Importanța-monedei-electronice-în-relațiile-de-schimb-actuale1+
-
Upload
gabriela-morari -
Category
Documents
-
view
5 -
download
0
description
Transcript of Importanța-monedei-electronice-în-relațiile-de-schimb-actuale1+
1. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași
2.3. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
4.
Proiect
„Importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale”
Coordonator, Propunători,
Lect. Dr. univ. Gîlcă Mihaela
Carmen Toderașcu Toma Alexandra
Iași, februarie 2015
Cuprins
Introducere............................................................................................................................................2
1. Moneda.........................................................................................................................................3
1.1. Conceptul de monedă............................................................................................................3
1.2. Forme istorice ale monedei...................................................................................................4
1.3. Funcțiile monedei..................................................................................................................4
1.4. Caracteristicile monedei........................................................................................................5
1.5. Fenomenul de dematerializare a monedei............................................................................6
2. Moneda electronică.......................................................................................................................7
2.1. Legea privind activitatea de emitere a monedei electronice.............................................7
2.2. Servicii bancare electronice...............................................................................................8
2.3. Bitcoin................................................................................................................................9
2.4. Economia virtuală............................................................................................................10
2.5. Moneda virtuală...............................................................................................................11
2.5.1. Port moneda electronică (cardul)................................................................................11
2.5.2. Tipuri de card...............................................................................................................12
2.5.3. Moneda electronică propriu-zisă (digicash).................................................................12
2.5.4. Tipuri de monede electronice......................................................................................13
2.5.5. Problemele tehnologice ale utilizării banilor electronici..............................................13
2.6. Cripto valuta....................................................................................................................13
3. Impactul și importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale................................15
3.1. Avantajele folosirii monedei electronice......................................................................15
3.2. Dezavantajele folosirii monedei electronice................................................................16
3.3. Importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale...................................17
4. Concluzii......................................................................................................................................18
5. Bibliografie...................................................................................................................................19
1
Introducere
Prin lucrarea Importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale urmărim să observăm cum a evoluat moneda de-a lungul timpului, ce semnifică aceasta, care ii sunt funcțiile și caracteristicile, fenomenul de dematerializare a acesteia, care sunt sferele de activitate unde aceasta este prezentă, care sunt avantajele și dezavantajele monedei.
Suntem cu toții martori la evoluția continuă a tehnologiei și a telecomunicațiilor care se reflectă în toate domeniile. Așa fel încât, și sistemul financiar a fost afectat de această transformare, modificându-se relațiile bancă – client, prin prisma faptului că a intervenit o nouă viziune orientată spre client, comparativ cu viziunea tradițională care era orientată spre produsul bancar.
Odată cu apariția monedei electronice, sistemul de plăți s-a îmbunătățit, astfel clienții bancari au o serie de avantaje în urma acestuia. Literatura de specialitate definește sintagma plată electronică reprezentând o operațiune automatizată, care organizează relațiile de plăți între cei care realizează o tranzacție, respectându-se o serie de reguli și proceduri.
Cei de la Banca Mondială sunt de părere că plata electronică se bazează pe folosirea mijloacelor electronice pentru producerea schimbului de informații și efectuarea tranzacțiilor într-un mediu virtual. Patru canale sunt definitorii pentru conceptul amintit mai sus:
Transferul electronic de fonduri; Realizarea schimbului de date electronice; Indicarea informațiilor necesare pentru realizarea plății; Plata propriu-zisă.
2
5. Moneda
1.1. Conceptul de monedă
Costin C. Kirițescu afirma că moneda este: “piesă de metal- aur, argint, cupru- care se
prezintă în general sub forma de disc plat și servește ca mijloc de circulație, de plată, și
eventual- atunci cand se merită- de tezaurizare1”. Moneda este un ban de metal care are sau a
avut curs legal pe teritoriul unui stat. Potrivit dicționarului Larousse, moneda este “o piesă de
metal, emisă de autoritatea suverană , pentru a servi ca mijloc de schimb.”
Termenul monedă provine din latinescul moneta, și de la numele zeiței Junon Moneta,
deoarece în templul acesteia a fost prima monetărie românească, unde romanii băteau
monede.
De cele mai multe ori, confundăm termenul de ban cu cel de monedă, însă cele două
noțiuni sunt diferite, întrucât banul are o sferă de cuprindere mai cuprinzătoare și mai veche,
acesta definind toate felurile de monede și semne de valoare. Pe de altă parte moneda
reprezintă doar un anumit tip de bani și poate fi analizată prin prisma mai multor abordări2.
În cazul abordării din prisma sferei de cuprindere a noțiunii de monedă, aceasta poate
fi interpretată în sens restrâns, și se referă la faptul că înglobează numerarul, depozitele la
vedere și cecurile de călătorie.
În sens larg, aceasta definește totalitatea mijloacelor de plată general acceptate în
schimbul de bunuri și servicii în reglarea unei datorii.
Moneda poate fi abordată și prin prisma trăsăturilor pe care aceasta le dobândește din
viața de zi cu zi. Această accepție ne indică faptul că banii pot fi priviți ca o convenție
socială, adică suntem dispuși să acceptăm bani pentru că ne așteptăm ca și alți indivizi să îi
accepte ca mijloc de plată.
Următoarea abordare definește moneda prin funcțiile pe care aceasta le îndeplinește,
găsindu-se ușor răspunsul la întrebarea: la ce este folosită moneda? Prin urmare, moneda este
un mijloc de schimb, utilizată drept etalon al valorii și ca o rezervă de valoare, ajungându-se
la ideea că orice bun care respectă această condiție este monedă.
12
3
1.2. Forme istorice ale monedei
Deși trocul a reprezentat o principală formă de schimb a bunurilor fără bani, de-a lungul
timpului moneda materială a cunoscut mai multe faze consecutive3:
Moneda- marfă- bun material utilizat pentru plățile care trebuiau efectuate;
Moneda metalică- metalele prețioase au fost acceptate repede datorită calităților lor
precum: frumusețe, divizibilitate, raritate;
Biletul sau bancnota (moneda fiduciară)- folosită pentru biletele de bancă care puteau
fi schimbate în metal prețios: aur;
Contul (moneda scripurală)- această formă a monedei este în strânsă legătură cu
apariția biletului, și se referă la faptul că biletele care erau depuse la bancă puteau fi
utilizate sub forma depozitelor la plata datoriei prin virament care mai este numită și
transfer între conturi;
Cartelele magnetice (moneda electronică)- odată cu evoluția tehnologică, această
monedă permite realizarea unei cartele în care se adună puterea de cumpărare
dobândită anterior prin depunerea unei sume într-un cont la o bancă, aceste cartele
fiind folosite ulterior pentru efectuarea plăților corespunzătoare.
1.3. Funcțiile monedei
Funcțiile monedei sunt conturate pe baza legăturii dintre domeniile economiei unde
sunt folosiți banii și procesul de distribuire al acestora. Din abordarea clasică, funcțiile
monedei sunt următoarele:
Mijloc de schimb;
Etalon al valorii;
Rezervă de valoare.
Prima funcție a monedei, cea de mijloc de schimb, presupune existența unor bunuri
care sunt acceptate în schimbul unei plăți, moneda intermediind și facilitând acest proces.
Funcția este îndeplinită prin intermediul banilor, dar nu pentru că ei au o valoare intrinsecă, ci
pentru că sunt folosiți pentru satisfacerea nevoii de bunuri.
În abordarea teoretică, funcția menționată anterior poate fi definită și sub forma
următoarelor sintagme: mijloc de plată, instrument de plată sau mijlocitor al tranzacțiilor.
În cele mai vechi timpuri, procurarea bunurilor necesare traiului indivizilor se realiza prin
schimbul acestora între ei, dar fără bani, denumit troc. Trocul este considerat a fi ineficient și
3
4
complicat , prin intermediul lui realizându-se doar tranzacții simple, consumând de asemenea
un interval mare de timp. Așadar, prin intermediul banilor se pot elimina problemele care
apăreau când se realiza trocul referitor la dubla coincidență a dorințelor a celor care
participau în cadrul acestui proces: tranzacțiile care erau de forma marfă contra marfă, devin
de forma marfă contra bani.
Banii reprezintă și un factor de dezvoltare a schimburilor, iar rolul pe care aceștia îl
îndeplinesc, se modifică pe măsură ce volumul schimburilor care urmează să se producă,
crește.
Funcția de etalon al valorii permite monedei să evalueze valoarea bunurilor și a
serviciilor comercializate, dar și compararea lor. În ipostaza de etalon al valorii, moneda
îndeplinește o trăsătură numită inconstanța care se referă la faptul că valoarea monedei
fluctuează în decursul unei perioade de timp. În această situație se folosește puterea de
cumpărare. Prin intermediul funcției de etalon al valorii a monedei, cumpărătorii pot face cu
ușurință comparații între ofertele comercianților.
Funcția de rezervă a valorii, evidențiază moneda ca fiind un mijloc de stocare a
bunurilor pentru utilizarea acestora în viitor. În cadrul acestei funcții moneda trebuie să-și
păstreze puterea de cumpărare în decursul unei perioade de timp, adică ceea ce cumpărăm
acum cu o anumită valoare monetară, să poată fi achiziționat și în viitor la același preț.
Prin prisma funcțiilor pe care moneda le îndeplinește simplifică întreg procesul de
schimb, și conduce la o dezvoltare a economiei.
1.4. Caracteristicile monedei
În ceea ce privesc caracteristicile monedei, aceasta îndeplinește următoarele
caracteristici4:
portabilitate: usurința cu care banii pot fi transportați;
durabilitate: banii trebuie să își mențină valoarea în timp, să fie rezistenți în contextul
încasării lor și cheltuirii lor;
divizibilitate: împărțirea banilor să fie făcută într-un mod cât mai efficient pentru a
permite realizarea de plăți de mică valoare sau pentru a da rest;
omogenitate: banii care au o valoare nominală la fel sunt identici și au valoare egală;
recunoaștere ușoară: banii să fie acceptați sub o diversitate de forme în cadrul
tranzacțiilor;
4
5
acceptabilitate: banii trebuie să fie acceptați în procesul de plată indiferent de bunul
sau serviciul pe care il deservesc.
1.5. Fenomenul de dematerializare a monedei
Fenomenul de dematerializare a monedei5 se explică prin faptul că banii sub forma
numerarului sunt înlocuiți cu banii de cont care au o formă virtuală, exterioară. Acest proces
evoluează foarte repede în ultimii ani, dezvoltarea acestuia fiind incurajată de evoluția
tehnologică, care este prezentă și în cadrul sistemului bancar- monetar dar și în întreaga
societate.
În acest sens, economistul elvețian Bernard Schmitt în Aurul, dolarul și moneda
internațională afirma: “În timp ce economiștii studiau legile monedei materiale, monedele în
circulație și-au schimbat imperceptibil natura, iar teoria din ce in ce mai exactă față de
moneda de aur și argint a pierdut obiectul său.”
Până la începutul primului război mondial, în Franța, față de țarile Anglo-Saxone, în
plățile de zi cu zi, biletele de bancă nu erau frecvent utilizate, având o pondere de 25,1% din
disponibilul monetar din cadrul sistemului monetary. Francezii Dincbudac și Muldur,
apreciază că anul 1913 a fost un element foarte important în evoluția și istoria sistemelor de
plăți, întrucât masa monedei metalice a fost depășită de cea a biletelor de bancă.
Deși odată cu trecerea timpului și producerea fenomenului de dematerializare s-a
observat ca s-a produs o decalare între cele mai vechi reprezentări ale monedei și cele care au
apărut ulterior, există economiști, J. Reuff, Anghel Rugina care spun că între monedele vechi
și cele noi sunt și aspecte comune, iar banii nu au pierdut în totalitate relația cu aurul.
Pentru a întelege mai bine natura monedei contemporane trebuie să ținem cont și de
cele trei forme ale banilor, și modalitățile de circulație a acestora. Aceștia nu sunt bani marfă
și reprezintă o combinație între banii de credit și cei de hârtie.
În urma fenomenului de dematerializare a monedei, a rezultat o discontinuitate, dar au
ramas și o serie de elemente de continuitate, concretizate în nevoia continuă a economiei de
masă monetară, direct proporțională cu masa mărfurilor care pot fi realizate, dar și viteza de
circulație a banilor.
5
6
6. Moneda electronică
2.1. Legea privind activitatea de emitere a monedei electronice
Legea care reglementează activitatea de emitere a monedei electronice este Legea nr. 127/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.437 din 22 iunie 2011.Legea amintită mai sus definește moneda electronică ca o valoare monetară dar care este stocată electronic, și dobândește dreptul de creanță asupra emitentului. Moneda electronică este emisă atunci când sunt constituite fonduri care ulterior vor facilita procesul de plată, fiind în același timp acceptată și de altă entitate, diferită de cea emitentă.
Pot emite monedă electronică, următoarele categorii de emitenți: instituții de credit, persoane juridice autorizate în conformitate cu prevederile legii să emită monede electronice, furnizori de servicii poștale, Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale.
Alte entități care doresc să emită monedă electronică trebuie să aibă o autorizație a Băncii Naționale a României, anterioară începerii procesului de emitere a monedei naționale. Această autorizație este acordată instituțiilor care dispun de un cadru formal de organizare a emiterii monedei, riguros conceput, cu un grad de responsabilitate ridicat, inclusiv o serie de mecanisme de control interne care pot preveni riscurile ce pot interveni.
De asemenea, atunci când obțin autorizația pentru emiterea monedei electronice, entitățile care fac acest lucru trebuie să dețină un capital inițial de cel puțin a 350.000 euro, cu suma echivalată în lei.
Banca Națională a Românei supraveghează instituțiile care au dobândit dreptul de a emite moneda, atât pentru procesul de emitere cât și pentru cel de prestare de servicii de plată desfășurate prin organismele acesteia.
2.2. Servicii bancare electronice
7
Odată cu apariția monedei electronice s-au produs schimbări în multe domenii, cum ar fi și cel bancar. Serviciile bancare electronice se referă, în principal, la servicii bancare care sunt puse la dispoziția clienților prin intermediul mijloacelor electronice și a telecomunicațiilor. Cu ajutorul acestor servicii se poate realiza administrarea unui cont deținut la o entitate bancară fără a fi necesară deplasarea fizică în banca respectivă.
Cei care beneficiază de astfel de servicii pot obține mereu informații despre contul pe care îl dețin, pot efectua transferuri de bani către alt cont și plăți.Pentru acest lucru este necesară înregistrarea la bancă pentru a primi următoarele atribute prin care vor dispune de siguranță în cadrul administrării contului: nume, parolă, PIN, expresii de control, dispozitiv special.
Conceptul care este folosit pentru a denumi aceste servicii este cel de Electronic banking (E-banking), care oferă posibilitatea celor îl folosesc să poată desfășura tranzacții bancare fără implicația fizică a băncii. Există, însă o serie de forme de e-banking:
computerul personal (PC banking), utilizarea Internetului (Internet banking), banca virtuală (virtual banking), servicii bancare on-line, servicii bancare la domiciliu (home banking), servicii bancare la distanţă (remote electronic banking) telefonul
Dintre acestea, cele mai frecvent utilizate servicii bancare electronice sunt: PC banking și servicii bancare on-line.
PC Banking-ul înglobează o serie de servicii bancare realizate în mediul online, prin intermediul cărora clienții pot realiza o serie de tranzacții bancare de pe un calculator personal. Clientul este posesorul unui software financiar din partea băncii pe baza căruia poate face diverse operațiuni: plată a facturilor, extrase de cont cu soldurile conturilor, note de plată, realizare de transferuri între conturi.
Internet Banking-ul este mai avansat ca PC Banking-ul deoarece utilizează internetul ca mod de distribuție a componentelor care alcătuiesc activitatea bancară: plata facturilor, transfer de fonduri, vizualizarea soldurilor rămase în cont după efectuarea diferitelor tranzacții, achiziționare de instrumente financiare, de certificate de depozit.
Banca care este leader-ul în ceea ce privește folosirea e-banking-ului este Citibank, care oferă servicii bancare prin intermediul internetului, dar oferă și servicii bancare cu ajutorul sediilor pe care aceasta le deține.Există totodată și bănci care nu există fizic, care folosesc numai serviciile de e-banking și internet banking: Telebank (Arlington), Banknet (UK).Există o serie de procedee prin care se realizează folosirea serviciilor bancare online de către clienții interesați:
ATM-uri (automatic teller machine); telefoane mobile; � calculatoare personale; �
8
terminal la distanţă; � Video Kios; � Internet.
Serviciile bancare electronice sunt răspândite preponderent pe piața clienților individuali și piața clienților instituționali. În tara noastră există un număr semnificativ de unități bancare care folosesc astfel de servicii, respectiv 26 de bănci permit clienților să-și gestioneze contul prin intermediul serviciilor electronice oferite. Printre acestea se numără: “ALPHA CLICK”, “Multicash BCR”
2.3. BitcoinBitcoin este prima formă a conceptului de cripto valută și este cea mai
populară monedă digitală descentralizată. Aceasta intervine în transferul de valoare sub anonimat și se referă la moneda digitală folosită în scopuri comerciale. În timp, fenomenul de schimb a evoluat de la utilizarea metalelor prețioase ajungând în prezent la o formă digitală creată și utilizată prin intermediul rețelelor și a internetului. Deși conceptul de bitcoin își are rădăcinile la pasionații de jocuri, astăzi este utilizat de un număr foarte mare de persoane și afaceri cum ar fi restaurante, săli de fitness, birouri de avocatură și servicii din mediul online precum: Wordpress, Amazon (Amazon coin), Reddit. S-a estimat ca în anul 2014 valoarea totală a bitcoin-urilor ajungea la valoarea de 8 mld. de USD, zilnic având loc tranzacții de ordinul milioanelor.
Interesant despre sistemul Bitcoin este faptul că utilizarea acestuia se face pe baza rețelei PEER TO PEER și a CRIPTOGRAFIEI ASIMETRICE care reprezintă seturi de chei unice folosite pentru criptare si decriptare. Așadar nicio instituție nu poate controla protocolul Bitcoin, acesta fiind complet neutru, transparent și previzibil. Obținerea monedelor de bitcoin se face prin 2 metode:
cumpărare cu dolari sau euro; mineritul de Bitcoin, păstrarea lor fiind posibilă prin intermediul unui cont propriu
într-un portofel digital.Așadar, utilizarea banilor electronici funcționează prin intermediul seturilor de
chei, pentru asigurarea autenticității astfel: CHEIA PUBLICĂ criptează un text iar CHEIA PRIVATĂ corespunzătoare îl decodifică.
Cu toate acestea, conceptul de bitcoin prezintă și o serie de inconveniente. Volatilitatea este cel mai mare dezavantaj legat de bitcoini. Valoarea unei unități monetare tinde să varieze foarte mult în funcție de cererea de valută a celor ce utilizează acest tip de moneda. De exemplu,în 2010 două pizza valorau 10.000 de bitcoini, iar în 2013 aceeași cantitate de bitcoini valorau milioane de dolari.
Anonimatul și regulile nonconformiste de circulație și creare a bitcoinilor a determinat unele guverne să ia măsuri pentru a inhiba răspândirea utilizării acestui tip de monedă. Țări precum Rusia, Thailanda au interzis utilizarea cripto valutei. Federația rusă a emis chiar o lege în privința acestui aspect, considerând utilizarea cripto valutei ca fiind sistem de spălare de bani ori piramidă financiară.
9
Din ce în ce mai multe magazine online folosesc sistemul de plată prin valută criptată distingându-se prin semnul utilizat la nivel internațional “bitcoin accepted here”. Achitarea sub această formă s-a aplicat la aproape toate formele de produse și servicii începând de la un sandwich până la cărți, muzică sau imobile de lux .
2.4. Economia virtuală
Economia virtuală se referă la economia bazată pe tehnologii digitale. Caracteristicile
pe care aceasta le are sunt: largă disponibilitate, costuri ale tranzacțiilor scăzute, fără bariere
geografice. Noua “economie intangibilă ” nu presupune o despărțire radicală de ‘vechea’
economie întrucât elementele negative ale capitalului rar, costurile de tranzacție și eficiența
datorată poziționării geografice sunt mult mai scăzute. Așadar, economia intangibilă nu
scutește companiile de confruntarea cu dinamica pieței, atragerea clienților în domeniul
marketing-ului.
Cauza principală a evoluției economiei digitale constă în nevoia de globalizare a
afacerii. Astfel, multe companii încep să privească afacerile pe o scară mai largă la nivel
internațional.
2.5. Moneda virtuală
Conform unui studiu efectuat recent, 22% din utilizatorii Internet participă tranzacții
desfășurate prin intermediul comerțului on-line. Datorită sistemelor software evoluate,
tranzacțiile pe internet au devenit foarte populare în ultimii ani. Banca Reglementării
Internaționale definește moneda virtuală ca și corespondent între sistemele electronice de
depozitare în unități de valoare monetară, aflate în posesia consumatorului care o folosește în
realizarea tranzacțiilor financiare. Sistemele de depozitare electronice se concretizează în
două categorii: port moneda electronică și moneda electronică propriu-zisă (digital cash).
Moneda electronică presupune transmiterea de serii numerice validate de o bancă și are o
valoare monetară bine definită.
2.5.1. Port moneda electronică (cardul)
Cardul este un instrument de plată fără numerar prin intermediul căruia proprietarul
legitim poate achita contravaloarea bunurilor și serviciilor cumpărate de la comercianții
10
abilitați sau poate obține lichidități de la banca emitentă. Cardurile au apărut în Statele Unite
ale Americii pentru a oferi clienților posibilitatea efectuării de plăți la nivel național. Desi
cardurile au început să fie utilizate în țările vestice în anii 60, abia în anul 1980 nivelul de
utilizare a acestora a luat amploare crescând numărul de utilizatori. Alături de bănci, au
devenit emitenți de carduri și alte instituții non-bancare precum Visa International ,
Mastercard, Eurocard, American Expres. Companiile care se ocupă de emisia de carduri
au început să adauge diferite opțiuni cu denumiri atractive ce conțin o ofertă largă de servicii
în funcție de nevoile consumatorului (Gold Card, Business Card, Clasic Card, etc.). În
efectuarea plaților și a transferurilor, cardul se bazează pe o rezervă de fonduri ce a fost
formată în prealabil și materializate într-un cont. Cardul are avantaje multiple și este utilizat
în special pentru comerțul en-detail.
2.5.2. Tipuri de card
dupa facilitățile oferite (credit card, store card, debit card, cheque garanted card,
carduri multifuncționale, smart card);
dupa emitent (carduri bancare, carduri private).
În continuare ne vom axa pe legătura dintre transferul de bani digitali și impactul lor
in relațiile de schimb actuale.
Cardurile private ale comercianților
Marile magazine emit carduri la care includ oferte și servicii cu scopul de a-și crește
imaginea, de a promova brandul și a învinge concurența. Astfel pentru satisfacerea și celor
mai exigenți clienti includ servicii precum: plata pe baza de credit sau din disponibilități,
oferirea de asigurări a bunurilor, dreptul la o cota de fidelizare acordată la sfârșitul anului în
funcție de cuantumul cumpărăturilor effectuate, parcare și livrare gratuită.
Carduri emise de către alte întreprinderi și organizații non-bancare
Instituții precum Visa International, American Expres, Mastercard figurează pe piața
cardurilor ca proprietari de marcă, cardurile emise având atașate numele lor (American
Expres Card, Visa International Card). In setul de avantaje oferite de aceste companii intră:
asigurarea în cazul pierderii sau a furtului, garanția rezervării locurilor la hotelurile
internaționale, asigurare automată și gratuită a călătoriilor;
11
Cărțile de credit cu profit indirect
Emitenții au ca scop creșterea profitului prin delimitarea exactă a gamei de bunuri și
servicii de care dispun clienții. AT&T, firma de telecomunicații din America a lansat în 1990
un astfel de card care la fiecare apel telefonic includea un discount utilizatorului. Având în
vedere ca s-au emis în jur de 10.000.000 de carduri, profitul a crescut considerabil. Un alt
exemplu este compania Ford Motor Co care a emis Ford Master și Ford Visa, carduri care nu
percepeau taxe la achiziționarea sau închirierea autoturismelor.
2.5.3. Moneda electronică propriu-zisă (digicash)
Acest tip de monedă funcționează pe baza unui soft care acceptă efectuarea
tranzacțiilor pe rețele deschise dar mai ales pe internet. De data aceasta rezerva de fonduri
este creată și stocată pe un computer dar nu este materializată. Pentru a fi avantajoase, plățile
electronice trebuie să îndeplinească condiții de securitate, siguranță și fiabilitate. Aceste
condiții au orientat dezvoltarea tranzacțiilor de plăți de pe rețelele deschise în sisteme
bancare. Desigur că băncile au impus o infrastructură sofisticată pentru minimizarea riscului
comercial și financiar.
Prin urmare, s-au creat programe intermediare sofisticate utilizate pentru criptografie
folosite în prelucrarea plăților. Programele intermediare intervin în identificarea părților
implicate în tranzacție, execuția operațiunilor și gestiunea-port monedei virtuale.
2.5.4. Tipuri de monede electronice
E-cash: Tehnologia E-cash este un sistem electronic de plăți care folosesc poșta
electronică sau Web-ul. Sumele digitale reprezintă simboluri ce pot fi verificate
indiferent de emitent;
Cecurile digitale: acestea folosesc modelul cecurilor clasice. Ele sunt validate de către
emitent printr-o semnătură digitală. Totul se validează prin sistemul de chei publice și
sunt folosite mai ales în decontarea interbancară;
Cecurile bancare digitale;
Cupoane și simboluri electronice.
2.5.5. Problemele tehnologice ale utilizării banilor electronici
Securitatea (Phishing) – înșelăciunea electronică este o activitate infractională
constând în obținerea informațiilor confidențiale precum date de acces pentru site-
12
urile bancare, parole în comerțul electronic, coduri (PIN) privind cardurile de credit
prin utilizarea neoficială a datelor unei instituții;
Autenticitatea: Riscul crescut în legătura cu proprietatea intelectuală (compania
Windows, produse) iar nevoia de măsuri în privința brevetelor a crescut.
Anonimatul;
Divizibilitatea.
2.6. Cripto valuta Cripto valuta reprezintă valuta digitală sau electronică ce utilizează criptografia pentru siguranța și evitarea falsificării. O caracteristică principală a cripto valutei este aceea ca nu este emisă sau supravegheată de o anumită instituție centrală, așadar este imună intervenției guvernului. Natura anonimă a tranzacțiilor în cripto valută implică un nivel infracțional mult mai scăzut al acestora (Ex.: “spalarea” de bani sau evaziunea fiscală).
Tranzacțiile de fonduri între părțile participante sunt mult mai ușor de realizat efectuându-se cu ajutorul perechilor de chei publice și private. Costurile de prelucrare a taxelor sunt minimale spre deosebire de taxele piperate emise de bănci și alte instituții financiare. Riscul implicat în utilizarea cripto valutei este reprezentat de accidentele tehnologice. Balanța digitală a unui utilizator poate fi distrusă dacă nu are o copie de rezervă a documentului de proprietate.
13
7. Impactul și importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale
Trăim într-o eră a globalizării și a evoluției continue a tehnologiei. Suntem supuși
unui proces de schimbare care se derulează continuu, astfel suntem obligați să dăm dovadă de
un grad de adaptabilitate cât mai ridicat. Consider că această adaptabilitate are, de asemenea,
un grad ridicat de subiectivism, deoarece fiecare dintre noi este liber să accepte mai repede
sau mai greu aceste schimbări care au loc în lumea contemporană.
Deși pentru unii, introducerea și folosirea monedei electronice este avantajoasă, există
și persoane care nu găsesc moneda electronică atât de utilă. Datorită acestei discordanțe,
denotă că moneda electronică are atât avantaje, cât și dezavantaje.
3.1. Avantajele folosirii monedei electronice8. Moneda electronică a avut o evoluție continuă, de aceea s-au conturat multe
avantaje în urma folosirii acesteia, precum: Cost scăzut al tranzacțiilor realizate față de celelalte tipuri de tranzacții pentru că
economisim timp și bani, fără să fim nevoiți să ne deplasăm până la sediul unei unități bancare;
Băncile care utilizează tranzacțiile online, au o imagine bună pe piață și sunt preferate de cei care utilizează astfel de servicii;
Moneda electronică înseamnă de asemenea comoditate pentru că tranzacțiile sunt realizate de acasă sau din alt loc, fără să se realizeze deplasarea până la sediul băncii;
Moneda electronică permite administrarea conturilor, vizualizarea istoricului care cuprinde operațiunile care au fost făcute;
Serviciile online implică viteză, adică creşte gradul de satisfacere a cerinţelor clientului care nu mai este nevoit să aștepte să realizeze o tranzacție în cadrul unui sediu al băncii, astfel crește și numărul de clienți;
14
Pentru entitățile bancare care utilizează moneda electronică și serviciile oferite de aceasta, există posibilitatea extinderii regionale cu costuri mai scăzute și identificarea anumitor categorii de clienți care vor crește gradul de profitabilitate a băncii;
Clienții care utilizează serviciile bancare electronice pot solicita împrumuturi, pot realiza transferi de fonduri cu alte conturi, pot plăti facturi direct de acasă fără utilizarea banilor sub forma numerarului;
Acceptarea mai largă de către comercianți a plății prin intermediul cardurilor, care implică și o creștere a vânzărilor realizate de aceștia;
Utilizatorii de carduri pot realiza operațiuni pe baza acestora atât la nivel național, dar și la nivel internațional;
Utilizatorii monedei electronice sunt înregistrați într-un sistem electronic, utilizând un nume real și mai multe metode de securitate care conferă confidențialitate tranzacției;
Persoanele care realizează tranzacții în mediul online au acces rapid la detaliile
referitoare la companie, istoric, angajați și produse;
Cumpărătorii pot face o comparație a prețurilor cu ușurință și pot urmări și
experiențele altor consumatori;
Exiștența competitivității între companii duce la scăderea prețurilor și punerea la
dispoziția consumatorilor cataloage online cu oferte speciale, reclame, reduceri;
9.10. Pentru realizarea tranzacțiilor în mediul virtual este necesar și un grad de
încredere al clienților în sistemul bancar electronic. Pentru asta, entitățile bancare trebuie să dea dovadă de competență în ceea ce privește securitatea și administrarea acestei operațiuni.
11.12.3.2. Dezavantajele folosirii monedei electronice13. Există și o serie de aspecte negative care însoțesc conceptul de monedă
electronică:
14. Atacuri care amenință securitatea clienților, manifestate îndeosebi prin furtul
informațiilor confidențiale și violarea intimității acestora; Utilizarea necorespunzătoare de către anumiți clienți a serviciilor bancare electronice; Apariția unor blocaje informaționale, prin care se poate pierde legătura cu anumiți
clienți; Prin utilizarea monedei Bitcoin se pot realiza cu ușurință tranzacții anonime, și poate
facilita desfășurarea operațiunilor ilegale; Deși operațiile care utilizează ca mijloc de realizare moneda electronică, folosesc în
principal internetul, pentru unele persoane, costul acestuia este scump, iar aceștia nu
15
își permit utilizarea lui, iar în unele zone rurale defavorizate, accesul la Internet încă nu este posibil ;
Cei care achiziționează bunuri și servicii din mediul online, pot primi informații insuficiente despre unele produse, reducându-se totodată și gradul de comunicare între cei doi participanți în procesul de vânzare-cumpărare, sau pot apărea inconveniente în primirea produsului comandat online, care se poate decala, cumpărătorii fiind nevoiți să aștepte mai mult decât presupune livrarea propriu-zisă;
Aceste inconveniente pot fi ameliorate prin: implementarea măsurilor de protecție,
realizarea instructajului pentru clienții care au nevoie de ajutor în folosirea serviciilor,
folosirea semnăturii electronice pentru utilizatorii de servicii online.
3.3. Importanța monedei electronice în relațiile de schimb actuale15. În urma analizei avantajelor și dezavantajelor folosirii monedei electronice,
putem observa că aceasta este prielnică pentru unii, iar altora nu le conferă așa multă încredere.
16. În societatea actuală, relațiile de schimb s-au diversificat, iar folosirea monedei electronice oferă participanților la acest proces o serie de modalități prin care aceștia își pot satisface nevoile și dorințele.
17. Consider că majoritatea dintre noi, sunt mereu în căutarea unor schimbări în ceea ce privește stilul de viață, mentalitatea, iar apariția monedei electronice a avut un impact pozitiv asupra noastră.
18. Pentru că fenomenul de schimb reprezintă un element esențial în derularea mecanismelor de funcționare ale existenței unei societăți, odată cu evoluția pieței, s-a dovedit că folosirea monedei electronice în diverse domenii de activitate a devenit foarte importantă pentru unii clienți. Din viața de zi cu zi, putem ajunge la concluzia că economia actuală se îndreaptă spre o economie care se va realiza doar prin intermediul monedei electronice.
19. Moneda electronică este importantă pentru că: crește gradul de administrare a afacerilor și gradul de dezvoltare a societății actuale, contribuie la reducerea producerii fenomenului de blocaj financiar, intervin costuri reduse ale tranzacțiilor realizate, poate fi folosită cu ușurință de fiecare dintre noi, transmite informații corecte și rapide, ajută la dezvoltarea economiei, conferă un grad ridicat de accesibilitate pentru serviciile de plăți electronice pentru anumite categorii de utilizatori, conduce la o creștere a vânzărilor de bunuri și servicii, micșorează volumul economiei subterane și determină creșterea veniturilor bugetare.
20.Concluzii
În concluzie, moneda electronică constituie punctul de intermediere către economia
globalizată care permite dezvoltarea mai rapidă a tuturor domeniilor acesteia, este un motor
în continuă funcționare în manifestarea procesului de schimb și de facilitare a acestuia,
16
constituie un factor esențial în dezvoltarea societății, dar mai ales încurajează indivizii să
utilizeze sistemele prin care aceasta este folosită datorită ușurinței și comodității. Cu toate
acestea există o serie de inconveniente care influențează unele persoane să rămână la moneda
cu existență fizică.
În cadrul relațiilor actuale de schimb, moneda electronică conduce la o expansiune a
economiei, la trecerea spre o lume virtuală, la contracararea blocajelor economice care se pot
produce datorate consumului mare de timp în cazul folosirii monedei de hârtie, la diminuarea
lipsei de încredere a unora în relațiile de schimb realizate în mediul online, pentru că acest
lucru constituie un impas semnificativ în procesul de dezvoltare al economiei.
După părerea mea, moneda electronică reprezintă un factor esențial în creșterea
economiei, în dezvoltarea relațiilor de schimb deoarece consider că plățile electronice care se
realizează pe baza monedei electronice reprezintă niște “punți ” care determină întroducerea
în sistemul bancar a unor persoane care nu sunt familiarizate cu acesta. În urma acestui
procedeu, costurile aferente fondurilor pentru investiții și credite bancare se reduc,
determinând o creștere a economiei.
21.Bibliografie
1. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1083-6101.1995.tb00166.x/full 2. http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1351772 3. http://scholar.google.ro/scholar?q=outsourcing&btnG=&hl=ro&as_sdt=0%2C5 4. http://sloanreview.mit.edu/article/electronic-markets-and-virtual-value-chains-on-the-
information-superhighway/
17
5. http://www.ligiagolosoiu.ro/content/Servicii_bancare_electronice.pdf 6. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0019850105001045 7. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0304405X0400131X 8. Legea 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică. Emiterea de
monedă electronică, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 22 iunie 20119. Ștefănescu, B.,
Consideraţii privind forma juridică de organizare a instituţiilor emitente de monedă electronică, Revista Română de Drept Privat, Vol. 04 / 2012, pg.: 11-21
10. Stoica, V., Deaconu, P., Bani și credit (Banii. Teoriile monetare. Administrarea banilor și politica monetară), Ed. Economică, București, 2003;
11. Turliuc, V., Cocriș, V., Boariu, A., Stoica, O., Dornescu, V., Chirlesan, D., Monedă şi credit, Ed. Economică Chişinău, 2005
12. Turliuc, V., Politici monetare, Ed Polirom, Iași, 2002;13. Vasilache Dan – Plăţi electronice – o introducere – Editura Rosetti Educaţional,
Bucureşti 2004
18