autoritate asupra reclamantilor, care, pentru a ajunge sa-~ipre-zinte certurile, trebuie sa-~i paraseasca tara natala, autoritatealui ramane de ordin pur moral ~i nu exista in afara consim-~amantului partilor, situatie care intarqte considerabil carac-terul pur normativ al deciziilor. Eul pastoral - pare a repetala nesfar~it acest roman - e gata sa-~iprimeasca din afara regulaideala de conduita, cu conditia sa 0 accepte elinsu~i, in deplinalibertate.

CONFLICTUL IDEALISMELOR1N ZORII ROMANULUI EUROPEAN

Cum am incercat sa arat, cele trei forme ale romanuluiidealist premodern (romanul elenistic, cavaleresc ~ipastoral)reflecta raporturile dintre norma morala, eu ~i lume. Romanullenistic are in centru descoperirea simultana a divinitatii unice,

izvor al ordinii universale, ~i a eului separat de lume. In acestmoment inaugural, plin de lumina ~ide entuziasm idealizator,unitatea lumii apare cu claritate ~i este privita, ca sa spunemrI~a,din afara. Calauzit de soarele lui Eros, zeu ~i sursa a idea-litatii, cuplul-din-afara-lumii spune "nu" lumii guvernate de'ontingenta ~icoruptie. Eroii romanelor cavalere~ti, in schimb,'C avanta in labirintullumii, aparand dreptatea in cotloanelelui cele mai ascunse. Cavalerii ratacitori si doamnele lor ascultadc legile cavalere~ti ~iale iubirii, legi si~tite ca fiind totodatarnaipres us de lumea umana ~iadanc inscrise in sufletul eroilor.tn sfar~it, romanul pastoral trece prin dificila ucenicie a des-. peririi ~itransformarii sinelui. Aici lumea ~idivinitatea suntprezentate ca orizont alegoric care, intr-o prima etapa, incon-Joara eul ~i,intr-un al doilea moment, ii permite sa descoperepunctul de vedere al celorlalti. A privi lumea din afara, a intra7n conflict cu ea in numele legii, a te integra in comunitateatlmana - acestea sunt cele trei imagini ale destinului pe careI) oglindesc romanele de care vorbim.

Dar putem oare sa comparam cu 0 oglinda aceste romane,, rora Ii s-a repro~at atat de des ca deformeaza imaginea lumii ?

Fac ele altceva decat sa minta? Sunt convins ca da. Cititoriilor 'isi dau bine'inteles seama ca subiectul este neverosimil, sitotu~i se lasa mi~cdtide virtute a Haricleei, de curajullui Amadi~,de devotamentullui Celadon. Chiar daca 'in viata lui de zi cuzi asemenea calitati apar destul de rar, cititorul vede imediatca reprezentarea lor 'in roman define~te un ideal normativ careda sens vietii noastre morale. Astfel, el'intelege fara dificultateresorturile care-i fac sa actioneze pe Haricleea, Amadfs oriCeladon, de~i fiecare dintre actiunile acestor personaje poateparea de necrezut. Priviti ca personaje din viata de fiecare zi,Haricleea, Amadfs ~iCeladon raman neverosimili. Devin 'insaperfect convingatori de 'indata ce 'intelegem ca fiecare dintreei 'intruchipeaza 0 realitate normativa. Aceste personaje potparea abstracte, iar aventurile lor greu de crezut, dar nu pentruca scriitorii care Ie-au creat n-ar fi fost 'in stare sa se ridice panala maiestria realismului, ci pentru ca, scopul acestor autori fiindreprezentarea idealului moral 'in toata frumusetea sa, cea maisigura metoda era sa nu se multumeasca cu povestirea un oranecdote plauzibile, ci sa inventeze modele umane cu adevaratuimitoare.

Pentru cititorii din secolul al XVI-lea, idealismul acestorromane era de la sine 'inteles, de~i nu fusese gasita 'inca cea maibuna metoda de a-I evoca. Cand, 'in jurullui 1550, Etiopicelelui Heliodor au fost traduse 'in limbile moderne, 'in franceza(1547), spaniola (1554), german a (1554), italiana (1556) ~ien-gleza (1567), diferenta dintre aceasta opera ~i traditia rom~-nului cavaleresc a facut obiectul unei importante dezbateri. InFranta, de exemplu, Jacques Amyot, traducatorullui Heliodor,ia pozitie 'in favoarea romanului grec, sustinand ca acesta e maiputin neverosimil decat romanul cavaleresc, mai apropiat de'invataturile filozofiei naturale ~i morale, mai precis pe planuleruditiei ~i,'in sfar~it, construit dupa adevaratele reguli ale arteinarative.7 Vechile romane cavalere~ti, scrie Amyot, "sunt celmai adesea atat de prost 'insailate ~i 'indepartate de orice apa-renta verosimila, 'incat par a fi mai degraba visuri ale vreunuibolnav cuprins de febra, decat inventii ale unui om cu spirit

~ijudecata".8 Tocmai pentru ca oamenii suntfiinte imperfecte,a caror principala distractie este sa citeasca romane de aventuri,poetul are datoria sa respecte, pe cat posibil, adevarul. Spirituluman avand nevoie de opere care sa-i dezvolte facultatile 'in. ,special J'udecata, si nu de simple inventii mincinoase romanul. .,trebuie sa se bazeze pe adevarul filozofiei morale. Marele merital romanului elenistic este ca pedepse~te iubirea nepermisa ~iincununeaza cu un sfarsit fericit sentimentele bune si cinstite1n ceea ce prive~te eruditia ~i cunoa~terea Antichitatii, atat d~importante'in acest moment de sfarsit al Renasterii romanulgrec depa~e~te 'in mod evident ro~anul cavaieres~. In fine,opera lui Heliodor urmeaza regulile artei epice pentru a creao naratie bine articulata care 'incepe in medias res, producandastfel un veritabil suspans (,,0 pasionata dorinta de a auziinceputul", dar 0 ,,~i mai mare dorinta de a vedea sfar~itul").

eu alte cuvinte, 'in a doua jumatate a secolului al XVI-lea,idealismul Etiopicelor parea preferabil celui din Amadis. Roma-nul elenistic descria 0 virtute mai aproape de perfeqiune, dupaparerea speciali~tilor epocii, decat romanul cavaleresc ~i'incadrarlceasta virtute 'intr-un univers mai verosimil, mai armonios,rnaibine povestit ~i mai elaborat din punct de vedere filozoficdecat universul cavalerilor. La fel de buni ca Amadfs si Oriana. ,'hiar mai neprihaniti decat ace~tia, Teagene ~iHaricleea pareauIllaiverosimili decat rivalii lor, caci stapanirea de sine, fie ea~iperfecta, e mai u~or de crezut decat invincibilitatea exterioara.111 pofida prezentei ocazionale a miraculosului, universul Etio-picelor nu pune la 'incercare 'increderea cititorului 'in aceeasill15,suraca atmosfera de basm 'in care se scalda romanele cavd-I 'I'e~ti.Mai armonioasa decat intriga lui Amadis, cea a roma-lIului grec duce catre reunirea cuplului de 'indragostiti, far a a. lasa abatuta, ca istoria cavalerilor ratacitori, de permanenta

obligatie de a-i proteja pe napastuiti, de a reduce vrajitorii laI. ere ~ide a-i facepe tirani sa-~ibage minti1eill cap. In Etiopicele,,II ta povestirii, de la 'inceputul melodramatic la diverse1e poves-Iil'i abil'impletite in trama romanului, este mai sofisticata decati'l1plasuccesiune cronologica din Amadis. Povestind calatoriile

protagoni~tilor prin lumea larga, amandoua operele con tin epi-soade Lira legatura aparenta intre ele; dar pe cand in Etiopicelecititorul ajunge sa perceapa - dincolo de fragmentarea episo-dica - unitatea subtil diferentiata a lumii, in Amadis seria deaventuri nu este intotdeauna bine armonizata cu sensul globalal operei. In sfar~it, comparat cu stilul Etiopicelor - caracterizatde 0 profunda ~tiinta retorica -, eel allui Amadis pare adeseanaiv, mai ales in prima jumatate.

E adevarat ca romanele cavaleresti aveau, la randullor, meriteimportante. Caci, de~i justificar~a lui era poate insuficientexplicata, eroismul cavalerilor nu putea sa nu seduca cititoriitot atat, daca nu chiar mai mult, dit hoinareala perpetua dinromanul grec. Sa te izolezi in citadel a launtrid pentru a evitatulburirile lumii pamantene e un lucru minunat, dar curajulde a lnfrunta aceste tulburari in numele dreptatii nu e mai putindemn de admiratie. Neverosimilul, naivitatea constructiei, im-precizia gandirii, aceste defecte ale textelor cavalere~ti au pututfi tinta favorita a criticilor, precum ~i a parodiilor care i~i batjoc de acest gen, dar idealul eroismului activ a continuat sa-ifascineze multa vreme ~ipe romancieri, ~ipe cititori. Dad insecolul al XVI-lea, 'in mijlocul razboaielor religioase, viziuneaEtiopicelor sublinia rezistenp cuplului-din-afara-Iumii ~irapor-turile sale personale cu divinitatea, mesajul romanului cava-leresc, care Ie atribuie oamenilor puterea de a apara legea prinei insisi, avea sa aiba un anumit rasunet de-a lungul secoleloral XVi-lea, al XVII-lea ~ial XVIII-lea, pentru a-~i redobandiimportanta in epoca romantica.

Preferinta acordata Etiopicelor ~irespingerea ezitanta a ro-manului cavaleresc sunt bine scoase in evidenta de cariera luiMiguel de Cervantes. Scriind Don Quijote (pri~a parte publi-cata in 1605, a doua in 1615), Cervantes dorea in mod evidentsa se opuna romanelor cavalere~ti, a caror inventiune ~i con-struqie i se pareau, ca ~ilui Amyot, nesatisfadtoare. Stanjenit,ca majoritatea contemporanilor sai, de atmosfera de basm :l

romanelor medievale, Cervantes 'i~ibate joc 'in Don Quijotcde uria~ii ~ide vrajitoarele care agrementeaza, in mod ridico I,

crede el, istoriile cavalere~ti. EI parodiaza, de asemenea, ima-ginea raporturilor umane din aceste romane, in special ritua-lurile de initiere in ordinul cavalerilor ori legaturile dintre senior~i vasal, dupa cum se vede atat in scena plina de haz in carebravul hidalgo este declarat cavaler prin bunavointa unui cra~-mar (1, 3), cat ~iin nenumaratele probe de bunatate seniorialacu care don Quijote il cople~e~te pe scutierul sau, Sancho.

Dar nu doar de aceste aspecte, in definitiv superficiale, aleromanelor cavalere~ti, este atrasa atentia lui Cervantes, ci ~ide mesajullor central, care afirma rolul oamenilor in aparareanormei, asa cum se manifesta elin indatoririle cavaleriei si alecurtoaziei'. Dupa Cervantes, e absurd ~iridicol sa crezi d ;rdi-nea lumii ar fi rodul eforturilor individuale facute de mari eroiare personifica ordinea morala ~i 0 impun cu sabia in mana

'emenilor. Inteleasa literal, parabola lui Amadis, mai ales ceapropusa in primul volum al acestei opere, n-are nici un sensin ochii lui Cervantes, care traia intr-un regat mare, bine orga-Ilizat ~ifoarte diversificat din punet de vedere sociologic: pri-vita la rece, ordinea umana poate fi modificata (~i inca ~i maiputin intemeiata!) de actiunea individuala, mai ales atunci cand,I easta se inspira din idealuri care n-au nici 0 legatura cu prac-1 ica curenta.

Trei aspecte ale acestei parabole sunt tinta umorului lui:crvantes: individualismul frenetic, originea livresca a idealu-

lui cavaleresc ~icaracterul fictiv al operelor care il descriu. Exal-I,(reaindividului ca sursa ~ijudedtor al normei morale - idealulwalerilor ratacitori, a~adar - face ca aqiunile lui don Quijote,I fie zadarnice ~i ridicole. Atunci cand se arunca 'in apararea

I ·Iornapastuiti, a unui biet servitor biciuit de stapanul sau ori,I unui convoi de ocna~i insotit de gardieni, don Quijote nu1lll1sultadecat autoritatea propriei con~tiinte. Norma moralap,ire a fi inscrisa in ea, iar bratul eroului se insarcineaza s-o,Iplice.Or, ill realitate, servitorul eliberat va trebui pana la urma, 'C intoard la stapanul care nu se va lipsi de placerea de a-IIilciuidin nou, iar ocna~ii sunt de fapt ni~te criminali periculo~i,111'( I 'psitipe buna dreptate de justitia regala. Tesatura raporturilor

sociale, ca ~iinstitu~iile statului, l~i urmeaza propria logica, farasa ia In seama eforturile individuale ale bravului cavaler. Maigray lnca, don Quijote n-a lnva~at maximele cavalere~ti de lacavaleri adevara~i, ci din car~i. Deseori, bietul hidalgo poves-te~te cui vrea sa-l asculte modul de via~aal cavalerului ratacitor,pericolele semanate In drumul sau, generozitatea castel ani lorfa~a de el, iubirile pe care Ie aprinde peste tot unde se arata.Cat despre circumstan~ele vie~iilui reale, Cavalerul Tristei Figurinu Ie prive~te a~acum sunt, ci Ie interpreteaza conform leqieioferite de romanele cavalere~ti.Or, aceasta lec~ie,oricat de lnfla-carata ar putea parea, este fictiva de la un capat la altul: inven-~iile, pe care Amyot Ie compara cu "visurile vreunui bolnavcuprins de febra", li rapesc lui don Quijote spiritul ~ijudecata.

Atacul lui Cervantes lmpotriva povestirii cavalere~ti ~i acli~eelor sale este atat de complex, lncat e deseori greu de ~tiutdaca autorul blameaza idealul desuet profesat de Amadis, oricefel de literatura bazata pe idealizare ori afirmarea exagerata afor~ei morale lnse~i. Episodul morilor de vant, de exemplu, l~ibate evident joc de feeria medievala ~i de vrajitorii ~i uria~iiei. Acela~i episod ia In ras mania interpretativa a bietului hi-dalgo, care 1mbraca universul realln ve~mintele imaginare gasi-te In romanele cavalere~ti. Acestea fiind spuse, lmi vine greusa cred ca lnfrangerea protagonistului In acest episod ~iIn alteleasemanatoare reprezinta 0 critica a idealului de eroism aparatde Amadis, 0 respingere a oricarei literaturi care idealizeazarealitatea sau, In sfar~it, 0 satira a ambi~iei morale nemasurate.Cu alte cuvinte, mi-e greu sa cred ca Don Quijote este un romanmodern Un opozi~ie cu ecourile medievale ale istoriilor cavale-re~ti), un roman realist Un opozi~ie cu idealismul practicat degenurile romane~ti analizate mai sus) ori poate un roman satiric(In opozi~ie cu tonul serios al acestor genuri).

Mi s-ar putea raspunde: Don Quijote este "toate la un loc",raspuns fara lndoiala corect pana la un pun ct. ~i totu~i, mi separe la fel de adevarat ca pledoariile lui don Quijote In aparareacavalerilor ratacitori li emo~ioneaza pe to~i cei care Ie asculta,inclusiv pe cititor. De ce acest om, ale carui vorbe sunt ap de

nobile ~i ln~elepte, ac~ioneaza ca un nebun, se lntreaba denen~marate ori prietenii lui don Quijote. Departe de a apartineUflUl.o~ mode~n, dj~cursurile lui, vizibil destinate sa prov~acea~mlraya p~bhculU1, nu contenesc sa laude curajul ~i marjnj-mIa, ata.t de lmpor~ante In literatura medievala. Mi se pare deciprobabI1 ca ~~ecunle lui don Quijote sunt datorate stangacieic~ c.areel ap!lca aceste principii, iar nu idealurilor propriu-zise.Sa fIe atunCl yorba de un roman realist? In literatura Renas-terii, ~rg~niza:a,cum yom vedea, In func~ie de opozi~ia dintl:egenunle Ideahzatoare ~i genurile consacrate imperfectiuniiumane, ace~sta lntrebare e lipsita de sens. Don Quijote es'te unroman comIC, dar nu realist, caci privite de aproape, aventurilepe care Iepoveste~te el, oricat ar fj de distractive nu sunt delocvcrosjmile. Am avea deci de a face cu 0 opera'satirica? Nici. sta, caci dupa un lnceput cu adevarat hazliu nivelul urea iarno~le~ea disc~r~u.rilor ~inute de protagonist depa~e~te de ~elemal multe on ndlcolul, tot mai temperat, al aventurilor sale.

Oricare. ar fi raspunsul la aceste lntrebari, un lucru mi separe cert, ~l a~1Umeca, In mintea autorului sau, Don Quijotercprezenta pnma parte a unui argument asemanator celui for-,~ulat de Amyot ~n pre~a~a traducerii sale. Ca ~i Amyot,~",crvantesera conVlllSca hteratura idealizatoare are 0 misiuneImportanta, aceea de a Ie transmite oamenilor, destinzandu-i,ldcv~rul filozofiei n:or~le. Ro.ma~ul ca:,al~resc, sus~ine preo~till dlll Tole~o l~ sfaqltu~ .pnme~ par~l dlll Don Quijote, arpllt.e~suprav~~~U1,cu condl~la sa-~l modereze salbaticia imagi-'I, ~!el,apropund cat mai mult posibil inventiunea de adevar.IhI',}n ~chii .lui C.erv~ntes, adevarata reu~ita ~omanesca, opera',Ire l~cant~ lma~llla~l.afara a neglija realitatea, era Etiopicele.A~unczleIUl Per~zles ?l ale Sigismundei (1617), opera pe care(, '!"Vantes0 prefera de departe lntre toate caqile sale (~i aceastaI' rt doua parte a argumentului sau), este 0 imitatie a lui Heliodor'"I f~l de 1!~iopicecre~:ine, povestind destinul unei perechi d~IIldragostl~1pe~secuta~l de soarta. Un lung periplu li poarta dinlIordulE.ur0I:e~spre Rom~? r~prezentand toto data descoperirea\ ('lItrulUl rehglOs al lumu ~l confirmarea iubirii lor celeste.1\ "gumentul lui Cervantes nu-~i propunea deci sa respinga

romanul idealizator, ci sa-i afirme vitalitatea, critidind excesulde neverosimil al romanelor cavalere~ti ~i propunand dreptmodel romanul elenistic. Cervantes era convins ca romanulpoate ~i trebuie sa prezinte adevarul moral prin prisma idea-lizarii, ca romanul cavaleresc poate supravie~ui daca acceptasa se transforme ~ica adevarata superioritate artistica Ii revineromanului elenistic. Imparta~ite In mod explicit ori tacit demul~i scriitori din a doua jumatate a secolului al XVI-lea ~idela Inceputul secolului al XVII-lea, aceste convingeri au fostconfirmate In acea epoca de evolu~ia romanului idealist. .

Autorul unui astfel de roman nu putea nici sa se ab~ina dela a rivaliza cu Etiopicele - de acum Inainte model inevitabilal genului -, nici sa se decida sa excluda din universul sauecourile lui Amadis si ale romanelor cavaleresti. Aceasta dublaexigen~a a inspirat n~meroase sinteze Intre vi~tutea care se dis-tanteaza de lume si cea care 0 Infrunta, Intre urmarirea voca-~iei'personale ~i ~pararea publica a drepta~ii. A~a cum amobservat mai sus, romanele pastorale Arcadia de Sir PhilipSydney (1580) ~ipartea a patra din Astreea lui Honore d'UrfeIncearca sa realizeze 0 astfel de sinteza, adaugandu-i tema des-coperirii de sine. Romanul eroic din secolul al XVII-lea, repre-zentat de operele lui Gomberville (Polexandre, 1632-1638) oriMadeleine de Scudery (Artamene sau Marele Cyrus, 1649-1653~i,In oarecare masura, Clelia, 1654-1660), este cel mai sus~inutefort de a reuni perfeqiunea intima propovaduita de romanu]elenistic, gra~ia romanului pastoral ~i eroismul spectacular alcavalerilor riitacitori.

1. Louis Dumont, Essais sur l'individualisme, une perspective anthrupologique sur l'ideologie modeme, Seuil 1983; trad. rom. de Luiz:I~i Laurentiu ~tefan-Scalat) Eseuri despre individualism: 0 perspectiva antropologica asupra ideologiei modeme, Ed. Anastasia.Bucure~ti) 1997.