Ionuţ Pomian

Construcţii complexe în sintaxa limbii române

Editura PARALELA 45

Colecţia GRAMATICILE PARALELA 45

Piteşti

Anul 2008

Recenzie

Ionuţ Pomian s-a nascut în 1980 la Tăşnad şi este licenţiat al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea Limba şi literatura româna – Limba şi literatura engleză (2003), având un masterat în Dinamica limbii române şi analiza discursului (2004). Lucrarea de faţă constituie teza de doctorat susţinută în 2008 la aceeaşi universitate (pentru care i se acordă distincţia Magna Cum Laude) şi reprezintă o amplă monografie, (cvasi)exhaustică, a două mari categorii de structuri gramaticale: propoziţiile nonfinite („construcţiile absolute”, construcţiile relative infinitivale) şi construcţiile complexe cu decât şi ca (anume: construcţiile comparative, exceptive, cumulative şi opoziţionale). Deşi distincte din aprope toate punctele de vedere, aceste construcţii gramaticale au ca notă comună factorii lingvistici şi extralingvistici complecşi implicaţi în producerea şi funcţionarea lor, de unde şi denumirea de construcţii sintactice complexe, respectiv justificarea prezenţei acestor fenomene lingvistice într-o singură lucrare. Ambele categorii au statut controversat şi un stagiu pe măsură ca vechime în gramatica limbii române.

Studiul este structurat pe trei părţi (Partea I: Delimitări conceptuale, Partea a-II-a: Propoziţiile nonfinite şi Partea a-III-a: Construcţii sintactice complexe cu decât şi ca), în cadrul cărora evaluarea fenomenelor lingvistice se face atât dintr-o perspectivă integratoare care armonizează aspecte diverse (morfologice, sintactice, lexicale, semantice, pragmatice, stilistice) într-un ansamblu cât mai unitar, cât şi dintr-o perspectivă integrativă, în sensul că valorifică majoritatea studiilor dedicate tiparelor sintactice, completându-le cu argumente şi piste de analiză inovatoare, personale, interesante şi convingătoare. Pentru acest din urmă obiectiv, lucrarea de faţă are în vedere abordările teoretice şi analitice din orientările lingvistice moderne reperate cu precădere în bibliografia românească, dar şi în cea straină a ultimelor decenii (neotradiţionalism, structuralism, generativism, pragmatică, semiotică). Cu toate că abordarea este predominant sincronică, se fac şi numeroase incursiuni diacronice, de istorie a devenirii faptelor de limbă, incursiuni necesare pentru a înţelege şi chiar pentru a rezolva unele ambiguităţi de structură.

Partea I, intitulată Delimitări conceptuale, se constituie ca o micromonografie terminologică, impusă de gradul de genericitate al titlului lucrării, şi cuprinde o delimitare a fenomenelor lingvistice

1

supuse cercetării, respectiv o circumscriere riguroasă a conceptelor operaţionale care sunt folosite pe parcursul cărţii. În încheierea primei părţi este formulată concluzia conform căreia complexitatea structuriilor gramaticale care sunt analizate trimite la factori diverşi, precum ambiguităţile strucurale şi funcţionale, interpretările litigioase datorate istoriei lor derivative; opacitatea morfosintactică datorată deplasării de constituenţi şi amalgamării grupurilor; efectele diverselor componente ale contextului asupra producerii şi receptării respectivelor construcţii, sub aspectul structurii şi al semnificaţiilor acestora.

În partea a-II-a obiectivul fundamental este de a argumenta faptul că structuriile verbale circumstanţiale organizate în jurul unui infinitiv cu a (construcţiile infinitivale pseudoabsolute), a unui gerunziu (construcţiile gerunziale absolute) şi în jurul unui participiu (construcţiile participiale absolute), respectiv structurile verbale organizate în jurul unui infinitiv scurt introdus printr-un relativizator (construcţiile relative infinitivale) funcţionează ca propoziţii nonfinite, nu ca părţi de propoziţie.

În partea a-III-a se argumentează teoria potrivit căreia comparativul ca şi decât, comparativ exceptiv, cumulativ şi opoziţional formează structurii complexe, simetrice formal cu termenii la care se referă, fără ca noile poziţii sintactice să işi piardă identitatea, fiind doar înzestrate cu o valoare semantică suplimentară.

Astfel, lucrarea are caracter preponderent descriptiv, constând în analiza detaliată şi nuanţată a formelor verbale nonfinite (nepersonale) aflate în poziţia de centru al unor construcţii înzestrate cu valoare circumstanţială şi nu numai, pe de o parte, şi a construcţiilor gramaticale comparative cu decât şi ca, respectiv a construcţiilor exceptive, cumulative şi opoziţionale cu decât şi ca, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte metoda de evaluare a faptelor de limbă (obiectivul metodologic al lucrării), acesta se face dintr-o perspectivă dinamică, mai exact prin acceptarea unui relativism ştiinţific, ştiut fiind că formele verbale nonfinite şi construcţiile gramaticale cu decât şi ca în structură cunosc, în literatura de specialitate interpretări diverse datorate unor cauze diverse. Aşa-zisul relativism ştiinţific are atât cauze obiective concretizate în: limitele imprecise dintre clase şi subclase, glisarea dinspre o clasa lexico-gramaticală spre alta, aspecte care fac aproape inposibilă catalogarea într-un singur fel, ambiguităţile funcţionale, opacitatea morfosintactică, cât şi metodele cu care se face evaluarea, de condiţiile concrete (orientarea gramaticală: tradiţionalistă, structuralistă, generativistă) în care se efectuează analiza; de sistemul de referinţă la care sunt raportate fenomenele lingvistice.

Deasemenea, se poate identifica în lucrarea prezentă, şi un obiectiv didactic ce vizează dificultăţiile pe care le întâlnesc elevii, studenţii şi profesorii în analiza acestor construcţii gramaticale, motiv pentru care consider că este bine-venită o lucrare ce urmareşte găsirea unei concepţii cât mai unitare şi chiar simplificatoare. Deasemenea aceasta carte este utilă si pentru cei care doresc aprofundarea cunoştinţelor de gramatică şi doresc să îşi clarifice nelamuririle legate de gramatica limbii române, nu neapărat în scopuri didactice. Se reuşeşte formularea unor puncte de vedere bine argumentate, clare şi personale, benefice în teoria şi practica analizei gramaticale. De exemplu, prin acceptarea şi impunerea în gramatica limbii române, inclusiv în manualele şcolare, în gramatici „pentru toţi”, a conceptului de propoziţie nonfinită, s-ar curma ori cel puţin s-ar atenua controversele, aparent insurmontabile, privind formele verbale nepersonale (infinitivul, gerunziul şi participiul) în unele tipare sintactice, şi ar fi de mare ajutor tuturor eleviilor şi studenţiilor. Cred că la fel de interesantă este şi teoria privind construcţiile gramaticale cu lexemele decât şi ca în structură, lexeme care au capacitatea de a „argumenta” poziţiile sintactice cunoscute (subiect, atribut, nume predicativ, complement etc.), înzestrandu-le cu sensuri lexico-gramaticale suplimentare (de comparaţie, excepţie, opoziţie sau cumul).

Lucrarea de faţă cuprinde şi o listă de abrevieri şi simboluri respectiv concluziile cercetării şi o bibliografie considerabilă. Exemplele utilizate pe parcursul cărţii sunt, unele excerptate din texte

2

apartinând unor autori din epoci diferite şi unor registre stilistice diferite (limbajul literar, popular, dialectal, colocvial, familiar), altele construie de autorul prezentului studiu, şi sunt uşor de înţeles.

Concluzia este că această care este foarte utilă, iar calitatea informaţiilor pare incontestabilă. Singurul inconvenient este faptul că uneori în explicaţiile aduse sunt folosiţi termeni de specialitate care nu sunt explicaţi corespunzător, pe întelesul unui public care nu este familiar cu termenii de specialitate din gramatică. În rest, pentru cei care au studiat şi au cunoştinţe de gramatică, această care ajută foarte mult la lămurirea problemelor care ţin de gramatica limbii române.

Bibliografie:

3

POMIAN Ionuţ, Construcţii complexe în sintaxa limbii române, colecţia GRAMATICILE PARALELA 45, editura PARALELA 45, Piteşti, 2008, 475 pagini.

REPEDE Roxana-Flavia

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Facultatea de Litere

Specializarea Japoneză-Engleză

Anul I

4