Academia de Studii Economice Bucureşti

Departamentul pentru Pregatirea personalului

Didactic

Lucrarea de absolivire a modului de pregătire

Psihopedagogică

Coordonator ştiinţific:Monica Păduraru

Absolvent:

Mai 2008

Academia de Studii Economice Bucureşti

Departamentul pentru Pregatirea personalului

Didactic

Profesorul ideal – o abordare interdisciplinară

Coordonator ştiinţific:Monica Păduraru

Absolvent:

Mai 2008

2

Cuprins

Introducere

Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice

Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei didactice

Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului

Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea

Concluzii

Bibliografie

3

Introducere

Din punct de vedere etimologic, termenul pedagogiei derivă in cuvântul grecesc

paidogôgia ( de la pais, paidon = capil si agogé = actiunea de a conduce ),

semnificând în sensul propriu al cuvântului, conducerea copilului, creşerea acestuia

sub aspect practic, concret.

În calitate de şiinţă a educaţiei, pedagogia studiază esenţa si trăsăturile

fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, valoarea şi limitele ei,

conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor paideutice.

Pedagogia se particularizează, în raport cu celelalte discipline care studiază

fenomenul educativ, prin aceea că se opreste asupra “producerii intenţionate a unor

modificări în structura internă a personaliăţtii”

Primele informaţii despre profesor şi rolul său corespund epocii de organizare şi

instituţionalizare a activităţii de educare a tinerelor generaţi ce are loc în orânduirea

sclavagistă.

Profesorul este situat intr-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta şcolii incluzând

părinţii elevilor, şi, in general, membrii grupului social în mijlocul căruia traieste şi

munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora, adesea, trebuind să vină

chiar în întampinarea lor.

Profesiea de educator şi exercitarea ei, solicită din partea celor care o practică să

raspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregatire temeinică de

specialitate, pregatirea psihopedagogică corespunzatoare, precum şi priceperi şi

deprinderi de muncă pedagogică,tact pedagogic şi măiestrie pedagogică, bogat

orizont cultural.

Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte funcţii

didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi conexe ale

învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă psihopedagogică,

casele corpului didactic ş.a.).

4

Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice

Noţiunea de “competenţă pedagogică” tinde să fie folosită cu înţelesul de standard

profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană

în îndeplinirea unui anumit rol al profesiei didactice, astfel încât societatea să fie

protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiti.

In profesia didactică, cercetătorii au pus în evidenţă existenţa a mai multor

niveluri de performanţă profesională:

*nivelul deprinderilor de lucru singulare- atunci când profesorul, de obicei

student-practicant, este capabil să realizeze doar sarcini izolate de lucru cu

elevii fără a putea să le combine întotdeauna în mod adecvat, în raport cu

obiectivele educative urmărite;

nivelul reproducerii unor “scheme acţionale complexe” date;

nivelul competenţei pedagogice, când profesorul este capabil să–şi adapteze,

“din mers”, schemele acţionale, în funcţie de contextul în care urmează să fie

realizat un anumit obiectiv educativ.

Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui educator de

a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a

legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la

capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea

sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă

pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional

minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în

exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea

să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient

pregătiţi.

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică

nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o

conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care se supune unui

sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii,

trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă.

5

Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei

didactice

Standardele profesionale se referă la acele componente ale profesiei didactice care sunt observabile şi măsurabile. Principalele categorii de comportamente aşteptate din partea unui profesor competent pot fi ordonate într-un model al profesiei didactice cu caracter taxonomic care va evidenţia faptul că acest model include aspecte care, pe lângă cele observabile şi măsurabile, cu greu pot să fie standardizate.

Competenţele specifice ale profesiei didactice corespunzătoare competenţelor

generale:

I.Competenţe metodologice:

*Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei ;

*Aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de cunoaştere;

*Proiectarea conţinuturilor instructiv-educative;

*Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant;

*Utilizarea metodelor şi strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale sau

de grup, scopului şi tipului lecţiei ;

*Stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de învăţare;

*Utilizarea optimă a factorilor spaţiotemporali în vederea eficientizării procesului

instructiv – educativ;

*Manifestarea unei conduite metodologice inovative în plan profesional;

*Realizarea activităţilor instructiv educative.

II.Competenţe de comunicare şi relaţionare

-Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare:orizontală si verticală;

complexătotală; multiplă; diversificată şi specifică ;

-Manifestarea comportamentului empatic şi „orientării helping “;

-Accesarea diverselor surse de informare în scopul documentării;

-Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de

comunicare;

-Realizarea unor proiecte comune şcoală – familie – comunitate.

6

III.Competenţe de evaluare a elevilor

-Proiectarea evaluării

-Utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală sau de grup

-Elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie de scop şi

particularităţile individuale sau de grup;

-Utilizarea metodelor specifice gândirii critice

IV.Competenţe psiho-sociale

*Formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură socială;

*Valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor ;

*Asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic;

*Implicarea în elaborarea si derularea în şcoli a proiectelor de cooperare

internaţională;

*Identificarea dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea acestora cu

procesul instructiv- educativ;

*Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală – familie;

*Organizarea şi administrarea mediului de învăţare în colaborare cu Comitetul de

părinţi al clasei;

*Colaborarea cu părinţii / comunitatea în scopul realizării unui autentic

parteneriat în educaţie

V.Competenţe tehnice si tehnologice

Utilizarea calculatorului în procesul instructiv – educativ

Exersarea schemelor de acţiune în vederea dobândirii / perfecţionării

deprinderilor practice;

Conceperea şi utilizarea materialelor / mijloacelor de învăţare;

Aplicarea strategiilor didactice de utilizare eficientă a mijloacelor /

auxiliarelor didactice in procesul de învăţămant.

VI.Competenţe de management al carierei

Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol

psihocomportamental;

Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea „situaţiilor de

criză”;

7

Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de competiţie,

examen, concurs;

Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii docimologice

Manifestarea unei conduite (auto)reflexive asupra activităţilor

didactice/pedagogice proprii;

Manifestarea deschiderii faţă de tendinţe novatoare necesare

dezvoltării profesionale;

Asimilarea cunoştinţelor de tip organizaţional.

Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului

În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până în

prezent în domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile în care predarea

poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse elevilor, s-au formulat mai

multe teze, numite de autori „principii”, în legătură cu caracteristicile, implicit

competenţele, unui profesor eficient:

*Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta

presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica

obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor

săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi

propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare

implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat;

Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite limite

rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care

le sunt propuse;

Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele

reale de viaţă cotidiană a elevilor;

Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea

unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care sunt adecvate vârstei,

pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie ale

elevilor;

8

Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează

învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de lucru

propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al clasei, începând

cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească

interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite

rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele

legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de

a se autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a manifestărilor

de indisciplină;

Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor

activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului;

Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a

elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei;

Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor punându-

i în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce îi vor ajuta să

înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu, evidenţierea legăturilor logice

dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili

implicaţii posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse –

grafice, simbolice, semantice;

Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi care

sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă care implică ea

însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare;

Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să

stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în

situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează să înveţe; sarcini

care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei anumite categorii de

probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot dezvolta anumite competenţe;

Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale de un

înalt nivel de complexitate;

Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea

obiectivelor educative care le-au fost propuse.

9

Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea

În societatea contemporană, aşteptările la nivelul cadrelor didactice sunt mai

ridicate. Aceştia trebuie să fie experţi în una sau două discipline de specialitate, ceea ce

necesită un nivel ridicat de calificare academică. Profesionalismul în predare nu se

reduce la un ansamblu de competenţe individuale legate de o unică specializare, ea

incluzând atât abilitatea profesorului de a funcţiona ca parte a unei clase care învaţă, cât

şi capacitatea lui de a se deplasa către sau înspre alte domenii, diferite de cele în care

este specializat la un moment dat, pentru a dobândi noi experienţe care îi pot îmbogăţi

competenţa de predare.

Pregătirea iniţială şi continuă trebuie să aibă aibă în vedere înzestrarea cadrului

didactic cu competenţele necesare astfel încât acesta să se simtă confortabil în faţa

clasei, în toate situaţiile care pot apărea în cursul activităţii sale educaţionale. Pentru o

bună prestaţie profesională, cadrul didactic are nevoie să aibă încredere în sine şi în

competenţele sale profesionale, să stăpânească modalităţi de rezolvare a situaţiilor

critice, tensionale sau conflictuale, să fie capabil să gestioneze situaţiile tipice şi să

poată dezvolta soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe altele îi sunt

indispensabile muncii cadrului didactic. Se ajunge adeseori la situaţia în care

incapacitatea profesorului de a gestiona situaţiile critice determină starea de stres a

acestuia, condiţii care se răsfrâng asupra copilului. Munca în educaţie înseamnă

acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, înseamnă responsabilitatea pentru

o clasă întreagă de elevi.

Vorbind de competenţe didactice, profesia didactică are o dimensiune umană extrem

de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori,

etos şi în general o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent, care

se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face,

conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie

personală ridicat.

Dar, tot vorbind de competenţe didactice, indicat ar fi o definire a acestora pentru a

putea avea un sistem de referinţă comun şi pentru a nu exista confuzii în ceea ce priveşte

10

modul de raportare. Astfel prin competenţe didactice se înţelege, în sens larg,

capacitatea unui profesor de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe

temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţii şi determinărilor fenomenelor educative. în

sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane, de a realiza, la un anumit nivel de

performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea

de competenţă peagogică tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard

profesional minim, la care trebuie să se ridice o peroană în exercitarea principalelor

sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul

profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi.

Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinilor pedagogice, o

persoană dobândeşte măiestrie pedagogică..Profesorul este capabil să sesizeze, în

interiorul unei situaţii concrete, informaţiile care îi vor premite să intervină într-o

manieră adecvată, el utilizează în mod adecvat aceste informaţii şi acţionează într-o

manieră inovativă pentru soluţionare problemelor..

Un prim principiu fundamental care fundamentează conceptul de standard, este

faptul că profesorul este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei care

o predă.Al doilea principiu presupune ca profesorul să îşi cunoască elevul şi să îl

asiste în procesul propriei dezvoltării. Astfel cadrul didactic foloseşte instrumente

eficiente de cunoaştere a personalităţii elevilor precum şi a influenţelor mediului şcolar,

familial şi social al dezvoltării sale. El va fi nevoit aşadar să îşi adapteze şi selecteze

cunoştinţele disciplinei de predat în funcţie de capacităţile de învăţare, nevoiie şi

aspiraţiile elevilor. Trebuie să dezvolte elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a

deveni subiecţi ai propriilor dezvoltări.

Un alt principiu presupune ca profesorul să fie membru activ al comunităţii. Trebuie

să colaboreze cu membrii comunităţii şcolare,el trebuie să folosească modalităţi

eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea elevilor. Alături de toate

acestea el trebuie să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii promovând valori

morale şi civice.

Vorbind despre competenţele necesare, standarde, se impune şi valorizarea lor. Cel

mai bun indicator al eficienţei şi competenţei unui profesor sunt rezultatele sale, elevii.

Astfel bogăţia de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi credinţe care îl caracterizează pe

11

un profesor se vor transmite şi însuşi elevilor acestuia. Din acest motiv un profesor

trebuie să fie devotat elevilor şi învăţării acestora. Un profesor trebuie să plece de la

ideea că toţi elevii pot cu adevărat învăţa. Mai mult decât atât, ei chiar trebuie să pună

în practică acest principiu. Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu tinerii şi se

pricepe să înpărtăşească cunoştinţele lui tuturor elevilor, chiar dacă aceştia sunt foarte

diferiţi prin trăsăturile şi talentele lor. Succesul este garantat de încrederea

profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei fiinţe umane şi în potenţialul care există în

fiecare. Având în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, ei trebuie să ia în

considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar diferenţele dintre ei influenţează învăţarea.

Pentru a lua în seamă particularităţile individuale, profesorii trebuie să îşi cunoască

foarte bine elevii. Tipul acesta de înţelegere nu este lipsit de importanţă, deoarece

profesorul trebuie să îl folosească constant pentru a-şi modela metodele de predare.

Un profesor bun învaţă din experienţă. învaţă atunci când îi ascultă pe elevi, când

îi observă lucrând. Lucrurile pe care le află depre elevi în timpul procesului de educaţie

devine automat parte a competenţelor lui didactice.

Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte atent ca toţi

elevii să beneficieze de aceaşi grijă din partea lui şi să nu lase ca presupusele sau

realurile lor handicapuri sau incapacităţi, diferenţele individuale, contextele culturale

sau sociale diferite din care provin aceştia, să influenţeze relaţiile dintre el şi elev.

Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce cred elevii despre ei

înşişi, de motivaţiile lor, de efectele învăţării asupra relaţiilor lor cu grupul de prieteni,

dar şi de dezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi calităţile lor.

Toate aceste competenţe necesare unui profesor vor influenţa performanţele

elevilor, modul lor de raportare la procesul de învăţare, precum şi dragostea sau

averiunea lor faţă de şcoală. Dacă vom examina o clasă de elevi vom constata că unii

învaţă mai mult decât este de aşteptat de la nivelul lor şcolar şi de la abilităţile de care

dispun, în timp ce alţii învaţă la nivelul aşteptat sau mai slab. încercând să identifice

raţiunile acestor diferenţe, cercetătorii au înregistrat video şi au analizat mii de

episoade de învăţare, studiind conduita profesorului în clasa cu performanţe înalte şi în

clasa cu performanţe scăzute.

12

Dar important pentru procesul educativ, cât şi pentru modul de percepere a

profesorului de către elevi, este obţinerea succesului din partea elevilor, care rezidă în

faptul că învăţarea şi dezvolzarea depind de ceea ce elevii ştiu deja şi de structurile

mentale care deja există. Succesul indică o potrivire între cunoştinţele existente la

elevi si ceea ce ei învaţă imediat. Lipsa succesului arată că prăpastia dintre noua şi

vechea învăţare este atât de mare încât face asimilarea imposibilă. Ca şi în cazul

multor aspecte ale educaţiei, nu se poate specifica un nivel precis al succesului şi se

cere o judecată şi decizie atentă a profesorului. Copiii mici, cei cu achiziţii scăzute şi

cei din medii dezavantajate au nevoie de mai mult sucees decât copii mari, cu achiziţii

înalte şi provenind din medii mai avantajate.

Sucesul obiţnut de tineri în şcoală, achiziţiile dobândite în această perioadă vor

pune amprenta în dezvoltarea lor profesională, tocmai de aceea rolul profesorului este

foarte important. Experienţa îndelungată a şcolii arată că elevii învaţă şi se formează aşa

cum sunt ei căţăuziţi de profesor. Ei absorb atitudinea profesorului, îi împărtăşesc

convingerile, îi imită conduita, îi citează afirmaţiile. Probleme cum sunt motivaţia,

disciplina, conduita socială, succseie şcolare, setea continuă de cunoştinţe, toate sunt

organizate în jurul personalităţii profesorului, care induce elevilor săi starea de a fi

gata pentru a îndeplini orice sarcini şi interdicţii.

Procesul instrucţiei, care este oglinda competenţelor şi aptitudinilor profesorului,

este un mod de relaţionare informaţională cu elevul, bazat pe tehnologia cuvântului.

Ea reprezintă, după cum arată J. Bruner, conducerea celui ce învaţă printr-o succesiune

de enunţuri şi reenunţuri ale unui corp de cunoştinţe,

altă caracteristică a procesului de instruire ca formă de manifestare competenţelor

didactice,este faptul că ea se exercită ca acţiune formatoare asupra sferei motivaţionale

a celui care învaţă. Cuvântul educatorului este un vehiculator de cunoştinţe, dar nu

numai atât. El conferă semnificaţii, dă greutate acţiunii de sfătuire, consiliere,

îndrumare a elevului. El are puteri energetice: inhibă sau stimulează, încurajează sau

blochează iniţiativa elevui. Este un instrument de apreciere, aprobare, evidenţiere a

elevului, sau unul de critică, dezaprobare, blamare a acestuia. Strategia de a explora

13

aceste resurse este principalul indicator al abilităţiolr psihosociale ale profesorului de

a comunica cu profunzimile personalităţii elevului şi de al atrage la cooperarea

interpersonală.

De aceea, convorbirea aprofundată cu elevul, purtată în termeni sinceri, deschişi pe tema grijilor,temerilor, dificultăţilor, eşecurilor lui, îndepărtează starea anxioasă, fiind un stimul cultural, de sorginte socială,dotat cu proprietatea de a intra în corelaţie cu toate nivelurile funcţionale ale psihismului.Importanţa existenţei şi dezvoltării competenţelor didactice şi a tuturor caracteristicilor acesteia este o condiţie esenţială în derularea cu succes a procesului educativ precum şi pentru formarea spiritului întreprinzător, iniţiativei şi performanţelor elevilor.

Concluzii

Profesorul trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activităţii educative. Profesorul trebuie să se asigure o instrumentializare şi o initiere a elevilor în strategiile de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înteleagă, să ierarhizeze, să-si formeze o competenţă informaţională – premisă a învaţării eficiente. Un profesor bun trebuie să aiba raspuns la orice întrebare ( legata de lecţie). Profesorul trebuie să-i arate elevului că absolut tot în lume poate fi pus în discutie. Profesorul trebuie să fie un model pentru toţi elevii şi să respecte intimitatea şi confidenţialitatea unor informaţii cu privire la viaţa personală a elevului. Profesorul trebuie să le facă elevilor cunoscute diferitele obiective ce urmează a fi întinse în activitatea lor. Profesorul trebuie să formeze pe elev pentru societatea în care s-a nascut şi în care se dezvoltă, deoarece valorile spirituale nu se creează decât în societate şi pentru societate. Profesorul trebuie să înveţe elevul cum să înveţe, trebuie să-l facă să aibă încredere în el, în opţiunile lui să poată să se exprime liber fără inhibiţii. Un profesor ideal este acela care stie să şi formuleze ideile, poate să se facă înteles.Orice profesor îsi va prefigura mental conţinutul şi forma discursului.

14

Bibliografie

1) Mihai , DIACONU; Ioan JINGA – Pedagogie , Editura A.S.E, Bucureşti, 2004

2 ) Ioan , Jinga-Managementul învăţământului , Editura A.S.E, Bucureşti , 2003

3 ) Olga , Ciobanu Didactica disciplinelor economice , Editura ASE, Bucureşti, 2004

4) Maria-Elena, Drută, coord. - Psihologia educaţiei : portofoliul seminariilor ,Editura ASE, Bucureşti , 2005 

5) Mihaela , Cozarescu - Psihologia educatiei : teorie si aplicatii ,Editura ASE, Bucureşti, 2004 

6) Corina ,Cace- Psihologia educatiei: teorie, metodologie si practica , Editura ASE, Bucureşti, 2007

15