SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

LIMITE, CONDIŢII ŞI RESTRÂNGERI PRIVIND DREPTURILE FUNDAMENTALE

St. Elena Ramona ARSENE St. Ioana BURCUŞ-SLĂVITA

Specializarea Drept, anul I Coordonatori: Lector univ.dr. : Marius ANDREESCU

Prep. univ. : Andra DASCĂLU

In this study we have presented the importance of fundamental rights since they have been first known as natural rights. Also we have emphasized the importance of states interference in the exercise of our rights and the methods that can determine a state to interfere acording to the domestic law and the european law.

1.Notiunea de drepturi fundamentale.Consacrarea, ocrotirea si garantarea prerogativelor subiective ale subiectelor de drept se

regăseşte ca o problematică indispensabilă si de importanţa majoră pentru domeniul dreptului constituţional.

Noţiune de drepturi fundamentale se referă la drepturi subiective şi la drepturi eseţtiale ce aparţin cetăţeanului prezentând o importanţă primordială atât pentru cetaţean, câat şi pentru stat şi societate.În ceea ce priveşte definirea conceptului propriu-zis de drepturi fundamentale, acestea sunt acele drepturi subicctive esentiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru dezvoltarea personalităţii umane, drepturi stabilite si garantate prin Constituţie si legi.2.Legatura particulara dintre drepturile fundamentale şi drepturile subiective

Drepturile subiective sunt reflexul drepturilor fundamentale, neconstitutionalitatea unei norme legale fiind atrasă de incălcarea unui drept fundamental, nesocotirea unui drept subiectiv fiind doar o cauză a punerii în discuţie a dreptului fundamental, instituirea drepturilor cetăţenilor ca valoare supremă tinde să răstorne procedeul, fiind suficient ca un drept subiectiv să fie nesocotit prin reglementare, în afaar cadrului impus de Art. 53, pentru ca norma sa devină neconstituţională pentru că încalcă valoarea supremă.1

3.Protecţia drepturilor fundamentaleProtecţia drepturilor fundamentale se realizează prin mijloace interne si internaţionale

Mijloacele de apărare, garantare si asigurare a respectării drepturilor fundamentale pe plan intern decurg din sistemul legislativ naţional din normele interne ale statului.Protecţia drepturilor omului este nu numai o problemă internă a fiecărui stat, dar şi una a cooperării internaţionale materializată in tratate, convenţii si documente internaţionale.2

Doctrina şi practica in materie consideră că există, la nivel internaţional, doua sisteme de protecţie:

- sistemul organizaţiei naţiunilor unite cu caracter universal ce se aplică tuturor statelor membre Uniunii Europene

- sistemul Curţii Europene a Drepturilor Omului.Din analiza prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sunt de

remarcat dispoziţiile Art.53 şi Art.54 care se ocupă de nivelul de protecţie a drepturilor fundamentale consacrate.

1 Popa Nicolae, Dogaru Ion, Danisor Dan Claudiu, Sevastian Cercel, Bazele dreptului civil, Editura C.H.Beck, 2008,p882 M. Andreescu,Principiul proporţionalităţii in dreptul constituţional,Ed. C.H.Beck,Bucuresti, 2007,p. 67

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

În conformitate cu dispoziţiile Art.53 nicio dispoziţie a Cartei nu trebuie săa fie interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor si libertaţilor fundamentale recunoscute in câmpul lor de aplicare.Prin dispoziţiile Art.54 este interzis abuzul de drept, în sensul că nicio prevedere a Cartei nu dă dreptul de a desfaşura activităţi de către Uniune, sau de către statele membre “menite să distrugă oricare din drepturile sau libertaţile recunoscute(…)ori să le restrangă mai mult decât se prevede in acest document.3

Funcţionarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale şi a organelor sale de control, în special Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reprezintă unul dintre primele mecanisme care au permis Consiliului Europei să asigure un înalt nivel al protecţiei drepturilor omului în toate statele membre.4

Controlul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu exclude protecţia internă a drepturilor, deoarece, spre deosebire de alte sisteme internaţionale de protecţie, deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului au un caracter obligatoriu pentru statele cărora li se ordonează.4.Caracterul absolut sau relativ al drepturilor fundamentale4.1.Drepturi absolute

În literatura de specialitate au fost enumerate mai multe teorii privind natura juridică a drepturilor omului. Una dintre aceste teorii este teoria drepturilor naturale enunţată de către Locke, Wolff, J.J. Rousseau, în care se consideră că libertăţile publice ar avea o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetăţeanul le dobândeşte în calitatea sa de om. Totodată drepturile absolute sunt opozabile statului şi nu sunt stabilite prin legi, contracte etc.

În concepţia lui Blackstone, drepturile absolute se deosebesc de alte drepturi care erau creaţiunea societăţii deoarece ele derivau din legile naturii şi erau anterioare acestora din urmă.5Teoria drepturilor naturale este importantă pentru că subliniază legătura dintre persoana umană şi drepturile fundamentale recunoscute în plan juridic deoarece este important şi pentru a explica caracterul imuabil şi intangibil al unor drepturi fundamentale. Excluderea semnificaţiilor sociale a drepturilor fundamentale face ca teoria drepturilor naturale să nu poată fi preluată ca atare în plan juridic.

Noţiunea de „drept absolut” este utilizată de către unii autori în doctrina de drept public subliniind astfel ideea că există drepturi ale omului care nu pot fi limitate su condiţionate.

Deşi această noţiune este folosită în dreptul public ea apaţine dreptului privat fiind definită şi în dreptul civil ca „drepturi subiective” care produc efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice presupunând un raport juridic între titularul său ca subiect activ şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege, ca subiecţii pasivi, neindividualizaţi în momentul naşterii acestui raport juridic.6

Dreptul absolut implică obligativitatea corelativă, negativ şi universală a tuturor celorlalte persoane de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă atingere prerogativelor pe care el le conferă titularului său.7

Doctrina şi jurisprudenţa consideră că există drepturi fundamentale cu caracter absolut în sensul de a nu fi supuse unor limite sau condiţii deoarece lipsa acestor limite sau condiţii de exercitare ar putea să ducă la arbitrariu sau la abuzul de drept pentru că nu ar fi realizată diferenţierea comportamentului legal de cel ilegal.4.2.Actualitatea acestui concept pentru unele dintre drepturile fundamentale

3 M. Andreescu,Principiul proporţionalităţii in dreptul constituţional,Ed. C.H.Beck,Bucuresti, 2007,p 1074 M Voiculescu, Drepturile omului şi problememe globale contemporane,Casa editorială ODEON,Bucureşti,2003,p. 445 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Drept constituţonal şi instituţii politice, Editura All Beck,Bucureşti, 2003, vol I, p. 1486 M. Costin, M. Mureşan, V. Vera, Dicţionar de drept civil,Ed. Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti,1980, p1967 M. Andreescu,Principiul proporţionalităţii in dreptul constituţional,Ed. C.H.Beck,Bucuresti, 2007,p 68

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Dreptul la viaţă8 reprezintă un drept fundamental, primordial fiinţei umane fără de care nici un alt drept ori libertate fundamentală nu ar putea fi exercitată.9 Dreptul la viaţă este considerat de către unii doctrinari cel mai natural drept al omului fiind consacrat încă din primele declaraţii de drepturi. Cele mai importante convenţii internaţionale în domeniul drepturilor omului au consacrat dreptul la viaţă ca un drept fundamental inerent fiinţei umane.Dreptul la viaţă în teoria constituţională face parte din categoria drepturilor absolute.

Dreptul persoanei la integritate fizică şi psihică10 este un drept aflat într-o strânsă relaţie cu dreptul la viaţă, fiind considerat de către unii autori chiar o prelungire a acestuia. Restrângerea exerciţiului acestui drept se poate realiza numai in situaţia în care o restrângere este necesară pentru garantarea cel puţin la acelaşi nivel a altor drepturi fundamentale sau pentru protejarea unor altor valori deopotrivă de importante pentru societatea organizată în stat.11

4.3.Distincţia dintre caracterul drepturilor fundamentale şi gradul de protecţie pentru drept în sine

În Declaraţia franceză a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului era prevăzut că „exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât pe acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii posibilitatea exercitării acestor drepturi”, aşadar exercitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată şi limitată de respectarea drepturilor similare ale membrilor unei societăţi sau de respectarea interesului public.

Doctrina şi jurisprudenţa realizează o analiză privind caracterul relativ al drepturilor omului aşa cum rezultă din conţinutul juridic al acestora, iar pe de altă parte nivelul de protecţie al drepturilor omului.

Majoritatea drepturilor fundamentale sunt relative deoarece presupun existenţa unor limite şi condiţii în ceea ce priveşte exerciţiul lor, spre deosebire de protecţia juridică şi constituţională care poate fi diferită existând drepturi protejate în sens absolut, ori de câte ori legiuitorul le declară inviolabile.4.Restrângerea exerciţiului unor drepturi

Restrângerea se referă la situaţiile în care autorităţile statale au competenţa constituţională sau conferită în baza altor categorii de acte normative de a îngrădi exercitarea unor drepturi prin măsuri considerate necesare într-o societate democratică aplicate în scopul realizării unui interes public sau pentru a ocroti drepturile şi libertăţile altora.

Constituţia României foloseşte un procedeu simplu şi eficient pentru reglementarea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi prin dispoziţiile unui singur articol, Art. 53, ce permite restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, dar numai condiţionat.12

Din punct de vedere sistemic îndeplinirea unei condiţii presupune că deja cele anterioare au fost îndeplinite dând astfel limitării posibilităţii de restrângere a exerciţiului unor drepturi un caracter de sistem ierarhizat.

8 Pentru exemplificarea importanţei dreptului la viaţă, amintim Decizia nr. 63258/00 a Curţii Europene pentru Drepturile Omului : CEDO a constatat, pe 24 februarie, incalcarea dreptului la viata de catre statul roman in cauza Gagiu vs. Romania, ca urmare a conditiilor degradante la care reclamantul a fost supus in perioada detentiei, conditii ce au dus, ulterior, la decesul acestuia.9 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2008, p 19710 Pentru exemplificare menţionăm Decizia nr.65 din 28 februarie 2002 a Curţii Constituţionale a României: autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 182 din Codul penal, prin omisiunea prevederii împăcării părţilor drept cauză de înlăturare a răspunderii penale, încalcă prevederile art. 22 alin. (1), referitoare la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică ale persoanei, şi ale art. 33 alin. (1) din Constituţie, referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii. Această susţinere nu poate fi primită. Curtea reţine că garantarea acestor drepturi ale persoanei se realizează, din punct de vedere penal, prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor grave care aduc atingere acestor valori sociale11 M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită-comentarii şi explicaţii, p.3712 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Drept constituţonal şi instituţii politice, Editura All Beck,Bucureşti, 2003, vol I,pag.171

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

În ceea ce priveşte restrângerea exerciţiului unor drepturi în doctrină s-a făcut distincţia între împrejurări comune de restrângere care formează obiectul de reglementare a art.53 din Constituţie, iar pe de altă parte împrejurări speciale proprii unor drepturi şi libertăţi.

Împrejurările comune de restrângere au un caracter temporar pentru a nu aduce atingere substanţei dreptului şi totodată măsurile de restrângere pentru a fi constituţionale trebuie să respecte cumulativ condiţiile prevăzute de art.53; potrivit acestui articol al.(1)teza I, restrângerea exerciţiului unor drepturi, se poate înfăptui numai prin lege. Termenul de „lege” a fost interpretat de doctrină ca făcând trimitere la sensul restrâns al termenului, anume actul normativ emis de Parlament.13

Daca admitem această interpretare nu poate fi vorba de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi printr-un alt act tip de act normativ, nici printr-un alt act normativ de natură legislativă, cum ar fi în sistemul nostru ordonanţele de guvern.14 În cazul ordonanţelor de guvern, acestea ca urmare a revizuirii Constituţiei din 2003 nu pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale.15

Cu toate acestea, legiuitorul poate primi o delegare expresă din partea puterii constituante pentru a interveni exclusiv în domeniul modalităţii de exercitare a drepturilor fundamentale, de exemplu în Constituţia României există drepturi fundamentale nominalizate de constituant, iar al căror regim juridic a fost lăsat la latitudinea legiuitorului.16

Uneori constituantul a precizat că nu întreg regimul juridic al unui drept fundamental este la latitudinea legiuitorului ci numai limitele sale.

Teza a II-a a articolului mai sus menţionat prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi poate opera doar în una din ipotezele enumerate de constituant. Astfel spus, Constituţia limitează posibilitatea de intervenţie a legilor doar la acele situaţii în care concilierea unor interese deopotrivă imperative trebuie realizată fără a afecta substanţa nici unuia dintre ele, este vorba fie de obiective ce vizează însăţi supravegherea statului şi a elementelor sale constituante, fie de necesara armonizare în garanţiile oferite mai multor drepturi fundamentale în acelaşi timp. 17

Datorită prevederii exprese a motivelor de restrângere de către art.53, legiutorul nu poate invoca un alt motiv de restrângere; cu toate acestea nici invocarea unui motiv din cele enumerate de Constituţie nu este suficientă, existând o limită a invocării acestor cauze de restrângere.

Această limită a motivelor rezultă din modul în care trebuie să fie înţeleasă libertatea individuală într-o democraţie liberală.

Prin revizuirea Constituţiei s-a adăugat articolului 53 o condiţie suplimentară pentru ca restrângerea să poată opera, şi anume ca ea să fie necesară într-o societate democratică, valorificând astfel prevederile documentelor internaţionale în materie, care includ o circumstanţiere de natură similară pentru marja de apreciere pe care o lasă statelor.18

Astfel, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stabilit un set de criterii care determină întinderea acestor „marje” pentru ca acţiunea statului să fie necesară într-o societate democratică:a)Adjectivul „necesar” nu e sinonim cu indispensabil şi nici nu are flexibilitatea unei expresii ca „admisibil”, obişnuit, util sau „de dorit”;

13 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Drept constituţonal şi instituţii politice, Editura All Beck,Bucureşti, 2003, vol I,p.16414 Pentru admiterea ordonanţelor ca temei al restrângerii,a se vedea Dec. CCR nr. 277/2001, M.O. nr 9 din 10 ian 200215 Constituţia României, Art. 115, al. (6)16 Constituţia României, Art. 25, Art. 32.17 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2008,p53918 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2008,p538

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

b)Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere care nu e nelimitată în privinţa impunerii de restricţii, dar Curtea e cea care emite decizia finală asupra compatibilităţii acestora cu Convenţia;c)Expresia „necesară într-o societate democratică” înseamnă că pentru a fi compatibilă cu Convenţia, restricţia trebuie să corespundă necesităţii sociale imperioase şi să fie proporţională cu scopul urmărit.

De asemenea, trebuie menţionată şi o ultimă condiţie de o egală importanţă şi anume că măsura de restrângere trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Art.53 din Constituţie impune stabilirea unei relaţii de proporţionalitate între măsura normativă prin care i se institue restrângerea exerciţiului unor drepturi şi una din cauzele limitative enumerate în care acest lucru se poate produce.19 Între o restrângere legitimă, deci constituţional justificată, şi una proporţională cu cauza care o motivează există o mare diferenţă. Astfel pot exista restrângeri ale exerciţiului unor drepturi care deşi sunt justificate de cauze expres menţionate în Constituţie sunt disproporţionate faţă de acestea şi pe cale de consecinţă devin neconstituţionale.20

În practică pare că nu este complet asimilată distincţia dintre restrângerile justificate constituţional şi restrângerile proporţionale cu cauza, judecătorul constituţional român dovedindu-se extrem de reticent în a stabili criterii după care s-ar putea ghida în a ştii dacă restrângerea exerciţiului unui drept ar fi putut fi evitată prin altfel de măsuri sau de a ştii dacă restrângerea este justificată, dar disproporţională.Pe lângă proporţionalitate revizuirea Constituţiei din 2003 a adăugat art.53 şi condiţia suplimentară ca prin aplicarea măsurii prin care intervine restrângerea să fie nediscriminatorie.21

În stabilirea restrângerii exerciţiului unor drepturi proporţional cu realitatea socială constituantul prin impunerea obligaţiei de a nu discrimina la punerea în aplicare a măsurii restrictive a stabilit o obligaţie de abţinere de la arbitrar nu doar legiuitorului, ci şi autorităţilor însărcinate cu executarea normelor juridice.Aşa cum precizează şi art.4 din Declaraţia Universală a Dreturilor Omului nimeni nu are dreptul de a distruge drepturile şi libertăţile cetăţeanului, acestea fiind motivul pentru care art.53 din Constituţie începe şi se termină cu aceeaşi precizare: restrângerile pot să vizeze exercitarea drepturilor fundamentale, dar nu pot să lezeze existenţa lor.Prin urmare ori de câte ori măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi îndeplinesc condiţiile de validitate ele sunt declarate constituţionale fără a se mai recurge la analiza modului lor de aplicare.Aşa cum am menţionat există şi dispoziţii consituţionale care restrâng exerciţiul unor drepturi în împrejurări speciale şi care au caracter permanent de restrângere.Consacrarea şi garantarea drepturilor omului prin reglementări interne şi internaţionale nu exclude posibilitatea restrângerii acestora.

19 Decizia 227/2010, M. Of. 241/2010, emitent Curtea Constituţională:În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se

susţine că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, "care excepteăza unele categorii de informaţii de la accesul liber al cetăţenilor, incalcă art. 53 alin. (2) din Constitutie, întrucât principiul proporţionalităţii, consacrat de acest text, impune ca restrângerea dreptului sa fie determinată de existenţa unui pericol iminent in aprecierea căruia interesul public este prioritar.20 I. Muraru, E.S.Tănăsescu, Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2008,p54221 Decizia 1281/2009 a Curţii Constituţonale, M. Of. 836/2009, referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente . Autorul invoca incalcarea dispoziţiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in drepturi a cetatenilor si ale art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Curtea retine ca motivele de neconstitutionalitate sunt neintemeiate, intrucat normele legale criticate nu opereaza nicio distinctie intre subiectele de drept supuse incidentei lor, de vreme ce acestea se aplica in mod egal tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodata, intrucat nu a fost constatata restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, Curtea nu poate retine nici incalcarea dispoziţiilor constitutionale ale art. 53 din Legea fundamentala

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

5.Condiţiile exercitării drepturilor fundamentaleÎn materia drepturilor fundamentale se pot regăsi prevazute în Constituţia României

condiţii privind exercitarea unor drepturi sau libertăţi.Astfel putem exemplifica anumite condiţii ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale

precum: libertatea de circulaţie22, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, dreptul persoanei de a avea acces la informaţii de interes public, dreptul la grevă, dreptul de proprietate, libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor.

În Protocolul 4 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este garantată libera circulaţie, în sensul că este prevăzut că „oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa”.

Pe plan intern libera circulaţie este consacrată în art.25 aln.(1) din Constituţia României, iar condiţiile de exercitare sunt stabilite de lege.23

Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi24 este consacrat de Constituţia României în art.26 aln.(2) stabilind condiţiile în care acest drept poate fi exercitat şi anume să nu fie încălcate drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Conform Constituţiei, dreptul persoanei de a avea acces liber la informaţii de interes public nu poate fi îngrădit, dar poate fi exercitat doar dacă se respectă condiţia de a nu prejudicia măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţionala.

Dreptul la grevă este un alt drept consacrat de Constituţie a cărui exercitare este condiţionată. Pentru exercitarea acestui drept, subiectul de drept trebuie să aibă calitatea de salariat, iar scopul grevei trebuie să fie apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.

Condiţiile de exercitare a dreptului de proprietate sunt stabilite de către lege, care prevede că exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă doar cu garantarea protecţiei mediului înconjurător, cu prevenirea poluării de orice fel şi trebuie exercitată cu bună credinţă astfel încât să nu se aducă atingere sau tulburări de orice fel a proprităţii altei persoane sau altor drepturi ale acestora.

Libertatea de exprimare este condiţionată de constituţia ţării noastre în sensul că prin exercitarea acestui drept nu se poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei sau dreptul la propria imagine.

Conform art.39 din Constituţie, libertatea întrunirilor poate fi exercitată doar dacă întrunirile sunt organizate şi se desfăşoară în mod paşnic şi fără nici un fel de arme.

22 Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar.23 Decizia 273/2010 Publicat in Monitorul Oficial 254 din 20 aprilie 2010 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) - (5), alin. (6) lit. a)-c) si alin. (7) si (8), precum si ale art. 101 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice: judecatoria Pitesti - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate privind circulatia pe drumurile publice. Dispoziţiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 25 - Libera circulatie si ale art. 53 - Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Nu poate fi retinuta incalcarea art. 25 din Constitutie privind dreptul la libera circulatie, deoarece acesta nu are legatura cu textele de lege criticate. Dreptul la libera circulatie vizeaza libertatea de miscare a cetateanului, textul constitutional reglementand ambele aspecte care formeaza acest drept fundamental, si anume: libera circulatie pe teritoriul Romaniei si libera circulatie in afara teritoriului tarii. Dreptul la libera circulatie, astfel cum este reglementat de Constitutie, prin receptarea sa din Pactul internaţional privitor la drepturile civile si politice, nu include si dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a detine un permis de conducere auto in acest scop, prevederile constitutionale nefacand referire si la mijloacele de transport prin care se realizeaza libera circulatie.24 Decizia 957/2008 a Curţii Constituţionale, publicata in M. Of. 722/2008.Curtea a constatat ca textul de lege care reglementeaza sanctiunea pentru nerespectarea obligatiei conducatorilor de autovehicule si a persoanelor care ocupa locuri prevazute prin constructie cu centuri sau dispozitive de siguranta omologate de a le purta in timpul circulatiei pe drumurile publice, obligatie impusa de dispoziţiile art. 36 alin. (1) din aceeasi ordonanta de urgenta, nu aduce atingere prevederilor constitutionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, ale art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertatii individuale si a sigurantei persoanei, ale art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei de a dispune de ea insasi si ale art. 53 referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

6.Limita drepturilor fundamentaleNoţiunea de limită a drepturilor fundamentale este cunoscută încă din secolul al XIX

lea când Declaraţia Franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului se referă la limitele naturale al exercitării drepturilor naturale.

Concepţia susţinută de această declaraţie este valabilă până în prezent. Limitele drepturilor fundamentale au o justificare socială şi sunt determinate de

interacţiunea dintre membrii societăţii în exercitarea drepturilor fundamentale.Prin interpretarea art.4 din Declaraţia Franceză a drepturilor omului si cetăţeanului se

evidenţiază că exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât cele care asigură celorlalţi membrii ai societăţii exercitarea aceloraşi drepturi.

Cele două comandamente care stau la baza limitelor edictate de dreptul pozitiv sunt coexistente libertăţilor şi protecţiei sociale, altfel spus exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu trebuie să contravină ordinii existente la viaţa socială.

Găsirea soluţiilor care să armonizeze interesele individuale cu cele sociale în situaţia în care drepturile şi libertăţile s-ar putea limita, nu este tocmai justă pentru imperativele unei societăţi democratice, deoarece trebuie să primeze realizarea echilibrului între cetăţeni şi autorităţile publice ca şi între autorităţi şi cetăţeni.

De aici decurge desigur că limitele impuse drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie adecvate unui scop legitim precis: protecţia societăţii, a ordinii social economice şi politice, a ordinii de drept sau pentru protecţia drepturilor altora.

În consecinţă prin existenţa altor limite pentru exercitarea drepturilor fundamentale se justicfică ideea de protecţie constituţională a unor impotante valori umane sau statale împotriva ingerinţelor arbitrare sau abuzive ale autorităţii statale.

Un autor român sublinia că libertatea are sens numai în condiţiile existenţei limitei deoarece pentru a se manifesta ea trebuie să depindă de ceva, să se circumscrie unor coordonate: „libertatea umană se interpretează într-un mănunchi de limite care sunt condiţia exerciţiului ei”.25

Principiul proporţionalităţii înţeles ca relaţie adecvată între măsurile prin care se limitează exerciţiul drepturilor şi libertăţilor, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit, reprezintă un criteriu pentru determinarea acestor limite, evitarea excesului de putere, dar şi o garanţie a drepturilor consacrate constituţional.

Potrivit reglementărilor interne limitele puterii statului care presupun şi constrângere sunt stabilite nu numai prin lege, dar şi de necesara adecvare a măsurilor dispuse la situaţia de fapt şi la scopurile urmărite care exprimă înteresul general sau binele comun.

În sens general, libertatea este starea în care un om nu este supus coerciţiei prin voinţa arbitrară a statului sau a altor persoane, însă libertatea ca stare existenţială a omului sau libertăţile fundamentale constituţionale nu pot fi nelimitate, absolute. Limitele libertăţii sunt determinate în primul rând de condiţia socială a omului care presupune atât necesitatea realizării interesului general, cât şi respectarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Trebuie să existe un raport rezonabil bazat pe principiu proporţionalităţii între exercitarea diferitelor libertăţi de care se bucură fiecare om şi totodată între libertăţile individuale şi interesul general al societăţii.

Societatea are dreptul de a interveni in sfera individuală doar atunci când acţiunile cuiva lezează interesele legitime ale altor oameni.7.Derogările

Noţiunea de derogări este utilizată pentru a exprima îngrădiri mai ample ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi se caracterizează prin restrângerea accentuată a exercitării drepturilor, dar şi prin eliminarea unor garanţii specifice.

25 G.Liiceanu, Despre limită, Editura Humanitas, 2007, p. 11

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

Derogările sun limite cu caracter permanent, care pot fi dispuse de către state în situaţii excepţionale. În Convenţia Europeană a drepturilor omului dispoziţiile art.15 stabilesc că statele pot lua măsuri derogatorii de la obligaţiile impuse autorităţilor naţionale privind garantarea drepturilo consacrate de Convenţie în caz de război sau alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii.

Măsurile derogatorii pot fi prevăzute în legislaţia statelor sau în cuprinsul clauzelor derogatorii. Pentru a nu fi arbitrare derogările trebuie să respecte anumite condiţii:

a) Să fie aplicate numai în situaţii excepţionale care reprezintă un pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii;

b) Să fie prevăzute de lege;c) Să fie compatibile cu celelalte obligaţii pe care statele părţi le-au potrivit dreptului

internaţional public;d) Să fie adecvate situaţiei de fapt, adiă să fie strict justificate de exigenţele situaţiei.

Conform Convenţiei Europene a drepturilor omului mai este necesară şi respectarea a altor două reguli:

e) Nu sunt acceptate derogări de la art.2 cu excepţia cazului de deces rezultat din acte de război şi nici de la art.3, art.4, al(1) si art.7 din Convenţie;

f) Statele sunt obligate să informeze secretarul general al Consiliului Europei cu privire la motivele care le-au justificat.Îndeplinirea cumulativă a condiţiilor enumerate anterior este obligatorie, sancţiunea

neîndeplinirii condiţiilor fiind considerarea măsurilor derogatorii ca nejustificate, ilegale şi contrare statului de drept.

Reglementarea derogărilor nu are ca scop situarea statului într-o poziţie supraordonată individului. Aceste măsuri au ca scop fixarea unor limite care în circumstanţe excepţionale sunt mai severe, dar care protejează interesele tuturor indivizilor inclusiv a acelora care nu îşi vor putea exercita drepturile fundamentale sau exercitarea acestora va fi semnificativ restrânsă. În fapt este vorba de o extindere a puterii statale în detrimentul drepturilor individuale. Această extindere vizează de regulă autorităţile executive ale poliţiei sau ale armatei cărora legea le recunoaşte puteri sporite sau atribuţii noi.

Un exemplu în Constituţia României este reglementarea expresă şi limitativă a situaţiilor în care se pot aplica derogatorii de la inviolabilitatea domiciliului.

Examinând aceste situaţii, putem observa că acestea sunt necesare, legale şi excepţionale; ele sunt deasemenea limitative numerate, nici o lege neputând adăuga situaţii noi la cele deja stabilite de Constituţie.

Derogările prevăzute în art.27 aln(7) din Constituţie pot fi grupate în două categorii:- O primă categorie se referea la ipotezele în care legea ordona pentru aplicarea ei

pătrunderea în locuinţa unei persoane;- Cea de-a doua categorie se referea la ipoteza în care deşi legea nu ordona,

pătrunderea în domiciliul unei persoane nici nu sancţionează o astfel de conduită, adică acţiunea ce are ca scop înlăturara unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane

Din cele prezentate în acest studiu se poate oberva că drepturile şi libertăţile fundamentale pot fi exercitate doar respectând anumite condiţii si totodată acestora li se pot aplica măsuri de restrangere, măsuri derogatorii sau li se pot impune limite în ceea ce priveşte exercitarea lor.

Aceste măsuri oferă un grad de protecţie drepturilor fundamentale, prin limitarea puterii statului si de asemenea prin protejarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi membrii ai societăţii.De asemenea în acest studiu au fost evidentiate diferenţele dintre cele trei concepte: restrângere, limită şi derogare.

Între noţiunea de limită şi restrângere principala distincţie este aceea că limita este un element de conţinut al dreptului şi e necesară pentru exercitarea sa, în timp ce restrângerea,

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

prin măsuri dispuse de către autorităţile statale, îngrâdeşte exercitarea unui drept in vederea protejării sau realizării unui scop legitim.

Între derogare si restrângere trebuie mentionată diferenţa ce constă în faptul că restrângerile pot viza, în principiu, orice drept fundamental, spre deosebire de derogări care pot avea ca obiect numai unele drepturi ale omului, garantate de instrumente juridice internaţionale.

În cele din urmă şi limitele se deosebesc de derogări, acestea din urmă fiind limite cu caracter permanent al exerciţiului drepturilor.

BIBLIOGRAFIE:

1. G.Liiceanu, Despre limită, Editura Humanitas, 2007

2. I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Drept constituţonal şi instituţii politice, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, vol I.

3. I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2008

4. M Voiculescu, Drepturile omului şi problememe globale contemporane, Casa editorială ODEON, Bucureşti, 2003

5. M. Andreescu, Principiul proporţionalităţii in dreptul constituţional, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007

6. M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită-comentarii şi explicaţii, Ed.All Beck, Bucureşti, 2004

7. M. Voicu,Ultima speranta pentru o justitie deplina.Curtea Europeană a Drepturlor Omului. Organizare – Funcţionare – Procedură – Jurisprudentă - Modele de cereri pentru sesizarea Curţii, Editura Juridica, Bucuresti

8. Popa Nicolae, Dogaru Ion, Danisor Dan Claudiu, Sevastian Cercel, Bazele dreptului civil, Editura C.H.Beck, 2008