Normele Morale Etica in Afaceri Refereat

Facultatea de Drept și Știinte Administrative Specializarea Drept ZI

NORMELE MORALE

UNIVERSITATEA “OVIDIUS”

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

- Etica in afaceri -

Student, TASENTE CRISTINA-ECATERINA

Anul I

Tasențe Cristina-Ecaterina Profesor coordonator:V. Milca


NORMELE MORALE

Motto: „ Etica profesiilor, legată de păstrarea, diseminarea şi progresul cunoaşterii, este, poate, câmpul celor mai înalte, mai profunde şi mai altruiste responsabilităţi„. Ion Stoica

Definitii: Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii

comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte. În cea mai sumară şi clară definiţie posibilă, etica este o teorie filosofică despre viaţa morală. Dar ce este morala? Deşi această întrebare se pune încă din Antichitate, încă nu există un consens între şcolile filosofice.

Termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi termenul

de etică.Societăţile comerciale sunt deseori puse în situaţia de a alege între două variante

opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă,

fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.

Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău şi

promisiunea de a face bine.

Normele morale au în componenţă două elemente: un element calitativ şi un element

imperativ.

Normele morale pot fi divizate în: norme etice generale sau universale, norme etice

particulare şi norme etice speciale.

Morala este un fapt de conştiinţă că imensa majoritate a oamenilor asociază ideile de morală şi moralitate cu anumite norme de bună purtare a individului în societate. La prima vedere, totul pare pe cât se poate de simplu. La o reflecţie ceva mai atentă, menită să clarifice în ce anume constă specificul normelor morale în comparaţie cu alte tipuri de reglementări normative constatăm că, judecând de pe poziţia simţului comun, ne rătăcim lesne în tot felul de confuzii şi de contradicţii.

. Cel mai adesea, exemplele de norme morale la care se gândesc majoritatea oamenilor sunt de genul: „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”, „Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creşte-ţi copiii aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” Într-adevăr, pare foarte simplu să enunţăm o mulţime de reguli morale. Să luăm, de exemplu, o normă foarte des pomenită drept tipic morală şi deosebit de relevantă în domeniul afacerilor: „Să nu furi!” Furtul, de orice fel, este o faptă dezonorantă şi profund imorală. Dar dacă ne gândim puţin, remarcăm faptul că interdicţia „Să nu furi!” este una dintre cele Zece Porunci ale Vechiului Testament, fiind, ca atare, şi o normă religioasă. Pe de



NORMELE MORALE

altă parte, furtul este nu numai o faptă imorală, ci şi ilegală, întrucât sfidează o normă juridică. Marea majoritate a regulilor morale sunt astăzi, totodată, şi norme religioase sau legale. Din acest motiv, este foarte greu de alcătuit o listă de norme exclusiv morale, pe care să nu le întâlnim decât în sfera eticului, după cum există foarte puţine situaţii în care, prin ceea ce face, individul să fie şi să acţioneze exclusiv moral, fără nici o implicaţie de ordin vital, utilitar, economic, social, politic sau religios. În loc de a căuta normele tipic morale şi de negăsit altundeva decât în sfera moralităţii „pure”, trebuie, mai degrabă, să vedem prin ce atribute specifice o reglementare normativă se înscrie în domeniul etic. În acest scop avem nevoie de câteva clarificări conceptuale privind normele în general.

Etica se construieşte pe baza unor principii:• Principiul egalităţii în faţa normelor. În faţa principiilor şi normelor morale, ca

şi în faţa legii, toţi sunt egali, la fel ca şi în faţa lui Dumnezeu, dacă ne referim la aspectul religios.

• Principiul clarităţii şi clarificării ( conceptelor sau poziţiilor ). Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o problemă morală şi să acţioneze în consecinţă

Ce sunt normele? O normă este un model de acţiune, care trebuie aplicat în anumite împrejurări. Fiecare normă oferă un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de acţiune, care lasă deoparte aspectele accidentale şi nesemnificative ale contextului social, reliefând lucrurile importante care trebuie înfăptuite sau evitate. Chiar dacă este corectă, caracterizarea de mai sus mai are nevoie de câteva precizări înainte de a formula o definiţie acceptabilă a normelor. În primul rând, chiar dacă aplicarea unei norme vreme îndelungată duce la formarea unor deprinderi, un model normativ trebuie să fie asumat de către individ în mod conştient. Din acest motiv, reflexele automate, stereotipurile şi orice tip de obişnuinţă – bună sau rea – care au fost dobândite fără voie şi pe nesimţite de către subiect nu aparţin domeniului normativ. Un cimpanzeu poate fi dresat să dea mâna ori să îşi ridice pălăria de pe cap, dar animalul nu aplică o formă socială de salut. Unii oameni au o strângere de mână puternică, dar nu toţi urmează prin aceasta o regulă socială, ci pur şi simplu îşi exprimă spontan caracterul. Eu îmbrac întotdeauna mai întâi mâneca stângă, dar nu am ales niciodată în mod conştient săfac acest lucru şi nimeni nu mi-a spus vreodată că aşa trebuie să fac – e numai o chestiune de obişnuinţă. În al doilea rând, o normă este un model de comportament individual, ce are însă o semnificaţie şi o valabilitate supraindividuală. Să spunem că un ins ia pentru sine hotărârea de a nu mai bea niciodată vin roşu, deoarece îi poate agrava o afecţiune cardio-vasculară. Altul nu întreprinde niciodată ceva important în zilele de marţi, deoarece e superstiţios, temându-se de cele „trei ceasuri rele”. Un al treilea are obiceiul de a juca tenis de trei ori pe săptămână, pentru a se menţine în formă. Fiecare individ are propriile sale reguli de comportament, dar nici una dintre aceste reguli personale nu este o normă, deoarece ele nu contează ca modele sociale de comportament, adoptate şi respectate de către un mare număr de oameni.



NORMELE MORALE

În sfârşit, individul se poate conforma în mod conştient unei norme numai dacă aceasta este enunţată explicit ca model supraindividual de comportament. Simpla uniformitate statistică a stereotipiilor sociale, realizată spontan prin imitaţie sau „dresaj social” nu are nimic comun cu acţiunea normativă. Majoritatea oamenilor de pe o plajă însorită se zbenguie prin apă, joacă mingea şi beau bere. Fanii echipelor de fotbal urlă euforici când echipa lor joacă bine şi huiduie arbitrii când cred că aceştia îi favorizează pe adversari. Acestea sunt comportamente uniforme, ce-i drept, dar numai datorită unor procese mimetice sau de contagiune afectivă, de care se preocupă psihologia socială. Rezumând: o normă este o regulă de comportament, având o valabilitate supraindividuală, explicit enunţată la nivelul conştiinţei colective ca standard de conduită, deliberat acceptat şi respectat de către indivizi.

Norme şi libertate O normă ar fi lipsită de sens dacă ar solicita un comportament imposibil, de genul „Dă din mâini şi zboară” sau „Mergi pe suprafaţa apei”, deoarece nimeni nu ar putea face astfel de lucruri. Totodată, o normă ar fi absurdă şi iraţională dacă ar solicita un comportament necesar, pe care toţi oamenii l-ar adopta spontan, cum ar fi, de exemplu, „Nu înceta să respiri” sau „Caută să fii fericit”, de vreme ce fiecare individ face, prin natura sa umană, astfel de lucruri. Orice normă se adresează unui agent liber, care poate să facă anumite lucruri, fără a fi nevoit să le facă. Prin urmare, o normă raţională are menirea să determine agentul liber să se conformeze unui anumit model de acţiune, întrucât acest model este socialmente dezirabil, dar nu este întotdeauna urmat în mod spontan de către toţi indivizii. Aşadar, libertateaumană este fundamentul ontologic al normativităţii. Structura normelor

1) Primul element constitutiv al normelor, fără de care acestea nu ar putea fi inteligibile şi comunicabile, este expresia lor normativă. La rândul lor, expresiile normative se caracterizează prin douăcomponente, mai mult sau mai puţin independente: a) Prin conţinutul normei vom înţelege modelul comportamental pe care îl propune şi îl solicită norma. „Respectă-ţi părinţii!” indică o anumită atitudine de grijă şi consideraţie filială; „Să nu iei viaţa altuia!” se referă la caracterul sacru şi intangibil al vieţii omeneşti, ca valoare în sine, ce nu poate fi niciodată sacrificată în vederea altor scopuri, oricare ar fi ele etc. „Spune întotdeauna adevărul!” defineşte un anumit comportament faţă de ceilalţi atunci când e vorba de comunicarea unor informaţii sau de exprimarea anumitor atitudini şi sentimente ale individului faţă de ceilalţi. b) Prin forma lor, expresiile normative dau conţinutului normei anumite precizări foarte importante. ¾ Forma expresiei normative indică, pe de o parte, forţa sau tăria normei. În acest sens, trebuie să distingem normele categorice (de genul „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”, „Să nu ucizi!”, „Respectă-ţi întotdeauna promisiunile!” etc.), care solicită imperativ sau necondiţionat un anumit comportament, de normele ipotetice („Dacăvrei să îţi păstrezi



NORMELE MORALE

sănătatea, evită excesele şi viciile” sau „Dacă vrei săai succes în afaceri, fă-ţi şi apoi păstrează-ţi o cât mai bună reputaţie”) – care doar recomandă un anumit comportament, regula impunându-se numai cu condiţia acceptării de către individ a unui anumit scop. O normă categorică ignoră circumstanţele particulare (în nici o situaţie nu este îngăduit să furi, să minţi ori să omori pe cineva), pe când o normăipotetică se aplică doar în anumite împrejurări, în funcţie de scopurile pe care şi le asumă în mod liber şi independent individul. Nu oricine vrea să aibă succes în afaceri şi, chiar dacă nu este o dovadă de înţelepciune, un anume ins poate să declare că nu-i pasă de propria sănătate sau că preferă să îşi rişte sănătatea pentru atingerea unui ţel mai înalt, cum ar fi asceza religioasă, descoperirea unui adevăr ştiinţific sau binele patriei. ¾ Forma expresiei normative indică totodată şi caracterul normei, care poate fi comparat analogic cu simbolurile matematice „+”, „–„ şi „0”, indicând sensul atitudinii solicitate subiectului faţă de un anumit conţinut normativ. După caracterul lor, expresiile normative pot fi: (i) obligaţii(de exemplu, „Spune adevărul!” sau „Plăteşte-ţi taxele şi impozitele!”), care impun individului să facă un anumit lucru, să manifeste activ o anumită atitudine; (ii) interdicţii sau prohibiţii („Să nu minţi!” sau „Nu fi prefăcut!”), care solicită imperativ individului să se abţină de la comiterea anumitor fapte sau de la manifestarea anumitor atitudini; (iii) permisiuni („Poţi să nu te autoacuzi” sau „Eşti liber să nu participi la vot”), care îngăduie individului să adopte anumite comportamente în funcţie de interesele şi preferinţele sale. Într-un sens ceva mai tare, permisiunea normativă echivalează cu dreptul individului, garantat de către o autoritate supraordonată, de a face sau nu face anumite lucruri; în acest sens, într-un stat democratic oricărui cetăţean îi este permis (în sensul că i se asigură dreptul) de a-şi exprima opiniile, de a călători, de a vota şi de a candida în alegeri etc.

2)Autoritatea normativă reprezintă acea „putere” sau „instanţă” care emite o normă, având capacitatea să impună indivizilor respectarea ei – fie prin persuasiune, fie prin recurs la forţă. Autoritatea poate fi denominată, în cazul în care se face cunoscută şi acţionează pe faţă, „la vedere” (Biserica, Parlamentul, Guvernul, Prefectura, Marele Stat Major al Armatei etc.) sau anonimă, atunci când norma este impusă de către o forţă „invizibilă”, dar cât se poate de activă, fie că e vorba de presiunea difuză, dar de loc neglijabilă, a colectivităţii, cum se întâmplă în cazul moravurilor şi obiceiurilor, fie că avem de a face cu anumite cerinţe vitale sau spirituale, care impun oamenilor să adopte un anumit comportament în vederea adaptării lor faţă de legile naturii şi ale societăţii. 3)Subiectul normei este acea clasă de indivizi cărora li se adresează autoritatea normativă, cerându-le sau forţându-i să urmeze un anumit model de comportament. În unele cazuri, subiectul normei este, explicit sau tacit, precizat, atunci când autoritatea normativă se adresează unei categorii de indivizi („Vizitatorii bolnavilor sunt obligaţi să poarte halate în interiorul spitalului”; „Locuri rezervate pentru persoanele cu handicap”; „Militarii trebuie să respecte regulamentele emise de M.Ap.N.” etc.), alteori, subiectul normei este neprecizat, atunci când norma se cere respectată de către oricine, fără excepţie („Fumatul interzis!”, „A se păstra la loc uscat şi răcoros”, „Ai grijă de copiii tăi şi creşte-i aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi promisiunile!” etc.).



NORMELE MORALE

4)Domeniul de aplicaţie a normei reprezintă clasa de situaţii sau de contexte practice în care autoritatea normativă cere subiectului să adopte un anumit model de comportament. De exemplu: „În caz de pericol, trageţi semnalul de alarmă”; „Medicii au datoria să acorde asistenţă oricărei persoane suferinde, în orice situaţie şi folosind toate mijloacele disponibile”; „Este interzis consumul de alcool în timpul serviciului – sau celor care conduc un autovehicul” etc.

5)În sfârşit, orice normă efectivă este susţinută şi întărită de anumite sancţiuni: consecinţele favorabile sau nefavorabile pentru subiectul acţiunii normate, care decurg în conformitate cu avertismentele şi prevederile autorităţii normative din aplicarea / încălcarea regulii de acţiune. Sancţiunile premiale recompensează aplicarea normei, pe când cele punitive pedepsesc încălcarea ei. Unele sancţiuni sunt fizice sau materiale – recompense şi premii în bani sau bunuri, scutiri de impozite, gratuităţi sau, dimpotrivă, amenzi, despăgubiri, privare de libertate, suspendarea anumitor drepturi etc.; altele sunt de ordin psihic sau spiritual – laude, mulţumiri, admiraţie, respect sau, dimpotrivă, blam, ocară, dispreţ, stigmatizare sau ostracizare.

În continuare, utilizând aceste conceptualizări ale componentelor necesare, ce nu pot lipsi din alcătuirea normelor în general, vom încerca să caracterizăm normele morale delimitând atributele proprii moralităţii în raport cu alte tipuri de reglementări normative, cu care normele morale sunt adesea confundate. Una dintre cele mai frecvente confuzii se face între normele morale şi moravurile care definesc ethos-ul unei comunităţi culturale. Să analizăm premisele şi erorile de judecată ale acestei identificări a regulilor morale cu moravurile.

Specificul normelor morale Normele morale se disting de „poruncile” religioase, de moravuri, de prescripţiile

juridice şi de instrucţiuni prin câteva trăsături distinctive: se referă la actele noastre libere, cu consecinţe asupra celorlalţi sau / şi asupra propriei noastre persoane; forma cea mai caracteristică sunt expresiile normative categorice şi universalizabile care formulează anumite obligaţii sau datorii de a săvârşi fapte de natură să potenţeze valoarea intrinsecă a umanităţii. Normele morale se bazează pe autonomia voinţei, fiind impuse de către o autoritate imanentă subiectului – conştiinţa morală, sunt însoţite de sancţiuni spirituale şi au drept funcţie socială promovarea unui maximum de sociabilitate.

În cea mai succintă caracterizare, vom spune că norma morală este datoria autoimpusă de către fiecare conştiinţă liberă şi care îi cere omului să vrea – prin tot ceea ce gândeşte şi face – să fie om la nivelul maxim al posibilităţilor sale. Rostul specific al normelor morale în fiinţa umană, pe care nu-l împart cu nici un alt tip de norme, este optimizarea condiţiei umane şi, prin aceasta, un maximum de sociabilitate. „Omul este, într-adevăr, destul de profan – spune Kant – dar umanitatea din persoana lui trebuie să-i fie sfântă. În întreaga creaţie, tot ce vrem şi asupra căruia avem vreo putere, poate fi folosit şi numai ca mijloc; numai omul [...] este scop în sine“ . Principiile morale



NORMELE MORALE

Ca elemente de autolegiferare, normele morale trebuie să fie comparate, evaluate şi ierarhizate. Aceste operaţii necesită o supraregulă sau o metanormă, ce arată întotdeauna calea Binelui. Această regulă supremă este principiul moral. Principiile morale sunt acele norme de maximă generalitate care îşi propun să integreze şi să coordoneze într-un sistem coerent diferitele reguli morale, oferind totodată un criteriu universal de decizie morală justă într-o cât mai mare varietate de situaţii posibile. Metaforic vorbind, principiul moral (căci într-un sistem etic nu poate exista decât unul singur) joacă rolul busolei sau al Stelei Polare, care arată invariabil Nordul, în speţă acel comportament care satisface în cea mai mare măsură exigenţele moralităţii.

Cel mai des susţinut şi mai comentat principiu moral este, neîndoielnic Regula de aur, uşor de înţeles şi cu mare forţă persuasivă, chiar la o minimă reflecţie. Ideea de bază a Regulii de aur este reciprocitatea şi afirmarea implicită a valorii egale a indivizilor sub aspectul umanităţii lor. Potrivit acestui principiu, în luarea deciziei moralmente corecte, agentul trebuie să răspundă cu sinceritate la întrebarea dacă lui i-ar conveni şi dacă ar accepta fără rezerve ca el însuşi să fie tratat de către ceilalţi la fel cum intenţionează să procedeze el în relaţia cu semenii săi. Prezentă în folclorul nostru în forma negativă „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”, Regula de aur poate fi regăsită, ca o temă cu variaţiuni, în mai toate religiile lumii.

În formele sale „populare”, Regula de aur prezintă însă un inconvenient major, care conduce la relativism – adică tocmai ceea ce urmăreşte să evite, oferind o regulă universal valabilă: indivizii sunt destul de diferiţi în ceea ce priveşte nevoile, dorinţele şi aspiraţiile lor, astfel încât ceea ce place sau displace unora nu coincide câtuşi de puţin cu ceea ce place sau displace altora. Un sado-masochist adoră să chinuie şi să fie chinuit, dar este îndoielnic că mulţi ar fi încântaţi să fie trataţi aşa cum ar dori să fie tratată persoana în cauză. Un om care adoră puterea sau faima, bogăţia sau contemplaţia teoretică, frumosul sau distracţia, cu greu ar putea să acţioneze de fiecare dată moral, călăuzit fiind exclusiv de acest principiu al reciprocităţii. Cu unele amendamente însă, Regula de aur poate fi ridicată la rangul unui principiu moral rezistent la o astfel de obiecţie. În Capitolul 4 vom trece în revistă şi alte principii morale, roade ale străduinţelor marilor filosofi de a găsi acea călăuză sigură prin labirintul vieţii.

Ce este conştiinţa morală ? Conştiinţa morală este organul de manifestare şi de cunoaştere a legii morale; este o judecată a valorii morale a faptelor noastre sau ale altora, având caracter subiectiv şi temporal. Conştiinţa morală este rezultatul presiunilor sociale şi ale evoluţiei societăţii în care individul s-a format.A avea conştiinţă morală înseamnă, în primul rând, a cunoaşte şi a recunoaşte existenţa unei ordini morale. Astfel, conştiinţa a fost şi rămâne liantul invizibil, graţie căruia comunitatea nu s-a năruit.Fiecare dintre noi avem anumite standarde etice pe baza cărora trăim. Standardele noastre reprezintă idei despre bine şi rău care ne ajută să acţionăm atunci când avem de luat o decizie. Deşi standardele noastre sunt bazate pe principii şi valori proprii, există şi principii universale, asupra cărora suntem toţi de acord.



NORMELE MORALE

Conştiinţa morală poate fi considerată: un instinct divin, o judecată practică a sufletului, raţiunii, spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim faptele bune de cele rele.

Simţul etic reprezintă facultatea unei persoane de a deosebi binele de rău şi de a respecta ordinea morală.

Relatia : Norme morale - Drept Normele de morala implica un model al conduitei necesare, cat si sanctiunile cu caracter moral in caz de nerespectare a exigentelor valorice ale modelului. Sanctiunile se diferentiaza dupa faptul daca sunt reactia mediului social la comportamentul imoral sau a cugetului moral al subiectului care constientizeaza vinovatia sa. Mediul social sanctioneaza prin oprobiul public, prin dispret etc., iar subiectul vinovat, constient de fapta sa, se autopedepseste prin mustrari de cuget, prin pareri de rau. Pentru normele morale, constrangerea fizica se aplica numai cu rol de adaos la sanctiunea propriu-zis morala a opiniei publice si doar in cazurile in care respectiva fapta imorala este interzisa si de normele de drept. Interactiunea complexa dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din Antichitate. Legiuirile cele mai vechi invoca expres principiile morale, lasand chiar impresia identitatii lor cu regulile juridice. Faptul ca atare nu denota un neajuns teoretic (care poate fi reprosat, eventual, cunoasterii juridice ulterioare, in situatia in care confunda dreptul cu morala), ci situatia caracteristica stadiului initial al dreptului, aflat in relatie sincretica (de nediferentiere) cu morala. De pilda, regele Hammurabi centra codul sau pe “normele juridice de echitate”, daruite poporului “pentru a calauzi cu dreptate pe cei asupriti”; ansamblul indatoririlor concrete care revin persoanei pentru implinirea virtutii reprezinta in dreptul traditional hindus dharma; principiul lui “li”, in dreptul traditional chinez, constituie comandamentul moral, caruia i se atribuie intaietate asupra lui “fa” – comandamentul juridic. Pentru grecii antici, etica (de la ethos = morav, obicei, caracter), ca parte a conceptiei filosofice, are a defini notiunea de bine, cu corelativele datorie, virtute, fericire etc., care, cum se observa, apartin intr-o masura data si dreptului. Ei aveau o viziune etica asupra dreptului; desi dreptatea era dedusa din conformarea la lege, legea insasi era extrasa din principiul moral al echitatii. Spiritul practic roman, atasat regulilor traditionale, aseza, de asemenea, dreptul sub semnul moralei. Pentru Cicero, dreptul nu deriva din vointa cuiva, ci de la natura; justitia e naturala si, ca atare, imuabila si necesara. Daca dreptul a fost, in conceptia anticilor, topit in etica (intrucat el s-a originat in morala), in Evul Mediu i s-a atribuit un statut prioritar fata de etica. Astfel, ideologia religioasa, dominanta, deducea din vointa divina insasi natura dreptului ca vointa divina revelata omului. “Lex humana” este legea facuta de oameni dupa poruncile sfinte, incat ea trebuie respectata nu prin continutul ei concret, ci prin natura vointei ce comunica oamenilor. Pe aceasta baza, conditia moralei se legitima ea insasi in drept. Morala lua forma unor dispozitii de factura universala si eterna.

Relatia: Norme morale - Afaceri



NORMELE MORALE

O abordare, care leagă normele vieţii de zi cu zi de cele din domeniul afacerilor, este „teoria contractului social”, o teorie normativă, realistică şi comprehensivă, elaborată de autori americani a cărui conţinut se poate desprinde din figura următoare:

Teoria contractului social priveşte ansamblul normelor etice structurate pe trei nivele.

Primul nivel conţine hipernormele morale. Astfel de norme au un caracter general aplicabil şi

privesc: libertatea personală, securitatea fizică, precum şi dreptul de a fi informat. Cel de-al

doilea nivel, numit contractul macro-social, are la bază consimţământ liber asupra normelor.

Ultimul nivel îl constituie contractul micro-social, care stabileşte regulile morale elementare în

domeniul comercial. Un bun comerciant nu minte la negocieri, onorează toate contractele, acordă

prioritate la angajare localnicilor, oferă locuri de muncă sigure, îşi plăteşte obligaţiile fiscale, şi

nu în ultimul rând protejează mediul natural



NORMELE MORALE

Bibliografie:

Vasile Morar: “Etica şi afacerile Morală elementară şi responsabilitate social”

Prof.univ.dr. Dan CRACIUN: “Etica in afaceri”

Miroiu, M.; Blebea Nicolae, G. „ Întroducere în etica profesională.” Bucureşti: Editura Trei, 2001.

http://www.unibuc.ro/prof/morar_v/docs/res/2012augetica_si_afacerile.pdf

www.ccimm.ro/formulare/998_meniu_Sylabus.etica.doc

http://ro.scribd.com/doc/58915607/Normele-Morale-Referat

http://www.bisericasatanista.org/relatia-dintre-drept-si-morala.html

ccc.md/library/slideshare/etica_si_deontologie.ppt

Lucrari cu referire la: Aristotel : Etica nicomahică, trad. rom. Stella Petecel, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1988


Normele Morale Etica in Afaceri Refereat

Documents

Transcript of Normele Morale Etica in Afaceri Refereat