METODELE PERT ŞI CPM

10
METODELE PERT ŞI CPM În rezolvarea problemelor de management al proiectelor s-a arătat că se disting două metode de bază: metoda CPM şi metoda PERT. a) Metoda Drumului Critic – CPM. Aceast instrument de planificare are la bază o tehnică ce încorporează timpi bine determinaţi, ce sunt asociaţi fiecărei activităţi în parte şi permite, în acelaşi timp, estimarea costurilor şi a timpului de execuţie a proiectului. Metoda drumului critic este una deterministă, care îngaduieşte verificarea în permanenţă a timpului şi costului de execuţie a unui proiect, prin determinarea drumului critic al acestuia. b) Metoda PERT. Acest instrument de planificare are la bază o tehnică în care se utilizează trei durate de timp asociate fiecărei activităţi (optimistă, pesimistă şi cea mai probabilă). Aceste durate formează o medie echilibrată, ce scoate la iveală acea ”durată estimată”. Astfel, teoria probabilităţilor stă la baza calculului din care iese la iveală timpul de execuţie al unui proiect. Din această metodă de calcul ne putem da seama de

description

Instrumente de planificare in management

Transcript of METODELE PERT ŞI CPM

Page 1: METODELE PERT ŞI CPM

METODELE PERT ŞI CPM

În rezolvarea problemelor de management al proiectelor s-a arătat că

se disting două metode de bază: metoda CPM şi metoda PERT.

a) Metoda Drumului Critic – CPM. Aceast instrument de

planificare are la bază o tehnică ce încorporează timpi bine determinaţi, ce

sunt asociaţi fiecărei activităţi în parte şi permite, în același timp, estimarea

costurilor şi a timpului de execuţie a proiectului. Metoda drumului critic este

una deterministă, care îngaduiește verificarea în permanență a timpului şi

costului de execuţie a unui proiect, prin determinarea drumului critic al

acestuia.

b) Metoda PERT. Acest instrument de planificare are la bază o

tehnică în care se utilizează trei durate de timp asociate fiecărei activităţi

(optimistă, pesimistă şi cea mai probabilă). Aceste durate formează o medie

echilibrată, ce scoate la iveală acea ”durată estimată”. Astfel, teoria

probabilităților stă la baza calculului din care iese la iveală timpul de

execuţie al unui proiect. Din această metodă de calcul ne putem da seama de

faptul că instrumentul de planificare PERT este bazat pe o metodă

probabilistă ce constă în distribuţia beta pentru timpul fiecărei activităţi şi pe

o distribuţie normală pentru durata de timp estimată, metodă ce permite

planificarea şi controlul timpului de execuţie a întregului proiect. Ea poate fi

vazută ca o extensie a graficului Gantt.

4.1 Caracteristicile Metodelor PERT ŞI CPM

Aceste instrumente de planificare au foarte multe caracteristici, dintre

care sunt prezentate următoarele:

− Formează baza planificării şi predicţiei proiectului şi furnizează

conducerii proiectului posibilitatea de a găsi cea mai bună folosinţă a

Page 2: METODELE PERT ŞI CPM

resurselor în scopul obţinerii unui rezultat cunoscut, într-un timp

limitat şi având costuri limitate.

− Permit o viziune schematică a proiectului şi totodată controlul

asupra proiectelor unice.

− Ajută echipa de management al proiectului să rezolve probleme de

incertitudine care pot apărea în desfăşurarea proiectului, prin găsirea

răspunsurilor la întrebări de genul: Cum va fi afectată terminarea

proiec-tului de o întârziere pentru anumite elemente (activităţi,

evenimente) ale sale? Unde există rezerve de timp între elemente?

Care elemente sunt determinante pentru respectarea termenului

proiectului? Aceste răspun-suri furnizează conducerii proiectului

mijloace de evaluare a alterna-tivelor/opţiunilor la îndemână pentru

redresarea situaţiei.

− Furnizează structura de bază pentru prezentarea rapoartelor de

informare.

− Evidenţiază interdependenţele dintre elementele sale.

− Permit exerciţii de genul “Ce se întâmplă dacă…”.

− Identifică cel mai lung traseu sau drumul critic.

− Permit stabilirea termenelor pentru efectuarea analizelor de risc.

4.2. Scopul metodelor PERT/ CPM

Scopul principal al folosirii metodelor PERT/CPM îl reprezintă

identificarea corectă a activităţilor critice şi furnizarea către manager cel

puţin a următoarelor informaţii:

− care activităţi sunt critice;

− care activităţi sunt necritice;

− ce rezervă de timp au activităţile necritice pentru a nu deveni critice.

Page 3: METODELE PERT ŞI CPM

Managementul prin excepţie presupune exercitarea controlului doar

asupra activităţilor critice (la proiecte foarte mari, care implică mii de

activităţi, nu se pot supraveghea toate acestea, ci numai cele care au o

importanţă determinantă asupra duratei de timp necesară terminării

proiectului).

4.3. Asemenari si deosebiri intre metodele PERT ŞI CPM

Metoda PERT este o metodă probabilistă; ea foloseşte trei estimări ale

timpului, cu ajutorul cărora calculează probablilistic o durată estimată.

Metoda CPM este o metodă deterministă; ea foloseşte doar o singură

estimare a timpului, ceea ce duce la o precizie mai bună.

Metoda PERT permite calculul riscului în ceea ce priveşte terminarea

proiectului, în timp ce metoda CPM nu permite aceasta.

Ambele metode permit folosirea activităţilor fictive pentru construirea

reţelei.

Metoda PERT se foloseşte mai ales în cazul proiectelor de cercetare-

dezvoltare, unde riscurile în calculul duratelor de timp au o mare

variabilitate. Îndeplinirea totală a proiectelor de cercetare-dezvoltare

este aproape imposibil de determinat, cu excepţia unor evenimente

intermediare.

Metoda CPM se foloseşte mai ales în cazul proiectele de construcţie

care sunt dependente de resurse şi se bazează pe estimări de timp

foarte exacte. La aceste proiecte îndeplinirea procentuală se poate

determina cu o acurateţe rezonabilă, iar taxarea clientului se poate

face pe baza procentajului de îndeplinire a proiectului.

Page 4: METODELE PERT ŞI CPM

Extensii ale acestor metode permit şi coordonarea şi optimizarea

resurselor (forţa de muncă, utilaje/echipamente).

4.4. Avantajele metodelor PERT/CPM

Planificarea detaliată sub forma unei reţele. Echipa de management al

proiectului este obligată să planifice lucrările în detaliu şi să

definească tot ce trebuie efectuat pentru atingerea la timp a

obiectivului proiectului. Crearea reţelelor şi analiza drumului critic

evidenţiază interdependeţele şi zonele cu probleme care nu sunt nici

evidente, nici bine definite prin alte metode de planificare.

Comunicarea eficientă între membrii din cadrul organizaţiei şi cu

participanţii externi la proiect, precum şi delegarea clară a responsa-

bilităţilor privind timpii de execuţie a activităţilor.

Controlul şi monitorizarea eficientă, prin depistarea activităţilor critice

şi orientarea pe urmărirea lor. Aceste metode determină unde anume

trebuie făcut efortul maxim astfel încât termenului de execuţie al unui

proiect să fie respectat.

Evaluarea efectelor schimbărilor în program.

Identificarea aspectelor cu potenţial de a produce dificultăţi (activităţi

critice sau în apropierea condiţiilor critice).

Utilizarea adecvată a resurselor, prin redistribuirea celor excedentare

în zonele cu probleme.

Page 5: METODELE PERT ŞI CPM

Replanificarea - în scopul reducerii întârzierilor - prin depistarea şi

corectarea devierilor de la planificarea iniţială.

Percepţie uşoară a desfăşurării proiectului prin vizualizarea sa sub

formă schematică şi înţelegerea facilă a succesiunii elementelor

componente de către decidenţi/executanţi.

Implementarea pe calculator – avantajoasă mai ales la proiecte mari.

Suport pentru adoptarea deciziilor – metodele permit verificarea

eficacităţii altor variante de execuţie (cu rapoarte diferite între timpi şi

costuri etc.)

Metoda PERT permite specificarea probabilităţilor de realizare la

termen, în avans sau cu întârziere.

Metoda CPM permite evaluarea compromisului timp – cost (efectul

costului mărit pentru reducerea timpului de execuţie fată de costul în

condiţii normale pentru unele/toate activităţile).

4.5. Dezavantajele metodelor PERT/CPM

Din păcate, aceste metode nu sunt şi lipsite de dezavantaje.

Complexitatea lor se adaugă problemelor de implementare. Prin urmare de

cele mai multe ori aceste metode devin foarte costisitoare şi greu de folosit

în cazul proiectelor complexe, de mare anvergură.

Alte dezavantaje în folosirea metodelor PERT şi CPM sunt:

− efort mare în ceea ce priveşte munca şi timpul necesare aplicării lor;

− reducerea posibilităţii de a lua decizii la nivelul conducerii

superioare;

− lipsa datelor istorice pentru estimarea costurilor;

− premisa resurselor nelimitate poate fi neadevarată;

− existenţa unei nevoi prea mari pentru detalii.

Page 6: METODELE PERT ŞI CPM

BIBLIOGRAFIE

1. Lixăndroiu, D., Modelarea şi simularea proceselor economice - Caiet de

lucrări – The Management Scientist, Universitatea „Transilvania”,

Facultatea de Ştiinţe Economice, Braşov 1996.

2. Raţiu – Suciu, C., Luban F., Hîncu D., Lucrări practice, Studii de caz

rezolvate cu produsul informatic Quantitative Analisis for Management

II, Academia de Studii Economice, Bucureşti 1995.

3. Raţiu – Suciu, C., Luban F., Hîncu D., Sarchiz M., Modelarea şi

simularea proceselor economice – Lucrări practice, Studii de caz,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.