DREPT CIVIL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILORSeminar 2: Încheierea contractului

Speța 1

La data de 12.10.2011, B îi trimite prin e-mail o ofertă lui A ce are ca obiect elaborarea și livrarea de către acesta din urmă, a documentației necesare pentru proiectarea unei mașini de teren. La data de 25.01.2012, A îi livrează lui B planurile realizate, urmând ca B să îi transmită lui A comentariile pe care le are în legătură cu aceste planuri până la data de 5.02.2012. Odată cu primirea planurilor, B îi plătește lui A jumătate din prețul indicat în ofertă, plată pe care A o primește.

Având în vedere că B nu a transmis comentariile în termenul convenit, A face o acțiune în instanță prin care solicită constatarea caducității ofertei din 12.10.2011.

Ce soluție va pronunța instanța?Speța 2

La data de 03.09.2010, A a încheiat cu SC Vodafone SA un contract de abonament de servicii de telefonie mobilă. Prin condițiile generale anexate contractului creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 3), iar debitoarea s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor către creditoare (art. 5), iar în caz de întârziere în efectuarea plății să plătească penalități în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, aplicate la suma restantă (art. 12).

A nu a plătit facturile emise pe lunile ianuarie-martie 2011. SC Vodafone SA se adresează instanței cu o cerere prin care solicită ca

A să fie obligat la plata unui debit principal de 1175 lei, contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă în perioada ianuarie-martie 2011, precum și la plata penalităților aferente în cuantum de 1574 lei.

A s-a apărat arătând instanței că nu poate fi obligat în baza condițiilor generale anexate contractului, deoarece ele nu fac parte din contractul încheiat între părți. În subsidiar, A arată că debitul principal și penalitățile sunt mult disproporționate față de prestațiile primite, motiv pentru care aceste clauze ar trebui considerate abuzive. SC Vodafone SA se apără arătând că prezentul contract nu se află în domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 întrucât art. 8, 9 și 10 din contract au fost negociate direct cu A, așadar, contractul nu este un contract nenegociat direct de către părți.

Totodată, reclamanta arată că și în situația în care ar aplicabilă această lege, sancționarea societății se poate face doar potrivit art. 8 din lege și nu în cadrul unei acțiuni în justiție.

Analizați susținerile părților. Care va fi soluția instanței?

1. În cazul obligației de mijloace: a) neatingerea rezultatului urmărit de creditor generează o prezumție legală relativă de vinovăție în sarcina debitorului; b) pentru a se prezuma vinovăția debitorului, creditorul trebuie să dovedească împrejurarea că debitorul a săvârșit acte contrare diligenței pe care trebuia să o manifeste; c) este întotdeauna vorba și despre o obligație imperfectă, debitorul fiind îndatorat numai la depunerea diligențelor necesare în vederea atingerii unui anumit rezultat.

2. Obligația de a negocia cu bună-credință: a) poate fi limitată prin convenția părților; b) poate atrage drept sancțiune pentru partea în culpă, în cazul în care este încălcată, considerarea contractului ca încheiat; c) incumbă ambelor părți care au inițiat negocierea chiar dacă între acestea nu există un contract de negociere.

3. Revocarea ofertei: a) trebuie să ajungă la destinatar anterior ori concomitent cu oferta pentru a putea produce efecte; b) este posibilă în cazul în care oferta este adresată unei persoane prezente, daca nu este acceptată de îndată; c) nu împiedică încheierea contractului dacă ajunge la destinatar odată cu acceptarea.