Structura şi dinamica relaţiilor umaneîn grupurile şcolare

Grupul este o pluralitate dinamica de persoane intre care exista mai multe tipuri de relatii, cu influente multiple asupra membrilor sai.Membrii grupului isi desfasoara activitatea intr-un anumit mediu de existenta, comunica si coopereaza pentru realizarea unor scopuri, intretin diferite tipuri de relatii intre ei, se influenteaza reciproc, isi confrunta opiniile, sunt multumiti, frustrati sau animati de anumite aspiratii si idealuri, experimenteaza modele de comportament dupa norme proprii.Fiecare membru al grupului manifesta fata de grup anumite trebuinte, dorinte si atitudini, ceea ce constituie expansiunea sociala. Fata de aceasta, membrii grupului au o anumita reactie denumita incluziune sociala.Profilul psihologic al grupului se caracterizeaza printr-o anumita structura si dinamica, coeziune afectiva, scopuri comune, consens, autoorganizare si control, cooperare de noi membri, forta, omogenitate, conformism, autonomie si stabilitate in timp.In cadrul grupului social, fiecare persoana are un anumit status, adica o anumita pozitie reala, de valorizare sau de devalorizare.Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezinta sistemul de asteptari ale membrilor grupului fata de liderul lor.Cadrul de referinta este alcatuit dintr-un sistem de obligatii si reguli de comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alti membri, daca acestia accepta si respecta cadrul de referinta al grupului.Clasa de elevi ca formaţiune psiho-socială. Clasa de elevi este un grup social supus in mod constant influentelor educative exercitate de scoala. Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, in cadrul caruia exista o varietate de relatii educative. Aceste relatii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei si relatia pedagogica educator-educat. Desi relatia profesor-elev are un pronuntat caracter didactic, ea este influentata de pluralitatea de relatii interindividuale pe care le are elevul in clasa si in afara ei. De aceea este necesar ca profesorul sa cunoasca grupul ca ansamblu dinamic de relatii interumane.Fiind cu un inalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare si formare a personalitatii elevilor, liderii actioneaza pentru realizarea scopurilor si asigurarea coeziunii grupului.In ceea ce priveste tematica fundamentala a clasei de elevi ca grup social, structura, sintalitatea si problematica liderilor sunt cateva din ariile de preocupare ale investigatiilor de tip sociologic in clasa de elevi. Caracteristicile clasei ca grup social sunt urmatoarele :-intinderea clasei (marimea) are in vedere numarul de elevi care compun grupul (de obicei 25-30, in cazurile cele mai frecvente, 30-40 in cazurile cele mai inoportune si 20-22 in cazurile cele mai fericite) si pune in discutie extensia numerica optima a acesteia ;-interactiunea membrilor clasei, vizate fiind interactiunile directe, nemijlocite si multivariante ;-scopurile atat cele pe termen scurt cat si cele pe termen lung, sunt comune grupului clasa si, prin intermediul constientizarii acestora de catre elevi, pot deveni motorul dezvoltarii grupului pe perioada scolaritatii ; arta cadrului didactic, ca manager in clasa consta in fixarea, pe langa obiectivele scolare formale si a unei serii de obiective social-afective pentru grupul de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia ;-structura grupului poate fi analizata dual in ceea ce priveste grupurile mici si implicit clasa de elevi, atat ca modalitate de legatura a membrilor grupului in plan interpersonal, cat si ca ierarhie interna a grupului ;

-compozitia si organizarea sunt rezultatul interactiunii tuturor celorlalte caracteristici ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de eterogenitate a clasei ; din acelasi indicator de dinamica grupului clasa, mai poate fi derivata si o alta caracteristica a acesteia, coeziunea acceptata ca fiind gradientul de unitate al grupului, denumita uneori « sanatatea grupului ».

Relaţia profesor-elevRelaţia profesorului cu elevii reprezintă o construcţie reciprocă, dinamică, ce se repliază permanent în funcţie de circumstanţe şi scopuri educative. Ea este rezultatul unei“opere” comune ce se definitivează în timp, prin implicarea ambelor părţi.Relaţia cu elevii nu trebuie să se reducă doar la aspect formal, administrativ, fiind reglementată de coduri deontologice sau normative instituţionale; aceasta se va adecva şi personaliza neîncetat, se va dimensiona şi relativiza la specificul grupului şcolar sau la membrii acestuia. Relaţiile profesor-elev pot fi caracterizate prin dimensiuni precum: conflictul,apropierea şi dependenţa excesivă. Acestea se află într-o strânsă legătură cu alte variabile pecum: vârsta, etnia, statutul social.Rezultatul unui raport pozitiv profesor-elevi înseamnă, pe de o parte, oamenii formaţi pentru o integrare eficientă în circuitul vieţii social-productive, iar pe de alta, educatori care-şi onorează misiunea socială asumată, profesori stimaţi de foştii lor elevi, de colegi, de societate.În caz contrar când relaţia profesor-elevi este una negativă, ca urmare a unor insuficienţe şi neîndepliniri ale muncii didactice sau a unei concepţii eronate sub aspect moral în legătură cu rolul educatorului în procesul de învăţământ, se ivesc din nou carenţe în viaţa şcolară a copiilor şi cu deosebire a unora dintre ei, deoarece nu toţi reacţionează la fel de sensibil la situaţiile stresante, comportamentul rezultat fiind determinat de ecuaţia psihologică personală şi de condiţiile particulare din viaţa în afara şcolii. Beneficiarul principal al acestor raporturi va fi elevul – cel care-şi va lărgi experienţa,care-şi va forma noi capacităţi, va dobandi noi tehnici de învăţare, de a se autoforma, va însuşi noi cunoştinţe, priceperi, abilităţi, valori.

Profesorul: statut şi rol. Elevul: statut şi rolTermenilor mai vechi de meserie sau profesiune, apropiate celui de „chemare”, le este preferat astăzi cel de rol,devenind vocaţia funcţională, rolul jucat de o persoană de referinţă. Similitudineacu rolul interpretat pe scenă de actori este explicită.Psihologia educaţiei şi pedagogia contemporană îl încurajează pe profesor să reflecteze asupra rolului său în procesul educativ. Un model construit de cercetătorii americani distinge trei roluri posibile ale profesorului, care sunt totodată şi abordări diferite ale acţiunii pedagogice:1. Abordarea executivă propune un profesor prin excelenţă executor. El se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, slujindu-se de cele mai eficiente metode. În plus, el urmăreşte să evalueze efectele intervenţiilor sale şi le ia în seamă atunci când proiectează interacţiunile următoare cu elevii.Rolul de profesor presupune cerinţe diferenţiate: el reprezintă autoritatea publică, ca reprezentant al statului, transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în sarcina educativă, membru în colectivul şcolii, coleg. Profesiunea de educator este încărcată de tensiune. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe şi articula oferta sa comportamentală unor solicitări diverse, el trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua,disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire.Adesea, profesorul se găseşte în situaţii conflictuale. O primă situaţie conflictuală rezultă din raporturile sale cu părinţii şi cu instituţia şcolii. Părinţii solicită adesea o atenţie specială copiilor lor, profesorul fiind obligat să-şi distribuie imparţial atenţia asupra tuturor elevilor, reprezentând consensul instituţional. Profesorii sunt puşi adesea în dificultate de două

sarcini aparent diferite: pe de o parte, ei sunt responsabili de transmiterea corectă a unei cantităţi de informaţie şi verificare a asimilării acestor cunoştinţe. Pe de altă parte, să dezvolte elevilor ,,aptitudini critice”, strategia fiind punerea sub semnul îndoielii a unor adevăruri, prezentarea materialului ca pe o confruntare între teze diferite. Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul, Anita E. Woolfolk menţionează următoarele: Profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare:

- el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se întâmplă în procesul de învăţământ. Profesorul, ca agent motivator:

- declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare.

Profesorul, ca lider:- conduce un grup de elevi, exercitându-şi puterea asupra

principalelor fenomene ce se produc aici. Este un prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor, obiect de afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc.

Profesorul în ipostaza de consilier:- este un observator sensibil al comportamentului elevilor,un îndrumător persuasiv şi

un sfătuitor al acestora. Profesorul, ca model:

- prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său este un exemplu pozitiv pentru elevi.

Profesorul, ca profesionist reflexiv:- se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflectezeasupra întâmplărilor inedite din

clasă, să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă. Profesorul, ca manager:

- supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi factori. Profesorul are de-a face cu un tip special de management, şi anume „managementul clasei”. Acesta include toate deciziile şi acţiunile solicitate pentru menţinerea ordinii în clasă.Profesorului îşi asumă o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui

Statutul de elev nu poate fi conditionat de rasa, religie, sex, etnie si orientare sexuala. Statutul Elevului reprezinta partea integranta a Legii Învatamantului ce cuprinde toatalitatea drepturilor si obligatiilor elevilor ce invata in institutiile de invatamant preuniversitar romanescIn procesul instructiv-educativ, elevul si profesorul  sunt doi actori sociali care trebuie sa indeplineasca sarcini diferite. Desigur, elevii sunt cei ce trebuie sa puna accentul pe invatarea limbii straine, sa-si dezvolte competentele si strategiile si sa execute sarcinile de lucru si activitatile necesare pentru a participa eficient la tot ceea ce inseamna COMUNICARE intr-o limba straina.Elevul trebuie sa selectioneze informatiile cele mai utile din cele prezentate, sa le asocieze cu cele deja cunoscute si sa le integreze in memoria sa cat mai mult timp. Cu toate acestea, putini sunt acei elevi care au asemenea initiative. Cei mai multi dintre ei invata urmand doar intructiunile si realizand activitatile propuse de profesor si de manualele traditionale.Pornind de la aceasta idee, multi inteleg ca au nevoie de meditatii pentru ca profesorul meditator devine un facilitator al procesului de invatare, care ii va ghida pe elevii sai, propunandu-le activitati si sarcini adaptate nivelului lor pentru a atinge obiectivele fixate. La

fel ca in cadrul procesului instructiv-educativ din cadrul scolii, profesorul care ofera meditatii trebuie sa-si planifice actiunile pedagogice (materialele, resursele, sarcinile de lucru pentru elevi), sa propuna interactiuni pornind de la contexte autentice si de la situatii cotidiene care sa starneasca interesul elevilor, sa determine modalitatile de realizare a activitatilor, sa aiba in vedere succesivitatea logica a sarcinilor didactice, sa evalueze munca elevilor. O diferenta importanta este ca, la scoala, profesorul lucreaza cu un numar mai mare de 25 elevi, iar la meditatii se lucreaza cu maxim 4 elevi.Profesorul ii va incuraja si ii va motiva pe elevi, ii va sfatui, ii va informa, va fi un animator al sedintei, dar si un evaluator corect.Profesorul care realizeaza meditatii trebuie sa tina cont de mai multi factori, cum ar fi:intentiile elevilorasteptarile lorcunostintele si nevoile lorstilul / stilurile de invatarenivelul de cunoastere al limbii.Nu in ultimul rand, elevul care participa la ore de meditatie va fi mult mai relaxat decat la scoala (unde poate primi note) intrucat profesorul meditator ii va evalua competentele intr-o maniera pozitiva, evidentiind punctele forte si ajutand la eliminarea punctelor slabe.

Bibliografie :1. Paun, Emil,1999, « Scoala abordare sociopedagogica », Editura

Polirom, Iasi.2. Stoica,Marin,2002 « Pedagogie si psihologie », Editura Gheorghe

Alexandru ;3. Ioan Jinga, 2006,« Manual de pedagogie » Editura All, Bucuresti

Stelea Iancu,4. Psihologia şcolarului Ed. Polirom, Iaşi,Iovan Marţian  Introducere în pedagogie -Ed. Dacia, Arad, 2001.