Moara Cu Noroc- Relatia Incipit Si Final
-
Upload
eveline-mull -
Category
Documents
-
view
6.770 -
download
37
Transcript of Moara Cu Noroc- Relatia Incipit Si Final
Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final
Moara cu noroc
Relatia dintre incipit si final
Spre deosebire de basm, unde primul enunt e rezultatul unei conventii sau al unui cliseu
compozitional, de povestire care incepe intotdeauna prin crearea unei atmosfere potrivite spunerii povestii
sau de roman, a carui prima pagina ramane fundamentala pentru imprimarea ritmului si a tonalitatii
naratiunii, nuvela nu cunoaste nici un fel de restrictii in ceea ce priveste constructia incipitului. Insa, fiind o
specie comprimata si imaginand doar un fragment de viata, nuvela are nevoie de o constructie foarte
echilibrata. Doar in acest fel, unicul fir narativ urmarit capata coerenta, iar deznodamantul isi poate indeplini
rolul de a lumina intreaga semnificatie a textului. Apoi, cititorul reuseste sa acceada la esenta si sa-si
implineasca, in final, orizontul de asteptare.
“Nuvela solida cu subiect de roman” (George Calinescu), Moara cu noroc marcheaza un moment
important in evolutia nuvelisticii romanesti. Considerat unul dintre “marii clasici” ai literaturii noastre,
scriitorul ardelean, Ioan Slavici, aduce in proz un stil sobru, o dimensiune umanista si un anumit tip de
analiza psihologica, incipienta, realizata “intr-un limbaj abstract” (T. Vianu). Publicata in 1880 si reprodusa
un an mai tarziu in volumul “Nuvele din popor”, Moara cu noroc este o pledoarie pentru echilibru si
cumpatare in viata sociala si familiala.
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei avand scop moralizator: fara iubire nu poate exista
viata. Din perspectiva sociala, opera prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul, iar din
perspectiva moralizatoare evidentiaza consecintele dramatice ale setei de bani, scriitorul considerand ca
goana dupa avere zdruncina linistea sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, este
ilustrat conflictul interior trait de Ghita, sfasiat de dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte, si de dorinta
de a se imbogati, pe de alta parte.
Incipitul il constitue dialogul dintre Ghita, protagonistul, si soacra sa, in felul acesta fiind prezentate
personajele. Se fac referiri la conditia materiala precara a personajului principal, la meseria sa de cizmar
intr-un sat in care oamenii “umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca duminica e noroi, isi duc
cizmele in mana pana la biserica.” Mocneste, deci, in sufletul personajului o stare de nemultumire care il
determina sa ia niste hotarari. Cititorul patrunde astfel intr-un univers in esenta cunoscut, prezentat
obiectiv, se contureaza o situatie initiala care poate genera conflicte, tensiuni.
1
Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final
Mult mai importante decat toate acestea este dialogul dintre Ghita si mama Anei, acesta prefigurand
opozitia dintre doua conceptii de viata diametral opuse. Mentalitatea batranei se sprijina temeinic pe
experienta sa de viata (“am avut si am multe bucurii”) si pe principii etice solide, pentru ca sunt, in fond,
caracteristice lumii pe care o reprezinta: “omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia,
ci linistea colibei tale te face fericit.” Prefera certitudinea si se simte in siguranta pt ca gandirea ei este in
acord cu aceea a colectivitatii. A evitat primejdiile, dar stie ca soarta e schimbatoare. Batrana vorbeste
“asezat” pentru ca asa gandeste, conceptia ei de viata fiind, prin raportare la norme, fara cusur. Pe de alta
parte, e legata de familie si, deci, obligata sa-si urmeze copii. Devotamentul se dovedeste mai puternic
decat instintul de conservare. Decizia este precipitate, in dezacord cu spiritul ei echilibrat, dar este limpede
ca intr-o asemenea imprejurare nu poate hotari singura. Finalul capitolului plaseaza atat existenta ei, cat si
pe a celorlati sub semnul hazardului: pleaca la “moara cu noroc”, spera sa fie intr-un “ceas bun”, “gand
bun”. Isi asuma, evident, un sacrificiu, pentru ca moara sugereaza o miscare ametitoare, nu se va dovedi
cu noroc, ci, dimpotriva, le va macina norocul. De aceea urarile “ceas bun”, “gand bun” sunt spuse parca cu
un soi de disperare.
In opozitie, Ghita ilustreaza cu totul alta mentalitate de la primele cuvinte (“vorba scurta”) se
dovedeste un om de actiune. Isi cunoaste, desigur, posibilitatile, dovedeste o mentalitate in acord cu epoca
istorica in care initiativa, mobilitatea ofera sansa succesului.
Conceptiile diametral opuse prefigureaza destinul personajelor. Batrana accepta schimbarea fortata
de imprejurari. Nu-si va schimba, insa, mentalitatea, de aceea postura ei ramane de martor al
evenimentelor intr-o lume straina, pe care nu o intelege. De cealalta parte, Ghita se va confrunta
permanent atat cu lumea din jur, cat si cu sine. Aceasta nu implica, insa, numai mobilizarea energiilor, ci si
descoperirea slabiciunilor. Cand acestea vor ajunge sa-l domine, va esua tragic.
Insumand observatiile de pana acum, rolul incipitului in Moara cu noroc se dovedeste mai complex
decat s-a observat in mod obisnuit. Astfel, acesta fixeaza cadrul actiunii, plaseaza desfasurarea epica sub
semnul unor conceptii morale care se continua de la inceput si in functie de care se hotaraste destinul
personajelor, anticipeaza ponderea acestora in actiune si prefigureaza, in buna masura, evolutia ei.
Finalul, care marcheaza solutionarea unor conflicte reprezinta mai mult decat deznodamantul. Este,
in acest caz, unul de timp inchis si se realizeaza, prin raportare la incipit, simetria compozitionala. Pe de
alta parte, ilustreaza conceptia morala a scriitorilor ardeleni (Slavici, Rebreanu, Agarbiceanu), in sensul ca
incalcarea normelor etice implica pedepsirea drastica a vinovatilor. Ghita o ucide pe Ana cand isi da seama
de infidelitatea ei si este omorat, la randul lui, de Raut, omul Samadaului, Lica se sinucide pentru a nu fi
2
Moara cu noroc- Relatia dintre incipit si final
prins de Pinea, jandarmul. Hanul este trecut prin focul purificator. Ramane in viata doar batrana, simbolul
experientei de viata, cea care ramane fidela pana la sfarsit normelor etice traditionale, si copiii, intruchipare
a inocentei, dar si a viitorului. Viata isi va urma, deci, neabatuta cursul.
Toate aceste fapte sunt in concordanta cu logica evenimentelor, dar si cu principiile morale
evidentiate de incipit. Sugestice din acest puct de vedere sunt cuvintele batranei din final, amestec de
resemnare si fatalism: “simtea eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat!...”
Omul traditional nu poate sa se simta in siguranta decat in universul cunoscut, guvernat de legi
unanim acceptate. Doar in aceasta ambianta poate sa se bucre de linistea colibei. Nu intamplator, la
sfarsit, batrana si copiii pleaca mai departe, intr- tentativa fireasca de recuperare a universului pierdut. Din
aceasta perspectiva, nuvela ar putea fi recitita prin prisma ideii de destin caruia I se subsumeaza toate
celelalte teme pt ca este, in fond, ilustrarea destinului unei lumi la rascruce, a carui identitate, prin iesirea
din sfera mentalitatii traditionale, se altereaza grav si iremediabil. Mai mult decat atat, alte cateva
capodopere ale literaturii nationale (Ion, Rascoala de Liviu Rebreanu, Morometii de Marin Preda) ofera
conexiuni tulburatoare. In fond, toate pledeaza ideea de destin, individual sau colectiv sub semnul
tragicului.
3