Proiect Sintaxa

8/17/2019 Proiect Sintaxa

1/21

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFacultatea de Litere

PROIECT Sintaa Li!"ii R#!$ne

ACADE%IA RO%&N' In(titutul de Lin)*i(tic+ „I#r)u I#rdan , Al- R#(etti”

.RA%ATICA LI%/II RO%&NE

II

ENUN0UL

EDITURA ACADE%IEI RO%&NE /ucure1ti2 3445

Student6 Un)ureanu Iulian Anul II .ru7a6 L333 S7eciali8are6 En)le8+9R#!$n+


2/21

1

acordul – „ este manifestarea relaţiei sintactice dintre două cuvinte, constând în repetareeainformaţiei gramaticale de la un cuvânt la celălalt. Relaţia este orientată: dintre celedouă cuvinte legate prin acord, unul impune restricţia de formă, iar celălalt sesupune ei.” (Raluca Brăescu, Acordul dintre subiect şi predicat, înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 352).

acordul după înţeles – „este acordul care se orientează după sensul nominalului subiect.Dacă subiectul are formă de singular, dar înţeles de plural (de exemplu cânde esteexprimat printr-un substantiv colectiv), predicatul se acordă formal, la singular.”(Raluca Brăescu, Acordul dintre subiect şi predicat, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 353).

acordul în gen – „apare marcat numai în forma numelor predicative exprimate printr-unadjectiv sau a participiilor pasive care, prin natura lor, permit reiterarea acestui tip

de informaţie gramaticală.” (Raluca Brăescu, Acordul dintre subiect şi predicat, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 352).

acordul în număr – „priveşte variaţia de formă a predicatului combinat cu un subiectexprimat prin substantiv sau prin substitutele sale.” (Raluca Brăescu, Acordul dintresubiect şi predicat, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 352).

acordul în persoană – „priveşte predicatele al căror subiect este un pronume personal.

Subiectul unic (eu, tu, noi, voi) impune verbului-preicat forma de persoanăcorespunzătoare” (Raluca Brăescu, Acordul dintre subiect şi predicat, înGramaticaLimbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 352).

acordul prin atracţie – „constă în transferarea către verbul-preicat a unei informaţiigramaticale de către un constituent al enunţului nelegat sintactic de predicat, daraflat în vecinătatea acestuia, sau de către o parte componentă a subiectuluimultiplu.” (Raluca Brăescu, Acordul dintre subiect şi predicat, înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 353).

adjuncţii obligatorii – „apar ca determinări obligatorii ale pronumelor semiindependente (Cel noueste albastru.; Al meu este roşu.)”(Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 96).

agentul – „este rolul semantic predilect în poziţia de subiect şi rolul având cea mai marestabilitate sintactică în această poziţie” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 319).

centrul unui grup adjectival – „poate fi exprimat, în afara adjectivului propriu-zis (bundegură,recunoscătorlui Dumnezeu), printr-un participiu cu valoare adjectivală(cuprinsăde friguri,aleşi în parlament), ca şi printr-un gerunziu devenit adjectiv


3/21

2

prin conversiune (coşuri în trecut / până nu demultfumegânde).”(MagdalenaPopescu-Marin,Grupul adjectival , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 105).

coeziunea semantică – „este efectul constrânderilor de rol tematic impuse de verb

complementelor şi subiectului, verbul, prin trăsăturile lui semantic matriciale,determinând tiparul de structurare semantică a propoziţiei.” (Gabriela PanăDindelegan,Grupul verbal , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 52).

comparaţia calitativă – stabileşte „o analogie între două obiecte, procese, situaţii sauproprietăţi” (Rodica Zafiu,Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 198).

comparaţia cantitativă – realizează „o evaluare a noţiunilor graduale prin raportare la unreper” (Rodica Zafiu,Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 198).

comparaţia ireală – „(numită şi ipotetică sau condiţională) este introdusă de conectorii ca şicum, ca şi când, (de) parcă.” (Rodica Zafiu,Construcţii comparative, înGramaticaLimbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 204).

comparaţia proporţională (progresivă) – „se stabileşte între două procese, implicând o

evaluare graduală a acestora:Cu cât doarme mai,cu atât ar mai dormi.” (RodicaZafiu,Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 204).

complementul predicativ al obiectului – „funcţie cerută de un centru verbal atribuitiv,noncopulativ, reprezintă o clasă de substituţie având ca termen prototipicsubstantivul neprepoziţional cu formă de noinativ-acuzativ, iar ca relaţiesintagmatică specifică, o relaţie obligatoriu ternară, implicând verbul-centru şi uncomplement (de cele mai multe ori, direct, mai rar, indirect).” (Gabriela Pană

Dindelegan,Complementul predicativ al obiectului, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 290).

construcţie impersonală cu personalitate dobândită contextual – „Construcţia diatezeiimpersonale intră în opoziţie cu activul intranzitiv, manifestându-se ca acesta,printr-o organizare sintactică proprie, numită construcţie impersonală cupersonalitate dobândită contextual.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii pasive şiconstrucţii impersonale, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 141).


4/21

3

construcţiile cauzative cu interpretare extralingvistică – „denumite şi cauzativepragmatice,

sunt structuri a căror interpretare cauzativ-factitivă se obţine contextual, cu ajutorulcunoştinţelor extralingvistice. Aceste construcţii pot fi parafrazate printr-o sintagmăde tipul „a face ceva astfel încât să determini pe altcineva să facă ceva”.” (Blanca

Croitor Balaciu,Construcţii cauzativ-fictitive, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 182).

construcţiile cauzative sau fictitive – „sunt construcţii verbale cu doi actanţi, unulreprezentând persoana sau cauza care declanşează o acţiune ce determină un efect(entitatea cauzatoare), iar celălalt, persoana sau obiectul asupra căreia / căruia serăsfrânge efectul acţiunii cauzatoare (entitatea afectată).” (Blanca Croitor Balaciu,Construcţii cauzativ-fictitive, în Gramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 168).

construcţiile comparative – „sunt structuri sintactice specializate pentru a exprima ocomparaţie stabilită între două obiecte, calităţi, cantităţi, procese etc.” (Rodica Zafiu,Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 198).

construcţiile comparative care indică egaliatea – „se realizează în mai multe situaţii,caracterizabile prin elementul lor regent: adjectiv sau un adverb (la gradulcomparativ de egalitate); verv (necopulativ sau copulativ); nominal.” (Rodica Zafiu,

Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 201).

construcţiile comparative care indică inegalitatea – „se realizează prin complementulcomparativ care are ca regent un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ desuperioritate sau de inferioritate.” (Rodica Zafiu,Construcţii comparative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 201).

construcţiile cu predicativ suplimentar – „sunt construcţii ternare derivate cuprinzând, în

manifestarea lor prototipicăun nominal la care se raportează două predicaţiisemantico-sintactice, una principală si una suplimentară.” (Blanca Croitor Balaciu,Construcţii cu predicativ suplimentar, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 185).

construcţiile reciproce – „sunt alcătuite în jurul unor predicate semantice cu trăsăturareciprocităţii, fie că această trăsătură este matricială, inerentă predicatului, fie ca estedobândită contextual.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii reflexive şi construcţiireciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005,

p. 159).


5/21

construcţiile verbale reflexive – „sunt construcţii organizate în jurul unui centru verbal, lamod personal sau la o formă verbală nepersonală, în care verbul, în funcţie decaracteristicile sintactice inerente şi de utilizarea contextuală, îşi asociază un cliticsau o formă accentuată de reflexiv.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii reflexiveşi construcţii reciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,

Bucureşti, 2005, p. 145).

coordonarea adversativă – „indică, din punct de vedere semantico-pragmatic, o opoziţie,cu

di!erse tipuri de mani"estare. #po$iţia poate repre$enta o contra$icere a aşteptărilor pe care

!orbitorul emiţător le are %n raport cu sensul primului termen coordonat (&'a dus la

bibliotecă dar : ;n(+ nu acititi nimic.) o corectare a primului termen care apare negateplicit ( Artistul nu ia atitudine, ci trăieşte răul şi binele, eliberîndu-se de amândouă,

ramânând cu o intactă curiozitate. *. +ălinescu Istoria) sau un simplu contrast tematic

%ntre cei doi termeni (,l scrie iar ea se uita la -.).(Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în

Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 23).

coordonarea concluzivă – „asociază termenii (propoziţii, fraze sau secvenţe de fraze) acăror

ordine de succesiune nu se poate modifica şi se caracterizează, din punct de vederesemantico-pragmatic, prin următoarele valori ale celui de al doilea termen: urmarefactuală (Este frig,decilacul îngheaţă.), concluzie (A redactat tot capitolul, s-a îngrijit de computerizare şi a făcut corecturile,decitot ce avea de făcut.), deducţie(Uşa e forţată,decia intrat un hoţ.). Realizarea acestor valori este determinată de

raporturile dintre semnificaţiile celor doi termeni.” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 24).

coordonarea copulativă – „corespunzând unei relaţii de asociere, marchează o continuarecare se diferenţiază în raport cu sensurile termenilor corelaţi: astfel indicăsimultaneitatea unei acţiuni (El ţine materialulşiea îl taie.), simultaneitatea lorcontrastată (El munceşteşi ea doarme.), succesiunea temporală sau temporalcauzală a unor acţiuni (Scoate portofelulşiplăteşte., A muncit mult şia reuşit laexamen.) etc.” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 22).

coordonarea disjunctivă – „presupune posibilitatea unei alegeri, a unei selectări care poateimplica excluderea sau alternanţa termenilor. Termenii corelaţi prin coordonaredisjunctivă au in comun o serie de trăsături semantice şa care se adaugă altele carese exclud reciproc în toate situaţiile (Urcăsaucoboară scara?) sau care doarcircumstanţial se exclud (Toarnă-mi în paharvinsauţuică!).” (Ileana Vântu,RelaţiiSintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 22).

coordonarea opozitivă – „este considerată un sumbtip al coordonării adversative, în


6/21

/

construcţii de tipulReporterul povestea în detaliu nu pentru a informa cititorii,ci ca să îiconvingă., în care componentele implicate în coordonare se exclud, în termeniiopoziţiei afirmativ / negativ.” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 20).

coreferenţialitatea – „reprezintă un mijloc suplimentar de asigurare a coeziunii în cadrulgrupului verbal cu reflexiv sintactic.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţiireflexive şi construcţii reciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 148).

cuantificarea substantivului – „se poate realiza prin anumiţi adjuncţi ai acestuia sau prinalte mijloace” (Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 80)

deplasarea / avansarea subiectului – „înseamnă, în cadrul unui enunţ bi- saumultipropoziţional, o deplasare a componentului subiect (sau a unui grup din careface parte subiectul) spre o poziţie lineară frontală, cu trecerea peste un regentverbal (sau adverbial) sau chiar peste două regente, ceea ce, implicit determină oavansare ierarhică din subordonată în regentă.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 344).

determinarea (integrarea enunţiativă) a substantivului – „se realizează prin artticolele

definite (casa, curajul) sau nedefinite (un om,o plecare) şi prin toate elementele carecer nearticularea substantivului, îndeplinind rolul pragmatic al articolului definit.”(Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 78).

directivele indirecte – „sunt structuri interogative totale sau alternative folosite de locutor pentru a formula directive / ordine / rugăminţi” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 42).

dislocarea – „constă în mutarea unui constituent din poziţia standard la începutulenunţului

(dislocare la stânga) sau la sfârşitul enunţului (dislocare la dreapta) şi separarea luide restul propoziţiei prin pauză şi intonaţie.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuride enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 37).

enunţ bi- sau multipropoziţional – „Când apar consecutiv două sau trei grupuri verbale,

fiecare organizat în jurul unui verb la un mod personal, iar între grupuri sestabileşte o relaţie de coordonare, grupurile verbale se constituie într-un enunţ bi-


7/21

0

sau multipropoziţional.” (Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , în GramaticaLimbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 48).

enunţ pluripropoziţional - „Când subiectul sau unul dintre complementele prototipice ale grupului se realizează propoziţional, grupul verbal-matrice încorporează, într-o

propoziţie ierarhic inferioară, alt grup verbal, ca în contrucţii de tipul:[Profesorul m-a învăţat [să gândesc corect. ]]. Rezultatul îl constituie un enunţpluripropoziţional, cu una sau mai multe propoziţii subordonate.” (Gabriela PanăDindelegan,Grupul verbal , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 48).

enunţul -„Unitate de bază a comunicării, enunţul este reprezentat printr-o secvenţă fonicăasociată – în vederea transferului de informaţie – cu o semnificaţie. Ca unitatecomunicativă, enunţul se caracterizează prin referenţialitate, prin corelare

pragmatică a unei secvenţe fonice cu o informaţie care constituie obiectul actului de„eveniment” (al relaţiei), informaţie care constituie obiectul actului de comunicare.Ca realizare lingvistică, enunţul se caracterizează prin asocierea secvenţei fonetice,delimitată prototipic prin pauze, cu un anumit contur intonaţional.”(Ileana Vântu,Enunţul, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005,p. 13).

enunţurile asertive – „sunt enunţurile prin care locutorul comunică alocutorului oinformaţie referitoare la producerea unui eveniment (din realitatea extralingvistică),

care poate fi calificat ca adevărat sau fals, în urma raportării la starea de faptcorespunzătoare.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie descopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 26).

enunţurile exclamative – „aparţin construcţiilor de tip afectiv şi exprimă o stare afectivă alocutorului în legătură cu un eveniment care l-a emoţionat, l-a surprins, l-anemulţumit etc.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie descopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 29).

enunţurile imperative – „imperativele exprimă un ordin , o comandă, un îndemn, o interdicţie, intenţia comunicativă a locutorului fii de a-l determina pe alocutor săacţioneze într-un anume fel. Spre deosebire de enunţurile asertive, enunţurileimperative au caracter structurat, de ex.Vino aici!,Du-te sa cumperi pâine!saunestructurat, de ex. Hai!” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în

funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 28).

enunţurile imperative directe – „reprezintă rezultatul unor acte directive fara mediereaaltor


8/21

acte.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopulcomunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 28).

enunţurile imperative indirecte – „sunt formulate în cadrul unor acte performate mediat,

mai precis al unor acte asertive (reprezentantive):E bine să vii cu mine., al unor întrebări:Vrei să pleci de aici?(cu accent pe forma verbală regentă vrei). (AndraVasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 28).

enunţurile interogative – „sunt structuri sintactice (propoziţii sau fraze) specializate pentrua formula întrebări.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie descopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 31).

enunţurile interogative alternative – „Prin enunţurile interogative alternative locutorul îisolicită alocutorului să selecteze unul (mai multe) dintre elementele prezentate caopţiuni posibile:Viiluni sau marţi?” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri deenunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 35).

enunţurile interogative parţiale – „Prin enunţurile interogative parţiale locutorul îi solicităalocutorului să dea un răspuns prin care să precizeze o variabilă conţinută în

întrebare (reprezentată de cuvântul interogativ): -Ce faci mâine?, Când crezi că seîntoarce?”(Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopulcomunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 34).

enunţurile interogative totale – „Prin enunţurile interogative totale locutorul îi solicităalocutorului sa dea un răspunsde tipul da / nu.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 33).

enunţurile nestructurate – „sunt reprezentate prin secvenţe fonice care se identifică cuunitatea lexicală (cuvânt sau locuţiune) şi sunt, ca atare, neanalizabile. Enunţulneanalitabil, reprezentat prin cuvânt – de obicei, interjecţie (Vai!, Of!), substantiv(Atenţie!, Linişte!) sau adverb (Jos!) -, se deosebeşte de unitatea lexicală respectivăprin asocierea cu o anumită intonaţie, care îi conferă referenţialitate (şi autonomieenunţiativă); enunţul nestructurat comunică, de regulă, o informaţie privind reacţiavorbitorului faţă de un fapt extralingvistic.”(Ileana Vântu,Enunţul, înGramaticaLimbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 14).

enunţurile structurate sintactic - „variază ca lungime şi organizare. Cele mai reduse sunt


9/21

reprezentate prin grupări de două, trei unităţi lexicale (cf. Ce bine!, Ce vremefrumoasă!), asociate semantic şi sintactic şi referenţializate, ca şi cele nestructurate,prin intonaţie.”(Ileana Vântu, Enunţul, în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 15).

funcţia predicatului - „reprezintă, în organizarea propoziţiei, o poziţie sintacticaguvernatoare, însă nu se poate defini drept clasă de substituţie, căci, faţă de celelaltefuncţii, nu cunoaşte realizări propoziţionale (de propoziţie relativă sauconjuncţională.” (Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 243).

grupul adjectival – „este componentul enunţului constituit în jurul unui centru exprimatprin adjectiv. Adjectivul participă la organizarea enunţului ca termen dependent,adică se subordonează centrului unui grup ierarhic superior (grup nominal, grup

verbal).”(Magdalena Popescu-Marin,Grupul adjectival , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 105).

grupul ad!erbial – „*rupul ad!erbial este un component al enunţului constituit dintr'un ad!erb curol

de centru şi elemente dependente de acesta.” (Andreea Dinică,Grupul adverbial , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 115).

grupul interjecţional – „repre$intă o parte componentă a enunţului organi$ată sintactic %n jurul unui

centru interjecţional şi alcătuită interjecţional şi alcătuită din interjecţie şi alte componente

care ocupă di!erse po$iţii sintactice pe lngă acesta (4ată'l pe 4on5 6ersi pentru s"at.).”(Blanca Croitor Balaciu,Grupul interjecţional , înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 117).

grupul nominal – „este partea componentă a enunţului organizată sintactic în jurul unuitermen nominal (substantiv, pronume sau numeral substitul al substantivului) şialcătuită din nominalul cu rol de centru şi din elemente direct dependente sintacticde acesta: case (sau altele) vechi.” (Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 73).

grupul nominal complex – „presupune prezenţa unor adjuncşi care, la randul lor, suntcentre ale unor grupuri sintactice.” (Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 91).

grupul prepoziţional - „este un component al enunţului constituit dintr-o prepoziţie cu statut de centru de grup şi un alt element care depinde de acesta, elementaparţinând de obicei nevelului propoziţiei.”(Isabela Nedelcu,Grupul prepoziţional , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 117).

grupul pronominal – „este o realizare particulară a grupului nominal, în situaţii în care


10/21

7

centrul grupului sintactic este un pronume. Se includ aici şi realizările speciale,când centrul grupului este un numeral cu valoare pronominală (folosit anaforic saucataforic –Erau acolo câţiva copii; doi erau mai mari decât ceilalţi.; Sosiseră toţi musafirii.Primul sosise Mihnea.)” (Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 94).

grupul substantival – „este constituit din substantivul-centru împreună cudisponibilităţitele sale de combinare, actoalizate sau nu:El areo casă (veche, decărămidă).” (Camelia Stan, Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 73).

grupul verbal – „reprezintă o parte componentă a enunţului, organizată în jurul unuicentru

verbal (la mod personal sau la o formă verbală nepersonală: infinitiv, gerunziu,

participiu şi supin) şi alcătuită din verbul-centru şi toţi constituenţii legaţi sintacticde acesta, adică acei termeni care satisfac o valenţă (o posibilitate combinatorie) averbului-centru.” (Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , în Gramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 47).

individualizarea substantivului – „se poate realiya prin diverşi determinanţinoncantitativi,

cum sunt articolul definit sau nedefinit (unom, interesul) şi unele adjectivepronominale (demonstrative,aceastăplecare; posesive, frate-meu).” (Camelia Stan,

Andra Vasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 80).

informaţia reiterată - „se referă la categoriile de număr, caz şi gen ale substantivului, caresunt impuse adjunctului.” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 18).

interogarativele retorice – „sunt structuri sintactice interogative – totale sau parţiale - ,folosite de vorbitor cu scopul de a face o aserţiune:I-am rugat să nu lipsească de la

şedinţă.Crezi că au venit?(„Nu au venit”.)” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri deenunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 40).

interogativele de ameninţare – „sunt structuri sintactice interogative care exprimă oamenninţare pe care vorbitorul o face la adresa interlocutorului. Au structurasintactica a interogativelor totale, polaritate inversată (ca şi interogativele retorice) şistructura lexicală fixă: Mai vezi tu vreodată bani împrumut de la mine?!” (AndraVasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în



11/21

18

interogativele ofertă / sugestie – „sunt structuri interogative folosite pentru a face indirecto

oertă, o sugestie. Au structură sintactică şi intonaţională a interogativelor totale; estespecifică folosirea modului conjunctiv într-o principală:Să te ajut?, Să răspund eu?”(Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în


interogativele reproş – „sunt structuri interogative folosite pentru a face indirect un reproş.Au structura sintactică a interogativelor totale formate dintr-o principală regentă şio subordonată. Principala conţine un verb la trecut (perfect compus, eventualperfect simplu, mai mult ca perfect) care evocă o istorie conversaţională ainterlocutorilor şi care îşi subordonează sintactic propoziţia care exprimă conţinutulreproşului; deseori verbul din principală este un verbdicendi(a spune, a zice, a ruga),dar nu obligatoiu.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de

scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 41).

izolarea – „constă în întreruperea unei structuri sintactice şi reluarea ei după pauză /punct.

Este rezultatul unor procese psihice reflectate în discurs: ezitare, autocorectare,completare etc.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie descopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 37).

întrebarile de confirmare – „sunt o clasă particulară de enunţuri interogative totale /alternative; au în comun cu acestea tiparul intonaţional ascendent, dar se deosebescprin structura lexicală fixă şi prin scopul cu care sunt folosite: formulând întrebarealocutorul solicită alocutorului o confirmare / infirmare a unei aserţiuni anterioare.”(Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 42).

întrebarile ecou – „sunt un tip particular de structuri interogative – totale, parţiale –

folositede locutor pentru a adresa interlocutorului rugămintea / solicitarea de a repetaenunţul / o parte din enunţul anterior.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri deenunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 41).

modalizarea – „marcarea în planul enunţului a atitudinii vorbitorului” (Andra Vasilescu,Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , înGramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 38).

numele predicativ – „funcţie cerută de un centru verbal copulativ (Cop), reprezintă o clasă


12/21

11

de substituţie (adică de echivalente funcţionale substitubile în acelaşi context verbal)având ca termeni prototipici adjectivul şi nominalul în nominativ (altul decâtnominalul-subiect), iar ca relaţie sintagmatică specifică, o relaţie obligatoriu ternară,implicând verbul centru de tip copulativ şi un nominal-subiect.” (Gabriela PanăDindelegan,Numele predicativ, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura

Academiei, Bucureşti, 2005, p. 263).

pasivizarea – „operaţie care afectează, cu unele limitări semantico-selecţionale, structurileverbale tranzitive şi, în mod special, pe cele cu tranzitivitate forte” (Gabriela PanăDindelegan,Grupul verbal , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 61).

pasi!ul – „termenul marcat al diate$ei indi"erent de "orma pe care o %mbracă se maniestă sintactic

printr'o organi$are specială a propo$iţiei aşa'numita construcţie pasi!ă” (Gabriela Pană

Dindelegan,Construcţii pasive şi construcţii impersonale , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 131).

pasivul cu operator – „se caracterizează printr-o construcţie analitică analizabilă. Grupulafi + participiu, nerealizabil la nivelul funcţiei de predicat al enunţării, este, subaspect structural, analizabil, fiecare component pastrându-şi autonomia.” (GabrielaPană Dindelegan,Construcţii pasive şi construcţii impersonale , înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 133).

pasivul lexical – „(numit şi pasivul cu marcă zero) are în vedere formele verbului , toate provenind de la verbele tranzitive, caracterizate prin includerea trăsăturii [+Pasiv]ca trăsătură semantică inerentă, fără nicio marcă pasivă exterioară.” (Gabriela PanăDindelegan,Construcţii pasive şi construcţii impersonale , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 136).

pasivul reflexiv – „se caracterizează prin aceeaşi turnură de propoziţie ca şi pasivulprototipic adica prin trecerea subiectului activ în poziţia complementului de agentşi prin trecerea complementului direct activ în poziţia de subiect. Se distinge însă de

pasivul prototipic prin unele trăsături de structură şi prin numeroase trăsături deuz.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii pasive şi construcţii impersonale , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 135).

predicat al enunţării - „Calitatea de predicat al enunţării adaugă, la calitatea de predicatsemanico-sintactic, şi trăsătura diferită de celelalte, legată de enunţare, deci dedomeniul pragmatic.” (Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 241).

predicat al enunţării – „Funcţia de predicat al enunţării este determinată de capacitateaverbului la mod personal de a-şi ataşa morfomele de predicativitate (MP- morfemede mod, timp, persoană, număr), morfeme capabile să transforme o organizare


13/21

12

sintactică într-un grup cu autonomie enunţiativă (autonomie în comunicare)”(Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 68).

predicat complex al enunţării – „MP se pot ataşa unui component exterior verbului

principal,un operator verbal cu valoare aspectuală, modală, pasivă, copulativă (numitoperator de predicativitate), obţinându-se un predicat complex al enunţării.”(Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 242).

predicat interjecţional din enunţuri de tip aserti! – „eprimat prin interjecţii cu !aloare emoti!ă

(bra!o

9alal !ai) sau prin interjecţia mersi.”(Blanca Croitor Balaciu,Grupul interjecţional , în

Gramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 118).

predicat interjecţional din enunţuri de tip imperati! – „repre$entat de unele interjecţii propriu'$isecu

!aloare injoncti!ă (9ai na po"tim) şi de cele pre$entati!e (iată uite). (Blanca CroitorBalaciu,Grupul interjecţional , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 117).

predicat simplu – „În condiţiile care MP se ataşează direct verbului (ca morfeme fixe saumobile), predicatul este simplu” (Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 69).

predicat simplu al enunţării – „MP se pot ataşa direct (flexionar) verbului, obţinându-se unpredicat simplu al enunţării.” (Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramaticaLimbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 241).

predicativ suplimentar descriptiv – „descrie unul sau mai mulţi participanţi în intervalulde

timp delimitat de verbul regent.” (Blanca Croitor Balaciu,Predicativul suplimentar, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 299).

predicativ suplimentar rezultativ – „arată rezultatul acţiunilor desemnate de verbulregent,

în construcţii care prin semantica lor internă implică o finalitate, un rezultat”(Blanca Croitor Balaciu,Predicativul suplimentar, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 299).

predicativitatea (sau autonomia enunţiativă) – „se obţine prin ataşarea la un predicatsemantico-sintactic a M(orfemelor) P(redicativităţii), adica a morfemelor deictice demod, timp, persoană şi număr (morfemele unui mod personal).” (Gabriela Pană


14/21

13

Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 241).

predicativul suplimentar – „este o poziţie sintactică facultativă, realizată în structuriternare

derivate, care se raportează sintactic şi semantic concomitent la un verb (sau ointerjecţie predicativă) şi la un nominal.” (Blanca Croitor Balaciu,Predicativulsuplimentar, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 295).

predicatul complex – „este predicatul care, pe lângă componenta lui semantică, include celpuţin unul dintre operatorii verbali de predicativitate.” (Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 253).

predicatul complex – „În condiţiile în care MP se ataşează prin intermediul unuicomponent

verbal exterior componentului semantic principal (se ataşează unui copulativ, unuioperator pasiv, unui operator asectual sau modal), predicatul este complex”(Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 69).

predicatul semantic - „reprezintă componentul propoziţiei care asociază unei entităţi o

proprietate sau care stabileşte o relaţie determinată între două sau trei entităţi.”(Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 238).

predicatul sintactic – „constituie centrul / guvernatorul unui grup sintactic aşezat într-opoziţie semantic predicativă (centrul unui G(rup) V(erbal), dar ţi centrul unui grupaflat într-o poziţie de N(ume) P(redicativ), P(redicativ) S(uplimentar), apoziţieizolată).” (Gabriela Pană Dindelegan,Predicatul, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 240 ).

predicaţia locativ-situaţională – „O problemă specială apare îm vecinătatea verbului a fi, când acesta primeşte ca determinare obligatorie un grup prepoziţional / adverbialexprimând o relaţie locativ-situaţională.” (Gabriela Pană Dindelegan,Numele

predicativ, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 289).

principiul general (universal) de unicitate – „un centru verbal nu poate atribuicomplementelor sale decât o singură dată acelaşi rol semantic şi aceeaşi funcţiesintactică.” (Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal , înGramatica Limbii Române,II,

Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 56).


15/21

1

propoziţii conjuncţionale neinegrate sintactic (izolate) – „ se includ subordonateleintroduse

prin conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale care ocupă poziţii sintactice suprimabilefără a afecta gramaticalitatea enunţului, neconstrânse de structura actanţială agrupului regent.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii conjuncţionale, în

Gramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 233).

propoziţiile conjuncţionale – „sunt o specie de subordonate circumscrise după tipul deconectiv: conjuncţie sau locuţiune conjuncţională subordonatoare. Din aceastăperspectivă, se opun subordonatelor relative, ai căror conectori sunt pronume,adjective sau adverbe relative.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţiiconjuncţionale, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 231).

propoziţiile conjuncţionale integrate sintactic – „se includ în clasa propoziţiilor integrate sintactic subordonate introduse prin conjuncţiilecă, să, ca...săşidacă,a cărorrelaţie cu regenta este foarte strânsă, în sensul că poziţiile sintactice pe care le ocupăsunt cele specifice grupurilor nominale: poziţii actanţiale, reclamate de structurasemantico-sintactică a centrului de grup dominant (verbal, adjectival, adverbial,interjecţional, nominal).” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii conjuncţionale, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 232).

propoziţiile relative – „sunt o specie de subordonate circumscrise după tipul de conectiv:

pronume, adjectiv sau adverb relativ.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţiirelative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005,p. 206).

raportul adversativ – indică „o opoziţie între mai mulţi termeni” (Ileana Vântu,RelaţiiSintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 20).

raportul concluziv – indică „o urmare, o consecinţă (termenul al doilea fiind o urmare în

raport cu cel dintâi” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, înGramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 20).

raportul copulativ – „indică o asociere a termenilor” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 20).

raportul disjunctiv – indică „o alegere, o selectare dintre mai mulţi termeni” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 20).


16/21

1/

reacţiunea - „ este o altă modalitate de exprimare a relaţiei de dependenţă, în caretermenul

regent impune termeului dependent anumite restricţii gramaticale: cazuale si deselectare a propoziţiei.” (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 18).

reflexivul cu utilizare sintactică – „Prin reflexivul cu utilizare sintactică se înţelegereflexivul

(cu formă clitică sau nonclitică) ocupând o poziţie din organizarea sintactică aG(rupului) V(erbal), fie o poziţie de subcategorie a verbului, cerută deci departicularitaţile lui de regim, fie o poziţie ataşată verbului prin reorganizărisintactice, provenind din exteriorul grupului verbal.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii reflexive şi construcţii reciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 146).

relative libere – „sunt subordonate fără antecedent, care ocupă poziţii sintactice din afarastructurii actanţiale a centrului regent – propoziţii circumstanţiale facultative:circumstanţial de loc (Au plecatunde aveau treabă.), de timp (Când are timp,merge la teatru.), de mod (A procedatcum l-a învătat.) etc.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 230).

relativele izolate – „sunt determinative facultative ale unor constituenţi din propoziţia

regentă. Termenii de care depind aceste relative pot fi nominali, nonnominali saupropoziţionali.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramaticaLimbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 226).

relativele partitive – „se caracterizează prin faptul că au drept antecedent unnominal cuantificat sau un cuantificator a cărui referinţă este preluată „integral” deanaforicul relativ.” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramaticaLimbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 2229).

relativizatori – „pronume / adjective / adverbe relative cu rol de operator sintactic al„încastrării” propoziţiilor în structura propoziţiei regente” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 213).

relatori - „cuvinte relative cu funcţie relativizatoare slăbită, care asigură legarea sintacticăa unor propoziţii relative periferice, neintegrate sintactic în structura regentei”(Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 213).

relaţia de coordonare - „se stabileşte intre minimum două unităţi sintactice situate lanivelul


17/21

10

aceleeaşi structuri sintactice. Coordonarea prezintă anumite particularităţisintactico-semantice care se referă la structura unităţilor sintactice implicate înrelaţie şi la modalităţile prin care se realizează relaţia.” (Ileana Vântu,RelaţiiSintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 19-20).

relaţia de dependenţă - „reprezintă relaţia fundamentală îm funcţie de care se organizeazăinformaţia care se comunică. Se caracterizează pin existenţa unui termen obligatoriuexprimat şi neomisibil (denumit regent, a cărui absenţă determina dezorganizareaenunţului) şi a unui termen dependent, care, de regulă, poate fi omis.”(IleanaVântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 16)

relaţia de dependenţă bilaterală -„Relaţia de dependenţa bilaterală sau de interdependenţă

reprezintă o formă specială de dependenţă între doi termeni care se presupunreciproc.”(Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 17).

relaţia de dependenţă unilaterală - „Relaţia de dependenţă unilaterală asociază doitermeni:

unul care nu poate fi omis (regentul) şi unul care poate fi omis fără să sedezorganizeze comunicarea (adjunctul). (Ileana Vântu,Relaţii Sintactice, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 17).

relaţia de echivalenţă – „se stabileşte între cel putin doi termeni, oricare dintre ei fiind, în general, omisibil. Numărul termenilor implicaţi într-o asemenea relaţie este teoreticnelimitat, dar în utilizarea curentă se reduce, de obicei, la doi termeni.” (IleanaVântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 24).

restricţii bilatarale – „ verbul impune nominalului-subiect cazul nominativ, iar subiectulimpune verbului-predicat acordul în persoană şi număr, transferând asupraverbului predicat, integral sau parţial, informaţiile sale gramaticale.” (Gabriela Pană

Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 313).

scindarea – „constă în „ruperea” unei propoziţii în două părţi, prin introducerea verbuluia

fi / a aveaşi reorganizarea sintactică a celorlalţi constituenţi.” (Andra Vasilescu,Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , înGramatica LimbiiRomâne,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 37).

structura relativă prototipică – „ este alcatuită din trei componente: un element relativ carepune în legătură o poziţie sintactică din subordonată (categorie relativizată) cu uncentru sintagmatic dintr-o altă propoziţie (termen regent al relativei şi antecedent al


18/21

1

relativului).” (Mihaela Gheorghe,Construcţii cu propoziţii relative, înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 206).

structurile complexe ale grupului nominal – „ includ adjuncţi cu structură complexă şi /sau

mai mulţi adjuncţi dependenţi sintactic de centrul grupului.” (Camelia Stan, AndraVasilescu,Grupul nominal , înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 88).

structurile declarative – „pot fi folosite cu scopul de a formula întrebări în mai multesituaţii:

(a) când sunt incomplete, vorbitorul semnalându-i interlocutorului prin intonaţie caaşteaptă completarea informaţiei; (b) când declanşează contextual implicaturiconversaţionale prin care este formulată indirect o întrebare; (c) vorbitorul

verbalizează una dintre presupoziţiile întrebarilor.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 44).

structurile exclamative – „pot funcţiona ca întrebări în sens larg, ca solicitare a unei reacţiiverbale din partea interlocutorului.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri deenunţuri în funcţie de scopul comunicării , în Gramatica Limbii Române,II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 44).

structurile imperative – „pot fi folosite cu scopul de a formula o întrebare în următoarelesituaţii: (a) locutorul verbalizează o presupoziţie a întrebării printr-un verb deinformare la modul imperativ, care îşi subordonează un complement sau opropoziţie completivă; (b) în structuri imperative care îşi subordonează ocondiţională, funcţionând în context ca solicitări de informaţie limitate la anumitecircumstanţe.” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopulcomunicării , în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 44).

subiectele anaforice – „sunt cele care asigură, transfrastic, transferul şi continuitatea deinformaţie de la un enunţ la altul, iar subiectele deictice sunt cele care asigurăancorarea în situaţii de enunţare.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 318).

subiectul – „funcţie depinzând de capacitatea sintactică a verbului de a accepta această poziţie, se defineşte în raport cu verbul-centru, indiferent de apariţia acestuia la unmod personal sau la o formă verbala nepersonală. Reprezintă, în relaţie cu verbul, oclasă de substituţie (adică de echivalente sintactice substituibile în acelaşi context

verbal), clasă având ca termen prototipic nominalul (substantiv, pronume, numeralcu nuatura pronominală) în nomonativ, iar ca relaţie sintagmatică specifică, relaţia


19/21

1

de interdependenţă cu verbul si acordul pe care subiectul îl impune verbului-predicat.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 313).

subiectul dublu exprimat – „este un subiect alcătuit din două componente raportate la

acelaşi verb, dintre care unul este referenţial, iar celălalt obligatoriu anaforic(pronominal, dar si anaforă lexicală), anaforicul procurându-şi referinţa de lasubiectul plin referenţial.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica LimbiiRomâne, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 333).

subiectul exprimat – „Denumirea de subiect exprimat (lexicalizat) acoperă subiectulactualizat în propoziţie, poziţia de subiect fiind ocupată / saturată de un cuvânt /grup observabil prin corpul său fonetic, indiferent că se exprimă printr-un nominal,o formă verbală nepersonală sau o prepoziţie.” (Gabriela Pană Dindelegan,

Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti,2005, p. 332).

subiectul inclus – „construcţie frecventă şi caracteristică limbii române, reprezintă tipul desubiect omis la persoanele 1, 2, 4, 5, a cărui informaţie de persoană se recupereazăcontextual, din forma flexionară a verbului, verbul preluând, prin acord, informaţiade număr şi de persoană a subiectului.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 334).

subiectul multiplu – „este obligatoriu exprimat şi inculde, în poziţia de subiect, două sau mai multe componente raportate la acelaşi centru verbal (predicat sau nepredicat)şi aflate în raport de coordonare copulativă sau disjunctivă.” (Gabriela PanăDindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 332).

subiectul nedeterminat – „este un subiect nelexicalizat (omis) corespunzător unui verb depersoana a 3-a, mai rar, a 6-a, omisiune fără nicio modificare a restului propoziţiei(apărând în construcţii active, şi nu în construcţii pasive, pasiv-reflexive sau

impersonale).” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 337).

subiectul neexprimat – „cuprinde mai multe subtipuri: inclus, subînţeles, nedeterminat şivag determinat.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 334).

subiectul simplu – „constituie exprimarea curentă a subiectului, printr-un unic componentaşezat în poziţia-subiect.” (Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii

Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 332).


20/21

17

subiectul subînţeles – „este subiectul neexprimat corespunzător unui predicat depersoanele

a 3-a şi a 6-a, subiect a cărui recuperare semantică este integrală şi se obţine înexclusivitate anaforic, prin trimitere la o sursă refernţială exprimată anterior.”(Gabriela Pană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,

Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 336).

tema – „este rolul pragmatic cu cea mai mare frecvenţă în propoziţia-subiect.” (GabrielaPană Dindelegan,Subiectul, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,EdituraAcademiei, Bucureşti, 2005, p. 319).

temati$area – „deplasarea unui constituent din po$iţia standard la %nceputul enunţului” (Andra Vasilescu, Ileana Vântu,Tipuri de enunţuri în funcţie de scopul comunicării , înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 36).

tematizarea slabă – se obţine prin „deplasarea complementelor în antepunere faţă de verb,antepunere însoţită sau nu de dedublare” (Gabriela Pană Dindelegan,Grupul verbal, înGramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 60).

termenul regent - „Termenul regent dintr-o propoziţie reprezintă termenul principal careimpune de regulă termenului subordonat particularitaţile de construcţie.(IleanaVântu,Relaţii Sintactice, în Gramatica Limbii Române,II, Enunţul,Editura Academiei,Bucureşti, 2005, p. 17).

verbele cauzative derivate – „sunt cele care au încorporat în matricea lor semantică semul[+Cauzativ], în urma unei operaţii de derivare de la baze verbale (cauzativeleergative şi unele cauzative morfologice) sau de la baze adjectivale şi substantivale(cauzativele morfologice).” (Blanca Croitor Balaciu,Construcţii cauzativ-fictitive, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 168).

verbele cauzative ergative – „sunt verbe care au aceeaşi formă ca verbele noncauzativecorespondente (acestea din urmă pot acea şi forma reflexivă).” (Blanca CroitorBalaciu,Construcţii cauzativ-fictitive, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura

Academiei, Bucureşti, 2005, p. 181).

verbele cauzative primare – „sunt cele în a căror matrice semantică semul [+Cauzativ] estecentral, denumind o acţiune cauzatoare, în general, fără a preciza în ce constăacţiunea cauzatoare, în general, fără a preciza în ce constă acţiunea respectivă.”(Blanca Croitor Balaciu,Construcţii cauzativ-fictitive, înGramatica Limbii Române, II,Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 170).

verbele contextual reciproce – „(sau verbe cu reciprocitate dobandită) sunt verbe care, de

la


21/21

un context la altul, pot apărea fie în construcţii nonreciproce, fie în construcţiireciproce.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii reflexive şi construcţii reciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 161).

verbele intrinsec reciproce – „(numite şi verbe simetrice) sunt verbe care poartă matricial,

înconfiguraţia lor semantică trăsătura reciprocităţii.” (Gabriela Pană Dindelegan,Construcţii reflexive şi construcţii reciproce, înGramatica Limbii Române, II, Enunţul,Editura Academiei, Bucureşti, 2005, p. 160).

Proiect Sintaxa

Documents

Transcript of Proiect Sintaxa