Noul concept strategic al NATO a fost adoptat la Lisabona

  Ştire | Ora: 13:24 | Data: 20. 11. 2010

La Summitul NATO care se desfăşoară la Lisabona, în Portugalia, liderii alianţei au adoptat noul concept strategic care prevede răspunsurile moderne pe care le oferă NATO la ameninţările securităţii.

Documentul este format din 11 pagini şi este urmaşul conceptului strategic adoptat în anul 1999.

Conceptul are la bază apărarea colectivă, iar unul din elementele prevăzute în el este scutul antirachetă menit să protejeze populaţiile şi teritoriile NATO.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a salutat faptul că aliaţii au ajuns la un acord "pentru a dezvolta un sistem de apărare antirachetă suficient de puternic pentru a acoperi teritoriul european al NATO şi populaţiile sale, precum şi Statele Unite".

Summitul NATO de la Lisabona are trei obiective principale: revitalizarea Alianţei pentru secolul XXI, progrese în Afganistan şi resetarea relaţiilor organizaţiei cu Rusia.

Revitalizarea NATO pentru secolul XXI

Alianţa va adopta un nou concept strategic, pentru viitorii zece ani, care va pune bazele unui NATO revitalizat, pregătit să facă faţă încercărilor secolului XXI.

Reforma din structura de comandă a NATO, agenţii şi sedii va duce la o organizare mai agilă şi eficientă.

Finanţarea, achiziţionarea şi desfăşurarea a zece capacităţi de baza este esenţială pentru a se face faţă noilor ameninţări.

Acestea includ: o capacitate de apărare antirachetă pentru protejarea teritoriilor, populaţiilor şi forţele din statele NATO, cooperarea în securitatea informatică, pentrru detectarea, prevenirea şi recuperarea după atacuri cibernetice, precum şi cooperare civil-militară pentru o abordare a crizelor, conflictelor, stabilizării şi reconstrucţiei.

Progrese in Afgansitan

Summitul de la Lisabona va demonstra că Afganistanul este tot mai responsabil pentru securitatea sa prin procesul de tranziţie. Tranziţia va începe în prima jumătate a lui 2011 şi se va încheia în 2014, ceea ce este conform obiectivelor declarate de guvernul afgan. SUA cer naţiunilor să acopere necesităţile în formarea forţelor afgane, pentru ca acesta să preia o responsabilitate mai mare. NATO are un angajament de durată în Afganistan.

Resetarea relatiilor NATO-Rusia

Membrii Consiliului NATO-Rusia vor sprijini o revizuire comună a problemelor de securitate comune, pentru a se avansa pe Afganistan, apărarea antirachetă, contraterorism, neproliferarea armelor de distrugere în masă, răspunsul în caz de dezastru şi combaterea pirateriei.

Cooperarea NATO-Rusia se bazează pe transparenţă reciprocă, pe concentrare comună asupra ameninţărilor externe şi respect reciproc pentru principiile integrităţii teritoriale şi indivizibilităţii securităţii.

NATO şi Rusia promit un nou început la Consiliul de la Lisabona

Liderii NATO şi Rusiei îşi iau sâmbătă, la reuniunea ce va avea loc în capitala Portugaliei, angajamentul unui nou început în relaţia loc lungă şi antagonistă, relatează BBC, potrivit NewsIn.

"Vom lăsa în urmă atât Războiul Rece, cât şi perioada post Războiul Rece şi vom merge înainte", a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu.

Şi Rusia este de părere că a venit momentul să colaboreze cu NATO, a precizat Rasmussen într-o înregistrare video publicată pe internet săptămâna aceasta.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev va participa la Consiliul NATO-Rusia de sâmbătă, reuniunea la cel mai înalt nivel dintre cele două părţi după conflictul dintre Moscova şi Tbilisi, din august 2008.

Războiul a început la numai câteva luni după ce NATO a convenit cu Georgia că aceasta poate deveni, la un moment dat, stat membru. Decizia a nemulţumit Moscova, care se teme încă de faptul că va fi înconjurată de state membre NATO. După căderea URSS, în 1991, Rusia a privit neputincioasă cum din ce în ce mai multe ţări din Europa de Est au aderat la alianţa militară occidentală.

Şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, vorbeşte despre încheierea unei epoci a neîncrederii, un ecou al declaraţiilor pozitive de la sediul NATO.

La baza apelurilor pentru o nouă eră a cooperării se află o listă din ce în ce mai lungă de interese comune. Iar în fruntea acestei liste figurează Afganistanul. Moscova vrea la fel de mult ca NATO ca talibanii să fie eliminaţi şi ca Afganistanul să fie stabilizat, astfel încât ţara să nu mai poată fi folosită ca bază pentru grupările militante islamiste.

De la mijlocul anilor '90, influenţa acestor grupări s-a extins în Asia Centrală şi în sudul Rusiei.

În plus:

, Moscova vrea să oprească fluxul de opiu din Afganistan, din care o mare parte ajunge în Rusia, unde numărul de dependenţi de heroină este îngrijorător. În acest scop, Moscova antrenează membri ai forţei de poliţie afgane.

Luna trecută, a anunţat şi că agenţii săi, alături de forţe afgane şi americane, au luat parte la un raid antidrog important, în cursul căruia au fost distruse laboratoare de heroină din apropiere de Jalalabad.

La summitul de la Lisabona, preşedintele Medvedev ar urma să fie de acord cu creşterea nivelului de asistenţă oferit pentru Afganistan, nu numai să ajute la combaterea traficului de droguri.

În ultimele săptămâni au avut loc negocieri şi în legătură cu extinderea rutelor de aprovizionare militară de pe teritoriul rus către bazele NATO din Afganistan. Acestea au fost deschise anul trecut, după ce Moscova şi Washingtonul şi-au luat angajamentul să îşi "reseteze" relaţiile.

"În prezent putem transfera bunuri (cu trenul, via Rusia - n.red.) către Afganistan", a explicat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. "Dar, bineînţeles că ar fi mult mai eficient dacă am putea transporta bunuri şi din Afganistan. Am putea analiza şi o listă cu bunuri care pot fi transportate... dar, în această etapă, nu putem intra în detalii", a adăugat el.

Ruta de aprovizionare prin Rusia a devenit vitală pentru NATO, în condiţiile în care convoaiele militare care călătoresc pe un drum alternativ, prin Pakistan, sunt vizate din ce în ce mai des de atacuri.

NATO vrea şi ca Rusia să ofere forţelor armate afgane elicoptere, de care acestea duc lipsă. "Unul dintre cele mai sigure moduri de a te mişca în Afganistan este cu elicopterul", a explicat Kurt Volker, fost ambasador american la NATO. "Iar ruşii au o mare capacitate din acest punct de vedere", a adăugat el.

Moscova s-a oferit să furnizeze cel puţin 20 de elicoptere militare şi să antreneze piloţii afgani, dar acordul a fost amânat de insistenţa Rusiei de a fi plătită pentru aproape toate aparatele.

Iar acesta nu este singurul preţ pe care îl cere Moscova pentru cooperarea în Afganistan. "Rusia încearcă să facă un schimb... NATO are nevoie de Rusia în Afganistan. În schimb, Rusia vrea să nu existe discuţii privind o extindere a NATO în fostele republici sovietice. În al doilea rând, ca NATO să susţină o parte din interesele Rusiei în domeniul securităţii europene - precum limitarea extinderii infrastructurii militare americane în Europa de Est şi limitarea desfăşurării de elemente antirachetă ale SUA sau NATO în Europa de Est", a explicat Dmitri Suslov, expert militar la Consiliul pentru politică externă şi de apărare de la Moscova.

Aceasta este o listă lungă şi va testa limitele actualei refaceri a relaţiilor dintre cele două părţi. Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, a descris negocierile privind apărarea antirachetă drept dificile. "Problema este că până şi membrii NATO au diviziuni privind cum ar trebui să fie sistemul, ce interval de timp există şi ce fonduri sunt necesare", potrivit lui Rogozin.

Summitul de la Lisabona ar putea fi un pas important înainte în relaţiile dintre Rusia şi NATO. Însă sunt aşteptate negocieri dure înainte ca cei doi foşti adversari să înceapă să coopereze în mai multe dosare de securitate.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/nato-si-rusia-promit-un-nou-inceput-la-consiliul-de-la-lisabona-206662.html

NATO isi modernizeaza ambitiile si priveste spre Rusia

Prin adoptarea la summit-ul de la Lisabona a noii conceptii strategice a NATO,s-a proclamat inceputul unei noi ere in istoria acestei organizatii, marcand intrarea aliantei nord-atlantice in faza a treia de dezvoltare. Prima faza a fost marcata de confruntarea militara si ideologica cu URSS, iar cea de-a doua de reformatare a Europei dupa incheierea razboiului rece. Urmatoarea etapa nu are deocamdata un continut clar, deoarece documentul prezinta un caracter dublu, scrie analistul rus Fiodor Lukianov,

redactor sef al publicatiei “Rusia in politica globala”.

 Principala deosebire intre doctrina adoptata recent si cea anterioara adoptata in urma cu 11 ani consta in faptul ca atunci NATO dadea unele instructiuni tarilor membre cum sa actioneze in conditiile in care alianta va capata o importanta tot mai mare in lume. In centrul documentului este inscrisa acum securitatea “nucleului”, ci nu rolul global, Rusiei acordandu-i-se o atentie cu mult mai mare decat oricand dupa destramarea URSS.

In momentul adoptarii conceptiei anterioare, NATO se afla in culmea influentei internationale. Nu la mult timp de la victoria asupra principalului inamic – Tratatul de la Varsovia -, alianta nord-atlantica s-a situat pe calea extinderii atat a componentei, prin primirea in anul 1999 a Poloniei, Cehiei si Ungariei, cat si a misiunii sale, prin depasirea granitelor euro-atlantice. Prin adoptarea in anul 1997 a documentului de baza Rusia-NATO s-a legitimat expansiunea teritoriala, iar In anul 1999 alianta a folosit pentru prima data forta, demonstrand prin interventia in razboiul din Iugoslavia destinatia sa in zonele cu probleme.

Urmatorul deceniu a fost insa o deceptie. In urma actului terorist din 11 septembrie din SUA, acestea au hotarat sa nu se mai bazeze pe mecanismele NATO, preferand sa formeze o “coalitie antiterorista” cu participarea tarilor membre ale aliantei, dar nu in cadrul acesteia, trecand raspunderea pentru insuccesul campaniei afgane pe seama aliantei. Aceasta a dus la cresterea neincrederii europenilor de a suporta riscurile in regiunile indepartate de Lumea Noua.

In anul 2003 a mai urmat o lovitura datorita atitudinii aliatilor fata de atacarea Irakului.

Politica ofensiva a administratiei Bush in Europa de Est (scutul antiracheta) si in Eurasia (atragerea in alianta a Ucrainei si Georgiei) au dus la cresterea rapida a tensiunilor cu Rusia si adancirea asperitatilor intre Washington si capitalele vest-europene.

In sfarsit, razboiul din Caucaz din anul 2008 a demonstrat ca pretentiile NATO de structura principala a securitatii in Europa nu sunt fundamentate, alianta neputand face nimic nici in timpul, nici dupa terminarea razboiului.

Criza economica din anii 2008-2009 a acutizat problema cheltuielilor militare, tarile din interiorul aliantei adoptand masuri rigide de austeritate. In noua conceptie a NATO a fost inscrisa o fraza de reformare a NATO, prin care se ofera membrilor maximum de securitate pentru banii alocati de acestia in vederea apararii.

In noul text sunt inscrise cateva prevederi de principiu ce fixeaza noua situatie. In primul rand, ca garantia securitatii aliatilor se asigura prin fortele nucleare strategice ale aliantei, pe primul loc fiind SUA.

Pentru Moscova este nefavorabila intentia NATO de a obtine reducerea armelor nucleare tactice rusesti din Europa si transferul acestora departe de granitele europene, Rusia fiind antrenata in discutii asupra balantei fortelor in Europa, superioritatea acesteia in rachete

tactice compensand superioritatea NATO in fortele armate obisnuite. Aceasta va complica relatiile cu China, urmand ca, la cererea aliantei, rachetele sa fie duse in Asia, mai aproape de granitele cu China.

In al doilea rand, un rol important revine securitatii cibernetice, planificandu-se sa se creeze organe centralizatoare in cadrul NATO. Securitatea energetica, ca obiect al estimarilor strategice, poate, de asemenea, sa lezeze interesele rusesti. In al treilea rand, un obiectiv nou de unificare il constituie in esenta crearea sistemului antiracheta european, care constituie un element -cheie al apararii colective a Rusiei.

Rusia a fost invitata sa colaboreze in aceasta sfera, fara sa se aminteasca sursa de amenintare, Iranul fiind exclus, la cererea Turciei.

In al patrulea rand, se subliniaza tendinta de colaborare cu orice tari si organizatii din intreaga lume, mentionandu-se ca interactiuile vor fi cu cei necesari, nu cu “fratii de alianta”, cum se preconiza anterior.

Un ultim pasaj atrage atentia ca NATO nu constituie un pericol pentru Rusia, marcand o schimbare istorica, aceasta fiind o declaratie stranie pentru un document doctrinal, avandu-se in vedere a se inlatura temerea declarata a Rusiei ca largirea blocului ar prezenta un pericol.

In general, noua strategie a conceptiei NATO constituie un pas inainte, dar deocamdata nu este clar unde este punctul de destinatie. Textul este, fara indoiala, un compromis intre reprezentarile foarte diferite asupra obiectivelor aliantei. Alegerea ca tema de sprijin unificatoare a apararii antiracheta, fara conturarea proiectului si a rolului fiecarui participant, poate fi considerat ca fiind spirituala, constituind o iesire temporara din situatia creata.

Desi astazi tema scutului antiracheta corespunde reprezentarilor aliatilor, in perspectiva pot apare noi probleme, problema cheie fiind pozitia SUA, deoarece Europa nu detine si nu va detine un asemenea scut. Se observa, de asemenea, scaderea ambitiilor aliantei, care revine la probleme europene, renuntand la pretentiile de functie globala. Punandu-se in centrul atentiei aliantei securitatea europeana, nu exista problema mai importanta ca reglementarea definitiva a relatiilor cu Moscova, prezenta Moscovei fiind de neinlocuit si in solutionarea altor probleme, de exemplu, in situatia cu Afganistanul. Pe langa aceasta, o baza de dialog ar constitui-o tema scutului antiracheta european, asteptandu-se o propunere de securitate europeana din partea Moscovei. Europa cunoaste o noua abordare a relatiilor cu Rusia, intelegandu-se ca razboiul rece nu s-a incheiat pentru ca asa s-a declarat, ci ca din decorurile timpurilor trecute nu a mai ramas nimic pe scena mondiala. Sursa: http://totul.md/ro/newsitem/19303.html

Rolul NATO în cadrul evoluţiei construcţiei de securitate europene la începutul secolului XXI

Asist. univ. drd. CĂTĂLIN ANDRUŞ

 

În prezent, construcţia europeană de securitate reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic în care se derulează: tranziţia către sistemul internaţional multipolar, competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncimea integrării în U.E.

 

 

Tentativele Federaţiei Ruse de a menţine statutul de mare putere pe arena mondială şi de a ocupa poziţii cheie în structurile europene de securitate.  

Pentru a crea un tablou complet al rolului NATO în cadrul evoluţiei construcţiei de securitate europene la începutul secolului XXI va trebui să analizăm relaţia UE-NATO şi în mod obligatoriu relaţiile NATO cu Rusia şi mai nou Ucraina, 2 mari actori cu un cuvânt greu de spus în sistemul de securitate european.

Pentru a face o radiografie a evoluţiilor sistemului de securitate european în secolul XXI, trebuie să analizăm relaţiile NATO-UE, precum şi cele cu Rusia şi Ucraina ce sunt doi actori importanţi în cadrul securităţii europene.        

 

I. Unul din pilonii de bază a NATO este constituit de ţările care sunt şi membre a UE.„Uniunea Europeană are cel puţin la fel de mult de oferit NATO pe cât are NATO de oferit Uniunii Europene. De aceea, a venit timpul să ne întrebăm nu ce poate face NATO pentru Uniunea Europeană, ci ce poate face Uniunea Europeană pentru NATO” Pentru a aplica unul din principiile fundamentale ale UE şi anume principiul subsidiarităţii, este necesar luarea în calcul a unui sistem de securitate multietajat: UE, OSCE, NATO şi ONU. Necesitatea unei corelări, a optimizării cooperării între diferitele instituţii de securitate devine mai evidentă ca oricând. Evoluţiile destul de imprevizibile în UE, rivalitatea dintre UE şi NATO, apariţia unor dezechilibre majore între statele UE, posibilitatea ca interesele naţionale să prevaleze faţă de cele comune sunt principalii factori care influenţează edificarea unui sistem eficient în domeniul securităţii europene.  

Unul din elementele esenţiale ale Conceptului strategic al Alianţei (NATO) adoptat la Washington în 1999 este „Dezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în cadrul Alianţei” . Conceptul Strategic confirmă faptul că Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare va continua să fie dezvoltată în cadrul Alianţei.Conceptul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare  s-a dezvoltat în strânsă corespondenţă cu alte două concepte, dezvoltate ulterior. Este vorba, în primul rând, de Politica Externă şi de Securitate Comună– PESC (Common Foreign and Security Policy– CFSP), ce denumeşte un capitol distinct (Titlul V) al Tratatului de la Maastricht şi care reprezintă unul din cei trei piloni ai construcţiei europene. În al doilea rând, este vorba de Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA (European Security and Defence Policy, ESDP) sau, respectiv, Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună – PESAC (Common European Security and Defence Policy, CESDP) concept care a dobândit în ultimii ani tot mai multă substanţă şi care este parte componentă intrinsecă a PESC.

Construcţia IESA (Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare) este un proces ireversibil ce va realizat prin dezvoltarea relaţiei existente între NATO şi UE, în acelaşi timp cu dezvoltarea politicii comune de securitate şi apărare. Obiectivul principal al UE  în cadrul PESA este capacitatea statelor membre de a mobiliza şi desfăşura în termen de 60 de zile şi a susţine cel puţin un an, forţe militare ce pot atinge nivelul a 50.000-60.000  oameni care să efectueze întreaga gamă de aşa-numite „activităţi Petersburg” , stabilite prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997. Rolul acestora ar fi acela de a efectua operaţiunile militare sub conducerea UE, ca răspuns la crizele internaţionale, şi circumstanţe în care NATO, şi întregul său, nu este angajată din punct de vedere militar.

Aceste iniţiative au dus la temerea că o alianţă pur europeană ar putea duce la discriminarea statelor europene care sunt membre ale NATO dar nu şi ale UE precum şi la o dublare a asumării sarcinilor şi alocării resurselor de către NATO şi UE cu toate că toate statele membre NATO au fost de acord cu necesitatea unei forţe militare independente de contribuţia SUA pentru realizarea PESC. Aceste temeri au fost înlăturate în urma Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin din 1996 care a enunţat principiul creării unei forţe europene „separabile, dar nu separate”. În esenţă, PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi, în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată, lansarea şi coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situaţii de criză, angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pe decizii suverane.          

În Constituţia Europeană  noul concept Politică de Securitate şi Apărare Comună – PSAC (Common Security and Defence Policy, CSDP) înlocuieşte, deopotrivă vechiul concept Politică Europeană de Securitate şi Apărare – PESA, cât şi varianta sa „desfăşurată”, Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună – PESAC. Sunt prevăzute două principii ce vor guverna PSAC:

acţiunile externe trebuie să se bazeze pe principiile care au guvernat crearea, dezvoltarea şi lărgirea Uniunii Europene;

acţiunile externe trebuie să urmărească maximizarea cooperării statelor membre în toate domeniile relaţiilor internaţionale.

Constituţia Europeană  menţionează, însă, că politica comună de securitate şi apărare nu va aduce atingere obligaţiilor statelor membre care au ales să îşi asigure securitatea în cadrul N.A.T.O. În contextul stabilirii, în viitor, a unei politici de apărare comune, ceea ar putea presupune, practic, o alianţă militară, va fi necesar să se analizeze în mod aprofundat relaţia dintre o astfel de structură şi N.A.T.O., în vederea evitării dublării de competenţe sau a slăbirii legăturii transatlantice, care prezintă importanţă pentru state precum România. Astfel, s-ar putea imagina menţinerea legăturii transatlantice, prin crearea unui sistem de apărare U.E. integrat sistemului N.A.T.O. Totodată, în contextul în care U.E. dobândeşte personalitate juridică , s-ar putea imagina, într-o anumită formulă, angajarea Uniunii înseşi în sistemul N.A.T.O. (cu acomodarea poziţiei de neutralitate a unor membri UE).

În cadrul conceptului strategiei de apărare prezentate la Salonic la 20 iunie 2003 de Înaltul Reprezentant UE pentru PESC şi secretar general al UEO Javier Solana, se sublinia că „prima linie a apărării” va fi adesea în afara ariei UE şi că europenii „trebuie să fi e gata de a acţiona înainte de producerea unei crize” – formulări ce înscriu conceptul strategic european în logica abordării preventive enunţată, de noua Strategie Naţională de Securitate a SUA, chiar dacă nu se menţionează explicit posibilitatea atacului preventiv,

ca în cazul documentului american.Acest concept de abordare preventivă a fost adoptat şi în Strategia naţională de securitate în care se prevede că „România are o strategie pro-activa”.

Asupra acestui concept sunt şi critici care afirmă că „teza recurgerii la forţă în scopuri preventive este neîntemeiată teoretic şi periculoasă sub aspect practic” fiind contrară prevederilor dreptului internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite . Germenii acestui concept au apărut într-un moment important al implicării NATO în fosta Iugoslavie în 1991, şi anume, atunci când a deschis ostilităţile militare fără să fie autorizată în acest sens de Consiliul de Securitate chiar dacă ulterior printr-o rezoluţie a fost legitimată oarecum această agresiune.

NATO are un rol important în apărarea Bătrânului continent, dar UE poate la rândul său să construiască un instrument de apărare adaptat şi credibil. UE poate avea o contribuţie pe care NATO o neglijează. Iar asta pentru că Uniunea nu este interesată doar de aspectele militare, ci încearcă mai degrabă o abordare globală în gestionarea crizelor .„Uniunea Europeană are nevoie de NATO, iar NATO are nevoie de Uniunea Europeană. Uniunea Europeană nu va putea fi niciodată puternică fără un NATO puternic, iar NATO nu va putea fi niciodată puternic fără o Uniune Europeană puternică”.

II. În mod constant, NATO a acordat o atenţie maximă relaţiilor cu Rusia după căderea cortinei de fier fiind evident că nu se putea realiza o construcţie solidă de securitate europeană fără participarea Rusiei.

În anul 1994, Rusia a optat pentru a intra în cadrul programului Parteneriatului pentru Pace deschizând noi oportunităţi de cooperare între cele două părţi care s-au concretizat cu participarea Rusiei la implementarea acordului de pace în Bosnia-Herţegovina unde pentru prima dată, foştii adversari, contingentele Aliate şi ruseşti au participat împreună la o operaţiune militară multinaţională.

Cadrul relaţiilor dintre NATO şi Rusia a fost instituţionalizat prin semnarea Actului fondator NATO-Rusia asupra Relaţiilor mutuale, cooperării şi securităţii, în mai 1997, prin care a fost creat Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC) . De asemenea, Rusia a fost de acord să contribuie cu un număr semnificativ de trupe la Forţele din Kosovo de sub comanda NATO (KFOR), conform stipulărilor din Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

La o întrunire la nivel de Miniştri ai apărării, din iunie 2000, ministrul rus al apărării, Sergheiev, susţinând opinia ţărilor NATO, a declarat că nu există nici o altă alternativă la cooperarea NATO-Rusia. Declaraţia făcută la sfârşitul întrunirii a recunoscut, de

asemenea, rolul important al parteneriatului în stabilitatea şi securitatea zonei Euro-Atlantice .Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment de cotitură al relaţiilor NATO-Rusia. Nevoia de a combina eforturile devenea acută.

Elaborarea anuală a unui plan privind terorismul convenită la întâlnirea NRC de la Summit-ul de la Istambul din iunie 2004, a marcat un moment important în dezvoltarea cooperării NATO-Rusia împotriva terorismului. Drept urmare, miniştrii de externe ai NRC au aprobat în decembrie 2004 un Plan de Acţiune NATO-Rusia împotriva Terorismului comprehensiv, care oferă o strategie coerentă pentru prevenirea terorismului, combaterea activităţilor teroriste şi gestionarea consecinţelor actelor teroriste.

Ca urmare a acestui plan Rusia va participa la acţiunile comune ale NATO privind combaterea terorismului în Marea Mediterană. Operaţia Active Endeavour este un exemplu de succes în acest sens constând în patrularea estului Mării Mediterane şi însoţirea navelor în Strâmtoarea Gibraltar ulterior fiind extinsă la întreg spaţiul Mării Mediterane.S-a încercat extinderea acestei cooperări şi în Marea Neagră dar atât Rusia, cât şi Turcia au avut poziţii de respingere a acestei iniţiative chiar dacă motivaţiile fiecărei ţări erau altele. Turcia se temea de modificarea statutului strâmtorii Dardanelelor reglementat actual prin Convenţia de la Montreau iar Rusia avea argumente de ordin geopolitic.

Sunt şi multe alte probleme asupra cărora Rusia şi NATO au divergenţe. În cadrul celei de-a 42 Conferinţe de la Munchen dedicată securităţii mondiale, Rusia şi-a afirmat dorinţa pentru dezvoltarea colaborării dar împotriva extinderii NATO către est în realizarea strategiei sale de apărare avansată. În eventualitatea extinderii spre est ca organizaţie militară, NATO va deveni în acest caz o ameninţare pentru Moscova . Rusia pronunţându-se anterior prin oficialii săi împotriva aderării la NATO a Ucrainei motivând că aceasta ar putea dăuna intereselor ei. În acest sens, existând „probabilitatea unor mişcări politice nedorite în Rusia, dacă Ucraina devine membru NATO”.

În cadrul Întâlnirii NATO-Rusia din Sicilia ce avut loc în februarie 2006, s-au evidenţiat din nou poziţii diferite în ce priveşte problema contactelor internaţionale cu mişcarea islamică Hamas , câştigătoarea alegerilor palestiniene. Secretarul general NATO a spus că alianţa nu întrevede contacte cu Hamas, dar ministrul rus al apărării Serghei Ivanov a apărat decizia preşedintelui Vladimir Putin de a-i invita pe liderii Hamas la Moscova . Interese contrare există şi asupra modului de soluţionare a conflictului din Transnistria, proces în care sunt implicate alături de Rusia, NATO, Ucraina, UE.

De remarcat că poziţiile opuse ale Rusiei şi reprezentanţilor NATO sau a unor ţări importante membre NATO s-au înmulţit culminând cu declaraţiile şi poziţiile formulate

de către vicepreşedintele american Dick Cheney, la summitul de la Vilnius din acest an în care acuza Rusia pe un ton foarte dur, de acţiuni de intimidare, şantaj şi subminare a integrităţii teritoriale a vecinilor săi, dar şi de neadoptarea unor reforme democratice. Unii analişti au catalogat summitul de la Vilnius ca fiind o noua Ialta, unde în 1945, precum se ştie, s-a desenat harta Europei postbelice. Alţii au comparat discursul lui Dick Cheney cu cel al lui William Churchill de la Fulton prin care s-a semnalat, de fapt, dezlănţuirea unui război rece intre Est şi Vest.

Cheney a afirmat că Polonia, România, Bulgaria, ţările baltice, Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie sa construiască un zid de apărare a democraţiei. Evident că acest zid trebuie să ne apere de ruşi. El a mai lăsat să se întrevadă că, în fond, cel de-al doilea război rece este deja în plină desfăşurare, cu toate că, multă lume nu a remarcat încă acest lucru. Atâta doar că linia frontului este acum alta. Noua cortină de fier a fost stabilită între Rusia şi foştii săi sateliţi din blocul comunist. Este pentru prima dată de la prăbuşirea URSS când Washingtonul spune foarte clar că Moscova nu-i mai este nici măcar partener pe plan global nicidecum aliat. Rusia are de ales, a zis Cheney, din doua una: „sau se întoarce la democraţie, sau devine iar inamicul Occidentului.”            

De cealaltă parte, preşedintele Putin în recentul Discurs despre starea naţiunii afirma că „Statele Unite sunt un lup care nu ascultă de nimeni” şi singurul lucru pe care Rusia îl mai poate face în această situaţie este să îşi construiască „o casă solidă”. Acesta a mai afirmat că „Este prematur sa vorbim de sfârşitul cursei înarmărilor. Aceasta se accelerează şi a atins cu adevărat un nou nivel tehnologic”.

Parcă venind să tempereze această escaladare a declaraţiilor Putin a afirmat că „Rusia va fi răbdătoare în dezvoltarea relaţiilor cu Occidentul şi nu are nici cea mică intenţie să se întoarcă la tensiunea erei Războiului Rece” Menţionăm că aceste tensiuni sunt observate momentan doar între SUA şi Rusia dar acestea nu pot fi neglijate în planul relaţiilor NATO-Rusia având în vedere poziţia SUA în cadrul NATO.

III. În ce priveşte Ucraina, relaţiile bilaterale au luat avânt după revoluţia portocalie din această ţară existând şi un cadru instituţional de colaborare prin semnarea Cartei asupra Parteneriatului distinctiv dintre NATO şi Ucraina, la Madrid în iulie 1997.Carta urmează strategia declarată a Ucrainei de a-şi accelera integrarea în structurile europene şi transatlantice. Aceasta reprezintă baza pe care NATO şi Ucraina sunt de acord să se consulte în contextul securităţii şi stabilităţii Euro-Atlantice şi în domenii precum prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, susţinerea păcii şi opera¬ţiunile umanitare . Atât România, cât şi Polonia sunt interesate în primirea Ucrainei în rândul Alianţei în vederea asigurării unui climat de securitate şi stabilitate la frontierele sale.

Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei declara „Polonia e foarte interesata ca Ucraina sa adere la NATO.”  „Traseul natural al Ucrainei e să fie un candidat pentru admiterea în NATO şi UE. Nimeni nu crede însă că asta se va întâmpla curând, dar face parte din logica sfârşitului Uniunii Sovietice şi creării unui spaţiu european şi euro-atlantic unic.” Parteneriatul pentru Pace permite Ucrainei să îşi compare instituţia apărării cu cele ale vecinilor săi europeni şi să îşi definească mai bine rolul pe care îl joacă în securitatea europeană. Participarea Ucrainei la Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) îşi aduce, de asemenea, contribuţia la acest proces.

În logica celor prezentate asupra ultimelor evoluţii ale relaţiilor Rusiei cu SUA şi implicit NATO, Ucraina va fi o cărămidă importantă în acest zid de apărare în faţa vecinilor de la răsărit.Dezvoltarea caracterului politic al Alianţei este una dintre soluţiile prezentate pentru reformarea NATO necesară în faţa noilor provocări aduse de secolul XXI. Dacă Alianţa doreşte să-şi menţină rolul de principal cadru pentru coordonarea trans-atlantică şi acţiunile comune, atunci aceasta trebuie să dubleze transformarea militară cu o acţiune decisivă care să faciliteze dezbateri politice mai frecvente şi deschise. Cu alte cuvinte, NATO trebuie să devină mai politic – un obiectiv care se află pe o poziţie înaltă pe agenda secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer.

În cadrul reuniunii anuale de la München (2006) s-a cerut continuarea procesului de reformare a NATO, pentru extinderea misiunii politice a Alianţei, în sensul de a coordona strategia Europei şi Statelor Unite în afara zonei NATO. S-a cerut – primind şi sprijinul secretarului general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer – o dezbatere amplă, până în 2009, care să definească noile sarcini ale Alianţei Atlantice, dar şi limitele competenţelor NATO . S-a susţinut necesitatea de a se conferi NATO „un rol cu adevărat global, la nivel planetar”. Aceasta, deoarece există anumite „ameninţări de anvergură globală”, cum este cazul terorismului.

Ca şi în trecut nu trebuie să credem că NATO va fi peste tot şi că va avea soluţiile potrivite pentru toate crizele. Alianţa va rămâne în continuare un instrument la dispoziţia SUA şi a Europei pentru a răspunde sfidărilor afectând securitatea comună şi comunitatea euro-atlantică. Contribuţia sa va fi în continuare extrem de importantă, în special în planul luptei cu terorismul .    

Ajungând la 26 de membri în 2006, NATO colaborează strâns prin reţelele Parteneriatului pentru Pace şi Cooperării Atlantice, cu alte 27 de ţări dintre care 5 neutre (Austria, Finlanda, Irlanda, Suedia şi Elveţia), toate cele 15 republici post-sovietice şi alte ţări din Europa de Est şi Sud-Est. Alianţa a sponsorizat în ultimii 11 ani operaţii de menţinere a păcii şi intervenţii civile urgente.

Prin dimensiunile şi conexiunile sale, NATO rămâne cea mai importantă relaţie diplomatică din lume. SUA şi Europa controlează 70% din comerţul mondial. Cooperarea lor în domeniile democraţiei şi drepturilor omului, economiei şi cercetării, telecomunicaţiilor şi luptei antiteroriste este vitală pentru omenire. Schimbările înregistrate, mai ales creşterea forţei militare a SUA şi a integrării UE, sunt de natură să stimuleze egocentrismele, dar ele vor fi depăşite.

Barack Obama: Europa si America, aliniate pentru viitor

Summitul NATO de la Lisabona are o agenda cuprinzatoare, iar Alianta va trebui sa se transforme cu prilejul reuniunilor din cadrul lui, este de parere presedintele american Barack Obama, semnatarul articolului publicat in editia de joi a ziarului The New York Times. In opinia sa, este nevoie de o abordare diferita, pentru a garanta un viitor mai sigur. Astfel, apararea antiracheta constituie fundamentul unei colaborari mai mari cu toti aliatii si o oportunitate pentru cooperarea cu Rusia. Totodata, NATO trebuie sa dezvolte noi aparari impotriva unor amenintari cum ar fi atacurile cibernetice. Presedintele american pledeaza de asemenea pentru continuarea parteneriatelor dincolo de NATO.

In contextul in care saptamana aceasta au loc reuniunile summitului Uniunea Europeana-SUA, de la Lisabona, sunt mandru ca am vizitat Europa o jumatate de duzina de ori ca presedinte. Acest lucru reflecta un adevar durabil al politicii externe americane - relatia noastra cu aliatii si partenerii europeni este piatra de temelie a angajamentului nostru fata de lume si un catalizator pentru cooperarea globala.

Cu nicio alta regiune nu mai au SUA o astfel de identitate de valori, interese, capacitati si obiective. Cea mai importanta relatie economica din lume, comertul transatlantic sprijina milioane de locuri de munca in SUA si Europa si constituie baza eforturilor noastre de a sustine redresarea economica globala.

Ca alianta de natiuni democratice, NATO asigura apararea colectiva si ajuta la consolidarea unor democratii tinere. Europa si SUA lucreaza impreuna pentru a preveni raspandirea armelor nucleare, a promova pacea in Orientul Mijlociu si a infrunta schimbarile climatice. Asa cum am vazut din alerta de securitate recenta din Europa si complotul zadarnicit de a detona explozibili pe zboruri cargou transatlantice, vom coopera indeaproape in fiecare zi pentru a preveni atacurile teroriste si a garanta siguranta cetatenilor nostri.

Spus in mod simplu, suntem cei mai apropiati parteneri reciproci. Nici Europa, nici SUA nu pot infrunta provocarile timpului nostru unul fara celalalt. Aceste summituri constituie o astfel o oportunitate de a aprofunda cooperarea noastra in si mai mare masura si de a asigura ca NATO - alianta cea mai de succes din istoria omenirii - ramane la fel de relevanta in acest secol asa cum a fost in trecut. De aceea avem o agenda cuprinzatoare la Lisabona.

In primul rand, in Afganistan, ne putem uni eforturile de tranzitie spre o conducere afgana, chiar daca continuam sa garantam poporului afgan angajamentul nostru constant.

Coalitia noastra condusa de NATO in Afganistan este formata din 48 de tari - inclusiv contributii ale tuturor celor 28 de aliati ai NATO si 40.000 de soldati din tarile aliate si partenere, al caror serviciu si sacrificiu il cinstim. Efortul nostru comun este esential pentru a le nega teroristilor un loc sigur, la fel cum este necesar sa imbunatatim viata poporului afgan. Odata cu sosirea unor forte suplimentare ale coalitiei in ultimii doi ani, avem in sfarsit strategia si resursele pentru a taia avantul talibanilor, a-i priva pe insurgenti de bastioanele lor, a antrena mai multe forte de securitate afgane si a sprijini poporul afgan.

La Lisabona, ne vom coordona abordarea, astfel incat sa putem incepe tranzitia spre incredintarea responsabilitatii afganilor la inceputul anului viitor, si sa putem adopta obiectivul presedintelui Hamid Karzai de a face in asa fel ca fortele afgane sa preia comanda operatiunilor de securitate in intreg Afganistanul pana la sfarsitul anului 2014.

Chiar daca tranzitia si reducerile de trupe ale SUA vor incepe in luna iulie, NATO - ca si SUA - pot edifica un parteneriat de durata cu Afganistanul pentru a face sa se inteleaga faptul ca atunci cand afganii vor asuma controlul ei nu vor fi abandonati.

Asa cum situatia din Afganistan evolueaza, tot asa NATO va trebui sa se transforme la Lisabona printr-un nou Concept Strategic, care recunoaste capacitatile si partenerii de care avem nevoie pentru a raspunde noilor amenintari ale secolului al XXI-lea. Acest lucru trebuie sa inceapa prin reafirmarea esentei vitale a acestei aliante - angajamentul subscris in articolul 5 ca un atac impotriva unui membru este un atac impotriva tuturor.

Pentru a garanta ca acest angajament are sens, trebuie sa ne consolidam intreaga gama de capacitati care sunt necesare pentru a proteja oamenii nostri astazi si a ne pregati pentru misiunile de maine. Chiar daca ne modernizam fortele conventionale, trebuie sa reformam structurile de comanda ale Aliantei pentru a le face mai eficiente, a investi in tehnologii ce permit fortelor aliate sa desfasoare si sa opereze impreuna in mod eficient si a dezvolta noi aparari impotriva unor amenintari cum ar fi atacurile cibernetice.

O alta capacitate necesara Aliantei este apararea antiracheta a teritoriului NATO, de care este nevoie pentru a aborda amenintarea reala si crescanda reprezentata de rachetele balistice. Abordarea Adaptativa in Etape a sistemului de aparare antiracheta in Europa, pe care am anuntat-o anul trecut, va oferi o aparare puternica si eficienta a teritoriului si populatiei din Europa precum si fortelor americane dislocate. Mai mult, ea constituie fundamentul unei colaborari mai mari - cu un rol pentru toti aliatii, de protectie pentru toti aliatii, precum si o oportunitate pentru cooperarea cu Rusia, care este, de asemenea, amenintata de rachete balistice.

In plus, putem lucra pentru a crea conditiile pentru reducerea arsenalelor nucleare si a face pasi inainte spre viziunea pe care am subliniat-o la Praga, anul trecut - o lume fara arme nucleare. Atat timp cat aceste arme exista, NATO ar trebui sa ramana o alianta

nucleara si am dat clar de inteles ca SUA vor mentine un arsenal nuclear in conditii de siguranta si eficient pentru a descuraja orice adversar si a garanta apararea aliatilor nostri.

In sfarsit, la Lisabona putem continua sa cream parteneriate dincolo de NATO, care ajuta la a face alianta noastra un pilon de securitate globala. Trebuie sa tinem usa deschisa pentru democratiile europene care indeplinesc standardele de aderare la NATO. Trebuie sa aprofundam cooperarea cu organizatiile care completeaza punctele forte ale NATO, cum ar fi Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. Odata cu participarea presedintelui Dmitri Medvedev la summitul Consiliului NATO-Rusia, putem relua cooperarea practica dintre NATO si Rusia, in beneficul ambelor parti.

Asa cum SUA si Rusia si-au resetat relatia, la fel pot face NATO si Rusia. La Lisabona, putem face clar ca NATO vede Rusia ca pe un partener, nu ca pe un adversar. Putem aprofunda cooperarea noastra in Afganistan, in combaterea narcoticelor si privind provocarile de securitate ale secolului al XXI-lea - de la raspandirea armelor nucleare la extinderea extremismului violent. Progresand in cooperarea in domeniul apararii antiracheta, putem transforma o sursa de tensiune din trecut intr-o sursa de cooperare impotriva unei amenintari comune.

Timp de mai bine de sase decenii, europenii si americanii au stat umar la umar pentru ca munca noastra comuna favorizeaza interesele noastre si protejeaza libertatile pe care le pretuim ca societati democratice. Lumea s-a schimbat si tot asa trebuie sa faca si alianta noastra pentru a ne face mai puternici, mai siguri si mai prosperi. Aceasta este sarcina noastra la Lisabona - de a revitaliza alianta noastra inca o data pentru a garanta securitatea si prosperitatea noastra pentru deceniile urmatoare.

Dupa o stire AgerpresSursa: http://www.epochtimes-romania.com/articles/2010/11/article_93111.html