescripţie a executării pedepsei se calculează de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare (art.126 alin.3 Cod penal). Termenul de prescripţie a
executării pedepsei în cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, a
executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă
începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de revocare (art.126 alin.4 Cod
penal).
Pagina 80 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Termenul de prescripţie se calculează în funcţie de pedeapsa aplicată pentru o singură
infracţiune,ori pedeapsa rezultată în caz de concurs de infracţiuni, pluralitatea intermediară
ori recidiva postcondamnatorie.
Dispoziţii speciale privind calcularea termenelor de prescripţie a executării pedepsei
se mai găsesc şi în alte articole din Codul penal.Astfel, potrivit dispoziţiilor art.129 Cod
penal,termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate pentu cei care la data
săvârşirii infracţiunii erau minori.
Întreruperea cursului de prescripţie a executării pedepsei şi a sancţiunilor cu caracter
administrativ are acelaşi efect ca şi întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, adică
ştergerea termenului curs anterior şi după încetarea cauzei de întrerupere începe să curgă un
nou termen de prescripţie.
Întreruperea termenului de prescripţie a executării pedepsei şi a sancţiunilor cu
caracter administrativ are loc, potrivit dispoziţiilor art.127 Cod penal,prin:
a)începerea executării pedepsei;
b)săvârşirea de infracţiuni.Alături de aceste cauze, prin intervenţia lor anihilează
efectul produs prin curgerea timpului, readucând în actualitate fapta comisă, pedeapsa
aplicată şi respectiv conduita periculoasă a infractorului ce perseverează pe calea
infracţională, legiuitorul a mai prevăzut o cauză, anume:
c) sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, sustragere care
determină curgerea unui nou termen de prescripţie,care se calculează de la data sustragerii
(art.127 alin.2 Cod penal).Această cauză este mai frecventă în cazurile când pedeapsa
amenzii se execută în rate ori când pedeapsa închisorii se execută la locul de muncă.
Deoarece pentru prescripţia executării pedepsei nu a mai fost prevăzută o prescripţie
specială, ca în cazul prescripţiei răspunderii penale şi care presupune că prescripţia înlătură
răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă s-a împlinit odată şi jumătate
termenul de prescripţie, pentru a produce efectele sale, şi anume stingerea executării pedepsei
ori a sancţiunilor cu caracter administrativ, termenul de prescripţie trebuie să curgă
neîntrerupt şi integral.
Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei poate fi oprit sau suspendat în
cauzele prevăzute de lege şi reluat după încetarea cauzei care a determinat suspendarea.
Cauzele de suspendare a termenului de prescripţie a executării pedepsei sunt
prevăzute în Codul de procedură penală şi privesc suspendarea executării pedepsei în timpul
exercitărilor căilor extraordinare de atac (art.300, 400, 411 Cod procedură penală), sau în
Pagina 81 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
cazurile de amânare ori întrerupere a executării pedepsei (art.453, 455 Cod procedură
penală).
Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale (art.125 alin. 1 Cod penal).
Gravitatea deosebită a infracţiunilor contra păcii şi omenirii a determinat legiuitorul
român să prevadă nu numai imprescriptibilitatea răspunderii penale, ci şi imprescriptibilitatea
executării pedepselor principale pronunţate pentru aceste infracţiuni.
,, Prin prescripţie se stinge executarea pedepsei principale şi o dată cu aceasta şi
pedeapsa accesorie.În absenţa unei prevederi exprese se apreciază corect în ştiinţa dreptului
penal,că prescripţia nu înlătură executarea pedepselor complementare.’’(11)Problema
înlăturării prin prescripţie a pedepselor complementare s-ar pune numai în legătură cu
interzicerea unor drepturi care se execută după executarea pedepsei principale, ori după
prescripţia executării pedepsei principale; pedeapsa complementară, degradarea militară,se va
executa după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fiincă executarea aceasta nu
presupune prezenţa condamnatului.
___________________________________________________________________
11-M.Basarab - ,,Drept penal.Parte generală’’ ,volumul II ,ediţia a II-a,Editura
Fundaţiei ,,Chemarea’’ , Iaşi,,1997.
Prescripţia nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă (art.126 alin. ultim.).
Aceasta înseamnă că măsurile de siguranţă se vor executa indiferent de timpul scurs de la
luarea acestora până la prinderea făptuitorului.Soluţia este firească, având în vedere natura
juridică a măsurilor de siguranţă,scopul în vederea căruia sunt luate:înlăturarea unei stări de
pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute în legea penală,stare de pericol care
nu este înlăturată prin trecerea timpului’’(12).
________________________________________________________________
12- Costică Bulai - ,,Manual de drept penal.Partea generală’’,Editura All, Bucureşti,
1997
CONCLUZII
Pagina 82 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Structurată în cinci capitole ,prezenta lucrare a încercat descifrarea instituţiei
pedepsei.
Primul capitol-,,Sancţiunile de drept penal’’ –reprezintă o introducere în condiţiile
generale asupra sancţiunilor de drept penal,a caracterului şi a cadrului acestora.Sancţiunile de
drept penal se deosebesc de celelalte printr- o serie de trăsături specifice.Spre deosebire de
sancţiunile civile ,care au un caracter reparator sau restitutiv,cele penale au un caracter
preponderent represiv sau retributiv.Dacă acţiunea civilă este exercitată de titularul dreptului
lezat,cea penală este exercitată din oficiu,ceea ce conferă caracter necesar şi inevitabil
sancţiunilor de drept penal.
Sancţiunile de drept penal au cunoscut în decursul timpului o continuă difersificare şi
perfecţionare,astfel încât sistemul sancţionar penal cunoaşte în prezent trei categorii de
sancţiuni,consacrate şi în dreptul penal român.Acestea sunt:pedepsele,măsurile educative şi
măsurile de siguranţă.
Al doilea capitol-,,Pedepsele –noţiune şi trăsături’’-abordează noţiunea pedepsei din
perspectivă istorică şi contemporană.
În primul subpunct al acestui capitol ,pedepsele sunt tratate din perspectivă
feudală.Dreptul penal medieval românesc era evoluat şi ancorat ideologic în epocă.Spre
deosebire de vechiul Drept Germanic,şi continuând tradiţia romană,în privinţa vinovăţiei ce
rezulta din fapta materială,dreptul penal românesc făcea diferenţa între aspectul intenţionat şi
cel neinteţionat al infraţiunii,incrimina tăinuirea,dar şi tentativa,aceasta nefiind cunoscută
legilor barbare sau vechilor legiuri germane.
În perioada istorică amintită,existau trei tipuri de pedepse:corporale,privative de
liberatate şi pecuniare.
În secolul al XVIII-lea ,apare opera lui Cessare Beccaria,care afirma ridicarea omului
împotriva violenţei şi sistemului inchizitporial,deschizând căile spre o lume nouă,fiind până
azi o lucrare vie,pătrunzătoare,emanând o caldă umanitate,oreintată spre o meditaţie
generoasă şi nobilă,cu virulenţă de pamflet în demascarea tarelor trecutului.
În al treilea subcapitol se intră în esenţa noţiunii de pedeapsă.Sunt menţionate
trăsăturile specifice ale pedepsei,precum şi cele două tipuri de prevenţie pe care le
realizează.Pedeapsa este o sancţiune juridică deosebită de celelalte ,prin gravitatea ei
specifică.
Scopul şi funcţiile pedepsei sunt dezbătute în al patrulea subcapitol.care poartă acelaşi
titlu.
Pagina 83 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pentru o mai bună cunoaştere a pedepselor,subcapitolele următoare prezintă cadrul de
reglementare al pedepselor în dreptul penal român şi delimitează categoriile de pedepse.
Întrucât Codul penal român prevede un sistem sancţionar specific,pedepsele aplicabile
minorilor sunt tratate separat,după cele aplicabile persoanelor fizice şi cele aplicabile
persoanelor juridice.
În capitolul al III-lea -,,Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei’’se ia în
discuţie instituţia individualizării pedepsei.Astfel ,sunt analizate cele trei forme de
individualizare:legală,judiciară,administrativă.
Întrucât în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei ,un rol important îl
au stările şi circumstanţele ,acestea fac obiectul de studiu al subcapitolului 3.2.2.
Este acordată atenţie şi efectelor circumstanţelor atenuante şi agravante,precum şi
stărilor de atenuare sau agravare a pedepselor.Concursul între cauzele de agravare şi cele de
atenuare a pedepsei este ultimul subpunct al subcapitolului al treilea.
Capitolul al IV-lea -,,Individualizarea judiciară a executării pedepselor’’- este destinat
detalierii suspendării condiţionate a executării pedepsei,ca măsură de individualizare a
executării pedepsei.Această măsură are la bază aprecierea instanţei de judecată că infractorul
poate fi reeducat şi fără executarea pedepsei.Suspendarea condiţionată poate avea loc şi în
condiţiile supravegherii.Aceste două măsuri fac subiectul subcapitolelor al doilea şi al
treilea .
O altă modalitate de individualizare a pedepsei este executarea acesteia la locul de
muncă şi se regăseşte în următorul subcapitol.Această modalitate de individualizare judiciară
constă în obligarea condamnatului la pedeapsa închisorii să presteze muncă în cadrul unităţii
în care lucrează sau în altă unitate.
Liberarea condiţionată este un alt mijloc de individualizare a pedepsei,de ordin
administrativ,la locul de deţinere.Constă în punerea în libertate a condamnatului la pedeapsa
închisorii înainte de executarea în întregime a acesteia,după îndeplinirea altor condiţii.
Scopul pedepsei de stimulare este subliniat şi în tratarea subcapitolului 4.6.Stimulente
sunt prevăzute şi în cadrul executării pedepsei într-o închisoare militară.Din nou,apare
subliniat umanismul pedepselor,cei condamnaţi la o astfel de pedeapsă ,în cazul în care devin
inapţi,beneficiază de o liberare condiţionată specială.
Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului pedepselor ,a
determinării duratei acestora.În codul penal(art.87-89) au fost înscrise dispoziţiile care dau
răspuns problemelor care se pun în legătură cu calcularea pedepsei pe unităţi de
Pagina 84 din 85
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
timp(ani,luni,zile),computarea reţinerii şi a arestării preventie şi computarea privaţiunii de
libertate executate în afara ţării.
Îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopului pedepsei au loc nu numai prin stabilirea şi
aplicarea acesteia ,ci şi prin executarea ei.
Astfel,prin executarea pedepsei se realizează constrângerea şi reeducarea
infractorului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către alte persoane (prevenţiunea
generală), cât şi de către infractor (prevenţiunea specială).
Prin executarea pedepsei, funcţia de apărare socială îndeplinită de dreptul penal
capătă eficienţă deplină.
Realitatea socială oferă situatii în care pedepsele aplicate nu pot fi executate, fie
pentru că cel condamnat a reuşit să se sustragă şi nu a putut fi prins,o perioadă îndelungată,
fie pentru că puterea de stat apreciază că nu mai este necesară executarea pedepsei, iertând pe
condamnat de executarea ei.
Corespunzător acestor situaţii ce se pot ivi în realitatea socială, legiuitorul a instituit
două cauze care înlătură executarea pedepsei: graţierea şi prescripţia,tratate în ultimul capitol
al lucrării-,,Înlăturarea executării pedepsei’’.
Lucrarea de faţă este o incursiune studenţească în ,,secretele ‘’ noţiunilor de drept
penal,o cercetare modestă,nepretenţioasă,a instituţiei pedepsei,pornită din convingerea celei
ce a întocmit-o că pedeapsa este miezul dreptului penal.Valorile recunoscute ale societăţii nu
pot fi apărate în zilele noastre precum în timpuri străvechi;vendeta este înlocuită de un sistem
de pedepse instituite prin lege,ca recunoaştere a tuturor membrilor societăţii a valorilor
apărate de pedeapsa penală.
Pagina 85 din 85
Top Related