CUPRINS

ASPECTE GENERALE

HIBRIDUL ROSU DE CALIFORNIA

DESFASURAREA PROCESULUI DE VERMICULTURA

CONCLUZII

ASPECTE GENERALE Vermicompostarea, denumitã si vermiculturã, este un proces aerob relativ rece de

compostare, în care diferite specii de viermi si râme pot fi utilizate pentru

descompunerea materiei organice. Viermii mãruntesc mecanic materialele

compostabile si le descompun partial prin ingerare, iar descompunerea biochimicã

decurge cu ajutorul bacteriilor si substantelor chimice continute în tractul lor digestiv.

Cea mai utilizată râma pentru vermicompost este Eisenia Fetida. Poate fi crescută în

medii cu temperaturi între 0 si 35 grade Celsius. Coconii de eisenia Foetida rămân

viabili şi după ce stau ingheţaţi câteva săptămâni.

O alta rama folosita pentru vermicompostare este Eisenia Hortensis ( cunoscuta si ca

European Nightcrawler sau Dendrobaena Veneta)

Humusul are proprienăţi de tamponarea a mediului din sol şi menţinerii constante

de pH. Biohumusul poate fi obţinut prin două metode, cea de compostare simplă şi

vermicultură, ultima este mai rapidă în timp şi rezultă cu o cantitate de 2-4 ori mai mare

a NPK (azot-fosfor-potasiu) în compost.

Humusul este cel mai important produs al ramelor, este defapt excrementul

acestora. Humusul produs de rame este cel mai bun ingrasamant oraganic cunoscut

pana in prezent, ideal pentru producatorii de hrana Bio, horticultura, silvicultura,

legumicultura , inlocuind atat ingrasamintele organice precum si pe cele chimice.

       Prin traversarea organismului deseurile organice sunt descompuse in componente

elementare pe care planta le poate absorbii direct, deoarece este alcatuit din compusi

organici si bacterii care ajuta la descompunerea solului, un astfel de humus nu este

recomndat sa fie supradozat !

Humusul obtinut de la ramele de o calitate medie, contine de 11ori mai mult

Potasiu, de 3ori mai mult Magneziu, de 7 sapte ori mai mult Phosfor si de 5ori mai mult

nitrit fata de gunoiul de grajd! In general o tona de humus este de 5 ori mai eficace

decat o tona de gunoi de grajd, iar pentru obtinerea unei tone de humus se utilizeaza

1,5t de gunoi de grajd(ramele asimileaza 40% si 60% elimina).

Hibridul rosu de California Lumbricultura ne ajuta ca cel putin in parte sa evitam aceasta tendinta de

degradare a solului si mediului, bazandu-se pe utilizarea unei componente biologice in

procesul tehnologic de productii intensive in domeniul agricol si zootehnic. Este

important de mentionat ca prin aplicarea acestei tehnologii, bazata pe procese naturale,

se evita poluarea mediului care este inevitabila in cazul folosirii mijloacelor chimice.

In tendinta de a reconstitui istoria cresterii ramelor, specialistii in Lumbricultura se refera

la scrieri din Egiptul Antic, unde realizandu-se importanta acesteia, a fost protejata prin

lege.

          Filozoful grec Aristotel a denumit ramele “intestinele pamantului” constatand

activitatea fertilizatoare si ecologica in mediul in care traiesc.

Trebuia sa treaca 2000 de ani ca Charles Darwin sa se dedice in profunzime cercetarii

ramelor, publicand cea mai completa carte “Lumbricus terrestris” din care reiese cea

mai simpla si completa concluzie: “Tot pamantul fertil existent in lume a traversat si va

traversa intestinele ramelor”.

          Un an inainte de a muri( 1881 ), Charles Darwin a publicat cel mai complet studiu

de pana atunci: “Obtinerea Solului Fertil prin Actiunea Ramelor prin Observarea

Multilaterala a Compustarii Acestora.”

De asemenea, in lucrarea “Despre ramele de ploaie si pamantul fertil”, mentioneaza ca

in Scotia, in cursul unui an, ramele proceseaza si scot la suprafata solului circa 4 kg de

materie uscata pe metru patrat.

Hibrid rosu de California a obtinut anumite insusiri care il deosebesc de rama comuna si

anume:

este mai rezistent la oscilatii de temperatura;

are o viata de 3-4 ori mai lunga;

habitatul mult mai redus( ex: 100 000 de exemplare de rame pe o suprafata de 2

m2 si la o adancime de numai 25 cm );

reproductia de 3 ori mai mare.

Hibridul are avantaje materiale, deoarece ramele transforma deseurile de celuloza in

humus, acesta reprezentand un ingrasamant de inalta calitate.

Importanta ramelor in protejarea mediului inconjurator poate fi majora in conditiile

actuale in care depozitarea deseurilor este din ce in ce mai costisitoare. Pornind de la

faptul ca fiecare individ lasa zilnic cca 800gr deseuri solide, asta inseamna ca intr-un

oras de 100.000 de locuitori se arunca cca 80t de gunoi din care 55% este de

provenienta anorganica si 45% deseuri organice.

Aceasta cantitate de 36 t de deseuri organice se poate procesa intr-o zi de catre 36

mil de rame care ocupa o suprafata de numai 720 mp. In urma procesarii se produc

7.700 t de humus pe an care poate fi utilizat apoi in parcuri, zone verzi, helestee etc.

Pretul unei astfel de procesari este la 25% din pretul clasic al arderii.

Unul din avantajele importante ale cresterii ramelor este si imbogatirea solului prin

introducerea acestora in pamant pe terenuri degradate, iazuri de decantare etc. S-a

constatat ca 1.000 de rame produc 600gr de humus pe zi pe mp.

Vermicultura necesitã multã manoperã si un control riguros al conditiilor de

compostare, incluzând temperatura, umiditatea si compozitia amestecului. Pânã în

prezent, succesul acestei metode este limitat la programe pilot sau la sisteme de

dimensiuni reduse, specifice industriei casnice tãrãnesti. Trebuie mentionat cã

vermicultura nu distruge obligatoriu toti agentii patogeni. Unii virusi si paraziti pot

supravietui acestui proces. Din aceastã cauzã, dacã materialele intrate în proces

prezintã un risc ridicat de a fi contaminate cu agenti patogeni, produsul finit poate sã

mai continã, la rândul sãu, agenti patogeni.

Tehnologia vermicultivarii In procesul viermicultivarii trebuie sa se respecte urmatoarele etape:

a) pregatirea substratului nutritiv;

b) formarea parcelelor, lojelor, sectoarelor, gramezilor;

c) plasarea in substrat a ramelor si transferarea lor pe parcursul procesului

bioconversiei in sectoare noi;

d) colectarea biohumusului si pregatirea lui pentru utilizare sau pastrare.

Substratul nutritiv de baza poate fi alcatuit din dejectiile animalelor, dupa

fermentare. Dejectiile care nu au fost supuse fermentarii (cu exceptia celor de iepure)

nu pot fi folosite in calitate de substrat nutritiv. Dupa fermentare substratul nutritiv este

supus analizelor chimice. Daca aceasta nu este posibil, atunci pentru a determina

calitatea substratului nutritiv se foloseste testul “50 rame”, care consta in urmatoarele:

intr-o lada se plaseaza o cantitate anumita de substrat nutritiv, pregatit pentru

viermicultivare (3-5kg), in care se plaseza 50 rame mature. Dupa 24 ore indivizii sunt

numarati si se determina starea lor fiziologica. Daca toate ramele sunt vii si active,

atunci substratul nutritiv poate fi folosit in procesul de vermicultivare. Atunci cand

ramele au parasit substratul sau sunt pasive, pregatirea substratului trebuie continuata,

pana la momentul cand rimele nu vor parasi mediul de trai.

A doua etapa a tehnologiei viermicultivarii este formarea lojelor si sectoarelor in

care se plaseaza substratul nutritiv. Pentru gospodariile mari, dimensiunile sectoarelor

constituie 1 m latime si 50 m lungime, in care grosimea substratului nutritiv trebuie sa fie

de 25 – 35 cm (vara) si 35 – 45 cm (iarna). Sectoarele se impart in loje, dimensiunile

constituind 1 m latime si 2 m lungime. Asadar, un sector este alcatuit din 25 loje.

Sectoarele pot fi situate la suprafata solului, pe suprafete asfaltate, putin inclinate sau

pe suprafete de pe care a fost inlaturat stratul afanat. Sectoarele de asemenea se pot

situa in santuri cu adancimea de 40 – 50 cm, betonate, avand aceleasi dimensiuni.

Inainte de plasarea substratul nutritiv pe fundul sectorului se asterne un strat de 5 cm

paie. Pentru gospodariile mici (particulare sau de fermieri) se pot practica gramezile de

dejectii (gunoi de grajd, baligar), care au fost supuse fermentarii, cu latimea 1 m, iar

lungimea 2 si mai multi metri.

Grosimea substratului nutritiv nu trebuie sa depaseasca 50 cm. Intr-o loja trebuie sa fie

plasat pana la 1 tona de substrat nutritiv. Alegerea locului pentru viermicultivare joaca

un rol important in procesul de prelucrare a deseurilor organice. Locul ales trebuie sa fie

situat intr-o zona accesibila pentru a folosi deseurile organice, sa fie putin inclinat pentru

a da posibilitate apei de a se scurge in timpul stropitului si ploilor abundente. Daca

conform testului “50 rame” substratul este calificat benefic pentru viermicultivare, in el

se plaseaza ramele.

Inainte de plasarea ramelor substratul se stropeste abundent. Plasarea ramelor se

efectueaza ziua, deoarece sub influenta luminii ele se ascund repede in substrat. Pe

parcursul procesului tehnologic de prelucrare a deseurilor organice trebuie de tinut cont

de respectarea cerintelor expuse mai sus. Daca intr-o loja au fost plasate 30 – 100 mii

indivizi, atunci procesul de prelucrare dureaza 6 luni. Dupa prelucrarea completa a

substratului nutritiv, este necesara reamplasarea ramelor in loje noi. Acest proces

decurge astfel: timp de 14 zile nu se da hrana suplimentara, dupa care de-alungul lojei

(sectorului) se adauga substratul nutritiv, pe centru. Ramele se incadreaza in acest

substrat nutritiv si se inlatura impreuna cu el, plasandu-se in alte loje (gramezi) cu

substrat nutritiv. Aceasta operatie se repeta de 3 – 4 ori pana cand este inlaturata cea

mai mare parte din populatia de rame.

Biohumusul obtinut este uscat, cernut si ambalat in saci din polietilena sau este

administrat in stare bruta pe campuri. Pe parcursul a 6 luni, cat dureaza procesul de

prelucrare, substratul trebuie permanent stropit. Stropirea trebuie efectuata dimineata

sau seara, cand diferenta de temperaturi nu este mare.

In perioada calda a anului (din martie pana in octombrie) in sectoarele sau lojele noi

hrana suplimentara se adauga regulat, o data la 2 saptamani, prima administrare a ei

fiind efectuata la o luna dupa plasarea ramelor. In perioada rece a anului, sectoarele,

lojele sau gramezile de deseuri organice in care se afla veirmicultura se acopera cu

paie, rogojini sau panza de sac.

Dintr-o tona de deseuri organice pe parcursul a 6 luni se pot obtine 500-600 kg de

biohumus. In conditiile climaterice din Moldova tehnologia viermicultivarii poate fi

practicata la aer liber si formarea sectoarelor noi poate fi efectuata de doua ori, in lunile

aprilie si octombrie.

La formarea totală a compostului cu obţinere de biohumus, acesta are un miros placut

de sol şi o culoare închisă.

Viermii se colectează, şi se refolosesc la următoarele cicluri de compostare. Viermii mai

mari pot fi folosiţi pentru pescuit sau ca hrană pentru peşti din iazuri artificiale, iar cei

mici sa lăsaţi la compostare.

Scopul principal al viermicultivarii este prelucrarea completa a deseurilor organice,

obtinerea biohumusului si ameliorarea situatiei ecologice.

In calitate de directie auxiliara este obtinerea adaosului proteic pentru ratia de hrana a

animalelor. Asadar, tehnologia propusa poate fi aplicata in orice tip de gospodarii

(ferma, gospodarii particulare si de fermieri), nu necesita cheltuieli mari si poate fi

organizata in aer liber.

CONCLUZII

Rezultate pozitive;

Imbunatatirea procesului de reciclare;

Vermicompostarea este relativ econimica, deoarece spatiului in care se

realizeaza procesul nu este unul pretentios; vermicompostarea se poate

realiza si in aer liber;

Prelucrarea completa a deseurilor organice;

Indivizii se pot folosi si la urmatoarea compostare;

Importanta sa in agricultura este majora, produsele crescand mult mai

repede, mai mari si mai sanatoase. Din rame se obtine faina proteica de

cea mai buna calitate care se foloseste ca adaos in toate concentratele ce

se administreaza animalelor;

Importanta vermiculturii in protejarea mediului inconjurator poate fi majora

in conditiile actuale in care depozitarea deseurilor este din ce in ce mai

costisitoare. Pornind de la faptul ca fiecare individ lasa zilnic cca 800

grame deseuri solide , asta inseamna ca intr-un oras de 100 000 de

locuitori se arunca cca 80 tone de gunoi .

Scopul principal al vermicultivarii este prelucrarea completa a deseurilor

organice , obtinerea biohumusului si ameliorarea situatiei ecologice.

In ecosistemul natural al solului ramele au un rol multiplu si foarte

important in producerea humusului , care este componenta structurala de

baza a pamantului. De cantitatea acestuia (humusului ) depinde viteza de

descompinere a materiei organice si prin urmare , productia organica a

ecosistemului.

BIBLIOGRAFIE

www.wormpower.net

www.recolta.ro

www.lumeasatului.ro

http://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii

www.vermicultura.com

http://acmewormfarm.com/vermicomposting/