MD III_Curs 6_11-12

8
1 MEDICINA DENTARA III 2011-2012 MATERIALE DENTARE - CURS 6 ELASTOMERII DE SINTEZĂ Elastomerii de sinteză reprezintă un real progres în domeniul stomatologiei. Împreună cu hidrocoloizii ireversibili constituie categoria cel mai frecvent utilizată pentru amprentare. Elastomerii de sinteză sunt materiale elastice ireversibile. CLASIFICAREA ELASTOMERILOR DE SINTEZĂ –criterii: a) După variaţia dimensională (VD) şi deformarea remanentă (DR) la compresiune: 1. Categoria A (VD=0-0,35%; DR= 0-2%) 2. Categoria B (VD=0,35-0,9%; DR= 0-2%) 3. Categoria C (VD=0-0,35%; DR= 2-3,5%) 4. Categoria D (VD=0-0,35%; DR= 2-3,5%) b) După consistenţă (grad de vâscozitate): 1. Tipul I - de consistenţă chitoasă (PUTTY) 2. Tipul II – cu vâscozitate mărită (HEAVY BODIED) 3. Tipul III – cu vâscozitate medie (REGULAR) 4. Tipul IV – cu vâscozitate redusă (LIGHT BODIED) Din grupa elastomerilor de sinteză fac parte: 1. Cauciucurile polisulfurice 2. Cauciucurile siliconice 3. Cauciucurile polieterice ELASTOMERII POLISULFURICI (TIOCAUCIUCURI, POLISULFURI) Fac parte din categoria cauciucurilor sintetice şi rezultă din polimerizarea la temperatură obişnuită a hidrocarburilor sulfuroase cu masă moleculară de 300-400. Producţia lor industrială se face prin depolimerizarea parţială a tioplastelor cu greutate moleculară foarte mare (până la 50 000). FORMĂ DE PREZENTARE - se prezintă sub formă de pastă ambalată în 2 tuburi: 1. Pastă bază - de culoare albă 2. Pastă accelerator - de culoare brună PRODUSE COMERCIALE FORMA DE PREZENTARE PRODUSUL FIRMA PERMALASTIC KERR UNILASTIC KERR NEO-FLEX SURGIDENT COE FLEX COE Pastă-pastă SUPPER RUBER BOSWORTH

description

materiale

Transcript of MD III_Curs 6_11-12

1

MEDICINA DENTARA III 2011-2012 MATERIALE DENTARE - CURS 6

ELASTOMERII DE SINTEZ Ă

Elastomerii de sinteză reprezintă un real progres în domeniul stomatologiei. Împreună cu hidrocoloizii ireversibili constituie categoria cel mai frecvent utilizată pentru amprentare.

Elastomerii de sinteză sunt materiale elastice ireversibile. CLASIFICAREA ELASTOMERILOR DE SINTEZ Ă –criterii:

a) După variaţia dimensională (VD) şi deformarea remanentă (DR) la compresiune: 1. Categoria A (VD=0-0,35%; DR= 0-2%) 2. Categoria B (VD=0,35-0,9%; DR= 0-2%) 3. Categoria C (VD=0-0,35%; DR= 2-3,5%) 4. Categoria D (VD=0-0,35%; DR= 2-3,5%) b) După consistenţă (grad de vâscozitate):

1. Tipul I - de consistenţă chitoasă (PUTTY) 2. Tipul II – cu vâscozitate mărită (HEAVY BODIED) 3. Tipul III – cu vâscozitate medie (REGULAR) 4. Tipul IV – cu vâscozitate redusă (LIGHT BODIED)

Din grupa elastomerilor de sinteză fac parte: 1. Cauciucurile polisulfurice 2. Cauciucurile siliconice 3. Cauciucurile polieterice

ELASTOMERII POLISULFURICI (TIOCAUCIUCURI, POLISULFU RI)

Fac parte din categoria cauciucurilor sintetice şi rezultă din polimerizarea la temperatură obişnuită

a hidrocarburilor sulfuroase cu masă moleculară de 300-400. Producţia lor industrială se face prin depolimerizarea parţială a tioplastelor cu greutate moleculară

foarte mare (până la 50 000). FORMĂ DE PREZENTARE - se prezintă sub formă de pastă ambalată în 2 tuburi:

1. Pastă bază - de culoare albă 2. Pastă accelerator - de culoare brună

PRODUSE COMERCIALE FORMA DE

PREZENTARE PRODUSUL FIRMA

PERMALASTIC KERR UNILASTIC KERR NEO-FLEX SURGIDENT COE FLEX COE

Pastă-pastă

SUPPER RUBER BOSWORTH

2

COMPOZI ŢIE CHIMIC Ă 1. Pasta bază are în compoziţie:

• Polimer polisulfidic 80% • Oxid de zinc 5%:

- rol de masă de umplutură - poate fi înlocuit cu: silice fină, dioxid de titan, sulfat de zinc, carbonat de cupru

• Sulfat de calciu 15%- rol de plastifiant Proporţia masei de umplutură variază de la 12% la 15% în funcţie de consistenţa materialului.

2. Pasta accelerator conţine: • Peroxid de plumb 78%:

- rol de iniţiator - poate fi înlocuit de hidroxid de Mn sau Cu

• sulf 3,5% - rol în reticularea şi legarea lanţurilor polimerice • ulei de ricin 16,8% - plastifiant • adaosuri 2%:

� acid oleic – inhibă vulcanizarea � acid stearic – ameliorează mirosul dezagreabil al produsului

În urma amestecului celor 2 paste rezultă cauciucul polisulfuric – un gel coloidal, hidrofob, cu miros specific. PROPRIETĂŢI: 1. Elastomerii polisulfurici , geluri coloidale hidrofobe sunt insolubili în apă şi în solvenţi clasici. 2. Vâscozitatea acestor materiale creşte în cursul reacţiei de vulcanizare şi diminuă cu creşterea cantităţii

de plastifiant. Teoretic ea este suficient de crescută pentru a permite obţinerea unor proprietăţi mecanice satisfăcătoare şi, totodată, suficient de joasă ca să permită penetrarea în cele mai mici detalii ale câmpurilor protetice, evitând concomitent o porozitate inoportună. La fiecare categorie de material, vâscozitatea diferă.

3. Spre deosebire de hidrocoloizi, elastomerii polisulfurici nu prezintă deformări prin îmbibi ţie sau sinereză deoarece sunt coloizi hidrofobi. În schimb, trebuie menţionat că vulcanizarea este însoţită de contracţii. Contracţia polisulfurilor în primele 24 ore este mai mare decât a siliconilor cu reacţie de adiţie, mai mică decât a polieterilor şi mult mai mică decât a siliconilor cu reacţie de condensare.

4. Elastomerii de sinteză suferă o deformare permanentă în cursul îndepărt ării amprentei. Această deformare se petrece în momentul când materialul elastic depăşeşte zonele retentive ale câmpului protetic. Nu toţi elastomerii revin la forma iniţială, prezentând astfel o deformare remanentă, specifică fiecărui tip.

DOZAREA

- este extemporanee - se etalează pe o bucată de hârtie cerată/plăcuţă de sticlă, lungimi egale din cele 2 paste - nu se recomandă aplicarea pastei catalizator peste pasta de bază deoarece se creează posibilitatea

declanşării mecanismului de priză la limita dintre cele 2 paste (consecinţa va fi obţinerea unui amestec neomogen).

PREPARAREA

- este necesară o spatulă rigidă, lată, din oţel inoxidabil; - prepararea se efectuează prin amestecul celor 2 cantităţi de pastă cu ajutorul spatulei până la

obţinerea unei culori şi a unei consistenţe omogene; iniţial se efectuează mişcări circulare, apoi se continuă cu mişcări energice largi.

- Timpul de preparare: 45-60 secunde - Timpul de lucru (între începutul omogenizării şi debutul prizei): 7 minute.

3

Factori care influenţează timpul de lucru: • temperatura plăcii de sticlă : la 25°C timpul de lucru este de 3 minute, iar la 37°C de numai 2

minute. • temperatura acceleratorului: timpul de lucru este invers proporţional cu temperatura

acceleratorului. • cantitatea acceleratorului: cu cât cantitatea de accelerator creşte, cu atât timpul de lucru diminuă

(diminuă şi calităţile materialului).

INDICA ŢII 1. În amprentarea edentaţiilor parţiale şi totale 2. Amprente în tehnologia coroanelor şi punţilor

� Elastomerii polisulfurici de consistenţă chitoasă se utilizează în special ca material de susţinere a materialului fluid;

� Elastomerii polisulfurici de consistenţă normală se utilizează în amprentarea funcţională a câmpurilor protetice edentate parţial sau total;

� Elastomerii polisulfurici de consistenţă fluidă se utilizează pentru amprentarea fidelă a detaliilor în tehnologia protezelor unidentare şi punţilor.

TEHNICA DE LUCRU CU ELASTOMERII POLISULFURICI

- se usucă câmpul protetic şi eventual se lubrefiază; - se aplică în portamprenta individuală (pe care a fost pensulat în prealabil un strat de lac adeziv –

ex:ciment cauciucat, pentru retenţia materialului) un strat subţire de 2-4 mm de material polisulfuric

- în continuare, se recomandă utilizarea tehnicii dublului amestec care constă în: • iniţial se spatulează simultan pasta chitoasă şi cea fluidă; • în portamprenta standard se aplică materialul chitos (are rolul de a menţine ulterior pe cel fluid

în portamprentă); • materialul de consistenţă fluidă se încarcă într-o seringă şi apoi se injectează în şanţul gingival,

peste preparaţii, pe dinţii vecini; • se aplică portamprenta cu materialul chitos pe câmpul protetic;

- se menţine amprenta pe câmpul protetic timp de 7-10 minute sub o presiune moderată; - după priza materialului se dezinseră amprenta de pe câmpul protetic; - se igienizează amprenta (se spală cu apă, se dezinfectează, se usucă cu jetul de aer); - se indică turnarea modelului la 20-30 minute după dezinserţia amprentei (gips dur, extradur sau

prin electrodepunere).

DEZAVANTAJELE MATERIALELOR POLISULFURICE: 1. Spatulare dificilă 2. Miros neplăcut 3. Timp lung de priză 4. Colorarea materialelor de protecţie 5. Deformarea remanentă mare

ELASTOMERII SILICONICI - sunt compuşi care conţin grupări organice dintre care una sau mai multe sunt legate covalent de un atom de siliciu. Există 2 tipuri de elastomeri siliconici (în funcţie de tipul de reacţie chimică prin care sunt obţinuţi):

1. siliconi de condensare 2. siliconi de adiţie

FORMĂ DE PREZENTARE Varianta clasică: sistem bicomponent : pastă+pastă, pastă+lichid

Pasta bază se ambalează în:

4

- Tuburi (siliconii de consistenţă medie şi fluidă) - Cutii de plastic prevăzute cu linguri pentru dozare (siliconii de consistenţă chitoasă)

Pasta accelerator (catalizator) se ambalează în: - Flacoane de sticlă cu picurător (când se livrează în stare lichidă) - Tuburi metalice (când se află sub formă de pasă)

Siliconii se comercializează în 3 variante (fiecare în sistem bicomponent- bază+accelerator): 1. Siliconi cu viscozitate crescută 2. Siliconi cu viscozitate medie 3. Siliconi cu viscozitate redusă

Varianta modernă: sisteme predozate - se numesc şi „automixing system” - cele 2 paste sunt ambalate în cartuşe predozate aplicate într-o seringă dotată cu un pistol,

în care cele 2 componente sunt mixate - în cazul siliconilor de adiţie (chitoşi), se livrează în plus şi: • un iniţiator de priză (lichid) • un adeziv pentru retenţia materialului de amprentă

PRODUSE COMERCIALE

FORMA DE PREZENTARE A SILICONILOR DE CONDENSARE

PRODUS FIRMA

OPTOSIL BAYER SILAPLAST DETAX ZAFO KETTENBACH PANASIL KETTENBACH ELITE ZERMACH

De consistenţă chitoasă

COLTOFLAX COLTENE XANTOPREN galben BAYER De vâscozitate crescută COLTEX HARD COLTENE XANTOPREN verde BAYER COLTEX MEDIUM COLTENE STASEAL DENTAX

De vâscozitate medie

LASTIC 55 KETTENBACH XANTOPREN albastru BAYER COLTEX FINE COLTENE SILASOFT DENTAX SICAFORM KETTENBACH PRESIDENT COLTENE

De vâscozitate redusă

SILOFLEX SPOFA DENTAL

FORMA DE PREZENTARE A SILICONILOR DE ADI ŢIE

PRODUS FIRMA

DEGUFLEX DEGUSSA EXAFLEX GC BAYSILEX BAYER PROVIL BAYER IMPRINT 3M EXPRESS STD 3M EXTRUDE KERR REPROSIL HF DE TREY PERMAGUM GARANT ESPE PRESIDENT COLTENE TURBOFLEX R&S

De vâscozitate redusă

PANASIL PLUS KETTENBACH

5

COMPOZI ŢIE CHIMIC Ă 1. SILICONII DE CONDENSARE Pasta bază are în compoziţie:

• Substanţa de bază: polidimetilsiloxan • Masă anorganică inertă (creşte vâscozitatea şi rigiditatea):

� Silice pirolitică (2,8) � Dioxid de titan-plastifiant

Pasta accelerator are în compoziţie: • Octoat de staniu • Ortosilicat de etil • Uneori şi: oxid de crom sau particule metalice de paladiu, cu rol de a capta hidrogenul, care nu

este benefic pentru suprafaţa amprentei. 2. SILICONII DE ADI ŢIE Pasta bază: polivinilsiloxan Pasta accelerator:

• Polisiloxan cu grupare vinil terminală • Catalizator organometalic: acid cloroplatinic

DOZAREA

- pentru sistemul bicomponent • pastă+lichid: proporţia este de 5 cm pastă/2 picături lichid (pentru o arcadă : 20 cm

pastă/8 picături lichid) • pastă+pastă: lungimi egale din cele 2 paste • chit+chit: cantităţi egale dozate cu linguriţe speciale Se recomandă respectarea indicaţiilor fabricantului - Pentru sistemele moderne – automixing system (avantajul unei dozări exacte)

PREPARAREA Siliconii de consistenţă fluidă şi medie: amestecul celor 2 componente dozate în prealabil se face prin

spatulare energică timp de 1 minut, pe hârtia cerată până se obţine o pastă omogenă din punct de vedere al consistenţei şi culorii. Materialul se încarcă în seringi în vederea injectării pe preparaţii (materialul fluid) sau se aplică în portamprentă (materialul de consistenţă medie).

Timp de preparare: 1 minut. Timp de lucru: 3-5 minute. Siliconii de consistenţă vâscoasă şi chitoasă: se fac depresiuni în material, în care se aplică numărul

de picături corespunzător sau lungimea de catalizator indicată şi se amestecă iniţial cu spatula rigidă, apoi se malaxează manual 30-50 secunde până la obţinerea unei culori omogene. Se recomandă utilizarea mănuşilor de protecţie. PROPRIETĂŢILE ELASTOMERILOR SILICONICI • Siliconii sunt geluri coloidale hidrofobe constituite din lanţuri de polidimetilsiloxani care reticulează

datorită grupărilor lor hidroxil terminale (siliconi de condensare) sau a grupelor vinilpolisiloxanice (siliconi de adiţie). În ultima perioadă au apărut pe piaţă şi siliconi hidrofili (ex: ORANWASH de consistenţă fluidă, produs al firmei ZHERMACK).

• Siliconii sunt insolubili în apă şi în solvenţi clasici • Vâscozitatea lor creşte rapid şi constituie un dezavantaj în utilizarea clinică. • Elastomerii siliconici nu prezintă nici o modificare dimensională prin îmbibiţie sau sinereză. • Variaţiile dimensionale sunt mai mari decât la polisulfuri. Sunt cu atât mai accentuate cu cât stratul de

material este mai gros (ideal: 2-3 mm). Siliconii cu reacţie de condensare suferă, în special în prima oră după priză, o contracţie volumetrică importantă (0,4%), datorită evaporării unor componente.

6

• Siliconii cu reacţie de adiţie prezintă o stabilitate dimensională mai bună, deoarece în cazul acestora nu apar produse secundare volatile. Modificările dimensionale la această categorie de siliconi sunt de circa 0,05% în 24 ore, cele mai mici dintre toate materialele elastice de amprentă.La fel de mici sunt şi valorile deformării permanente după îndepărtarea din cavitatea orală (0,07%-0,16%).

• Modulul de elasticitate maxim al elastomerilor siliconici este atins după 15 minute. Rezistenţa la tracţiune este mai mare decât a polisulfurilor, dar siliconii cu reacţie de adiţie au o flexibilitate mai redusă, îndepărtarea amprentei din zonele retentive întâmpinând greutăţi din cauza rigidităţii materialului.O amprentă care trece de la temperatura cavităţii orale (37°C) la aceea a laboratorului (circa 20°C) prezintă o contracţie liniară de 0,34%. Valoarea este neglijabilă, fiind compensată de aderenţa la portamprentă.

• Octoatul de staniu se deteriorează cu timpul. La temperatura de 21°C se poate păstra circa 4 luni. La 27°C se deteriorează rapid şi devine inutilizabil.

• Siliconii de adiţie hidrofili permit turnarea unor modele perfecte de gips, dar îngreunează aderenţa pulberii metalice pe aceste materiale în cazul confecţionării modelelor pe cale galvanică.

INDICA ŢII

1. Amprentarea funcţională a câmpului protetic edentat parţial/total 2. Amprentarea câmpurilor protetice pentru protezarea fixă.

În situaţiile în care se urmăreşte obţinerea unor modele deosebit de fidele în tehnologiile de mare precizie (incrustaţii, punţi adezive) se recomandă amprentarea cu siliconi de adiţie (se contraindică siliconii de condensare).

Pentru obţinerea modelelor deosebit de precise (inlay, punţi adezive) se vor utiliza doar polisulfurile, siliconii cu reacţie de adiţie şi polieterii. CONTRAINDICA ŢII:

1. Persoanele cu intoleranţă sau manifestări alergice la unele componente chimice ale bazelor sau acceleratorilor

2. Confecţionarea mai multor modele pe baza aceleiaşi amprente 3. Când se doreşte realizarea unor modele deosebit de fidele cu multe microdetalii (ex: punţi

adezive) se contraindică utilizarea siliconilor cu reacţie de condensare.

TEHNICA DE LUCRU CU ELASTOMERII SILICONICI Se pot folosi următoarele tehnici de amprentare:

• Tehnica amestecului unic • Tehnica amestecului dublu • Tehnica amprentării duble.

Tehnica de amprentare utilizată în mod curent foloseşte un silicon chitos care va îndeplini rolul de portamprentă rigidă pentru siliconul fluid.

- Se selectează o portamprentă standard prevăzută cu perforaţii (dacă nu există perforaţii, se aplică pe pereţii interni un lac adeziv sau benzi de leucoplast pentru retenţie)

- Se aplică în portamprenta standard siliconul chitos şi se inseră în cavitatea orală înainte de prepararea dinţilor.

- Se creează spaţiu pentru siliconul fluid de 1-2 mm prin decupare - Se introduce 1/3 din siliconul fluid în seringă şi se injectează în jurul preparaţiilor. - Restul cantităţii de silicon fluid se aplică în portamprentă peste cel chitos şi se reinseră

portamprenta pe câmpul protetic, unde se menţine prin presiuni moderate. - După priza materialului, se dezinseră amprenta de pe câmpul protetic printr-o manevră

fermă. - Se igienizează amprenta (pentru dezinfecţie se recomandă folosirea soluţiei de

glutaraldehidă 2%, glutaraldehidă cu fenol, clorhexidină) - Nu este obligatorie turnarea imediată a modelului. - Se pot obţine modele din:

• Gips dur, superdur • Răşini epoxidice • Prin electrodepunere de Ag, Cu.

7

POLIETERII (GUMELE sau CAUCIUCURILE POLIETERICE) FORMĂ DE PREZENTARE

- este identică cu a celorlalţi elastomeri de sinteză: pasta bază + pasta catalizator, ambalate în tuburi metalice

- uneori se livrează şi un al 3-lea tub conţinând un plastifiant pentru creşterea timpului de lucru şi a flexibilităţii materialului.

- Se prezintă în 3 consistenţe: • Vâscoasă • Medie • Fluidă

PRODUSE COMERCIALE

FORMA DE PREZENTARE PRODUSUL FIRMA De consistenţă chitoasă PERMADYNE PENTA H ESPE De viscozitate medie IMPREGUM PENTA ESPE

IMPREGUM F ESPE PERMADYNE GARANT ESPE

De vâscozitate redusă

LIGHT ESPE AUTOMIXING SYSTEM POLYJEL L.D.CAULK Co. Pentru înregistrări ocluzale RAMITEC ESPE

COMPOZI ŢIE CHIMIC Ă Pasta bază conţine: polieter nesaturat (tetrametilenglicol) Pasta accelerator conţine:

• Plastifiant (un eterglicol) • Masă inertă de umplutură: silice • Iniţiator: paratoluensulfonat de metil.

Polieterii sunt geluri coloidale hidrofile şi tixotrope.

DOZAREA - se dozează lungimi egale de pastă de bază şi pastă catalizator, ceea ce corespunde unei proporţii optime a pastelor de 8:1, datorită diametrului diferit al orificiilor celor 2 tuburi.

PREPARAREA • Cele 2 cantităţi de pastă exprimate pe hârtia cerată / pe plăcuţa de sticlă se amestecă prin spatulare

energică până la omogenizarea culorii. • Timpul de preparare este de 35-50 secunde.

INDICA ŢII • Identice cu elastomerii polisulfurici şi siliconici. • Produsul RAMITEC este utilizat exclusiv pentru înregistrarea relaţiilor de ocluzie. PROPRIETĂŢI 1. Spre deosebire de siliconi şi tiocoli care sunt hidrofobi, polieterii sunt materiale hidrofile şi nu

trebuie conservaţi sau lăsaţi mult timp în contact cu apa. 2. Consistenţa lor iniţială poate fi comparată cu cea a siliconilor cu vâscozitate medie, dar

vâscozitatea lor creşte rapid datorită vitezei deosebite a reacţiei de polimerizare.

8

3. Stabilitatea dimensională este bună, fiind întrecută doar de siliconii cu reacţie de adiţie. Această stabilitate se păstrează ca atare doar în mediul uscat. Datorită afinităţii crescute faţă de apă şi a solubilităţii în diferiţi solvenţi organici (ex: etilenglicolul) este contraindicată realizarea modelelor prin electrogalvanizarea amprentelor cu polieteri.

4. Reacţia de priză este uşor exotermă, temperatura crescând cu circa 4°C. 5. Polieterii absorb apa, modificându-şi dimensiunea. De aceea, amprenta odată dezinserată de pe

câmpul protetic, se spală, se usucă şi apoi se păstrează la loc uscat. 6. Flexibilitatea acestor materiale este redusă (circa 2%). 7. Rigiditatea lor este mai mare, ( de aceea se indică realizarea unui strat mai gros de material între

portamprentă şi câmpul amprentat). Dacă la celelalte materiale elastice grosimea ideală a stratului de material era de 2-3 mm, la polieteri se recomandă realizarea unui strat de 4-4,5 mm.

8. Catalizatorul are un efect iritant asupra mucoaselor şi tegumentelor (de aceea, pasta trebuie omogenizată bine în timpul preparării).

TEHNICA DE LUCRU CU POLIETERII

- materialul preparat corespunzător se aplică, în funcţie de consistenţă, în seringă sau în portamprenta individuală prevăzută cu stopuri

- se utilizează tehnica amestecului dublu sau tehnica amprentării în 2 timpi. - Timpul de priză este de 5-6 minute. - După încheierea manevrelor de amprentare, se contraindică păstrarea amprentei în apă

(materialul este hidrofil) - Se recomandă turnarea imediată a modelului.