PĂDUREîn diferite regiuni, mai ales la celţi, pădurea constituia un adevăratsanctuar în stare naturală: aşa s-a întâmplat cu pădurea Broceliandei, precumşi cu Dodona la greci, în India, asceţii (sannyasa) se retrag în pădure, asemeniasceţilor budişti: pădurile sunt blânde, stă scris în Dhammapada, când nu suntpline de lume şi sfântul îşi află în ele adăpost şi odihnă.Mai mult decât Intrarea spre un templu, torii reprezintă, în Japonia,trecerea spre un adevărat sanctuar natural, care este cel mai adesea o pădurede conifere, în China, un munte împădurit ascunde aproape întotdeauna untemplu.Pădurea, care constituie cu adevărat acoperământul capilar, sau părut, alunui munte, reprezintă şi puterea acestuia, îngăduindu-i să aducă ploaia, adică,în toate sensurile termenului, binefacerile cerului; pentru a ataca munţii, Yucel-Mare tăia copacii; Qinzhe Huangri, jignit de a fi fost primit de muntele Qiangcu o furtună, a pus, drept represalii, să fie tăiaţi copacii care-l acopereau, înaceastă împrejurare, ca şi în altele, probabil că Primul împărat n-a înţelessimbolismul favorabil al acestei primiri (GRAD. SCHP).Pe vremuri exista o echivalentă semantică strictă între pădurea celtică şisanctuarul numit nemeton. Ca simbol al vieţii: copacul poate fi considerat olegătură, un Intermediar între pământul în care îşi înfige rădăcinile şi boltacerească pe care o atinge cu creştetul. Templele din piatră se vor construi înGalic sub Influentă română, după cucerirea acesteia (OGAC, 12, 185-197).Pădurea nepătrunsă şi devoratoare a fost cântată de o bogată literaturăhispano-americană, inspirată de la modre silva, pădurea virgină (la Voragine deJose Eustacio Rivera). Aceeaşi concepţie despre pădurea-simbol se regăseşte laVictor Hugo:Copacii sunt fălci dure ce ronţăie şi rodAtâtea elemente din suplul aer viu;Tot li-e prielnic, noaptea şi moartea…… iar luna cu plăcere Priveşte cum pădurea năprasnică mănâncă.(Satirul, în Legenda veacurilor, trad. Dan-Ion Nasta)Alţi poeţi s-au arătat mai sensibili la misterul ambivalent al pădurii,generatoare deopotrivă a stărilor de spaimă şi de calm, de apăsare şi desimpatie, asemeni tuturor manifestărilor puternice ale vieţii. Mai puţin deschisădecât muntele, mai puţin fluidă decât marea, mai puţin subtilă decât aerul, maipuţin stearpă decât deşertul, mai puţin întunecată decât peştera, dar închisă,neclintită, tăcută, verde, umbroasă, goală şi multiplă, tainică, pădurea de fagieste aerisită şi maiestuoasă, cea de stejar, în marele haos stâncos, este celticăşi aproape druidică, cea de pini de pe povârnişurile nisipoase, evocă oceanulsau o origine maritimă, toate fiind aceeaşi pădure, (Bertrand d"Astorg. LeMythe de la dame a la licorne. Paris, 1963).Pentru psihanalistul modern, pădurea simbolizează Inconştientul datorităîntunecimii şi a înrădăcinării sale adânci. Spaimele iscate de pădure asemenispaimelor pline de panică s-ar datora, după opinia lui Jung, fricii în faţarevelaţiilor inconştientului.La vechii greci şi latini, precum şi la alte popoare, pădurile erauconsacrate anumitor divinităţi; ele simbolizau sălaşul tainic al Zeului. Senecale-a evocat frumos: Când ajungi într-o pădure, cu copaci peste măsură de înalţiale căror ramuri, acoperindu-se unele pe altele, W răpesc vederea cerului,atunci înălţimea copacilor, taina locului, umbra deasă şi nepătrunsă de care te

minunezi te fac să crezi într-o putere divină (Scrisori către Luciliu, trad. Gh.Gutu).Fiecare zeu îşi are pădurea sacră: acolo inspiră o spaimă plină derespect, dar tot acolo primeşte omagiile şi rugăciunile oamenilor. La romani nuera îngăduită tăierea sau curăţitul de uscături al pădurilor sacre fără sacrificiide expiere. Codrul sau pădurea sacră este un centru de viaţă, o rezervă derăcoare, de apă şi de căldură, asociate între ele ca un soi de matrice. De aceeap durea este şi un simbol matern. Ea este sursa unei ă regenerări. Ea intervineadesea în acest sens în visele oamenilor, vădind o dorinţă de securitate şi deînnoire. Este o expresie foarte puternică a inconştientului. Subarboretul, cupâlcurile sale de copaci înalţi şi deşi, este comparat cu grote şi peşteri. Câtepicturi înfăţişând peisaje nu scot în evidentă această asemănare I Toateacestea confirmă simbolismul unui Imens şi inepuizabil rezervor de viaţă şi decunoaştere misterioasă. Până şi în zilele noastre, tradiţia pădurilor sacre,rezervate cultelor societăţilor iniţiatice, a rămas vie în numeroase regiuni aleAfricii Negre (v, şi PĂR, plete).