Nãscut la 7 februarie 1975, scriitorul francez MARTINPAGE reuºeºte performanþa de a se impune ca roman-cier de enorm succes încã de la prima carte publicatã,Comment je suis devenu stupide (ianuarie 2001). Avea 25de ani când ºi-a scris romanul, exact ca eroul sãu stânje-nitor de inteligent. ªi-a întrerupt studiile universitare(antropologie) ºi a mai scris, de atunci, douã cãrþi: Uneparfaite journée parfaite ºi La Libellule de ses huit ans (încurs de apariþie în Cartea de pe noptierã). Biografia pecare i-o dezvãluie revistele ºi internetul este una non-conformistã. Ceea ce spune Page despre viaþa lui suntamãnunte care altora li se par frivole, dar care se înlãn-þuie, pânã la urmã, mai semnificativ decât o banalã cro-nologie: are 1,80 m, îi place sã bea ceai, îºi adorã prietenii,e pasionat de film, de teatrul elisabetan, de muzicã ºi,fireºte, de literaturã. Îi plac bicicletele olandeze ºi zãpa-da de Crãciun. A cãlãtorit, graþie companiei Eurolinesºi „câtorva miracole“ în vreo zece þãri, inclusiv U.R.S.S.,în 1989. Scriitorii preferaþi sunt Shakespeare, Wilde,Waugh, Saki, McCullers, Calvino, Dickens, Dahl, Austen,Dick, Chandler, Parker, Dostoievski, Jerome, Poe, dar înprimul sãu roman cel mai sus stã totuºi un francez,Flaubert. Martin Page este una dintre bucuriile literareale acestui început de secol. Biografia ºi bibliografia luisunt în curs de formare ºi mai pot oferi multe surprize.

ADRIANA GLIGA a mai tradus: Emanuel Roblès, Sirenele,Univers, 1979; Alain Monchablon, Cartea cetãþeanului,Humanitas, 1991; Robert Ludlum, Identitatea lui Bourne,Elite, 1992; Julian Amery, Ia-o spre Est, tinere!, Ed. Mili-tarã, 1993; H. Tarnower ºi S. Baker, Regimul medicalScarsdale, Humanitas, 1998; Dominique Fernandez, Rap-sodia românã, Humanitas, 2000.

Martin Page

M-am hotărâtsă devin prost

Traducere din francezã deADRIANA GLIGA

ÓHUMAN I TA S

BUCURE ª T I

Colecþie îngrijitã de Ioana Pârvulescu

Coperta colecþiei: Ioana Dragomirescu MardareRedactor coordonator al colecþiei: Mona AntohiRedactor: Luana SchiduTehnoredactor: Manuela MãxineanuCorector: Elena Stuparu

ISBN 978-973-50-3416-0 (pdf)

MAR TIN PAgECom­ment­je­suis­de­ve­nu­stu­pi­de

© Le Di let tan te, 2001

© Hu MA NI TAS, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 pen tru pre zen ta ver siu ne ro mâ neascã

EDI Tu RA Hu MA NI TAS Pia þa Pre sei Li be re 1, 013701 Bu cu reºti, Ro mâ nia tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.hu ma ni tas.ro

Co menzi online: tel./fax 021/311 23 30 e-mail: vanzari@libhu ma ni tas.rowww.li b hu ma ni tas.ro

Începea luna septembrie. Soarele mai aveaîncã putere ºi mângâia cu mâinile vântului pieleatrecãtorilor. În seara aceea, Antoine rãmãsese înfaþa televizorului, zapând, uitându-se la emisiuniinteresante, amuzante. Nu conta, de fapt, ce face,la ce se uitã: singurul lucru care-l interesa erauefectele tranchilizante ºi anxiolitice ale televi-ziunii, aceastã radiaþie solarã care încãlzea ºi um-plea peºtera conºtiinþei lui. Cu telecomanda înmânã, zapa. O acoperise cu o þesãturã mãtãsoasãºi plinã ºi o dotase cu un motoraº ce produceaun zgomot plãcut, de tors, atunci când treceamâna pe deasupra ei. Era telecomanda-pisicã.Cu degetul arãtãtor, alegea emisiunile care, prinsubiectul lor, sã-i furnizeze un pretext pentruaceastã dependenþã. În ciuda celor patru pastilede Heurozac, Antoine nu se simþea bine. Asta decând gãsise în faþa uºii lui, cu câteva ceasuri înurmã, la întoarcerea de la serviciu, un pachet.Era un mic colet poºtal anodin, aºa cã Antoinenu avusese nici o reþinere atunci când l-a desfã-cut, în bucãtãrie. Smulsese hârtia, scotchul, iarcând l-a desfãcut, o explozie l-a proiectat pânãîn frigider. Rãmãsese holbându-se la micul

120

pachet deschis care conþinea o ediþie de buzu-nar a corespondenþei lui Flaubert. Inima lui ºi-areluat încet-încet ritmul regulat. Plânsese, fãrãsã se poatã opri, ca ºi cum lacrimile ar fi încercatsã facã sã disparã imaginea cãrþii de pe masã sausã stingã incendiul pe care ea îl provocase explo-dând în memoria lui. Nu o atinsese, nu îndrãz-nise. Corespondenþa lui Flaubert era una dintrecãrþile preferate ale lui Antoine, înainte de trans-formarea lui. O adorase, se regãsise deseori întatonãrile, deziluziile ºi dificultãþile lui Flaubertde a trãi pur ºi simplu ºi de a-ºi suporta epoca.Aceastã carte care reapãrea brusc în faþa lui eraca ºi cum ar fi muºcat dintr-un mãr otrãvit cetulbura un organism ºi o gândire pe care le cre-zuse securizate. Bãnuia cã acest atentat era ope-ra vechilor sãi prieteni, care, rãnindu-l, încercausã îl recupereze. κi concentrase voinþa ca sã lup-te împotriva acestei bombe de hârtie care riscasã deranjeze mersul lin ºi fãrã surprize al vieþiilui. De teamã sã nu se contamineze, lãsase car-tea pe masã ºi îºi conectase conºtiinþa la televi-zor, cu telecomanda care torcea în mânã.

Culorile nopþii pãtrundeau în apartamentullui Antoine. Luna se bronza ostentativ pe plajade nisip negru a spaþiului. Antoine încerca sãse hipnotizeze în ochiul ciclopului televizual,când, dintr-o datã, un harpon s-a înfipt în ecran.Scântei, puþin fum negru, cuvintele unui prezen-tator care se distorsioneazã, apoi nimic, nimicdecât acest harpon înfipt chiar în mijlocul ecra-nului. Antoine s-a întors brusc, telecomanda acãzut. În apartament nu era aprinsã nici o luminã,aºa cã nu a reuºit decât sã distingã forma umanã

121

a celui care aruncase harponul. Nu putea fi unextraterestru, ºi-a spus Antoine, liniºtit. A con-statat cu surprindere cã nu îi era fricã, în modsigur datoritã supradozei de Heurozac. S-a silitsã tremure ºi ºi-a muºcat buza de jos. Cât despresiluetã, era un bãrbat de talie normalã, aprioriclipsit de aripi de liliac.

Pe stradã, se aprinseserã felinarele. Acum,Antoine îl putea vedea pe bãrbatul din faþa lui.

— Dany Brillant… murmurã el. Eºti DanyBrillant. Dany Brillant este un spãrgãtor. O sãmã omori? Eºti un gen de ucigaº în serie?

Antoine îl cunoºtea vag pe acest cântãreþcare pãrea sã fi rãmas blocat în anii cincizeci;mai multe dintre cântecele lui i se pãruserã plã-cute ºi pline de farmec. Totul începea sã capetesens: Dany Brillant cu pieptãnãtura lui à la El-vis, cu costumele lui excentrice ºi cântecele din-tr-o altã epocã, tipul ãsta era un psihopat. DanyBrillant râse. Era îmbrãcat într-un costum ne-gru, cu o cãmaºã albã, deschisã peste piept ºipantofi negri de lac. O þinutã pe care ar fi pututs-o poarte Jerry Lee Lewis.

— Fals, fals, fals. Tot ce spui e fals, Tony. Nusunt Dany Brillant, nici un spãrgãtor, ºi mai pu-þin un serial killer. Ce, un ucigaº în serie s-ar îm-brãca cu atâta clasã?

— Nu ºtiu, dar cineva normal nu s-ar îmbrã-ca cu genul ãsta de costum. Eºti Dany Brillant.Vorbeºti ca el, ai acelaºi zâmbet, acelaºi pãr, datcu briantinã. Eºti Dany Brillant.

— Greºit, Tony: sunt fantoma lui Dany.— Dany Brillant a murit?— Nu.

122

— Atunci cum poþi fi fantoma lui?— Sunt o fantomã nãscutã prematur. Se mai

întâmplã. Nu apar decât atunci când Dany Bril-lant cel în viaþã doarme.

— Glumeºti.— Ba deloc, Tony. Atinge-mã.Dany Brillant, sau fantoma lui, se apropie de

Antoine cu un pas exagerat de relaxat, cu pri-virea maliþioasã, pocnind din degete.

— Am priceput, spuse Antoine dându-seînapoi, eºti un pervers.

— Sunt o fantomã! spuse Dany râzând. Atin-ge-mã ºi o sã vezi cã mâna ta trece prin corpulmeu.

ªi, într-adevãr, mâna lui Antoine traversãcorpul lui Dany. Asta l-a amuzat mult pe Antoine.

— Hei, ajunge! Jos labele! Nu sunt un joc,Tony.

— Ai putea sã nu mai îmi spui „Tony“?— Nici o problemã, Tonio.— Foarte bine, continuã sã-mi spui „Tony“,

e mai puþin oribil.— Nici o problemã, Tony. Îmi permiþi sã arunc

o privire în frigiderul tãu?Fãrã sã-i aºtepte rãspunsul, Dany a intrat în

bucãtãrie. A deschis uºa frigiderului, luminândîncãperea. Antoine a venit lângã el. Dany a rã-mas cu gura cãscatã în faþa frigiderului deschis,a cãzut în genunchi, cu braþele ridicate, în ado-raþie, ca în rugãciune în faþa bogãþiei de alimente.S-a ridicat ºi ºi-a umplut braþele cu Nutella, foiegras, un cârnãcior, blini, tot soiul de provizii. ªi-adepus comoara pe masa mare din bucãtãrie, s-a

123

aºezat pe un scaun înalt ºi a început sã înfu-lece.

— Fantomele mãnâncã? întrebã Antoine in-stalându-se pe un taburet în afaþa lui.

— Tofada, spuse Dany cu gura plinã de bliniunse cu foie gras ºi Nutella. În plus, ce e bine,e cã nu ne îngrãºãm. Putem mânca hamburgeritoatã ziua, sã bem Cola cât poftim, nu luãm unkilogram. Sã fii fantomã, e grozav, e viaþa dulce,omule. Îmi dai o Coca?

— Ascultã, Dany, pari foarte simpatic, cânþicântece frumoase, dar eu mâine lucrez, aºa cãn-ai putea sã te duci sã bântui pe altcineva?

— Nu pot, spuse Dany dupã ce a golit jumã-tate din sticla de Coca ºi a râgâit fãrã sfialã. Amo misiune, de-asta sunt aici.

— A, ºi misiunea ta este sã-mi goleºti frigi-derul?

— Nu, dar asta face misiunea ºi mai simpaticã.— N-ai putea sã te opreºti o clipã din mân-

cat ºi sã-mi dai o explicaþie fãrã sã scuipi firi-mituri peste tot? Eu fac curat.

— Calmeazã-te, Tony. Am fost desemnat sãfiu îngerul tãu pãzitor.

— Ca sã mã previi de riscurile colesterolu-lui? Cine te-a desemnat?

— Nu mai ºtiu, eram full. În orice caz, suntaici ca sã te scot din tot rahatul ãsta.

Dany a fãcut un gest larg cuprinzând apar-tamentul. A râgâit ºi a scormonit în muntele dealimente. Era evident cã fantoma lui Dany Bril-lant avea mai puþinã clasã decât originalul.

— Ei, aºadar e minunat? remarcã Antoine,ironic.

124

— Aºa s-ar zice, aprobã Dany, atacând unpachet de chips. Bun, Tony, cum e viaþa ta? Eºtifericit?

— Nu ãsta e cuvântul pe care l-aº folosi, darnici nefericit nu sunt.

— Nici fericit, nici nefericit? Mai rãu nici cãse poate. Viaþa ta e un rahat.

— Mulþumesc, eºti foarte delicat. Ca sã fii în-ger pãzitor, nu trebuie sã ai o oarecare pregãtirepsihologicã?

— Nu, se învaþã la locul de muncã. Tu eºtipentru mine primul, Tony, my first one.

— Fantastic, cu-adevãrat fantastic.Antoine s-a apucat sã adune resturile de mân-

care ºi ambalajele. Dany a ºters masa cu mâinile,a ridicat hârtiile unse, bucãþile de prãjiturã, fe-liile de somon ºi, în sfârºit, a gãsit obiectul cãu-tãrii sale: ediþia de buzunar a corespondenþei luiFlaubert. A tamponat-o cu un ºerveþel ºi a ºtersgrãsimea de pe copertã, a rãsfoit-o ºi a deschis-ola o paginã cãreia i-a îndoit colþul.

— Uite. Ai un microfon, Tony?— În salon, Dany, murmurã Antoine, tot mai

obosit. Sub combina muzicalã.Dupã ce a ingurgitat un borcãnel de caviar

cu un pai cu cap de Mickey, Dany a trecut în sa-lon. A scos microfonul din amabalaj, l-a pus peun stativ ºi l-a racordat la combina muzicalã.A izbucnit un zgomot ascuþit de distorsiune.

— Ai putea sã-mi dai Best of-ul meu, Tony?— Nu am Best of-ul tãu, Dany. De altfel, nu

am nici un disc.

125

— Nu e grav, spuse Dany scoþând un CDdin buzunar, prevãzusem chestia asta. Combi-na ta cu opþiune karaoke e genialã.

A pus CD-ul în compartimentul lui ºi a apã-sat pe câteva taste. În mâna stângã þinea des-chisã cartea cu corespondenþa lui Flaubert. Abãtut uºor în microfon, a apãsat pe „play“ ºidin difuzoare au þâºnit primele note ale hit-u-lui sãu Redonne-moi ma chance, fãrã cuvinte.Miºca din cap în ritmul muzicii, apoi a începutsã cânte un extras dintr-o scrisoare cãtre dra Le-royer de Chantepie, datatã 18 mai 1857, urmândexact forma cântecului lui ºi adãugând excla-maþii ceva mai personale:

Oamenii superficiali, încuiaþi, minþileînfumurate ºi entuziaste vorca orice sã aibã o concluzie;

Ei cautã rostul vieþii,ei da, ºi dimensiunea infinitului, ehe!

Iau în mâna lor,mmm, în biata lor mânuþã,un pumn de nisip,

ªi îi spun oceanului:„O sã numãr firele de nisip

de pe malurile tale“, yeah!Dar cum firele le curg printre degete, daaa,

ºi numãrãtoarea e lungã,Dau din picioare ºi plâng,

da, plâng.ªtii ce trebuie sã faci

pe malul oceanului?Trebuie sã îngenunchezi sau

sã te plimbi, da!

126

Plimbã-te.Plimbã-te, Tony! Da, plimbã-te!

Mmm plimbã-te!Tony!

Cufundat în canapea, Antoine s-a lãsat legã-nat, fãrã voia lui, de ritmul agreabil al cântecului.Cuvintele îl aruncaserã într-un vârtej. Strângeaîn braþe perna. La sfârºitul cântecului, Dany s-aaºezat lângã el. L-a apucat pe dupã umeri ºi l-azgâlþâit prieteneºte.

— Nu-þi mai bate atâta capul, Tony. Câtepuþin, e bine, dar marele Gustave are drepta-te: plimbã-te pe malul mãrii! Trebuie sã terminicu prostiile, tu nu eºti un golden boy, nu eºtitu ãsta. Dã-le cu ºutul la toate astea, tâmpitu-lui de Raphi, regãseºte-þi prietenii ºi inventea-zã-þi viaþa. Da, inventeazã-þi viaþa, Tony.

— Tot ce spui seamãnã cu niºte cuvinte decântec… murmurã Antoine, strãduindu-se sãzâmbeascã.

— Deformaþie profesionalã, recunoscu Dany.Noaptea se pregãtea de culcare, pe firele

stâlpilor electrici ciripeau ºi þopãiau pãsãrele.Dany s-a ridicat în picioare ºi ºi-a scuturat cos-tumul.

— Acum trebuie sã plec: mai sunt ºi alþi tipijalnici care au nevoie de sfaturile mele. Dar voicontinua sã veghez asupra ta pânã când îþi re-zolvi problemele. O sã le rezolvi, Tony. ªtii cespunea Nietzsche? „Inteligenþa e un cal sãlba-tic, trebuie sã înveþi sã-i þii frâiele, sã-l hrãneºticu ovãz bun, sã-l þesali ºi, uneori, sã foloseºti cra-vaºa.“ Ciau, Tony.

127

Fantoma lui Dany Brillant a traversat salonulºi a dispãrut în bezna culoarului fãrã ca Antoinesã fi auzit uºa deschizându-se. A adormit pecanapea câteva ceasuri, care i s-au pãrut secole.

În sãptãmâna ce a urmat vizitei fantomei,Antoine nu a vorbit cu nimeni. Pãrea preocu-pat. I-a ignorat pe Raphi, pe prietenii lui agenþide bursã ºi ieºirile pe care le puseserã la caleîn localuri la modã. Vineri seara, plecând de laserviciu, a fãcut semn unui taxi, ca sã meargãacasã. O camionetã neagrã cu geamuri fumurii,pe care era pictatã o femeie cãlãrind un balaur,a oprit chiar în faþa lui într-un scrâºnet de roþi.ªoferul s-a întors spre Antoine, ameninþându-lcu un pistol. Pe faþã avea o mascã de Albert Ein-stein. Uºa camionetei a culisat, alþi doi Einsteinil-au apucat fiecare de câte un braþ ºi l-au bã-gat în maºinã. Antoine nu a reacþionat; era atâtde ostenit, de plictisit, cã nu mai avea puteresã se opunã unor voinþe contrare. Einsteinii i-aupus un cãluº, l-au legat la ochi ºi l-au fãcut fede-leº. Antoine a încercat sã înregistreze mentaltraseul, momentele când coteau la stânga, ladreapta, semafoarele, dar, dupã cinci minute,a pierdut ºirul. Dupã o cursã plinã de derapajeºi de calãri ale motorului, camioneta s-a oprit.Einsteinii l-au scos afarã pe Antoine. Aerul blândal serii de septembrie era plãcut, de parcã ar fifost þesut din mãtase. Au intrat într-un loc în-chis, un imobil, dupã câte i s-a pãrut lui Antoine.Cineva l-a apucat de talie ºi l-a sãltat pe umã-rul sãu. În poziþia asta, a fost transportat maimulte etaje, pe care nu a reuºit sã le numere, cãci

128

începea sã aibã ameþeli. S-a deschis o uºã. Niº-te braþe l-au instalat pe un scaun. Kidnapperiii-au desfãcut legãturile, bandajul de pe ochi, ºil-au legat de scaun. I-au lãsat cãluºul. Câtevasecunde, a vãzut tulbure, a ghicit siluete în jurullui, o fereastrã. În sfârºit, imaginile au devenitclare, a putut sã observe cele patru persoaneîmbrãcate în negru, purtând în continuaremãºti de Albert Einstein. Stãteau în faþa lui, însemicerc, fãrã sã scoatã o vorbã. Antoine a încer-cat sã vorbeascã, dar cãluºul l-a împiedicat sãarticuleze ceva. A privit atent camera, cãutândindicii, ceva care sã explice rãpirea lui. Peste pe-reþi ºi în faþa ferestrei fuseserã puse cearºafurimari albe. În spatele rãpitorilor sãi era aprin-sã o lampã cu halogen, ceea ce îi fãcea sã parãmai mari ºi mai impresionanþi decât erau în rea-litate; umbrele lor uriaºe se întindeau în toatãîncãperea ºi treceau peste Antoine, legat de scaun.Ridurile din plastic ale mãºtilor de Einstein ie-ºeau în relief în contraste înfricoºãtoare, coame-le de pãr alb strãluceau ca niºte coline de flãcãrilipsite de culoare.

L-au tras pe Antoine cu scaun cu tot ºi l-aupus cu spatele la fereastrã. Lângã el, au instalatun aparat de proiectat diapozitive. Atunci a în-ceput cea mai formidabilã ºedinþã de exorcismcare a avut loc vreodatã.

Dintr-o pungã de plastic de la Champion, unAlbert Einstein a scos vreo zece capete ºi râcâi-toare de pui. Le-a aºezat în cerc în jurul scaunu-lui, iar lui Antoine i-a legat de gât un cap decocoº cu penele lui frumoase. Un alt Albert Ein-stein a luat o sticlã plinã cu sânge ºi l-a mânjit

129

pe faþã. Cei patru Albert Einstein s-au aºezatpuþin mai în spate decât Antoine; lumina s-a stins;proiectorul de diapozitive a început sã meargã.

În timp ce aparatul difuza diapozitive cu marispirite ale omenirii, cu opere de artã, invenþii ºidescoperiri, cei patru Einstein citeau, precumniºte incantaþii, texte menite, conform unei alo-patii naive, sã combatã letargia. Toþi patru aveauîn mânã câte un exemplar din Meditaþii meta-fizice a lui Descartes, în colecþia cu copertã roºiede la P.U.F., ºi parcã ar fi þinut o carte de rugã-ciuni. În cor, au citit prima meditaþie, cu glastare ºi sonor, în timp ce chipurile de artiºti, deoameni de ºtiinþã, de umaniºti ºi cele ale mem-brilor Familiei Simpson defilau pe cearºaf. Aucontinuat declamând pasaje din Cugetãrile luiPascal, din Comentariile unui îndrãgostit de Gra-cián ºi de vinul de Burgundia ºi momentele celemai amuzante din Trei într-o barcã, de JeromeK. Jerome.

ªedinþa de exorcism a durat ceva mai multde o orã. În fine, pãcãnitul diapozitivelor s-aoprit. Rãpitorii ºi-au încheiat melopeele erudite.Au aprins lampa ºi au smuls cearºafurile careacopereau încãperea. Antoine a recunoscut ve-chea lui garsonierã din Montreuil. Kidnapperiis-au demascat: au apãrut chipurile asudate alelui As, Charlotte, Ganja ºi Rodolphe. Pãreau sa-tisfãcuþi de munca lor, dar a fost nevoie de ges-ticulaþiile lui Antoine de pe scaunul lui, ca sã-lelibereze.

— Ce-i cu voi, v-aþi pierdut minþile? întrebãAntoine cât putu de calm, scoþând cu scârbãcapul de cocoº agãþat de gâtul lui.

130

— Nu am vrut decât sã te scoatem de subvrajã, Antoine, explicã Ganja. Deveniseºi un tipdestul de infect.

— Eu am o mãtuºã care e puþin vrãjitoare voo-doo, continuã Charlotte, ea ne-a explicat cum sãte scãpãm de farmecele astea pe care þi le-ai fã-cut singur.

— Te-am salvat, perorã Rodolphe cu aro-ganþa-i obiºnuitã. Deveniseºi un zombie. Te-amdezombifiat. Misiune îndeplinitã.

As l-a luat pe Antoine în braþe ºi l-a strânstare, lipindu-l de uriaºul lui trup luminos. În octo-silabi, i-a spus cât de mult se bucurã sã îl re-vadã. Antoine a renunþat la ideea de a se înfuria:intenþia prietenilor lui faþã de el fusese generoa-sã ºi, chiar dacã o fãcuserã cu nepricepere ºi curiscul de a-l traumatiza, ei voiserã sã-l salveze.

Antoine le-a povestit — fãrã a menþiona vi-zita nocturnã a fantomei lui Dany Brillant ca sãnu-i neliniºteascã în privinþa sãnãtãþii lui men-tale — cã încetase de o sãptãmânã sã mai ia pas-tile ºi îºi pregãtise o retragere cu surle ºi trâmbiþe:introdusese un virus în sistemul informatic alsocietãþii lui Raphi, care, conectat la reþeaua mon-dialã, trebuia sã provoace, la redeschidereapieþelor, la începutul sãptãmânii, ceva de genulunei vesele harababuri financiare.

În acea noapte de eliberare, au dormit cu toþiiîntinºi pe cearºafurile albe din garsoniera luiAntoine, ca niºte copii într-o cabanã construitãîntr-un stejar din mijlocul unei pãduri fermecate.

Trecurã câteva zile, în care Antoine ºi-a petre-cut timpul împreunã cu prietenii lui, distrându-se

131

ºi regãsind bucuria de a fi dependenþi unii dealþii.

Într-o dimineaþã, la uºa lui au sunat niºte po-liþiºti ºi l-au arestat. Raphi fugise în Elveþia cucâteva economii. Considerând cã exilul helveticera o pedeapsã suficient de crudã, Justiþia nu acerut extrãdarea lui. Foarte rapid, a avut loc unproces. Antoine a plãtit o amendã care a înghiþittoþi banii pe care reuºise sã-i câºtige; toate bunu-rile lui inutile, tablourile, maºina, au fost seches-trate; ºi, cum nu fusese nimeni rãnit, nu a fostcondamnat decât la ºase luni de închisoare cususpendare. Antoine a considerat cã e un preþcinstit pentru exilul lui Raphi ºi pentru cã fãcusesã disparã câteva miliarde.