Anul 59. Martie 1828. Mp. 3.

Organul societăţii culturale „Astra".

Aspecte ale ideologiei lui Ibsen. Pământul îşi trimite drept reprezentanţi fiorii primă-

uerii, omenirea îşi trimite aleşii, să sporească alahil ser­bărilor durate în cinstea marelui dramaturg al nordului, dela naşterea căruia se împlineşte, în luna Martie 20, anul 1928, una sută de ani . . . Şi desigur acum ua lipsi ori ce uorbă de ocară la adresa aceluia pe care ai /ui, la în­ceput nu l-au primit, alllndu-l să-şi poarte timp de 2? ani (dela 1864—1891) într'o pribegie fără tihnă, prin ţările Eu­ropei, toată vraja sufletului său.

Ibsen a răsărit, ca şl un alt urmaş al său, Bernhjîjpd Shatu, în o lume Ipocrită şi plină de prefudecăţl, pentru eare, el, uestttorul unei lumi nouă, nu era dedat o mustrare. Şi a trebuit să plece... Insă tot drumul pribegiei sale l-a străbătut cu o uie melancolie în suflet pentru ţara sa, eâreta-i păstrează o nostalgică amintire şl de unde desprinde el aceeaşi şt aceeaşi atmosferă, în mijlocul căreia ua desfă­şura cuprinsul pieselor sale. Asî, desigur, n»me nuuamai rosti o vorbă de ocară. A.zi şl ţara sa de naştere şi ome­nirea întreagă se închină în faţa geniului, din generozitatea căruia se hrăneşte, sufleteşte, o lume.

Şl dacă se uor găsi unii cart să-şi cheltuiască popasul sfânt în consideratiuni estetice asupra originalităţii teatrului lui Ibsen, în aprecieri asupra reformei pe care a realizat-o teatrul acestuia tu evoluţia tehnieei dramatice, care n'a mal ţtnut seamă de normele clasicilor greci sau francezi, desigur însă c i cel măi mulţi cari vor spori sărbătoarea lui Ibsen, nu se uor gândi la acestea; pentru cel mai mulţi teatrul bit Ibsen ore o altă valoare mai mare decât cea estetică, o valoare care se desprinde din felul propriu al lut Ibsen de a vedea viaţa şi de a lua atitudini fată de ea, din care fel propriu oricine — afară de snobii extastaţt, dar ignoranţi — poate închega şi sistemlsa o filosofic, o ftlosofie ibseniană.

Toţt uor întâlni aeeeaşt viziune a ulettî, permanent aceeaşi, tn tot teatrul lut Ibsen. Şi în întreg si în singura­ticele piese. Din părţi se reuarsă lumini reciproce, limpe­zitoare.

Fleefiruia care se apropie de teatrul său, Ibsen îi spune ceeace îi spusese lut îngerul* ee 1 s'a Irătat th vis: (e uorba de un uts al lut Ibsen, citat de interpreţii săi: Osslp-Lourle: L e theatre d'lbsen): „să mergem, eăet ureau să-ţi arăt priveliştea uieţii umane, Aşa cum e, în toată go­liciunea ei". Ori care din piesele sale îţi prezintă o ulziune a uieţii şt odată cu ea şl un complex de probleme, cart se rezoluă prin .mijlocirea unor sărmane personagii sor­tite şă-şl macine viaţa th faţa ta, ca să-ţi arate că aşa e ulaţa şl nu altfel. Teatrul lui Ibsen e un teatru de idei. Per-sonagiile sunt numai purtătoarele acestor idei, cart se îm­pletesc, se ciocnesc, se luptă şi se adeveresc. Din lupta ideilor răsare acea concepţie generală asupra uieţii (so­cietăţii, familiei, indiuidului), lămurită şi eu ortglnalttate, care este concepţia lui Ibsen. . . Viaţa 1 ee este ulaţa?

. . . Viaţa este aşa cum este: curge în două râuri mari, unul la suprafaţă din care se eonstitue aparenţele, altul în adâncime, din care se eonstitue fondul adeuărat. Din lipsa de armonie, dintre aceste două, rezultă tragedia uieţii, şl pentru individ şl pentru societate, lată: Nora a falsificat o iscălitură a tatălui său, ca să înlesnească însănătoşarea bărbatului său Helmer. Ceeace Iul Helmer 1 se părea un falş, un păcat, nu era aşa în sufletut Noret. Ea singură îşi cunoştea sufletul. Uiaţa mat departe împreună cu Helmer, i se părea insuportabilă. Era prea multă nearmonte între ceeace vedea Helmer şt între ceeace era Nora. Lipsa de armonie între aparenţă şt realitate a adus tragedia... Ce să-t faci, aşa e ulaţa 1 Cu cât sunt mai mulţi la un loc, cu atât nearmonlile între aparenţe şt realitate sunt mat multe. Aşa e ulaţa 1 Aşa e lumea 1 Suntem jertfa aparenţelor 1 Lumea se menţine de cele mai multe ori prin relaţii nepotrlulte (gândiţi-uă la fericirea vremelnică a celor din „Raţa săl­batică", până ee nu ll se descopere adevărul 1). . . Cu cât cineva ua trăi mal singuratic, mai izolat, eu atâta ulaţa lut va curge mal liniştit, pentrueă omul singur pa putea rea-llaa mal degrabă armonia între realitatea şt între aparenta uleţtt sale: „Omul cel mat tare din lume este acela care e mai singur" (Un duşman al poporului). Să nu-şi înehlpue însă cineva eă Ibsen ar fi urât societatea, proslăvind Izo­larea individului. Nul „Ce trist e să fii singuri" — aice dna Linde. Melancolia gândului singurătăţii apasă atât de

162

mult pe erou lut Ibsen, încât aceştia, când sunt slllţt s a s e izoleze, totdeauna o fac eu preţul fericirii l or . . .

. . . Dar ulaţa ? Cum este ulaţa ? 1.. ^

. . . Utaţa este sertoasă, tragic de serioasă, cu ea nu se glumeşte, orr ee se face împotrtua legilor el, cari nu cunosc decât drumul drept, se răzbună: Jotul se plăteşte" — alee doctorul Rank (al cărui părinţi pâcătuiserăl) Norei (care făcuse un falş). Există o dreptate superioară, care uegheasă deasupra tuturor. Nu există gând, nu există tremur sufletesc, care să nu determine o mişcare, care să nu fie în aeelaş timp o cauză şt un rezultat. Totul se plă­teşte l până 'ntr'al şaptelea neam, dacă ua fl neuole (Stri­goii). Aşa e ulaţa 1 In Indiferenţa eu eare aplică sancţiunile asupra tuturor, chiar eând el nu sunt ulnouaţi, desluşim un principiu ei7e superior, căruia t se supune însăşi utaţa 1 E tragic eă e aşa ?. . . Dar cine poate să schimbe uiaţa ? 1 Cine se ua încumeta să ia lupta cu uiaţa. Şi, mai ales, cine ua putea s'o înuingă?! Toţi, toţi îndrăzneţii uoi cădea sub pouara Idealului lor 1 Gând sceptte, gând pesimist, desprins dintr'o realistă înţelegere a uieţii, care străbate întreagă opera lut Ibsen, furând şt umbra fericirii de pe feţele eroilor să i . . . Aşa e ulaţa 1 de-o seriozitate tragică 1 In Rosmerholm eopltt miel nu ţipă şl oamenii mari nu râd niciodată în ulaţa lor, Iar morţii reuln sub forma unor cât albi, ca să Inspire şt mat multă seriozitate uieţii... Aşa e ulaţal ;>,'••'

Totuşi 1... Alături de această utziune neagră a uleţti, care ne

apasă, ne înlănţue libertatea, puterile şl dragostea de ulaţă, şt care ne dă dreptul să uorbtm de o concepţie pesimistă a lui Ibsen asupra uieţii, Ibsen ne.oferă şi o altă uiztune a uieţtt, în câre întâlnim şl câmpuri eu soare, pe eari nl le aşterne în faţă misterioasa putere a idealului ee-l purtăm în suflet.

înţelegi tu, eând mă împresoară uisurile de aur, eând simt că încolţesc în mine gânduri noul şl eând idei; măreţe mă due pe aripile lor într'un sbor minunat, departe, atunci eu le prefac în irisuri, în uîzlunl. Şl tuturor acestora ' le dau proporţii uaste. . . In farmecul singurătăţii visurilor mele, niam îmbătat de-o veselie, o, de-o veselie extraor­dinară.. '. 11" (Ulrieh Brendel către Rosmer în Rosmersholm). Câtă dna goste dulce faţă de ideal, fie el şi numai o iluzie, o ui8iune 1

Căci Ibsen este şt un idealist. El crede în puterea Idealului, ori care ar fl acest Ideali să fie însă unul 1 /dealu/ poate uşura utaţa. Ibsen o crede aceasta 1 Este, în priulnţa

163 1*

aceasta, un optimist. Dar idealul însemnează luptă eu rea­litatea, pe care nu o poţi înulnge decât dacă eşti ui? om desăvârşit, un ales, ixn erou. „Sunt în lumea asta eâţlua aleşi,reerl au primit harul de-a dori un lucru, de a-l pofti, 4

de a-l voi... eu atâta îndărătnicie... că-sfârşesc prin a-/ dobândi* (Solness Constructorul către Hilda Wangel)... Aceste efecte puternice nu le dobândeşti însă singur. Ohl nul . . . ea să ajungi aici, trebuie să ai ajutoare, servitori, şi aceştia nu se tuesc singuri. Trebuie să-i chemi cu stă­ruinţă, ea să urnă. Să-t chemi în gând, bine înţeles 1 (Solneas).

Idealul deci, se poate realiza. Se cer însă eondiţiuni: să fit tu însuţi un ales şi să al ajutoare, lată-ne ajunşi la un nou aspect al Ideologiei lui lbsen.

Din întreg lanţul dramelor Iul lbsen, se desprind ma ales două, cari - desuoltă această ideologie. Sunt: „Raţa sălbatică", scrisă la 1884 şt „Rosmersholm", scrisă la 1886. Una ua defini eeeaee a anunţat cealaltă. Tâlcul pieselor ni-l uor spune purtătorti ideilor ibseniene din aceste piese.

- In „Raţa sălbatică" : doctorul Relling; în Rosmersholm: Ul-rleh Brendel. In „Raţa sălbatică" doctorul Relling ua tri­mite „dracului" pe Qregers/Werle , pentrueă acesta a în­cercat eeeaee nu era capabil: să arate fotografului Bkdal minciuna pe care se întemeia fertetrea căsniciei sale, şt a adus tragedia.. . Doctorul Relling ua spune limpede: „nu haţi minciuna dela temelia vieţii mediocrităţilor, pentrueă le luaţi fericirea", ea să se înţeleagă că nu oricine ua putea merge eu izbânda pe drumul ee-l deschide idealul. Nict Qregers Werle, nici fotograful Bkdal nu sunt aleşi; ei să se mulţumească eu ee le ofere viat a. „Mediocrităţile* u'au , să-şi îndrepteze ochii spre lumina idealului 1 „Medloerttă- ' ţile" nu pot suporta lumina ule a idealului. Dacă alei, în Raţa sălbatică, ni se spune numai atât, dincolo, în Ros­mersholm, gândul se rotunzeşte şi se concretizează altfel. Ulrieh" Brendel „acel rege jefuit de Idealuri", ua sfătui în-ţelepţeşte pe Rosmer: „Nu-ţi zidi niciodată cetatea pe ni­sipurile sburătoare şi bagă bine de samă, cumpăneşte- i

' puterile înainte de-a pune t e m e i u l c a să se ştie eă şt. cei' ce sunt peste nivelul mediocrităţilor, eroii, încă trebuie să bage bine de seamă, să întrunească anumite eondiţiuni, dacă nu uor să fie înuinşl de realitate. Pentrueă.. . pen­trueă în lumea idealului pot să trăiască foarte puţinii drumul spre cetatea idealului este strâmt pe el nu pot merge decât eroii adeuăraţi, cart întrunesc toate eondlţiunile pentru aceasta.. . E răspunsul comun al atnânduror pieselor.

Şi eari sunt aceste eondiţiuni?

164

Dtn răspunsurile eari se uor putea da acestei între­bări se ua uedea şt partea etică e ideologiei lui Ibsen. Rosmer, ca şl Solness, face parte din cei eâţtua aleşi. Rosmer crede In misiunea sa: „de-a mobila «nflfifoyt*» pp toţi^oaiagniij.. în orice eaa pe cât mat mulţi... prin des-nnhWftw w HP «irnţiirl J?i pHp p i ip i f ţp r iT 'Pn i?ol"ţ"" (Rosmer). El, dec/, are conştiinţa celor ce vrea. Bl nu e un amăgit al idealului. împlineşte o cpndiţlune a eroului lui Ibsen. Lu­crează eu hotărîre şl cit Izbândă, până când îşi dă seama că purtarea lui, prietenia lui cu Rebeea West, a fost cauza sinuciderii Beatel (neuastă-sa). Din clipa aceasta opera Iul nu mai înaintează. Eroul nu mal are linişte, bucurie, con­ştiinţă curată. Şl : „nu poate triumfa o operă la basa căreia stă o crimă.. . , e aşa cum iţi spun: o operă ca să triumfe, trebuie să 'fie condusă de un om vesel şi eu conştiinţă cu­rată" (Rosmer către Rebeea West). Dar nu-i de ajuns atât 1 Pentru eroul adeuărat se mai cere ceua: se cere deplina conştiinţă a puterilor proprii. Se cere să aibă înaintea sa, întreagă utaţa sa. Cu trecut, cu prezent şl cu utitor la un loc. eu atât utitor, cât poate întrezări răztmat pe o lim­pede cunoaştere a sufletului său, şt a realităţii ce-l îm-prejmue.. . Atunci omul, eroul, ua şti să-şt normeze rapor­turile sale eu lumea şi nu ua începe lucruri peste puterile Iul, nici nu ua ajunge în conflict cu legile (dreptăţii. „Bagă bine de seamă, cumpăneşte-ţi puterile inainte de-a pune te­meiul..." (Ulrleh Brendel către Rosmer).

Deci Izbânda eroului depinde de el însuşi. Va izbândi sau ua cădea, după eum ua fi sau nu ua fl ales adevărat. Şi totuşi nu depinde numai de el 1 „ Ca să ajungi aici, trebuie săata/ufoare, servitori..." (Solness). (Pe aeela că­rora le place să citeze des fraza din Un duşman al po­porului: „omul cel mal tare din lume e" acela care este singur" — ca să douedească că Ibsen este un individualist şl numai un Indluldualist — îi inuit să mediteze mal mult asupra uorbelor lui Solness citate mal susl) Aşa. Ca să ajungi la Izbândă, trebuie să al ajutoare. Desigur că toţi cunoscătorii teatrului lui ibsen îşi amintesc de* numărul mare al femeilor întâlnite în piesele Iul Ibsen. Femeile tntr'adenăr sunt_aJtrtpa^e_j^Jtop...luiJbjşen. Ele ort în­deamnă şl sprljlnese, ori paralizează auantul şi zădărnicesc izbânda. Se poate pune deci o întrebare: eare este rolul femeii ^n lupta pentru triumful Idealului, după ideologia lui Ibsen? eu ce contribue femeia şi cum ar putea ajuta ea mai bine pe erou ca să vadă triumfând causa sa? Să-l lăsăm să ne răspundă la acestea „înţeleptul" şl experi­mentul Ulrtch Brendel din Rosmersholm: Rebeea West,

185

dacă urea să uadă triumfând cauza lut Rosmer „să se ducă ueselă la bucătărie şl să-şi tale degetul cel mic, degetul ăsta roz, de aici, dela a doua articulaţie. Idem, numita fe­meie iubitoare tot aşa de ueselă să-şi taie urechea stângă aşa de artistic modelată.. . atunci lohann Rosmer ua fl lohanes Biruitorul" (Ulrteh Brendel). Să nu se supere fe­ministele pentru această părere a lui Ibsen aşa de artistic strecurată în opera sa, asupra rolului femeii în lupta pentru Ideal. Ibsen rezeruă femeii (când o priueşte ca soţie, nu ea pe un individ oarecare/ un rol mare în familie. Ibsen iu­beşte familial Familia trebuie ss se întemeieze, după Ideo­logia lut Ibsen, pe o Iubire mare şi sfântă, iubire aproape Imaterială/ împotrtua căreia să nu se păcătutască nici odată, în nlel un fel, să se • ocolească chiar şi bănuiala unui păcat: „Nu uezi tu că legăturile dintre noi (spirituale 1) n'au fost decât o căsătorie spirituală, eare s'a făcut chiar din primele sile? lată de ce sunt vinovaţi Eu n'aueam acest drept din pricina Beatei" (Rosmer către Rebeea West). Ibsen pune la temelia căsniciei devotamentul reciproc, pornit nu din beţia simţurilor, eare trebuie să sboare de­parte, ei din o iubire eare trăeşte din sacrificii şi din re­nunţări. Mamele pot contribui la realizarea Idealului soţilor lor. Ibsen nu le la dreptul- la munca eea mare de mobi­lare a omenirii. Dimpotrluă: „Mamele sunt acelea cari /re-buie să deslege problema emancipării omenirii, şi aceasta nu o pot face decât în calitate de mame. Acesta este rolul lor adevărat". (Ibsen: într'un discurs ţtnut la 1898, într'un cere feminist; citat la Golleullle et Zepelin: Ibsen: Paris)

In felul acesta uede Ibsen ajutorul pe care l-ar putea da eroului, pornit pe drumul înfăptutrlt Idealului, femeia. Femei ea şi Doamna Solness, care' „n'a încetat nici o clipă de-a trăi împreună eu păpuşile el" — nepartielpând prin niei un fior sufletesc la truda soţulul-erou, paralizează şt zădărnicesc auântul.

- In felul acesta şi numai In felul acesta lohan Rosmer ua fi lohanes Biruitorul 11

Aşadară: se poate spera un triumf al Idealului ? Aşa-dară ulaţa asta neguroasă, aspră şt tragică, poate oferi totuş prilej de bucurie rară, de lumină, lină, allnătoare de "suflete? Desigur, desigur 1 Toţi eei aleşi, cei cu adevărat aleşi, aeeia cari au primit harul de-a dori' un lucru, de a-l pofti, de a-l voi... eu străşnicie, cu neîndurare... Şt eari uor auea toate ajutoarele de lipsă, uor sfârşi prin a do­bândi triumful idealului (Solness)

Este aceasta o concepţie Idealistă — eare îndulceşte pesimismul apăsător ce se desprinde dtn aceeaşi operă a lui Ibsen.

166

Viaţa deci e grea, e tragică, dar în ulaţă se poate înuinge. Cad amăgtţli, neisprăulţll, în sufletul cărora cerul a aruncat, în neştire par'eă, un îndemn, dar nu le-a dat şt mijloacele de lipsă pentru Izbândă; înutng însă eroii; aee-ştia, ar putea învinge 1

Priuirlt largi şl pătrunzătoare a Iul Ibsen n'a putut să-t scape însă nimic din tot ee l-a oferit prtuellşte uieţii umanei E mulţimea aceea al cărei suflet nu e capabil să trăiască din harul utsurilor, care nu ştie ce este şoapta idealului; e mulţimea, sufletul căreia n'a fost stropit în nici o dimi­neaţă şi în nici o seară, cu roua neliniştii. Ce este cu uiaţa acestei mulţimi? Gum priueşte Ibsen uiaţa acestora?

„Peder Mortensgard — şeful de partid politie, tot­deauna ealm şi prudent — e stăpân pe uiitor... Peder Mortensgard e eapabil să trăiască fără nici un ideal... şi acolo, vesi tu, aeolo e marele secret al luptei şi al limştei... Aceasta e culmea înţelepciunii în viaţă" (Ulrleh Brendel către Rosmer). D a r : „acum înţeleg — pleci de aci mai sărac de cum ai venit" (Rosmer către Brendel). E în aceste uorbe o dureroasă reflexie a lut Ibsen asupra uieţii celor mulţt. Ibsen nu dtspreţueşte, nu batjocoreşte ca şi Bernhard Sharu. Ibsen priueşte utaţa mulţimii, o priueşte cu duioşie, o înţelege. înţelege că utaţa acestei mulţimi lipsite de orice Ideal, n'ar putea să se târâte ntcl o clipă, pe dâra unui ideal; o înţelege, o fericeşte pentru simplitatea ei, şi o iartă...

Aşa e uiaţa!! Ibsen o cunoaşte, o înţelege şl dă tuturora sfaturi.

Deaceea Ibsen e pentru toţi şi un puternic moralist. Tu­turor celor ee se apropie de opera sa, Ibsen le împarte frumosul, gândul şl înţelepciunea ee se poate deprtnde dintr'o largă şt adâncă printre asupra uieţlt umane.

GEORGE ŞERB AN.

ie?

Transiluăniei,., Cu trupul: rana şi glod

pe munţii tăi genunchii nti-i râd şi păşi de fier înod

şi desnod v spre piscuri ce 'n nori îmhrobod urme de paşi fără rod...

Doru-mi furtunatic vreau să-ţi fie, pe vecie: — ' cneaz treaz, viteaz,

veghindu-te, fără răgaz...

Sufletu-fi să-mi fie voevod, să-ţi fiu ostaş-rapsod, dîrjenie, foc, strădanie,

unic tn viaţa ta valahă, aspră, mută, stranie, Transilvanie l Transilvanie l...

A. COTRUŞ

168

Noaptea la Murâş. Murăşul a adus azi noapte un mort, Şi mortul, ca morţii, albastru si trist. Ajunge-va trupul lui sdreţuit, în_port?...

La fermul Murăşului, de tinichea, un Ghrist, Şi lume în faţa lui de multeori se 'nehină... — Poate şi mortul Ia rugăciune o să vină...

Cum te numeşti mortule ? De ee-az mur/7 în apă ? Cum te-au dus valurile, cum te-au frânt? De ce ai vrut să scapi de cimiter şi de groapă ?

... Murăşul e biciuit de furia bătrânului vânt Ori poate sufletul mortului în Murăş clocoteşte...

Şi mortul în apă simbeşte. (Doar' i'-a 'atins buzele vinete, jucându-se, un peşte..)

EMIL ISAC.

169

Floriile. învie câmpiile, Că vin Floriile Şi râde soarele Că gâlgăe izvoarele... Privesc viorele Cu ochii spre stele, Şi-arată tunicile In zări rândunicile; Pe drum vin mieluşelele Se rostogolesc, ca pe masă mărgelele...

OVIDIU

170

Frafi învrăjbiţi] Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţi! Calea eea dreaptă aiee-i, veniţi: Mâna întindeţi, dreptele daţi — Trainice poduri la suflet duraţii Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăfbiţii Marea poruneă-i: Lucraţi, vă iubiţii

Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţi! Altă cărare voi no să găsiţii Singură dragostea-i vmului chiag — Altfel se darma tot ce ţi-e dragi Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţil Marea poruncă-i: Lucraţi, vă iubiţii

Râde călăul, cuţitu'-şi ascute. E caldă bătaia de degete, mute Uşile inimii lui le găseşte — Sufletu'-mi prinde călăul în e/es/e.

Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţil Piscul Carpaţilor nu mi'l priviţi? El oă învaţă ce-i înălţimea — Sufletullnobil — viitorimea! Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţil Mareaporuncă-i: Lucraţi, vă iubiţi!

171

Râde călăul, râs-ghilotină! Cere de sânge râu, făr' de vină — Bestiei de sânge şi-acuma i-e sete — Pieptu-mi străpunge cu mii de stilete...

Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţi! Daţi voi lozinca: Vecinie uniţi! ToVce ridicai Tot ce 'mpreunăl Patima josnică-aduce furtună! Fraţi învrăjbiţi, fraţi învrăjbiţi! Ţara refaeeţi, lucraţi, va iubiţii

1928. H BRAŞOVEANU.

9

172

încercările poetice ale lui Nicolaus Olahus. Vestitul arhiepiscop de Strlgpntu, f i u al boierului

Stolan ) din Muntenia, şl nepot al Iul Mthnea Vodă, a fost în ceasurile sale libere şl poet, poet de limba latină, cum erau mal toţi scriitorii humanişti din uremea sa. Poezii făcuse Olahus încă dtn tluereţe, probabil chiar în acel ani când studia la şcoala capitulară a catolicilor din Oradea, şt, mal târziu, eând tinerel \de tot, de 19—20 de ani, obţi­nuse un loc în anturajul regelui Ladislau al Ungariei. Dar din corespondenţa lui eu dtuerse porsonalităţl ale timpului, se uede că pentru o bună bucată de ureme se lăsase de cultul Muzelor, fie pentrueă ocupaţiile sale de secretar al diuerştlor regi, nu-i dădeau răgaz, fie că îl atrăgea mat mult studiul în sine. O anumită ocazte îl readuce iarăşi la poezie. In 12 lulte 1536, murise marele său amic, Erasmus de Roterdam, a căruia moarte a fost deplânsă de nenu­măraţi admiratori în tot felul de uersurl latine şl greceşti. Unul din aceşti admiratori, juristul belgian Craneueldlus, într'o scrisoare îl roagă şt pe Olahus să compună eâteua uersurl în onoarea aceluia care fusese prinţul umaniştilor din acea ureme. da 16 Septemurie 1536, adecă la eirea două luni după moartea lut Erasm, Olahus îl răspunde din Bruxelles, unde era secretar al reginei Marla, următoarele: „Am stat mult la îndoială, dacă la uersurlle pe care ml le-al trimes, Ilustre Craneueldlus, trebuie să-ţi răspund în proză, sau tot în uersurl, de cari de mulţi ani m am des-oblşnutty)

> U. interesantul studiu al dlui /. Lupaş: „Doi umanişti români în sec. XVLlea* în Analele Academiei, secţia Istorică.

.«• V. eodex epistularum N. Olahî. M. H. H. Diplomataria uol. XXV, pag. 582.

173

Totuşi îi trimite eu aeest prilej o elegie de 80 de uer-suri, şi alte 4 epitafe mal seurte, tot în distihuri elegiale, prin care deplângea moartea învăţatului Roterdarti.

lată în traducere începutul acestei elegii: tngriiorate drumeţ, dacă uret ea să ştii a" cui oase

Lespedea reee de-aiei le adăposteşte, te rog Mei sul grăbit tţt opreşte şl-ascultâ a mea tânguire.

Daeă opreşti al tău pas, tu uet afla ce doreşti.

lată acum, în latineşte, unul din acele epitafe mal mlet, în eare, după obiceiul umaniştilor uremtt, relua ţn resumat acelaşi temă:

]u8su Pcmtiflcis Pauli cum doctus Brasmus Concilia Patrum gestis adesse sacro.

Tune Deus omnipotens superas transaexit ad auras,-" Coettbus ut diuum redderet aethereis.

eonelllo Pauli peterunt tua seripta probări: Umere te meeum malo, alt tpse Deus.')

Aeelaş eraneueldtus la 20 Noembrle 1536, îl înapo­iază lui Olahusj cu oarecarl corecturi un epitaf în gre­ceşte, pe care acesta îl scrisese tot în cinstea Iul Brasmus. Ih traducere acest epitaf ar suna astfel: -

Zace tn mormântul acesta Îngropat inuăjatul Brasmus, Sufletul lui ins acum are tn cer adăpost.

Lumea întreagă deplânge pierderea aceasta cumplită, Îngerii însă în Ral de bueurie-or sălta.')

Părerile despre ualoarea estetică a poeziilor sale au fost foarte împărţite. Contemporanii lut le admtrau fără re-aeruă. Acel Graneueldtus, citat mai sus, fn scrisoarea cu pricina, le numeşte eleganiiasima cavmină. Ramus loannes. belgianul care fusese trimes de Olahus la studii în Padua, într'o dedicaţie pe care i-o adresează (în „Eplgrammata ex Thesauris Qraeeorum deprompta" 1551, Uiennae) îl ri­dică în slaoă pentru talentul său de poet.

Bln te Musarum turba" ihgenuosa quieseit, Tuque Helicon, tuque es quicquid Apollo fuit

Brgo sibi Musas qulsquis uelit esse fauentes Et feltx studlis numen adesse suts.

Pectoris iile Tui preeibus penelrale fatiget Expugnelque animi limen, Olahe, Tui,

In que quicquid haeent uatum monumenta, reelusum est. Heu quanto Deus hic flumine abundat opum.*)

') U. ap. cit. pag. 583. *) Ibldem, pag 595. ') UJ Maguar Museum 1858. pag. 228 — Qr. Hemeny ]6ssef —

Olah Miklos Emlekeaete.

Iar loannes Gynglus, într'o lucrare apărută la Anuers în 1561, îl numeşte: poeta or'natisstmus.*)

eu totul de altă părere sunt cercetătorii mal moderni al uteţlt şi operelor lut Olahus. Maghiarul Kollany, care s'a ocupat într'o serie de articole de utaţa învăţatului ualah intrat în slujba Ungariei, vorbind de încercările lui poetice, se exprimă astfel: „ . . . trebuie să mărturisim. că nu s'a -născut poet, dar am fl nedrepţi dacă nu am aminti eă niei dânsul nu s'a cosiderat ca atare. Se găsesc într'ânsul unele trăsături, care, într'o anumită măsură, au putut ft înrudite eu caracterul comun al sufletelor de poet, dar persona­litatea lut nici pe departe nu se poate numi aceia ce, în toate fibrele ei ar trăda suflul poetic. Una din acele trăsături e firea sensibilă, câte odată, poate, hipersensibilă a omului-nostru, fire care îl făcea să primească eu uşu­rinţă orice Impresie; la aceasta se mat adaogă gingăşia şt susceptibilitatea sa fină pentru tot ce era drept, frumos şl mare". -

„Deaceea poeziile Iul, sau, mat bine zis, încercările lut poetice, câte le cunoaştem se caracterizează mal mult prin căldura sentimentului şl prin puritatea de stil, decât prin idei şj imagini măreţe. Mal curând am putea, spune eă ele sunt rezultatul gustului şl concepţiei senine, culti­vate în timpul Renaşterii, decât rodul inspiraţiei sau a geniului. E foarte de crezut că, precum primele sale ver­suri erau rezultatul tinereţii, pline de avânt şl fără grtje, tot astfel încercările de mai târziu, au a f 1 atribuite - mal curând influenţei scriitorilor umanişti decât geniului său poetic, pe qare nu-l avea".2)

Caracteristica aceasta, dacă pe alocuri e justă, în cea mai mare parte e însă nedreaptă. Mai întâi mă îndoesc dacă Kollany a cunoscut pe deplin actiuttatea poetică a Iul Olahus; cât despre poeziile din tinereţea acestuia, şi el, ca şi alţii, nu vorbeşte decât din auzite, căci de citit, cred că nu le-a citit încă nimeni. Bine înţeles, nlet Olahus nu s'a simţit un geniu poetic, şi acesta modestie îi stă bine Românului plin de bunul simţ atavic. 0 dovadă de această modestie avem în frumoasele uersurf pe care, cândva, el le trîmete arhidiâeonului Emerlcus de Kalna, şl cari cuprind în ele un fragment din auto-biograjla au­torului, ee din nefertetre nt s a pierdut.

') Op. 8upraoetat, pag. 232. 0 v. UJ Maguar Ston XVI, p.-25B—7. Această! traducere o dato-

resc amabilităţii dlui G. Daleouiei. .

175

lată acele uersuri în traducere: Nu al Italiei sol mi-a îmbogăţit al meu suflet;

Grecia nu-mi oferi prea înuăatele-t şcoli. Niei a Germaniei tară nu-mi cultiuă caracterul.

Nici oraşul ce-şi luă numele său dela Grah:(?) Belgia cea înuătatâ nu-mi dete niei un magistru,

Gratiile ei nu mi-a dat Franţa bogată în duh. Daeă e "n mine eeua (veeunosc doar ea e o scânteie)

Apoi aceasta 'nuătai dela tăcutele eăcţl Deei nu ai drept să m'asemeni, amice, eu lanus Panonul,

Care în glasu-i auea farmec şi urăji din belşug, i)

Cum uedent din aceste uersuri, Emerleus îl compa­rase cu talentatul umanist ungur din timpul Iul Matei Corulnul. însă Olahus, în modestia lut nu primeşte acest compliment, -yj mai ales şi pentrueă-şi ded°a foarte bine.seamă «le di- 1

stanţa care îl despărţea de rafinatul poet ungur. Remită j însă de-atei eă Arhiepiscopul de origine ualahă, nu auea > nici un fel de talent? Cred eă am fl nedrepţi s'o afirmăm, ] şi daeă Kollany şi alţtt după el, au afirmat-o, apoi au făeut-o > pentrueă n'au cunoscut îndeajuns opera poetică a lui Ni- \ eolae Valahul. Opera aeeasta trebuie să fi fost mult mal >?

mare deeăt îşi înehlpuese cercetătorii superficiali al uieţii < şi carierii lut. eei mal mulţi, când uorbese de poezia ace-stui distins om de litere, se gândesc doar l a elegia pe ,\ care a scris-o la moartea lut Erasm. Dar oricine răsfoeşte i eu luare aminte bogata literatură a secolului al XVI., dă • la orice pas de fragmentele prelatului din Strtgontu. le- j suitul loannes Kazy, eare la 1718, dă la lumină în Tyrnauîa ,i (Pojon) „Breuis eommentarius rerum iti Hungarta, Croaţia • et Transiluania", citează în mai multe rânduri un „liber , earminum Olahi" s) de care nu mi-a fost eu putinţă să dau \ pană acum. Din cercetătorii unguri mai noul, care s'au \ ocupat de eroul nostru, nu uăd să citeze nici unul această '] colecţie de poezii a lui Olahus, şi citează n'o pentrueă n'o \ cunosc. Ea se ua fi odihnind undeua, prin ureo bibliotecă 1 din Gouuain, Bruxelles sau Qand. Dar până când nu uom Jj cunoaşte această carte, nu uom putea să ne pronunţăm • asupra poeziei Iul Olahus. A r fi tot aşa de temerar, ca şt | cum am încerca să-i judecăm proza lui fără să-i cunoaştem 1 cele două scrieri atât de importante, adică „Hungarta* şt 1 »Athilau. I

Cei cari caracterizează opera lui poetică, uită de 1 obleeiu să citeze frumoasele uersuri cart stau chiar la în* j ceputul Ungariei, şl cari, în eleganta lor simplitate ne dau ~M încă o douadă de cuminţea modestie a aceluia, care, ajun- ; |

9 u. M. Bell. Notttla Hungartae T. I., pag. 183. Jj ») V. pag. 208. * 1

176

gând chiar în docta Belgie, patria lui Erasm, un Mecenas al literaţilor, auea tot motiuul să fie mândru. Dar el, ea şi Ouidiu pe alocuri, uorbeşte moderat de slaba lui uena poetica: „Nu uă apropiaţi, zice-el, de opul meu (Huugaria) cu pretenţiile pe care le aueţl când aţtţi pe Ptolomeu, Sa-lustus sau Trogus, ci aproplaţi-uă ca de opera modestă a unuia,.

Sed qui Gastalium parco bibit ore Uquorem Et quenl non gremis doctă Thalia fouet

Bt cui non stud't requles sed multa laborum Solltcltique fuit temporis anxietas.

Iar mai departe, ca un nou Ouid, într'un exil de o nouă specie şl în sens tnuers, el adaogă: .Dacă găsiţi ureo greşală de geografie în opera mea, uă rog să mă iertaţi.

Nam proeul a Gethteo llttore eymba mea est 1 )

Gât de mult dorea el această Qetia, de care se plângea Ouidiu, reiese din uasta Iul corespondenţă cu toţi înoăţaţii uremii.

Nu, nu era tocmai lipsit de talent acest Olahus, care pe lângă multiplele şi absorbantele sale ocupaţii, pe lângă o regină, ce nu-i lăsa un moment de răgaz, găsea totuşi ureme să ţie o aşa de bogată corespondenţă cu toţi băr­baţii iluştri din uremea sa, şi să scrie lui Gornellus Grăp-haeus, uersuri ca următoarele:

Toate poemele tale ee tu eu măreţul tău pleetru te făurişi, au plăcut mândrei Marla nespus.

Mult prejult-a Regina pe bardul ce Muza latină Ştie s'o facă din nou ca să răsune suau.

Astăzi sonorele sistre latine să-şi curme-al lor cântec. Muze, uoi azi lui Graf eu pizmă să nu-i arătaţii

eăet în a noastră epoeă el toate poemele doete Ge lâudate-s de toţi. să le întreacă ştiu.

El în bucolicul ritm zugrăveşte misterele sfinte Ge, în a veacului veac a le slăvi eşti dator.

Tu, ee întreet pe poeţii ehiar eei mal de seamă, pe tine însuti şl Ura ta cea dulce să eauji s'o 'nuingi.

Uei birui daeă rusticul pleetru îl laşi de-oparte Şl te sileşti a slâui faptele marilor regi.

Dragostea mea pentru tine, Corneliu, mă 'ndeamnă aceste Sfaturi să-fi dau, cart, eu ered, Jte spre faimă Jt-or fi.

Pentru talentul tău epic nu vor lipsi subiecte, «Muza-tt voios va slăvi faptele regelui nost.

El a supus nesfârşita Libie, Gallia mândră, El, Europei stăpân. Asia ua cuceri.

') u. M. Bell: Adpar. ad Historiam Hungariae — praef ad Nte, Ol. Hungarlam.

2

Dacă tu azi net cânta cumplitele lupte-a' lui Marte, Uei birul, să "mă erezl, chiar pe străueehii poeţi. '

Dacă Utrgîl la 'neeput a cântat doar în ritmul bucolic. Epice lupte cântă şl pe Eneas apoi.')

Cât despre poeziile pe eare el, Olahus, le trimesese Iul Qraphaeus, el însuşi le caracterizează, în modestia sa, ea Transilvana vel silvana potius, adică pădureţe, spu-nându-i că au fost doar improulzate.

Dar de fragmentele în distihuri elegiace ale lut Olahus e plin acel „Breuts Gommentarlus" al Iezuitului Kazy. Intr'o epistolă (u. p. 49—50) adresată arhtdtaconulul Emerleus Halnay, pomenit mat sus, el celebrează memoria unor amici al săi, făcând aluzie şl la nunta Palatinului Thomas Nadasd cu Ursula:

Nadasdina domus elaro est sucereutt honore Sie ereseat, rogito, prolibus aucta plia.

Exhtlarat mentem felix concordia nostram / Conuietusque piae laetus amieitiae.

iar în altă epistolă, adresată aceluiaşi, pomeneşte pe toţi aeel cart l-au îndatorat, numind printre et, afară de Palatinul suscitat, pe episcopul Brodericus al Strmtulut, pe ruda lui, episcopul Nleolae Qerendlus din Alba-lulla, şi pe uoeuodul de origine română,

Wajdaque Majlathus») referens ab origine gentis Romanae sttrpem, "

cât şi pe contele Turzo şi pe episcopul de Ogor, Ujlakl. Pe acest Franeiseus UjlaKl, episcop de Âgria (Eger),

mort la 1 Februarie 1555, l'a celebrat Olahus prin urmă­torul epitaf, în care prezintă pe Clara, mama lui Ujlakl, preaslăuind pe ftul ei prin adeste uorbe:

Daeă, drumeţule. urei să cunoşti ă mea soartă şi ţară, Uersurile astea citind, tu uei afla ee doreşti,

Fost-am născută în Sjjrmiea ţară în eare odată Dulce lache, al tău mândru palat se afla.

Înduplecată apoi de-a feciorului rugă fierbinte Plec şt în Pesta m aşez unde mult timp am rămas.

Iar după ce Ludouic cel uestit a căsut în cumplita Luptă 3) eu Turcii, când tot fu de râsboi frământat,

Dragostea fiului meu mă făcu, deşi înaintată 'n Vârstă, să plec şi de-aci şi să poposesc în oraş.4)

Cum din măcel pe al său părinte îl scoase Eneas, Astfel pe mine al meu fiu credincios mă scăpă. ,

Şi eu toate c'am tras multe şi mari suferinţe, Iar în exilul meu fui greu încercată de chin,

') u. eodex epistol. p. 588. *) Ştefan, uoeuodul Ardealului, prins de Petru Rareş şi predat

Turcilor. ") Lupta dela Mohaei 1526, August 29. «) Pojon (Brattslaua).

178

Totuşi eu ful mângâiata de toate, fiindcă feciorul Meu, ce uiafa mea fu, ueşnle â /ost iubitor.

Tocmai de-aceia tn utafa-mi mai mult ea de orice bucuroasă Fui, că-mt fu scris ca sâ ftu mama acestui bărbat.')

, Dar una din poeziile a caret pierdere o regretăm mat mult (deşt,eu cred că se află pe undeua, în ureo biblio­tecă) e acela prin care secretarul ualah al reginei Măria deplângea moartea fratelui său, Matei, primar la Orăştla, un personagiu destul de influent. Matei moare în aeelaş an cu Brasmus, în uârstă destul de tânăra, căci auea pro­babil doar doi, trei ani peste patruzeci. Deşi politica îl despărţea de Nleolae Olahus, căci Olahus (primogenitul familiei) slujea pe Ferdlnand, Iar Matet lui Zapolga, totuşi Nleolae :ţthe mult la fratele său. lată îhtr'adeuâr ce serie Olahus episcopului Nleolae Qerendg, la 3 Martie 1534: „Pentru ştirile pe cari nil-le dai primitoare la starea rudelor mele din Trânsiluania, nu ştiu cum să-ţl mulţumesc mat bine: de fratele meu Matei, nu mă pot lepăda, eă de 1 ml-e frate; dacă lucrează împotrtua noastră, râu face; dacă scrisorile pe cart i le-am trimis prin Stdonlus, i-au ajuns, ua fi înţeles eă mie nu-mi place purtarea Iul. Dar, del tot frate mi-e şt încă singurul la a cărui sănătate şi bună stare ţin ca şi la a mea, şt de ale cărui necazuri nu pot auzi niei eând cu plăcere. k . Apără-l deci, să nu i se întâmple ureun rău".'-')

Pentru acest Matei, primar la Orăşţie, au, scris epi­taf e cel mat uesttţl umanişti ai uremii: Fr. Graneueldlus, juristul, consilierul intim al împăratului earol V, Petru Nan-nlus, consilier al Măriei şt al Regelui Ferdlnand, Adrianus Vielllus, secretar al împăratului Carol, Nieolaus Qrudlus, tot consilier al împăratului, şt încă o sumă de personagii ilustre eari şt în acest chip au ţinut să şl arate sentimen­tele lor faţă de Nleolae Olahui, care ua fl fost tare afectat de moartea fratelui unic la eare se pare eă ţinea foarte mult. Pe lângă poema pe care în acest an Nleolae o trl-mete din Bruxelles lut Carolus Adamus, secretarul Regelui Ferdlnand, erau şl mai multe epitafuri/) prin care secre­tarul Reginei Măria, plângea moartea fratelui său, Judex Regius m eiuitate Szaszvariensi (Orăştie).

In anul următor Nleolae cântă în distihurile sale pe Paul Bahiih, eăzut în luptă eu Turcit la 1 Deeemurte 1537. Capul său fu tăiat şl trimes lui Soltman. x L a acest lucru face aluzie poetul în uersurtle sale următoare: .

') v. Kazg, op. cit. pag. 153—54. 2 ) u. Codex e'ptsfoL Nie. Olah., pag. 462. ') u. Hazu, op. cit. pag. 53.

Non est cur oculos laertmls oneretts amieos, Pulsensque gratrt peetora uestra manu.

Asptcttis muttlum quod entm stne uertiee corpus; Auulstt caput hoe religionls amor.*)

într'un alt fragment, care nu ştim din ce poema ua fi făcut parte, Nleolae Olahus face tn următoarele ueraurl aluzie la moartea transfugului Katzianerus, eare, tri urma poruncit Regelui Ferdinand, fu dat morţii de către Nieolae Zrtnius:

Sangutnţs tnnocut fuerat qut effusor aeerbus, Nune merltt poenas suppltcJunrquc dedit.

Ste agit humanis dipina potentia rebus, Ut uitam poena penset ublque pari.*)

Termin seria fragmentelor lui poetice, citând frumosul epitaf, pe eare, când s'a întors din Flandra în iubita sa Ungarie, l'a scris în cinstea Iubitului şi neuitatului său prieten, Brodaricus — episeopus Vaeiensis, natione Sclauus — pe care, spre marea sa durere n'a apucat să-l mal pe» uadă, eum se hotărîse:

Hie Jaeet inelusus gelida Broăerieus tn urna •, euţ deeus et nomen pulehra Corona dedit Phoebus in aetheres donee elareseet Olumpo,

Dum tenebras densas Cynthta clara fugat; Semper erlt Stephanl uirtus, doctrina perennls,

Sancta fides, probitas et ptetatts amor. Pontifiei8 vixtt sacro deeoratus honore.

Cujus In offleio sedulus usque foit. 0 felix elaros patriae qui uidit honoresl

Illius ast cladem cernere non ublutt. Dum nullam potuit nostrts adhtbere medelam

Itlsce mali8; subito migrat ad astra poli.')

lată câteua specimene din poezia primului umanist, român, care cu două secole înainte de Cantemlr, ajunsese să Umple Buropa cu faima sa Intr'adeuăr tată ce scrie tn

») u. Kaaij, op. cit., pag. 58. ») u. Kasy, op. eit, pag. 58. ') u. Kazy, op. ett, pag. 66—67. lată şi traducerea acestui text:

Zace în urna cea rece de-aiee închis Brodaricus Căruia nume şl rang mândrul Braşou (?) îl dădu.

Febus eât timp din uăzduh lumtna-ua uăaduhul eteric, Luna cât timp ua goni desu'nlunerec din cer,

Ueşnieă ft-ua uirtutea lui Ştefan şl-a >a 'nvătătură, etnstea-t, eueernteu-t gând, eât şl evlauia sa,

Împodobit fu in viată eu titlul cel sfânt de episcop, Slujba în care mereu neostenit se-arătă.

El fericit eă uâau ale patriei timpuri de glorii, N a mat volt a vedea eum tn ruină eăau.

Şt, neputând a găsi un leac pentru-a patriei sale Mart suferinfe, porni înspre cerescul loeaş.

180

dedicaţia pe care t-o închină, acel loannes Cynglus, în cartea pomenttă mai sus: „Dar în afară de aceasta (de naşterea lui ilustră. N . A.) şi mai presus de aceste lu­cruri, este faptul că nici în Belgia, nici la Elveţienii noştri, nici în Italia, şi nici chiar în Franţa, nu există un om cât de cât cult, cere să nu fi auzit cum sunt slăuite fără re­zemă virtuţile tale, ştiinţa ta, darnica ta dragoste faţă de literaţi şt osteneala ce ţi-o dai de a-i ajuta şi de a-l în­curaja".1)

Cât despre poesia lui, sentinţa pe care a dat-o un Kollany, trebuie refăcută eu desăvârşire, când vom cu­noaşte mai pe larg materialul pe care-l bănuim bogat mai presus de orice aşteptare. L a urma-urmei dela el nici nu puteam aştepta prea multă bunăvoinţă pentru Olahus, care, cu toate extraordinarele lui merite pentru cultura şt viata religioasă a Ungariei, tot un valah rămânea. Nu oare epis­copul P. Forgaeh din Oradea, pe care Olahus îl ajutase să înueţe carte şi căruia îi lăsase prin testament un semn al afecţiunii sale, s'a ridicat printre cei dintâi să spue de­spre uechiul său binefăcător, că era „sordldisşime loco natus", venal şi un ambiţios vulgar? 8 )

ST. BEZDECHI.

») Uj Magyar Muaeum. Op. eit pag. 2S2. *) F. Forgaeh: De «tatu retpublieae Htmgarieae, pag. 317 ţi 88.

1*1

in slujbă nouă. Pe la cinei jumătate ciocăni în uşa eaneelartet paro­

hiale diacul Precupaş, om puţintel la trup, iute la mişcări, cu fruntea brăzdată, cu ochi mici, neliniştiţi, eu părul ea lâna seină, tuştnată. Purta cisme şi un oojocel smolit de multa întrebuinţare.

— Bi, părintele, nu ţi-am spus eu, începu el intrând în cancelarie şl punându-şi cu îndrăzneală c&clula pe dl-uanul uerde de lângă fereastră. Ist frecă, mulţumit, mantie.

— Qer cumplit afară 1 aise el şi se lăsă pe un scaun lângă masă, în faţa lui Dumitru.

— 0 să auem o Bobotează să 'ngheţe mătăuzu, adause îndată, umblând în buzunarul eojoelţel după taba-ehieră.

— Bine, diece, ce ueşti aduci? — Ueşti bune, părintele. Aşa cum ţl-am spus când ai

uentt la noi. Da bună ureme ai chteat în Broşteni. Bt, trei săptămâni din postul Crăciunului, calea-ualea, nu numără, dar' de-aeum, să te ţii 1 Suntem azi abea la trei zile după Crăciun? Suntem 1 Şi, iată, îndată îţi oor ehiea două pe­rechi pentru cununie. B adevărat că puteau uent din ser-bători, dar oamenii se codeşte, se îmbie. „Las' să nu fim noi cei dintâi". Ş'apot nu-ţl cunosc încă nici felul dumni­tale. Dar, de-acum, începutul s'a făcut. Cei mulţi înainte. Bu socotesc să auem până la optsprezece cununii în dul­cele ăsta. Mai e apoi Bobotează. . . Cunosc eul Deaceea spuneam: la ureme potriuită ai uenit. Dacă amânai până la Paşti eu ce te alegeai ? Cu trudă multă şl isprauă puţină. Spouedanii şl iar spouedanil şl folosul ? Un ban ruginit de cap de om, ba, dacă nu-i fi cu băgare da seamă, îţi lasă şi bani cari nu mai umblă.

In uremea cât uorbi diacul Precupaş îşi răsuci ţigara, o aprinse şi fumul cel dintâi îl trase atât de adânc încât puţin fu respirat în aţe subţiri şl fără culoare.

M2

— Ei bine, dteee. eine faee începutul? De unde şti? — Daca l-am lăsat peste drum, la crâşma lut Todlcal — Şt ţt-au spus dumnitale că Din la contract? — Cum să nu-mi spunăl Se mai ceartă îneă, dar cred

că nor cădea în grabă la înuoială. Preotul îl prlut uimit: % f . — Cum se ceartă dacă uin la bunăînuolre? N'au auut

ureme să se înţeleagă pân' acum? — S'au Înţeles ei, dar şti dumneata, mai iasă în cale

câte-o crântiţă. — Uite ce uolam să-ţi spun, părinte Du­mitre. Ţt-am mai pomenit, dar mă gândiam să nu-ţi uiţi. Pentru slujirea cununiei în biserică, să le spui Sfinţia ta că-i poruncă şi rânduială nouă: diacul în loc de un leu să capete doi. Ce-i un leu, păcatele mele? Să le spui la cei dintâi, că din ei Da şti repede tot satul, rânduială cea nouă. Ai putea şi Sfinţia ta să te urci dela sece la cinci­sprezece lei. Ce preţ mai are azi banul ? Nu uei uita să le spui?

- - Nu, dieee, fi liniştit de pe partea dumnitale. Ţt-am făgăduit şi cred că cererea e şi îndreptăţită.

— D'apoi cum n'ar fi? Şi diacul se ridică uesel, strânse mâna preotulut, îşi

înfundă în cap căciula rotată. — Acuşica ehieăl Numai eât nu-i uezl. De certat se

mai ceartă el, de, ea omu când intră la treabă mare. Da' să nu uiţi părintele, rânduială nouă dela ulădieie.

Diacul ieşi; pe zăpada din curte paşii lui cântau re­pede, mărunt.

Dumitru, cât ce se închise uşa, zuâcni dela masă, des­chise un dulap eu cărţi, scoase, dintr'o ochire „Dreptul canonic'', frunzări la repezeală, se opri la cununie, logodnă, contract de bunăînooire...

încă din serbătorile Crăciunului îşi recapitula cuno­ştinţele şi acum, în pragul faptei, simţea neuoia să şi le împrospăteze din nou. Era întâia slujbă de felul ăsta, cea care se anunţa. Cel puţin teoria s'o cunoască bine. Da­toria lui, că, încolo, de multeori cartea nu se potrlueşte cu uieaţa. Asta o experiase şt până acum, deşi era de aşa puţină ureme preot. Nu s'a 'neurcat la utrenie în întâia zi de Grăetun, când diacul Precupaş, sări tot câte două şi tret catauasii?

C»eace-l punea pe gânduri nu erau procesele uer-bale, formalităţile sertpturistiee; dar în „Drept" se stăruia cu multă insistenţă asupra examenului la care trebuiau su­puşi mirii. Cunoştinţa lucrărilor principale din credinţă şi a rugăciunilor era desigur partea cea mol uşoară din

183

examen. Gtne nu ştia oclnaşele de frunte şt eeua despre Dumnezeu în Troiţă şi mântuirea prin Fiul? Dar eum oa descoase pe miri în ce priueşte însăşi esenţa tainei căsă­toriei : desăvârşita libertate în hotărîrea ce şi-au luat,? Aici trebuia cercetare isteaţă, cuminte, stăruitoare, pentrueă lipsa acestei libertăţi este recunoscută şi în Dreptul bise­ricesc între piedeetle dărâmătoare de căsătorie. Datoria Iul de preot era să împiedice căsătoria în silă, să nu în-gădue oamenilor să-şl bată joc de tainele sfinte.

Dumitru era eu gândul la întrebările ce le ua pune, dar cu urechea mereu la pândă: nu «'aude nimic în curte pe zăpadă? Nu-t spusese diacul cu uin îndată? De ce în-târzlau?

Dar când ornicul din părete bătu şase şi glasul me­talic se stinse, se auziră paşi mulţt în curte, apoi în grabă tropot greu, scuturat de picioare, în ueranda asfaltată.

Tinărulul preot îl suâenl inima. Închise Dreptul ca­nonic şi, c'o mână răzlmată de masă, aştepta. Dar oa­menii nu intrară. Din uefandă pătrundeau şoapte, uneort uorbe mai desluşite. Auzi chiar o <oorbă de glumă, cam tare. Deodată, desluşit limpede:

— Măi ueeine, măi Petre, nu fi tu a' dracului 1 Dă-t şi locşorul din curmătură, lată, suntem la uşa popii. 0 fi frumos să ne întoarcem fără a-i fi călcat pragul?

Urmează şoapte nedesluşite, ca o frământare. Apoi uorbele:

— Ascultă, Dinule, o uorbă ea o sută! Ne-am înţeles omeneşte, ori ba? Spune, să ştiul

Gelalalt nu răspunse. Gâteua glasuri streine se ridicară. — Nu fiţi copil! — Ce, tar începeţi? Par'eăla crâşmă s'a hotărît să nu

se mai pomenească nimic de locul din curmătură? Urmă o tăcere grea. Apoi glasul care uorbl întât: — Bine 1 Să nu se mai pomeneaseăl Dar să şti eă-ţl

rămâne pe suflet, Dinule. Venia aproape de tot de locul ce i-l dau lut Ion.

— Ţi-am mai spus, se ridică glasul lut Dinu; ee am dat acum, am dat de ueci, dar n'am dat tot. Să uedem întâl/eum se Dor înţelege coehiii.

Preotul se gândea: „Şt înteg târgul ăsta în faţa mi­rilor'1, când auzi că afară se bate tare palma şi numai decât ciocăniră la uşe.

Intrară toţi şase: mtrlt, tătânlt lor şt câte dot martori de fiecare mire.

164

— Iacă, părinte, cu tinerii ăştia, l-am da la braada creştinească, atse unul din părinţi.

Dumitru le ţinu o scurtă cuuântare despre sfinţenia căsătoriei, despre sloboda alegere a tinerilor, despre ne­putinţa de-a o mai desface dacă e încheiată din sloboda

,7 DOinţă a- tinerilor. „Deaceea aice: Şi oa lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi s eoa alipi de muerea sa". Deci bine să uă însemnaţi în cap: părinţii nu pot sili pe copii la o căsătorie pe care nu o uoiesc, care nu-i din dragoste; dacă-i silesc, păcat de moarte săuârşesc, iar căsătoria ce se face aşa, nu-i căsătorie, ci alt păcat. Bine să-şt în­semneze şi martorii. Ei sunt chemaţi să ştie dacă e silă sau din bunăuoe. Şi toţi neţi răspunde subt jurământ, unul câte unul, înaintea mea la întrebările pe care Sfânta Maică Biserică ne porunceşte să le punem eu acest prilej.

Aşa sfârşi tinărul preot înuăţătura, apoi reţinu pe mire, şi pe ceilalţi îi scoase în verandă. Întrebările începură pe-un glas mai coborît, răspunsurile se acomodară..

Mirele era un flăcău mal tomnatic, întors de ureo trei ani dela armată. Bra negricios, e*o mustaţă neagră, groasă. Colţul stâng al gurei era puţin stricat, — un semn de ar­sură ueehe. Ochii uioi, pătimaşi, neastâmpăraţi.

— Dumneata eşti Ion Boariu? — Noi suntem, părinte. — Ai umblat la şcoală? — Puţin, ureo jumătat' de an. Uezi că aueau lipsă de

mine la oi, că pe uremea aceea ţineau ai noştri oi multe. — Hm! Nu-i frumos pentru o familie bogată 1 Atunci

nu uei şti nici oeinaşile toate. , — Care oclnaşt, părinte? — Tatăl nostru, Născătoarea,. împărate ceresc. — Gum să nu le ştiu! Da' ştiu încă ur'o cinci ingepei,

şi Gredeu şl sece porunci şl şapte taine, — Se poate? — Păi, muma-t biserieoasă tare. — Şt cunoşti şt de sfânta Troiţă şi de Hristos tabă-

ultorul? — Cunosc, da. Ştiu şi rugăciunea „Prea sfântă Troiţă

mtlueşte-ne pe noi, Doamne1-. — Ei las, uâd că şti. lată de ce întreb: căsătoria e

taină pentru creştini. Dacă le şti toate aceste şi creai în Dumnezeu, tmi uei spune eu mâna pe sfânta cruce (şi preotul îl întinse crucea înainte). — Iţi place fata? Ţl-e drag

' de ea? Ochii lut Ion clipiră. In aceeaşi ureme se desuăliră

husele într'un aimbet larg.

185

— Ml-e dragă. B doar' fata eea mal frumoasă din sat. — Şi ureai s'o tel de soţie din uoie slobodă? Nu te

silese părinţii, rudeniile... Zimbetul mirelui ît opriră Iul Dumitru întrebările pe

buze. El o lua după tipic, deşi, de când uăzu mireasa ştia că întrebările astea nu mai e cu rost să fie puse mirelui.

— De ee să mă sileaseă, părinte? Fata are şt un strop de auere. Apoi sunt om de douăzectştşapte de ani. Cine m'ar putea sili? Nu, părinte, pricep eu eum ulne uorba 1 Nu-t nlet o silă.

— Dar din partea el? — Adteă. . . — Vreau să spun, pe ea n'o silesc părinţii? Flăcăul tăcu o ellpă. — De, eu ştiinţa mea, n'o silesc. Uei înţreba-o, Sfinţia ta. — Şi, uă iubiţi? Ureau să zic, staţi de mult de uorbă? — Dela prinderea postului. — Staţi serile, în portiţă? (In gândul lui, Dumitru se

felicita că-i ştie pune întrebări iscusite, deşt era neliniştit. De eunv uăzu o întârziere în răspuns, de îndată ee se gândi să pună alăturea pe fată de flăcău, el bănuia că fata nu se mărită fără silă. Flăcăul e uoinie, auut, dăruite, uor-blnd, eum îl poceşte arsura eea din faţă! Şl ochit umblă' ţorl şl par'eă tot a lăcomie!)

— Nu stăm, eă-i ger părinte. Mai pouestim în casă, la uatră.

— Şl, cum să-ţt spun, al sărutat-o ur'odată ? Ai strâns-o în braţe? („întreb asta, îşi zise Dumitru, pentrueă fata dacă se lasă sărutată, e semn eă se înuoeşte şi ea, eă nu-t urît, nlet nesuferit uiltorul bărbat".) Bagă de seamă, eşti eu mâna pe erueel

Mirele se uită la lemnul sfinţit, la mâna lui care îl atingea. Zise.

— Ăm încercat, dar nu se lasăl E o fată foarte ru­şinoasă, părinte 1 Şi apoi ered că-1 frică şl, de maleă-sa.

Dumitru auu un fior: Să erezl e'o silesc pe fată. Apoi tare:

— Tu nu poţi lua de. neuastă o fată pe care o silesc părinţii, bagă bine de seamă, nu-ţi umplea sufletul de păcat.

Flăcăul cel tomnatic se întunecă. — Întreabă-o părinte, eu nu ureau s'o iau eu sila. De

ee s'o iau? Nu-s destule fete 'n sat? Şl mai găzdaee decât ' ea. Am mărturisit pentru mine. Pentru ea, — aci e dânsa şi tată-sol

186

Cei de-afară, din uerandă, începură de mult să tu­şească şl să tropote din picioare. Semn de nerăbdare şi de ger. Dumitru creau că-i bine să-l elibereze şi să in­troducă mtreasat

Fata intră cu obrajii îufloriţi de frigul de-afară. Era înaltă, subfirică, cu ochi albaştri, cu peltţa fină, cu ţ frunte luminoasă. Se uedea crudă încă, să fi tofauut optspreşece ani.

Dumitru începu cu obicinuite întrebări. Dar' tot ce priuea credinţa» se cuprindea în răspunsul întâi dat de mireasă. —' Ştiu carte şi am Acaftist, părinte. La biserică din el citesc.

Preotul păru încântat, mi se pare nu numai de răspuns, ci şi din pricina contemplării acestui chip frumos.

— Foarte bine, Veronteo. Aşa te chlamă, nu? — Veronica Paseu. — Bun, Foarte bine că ai o carte de rugăciuni. Dar

acum, să trecem la ce este mai însemnat, lată, aici pe masă, sfânta cruce. Uei atinge-o cu mâna şi uei răspunde drept la întrebările Sfintei Maicii Biserici.

: Fata priut întins, eu sfială, la cruce, dar n'o atinse. — Ai uenit pentru căsătorie, nu-i aşa ?

' — Da. Pentru cununia cu Ion Boarlu ?

— Aşa e părinte l Preotul uăau că Ueroniea nu atinse crucea, dar hu-i

aise nimic, se făcu a nu lua seama. — Şti tu ce e căsătoria ? Pari tinerică de tot! Fata îşi plecă priuirile în pământ. — 6e să ştiu părinte, începu ea, eu glasul seăaut...

Eu n'am urut să mă mărit. — N'ai urut să te măriţi eu Ion Boariu ? — Nici eu el, nici eu altul încă. Mi se părea' că mai

am ureme, că nu-i nici o grabă. Da' maica siee eă-i mal bine acum.

— Pentrueă te-a cerut a Boarului? •~- Da, aice că*i auut, şi din oameni. — Fericirea în căsătorie nu se face din bogăţie, Ue-

ronteol — Par'că eu nu ştiu? Nu-i spun şi eu tot aşa mamii

şi tatii? — # Şl bădieului? —* Şi, ueal bine, că acum stărue şi dumnealui. L - a

luat măicuţa de pe picioare! L-a luat de pe picioare!

• : T - * Păi da; să ueai. L a început tata n'a urut să audă: Qăadaei ar fi ei şi harnici, dar uiţă cam pestriţă la maţe.

187

— Oameni răi, ua să aieăl — Ba tata, la început şt spunea mamei: Nu-t potrivit

cu Utronica noastră. E prea bătrân. Şt apoi mat are şl semnul ăla în obraz. Nu-mi plac oamenit însemnaţi. Da nu-l semn din naştere, zicea mama, e locul unei arsuri de când « fost copil mic.

Preotul se simţi înduioşat, de-odată. — Uironico, poţi tu spune astea eu mâna pe eruce? Fata ridică ochii şl fără nici o vorbă atinse lemnul

blagoslovit şi nu-şi mai retrase mâna. Dumitru tăcu un restimp privind la fată. Imbujorarea

frigului dispăruse din obrasi; acum erau albi, pătrunşi de-o uşoară înflorire.

Neliniştea tinărului preot începu să treacă în revoltă. Aducăndu-şi aminte de mire, punându-l lângă Uironlca, vedea că nu-i nici o potrivire Şi, iată, fata mărturisea: 0 sileau părinţii! Ea nici nu se gândise încă la măritiş... Dar putea el să-şi înceapă slujba preoţească prititr'o că­sătorie ca asta? Nu era datoria lui să o oprească? Era nevoie însă să mai adune elemente de judecată. A ş a spunea şl la „Dreptul canonic''.

— Ascultă, Vironieo, începu el, de eănd vă cunoaşteţi? — De mult, Sfinţia ta; suntem doar dintr'un sat şl lo­

cuim pe aceeaşi uliţă, răspunse fata, luând mâna de pe cruce şi punându-o din nou,

— Nu aşa, Ueronieol De când staţi în vorbă? — D'apoi el de multă vreme mă urmărea eu oehll şi

îmi aţinea cărarea, — de ur'o doi ani. Da' am fugit mereu de el, îl încunjuram. Apoi, de când s'a lăsat postu Crăciu­nului, a început să vină pe la noi.

— Şi, n'ai simţit nici o atragere către e l? Fata nu răspunse, dar privirile ei se întunecară. — Nu ţi-a vorbit? N'a încercat să-ţi câştige inima? Uironlca ridică capul, lăsă crucea. — Nu ştiu de ce-mi pune părintele întrebări d e astea 1 Preotul se simţi strâmtorat şl judeca în gândul său

eu asprime îndrumările din Dreptul canonic: nu se po­trivesc la ori ce om, şl în ori ce împrejurări. Dar repede îşi reveni: cartea nu greşeşte, dar experienţa va desă-şărşt-o!

— întreb, copila mea, pentrucă nu te poţi căsători eu un om pe care nu-l iubeşti.

— Dacă vor părinţii... — Pot voii Sila lor nu poate fi atât de tare încât să

ne batem joc de cele sfinte. Deaeeea te întreb: Jl'a cercat el să se apropie de tine, şt tu n'ai simţit nimic pentru el?

— Ba am simţul sise fata, înălţând drept capul. — Şi ee-alsimţit, fătul meu ? Ulroniea răspunse nestingherită. — Silă am simţit, părinte, ba mai mult, un fel de scârbă. Dumitru o prtol de-odată foarte atent: — Scârbă sici? — D a i Că prin casă, prin tindă mai ales, era tot după

mine. Şi-i luminau ochti ca la un drac. Era lacom.. . — Cum spui? Lacom? — Apoi dai Mereu să îmbulzea în mine, şi trebuia

să-mi adun toate puterile să-l îniept la o parte. Şi sufla ca un foiu din couăcie 1 Nu-s înuăţată aşa, părinte. Cu Nl -cultţă ne ţineam numai de mână, de câte-un deget.

Preotul auu o tresărire. — Care Nlcultţă? Ulroniea se roşi toată şi-şi plecă ochit în pământ. După un răstimp de tăcere preotul zise: — înţeleg, copila mea 1 Acum ştiu că numai de silă

te măriţi. Dar nu oă uoiu cununa 1 0 să dreg eu ceeace strică părinţii, lată pentru ce a fost neuoie să te întreb amănunţit. Biserica nu sfinţeşte cununii silite. Poţi fi lini­ştită, copila meal Acum teşi şt să uentţt cu toţii. Nu mâl e lipsă de întrebări. 0 să sfârşim repede.

Vlronlea nu se mişcă, ci se albea tot mai tare. De odată se dete înapoi, se lipi de perete. ;

— Să nu le spui, părinte, pentru numele lut Dumnezeu. Trebuie să mă măriţi

Dumitru, uimit de întorsătura asta, o luă de mână. — Dar, dacă nu le spun, eşti pierdută. Unde mal pui

că nu-t căsătorie adeuărată. — S ă nu le spUjl, părinte, că mă omoară mamal Şt fota, cu spaima în prtuiri, tremură. Dumitru era prostit. — D a r pentru tine fac, coptla mea, pentru fericirea ta. — Nu părinte, s'a isprăutt, trebuie să mă cunun. E

lucru hotărât 1 Am încercat eu să mă împotrtuesc, mai ales până când tata era de partea mea. Dar acuml S'au şi înţeles din toate: pământ, uite, casă. Nu se mai poate oprt un lucru hotărât. M'am gândit şi eu cum spunea mama: mă uotu oblşnut cu el.

Preotul rămase .nedumerit. - » Adleă te-at făsgândit? — Doamne, părinte, dar nu trebuie să asculţi şi de

părinţi? Nu-s ei mai cuminţi decât not? Nu ne uor el binele?

Dumitru se mânie.

189

— Ascultă, fată, vorbeşte limpede 1 Nu-mî spune mie uorbele eu cari te îndeamnă părinţii. Tu hotărăşti dacă mergi la altar sau nu. Nu ei uor trăi eu Ion, ci tu.

Uirontca rămase tăcută'; tot înoda şl desnoda un colţ de batistă.

— Apoi, uom trăi eum ua ajuta Dumnezeu, părinte, — Dar Dumnezeu nu ajută uttde nu-i dragoste. Şi,

de-odată se hotărî să facă ultima încercare. Dar cu Nf-culiţă ce ua fi? Bl ee ua zice? , ' ' '

Fata se roşi din nou şi priut în pământ. — Nu ua zice nimie, că nu-i acasă] — Dar unde e? — L a armată, la Bălgărad. — Şi când se ua întoarce? Fata tăcu, oftă din adânc. — Dumnezeu să-i poarte de grije 1 Mama nu urea

să-l aştept. Ua înţelege şi el. In lumea asta, părinte, puţine se 'ntâmplă după uoia noastră. Şi totuşi trebuie să se în­tâmple. Aşa e scris.

Tânărul preot o priul eu băgare de seamă." Cuuintele din urmă păru eă. o îmbătrâniră eu ant. Nu mai era Jata de mai înainte.

— Eu o să-mi fac datoria până la sfârşit. Nu pot să uă cunun. Şl sunt silit să le spun şi celor de afară.

— Să nu faci, părinte 1 zise fata eu hotărâre acum. "Dacă spui, eu uolu ziee eă nu-t aşa. Nu mă pot întoarce acasă, altfel 1 .Nici nu uoiu să fiu de râsul lumii. să. mi se spună că ne-am întors dela popa, care nu urea să ne facă înuoirea. Apoi flăcăul e auut, nu bea, nu-l certăreţ.

— Dar ce-ai spus eu mâna pe cruce? — Ceea ee am spus era pentru dumneata şt pentru

Dumnezeu. Noi oamenii facem cum putem, aşa spune şt tata acum. Lui Nieuliţă Dumnezeu să-l dea bine. Ce să facem, dacă aşa nl-e scris ?

Multă ureme în odaie fu linişte deplină. Preotul simţi eum se năruie în el o lume întreagă. Ce-i cartea şl cert uleaţal Acum pofteşte şi nu lega o căsătorie, convins că se face eu sillrea miresei 1 Sufletul lui se frământa între milă şi revoltă. Şi sbtcea mereu cu batista sudoarea de pe frunte.

— R e uola ta, Vironleol N'am să le spun nimic. Dar eu nu-mi iau păcatul pe suflet. Ţl-am spus tot ee trebuie.

— Nici eu nu ml-1 tau părinte. Mama ua răspunde. Dar ee să facem, dacă aşa e scris?

180

Intrară cel de-afară eu toţii. După tipie, preotul ştiu că trebuie să asculte deosebit şi pe cei doi părinţi, şl pe martori. Dar simţi in suflet o deslluzie amară. „Ge să-i mai ascult? Ei fae târg, nu se pregătesc pentru o taină a bi­sericii. Of, părinte Septimie, unde eşti acum să ueal „caşul" şl să-l descurci 1" (El se gândi la profesorul lut de Drept canonic, mare cazuist şt Isteţ foarte în soluţii.)

Le puse, deci, întrebările alei, în faţa tuturor, mai întâi părinţilor, apoi martorilor. întrebarea dintâi întârzie puţin, fiindcă Dumitru întâlni prlulrlle mirelui; se uita la el eu duşmănie, parcă simţise ee-t pregătea preotul. D a r se mai poate să-l fl prlult eu oehtl încărcaţi de patimă şi din mottuul că preotul şopott din cale afară prea mult eu Uirontcal Lângă uşe, el trăsese mereu eu urechea, dar cuuintele nu le putu auzi.

— De, părinte, eu uola lut. răspunse tatăl mirelui; cine ar mal putea stil pe-un om mare?

— eu uola el şt eu sfatul nostru, părinte, răspunse la rândul lut, tatăl miresei. Copil! trebuese pouăţutţl.

— Numai minte să le dea Dumnezeu, zise unul dintre martori. Auere este, sănătoşi sunt, harnici sunt.

Preotul puse pe miri să repete încă odată înuotala în faţa tuturor, să dea mâna, şi scârbit, lucru mare, scoase matrtculele, protocoalele, hârtia, şt se apucă să facă scri­sorile.

Erau multe date de căutat, multe rubrici de umplut. Iar deslluzta, tulburarea sufletească, îi îngreunară munca şl-l zăpăciră. Se treaea căutând data de naştere a părin­ţilor în matrlcula morţilor, cea de cununie, într'a bote a-ţllor, — umplea greşit rubrleele în protocoale, în formula­rele tipărite pentru contractul de bunăînuoire. Era neuoe să ştie anul naşterii şi cununiei părinţilor, anul naşterii, cu luna şi ziua, a mirilor.

Căutarea în matrteule nu-i fu niciodată aşa chinuitoare. Mal mult de-o jumătat' de ceas trecu până tsprăut

hârtiile gata de iscălit. După ce Iscăliră eu toţii, unul din martori luă de după

cap plosca cu uin. Părintele trebui să ureze întâi şl să închine. Apoi închinară pe rând, şl, după ce tatăl mirelui lăsă banii pe masă, eşlră cu toţii.

* * *

Dumitru rămase priuind cu dujmanie la „Dreptul ca­nonic". Ce folos că-1 înuăţase un an întreg? Ge folos eă-l răsfoi de curând, pentru a-şi împrospăta cunoştinţele ? lată ee-t arată uiaţa 1 Dar' uiaţa, aşa cum este, poate fi înca­drată în dogma şi înuăţătura creştină ? Taina căsătoriei nu

181

o schimbă oamenii într'o târguiala ruşinoasă şi eu senti­mentele şi eu cele materiale, ehiar alei, la ţară, unde l s'a iot spus, în cei patru ani de seminar, că stăpânesc mo-rauuri patriarhale? Ce poate el ajuta? Gum să apere Talaa sfântă?

Auea mustrări de conştiinţă. Trebuia să descopere tot ce l-a încredinţat fata. Dar dacă ea tăgăduia ? In sfârşit cine răspunde pentru toate acestea? Ce păgânătatel

Dar un îndesat ciocănit în uşe îl trezi dm visarea Iul. îşi aduse aminte că diacul l-a spus că două perechi vin ţn sara asta.

In verandă se auzea tropot de etsme mat puţine decât înainte. Şi într'adeuăr în cancelaria parohială nu intrară decât patru inşi.

— Bună seara 1 Da-s mulţi afară, părintele. Preotul se uită la ei uimit. Ce voiau? Nu puteau fi

pentru cununie. Atât femeia, cât şi cel trei bărbaţi, erau oameni bătrâni, cu obrasii încreţiţi, eu părul sur.

— Cu ee vă pot sluji, creştini dumneavoastră? — D'apoi nu u'a spus diaeul? întrebă unul dintre ţă­

rani, înuărtindu-şi căciula în mână. Dumitru tresări: — Cum? Dumneavoastră sunteţi pentru cununie? — Noi am fi, zise acelaş român. Adieă dumnealui,

— şi ,arătă cu degetul pe bătrănuţul care rămăsese mai la coadă, lângă uşă. Dumnealut şi femeia asta.

Femeii abea i se vedea nasul şt o dungă de obraz din năframa mare de lână eu care era îmbrobodită.

— De, noi am fi, părinte, păcatele noastre, aise bă­trănuţul de lângă uşe, înaintând un pas.

Femeea se uita mereu într'un colţ de odae. — Dumneavoastră! oftă preotul, neputându-şt ascunde

un oftat. — Sânt văduvi, părinte, interveni unul din cei doi mar­

tori. Sânt văduvi şi ar voi să-şi strângă subt un acoperiş sărăcia şi nevoile. De, trăim sile grele!

— Da, am vrea să fim pe lege, zise mirele, mai îna­intând un pas.

— Gum, pe lege? întrebă Dumitru. — Să fie eu Iertare, începu acelaşi martor, dumnealor

au trăit laolaltă de cinci ani. Şi cum sunt bătrâni, se tem să nu-i apuce moartea aşa. '

— Tomna/ făcu mirele. Să nu ne apuce moartea ne­legiuiţi.

Bătrânica tăcea şl prluea întins în colţul acela al odăii. Părea că descoperise ceua de mare preţ şt nu-şl mal putea lua ochii.

— Văduul amândoi, părinte, se mestecă în uorbă şl celalalt martor care nu-şi deschise gura până acum.

— De sece, zise mirele. — Ba lo de clnctspresece, spuse uşurel bătrânica.

Preotul păru surprins eă o aude uorbtnd. — Păi, bine, nu uă puteaţi cununa înainte eu sece ani?

întrebă Dumitru, cu uocea înăsprită de-odată. Nu putea suferi în sat trai fără cununie; aşa înuăţase, aşa-i intrase în sânge.

Bătrânica ridică dlntr'un umăr. — Uezl eă nu, răspunse mirele. — Au fost nişte încurcături eu moştenirea, părintele.

Ficiorii dumnialui, — şi-1 arătă pe mtre, — uoiau să-l la tot, cică auerea ar fi fost dela mama lor. Iar dumneaei, cât ce i-a murit bărbatul, a fost dusă în judecăţi de un uecin, tot pentru pământ. Şi s'o legiuit ani până s'o limpesit.

— Treisprezece ai şi jumătate, se auzi uşurel în odaie. Preotul se uimi din nou: ea uorbtse, mireasa? Părea ţea­pănă, fără gând la ce se uorbeşte în jurul el.

— l-o jumulit procatării, părintele. Şl acum, eu ce le-a mal rămas, uor să-şl înnoade sărăcia, spuse martorul mai uorbăreţ.

— Dar, bine, de ee nu s'au cununat baremi după ee s'a isprăuit judecata? De cinei ani trăiţi ea păgânii, adause el, uitându-se la cei doi. Nu u'aţt temut de păcat?

— Ba, temut, spuse bătrânelul. Mireasa se mulţumi să înalţe din umăr. — Aţi trăit, ea bărbat eu muiere, ureme de cinci ani

fără cununie. Înţelegeţi nelegiuirea cea... . Dar uorba-l fu oprită de un gest al mirelui. Bl ridică

stânga în aer şl o lăsă să cadă a pagubă. — Sănătate 'n straiţăl oftă el. Dumitru îl prlul nedumerit. — D'apoi, despre nelegiuire, părintele 1 Numaisântem

- noi harnici pentru asta! — Ce-a fost uerde s'o uscat, ee-o fost dulce s'o

păpat, ntăclnă repede, bătrânica, despăturându-şi buzele ueehi, uineţti.

— Iacă, s'o adunat şi ei să-şi înoade sărăcia. Amândoi două neuoi, uorba cântecului, părintele, zise martorul scump la uorbă.

193 3

— ee păcate să mat facă ? 1 zise celalalt martor. Da' uorba e eă nu mai pot rămânea aşa. Sunt e'un pleior în groapă. Eegea-l lege şi trebuie cinstită, drăguţa 1

Preotul tăcu un răstimp, încurcat, ee să facă? Ce să-i întrebe? N'ar fi ridicol să înceapă după tipie? Dar' nu era o batjocură a căsătoriei să o ceară nişte dărâmături de oameni? eum ua putea, luându-le cununiile de pe cap, să spună: „Iară tu, mireasă, să te înmulţeşti ea Raehîla..."? N u ! Ar fi o blasfemie! Şi totuşi: după canoane nu le putea opri căsătoria! -

Mirele, dela o ureme, tot muta din picioare şi priuea îngrijorat prin odaie. într'un târziu bătrânica îl priui cu coada ochiului, — şt ea părea îngrijorată.

— Ne-am grăbi părintele, să nu ne fete uacal zise el, frământat de nelinişte.

Preotul nu înţelese. — Poate fată în lăsară, ori la noapte şt n'auem pe

nime aeasăi adause bătrânul. — Şi-l tare grea, săraea de ea, zise mireasa, hotă-

rîtă însfârşlt să-şi desfacă priutrea din colţul acela. - 7 - Aii dreptate oamenii, şi fată greu. Ştiu, că suntem

ueeini, întări martorul mai uorbăreţ. Lui Dumitru îi ueni să se apuce cu mantie de păr.

lată ce i dat să audă în preajma îneheeril unui contract de căsătorie! Desigur eă cel eari serlu cărţile nu cunosc uiaţa, nu ştiu nimic.

Să-i mai întrebe daeă de bunăuoie se căsătoresc? După puţină gândire se hotărî să nu-t mal întrebe nimic şi să le facă hârtiile. Trebuia să le caute anul naşterii, anul morţii foştilor touarăşi de uiaţâ şl cercetarea mergea în silă. Ntcl unul din mirt nu- şi aducea aminte exact de câţi ânl erau. Spuneau un an; Dumitru căuta matrtcula, — : nlmie. Alt an, tot aşal Se amestecau în uorbă şi eet dbl martori. Dădeau şt ei eu socoteala. Tot nimic! Mirii în­cepură să se neliniştească din nou.

— Dar' daeă nu sunteţi trecuţi la carte? Atei sunteţi botezaţi? întrebă popa plin de năduf, în braţe cu matricule ueehl, tot alegând şi răsfoind.

— Aiei, părintele! Da-l mare poznă eă nu se află! Popa cel bătrân găsea uşor. Numa' punea deştul zise mirele.

In sfârşit, transpirat tot, încruntat şt năcăjit, Dumitru află ee căută şl le făeu hârtiile. De iscălit ntcl unul dtn eet patru nu ştiau. Totuşi trebuiră să mai aducă doi martori din crâşma de peste drum. Aşa cerea l egea . . .

Când puse bătrânul banii pe masă, preotul uăzu cu cinei lei mal mult.

194

— Aştla, — ee-i eu ei ? întrebă Dumitru. Mirele nu răspunse. In locul lui uorbi martorul cel

mai îndrăzneţ, plecându-se la urechea popii: — Sunt pentru strigări, părintele. Plăteşte strigările,

să mi le mai faci în biserică. Vezi, dumneata, sunt uăcutţt de ani şi n'ar mai urea să-i spui în biserică. Cam uine eu ruşine, Sfinţia ta, să Iertaţi.

# * * Seara, pe la opt ceasuri, părintele Dumitru, ieşi din

cancelaria parohială, ştergându-se de sudoarea eare-i îm-brobona fruntea. Ieşi pufnind ca de mare silă şi osteneală, eu priuirile împungaee, eu faţa răuăşîtă. Intrase la şase şi abea acum isprăui. ' ( •

Prin curtea parohială se auzea îrteă seârţâttul zăpezii îngheţate, subt paşi. In curând seârţăt portiţa în ţlţlnile neunse şt cântecul zăpezii, după ce se opri pe-o clipă, se auzea acum pe drum la uale.

Părintele Dumitru se opri în uerandă, ascultă paşii tot mai îndepărtaţi, apoi, mai liniştit, intră în bucătărie.

Preuteasa îl aştepta de-un ceas eu cina. — In sfârşit! oftă ea uşurată şl se grăbi să-i pună

mâncarea înainte. Dar bine, dragul meu, în atâta ureme puteai să logodeşti zece perechi. M'am uitat bine: n'au fost decât două 1 Unde o să ajungi când uei auea cinci ori mai multe?

— Două, da! Dar' să uezl... B eeua de neînchipuit. Ascultă-mă pe mine, Emilio, ăştia-s păgâni 1 Pe onoarea mea că sunt păgâni.

Preuteasa îl uăzu răzurătit şi zimbi. 11 trecu necazul că preotul o făcu să aştepte atâta eu cina: când se în­crunta, Dumitru părea mai bărbat. I se ridica o cută între sprâncene şi ochii lui suri aueau priuirt tari. Liniile do-moale ale feţei se îneăreau de energie. Gura se strângea niţel.

— El, păgâni, amarul lor! Nu eşti tu obicinuit eu el. E întâia logodnă pe eare o fael. Şl apoi oamenii nu-s nici odată aşa eum îl înueţl din earte. Ştiu eu dela tata.

Dumitru mancă tăcut. Neliniştea părea că-i răscolise şi măruntaele şl acum, că tsprăulse cu păgânit, părea că se deschid deserturi adânci în el.

Eratt tineri, căsătoriţi abea de-o jumătate de an. In curând începură să pouestească uesell.

Dar după cină Dumitru intră din nou în cancelarie, să mal cerceteze odată hârtiile făcute eu cele două pe­rechi, contractele de bunăînuoire — aceasta era logodna

191T 3*

în partea ei scripturistică, de aete. Cea bisericească se făcea, după datina satului, odată cu cununia, în lăcaşul Domnului.

După ee le cercetă din fir în păr, — numele mirilor, a părinţilor, a martorilor, eu datele naşterii la toţi, eu is­călituri, eu textul scris de el, — nu află nici o greşală, niel o lipsă. Această constatare îl mulţumi. Dar cum sta la masă cu capul răzimat în mână, prluind hârtiile, uăzu dtn nou toată scena ce se desfăşură în cancelaria paro­hială, între şase şi opt.

Şi, după ce ureme îndelungată se gândi la tot ce se petrecu, simţi o desiluzie amară, eare abea într'un tâztu fu îndulcită de-un simţemânt de milă pentru neputinţa ome­nească.

/. A GÂRBICEANU.

196

Cântecul Primăverii. (După un poei englez anonim din see. XIII.)

lubire-aduse primăvara Şi fericire 'n toata ţara Cu cântece şi flori, De ghiocei smălţată-i calea, De ciocârlii răsună valea Şi de priveghitori, Mierloiul însă le întrece, Trecută este iarna rece Cu vânt şi cu fiori, Şi toate sunt cu voie bună Pădurea 'ntreagă-acum răsună De cântecele lor. /

Şi fetele sunt bucuroase Şi mândre câ-s aşa frumoase De una mi-e dor mie, De noi avea a ei iubire Eu nu ştiu altă fericire, M'oi duce în pustie.

Traducere in formă originală de P> GRI MM.

197

Iluminare

Lăsaţi sclipind în urmă pragurile, La toată casa râdă steagurile... Veniţi pe pajiştea 'nflorită cât mai mulţi, Cântând, Jucând, Veniţi pe pajiştea 'nflorită cat mai mulţi, Fetiţe 'n alb şi copilaşi desculţ i . . . I , Că mai în sus 'de sat, pe Dealul Mare, S'a profilat o prea frumoasă arătare, Drumeţi cu vorbe şi cu graiuri bune, Vorbesc de ea cutremuraţi, ca de-o minune: Sălbatică de tinereţe n'o prind drumurile, A doua ţară-i fug parfumurile, A şaptea ţară-i hohotesc ecourile, A noua ţară-i fulgeră tablourile.,,I

TEODOR MURĂŞANU

198

Seară... O suliţă pornită din apus O clip'a sângerat pleoapa serii, A săgetat o frunză... şi s'a dus Furată de aripile tăcerii.

Puzderie de sori fără lumini Trec nieăeri, pe-o boltă de cărbune... In sat, veeinii trec la alţi vecini, De parcă 'n toată casa-i o minune!

Prin geamuri zâmbitoare şi pătrate' Ies umbre uriaşe, ce se 'ntind Până la stâlpii porţii... Şi-i cuprind Cu dezmerdări tăcute, 'ntunecatel

Pe uliţă, drumeţii trec şi vin — Ca umbre răsărite din senin —1 Nu îi auzi, cum nu auzi ninsoarea Şi cum n'auzi nici când, eum lasă floarea Mirosul, risipit în toată zarea!

E-o seară, nu ca celelalte seri — In care şoapta-ţi pare o strigare — E-o seară purtătoare de Jăceri, Desprinsă din puzderia da seri, Cum din colanul de mărgăritare Desprinsus'a un bob din cele rare!

AL. NEGURA

199

Scrisori uechi comunicate de Axente Banclu.

Baronul Basiliu Ladtslau Popp către lacob Mureştanu.

(Urmare.)

Stimate Domnule. Să mă iertaţi că aşa târaiu uâ răspund la epistola Duoastră din

29 Sept y

Causa a fost prea multele-mi oeupatiunt atât oficioase cât şi na­ţionale — tăcând despre cele prluate.

Din 29 Sept. s'au schimbat multe, — şi se uor schimba şi mai multe de aci nainte. Intrarea Mintst. Nâdasdy în aetiultate ua da o tărie regimului în efectuarea intenfiunilor basate pe Diplomă şi Patent (20/X, 26/11), şt dacă eu priutnfâ la patria noastră — nu se ua pune acuma o basă mai solidă şt mai direaptă pentru refertnjele noastre tnternatio-nale, apoi nu mai auem de a spera nimic fauorabil pentru naţiunea noa-stră. In corpul administr. şi Judie. a patriei noastre se uor face schim­bări mari poate, — sperăm că nu nefauorabtle pentru români. Ţinerea Dietei se ua amâna, bine ar fi să se amâne, eâ în timp de iarnă aneuoe ar putea omul aduna alegători!

fli dori să aibi cursul luptei ce am auut în cauza Dietei. Bucuros fi l-aş împărtăşi dacă l-aş auea sau l-aş şti; dară zău nu-l am, că nu mi l-am însemnat, şi nu-l ştiu eă nu l-am băgat în seamă; atâta-fi pot scrie eă eu nici nu m'am sfiit de dtreptul istoriei al lor, nlei nu m'am lăsat a mă amăgire prin uorbele cele dulet-amare ale lor!

eu scrisorile lui Zakos nu ştiu cum mai stă treaba! Deunăzi s'a fost otărît să le cumpere. Metropolitul, Moeioni şi încă nu ştiu cine eu 2000 fl. să dea flecare câte 500 fl. — ar fi păcat să cadă în mână străină, eă sunt de mare preţ — dară nu material cum urea a şti Zâtos — fără numai moral

200

Scrisoarea Duoastra în cauza tipografiei am dat-o la adresaţi, ee uor fi făcut nu ştiu, cred eă u'au scris în cauza aceasta!

Ce se fine de referinţele noastre nationale-polttiee etc. adeuărat că temerea Dooastrâ e fundată, cumcă adecă saşii şi ungurii — în Dieta uenitoare — uor sta şi apăra privilegiile lor şl numai atâta uor concede românilor cât nici să nu trăească nici să nu moară —; eu încă sum conuins că dela fraţii noştri cu buna nu uom scoate nimica ce se atinge de egalitatea politică, pentru aceea eu nici nu mi-am pus speranfa nici odată în fraţi, — eă nu mă — sau ne — uă înşela spe­ranţa pusă în alţii, ştie Dzeu, însă tot mai cu soat e a-ţi pune speranfa într'aeel despre eare nu eşti eonuins eă nu ureâ să-ţt ajute — barem şi din Interes propriu — deeât într'aeeia eari la toată sfărmitura ee cade din bucăţica lor se uită eu milă şi o ar ţinea bucuroşi pentru sine, eari în îndireptâetunea noastră egală şi perfectă îşi uăd perirea lori (deşi fără temeiul) — flşa dară Dzeu — apoi acela eare în necazul cel mare a nostru cel puţin şi-au arătat uoia de a ne ajuta, şi nu are interes a ne asupri.

Pe când ueţi căpăta scrisoarea aceasta a mea se uor fi făcut schimbări în regiunile cele mat înalte a patrtei noastre?

Dzeu să ajute 1 Gu plecăciune însemnându-mă A P. 0. Duoastră Sincer onorator

Vienna 20/8 Nou. 1881. (ss) V. POPP.

Preaonorate Domnule. Lupta s'a început în toată priuinţa; când şi cum se ua fini numai

bunul Dzeu ştiel Eu nu m'am schimbat în părerile mele ee ţi le-am descoperit astă iarnă, nici decât; speranţă de bine pe cale normală nu am; numai nişte euenimente extraordinare ne poate duce la limanul dorit 1 unde aşa se unesc toate cugetele, acolo nu poate să se înşele 1 Românul nu mai crede uorbelor goale eu eari le place la frafli ma­ghiari şi saşi a ne rupta, dară zău nici nu uor lăsa din pretensiunile lor eele direpte nici eâtu-i negrul sub unghie. Românii de ureo eâteua luni încoace au dat dovezi Ia lume eă în uinele lor mai curge un sânge de roman, eare daeă nu s'au stricat şi eoreit în decursul alor 4 secle tirane şi întunecate, nu se ua mai putea corci în seclul şi sectele li­bertăţii şt a luminării ce ne stau înainte 1 —

Gu aceste cugete cuprins mă pusei şi însemnai pe hârtie niseari idei rapsodice, eari cuget eă nu ar strica să se dee publicităţii; pentru aceea te rog să aibi bunătate a le pereurge şi de le uei afla şi Dta demne dţ a se lăţi, atunci te rog a le face loc cât de strâmt în Gazeta, împuterindu-te totdeodată a adaoge ori a şterge dtn ele, după eum ţi se ua părea mai cu scopl Numele să nu mi se punăl

Meteehnele s'au început şi se uor mai continua şi dacă nu ne uom uita eu faţă sertnă şi tărie bărbăteasca în faţa lor — proprie a celor ce le ţes — apoi se uor şi mai aspri, însă cu de aceste nu do-

201

bândesc pe români, el mai tare îi înstrăinează de eălră sine, larâ eătră olaltă mat tare ti consolidează!

Deputaţii Stbieni au ajuns alei, — ee uor faee uom uidea, mai nalnte de toate e de lipsă să recunoască (recognoseirea) câmpul bă­tăliei, adecă starea lucrurilor.

La Dl Barijiu mă rog a-t spune sincerele mele salutări, înere-dinfându-te despre cea mal sinceră a mea amiciţie

mă însemn *

A P. O. Dtale sincer onorator Uienna 24/XIL 1861. (ss) V. POPP.

Preaonorate Domnule.

Se eădea ea mat de mult să-ti mulţumesc pentru simemlntele eele sincere şi adeuăraf călduroase ee ai auut bunătate a le respiea în public eu oeasiunea publicării denumirii mele de u.-preşedlnte' la Quuernui transtluan; însă ocupaţlunile nu m'au lăsat; primeşte dar eu-uenita mulţumită şi cam întâraiată, asigurându-te că pentru aceea nu mat pujin e sinceră şi ferbtnte!

Trecând la cuprinsul pretuitel-fl scrisori din 6 l e. tmt iau note a reflecta următoarele: Bine-mi sunt cunoscute nenumăratele lupte şi suferinfe a amărâtei najiunei noastre, precum şi a membrilor el sin­guratici; nu cred s'o dorească niei un român scăparea naflunei noa­stre de tirania străină mai fierbinte ea mine; nu cred să năcăjeaseă asuprirea şi batjoeurlrea românului mai tare pe alt român decât pe mine 1 elne ar dori mal tare ea mine ea să ajungă odată românul a nu fi obiect de batjocură şi de răsbunare la toji barbarii şi tiranii; însă spune-mi Dle ee să facem? Spune-mi este eu putinţă ea la toate aceste să le pui capăt deodată? Pe lângă cea mai bună uoie nu numai a mea, ei şi a şefului nostru, spune-mi D-le cum să pofl împiedeca ea orga­nele guvernului, amploiaţii de comitat etc. să nu facă arătări false sau cel puţin sucite, în urma cărora apoi să se trimită asistentă militară? De la etne să eeri informafiune în lucru? Caută să ceri dela diregă-toria eompetintel Gând al îndoeala că nu şl-a făcut datoria cum se cade ure o diregăforle, pe cine să îneredlnjeal, ea să desluşească luerul? iară pe o dlregătorte, asta însă nu e mal bună ea eea dintâi şi aşa nu poţi ajunge să cunoşti adeuărul numai dacă uel uedea însuşi eu oehtl tăi şi uel pipăit eu însuş, degetele tale; însă spune-mi asta eum 8'ar putea practica? Până ee în flecare amploiat, românul nu are de a priul alt ee, decât un inimic conjurat al său, până atunci nu ua auea capăt suferinţa românului, până ee inimicul e românului şi contrar şl judecător, până atunci nu putem aştepta ea să scape românul de timbrarea eu fierul care l-a ars de atâţia secoli duşmanii pe fruntea românului!!

302

Oricât să fie regimul de plecat a nu suferi asuprirea şi maltra­tarea românului; pânăee nu ua auea organe dlrepte la inimă, organe eu inimă de om, deşi nu de creştin, până atunci scenele ca cea dela Feleae, nu uor înceta. De altmlntrene feleeanlt nu sunt • fără de toată uina, locul însă nu e aci a desbate lucrul acesta. Oamenii noştri tneă sunt ticăloşi şi plecaţi a se lua după sfaturi cari le sunt lor mat bine-uenite sau folositoare, deşi nu sunt conutnşt de legalitatea lor.

Noutăţi nu am multe de a uă seriei Pentru Doboha s au rânduit Buttuân (Das.) Pretorul, .de Administrator. La eiuj ueţt şti eă e Grosss, la Turda Ziillieh, lă Szolnob Patakg; Pogâng, Nopcsa, Lâday rămân, Bethlen la Kuhullo încă se ua duce poate, acolo oa ueni (poate) Puş­eariu. În locul consilierilor gub. cari şl-aU dat demlslunea — (nu pen­trueă doară nu ar uot a serui sub mine, că ei au seruit 3 săptămâni sub mine până a nu-şi da dimislunea, şi seruese şi astăzi tocma cei mal mari aristocrat — Bornemisza, Bethlen şi Kemâng — auând se­siuni jud. şl fiind el datori a sta la jug până le utne primirea dtmisiuntt, — dară pentrueă nu au odihnă dinaintea ultralştilor sau dacă ureat a rebelilor cari nu uoesc a sluji la neamjul, sunt Intimidaţi Dior, şi se tem eă nu uentnd ee aşteaptă, rebelii — pe Garlbaldl şt nu ştiu ee — să-i spânzure 1) uom mal căpăta şl Dreun român.

Judecătoriile în comitate, 2 Districte şl scaunele sâcueşti se uor organiza eât de curând. Asesorii uor auea plată de 800 şi 700 fi. Juzti primi uor fi preşedinţi şt uor auea lângă plata de juzt primi un adaus person. de 500 fl. uor fi apoi la sedrii fiscali câte eu800fl., uleeflseall eu 500 fl., arhiuari, protocolişti etc. eu 500, 400, 300 fl. ete.

Despre eonstl. aul. în locul meu, încă nu ştim nlmiea sigur, mă tem eă inter duos litlgantes tertlus gaudeblt, numai, să nu fie acela despre care au început a se uorbl mai de curând, adeeă Karabeta, eare deşt e român bun, acolo unde uin în coliziune interesele româ­nilor cu a ungurilor şi a saşilor, totuşi nu poate împlini sau tndestuli dorirea românilor de a fl reprezentaţi prin român, In ieder Beziehung român eare să poată trage folos şt eu — şl pentru familia sa ea români Vom uidea!

Poate mai înţeles rău din cele ee Ji-am serts "deunăzi în priuinja purtării faţă eu celelalte naţionalităţi şi eu guuernul.»

Eu ntcl decât nu am uroit să zic că noi să răbdâm şt să nu ne

apărăm şt să nu spunem adeuărul acolo unde ne apasă şi ne uatămă, nu, ei eă fără cauză să nu începem a ne mal freca, a ne hârăl şl mânca, cu un cuuânt a nu turbura pacea ce se uede a se fi statorit între diuersele popoare a ţării, cel puţin în semne din afară, — atâta tot. in urmă fnulţâmtndu-ţt şi pentru simţemintele ejele sincere şl călduroase ee mt-al manifestat în preţutta-ţl scrisoare din 6 l. e. îmi iau uoie a mă însemna

„, 22 . . fll Dtale sincer onorator duj jjj Ianuarie 1882. ^ y pgpp

203

Preaonorate Domnule. Nemo 8tbi satis! Aeest prouerb mi-se pare te-a îndemnat — sau

mal bine zicând te-a forţat — a te adresa eătre mine eu epistola din 10 ianuarie a. e. eerând desluşiri în cauza noastră eea sântă, în cauza najlonalâ. Eu înainte de toate îfl muljămese pentru încrederea ee al arătat prin aceasta către mine, asigurându-te că nu-Jl uoiu da ocazlune a Te putea crede-nşelat în această încredere 1

Dacă ureau a-Tt îndestuli pofta de a cunoaşte sâmjirile şl părerile mele în cauza naţională apoi trebe să mă întorc la anul 1848 îndărăt şi de acolo să 'ncep firul.

In 1848 la Adunarea naţională în Blaşiu, aflându-mă între cunos­cuţi şi amiei, dintre cari unii erau negru-galbint, iară atoli roşu-uerde-alb, adecă de acela dintre eari unii ziceau să ţinem eu nemţii, iară alţii eu ungurii — zicând şi eştia şt cela eă nemţit ne dau toate, un­gurii ne dau toatei — eu le-am dechlaratu eă eu nu Jln nlel eu unii niei cu alţii, eă eu nu cred niei la ungur nici la neamţ, adecă eă eu nu cred că nici ungurul nici germanul ua da mână de ajutor la român ca să ajungă acolo să nu mai fie magazin de marfă din care să se folosească ori-şi-eine, numai românul nu; eă românul ua rămânea şl sub ungur şl sub german oaie de mulsl! — Durere eă ceşti 11 ani din urmă mi-au dat direptu! Am fost scăpat de sub jugul unguresc, însă am intrat în hamul nemfese I Ml-se pare eă unul e greu ea şi altul.

Sub eare preţ ureau ungurii să ne dee toate — aşa era uorba pe afunei — sub acela ne-au dat şi nemţit egala îndreptăţire, înţeleg în purtarea greutăţilor publice — adecă sub preţul sângelui, sub preţul naţionalităţii! Nu e de lipsă ea să-Tl amintesc despre paşii guuernului eari t-a făcut spre germanizarea generală, niei despre suspietonările şl punerea sub tnulgilare — poliţlanâ a tot românului eare au ea popu­laritate la masa poporului etc. etc. Acest ham numai cu atâta-era mat uşor de purtat, eă nu era teama că neamjul îşi. ua ajunge scopul cu germanizarea, când din contră ungurilor mal lesne le-ar putea suc­cede a maghiarizai!

De ee părere am fost eu în anul 1848, — netlnând niei eu unii niei eu a Uit — nu-Tl uolu mal descoperi acuma, eă e târziu, de alt-mintrene nu mulţimi s a schimbat părerea de atunci, aşa o uei putea uidea mai josl

eum eă nu am luat parte la desbaterile adunării naţionale în 48. îţi uei aduce aminte, sau mai bine nu-Ţi uei aduce aminte să ft luat eu parte. Nlel acuma nu m'am lăsat în dtseujiunt în cauza aceasta, numai între fraji amiei, în public nu am teşit niei eu o. opiniune, nu, pentrueă aceea, ce fin eu stngur mijloc de scăpare a românului nu ml iertat să deseoper. Intre fraţi — amiei însă l-am descoperit de 100 de ori! "Orice uom faee noi între marginile ee ni le pun neamieii noştri, nu uom teşi acolo unde dorim, unde trebe să ajungem dacă nu urem să pierim! — ee să faeem însă ea să uegetăm până ee ua uenl ora mântulnfei de sub tuturatul strein — eare oră trebe să urnă odată, ua

204

ueni negreşit — aeeea trebe s'o ştim. trebe să ne înţelegem, trebe să ştim de ee să ne ferim. Pentru aeeea eu eea mai mare bucurie mă grăbese a-Ti răspunde la întrebările ee mi-ai pus în mat sus aminti-ta-Ţl mult preţuita scrisoare 1 Părerea mea e eă noi trebe să ne ferim ca nu noi înşine să ne tăem ramul de sub picioare, şă nu ne dăm noi. prinşi, să nu conlucrăm sau să nu ne înuolm pe fafâ la nici un pas care e în contra intereselor nafiunei noastre, eă dacă totuşi se uor efectua legi ţn contra interesului nafiupel rom. sau spre dauna ei, noi să auem mâni libere — pentru aceea eu nu am putut aproba deehta-raiunea Dlui B. în Gazeta: „eă nouă nu ne pasă eă Jaee-se-ua uniunea ori ba" eu euget eă trebe să ne pese, însă ori ne pasă ori ba, cel puţin nu trebe să punem arma din mână jos, până a nu fi înutnşi! Multe s'ar putea zice şi pro şi contra Uniuniunii, însă eu aflu superfluu a mal pierde euuinte în privinţa aceasta, deoarece eu niet în uniune nici în neunlune nu aflu nici un viitor fericit pentru români!

Spre a putea însă negeta mai uşor cuget că e mai sigur pentru noi neuniuneal (înţeleg eu Ungaria).

Cancelaria transilvană nu are niel un tnflus la restituirea auto­nomiei Ardealului, fără numai Presidele el, pe a cărui propunere s"a făcut şi denumirile membrilor conferinţei A. lulia fără a mă fi întrebat barem pe mine. Conferinţa A. I. nu are de a uentila întrebarea uniunii nici de cât, fără de a da proeet pentru lege electorală, — fireşte eă ungurii, secuii uor putea zice eă fiind Ardealul unit eu Ungaria, nu e lipsă a face altă lege eleet., — însă de aci numai atâta poate urma că ungurii, secuii (ca şi ungurii în Ungaria) mi ureau să ştie de Di­ploma din 20/10 adecă de restrângerile sub eari au restituit Împăratul eonstituttunile ueeht, — la aceasta nu cred că uor secunda Saşii şi Românii (fiind ambedouă naţiuni credincioase Tronului) şt ei uor pro­pune o lege electorală nouă ort uor fl pentru ea ueehe extinzând numai direptul de alegere şi ia foştii iobagi. Împăratul ua auea apoi mână liberă a rezolul ca orice lege. Întrebarea Uniunii se ua lua la desba-tere la Dietele uiitoare a Ungariei şi a Transilvaniei, — dacă ua mai ueni lucrul până acolo.

Atâta stă sigur eă gubernul nu e pentru uniune, — ce se uede şi din Diploma — însă dacă uor urea şi românii şi saşii sau cel pufin ei nu uor fi în contra, şt ungurii, săcuii or uol-o per foree apoi ne­greşit se ua face. Cum eă Ungurii eu tofii mie eu mape lucră pentpu uniune ştiu eă nu Te îndoeşti nici Dta; ee planuri au el încă. uei şti; din „nagy magyar hon", din „a hi magyar foldon lahik magjjarnak kell Iernile" ete. nu lasă ei nici acum nici o iotă, numai acuma sunt mai politiei, rtb. o spun pe fată, fără o fac pe ascuns şi eu maehinatlunl. Exemplu ne sunt Introducerea limbei maghiare pe la toate oraşele ger­mane în, Ungaria; uorbirea lui Q. Hallev în Oradla, instrucţiunea B-lui Vag ete. Este acuma, când nu au nici o putere în mână, dară apoi ce ua urma când uor fl numai el Domnii? Egalitatea o înţeleg el numai pentru tndiuist înaintea legii, iară uu egalitate politieă-najionalăl — ee

205

au de a faee românii? Ei au şi trebe să faeă ea din eele ee s'au dat în Diplomă să nu se lase nici o iotă a seeălea, spre aceasta artrebut să se scoale mat de dimineaţă decât Aradienii şt Temeţorenit, să meargă cu toţii la Adunările Comit, constituante, să se amestece şi ei în cauzele publice, să nu aştepte să le spună ungurii numai conclu­sele; suo tempore să stea că noi nu merem la Dietă colo şi colo, fără ici şi cole unde se in după dirept şi lege (Zarand, Hâuâr etc.) să nu se lase a le prescrie unu sau altu gură mare dintre unguri fără, stând pe lângă lege şi dirept, să faeă orişice resistinfâ.

Comunele să nu sufere a li se călea autonomia — mai ales cu limba ete.l

Quuernul încât ştiu eu e determinat a nu mai face niei o conce­siune în contra Diplomei sau peste Diplomă, fişa dară e putină spe­ranţă ca Ungaria să se aşeze şi reeonstituese pe cale păciuităl Oa­menii Gubernului de acuma (înţeleg pe unguri) se uor încerca încă odată a-şi face o partidă în tară, dacă nu le ua succede, se uor irage îndărătru, ee ua urma apoi ştie bunul Dzeul Se uorbeşte tare de o eonstituţlune generală pentru toată monarhia (şi Ungaria) despre eon-ehemarea Senatului imper. înaintea Dietelor prouine. eet. faeă însă ee uor faee, dară finanţele ne pun bine, până nu se uor ridica aceste la stare de înflorit până atunci frica de perire nu e ştearsă]

Finanţele nu sufere ca Ungurilor să li se dee Constitufiunea de mat înainte per extensum, — nfel securitatea imperiului nu e garantată eu Direptul ungurilor de a da ort nu da recruţii De aici cauza neîn­ţelegerii între gubern şt partida ultra-liberalâ sau eeht naţională ma­ghiară 1 aceste două puncte nu uor permite nici odată o înţelegere şi unire între Austria şi Ungaria! pentru aceea ungurii ştiindu-şi neputinţa de a se elibera eu puterea, întrebuinţează mijloace uietene de stoar­cere, ea barem să fie gătiţi pe atunci pe când aşteaptă ei steaua eli­berării! (din afară). Iară noi încă să nu dormim, să ne scuturăm unul pe altul din aţipire, să fim pururea trezi, să nu aşteptăm să ne taie altul pâne, unde putem să ne tăiem noi înşine 1 De cresut să nu credem numai celor probaţi şi numai faptelor, fiind conuinşi că nici ungurul, nici sasul, nici neamţul nu-şi ua bate eapul cum să ajute şi să facă dirept la român, fără eum să-l împiedeee în desuoltarea lui, eum să-l faeă unsehadllch, eum să-l exehidă dela participarea binefacerilor con­stituţionale prin fapte, dacă nu ua putea să-l scoată prin lege — (de faeto si non de lege) ieă tott trei de mai sus sunt de părere că ro­mânul le e lor sau pentru ei foarte periculos dacă ua ajunge la pu­tere! Bine ar fi când ar fi, aice românul!

(Partea care urmează priueşte câteua numere din Gazetă şi din Foaie pe care nu le-a primit şi cere să i se trimită.)

Intorcându-ne iară la tema principală acestei scrisori şi zicând cu laureatul poet A. M : „De n'a perlt românul etc." numai atâta mai

206

adaug eă nu auetn să desperăm, dară auem să he finem de zisa: „fljuţtă-ti tu române singur, apoi îţi ua ajuta şi Dzeu— ori şt la alt eineual"

Simţirilor amicali eomendându-mă sum A P. O. Dtale Sineer onorator

(ss) V. POPP Notă. Lipseşte data. Anul e euident 1883. A. B.

Preaonorate Domnule. Ieri a sosit Reseriptul împărătesc pentru eonehemarea Dietei

transilu., pe 1-a luliu a. e. E scris în trei coloane în trei limbi (ung., germ. şi rom.)t împăratul, Ministrul şi Referinţele (eonsil. Retehen-stein) sunt subscrişt sub fiecare coloană, în limba respeetiuă: româneşte: Franetse iosif; F. G. de Nddasdg; Franeise B. de Reichenstetn. Propo-ziţiunile reg. sunt tot acele despre cari s'au mai scris în Gazetă. Baurath Zettel din Viena e trimis ca să facă dtspoaltiunt în Sibiiu pentru un local amăsurat, ete. — Aşa Dieta ni la uşe, acuma numai eu puteri noite ca să nu scăpăm, nici un deputat din eeta cari ni ae cuuin după maioritate; în priuinfa aceasta uor auea mare mflumfă Preofit, pentru aeeea eu ubiu scrie numai decât după ce se uor publica ordinaţiunile mai înalte pentru eonehemarea Dietei, — la toţi Arhipăstorii români, ea să dee un Circular eătre Protopopi şt Preoţi să luere din răsputeri întru aeeea ea românit cart au dirept de ales să-şi întrebuinţeze direptul acesta până la cel din urmă, dară mai ales acolo unde celelalte nafionalitătt ît apropie cu numărul; fiindcă unde sunt mai numai români nu ua fi perieul.

Iert primiiu Gazeta şi Foaia în care din urmă e şt euuântarea mea, e tipărită bine, s'au iutt numai neseat erori de tipar cari ort şi cine lesne le poate îndtrepta. Dară sunt eâteua cari nu ar fi rău a se îndirtpta în numărul uenttor.

(Urmează arătarea greşelilor.)

Pentru Note şi Reflexiuni Dă rog să-mi primiţi stncera mulţumită I Denumirile pentru Quberniu adecă de Consilieri, şi pentru Tabula reg. au sosit; la Tablă uom fi binişor reprezentaft, numai uieepreşedtnte de am căpăta român, pe flldulianu, — nu ar strica să atingi eeua în Gazetă, eă dacă preşedintele este un maghiar încă de eet mart, ar fi cu direptate ca uicepreşedintele să fie român

Episcopul Sstlâgyi comitat de canonicul Papp s'au întors tn-dărâpt dela Blaşiu dela consacrare şi au luat drumul eătre Gheria atât să cerceteze pe colega său Episcopul Alexi, cât şi să mijlocească eomplanarea unei certe ce s'a eseat între episcopul Alexi şi Canonicul Gulouies, rute an de naţionalitate.

fltt uâzut ori cetit că B. Ştaguna şi-au cheltuit proiectul său de Adresă?!"

30?

tl ziseră din uorbă în uorbă la împăratul — nu ştiu tntelesu-s'a eu celalalt! Beputa|i sau ba — ori s'a înţeles ort ba, după părerea mea el nu trebuie să treacă peste eele ee sunt puse în Adresai mă tem eă-l uom soărmina.

Toate aceste ad fideles manus, sau mat bine aurea ort oeules ; pojl să jaet întrebuinţare de ele, numai nu în numele meu.

După cari cu deosebită stimă mă însemnez A Dtale sincer onorator

9/5 1863. (ss ) L. V. POPP.

Preaonorate Domnule. Dacă nu aş cunoaşte ca pe banul cel rău pe E. S. atuneta tare

trebuia să ne altereze euuintele lui: „dueeţi-uâ la Popp eă eu el afi făeut înţelegerea hi cauza alegerii Deputaţilor!11 tnsă eunoseându-l eu bine im mă alteratu, nu, eă aceste pentru mine nu sunt noutate, am mai auzit eu din gura lui şi altele; toate acele însă nu sunt în stare a-mi împuţina şi reci zelul cu care sum gata a spriglni cauza — ba onoarea naftunei noastre întru alegerea Deputaţilor! Eu după eum ştii P. O. Domnule nu cu scop doară de a da ionu, ori de a lua cârma nauiei în mână, ci singur întru îngrijirea pentru de a nu pierde din Deputaţii cei puţini ce cad pe noi, — m'am eonsfătuit cu maţ mulţi, cu câţi s'au putut, şi mi-am dat părerea şi sfatul ea să ne îngrijim de timpuriu ca cine unde să fie ales, pe cei candidaţi nu i»am propus eu, ei fiecare au propus din Comitatul său, lăsând uote liberă la flecare jurisdieţiune a-şi alege pe cei mal populari c i să nu se împrăştie uoturile, obligând mal încolo pe fiecare a conlucra spre a putea ieşi eu cât mat mulţi Deputaţi ete.

Dacă aeeastă îngrijire a mea e demnă de reeriminat, apoi aide, mă supun judecăţii naţiunii, dară nu a lui S. — nici a altui sânguratie, care doară au rămas din lista candidaţilor etc.

fim cetit „Să luăm aminte" e bun, dară la surzi trebue uorbit mai tare şi mai desl Un „Să luăm aminte" ar trebui în înţelesul aeela: eă tot preotul are strânsa datorire a înuăţa şi a conduce pe poporenii săi ea până 'ntr'unu să ia toţi parte la alegeri, să prtuegheze eum se uor înscrie uoturile, să se oblige fiecare român sub incurgerea urei na­ţiunii şi grea respunsătate a nu păşi ca candidat acolo unde este altul care are popularitate mai mare, Bau pe lângă popularitate egală să fie cel mai tânăr obligat a se retrage, dacă este altul mai în uârstâ care prea a candida, sau a candidat; mai încolo ca românii în tot locul unde sunt în minoritate să se alăture lângă aceia cari ureau a alege un Candidat cunoscut de om cu simţemtnte bune, libere de orice patimă sau ură naţională ete. ca din fiecare jurisdieţiune să se afle eineua care să Vă facă (cunoscute) atât Dior noastre cât şi Telegra­fului numele candidaţilor ca sâ-i puteţi publica spre orientare ete. astfel de prouoeărt sunt de lipsă (încă una: ca românii unde sunt tn

208

maioritate eu niei un pref să tm se tase a se amăgi şi a da voturile eandtdatllop de altă naţiune ort a face compromise şi a împărţi Depu­taţii eu Ungurii) ea să fim în stare a face un falanx tare în contra ini­micilor direptăjii! Ştim că sasul s'a îngrijit ca unde e picior de sas să iasă şi Deputat sasl ştiu, dar nu auem ee face, aceasta să ne fie în­demn a lucra din toate puterile spre a putea scoate Deputaţi acolo unde ne eompetl Sum de acord eu Duoastrâ că nu uejt putea lua parte la Dietă, aşa e, e mai mare lipsa lângă Gazeta!

Cu Pruncul numai atuncta se ua putea face eeua, când se ua organiza Justiţia de nou, să nu mai fie în manile Spifsbîirgerilor, — acuma atârnă dela alegeri, şl saşii şi ungurit ştiu că nu-luor alege, iară noi în puf Ine locuri alegem 1 Acuma numai aşa puteji ajunge Re-zultaţ, dae ă pşfl putea dobândi pe saşi ea sâ-l .aleagă şi pe-el, emu au ales pe luon Corttî altfel nu merge. L a xtn Post tritr"tm 'edntlnit bitf District românesc .ou jeredieă, ar auea uote săiâjş..4plee»J,;Ţ

Am fost uitat mâi sus să adaug, că în tot Comitatul s'au făcut paşii cuuttnctoşt spre a se prepge cine şl unde să fie ales, o prouo-eare ea să Ui se facă cunoscute-numele ar ft bună. Eu am scris şt uoiu mai serie la de aceia cart ştiu că au influinfâ şi pqpularitate. — Oraşele române încă trebuie trezite din somn, eu uoiu scrie şt la de aceia. . '' . . .

De altă dată mai multe şi mai bune — acuma auul grabă*— am' onoare a fi , . ' • . ' • • • • » - ;. ......

fll P. O. Duoastră stimător 27/15 Maiu. (ss) POPP.

Notâ. Lipseşte anul. •! -

CVa urma).

209 4

Şeoalele româneşti din Ardeal în prima jumătate a secolului trecut.

— Câteua însemnări. — -

In scrterlle apostoltlor Idetl naţionale din secolul al optsprezecelea şi începutul celui al nouăsprezecelea găsim pagini elegiace, în cart îşi uarşă el amărăciunea sufletului pentru starea culturală a poporului român ardelean. In su­fletele lor mari ardea dorul de a-şl uedeâ neamul ridicat cel puţin la starea în care se găstau neamurile conlocui­toare. Acesta a fost imboldul luptelor ce le-au purtat chiar şt cu porţile iadului, al nenumăratelor „suplici" adresate, când curţii Imperiale din Vlena, eând „gubernlumulul" dlh Cluj; al rugăciunilor îndreptate către cerul îndurărilor, adeseori unicul for de apelaţte ee le mal rămânea şi al frământării lor de zt şi noapte. Un uis, de dragul căruia au trăit şt au murit.

li durea mat ales analfabetismul poporului lor, lipsa totală de scoale româneşti, deaeeea, în nenumăratele lor suplici et nu uită a stărui „cu cea mai mare insistenţă" pentru sfărmarea lanţurilor „iobăgie! spirituale" în cari se sbătea acest popor. In contactul cu poporul el nu uită a-i da îndemnuri spre învăţătură, tar preoţilor dela sate, aproape singurii cari alcătuiau clasa cărturărească, îndemnul de-a frânge poporului şl „sfânta pâne" a culturii, de-a munci pentru eliberarea lut dtn cătuştle „neeunoştlnţel". Episeopul-martlr Ion Inocenţtu Mlcu Glaln a Izbutit să dobândească dela Măria Terezia pentru Iobagii români dreptul de a-şi trimite băieţii la şcoală. Marele episcop ar auea dreptul la eterna recunoştinţă a neamului chiar şl în cazul când acesta ar fl fost singurul rezultat al luptelor* tul. Fără această „prea-mtlostluă îngăduinţă" a împărătesei dela Vlena nu

210

s'ar fi putui asigura contingentul euuentt de eleol pe seama şcoalelor din Blaj, deschise la anul 1754.

Deschiderea şcoalelor din Blaj, cu toate eă s'a făcut cu „prea înaltă uoie", a fost un aet deadreptul revoluţionar. A fost pornirea „uraganului", care nimeni nu ştta unde se ua opri. Pentru puternjeii silelor de-atunet a fost un prilej de desmetecire. Ei au înţeles, că deschiderea acestor scoale înseamnă „clătinarea pământului" sub picioarele lor, deaceea, tulburările religioase din a doua jumătate a se­colului le pricinuiau nespusă bucurie. L e soeotiau ca pe un preludiu al închiderii şcoalelor, şi aşadar, ca pe-o no­rocoasă preîntâmpinare a primejdiei pentru „naţio nobilium" de-a ceda, odată şi odată, iobagilor ualaht conducerea A r ­dealului. Ne-o arată aceasta cât mat lămurit scrisoarea prin care un nobil maghiar din ţinutul Hunedoarei comenteasă ebenimentele acelor uremuri.

In aeelaş timp „clerul românesc de credinţa răsări­teană neunită" simţea cu jale multă lipsa unui institut sau şeminariu, hotărit pentru proeopsirea preoţimei în cele care sunt ale legii". Luminarea poporului în vederea ulte­rioarei desuoltări a evenimentelor a fost gândul de care erau preocupaţi conducătorii românilor jtoţt, fără nici o es-cepţte, în tot decursul secolului al optsprezecelea.

Unii cred, eă au existat scoale primitive la nume­roasele mănăstiri din Ardeal, distruse mat târziu de ge­neralul Bukotu. Uor fi existat, desigur. Mănăstirile erau în aeelaş timp scoale pentru pregătirea cântăreţilor biseri­ceşti, deşi, ne-sistematice, — scoale cu dascăli-călugări improvlsaţi, eu un număr mat mare ori mal mie de ete~ut, v

după împrejurări. Dintre cântăreţii mal de seamă şt mal isteţi se recrutau preoţit, aşa apoi, putem afirma că „mâ-năstlrtoarele" eu umiliţii lor călugăraşi erau în aeelaş ttmp singurele lăcaşuri cari adăpostlau biata „cultură româ­nească".

• In ce priveşte începutul secolului al nouăsprezecelea, am putea totuşi să considerăm drept „scoale" tnstrueţta religioasă ce o făceau preoţii fiecărui sat în Dumineci şi sărbători, In fiecare Duminecă la Uecernicte et erau obli­gaţi să îiweţe pe feciori „rugăciunile" şi principiile dog­matice fundamentale, iar la Ueeerniile sărbătorilor să îm­părtăşească aceleaşi învăţături fetelor. In slujba aceasta dăscălească erau supliniţi uneori prin cantori. B bine să se ştie, eă acest obltgament nu era o literă moartă. Se executa cu cea mai mare eonştienţiozttate, pentrueă era.

lîî 4*

absolut exclusă admiterea la căsătorie a- feciorilor şt fen­telor cari nu ştiau rugăciunile şi învăţăturile ă& eSpetenle ajş. cnedinţeU Gus prilejul logodnei TOijJiiifăeeflHuurcadfeuărat examen, la ea*?e asistau; şl bătrânii satului, ©ăderea la şxemşţi înjşeniţ|a4 fără • absolut nicirOj eseepţie; amânarea cimţmtglt §pa aşadar în interesul fiecăruit fadoir şi al fie-eăjîei. fete să cerceteze această şcoală* ale careţi cursuri s$. făceauj în preajma sfântului altar. In copilăria meat eu am întâlnit* oameni bătnâţii, «sari mi-au pouesiit despre „euteuiţiţş. şcolane.1' din Dumineci şl serbători şi cari îşi ex« prjniau rejaretuj adânc pentru desfiinţarea lor.

In jumătatea- primă a seeolulut al- nouăsprezecelea s'a pornit' şi' o puternica acţiune-pentru deschiderea de scoale poporale sistematice în toate satele. Atât episcopii Bpbb şMiemenyi, cât şi colegul lor Uâstle Moga au dat aspre porunci ca în toate satele să se deschidă" scoale. în earU copilaşii să înveţe cititul şi scrisul (buehilfe), oteinaşile şi sfintele taine.

S a r părea, eă „asprele porunci" n'au fost executate. Intru-adeuăr, Clpartu se plânge în primăuara. anului 1848 eă românii nu au aproape niei-o şcoală sătească pentru băieţi, iar de ureo educaţie şcolară a fetelorromânea.nici nu se putea uorbi pe-atunel. In acelaşi timp saşii nu aueau aproape nlel un analfabet, iar între ţăranii unguri se-afIau mulţi ştiutori de carte. Ungurii şt săouit oueau scoale" în toate - satele* deşi inferioare celor săseşti;

Clpartu a tratat chestia, aşa credem, din punetul, de uedere al rezultatelor obţinute prin şcoalele româneşti, faţă de cele ale şeoalelor străine. In timpurile acelea însă nu. putea fl ubrbă de o rezistenţă împotriua ordinelor date de cei mat mart. Scoale se uor fi deschis în toate satele cât de cât mal de seamă. Ee-au deschis cantorii în satele lor, adunând, atâţia bateţi, eâţt puteau şi înuăţându-t aţol'cu. uorba bună cât şl cu metoda,pedagogică a nuielei, rugă­ciuni, cântări, cititul şl scrisul- Erau scoale cercetate numai dfobfttfk nu iŞl de feţe, — şi nw..înnTO0d-obJlgatop? Impre-juRaflaa..eă rapdeştli canţoriidela-tsatevaiideeenit dăscălia epntribuU ea ei să se numească „diaei".

Bunicul meu, fie. Iertat, era „feeior de- popă".' Gd e\ev> de «prima clasă gramatică la liceul dta Blaj* a rămas orfan; de. tatăl -sănii eare a murit 4n- holera din 1846. Aşa apoij'n'd' putut să-şl mai continue studiile şt s'a întors la c a s a p ă ^ rlnteaseă.t Atâta ştiinţă şi-a agonisit totuşi, ca peste eâţiuaJ ani. sătfiejaleBi.dtae." într'al şaptelea • sat, în* comuna • Şa* roşul mngurese din judeţul Târnaua mică. Ga „dtae*, el*

218:

cânta în biserică şt „fwuăţa pe coptt buehtle*. Petrtru alnfiSâ dăscălească prmiea câte cinci „copuri" de bucate de fte-care copil. Dacă şt în această comună rrrteă, neînsemnată, exista o aşa-numită şcoală, cu atât mai uârtos uor fi exi­sta* în satele româneşti mal mari. Bătrânii din copilăria mea mi-au arătat chiar şi casa care înainte del848seruteâ drept şcoală în comuna Cergăul mare, o easă mieăi aco­perită cu paie, în care să fi încăput 20—30 copil îndesaţi ca sardelele în culte. Iftii pobesteau şt de „diacul* carete smulgea urechile de câte ori hu-şi ştiau lecţia. Odată pe an, bunicul meu auea şi inspecţie. Protopopul dela Dtcto-Sân-Mărtin când făcea utsitaţil canonice asista şl la lec­ţiile Iul, rămânând totdeauna îndestullt cu progresul rea­lizat. Odată numai, l-o înfruntat amar: când la grinda casei ce seruea de şcoală a uăsut atârnată o bucată din —'slă­nina diacului. A fost o înfruntare meritată, pentrueâ, şco­larii nu puteau fi — şi cu ochit la slănină şl cu mintea la carte. Felul cum bunicul meu a ajuns i,dtae" pare a ne da geneza acestei numiri, generalizate 1n întreg Ardealul, a1

slujbei de cantor. Aproape toţi şcolarii eari, fie din prii cina că au căsut la examen, fie din alte prteihi, îşi între-rupeau studiile şi se reîntorceau la Căminul părintesc, ajungeau eantor*înuâţători. Eleull lieeelor se numeau pre-» tutlndenl „diaet" din cauza că înuăţau limba latină, care ungureşte se numea „diaknyelu", numire, eare ll-ae recu­noştea şi în calitatea lor de stmpli cantor-înuăţătort. Bu­nicul meu şt la uârsta de 75 ani îmi recita fragmente în­tregi din Salusttu, în latineşte. Concluzia: în Ardeal au existat scoale româneşti şt înatnte de 1848, şeoale primi -tlue, bine înţeles, în cari băieţii înuăţau rugăciunile, iar un număr dlsparent al lor şi „buchile", adică, cititul şi scrisul. Scoate cât de cât sistematice existau la Braşou, Gemăt, Săcele şl în unele comune grănlţereşti. La aceste scoale examenul se făcea în cadre solemne,'cu public imens, cu laude şi aplauze, după" obiceiul timpului.

In afară de liceale din Blaj şi Betuş românii mai aueau. un institut teoldgt'c la Arad, apoi, şcoală preparau-dlală cu un curs de şase luni la Sibilu; Despre cea din urmă, Gazeta de Trarislluanla în numărul sau din 4 Fe­bruarie 1846 serie, că „pe lângă necontenitele osteneli ale dlul director naţional şl protopop Moise' Fălea şt a dlui teolog şf protopop foan Moga, de un mai lung restlmp de ani aduce fblosurtle aşteptate". însuşi faptul existenţei unui Institut preparandlar.d o dtiuadă şl a existenţei şcoalelor săteşti în Artieat

Lipsa unui' Institut teologic se simţea şi la Şibţlu. Episcopul Uaslle Moga a cerut în acest scop contribuite

credincioşilor, cerere, care n'a rămas fără euuenlţul ră­sunet. „Căldura cu care s'au arătat şt până acum mal mulţi pentru punerea în luerare a planului arhieresc, — citim în" acelaş număr al „G. de T". — este îmbucurător destul. Pildă mat proaspetă auem în trei economi de ol din Satul-Lung: Nieulae Pană, Rada Manole şl Baeharia Pârou, — cari insuflaţi de a uedea seminarul din Stbiiu cât mai cu­rând deschis tlnerimei de credinţa răsăriteană, spre acel sfârşit dădură în mâna preasfinţitului părinte episcop două sute galbeni împărăteşti. Frumos dar şi frumoasă râună aceasta. Cerul să binecuuinteze ostenelile acestor oameni, precum au blneeuuântat odinioară făina şi untul de lemn al uăduuei". • .. *

In 17 Martie 1840 „Gazeta de Transiluania" publică o „înştiinţare scolastică", adică un concurs pentru ocuparea postului de învăţător în satul Cernat, districtul Braşouului, sat cu şcoală românească încă dela 1800. Dela reflectanţi se c e r e a — „pelângă celelalte neapărat trebuincioase atrt-buţiuni, cunoştinţa temeinică a limbei româneşti, nemţeşti şl ungureşti, între care are a se procopsi tinerimea româ­nească, de legea răsăriteană neunttă". Plata învăţătorului s'a fixat în suma de 300 florinţi de argint, o plată ee nu aveau, poate, nlel profesorii liceului din Blaj. Bune lefuri < vor fl avut şl învăţătorii şcoalet româneşti din Braşov, faţă de remuneraţiile „diaeilor" din celelalte sate ale Ardealului.

In eondieele unor parohii se găsesc însemnări despre „igzamenele" de fine de an a şcoalelor din acele timpuri. Am văsuţ şt eu câteva însemnări de acest fel, una la căl­câiul protocolului botezaţilor de cutare preot eu aptitudini de cronicar al întâmplărilor uremii. Despre examenele şcoalelor mat însemnate se publicau elogioase cronici in „Gazeta" şi tn „Organul Luminării1', atât despre cele se­mestriale, cât şl despre cele de sfârşit de an.

L a şcoala românească din Braşov-cetate, înfiinţată şl susţinută de negustorii-membrl ai companiei greceşti ro­manizate, în anul 1840 examenul semestral s'a ţinut în zi­lele de 7 şi 8 Februarie. Înregistrând acest examen, Qa-seta reproduce eu îndreptăţită mândrie declaraţiile unor Străini cari mânaţi de curiozitate au ţinut să participe şl et. Aceştia spun, eă „tinerimea româneaseă nu numai este Isteaţă, dar şi frumoasă. Pe lângă toată utoictunea ei fi­rească, ea prin acurata păzire a legilor scolastice se poate dumeri foarte bine, fără ca să pătimească cât de puţină restringere acele puteri ale duhului, cărora încă din această

.fragedă urâstă se cuutne a le lăsa sbor şl desuoltare slobodă".

214

Numeroşi tineri dupăee terminau şcoala romanească din Braşou se înscriau la gimnaziul romano-eatolie. „Râuna şi purtarea lor" şi în gimnaziu era „eu totul dorită şi aştep­tată", un fapt, pe care „Gazeta" îl înregistrează cu «dulce m â n g â i e r e I n prezenţa unul numeros public, Ia acest gim­naziu examenul a auut loc în zilele de 25 şi 26 Februarie, cu un strălucit rezultat. Interesant e să se ştie, eă deşi gimnaziul era romano-eatolie şi unguresc, — „Ideile eele mâi folositoare şi mal seiimpe şcolarului român i-se fm-părtăşeau româneşte, ungurului ungureşte, neamţului nem­ţeşte", — împrejurare care a contribuit la neaşteptata cre­ştere a numărului şcolarilor români.

De altfel, eleui români auea şt gimnaziul romano-ea­tolie din Sibiiu, dar, în proporţtt mal reduse. Corespon­dentul „Gazetei" constată eu durere, eă în clasa întâia din 40 eleui numai 9 sunt români. Cu neînchipuită mândrie con­stată însă şi faptul că „dela poezie numărând în jos 21 ti­neri români auură eminenţii din ştiinţele lor date, iar din aceştia eâţiua căpătară „praemla diligentiae". Lut lacob Bologa i-s'a dat premtu îndoit, după declaraţia plebanulut director „ut sciat mundus te fulsse hujus gymnasti florenv et exemplar'ulrtutls*. L a serbarea de fine de an din 14 Iulie 1840 a gimnaziului din Sibiiu a luat parte şl episcopul Ua-sile Moga. împrejurarea aceasta a contribuit ea cea dintâi „oraţie" să se facă în limba românească.

Cu prilejul examenelor semestrale dela Institutul teo­logie din Arad tinerii şcolari au sărbătorit pe „domnul primar-profesor Patrlehie Popescul, lerodlaeon din Sfânta Mănăstire Hodoş". Serbarea aceasta a fost douadă a fe­lului cum „sunt a se preţui ostenelele" — acestui prea-urednie institutor. In ziua de 26 Februarie 1840 el a pus fundamentul unei biblioteci, de care tinerimea până atunci era lipsită. Pentru augmentarea acestei biblioteci ai lansat un călduros apel^eătre întreg publicul românesc, apel pu­blicat în numărul 19 al „Foii pentru minte".

Şcolari români auea şi liceul plarlştllor din Cluj, precum şi alte licee ungureşti ardelene. Numărul lor era mie în proporţie cu cel al locuitorilor români, dar totuşi, destul de mare, ea împreună eu cel ieşiţi din şcoalele Bla­jului să«dea naţiei pentru anul 1848 o pleiadă de oameni luminaţi, cari să ţină piept euenimentelor şi să deschidă cărările ulltorulut.

Aşa modeste cum erau, şcoalele şt — „quasi-şeoa-lele" româneşti ale Ardealului au fost premergătoarele şcoa-lelor de mat târziu. Au fost baza, destul de solidă, pe care

215

oamenii ieşiţi din ele puteau să clădească măreţul edificiu ol > culturi* naţionale. Seralele tnat însemnate ş i şeoalele seeutidare aii ttet conttnJgefntul de „preoţi* şi ,draeV-, cart la rândul lor au împrăştiat sămânţa idealismului $\ a spe­ranţei în uttW'pe toate platwile ardelene. Şl din puţinele exemple ce le-am adus, se poate Constata eă Ardealul rb> mâneset tti jumătatea primă a secolului trecut muncea din greu, luptând cu obstacole 1 de' tot felul. Euentthentele ee s'au perândat au douedtteă munca aceasta uf a fost zadarnică.

SEPTJMW POPA.

Cum e r a o d a t ă . . , — A fl, sau a nu fi. —

, In ajunul Adormirel Maicii rjjpnţnului, obserpam cum intelectualii unguri, câtă brumă erau în Blaj, se grăblau, grupuri, grupuri, spre easlna lor.

Vpr fi auând ureo serată, nă gândiam, cine, ştţe... Djar cum dormeam eu geamul deschis, am desluşit

sgqmotul până târstu în noapte. Ua'fl bătut ceasul — îmi şoptea un înger bjw». la ure­

chea dreapta, dar Îngerul eei râu îmi şoptea ţq urechea, stângă: euţe^-ie, prietene, şi dormţ, e cel nţaţ cumlnţş lucrul uorba lurHelne.

Şl cum, de obleeiu, îngerul dela urechea stângă ră­mânea biruitor, ani închis ochii, în şupearea odihnei ţn n** tultoare. '' ' ' . • . « . . . . .

Toată lumea era concentrată şi aşuârllţă în gura de foc a tunurilor, într'un rhăeet cum nu s'a mal pomenit, şl nu ştia pentru cine luptă şt pentru ee?

Ge aueam noi să ne uărsăm sângele, pentru ca să ne pleeătn şi mal mult sub furcile caudine, când Maurul îşi ua fi făcut datoria, sub un steag, care nu era al lut?

Se răriseră rândurile. . . satele era'u pustii..". numai oamenii tagmei clericale şl inualtsit mai rămăseseră. . .

L a eea dintâi scăpărare a fulgerului Incendiar, ne gândeam cu toţii: de-acum s'a isprăuttl A uenlt potopul, bi­ruim sau murim 1

Nădejdea, care plutea în înălţimi, ea o stea abia în­trezărită, se cobora tot mal jos. 0 uedeam acum, luând trup, oferlndu-'se tuturor necredincioşilor spre uedere.

Dar ne-am pomenit din uis, mal târziu; după doi ani de încăierare cumplită, eă Munţii îşi păstrau aceiaşi înfă­ţişare de Sfinx...

Ge rost mai aueau priuilegiile noastre clericale ? Gunj mal îndrăsneam să stăm la adăpostul uetrelor, când toţi ai noştri se prăpădeau eu zile, sub copitele calului uriaş din tabloul lut Stuek?

' *

217

îngerul cel bun îmi şoptea la urechea dreapta: Dormi liniştit! CarpaţU implacabili se uor face una cu pământul, încă în noaptea astal Dormi liniştiţi

eu ochit închişi, reuedeam Visul lut Detallle. . . Soldaţi dormind, cu puştile Jn piramidă, ulsând învol­

burarea încăierării şt a morţii. Şt visul lor se proiecta pe bolta cerului, în contururi aeriane. . .

Probabil, dorobanţii noştri vor fi durmind şt et, pe la trecători, cu puştile în piramidă, gata să se avânte peste piscuri, în mijlocul zorilor.

Se uor încinge şi ei în hora cea mare a biruinţei şl a morţii. Atunci lumea se va clătina din vechile el temelii şi un nou soare al libertăţii se ua ridica peste o lume nouă.

Toate discuţiile dela Bucureşti, eu câţiva prieteni, la „eei şapte Şvabi"; la biroul modest al „Llget culturale", -sau la Pavilionul austriac al Expoziţiei, prindeau aripi, şi încercau să sboare. N e amăgiam şl noi eu vraja unul vis, în care nu credeam decât pe jumătate. Poate niei atât! Era o rezemă sufletească, un punct de sprijin, în lupta grea şi neîndurată a vieţii. Era basmul popular fermecat, în eare Făt-frumos isprăveşte, totdeauna, biruitor. Era ve­derea clară a oamenilor supertori, pe cart Dumnezeu t-a trimis în lume, să ridice pe toţi eei orbt şl necredincioşi, deschizându-le ochii şi ridicându-i de subsuori, ea să vadă şl el, odată măcar în viaţă, culmile.

* * *

Aţipisem? . ' • * Visurile mă înuălulau, legănându-mă, ca pe un copil.

Desluştam vălurile lor diafane, zimbetul Cosânzenei, care îmi mângăta fruntea înfierbântată.

Atunci m'am pomenit, deodată, în vociferări şl ţipete, ce răsbăteau prin geamul deschis.

Reveni am la realitate. închid oehll, să reiau firul visului drag, eum încercam

întotdeauna, când regretam distrămarea unui vis. Poate reuşiam. Dar la urechea stângă, îngerul cel rău, începu să chi­

cote, ţipându-mi în bătaie de joc: — Nu te emoţiona, scumpul meu discipol! L a urma

urmei tot de glasul meu vel ascultai Al văzut, în vts, cum earpaţil îşi îmbie treeătorlle, să vină dorobanţii salvatori? Să spunem eă este un vis adevărat. Tu ereai eă îl vel vedea aievea? Iţi închipui că neînvinsele trupe duşmane nu vor strivi, sub pumnul lor de fler, această încercare de evadare a unut neam ce se împotriveşte destinului impla-

218

eabll? Crezi tu, eă un Kaisei% cape are azi în mana lut soarta omenirel se ua împiedeca de rezistenta unor ul-zionart? Praf şi cenuşe se ua alege de uoi şt de neamul uostru. Toată credinţa noastră se ua spulbera în uânt, şi ua fi prea târziu, când ueţi uedea realitatea 1

Vino eu minei Să uezl eum temniţele gem de acest sotu de oameni, cari se hrănesc eu himere, până se izbesc odată eu capul de părete. Atunci îşi deschid oehii, dar e prea târziu! Acolo uei ajunge şl tu, şi toţi touârăşti uoştri de gânduri, cari în loc să-şl bage minţile 'n cap, uisează cal uejrzi pe păreţi!

* * *

De data asta, îngerul cel rău, uorbea la urechea sur­dului. Biruinţele lui de trial nainte, şe nărulră într'o clipă, şi mă pomenii ţipând ca dlntr'un adânc de peşteră: Pleacă!

Era în zori. 0 ceaţă uşoară, ca o pânză de paiarigin stăruia la

geam. închisei ochit, încercând să mă maf afund niţel în uâ-

lurile urăjtte ale uiselor. Dar uisele de dimineaţa nu au adâncime, el numai

~ strălucire amăgitoare/Ele uin şi trec repede, atingându-ţi abia fruntea cu uălul lor diafan. Se joacă eu tine, ea cu un copil, şi când să întinzi mâna după ele, au şi dispărut...

Totuş, când soarele răsărea, un uis luminos mă luă în stăpânire.

. . . Legiuni fără număr se înşiruiau, eu coifuri şi pla­toşe scânteietoare, în lumina soarelui.

Comandantul îşi rotea, eu mândrie priuirea peste tru­pele neodihnite, cari au purtat din biruinţă în biruinţă uul-turii de bronz. Mai aueau un mic salt de făcut, şi a lor era stăpânirea lumii. Dar conducătorul ezita încă. Apoi îşi ridică priuirea, din nou, asupra legiunilor, trase spada ară­tând în direcţia ştiută, fără să spună o uorbă. Legionarii se năpustiră asupra lui, ridieându-1 pe scuturi, în chiote prelungi, apoi porniră spre râu.

Cunoşteam şi în uis, râul şi pe comandantul, care mergea în fruntea legiunilor biruitoare, eu priuirea fulge­rătoare, eu buzele strânse, murmurând printre dinţi, ea o dtutnltate a destinului:

— <Alea jacta es// AL. C1URA

219

Monografia e o w a o i Y t J t o (îUMMm) 1. Aşesămtatele bisericeşti din Văjeele.

In pădurea de brazi dela marginea apuseană a şoselei ce în-cunjură Vâlcelele, am găsit resturi de zidărie din prima biserică a acestei comune. Bătrânii satului vorbesc de ea. Cercetând lucrările ce se referă la lăcaşurile de rugăciune din Ardeal, am găsit, din fe­ricire, date foarte importante.

La pagina 95 din preţioasa lucrare a protopopului şl asesorului consistorial Mateiu Voileanu: „Icoane din viata biserieef. Anul 1804. (Sibiiu 1925, tip. arhtdieeezană), găsim sub titlul „Biserica din Vâ/cefe* (Blâpatafc) următoarele: 1

Hagiul grec Anastasie Vu/eu, neguţător din Braşou, a ridicat la Uăleele, unde probahll venea să se caute de beteşugurile eare-1 su­părau, Iqc de închinăciune pentru et şl neamul său, precum şl pentru alji eDlautoşt creştini din tara românească eare veneau la aceste ape, Şi ueneau mulfi boieri din, Principale. Ueneau Români creştini qrtodosi să şe închine la, bisericuţa din, Uăleele şt din satele mărginaşe, uechl, Arpatae şt Hăghig. Hagiul eerut-a slobozenie dela Quberniul de atunci şi pentru a li cercetată de evlavios! şi pentru a se aproba., oa alternatiu preoţit din suszisele comune să facă slujba sfântă m bisericuţa Iui Vuteu din Uâjeele,

In şedinfa consistorială din. 1? Aprilie 1804 se dă. opinie fau©* rabilă. Biserica deci, din, Uâleele, datează dela 1804 şi a fost ridicată, de Vu/eu din Braşou, probabil şi cu concursul altor vizitatori, mai a le» dţepţ credincioşi din Principate.

Zidirea btsertcet di# Văleţle (E^Dâktak^. Aetul privitor la zidirea blserteel din Uăleele poartă Hx. 8?? şt

este transcris la paginile 95 şt 98 al lucrării citate mai sus. „Prin milostivul Decret guberniallcesc din 19 Martie a. e. Nt>; 2203

pres. 13 Aprilie a. e. cererea (preees) Anastasie Hagi Vuleu, grecului dela Braşov şl fundatorului bisericii din Elâpatah, despre aceea fă­cută, ca locuitorii acelui loc să se îngăduie, a umbla, întrânaa şl să se dea slobozenie ca parohul dela Arapatac şl Heghig, odată adecă unul şi de altă dată altul cele sfinte întrensa să se slujaseă, eu acea rân-dutalâ să se împărtăşească Consistorinmului, ca până la sfârşitul Iul Aprlle informajie şi opinie aceluia înălţat să se trimită despre aceea.

Stnertf «fr 2e re/e/ufased l. tt! GulJeMttnT pV lUngil' trtibareereâ impâr-tăşttet uislhtiţlt; preaurif de'uretfle ee dup^ d j l a : t tkv pbmerimil toc BlâpatafK *B gasest»; familii stâibfMeg mîilfe şl $tiffl vară iste t'dMeaMa adunare-ittare de^oatfffeW bolnavi atiittttttMka. peff/rii' tnlărirea săhă' taţii la folositoare apă aeră ee se află aăolb mal cti saWâ' dth Brdfyov, precum $[ldiii'vetitHa arti'rOmârieăAsCâvm\t(: lăVa4 despre" alta'' parte pomenita biserică, precum fără nicf o greutâle,'şi etfelnl'ialâ a' ldeiilfo-rilor-dfe aeolo 8'nWţWeWi ă^H şt a" « e ' f l h e a ' p W alitârul!ptiniMliîifu'l fondator şl a atfbrrf&gi^de' bine; dfe" eărt' pdrilfa Hsa' apă' aeră nlee odată nu ua fi ltt&*M& aftPpttate. eonsiktârTtftmiI' ar' sde'btî dm" aceste pricini cererea pOWWflttft*1 fondator cu atâta mai tare ar fi urednlc de reflexie, î n e â t e a * t ^ d e l ^ bare dsle ubrti¥ dip^biiW'aetJlo se îm­preună eu hotarfft'He^ftgîr«il eu AVatiafâeutuf, pe'care' ade"eâ slirit; aşa şt de? &mît&ima?i domte paroehtt se flit,' şt p ht&fcă"* sunt înfr'o asemenea' depărtat*?' cle1*Sa««lândouă ae:efeâb'tse¥ld, de nu pot umblă la dâireele ţfeutm tJlihlprtitWh cea sufletească, nlee" acelalocuitori j niee mul t««^; e^sf^otW*i*it a se aduna acolo la Boruiz."

î« „Pfotoeu&m umm^lis' reţpfl&kWliBeelesiarum Transiloanieo — DfeawBftMW pro eomplemento allissmtf RtţmMptiffegV* 1788, clementer elargiti, per demaMmm1 a&&x*&iteP FteŞfKP Qti&eflifo medio gratiossium sub Nrs mOiet 8Îâ&> otm> liW$dmm<temWl decretam» mlxtam Commis-sionem s«*fco«JiiS»b*J^^ eodem exe. eommlas. eKmt^ri^osii^aWAie^imrlVoaă auâcâpiâ€Miermrna1aea, publicat d&Bhgmlfâ^ dm laţi tjb& 44^48, găsim:;

N r / tabel ' îaom

| Nomlna i deonhn^e f

j Mp i s Ş s

J *L I

5

4§|1

' i i ' * 2 BA

t

;41' Arapatak.

(roi ţ i . A r p ă ' tâe)\

F."ad.44.

> . F . , . . . . , R

70 %

. T

!

-as <u >

° M

ftellnquttur ppoen,-pellano neoacqutst-

adB^^a?anTnia?rem' ftffnl. secus a fiote-ttqne prtuandus.

>

4

• Hlduâg et

, ElSpatas m. e. 4i. ; 4 3 f '

j

ies»-

i

i

s

T

H.P.H a u t £ PoporS *hâbet tn parfe pagt hulas jurtsdtc-ttont ad sedeth aox

( eibtntensem spee-tantem.

w

Din eele de mai sus rezulta eă prima biserică creştină ortodoxă din Vâlcele, judeţul Trei-Seaune, a fost ridicată în 1802 sau 1804 de neguţătorul grec Hagiul Anastasie Vuleu din Braşou eu banii săi şi a celor ee ueneau la Ellopatak să-şi caute sănătatea. între aceştia erau şi Români din Principate.

Slujba o făeea când preotul din Arpătae, eând eei din Hăghig, biserici ee dupăîeereetările şi docu­mentele găsite, existau încă dela 1790. r ; ^

S'a cerut îngăduire gubernială ea locuitorii să uie la această bi- 1 serieuţă. ^§)k

O grămadă de cărămizi ee a p 5 » marchează incomplet temelia bise- h \

Biserica creştină ortodoxă din Vâlcele.

Nu ştim prin ee împrejurări acel lăcaş sfânt a fost desfiinţat şi adus în această stare. Nici amintirea bătrânilor, niei o carte, niei un document nu ne-a putut lumina în această priutnţă. Bănuim însă că multe din icoanele [şi candelele biserieuţii lui Vuleu au fost aduse în actuala biserică creştină ortodoxă din Uăleele.

* « Şi acum să trecem să ne ocupăm pe larg de actuala biserică

greeo-ortodoxă din Uăleele. Lăcaşul acesta sfânt se găseşte aşezat la NNB., la marginea şoselei naţionale Feldioara—Braşou—Uăleele, lângă

222

podul de lemn dela poarta de Vest â artei băilor Văleete, lângă âpâ Văleele. Biserica are formă patruunghiularâ, lungăreaţă, oblongă a naiei. In partea dinspre NNR. se termină eu un semieere. Forma este acea descrisă de eont. apost Llb.. II. C" 57, forma corăbii lut Noe, a templului lui Solomon şi a vechilor basillel. Stilul e %el al oeehilor biserici creştine.

tocul bisericei e îngrădit spre şosea eu un aid de piatră între­rupt de 2 por(i de fier: una mai mică şl alta mai mare. Biserica e si-dită din cărămidă. E susţinută de 5 bolti şi e acoperită cu ţiglă. Pe acoperiş se poate ceti 1810. Turnul eare e deasupra Intrării principale, partea SSV., e acoperit cu tinichea. Pe acoperişul turnului se poate ceti 1848. Turnul poartă deasupra o frumoasă eruee de forma aceasta:

I *—i

| _ _ - 1

Pereţii bisericii, nici la interior, nici la exterior nu sunt augrăuiji. Strădania slujitorului Domnului dela această biserică şl a drept-

credincioşilor este ca cu obolul dat de autorităţi şi din cei iubitori ai Bisericei să se siigrâueascâ acest lăcaş ce Cu drept cuuânt trebuie considerat de o importantă mare istorică.

O inscripţie bine păstrată, pe marmură neagră, aşezată deasupra intrării principale dinspre şoaea grâeşte pe limba sârbească şi româ­nească (eu litere eiriltce. Sârbeşte V» din stânga, româneşte ' /« din dreapta) următoarele:

„Intru măpipea lut Dumnezeu de viată dătitopul şi ppea fepieitului Tată ceresc. Fiului şi Sf. Duh.

S'au Bidit Biserica aceasta tntru pomenipea sfântului măritului Mu­cenic Teodop Stratilai, ppin creştineasca, buna osârdie, a dreptcredtn-dosului Ppinţ al Serbiei Milos Teodorouiei Obrenouiei, la anul dela fa­cerea lumii 7851. Lui Dumnezeu mărire 2OT3\

Încă o inscripţie pe piatră găsim în peretele nordic al altarului (deasupra prosepmidiei). E un pomelnic probabil familia unui donator urednle de neştearsâ amintire:

Vasilichla, Luminată, Mlhalaehi, Uasile şi Neamul lor, Morţi, Qheorghe # N-lae, Inehinatl, Teodor Petre, Zoe Ion şl Neamul lor.

Numele Uasilichia îl găsim brodat şi pe odăjdiile preoţeşti. Hramul bisericei este după eum se poate uedea după inscripţia

de piatră dela intrare şl de pe antimlsul bine păstrat, Sf. Teodor Stpa-Ulat. Antimlsul e dat de A.Şaguna şi din documentele şi notele găsite

223

rezultă' câ Sf f eoctop Stratiiat şt numai ei este hramui bisericei din Vâlcele. ,

Nu ştim când s'a făcut târnosirea bisericei, de câtre cine şi ee feje importânteftiserjeeştişţ laice au luat parte. Dl protopop Popouiei, senator al jud. Trei-S'îaune, ne-a spus eă are cunoştinţă eâ târnosirea bisericei s'a făcut în 18V0 de Miron Romanul, Ion Moga şi D. Cîolto-feanu. N^ami'găsit nici un document în acest sens. Nici planul după eâre s'a lucrat biserica şi nici de cine a fost jăem\, nici ee ajutoare a dat prinţul Milos Teodor Obrenouiei din Sârbia, despre care Ppnie-neşte Inscripţia principală a bisericei şl al cărui portret se găseşte în biserică frumos şi bine păsirai Biserica este bine luminată de opt.fe­restre mari, una dela altar şi una miea din peretele nordic al altarului (înspre curte). Ba are două intrări: Una laterală, dinspre şosea, pe unde uine de obicei poporul vizitator al băilor şl bărbaţii localnici şi una principală pe unde uin mimai femeile (intrarea dinspre SSV). Pro­naosul exterior are patru stâlpi prismatici de cărămidă. Pardoseală lui e tot de cărămidă.

Din acest pronaos prihtr'6 singură uşă" de lemn eu două aripi, fără nici o sculptură sau importantă artistică, se intră în pronaosul interior.

In pronaosul interior uin numai femeile localnice. In protocolul la care facem mereu apel în monografia noastră, găsim eă D. Măzere dela Braşou în 1856, desparte biserica în 2 părţi: una pentru femei şi pentru vânzarea lumânărilor.

In pronaosul interior se găsesc câte 12 strane pe 'lături, de lemn simplu, un ua8 de aramă pentru botezul copiilor (baptister). Pe pere­tele răsăritean o icoană frumoasă şi ueehe de lemn reprezentând În­vierea Domnului. — In planul de os al ieoanei, la dreapta: Trei femei dintre cari două eu uase de aur în mână; la mijloc: Maiea Domnului; la dreapta doi îngeri. Deasupra; mormântul sfânt. In jurul mormântului uri soldat eu fes roşu, patru soldaJi romani în zale aurii, dintre ei doi au paueze, unul e cu lance, unul e căzut jos, unul doarme. Deasupra mormântului, într'o lumină galbenă aurie, lsus eristos eu steagul în mâna stângă. La dreapta, coiful de sus al ieoanei, se uede Golgofa într'o lumină închisă şi tristă. Ea coiful din stânga: Muntele Măslinilor; sub munte, patru femei. Icoana e pictată pe lemn eu culori de apă. E o frumoasă şi interesantă lucrare de artă. Nu poartă nici o inscripţie.

In acest pronaos se mai găsesc şi alte icoane dar cari nu pre­zintă nici Interes artistic, nici istorie bisericesc. Din pronaosul interior duo două scări una Ia clopot şi una la corul bisericei.

Bl este despărţit de naos printr'un perete mie de scânduri şi are o ieşire mediană.

(Va urma)

Dr, 01). APOSTOL şi protopop 1LIE PAŞTINÂ.

2ât

Mişcarea culturală.

In (apă. Rentate şt scriitori. „Gândirea". Intră în anul al optulea de apariţie

reulsta eare ne-a obicinuit să fim tot mai pretenţioşi când e vorba de forma artistica subt eare se prezintă o publicaţie literară la noL Năs­cută la Cluj. în condlfli tehnice modeste, mutată în grabă la Bucureşti, si­lită de neuolle editoriale ea şt de atracţia unut cere întreg de prieteni întru scris, Qândirea a îmbrăcat, din an în an, chiar dela un număr la altul, forme tehnice tot mai desăvârşite, dela coperta albă eu reproducţii artistice până la paginaţie şt ultimul şir de petit In scumpeţea de azi a tiparului şt a hârtiei „Gândirea" poate fi socotită, eu adevărat, ea o publi­care de lux. „Cultura Naţională", unde s'a tipărit după mutarea dela Cluj, ea şi atelierele „Fundaţiei Principele Carol", unde se tipăreşte de trei ant, se pot mândri cu eaetele lunare ale „Gândirii". Iar tiparul se aşterne pe cea mai bună hârtie pe eare s'a tipărit până aeum vreo revistă la noi. (Gândul firesc ce ar trebui să se lege imediat de aceste constatări ar fi: Nu e mirare că, cel puţin pentru forma artistică în care se prezintă, reulsta intră în casa fiecărui intelectual român, mai ales câ numărul se Dinde numai eu treizeci leii)

Revista intră în anul al optulea de apariţie după o viată destul de sbuciumată. Cei cari trudesc cu editarea el nu sunt îmbogăţiţi de răsboiu, nici ur'un Mecenas nu ştim să se fi apropiat eu blagoslovirea lut înţelegătoare de frământarea tinerilor scriitori grupaţi în Jurul ei. In cursul apariţiei de şapte ani adeseori a fost nevoită să facă pauze mari, să. anarâ eu întârzieri, neplăceri de eari, se poate, să nu fie cru­ţată nici în viitor.

Dăinuirea ei în grele vremuri pentru scrisul românesc nu ne im­pune prin greutăţile pe eari le-a biruit, ci prin talentele pe care le-a grupat Este evident — dovada o avem în atâtea alte.,publicaţii efe­mere, — că greutăţile de acest fel nu sunt biruite decât acolo unde e

225 s

talent, putere de cretatte, unde e imperioasă necesitatea de-a se îm­părtăşi în formele artei.

Totdeauna la noi reulstele au luptat eu mari greutăţi editoriale şl totdeauna au rezistat numai acele în jurul cărora a fost-o întreagă gru­pare literară, talente 'reale, care aueau ceua de spus naţiei lor. Când gruparea şi-a împlinit menirea, sau când, din alte eauze, s'a împră­ştiat. — reuista a încetat eine s'a gândit la noi eă şi o revistă ar putea dăinui în temeiul unei înţelegătoare comercializări, eu reclame, anun­ţuri, mare publicitate, — şi că în ea ar putea să se urmeze scrisul mal .multor generâfli de scriitori? La noi aproape fiecare grup de scriitori talentaţi au trebuit sâ-şi întemeieze singuri reuista. (Nu pomenim de cealaltă categorie, a acelora ce s'au crezut dol-trei an/ poeţi sau pro­zatori. Şi ei şl-au făcut, de obieeiu. reuista lor, dar nu la ei ne putem gândi făcând aluzie la o mare reuista literară, editată după normele comercializării.) >

Intorcându-ne la „Gândirea" uom afirma, deci, că ea a putut trăi şapte ani mulţumită talentelor grupate în jurul ei. Dacă n'ar auea încă mult de spus, reuista ua birui şi mai departe piedecile ce 1 se uor niat pune în drum.

Şi, mi se pare că uor auea. Unii sunt proaspăt sosiţi, alţii, înte­meietorii — îşi lărgesc mereu cercul preoeupărllbr. Nichifor Crainic, unul dintre cei dela începutul grupării, nu mai serie, de-o ureme, — uersurt, dar publică articole de adâncă pătrundere şi largă concepţie în legătură cu analiza sufletului românesc sau cu mişcarea inteetuală contemporană. Artieolele-studti asupra laturet creştine a uletll româ­neşti au atras atenţia multora, ea şi acele asupra tradiţionalismului. Ca forţă organică a scrisului naţional, ultimul lui articol, de comemorare a lui N. Bâleeseu (Nr. 12), are părfl de înaltă eleuaţie.

Cezar Pefreseu, întemeietorul îneă dela duj al revistei, a trecui dela schiţă şt nuuelâ la roman şi drumul lui desigur duce încă înainte. Gu tntâele volume şi-a câştigat loc de frunte între prozatorii tineri, continuând buna tradiţie a scrisului românesc. Iar în nenumărate ero- •'• nlet el s'a străduit să ţină mereu în contact pe cititorul român eu mtş* carea intelectuală şi literară din străinătate.

Lucian Blaga de o ureme nu mai publică în „Gândirea", deşi e alt întemeietor al el, — dar pe dsa nu-l uedem să colaboreze acum nici la alte reviste. „Meşterul Manole" a apărut de-a dreptul în uolum.' Poezia sa unora a plăcut, altora nu. Dar nu mal încape îndoială eă scrisul său a contribuit şt el la strălucirea reuistei.

Qtb. 1. Mihiescu, cel mai nou, mal original, e'o inspiraţie mat * caldă, de-o uiziune interioară obsedantă, uneori chiar apocaliptică, — ne-a dat bucăţi de-o uigoare rară, într'un stil sobru, adeseori aspru In nuuelele în cari fantasia a putut fi ţinută mai bine în frâu, ne-a dat pagini de povestire şl analiză de scriitor de mâna întâi. f

Dacă am aminti numai aceste patru nume literare dintre eele ; grupate la „Gândirea* şi Încă putem înţelege stăruinţa menţinerii re> .«

226

uistei. Dăfr lor 11 s'au adăugat alţi scriitori, unii matueehi, alţii mat noul. T. Arghezi, Andrtan Manlu, Ion Pliat, l. Mtnuleseu, dintre eei eari aueau un nume literar înainte de răsboiu; U. Uoiculeseu, t.Bueuţa,N.M eon-dieseu, dintre cei mat noui, iar proaspăt de tot, Zaharte Staneu,Radu Qgr...

Afară de poefi şi prozatori lucrează stăruitor aici tineri intelec­tuali, critici literari în formafte, cronicari artistici: Vasile Băncită, eu eâ­teua studii extrem de ualoroase. Al. Busuioeeanu, Tudor Uiănu, R. Dragnea, AL Bădâufă, Os. Waller etsek, Ion Marin Sadoueanu ete.

* * * De curând s'a adus reuistei acuza eă ar canaliza la noi curente

literare şi estetice din Germania. Poezia lui Blaga a fost măi demult acuzată ca auând inspiraţie şi niuel teutonic. Contactul cu literaturile streine n'a putut fi euitat nlei odată şl nlet nu-i bine să fie. Noi ştim însă că, .după răsboiu, literatura românească, tradiţionalistă, progre­sează chiar prin cei mai buni dela „Gândirea" şi în proză şl în uer­surl. Gândiji-uă la ulttmile poezii ale dlui V. Voleuleseu: Hoţ de cai, Şarpele (Nrii 12, 1).

„Gândirea", după cât ştim, n'a plecat la drum tn numele unui ce­naclu literar, ei a unor talente reale. Şi eând e uorba de talente reale să ne ierte eă nu putem erede în imitarea seruilă a străinătăţi. Cel ee a căpătat dela zei glas, ua uorbi, în toate uremurile,, din adâncurile fiinjii lui naţionale, — căci ea este elementul ee-l încadrează în umanitate.

Pot fi simpatii pentru un curent sau altul, fie eă e uorba de gân­dire, fie de sensibilitate. Credem eă uneori, în studii şi articole apă­rute ţn „Gândirea", s'a stăruit prea mult asupra misticismului tn eare ne-am putea şi noi încadra.

Dar până azi tinerii gânditori dela reuistă bueureşteană sunt numai în epoca sbuciumulul în găsirea drumului celui adeuărat, celui potriuit şi eu gândirea şi cu concepţia lor de artă şi cu idealul na­ţional, al generaţiei actuale. Pentru aflarea acestui drum se sbueiumă azi la noi multe suflete frumos înzestrate eu simţire proaspătă, cu bo-

^ gate cunoştinţi. Caracterul în preponderenţă tradiţionalist al literaturii, preocu­

pările de o inteetualifate mai înaltă — cercând a se încadra tn miş­carea gândirii, sensibilităţii, esteticei europene contemporane, ţn cău­tarea drumului propriu al intelectualităţii româneşti de azi — şi o nouă elaborare a limbei literare, aii se par cele trei calităţi distinetiue ale scriitorilor grupaţi la „Gândirea".

Asupra ultimei calităţi credem nimerit şă stăruim puţin. Limba euoluiază ea oricare organism uiu, se îmbogăţeşte, se

perfecţionează, în conţinut, în forme, tn mijloacele de exprimare. La noi, îndeosebi, limba literară e departe de a cuprinde, de a fi între­buinţat până la mcetâteturea desăuârşită, ţntreg materialul lexie. flbea de-aiei încolo uor putea Intra în limba noastră literară atâtea elemente pur româneşti, cari până azi se puteau auzi numai tn cutare colţ de

8*

prouineie. Le nor putea încetăţeni numai talentele reale si mai ales ta­lentele mart.

Până la untre se făcea tm cap de acuză scriitorului care folosea tn proza literara neologisme, — în proza scriitorilor tineri ele abundă, uneori stilul e arhlsaturat de ele, fără să le mai aducă cineva acuza că ar greşi , «

Cu apariţia lui Sadoueanu epitetul a început a încălzi, a colora, 3j a nuanfa şi la noi substantivul, mai ales în descrierea naturii. Sado­ueanu şi cei influenţaţi de stilul lui, au păstrat însă a justă măsură în folosirea adjectivului, a epitetului 1

Untt, cei mat mulfi, din cea mai proaspătă generaţie de scriitori, 4 fac un abuz neîngâdutt de adfeetlu, încărcând, de e neuoe ori ba, j flecare substanttu eu două-trei şi mai multe epifete. Aşa că fraza, de-uenind prea încărcată, e adeseori greoaie, obositoare, dând impresia unei uorbârtt nestăpânite. Şl ee e mat grau, cetitorul simte că haina asta, pe eare sertitornl a uott-o prea bogată, e artificială, e lucrată eu intenţia vădită de-a se distinge, — Impresie pe eare nu uaauea-oniet odată citind scrisul cald şi colorat al lui Sadoueanu.

Prea adesepri cetitorul simte că se trece dela artă la artificiu. Supraabundenta epitetului nu se întâlneşte numai în proza lite­

rară a unor serlttort tineri, ea reuşeşte adeseori să îngreuneze înţe­lesul arttcolelor-studti ale altora, iar în presă, — amintim tn treacăt — epitetul abundent a coborât tn demnitate până la tipărirea Impurităţilor Hmbagiurat de mahala.

Ne aflam, desigur, în fata cazanului în care fierbe sbuetumul pentru îmbogăţirea limbel literare. Sbuetumul poate să fină încă multă vreme, şl suntem siguri că unele exagerări de azi sunt trecătoare. v j

Ca o notă cu totul nouă tn scrisul câtorva colaboratori ai „Gân- j dirtt" relevam militarea pentru întoarcerea ta concepţia- teistă asupra t tumlt şt uieţit, îndeosebi întoarcerea prtulritor spre Hristos. Unor critici \ ti s'a părut că şi această notă ua douedi influente ale gândirii şt sen* stbilttăţti contemporane stretne.

Dar unde e scris că în clipa în care concepţia materialistă asupra * lumti şt uteJM trosneşte din încheieturi, singur intelectualul român nu are uoe să se ridice de subt dărâmăturile ei? Şi, scăpat de subt pouara unul ueae întreg de teorit pesimiste, bune să înfrângă avântul spiri­tului nostru, spre ce zări ar putea creşte gândul şl simţirea, dacă mi: spre mâlţlmtle de sus sau profunztmtte din noi, unde stăpâneşte ne­stinsa dorinfâ după o astfel de încadrare a omulut în Cosmos, care să adueă pace spiritului, temei solid pe care răzimaf să poată ntzui spre creaţie?

I * * *

Cea mai mare. mai bogată, mai variata revistă Hterară-şitlnţifteă, „Vigja Românească" dela laşi, se luptă şi ea din răsputeri eu greutâ* 'ţ iile editoriale. Anul 182? l-a încheiat eu un număr triplu. < 1

22$

Faţă de alte reutste ea auea auantajul eă răsbotul a aflat-o tn plină expansiune, eă principalii colaboratori nu 1 s'au împrăştiat niei după unire, că şi-a putut tnnoi rândurile cu puteri nouă, în] proză, tn uersuri, în erittca literară şt socială eari, dela tneeput, am fost în plină armonie artistică cu poeţii colaboratori, cu ueehea direcţie a reuistei.

In proză Mihail Sadoueanu l-a rămas, ca şt înainte de răsboiu, stâlpul cel mat puternic. Dacă o bună parte a criticei actuale, — aşa eum se faee la noi, — trece adeseori subt tăcere sau pomeneşte în eâteua linii fugare — scrisul lut Mthatl Sadoueanu, chiar eând el e adunat în uolum, nu e nici un cuuânt pentru ca cititorii să nu-l urmă­rească, să nu-l admtre ca şi mat înainte.

In treacăt uom poment eă două credem a fi, mai ales, motiuele pentru cari critica noastră trece uşor peste uolumele scriitorilor no­ştri cari au împlinit patruzeci de ani Noi ne-am chinuit ea o generaţie de scriitori să trăiască, preocupând opinia publteă, zeee-elnelsprezeee ani. Dacă scriitorul a trecut peste douăzeci de ani de activitate,literară, îl considerăm prea bătrân, epuizat, pentru a mat putea auea un rol în actiuitaiea literara. 0 grabă inexplicabilă împinge la noi o generaţie nouă de scriitori în locul celei eare ntel ueehe nu se poate. numi.

iar al doilea motlu: dacă cititorii citesc pe unii scriitori fauoriţi şi după ce se ridică alţii, nu tot aşa face partea cea mat însemnată a eritieilor, mat ales a cronicarilor. De obleeiu aceştia cunosc pe un scriitor după primul uolum, mat citesc cel mult două-tret ulterioare, şi pe urmă pun punct notiţelor asupra lut. Constatarea nu o facem noi pentru întâia oară, — a fost făcută de alţii înainte.

In chipul acesta este euident eă scriitorul dintr'o generaţie lite­rară, uneori abea ajuns la mijloeul actiuitâţil sale, e uitat de reeenzlştl ea şl de foiletonişti. Mat este firesc apoi să 11 se pară. aceloraşi, ca uolumele proaspete ale scriitorului nu mai aduc nimic nou. Este, într'o bună parte, cazul lui Sadoueanu, plin şi azi de-o excepţională putere de ereiajie. Este şt caşul altora.

La V/a/a Românească, dintre întemeietorii ei, lucrează încă dl Ibrăileanu, unul din criticii noştri cel mai eu autoritate şl mal ponderat. Dintre cei noul dl M. Ralea se dovedeşte bogat înzestrat, o forţă in­telectuală dintre eele mai promiţătoare. Poeţii Codpeanu şl Topâpceanu, din ueehea-gardă, încununaţi cu premiul naţional de poezie, colabo­rează şi acum.

Talente noue s'au adăugat: Lucia Manhi, T. Hotnog, Ionel Teodo-reanu, Henrieta Stahl, Otilia Caximip, Datnian Stinoiu. Unii dintre aceştia au şi porntt biruitori la cuceriri. Lueta Manta aduce o gingăşie de sen­timent, o notafle fină şt pură, a schiţei sau tabloului concentrat. T. Hotnog s'a reiauat, în cele eâteua bucăţi, ca un remarcabil talent de obser-uaţle şi bun povestitor. Ionel Teodoreanu, prin eele tret romane, s'a auântat departe. Henrieta Stahl, tn Voiea, a surprins prin originalitatea redării uieţii dela ţară. Damtan Sfânoiu, eea mat proaspătă achiziţie a

239

reuistei, pare a nu fi cunoscut greutăţile începutului. Descoperă, de­scrie, analizează laturi noue ale uieţii româneşti: frământările din mă­năstiri.

E de remarcat eă loji aceşti proaatori tineri dela Diata Roma- . neaseă, afară de Ionel Teodoreânu, nu caută prea mare pompă în stU» , nu îngreunează fraza eu prea multe epitete, — scriu nejorjat, necăutat Damian Stănoiu are chiar un stil de o sobrietate care se apropie de cla­sicism. Şi, ce dă de gândit, tojl sunt talentaţi. E poate nimerit să adăugăm aici eă şt prozatorul eei mai talentat de'a „Gândirea", rareori îngrămă­deşte epitetul. Uorblm de Q. Q. Mihăescu.

Reulsta ieşanâ aduce, potriuit programului urmărit dela înfiinţare, >; în fiecare număr studii de cercetare istorică, literară, ştiinţifică. Are 1

cronici şi însemnări bogate tn legătură eu mişcarea intelectuală din străinătate. înainte de răsboiu ni se pare eă era mai citită dincoace de q Garpaţi decât ^este azi, eeeaee este o pierdere pentru intelectualul ," nostru. \

flm făcut însemnările de mai sus pentru a contribui la deştep- * tarea interesului intelectualilor noştri pentru o parte a mişcării literare şi intelectuale la noi, după unire, interes eare azi abea pâlpâe tn * cereurtle mat largi Ţâri eu populaţie de trei ori mai putină decât noi, * tărl eşite înfrânte dtn răsboiu, se pot mândri în străinătate eu seci de i reuiste autohtone; care douedese niuoul superior cultural, — aşa spun A reprezentanţii lor; dar reuiste bune şi multe fără cititori, fără interesul i publicului, nu sunt eu putinjă. ION TURGU. \

Cronieă teatrală. j

Meşterul Manole. Piesă în trei acte de Octauian Qoga. GuMârtoara 3 Ventura, Nottara şt Storln tn rolurile principale s'a Jueat, pe la sfârşitul M lui Februarie, pentru întâia dată pe scena Teatrului Naţional din Bueu- '3 reşti noua lucrare dramatică a dlui Octauian Goga: „Meşterul Manole". ,J8 piesă în trei acte. Autorul acestor rânduri a uăzut ptesa la a elneea a reprezentaţie şi a auut prilejul să constate eeeaee au afirmai, dela pre- /-Jj mieră, toţi cei nepreoeupaţi de alte consideraţii decât cele artistice: „Meşterul Manole" e o puternieă, fundamental gândită şt simţită, ad- ' mtrabtl scrisă, realizare dramatică şi literară. Sala teatrului arhiplină, ,l; şi la a eineea reprezentaţie, a ouaftonat, după flecare aet, pe autor, tn j pofida eâtorua superficiali recenzent! foiletonişti, sau a patronilor de i ziare dela o anume presă cart n'au putut uedea tn autorul lui Meşterul f Manole pe scriitor, ei pe . . . omul politie. yi

I „Meşterul Manole" rămâne o cucerire tn literatura dramatică ro-*J mâneascâ: ptesâ de gândire concentrată, de conflict psthologtc înalt, de intelectualitate, prin eare se pun şi la noi problemele mari earlJ agită uieaţa societăţii moderne. Fără foc de artificii, fără aşa-numitele „_louitur1.de teatru", fără scene anume pregătite pentru efeet pe seama \ masei Inculte; (fără brutalitatea sau laseiuttatea care înseamnă încă \

330

pentru unii „conflictul dramatic", — de o superioară decenţă şt distinfie care caracterizează lumea tn adeuăr cultă, — acţiunea se desfăşură natural, crescând firesc din rădăcinile bine fixate tn concepţia şl sim­ţirea autorului, şi tot firesc se accentulază eonflictul diamatte.

Dacă nu interuin uşi trântite, gesturi brutale, exagerate, detună­turi de armă, te ţine înlănţuit dela început procesul psihologie, adânc omenesc -şi descărcarea lui tn forme singur admisibile tntr'o lume de intelectuali. înclinăm să credem eă e mai mult tragic In gestul stăpânit, in durerea picurată în fraze spirituale, tn Înfrângerea de fiecare clipă a omului eare-şi aeopere rana, decât tntr'o izbucnire eare deseareă fulgerător.

* * • „Meşterul Manole" a apărut şi tn uolum, editat de „Cartea Ro*

mâneaseă". Titlul şl-l ia noua lucrare dramatică a dlul Oct. Qoga dela legendarul „Meşter Manole", făuritorul mănăstirii-nitnune dela Argeş. Subiectul, tn forma legendei, a ademenit şi pe alţi scriitori români. Dar dl Qoga n'a uoit să prelucreze, să amplifice vechea poueste. Dsa a pornit dela concepţia legendei, dar subiectul său e din ziua de azi, din frământările păturii intelectuale.

Concepţia din mănăstirea Argeşului, unde sofia Iul Manole e zi­dită în temelia mănăstirii pentru a se putea opri surparea de peste noapte şi pentru a putea fi terminată întreaga lucrare, e astfel redată prin graiul bătrânului scriitor lancu Balteş în Meşterul Manole:

„Artistul, înainte de a fi un creator e întotdeuna un călău... A, dacă Manole ar fi fost un burghez ea uoi.. da... da... N'ar fi fost nici o complicaţie... Dar Manole a fost un zănatec, el utsa ziduri boltite de mănăstire, uisa Hntl şt arabescuri, cari îi suâcneau hroeht şi în sânge... Manole era otrăvit, Manole era artist, şt arta e totdeauna o înuiere după o îngropăciune''.

Concepţia ni se pare adevărată şi încă în două înţelesuri. Intr'unul mai comun, mai obicinuit: artistul nu cruţă uteţtle din jurul Iul. poate nici nu le poate simţi şi pătrunde când demonul creaţiei îl mână pe un drum adânc tăiat în piatră. Câţi artişti n'au sentănat desnâdejdea în cei mai deaproape al lori

Al doilea înţeles: artistul îngroapă adeseori în opera de artăee-a auut mal scump şl la ce n'a putut ajunge, n'a putut păstra în uieaţă.

Acest al doilea înţeles ne dă concepţia fundamentală a „Meşte­rului Manole".

In sculptorul Galea se trezeşte o mare iubire pentru Ana, soţia moşierului Brăneanu, femeie sbuetumată. de gând, de aptitudini arti­stice, prinsă de pis, de-o rară sensibilitate, sortită însă să trăiască ani în şir întviun mediu burghez,.să închidă In urne, an după an, cenuşa aspiraţiilor mat înalte.

Deşi trăind într'un mediu nepotrivit cu structura sa sufletească Ana, supusă legilor uiefit, se simte mai acasă în acest mediu, mai Iii siguranţă, decât dacă ar urma îndemnul sculptorului de-aşt părăsi băr-

231

batul si a pleea eu ei Nu numai obişnuinţa eu mediul nepotriuit, nu j numai siguranţa situaţiei sale, ei şi un sentiment adânc de cinste, de onestitate, — care e o înaltă pledoarie pentru căsătoria nepângărită, — <i o faee pe Ana să reziste.» " *

Dar sculptorul e un om dlntr'altă stofă. El o urea în stăpânire s desăvârşită; nu se mulfumeşte niei cu sentimentul, nici cu alunecarea , de-o clipă a Anei tn braţele sale, într'un moment de înfrângere, — el o forjează să plece cu el.

Ea, sfătuită şi de-o întreagă uiaţă de cinste şl de prietena et Elena Caramfil, se tmpotriueşte. In scena aceasta sunt surprinşi ]de dl Brăneanu, bărbatul finei. 0 ieşire pe teren eu Galea, — după eare sculptorul ce n'a putut prouoea jertfa deplină din partea Anei, — se retrage, cu rana lui, la tară, unde se luptă cu desnădejdea, până eând concepe statuia Atlantidei, în eare o ereiază pe eea eare n'aurutsă-l urmeze. In mutică neistovită, în focul ereaţlunii, îşi consumă şi nădejdea şi desperarea şi lacrimile şl surâsurile, — Iubirea lui întreagă. Opera îi sleeşte, îi deşerte ază sufletul de sentimente, încât eând Ana uine să-l urmeze deflnitiu, după ee-a trecut şi ea prtn Iadul el, — sculptorul Jun­ghiat de durere simte eă e prea târziu, eă nu mal are ce să-l dea.

Sunt scene de un adâne uman, de rar dramatism. Scena în care vrea s'o convingă pe fina să-l urmeze — sfârşitul Actului U, şl aceea în care Ana reuine sâ-l ta pentru totdeauna, sfâşie prtn disperarea ţi­nută mereu să nu izbucnească.

„Meşterul Manole" are tot atâtea calităţi literare ea şi dramatice. O limbă ce ne pâre a vesti opera de maturitate în proză a dlui Oct Goga. Fără colorarea căutată de unii autori dramatici, fără zorzoane, Itmba din „Meşterul Manole" e frumoasă, bogată, viguroasă.

Get trei mari artişti: Dşoara Uentura, maestrul Nottara, Storln au fost şi de data aceasta o mândrie a scenei noastre. Pentru cine vede pentru întâia oară pe artista ee-a făcut glorie ţarii pe scenele Pari­sului, aparUta e uimitoare. Par'eâ nlel nu te poţi împrieteni eu ea numai decât. Uimire deşteaptă şi maestrul Nottara, eare la o vârstă atât de glorioasă, poate susţine cu strălucire un rol greu ca acela al lut laneu Balteş.

* * * Literatura noastră dramatică s'a îmbogăţit eu o lucrare despre

care suntem convinşi eă va fl, ani dearăndul, tn repertoriul Teatrului nostru, între cele mal Jaune piese româneşti de până asi, — iar în rândul celor de concepţie, a pieselor caii pun şi frământă problema din viaţa societăţii eulte moderne, — eea dintâi la noi.

Dela „Domnul Notar" pană la „Meşterul Manole" simt ani dar şt distanţa artistică dintre cele două piese e mare. Ltteraturet dramatice româneşti Ardealul rt'a dat până acum deeât pe dl Oct. Goga. De în­cheiere am avea o dorinţă („regionalistă") să vedem pe „Meşterul Manole" cât mal curând şl pe scena Teatrului Naţional din Cluj.

1. AB. *

„Cehii ce nu are, 1 se « a lua", Piesa tn 4 acte de V. Papilian. Dl U. Papilian, profesor la Facultatea de medicină In Cluj nu e la întâia îneereare literară. Dsa a publicat tn editura „Casei Şcoalelor", acum ur'o doi ani un roman „Ne leagă pământul", care a stârnit un interes în lumea literară, ca şi mire critici. Noua încercare e tn domeniul dramei. Interesul deşteptat cu această piesă jucată pe scena Teatrului din Cluj, e încă mal mare decât cel de acum doi ani în jarul romanului pomenit

Interes, mat ales în înţelesul că piesa a prouoeat multe discuţii. Intre studentime, în lumea medicală mai ales. discuţiile contradictorii nu sunt terminate nici azi.

Deasupra oricăror eonslderajii. făptui acesta e de-o importantă deosebită. El arată că lucrurile literare ale dlui Papilian nu snnt lipsite de gând şi de puterea de obseruafie. Ele suleuează, pun probleme. Dacă autorul ar fi auut şi puterea unei complete realizări artistice, discut ia a r putea urma cel mult în jurul eoneepjiet scriitorului. Dar eum dsa pune problema şi o lasă nedeslegată, discuţia se înuârte adeseori în jurul însăşi Intenţiei autorului.

Pentrueă oricât ne-ar fi Îmbătat doctorii esteticei cu teza „ariei pentru artă", spectatorul sau cititorul care gândeşte nu se poate îm­păca cu gândul că autorul n'a uoit să spună nimic, ci, simplu, să fedee uiaja.

Sunt calităţi de mâna întâie eare nu i se pot contesta dlui Papi­lian chiar în această piesă. O fină putere de obseruajie, o încleştare a dialogului prin susţinerea unor probleme eare, deşi ar părea uneori de specialitate, prin omenescul lor pasionează pe orice om cult. Dia­logul e atât de bine susţinut Încât, aproape două acte, nici nu obserui absenfa acţiunii. Problemele ce se discută sunt dintre cele mai capti-uante şi, Cum am spus, nu numai pentru mediei din lumea cărora e luat subiectul.

Concepţia piesei e foarte... naturalistă, pentru a ne esprima astfel: Intre doi riuali, lupta nu se poate decide decât prin strivirea unuia. Ca între două celule antagoniste, ea între doi lupi, în utaţa omenească lupta nu e mai delicată. Inuinge cel mal tare, iar cel mat tare e omul fără eon-ştiinjă. Conştiinţa e dujmanul omului tn izbânda asupra vieţii; rădăcina eonştiinjli e th Dumnezeu eei eare nu se uede. Deci, jos eu ell, Şl dacă nu-1 putem prinde pe el de piept, îi izbim de pământ cel puţin icoana de pe perete ţeeeece şi face unul din doctorii piesei, nenorocit c'a auut o eonşttmtăl).

fişa dar legile materialismului domină şt uiaţa omenească, — o închinare #eătre supraomul lut Nietzsehe.

Acest supraom ar trebui să fie doctoral Fillpin, eare blrue în-tr'adeuăr, dar nu prin tăria omului lipsit de conştiinţa ei prin... deca­denta insului lipsit de demnitate. Pe unul din contrarii lut la catedra do­rită tl denunţă Justiţiei ca pe unul ce săvârşeşte avorturi la sfatul lui, iar pe al doilea, o fată medic, o ta de neuastă deşt nu o iubeşte.

Aici ni se pare eă nu mat poate fl vorba de conştiinţă etică ere-J ştină, care se pare eă, tn vederea autorului, ar nenoroci pe om, — «$] de demnitatea omenească eare, dacă e şt ea călcată In ptctoare,— d om nu mal rămâne barem o brută, ci o ruină mizerabilă.

Aşa fiind, controversele tn jurul piesei sunt explicabile. Poate aai^§ torul, cu darul lut plin de observaţie, şi, presupunem, cu sufletul re-' uoltat de felul cum sunt uânate unele cariere, — a uott, simplu, să des-^| uălue un coif după culisele în eare fierbe josnicia omenească. AniJ aplauda, dacă intenţia ar fl fost realizată, dacă spectatorul s'ar putea | depărta cu Impresia aceasta. |

Dar intenjia piesei părea a fi de a ni-l arăta pe omul tare, nu pe 1 biruitorul josnic, pe omul fără conştiinţă, nu pe cel fără strop de dem- J uitate. ' - 1

Că în viaţa omenească sunt Împrejurări, că în râsâ sunt indtulal4

cari se mănâncă mai râu ca fiarele, e adeuăraţ Dar fără a fi pregătit-să aprinşi o singură luminiţă de-asupra acestui utespar. pentru ee-a l ] împrăştia umbra ce-t acopere ? Biologia goală răsuflă aai cu greu tn' uiaja socială, în excepţii. Cultura, dacă nu credinţa şi conştiinţa, a mat domolit bestia. Iar când nu a domoltt-o pentru ce s'o arăţi lumii şi să | alei: lată omul? Sau crede cineua eă poate fi un element edueattu | pentru societate sau mat ales pentru tinerime? SV. V.

Idei, oameni, fapte.

<5 Imitaţie şi eretaţle. tn eele mat bune reviste literare pe eare le ^

auem: „Ulaţa româneseă", „Gândirea" şi în uremea din urmă „Scrisul românesc", s'a stăruit adeseori asupra drumului adevărat pe eare In mod firesc trebuie să-l urmeze literatura română. Gânditori şi critici § cari nu se însufleţesc pentru aşa numitele eenaele literare, dnll Ibrăl» leanu, D. Tomeseu, Ntehlfor Crainic, M. Ralea, R. Dragnea, au arătat în articole de analiză tare şl de gândire limpede eă literatură ade-uărată nu poate fl decât naţională. Nu ea un postulat şoutn, el ca unul firesc. îndată ce admitem că literatura unul popor este manifestarea lui sufletească, aceasta când e reală, adecă născută din sinceritate, nu poate reuela sufletul decât aşa eum este: cu notele Iul fundamental şt general omeneşti, şi cu notele specifice sufletului naţional.

eretajte nu poate fl deeât literatura aceasta. Cealaltă, eare e ?

născută din apltearea spre moda literară curentă în străinătate, la un moment dat, nu poate fl, şl nu este decât imitaţie.

Asupra acestei chestiuni revine Dl G. ibrăileanu în numărul de pe Ianuarie al „Vieţii româneşti", într'o cronică literară sub titlul „Modă şi originalitate".

„Sufletul unui popor", serie Dsa, „e mat deosebit de al altuia decât.structura sa socială şl, deci, forma sa politică.,

234

„Şt eum literatura este expresia cea măi directă a Sufletului unui popor, ea nu poate fi împrumutată ea frânele dela vagoane si ea forma rochiilor, ntct măcar imitată ca formele politice, fldteă poate fi, dar atunci nu e o realitate, nu aduce niel un folos, — nu poate suporta nici o comparaţie eu eficacitatea frânei Westmhouse si a roehtel scurte, şi nici ehlar eu aeeea a constituţiei belgiene".

După ce ee arată eă imitarea e copilăria unei literaturi, şl eă, la noi, prin Bmineseu s'a Încheiat acea epocă, Ol ibrăileanu. după ce citează pe Bmineseu, Caragiale, Creangă, Coşbue, Şadoueanu ?i Brătescu-Voineşti, serie:

„Scriitorii mari citaţi mai sus ne dau, credem, dreptul de a for­mula o propoziţie generală, ca să nu-i zleem lege: Nici un seriilor mare român nu se poate însuma tn ureo şcoala, tn ur un curent literar străin, contemporan lui. De unde uri eorolar: Când al Îndoieli asupra mărimii unui scriitor român, tntreabâ-te dacă e sau nu reprezentant al unei şcoli contemporane străine. Dacă nu, —nu urmează nimin, nici în bine, nici tn rău. Dacă da, mal de grabă poate urma eeua defauo-rabil pentru eualuarea acelui scriitor. ProbabU eă e un imitator, aşa^ dar un scriitor secundar."

Iar asupra rolului eritleei, tn fata modei şi a originalităţii, Dnul Ibrăileanu spune: ,

„Criftca trebuie să încurajeze originalitatea şi să combată imi­tarea, recomandând Insă literaturile streine ca izuor de m editare şt ea modele pentru perfecţionare. Critica trebuie să ajute uirilttatea şt să loueaseă tn infantilismul anacronic, care e eoptarea literaturilor streine, Şi nu din mottue naţionaliste, care nu au ce căuta atei, ci ain datoria de a ft de partea maturităţii cre/atoare."

Socotim btneuenite precizările de asemenea natură, făcute de gânditori şi critici cari nu sunt conduşi decât de interesul real al pros-perărtl literaturii noastre. Atâtea bisericuţe şl cehacle literare reuşiră, în ultimii zece ani, să desorienteze o parte a publicului cititor asupra adevăratei ualort a scriitorilor noştri. Ba s'au iuti şt critici improvizaţi cari au declarat Inexistentă literatura noastră până la cutare imitator al curentelor literare străine. Sperăm că se apropie uremea în care glasurile nechemate uor tăcea în critica noastră, făcând posibilă re­stabilirea ualortlor literare pentru masa mare a cititorilor. 7. R.

* Not şt străinătatea. De când am ajuns Intre graniţele politice ale

statului naflonal, streinătatea a început să se Intereseze mat sistematic de not. Nu deşteptăm mal mult interes numai în domeniul politic şi cel economie-flnaneiar. el şi în cel cultural. Poate nu uor trece... treizeci de ani, şi uom fi cu mult mai bine cunoscuţi tu Apus, decât suntem azi.

Ne gândim, eu toate semnele bune, — la un termen atât de în­depărtat nu pentrueâ streinătatea nu ar urea să ne cunoască mat com­plet într'un tnterual de timp mal scurt, el din mottuul încetinelii cu care reacftonăm noi fa]â de acest interes.

într'adeuăr muljt dintre ueclntt noştri n'au aşteptat ca străinătatea 8â-şt manifesteze dorinţa de a-t cunoaşte: au luat ei iniţlatiua. Unii

335

îneă înainte de răsboto, eel mai mulţi tn decursul râsboiului st a tra- . tatiuelor de paee, eu tafti, fără excepţie, după pace. -vj

Noi am rămas in întâraiere eu tniftaltua. Am aşteptat, pare-se, y inittatiua altora, şt ehiar când aceasta s'a produs, nu ne-am grăbit § să prindem momentul. i

tn mod oficial, până agi, abea auem şcoala româneasca dra C Paris şi cea din Roma. Abea auem lecţiile pe cari le face Dl N. lorga i la Sorbona şi încă ureo trei-patru reprezentanţi ai culturii româneşti. '• Şi ehiar aceste, daca nu era căldura celor ce au făcut invitaţia, cu I greu le-am auea.

Publicaţii streine încearcă, din când în când, să se apropie de noi. Cu concursul eutărel persone particulare, am avut chior numeri dtn reulste streine, închinate României Dar tneercirlle au rămas fără sprijinul aşteptat al Statului.

Cunoaştem un cas când, la o uniuercifafe străină, un conferenţiar român a trebuit, dtn mijloace proprii, să înjghebeze o mică bibliotecă românească pentru studenjit ce-t ascultau cursurile.

lată de ee spuneam că, cu tot Interesul crescut pe care ni»! arată, dela unire, streinătatea, în deosebi Ţările latine, — până uom fi cu> noseuji mai btne, uor treee decenii.

In loc să căutăm noi prin toate mijloacele să deşteptăm interesul ^ jajă de Ţara şl poporul nostru, nu ştim prinde şi creşte nici interesul deşteptat fără concursul nostru.

Până tn anul trecut Vastle Pâruan era unul din principalii amba­sadori culturali at Româqiet în Ţările din Apus. Prin el ne-a revenii multă cinste şt consideraţie şi în Italia, unde era conducătorul şcolii române din Roma, şi tn Franţa, Anglia, Belgia, unde era Invitat în fo­losul ştiinţei.

Auem încă pe dl N. lorga, care duce pretutindenea, nu numai faima savantului român, ci şi a marelui patriot, şi a unui profund cu­noscător al istoriei şi culturii universale. Dar activitatea Dsale in străi­nătate fine abia câteva săptămâni pe an. Oficialitatea noastră nu află mijloace şl putinja pentru o mat îndelungată muncă a Dlui lorga tn străinătate. Şi tot astfel e cu lecţiile Dior Pompei, Marineseu, Ţtfeica ete.

Dac'ar avea Ungurii sau Bulgarii, de pildă, oamenii noştri de ştiinfâ de renume mondial, şi dacă aceştia ar fi Inuâtafl la Roma, Paris ori,Berlin. S'aruedea Imediat de ee larg concurs s'ar bueura din partea Statului, eum ar fi tipărite cursurile, eonferentele, comunicările lor tn principalele limbt, şl eum ar inunda eu ele lumea; eum ar aduna tn broşuri şt uolume tot ee s'ar serie despre savanţii lor pe uremea ac­tivităţii acestora m străinătate.

Oricât am fl de încrezuţi în puterile proprii, ,nu ne-ar strica mai multă considerafie fajă de interesul ee nt-1 arată străinătatea. Mai ales când alfli cearcă să-l provoace pentru ei prin toate mijloacele, şi de cele mai multe-ori tn detrimentul nostru. Sv. V.

*

336

CtiriltMţi ai proletari, 8picuiin din capitolul „Civilizaţi şi proletari'1 din lucrarea istoricului dueten Roraier „Cine ua fi, stăpânul: Europa sau America" ? apărut tn traducere in re­ulsta „Ideea europeana11, unele apre­cieri şi constatări pe eare le ere-dem şi noi de eea mai mare impor­tantă pentru uiitorul eluillzapei, şl vrednice să se oprească şi cititorii noştri asupra lor.

„Omenirea astăzi", spune Lu-cten Rotciter, „urmând atracţia sa-tisfaettunilor pe cert i le oferă ştiin­ţele aplieate, înclină spre o noţiune din ce tn ce mai materialistă a fe­ricirii. In fafa mulţimilor, ea se re-sumă aproape tn întregime la afla» rea bunei stări fizice. Tipul însuşi al acestei bunâstâri a ajuns uniform: el reprezintă anume facilităţi ţn biată care corespund progresului meha-nle. Astăzi pentru sute de milioane de indiuizt tipul bunei stări e de-o parte: a auea lumină electrică, a conduce automoboUlul, a merge la cinema. Însăşi plăcerile sentimentale lasă loe plăcerilor mecanice.

„Dar pe măsură ce deuine mal uniform, câmpul plăcerilor demne tot mai limitat; şt pe măsură ce se supune artelor mecanice, ei deuine tot mai steril- Uniformitatea gustu­rilor şl obsesia mecanicei duc pe om la o concepţie despre jerielre, copilărească şi pasivă, adică esen-tlalmente „proletară".

flutorul arată că aceste elemente ale fericirii nu pot mulţumi pe om, pentrucâ „la hotarele strâmte ale plăcerilor materiale, omul întâlneşte desamăgirefe. Bucuriile materiale.» suprimă sforjarea, foamea, dorinţa, dar nu imbogâfeae ţi nici nu foiett-fieâ pe nime în sens pozitiv; ci mai adesea îl slăbesc. De aiei u/ne acel

plietia şi acel soia de nebunie care-t ajunge totdeauna pe oamenii putrezi de bogafi şi lipani de vfun refugiu intelectual sau de resurse morale.

„De îndată ee a înlăturai amin­tirea asprelor privaţiuni şi a «tins oareeare punct de saturaţie în bună­starea ei, mulţimea e neuonă să faeă apel la un nou ideal» iar dacă pe acesta nu-/ găseşte, îşi distruge pro­priile jueârii, întocmai ea şi copiii, din simpla dorinţă de a le schimba eu altele

„Aici răsare marea fragilitate a civilizaţiilor prea materialiste, tn mai multe rânduri tn decursul istoriei, 8'au uâaut popoare atingând o treaptă de bunăstare care excludea priva­ţiunile, măcar în ee priveşte cea mai mare parte a cetăţenilor. Ace­ste/ase de bunăstare colectiva re­prezintă, tn. stratul cel gros al seco-lilor, pături foarte subţirele tn raport cu epocile de muncă aspra şi de m/serie."

Se rezumă cauzele care deter­mină fragilitatea eiuilizajiilor mate­rialiste: plăcerile slăbesc restul fi­zic şt moral al omului; consumul mai mare decât producţia U pune pe om tn dependentă de altul mar aspru; plăcerile fizice depărtează pe om de eonsolaflile spiritului, şi în caz de nenorocire el se găseşte dezarmat; popoarele fericite, când bunăstarea slăbeşte, se împotrivesc suferinjii şl ajung la discordii so­ciale; când colectivitatea e deplin satisfăcută „pierde imboldul cel mai de seamă al facultăţilor tnventiue ale rasei.» Intr'un cuvânt fericirea ruinează forţa".

Urmează această eoneluate de adânc adevăr: „Fericirea eea ade>-uăratâ si statornică consistă în a fi tare, în a născoci, tn a construi, în

a rodi, în a îmblânai materia, în a-fl dirigui în ehip conştient propria-ti activitate sau a altora, în a cunoa­şte şi a face cunoscută şi altora su­perioritatea caracterului omenesc. Civilizaţia cape nu ape alt scop decât să asigure omului bunăstarea, e osan-dită la decădere. Iapă civilizaţia cape, dimpotrivă, excită energia, desvol-tând eonştiinfa omului, e durabilă şi atotputernică".

Gea dintâi ne dă „proletari", în dependenţă de maşină; cea din urmă pe omul eiuilizat, stăpân pe maşină.

Problema fericirii în sensul civi­lizaţiei din urmă, ua cuprinde, pe-o formă, „garantarea unui minimum de demnitate fizică şi de confort, care să poată susfine demnitatea mo­rală", dar şi nizuinfa de a da omu­lui „o eonştiinfa de superioritate în Jafa materiei; pe de-o parte a-/ arma spre a se putea apăra, spre a munci liber şl a-şi desuolta talentele în mijlocul unui uniuers transformat în care îi e dat să uiefuiaseă; iar, pe de altă parte, a salugarda sau a desvolta in el, în afară de ori ee preo­cupări materiale, câteva virtuţi fără de care el nu va fi niciodată decât „un proletar", adică sclavul timpului său, în loc să fie stăpânul".

* * * Intre elementele eu totul nece­

sare eiuilizafiei eare poate asigura mulţumirea posibilă a omului, Eu-eien Romter enumera, subt numele de „pozttiuni eonseruatoare": supre­maţia spiritului, familia şi humanis-mul, trei poziţii eare trebuese apă­rate eu ori ee prej şi cine le ua apăra mai bine ua fl stăpânul lumii.

Supremaţia spiritului, dreptul „in­teligenţii desinteresate", singura ere-iatoare de noui ualori. „Statele unite nu merg până acolo încât să opună

munca manuală celei intelectuale, dar înclină hotărît la excluderea in­teligentei dezinteresate".

Familia: omul nu este un simplu „agent economie", el nu poate fi desfăcut de legăturile sale senti­mentale şi familiale. „Ori şi ee ideal, ori şi ee eroism, ori şt ee sforjare adeuărată presupune o preferinţă, alegere, un sentiment, o afecţiune. A înlătura această parte din om, în­seamnă a sfărâma resortul omului, a-i răpi însuşi gustul pentru viaţă".

tiumanismul: Fără prietenie, ca­ritate, eurtuoazie, fără uirtuji sociale, „fără pic de umanitate", „un grup omenesc poate prea bine rămânea unit câtăua ureme, eu scopul de a exploata bogăţiile naturale sau ur'o întreprindere fructuoasă", dar ea „nu ua rezista apărării sau asaltu­lui altor grupuri eare posedă, pe lângă fata tehnică şt aeeea solida­ritate şi aeeea strălucire incompa­rabilă pe eare l-a dat-o omului dra­gostea deaproapelui".

lată consideraţii de cea mai mare actualitate şi pentru noi în di-reetiuarea dela început sănătoasă a ciuillzatiei noastre.

* Pentru sporirea gustului de cetit.

în noul organ săptămânal: „Vremea", a Dior Valjean şi Vladimir Al. Do-nescu (Nr. 2, 1/111 1828), a apărut o Interesantă anchetă: „De uorbă eu dl C- Hirifeseu ?" secretarul general al Ministerului de instrucţie: „Ce ar trebui să se facă pentru ridicarea gustului de cetit?" întreabă dl Rep. şl dl secretar răspunde: „Ce e de făcut? Să se tipărească eăr/i £>une cât de multe, — niciodată nu uor fl prea multe, — originale şi şi traduceri din literatura uniuer» sală. Să se înfiinţeze biblioteci: de

238

clasă, de şcoală, de cartier, de oraş şi de sat. Suntem capitala cu cele mai puţine biblioteci din lume. Să se încurajeze1 prin premii formarea de biblioteci individuale. Aşi recom­pensa în mod public pe şcolarii eari — tn măsura putinţelor lor — şi-ar face acasă, pentru folosinţă proprie, biblioteca eea mat bine al' eătultâ. Ideia revistelor de cultură generală pentru tineret e excelentă. Cred însă eă rolul Ministerului e mai potrivit să ajute, pe cele pornite din inijiative private, deeât de a edita el însuşi una. Admit monopol pe tutun, pe chibrituri şi pe alcool; nu însă pe cultură. Experienţa a probat că astfel de publicaţii, care poartă pe­cetea oficialităţii, sunt anemice. Lipsa de emulaţie ucide auântul şt origi­nalitatea. Oficialitatea paralizează iniţiativa; scriitoruldeuinebturoerat. Nu cunosc publicaţii mai anoste de­cât cele oficiale".

*

0 prietină a României tn America. Am publicat tn Nr. 12 din a. trecut al revistei noastre darea de seamă a dnei bibliotecare Leadbetter dela-biblioteca oraşului Ohlo din eieve-land, America de Nord. „America", organul oficial al „Uniunii societăţilor române de ajutor şi cultură din Ame­rica", ne aduce uestea (12/1. 1028) îmbucurătoare, eă Dna Leadbetter a organizat, în ciclul aranjat de bi­blioteca municipală (Public Ltbrarg) din Ohlo, pe Broadiuay, o seară în­treagă româneasca, tn care publicul american a auut putinţa să cunoască dansuri, eftntece, porturi şi literatură româneaseă. eu pregătirea progra­mului a fost încredinţată „Asociaţia doamnelor rbmâne-amerieane dtn eieueland, O.", cn un eomttet spe­cial, compus din dnele: Lluia Baciu,

Eugenia Bănăţanu, Vas, Motan şt Crăciun.

• • . * ' '

Al IV-lea Congres al Uniunilor intelectuale. La al IV-lea Congres al Uniunilor intelectuale, ţinut anul acesta la Heidelberg, a fost repre­zentată şl Uniunea intelectuală ro­mână, înfiinţată în toamna anului 1826. Asupra subiectului pus în dis­cuţie: „Rolul istoriei tn formarea conştiinţli popoarelor" au Oorbtt, din partea Uniunii noastre D-na Ale­xandrina Qr. Cantaeuzino, şi Dnul profesor C Răduleseu-Motru.

Rostul „Uniunilor intelectuale* ăr fi pregătirea unei „eonştiinţe paci­fiste a lumii*.

Cităm dtn raportul Dlut Motru: „Până la cunoaşterea deplină a

realităţi pe eare o are conştiinţa de popor, socotim că metoda cea mai bună pe eare trebuie să o urmeze istoria, este stricta el neutralitate faţă de idealul social şi politic. Me­nirea istoriei nu este să influenţeze, tntr'o direcţie sau alta, ci să de­scrie şi să analizeze trecutul pentru a-l fe.ee mai înţeles inteligenţii. Isto­ricul să rămână om de ştiinţă, tar nu un împărţitor de promisiuni: chimist iar nu alchimist"

tn discuţia congresului părerea Dlut Motru a fost de partea celor ce susţineau „istoria critică a omului eliberat de tradiţie", pe când alte păreri au militat pentru istoria „ca mit şt tradiţie naţională."

între aceşti din urmă a fost şi delegatul italian Emilio Bordero. După ce face apologia fascismului E. Bordero conclude eă nu-i «ho­tărâtor adevărul faptei Istorice, ci efectul: istoria ea mit."

(Reo. „Ideea Europeană".)

839

„Biologia satelor" de DP. Q. Banu. (Extras dtn Arhtua pentru Ştiinţă şi reformă socială.) Lucrarea pe eât de interesantă, pe atât de concen­trată în eele aproape 40 pagini (for­mat mare).

Cuprinsul priueşte problemele uitale ale biologiei satului. Plecând dela eonsideraţiunile de rasă ale po­porului român, autorul arată în ee constă: ualoarea biologică a capi­talului uman rural, cantităţii) şi eali-tatlu; influenţa biologiei satului prin elimă; prin stări sociale: alimenta­ţie, locuinţă; prin starea culturală, morală, edueatiuă; prin factori me-dleo-soeiall (igiena personală şl eea eoleetluă a satului, precum şl boa-lele epidemice); prin maladiile so­ciale (sifilis, tuberculoză, pelagră şi paludism). Descria apoi eondiţiunile specifice de uiaţă ale bărbatului, femeei şi copilului, ea şi influenţa lor asupra biologiei satelor şi termină eu eâteua eonsideraţlunl din trecu­tul şl prezentul organtzărei biolo­gice a satelor, indicând şi eâteua principii de organizare uiitoare.

Felul cum sunt tratate aceste probleme arată o mare erudiţie a autorului. Statisticele ee însoţesc aceste chestiuni, arată grifa Iul de a întări şi mai mult principiile ex­puse, ea şl concluziile la eare ajunge şi eare s'ar reduce la ideia eă: „uiitorul desuoltărel biopoliiiee a sa­telor noastre s'ar putea întemeia numai: pe igiena socială, propa­gandă şi educaţie".

„Organizaţia acestora ar putea serui la a) seleeţlunea biologică, unde odată eu înlăturarea Influen­ţelor hereditare, se ua aduce şl si­guranţa sănătate! procreatorilor şi b) la apărarea subiectului normal, prin organizaţiunt sanitare şl so­

ciale eu rol de protecţie medico» social".

Autorul, care a ocupat odinioară postul de secretar general al Mini­sterului Sănătate!, a căutat sâ tra­ducă şi în fapte Ideile sale, prin în­ceputurile unor organtzaţiuni de igienă socială şi propagandă.

Vorbind de „Biopolltiea" profe­sorului Moldouan, autorul consideră eoneepţiunea ea prea uastă, şl pen­tru statul nostru şi pentru alte state.

Acest defect ar conduce după d-sa la acreditarea ideiei de impo­sibilitate în realizarea şi deet la aceia eă principiul Iniţial trebuie să cadă.

Pe cât ştim din eele referate în Asociaţia noastră, prof. Moldouan menţine, ea realizarea programului său să se facă în cadrul posibili­tate!, păşind metodic, practic şl pro-greslu. Deei un program realizabil, eare eere însă mijloaee materiale, timp şi răbdare şi oameni de ac­ţiune.

lneât mă priueşte, îneă din anul 1921 m'am interesat de capitalul bio-polltie al poporului nostru românesc din diferitele regiuni ale ţârei (pen­tru un moment ale .Ardealului), atât pentru o mai raţională aplicare a măsurilor de higtenă socială, eât şi pentru formarea unei baze ştiinţifice şi complecte a etnografiei noastre româneşti. In acest scop am între­prins un studiu de geografie me­dicală românească.

Prin lucrări (Cum se poate con­cepe o geografie medicală a Ar­dealului? din Reuistă Transiluanlel 1928. — Pentru o geografie medi­cală, din Buletinul 5 al Despărţă­mântului Sibllu. — Gâteua însemnări dtn studiul geografiei medicale a Ardealului. — R. Translluania 1924;

240

Rasele din Europa şl rasa română Bul. 24 al Desp. Sibilu), ea şi prin numeroase chestionare, solicitând colaborarea confraţilor şi oamenilor de ştiinţă, arătam totodată impor­tanţa unei astfel de lucrări şt folo­sul ee-1 putem trage pentru neamul nostru românesc.

Străduinţele mele nu au fost în­coronate de succes. — Epoca de materialism prin eare trecem inl-a fost protionleă. Colaboratorii nu s'au iuit şi în afara de câteua însemnări personale, eare pot servi la o con­tinuare e cercetărilor, nu am putut ajunge la rezultatul dorit.

Nu ered eă aceste începuturi de geografie medicală, să fi putut su­gera ceua. atât profesorului Moldo-uan cât şi Drulul Banu, în studiul problemelor blopoliilce şi biologice a naţiunel. Modestele mele lucrări nu sunt menţionate şi cu toate că • r . Banu In „Biologia satelor" spune că: „societatea colectivă rurală ua trebui să îndepărteae elementele in­ferioare ca valoare biologică şi psi­hică, aplicând principiile igienei min­tale", nu stabileşte nre-un raport di­rect eu profilaxia mintală şl asi­stenţa psihiatrică, propusă de mine, In memoriul publicat tn: Analele Mi­nisterului Sănătate! publice. (Au­gust 1928).

Relevând aceste sforţări ale mele din trecut, care ating pe altă lăture problema biologiei sociale, am vrut 8ă arăt, căt de perseverent şl dor-

Cponiea ştiinţifică.

Aenl lietitd. In silele de 18,18 şl 20 Martie, a. e., a ţinut dl profesor dela Şcoala Politehnică din Bucureşti, Dr. Bmil Sever/n, tn Sibitu, sub auspiciile «Cercului mtlltaro-elull" (preş. dl gen. de corp de armată C. Găuăneseul),

nic sunt tn b susţine şl â aa con­tribuţia la aplicarea acestor prin­cipii. ••• ; ; • •

Trebute să -mărturisesc eâ pă­răsind tn 1825 preşedinţia secţiei medicale a „Astret" şt expunând

. activitatea membrilor acestei'secţii (împreună eu modestele mele lue'r&ri ştitnţlftee), uram ea succesorii să poată fi mai noroeoşt tn obţinerea colaboratorilor. '

' Şt asiâsi ea şt atunet. frebute să spun eâ oriee program, mai ales diii domeniul blopolttleel sau biologiei sociale, nu are şansă să se reali­zeze cât timp nu vor exista mijloace materiale şt câţi citai mulţi şi mai vrednici colaboratori de execuţie.

Lucrarea dlui Dr. Banu, ca şt Biopollttca prof. Moldouan sunt pen­tru noi punctele de reper, eare ne Indică calea, în eare am putea lu­cra cu folos, pentru că testamentul biopolitie sau bidsoctal transmis de înaintaşii noştri să-l îmbogăţim şt să-l curăţim cât mai bine pentru ur­maşii noştri.

Astăzi, eând punctul de vedere biopolitie este statuat tn ;Astra k

noastră,' rămâne ea o datorie de conştltnţâ pentru membrii săi, de a lucra eu toată râbna pe acest teren, care rămâne cel mat Indicat pentru binele şi prosperarea neamului no­stru.

Dr. Q. PREDA, v.-pres. „Aslref. *

o serie de prea Interesante confe» renţe, ascultate eu deosebit interes. Dl prof. a ştiut să îmbrace într'o formă captivantă temele cele mat aride, fiind uu adevărat specialist, eare popularizează ştiinţa spre plă-

241 6

eerea tuturora. A treia eonferenjă (celelalte două au tratat despre că­derile de apă, flux, reflux, captarea razelor solare, ete.) a auut ea su­biect „Aerul lichid". Aducând anume dela Bucureşti aer lichid, a demon­strat dl prof. Seuerin, în sala Tea­trului orăşenesc, neîneăpătoare, în­semnătatea descoperirii aerului li­chid. Lăsăm să urmeze o scurtă dare de seamă:

Aerai lichid. Dacă acum 50 de ani s'ar fi împăreehiat aceste două euuinte: „aer lichid", luerul ar fi pă­rut atât de paradoxal, încât ar fl fost considerat ea lipsit de bun simţ.

In ueehea antteitate, aerul pe eare-1 uom uedea astăzi curgând ea orice lichid comun, a fost considerat ea un principiu nematerial, de esenfă diuină.

Epimenide (540 a. eh.), admite eă în lume sunt două principii: ae-rul-prinelpiul bărbătesc — şi noap­tea — principiul femeese. Din ace­ste două iese tot ee există pe lume. De aceeaşi părere era şi Anaxi-mene şi Diogene.

Aristot, marele filosof şt înuăfat macedonean, a fost eei dintâi care a înfeles eă aerul este o materie grea, dar nu a putut-o douedi.

fleest lueru l'a făeut Balileu îa 1683, iar la uârsta de 70 de ani, a fost neuoit sâ-şi denigreze strălu­citele sale descoperiri, pentru a nu fl ars pe rug.

Dar nici Qallleu nu a înfeles le­gătura între greutatea aerului şi apăsarea atmosferică. Această le­gătură a demonstrat-o eleuul său Torieelli, eare, eu această ocazie, a inuentat barometrul.

In 1777 Lauolsier a arătat ade-uârata natură a aerului, compoziţia şi rolul său în natură.

Au treeut o sută de ani, abia în 1877, până eând aerul a putut fi 11-ehe'tat de către eailletet, în Paris. Ineereări strălucite asupra lichefierii gazurilor în genere au fost făcute de către Faraday, în 1823, eare, eei dintâi, a reuşit să liehefieze elorul. Imediat a lichefiat hidrogenul, sul-Jurul. bioxidul de sulf şl bioxidul de carbon. A *eereat, bine înjeles, să li­ehefieze aerul, dar nu a reuşit

fl construit un aparat eu eare condensa gasurile până la 50 de at­mosfere şt le răcea până la—110°, s'au supus la llehefiare ehtar pro-toxidul de azot, elanogenul, acizii elorhidriei şi biooxhidrie, dar 5 din­tre gasuri: hidrogen, oxigen, azot, protoxidul de cărbune şi metanul au rezistat la orice încercări.

In fata acestei sfidări a Naturii, Golladon, marele Berthelot şl Natte-rer, au realizat presiuni de 400, 800 şl 2800 de atmosfere, răcind în ace­laşi timp la — 50°. eu toate aceste gazurile de mai sus au rezistat, ele au fost pecetluite deftnltlu eu eallfi-eatiuul de gazurt permanente.

Berthelot a emis părerea eă este o anumită temperatură de-asupra căreia, oricât am apăsa gazurile, ele nu pot fl prefăcute în lichide.

Ândrerus (1863), studiind acest lucru a arătat eă fiecare gaz are o temperatură, numită punet eritie, peste eare rămâne în formă de gaz, iar sub eare este lichid. A dat chiar mijlocul de a se calcula acest punct critic.

Punctul eritie al anhidridei car­bonice este de 31°. La această tem­peratură, oricât l-am apăsa, nu se poate llehefia. Daeă însă îl răeim măcar eu un grad, adieă la 30°, el se lichefiază, ealeulându-se punctul eritie al aerului s'a găsit eă este

242

140° grade sub zero. Era'foarte greu de realtzat aeeastâ temperatură.

Au trecut S ani dela lucrările lut Andreros, eând tânărul sauaut Caille-tet, uotnd să lichefiere aeetllinul, pe eare-l apăsa la presiuni de 100 de atmosfere, din întâmplare s'a deschis un robinet, lăsând să cadă presiunea brusc, la presiunea or­dinară. Prin destindere sau detentă, gasul s'a lichefiat.

Toule st Lordul Metvin au cal­culat că fiecare seoborâre de pre­siune de o atmosferă produce o seoborâre de temperatură de V* de grad. Pentru a lichefia aerul ar tre­bui să-t răcim la 200°, adică să-l apăsam ta 800 de atmosfere şt apoi să-l destindem până la presiunea ordinară. In realitate nu este mare decât de 200 de atmosfere căci de­stinderile se acumulează. Din acea întâmplare eallletet a făcut a me­todă de lucru; a lichefiat oxigenul, aerul, oxidul de cărbune, tn alua de 2 Decemvrie 1877. In-aeelaş timp, la 22 Decemvrie; Ptetet, la Qeneua, a făcut aeelaş lucru.

Deci'pe lângă apăsare şl ră­cire, a mai Intervenit, pentru ltehe-flarea gasurilor permanente şt de­stinderea, eallletet îşi Retet nu a In­trodus decât eâteua picături de aer lichid. Wrobleroskt şl Olsemshl au obfinut ceva mat mult, dar lucrul a fost pus la pond tn mod industrial de către germanul tinde. Astâstse prepară aer lichid şi după proce­deul eiaude, unde destinderea mişcă un piston ee comprimă aerul care uine la răcire, in acest sistem apă­sarea este: numai de 30—40 de at­mosfere.

flerul lichid are o culoare al­bastră foarte frumoasă, are densi­tatea apei şi fierbe la—181°. In aeel

moment tot azotul pleacă şt rămâne numai oxigenul şî'gasurile ies: or-goh, xenon, heliu, krtpton.

eu aerul lichid se pot face cele mal senzaţionale experienţe:

1. Corpii elastici ea guma deuin easabtli ca sticla. Şunca, Introdusă chiar Itehld, demne ea o foaie de sticlă; '

2. Fructele, florile, deasemenea, deuin ea florile şt fructele de ghiajă sau sticla easabllâ;

3. Dinul, ţuica, eterul şt alcoolul se solidifică, deşi alcoolul are nevoe să fie răett la—180°;

4. Din mercur se poate face o ghioagă eu care spargem nuci şl batem cute;

5. Fierul,, cărbunele ard tn aer lichid eu o strălueire orbitoare;

8. In fine uata, muiată în aer li­chid şl aprinsă, arde eu explozii.

Aplicaţiile aerului lichid ar fl pentru moment la prepararea oxi­genului Industrial, prin alungarea azotului ia^l81°, iar acest oxigen, amestecat cu aeetilen sau metan şi aprins dă o temperatură de 2000°, capabilă să topiaseă o placă de oţel de 30 cm. grosime.

Mat serueşte oxigenul lichid, amestecat cu vată sau cu cărbune în grăunţe, prtntr'un cartuş de metal, unde se aprinde cu o capsulă de fulminant, pentru a sfârma blocurile de piatră sau de cărbune tn' mine.

Greutatea cea mare este eănu-1 putem transporta. Oasele trebuie să fie de sticlă, eu perejl dubit intre cari se face un uld de o milionime de atmosferă. Aceste uase sunt foarte fragile şt nu se pot faee mat mart de 5 litri.

Cu aerul lichid s'a lichefiat hi­drogenul răcit la—200°, prin apăsare şt destindere se heheftază.

8*

Singurul gaz eare rămâne nell-ehefiat este heliul. Heliul are punc­tul eritie de—268°; adică eu 128° mai jos decât a aerului.

Totuşi, Kamerling, Onnes la Tregde a reuşit să-l liehejieze, ră-eindu-l în hidrogen lichid (— 258°) şi apoi, prin apăsare, de destindere 1-a prejăeut în lichid.

Temperatura heliului este de-272°, adică numai eu un grad mai sus până la zero absolut—2?3°, când orice mişcare în natură dispare : moartea totală.

* Cea mai mare centrală electrică

din lume: Neiu-East Riuer. Societatea „The Netu-Uork Edison eompanu" din Netu-Uork posedă în prezent eea mai mare uzină electrică din lume: Netu East Riuer. Uzina ei dispune, la eompleetarea ei, de 9 unităţi de turbo-agregate, cari în total uor auea o putinţă de 1.000,000 C P. sau 700,000 Kilotuaţi, eel mat mie agregat auând 100.000 C P.

La 23 Noemurie 1926 a fost pus în funcţiune primul turbo-agregat de 100.000 C. P. Inaugurarea a fost ono­rată de prezenţa M. S. Regina Marla a României şi de fl. S. S. Principele Nieolae.

Apăsând un buton electric Su-uerana noastră a dat semnalul pentru punerea în mişcare a acestui gigant al tehnieei moderne. După punerea în mişcare a turbinei Regina a fost condusă de primul uiee-preşedinte al Societăţii „Edison Co.", Thomas E. Murnau şl de uiee-preşedintele industrial Dl Arthur Williams, prin toată uzina, dându-i-se explieaţiuni şi lămuriri amănunţite despre modul de funcţionare a întregei instalaţiuni.

Pentru a ne putea face o idee de uzina Netu East Riuer, uom da

următoarele date sumare. După ul­tima statistică auem în România 145 uzina electrice centrale, pentru ali­mentarea eu lumină şi forţă elec­trică. Toate aceste uzine împreună dispun de maximum 100.000 Km. Dacă adăugăm eea. 40.000 Hiu. fur­nizaţi de către diferite uzine parti­culare, fabrici ete. ajungem la abea 140.000 Kru., sau, eu alte euuinte, numai la a elneea parte din energia eare ua fl furnizată de Netu East Riuer şi eu eare am putea aprouiziona' eu electricitate toate oraşele din Ro­mânia în măsura în eare sunt azi.

Gând ua fl terminată această uzină ua putea ilumina eu electri­citate 3.0C 0.000 apartamente de câte 6 camere şi ua costa 50 milioane dolari, sau eea. 10 miliarde Lei. Clă­direa singură ua costa 12 milioane dolari şi trebuia să fie gata la sfâr­şitul anului 1927.

Primele două turbo-agregate, dintre cari numai unul a fost pus în funcţiune, sunt construite de uzinele General Electric Gompany, din Netu-Uork. Greutatea fiecărui generator e de 600.000 Kgr. Maşinile au fost montate ehiar în uzină eu ajutorul a două macarale de câte 185 şi 200 tone putere de ridicare.

eazanele — primul turbo-agrega posedă 10 cazane pentru producerea aburului, — nu sunt zidite în cără­midă, ei, după inuenţia Dlui G. Murnau, îmbrăcate eu conducte de oţel cari liferează apa pentru alimentarea eazanelor, preîneălzindu-o în aeelaş timp. Aceasta îmbunătăţire măreşte mult capacitatea eazanelor.

Cărbunii, sau, mai exact, prauul de cărbuni este adus pe East Riuer şi descărcat în uzina eare este clă­dită chiar pe malul fluulului, eu o uiteză de 500 tone pe oră. Conducte

244

pneumatice, due pravul de ierburi la focarele respeetive ale eaBanelor, iar cenuşa este reeondusă, tot prin conducte pneumatice, tn acelaş oa-por, economisind munca alor 500 ca­mioane laai. ' •

Gând uzina ua funcţiona cu toate cele 9 agregate, eaaanele uor auea nevoie de 3.600 m» de apă,pe fle­care minut, sau de 5,184.000 ra* de apă In 24 ore. Această cantitate uriaşă de apă Da fi împrumutată din East River, care o» na reprimi (me­diat — luaporii de apă după ee au trecut prin turbină se eoridfesează) — eu ajutorul unor, pompe, eu un debit de cea 4000 m* pe minut.

Pentru alimentarea eu, aburi în pţină sarcină a unităţii. de 100.000 C P . este nevoie de a arde în ca­zane 80 tone cărbuni pe oră, adecă 500 hgr. pe minut, şl de a transforma în aburi 432.000 litri de apă pe fie­care minut.

tn seara sitei de inaugurare a centralei electrice Netu Eaşt River în prezenţa M. S. Regina Măria, Dl flrthur Williams a transmis un me­sagiu radifonţe pentru toată lumea, descriind acest eueniment important. Mesaglul începe astfel:

„Bună. seara la toată lumea 1 Nici nu se putea ceva mat po­

trivit pentru vizita M. S. Regina Măria

în America, decât deschiderea nouet uzinl electrice Edison, lângă East River, pe Strada 14; ce s'a efec­tuat azi după amiaai. M. Sa, prin apăsarea uşoară a degetelor Sale pe două-trei miei comutatoare elec­trice, a pus în mişcare cea mat pu­ternică maşină, electrica din lume".

Mesagiul continuă eu descrierea evenimentului, neuitând să arete ma­rele interes al Reginei Măria pentru întreaga tnstalaţiune.

Mesagiul Dlut Williams termină": „Această încântată Regină* ve­

stită în lume pentru frumuseţai dră-gâlâşla şt înţelepciunea Sa. sosită dintr'o ţară Europeană, plină de curaj şl de avânt, să vadă eu oehii Săi minunăţiile emisferti vestice, îşi exprimă admiraţia nu numai a celor ee a văzut în ţara noastră şi în oraşul Nero-yorh, dar şl asupra civilizaţiei noastre, caracterizate prin clădirile splendide sgârâie-norl, prin marile industrii şi prin minunatul progres, făcut spre înaintarea rasei umane, eu eliminarea muncii gresie din ocu­paţia lucrătorului, bare s'a eliberat astfel din mizerie". ^

De încheiere omagii aduse Re­ginei Măria şi recunoştinţa popo­rului american.

(Reu, Infoem. Tehnic.)

Cărţi. Chipuri şi Icoane (Din povestirile

lui Moş Andrei) de /. Agârbiceanu. in editura Casei şcoalelor, Biblioteca pentru Popor, care a ajuns la 37 numere, a apărut de curând un volum de pove­stiri subt titlu de mai sus. Povestitorul e unul şi acelaşi în cele 19 naraţiuni,

luate toaie din întâmplările unui sat ardelenesc dela graniţa Vechiului Regat, întâmplările sunt din primele zile ale intrării României în răsboiu, şi cuprind documente omeneşti asupra stării su­fleteşti a populaţiei ardeleneşti din epocă. Dnul I. Agârbiceanu a mat pu-

345

blicat în biblioteca Sămănătorul din Arad un volum cu material din aceeaşi vreme — „Visurile".

In «Chipuri şi icoane" Dsa ne re­aminteşte scene, oameni şi întâmplări, pe cari le-am cunoscut toţi românii dela graniţă, cari am avut norocul să vedem armata română cucerindu-ne satul. A-proape pretutindenea, lucrurile s'au în­tâmplat la fel: La întâia veste a tre­cerii Carpaţilor de către armata ro­mână, am fugit, ca înţepaţi de viespi, din satele dela graniţă: jandarmii, şefii de gări, conducătorii oficiilor poştale („Tartoriţele", «Noaptea minunată"). Ro­mânii rămaşi stăpâni pe sale, am simţit mai întâi fiorii libertăţii depline. După reprezentanţii puterii de Stat au fugit şi slujbaşii comunelor, notari, medici etc. când nu erau români. („Păţania lui domnu Michel"). în grabă i-au ur­mat armata din garnizoanele J dela mar­gine, şi convoiul populaţiei neromâneşti, plecată de bunăvoie în exil, neputând suferi să vadă intrarea dorobanţului în sat. („Pe urlaţi după "ceilalţi"). Pretu­tindenea, în satele dela graniţă, s'au făcut atunci sluţbe pentru biruinţă, pre­tutindenea s'a lăsat jalea cea mare la luarea clopotelor („Nelegiuirea cea mare", „Pentru biruinţă").

Iar după ce s'au aprins luptele care ţăran dela graniţă n'a cunoscut pe „Că­prarul Grigoraş", pe „Părintele Dămian", care nu şi-a purtat „Crucea noastră", după retragerea armatei române, şi dela jandarmi şi dela „civilii" cari scuipau după noi, şi nici în tramvae nu ne mai lăsau? Chiar „Suferinţele Marinei" şl isprăvile vre-unui tip ca „Moş Iliuţ" sunt cunoscute în multe sate dela graniţă, trecute prin răsboiu.

Volumul se încheie cu icoane ră­mase pe urma răsboiului, cu descrierea stărilor sufleteşti încă ne limpezite

(„Pofta ochilor", „Trestie bătută de vânt", „Trufia vieţii", „Oemeni de azi").

„Chipuri şi icoane" rămân docu­mente ale sensibilităţii românilor din Ardeal în faţa răsboiului pentru între­girea neamului. în faţa problemei pe care o mai pun şi azi unii: dacă am fost pregătiţi ori nu pentru desrobire şi unire, volumul acesta, — o copie a realităţilor, — răspunde categoric. Şi e bine ca răspunsul să fie cunoscut în cercuri câl mai largi: suntem siguri că el e pornit şi din sufletul acelora care în 1916 n'au văzut armata română.

Credem, mai ales, că volumul e binevenit pentru românii din Vechiul Regat, pentru ţărănimea de acolo. în toiul iureşului din 1916 puţini dintre sol­daţii români vor fi avut vreme să se dumirească deplin despre marea bu­curie pe care au trezit-o în inimile po­pulaţiei româneşti de dincoace de Car-paţi. Şi câţi dintre aceia cari au în­gropaţi la noi părinţi şi fraţi, soţi şi fii, vor şti că pentru hodina acelora po­pulaţia noastră a adus încă de atunci rugăciuni şi pomeni?

Pentru înfrăţirea sinceră, pentru ci­mentarea unirii sufleteşti, va fi folosi­toare această carte de evocare a zi­lelor neuitate. Ca lectură în şcoli pentru tinerime, şl pentru bibliotecile poporale, „Chipuri şl Icoane" va face începutul şirului de cărţi despre răsboiu, pe care trebuie să le avem.

într'adevăr, deşi suntem în anul al zecelea dela unire, generaţiile care se ridică nu au încă o lectură potrivită asupra evenimentului celui mai mare din istoria naţională. Sunt unii cari spun că suntem încă prea aproape de evenimente şi creaţia artistică n'are încă perspectiva în timp necesară. Dar „Ostaşii noştri" a lui Alecsandri au fost poezii scrise în vremea răsboiului neatâr­nării sau îndată după el, — şi ştim cât

246

au fructificat sufletul românesc de amândouă laturile Carpajllor. Dacă edi­tura Caset şcoalelor ar continua cu spri­jinul tiparului, credem că scriitorii no­ştri ar putea da o serie de volume de mare preţ pentru unificarea şi creşterea

simflrii româneşti, tratând marele răs­boiu al întregirii neamului.

.Chipuri şi icoane" e şt o frumoasă realizare artistică, care va fi citită cu plăcere de cărturarii satelor ca şt ai oraşelor. Preţul 30 Let. /. T.

Reuiste. Numărul 1 din anul VIU al reut-

stei „Gândirea" aduee pe copertă p reproducere după bustul dlui Stmu, donatorul preţiosului museu din ca­pitală. Bustul e de marele sculptor Bourdelle, şi prin mijlocirea reuistet bueureştene face cunoscut marelui public pe iubitorul de artă şi'de neam, ctitorul eare ă ştiut să dea o ptldâ aşa de rară, reînuiind amin­tirea dărniciei uoiuodale şi boie­reşti din bătrâne uremi, asl. eând sămânţa ctitorilor e aşa de rară. în corpul reuistet reproduceri după C Ressu şi ciudatele desenurl, to­tuşi atât de deeoratiue, ale lui Demian.

Reuistă se deschide cu un ar­ticol asupra lui Henri Massis datorit dlut T. Vianu în care stăruie asupra câtorua idei fundamentale a lui Massts, eare „pornind dela erittea literară a ajuns curând la ţinta ul­timelor generalizări, în centrul în care se elaborează direetiuele şi se discută interesele capitale ale culturii contemporane".

H. Massts e uh aderent militant al neo-elasleismului francez, un duş­man a tot ee e haotic, nepreets, eşit din prea multă prtulre intros-pecttuă, — influenta orientală, — şt un mare *uptător pentru „formă şi unitate".

„Polemica lui Massts", scrie dl T. Vianu, „se îndreaptă cătră în­treitul obieetiu: german, stau şt

asiatic". De-aici pleacă haosul ne-controlabll al misticismului, tn opo­ziţie cu preciziunea pe care o dă gândirea apuseană, tn speeial fran­ceză şi creştină — catolică.

Redăm şi noi acest citat pe care Dnul Vianu tl faee din gânditorul francez:

„Toată uiaţa spirituală şi morală a Occidentului se hrăneşte din aceasta idee — mamă a unui aetU uism care, ort eât de desordonat ar fi deuenlt, n'âr putea fi însănătoşit abandonându-ne ameţelii interioare şl cosmice a Asiei... Credinţa: tn acţiune, tn sforţare, atttudtnea ae> tiuă tn fa(a realului, permanenta stare de mobilizare împotriua a tot ce ştir­beşte şt mutileasă marele bine al exlstehfel, dorinţa de a trăi mat bogat, de a exista mat mult, de a se de­păşi pe sine însuşi pentru a adera la Acela care posede plenitudinea Flintei şt VieţH, — tată esenţa cre­ştinismului".

Această forjă, acest mijloc de existenfă. de uiafâ îl opune H. Massts „ameţelii interioare şt eosmiee a ffsiei", ca şi celei ruseşti, şi. dela răsboiu tncoace, în bună parte şl celei germane.

Materialul literar îl semnează obişnuiţii colaboratori ai reuistet; C Petreseu, D. Votculeseu, A. Manlu; cronicele E. Bucuţa, Oscar Walter

247

eisek, Bălăută, eălineseu, N. Crainic ete.

B remarcabilă erltiea în formă de dialog între Bgo şt fllterego a dlui eălineseu asupra lui Ionel Teo-doreanu.

* In numărul triplu al „Viejil Ro­

mâneşti" (Oetomurie, Noemurie, De­eemurie) afară de bucăţile literare în continuare ale Dior Sadoueanu şi Ionel Teodoreanu, — Lucia Manta aduee „Pagini reslefe" — mai pufin reuşite ca altele. Poezia e repre­zentată numai prin uersurile Dlui 1. Plllat. De mare interes bucata istorică „eăruunarii" de Dl U. Bar-noski. precum şi un capitol din istoria asupra „Vieţii biserieeşti-religioase în Basarabia în ajunul anexării ei de eătre Ruşi" de N. Popousehi. Bogate cronici, reeensii, însemnări.

Dl U. Harea se ocupă de cu­prinsul publieajiei L'Ame Russe, din eoleeiunea „Cahiers de la nouuelle journee". „L'Ame Russe" e numărul 8 din aeeastă eolecjie şi publică articole asupra subiectului, semnate de N. Berdiaet, S. Bulgahof, M. Zdzie-ehorusehi şi A. Miroglia.

Publicaţia e de mare interes dat fiind continua actualitate a acţiunii slaue în răsăritul Europei. Sufletul slau, de peste şapte decenii, e con­tinuu cercetat, aprofundat, nu numai de eătră scriitori ruşi ei şi de străini. Şi părerile eele mai eontradietorii au fost emise. „Mesianismul rus" a frământat minţile multor cercetători, eând e pasiuitate în fafa uieţii şi cufundarea în eu, când e impuls spre aettuism. ehiar în acest uolum părerile se bat în eap. Douadă eă mai e muft de cercetat, douadă, poate, eă însuşi sufletul rusesc e

încă haotic, nestabilizat, eeeaee noi înclinăm mat mult să eredem.

* Cele trei Crişuri dela Oradea

Mare se tipăresc acum la eraloua, la „Scrisul Românesc", în bune con­diţii tehnice. Reuistă apare, ea de obieeiu, eu colaborări de pretutin-denea, neauând un anume program literar, ei pusă fiind în seruieiul pro­pagandei naţionale la graniţa apu­seană a Ţării. Folositoare, plină de informaţii şi adeseori şi de soluţii, sunt scrisorile constante din oraşele de graniţă: Timişoara, Orauija, Arad, Satu Mare, Sighetul Marmafiet. De ureo doi ant proza e reprezentată aproape exeluziu prin bucăţile sem­nate de dl 1. Agârbieeanu. O serie de însemnări „dintr'un carnet", au urmat altei serii de pouestiri din natură, aceasta din urmă din o carte de pouestiri pentru copii.

în primul număr din a. e. sem­nează articole Q. Bogdan-Duieă, arh. Andrei erişeanu (jubileul de 75 ant a Episcopului eiorogariu) Ouid D. Densuşianu, l. Agârbieeanu, l. Pillat, Em. lsae ete.

* în Ţara Noastră se publică un

fragment din euuântarea rostită în numele Academiei de către Dl Oct. Qoga, la serbătorirea scriitorului Brăteseu-Uoineşti. E o strălucită apreciere a scrisului şi personali­tăţii fruntaşului nostru prozator.

*

Soeietatea de Mâine intrând în anul al V-lea şi-a redus apariţia la de două ori pe lună. din săptămâ­nală eum era. tn Nr. 2, aduee un uiguros articol al Dlui Simion Me­hedinţi; prilejul i l-a dat moartea lui Ualer Branisee. Fruntaşul inte­lectual român cere desluşiri în ehe-

348

sttuni dificile; problema pusă de Dsa poate ar merita un întreg uolum de studiu.

încolo colaboratorii obişnuiţi al reutstei, eare aduee aproape tn fie­care număr, material preţios.

* înoăţatorul, organ al Asoeiaţiunil

învăţătorilor români de dincoace de Garpaţi, intră şi el în anul al IX-lea de uiată, tot mai îngrijit redactat, şt în tot mat bnne condiţii tehnice. Juste observări tn cronica „Echipe de ins­pectori pentru controlul învăţămân­tului primar". Se arată eă de mul­ţimea Inspectorilor 1şi pierde impor­tanţa ori ee control. Dnul L Agârbi-

, ceanu publică un articol, eu Juste observări, asupra învăţătorului-ea factor al propagandei culturale (ae-tivttatea exfraşcolarâ).

* Sertenl românesc Nr. 3. Noua

revistă eraioueană se deschide cu un substanţial studiu al Dlui C. Râ-dulescii-Motpu asupra Sfatului eu/-tupal. După definifta Dlul Motru „Sta­tul cultural nu este Statul care în­lesneşte progresul culturii In genere, ei este Statul eare îşi face din eul-tură un instrument pentru întărirea sa proprie. Aceasta este o nuanţă plină de consecinţe. Apa unui lac aşezat pe vale stă liniştită, gata să poarte' pe ori-şi-etne, în ori şt ee direcţie; dar apa unui lac aşezat pe înălţime este o vijelie, gata să izbucnească. Ba poate să pornească în torente şi să sfărâme tot ee în­tâlneşte în eale. Tot astfel şl cul­tura. Ea este o forţă liniştită, când serveşte la înzestrarea Omului în genere, şi §8te şi o forţă vijelioasă când serveşte un anumit scop. ...Cul­tura ea Instrument în serviciul Sta­lului, sau Statul cultural, este ehe-marea eulturii la un anumit rol".

Statul eultnral, după Dl Motru, ar putea „în primul rând, să indice culturii calea ee ua avea de urmat*. Tot ei „îşi ia rolul de selector al cre­aţiilor culturii", şl ua alege eeeaee-i convine lui. „Statul naţional, bună­oară, dacă este cultural, permite numai cultura naţională".

In al doilea rând Statul cultural s'ar crede eă „are şi destoinicia de a distribui, cum este mai bine, bine­facerile culturii".

„Din aceste două destoinicii presupuse*, continuă 1)1 Motru, de­curg câteva consecinţe grave. / Şt mal întâi un astfel de Stat

intră tn conflict eu „principiul liber­tăţii de conştiinţă". „Cultura este o solicitatoare de fapte sociale şi mo­rale, pentru care ea şl dă mottuatie. Dar omul, ea persoană, după prin­cipiul libertăţii de conştiinţă, este liber să aleagă între aceste fapte solicitate; şi anume .între acele care pun în joe însuşi adâncul caracte­rului său. Există dar un domeniu strict personal în zestrea culturală a fiecărui om".

Deci nu Statul ci individul are dreptul în temeiul libertăţii de eon-şttlhţâ, să fie pentru stne însuşi se­lector al ereiatiilor culturii. Azi ntme, d»n acelaşi principiu, nu mal poate impune o credinţă religioasă. „Dar, spune dl Motru „sunt multe alte ca­zuri tot atât de adânc legate de adâncul personalităţii" ea şt crezul religios. „Sunt oameni cari trăese în artă mai adânc decât în relîgiune. Poţi constrânge pe aceşti oameni să renunţe la libertatea lor de con­ştiinţa?" •.-.(ftj

Statul cultural presupus, răs­punde: „'Deasupra Statului, când el este cultural, nu există libertate de conştiinţă decât în măsura In care

Statul o tolerează. Cum nu există o libertate politică pentru cetăţean deeât în măsura în eare o permit legile Statului politie, tot aşa nu există o libertate de eonştiinjă deeât în măsura în eare o permite uni­tatea de cultură a Statului cultural".

Conflictele eare urmează de-aici între Statul cultural şi libertatea de eonştiinjă „înueninează adeseori întreaga uiajă a unui popor. . . Con­flictele s'au înmuljit după înfiinjarea Statelor naţionale... în contra com­petentei suuerane a Statnlui se ri­dică dreptul de autonomie culturală a minoritarilor. „Din impas, după Dl Kotru, Statul cultural nu poate ieşi deeât prin „descentralizarea func­ţiunilor lui culturale".

„Descentralizarea nu însemnează haosul. Ba însemnează numai re­nunţarea din partea Statului la apli­carea mijloacelor de coereijie, pe eare le sugerează dorlnja unor băr­baţi de Stat de a auea cât mai re­pede, în eonture cât mai impună­toare, unitatea culturală a poporului. Descentralizarea este intronarea vi-etii, eu uarietatea ei compactă, în locul eoheziunii mecanice... Des­centralizarea este creiarea de centre regionale culturale în mijlocul cărora autonomiile culturale minoritare să-şi găsească afinităţi, şi deci linii de con­vergenţă cu unitatea Statului".

în restul reuistei, o poezie de V. Voieuleseu „Din Flori"; Qib. Mi-hăeseu „Poarta de fier", ee ne amin­teşte ea factură şi eompozijie, unele din primele bucăţi ale autorului, apoi articole şi cronici semnate G. Petreseu, P. P. Panaiteseu (Nieolae Băleeseu şi istoriografia română, articol remarcabil prin scoaterea în euidenjă a unei ealităji pujin rele­vate a lut Băleeseu Istorie: pre­

cursor al istoriografiei moderne, făcută de Hajdeu, reluată de Oneiul şi lorga) 1. Georgeseu. A. Mareu, T. Arghezi, ete.

* .

Tot la Craioua a reapărut, dup o îndelungată pauză, reuista „R muri", în anul XXII. Un luminos ar­ticol „Orientări" [publică dl Radu Dragnea, asupra direetiuârii sănă­toase a literaturii române. E neuoe de îneă o reuistă de luptă, de di­rectivă sănătoasă, mai ales azi „eând critica s'a retranşat în cadrele şti-injii, iar critica militantă şl-a părăsit postul de onoare", ea o urmare a acestui fapt, serie dl R. Dragnea „am văzut poetul epuizat, preschim­bat în critic impresionist; prozatorul deseinzând din ziaristică şi aducând eu el incertitudinea unui talent lite­rar, eum devine subit inspiratorul uiiei reviste, ea şi din coloanele ei să-şi manevreze abil „lansarea"; ziaristul eliminat din literatură, în-toreându-se în critic, sever asupra scriitorilor; în sfârşit criticul în slujba cenaclului respectiv şi ehiar acea mare învăţătoare a vieţii eare fu­sese istoria, convertită într'un mijloc de a servi sub autoritatea ei scrii­torii cenaclului". „Într'o literatură eare a parcurs stadiile formării ei najlonale, ea eea franceză, poate să funejioneze cenaclul, în eare scrii­torii să se adune numai de dragul frumosului şi eu totala indiferenţă la societate; în Jara noostră, unde li­teratura numai de eâteua decenii e în căutarea tipului ei caracteristic, astfel de splendide isolări în nu­mele l estetismului pot să trădeze prouenienja lor prin imitajie, dar nu să fie curente...,,

Iscălim justele obseruărt de mai sus, cum am iscălit şi contribuţiile

250

-ir. materie ale Dlui D. TomesCu din Scrisul românesc.

tn restul reuistei Dl N. Dauldeseu publică un ariiebl asupra lut U. Pâruan, tar veehl colaboratori proză şi versuri: fll. Easearou-Moldouauu, P. Patieriie, 61 Băleesti, fl. Pop-Marjtan ete. /. T.

„Opaiţul Satelor", foaie pentru popor. Organ de propagandă reli­gioasă şi culturală al centrului pa­rohial «Bistriţa* şt „Broseari* şl cer­cul înuătătorese „Brosearl"—Mehe­

dinţi, cu binecuvântarea Preasfinjt-tului Episcop VartQlometu al Bpar-hlet Râmnicului NoulSeuerln. Anul 1. Nr. 8. lan. 1928, Red. şi administr. Bistrlta-Mehedinjl Of. T. Severin. Dlr. Pr. Gh. DumitreseuŢBiştrlfft Abon. 80 Let anual, 50—100 instituţiile şt de sprijin.

Iti cade bine, când dai şt de câte un astfel de „opaiţ". Redactorii sunt oameni de inimă şi de bun simţ — judecând după cuprinsul numărului 9. Numărul-începe eu o traducere a dlui N. lorga a unei poezii popo­rale cehe.

Din străinătate. Cuvinte către gazetari. Abatele

MetoâSu Zavopăl, 'mohsetgnorul ales de curând daetăr honom eaiisa din partea universităţii din Praga, ma­releJiloromân, preşedinte al „/nsff-tutului Gehb8l6uae'Pom&nu din Pt>aga, a fost numit, de eurârid, preşedinte de onoare ăl cercului Micei înţe­legeri ziaristice. La banchetul oferit în onoarea Sa şi a ministrului no­stru Dr. Fllodor, ales şi dsa pre­şedinte de onoare al Soc. ziariştilor Mteei înţelegeri, a rostit Msgrul Za-uoral cuvinte purcese dela inimă, cuvinte, eâri ar trebui să se reper-eute şt în mijlocul nostru, ea — mu-tatls mutandis — să aducă roadele dorite. După ee a lăudat idela de colaborarea celor trei societăţi de ziarişti, din Mlea- înţelegere, căci numai astfel se uor putea apropia sufleteşte «popoarele învecinate şi se vor putea cunoaşte, s'a adresat compatrioţilor săi, ziariştilor cehi: „Dar nu credeţi, domnii mei, eă poate am avea trebuinţă mat mult şt de o altă antantă? O înţelegere, care

n*ar auea drept problemă, de a eul-tiua relaţiile de prletinie în străină­tate, ei în internul tării ? Nu eredet şi Du. că ar fi timpul suprem să pă­străm din dragostea şi cinstea, pe cari le arătăm atât de darnic altor naţiuni, puţintel şl pe seama pOpo-rulut nostru propriu?

Trăim tntr'al 10-lea an al 'inde­pendentei reeâşttgate. O să putem noi sta cu fruntea ridicată în fata judecăţii conştiinţei noastre, dacă se pune întrebarea de am fost vred­nici de acest noroc?

„tn anii tineri mă răpea cu şine legenda despre cavalerii din Blanih (legendă cehă — la Bl. dorm hv 8euaft şi Implătoşati eavalertt cehi şl se trezesc să apere neamul în momentele deelztoe. Trad.). în anii bărbăfiei am înţeles, eă eu astfel de legende se poate linişti numai un popor în sclavie, unul, .eare a încetat de mult de a mal crede în puterile sale proprii. Poporul are trebuinţă nu de eaualeri din basme, cari sunt înjgţare să doarmâ-duşi

"25T

ueaeuri de-arândul, eâtă ureme po­porul lucrează şi erată şi sufere şi eari numai când îi merge mai rău decât ori-eând sar într'ajutor popo­rului, ei de eaualeri eu ochiul scru­tător şi eu capul treaz, de eaualeri de inimă, eari nu aşteaptă până îi merge neamului mai rău, ei stau de ueghe şi lucrează din toate puterile, punându-şi toate însuşirile bune de eari dispun în aefiune, ea să nu meargă ureodată răul Să eultiui spiritul unui astfel de eaualG?ism în sânul poporului, să-1 creşti pentru aşa eeua, aceasta ar fi problema unei antante, pe eare o am acum în uedere. Luptele ideale se uor da şi de aiei înainte, fără de ele n'ar fi uieată 'n noi, (iară noi urem să trăim) n'ar fi creştere (iară noi urem să creştem), dar stima reciprocă ar spori, iubirea frăfeaseă ar prinde la putere şi aeolo — unde ar fi în joc binele naţiunii, — ne-ar reuşi prea bine să ne întindem manile,, spre o ueselă colaborare". (După „Prager Presse", 28/11 1928.)

Cuuinte rostite 'n uânt? Floare la ureche? eântăriji-le 1 N'ar trebui să plecăm şi noi capul la auzul lor?

H. P.-P. *

E în foc ulitorul copiilor noştri 1 eine îşi ia osteneala să arunce ochii, în tutungeriile şi debitele de ziare, la eeeaee cumpără tineretul şi, uai, ehiar şl persoane simandicoase, ua trebui să clatine din cap. Literatura faseieolară de eea mai rea specie („Mireasa călăului", ete.!) se ulnde eu toptanul, în sute de mii de fas­cicole, şl fiinje necoapte „mănâncă" lectura aceasta primejdioasă, care e un atentat la bunul simj. între­prindeţi numai o anchetă în priuinja aceasta!

S'a pornit şi la noi lupta împo-triua literaturii acesteia şi — în spe* eial — împotriua literaturii obscene, eare înueninează tineretul. Numai aplauda putem această campanie ideală.

Ca să se euidenjteze şi mai mult importanja acestei lupte, urmeze un rezumat al desbaterilor din parla­mentul austriac (Bundesrat), din 24 Martie, a. c , priuitor la propunerea unei consiliere, mamă îngrijorată de uiltorul copiilor ei, propunere, care a fost primită mai apoi, eu majori­tate de uoturi, urmând să se pre­facă în articol de lege.

Multe din eele înşirate de dna Dv. Berta Pichl, aşa se ehtamă pro-punătoarea, se potrluese şi la noi. Ţipetul ei de durere să fie luat la cunoştinţă şl de mamele şl de tajil noştri, deoarece, după cum a spus-o alt consilier, e uorba ea eu toţii să punem umărul şl să îmbunătăţim si­tuaţia, eăei mizeria şi starea sufle, teaseă îngrijitoare a tinerimei este internaţională şi nu cunoaşte clase sociale.

Gum şi-a motiuat consiliera au­striacă, dna Dr. Berta Piehi, propu­nerea? Legea, daeă are să Intre în ulgoare, ar fi o lege culturală. Alte state s'au îngrijit să legifereze lupta împotriua pornografiei şl literaturii maculatură. „Folosinţa liberă a oe-ninurilor e interzisă; nimenea nu ia faptul acesta în nume de rău, ea şi când ar fi o restrângere a libertăţii personale. împotriua sufletului poate să aibă un uenin o influinţă şi mai pri-mejdioasă. Fireşte, trebuie ea o ast-fel de lege să fie serios cântărită", deoarece e uorba de tinerime. „Li­teratura maculatură (murdară) cu­prinde în prima linie literatura mur­dară, sexuală, literatura crimlnalistâ

352

el literatura, eare te abrutişeasă. Li­teratura murdară sexuală speculează la senzualism şl încearcă să-şi jaeă gheşefturtle prin sgândărirea sexua-lismului. Literatura aceasta promo-ueasâ Imoralitatea sexuală şl toc­mai noi. eei din Uiena (numai cei din Uiena? trad.). avem^uat, destule exemple de* acestea, 'muentnarea fantastei, mat eu seamă în priutnta sexuatismuhri, este in atlete noastre atât de mare. tneât aiea de ne mai putem transpune tn mentalitatea ti­neretului de astăzi. Dacă luăm în considerare multiplele componente, îmbrăcămintea, cinematograful, forma conversaţiei, literatura, uom pricepe de ee tinerimea noastră mărturi­seşte eâ aproape nu mai poate gândi altfel. Simpli sexual este atât de rui­nat, de stricat şi de sdruncinat, încât ua fi greu să revii la eeeaee este natural".

Cancelarul Dr. Seipel (cel care a scâpat, tn decursul răsbotiilui dela spânzurătoare pe aţâţi români neuinouaţt1) a uorblt tn termtnli ur­mători : „Iau propunerea înaintată . . . şi mi-o însuşesc tn numele gu­vernului, deoarece sunt de firma eon-uingereeâ tn priulnţa unei Întrebări de o aşa de! mare Importanţă tre­buie să păşească resolut şi legis­laţia. Accentuez euutnţelul „şl". Nu­mai cu măsuri legislatiue şt cu du­cerea tn îndeplinire din partea au­torităţilor si fudecătortilor. fie ea oricât de seu eră — nu s'a îndeplinit total. B neuote de ajutorul intregei societăţi, nu numai de colaborarea câtorva parlamentari, e neuoie mat întâi de toate de o numea mare, educativa; B vorbe nu numai, mat în­tâi şt mal cu seanţă, de creşterea tineretului, ei de creşterea îndepli­nită tn mijlocul celor maricari durere.

sunt prea adeseori nişte necres-cufitt. :

f

Cancelarul Seipel apelează la toţi dini Austria eas„«d ajute cu toţii pentru ca să se păstreze sănătatea sufletească şi trupească a tinere­tului şi să lucreze astfel la viitorul şi la fericirea poporului*.

Nota.: Pentru cel ce se intere­sează mat intensiv eu propaganda împotriua pornografiei şt a ltterafurit-maeulahirâ In Franţa şt tn Germania sunt vrednice de remarcat urmă­toarele două publicaţii: î . „Mantiei pratique pour la lutte contre Ia por-

' nographie* (Manual praetle pentru lupta contra pornografiei) de sena­torul de inimă H. Bâeenger, batjo-curtt în „reulstele" teatrale, în ea-bareturi, de revistele umoristtee, pre­şedintele „Federaţiei societăţilor contra pornografiei" din Franţa (ed. II, 1-50 fr., Paris, Imprimeria E. Des-fosses. 13 Quai Vottaire). Broşura ed. li. a apărut în 1910, e — deci — puţin antlcată, eu toate acestea con­ţine preţtos material privitor la le­gislaţie, la etreulare, la regulamente, la paşti întreprins! In presă, la teatru expoziţii ete. ete. — 2. Legea sanc­ţionată In Germania- republică, în Dee. 1926, privitoare la apărarea ti­nerimii împotriva pornografiei, e eo- i mentatâ pe larg şt pubHeată, tn în­tregime, în: „Tasehen-Gesetzsamm-lung Nr. 121" (colecţia de legi, ma­nuală, Nr. 121): Matz-Seeger: „Ge-setz zur Bemahrung der fugend vor Sehund- und Schmuts8ehriftenu (Ber­lin, Bdit, eari Heumann, 1927).

Şt tn Cehoslovacia se îngrijesc legislatorii să pună zăgaz literaturii Imunde, pregătind o lege specială pentru apărarea tineretului.

In Italia Iul Mussolini se folosesc mijloace drastice. într'un tntervtero.

853

acordat de Mussolini scriitorului Henry Bordeaux, în 1928, declară „Ducele", pe drept euuânt: „Auem trebuinţă de o literatură care uiri-lizează şi fortifică, nu de o literatură, eare distruge, eare risipeşte ener­giile sau eare le micşorează", (u. art. de fond din „Le fournal", 5 11. 1928.)

Dacă în Italia, Franfa, Cehoslo­vacia, Germania se dă lupta împo­triva veninului din literatura imorală, ee să zicem noi, unde „Pardoa-nele" şi „Tiribombele" sunt la or­dinea zilei?!

B în joc viitorul copiilor noştril Tema este mult prea grauă decât să fie zeflemisită şi să se treacă la or­dinea zilei 1

Cel eare are dragoste faţă de semenii săi, eelee urea ca atmos­fera îmbâcsită de bădărănie şi sen­zualism să se purifice, acela îşi dă toată osteneala ea şi în România tineretul să fie erujat de ueninul stre­curat prin scrieri primejdioase.

H. P.-PETRESGU.

Dela „Astra". Buletinul secţiunilor „Astrei". In

ultima adunare generală a Astret" s'a adus hotărârea ea pentru trebu­inţele secţiunilor ştiinţifiee-llterare eu sediul în Cluj, să se închirieze un local, flsoeiaţinnea noastră ne-auând până aeuma nici un adăpost propriu în Capitala Ardealului Cu 1 Martie s'a închiriat un local con­statator din o sală mare şi o ca­meră, eare ua serui pentru lucrările secţiunilor, pentru redacţia revistei „Transiluania" şi şedinţele despăr­ţământului Cluj al „Astret". Localul e în str. Memorandului, în imobilul „Ardealul".

Kt

* * Într'o şedinţă a preşedinţilor,

uieepreşedinţilor şi secretarilor sec­ţiunilor, ţinută la 9 Martie, s'au luat următoarele hotărâri:

Secţiunile se uor întruni în şe­dinţă comună în fiecare zi dela sfâr­şitul lunei. Cu acest prilej se uor discuta chestiuni în legătură eu aeti-uitatea secţiunilor şi se uor face comu­nicări, în localul secţiunilor. Când uor

fl comunicări mai importante ele uor fi publice şi se uor ţinea într'o sală mai mare, indicată la ureme.

Secţiunile în colaborare uor aranja în Aprilie şl Mai un ciclu de eonferenţe la duj din domeniul „Edu­caţiei naţionale".

Din şedinţa proprie fiecare sec­ţiune ua delega un membru în co­mitetul de redacţie al reuistei „Tran­siluania".

Programul de aetiuitate e sta­bilit pentru aetiuitatea mat apropiată a secţiunilor.

* * * Dintre secţiunile „flstrei" eâteua

au acum subt tipar lucrări în biblio­tecile proprii, astfel secţiunea isto­rică şi secţiunea ştiinţelor naturale.

Secţiunea medicală şi biopoli» tieă continuă aetiuitatea sa uastâ prin eonferenţe, hotărând de curând aetiuitatea sa pe întâiul semestru al anului curent. De eurând a apărut ultimul buletin al secţiei, Nr. 1—2 pe anul 1928 în 64 pag. eu articole şt cronici de V. Puşeariu: Seleeţlunea

254

naturala şi artificiala; Q. Vafaan: Mediul fizic extern şi capitalul bio­logic naţional; 1. laeobooiei: Meto­dele de recrutare şl Selecţionare a corpului medical; Qh. Preda: eâteua principii de higiena, profilaxie şt educafie psihică; LMoldovan: Edu­caţia fizică şi morală tn cadrele „Astrei"; L. Daniello: Combaterea bolilor sociale tn mediul rural; M. Eolog: Organizarea seruieiulul de

igienă şcolară; /. btoldouan: Urmă­rile alcoolismului pentru tndluid şi nafiune. Secţia femenină-biopolitleă a Astrei. — E o publicaţie dintre cele mai folositoare.

» * * In „Biblioteca Astfa" se ua ti­

pări tn cursul anului lullu Cesar, tn traducerea regretatului 1- Boreia.

Bibliografie. /. Agârbieeanu: Legea Minţit Ro­

man. 608 pg. Preţul 160 Lei. De uân-zare la toate librăriile.

Septimiu Popa: „Flori dtn gra­dina raiului." O colecţie din uleţlile Sfintelor femei cari au făcut podoaba Bisericii şl a creştinismului. Scrise tntr'o limbă frumoasă, aceste bio­grafii pot forma lectura cea mai fo­lositoare pentru popor. Preţul 15 Lei. Îndemnăm pe intelectualii satelor noastre să o recomande ştiutorilor de carte. Se găseşte la librăria „Ardealul*, du).

Pauilionul eu umbre, piesă In 3 acte, de Qib. I. Mihâeaeu. Edlt. şi tiparul „Scrisul românesc", Craioua Lei 50.

AI. Proeqpiu: Din istoria pronu­melui tn limba româneasca. Extras din „Reuistă filologică", a. t (182?), Cernăuţi 1|28, Str. lancu Flondor 33.

Calendarul Innăţătorilor pe a. 1928, alcătuit de 1. C Spirldon şl V. fem-peanu. Lei 40. De uânzare la dl înu. I. C Spirldon, loneasea—Fălticeni.

Aurel A. Mureşianu: elădirea şcoalet româneşti din Braşou de că­tre popa Mihai In a. 1597. Din „Anua­rul Inst. de ist naţ." IV. Cartea Ro­mânească, Bucureşti, 1827, (broş. f. preţ).

Nic. Drâganu: „Toponimie şi istorie". „Biblioteca mstlţutului de Istorie naţională". Nr. 1, Cluj, lrist. de arte grafice „Ardealul", 1828, 180 pag., fără preţ.

. * 1

Manualul examenului de bacalau­reat din Instrucţia ciulea. De Alex. Qiuglea, prof. de ştiinţele Juridieo-eeonomiee la Şcoala super. de co­merţ din Bucureşti. Editura auto­rului. Tip. „Dacia Tratană*, Stbtiu, 1828. (86 pag.) 60 Lei.

„Buletinul Institutului economie ro­mânesc", anul U1L. Nr. 1—2. 183§: „Roma", reuistă Institutului de cul­tură italiană, a. VIU., Nr. 1; „Viaţa Româneaseă", laşi, a. XX., Nr. 2; „Craiul Românesc", annl ÎL, Nr. 2; „Cooperaţia", reu. lunară, anul IV.,, Nr. 1—3; „Ramuri", a. XXII., Nr. 3; „Datina", a, VL, Nr. 1—2; „Uandul neamnlut", Chişinău, a. Dlt, Nr. 3;

255

„Familia", a. 111. sepia 11, Nr. 1-2; „Buletinul eugenie şi biopolitic" al seejiei medicale şi biopolitiee a „Astrei", Nr. 3, Martie (1928), uol. IJ.

„Hliugsor", Nr. 3, 1928.

„Orientalia Christiana", Roma, Nr. 42, uol. XI. 3 Martie 1928.

„Mufordităsok român koltokbol", (Traduceri artistice din poeji români) Editată de „Erdâlyi irodalmi tarsa-sâg" (Soe. ardeleană literară). Com­pusă de dl Arpad Eitay, du) , 1928.

„Buletinul institutului economie românesc", a. VI. Nr. 11—12, Nou.— Dee. 1927; „Comoara Satelor", reu. lunară de folklor, a. U. Nr. 7—8, Blaj; Buletinul Grădinii Botanice şi al Muzeului Botanic dela Uniuersita-tea din duj", uol. VIU. 1928, Appen-dix 1. (E. Pop: Exploatarea şi în­trebuinţarea turbei în România"); „Adeuărul literar şi artistic", a. IX. Nr. 378; „Viaja Românească', laşi, a. XX. Nr. 1; „Gândul nostru", laşi, a. Vil, Nr. 1, 1928; „Clipa", a. UI, Nr. 172; „Soeiete des Nattons", In­stitut internaţional de eooperation intelleetuelle, Paris, Palais Roijal, Rue de Montpensier. 2. Bulletin de la Seetion d'lnjormation et de Docu-mentation mensuel. Feurier 1928, Nr. 17; „Ramuri", Craioua, a. XXII.,

Nr. 2, Febr. 1928; „Ţara Noastră , a. IX., Nr. 10, 1928.

„Observatorul", reuistă docu­mentară, culturală, socială, reli­gioasă, a. 1., Nr. 1, Martie 1928. Red. şi adm. Beiuş; „Junimea literară", Nou.—Dee. 1927, Cernăuţi; „Neamul românesc pentru popor", Nr. 1—6, 1928; Vihtor Orendi-Hommenau: Li­terator und Volkskunst der Ruma-nen. (Literatura şi arta poporală a românilor) eu 25 ilustr. 1928, Editura proprie, Timişoara, str. E. Qojdu 10. Preţul 50 Lei ; Carte de cetire pentru meseriaşul şi lucrătorul român. Al­cătuită pentru „Societatea naţională de eredit industrial" de N. lorga. Bucureşti, 19 7, Tiparul aşezămân­tului tipografie „Datina Românească" din Uălenii de Munte (eu multe ilu­straţii) 2156 pag., 150 Lei ; Reuistă „Clipa", Bucureşti, Nr. 174; „L'Eu-ropa Orientale", riuista storiea e po­litica", publicata a cura dell' lsti-tuto per L'Europa Orientale. Roma, anno VIU. Nr. 1—2.

„Societatea de mâine", a. U. Nr. 5.

„Ideea europeană", Nr. 209,1 Mar­tie 1928; „Neamul românesc pentru popor", Nr. 5(1928); „Albina", Nr. 12, a. X X V I ; „Minerua", reu. de sinteză culturală, laşi, Nr. 3, 1928;

256