RECENZII (Book reviews)

311

ANGVSTIA 16, 2012, Istorie - Sociologie, pag.

Avem în faţa noastră o carte deosebit deimportantă. O lucrare de înaltă ţinută ştiinţifică,o lucrare profundă de teologie a părinteluidoctor Ştefan Lucian Toma de la Sibiu. Lucrareadomniei sale reprezintă un studiu extrem deimportant despre marele teolog român, părin-tele profesor Dumitru Stăniloae.

Într-un răstimp de peste şase decenii,Părintele Profesor Stăniloae este autorul uneiopere publicistice-fluviu: cărţi, traduceri, mono-grafii, studii şi articole, recenzii şi note critice,în toate periodicele bisericeşti din ţară, şi înmulte reviste de peste hotare, în care abor-dează toate subiectele cheie ale învăţăturiiortodoxe în confruntarea ei cu teologiile occi-dentale şi în acelaşi timp în deschidere ecu-menică, pe drumul unităţii creştine ecleziale.

Prin toate acestea, Părintele ProfesorStăniloae este şi autorul unei gândiri teolo-gice personale, de mare adâncime şi fineţe înacelaşi timp, articulată în învăţătura şilucrarea Bisericii Ortodoxe, susţinând, pe planextern, dialogul teologic ecumenic bilateral şimultilateral în care este angajată Bisericanoastră, de la intrarea ei ca membră înConsiliul Ecumenic al Bisericilor.

Contribuţia remarcabilă a Părintelui Profe-sor Dumitru Stăniloae îşi aşteaptă cercetătoriicare s-o prezinte şi să o evalueze în studiisistematice şi de profundă analiză teologică,îndeosebi dintre teologii care au ceva comuncu însăşi viziunea teologică a PărinteluiStăniloae. Filosofii teişti, de asemenea, vorbeneficia de aprofundările inedite date dePărintele Stăniloae persoanei umane plecândde la adevărul că Dumnezeu este Unul şi înacelaşi timp Trei.

Născut la 16 noiembrie 1903, în satulVlădeni, judeţul Braşov, din părinţi ţăranisăraci, buni creştini, după şcoala primară însatul natal, tânărul Dimitrie Stăniloae urmea-ză liceul confesional ,,Andrei Şaguna” dinBraşov. A studiat teologia la Facultatea deTeologie din Cernăuţi, unde şi-a luat licenţa în

anul 1927, cu teza: Botezul copiilor, după cefăcuse un an de studii la Facultatea de Literea Universităţii din Bucureşti. După un an destudii la Facultatea de Teologie din Atena aluat doctoratul în Teologie la Cernăuţi, cu tezapregătită la Atena: Viaţa şi activitatea Patri-arhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile luicu Ţările Româneşti, publicată în anul 1929 înrevista ,,Candela” a Facultăţii de Teologie dinCernăuţi şi apoi în extras, în acelaşi an.

Marele teolog al vremii şi patriot, NicolaeBălan, Mitropolitul Ardealului, care îl întreţi-nuse ca bursier la Cernăuţi şi Atena, îl trimitela studii de specialitate în Istoria bisericeascăuniversală, peste hotare, la Munchen, Berlin,Paris, Belgrad, cu intenţia de a-l folosi în învă-ţământul teologic universitar şi în ierarhiaBisericii. Revenit în ţară, în 1929, este numit

Ştefan Lucian Toma, Tradiţie şi actualitate la pr. Dumitru Stăniloae,

Editura Agnos, Sibiu, 2008

Pr. prof. dr. FLORIN BENGEAN

– vârsta de 26 de ani - profesor la AcademiaTeologică din Sibiu, predând, pe rând sauconcomitent, Dogmatica, Istoria bisericeascăuniversală şi Pastorala, iar din 1936 a preluatdefinitiv şi exclusiv catedra de TeologieDogmatică la această Academie până în1946, fiind în acelaşi timp şi rector al aceste-ia (1936-1946) şi redactor al ,,TelegrafuluiRomân” (1930-1945). La începutul anului1947 s-a transferat , prin chemare, laFacultatea de Teologie din Bucureşti, unde afuncţionat în anii 1947 şi 1948 ca profesor deAscetică şi Apologetică, iar din ianuarie 1949ca profesor la catedra de Teologie Dogmaticăşi Simbolică pentru cursurile de doctorat, şimai apoi pentru cursurile de licenţă şidoctorat (1970) până la ieşirea la pensie, înoctombrie 1973. Iar din octombrie 1973 afuncţionat ca profesor consultant la cursurilede doctorat, conducând numeroase teze dedoctorat în Teologia Dogmatică şi Simbolică şifiind membru şi preşedinte în comisii dedoctorat.

Bogata activitate teologică a PărinteluiProfesor Dumitru Stăniloae pusă în slujbaBisericii Ortodoxe în genere, şi a celei româ-neşti în special, dar şi a unităţii creştine, afost unanim apreciată nu numai în ţară, ci şiîn afara hotarelor ei. Dovadă sunt numeroa-sele titluri onorifice şi distincţii care i s-auacordat. În 1990 a fost ales membru cores-pondent al Academiei Române, iar în 1992membru activ. Tot în 1992 Universitatea dinBucureşti i-a conferit titlul de “doctor honoriscausa”. Din decembrie 1989, numărul volu-melor publicate a sporit în chip vertiginos.

Iată cum îl caracterizează unul din ,,uceni-cii” săi, părintele Ioanichie Bălan: “Înconjuratde cărţi şi manuscrise, aşezat la aceeaşimodestă masă de lucru, sub icoana PreaSfintei Treimi şi a Maicii Domnului, cărora le-a închinat viaţa şi munca, Părintele profesorscrie mereu. Scrie din iubire pentru Dumne-zeu, scrie din râvnă pentru Biserică, dinrespect pentru Ortodoxie, din recunoştinţăpentru ţara în care s-a născut şi s-a format, şidintr-o datorie de conştiinţă pentru credin-cioşi, pentru toţi oamenii de pretutindeni,dornici de o călăuză spre Hristos şi lipsiţi decuvânt şi de hrană duhovnicească. Camera sade lucru este mai degrabă o chilie călugă-rească, simplă, tăcută, plină de cărţi; iarPărintele Dumitru, ca un sihastru neobosit şiluminat de har, caută să-şi facă datoria depreot al lui Hristos, de teolog şi părinteduhovnicesc, până în ultimul ceas”.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae vaavea un loc de cinste în panteonul marilorteologi ai neamului nostru. Şi dacă în istoriaBisericii noastre româneşti se vorbeşte despreo “epocă” a lui Antim Ivireanul, a lui VeniaminCostachi ori a lui Andrei Şaguna, va trebui săse vorbească şi de o “epocă DumitruStăniloae” în teologia românească. Opera şiîntreaga gândire teologică a PărinteluiProfesor Dr. Academician Dumitru Stăniloaesunt o împlinire de excepţie a teologieiromâneşti, cu valenţe multiple şi foartesemnificative pe plan panortodox şi ecumenicîn general. Suflul nou patristic şi ecumenicadus teologiei româneşti, precum şi reflexi-unea teologică doctrinară de substanţă şi demare elevaţie duhovnicească, dau majorităţiioperelor Părintelui Academician Profesor D.Stăniloae caracterul de lucrări de referinţăîncă pentru multe generaţii de teologi de aziînainte.

În deschiderea acestei lucrări emblematicea părintelui doctor Ştefan Lucian Toma, găsimcâteva consideraţii ale celui mai Înalt Prelat alOrtodoxiei mondiale, Bartolomeu, Arhi-episcop al Constantinopolului, NouaRomă şi Patriarh Ecumenic. Iată cum seadresează Înaltul Prelat autorului acesteicărţi: „Distinsului Dr. Ştefan Toma, fiu iubit înDomnul al Smereniei noastre, har şi milă dela Atotbunul nostru Domn Iisus Hristos. …Având certitudinea că această publicare vaaduce un mare folos duhovnicesc evlaviosuluişi credinciosului popor român, exprimămbucuria Smereniei noastre şi vă dăruim cucăldură binecuvântare pentru traducerea şipublicarea în română a scrisorii noastrepatriarhale publicată în ediţia din limbagreacă. Vă felicităm pentru preocupareavoastră iubită de Dumnezeu faţă de povăţu-irea duhovnicească a poporului evlavios dinRomânia, vă dorim ca această iniţiativă depublicare asumată să aducă roadă multă,astfel încât cei mai mulţi fraţi români ai noştrisă cunoască viaţa şi opera fericitului părinte şiînvăţător, şi ne rugăm totodată pentrubogata luminare a Duhului Sfânt în ceea cepriveşte continuarea activităţii voastreconstructive”.

În Cuvânt înainte, autorul acestei cărţi nespune că scopul acestei cărţi este acela de aprezenta direcţiile principale în ceea ce pri-veşte înţelegerea gândirii teologice a pr.Dumitru Stăniloae, precum acestea ni se pre-zintă în studiile teologilor ortodocşi şi neorto-docşi contemporani. Susţinută ca teză de

312

RECENzII

doctorat la catedra de Teologie Dogmatică aFacultăţii de Teologie a Universităţii Aristoteldin Tesalonic, cu titlul: Receptarea gândiriiteologice a pr. Dumitru Stăniloae în teologiacontemporană, sub îndrumarea prof. dr.Dimitrios Tselenghidis, la data de 17 septem-brie 2006, prezenta lucrare a fost publicată înlimba greacă în martie 2007, cu titlul: Tradiţiapatristică în opera pr. Dumitru Stăniloae şilumea contemporană (Editura Pournaras,Tesalonic, 350 p.). Ediţia în limba românăvede lumina tiparului în anul 2008, un ancomemorativ am putea spune, în care s-auîmplinit 15 ani de la mutarea la cele veşnice apr. Dumitru Stăniloae.

Lucrarea părintelui dr. Toma este structu-rată pe şase capitole foarte importante.Bibliografia folosită de autor la elaborareaacestei lucrări este impresionantă: o sumede-nie de izvoare extrem de importante precumşi o mulţime de lucrări teologice atât în limbaromână cât mai ales în limbi străine: greacă,engleză, franceză, germană, italiană etc.

În primul capitol, părintele dr. Ştefan LucianToma a prezentat felul în care pr. Stăniloaeînţelegea actualitatea mesajului Părinţilor,ca şi evidenţierea caracterului dinamic alTradiţiei şi dimensiunea neopatristică a gân-dirii sale teologice. A continuat, analizândcâteva elemente ale lucrării de mărturisire acredinţei de către pr. Stăniloae pe perioadaregimului comunist: sublinierea măreţieitainei persoanei umane, „materialismulmistic”, dimensiunea ontologică a hristologieişi a sotereologiei şi antropologia hristologică.S-a referit la contribuţia pr. Stăniloae la teolo-gia sec. al XX-lea, accentuând înţelegereadimensiunii harismatice şi duhovniceşti ateologiei sale, ca şi a Dogmaticii sale, dreptcea mai potrivită exprimare a caracteruluineopatristic al gândirii sale teologice.

În cel de-al doilea capitol, care se referă lacosmologie, autorul a analizat tema lumii cadar şi lucrare a iubirii lui Dumnezeu, ca şicaracterul revelator, logic, teologic şi duhovni-cesc al cosmologiei în gândirea teologică a pr.Stăniloae. S-a referit, de asemenea, la temaînţelegerii omului ca microcosmos şi macro-cosmos şi la teologia raţiunilor lumii.

În capitolul al treilea, care se referă lateologia persoanei, a prezentat persoanaumană potrivit gândirii teologice a pr.Stăniloae, ca cea mai mare taină a lumii crea-te, analizând câteva dintre caracteristicileacesteia: centralitatea ei în creaţie, structuraei dialogică şi vocaţia ei spre comuniune. A

prezentat persoana umană drept subiect alrevelaţiei lui Dumnezeu, aspectul veşnic alexistenţei sale şi iubirea ca supremă manifes-tare a persoanei. A vorbit şi despre conştiinţade sine, libertatea, valoarea unică şi respon-sabilitatea omului faţă de sine şi faţă de cei-lalţi. A ajuns, în cele din urmă, la înţelegereapersoanei umane ca o realitate paradoxală, ofiinţă creată, care însă se îndumnezeieşte.

În capitolul al patrulea, care se referă laînvăţătura despre îndumnezeirea omului,părintele a prezentat îndumnezeirea ca şiîmplinire a fiinţei umane în Dumnezeu, ca şiscop al întregii spiritualităţi ortodoxe. A pre-zentat, de asemenea şi diferite aspecte aleînţelegerii teologiei mistice şi ascetice ortodo-xe. Dintre caracteristicile teologiei asceticeortodoxe a amintit caracterul pozitiv, moral,gnoseologic şi hristologic al acesteia. Dintreelementele înţelegerii teologiei mistice orto-doxe s-a referit la distincţia dintre om şiDumnezeu, la respingerea ideii dizolvării per-soanei umane în dumnezeire, la dimensiuneacomunitară a existenţei, la comuniunea cuaproapele, la perceperea Sfintei Treimi dreptfundament al înţelegerii întregii spiritualităţicreştine, la caracterul hristologic, pnevma-tologic şi eclesiologic al misticii ortodoxe. Aprezentat şi etapele progresului duhovnicescal omului spre îndumnezeire: curăţirea,iluminarea şi îndumnezeirea.

În al cincilea capitol, care este dedicatînvăţăturii despre Sfânta Treime, autorul aprezentat Sfânta Treime drept „Taină a comu-niunii perfecte a persoanelor distincte”. S-areferit de asemenea şi la cele două direcţiifundamentale ale înţelegerii triadologiei decătre pr. Stăniloae, după cum acestea suntdiscutate astăzi, importanţa relaţiilor intra-trinitare pentru relaţiile interpersonale aleoamenilor, adică înţelegerea Sfintei Treimi caexemplu suprem pentru relaţiile interperso-nale dintre oameni şi poziţia pe care pr.Stăniloae a luat-o faţă de problema luiFilioque. S-a referit şi la centralitatea dogmeitrinitare în teologia ortodoxă şi la contempla-rea Sfintei Treimi ca scop al întregii teologiiortodoxe. A prezentat Taina Sfintei Treimidrept taină a iubirii absolute şi cunoaştereaSfintei Treimi ca experienţă duhovniceascăprin dobândirea sfinţeniei.

În capitolul al şaselea, autorul s-a referit laînvăţătura despre Biserică drept „lucrare demântuire a lui Hristos în desfăşurare” şi laeclesiologie ca temă principală a teologieiortodoxe în secolul trecut. A analizat aspectul

313

Recenzii

dinamic, comunitar, triadologic, hristologic,pnevmatologic, cosmologic, eshatologic, tainicşi teandric al înţelegerii Bisericii. A prezentat,de asemenea, conceptul de „sobornicitatedeschisă” al pr. Stăniloae şi critica sa faţă de„eclesiologia euharistică” a lui Afanasiev, ca şio scurtă comparaţie cu abordarea eclesio-logică a mitropolitului Ioannis zizioulas. Asubliniat de asemenea şi modul de înţelege-re al unităţii Bisericii de către pr. Stăniloae,rolul dialogului ecumenic şi poziţia pe care

acesta a luat-o faţă de problema inter-comuniunii.

În concluzie, afirmăm că lucrarea părinteluidoctor Ştefan Lucian Toma este una dereferinţă, o lucrare de marcă despre o marepersonalitate a teologiei româneşti. PărinteleDumitru Stăniloae rămâne una dintre cele maiproeminente figuri ale teologiei româneşti şi înacelaşi timp unul dintre cei mai mari teologi aiîntregii ortodoxii de pretutindeni.

314

RECENzII

Corina Sporea-Bărăgan, Cronica învăţământului din Vama Buzăului,

Editura Scrisul Prahovean, 2012

Prof. Vasile STANCU

În cadrul ,,zilelor Andrei Şaguna’’ din acestan, prilejuite de împlinirea a două decenii deactivitate a Ligii Cultural Creştine ,,AndreiŞaguna’’, şi dedicate Sfântului mare ierarhAndrei Şaguna, un loc distinct l-a deţinutdesfăşurarea lucrărilor celei de-a IV-a ediţii aColocviului Naţional al Grupului de cercetare

“Ioan I. Russu’’ pentru studierea sud-estuluiTransilvaniei. Au fost prezentate rapoarte şiinformări, proiecte şi teme de cercetareprivind românitatea din sud-estul Transilva-niei şi problemele identitare a altor regiuniistorice ale ţării sau ale Europei, s-au înmânatcele cinci premii anuale “I.I.Russu’’ unorcercetători meritoşi din ţară şi zonă, s-a real-izat momentul “în memoriam’’ pentru ilustruldispărut, fostul prieten şi părinte spiritual almultor români de pe aceste meleaguri, pr.prof. univ. dr. Ilie Moldovan. În finalul Coloc-viului au fost lansate şi prezentate, de cătreautorii lor, cele mai recente apariţii editorialedin acest an, în domeniile cercetării istorice şiculturii. Că este vorba de “Bucuria lecturii’’(prof. Doina Dobrean) sau “Cronicaînvăţământului din Vama Buzăului’’ (prof.Corina Sporea-Bărăgan), de “Pledoarie înapărarea pădurii’’ (dr. ing. Ilie Muşat) sau“Ioan Ranca la 80 de ani’’ (Ioan Lăcătuşu,Liviu Boar), toate îmi sunt la fel de dragi, atâtprin tematica lor cât şi prin cunoaştereapregătirii ştiinţifice şi a trudei depuse deautorii lor în domeniul cercetării şi a tipăririiacestora.

Voi prezenta, dintre aceste “bijuterii alecunoaşterii’’, cartea care-mi aminteşte deprimii mei paşi în nobila muncă de profesorpe meleagurile “buzaielor’’: “Cronica învăţă-mântului din Vama Buzăului’’ scrisă cupasiune, dăruire şi iubire faţă de locurilenatale şi a oamenilor lor, de profesoara de

istorie Corina Sporea-Bărăgan. Câteva cuvintedespre cunoaşterea autoarei cred că suntnecesare deoarece activitatea profesională şiştiinţifico-metodică, în cea mai mare parte,până la pensionare, şi-a desfăşurat-o înBraşov şi în judeţul Braşov.

S-a născut în satul Acriş, comuna VamaBuzăului, judeţul Braşov, la18 iunie 1943, înrenumita familie din “bazinul buzaelor’’,Sporea, pomenită odată cu primele atestăridocumentare ale aşezărilor de la izvoareleBuzăului. Este nepoata renumitului memoria-list Constantin Sporea, student, la Universi-tatea bucureşteană, al lui Titu Maiorescu,Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Onciul,Ovid Densuşeanu, Nicolae Iorga, dar şi colegcu Octavian Codru Tăslăuanu, Valentin Budeşi Alexandru Lapedatu, apoi profesor delimba germană la Iaşi şi Deva, unde leagătrainice prietenii cu Octav Băncilă, Ibrăileanu,Vasile Pârvan, Calistrat Hogaş şi Ioan Slavici.

Corina urmează cursurile şcolii primare însatul natal, Acriş, iar cele gimnaziale la şcoliledin Vama Buzăului şi Întorsura Buzăului.Potrivit tradiţiei familiei, liceul îl va urma laBraşov, continuînd cursurile superioare lafacultatea de istorie din cadrul UniversităţiiBucureşti, pe care le absolvă în anul 1965. Îşiîncepe cariera didactică în comuna natală,Vama Buzăului şi satul vecin Acrişului, Brădet,unde va funcţiona timp de trei ani.Promovând, cu succes, gradele didactice, vareuşi să obţină posturi în învăţământul licealşi postliceal tehnice, la Săcele şi Braşov, iarîntre anii 1983-1989 să funcţioneze caprofesor asociat la Universitatea “Transilva-nia’’ din Braşov. Activitatea didactică ocompletează armonios cu cercetarea istorică,publicând rezultatele obţinute în reviste despecialitate şi în presa locală. Demne deremarcat sunt studiile: “Documente ineditedin activitatea lui George Bariţiu, 1850-1855’’(rev. “Cumidava’’ nr. 6/1973), “Românii dinBuzăul Ardelean implicaţi în făurirea RomânieiMari’’ (rev. “Angvstia’’, nr. 13/2009), comuni-cările ştiinţifice susţinute la Lectoratele deVară ale Societăţii Istorice braşovene, lasesiunile naţionale ,,Românii din sud-estulTransilvaniei’’ de la Miercurea Ciuc şi SfântuGheorghe, la Colocviul Naţional al Grupului deCercetare ,,Ioan I. Russu’’ pentru studiul sud-estului Transilvaniei, articolele scrise înpublicaţia de cultură şi atitudine “Condeiulardelean’’ privind istoria spirituală şi culturalăa localităţilor de la izvoarele Buzăului.

Şi-n toată această perioadă o idee nu i-a

dat pace – “de a şterge colbul... aşezat pesteaceastă adevărată avere a locului – şcoala’’,de a aduce “la lumină această binefăcătoarelucrare a înaintaşilor a «luminătorilor satului»,preoţi şi învăţători, care cu trudă şi multăiubire de neam, au făcut învăţământ la VamaBuzăului”, încă de acum 188 de ani, sau depe vremea înfiinţării Asociaţiunii (ASTRA).

După o documentare minuţioasă în arhive,discuţii cu foştii elevi ai şcolilor satului, astăziajunşi la vârste venerabile, ideea s-a întrupatîntr-o cronică frumoasă, cea a învăţământuluide pe meleagurile natale, care, cu siguranţă,se înscrie ca o pagină, originală pentru VamaBuzăului, dar, caracteristică pentru tot învăţă-mântul rural din Ardeal, începută în fapt cuperioada şaguniană şi terminată în zilelenoastre. Şi, nu întâmplător, pentru ai da oînaltă cinstire, chiar la începutul paginii, primacopertă, poartă semnătura celui mai mareînaintaş “luminător’’, simbol al spiritualităţii,învăţământului şi unităţii naţionale al românilorde pe aceste meleaguri, preotul, învăţătorulşi liderul “vămaşilor de la poalele Ciucaşului’’,Ioan Modroiu, despre care am auzit vorbindu-se cu adâncă pioşenie şi respect, din primelemele clipe trăite în învăţământul întorsurean.

Structurată pe cinci capitole, cartea surprin-de, în primele două, principalele momente şitransformări, petrecute în sistemul şcolar“vămăşan’’, aflat sub influienţa marilorevenimente istorice, cărora autoarea le dăimportanţa şi interpretarea adecvată,specifică unui bun cunoscător al istorieinaţionale.

Asfel, Corina Sporea-Bărăgan surprinde,într-o adevărată frescă, patru etapecaracteristice în evoluţia şcoli, etape care seconturează ca tablouri de sine stătătoare înspaţiul frescei, cu rupturile caracteristicegenerate de exploziile social-naţionale, dar şicu legăturile şi continuităţăţile datoratetradiţiilor, amprentei spirituale a poporuluinostru şi factorului politic dominant altimpului. Primul tablou ilustreazăînvăţământul confesional până la MareaUnire, pornind de la izvoarele sale, de la1824, trecând prin perioada şaguniană şi alegislaţiei maghiare, Trefort şi Appony, pânăla sfârşitul marelui război de întregirenaţională. Sunt aduse în faţa cititoruluidiverse documente care ne dau înformaţiidespre: evidenţa copiilor şcolari, inventarulşcolii confesionale, starea edificiilor şcolare,situaţia învăţătorilor, programele şi manualeleşcolare, concursurile organizate pentru

315

Recenzii

ocuparea posturilor de învăţător, situaţiaşcolară a anului 1918.

Un al doilea tablou, cuprinzând perioada1918-1948, redă transformările petrecuteprin trecerea dela învăţământul confesional laînvăţământul de stat românesc, bazat peprincipiile marelui reformator al învăţămân-tului de la începutul secolului al XX-lea, SpiruHaret. La nivelul comunei a fost înfiinţatComitetul Şcolar care “coordona manage-mentul şcolar’’ şi reprezenta cele trei instituţiişcolare de pe raza localităţii în relaţiile cuorganismele statului, Vama centru, Vama deSus şi Acrişul. Alături de acesta mai funcţiona“Consiliul Învăţătorilor, format numai dincadre didactice, ce hotărau în problemelelegate de activitatea şcolară’’. Acestea conlu-crau “în interesul copiilor satului, pentru aasigura frecventarea şcolii’’. Autoarea descriepe larg baza materială a şcolilor, populaţiaşcolară, personalul didactic, activitatea şcolarăşi extraşcolară la Şcoala nr. 1 (centru), aspectedin activitatea la catedră, inspecţiile şcolare,desfăşurarea serbărilor şcolare, alte activităţisocial-obşteşti, încheind tabloul cu situaţiaşcolii în anii celui de-al II-lea război mondialşi a perioadei postbelice până la reformaînvăţământului din 1948.

În tabloul următor, al perioadei comuniste,1948 - 1989, Corina Sporea-Bărăgan puneaccent pe transformările “de tip stalinist’’petrecute la începutul perioadei, excesele ide-ologiei staliniste aplicate în şcoală, lichidareaanalfabetismului, abuzurile asupra şcolii şislujitorilor ei, impuse de noul regim, instituţiapioneriei şi factorii care au ajutat şcoala laîmplinirea misiunii ei în timpul regimuluicomunist. La acest tablou, autoarea adaugăpractica şi experienţa personală, ca elevă şiprofesoară la unităţile şcolare din zonă,vorbind deseori cu căldură şi mândrie despreactivităţile sale şi ale colegilor săi.

Fresca şcolară a istoriei învăţământului seîncheie cu o scurtă schiţă, între contururileneclare ale unei “interminabile reforme caracte-rizate de incompetenţă, incoerenţă neştiinţi-fică, susţinută de o legislaţie nerealistă,subordonată intereselor politice’’. Schimbareadeasă a structurii anului şcolar, manualele“aşa zise’’ alternative, renunţarea la uniformaşcolară, golirea manualelor şcolare deconţinut la disciplina istorie, diminuareaeducaţiei patriotice sunt numai câteva dintreracilele sistemului actual evidenţiate deautoare. Eu, autorul acestor rânduri, cred cămicile şi sporadicele acţiuni iniţiate de cadrele

didactice locale în privinţa supliniriiactivităţilor sistematice ale unor organizaţiiale tineretului şcolar, grefate pe lipsa deinformaţie stiinţifică coerentă şi de durată,sunt doar paleative care nu reuşesc săsuplinească nici pe departe formareasentimentelor patriotice şi naţionale, încontextul propagării unui europenismdeşănţat şi antinaţional prin toate mijloacelemass-media şi a reţelelor de socializare lacare tineretul, de la vârstele cele mai fragede,are acces. Până când ministerele învăţă-mântului sau educaţiei, tineretului sausportului, cercetării ştiinţifice sau ştiinţei, saucum naiba s-ar mai numi, nu vor face unprogram naţional de educaţie, coerent şi cubătaie lungă, situaţia educaţiei şcolare se vaînrăutăţi şi mai mult. Vor veni la catedră“educaţii’’ acestei vremi ale căror idealuriformate de şcoala românească a perioadeipostrevoluţionare sunt departe de a fipatriotice şi naţionale. Ce se va întâmplaatunci cu generaţiile viitoare?

Din amărăciunea desprinsă, din cele câte-va rânduri ale autoarei acestui tablou, despresituaţia şcolii postrevoluţionare, cred că şidânsa îmi împătăşeşte gândurile privindviitorul sumbru al şcolii româneşti. Şi credacest lucru pentru că principiul haretian “cumarată astăzi şcoala aşa va arăta mâine ţara’’,împărtăşit de autoare, a rămas la fel devalabil şi astăzi ca şi la începutul secolului XX.Şi mai sunt convins că autoarea, prin aceastălucrare, în afara scopurilor împărtăşite, a vrutsă tragă şi un viguros semnal de alarmăpentru oamenii actuali ai şcolii din vatra VămiiBuzăului, asupra pericolului pierderii identităţiilor ca români prin continuarea unui asemeneasistem de învăţământ. Să mă ierte autoarea,dar pornesc de la principiul arhicunoscut alrolului recenzorului unei cărţi: de a sublinia înmod deosebit ce autorul nu a vrut să spunăsau nu a putut să spună în carte.

Cele trei capitolele următoare ale cărţiireuşesc să realizeze câte o cronică mai micăa celorlate unităţi şcolare din vatra Vămii:Şcoala de stat nr. 2 din Vama de Sus; Şcoalade 4 ani din Buzăiel şi cea mai îndrăgitădintre toate, Şcoala primară din Acriş.

În final, vreau să remarc acribia arhivisticăşi ştiinţifică a cercetătoarei în ale istorieiînvăţământului din Vama Buzăului, bogăţiasurselor de documentare folosite, discutareavariantelor de interpretare a documenteloristorice şi, nu în ultimul rând, iubirea faţă delocurile natale şi oamenii lor. Şi-n finalul

316

RECENzII

finalului, vreau să dezvălui publicului un micsecret al autoarei: de pe acum lucrează laediţia a II-a a “Cronicii învăţământului dinVama Buzăului’’, ediţie îmbunătăţită şi adău-gită cu noi documente, inedite, din ArhiveleMinisterului Învăţământului.

Felicitări Corina Sporea-Bărăgan pentrufrumoasă pagină de istorie pe care ai scris-o,

fiind de altfel singura autoare din zonabuzaielor care a scris o astfel de lucrarecomplexă. Celelalte scrieri de acest gen suntsimple monografii generale.

Recomand cu căldură lucrarea, spre a ficitită, tuturor cadrelor didactice cât şi citito-rilor iubitori de istorie ai publicaţiei noastre,“Condeiul ardelean’’.

317

Recenzii

Nicoleta Ploşnea, Biserici, şcoli, comunităţi rurale româneşti din

Covasna şi Harghita (1850-1918),Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2012

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Lucrarea a apărut în seria Teze de doctoratsusţinute la Institutul de Istorie „GeorgeBariţiu” din Cluj-Napoca, sub coordonareaconducătorului ştiinţific dr. Dumitru Suciu.Volumul are 486 de pagini, din care 140 fileanexe, bibliografie şi rezumatul în limbaengleză. Autoarea, Nicoleta Ploşnea, esteprofesor la Miercurea-Ciuc, soră la aşeză-mântul monahal de pe lângă Centrul Eparhialal Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghiteişi coordonatoarea Centrului Cultural “MironCristea” din Miercurea-Ciuc, instituţie decultură laică şi bisericească, din subordineatinerei Eparhii ortodoxe a credincioşilorromâni din Arcul Intracarpatic.

Este cunoscut faptul că, în ultima jumătatede secol, cercetarea istoriei românilor dinjudeţele Covasna şi Harghita nu a constituito prioritate a istoriografiei româneşti. Ungeneros proiect iniţiat de societatea civilăromânească din cele două judeţe, proiectcare avea ca obiectiv reluarea acestorcercetări, în climatul de libertate instaurat însocietatea românească, după evenimenteledin decembrie 1989, a prins contur,consistenţă şi continuitate, după înfiinţareaEpiscopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei,în anul 1994, şi crearea cadrului instituţionaladecvat cercetării arealului est-transilvan, dinperspectivă interdisciplinară, toate acestea cubinecuvântarea şi sprijinul nemijlocit al IPSPărintele Arhiepiscop Ioan Selejan.

Astfel, cercetările din perioada interbelicăpurtând semnătura lui Nicolae Iorga,

Gheorghe Popa Lisseanu, Sabin Opreanu,Ştefan Meteş, Ştefan Manciulea, Emil Micu,Teodor Chindea, Aurel Nistor ş.a., precum şidrumul deschis de savantul clujean I.I. Russuşi urmat exemplar prin activitatea cunoscu-ţilor cercetători Ioan Ranca, Ioana Cristache-Panait, Ana Grama, Liviu Boar, VasileLechinţan ş.a., a continuat şi s-a consolidatprin constituirea unei adevărate comunităţi

ştiinţifice care, an de an, a participat la sesiu-nile, simpozioanele, dezbaterile organizate deCentrul Ecleziastic de Documentare „MitropolitNicolae Colan”, Muzeul Naţional al CarpaţilorRăsăriteni, Arhivele Naţionale şi CentrulEuropean de Studii Covasna-Harghita şiFundaţia „Miron Cristea”, la Sfântu-Gheorghe,Miercurea-Ciuc, Topliţa, Izvoru Mureşului şiCovasna, iar comunicările prezentate cu aces-te ocazii au fost publicate în cele 15 ediţii aleanuarului „Angvstia”, şase volume „Sangidava”,în paginile revistei „Grai Românesc” a Episco-piei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, şi înalte numeroase lucrări de istorie, etnografie,sociologie, demografie, de spiritualitate şicultură românească.

Volumul Biserici, şcoli, comunităţi ruraleromâneşti din Covasna şi Harghita (1850-1918)are meritul de a valorifica un impresionatvolum de informaţii, preluat din lucrărilemenţionate, dar şi din alte surse edite,lucrarea fiind elaborată pe baza unei vastebibliografii. Un alt merit al volumului de faţă îlconstituie introducerea în circuitul ştiinţific aunui număr mare de documente inedite,depistate în urma cercetării laborioase a fon-durilor arhivistice aflate în păstrare la ArhiveleNaţionale şi în arhivele eclezistice din SfântuGheorghe, Miercurea-Ciuc, Sibiu, Bucureşti,Târgu-Mureş şi Alba Iulia. În acest context,subliniem valoarea documentară deosebită aanexelor care conţin „date, statistici, cifreprecise ce sunt integrate, comentate temeinicde către autoare care le întrepretează, lepune în lumină în lucrare”.

Beneficiind de îndrumarea atentă şi deînaltă competenţă a cercetătorului ştiinţificclujean Dumitru Suciu, autoarea a elaboratteza de doctorat după „o structură binegândită, bine realizată şi axată pe cinci capi-tole mari, fiecare cu subdiviziuni tematice”.Problemele abordate în cele cinci capitole,subsumate temei generale şi perioadeiistorice cercetate (1850-1918), sunt grupatetematic, geografic şi cronologic astfel: Cadrulgeografic-istoric. Scaunele secuieşti între1850-1918; Bisericile româneşti din protopo-piatele Trei Scaune, Odorhei, Ciuc-Giurgeu,Reghin; Satul românesc din „Secuime” -obşte bisericească şi ctitor de şcoli;Învăţământul confesional şi protopopiateleromâneşti din Covasna şi Harghita; Preoţi,învăţători şi credincioşi din Covasna şiHarghita în timpul Primului Război Mondial şiparticiparea lor la Unirea Transilvaniei cuRomânia de la 1 Decembrie 1918.

Pe baza unei metodologii riguros elaborate,autoare a reuşit să sistematizeze şi săanalizeze informaţiile edite şi inedite,„încadrându-le armonios în firul roşu alevenimentelor”, oferind cercetării - aşa cumsubliniază conducătorul ştiinţific DumitruSuciu - „tabloul evoluţiilor protopopiatelor,parohiilor, şcolilor confesionale şi ale sufle-telor credincioşilor ortodocşi şi greco-catolici”din arealul cercetat. Înţelegerea evoluţieifaptelor, proceselor şi fenomenelor analizateeste înlesnită de prezentarea cadrului generalinstituţional şi legislativ, laic şi bisericesc, încare au loc acestea. Sunt prezentate cauzelecare au determinat anumite evoluţii, rolulbenefic al unor mari personalităţi precummitropoliţii Andrei Şaguna şi Alexandru StercaSuliţiu, viitorul patriarh Miron Cristea, al pro-topopilor locali, al elitei româneşti transilvaneşi, în mod deosebit, al celor doi principaliintelectuali ai comunităţilor săteşti - preotul şiînvăţătorul.

Prin întregul conţinut al volumului,autoarea şi-a atins scopul propus, respectivacela de a „reconstitui o imagine cât maiveridică a vieţii şi a evoluţiei „TRIADEI”existenţei româneşti: SAT, BISERICĂ,ŞCOALĂ”, în această parte de ţară. Pe dreptcuvânt se poate aprecia că, volumulBiserici, şcoli, comunităţi rurale româ-neşti din Covasna şi Harghita (1850-1918) reprezintă o lucrare de referinţăpentru istoria locală, regională şinaţională. Pe viitor, cei care vor cercetaistoria fostelor scaune secuieşti, în adoua jumătate a secolului al XIX-lea şiînceputul secolului al XX-lea, vor trebuisă includă obligatoriu în bibliografia lorşi această lucrare. De aceea, volumul defaţă constituie o valoroasă bază de dateindispensabilă pentru editarea sau reeditareamonografiilor locale, inclusiv pentru locali-tăţile etnic mixte, în care astăzi comunităţileromâneşti, ca urmare a procesului demaghiarizare, sunt drastic diminuate. Deaceea cartea trebuie să fie cunoscută, atât decercetători, profesori, preoţi, oameni decultură, dar şi de publicul larg, iubitor decunoaşterea adevărului istoric şi, mai ales, deunii formatori de opinie din presa locală delimbă maghiară care continuă să minima-lizeze, sau chiar să eludeze prezenţa şidăinuirea populaţiei româneşti în „Secuime”.Volumul trebuie să se regăsească în toateparohiile ortodoxe şi şcolile româneşti dinjudeţele Covasna şi Harghita.

318

RECENzII

Sincere felicitări autoarei şi căldu-roase mulţumiri tuturor celor care ausprijinit-o, în conceperea, elaborarea şifinalizarea acestei remarcabile lucrări.Prin această reuşită de certă valoareştiinţifică, autoarea şi-a cîştigat un locdistinct şi respectat în rândul eliteiformată din „corpul” cercetătorilorspecializaţi în domeniul istoriei

moderne şi contemporane a României.Dumnezeu să-i răsplătească trudajertfelnică şi să-i sporească puterilepentru a continua cercetarea dar şirealizarea unor noi fapte ziditoare deistorie, cultură şi spiritualitateromânească la izvoarele Oltului şi aleMureşului.

319

Recenzii

coord. Dr. Ioan Lăcătuşu, Genealogia Familiei Colan,

Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2012

Prof. Ligia Dalila GHINEA

Această apariţie editorială, pe care odatorăm Centrului European de StudiiCovasna-Harghita, coordonată de directorulEditurii Eurocarpatica, dr. Ioan Lăcătuşu, arputea fi considerată, mai degrabă, un flori-legiu al Arcului Intracarpatic, dar fiindcă totuleste relativ, după cum a demonstrat AlbertEinstein, adevărul ar avea de suferit.

De ce susţinem această aserţiune carepoate vă surprinde?

Pentru că în lucrarea, apărută în noiembrie2012 şi intitulată sugestiv „Genealogia FamilieiColan”, dr. Ioan Lăcătuşu, coordonatorulacestei ediţii de lux de 200 de pagini,cuprinde foarte multe informaţii, imagini,petiţii, epistole, mărturii referitoare la persona-lităţile care compun arborele genealogic alFamiliei Colan, dar care locuiesc sau au locuitşi îşi aduc sau şi-au adus contribuţia aleasă îndiverse domenii, în întrega ţară şi pestehotare. Acesta este motivul pentru caresusţinem că aceşti iluştri cărturari, savanţi,prelaţi cu care ne mândrim, noi, ca români,fac cinste nu doar Arcului Intracarpatic, ciîntregii noastre Românii.

Citind acest volum, simţim că „aşa cumrâurile îşi croiesc drum, prin munţi, prindealuri, prin câmpii, purtând în undele lor,binecuvântarea Cerului, tot aşa şi societateaumană este traversată de importante familii,pe ai căror umeri se sprijină, de secoleîntregi, cerul ţării întru dăinuire. Un aseme-nea râu îşi are izvorul în localitatea Araci,aflată în sud-estul Transilvaniei şi îmbrăţişată

de Munţii Carpaţi. Această localitate (dinjudeţul Covasna, n.n.) se învecinează cu unadintre cele mai importante aşezări din spaţiulnostru românesc, şi anume localitatea Ariuşd.Când rosteşti numele acestei localităţi, teduce gândul dincolo de istorie, în însingu-ratele vremuri de unde aflăm importanteurme materiale ale unei culturi înfloritoare.Având în vedere configuraţia geografică a

zonei, ea se încadrează în matricea deformare a mai multor culturi şi civilizaţii, atâtdin ţară, cât şi din alte părţi ale lumii. Iatăcontextul cultural, geografic şi de civilizaţiedin care, din mărturii scrise, avem originileunei familii: COLAN din ARACI, cu rădăcinaarborelui genealogic al acestei familii la anul1810. Se confirmă, prin această familie, că:„veşnicia s-a născut la sat”, după cum spuneaLucian Blaga, fiindcă mulţi dintre fiii acesteiţări s-au născut în modestele vetre româneştide la poalele Carpaţilor”, după cum afirmăÎ.P.S. Ioan Selejan, în incipitul acesteigenealogii.

„În lucrarea Proniei divine, fiecare om carevine în lume are o menire. Astfel, unii oameni,sporind darurile primite de la Dumnezeu, princredinţă lucrătoare, devin „luminători” pentrufamilie, pentru comunitatea în care trăiesc,pentru neam, pentru întreaga omenire,sporind cunoaşterea...

Dragostea faţă de Biserică şi Neam, faţă decultură, implicarea în însuşirea, dezvoltarea şipopularizarea valorilor morale şi culturale,comună Colanilor, i-a aşezat, printenacitatea, inteligenţa şi dăruirea lor, întrecele mai luminoase chipuri de maripersonalităţi ale Bisericii, Culturii şi Ştiinţei...

Lucrarea monografică de faţă prezintă uninteres deosebit, mai ales pentru tânărageneraţie, deoarece aduce în actualitate,chipul unor personalităţi care s-au păstrat înmemoria luminoasă a neamului nostru, prindragostea şi devotamentul lor faţă de Bisericăşi Neam, prin cultura lor, prin strădania lor dea se implica în ridicarea nivelului decunoaştere al poporului, prin seriozitatea şidemnitatea lor, dar şi prin generozitatealor.Aceste trăsături se regăsesc în conduitamembrilor Familiei Colan şi a multora dintrecei care au avut şansa să crească împreunăcu ei sau să se formeze sub îndrumarea lor” -ne transmite P.S. Vasile Someşanul, EpiscopVicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şiClujului, în capitolul de început al volumului.

Din paginile acestei lucrări ce dovedeştevocaţia de cercetător, dar şi truda, erudiţia şiacribia coordonatorului care o şi prefaţează,lectorul ce are pregătit orizontul de aşteptare,poate afla informaţii valoroase desprelocalitatea Araci şi aspecte detaliate desprepersonalităţile culturii, ştiinţei, economiei şivieţii publice, din Familia Colan.

Ne referim, desigur, la luminoasele chipuriale Mitropolitului Nicolae Colan, ierarhcărturar, apreciat pentru rodnica sa activitate

pastorală, culturală, ştiinţifică; profesorului dr.inginer Horia Colan, autor al unei opereştiinţifice impresionante; profesorului dr.Dumitru Macrea - distins lingvist român, toţitrei membri ai Academiei Române; profeso-rului dr. Dan Munteanu–Colan, traducător,scriitor, critic literar, mare hispanist român;profesorului Ion Colan, cărturar braşovean,ctitor de instituţii şi publicaţii culturale deimportanţă naţională.

Alături de aceste elite, sunt aşezaţi înprezentul arbore genealogic, membriifamiliilor Rafiroiu, Cioflec şi Nistor, înrudite cuFamilia Colan, aşa cum rezultă din fişelebiografice, dar şi din alte documente dinarhivele statului şi din arhivele personale alefamiliilor amintite.

Volumul de faţă aduce, în faţa noastră, şicâteva modeste însemne de cinstire, depreţuire a unor personalităţi din familiileColan, Cioflec, Rafiroiu şi Nistor, prin efor-turile Centrului Ecleziastic „Mitropolit NicolaeColan” sau ale altor instituţii, bunăoarăMuzeul Carpaţilor Răsăriteni, căruia îidatorăm Casa Memorială „Romulus Cioflec”,din Araci, judeţul Covasna.

Dacă parcurgem rândurile acestei perti-nente lucrări, vom avea ocazia să constatămcă acest pământ, din inima României, a dăruitde-a lungul timpului, „lingvişti, filologi, arhe-ologi, istorici, teologi, geologi, pedagogi,ingineri, economişti, informaticieni, cadredidactice universitare, decani şi rectori deuniversităţi, cercetători, scriitori, publicişti,folclorişti, medici, jurişti, ingineri, pictori, gra-ficieni, muzicologi compozitori, autori demanuale şcolare, de cursuri universitare, dedicţionare, traducători, oameni politici,miniştri, demnitari de stat, ofiţeri superiori,generali, piloţi, şi alţii...

Ne fac cinste nume ca: Elie Miron Cristea,Patriarhul României, Justinian Teculescu,Episcop al Armatei, Veniamin Nistor, Episcopde Caransebeş. Octavian Codru Tăslăuanu,Valer Dorneanu, Teodor Chindea, VictorDobreanu, Aurel Nistor, Gheorghe Răţulea,Veniamin şi Timotei Tohăneanu, Mihail Goia,Gheorghe Avram şi alţii”, după cum neprecizează dr. Ioan Lăcătuşu.

„Urmând îndemnul Sf. Apostol Pavel, noi,cei ce avem şansa să cunoaştem astfel deoameni şi să beneficiem de roadele lucrăriilor, trebuie să le datorăm recunoştinţă şisilinţa în a le urma credinţa: „Aduceţi-văaminte de mai-marii noştri, care v-au grăitvouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare-

320

RECENzII

aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-lecredinţa.” (Evr.13, 7)” (P.S. Vasile Someşanul,op. cit.).

În concluzie, am dori să mai subliniem căacest areal geografic nu trebuie lăsat uitării,

neştiinţei şi negurii timpului, căci lumina celorce au vieţuit şi au dăinuit aici, a însoţit şiînsoţeşte generaţii şi generaţii de-a rândul, iarnoi, oamenii de azi şi de mâine, trebuie săveghem să rămână mereu aprinsă.

321

Recenzii

Anuarul Arhivelor Mureşene – Serie Nouă, Nr. I (V)Târgu-Mureş, 2012

Ramona-Carmen PĂCURAR

Lansat în luna octombrie a acestui an, laTîrgu-Mureş, cu ocazia Sesiunii de comunicăriştiinţifice „Arhivele şi Cercetarea istorică”aflată la a XI-a ediţie, organizată de cătreArhivele Naţionale Mureş, în colaborare cuUniversitatea „Petru Maior” şi Institutul deCercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai”,Anuarul Arhivelor Mureşene Serie Nouă nr.I(V) stă sub patronajul Arhivelor NaţionaleServiciul Judeţean Mureş şi al AsociaţieiArhiviştilor „David Prodan” Filiala Tîrgu-Mureş.

În urmă cu un deceniu, în anul 2002,apărea în peisajul publicistic mureşean orevistă de specialitate editată de DirecţiaJudeţeană Mureş a Arhivelor Naţionale şiAsociaţia Arhiviştilor „David Prodan” cu titlulAnuarul Arhivelor Mureşene. Atunci, laînceput de drum, cu mult entuziasm, echipacolegiului de redacţie şi-a propus ca anual sădea la tipar câte un număr al revistei, cu atâtmai mult cu cât acel prim volum s-a bucuratde o reală apreciere din partea cercetătorilor.În următorii trei ani, până în 2005, miculcolectiv reuşeşte să îşi îndeplinească dorinţa,dar greutăţile materiale înving şi proiectul dinpăcate se suspendă. Acum, după şapte ani dela ultimul număr, din dorinţa colectivului şi cusprijinul unor generoşi sponsori, s-a hotărâtreluarea publicării acestei serii noi a AnuaruluiArhivelor Mureşene.

Apariţia acestei serii se face cu girul unuiConsiliu Ştiinţific din care fac parte persona-lităţi de prestigiu ale istoriografiei româneştidintre care amintim: prof. univ. dr. BocşanNicolae, prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, mem-bru al Academiei Române, prof. univ. dr.Bolovan Ioan, prof. univ. dr. Graf Rudolf,

ambii prorectori ai Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan AurelPop, rectorul aceleiaşi Universităţi, membrual Academiei Române, prof. univ. dr. FlorinPlaton, prof. univ. dr Cornel Sigmirean, dr.Pál-Antal Sándor – membru extern alAcademiei Maghiare din Budapesta, dr. IoanDrăgan – directorul Arhivelor Naţionale aleRomâniei, dr. Bereny Maria – directorulInstitutului de Cercetări din Gyula alRomânilor din Ungaria, Anghelescu HerminaGeorgeta Benedicta - profesor asociat WayneState University, SUA.

Noua serie păstrează structura cristalizatăîn cele patru numere anterioare. RubricaArhivistică, cuprinde studii de specialitateprivind controlul la creatorii şi deţinătorii dedocumente (Nicoleta Luiza Ilie), surse alecercetării arhondrologice în arhivele romano-catolice din Transilvania (Bernád Rita), relaţiadintre arhive şi comunităţile locale (Constan-tin Cheramidoglu), structura şi valoarea fon-dului personal al scriitorului Petru Vintilă(Laurenţiu Ovidiu Roşu), relaţia dintrearhivele româneşti şi cele maghiare după1989 (Liviu Boar, material în limba engleză).

Rubrica Istorie, cuprinde, ca şi în numereleanterioare, un spaţiu larg şi o perioadăistorică de o jumătate de mileniu, începândcu studiul privind documentele din ArhiveleNaţionale Covasna referitoare la istoriaactualului judeţ Mureş în perioada 1526-1906(Ioan Lăcătuşu, Vasile Stancu), istoriculscaunelor secuieşti (Pál-Antal Sándor),biserica ortodoxă din Saschiz în secolul XIX(Nicolae Teşculă), activităţile caritabile alepreoţilor din Protopopiatul ortodox român alReghinului în a doua jumătate a secolului XIX- primii ani ai secolului XX (Florin Bengean),problema împrumutului maghiar din 1895 şirambursarea acestuia după 1920 (TudorRăţoi), reglementarea regimului proprietăţiipopulaţiei germane în anii 1944-1948 (PeterMoldovan) şi altele.

Rubrica Documente, conţine trei materialecu documente inedite privind amintirile dincătănie ale lui Pavel Jumanca (LaurenţiuOvidiu Roşu), activitatea lui Iustin Handreaoglindită în documente de arhivă (Aurelia

Diaconescu) şi un document inedit privindevenimentele din toamna anului 1944petrecute la Tîrgu-Mureş, trăite de un locuitoral oraşului şi povestite într-o scrisoare cătreuna dintre rudele sale (László Márton).

O noutate a acestei serii o constituierubrica Arhivişti ardeleni, în care se doreştepublicarea biografiilor unor personalităţi dinArhivele transilvane care nu se mai aflăprintre noi. În numărul de faţă CorneliaVlaşin, Viorel Vânătoru, Alexiu Tatu, LiviuBoar, Ioan Lăcătuşu şi Klara Guşeth prezintăviaţa şi activitatea lui: Iuliu Moisil (1859-1949), Ioan Frăţilă (1932-1996), NicolaeNistor (1932-2007), Aurel Marc (1941-1997),Dan V. Baicu (1944-2006), Sabău V. Ioan(1930-2005), Vasile Căpâlnean (1934-2005),Schrek Vasile (1935-1993).

Anuarul se încheie cu rubrica de Recenzii,în care sunt prezentate volumele apărute înseria Profesioniştii Noştri, editată de CentrulEuropean de Studii Covasna-Harghita,volumele dedicate cercetătoarei, muzeografeişi arhivistei Ana Grama la împlinirea vârsteide 70 ani (nr.1), arhivistului, istoricului şiprofesorului Liviu Boar la împlinirea vârstei de60 de ani (nr. 2), arhivistului şi istoricului IoanRanca la 80 de ani (nr. 3), arhivistuluiDumitru zaharia la 85 de ani (nr. 4) şiarhivistului, istoricului şi sociologului IoanLăcătuşu la 65 de ani (nr. 5).

Recomand cu căldură celor interesaţilecturarea studiilor şi articolelor cuprinse înacest număr şi salut cu bucurie reluareapublicării acestei reviste de către colectivulArhivelor mureşene.

322

RECENzII

ACTA BACOVIENSIA Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău, Vol. VII

Editura MagicPrint, Oneşti, 2012

Prof. Vasile STANCU

Încă din debutul acestei prezentări țin săremarc două aspecte privind ArhiveleNaționale Bacău: aceasta se numără printrepuținele instituții de profil din țară care,anual, organizează o manifestare științificănațională de prestigiu – Sesiunea deComunicări Științifice „Arhivele și Istoria” șiprintre și mai puținele instituții de acest gencare valorifică în mod superior studiile

prezentate, în cadrul Sesiunii de Comunicări,prin publicarea lor în anuarul arhivelornaționale Bacău intitulat „Acta Bacoviensia”.Mai mult. A devenit o tradiție ca participan-ților la Sesiunea „Arhivele și Istoria”, să li seînmâneze, odată cu programul de desfășu-rare, și valoroasa lucrare cuprinzând comuni-cările care vor fi prezentate în plenul sausecțiunile manifestării. Acest fapt impune din

start participanților punctualitate, în trimi-terea materialului, originalitate și acribie, înalegerea și redactarea studiului, iar pentruorganizatori, garanția desfășurării manifes-tării, din punct de vedere științific la un nivelsuperior, dar, și eforturi intelectuale șimateriale deosebite.

Încă de la începutul editării anuarului, anul2006, inițiatorul, redactorul șef și tehno-redactorul, care este și directorul instituției,prof. Vilică Munteanu, și-a propus în primulrând să stimuleze cercetarea privind loculBacăului în istoria locală și națională, să pună„în valoare aspecte mai puțin cunoscute sautratate din istoria românilor, cu accent pefenomenele locale și, de asemenea, săprezentăm anumite aspecte din experiențaprofesională a arhiviștilor noștri, precum șiprobleme actuale ale arhivisticii din alte țări,care pot duce la perfecționarea activitățiiArhivelor Naționale”. Că obiectivele propuseau prins viață o dovedesc cele șapte numereapărute până în prezent, plus „suplimentul”„Românii în dezbaterile Congresului secuiescdin 1902. Premise, deziderate și reverberații”rezultat al Colocviului Național organizat, la18 noiembrie 2010, de Centrul European deStudii Harghita-Covasna în colaborare cuAsociația Romano-Catolicilor din Moldova„Dumitru Mărtinaș” și Arhivele NaționaleBacău. Cele șapte plus unu („suplimentul”)

volume însumează 3504 pagini, pe care suntașternute 189 de studii din domeniul istorieilocale și naționale, 59 de studii din domeniularhivisticii, 17 recenzii de carte cu tematicăistorică sau din domeniul arhivelor, 12comunicări „In honorem” și 5 comunicări „Inmemoriam”, dedicate unor personalități dindomeniul arhivelor, elaborate de peste 100 deautori din întreaga țară.

De remarcat este și faptul că de-a lungulcelor șapte ani de la prima apariție, anuarul„Acta Bacoviensia” a evoluat atât cantitativ,prin creșterea numărului de pagini, alnumărului de studii publicate și a îmbogățiriistructurii, cât și calitativ, a încărcăturiiștiințifice a studiilor prin: apariția anuarului,începând cu volumul V, sub patronajul unuicompetent Consiliu Științific, creșterea profe-sionalismului autorilor și varietății tematiciiabordate. Ceea ce reprezintă constante, pen-tru toate volumele, sunt: excelenta calitate aprezentării grafice și tiparului executate laEditura Magic Print din Onești; editarea lorsub egida Arhivelor Naționale Bacău și aAsociației Generale a Arhiviștilor din România– Filiala Bacău; managementul performant alredactorului șef, prof. Vilică Munteanu.

Actualul număr, al VII-lea, a apărut laînceputul lunii noiembrie cu prilejul celei de-aXVIII-a ediție a Sesiunii de ComunicăriȘtiințifice „Arhivele și Istoria” desfășurate laBacău în ziua de 9 noiembrie 2012. Prindimensiunile, structura, numărul studiilor șiautorilor putem afirma despre acest volum căeste cel mai impresionant dintre toate celeeditate până în prezent. Spațiul celor 569 depagini, structurat în cinci capitole, cuprindelucrările a numai puțin de 57 de autori,doctori în istorie sau teologie, profesoriuniversitari, inspectori, experți, consilierisuperiori, profesori, bibliotecari, într-uncuvânt, toți cercetători pe ogorul virgin alarhivelor. Spațiul cel mai generos, peste 460de pagini, este acordat celor 37 de studii, 31din domeniul Istoriei, care formează capitolulI, și 6 din domeniul Arhivisticii, care constituiecapitolul următor. Următoarele trei capitolesunt: „In Honorem. Adrian Pricop”; „InMemoriam” și „Recenzii”.

Tematica istorică, a capitolului I, cuprindesubiecte din domeniile învățământului șiculturii (10 teme), vieții sociale (10), econo-miei (5), vieții politice (3) și teologiei (3).Foarte interesante prin noutatea și informațiaistorică pe care o aduc sunt studiile:„Valoarea unor unități de măsură din Moldova

323

Recenzii

reflectată în documentele inedite păstrate laArhivele Naționale Iași” de cercetătorulArcadie M. Bodale; „Documente inediteprivind comunitatea catolică din Somușca” dedr. Anton Coșa; “Raportul dintre simbol șihierofanie în opera cronicarilor moldoveni” dedr. Liliana Trofin; „Alegerea, investirea șiînscăunarea episcopului Teodosie Atanasiu înscaunul Episcopiei Romanului” de dr. AurelFlorin Țuscanu; „Constantin Cernat – unbăcăuan la conducerea Direcției Generale aPoliției (1936-1938)” de dr. Alin Spânu; „Dinactivitatea Regionalei Mureș a P.C.R. înpreajma alegerilor din noiembrie 1946” de dr.Liviu Boar; „Starea de sănătate a populațieidin regiunea Bacău în perioada 1950-1955”de Cristina Tănasă. La acest capitol trebuie săremarcăm și contribuția cercetătorilor dincadrul Centrului European de Studii Covasna-Harghita care au întocmit studiile: „Docu-mente din Arhivele Naționale Covasna privindpandemiile din Țările Române în secoleleXVII-XIX” de dr. Ioan Lăcătușu și prof. VasileStancu și „Un episod de criză al sprijinuluioferit de Ungaria învățământului în limbamaghiară pentru elevii romano-catolicilor dinMoldova” de dr. Ioan Lăcătușu.

Demne de subliniat, pentru valoarea lorteoretică și practică, sunt studiile dearhivistică din capitolul II al volumuluiintitulate: „De la teorie la practică în activi-tatea de înregistrare a actelor” de FlorențaTeleman și Mihaela Munteanu, experți laȘcoala Națională de Perfecționare Arhivistică„Aurel Sacerdoțeanu”; „Modernizarea man-agementului documentelor de arhivă prinimplementarea soluțiilor informatice” deȘtefan Dumitru Hașegan, șef departamentServiciul Arhivare Electronică; „Din experiențaunei societăți particulare în prelucrareadocumentelor de arhivă” de Mihai Nicolae,manager general, SC Ștefadina Conserv SRL.București. Capitolul se încheie cu un călduroscuvânt de suflet, adus arhivistului IoanLăcătușu cu prilejul împlinirii vârstei de 65 deani, scris de directorul Arhivelor NaționaleCălărași, Nicolae Țiripan, intitulat „Gânduridespre Ioan Lăcătușu”.

Capitolul al III-lea este nou introdus înstructura volumelor anuarului „Acta Bacovi-ensia”. În cele 9 eseuri ale capitolului, rude,colegi și prieteni își aștern, pe cele 56 depagini ale sale, cu dragoste și venerație,amintirile și sentimentele pe care le poartăomului și arhivistului de excepție AdrianPricop, fost director al filialelor Botoșani și Iași

a Arhivelor Statului, cu prilejul împlinirii patri-arhalei vârste de 90 de ani. Capitolul se poateconstitui într-un minivolum, viitor nucleu alunui nou număr al colecției „Profesioniștiinoștri”, colecție devenită atât de dragăarhiviștilor.

Capitolul „In Memoriam”, prin articolelesale, scrise cu căldură și sinceritate de autoriiVilică Munteanu și Ioan Ciută, este destinatomagierii unor profesioniști deosebiți, dindomeniul arhivelor și cercetării istorice, careastăzi nu mai sunt printre noi: AlexandruTemciuc și Ioan Murariu.

Volumul se încheie cu opt recenzii privindconținutul noilor apariții editoriale, atât îndomeniul istoriei locale cât și a celeinaționale. Astfel, putem afla informațiisistematice despre lucrările: „Cronica unei marifamilii băcăuane. Boierii Lecca” de DumitruLecca; „Valea Trotușului, ghid turistic vizual”,de Corneliu Stoica; „Cronica satului Pârău Boghiiși a bisericii cu hramul «Sfântu Dumitru»”, decol.(rez) Gheorghe Pavel; „Eroina ElenaCancicov și genealogia neamului său”, deElena Ungureanu; „Matrice sigilare aparți-nând Ministerului de Interne și unor structuripolițienești (1831-1931)”, de Laurențiu ȘtefanSzemkovics; „zece ani de foc – o cronică aBasarabiei”, de Mircea Radu Iacoban;„Arhiviștii – oameni ai timpului lor”, de VasileArimia și „Note. Profesorul Dumitru Mărtinașîn documentele Securității”. Printre recenzenții,enumerați mai jos în ordinea titlurilorlucrărilor nou apărute, se numără intelectualireputați precum Maria Turbatu, dr. IoanDănilă, dr. Ioan Mitrea, Cristina Tanasă,Roxana Ramona Filip, Angela Oancea și dr.Ioan Lăcătușu (recenzent al ultimelor douăvolume).

Cartea, ca de altfel toate celelalte anuareale arhivelor băcăuane, își merită un locdistinct în biblioteca specialiștilor precum și aiubitorilor de istorie, fiind un real și valorosinstrument de lucru pentru specialiști și dedeplină satisfacție pentru cititorul interesat deistorie.

Laude pentru apariția celui de-al VII-leavolum al anuarului „Acta Bacoviensia” merităa fi adresate Consiliului Științific, care aanalizat valoarea științifică și metodică astudiilor publicate și a avizat favorabileditarea volumului, autorilor tuturor materia-lelor publicate în anuar, cât și, în mod cu totuldeosebit, Colegiului de Redacție format dinVilică Munteanu – redactor șef, MihaelaChelaru, Cristina Tanasă și Adriana Taropa.

324

RECENzII

325

Recenzii

Prin gravele lipsuri şi eludarea adevăruluiistoric, manualul Istoria Secuilor, recentapărut, finanţat de instituţii ale administraţieipublice locale din judeţele Covasna şiHarghita, cultivă lipsa de responsabilitate faţăde trecut şi tendinţa de izolare etnică amaghiarimii din aceste zone a fostelor scaunesecuieşti, cu grave consecinţe pentru for-marea viitoare a tinerilor maghiari.

De subliniat de la început este faptul,vizibil de altfel în cuprinsul scrierii, că autoriirecunosc faptul că manualul a fost scris lacomandă politică: „acest manual a fostrealizat la cererea şi din grija liderilor politicidin judeţele Harghita şi Covasna”. După cumştie şi ultimul elev al unei şcoli gimnaziale,manualele, în toate sistemele de învăţământse pretind sinteze ştiinţifice într-o anumitădisciplină, bazate pe cele mai noi cercetări îndomeniu. Or, aici, criteriul ştiinţific este aban-donat în favoarea comenzii politice. Pentru arespecta un minimum de adevăr, scrierea artrebui numită „Politica liderilor secui despreistoria secuilor”. În loc să promoveze oatitudine intelectuală şi morală dictată deinterese politice, era de aşteptat ca autorii, înmajoritate oameni ai şcolii, să realizeze unvolum monografic de ţinută ştiinţifică, deonestitate demnă de epoca în care trăim, caresă promoveze acceptarea alterităţii etnice,spirituale, de fraternitate cu românii, cu caresecuii au străbătut secolele cu înţelegere şicolaborare, excepţiile fiind momentele cândunii secui/maghiari au fost fanatizaţi depropaganda şovină antiromânească dinexterior.

Scrierea a fost elaborată ca având statutulde manual, pentru clasele a VI-a şi a VII-a cutoate că elevii maghiari mai au un manual,pentru aceleaşi clase, „din care învaţă cadisciplină obligatorie, câte o oră pe săptă-mână, istoria minorităţii maghiare dinRomânia şi, în cadrul acesteia, aspectelefundamentale ale istoriei întregii maghiarimi”.În realitate se face istoria Ungariei. Laaceasta, iniţiatorii „manualului” mai solicită ooră săptămânală pentru Istoria secuimii, oră

indicată a fi luată din orele opţionaleprevăzute în programa curriculară pentruclasele respective. Menţionăm că eleviimaghiari fac şi ore de Istorie Universală,obligatorii pentru toţi elevii claselor a VI-a şia VII-a – o oră săptămânal - în cuprinsulcăreia este integrată şi Istoria Ungariei.Practic, se preconizează ca elevii maghiari săfacă minim două ore pe săptămână de istorie„a naţionalităţilor”, fiind îndoctrinaţi de„adevărurile” istoricilor maghiari, înainte de aface Istoria Românilor la clasa a VIII-a, pecare refuză să o înveţe, motivând neînţele-gerea termenilor istorici româneşti şi chiar alimbii române.

Cu toate că autorii recunosc, în prefaţacărţii, marile controverse dintre istoriciimaghiari/secui, „pe marginea problemelorfundamentale ale istoriei secuimii”, atacurileunora dintre aceştia la adresa „directivelor”Academiei Ungare de Știinţe sau „aşteptărileformulate în plan extraprofesional”, înaceastă „scriere” sunt afirmaţii cu pretenţiade adevăr axiomatic, de ex: „Istoria secuiască

Consideraţii privind „manualul” Istoria Secuilor – A Székelység Története,

Miercurea-Ciuc, Sfântu Gheorghe, 2012

Vasile LECHINŢAN, Ioan LĂCĂTUŞU, Vasile STANCU

este parte a istoriei maghiare, iar în cadrulacesteia a istoriei Transilvaniei, aşa cum, decând este lumea, secuimea vorbitoare delimba maghiară este parte organică apoporului maghiar...” (p. 7). Dacă tot auhotărât autorii acest fapt, atunci, în modfiresc, se pun mai multe întrebări: de ce maieste nevoie de o istorie a „poporului maghiar”(secuii) în cadrul istoriei poporului maghiar?De ce mai încărcăm elevii secui, care de faptsunt maghiari, cu peste 8 pagini de„etnogeneză secuiască” (p. 36 - 43) şi, maiafirmăm, probabil pentru a dovedi valoareaştiinţifică a „lucrării”, că „originea secuiascăeste o problemă foarte complicată şidiscutabilă”? (p. 38) Și dacă tot îl citează peSimon de Keza la acest capitol, „istoriciisecuilor” puteau reda şi ce scria acesta pe la1282-1285, adică faptul că secuii au împru-mutat de la populaţia românească portul,scrisul şi felul de a-şi face casele. Astfelcheltuiau mai puţină imaginaţie şi simplificauînţelegerea „controversatei”, „complicatei şidiscutabilei probleme”, „de când este lumea”şi a mult mai multor probleme ridicate înpaginile următoare ale „scrierii”. Dar ce o săînţeleagă elevii maghiari, care de fapt suntsecui, când vor citi ce a scris ȘtefanSzamoskozi despre secui, părinţii lor, dupăcâteva secole (1570 - 1612): „În mare parteşi astăzi au aceleaşi rituri cu ale românilor,deşi trăiesc în vecinătatea saşilor şi maghia-rilor”?! (p. 85)

Și, autorii mai ascund un alt aspectdefinitoriu al secuilor: faptul că de când estelumea, secuimea este vorbitoare şi de delimba română. Astfel, ea este parte organicăşi a istoriei româneşti şi a poporului român cucare a convieţuit de la colonizarea ei înTransilvania până astăzi.

Pentru autori nu a existat fenomenulindoeuropenizării de la intersecţia mileniilorIII-II î.Hr. cât şi formarea popoarelor indoeu-ropene, inclusiv a tracilor, care după părinteleistoriei, Herodot, erau „cei mai numeroşidupă inzi” ... din care „geţii erau cei mai vitejişi mai drepţi”. Nu au auzit nici de anul 514î.H., când aceştia sunt pomeniţi în ale sale“Istorii”, de către Herodot. Dar nu au auzitdeloc nici de urmaşii lor, daco-romani, dupăretragerea stăpânirii romane din Dacia, careîn mod subit au dispărut din „istoria secuilor”.

Și eludarea adevărurilor istorice continuă.Astfel, grav este faptul că autorii nu-şi asumăresponsabilitatea redării atrocităţilor comisede secui/maghiari faţă de români şi saşi în

perioada de după Adunarea de la Lutiţa, din16 octombrie 1848, mai mult chiar, sevorbeşte în mod unilateral că atunci, înTransilvania, “au avut loc atrocităţi antima-ghiare”. (p.7) Trupele secuieşti ce înaintaudupă momentul Lutiţa sunt glorificate deautori, deşi documente semnate de martoriioculari maghiari ai epocii, le priveau şidescriau ca pe nişte hoarde care jefuiau,ucideau şi nu ascultau de ordine.

De asemenea, atrocităţile comise desecui/maghiari asupra românilor în perioadade după Dictatul de la Viena, din anii 1940 -1944, sunt nepermis ascunse. Extrem dejignitoare faţă de români este lipsa deresponsabilitate a autorilor faţă de instau-rarea administraţiei ungare în toamna anului1940, autorii vorbind doar de problemeleeconomice şi de entuziasmul maghiar şi nu decumplitele atrocităţi comise asupra românilorde armata ungară de ocupaţie şi de etnicimaghiari/secui localnici. De asemenea,numeroase biserici româneşti din zonă au fostrase de pe faţa pământului şi locul undeaceste sfinte locaşuri au existat stă şi astăzimărturie a unui trecut condamnabil şi pe caredegeaba încearcă să-l ascundă un asemeneamanual „orb”.

Fără menţionarea acestor momente impor-tante din viaţa unei comunităţi, toată istoriasecuilor prezentată în manual nu este decâtun exerciţiu minor, un joc periculos, o lipsă deresponsabilitate faţă de trecut. Nu serecunoaşte decât atrocitatea comisă asupraevreilor în 1944, spusă însă pe un ton delocferm, doar ca o uşoară „latură umbrită” a„micii lumi maghiare” din zonă, când faptelemaghiarilor care au participat la Holocaustsunt de o mare gravitate în faţa istoriei. Nutrebuie trecută cu vederea nici afirmaţiaautorilor că unii evrei stabiliţi în secuime„erau şi mercenari”. Afirmaţia este gravă dacănu este explicată, pentru că astfel enunţatăpare ca o scuză faţă de atrocităţile comiseasupra evreilor în 1940 - 1944. Şi apoi, înzona Ucrainei Subcarpatice nu „au fostexpulzaţi” evrei, ci au fost duşi îndetaşamente de muncă forţată în condiţii deexterminare. Păcat că autorii nu-şi asumăresponsabilitatea redării oneste şi a acestoraspecte faţă de istoria evreilor şi faţă deHolocaust.

Nu este prezentat cu obiectivitate momen-tul dramatic din toamna anului 1944,respectiv acţiunea aşa–numitei „Gărzi a luiManiu” în Aita Seacă, unde secuii din sat au

326

RECENzII

ucis cu o mare cruzime ofiţeri şi ostaşi dinArmata Română. Evident că membrii „Gărzilorlui Maniu” au comis o ilegalitate pedepsin-du-i pe criminali, care trebuiau aduşi în faţajustiţiei, ilegalitate care trebuia menţionată,dar ascunderea adevărului de la Aita Seacăde către autori este condamnabilă.

Manualul conţine o politică făţiş anti-românescă în prezentarea evenimenteloristorice. De exemplu, se spune pentruperioada interbelică despre faptul că staţi-unile balneare semnificative, care ar fi pututintensifica turismul şi economia locală, auajuns în mâini române, astfel nu sporeauveniturile întreprinderilor şi comunităţilor dinŢinutul Secuiesc, uitând faptul că şi înainte de1 Decembrie 1918, principalii vizitatori aiacestor staţiuni au fost românii din „Regat”.

Totul este privit prin prisma separatismuluietnic pur în zonă, într-un moment când încăîntreaga Transilvanie avea atunci o industriecare în majoritate era „în mâini maghiare”datorită asupririi de secole a românilor decătre oligarhia conducătoare maghiară.

Jignitoare este şi minciuna că la Reformaagrară din 1921, „câştigul provenit dinproprietatea indivizibilă a familiilor militare deodinioară din Ciuc şi Trei Scaune, în loc săservească înălţarea economică şi culturală asecuimii, a ajuns pe mâna statului, care l-aîmpărţit micilor gospodari, asociaţii şi bisericiromâne”. Aşadar, o avere deloc pur secuiască– pentru că din comunităţi făceau parte şiromâni - ar fi fost astfel exclusiv datăromânilor, afirmaţie care vine să lovească încăo dată demnitatea istorică românească în faţatinerilor cărora le este destinat manualul.

Altă jignitoare minciună este că bisericileromâneşti au fost construite în perioadainterbelică prin comunităţile locale; totul este„turnat” în pagină cu o culpabilizare aromânilor pentru că au „îndrăznit” să-şiconstruiască biserici ortodoxe „uriaşe” (prinaceastă sintagmă se poate intui cu claritatepoziţia faţă de români a autorilor) în stilbizantin în oraşele din zonă, astfel că, dinstart, românii sunt priviţi de autoriimanualului drept nişte locuitori de mâna adoua, nişte toleraţi, care nu au voie să-şiconstruiască biserici „uriaşe”.

Autorii nu consemnează faptul că, până laDecretul de toleranţă emis de împăratul Iosifal II-lea, în 1781, românii ortodocşi nu auavut dreptul de a construi biserici din piatră.După această dată, numai până la 1918,peste 50 de comunităţi româneşti din judeţele

Covasna şi Harghita au construit locaşuri decult, care există şi astăzi; este drept, uneledintre ele rămase fără credincioşi, sau cu unnumăr foarte mic, datorită politicii şovineridicată la rang de politică de stat de cătreAustro-Ungaria dualistă.

Este inadmisibilă şi minciuna jignitoare faţăde Armata Română, şi anume că în august1916, teritoriile invadate de trupele româneau suferit pagube grave. "Au devastat, jefuit,magaziile, casele fără proprietari şi au dat focla numeroase clădiri”. Şi tot pe seamaArmatei Române sunt puse şi multe sute devictime civile în rândul "persoanelor în vârstărămase acasă, bătrânilor ce fugeau şi copiilor”.Aşadar, în loc de adevăr istoric, o minciunăextrem de jignitoare faţă de români, pusă latemelia învăţării istoriei de către eleviimaghiari de astăzi, în loc să se scrie curesponsabilitate de atrocităţile batalioanelorsecuieşti de la 1918 -1919.

Despre Congresul secuiesc de la Tuşnaddin 1902, autorii nu suflă o vorbă privindcererea secuilor, prezentată acolo, deintensificare a legăturilor economice cuRomânia şi de a se preda limba română laliceele din zonă, dată fiind importanţacolaborării economice vitale a secuilor curomânii de peste munţi.

Nu se menţionează nimic despre influenţalimbii române asupra limbii şi vieţii secuilorde-a lungul secolelor. Această realitate,atestată de numeroase documente de epocă,este unanim acceptată şi demonstrată delingvişti maghiari şi români iar faptul seconstituie într-un veritabil monument alduratei convieţuirii paşnie româneşti şisecuieşti/maghiare pe o întinsă dimensiuneistorică.

Studiile de demografie istorică pun înevidenţă un schimb de populaţie ce a avut locde-a lungul timpului de o parte şi de alta aCarpaţilor. Deosebit de edificatoare pentrustarea de spirit şi poziţia secuilor faţă deromâni este şi situaţia creată la sfârşitul sec.al XIX-lea şi începutul sec. XX, când majori-tatea ardelenilor (români, maghiari, saşi)emigrau în America, iar numeroşi secuiplecau în masă în Regatul Român, alarmândpur şi simplu autorităţile locale şi centraleungare, obligate să construiască astfel căiferate şi fabrici, pentru a stopa depopulareazonei.

De altfel, o mare minciună etalată înmanual de autori este aceea că în epocadualismului austro-ungar ţinutul secuiesc s-ar

327

Recenzii

fi dezvoltat cel mai spectaculos (când mii şimii de secui luau drumul emigrării pestemunţi, în Regatul României, pentru a-şiasigura existenţa). Adevărata dezvoltare aavut loc de fapt după dualism, în timpulRomâniei Mari şi a României postbelice

Despre drama deznaţionalizării românilordin fostele scaune secuieşti, desprefenomenul „Bodogaia” şi „Porumbenii Mari”,localităţi unde în secolul al XVIII-lea eraudouă biserici româneşti, una Ortodoxă şi altaGreco-catolică, nu se scrie nimic.

Nepermisă este şi glorificarea biografieifascistului Nyirö Jozsef, cel care s-a doveditun şovin antiromân şi un antisemit în timpulcelui de-al doilea război mondial, un oficial alguvernului fascist al lui Szálási. La fel denepermisă este şi ascunderea faptului căOrbán Balázs, „Cel mai mare secui”, a fost, larândul său, un mare şovin antiromân, faptcunoscut în epocă şi dovedit de scrierile sale.

Pe aceste considerente apreciem cămanualul nu este decât o provocare jignitoarela adresa românilor, evreilor şi chiar agermanilor trăitori pe aceste meleaguri(inclusiv a memoriei saşilor din Reghin şi dinjurul acestuia, la 1848) şi propunem scoaterealui din şcoli şi pedepsirea celor care din baniipublici au susţinut o astfel de provocare.

Desigur că, prin aceste rânduri, am făcut oprimă evaluare a conţinutului manualului de

Istorie a secuilor, urmează o analiză maiamănunţită a textului, prin care vom dezvăluitoate erorile şi afimaţiile tendenţioase şiprovocatoare la adresa românilor, toatelocurile comune, agresivităţile de atitudineistorică şi mistificările care duc spre ocultivare deschisă a şovinismului, şi nu aprieteniei, a acceptării şi înţelegerii reciproce,în şcolile româneşti cu limba de predaremaghiară.

Locuind împreună cu românii şi înconjuraţidin toate părţile de către români, secuii auavut relaţii de bună vecinătate cu aceastămajoritate etnică a arealului românesc, laatrocităţile ascunse de manual nu auparticipat, evident, toţi secuii, astfel căgeneraţia de astăzi nu poate fi culpabilizatăpentru trecutul nedemn. Considerăm că, deaceea, se impune elaborarea unui volummonografic bazat pe realităţi istorice doveditede documente şi nu pe mistificări eroizante şipe minciuni grosolane şi provocatoare care săestompeze adevărul, astăzi, când suntemsub ochii unei Europe care promoveazăonestitatea intelectuală, acceptarea alterităţiietnice şi religioase, spiritul de promovare aînaltelor valori umane şi morale.

Sf. Gheorghe, 6 noiembrie 2012

328

RECENzII