Vol. 2
 
  Compunerile ei ciudate.   — Sophy G.   — Secretul mânstirii.   — Cercetri i expediii pentru eliberarea victimei.   — Subteranele.   — Impas misterios.
 
  — Ultimele zile ale bunicii. Moartea sa.   — Noapte de Crciun.   — Cimitirul.   — Seara de a doua zi… 97   Tutorele meu.   — Sosirea mamei i a mtuii.
 
  — Mcleandrul meu.   — Deschartres prsete Nohantul.   — Naterea fiului meu.   — Deschartres la Paris.   — Iarna lui 1824 la Nohant.   — Schimbri i ameliorri pe care mi le pricinuiete spleenul.
 
  — Cltoria la Brede.   — Digresiuni asupra presentimentelor. – întoarcerea la Castei-   Jaloux, noaptea, pe cal, în mijlocul pdurilor, cu..   Escorta de lupi.   — Pigou mâncat de lupi.   — Ei vin sub ferestrele noastre.
 
  — Mi se acord o pensiune i libertatea. -   Prsesc Nohantul pentru trei luni 24S.   Un fel de prefa a” unei noi faze a povestirii mele.   — De ce nu vorbesc despre toate persoanele care au avut influen asupra vieii mele, fie prin convingere, fie prin* persecuie.   — Câteva paragrafe ale lui J.- J.
Rousseau despre acelai subiect.   — Sentimentul meu e cu totul opus celui al su.   — Nu tiu s atentez la viaa altora, i nu m-am putut arunca în politica personalitilor. – îmi reiau povestea.   — Mansarda de pe cheiul Saint-Michel înainte de a m instala.   — Deghizare care a izbutit extraordinar.   — Erori stranii.   — Domnul Pinson.   — Emile Paultre.   — Buchetul domnioarei Leverd.   — Domnul Rollinat-tatl.   — Familia sa.   — Franois Rollinat.   — Digresiune destul de lung.   — Capitolul meu despre prietenie, mai puin frumos, dar tot aa de simit ca i cel al lui Montaigne 261   Ultima vizit la mânstire.   — Via excentric. -   Debureau.   — Jane i Aimee.   — Baroana Dudevant m poftete s nu-i compromit numele în art.. –/   Pseudonimul meu.   — Jules Sand i George Sand. -   Karl Sand.   — Holera.   — Mânstirea Saint-Merry. – îmi schimb mansarda… 28?
 
  — Izbucniri de ciud.   — Delaiunea domnioarei Julie.   — Ispire i singurtate.   — Sear de toamn la ua unei colibe.   — Mi se zdrobete inima.   — in piept amrciunii mele i devin într-adevr un copil teribil.
 
  — Julie, îi rspunsei eu vehement, te îneleg foarte bine i ie. Cunosc. tiu c atunci când fgduieti s, taci eti mai decis ca niciodat s vorbeti. tiu c atunci când m descoi cu blândee i drglenie o faci ca s-mi smulgi ceea ce gândesc i ca s m ponegreti în ochii bunicii. tiu c în clipa asta m provoci într-adins i c profii de mânia i de suprarea mea ca s m faci s spun i mai multe. Ei bine, nu-i nevoie s-i dai atâta osteneal.
 
 
 
 
stele, de la copacii mari. Iubeam viaa la ar dar nu tiam c n-a putea tri niciodat în alt parte, credeam c lâng mama paradisul va fi pretutindeni.   JVl bucuram la ideea c-i voi fi util, c puterea mea fizic o va scuti de orice oboseal. „Eu voi fi cea care îi va aduce lemne, care îi va face focul, patul, îmi spuneam. Nu vom avea nici un fel de servitori, nici un fel de sdavi-tirani; ne  vom aparine una alteia, vom avea, în sfârit, libertatea srmanului. „
 
  — Rmâi în genunchi, i ascult-m cu atenie, cci ceea ce vreau s-i spun n-ai mai auzit niciodat i niciodat nu vei mai auzi aceste vorbe din gura mea.   Sunt lucruri care nu se spun în via decât o singura dat pentru c de nu se uit; dar dac nu le cunoti când din nenorocire exist, îi pierzi viaa, te pierzi pe tine însi.
 
 
 
 
durerea mea interioar amenina s se trezeasc, în sfârit, schimbându-m, din bun, într-un drac de copil, cum spunea ddaca mea, care începea s aib dreptate, dar care nu m mai btea, vzând din statura mea c aveam putere s-i întorc btaia, i din felul meu de a fi c nu mai eram dispus s-o mai îndur.   Observând aceasta, buniea îmi spuse:
 
 
 
 
 
pe care o au una. Fa de cealalt m va face nedreapt i foarte nenorocit, fr îndoial, dac voi ine orbete sau cu una sau cu cealalt.”   M bucurai c m aflu în mânstire; încercam o nevoie imperioas s m odihnesc de toate aceste sfî. ieri interioare; eram obosit s tot fiu un mr al discordiei între dou fiine pe care le îndrgeam.   Aproape c a fi voit s fiu uitat.
 
 
  — Limbul!   — Semnul crucii.   — Dracii”, „îneleptele” i „proastele”.   — Mary. G.   — Escapadele.   — Isabelle C.
 
 
 
 
 
 
o persoan foarte împrtiat”, i, din acel moment, am fost clasat printre cele mai cumplite antipatii ale sale: cci veselia îi fcea ru, râsul copilriei o fcea s scrâneasc din dini, sntatea, buna dispoziie, într-un cuvânt tinereea, erau în ochii ei crime.   Orele noastre de mare uurare i de expansiune erau cele în care vreo clugri îi inea locul în clas, dar asta dura cel mult un ceas sau dou pe zi.
 
 
 
care s salute primele tale raze. Se pare c am luat limbul drept Olimp; frumoas educaie, pe legea mea, i care ne fgduiete distracii!   Toat clasa izbucni într-un imens hohot de râs.   „Proastele”, mai ales, râdeau s-i rup flcile.   — Eti „drac”?   — A vrea s fiu.
 
 
fereastr sau în foc ca s scape de o surprindere care i-ar fi adus ocri stranice i pedepse severe. De CÂte ori soba din clasa mic n-a devorat capodoperele ei necunoscutei Nu tiu dac imaginaia mea retrospectiv nu-i exagereaz meritul, dar mi se pare c toate acele creaii sacrificate imediat ce erau produse sunt de regretat i c de ar fi surprins i interesat pe un adevrat maestru.
 
 
 
  Ne ajutarm unele pe altele ca s facem s dispar praful i ghipsul care ne acoperea, ne întoarserm în mânstire i reintrarrn în clasele respeclive, tocmai când elevele se aezau în genunchi pentru rugciune. Nu-mi mai aduc aminte dac ne-au vzut i ne-au pedepsit în seara aceea. Fuseserm atât de des pedepsite încât nici un fapt de felul sta nu mai însemna ceva deosebit fa de ansamblu.
 
 
 
 
 
 
oprindu-se în faa mea i rotindui ochii mari t negri, care erau foarte frumoi, îmi spuse cu o voce solemn:   — Studiaz adevrul!   „îneleptele” plir i-i fcur semnul crucii.   „Proastele” uotir, privindu-m. Vefiir apoi s m copleeasc cu întrebri.
 
  — Diminea de primvar. – încercare de a lucra.   — Pauline i mama ei.   — Comedie la Nohant.   — Noi dureri interioare.   — Fratele meu.   — Colette i generalul Pepe.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  — M tem c bunica dumitale e pierdut, îmi spuse el. Ast-noapte a  vrut s se scoale. A fost cuprins de-un atac de apoplexie i de paralizie. Aczut i nu s-a mai putut ridica. Julie a gsit-o rece, jos, pe pmânt, eapn i fr cunotin. A fost culcat, înclzit, i puin reînsufleit; dar nu-i mai d seama de nimic i nu poate face nici o micare; am trimis s-l caute pe doctorul Decerfz. Vreau s-i ia sânge. Vino repede s m ajui!
 
 
servitor; costumul, nu nu mai cel de biat pentru drumurile pe jos, ci mai ales cel de amazoan i plria rotund, erau o nelegiuire; cercetarea oaselor celor mori, o profanare; vântoarca, un dezastru; studiul, o aberaie; i relaiile mele  vesele i linitite cu bieii – furie pentru aceti oameni de treab din La Châtrc i c independena mea de spirit (prezumat, pentru c ei nu m cunoteau decât din vedere) fusese un ultragiu adus codului etichetei locale.
 
 
 
societatea aa-zis cretin m revolta atât de profund, încât eram pornit s protestez, în sufletul meu, împotriva unei opere de secole. N-aveam noiunea progresului, care nu era popular atunci, i de care nu eram contient prin lecturile mele. Nu vedeam deci vreo ieire din spaimele mele, i ideea de a munci, chiar în mediul meu obscur i mrginit, pentru a grbi fgduielile  viitorului, nu putea s-mi vin în minte.
 
 
 
sinucidere, nu este plâns i, într-un fel oarecare, reabilitat? Bancherul care supravieuiete ruinei depuntorilor si este dezonorat de o pat de neters; numai moartea sa voluntar poate s fac dovada probitii conduitei sau realitii dezastrului su. sta poate fi uneori un punct de onoare exagerat, dar este totui un punct de onoare. Când este rezultatul unei remucri întradevr întemeiate, e un scandal în plus oferit lumii.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
astfel, m-ar fi fcut s devin cu mult mai „de mritat”, mai pe placul verilor mei?   Trebuia, nerecurgând la fug, s m revolt pe fa, împotriva mamei, s-o ocrsc, s-o amenin? Ce?   Ce voiau de la mine? Tot ceea ce a fi putut s fac mi-ar fi fost atât de odios i de imposibil, încât nici azi nu pricep aceste lucruri.
 
 
 
 
întotdeauna o doz de egoism care acum nu-i mai îngduia s suporte un chip palid i trist la masa lui fr s-l tachineze pân la asprime. Îmbtrânise. Mult, suferea de gut i provoca frecvent certuri cu cei din cas i chiar cu invitaii si, când acetia nu se strduiau s-l distreze i nu izbuteau s-l amuze. Începea s-i plac bârfelile i cred c într-o oarecare msur mama i le-a vârât în cap i pe cele al cror obiect fusesem eu la La Châtre!
 
 
unit cu tatl tu, c nenorocirea i tulburarea se i abtur asupra mea. Mi-au spus, m-au învat c eram nedemn s iubesc. Nu tiam nimic despre asta, i nu credeam câtui de puin aa ceva. Îmi simeam inima mai iubitoare i dragostea mai adevrat decât dragostea cucoanelor mari care m dispreuiau i pe care le. Dispreuiam i eu. Eram iubit. Tatl tu îmi spunea: „Bate-i joc de toate astea, cum îmi bat i eu”. Eram fericit, i-i vedeam i pe el fericit.
 
 
 
  Cred ca mama însi îi simea rul i dorea s fie singur, ca s mi-l ascund. M duse la ar, la nite persoane pe care le vzuse cu trei zile mai înainte, la o mas a unui btrân prieten al unchiului meu, de Beaumont, i m prsi a doua zi dup sosirea noastr, spunându-mi:   — Eti prea firav; aerul de ar îi va face bine.   Voi veni s te iau sptmâna viitoare.
 
 
 
 
 
aveau înfiarea unor mici soldai nesupui i curajoi. Lor li se adugau adesea cele trei fete ale surorii sale, doamna Goudoin SaintAignan, dintre care cea mai mare mi-a fost tare drag; i apoi Loisa Puget al crui tat era asociatul ticuului meu James în exploatarea unei uzine; în sfârit, câiva biei din familie sau dintre intimi, Norbert Saint-Martin, fiul cel mai tânr al Roetiierilop, Eugene Sandre i nepoii unui prieten în vârsta.
 
 
 
 
 
 
 
 
  — Lucrul cu acul, util femeilor din punct de vedere moral.   — Echilibru de dorit între oboseal i rgaz. -   Mcleandrul meu.   — Deschartres prsete Nohantul.   — Naterea fiului meu.   — Deschartres la Paris.
 
 
 
 
 
 
 
  Dar, graie acestor contraste, anumii oameni îi fac despre mine prerea c a fi cu totul ciudat.   Soul meu, mai indulgent, m socotea idioat. Poate c într-o oarecare msur avea dreptate i, puin câte puin, ajunse cu vremea s m fac s-i simt astfel superioritatea raiunii i a inteligenei, încât din pricina asta am fost ca zdrobit i ca nuc în faa lumii.
 
plcui. O locuin de mijloc, aparinând domnului LIedee, brutarul regelui, era închiriat i ocupat de familia de Malus, i în fiecare sear cele trei familii ale noastre se reuneau la doamna Richardat, ca s jucm arade în costume improvizate, din cele mai comice. În plus, buna mea mtu Lucie, i scumpa mea Clotilde, fiica sa, venir s petreac cu noi câteva zile. Acest sezon de toamn fu deci foarte neînsemnat în existena mea.
 
 
  — Ar fi trebuit s i se prezinte domnului duce de Orleans o pern deosebit de cea pe care au îngenuncheat prinii, o pern fr ciucuri 2.   Dei nu însemna „ptat de sânge”, dei se pronuna l. I fel, cuvântul avu totui pretenia de a fi o aluzie ' Cântec bisericesc.   J în fr.: sans glands – fat ciucuri, se citete la fel cu sani. Lani – însângerat, ptat de sânge.
 
regizor în absena stpânilor, m admonest pe fa în legtur cu stricciunea pe care o fcea „tânrul” meu. I-am rspuns fr suprare c „stricciunea” mi, se prea egal cu zero i mi-am luat copilul; dar, de fiecare dat când îl întâlneam, acest om posomorit îmi arunca priviri atât de feroce i rspundea cu atâta superioritate la salutul cu care i-o luam înainte, încât m fcea s m tem pentru âncul meu i-mi stingherea linitea plimbrii.
 
 
  Nu-mi fcu o primire grozav, îmi repro pe un ton sec „fericirea pmânteasctf, i cum îi artam copilul, drept rspuns, ea îl privi dispreuitor i-mi spuse, în englez, în stilul ei biblic:   — Totul este decepie i vanitate, în afar de dragostea Domnului. Acest copil, atât de preios, n-are decât suflu. A-i pune inima ta în el înseamn x scrie pe nisip…
 
 
 
  Îl iubea mult pe Maurice, rsfatul colonelului.   Cât despre doamna Dudevant, ca nu putea s sufere âncii, i al meu, având unele necazuri pe duumea – cucoana fu atât de revoltat de aceast necuviin, încai ma puse s jur c nu-i voi mai aduce la ea decât dup ce i-a luat toate precauiile. Lucrul era foartc dificil, Maurice neînelegând înc bine cucernicia legmântului. N-avea decât optsprezece luni.
 
 
din spiritul i din sufletul tatlui meu, dup cum avea mult din aerul i din inuta sa din tineree.   Dar, de la vârsta de treizeci de ani, îngroarea moral i fizic, terse aceast asemnare, i el intr cu înverunare într-un sistem de sinucidere în care caracterul i se denatura, însuirile i se stinser, pân i inima i se încri i în care trupul mai supravieui doar câiva ani sufletului. De aici, suferinele
 
nemulumit de via, cum se va vedea. În afar de asta eram bolnav, poate mai puin decât pream. Aveam o tuse îndrtnic, bti de inim frecvente i unele simptome de tuberculoz. Dar am fost adesea cuprins de acest ru care disprea totdeauna de la sine i pe care a trebuit s-l atribui unei stri nervoase. În epoca în care se situeaz cele ce povestesc nu ma credeam nervoas, m credeam tuberculoas.
 
 
 
  Aimee m dojenete mult. Ea nu pricepe cum poi s te ameeti i s simi nevoia de a uita.   — S uii ce? îmi spune ea.   — Cine tie? S uii tot, s uii mai ales ca exiti l lat, Maurice e bolnav i m îmbolnvesc i eu.   Nu mai triesc, sau mai curând triesc prea mult.
 
 
 
 
 
 
 
 
  — Un lup roade ua camerei mele.   — Socrul meu este atacat de paisprezece lupi.   — Spaniolii, pstori nomazi i bandii în lande.   — Cultura i recoltatul plutei.   — Frumuseea iernilor în aceste inuturi.   — Moartea socrului meu.
 
aparen, dar mult mai bine exersat decât cea a amatorilor. Îmi voi aminti totdeauna de gravitatea modest a lui Peyrounine care, aducând la întâlnire cele trei cupluri i jumtate de câini apuca linitit urma i spunea cu vocea sa  blând i limpede, cu un imperceptibil surâs de satisfacie: „Aneim, ma tan  belo!” aneim, adic haide, curaj, e animo al italienilor; tan belo era „Tant-Belle”, regina* baseilor cu picioare întoarse, cea care ddea de urma vânatului, încpânat, neobosit, totdeauna prima la descoperit, totdeauna ultima la retragere.   Hram destul de numeroi, dar pdurile sunt imense i plimbarea nu mai era ca în Pirinei, un mar forai pe o corni care nu-i îngduia s te rsfiri. Puteam s m duc singur în cutare, fr team de a m pierde, rmânând în zona unde se auzea sunetul cornului de vântoare cu care Peyrounine îi chema câinii. Din timp în timp îl auzeam prin pdure adU! rând vitejiile celei sale favorite i manifestându-i, discret, orgoliul, murmurând: „Oh! cât eii de frumoas! Oh, cât eti de bun!”   Socrul meu era bucuros i binevoitor; mânios, dar tandru, sensibil i drept; mi-a fi petrecut cu plcere viaa alturi de acest btrân de treab i sunt sigura c nici o furtun domestic nu s-ar fi apropiat de noi, dar eram condamnat s-mi pierd toi protectorii i nu aveam s-l pstrez prea mult nici pe acesta.   Gasconii sunt oameni foarte buni, nici mai mincinoi, nici mai ludroi ca ali provinciali care cu toii sunt puin astfel. Au spirit, puin învtur, mult lene, sunt buni, lipsii de prejudeci, au inima i curaj.   Burghezii, în epoca în care se situeaz cele ce povestesc, erau, prin educaia i cultura spiritului, mult inferiori celor din provincia mea; dar aveau o veselie mai adevrat, o fire mai sociabil, sufletul mai des chi. Plvrgelile satului erau aici tot atât de numeroase, dar infinit mai puin rutcioase ca la noi, i, dac îmi amintesc bine, nu erau deloc rutcioase.   ranii, pe care n-am putut s-i cunosc prea bine, cci abia la sfâritul ederii mele am început s le îneleg puin idiomul, îmi prur mai fericii i mai independeni decât cei de la noi. Toi cei care locuiau nu departe de castelul izolat de la Guillery, erau tare înstrii, i n-am vzut niciodat pe  vreunul venind s ne cear ajutor. Departe de asta, ei preau s trateze de la egal la egal cu „mousit le varon',  
 
  inutul era al zeiei Manducee. Jamboanele, ginile îndopate, gâtele grase, raele obeze, trufele, prjiturile de mei i de porumb plouau aici ca în insula unde Pannurge se simea atât de bine,; i castelul Guillery era, sub raportul buctriei, o mânstire a lui Thelene de unde nimeni nu ieea, fie nobil, fie ran, fr s bage de seam o însemnat cretere a greutii persoanei sale.
 
 
 
 
 
  Am crezut c era vorba de Maurice; czui în genunchi. Zoe, care pricepuse i auzise ce mai adugase soul meu, îmi strig repede:   — Nu, nu, e vorba de socrul dumitale!   Inima matern e feroce; avui un violent gest de bucurie; dar n-a inut decât o clip; îl iubeam într-adevr pe btrânul meu socru i izbucnii în lacrimi.
 
 
 
  Am iubit întotdeauna acest inut, aceast natur i aceast tcere. Nu le- am îndrgit numai farmecul, le-am îndurat chiar povara, i ma feresc s-o înltur, chiar dac tiu c e periculoas.   Dar soul meu nu era nscut pentru studiu i meditaie, Dei gascon, nu avea o fire vesel. Mama sa era spaniol, tatl su descindea din scoianul I.ow. Gândirea nu-l întrista ca pe mine. Îl supra.
 
 
 
 
 
  Ym Privire retrospectiv asupra câtorva ani schiai în precedentul. Capitol.   — Interior tulburat.   — Vise pierdute.   — Religia mea.   — Dulcea moarte a unei idei fixe.
 
 
  De ce nu-mi mai convenea aceast singurtate care va trecut peste anii cei mai frumoi ai tinereii mele   — Iat ceea ce n-am spus i ceea ce pot spune foarte bine acum.   Fiina absent, a putea spune aproape invizibil, din care am fcut al treilea cuvânt al existenei mele (Dumnezeu, el i eu) era obosit de aceast aspiraie. Supraomeneasc ctre dragostea sublim.
 
 
 
 
 
 
în ce const frumuseea ei, admiraia mea crescând avea toat atracia unei descoperiri i eram cu totul surprins i încântaâ de a gsi în faa picturii  bucurii egale cu cele pe care le gustam în muzic. Eram departe de a avea un mare discernmânt, n-am avut niciodat nici cea mai mic noiune serioas. În aceasta art, care nu se relev simurilor mai mult decât altele, fr ajutorul, unei aptitudini i al unei educaii speciale.
 
 
  — Îi închipui c ai s trieti la Paris, cu un copil de gât i doar cu dou sute cincizeci de franci pe lun! îmi vine s rid! Tu care nu tii nici cât cost un pui. Ai s te întorci înainte de cincisprezece zile, cu mâinile goale, cci brbatul tu e foarte hotrât s fie surd la orice nou cerere de bani.   — Ei bine, i-am rspuns eu, voi încerca. Împrumut-mi pentru opt zile apartamentul tu din Paris, i ine-mi-o pe Solange pân fac rost de o locuin.
 
 
 
 
 
mângâieri pe care aceti oameni de treab s nu le fi risipit pentru ea, fr s- mi îngduie s-i rspltesc, dei meseria lor ar fi îndreptit acest lucru i retribuia ar fi fost bine primit.   Pân atunci, adic pân când fiica mea veni s stea cu mine la Paris, am trit mai puin uor, ba chiar într-un fel puin obinuit, dar care slujea foarte  bine scopului meu.
 
 
 
 
 
cu succes. Dar, credei-m, facei-v studiile clasice. Nimic nu le poate înlocui.  Am doisprezece copii.   Mi-am trimis toi bieii la liceu. Niciunul dintre ei n-are precocitatea dumneavoastr de gândire, dar cu toii sunt în stare s fac fa diverselor profesii pe care tinereea le poate alege; în timp ce dumneavoastr suntei silit s fii artist, i nimic altceva.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
SFÂRIT
  1 Maici folosite într-o mânstire la treburile gospodreti.   1 Maica reverend. Acest titlu i se ddea numai în englez (n.a..).   Cu domnul M. De R. Mi-a povestit toat istoria mritiului ei cu domnul de C. Ah! vrule Rene, dac ai fi auzit-o descriind acea „fericire perfect11 din priina ei cstorie! (N.a.)   1 Nicolas joseph Laurent Gilbert (1750-1780), poet francez, autorul unor satire i poeme elegiace. Alfred de Vigny i-a zugrvit sfâritul în poemul su Stello.   3 Edward Young (1683-1765), poet englez, autorul lungului poem intitulatGânduri nocturne despre via, moarte fi nemurire scris între 1742 i 1745, cunoscut sub titlul de Nopi fi necare a inaugurat genul sumbru i melancolic, preluat mai apoi de romantici.   4 Francesco Petrarca (1304-1374), poet italian; arheolog, istoric i cercettor de vechi manuscrise, a fost unul dintre marii umaniti ai Renaterii. Gloria sa const mai ales în renumitele sonete consacrate iubitei sale Laura i publicate sub titlul de Canzomere.   Dintre marii mistici ai epocii care s-a strduit s pun capt Marei Schisme i care a fost animatorul Conciliului din Con-
 
  8} ean Cfiablier zis Gerson (1363-1429), teolog francez, unul a Jean- Baptiste Louis Gresset (1709-1777), poet francez, autorul poemului Viertfte  verde i al comediei Rutciosul.   10 Pensia fusese de o mie cinci sute de franci, în prima form a testamentului. El o determinase s i-o reduc la o mie, co mult insisten, ba chiar cu mânie (n.a. J.