Neuro
-
Upload
stanescu-catalin -
Category
Documents
-
view
38 -
download
2
Transcript of Neuro
CADAR DANA DORINA
NEUROPSIHOLOGIE
ANUL I.RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICA SI STRUCTURA SISTEMULUI
NERVOS
RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICA
Exista o relatie directa intre organizarea morfologica a creierului si functiile
acestuia, incluzand si functiile psihice. Organizarea morfofunctionala a creierului are
la baza un ansamblu de principii care explica raportul dintre creier si viata psihica.
Aceste principii sunt :
1. Principiul neuronului – are la baza faptul cunoscut ca unitatea morfologica si
functionala a creierului este neuronul.
2. Principiul centralizarii – principiul de convergenta reciproca si de grupare a
neuronilor in ansambluri organizate in centrii nervosi.
3. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a organismului si
de planul de organizare a sistemului nervos central.
4. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala, care este cea mai
noua formatiune filogenetica, tinde sa devina centrul superior de comanda si control
al sistemului nervos central, subordonand activitatea formatiunilor subiacente.
5. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul ca encefalul este un
sistem morfofunctional neomogen, fiind diferentiat atat structural cat si functional si
avand o specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.
6. Principiul ierarhizarii si integrarii sistemice stabileste legile dupa care se
realizeaza diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Din
punctul de vedere al acestui principiu, se creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cu
un sens ascendent, de la nivelele inferioare catre cele superioare si un sens
descendent, de la nivelul superior catre cele inferioare.
7. Principiul comutarii implica doua aspecte : primul se refera la diversificarea si
cresterea intrarilor si iesirilor la nivelul organismului, iar celalalt aspect se refera la
legea fiziologica a exclusivitatii, conform careia organismul nu poate efectua, in
acelasi timp, doua comportamente adaptive, in raport cu stimulii exteriori, ci numai
unul singur.
8. Principiul reflexului exprima natura de baza a activitatii creierului, unitatea
functionala a acestuia fiind arcul reflex.
9. Principiul modelarii informationale se exprima, pe de o parte, prin dependenta
functionarii creierului de sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de alta
parte prin caracterul reflectoriu al vietii psihice.
10. Principiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare a
creierului, considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare si autoreglare.
Conform acestui principiu, creierul are capacitatea de a-si mentine un anumit echilibru
si de a-si corecta eventualele erori de functionare si, de asemenea, are capacitatea de
a-si dezvolta experienta prin achizitiaunor structuri informationale noi si prin crearea
unor sisteme noi de lagaturi.
11. Principiul redundantei se refera la actiunea factorilor perturbatori, interni sau
externi, asupra activitatii informationale a creierului.
12. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat.
13. Principiul instruibilitatii – evidentiaza faptul ca organizarea si functionarea
creierului au o anumita plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii sale cu
mediul.
Viata psihica nu trebuie confundata cu functiile creierului. Functiile creierului se
refera la mobilitate, sensibilitate, tonus muscular, la functiile de relatie si functiile
vegetative. Alaturi de acestea, creierul participa in mod direct la edificarea functiilor
psihice.
In ansamblu, exista 3 categorii de functii ale creierului :
1. Functii pur neurologice : motorii, senzoriale, de echilibru, de coordonare si
reflexe.
2. Functii instrumental simbolice : gnozii, praxii, limbaj, orientare spatiala,
constructie spatiala, schema corporala. Toate acestea intra in sfera psihicului.
3. Functii integratoare : atentia, orientarea, dispozitia afectiva, memoria,
activitatea, comportamentul, constiinta. Functiile integratoare reprezinta sfera
proceselor psihice propriu-zise, la care se adauga constiinta, adica totalitatea
functiilor legate de starea de vigilenta in raport cu propria persoana si cu realitatea
extracorporala. Daca realizam o ierarhizare de organizare a celor 3 tipuri de functii,
putem spune ca functiile neurologice fundamentale sunt functii primare, functiile
instrumental simbolice sunt functii secundare, iar functiile de integrare sunt functii
tertiare.
Din punct de vedere filogenetic, aceste functii apar treptat, de la cele primare catre
cele tertiare, o data cu dezvoltarea morfofiziologica a creierului. Astfel, functiile
primare se intalnesc la toate vertebratele. La mamifere, apare reflexul de orientare,
atentia, un anumit tip de memorie elementara. La acestea se adauga o buna
dezvoltare a conduitelor instinctuale : de construire a cuibului, de crestere a puilor,
de procurare a hranei, de reproducere s.a.m.d. La om, prin dezvoltarea creierului,
apar functiile gnozice, cele praxice si cele de limbaj, care au o valoare functionala
predominanta.
Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine organizate structural. Functiile
secundare si cele tertiare apar mai tarziu, in evolutia sistemului nervos. Ele sunt mai
complexe, dar sunt mai putin bine organizate si, prin urmare, sunt mult mai
vulnerabile.
In mod experimental, s-a putut demonstra ca primele care sunt afectate intr-un
proces patologic sunt functiile tertiare si in special cele legate de constiinta.
In cursul traumatismelor cerebrale, datorate accidentelor sau in intoxicatii se
constata o dezintegrare a functiilor secundare si ulterior a celor primare, de tip
neurologic pur. Acest fapt se explica prin aceea ca functiile creierului deriva unele din
altele prin diferentiere si specializare functionala.
Relatia dintre creier si psihic nu poate fi redusa la o schema de tipul stimulraspuns.
Reactia de acest tip apare ca un mecanism de reflex automat, numai la
nivelul functiilor primare.
Din punct de vedere al formarii proceselor mentale, ordinea dezvoltarii este, prin
urmare, de la functiile primare la functiile secundare apoi la functiile tertiare, ordinea
dezintegrarii acestor functii fiind inversa. Afectarea functiilor superioare, adica a celor
secundare si tertiare duce la eliberarea sau dezvaluirea functionala a functiilor
primare, asa cum se observa in bolile neurologice. Adica functiile superioare exercita
asupra celor inferioare, primare, un anumit tip de control supresiv.
Mai exista un model de intelegere a functiilor creierului, preluat din cibernetica.
Conform acestui model, creierul este considerat un sistem cibernetic cu o intrare si o
iesire. Dar, daca vom incerca sa intelegem creierul ca pe o masina in care introducem
ceva, masina prelucreaza si noi trebuie sa obtinem ceva, riscam sa excludem
aspectele evolutive, de specializare si de complexitate ale creierului. Creierul are
capacitatea de a autocontrola, concomitent de a-si pune probleme si a rezolva
probleme. Ceea ce inseamna ca a privi creierul ca pe o masina este un rationament
simplist si insuficient.
Emisferele cerebrale sunt implicate direct in construirea mecanismelor si proceselor
psihice.
LOBUL FRONTAL este implicat direct in mecanismele vietii afective. Sunt
cunoscute tulburarile afective in leziunile lobului frontal. De asemenea, in aceleasi
leziuni poate apare iritabilitatea, torpoarea (somnolenta), lipsa de initiativa, alaturi de
discrete tulburari de personalitate. Tulburarile psihice din afectarile lobului frontal se
impart in 3 grupe :
1. Tulburari de dispozitie si caracter, care constau in cresterea tonusului afectiv,
cu euforie si erotism, alternand cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tip
psihopatic sau iritabil.
2. Tulburari de activitate – se refera la activitatile fizice exterioare si la
manifestarile intelectuale. Apare o ruptura intre bolnav si lumea exterioara, cu
saracirea relatiilor si cu absenta reactiilor la evenimente externe. Se adauga o stare
de apatie, indiferenta la durere, mutism achinetic si poate evolua catre coma si
moarte.
3. Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria. Pot merge de la confuzie,
dezorientare temporo-spatiala la starea de perplexitate pana la dementa.
LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile proxice si gnozice, cu schema corporala
si cu limbajul. In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari :
1. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia imbracatului si apraxie
constructiva.
2. Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale perceptiei referitoare la
dimensiunile si postura propriului corp.
3. Tulburari de limbaj – duc la afazie senzoriala.
LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si viata emotional-afectiva.
In leziunile lobului temporal, exista 4 tipuri de tulburari :
1. Tulburarile emotionale – experimental, la animale, au putut fi produse accese de
furie, de agresivitate, de alerta, de frica si fuga, prin excitarea lobului temporal. La
om, se pot obtine stari de tristete, teama de moarte, senzatia de singuratate. De
asemenea, crize de manie si violenta, care se pot permanentiza sau croniciza, in
situatii de excitare continua a lobului temporal, cum ar fi in epilepsia de lob temporal.
In aceasta boala, se adauga si modificari de caracter si de personalitate.
2. Tulburari psihomotorii : mutismul achinetic, somnolenta, catalepsia (stare
hipnotica).
3. Tulburari de memorie – sunt constante, in leziunile de lob temporal si sunt sub
forma de amnezie si de fixare.
4. Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta, asociate cu halucinatii
vizuale, auditive, gustative, olfactive, stari care survin sub forma de criza. La acestea
se adauga ruperea partiala de realitate a bolnavului.
LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu perceptia timpului si a miscarilor, a
spatiului vizual, a memoriei si a dispozitiei afective. Leziunile acestui lob prezinta 3
tipuri de tulburari :
1. Halucinatii vizuale
2. Tulburari de memorie si de afectivitate
3. Tulburari de perceptie temporala, de miscare si de spatiu
CORPUL CALOS (fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere ale
creierului mare) este implicat in mecanismele memoriei si a constiintei, precum si in
procesele gnozice si praxice.
Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburari :
1. Tulburari psihice : inertia motorie, scaderea memoriei, lipsa de initiativa, lipsa
legaturii intre idei, iritabilitatea, nesiguranta, anumite tulburari de caracter.
2. Tulburari praxice : apraxia ideomotorie, apraxia mimica.
3. Tulburari gnozice : agnozia obiectelor.
Pe baza tuturor acestor date, putem sintetiza mai multe tipuri de relatii care exista
intre creier si viata psihica. Aceste relatii sunt :
1. Relatii neuropsihologice
2. Relatii neuroumorale
STRUCTURA SISTEMULUI NERVOS
Neuronul este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Neuronul este
alcatuit dintr-un corp celular, care se numeste pericarion si din mai multe prelungiri.
Prelungirea principala si cea mai mare este axonul. Acesta conduce impulsul nervos de
la corpul celular catre periferie. Celelalte prelungiri sunt mai mari si mai mult sau mai
putin ramificate, se numesc dendrite si conduc impulsul nervos de la periferie catre
corpul celular.
Axonul este o prelungire unica, iar dendritele sunt prelungiri multiple. Corpul
celular este alcatuit din citoplasma, nucleu si o membrana periferica care se numeste
neurilema.
Citoplasma contine in interiorul sau organite celulare de doua tipuri :
1. organite celulare comune cu celelalte celule din corp : lizozomi, ribozomi,
mitocondri, aparatul Golgi si reticulul endoplasmatic.
2. organite specifice neuronului – sunt, la randul lor, impartite in doua :
neurofibrilele si substanta tigroida (corpusculii Nissl). Corpusculii Nissl sunt granulatii
care la microscop sunt intens colorate, dand neuronului un aspect tigrat.
Neurofibrilele sunt filamente subtiri, de lungimi variabile, formate din lanturi de
proteine, care strabat pericarionul si axonul pe toata lungimea sa.
Nucleul neuronului are aspectul unei vezicule clare, asezata in centrul corpului
celular. El contine in interiorul sau un nucleol. Membrana nucleului este alcatuita din
substante proteice si este prevazuta cu pori sau pliuri. In nucleul neuronului se
gaseste o cantitate mica de cromaina.
Membrana corpului celular, neurilema, este formata din doua straturi de
macromolecule lipoproteice, intre care se afla un strat de lipide.
Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice, scurte, de grosimi diferite si ramificate.
Numarul, forma si dimensiunile lor variaza de la un neuron la altul. Functia
dendritelor este de a reactiona la excitatii si de a le conduce de la periferie catre
corpul axonului.
Axonul este tot o prelungire citoplasmatica, mult mai lunga ; este unic, intotdeauna
prezent si de regula neramificat. El prezinta ramificatii scurte, numai in portiunea
terminala, inainte de sinapsa. Axonul este invelit intr-o membrana citoplasmatica,
care se numeste axolena. In citoplasma axonului, care se mai numeste si axoplasma,
se afla neurofibrile. Functia axonului este de a conduce impulsul nervos de la corpul
neuronului la dendritele sau corpul celular al altui centru sau la o celula efectoare.
Contactul dintre 2 neuroni se realizeaza printr-o zona specifica sistemului nervos,
care se numeste sinapsa. Influxul nervos are un singur sens de circulatie : de la
dendrita la corpul neuronului si apoi la axon.
Axonul este infasurat intr-o teaca de mielina, care este discontinua, fiind intrerupta
la distante regulate prin niste strangulatii incomplete numite nodurile Ranvier.
Teaca de mielina este invelita la exterior de o formatiune gliala care se numeste
teaca Schwann. La randul sau, teaca Schwann este invelita de o alta teaca, cu
structura conjunctiva (mai dura) care se numeste teaca Henle.
Din punct de vedere morfologic, neuronii sunt de mai multe tipuri si se clasifica
dupa mai multe criterii :
- dupa marimea lor, neuronii pot fi :
1. somatocroni – de dimensiuni mari, bogati in citoplasma ;
2. neuroni citocromi – mici, cu nucleul mare si cu citoplasma mai putina ;
3. neuroni cariocromi – sunt de marime medie si cu citoplasma relativ redusa.
- dupa numarul prelungirilor, neuronii pot fi :
1. neuroni multipolari, care au prelungiri multiple, pornind de pe intreaga
suprafata;
2. neuroni bipolari – cu prelungiri dispuse la cei 2 poli ai celulei ;
3. neuroni unipolari – in care dendritele si axonul pleaca din acelasi loc si ulterior
se despart.
- dupa functia pe care o indeplinesc, neuronii pot fi :
1. neuroni motori – care sunt bogati in substanta tigroida si sunt mai mari, de
regula multipolari ;
2. neuroni senzitivi – care sunt mai mici decat cei motori ;
3. neuroni de asociatie – cu forme variate ; de regula multipolari, cu prelungiri
scurte si volum mai mic.
Sinapsele sunt zonele de legatura dintre 2 neuroni ; ele se pot realiza in 3 feluri :
1. sinapse axodendritice – leaga axonul unui neuron de dendritele altui neuron
2. sinapse axosomatice – fac legatura intre axonul unui neuron si corpul celular al
altui neuron
3. sinapse axoaxonale – fac legatura intre axonii a 2 neuroni vecini
Oricare ar fi tipul de sinapsa, structura sa este aceeasi :
- o componenta presinaptica, reprezentata prin butonii terminali ai axonului
- spatiul sau fanta sinaptica – spatiul aflat intre butonii terminali ai unui axon si
membrana sa sau butonii terminali ai celuilalt axon
- componenta postsinaptica, reprezentata de corpul unui neuron, de dendritele unui
neuron sau de axonul unui neuron
Din punct de vedere functional, sinapsele pot fi : excitatorii sau inhibatorii. Ele pot
multiplica influxul nervos sau il pot inhiba.
Transmiterea sinaptica este de doua tipuri, dupa mecanismul prin care se realizeaza:
1. Transmiterea chimica, in care, la nivelul sinapsei, se elibereaza
neurotransmitatori sau mediatori chimici care umplu spatiul intersinaptic si activeaza
membrana postsinaptica, rezultand un potential postsinaptic.
2. Transmiterea electrica a influxului nervos – atunci cand potentialul electric
axonal atinge terminatiile presinaptice se produce o descarcare de curent care induce
un potential electric in membrana postsinaptica. Rezulta ca functia principala a
neuronului este aceea de transmitere a influxului nervos. Acesta este un proces
specific celulei nervoase. Producerea si transmiterea influxului nervos este legata de
proprietatile membranei neuronale. Aceasta membrana are doua proprietati
importante :
a) este un foarte bun izolator electric
b) are permeabilitate selectiva pentru diferiti ioni (are o permeabilitate foarte mare
pentru ionii de K si una mult mai mica pentru ionii de Na). Datorita acestor
proprietati, neuronul se comporta ca un conducator electric, fiind marcat cu sarcini
negative la interior si pozitive la exterior.
Intre cele doua fete ale membranei se creeaza o diferenta de potential electric,
care se numeste potential de membrana. In repaos, acest potential este cuprins intre
60-80 mV si poarta denumirea de potential de repaos.
Polarizarea membranei este efectul unui proces activ, realizat in doua momente :
intai ionii de K patrund in interiorul celulei, iar apoi ionii de Na ies in exteriorul
celulei. Daca se aplica o excitatie pe fibra nervoasa, se produce o depolarizare in
acesti 2 timpi a membranei si o scadere a diferentei de potential dintre interiorul si
exteriorul membranei. Se produce, astfel, de-a lungul membranei o unda de excitatie
ca un curent electric, care poarta denumirea de potential de actiune.
In fibrele mielinice (cele care au teaca de mielina), transmiterea influxului nervos
este discontinua, saltatorie, adica influxul nu mai parcurge intreaga lungime a fibrei si
sare de la un nod Ranvier la altul.
In fibrele amielinice (lipsite de mielina) transmiterea influxului este continua.
Alaturi de neuron, din structura sistemului nervos face parte si nevroglia, care se mai
numeste si celula gliala. Nevroglia are aceeasi origine ca si neuronul, dar are alte
roluri decat neuronul : rol de sustinere si rol de hranire a celulei nervoase. Din punct
de vedere morfologic, nevrogliile sunt de mai multe feluri :
1. microglia – o celula mica, fusiforma ;
2. oligodendroglia – are prelungiri putine si scurte ;
3. macroglia – celule mari, cu aspect fibros ;
4. nevroglia periferica – reprezentata de celulele Schwann, cele care contribuie la
alcatuirea tecii Schwann a axonului.
Tesutul glial are rol multiplu, de sustinere si de protectie a neuronilor, de nutritie,
de cicatrizare a eventualelor leziuni neuronale si rol de secretie a unor substante
necesare metabolismului neuronului.
Modelul functional al sistemului nervos este reprezentat de actul reflex. Acesta
consta in receptarea informatiei din mediul intern sau extern, prin intermediul
organelor senzoriale, transmiterea informatiei pe caile de conducere senzitive la
centrii nervosi care, prin caile motorii, transmit comanda de efectuare catre organele
efectoare. Schema morfologica a actului reflex este reprezentata de arcul reflex. Arcul
reflex este alcatuit din : receptor, dintr-o cale aferenta, un centru nervos, o cale
eferenta si organul efector.
Prin act reflex intelegem o reactie de raspuns efector, produsa de excitatia venita din
mediul intern sau extern.
Pavlov a fost cel care s-a preocupat in mod deosebit de problema reflexelor. El a
stabilit faptul ca reflexele sunt de doua feluri : reflexe neconditionate si reflexe
conditionate.
Reflexele neconditionate (innascute) sunt de mai multe feluri :
- reflexe neconditionate de tip A : salivatia, masticatia, deglutitia, clipitul si
reactiile vasomotorii ;
- reflexe neconditionate de tip B : reflexe statotonice (de tonus si de postura) si
reflexe de orientare ;
- reflexe neconditionate de tip C : reflexe mimico-vegetative.
Alaturi de aceste tipuri, mai exista o serie de reflexe neconditionate complexe :
reflexul alimentar, de cautare si de procurare a hranei, reflexul de aparare fata de
pericolele exterioare, reflexul de orientare, reprezentand reactia la aparitia unui
excitant nou, reflexul de investigatie si cercetare (curiozitate) si reflexul de
reproducere, legat de perpetuarea speciei.
Reflexele conditionate se dobandesc in timpul vietii prin invatare si devin o a doua
experienta psihoneurofiziologica, la intalnirea cu un excitant care are valoarea de
conditionare. Reflexul conditionat reprezinta legatura permanenta dintre agentul
exterior si activitatea de raspuns a organismului, deci legatura dintre excitant si
raspuns.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos central este compus din doua
segmente : encefalul si maduva spinarii. La randul sau, encefalul este compus din 5
parti, care se diferentiaza din vezicula cerebrala primitiva in cursul dezvoltarii
embrionare :
1. mielencefalul – alcatuit din bulbul rahidian
2. metencefalul – alcatuit din cerebel si puntea lui Varolio
3. mezencefalul – reprezentat de trunchiul cerebral
4. diencefalul – hipotalamusul, glanda hipofiza, caile optice, subtalamusul si talamusul
5. telencefalul – emisferele cerebrale, nucleii de la baza creierului, bulbii si
bandeletele olfactive