geneza problemei basarabene.[conspecte.md].docx

3
Geneza problemei basarabene Geneza Problemei Basarabene este cea mai prelungită şi dureroasă chestiune etnoteritorială a românilor. De la 1812 încoace în spaţiul dintre Prut şi Nistru avem o dominaţie rusească asupra unui teritoriu înstrăinat prin forţă militară şi negocieri diplomatice în cadrul disputei Problemei orientale.Trăsăturile principale ale războiului ruso-turc din 1806-1812, care а adus mari prejudicii şi lipsuri populaţiei autohtone, au fost contactele diplomatice. Numeroasele negocieri purtate de ruşi şi otomani, în care au fost implicaţi nemijlocit şi grecii fanarioţi, s-a sfirsit cu semnarea tratatului de pace. Soarta poporului şi Ţării Moldovei, fiind decisă la Petersburg şi la Istanbul, a fost hotărâtă, în mare măsură, la masa negocierilor ruso-otomane ce avuseseră loc la etapa lor finală (1811-1812) la Giurgiu şi Bucureşti, încălcându-se drepturile moldovenilor şi obligaţiile atât din partea puterii „suzerane” (Poarta Otomană), cât şi din partea celei „ocrotitoare” (Rusia). Practicarea pe larg, în timpul acestui război ruso-turc, а diplomaţiei secrete а dat rezultatul scontat, deoarece românii din Principate şi întreaga Europă au fost puşi în faţa faptului împlinit, neştiind mult timp detaliile şi rezultatele acestui tratat spoliator, chiar nici după semnarea lui. Pe lângă factorii de о importanţă majoră ce au avut un impact nemijlocit asupra negocierilor ruso- otomane, şi anume, interesele geopolitice ale părţilor beligerante, au existat şi factori subiectivi, de ordin intern, care au grăbit sau influenţat (fie direct, fie indirect) negocierea păcii. Martorii oculari (Аl. Langeron, P. V. Ciceagov ş.а.) se refereau la atmosfera de intrigă, indeciziune şi trădare ce а dominat negocierile de la Slobozia, Giurgiu, Iaşi şi apoi Bucureşti. În viziunea lui Alexandre Langeron, autorii Păcii de la Bucureşti n-au fost diplomaţii împuterniciţi de Alexandru I şi Mahmud II, ci fanarioţii care au găsit formula potrivită а unor cesiuni teritoriale limitate, ca să-şi poată păstra, în continuare, drept fiefuri de exploatare Ţara Românească şi Moldova. În legătură cu acest aspect, e necesar de menţionat că, practic, mai toţi domnitorii fanarioţi erau agenţi diplomatici ai Porţii Otomane şi, în acest sens, se poate spune că toate tratativele de pace ale turcilor, duse în timpul războaielor - începând cu cele de la Carlowitz (1699) şi sfârşind cu tratatul de la Bucureşti (1812) -, poartă amprenta factorului fanariot. Cât priveşte cazul fraţilor Moruzi, despre care s-a scris mult (dar încă nu s-au adus ultimele argumente), el nu poate fi apreciat în mod simplist şi univoc în ceea ce priveşte „frauda” lor. Cert e că familia Моruzi, spre deosebire de familia Ypsilanti (care-şi pierduse definitiv, odată cu începutul războiului din 1806- 1812, creditul de încredere la Poarta Otomană), continua să se menţină în sfera politicii mari atât la Constantinopol, cât şi în culisele negocierilor diplomatice la nord de Dunăre. Acest important episod al războiului, cel al fraudei fanarioţilor Moruzi, a fost abordat în treacăt de mai mulţi autori începând încă din secolul al XIX-lea. M. Eminescu considera că „rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi” au „hotărât definitiv condiţiunile tratatului, cedând Rusiei cea mai frumoasă parte a Moldovei, care e situată între râurile Nistru şi Prut”. După cum a demonstrat încă N. Iorga, urmat şi de Gheorghe Bezviconi: „Multe fabule s-au născocit în cursul veacului asupra Moruzeştilor; sunt chiar „dovezi” incontestabile, dar pacea de la Bucureşti arată egoismul şi nestatornicia lui Napoleon, nu însă trădarea Moruzeştilor, care, ca şi basmele despre scrisori ascunse, s-a creat de duşmanii lor din Fanar”. oncluziile care au rezultat în urma cercetărilor noastre sunt completate de către istoricul Armand Goşu, care consideră că: „Da, Dimitrie Moruzi a trădat Poarta al cărei mare dragoman era” – deoarece, oferind ruşilor informaţii, el şi-a urmărit

Transcript of geneza problemei basarabene.[conspecte.md].docx

Geneza problemei basarabeneGeneza Problemei Basarabene este cea mai prelungit i dureroas chestiune etnoteritorial a romnilor. De la 1812 ncoace n spaiul dintre Prut i Nistru avem o dominaie ruseasc asupra unui teritoriu nstrinat prin for militar i negocieri diplomatice n cadrul disputei Problemei orientale.Trsturile principale ale rzboiului ruso-turc din 1806-1812, care adus mari prejudicii i lipsuri populaiei autohtone, au fost contactele diplomatice. Numeroasele negocieri purtate de rui i otomani, n care au fost implicai nemijlocit i grecii fanarioi, s-a sfirsit cu semnarea tratatului de pace. Soarta poporului i rii Moldovei, fiind decis la Petersburg i la Istanbul, a fost hotrt, n mare msur, la masa negocierilor ruso-otomane ce avuseser loc la etapa lor final (1811-1812) la Giurgiu i Bucureti, nclcndu-se drepturile moldovenilor i obligaiile att din partea puterii suzerane (Poarta Otoman), ct i din partea celei ocrotitoare (Rusia).Practicarea pe larg, n timpul acestui rzboi ruso-turc, diplomaiei secrete dat rezultatul scontat, deoarece romnii din Principate i ntreaga Europ au fost pui n faa faptului mplinit, netiind mult timp detaliile i rezultatele acestui tratat spoliator, chiar nici dup semnarea lui. Pe lng factorii de importan major ce au avut un impact nemijlocit asupra negocierilor ruso-otomane, i anume, interesele geopolitice ale prilor beligerante, au existat i factori subiectivi, de ordin intern, care au grbit sau influenat (fie direct, fie indirect) negocierea pcii. Martorii oculari (l. Langeron, P. V. Ciceagov ..) se refereau la atmosfera de intrig, indeciziune i trdare ce dominat negocierile de la Slobozia, Giurgiu, Iai i apoi Bucureti. n viziunea lui Alexandre Langeron, autorii Pcii de la Bucureti n-au fost diplomaii mputernicii de Alexandru I i Mahmud II, ci fanarioii care au gsit formula potrivit unor cesiuni teritoriale limitate, ca s-i poat pstra, n continuare, drept fiefuri de exploatare ara Romneasc i Moldova. n legtur cu acest aspect, e necesar de menionat c, practic, mai toi domnitorii fanarioi erau ageni diplomatici ai Porii Otomane i, n acest sens, se poate spune c toate tratativele de pace ale turcilor, duse n timpul rzboaielor - ncepnd cu cele de la Carlowitz (1699) i sfrind cu tratatul de la Bucureti (1812) -, poart amprenta factorului fanariot.Ct privete cazul frailor Moruzi, despre care s-a scris mult (dar nc nu s-au adus ultimele argumente), el nu poate fi apreciat n mod simplist i univoc n ceea ce privete frauda lor. Cert e c familia ruzi, spre deosebire de familia Ypsilanti (care-i pierduse definitiv, odat cu nceputul rzboiului din 1806-1812, creditul de ncredere la Poarta Otoman), continua s se menin n sfera politicii mari att la Constantinopol, ct i n culisele negocierilor diplomatice la nord de Dunre.Acest important episod al rzboiului, cel al fraudei fanarioilor Moruzi, a fost abordat n treact de mai muli autori ncepnd nc din secolul al XIX-lea. M. Eminescu considera c rubla ruseasc i trdarea dragomanului Moruzi au hotrt definitiv condiiunile tratatului, cednd Rusiei cea mai frumoas parte a Moldovei, care e situat ntre rurile Nistru i Prut.Dup cum a demonstrat nc N. Iorga, urmat i de Gheorghe Bezviconi: Multe fabule s-au nscocit n cursul veacului asupra Moruzetilor; sunt chiar dovezi incontestabile, dar pacea de la Bucureti arat egoismul i nestatornicia lui Napoleon, nu ns trdarea Moruzetilor, care, ca i basmele despre scrisori ascunse, s-a creat de dumanii lor din Fanar.oncluziile care au rezultat n urma cercetrilor noastre sunt completate de ctre istoricul Armand Gou, care consider c: Da, Dimitrie Moruzi a trdat Poarta al crei mare dragoman era deoarece, oferind ruilor informaii, el i-a urmrit cu snge rece propriul interes. Dar nu Moruzetii au fost piedica principal n calea aderrii Turciei la aliana antiruseasc din 1812..., cauzele acestea fiind mult mai profunde, nici pentru anexarea Basarabiei de ctre Rusia nu se poate afirma c Moruzetii ar fi vinovai.Scopul suprem al familiei Moruzi a fost meninerea n aria privilegiilor oferite fanarioilor de ctre Poarta Otoman i apoi dobndirea mult rvnitului tron al Principatelor, care conferea un inegalabil statut de influen att economic, ct i politic.Treapta premergtoare unei domnii pentru fanarioi consta, de regul, n deinerea funciei de mare dragoman al Porii. Fiind nvestit n aceast postur, Dimitrie Moruzi se bucura de ncrederea otomanilor, care l-au desemnat negociator din partea Sublimei Pori. Este de netgduit c el a fost un important informator secret al ruilor (divulgndu-le instruciunile pe care le primeau plenipoteniarii turci i atitudinea sultanului vizavi de preteniile teritoriale ale Curii Imperiale), fiind stimulat cu promisiuni i recompense materiale, iar urmaii familiei Moruzi au fost rspltii de ctre autocraia arist pentru serviciile prestate de ctre dnsul. S nu uitm c D. Moruzi - unul dintre cei mai activi plenipoteniari ai pcii din 1812 - a activat simultan i n vederea convingerii ruilor (contactnd n mod deosebit cu Italinski i Kutuzov) n ceea ce privete micorarea preteniilor cerinelor teritoriale fa de otomani (pe contul teritoriului naional al romnilor), deoarece spera s obin, la fel ca i fratele su Alexandru, scaunul domnesc al Principatelor Romne sau cel puin al Moldovei amputate.Indubitabil reiese faptul c D. Moruzi a trdat n cele din urm Poarta Otoman, dar nu acelai lucru l putem spune i despre vinovia sa n geneza problemei basarabene, despre rspunderea personal pentru raptul arbitrar din 1812 pe care l poart n fond doar prile beligerante: imperiile otoman i arist. Fie i n postura de mare dragoman, Dimitrie nu apare drept un factor de decizie, ntruct el nu era eful delegaiei otomane (la 1812 n frunte era Galib efendi). Iar abrogarea sau acceptarea unui tratat internaional nu era n competena negociatorilor i nici a marelui vizir, ci a medjlisului otoman i sultanului.Referitor la Panaiot, el este cel care a activat chiar din inima Imperiului Otoman, avnd un rol secundar, dar destul de semnificativ n derularea procesului de negocieri de la Giurgiu (1811) i de la Bucureti i, mai ales, n schimbul de informaii care au nsoit acele congrese. Panaiot Moruzi a fost decapitat la Constantinopol, la 6 noiembrie 1812, a doua zi dup sosirea capului fratelui su dragomanul Dumitrache.O dovad n plus, documentat, a colaborrii secrete a fanarioilor Moruzi cu diplomaia rus se prezint i confirmarea confidenial a participantului nemijlocit al evenimentelor din acea perioad - A. Italinski, care remarca la 1815 c cei doi frai Moruzi n timpul ultimilor negocieri cu Poarta Otoman au contribuit suficient pentru sfritul favorabil acelor tratative - devenind jertfa rvnei lor... Cel de al treilea frate, rmas n via, principele Alexandru Moruzi, de asemenea, pentru fidelitatea i srguina sa primise de nenumrate ori de la Alexandru I asigurri de susinere i protecie....n scopul determinrii esenei rolului diplomatic al Moruzetilor n contextul problemei basarabene, care, subliniem, rezid (ca dintr-o matriok) din cea oriental, i al evidenierii contribuiei factorului fanariot n activitatea politico-militar european, n ansamblu, i n diplomaia balcanic de la nceputul secolului al XIX-lea, n special, consemnm c urechile uneltirilor familiei Moruzi se observ ntr-un ir de documente diplomatice, acetia fiind informatori secrei ai ruilor.Un set ntreg de premise politice, diplomatice, economice i militare, la care se adaug i impactul marilor puteri europene (Frana, r Britanie, Austria - interesate nemijlocit), fr neglija i rolul fanarioilor interesai, au influenat i determinat rezultatul cunoscut. Tactica diplomaiei otomane de tergiversa tratativele i de exploata la maximum nrutirea raporturilor franco-ruse (n ajunul invaziei lui Napoleon din iunie 1812), promovndu-i propriile interese, precum i tactica diplomaiei ruse de cuceri i menine un teritoriu ct mai mare, eliberndu-i, totodat, ct mai repede armata (circa 43 mii de oameni) imobilizat la Dunre, au avut drept rezultat acceptarea, n fond, unui compromis, exprimat prin stabilirea noului hotar pe trupul viu al Principatului Moldovei, ceea ce nsemna scindare, deoarece potenialul uman i economic al rii era, de facto, njumtitAstfel, fr a tgdui influena fanarioilor din familia Moruzi asupra mersului negocierilor ruso-turce, totui, factorii decisivi ce au determinat semnarea tratatului de pace de la Bucureti au fost cei de natur geopolitic. Menionm, n concluzie, principalii factori: politica prilor beligerante, devenit tradiional n aceast parte a Europei, determinat de interesele proprii n ajunul conflictului european, precum i de situaia intern a ambelor imperii, de rnd cu perspicacitatea diplomailor i starea efectivului forelor armate. Trebuie de luat n considerare i factorul tempus, care evident precipita diplomaia rus s ncheie pacea pn la declanarea rzboiului cu Frana napoleonian; turcii fiind mai avantajai sub acest aspect temporal - ncercnd s se distaneze de noua conflagraie european. Un rol important l-a avut i factorul extern, adic presiunile exercitate din partea terelor state, interesate n soluionarea diferendului ruso-turc, prelungit mai bine de cinci ani; Frana, Marea Britanie, Austria, Suedia jucnd uneori un rol decisiv n evoluia duelului diplomatic din sud-estul continentului european.Credem c acest set de premise - geopolitice (mai ales cele de ordin diplomatic i militar), conjugate cu starea de spirit a unei pri a otomanilor (partizani ai pcii), sub impactul factorului fanariot - au precipitat i determinat semnarea Tratatului de pace ruso-turc la 16(28) mai 1812.