Gândirea economică a lui Adam Smith

Adam Smith (1723-1790), gânditor de origine scoţiană, cu multiple preocupări ştiinţifice de factură filozofică şi economică, s-a format sub influenţa ideilor lui David Hume, fiind bun cunoscător al enciclopediştilor şi fiziocraţilor francezi. Ca profesor universitar a predat la Edinburg două cursuri libere, unul asupra literaturii engleze şi altul asupra economiei politice. Dintre lucrările publicate de Adam Smith menţionăm: “Teoria sentimentelor morale” (1759), dar mai ales, “Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” (1776), lucrare fundamentală pentru ştiinţa economică. În “Avuţia naţiunilor” denumită şi “biblia liberalismului clasic”, Smith a reuşit să sintetizeze cele mai importante cunoştinţe acumulate până la el în domeniul economic, Adam Smith este considerat “părintele” economiei politice moderne mai ales datorită acestei lucrări.

Intenţia lui Adam Smith atunci când şi-a conturat concepţia economică a fost să realizeze mai întâi un studiu istoric în care să integreze sistemul de economie politică. Punctul de pornire în demersul ştiinţific a lui Adam Smith a fost acelaşi ca şi al fiziocraţilor şi mercantiliştilor. Adam Smith a sesizat că puterea economică a statului depinde de puterea economică a naţiunii. De aceea el şi-a îndreptat atenţia spre îmbogăţirea naţiunii în timp ce mercantilişti şi fiziocraţii au încercat să îmbogăţească statul.

Mercantiliştii şi fiziocraţii au considerat că există doar un singur factor de producţie care era capitalul comercial, respectiv natura pe când Adam Smith este susţinătorul formulei trinitare a factorilor de producţie munca, natura şi capitalul. El considera că bogăţia este formată din totalitatea bunurilor marfă pe care le deţine o naţiune, de aceea a extins-o în toate ramurile producţiei de mărfuri în opoziţie cu mercantiliştii şi fiziocraţii care considerau avuţie doar banii şi tot ce poate fi transformat în bani, reducând sfera productivă la o singură ramură.

Acesta promovează libertatea deplină neîngrădită decât de limitele propriului interes şi apreciază că “ordinea naturală” se instaurează de la sine într-un climat liberal prin acţiunea “mâinii invizibile” şi nicidecum o politică economică protecţionistă, promovată prin puterea statului. Mâna invizibilă este un concept economic şi de filozofie socială introdus de Adam Smith. Metafora ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăţilor capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. În cadrul mecanismului pieţei, guvernat de acest principiu, acţiunile cele mai eficiente şi benefice vor fi şi cele mai profitabile.

Adam Smith introduce termenul în Cartea IV din „Avuţia naţiunilor”, în cadrul discuţiei despre comerţul indigen şi comerţul străin. Fiecare individ îşi va investi capitalul cât mai aproape de casă, “pe cât posibil, în sprijinul activităţii economice interne” (A. Smith, "Avuţia naţiunilor"). Indivizii nu vor apela la comerţul străin, decât dacă avantajele acestuia le depăşesc cu mult pe cele ale comerţului indigen. “Atunci când preferă să sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străină, el urmăreşte numai propria lui siguranţă; iar îndrumând acea activitate în aşa fel încât să producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână

invizibilă ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui. Urmărindu-şi interesul, el adeseori promovează interesul societăţii mai eficient decât atunci când încearcă să-l promoveze.” (A. Smith, "Avuţia Naţiunilor")

La Smith, conceptul de mână invizibilă este doar la nivel de înclinaţie naturală. El va deveni apoi un mecanism social la economiştii ce i-au urmat lui Smith (V. Pareto)

Adam Smith considera ca îmbogăţirea unui popor constă în capacitatea de a progresa, progres care are la bază diviziunea muncii. Diferenţierea indivizilor este rezultatul diviziunii muncii care îi determină să se specializeze în anumite activităţi. El a demonstrat că prin diviziunea muncii se creează şi sporeşte avuţia naţională. Prin specializare se măreşte continuu volumul şi productivitatea muncii şi o dată cu ele sporeşte direct proporţional bogăţia naţională.

Acesta susţine că sursa principala a bogăţiei este munca dar nu toată munca ci numai munca depusă în sfera producţiei de mărfuri. El susţine deci că munca ce adaugă valoare la alta este productivă iar munca ce nu adaugă valoare este neproductivă.

Condiţiile ca munca sa fie productivă sunt: Să creeze o marfă bun material sau serviciu Să creeze venit net

Serviciile legate de producţia mărfurilor care adaugă o valoare la alta sunt productive iar cele de consum care nu adaugă valoare sunt neproductive.

Bogăţia naţională, provine din două surse şi are două componente:1. Produsul anual al pământului 2. Produsul anual al muncii productive

Factorii de creştere ai avuţiei naţionale sunt:1. Creşterea numărului muncitorilor productivi2. Creşterea productivităţii muncii din sfera productivă

Pentru a spori valoarea producţiei şi a muncii unei naţiuni nu sunt alte mijloace decât a spori fie numărul muncitorilor ei productivi fie forţele productive ale muncitorilor întrebuinţaţi până atunci. Creşterea numărului muncitorilor ocupaţi în sfera productivă depinde de sporirea capitalurilor sau a fondurilor destinate întreţinerii acestora.

Capacitatea de a produce nu poate spori cu acelaşi număr de muncitori decât cu un oarecare adaos şi perfecţionări de maşini şi instrumente rezultând că sporirea capitalului este factorul hotărâtor atât pentru creşterea numărului celor ocupaţi în sfera productivă cât şi pentru ridicarea productivităţii muncii deci factorii de care depinde avuţia unei naţiuni sunt:

1) Natura2) Munca productivă prin volumul şi productivitatea ei3) Capitalul

Crearea şi sporirea bogăţiei este obiectivul principal al demersului ştiinţific al lui Adam Smith. Volumul şi rodnicia muncii productive sunt mijloacele principale pentru atingerea acestui scop. Diviziunea muncii este cauza esenţială a sporirii volumului şi productivitatea muncii. Promovarea ramurilor cu productivitatea cea mai ridicată este calea de

urmat pentru accelerarea progresului naţiunii. Adam Smith nu a creat o ştiinţă economică în general ci o Economie politică engleză.

Ideea centrală a lucrării “Avuţia naţiunilor”, aşa cum reiese şi din titlul ei, o constituie definirea noţiunii de “avuţie” sau “bogăţie” a naţiunilor şi analiza factorilor sau forţelor de producţie ce concură la crearea şi sporirea ei.

În “Avuţia naţiunilor”, Smith priveşte “universul economic ca un vast atelier creat de diviziunea muncii, mobilul psihologic al producătorilor reprezentându-l dorinţa de a-şi îmbunătăţi situaţia economică. Politica economică este interpretată de Smith nu ca expresie a unui interes partinic, al unei clase sau alteia ci ca pe expresia interesului cel mai general al comunităţii”. Astfel el oferă o analiză intercorelată a agriculturii, industriei şi comerţului.