Taxa H ffili plitlfà la n m rtr m t am U rlt Nr. 36474/1941

WOPRiETARÀ^ASOCIATIUNEAjKSTRA" BRAŞOVApare de douà ori pe săptămâna prin îngrijirea fepuicomitet de redacţie.

Atelierele tipograTiei„Astra- TT. 1102.Pagini 4-6-8 Lei 3 -

STEAG RIDICAT LA

1838REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA

BRAŞOV.B-dui RECELE I'ERD’iNAND Nr.12 Tf. 1513

r IX r» /IDTTTIT SFINŢIT DE LUPTELE PURTATE SUB CUTELE LUI vrţ Tnr QT^\Tll Abonamentul anual tei 300 Autoritati st Sociebăti lei601 Ü H .D A H 1 J 1 U DE ATAŢIAUBMAŞIJNFRI/NTE CU i l U n L o L i M l Anunţuri s. reclame după tarif. ' '

Nr. 47 foreg. Trib. Braşov S. II No. 6. II. 71/942 21 IlllIlC 1942 Anul 105

Se împlineşte00

de V. Branis<Se împlineşte ariul dela intrarea

noastră în războiu. Era o zi însorită de duminecă. In munţi, departe de sgomotul oraşului, nu mai aflasem de câteva zile (dte veşti decât acelea pe care mi le a- ducea seara baciul dela stână şi pădu­rarul din lungile lui plimbări. Iar vorba lor era domoală şi înţeleaptă. Sufletele lor nu erau chinuite de întrebările fără de răspuns ale sbuciumelor noastre.

De aceea n ’am înţeles neliniştea pădurarului din acea dimineaţă. De cea­suri el scruta nedumerit zarea. Urmărea potecile ce întretaie „Poiana“ şi duc spre piscurile muntelui. Insfârşit, nedumerit grai :

* Mare minune pe ziua de azi.De când sunt aici n’am pomenit o aşa pustietate în zi de sărbătoare.

A tunci băgai de seamă p eu că se petrece ceva neobişnuit. Poiana — care în zile de sărbătoare gemea de lume — era pustie. Nimeni nu urca cărările muntelui. De ceasuri nu trecuse ţipenie de om.

Intr’un suflet am luat calea oraşu­lui. Aici aflai vestea cea mare. Intrase­răm în războiu.

In zorii acelei zile armata noastră mândră spintecă vadurile Prutului, pen­tru ca să desrobească pe răstigniţii fraţi basarabeni. De câteva ceasuri, vuiau co­drii Bucovinei de freamătul luptei izbă­vitoare. De câteva ore, ostaşii ţării por­niseră pe calea reabilitării istorice.

In locul umilirii şi a acceptărilor neputincioase, România s ’a integrat pe linia tradiţiei pământene : să nimicească prin foc şi sabie pe cel ce cutează să cutropească pământul strămoşilor noştri. Pentrucă noi n’am intrat în acest răz- boiu îndemnaţi de ambiţii deşarte sau de visuri imperialiste. Noi n’am furat pământul nimănui. Noi n’am căutat să subjugăm neamuri sau să siluim con­ştiinţe.

Ţinta noastră a fost reîntregirea hotarelor sfârticate şi răpunerea balau­rului moscovit care ne-a lovit mişeleşte pe la spate, cutropindu-ne aşezările paş­nice, pentru ca apoi trupul însângerat al ţării să fie sfâşiat şi de pigmei. Noi am pornit la luptă în sunet de goarnă şi ropot de arme spre a închide rana din care se scurgea vlaga neamului.

De atunci se împlineşte anul...Astăzi, gândul nostru întreg se în­

dreaptă spre ostaşii ţării ce luptă acolo, departe, pentru biruinţa dreptăţii româ­neşti. Pentru izbânda lor înălţăm o caldă rugăciune, iar lacrima fugară, ce se stre­coară printre gene, noi o strivim fără cruţare, căci nicio jertfă nu este prea mare pentru realizarea integrală a nă­zuinţelor româneşti.

UN AN DE GLORIEde I. Bozdog

Ne oprim cu pietate la sfârşitul unui an de glorie românească. Inimile ne sunt mai sensibile în aceste clipe, căci bătăile lor se înteţesc la amintirea acelora care au încetat să mai svâc- nească. Ziua de 22 Iunie 1941 când s’a primit laconica poruncă : vă ordön să treceţi Prutul, a avut putere răsco­litoare de mândrie şi a galvanizat în chip miraculos toată suflarea româ­nească, ce se găsea trântită şi cufun­dată în umilire nevrednică de un neam ca al nostru.

Ne-am dat seama toti în acele clipe şi de imensele sacrificii ce ni se cer pe toate terenele vieţii şi acasă şi mai ales pe câmpul de onoare, şi totuşi tara întreagă a trăit zile de bucurii adânci. Fiorii mândriei renăscute stră- băteau fiinţa întreagă a fiecărui Român, nădejdi noi şi legitime s’au aprins în ochii tuturor şi fetele, pe care nesigu­ranţa şi umilirea şi-au imprimat pecetea şi le-au aplecat spre pământ, s’au înălţat drepte şi luminate, ridicate de puternice resorturi interioare.

Au urmat apoi ceasuri şi zile de râvnă războinică abia stăpânită. Mândra noastră armată, căreia i s’a anticipat un titlu de onoare şi a fost pusă ală­turi de biruitoarea armată germană sub comanda supremă a Mareşalului Ion Antonescu, abia putea fi frânată. Ni­meni, nici din cei mici, nici din cei mari nu s’au mai gândit la vieaţa proprie, nici n’au cumpănit o singură clipă riscurile şi primejdiile de moarte în care călcau. Un singur gând, o sin­gură dorinţă : reabilitarea şi biruinţa

totală. Armata noastră n’a mai cunoscut din clipa începerii ofensivei ce în­seamnă retragere, ocolire sau părăsire de poziţie.

S’au reînnoit în cursul acestui an toate clipele şi momentele marilor fapte de arme, înscrise în cursul atâtor vea­curi de către războinicii noştri V oevozi şi Domni care cu plăieşii şi dorobanţii lor au făcut una cu ţărâna pământului pe toţi cei ce au îndrăsnit să ne calce moşia sau să ne clatine pietrele de miezuină.

Ordinile de zi ale Marelui Cartier German, ale Mareşalului Antonescu şi ale comandanţilor de armate şi unităţi germane şi române sunt tot atâtea şi nenumărate table de bronz în care s ’au eternizat faptele de arme şi de glorie ale unui neam, ce a înţeles rostul cea­sului de nimicire a primejdiei ce ame­ninţă lumea întreagă şi în locul prim existenţa sa naţională şi pune la te­melia clădirii noii lumi sângele său cel mai curat şi de mai mare preţ.

Indrăsneala şi spiritul de iniţiativă a nenumăraţi soldaţi de rând şi ofiţeri au smuls atâtea biruinţe, au înmor­mântat atâtea primejdii, încât pana cronicarului războiului de azi şi de mâne se va înmuia la fixarea fiecărei fapte începute sau în desfăşurare, în sângele şi dispreţul de moarte al sol­datului nostru.

Numele oraşelor şi cetăţilor cu­cerite, începând dela curăţirea plaiurilor lui Bogdan, ale Muşatinilor şi Basa- rabilor şi până la Odesa, Kerci, Sevas­

topol şi Valea Doneţului Cvor rămâne punctele cardinale ale viitorului ce »şi l-a lărgit şi asigurat neamul blajin dar neiertător al plugarilor^români.

Şi după un an de sacrificii ne­precupeţite, nedrămăluite şi pe care neamul nostru nu le-a scontat la nicio bursă străină, n’a ameninţat şi nici n’a

contravaloarea lor în teritorii străine, nici nu şi-a făcut reclamă din ele, suntem pe linia aceleiaşi ţinute drepte, ale leialităţii în luptă şi a sa­crificiului adus în proporţii tot mai vrednice de scopul sfânt ce-1 urmărim.

Soldatul român n’a fost între­buinţat în tot acest timp ca element de ocupaţie sau ca factor de făcut ordine şi a curăţi terenul cucerit de alţii, ci ca element de elită, ca com­batant.

De aceea, ei au şi murit cu zâm­betul înflorit pe buze şi cu imaginea întreguluifpământ românesc de care-i spală prin sângele lor de ruşine şi desonoare.

Paznici nebiruiţi ai ţărmurilor Mării Negre şi de Azov, prezenţi în văile Doneţului, şi stepele Nogaice şi pe câmpiile mănoase ale Ucrainei ei îşi oţelesc voinţa desmierdând fiecare din locul în care se află norocul, căruia îi cer să-i facă şi pe ei părtaşi Ia asaltul victorios prin care vor dărâma şi ultimele zăgazuri.

Ei, ca şi noi ştiu şi sunt convinşi că arma lor nu va cădea din mână până nu va fi spălată pata de ruşine de pe fata neamului şi până când leagănul obârşiei noastre nu se va scălda din nou în mândria soarelui românesc care ne va încălzi pe toti.

Şi noul an va aduce această mângâiere întregului neam.

F O I L E T O N U L G A Z E T E I T R A N S I L V A N I E

SonetLucesc pe iarbă boabe de cristal Şi suflu cald a înviat copacii,S ’au îmbrăcat în haine noi, săracii,Sub scoarţa lor azi seva curge val.

Se bucură şi sburdă-acum gândacii C’a dat cel sfânt cu crivăţul de mal...E cerul iar cu luciu de opal,Au înflorit garoafele şi macii.

Şi-a prins Natura sălbile de gât Şi sclipitoare ace poartă ’n plete,Ce nu le-ar sta nici babelor urît.

Şi-a prins la sân podoabe şi buchete, Pe tine muritor posomorit O clipă să te ’ncânte, să te ’mbete.

Ecat. Pitiş

Timotein Cipariu, gazetar— Urmare. —

Comandamentele naţionale de care era condus T. Cipariu şi colaboratorii lui — P. Manfi, A. Pumnul — erau „formarea minţii şi a inimii poporului româna. Cipariu în adâncul sufletului său dorea să redacteze un ziar închinat mai mult preocupărilor filologice şi is­torice decât problemelor politice. Măr­turia acestor gânduri o fac rândurile de mai jos publicate în nr. 4 al Organului : „Primarul redactor al acestei gazete încă dela întâiul cuget de a întemeia aici un organ de publicitate, îşi luă de principii aceste două : litere latine şi limbă cât s’ar putea mai curată. El credea că după Gazeta de Transilvania supt manuducerea confratelui său cu atâta abilitate, căutând şi la puţină­tatea publicului, ar fi de prisos a mai

de Ş f. Manei aleaîncepe alta cu slove. Alta era, că nu putea nici într’un mod învoi aceste două idei atâta de contrare : litere române şi limbă slovenizată.

In inimile nepreparate însă ştia bine, că o gazetă într’o formă din afară cu totul nouă mai întâi va să deştepte neplăceri, prepusuri, însă şi animozităţi scopuri de care prea uşor poate să se înfrângă o fragedă luntrită.

De aici o aşteptare aşa lungă — că înmulţindu-se întru întâiu cărţile deo mai mică publicitate cu litere latine, apoi simţindu-se mai mult lipsa de a reduce limba la o formă mai omogenă, mai primitivă, — să i se aplaneze în- câtva calea colţuroasă, convins fiind că cu totul alta e impresiunea şi influinta gazetelor în zilele noastre, decât a altor cărţi mărunte, ce adeseori numai

Pigfnft 2 G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I Nr, 47—1942

Spicuiridla dicţionarul greşelilor noastre de limbă

Hlb şi negruSă călătoreşti cu mixtul e un su­

pliciu. Mă gândesc cu veneraţie la nervii oamenilor care fa c acest lucru mai des. 7 otuşi zilele trecute, a trebuit să-l fac şi eu, căci pierzând legătura cu trenul accelerat, numai luând mixtul puteam ajunge la timp acolo unde pornisem.

A fost grozav. Şi acum îmi sună in urechi acel cântec monstru al roţilor: tichi-taca-tichi-taca-tichi-taca- tichi-taca... Apoi zăbovitul prin staţii. Am stat într’o haltă un ceas şi jumătate până au des­cărcat marfă din vagoane. De altfel nu m’am plictisit aici. Era o staţiune bal­neară. Sezonul fiind în tom într’o băl­toacă mare lângă linia de tren luau baie de nămol o ciurdă de bivoli. Vacile stăteau pe plajă la soare, nu se scăldau cu bivolii la un loc. Exact ca albii în America. Acolo, se ştie doară că s'a iscat pe tema asta mare conflict. Albii au protestat nevoind să se mai scalde in liber cu negrii la un loc. Cei din urmă iarăşi, obiecţionară că deosebirile ce se mai fa c, durere, şi astăzi între ei şi oamenii cu pielea albă, se fa c numai pe uscat, legea nu se poate aplica şi 'n apă.

Spre an mic dâmb în apropierea bălţii, se îndreptă acum păşind graţioso namilă neagră cu coarnele date pe spate şi îndoite la vârf. Era de fapt atâta graţie în mişcările acestei vite, că multor balerine le-ar f i putut face con­curenţă.

Ajuns deasupra dâmbului, bivolul îşi plimbă ochii mari şi trişti asupra ciurdei răsfirate şi avui impresia că sub rădăcina coarnelor lui puternice se plă­mădeşte un discurs. Adică de ce nu? De ce noi oamenii am f i monopolizat darul oratoriei, când, pe de altă parte afinităţi avem destule cu animalele ? Când zic oratorie, o înţeleg aceasta în graiul lor. Despre ce temă ? O, dar câte nu sunt necazurile bietelor vite cornute!

Bivolul se pregătea, de sigur, să spună: Fraţi şi surori! am suferit destulă umilinţă, noi copiii dragi ai Tibetului. . . Scuturaţi-vă jugul! Urma bicelor de pe spinarea noastră să dis­pară . . . etc. etc.

Satisfăcută de fericitele idei ce-i veneau, namila se plesni de două ori cu coada peste şolduri în dreapta şi în stânga, îmbrăţişând din nou cu ochi scrutători întreagă ciurdă, ca un orator versat când vrea să vorbească, apoi deschide gura şi — începu să rumege.

Ecat. Pitiş.

ca curiozităţi dintâiu se strecoară pe nesimţite puţină urmă lăsând după sine, când gazeta e ca un oaspe de toate ziîeîe. De aici şi temerea ce o purta în inimă, ca să nu înceapă prea curând.

începu. „Din ce semne bine om- nioase, nu e în stare acum de a co­munica publicului. Destul că începu între temere şi sperare, crezând că a sosit minutul de a începe, sperând că nu va să întâmpine neplăceri nici ani­mozităţi. Făcut-a bine au rău, va a le g e .......................

. . . . începând, întâia datorie către public simţia, a delinia chiar cărarea pe care va pleca, atât din partea scrip­turii cât şi a limbii“ .

Organul Luminării era destinat Românilor de pretutindeni. Vestea le-o comunică T. Cipariu şi celor de peste munţi« aducându-le la cunoştinţă că pot abona „Organul“ în capitalele celor două principate prin „inclitele agenţii imperiale“ şi prin alţi „binevoitori pro­topopi, profesori, redactori“. El a con­

XXXI.(Urmare la art. XXX).

Ca afirmatiunea dela sfârşitul ar­ticolului trecut să nu pară întemeiată pe un caz izolat, din sumedenia de cu­vinte cu care inovatorii maghiari şi-au înzestrat limba în prima jumătate a se­colului trecut, să mai amintim măcar câteva din zecile de vorbe formate numai cu suf. - nok, -nők : szónok, irnok, hiva­talnok, titoknok, pénztárnok, gyakornok, tollnok, raktárnok, gondnok, parancsnok, tábornok, pohárnok, bibornok, dijnok, elnök, ülnök, főnök, mérnök, hirnök, vésnök, ügynök, védnök, etc. etc. # Ca să nu mai vorbim de cuvintele creiate prin compunere prin truncherea arbi­trară a primei componente, ca în exem­plele: véderő, védgát, védjegy, védirat, védfal, védszent etc. în loc de : védő- gát, védőjegy ş. a. m. d. (Cum se spune : védőbástya, védősereg etc.). Sau ca în exemplele : ügyvéd, honvéd, etc. cu tul­pina verbului în urmă, mărginindu-ne numai Ia compusele cu îverbul védeni şi nici acestea înşirate toate. Câte nu sunt, însă, de felul acestora creiate cu alte verbe ca : tetszvágy, tetszhalott, tettdús sau compusele cu adjective ca ; tévtan, tévút şi atâtea altele !

Procedeie pe care le-a cunoscut de altfel şi limba noastră. Decât, la noi ele nu s’au putut impune. Căci Româ­nul va fi el naţionalist, i-o fi plăcând lui să-i gâdili mândria naţională, dar se fereşte ca de foc să se facă de râs. Şi, adoptând născocirile Jacestor procedeie, avea impresia că-1 arată lumea cu de­getul. De aceea, stăruinţa unor cărtu­rari din veacul trecut de a scoate din folosinţă cuvintele străine care ne-au pătruns în limbă şi de a ne româniza vocabularul prin vorbe create de ei din material indigen, a ajuns de domeniul literaturii umoristice. Cine nu zâmbeşte* azi când aude de purificarea limbii prin cuvinte ca : de-părete-frecător, (pt. chi­brit, cătrăniţă), çâto-leagă (pt. cravată), nas-suflete (pt. batistă). Cum zâmbesc şi Germanii când aud de echivalentele „neaoşe“ : Tageleuchter, Löschhorn sau Gesichtserker, propuse pe la mijlocul veacului al XVH-lea de societatea pa­triotică „Deutschgesinnte Genossen­schaft“ pentru înlocuirea vorbelor de origine lat. Fenster şi Nase.

Şi cine-şi mai aminteşte azi de termeni ca : limbământ, stelământ, scie- mânt, cugetământ etc., propuse odini­oară pentru românizarea termenilor ştiin­ţifici : gramatică, astronomie, filosofic, logică. Deşi suf. -mânt era un sufix e- xistent în limba (cfr. cuv. legâmânt din lat. Ugamentam, veşmânt din vesti men­tám etc.). Cu toate acestea, ele n’au putut prinde rădăcini în limba noastră, cum au prins şi s’au generalizat în 1. maghiară fabricatele nefireşti ale cărtu­rarilor unguri. Cum n’au prins nici alte aberaţiuni ca : tragerea pe calapodul vorbelor vechi rugăciune, tăciune a cu-

ceput şi a încercat să publice — cel dintâiu — o gazetă destinată întregii suflări româneşti.

Trudnica înfăptuire a lui T. Ci­pariu pe tărâmul gazetăresc, nu s’a bucurat nici la Blaj, de toată primirea prietenoasă. Unii — chiar dintre colegii de catedră ai primului redactor — au întâmpinai apariţia „ Organului“ cu o seamă de critici şi zeflemele. Acestora T. Cipariu în nr. 2 al Organului, le răs­punde prin articolul :

„C r it ica şi redactorii“„Cât e de critică starea unui re­

dactor, cunoscurăm noi chiar în ziua dintâi a Gazetei noastre. Numai decât auzirăm critici de unele părţi, dela unii că nu înţeleg toate cuvintele ce ocur în nr. 1, dela alţii că prea multe cuvinte latine introduserăm, şi dela alţii, afara de cei ce nu-i mai ştim, cum că nu le vine bine la ureche unele termi- naţiuni. Unii ne rugară, că de vom să avem abonaţi mulţi, să ne întoarcem înapoi, alţii ne-au spus chiar oarzen

de Ax. Bancln

vintelor naţiune, in formaţiune, conside- raţiune etc., intrate mult mai târziu în limbă, când legea care a transformat pe lat. rogationem în rugăciune şi pe titionem în tăciune nu mai acţiona, îşi pierduse puterea. Cum nu mai acţiona, pe vremea lui Ar. Pumnul, legea care transformase grupul lat. ct în pt (octo- opt, pectus-piept, vulg. lactem în lapte, pectinem în pieptene etc.) sau pe / in- tervocalic în r (solem-soare, mola-moară, scandula-scândură etc.) şi care nu mai putea îndreptăţi, deci, transformările : lec/ură-lep/ură, caracter-cărăp/er, ca/i- tate-căritate ş. a. m. d. Fiindcă ştiut este că legile fonetice nu au putere de acţiune pentru totdeauna. Ele sunt va­labile numai pentru anumit timp. De ceeace reformatorii limbii ungureşti nu s’au sinchisit. Cum nu s’au sfiit să se erijeze în dictatori ai limbii, pe care se credeau în drept a o modifica după bunul lor plac.

Spre deosebire de Unguri, dacă s’au găsit şi între Români unii care să-i imite, aceştia au rămas izolaţi, trium­fând întotdeauna bunul simţ asupra ex­ceselor şovinismului naţional, arbitra- iele lor creaţii rămânând sortite dispa­riţiei, — expresiile pe care tindeau să le înlocuiască fiind considerate de Ro­mân ca achiziţii istorice, de pe urma atingerii cu alte neamuri. Ceeace-i şi dă Românului putinţa de a se înţelege mai uşor cu străinul decât Ungurul, terminologia ştiinţelor, artelor, nomen­clatura care indică progresele civiliza­ţiei fiind aproape aceeaşi cu a celor­lalte neamuri culte.

Debarcând într’un oraş străin nu­mai cu bagajul cunoştinţei limbii ungu­reşti, rămâi în adevăr redus numai Ia gesturi, dacă, bineînţeles, prin acestea se poate exprima ceeace doreşti. Căci, întrebând de „villamos“, nimenea nu te va îndrepta spre tramvaiul electric : cum nu vei putea ajunge la un auto­mobil strigând „gépkocsi“ sau la un hotel întrebând de „szálloda“ ori la un agent, care să-ţi fie de ajutor, intere- sându-te de un „ügynök“ . Cum nu vei putea ajunge cu „Egyetem“ la Univer­sitate, cu „Műegyetem“ la Politehnică, cu „szinház“ la un teatru, cu „m ozi“ la un cinematograf, cu „vendéglő“ la un restaurant, cu „távbeszélő“ la tele­fon, cu „sürgöny" ca să poţi da o te­legramă. Sau în cazul că te ai îmbol­năvi şi ai avea nevoie de un termo­metru ca să* ţi iai temperatura (hőmér­séklet), cine te-ar înţelege vorbindu-i de „hőmérő“ , de „láz“ (febră), de „or­v os“ (medic) ori chiar de un „sebész" {chirurg), dacă ai avea nevoie de in­tervenţia urgentă a acestuia.

Nevoit să intri în vreo librărie, înzadar vei cere un „földtan“ , „föld­rajz“ , „mértan“ , „nyelvtan“ , „természet- tan“ , „vegytan“ , „számtan“ , aşteptând să-ţi dea o carte de geologie, geografie, geometrie gramatică, fizică, chimie, ma­tematică. Librarul va holba ochii la tine,

româneşte, că bucuroşi ar prenumera dacă n’am merge aşa departe. Unii dintre aceştia erau bătrâni, alţii tineri.

Aşa sunt bătrâni, sunt tineri aici şi aiurea, cărora nu le e cu totul spre plăcere gazeta noastră, — care e capul lucrului. Măcar noi după exemplele ce avem înaintea ochilor, încă ne soco­team moderaţi, când afară de termenii latineşti nici măcar un cuvânt italie­nesc, ispanesc şi numai unul singur francesc, „Adrese“ întrebuinţasem, cât pentru cei latineşti fireşte presupu- nându-i aşa cunoscuţi aici, cât să *nu aibă trebuinţă de vocabular ori dic­ţionar. Dar încă să fim întrebuinţat sau să vrem .a întrebuinţa tot vocabularul Curierului de ambe sexe, ce era să păţim din pricina cuvintelor: abomi­nabil, abastardice, accaparare, acasti- llagiu, abracalan, abraxas, abracadavra şi altele ce vor mai urma, după ad- juraţie din celealalte litere, precum : orgoliu etc.? Au nu ne striga atunci numai decât, că limba ne e abomina­bilă şi scriem abraxas, abracadavra ?

Carnet contemporanRevenim pe front, în Crimeea, în

plină primăvară dar, ca şi în imensa Ucraină, şi aici, trenul merge ore în* tregi fără ca peisajul sâ se schimbe: câmp şes, plantat sau numai arătură, presărat în rare locuri cu pomi mărunţi, cu frunziş sărăcăcios.

Acest aspect se menţine până când intrăm în regiune muntoasă. Aci natura e cu adevărat magnifică. Munţii, nu sunt prea înalţi, în schimb vegeta­ţia e generoasă. Mergem pe o şoseş asfaltată care duce la mare. A colo sunt castelele cu locurile de odihnă ale ve­chilor tari şi noilor despoti bolşevici.

O singură surpriză avem.In timp ce autocamioneta noastră

ajunge în dreptul unei coloane cu ma­teriale germane, suntem atacaţi de şase avioane de vânătoare Rata.

M’am adăpostit în câteva secunde, în prima groapă. Maiorul Oscar Bievel, tovarăşul de drum, a dispărut de ase­menea, într’un tufiş, împreună cu şoferul

Isprava nu e prea mare : câţiva cai morţi, patru oameni răniţi uşor, câteva căruţe răsturnate. Aviatorii ruşi au aruncat două bombe şi au tras cu mitralierele. Când li s’a răspuns cu foc, ; s’au îndepărtat în mare grabă.

Ne-am ridicat fără teamă.Astfel de încercări sunt ale unui

muribund care dă să se mai ridice după ce a fost ţintuit pe totdeauna la pat.

Trecem pe sub nesfârşitele alei de salcâmi înfloriţi pe lângă supli chi­paroşi şi ne îndreptăm spre ţărmul mării în care munţii coboară abrupt, înmuindu-şi stâncile întunecate în apa lipsită de valuri a calmelor golfuri.

Mirosul florilor de salcâm e îmbă­tător.

Ne oprim, pentru întâia oară, în­tr’un sat tătărasc.

A . M aiin

neştiind de pe care continent ai răsărit în prăvălia lui.

Iar de-o fi să te’ntrebe cineva de ortografia sau de nominativul ori acu­zativul cutărui cuvânt din limba ta, ce te faci cu* „aianyeset“*ul, cu „íárgye- set“ -ul şi cu „helyesírásiul tău?

Poate în restaurant să te simţi ceva mai la larg, unde îţi râd ochii de bucurie dând de vr’un côtelette sau bif­teck (engl, beefsteak), dacă cumva nu vei ceti alte mirozenii şi dacă „ven- ' déglö“-ul în care luai masa în Ungaria nu cumva le avea pe listă maghiarizate şi pe acestea în „karaj“ şi „angol bél­pecsenye“ . Dar, şi în cazul acesta, aci te ajuţi mai uşor, arătându-le cu dege­tul pe mesele altor muşterii.

Nu e, deci, de loc de invidiat Un­gurul ajuns în ţară străină, dacă (nu cumva o mai rupe şi pe altă limbă. Românul, cu vocabularul său, nu poate ajunge nici odată în strâmtoarea în care ajunge Ungurul trecut peste graniţa sa etnică. Naţionalismul său nu l-a orbit nici odată într’atâta, încât să nu recu­noască ce datoreşte altora şi să caute a elimina din vocabularul său tot ce l-ar obliga la această recunoaştere: toţi termenii care exprimă lucruri pe care nu le-a creiat vrednicia sa şi idei care n’au răsărit în capul său.

Noi ştim bine cât de delicate sunt sim­ţurile fraţilor noştri, cât nu pot să sufere orice vorbă şi după aceea ne restrânserăm în multe, togma cât şi principiile mai laxe ne-ar suferi mai departe decât am călcat.

— Va urma. —

Glasul unui MemorandistLa 1892

Totul pentru Naţiune !Ne era deviza sfântă —Care sufletul înalţă Care inima o ’ncântâ

La 1942

A noastră deviză sfântă, Care şi acum ne ’ncăntă In toţi vecii să răsune:Totul pentru Naţiune !

Preot Ioan B. Boin

Nr. 47— 1942 G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I Pftginft 3

Anglia şi România ia 1878Anglia a făcut întotdeauna o po­

litică diplomatică care a ştiut să păs­treze, pe lângă apărarea cu tenacitate a intereselor sale comerciale, aparenta loialităţii şi a scopurilor sale pacifice şi umanitare. Cu toate că la 1859 ea s’a văzut nevoită, din cauza intereselor ce o legase de imperiul turcesc şi de Austria să se opună unirii principatelor

! româneşti, ea a căutat totuşi să rămână şi mai departe în raporturile cele mai

. bune cu aceste tări, manifestând, mai ales în timpul războiului dela 1877— 78, „simpatiile“ sale pentru noua şi mult promiţătoarea Românie.

N’a fost Anglia care, la sfârşitul congresului de pace de la Berlin, din Iulie 1878, a exprimat cea dintâi Ro­mâniei, prin reprezentantul ei, faimosul Disraeli, devenit la 1876 Lord Beacons- feald, „regretele“ sale pentru pierderea Basarabiei, a Basarabiei care, precum am arătat într’unul din articolele noas­tre trecute, fusese cedată la 1812 Ru­siei, la intervenţia Angliei ?

Interesul ca drumurile sale comer­ciale spre Persia să nu ajungă în stă­pânirea Rusiei o făcu însă la 1878 să se aşeze de partea Turciei, deşi con­ducătorii ei liberali, se făcuseră cam­pionii libertăţii supuşilor creştini ai a- cesteia. *

In convenţia pe care fostul amba­sador al Angliei la Constantinopoí, de­venit acum ministrul ei de externe, Lordul Salisbury o încheie la Londra la 30 Mai 1878 cu ambasadorul Rusiei contele Şuvaîov, citim la punctul 11 în­tre altele : „Guvernul Majestăţii Sale Britanice crede că trebue să-şi exprime adâncul lui regret, pentru cazul când Rusia ar perzista în mod definitiv pen­tru retrocedarea Basarabiei. De oarece însă çste cert că ceilalţi semnatari ai tratatului de pace dela Paris (din 1856) nu sunt dispuşi a apăra cu puterea lor armată ^graniţele României stajîjlite^îrin el, Anglia crede că faţă de această chestiune ea nu are un interes atât de mare, ca să se simtă îndreptăţită de a lua singură asupra-şi răspunderea unei

de A . A . Mureşlanu

opoziţii împotriva schimbului proiectat.Ea se obligă deci a nu se opune unei hotărîri (a viitorului congres) în acest sensu.

Iala adevărata politică a Angliei, demascată de unul din cei mai remar­cabili şefi politici conservatori, ai ei.

Un singur om mai reprezintă în Anglia ideea libertăţii şi a justiţiei şi acesta era Gladstone. In vorbirea lui „fulminantă“ ţinută ia’nceputul anului1878 în Camera Comunelor contra po­liticei Austro-Ungariei — căci şi acest imperiu fu, în noua sa configuraţie, u- nul dintre autorii principali ai nedrep­tăţilor dela 1878 — el spunea: „Anglia trebue să veghieze asupra intenţiunilor Austriei, pentrucă politica acesteia pare că voieşte să scurteze România în f o ­loasele ce trebue să-i aducă acest răz­boiu“ . Protestele lui fură însă fără efect, căci Europa nu mai era condusă de li­beralismul napoleonian, ci de tovărăşia conservatoare : Gorciacov-Beaconsfeald- Andrâssy.

N’a fost susţinută şi anexarea Bos­niei şi Hertegovinei către imperiul aus­triac, anexare propusă de Andrássy, mai întâi de reprezentantul Angliei ?

Anglia a reuşit prin diplomaţia ei dibace, să obţină, în acest congres, nu numai retrocesiunea de către Rusia a căii ei comerciale spre Persia: Erze- rum - Bajazid şi valea Aleşchard, şi declararea portului Batum de port franc, dar şi trecerea insulei Cipru subt „pro­tectoratul“ ei.

Iar România, care a luat parte victorioasă la războiul dela 1877, Ro­mânia, care a salvat pe Ruşi de ruş> nea dela Plevna, reînviind după vea­curi de răstrişte faima eroismului ro­mânesc medieval, a trebuit să înapo­ieze, în schimbul Dobrogei, şi bucata de moşie strămoşească pe care o ob­ţinuse la 1856 cu concursul fraţilor ei latini din Apus, pentrucă asta era v o ­inţa Rusiei şi aşa cereau interesele — Angliei.

JTluguri Strigător! hunedoreneDe-ar iubi mândruţa zece De doruţul meu nu-i trece,De-ar iubi mândra o sută De doruţul meu nu uită . . .

— Acuma m'am tulburat La strigat şi la jucat.— Ia stal vere nu te face Că nu joci cu ci ne-ţi place.

Măi bădiţă cu păr creţ Nu te ţine-aşa măreţ Că dacă- i îmbătrâni Păru ’n cap ţi s’o albi Nimărui nu-i trebui. . .

Nu gândi bade că-mi pasă Că mi-ai zis că nu-s frumoasă, C ai făcut-o din mânie Că nu iría dat maica ţ ie . . .

Vrednică-i mândruţa mea Spală rufe Sâmbăta,Nice ochii nu-i deschide Şi-i cu gura tot prin blide.

Să ştiu bade c’ai veni Drumul ţi l-aş floştări,Tot cu piatră şi uiagă Ca să-ţi fiu bădiţă dragă. . .

Avere-ai mândro păcat C’am fost tânăr, ne ’nvăţat Şi tu rău m’ai fermecat Cu trei păiuşe din pat,Cu trei flori din trei grădini,Cu apă din trei fântâni;Să n'am stare Ş’aşezareCa Mureşul când îi mare. . .

Fata până-i fată mare Nici o grijă ’n lume n’are Dar după ce se mărită Trăieşte tot necăjită . . .

Culese de Nicolae M. Isac

Primul spectacol al Operei din Bucureşti la Braşov

Opera din Bucureşti şi-a început turneul — spre marea ei cinste — cuo producţie autohtonă : Alexandru Lă- puşneanu de Al. Zirra.

înainte de a ne ocupa de specta­col în sine, fie-ne îngăduit să exprimăm aici bucuria tuturor iubitorilor de mu­zică, pentru lăudabila iniţiativă a con­ducătorilor Operei. Efortul pe care-1 cere, mai ales în ziua de azi, realizarea unui asemenea turneu de largi proporţii, se cuvine cu atât mai preţuit, cu cât a- pare evident că nimic n’a fost cruţat pentru o cât mai reuşită prezentare de ansamblu. Actualul director al Operei, d4 Tiberiu Brediceanu, adaogă prin a- ceastă realizare, un nou titlu de glorie la vasta sa activitate pe tărâmul mu­zicii româneşti.

D-1 Zirra a ales, în Alexandru Lă- puşneanu, una din cele mai dramatice şi populare figuri ale istoriei noastre. Crudul domnitor ne apare, de-a-lungul celor trei acte, în câteva din momen­tele mai impresionante ale scurtei şi agitatei lui domnii. Muzica cu care d-1 Zirra a învestmântat această evocare, are nepreţuitul merit de a fi în între­gime brodată pe teme populare româ­neşti, ridicate prin meşteşugită lor tra­tare armonică şi orhestrală, la valoarea muzicii culte. Cizelarea amănuntului, rafinamentul coloritului, atât în tratarea muzicii vocale cât si în folosirea diver­selor timbre din orhestră, ne-au făcut să ne gândim la acele preţioase minia­turi care împodobeau manuscrisele de odinioară. Poate că întunecata figură a

4ui Lăpuşneanu s’ar fi pretat la o rea­lizare mai dinamică, mai aproape de

frescă decât de miniatură. De-asemenea credem că puterea de evocare a aces­tui îndepărtat moment istoric, ar fi câştigat dacă d-1 Zirra evita în libretul d-sale un limbaj prea uzual şi actual, înlocuindu-1 pe alocurea cu pitoreştile arhaisme ale bătrânilor noştri cronicari. Oricum însă, opera d-sale rămâne, în grădina atât de tânără a muzicii culte româneşti, un preţios şi proaspăt vlăstar.

Interpretarea s’a bucurat, dela pri­mul şi până la ultimul interpret, de o minuţioasă realizare artistică.

D-1 Ştefănescu-Goangă a creat un despot autentic, sbuciumat şi orgolios până la ultima suflare. Calităţile sale de cântăreţ sunt prea bine cunoscute, nu numai de noi, ci şi peste hotare, ca sä mai insistăm asupra lor. D-na Lucia Bercescu e înzestrată cu una din acele voci de aur care se impun fără comentarii. Când, la fizicul şi Ia cali­tăţile sale scenicc, s’o rnai adăoga şi o dicţiune ceva mai clară, Opera română va avea în d-na Bercescu una din cele mai ideale interprete. Domnitele şi bo­ierii care au înconjurat pe cei doi pro­tagonişti, au fost la înălţime, atât prin cânt cât şi prin jocul de scenă perfect pus Ia punct. Cu totul remarcabil corul călugărilor din ultimul act. Orhestra fru­mos nuanţată şi bine stăpânită de ba­gheta maestrului E. Massini.

Intr’un cuvânt, un spectacol care face cinste Operei române şi bucură pe orice Român conştient de valoarea unor astfel de realizări artistice.

Lia Busuioceanu

Imtuşul rupidupă Ioseph Freiherr von Eichendorff

In vale, roata morii Se mişcă ne ’ncetat Iubita mea de acolo In taină a plecat.

Credinţă ea-mi jurase Şi-mi dase un inel,Când. ea-şi calcă credinţa Se rupse ’n două el.

Plecând în lumea largă, In versuri eu aş vrea

Mergândl din casă ’/i casă Sâ cânt durerea mea.

La luptă sângeroasă Câlare-aş vrea să sbor,In câmp, la foc, în noapte Să uit de al meu dor.

Iar moara tot vuieşte Şi nu ştiu ce-aş mai vrea, Mai bine vino moarte Să curmi durerea mea!

Sapho Gillet

CUNOŞTINŢE FOLOSITOARE. Editura „Cartea Românească“ . Bucureşti.

Sub direcţia d-lui prof. univ. I. Si- mionescu, preşedintele Academiei Ro­mâne, apare la Bucureşti această pu­blicaţie, cu totul originală, utilă şi prin preţul ei modic accesibilă tuturor stra­turilor societăţii, „Cunoştinţe folositoare din lumea largă“ .

Cunoscut ca un om de ştiinţă dar şi literat şi cu osebire un îndrăgostit de comorile tării noastre, directorul pu­blicaţiei era cel mai indicat spre a în­druma o bibliotecă de popularizare.

Mai mult decât atât. întrucât în propriile sale opere d-1 prof. univ. I. Simionescu întrebuinţează un stil clar, sobru din care nu lipseşte nici poezia, d-sa a ştiut să-şi aleagă colaboratorii în aşa fel încât Cunoştinţele să fie nu numai folositoare ci şi plăcute la citit.

Vă puteţi da seama de opera cul­turală ce se întreprinde de marea edi­tură bucureşteană numai din simpla e- numerare a titlurilor din colecţie: 1) Cunoaşterea ţării, 2) Energii româneşti,

3) Ţări străine, 4) Istorie, 5) Astrono­mie, 6) Fizico-chimie, 7) Ştiinţele Na­turale, 8) Medicină-Higienă, 9) Agricul­tura, 10) Gospodăria, 11) îndemnuri practice, 12) Mecanică, 13) Industrie, 14) Economie-Sociologie şi 15) Diverse.

Cărturarii noştri, profesorii ca şi învăţătorii şi preoţii dela sate, vor găsi în Cunoştinţe folositoare un material sintetizat şi scris cu îngrijire; agricul­torii, lecturi plăcute şi învăţăminte şi sfaturi practice.

De aceea recomandăm, cu toată căl­dura, tuturor cititorilor noştri, să spri­jine acţiunea culturală a distinsului nostru colaborator, d-1 prof. univ. I. Si­mionescu.

Laerte

Citifi cel mai vechiu ziar

Gazeta Transilvaniei

Psgîos 4 G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I Nr. 47- 1942

i Énuluí„Doamne, nu suni

vrednic“{Matei. VIU, 8.)

Voiu putea să scriu despre cre­dinţa cea mare a sutaşului din Caper- naum, cel ce mila Domnului pentru sclavul său cerea ?

Câtă deosebire între acest militar păgân şi înaltul funcţionar evreu dela curtea lui Irod Antipa.

Dacă amândoi sunt mânaţi de ne­cazuri ca să ceară ajutorul lui Isus Hristos, Domnul nostru, iată în ce chip se înfăţişează :

Dregătorul urcă cu grabă drumul să întâlnească pe Domnul. II roagă fier­binte să se coboare în casa sa, ca să-i vindece fiul chinuit de friguri. Aşa cre­dea el că trebue să fie de faţă ca să-i poată vindeca fiul.

A rămas însă uimit când i s’a fă­cut mustrare aspră : „De nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede“ .

Era un cuvânt greu, care adeseori cădea asupra neamului evreesc. Ei n’au cerut altceva dela Dumnezeu, decât semne şi minuni. „Evreii semn cer“ (I, Cor. I, 22), să vadă, apoi vor crede. Aşa era credinţa lor: ştearsă şi fără putere.

Minunată este credinţa sutaşului păgân faţă de îndoiala sfântului apostol Toma! „Pentrucă m’ai văzut, Tomo, ai crezut“ .

Sutaşul — centurion în armata lui Irod Antipa — credea în puterea Mân­tuitorului. De altfel tot sutaş era cel ce a mărturisit pe Golgota credinţa: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta“ .

Asemenea, tot sutaş a fost cel ce a înfruntat nebunia celor 40 de evrei care se legaseră cu jurământ că nu vor mânca, nici bea, până nu-l vor omorî pe sfântul apostol Pavel.

Sutaşul din Capernaum era un su­flet nobil. Cunoştea bunătatea Mântui­torului, minunatele lui învăţături şi fapte. Mult îl preţuia, fără să fi vorbit cu El.

Avea în serviciu un sclav, care-i era drag şi în mare cinste. De obiceiu Grecii şi Romanii dispreţuiau sclavii şi se purtau faţă de ei cu o brutalitate crudă. Purtarea sutaşului era foarte rară printre păgâni.

Sclavul sutaşului era chinuit de o cumplită boală, care-i punea vieaţa în pericol.

Nimeni nu-l putea vindeca, şi su­taşul în mâhnirea sa, nu se îndoia că Domnul poate să-l vindece în chip mi­nunat de boală.

Modest cum era, n’a îndrăsnit să-l cheme, ci a trimis câţiva fruntaşi din oraş să-i spună durerea.

Fiul lui Dumnezeu i-a primit cu drag şi pomi îndată spre casa sutaşului.

Sutaşul aştepta. Era neliniştit şi abătut. Când văzu alaiul apropiindU'Se, fu cuprins de atâta credinţă, urni- linţă şi adâncă stimă faţă de Dom­nul, încât a trimis în grabă prietinii săi cu sarcina de a-L ruga : „Doamne nu te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperemântul meu. De aceea nici pe mine nu m’am socotit vrednic, să viu către tine, ci, zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga m ea“.

Ce destăinuire minunată vădeşte un sutaş de neam păgân, care pe lângă supunere, uitare de sine, vieaţă aspră şi darul de a se jertfi — atâtea virtuţi militare — adaugă şi cea mai frumoasă cunună : umilinţa şi credinţa în Fiul lui Dumnezeu.

Se vedea pe sine, un neînsemnat sutaş, că este atât de mult ascultat, dar Isus Hristos, privind mulţimea norodu­lui, strigă cu admiraţie : „Zic vouă, nici în Israil n’am aflat atâta credinţă". Şi scrutând viitorul şi privind în sutaş chipul numeroşilor păgâni ce vor crede, adaugă : „Mulţi dela răsărit şi dela apus vor lua loc la cina lui Avram... în îm­părăţia lui Dumnezeu, iar fiii împărăţiei— Evreii — vor fi izgoniţi în întune- recul cel mai din afară“ .

t t S I H

ASTMULIntr’o bună noapte bolnavul este

sculat din somn între orele 12— 6 di­mineaţa, cu o senzaţie de lipsă de aer,i se pare că se asfixiează, se svârco- leşte în pat, lipsa de aer creşte mereu. Se dă jos din pat, aleargă la fereastră, pe care o deschide pentru ca să pri­mească aer, dar în zadar, greutatea în respiraţie creşte mereu. Faţa e palidă, mai târziu vânătă şi exprimă groază. Cei ai casci asistă neputincioşi la acest spectacol grav, îngrozitor, crezând că suferindul dintr’o clipă în alta se va sfârşi. Acest tablou durează 2—3 ore. Şi*apoi deodată greutatea în respiraţie cedează, bolnavul începe să tuşească şi să expectoreze, fapt care îl buctfră, căci îi anunţă prin aceasta sfârşitul crizei. Sputa pe care o elimină esté o „spută perlată“ (ca perlele), unii corn- parând-o cu ouăle de furnici.

Tabloul descris mai sus este ceea- ce numim o criza de astm şi poate dura 2—3 ore.

După terminarea crizei bolnavul adoarme din nou, însă a doua zi se simte rupt de oboseală şi cu o senza­ţie de strângere la piept.

Foarte deseori criza de astm este precedată cu o zi înainte de dureri de cap, de oboseală, de o stare generală rea, cu lipsă de poftă de lucru, ceea ce-1 previne pe bolnav, că va avea o criză de astm.

Cu timpul, crizsle de astm repe- tându-se, elasticitatea ţesutului pulmo­nar cedează şi se instalează o greutate permanentă în respiraţie, o boală nu­mită emfizcm pulmonar, cu o expecto- raţie abundentă, care caracterizează o altă boală numită bronşită, aşa că vom avea asociaţia bronşită cronică şi cm- fizern pulmonar. Din cauza acestei aso­ciaţii circulaţia sângelui prin plămâni devine foarte anevoioasă, cu timpul inima se dilată, ducând mai târziu la boala mortală numită assystolie, sau int suficienţă cardiacă. Această complicaţie este cea care întunecă viitorul bolna­vului, pentrucă astmul prin el însuşi nu prezintă gravitate imediată, moartea în timpul accesului de astm fiind cu to­tul excepţională. Se şi spune despre astmatic că moare ca bronşitic sau car­diac, dar nu astmatic.

Mai există o formă de astm, nu­mit astm de fân, care apare primăvara

Tragică profeţie pentru Evrei şi luminoasă pentru neamuri păgâne! O trăim astăzi în toată mărirea şi cruzi­mea ei.

Astăzi suntem şi noi chinuiţi de cumplite patimi şi de grele suferinţe. Cei mai mulţi nici nu ne gândim că Domnul ne poate mântui. Nu cre­dem în Fiul lui Dumnezeu, ci în mij­loace de izbăvire păgână.

Ce putem aştepta altceva, decât suferinţă, ură şi războire?

Cumpănim credinţa dregătorului evreu şi a sutaşului păgân, dar în su­fletul nostru nu lăsăm să se strecoare credinţa nici cât un grăunte de muştar.

Nu-i însă rugare adevărată şi nici credinţă cât de mică, care să nu gă­sească pe Mântuitorul gata să vie în ajutor.

Şi câţi nu sunt, Doamne, în sufe­rinţă ca sclavul sutaşului, dar care uită de blândul Mântuitor.

Luaţi pilda sutaşului I Fără Isus se strecoară jale în casa noastră şi n’are cine s’o alunge.

Ingenunchiaţi şi chemaţi cu cre­dinţă pe Domnul, aşa cum sfânta bise­rică, din veacurile primare, după pilda suiaşului, ne îndeamnă în cea mai so­lemnă şi sfântă clipă a împărtăşirei : „Nu sunt vrednic, Doamne să intri sub acoperemântul casei mele“ ...

Putere divină curge din El şi ne tămădueşte durerile noastre.

Pr. loan Scurtu

de Dr. Valeria Stinghe

I când apar florile şi când atmosfera este plină de polen de iarbă, care, pătrun­zând în nasul persoanelor predispuse la astm, le produce strănut, lăcrimare, secreţie nazală abundentă şi-apoi o criză de astm caracteristică.

Care sunt cauzele astmului ? Nu oricine şi în orice împrejurare poate căpăta un acces de astmă. Trebue să existe în prealabil un teren propice care poate fi ereditar sau căpătat.

Şi astmul face parte din grupul bolilor care intră în marea familie a artritismului.

Alteori astmul survine la anumite persoane al căror organism a fost sen­sibilizat anterior cu anumite substanţe, fie alimentare, fie medicamentoase. Aşa se explică de ce unele persoane fac crize de astm după consumarea unor anu­mite alimente (raci de mare, stridii etc.), sau după ingerarea unor medicamente cum este ipeca, aspirina, campolon (ex ­tract de ficat) etc.

La alţii este o predispoziţie neuro- artritică, adică au o sensibilitate prea mare a sistemului nervos numit bulbo- vago-simpatic.

De multeori astmul este determi­nat de o bronşită, sau o congestie pul­monară, sau o scleroză pulmonară, care excită firişoarele nervoase pulmonare. Alteori aceste firişoare pot fi excitate de polipi nazali, provocând o criză de astmă.

Tratamentul. In timpul crizei de astm se va chema medicul care va face injecţii cu morfină asociată cu atropină, sau injecţii cu adrenalină. Se poate lua intern efedrină, efetonină, sanedrină, genatropină, bellafolină. Se mai fac fu- migaţii cu pulbere care conţine opiu, belladonă.

Intre crize vom căuta să tratăm cauzele care determină astmul. Vom îngriji scleroza pulmonară prin iodur de potasiu şi iodur de sodiu.

Vom desensibiliza organismul prin un preparat numit torantil, prin pep- tonă, dând câte V2 gr. peptonă înainte de masă.

Se mai fac pentru combaterea astmului tratamente cu raze ultraviolete, cu raze Röntgen.

Se recomandă cură hidro-climatică cu ape minerale, cum e apa de Zizin, apa Bodoc, cu aer ionizat, cu aer de altitudine mare.

Pentru vindecarea astmului s’au încercat şi tratamente chirurgicale, care constau în extirparea unor nervi care reglează respiraţia.

Astmaticul va păstra un regim a- limentar pe cât posibil făinos-vegeta- rian, căutând să evite alimentele exci­tante şi mai ales pe acele despre care s’a putut convinge că i-au determinat crizele de astm.

Citifi „Gazeta Transilvaniei

IN SERVICIUL VINICULTUREI

A/vonMU SCATEL

(AM PAN IA TINERETULUI

Cronica Agricolă

Cât mal mull nufref

Creşterea vitelor este — după piu găria de câmp — cea mai însemnată din ramurile agriculturii. Fiecare plugar este şi crescător de vite. Plugarul mic— care are câteva hectare de pămâni şi căruia boii de jug îi mănâncă tot venitul locului — să schimbe boii pe vaci şi să se facă adevărat crescător, Tauri, armăsari, vieri, berbeci, trebue să se afle, în fiecare sat, la grajdul comunal sau la grajdul obştei satului sau al cooperativei agricole. Iar gos­podarii să pună cât mai multe nutreţuri— şi pe islazul comunal şi pe locurile lor — şi să le folosească la creşterea vitelor în gospodăriile lor.

Vitele, carnea, grăsimea, ca şi celelalte produse animale — lapte, brânză, unt, ouă — ca şi altele care nu se mănâncă, dar se folosesc în fa­brici — piei, maţe, coarne, păr, seu, lână, puf şi pene şi multe altele - toate au preţ da 15—20 de ori mai mare ca bucatele. Interesul plugarului este să folosească recoltele câmpului la creşterea vitelor — adică să-şi facă singur valorificarea produselor agricole de câmp, prin transformarea lor în pro­duse animale, înlăuntrul gospodăriei - pentru ca să-şi mărească venitul şi să-şi îmbunătăţească traiul.

Pentru ca să creştem vite bune şi aducătoare de câştig, trebue să ţinem numai vite de soiu bun, reproducătorii de parte bărbătească să fie aleşi şi sănătoşi, să avem grajduri bune, sä îngrijim bine vitele şi, mai ales, să le hrănim bine. Pentru aceasta trebue sä producem nutreţuri multe şi bune şi să Ie ţinem sub adăposturi.

„ Cât mai multe nutreţuri“ , ne-a îndemnat plugarul încercat şi ministru al agriculturii, d-1 Aurelian Pană. Şi anul trecut şi ne îndeamnă şi anul acesta.

Anul acesta am avut multe locuri de însămânţat. Prăşitoare nu putem pune prea multe, căci nu le putem prididi cu munca. Tot astfel, unele se­mănături de toamnă au fost întoarse. Mai avem şi locurile care au fost inundate. Pe toate să semănăm nutre­ţuri. Să nu ne temem de secetă. Plu­garul munceşte cu nădejdea, nu cu teama. Chiar dacă plouă tocmai în Iulie, tot vom avea, la toamnă, o recoltă bunişoară de nutreţ.

Prin urmare, cât mai multe nutre­ţuri. Semănaţi pe toate locurile rămase, libere: porumb de nutreţ, iarbă de Sudan, sorg, mei, sughie.

In grija pe caro o poartă, pentru îmbunătăţirea vitelor noastre şi pentru desvoltarea acestei mari industrii agri* cole, care este creşterea vitelor, d-1 Mi* nistru a dat ca primă îndatorire agro­nomilor din toată ţara „asigurarea şi îmbunătăţirea hranei vitelor“ . Iar în „planul agricol“, care se întocmeşte de acum, pentru toamna care vine, a pus în frunte această mare şi însemnată problemă a nutreţurilor.

— „Cât mai mult nutreţ, cât mai bine strâns, cât mai bine păstrat, sunt lozincele care trebue să ne ducă la îm- bunătăţirea vitelor n o a s t r e Aşa a spus ‘ Ministrul Agriculturii, la 26 Mai, când s’a sfătuit cu delegaţii săi din toată ţara.

— » In regiunile de deal, pentru asigurarea hranei vitelor, se va inten­sifica cultura trifoiului, iar în regiunile de şes cultura lucernei şi a borceagului\

Şi, pentru că, în aceste vremuri, trebue să asigurăm şi hrana vitelor armatei — care sunt tot ale noastre şi ale ţării - d-1 Ministru dă încredinţare plugarilor că li se vor lăsa nutreţurile trebuitoare pentru hrana vitelor.

— „ Pentru asigurarea hranei vi­telor pe un an — pe lângă măsurile generale, luate pentru sporirea cantita­tivă şi îmbunătăţirea nutreţurilor — se va căuta a se stabili şi cantitatea mi­nimă de nutreţ, care să constitue un stoc intangibil pentru fiecare gospodar*.

Prin urmare, ochiul şi grija condu­cătorilor este asupra plugarilor cres­cători. Rămâne ca şi ei să-şi facă da­toria. Şi prima poruncă este :

Cât mai mult nutreţ.

Nr. 47 -1942 G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I Pa«. 5

/ ^

i vnUeleMOTT

recomandaVINURILEsaleDE m a s ă

J 7á ^ / £ Í/ ^ C h lU ' r e c o l t a m ^q

GRASA r e c o l t a i 9 4 o

^ ^ M O T T E X T M r e c o l t a i ? 4 o ! a s M c l e d e 1 l i f r u

VINURI RECOLTATE CU ÎNGRIJIREA DEOSEBITĂ CUNOSCjT C-5£î

BUCUREŞTI , S t r . Pu i a c u c d q r e c e j 3~j7 3 .1 5 .9 8 t e l e f o n y .1 5 .4 5

BEZS*

Primăria Municipiului Braşov Serviciul silvic

No. 17545/1942

PublicaţiuneIn conformitate cu dispoziţia din

ordinul No. 4414311942 al Domnului Ministru Subsecretar de Stat al A pro­vizionării, având în vedere necesitatea de a restrânge cât mai mult posibil consumul lemnelor de foc, — toate în­treprinderile, instituţiile, autorităţile şi gospodăriile situate în apropierea con ­ductei de gaz metan sunt invitate a-şi face instalaţiile necesare introducerii gazului metan.

Braşov, la 16 Iunie 1942.

p. Primar î p. Secretar GeneralDr. E. Fleischer Dr. St. Popovíci

Şeful Serviciului, ss. C. Moarcăs

Parohia ortodoxă română Zârneşti

No. 740— 1942.

Publicaţie de licitaţiePentru construirea din roşu a bi­

sericii a treia din Zârneşti publicăm licitaţie cu oferte închise şi sigilate, pe ziua de 25 Iunie a. c. ora 15 în edificiul şcolar-parohial.

Planul, devizul şi caietul de sar­cini se pot vedea la Serviciul tehnic judeţean, şijfla Oficiul parohial Zârneşti, aci aflându-se şi condiţiile de licitaţie.

Concurenţii vor înainta deodată •cu ofertele închise şi sigilate şi vádiul de 5( l dela suma oferită, în numerar sau efecte de stat şi nu vor putea pre­tinde spese de deplasare.

Se admit la licitaţie antreprenori •autorizaţi pentru astfel de lucrări.

Parohia dă 150.000 cărămizi pre­sate, varul, cimentul, lemnul pentru dulgherie şi o anumită cantitate de piatră şi pietriş pentru temelie.

Contractul ce se va încheia ime­diat după licitaţie, şi toate actele de licitaţie sunt valabile pentrtor antrepre­norul căruia i s’a adjudecat lucrarea din momentul semnării contractului iară pentru parohie după aprobarea ’Ven. Consiliu Arhiepiscopesc. Lucrările de construcţie se vor face sub controlul d-lui arhitect jude­ţean Gavrilescu.

Zârneşti, 10 Iunie 1942.Preşedintele cons. parohial Protopop Vasile Stoicanea

Primăria comunei Satulung Judeţul Braşov

Nr. 1630/1942

PublicaţiuneSe aduce la cunoştinţă generală

că, Primăria comunei Satulung ju­deţul Braşov, va ţine în localul primă­riei comunale în ziua de 4 Iulie 1942 ora 9 licitaţie publică cu oferte scrise închise şi sigilate pentru darea în în­treprindere a lucrărilor pentru amena­jarea băii comunale.

Valoarea lucrărilor după deviz f <ste 444.000 lei.

Garanţia 10°/ după valoarea lu­crării m numerar sau efecte garantate de stat depusă în plic separat.

Licitaţia se va ţine în conformi- tate cu dispoz. art. 88— 100 din L.C.P. modificată prin Decretul Lege Nr. 2125 publicat în M, Of. Nr. 173 din 24 Iulie1941.

In caz de nereuşită, a doua lici­taţie se va ţine în ziua de 15 Iulie1942, in acelaşi loc, oră şi în aceleaşi condiţiuni.

Satulung, la 22 Mai 1942.Primar, Notar,

Oh. Roşculeţ. N. Cândea.

Tipografia „ASTRA“ Braşovcaută

2 maşlol de cales Liiotyp

UZINELE „ASTRA“ BRAŞOV

î n ş t i i n ţ a r eSe aduce la cunoştinţa celor in­

teresaţi că examenul de admitere pen­tru primirea ucenicilor în Uzinele noastre se va ţine în ziua de 2 August a. c. ora 8 în localul Şcoalei Industri­ale „A stra“ Braşov.

Candidaţii la acest examen trebue să îndeplinească următoarele condiţiuni;

1. Să fie de origine etnică român2. Să fi absolvit cel puţin patru

clase primare3. Să aibă împliniţi la 1 Octom-

vrie 1942 vârsta de 14 ani şi cel mult 17 ani.

4. Să fie perfect sănătos.Doritorii a se prezenta la acest

examen vor trimite cereri însoţite de următoarele acte pe adresa Uzinelor şi până la data de 25 Iulie 1942 :

a) Certificat de naţionalitateb) Certificat de origine etnicăc) Extras de naştered) Certificat de absolvire a cursu­

lui primar.Examenul va consta din :1. Dintr'o vizită medicală cu ca­

racter eliminatoriu.2. Dintr’o probă de aritmetică din

materia celor patru clase primare. j3. Dintr'un examen de aptitudini j

psihotehnice şi profesionale.Candidaţii reuşiţi la acest examen

vor primi din partea Uzinelor întreţi­nerea completa gratuită.1-3 DIRECŢIUNEA

Uzinele „ASTRA“ Braşov caută

dactilografe şi stenodac tilografe

bune — angajare imediată

Ofertele şi actele se primesc la Uzină.

ParastasImplinindu-se un an dela moartea

Revs Protopop canonic onorar Mihail Hodârnău, se va celebra în amintirea lui un parastas în biserica greco-cato- lică din Braşov Str. Iorga în 28 Iunie1942, orele 11.

Stimătorii şi cunoscuţii sunt in­vitaţi a lua parte.

Familia defunctului

Primăria comunei Tohanul Nou Judeţul Braşov

Nr. 528^1942,

PublicaţiuneSe aduce Ia cunoştinţa celor in­

teresaţi că Primăria comunei Tohanul Nou, din judeţul Braşov vinde prin l i ­citaţie publică orală şi numai printre locuitorii comunei, materialul lemnos esenţă răşinoasă din parchetul 1942/43 în pădurea „Guţanul“ cantitatea de cca 230 metri cubi.

Doritorii de a lua parte la lici­taţie vor depune o cauţiune de 5 ’ /0 din valoarea lotului ce doreşte a cumpăra, după adjudecare această cauţiune se va întregi la 10°/0 din suma oferită.

Licitaţia se va ţine în localul Pri­măriei Tohanul Nou la data de 28 Iu­nie 1942 orele 14 aplicându-se dispo- ziţiunile art. 88-110 din L.C.P.

In cazul că la 28 Iunie 1942 lici­taţia nu va avea rezultat, atunci se va ţine o a doua licitaţie în ziua de 5 Iulie 1942 orele 14, când se vor primi şi locuitori străini de comună.

Condiţiunile de exploatare împre­

ună cu caietul de sarcini se pot vedea în fiecare zi de lucru la Primăria c o ­munei Tohanul Nou şi la ocolul Silvic în Zârneşti.

Tohanul Nou, la 31 Maiu 1942,

Primar, Notar,Aurel Şerban Ion Ionesco.

Pentru cititorii noştriIn urma scumpirii hârtiei de

tipar şi a reglementării preţului de vânzare al ziarelor, suntem nevoiţi să facem şi noi unele schimbări în preţul de abonament.

Abonamentul anual al Gazetei Transilvaniei va fi delà 1 Aprilie 1942 lei 300.—pentru autorităţi şi soc. 600.— pentru ţărani 150.—

La aceste sume se mai adau­gă timbrele prescrise de lege la e- liberarea chitanţei de plată.

Toate abonamentele plătite înainte de 1 Aprilie a. c. se consi­deră integral plătite cu preţul vechia.

Pagina 6 G A Z E T A T R A N S I L V A N I E I Nr. 47— 1942

InformaţiuniAbonamente de spri|ln

Ing, Pompiliu Medrea, Ţelna 500 Dr. Aurel Baciu, decanul

baroului adu, Timişoara 500 Dr. Ion Pintican, medic

Turda 500Pompeiu Onofreiu, Sibiu 600 Ing. Şaur Ioan, Bucureşti 500 Dr, Emil Tişcă, adv., Braşov 500 Ioan Boeriu, proiop. Lechinţa

de Mureş 500*

Opera Română îmbrăţişată cu mare căldură de bra­şoveni.

De două zile oraşul nostru trăieşte din plin zile de mândrie românească. Ar­tiştii Operei Române — sunt oaspeţii noştri şi ne procură înalte satisfacţii ar­tistice şi româneşti.

E un drum triumfal şi cu adânci rezonanţe în aceste clipe pentru inimele Ardealului încercat.

D-l director al Operei Tiberiu Brediceanu îşi vădeşte şi pe această cale marile calităţi de organizator, pro­pagandist şi de susţinător dârz al drep­turilor integrale şi inseparabile ale sufle­tului românesc asupra fiecărui coif lo­cuit de fiii săi.

Asupra reprezentaţiilor artistice vom reveni.

*

A V I ZLiceul de fete „Principesa Elena“

din Braşov, aduce la cunoştinţa eleve­lor din localitate sâ se prezinte neîn­târziat la şcoală, pentru a fi repartizate la munca de războiu.

Totdeodată se comunică elevelor care prestează această muncă în alte localităţi să comunice şcoalei în scris unde prestează această muncă.

Cursurile Şcoalei de con­ducători de automobile

La 1 Iulie a. c. încep cursurile şcoalei de conducători de automobile in str. Spitalului militar No. 7 pentru sesiunea Iulie— Octomvrie. înscrierile se pot face până cel mai târziu la 10 Iulie 1942. Taxele şcolare sunt cele prevăzute în D. M. No. 74/942.

Vechii elevi pot depune acest axamen la 5 Iulie a. c.

Verificarea sirenelorIn ziua de 20 Iunie 1942, între

orele 9— 12 organele Apărării Pasive ale Municipiului şi jud. Braşov vor proceda la verificarea una câte una a tuturor sirenelor de alarmă, prin sunete scurte de câteva secunde.

Se face verificarea sirenelor Mu­nicipiului şi a tuturor sirenelor dela toate întreprinderile din Municipiu şi din jud. Braşov.

După verificarea fiecărei sirene se va face o verificare a tuturor sirenelor deodată, prin un sunet lung de un minut.

Publicul este înştiinţat pe această cale să nu se alarmeze din cauza a- cestor semnale.

Eventuale alarme reale se vor transmite ca până acum prin sunete modulate cu o durată de 1 minut.

Cercul Cultural Blumăna.In ziua de 14 Iunie a. c., s’a or­

ganizat şi constituit noul cerc cultural din sectorul Blumăna. A participat un număr mare de membri. Şedinţa a condus-o Dr. N. Căliman, preşedin­tele judeţean. Noul comitet are ca pre­şedinte pe harnicul părinte Dum. Tohă- neanu. Le dorim spor la muncă.

Noul comitet al Casinei Române»

In şedinţa de constituire din 18 Iunie, Casina Română şi-a ales cu una­nimitate noul comitet. Preşedinte este d-1 Gh. Sorescu, directorul uzinelorMetróm.

Pentru reîntregirea Patriei...Mor vitejii noştri cei mai buni

în încleştarea dela Răsărit. Lasă durere în sufletele celor ce i-au cunoscut, dar sacrificiul lor lărgeşte tot mai mult făgaşul deplinei vic­torii româneşti. Dacă n’ar fi această credinţă, dacă un picur de incerti­tudine ar sălăşlui în sufletul ma­rilor noştri comandanţi de oşti, de acolo, din îndepărtatele câmpii peste care pluteşte spectrul morţii, nu ne-ar veni valuri de entuziasm renăscător de vieatăşi nici iureşul izbânzilor creatoare de istorie.

Intre noi Românii, ori unde ne-am găsi şi ori cât de mari spaţii ne-ar desparte, există o pre­simţire asupra evenimentelor reale care se petrec departe . . . Sufletul nostru al tuturora trăieşte durerea şi bucuria, speranţa şi teama de necunoscut. Şi dacă truda şi umi­linţa ne-au îngenunchiat ieri la căpătâiul brazdei cotropite, apoi de pe culmile sacrificiilor şi jertfei de azi privim încrezători spre ră­săritul mântuirii. . .

De câteva zile ne-a părăsit un grup de fraţi italieni care au venit să ne vadă la noi acasă. Ei reprezentau scrisul zilnic, deci sunt creatorii de opinii şi apărători ai adevărului. Vizita lor a avut darul să limpezească o situaţie prezentă şi să lumineze viitorul apropiat. Asemănarea istoriei celor două popoare — român şi italian — a fost evidenţiată de d-1 Gugliel- motti, consilier naţional fascist şi director al ziarului „Tribuna“ din Roma. „Ne-am întâlnit aici popor cu popor frate. Ascultând în aceste zile durerile voastre de fraţi mai mici, vă pot spune: poporul ita­lian n’a câştigat decât prin su­doare şi cu muncă. Câte secole a suferit poporul italian ! Noi nu am crescut în istorie decât cu suferinţă şi sacrificiu. Iată calea pe care şi-a ales-o şi România în clipa când şi-au alăturat destinul ei de noi, pentru o nouă Europă. Ală- turându-vă de noi, aţi început o luptă comună împotriva inamicului. Stând alături de noi, veţi birui, căci drumul jertfei este drumul biruinţei“ . . .

De doi ani de zile suntem pe drumul jertfei. In ultimile zile, un comandant de oaste, generalul Vasiliu Dumitru, a căzut jertfă datoriei, iar alături de el câte vieţi tinere nu s’au stins, cât sânge ro­mânesc nu s’a vărsat. . .

Sacrificiile neamului nostru sunt recunoscute de altfel de în­treaga lume.

Revista italiană — pentru ca să nu vorbim decât de ultimile elogii aduse ţării noastre — Jlustratione italiana“, prin pana profesorului Gino Lupi, scrie pri­vitor la însemnătatea contribuţiei economiei române la realizarea planurilor de războiu ale Axei şi aliaţilor ei următoarele:

„Astfel petrolul românesc nu are anul acesta numai o valoare de activitate economică sau de pro­gres industrial ci reprezintă o foarte însemnată contribuţie la realizarea planurilor de războiu ale Axei şi aliaţilor ei. El este sângele maşi- nelor şi motoarelor pe pământ, pe mare şi în aer şi, spre deosebire de alte ţări europene sărace de astfel de sânge, România poate să dea cu dărnicie generoasă acest sânge după cum a fost cu cel al fiilor săi. Tot ceea ce reprezintă baza necesară pentru perfecta în­făptuire a oricărei activităţi ofen­sive şi defensive, fabrici, ateliere, tancuri, aeroplane, nave de orice fel, a fost verificat de acest sânge negru, extras din adâncul pămân­tului românesc, de braţe româneşti

Această evidenţiere a profeso­rului Lupi, ne priveşte din două puncte de vedere: importanţa sa­crificiilor fiilor şi a petrolului în actualul războiu şi valoarea Ro­mâniei ca factor economic, prin posibilităţile şi avuţiile ei, în par­tea de Sud-Est a Europei. Dar din acest adevăr se deprinde un fapt de o valoare incontestabilă pentru eforturile ce le depunem astăzi pe câmpiile de bătălie: cu cât vom avea noi înşine o mai clară con­ştiinţă de valoarea şi importanţa acestor posibilităţi şi bogăţii ma­teriale, care nu constitue numai în timp de războiu ci şi în timp de pace un factor dinamic pentru a- părarea drepturilor noastre, pentru asigurarea poziţiei noastre inter­naţionale şi pentru valorificarea beneficiilor ce trebuia să ne aducă munca şi bogăţiile româneşti, cu atât glasul României va fi ascultat şi contribuţia ei la armonizarea raporturilor economice şi politice internaţionale va fi mai bine apre­ciată. Dacă până acum n’am ştiut să folosim munca şi avuţiile pa­triei noastre, va trebui acum în ceasul cel din urmă să fim con­ştienţi de propriile noastre puteri. Destul am fost exploataţi vreme îndelungată de străini fără să ne bucurăm de munca şi bogăţiile proprii. Se împlineşte un an de- când, ceas după ceas am dovedit puterea noastră de jertfă şi sacri­ficiu nu numai pentru demnitatea şi securitatea noastră ci şi pentru asigurarea liniştii viitoare a conti­nentului. Pentru liniştea Europei de mâne s’au sacrificat ostaşii şi am jertfit bogăţia noastră naţio­nală. Şi cu toate acestea „fanfa­ronada “ a aparţinut altora, iar „condiţiile“ au fost vânturate de aceeaşi.

Da, domnule Guglielmotti, da frate de sânge care ne-ai înţeles durerea şi ai prevăzut viitorul, sun­tem pe calea jertfei şi a sacrifi­ciului şi vom fi până la capăt pen­trucă suntem întăriţi în credinţa unei dreptăţi întregi şi neprecupe­ţite aşa precum neprecupeţite ne-au fost jertfele...

de MardareSMafeescn

Situaţia pe fronturile de luptă

Cercurile berlineze au dat o deo- sebită importanţă aterizării în Turcia a celor patru avioane americane. Este cert faptul că acele sboruri pe deasupra te­ritoriului turcesc nu sunt întâmplătoare şi ele fac parte integrantă din planurile strategice ale aliaţilor. Ceea ce întăreşte convingerea cercurilor germane este faptul că o revistă americană de răz­boiu posedă un plan pe care sunt şt liniile aeriene deasupra Turciei. Avioa- nele americane — precizează aceleaşi cercuri — au plecat din Siria pentru a bombarda coasta de nord a Mării Ne­gre şi apoi la întoarcere au aterizat forţat: trei la Ankara, unul în apropie­rea unui sat turcerc, iar al cincilea a reuşit să aterizeze tot forţat în Siria. Vioiarea teritorială a Turciei nu poate rămâne fără urmări; de data aceasta însă nu de ordin platonic. Cine nu este în stare să-şi apere neutralitatea să pă­şească pe drumul care indică respec­tarea ei...

Concomitent cu acţiunile război­nice de pe frontul împotriva bolşevismu­lui, armatele germane şi italiene dia Africa de Nord au repurtat succese ui­mitoare care stăpânesc comentariile pre­sei europene. In Germania mai ales a stârnit un mare entuziasm. In prezent ofensiva germano-italiană este în plină desfăşurare pentru distrugerea trupelor britanice încercuite la Vest de Tobruk şi anume în spaţiul dintre Oazala şi Akroma. Trupele britanice au fost în­cercuite dinspre mare, iar situaţia lor este disperată. La Londra domneşte o înţeleasă înfrigurare. Deşi clima caldă nu permite o ofensivă germană şi ita­liană împotriva Egiptului, totuşi^ Englezii se tem de un atac {apropiat împotriva canalului de Suez. Odată cu succesul dela Tobruk, Italienii au obţinut un suc­ces împotriva a două convoaie britanice în Mediterană. Tot în această mare, arma germană a obţinut un succes de­plin asupra altui convoiu britanic ce venea dela Alexandria sub ocrotirea unor puternice forţe navale.

A doua fază a bătăliei dela Sevas­topol se caracterizează prin intervenţia, flotei de . războiu sovietice în sec­torul ameninţat de trupele române şi germane. In portul Sevastopol au pătruns vase de războiu până spre Nord, în apropiere de portul Eupatoria. Pentru a crea o diversiune bolşevicii au încercat două debarcării la Ialta şi lângă portul Mariupol, de pe coasta mării de Azov. Vasele sovietice intrate în port au atacat în câteva puncte coasta. La intervenţia artileriei de coastă germană şi română vasele so­vietice s’au retras în larg. încercările de blocare ale forţelor aliate româno- germane, precum şi a debarcărilor au dat greş. Dintre vasele de războiu so­vietice intrate în portul Sevastopol, un distrugător a fost scufundat de avioa­nele germane, iar un submarin a fost scufundat de vedetele rapide italiene în largul coastelor Crimeei. Activitatea beligeranţilor dela Sevastopol a început să se reducă. In regiunea Charkow* capul de pod cucerit zilele trecute a fost lărgit. In sectorul nordic, în istmu­rile Careliei şi Aunus, mai multe baterir sovietice au fost reduse la tăcere. In sectorul Rukajaervi hărţuială de artilerie din ambele părţi.

CitiţiGazeta Transilvaniei

Redactor responsabil ION BOZDOG

iTipografia „ASTRA“ Braşov, Str. Lungă Nr. 1 .