Iubirea la Eminescu reprezinta mai mult un ideal, oaspiratie in lirica de tinerete, mai tarziu transformanduaspiratie in lirica de tinerete, mai tarziu transformandu--seseintr intr--un sentiment dual, fericire dublata de rautate, pentru caun sentiment dual, fericire dublata de rautate, pentru cain final sa se ajunga la sentimentul iubirii pierdute, al in final sa se ajunga la sentimentul iubirii pierdute, al dezamagirii profunde si al descurajarii totale.dezamagirii profunde si al descurajarii totale.Tema iubirii apare inca de la prima poezie publicata, ³DeTema iubirii apare inca de la prima poezie publicata, ³De--asasavea...´.avea...´. Apoi, este intalnita in primul poem de dragoste al lui  Apoi, este intalnita in primul poem de dragoste al lui  Eminescu, ³Mortua est!´, unde Eminescu, ³Mortua est!´, unde deja se constituie ipostaza indeja se constituie ipostaza incare femeiea apare ca o fiinta angelica, un inger transfigurat care femeiea apare ca o fiinta angelica, un inger transfigurat de moartea timpurie. I  n ³Venere si Madona´, cel dede moartea timpurie. I n ³Venere si Madona´, cel de--al al doilea mare poem de dragoste din punct de vedreedoilea mare poem de dragoste din punct de vedreecronologic, viziunea poetului este una duala, el refacand cronologic, viziunea poetului este una duala, el refacand imaginea femeii, atat inger, cat si demon : Ä Madonaimaginea femeii, atat inger, cat si demon : Ä Madonadumnezee cu diadema de stele, cu surasul bland vergin´,dumnezee cu diadema de stele, cu surasul bland vergin´,alteori ea fiind descrisa ca fiind : Ä cu inima stearpa, rece si alteori ea fiind descrisa ca fiind : Ä cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin´ cu suflet de venin´  I ubirea la Eminescu cunoaste doua etape: Prima etapa a deschide perspectiva amorului acompaniata Prima etapa a deschide perspectiva amorului acompaniatade o natura feerica, vie si colorata. Femeia este serafica,de o natura feerica, vie si colorata. Femeia este serafica,asemanatoare cu Beatrice a lui Dante sau cu Laura dinasemanatoare cu Beatrice a lui Dante sau cu Laura din poemele lui Petrarca. Ea innoblieaza sufletul, este poemele lui Petrarca. Ea innoblieaza sufletul, estetandra,calda, dar nu este reala«ramane numai o speranta,tandra,calda, dar nu este reala«ramane numai o speranta,numai un vis aflat sub semnul posibilitatii.numai un vis aflat sub semnul posibilitatii.Cea deCea de--a doua etapa a este caracterizata printr a doua etapa a este caracterizata printr--o stare deo stare detristete profunda, de dezamagire in iubire, pentru catristete profunda, de dezamagire in iubire, pentru casentimentul ce candva era foarte puternic se stinge. Decorul sentimentul ce candva era foarte puternic se stinge. Decorul devine si el intunecat, rece, sumbru, o natura de cosmar, indevine si el intunecat, rece, sumbru, o natura de cosmar, incare domina ceata, frigul, plopii stingheri si frunzele vestede.care domina ceata, frigul, plopii stingheri si frunzele vestede.Femeia este rece si indepartata, iubirea pasionala, ca laFemeia este rece si indepartata, iubirea pasionala, ca la Hugo sau Heine, se transforma in suferinta, in durere Ä Hugo sau Heine, se transforma in suferinta, in durere Ä farmec dureros de dulce´. farmec dure

 Creatia poetului pe tema iubirii a fost Creatia poetului pe tema iubirii a fost marcata de cateva etape distincte,marcata de cateva etape distincte,corespunzatoare varstelor scriitorului.corespunzatoare varstelor scriitorului. Prima etapa reprezinta sfasierea intre Prima etapa reprezinta sfasierea intreadularea femeii si dispretuirea ei ca fiind adularea femeii si dispretuirea ei ca fiind nedemna de iubire.nedemna de iubire.

  Poeziile reprezentative sunt: Poeziile reprezentative sunt: La o artista´  La o artista´ ³Amorul unei marmure´ ³Amorul unei marmure´ ³Venere si Madona´ ³Venere si Madona´ ³Mortua est!´ ³Mortua est!´ ³  I nger de paza´ ³  ³   I nger si demon´ ³Departe sunt de tine´ ³Departe sunt de tine´ Venere i madonVenere i madon´ ´, datând  , datândcronologic din 5 aprilie1870,cronologic din 5 aprilie1870,esteestea doua mare poem a iubirii dupa doua mare poem a iubirii dup ³ ³Mortua est  Mortua est!´ !´. . Poezia, Poezia, incepe a infatisa viziunea poetului, privind femeiaincepe a infatisa viziunea poetului, privind femeiaiubit, care este când înger, când demoniubit, care este când înger, când demon. .Titlul poeziei de fa denumete înc de la început Titlul poeziei de fa denumete înc de la început antiteza, figur de stil întâlnit la nivelul întregului text.antiteza, figur de stil întâlnit la nivelul întregului text.Venera, zeia iubirii la romani, corespondentul Afroditei Venera, zeia iubirii la romani, corespondentul Afroditei este, dup relatrile lui Homer, fiica lui Zeus i soia lui este, dup relatrile lui Homer, fiica lui Zeus i soia lui  Hefaistos. În schimb, Madona este reprezentarea Maicii  Hefaistos. În schimb, Madona este reprezentarea Maicii  Domnului în artele plastice, femeie cu chip de înger. Înc Domnului în artele plastice, femeie cu chip de înger. Încde aici constatm antiteza între cele dou tipuri de femei:de aici constatm antiteza între cele dou tipuri de femei:Venera, tipul femeii adulterine, ce e frumoas, dar infidelVenera, tipul femeii adulterine, ce e frumoas, dar infidelsoului su, iar Madona e considerat femeia ideal pentrusoului su, iar Madona e considerat femeia ideal pentruc e cast, pur, sfânt. Poetul vine cu proiecia femeii c e cast, pur, sfânt. Poetul vine cu proiecia femeii ideale asupra femeii iubite.ideale asupra femeii iubite. Prin poezia ³Venere si Madona´ poetul Mihai  Prin poezia ³Venere si Madona´ poetul Mihai  Eminescu evidentiaza frumoasele trasaturi ale Eminescu evidentiaza frumoasele trasaturi ale femeii serafice, dar si talentele deosebite ale femeii serafice, dar si talentele deosebite ale pictorului Rafael care a imortalizat pe panza goala pictorului Rafael care a imortalizat pe panza goalachipul femeii angelice.chipul femeii angelice.Tema poeziei este dragostea, sentimentul deTema poeziei este dragostea, sentimentul deveneratie pe care poetul il aduce iubirii vazut in mai veneratie pe care poetul il aduce iubirii vazut in mai multe ipostaze: femeia terestra(normala), femeiamulte ipostaze: femeia terestra(normala), femeiainger sau serafica si femeia demon. Este o poezie deinger sau serafica si femeia demon. Este o poezie detinerete a idealurilor adolescentine, cand eul setinerete a idealurilor adolescentine, cand eul secontrazice la ideea elogiului feminitatii din incipitul contrazice la ideea elogiului feminitatii din incipitul  poeziei. poeziei.

  În Înaceasta poezieaceasta poezie Eminescu figureaz femeia în dou Eminescu figureaz femeia în douipostaze: demonic i angelic. Femeia este Venus (Venere),ipostaze: demonic i angelic. Femeia este Venus (Venere), Ämarmur cald´  Ämarmur

cald´--Eminescu mai prezentase femeia sub Eminescu mai prezentase femeia sub form statuar în ÄAmorul unei marmure´, dar imaginea form statuar în ÄAmorul unei marmure´, dar imagineaevidenia suferina poetului îndrgostit, neîneles de inima deevidenia suferina poetului îndrgostit, neîneles de inima de piatr a femeii  piatr a femeii --i întruchipeaz spiritul antichitii i întruchipeaz spiritul antichitii (necretin, pgân, demonic deci) cu întregul ei cult pentru(necretin, pgân, demonic deci) cu întregul ei cult pentru frumuseea fizic. Femeia este i madon, în spiritul  frumuseea fizic. Femeia este i madon, în spiritul  Renaterii, aa cum a pictat  Renaterii, aa cum a pictat--o Rafael, care d formei o Rafael, care d formei  frumoase i un coninut moral, creând astfel un ideal de frumoase i un coninut moral, creând astfel un ideal de frumusee fizic i puritate. frumusee fizic i puritate.I n prima secventa poetul elogiaza in note de oda, chipul  I n prima secventa poetul elogiaza in note de oda, chipul angelic al femeii si talentul lui Rafael: ³Caci femeiaangelic al femeii si talentul lui Rafael: ³Caci femeia--i i  prototipul ingerilor din senin´. Aici predomina imagini  prototipul ingerilor din senin´. Aici predomina imagini artistice plastice create cu ajutotul comparatiilor,artistice plastice create cu ajutotul comparatiilor,inversiunilor si epitetelor duble (³tanara si dulce veste´).inversiunilor si epitetelor duble (³tanara si dulce veste´). Poetul creaza imaginea unui eden in care chipul feminitatii  Poetul creaza imaginea unui eden in care chipul feminitatii este atotstapanitor....este atotstapanitor În ÄÎnger i demon´, ipostaza demoniac esterezervat brbatului, iar femeia este înger.rezervat brbatului, iar femeia este înger.Tema iubirii este tratat aici din perspectivaTema iubirii este tratat aici din perspectivaatitudinilor umane fundamentale. Seatitudinilor umane fundamentale. Se figureaz astfel dou micri: una spre figureaz astfel dou micri: una spreexterior exterior --angajare social, civism,angajare social, civism,revoluionarismrevoluionarism --i una spre interior i una spre interior --iubirea. Brbatul este un titan, un rzvrtit iubirea. Brbatul este un titan, un rzvrtit atât împotriva ordinii sociale, cât i a celei atât împotriva ordinii sociale, cât i a celei divinedivine. .I n acest text cu vagi note de pastel, intr--o solitudine meditativa in fata focului, poetul seo solitudine meditativa in fata focului, poetul seintoarce in valurile timpului, cu rememorari afective si cu deschiderea lui intr intoarce in valurile timpului, cu rememorari afective si cu deschiderea lui intr--o laturao laturaalternativa, finala, intr alternativa, finala, intr--un "trame" temporal ipotetic: "Departe sunt de tine si singur langaun "trame" temporal ipotetic: "Departe sunt de tine si singur langa foc,/ Petrec in minte viata foc,/ Petrec in minte viata--mi lipsita de noroc,/ Optzeci de ani imi pare in lume cmi lipsita de noroc,/ Optzeci de ani imi pare in lume c--am trait,/ am trait,/ Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit." Din aceasta departare, poetul simteCa sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit." Din aceasta departare, poetul simteinfricosarea data de trecerea relativista a timpului: "Aducerileinfricosarea data de trecerea relativista a timpului: "Aducerile--aminte pe suflet cad inaminte pe suflet cad in picuri,/ Redesteptand in fata picuri,/ Redesteptand in fata--mi trecutele nimicuri;/ Cu degetelemi trecutele nimicuri;/ Cu degetele--i vantul loveste in feresti,/ i vantul loveste in feresti,/  Se toarce Se toarce--n gandun gandu--mi firul duioaselor povesti,/ S mi firul duioaselor povesti,/ S--atuncea dinainteatuncea dinainte--mi pin ceata parcami pin ceata parcatreci,/ Cu ochii mari in lacrimi, cu mani subtiri si reci." Proiectia imaginii fiintei iubite setreci,/ Cu ochii mari in lacrimi, cu mani subtiri si reci." Proiectia imaginii fiintei iubite se face pe stratul subtire al amintirii, care se redesteapta, se intrupeaza din gesturi erotice face pe stratul subtire al amintirii, care se redesteapta, se intrupeaza din gesturi eroticeuitate de vreme. Aparitia iubitei este fantomatica, imagine din care se retin intensitateauitate de vreme. Aparitia iubitei este fantomatica, imagine din care se retin intensitateaochilor si mainile reci, constituind mai mult o "frumoasa fara corp", cu o materialitate ceochilor si mainile reci, constituind mai mult o "frumoasa fara corp", cu o materialitate cesta

sub semnul intrebarii: "Cu bratelesta sub semnul intrebarii: "Cu bratele--amandoua de gatul meu teamandoua de gatul meu te--anini/ Si parcaanini/ Si parca--ai vre aai vre a--mi spune ceva... apoi suspini.../ Eu strang la piept avereami spune ceva... apoi suspini.../ Eu strang la piept averea--mi demi de--amor si frumuseti,/ inamor si frumuseti,/ insarutari unim noi sarmanele vieti...". Despartirea de imaginea ireala se face brusc,sarutari unim noi sarmanele vieti...". Despartirea de imaginea ireala se face brusc,ramanand numai ideea stingerii, finala, in timp, a insusi poetului, singurul depozitar al ramanand numai ideea stingerii, finala, in timp, a insusi poetului, singurul depozitar al suavelor amintiri: "O! glasul amintirii ramaie pururi mut,/ Sa uit pe veci norocul cesuavelor amintiri: "O! glasul amintirii ramaie pururi mut,/ Sa uit pe veci norocul ce--ooclipa l clipa l--am avut,/ Sa uit cum dupaam avut,/ Sa uit cum dupa--o clipa din brateleo clipa din bratele--mi temi te--ai smuls.../ Voi fi batran si ai smuls.../ Voi fi batran si singur, vei fi murit de mult!".singur, vei fi murit de mult!".Teme ale poeziei "Departe sunt de tine..."Teme ale poeziei "Departe sunt de tine..." Relativizarea timpului si a spatiului intr  Relativizarea timpului si a spatiului intr--o forma complexa: poetul percepe oo forma complexa: poetul percepe orealitaterealitatealternativa, existenta intr alternativa, existenta intr--unui din miile de "foldere" ale universului.unui din miile de "foldere" ale universului. Visul care permite proiectia imaginii fiintei iubite in ipostaze temporale diferite Visul care permite proiectia imaginii fiintei iubite in ipostaze temporale diferite Departarea dintre poet si iubita, situata intr  Departarea dintre poet si iubita, situata intr--o staza atemporala, scoasa lao staza atemporala, scoasa laiveala deiveala de puterea visului. puterea visului.

  Asadar, putem spune ca la Eminescu, iubirea Asadar, putem spune ca la Eminescu, iubireai natura nu formeaz ceea ce numim uni natura nu formeaz ceea ce numim uncapitol aparte, nu se izoleaz tematic, ci secapitol aparte, nu se izoleaz tematic, ci seconstituie ca urmare a unei atitudini, a unui constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care lumineaz i tulburtonus fundamental, care lumineaz i tulburdeodat, cele dou sentimente, convertindudeodat, cele dou sentimente, convertindu--seseîntr într--o stare sau o for cosmic careo stare sau o for cosmic careurmrete, hotrte i împlinete destinul urmrete, hotrte i împlinete destinul  fiinei umane. fiinei umane.

  Mai mult decât atât, împtimit de via, Eminescu este prin Mai mult decât atât, împtimit de via, Eminescu este prinexcelen un poet al iubirii i naturii, cci, mai cu seam, cuexcelen un poet al iubirii i naturii, cci, mai cu seam, cu poezia iubirii i naturii din creaia sa se produce acel salt  poezia iubirii i naturii din creaia sa se produce acel salt uluitor în dezvoltarea liricii noastre, lrginduuluitor în dezvoltarea liricii noastre, lrgindu--i nemsurat i nemsurat orizontul i îmbogind orizontul i îmbogind--o pe toate laturile, de la lumeao pe toate laturile, de la lumeasimmintelor, a ideilor i atitudinilor pân în domeniul simmintelor, a ideilor i atitudinilor pân în domeniul limbii, al simbolurilor i muzicalitii versurilor.limbii, al simbolurilor i muzicalitii versurilor.Contopite indisolubil în poezia lui Eminescu, iubirea i naturaContopite indisolubil în poezia lui Eminescu, iubirea i naturanu constituie pentru poetul nostru o tem de împrumut dinnu constituie pentru poetul nostru o tem de împrumut dinromantica francez sau german, nici nu au semnificaiaromantica francez sau german, nici nu au semnificaiaunor sentimente zadarnice de care omul trebuie s seunor sentimente zadarnice de care omul trebuie s seelibereze, nici nu rspund acelei chemri subcontienteelibereze, nici nu rspund acelei chemri subcontienteizvorâte din obscura ³vointa de a tri´ a lui izvorâte din obscura ³vointa de a tri´ a

lui  Schopenhauer.Dimpotriv, iubirea i natura sunt pentru Schopenhauer.Dimpotriv, iubirea i natura sunt pentru Eminescu, omul i creatorul, formele fundamentale de Eminescu, omul i creatorul, formele fundamentale demanifestare a personalitii sale de excepie, sunt fenomenelemanifestare a personalitii sale de excepie, sunt fenomenelecare îl însufleesc, îl entuziasmeaz i care îl însufleesc, îl entuziasmeaz i--l proiecteaz înl proiecteaz îneternitate, sunt cadrul i mijlocul de împlinire, de elevaieeternitate, sunt cadrul i mijlocul de împlinire, de elevaiespiritual, sunt eseniale nevoi de via i categorii sufleteti spiritual, sunt eseniale nevoi de via i categorii sufleteti  primordiale. primordiale.

  Aflându Aflându--se, pân în ultima clip a vieii lui se, pân în ultima clip a vieii lui creatoare într creatoare într--o neostenit cutare a echilibrului o neostenit cutare a echilibrului luntric i a împlinirii sale, Eminescu priveteluntric i a împlinirii sale, Eminescu priveteiubirea i natura ca pe o evadare din realitateaiubirea i natura ca pe o evadare din realitateabrutal i nu ca pe o form de capitulare în luptabrutal i nu ca pe o form de capitulare în luptaîmpotriva rului social, ci ca pe unicul izvor al împotriva rului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului su neîntrerupt în faa frumuseilor entuziasmului su neîntrerupt în faa frumuseilor vieii , menit svieii , menit s--i reîmprospteze elanurile creatoarei reîmprospteze elanurile creatoareistovite de eforturi.istovite de eforturi.

Luceafărul este unul dintre cele mai ample poeme eminesciene care dezvoltă tema

romantică a condiţiei geniului într-o societate incapabilă să-l înţeleagă şi să-l accepte.

Condiţia omului de geniu apare în relaţie cu tema iubirii, care accentuează izolarea şi

imposibilitatea de a găsi împlinirea sufletească a omului superior. Titlul evidenţiază

simbolul central al poemului – geniul – care apare într-o ipostază semnificativă pentru

omul superior – astrul singuratic şi strălucitor, unic.

Primul tablou se deschide cu o perspectivă mitică, atemporală, formula folosită,

specifică basmelor prin raportarea la timpul primordial, al genezelor: „A fost odată ca-n

poveşti, / a fost ca niciodată / Din rude mari, împărăteşti, / O prea frumoasă fată”.

Cadrul iniţial în care apare fata de împărat este specific romantic. Izolarea şi

singurătatea accentuează predispoziţia la reverie. În vis, frumoasa fată de împărat se

îndrăgosteşte de Luceafăr, a cărui prezenţă o invocă printr-o formulă incantatorie:

„Coboară-n jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n casă şi în gând / Şi

viaţa-mi luminează!” Invocaţia fetei are drept consecinţă întruparea astrului. Prima

ipostază în care apare astrul în visul fetei este aceea angelică, sinteza contrariilor mare

şi cer: „Părea un tânăr voievod / Cu păr de aur moale, / Un vânăt giulgi se-ncheie nod /

Pe umerele goale”. Fetei i se oferă stăpânirea împărăţiei mării, dar ea refuză să-l

urmeze. A doua invocaţie este urmată de întruparea în ipostaza demonică, sinteză a

contrariilor soare şi noapte: „Pe negre viţele-i de păr / Coroana-i arde pare, / Venea

plutind în adevăr / Scăldat în foc de soare.” Fetei i se oferă stăpânirea cerului, dar oferta

este refuzată şi de această dată, Luceafărului cerându-i-se întruparea în condiţia de

pământean.

Al doilea tablou, concentrat în plan terestru, dezvoltă tema romantică a iubirii idilice

dintre doi pământeni – Cătălin şi Cătălina – fata de împărat dobândind acum un nume

individualizator, care o apropie de condiţia umană. Ea îşi pierde unicitatea, devenind un

dublu pământean al unui muritor banal, „un paj ce poartă pas cu pas / A-mpărătesii

rochii”. Idila se desfăşoară în termenii terestrului, cei doi alcătuiesc un cuplu compatibil,

care aminteşte de lirica eminesciană de tinereţe.

Tabloul al treilea asociază motivului călătoriei interstelare, ilustrată în zborul

Luceafărului către Demiurg, motivul perisabilităţii fiinţei umane – „Ei numai doar

durează-n vânt / Deşerte idealuri”. Motive romantice dezvoltate în acest tablou sunt

condiţia geniului, antiteza om comun / om superior ( preluată din filozofia lui

Schopenhauer).

Ultimul tablou propune un nou dialog cosmic – terestru. Iubirea terestră, simbolizată prin

cuplul Cătălin – Cătălina, se împlineşte într-un cadru romantic specific – „Sub şirul lung

de mândri tei / Şedeau doi tineri singuri”. Luceafărul rămâne în sfera proprie, dincolo de

mărginirea umană, care nu poate să-şi depăşească limitele şi nu se poate realiza în

afara spaţiului propriu: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece / Ci eu în

lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece”. Planului terestru i se asociază motivul teiului,

simbolizând dragostea împlinită dintre Cătălina şi Cătălin, motivul codrului, motivul

fortuna labilis ( soarta schimbătoare). Planului cosmic i se asociază motivul singurătăţii,

statornicia care scapă determinărilor destinului uman, nemărginirea.

Condiţia geniului „nemuritor şi rece” dobândeşte conotaţii tragice în acest poem al unei

iubiri imposibile şi al singurătăţii absolute a celui condamnat la nemurire, dar şi la

singurătate, ilustrând, simbolic, ideea că „iubirea este leagăn de gingăşii erotice, o

necesitate spirituală de a trăi viaţa speţei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior”

(George Călinescu, Viaţa lui Mihai Emienscu ), fără ca acest sentiment să fie posibil în

raport cu protagonistul.

Dacă Luceafărul exprimă ideea singurătăţii geniului incapabil să se încadreze într-o

lume a sentimentelor specifice condiţiei umane limitate, Floare albastră e un poem al

unei iubiri perfecte tocmai prin amintirea pe care o lasă îndrăgostiţilor. Iubirea se

asociază în acest poem cu melancolia apăsătoare a pierderii acestui sentiment, care

subliniază tragismul condiţiei umane.

Poezia dezvoltă tema iubirii, fiind structurată pe două planuri temporale, concretizate

într-un lung monolog al iubitei, la prezent, şi într-un comentariu scurt, concluziv, al

iubitului, la trecut. O poziţie spaţială îi desparte pe îndrăgostiţi chiar în planul

prezentului. În monologul său, fata încearcă să-l convingă pe tânăr să renunţe la

căutările sale întreprinse „în depărtare” ( „Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite!” ),

iar eroul, referindu-se la planul în care îl chemase „floare albastră”, îl desemnează prin

sintagma „în lume” ( „Totuşi … este trist în lume !”) ( Zoe Dumitrescu Buşulenga ).

Prima parte a monologului iubitei ( primele trei strofe ) sugerează, pe un ton familiar,

şăgalnic ( asemănător cu acela al chemării adresate de Cătălin fetei de-mpărat,

în Luceafărul ), universul căutărilor tânărului însetat de absolut. Sintagmele

desemnează o lume a ideilor abstracte: „Iar te-ai cufundat în stele  / Şi în nori şi-n ceruri

nalte”. Strofa a doua se sprijină pe o amplă enumeraţie: „În zadar râuri în soare / 

Grămădeşti-n a ta gândire / Şi câmpiile asire /Şi întunecata mare”. Prezenţa soarelui

cosmicizează planul de referinţă şi sugerează cea mai înaltă treaptă de cunoaştere la

care poate aspira îndrăgostitul.

Primele trei strofe traduc, printr-un ton reprobativ, familiar, universul iubitului, în antiteză

cu acela al iubitei, prezentat în a doua parte a monologului fetei. Monologul este

întrerupt de comentariul retrospectiv al iubitului: „Astfel zise mititica / Dulce netezindu-mi

părul. / Ah! ea spuse adevărul; / Eu am râs, n-am zis nimica”. Primele două versuri ale

catrenului perpetuează tonul familiar şi gingaş din strofele anterioare, prin diminutivul

„mititica” şi inversiunea „Dulce netezindu-mi părul”. Exclamaţia din versul al treilea

introduce o altă notă afectivă, gravă, anticipând sfârşitul. Tristeţea, singurătatea şi

dezamăgirea sunt sugerate şi de atitudinea adoptată de acela căruia i-a fost adresată

invitaţia la fericire: râs sceptic şi tăcere.