DOCTRINE ECONOMICE

LIBERALISMUL CLASICCURS 11

Introducere Pe bazele puse de fiziocraţi, o teorie

economică completă şi coerentă a fost elaborată de autori englezi şi francezi începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: Şcoala clasică.

Teoriile elaborate au adus în plan doctrinal liberalismul absolut şi general, privit ca rezultat din trei revoluţii:

industrială, juridică, politică.

Reprezentanţi

ADAM SMITH1723-1790

DAVID RICARDO1772-1823

THOMAS MALTHUS1766 - 1834

J. S. MILL1806 - 1873

J. B. SAY1767-1832

FREDERIC BASTIAT1801-1850

AUGUSTIN COURNOT 1801- 1877

ADAM SMITH1723-1790

• Este considerat de foarte mulţi cercetători ai istoriei gândirii economice drept unul dintre fondatorii economiei ca ştiinţă.• „Acest profesor distrat se născuse în 1723 în oraşul Kirkcaldy din comitatul Fife, Scoţia. Kirkcaldy se mândrea cu o populaţie de 1500 de suflete; pe vremea când se năştea Smith, unii dintre localnici mai foloseau cuie în chip de bani. Când avea patru ani, s-a petrecut cu el un incident cât se poate de curios. A fost răpit de nişte ţigani nomazi. Prin sforţările unui unchi (tatăl murise la naşterea lui Adam), li s-a luat urma ţiganilor, care văzându-se încolţiţi, l-au abandonat pe Adam la marginea drumului. ‚Mă tem că n-ar fi ieşit din el cine ştie ce ţigan’ spuse unul din primii săi biografi”.

•R. L.Heilbroner (1994), Filozofii lucrurilor pământeşti. Vieţile, epocile şi ideile marilor economişti, Editura Humanitas, Bucureşti, p. 49.

Ordinea extinsa a pietei a fost dezvoltata in capodopera Avutia Natiunilor (1776)

Este atat fondatorul stiintei economice, cat si autorul doctrinei liberale intr-o forma extinsa, coerenta si durabila, ale carei concepte si idei raman de referinta, indiferent de corectiile suferite de-a lungul timpului

Centrarea pe actiunea economica a individului ghidat de interesul personal

Proprietatea privata – sursa de motivatii si conditie a schimbului voluntar

Ordinea economica data de piata Libera initiativa privata Libertatea de actiune a participantilor la activitatea

economica Concurenta Statul minimal Reglarea spontana a economiei Laissez-faire-ul

„Orice schimbare socială îşi găseşte teoreticienii ei, care imaginează cauze permanente pentru a explica efecte trecătoare.

Teoreticianul revoluţiei industriale din Anglia a fost Adam Smith. Inspirându-se din fiziocraţii francezi, acest profesor din Glasgow a scris Avuţia Naţiunilor, carte care a devenit timp de mai bine un secol Biblia economiştilor. El predica acel ‚laisser faire’, libera concurenţă, încrederea în mişcările spontane ale economiei.

În ochii lui Smith şi a discipolilor săi, un Dumnezeu binefăcător a reglat astfel universul încât liberul joc al legilor naturale asigură cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni. E posibil ca libertatea să fie cauza unor suferinţe temporare, dar echilibrul se va restabili în mod automat. Această teorie avea să liniştească scrupulele celor bogaţi, făcând din mizerie şi şomaj remedii fireşti şi divine”.

André Maurois (1970), Istoria Angliei, vol.II, Editura Politică, Bucureşti, p. 190.

Conţinut

„Avuţia naţiunilor” este compusă din cinci cărţi: în prima, sunt tratate cauzele perfecţionării forţelor productive ale muncii şi ordinea după care, în mod natural, se distribuie produsul muncii între diferitele categorii sociale; a doua se referă atât la natura, acumularea capitalului şi întrebuinţările date capitalului combinându-l cu diferite cantităţi de muncă; în a treia, sunt analizate politicile diferite de încurajare a activităţilor economice; în a patra, sunt cercetate influenţele exercitate de diferitele teorii economice asupra modului de gândire şi de acţiune al oamenilor cultivaţi, dar şi asupra felului de guvernare al principilor şi al oamenilor de stat; a cincea conţine analiza surselor financiare ale statului.

An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations (1776)

Avuţia naţiunilor. O cercetare asupra naturii şi cauzelor ei

Avutia natiunilor - ghid al principiilor si regulilor de comportament specifice economiei capitaliste

Individul homo oeconomicus, condus de mana invizibila in ordinea pietei, stie sa-si aleaga mijloacele pentru a-si atinge scopurile.

Statul liberal – cel care asigura conditiile legale ale cooperarii sociale intre indivizii animati de castig, pentru cresetrea avutiei fiecaruia si a statului

Un stat era bogat daca indivizii sai erau bogati Desi scopul liberalismului este comun si altor moduri

de gandire – avutia si cresterea avutiei – orientarea actiunii economice si alegerea mijloacelor de realizare difera

Sursele de inspiratie ale lui Smith: mosteniera culturala din antichitate pana la fiziocrati, traditia intelectuala britanica si revolutia industriala

Belşugul general şi ordinea pieţei

Economia politica – 2 scopuri: “in primul rand, de a procura poporului un venit sau o subzistenta abundenta sau, mai bine zis, de a-l face capabil sa-si procure acest venit sau aceasta subzistenta abundenta; si in al doilea rand, de a procura statului sau colectivitatii, un venit suficient pentru serviciile publice”

Între sistemele de economie politică, al căror scop era creşterea bogăţiei, Smith preferă în mod evident sistemul comercial rezultat din dezvoltarea industriilor, considerându-l modern şi garant al bogăţiei, şi respinge atât pe cel agricol (limitat), cât şi pe cel mercantilist (etatist şi protecţionist).

Deşi, accentele morale îl determină uneori să pună o oarecare ordine în termenii utilizaţi, totuşi de cele mai multe ori avuţia, averea şi bogăţia sunt utilizate cu aceeaşi putere semantică.

Bogăţia înseamnă bani, dar tot bogăţie reprezintă pământurile, casele şi bunurile de consum. De aceea, o persoană este bogată sau săracă, „după gradul în care îşi permite să se bucure de bunurile necesare şi de înlesnirile traiului, precum şi de bucuriile vieţii” .

În al doilea rând, bogăţia înseamnă activitate economică.

Condiţia esenţială pentru creşterea bogăţiei o constituie libertatea de acţiune a indivizilor şi a comerţului.

Un stat este bogat dacă are indivizi bogaţi!

Bogăţie, dar moderată! Bunăstare moderată pentru mulţi!

Adam Smith dă un nou sens bogăţiei într-o societate liberă: „Bogăţia publică a unei ţări, şi chiar puterea ei, în măsura în care puterea poate depinde de bogăţie, totdeauna este în raport cu valoarea producţiei sale anuale, care este fondul din care se plătesc în cele din urmă impozitele. Dar marele obiectiv pe care şi-l propune pretutindeni economia politică a fiecărei ţări este de a spori bogăţia şi puterea ţării”.

Avuţia=putere. Avutia nu implica insa si dobandirea imediata a unei puteri politice, militare sau civile. Simpla posesie a unei averi nu transmite si puterea, ci ofera mijloacele dobandirii ei

„Puterea pe care i-o transmite imediat şi direct este puterea de cumpărare; o putere de care dispune asupra muncii sau asupra produselor muncii, care se află pe piaţă”

Avuția și bogăția

In toate epocile averea reprezintă şi o problemă de statut social; superioritatea de avere conferă autoritate, ceea ce înseamnă ierarhie şi subordonare.

Contrar opiniei comune, potrivit căreia societăţile moderne, civilizate, graţie prosperităţii generale accentuau disparităţile sociale, Adam Smith identifică în capitalism regimul economic unde posesia unei averi mari sau foarte mari nu implica şi subordonarea, deşi „autoritatea pe care o dă averea este foarte mare chiar şi într-o societate civilizată şi bogată”.

Concluzia lui Smith: un lucru e clar si la mercantilisti, si nu numai la ei, banii si bogatia inseamna acelasi lucru

Diviziunea muncii

Diviziunea muncii are ca rezultat specializarea indivizilor înproducerea anumitor bunuri şi, prin urmare, conduce în mod evident la creşterea eficienţei oricărei activităţi economice

Diviziunea muncii Proprietatea privată

SCHIMBUL

„Munca anuală a oricărei naţiuni constituie fondul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate bunurile necesare şi de înlesnire a traiului, pe care le consumă anual şi care constau totdeauna, fie în produsul imediat al acestei munci, fie în ceea ce se cumpără cu acest produs, de la alte naţiuni”.

La Adam Smith munca nu este, aşa cum s-a crezut mult timp, scopul acţiunii oamenilor, ci mijlocul, mai precis unul dintre mijloace, poate cel mai obişnuit.

De fapt, Adam Smith apreciază bogăţia sau sărăcia unei naţiuni nu după volumul de muncă depusă, ci după efectele acestei munci.

Diviziunea muncii a aparut datorita inclinatiei naturale a omului catre schimb

Diviziunea muncii

Potrivit concepţiei lui Smith, munca este cu atât mai productivă, iar societatea mai bogată, cu cât în economia unei naţiuni lucrează mai mulţi oameni, iar numărul celor care doar consumă este mai mic.

Bogăţia astfel rezultată este efectul cooperării, adică al bunei organizări a activităţii economice prin diviziunea muncii.

Adam Smith dezvoltă avantajele extraordinare ale diviziunii muncii într-o industrie particulară, unde se fabricau ace cu gămălie. Atunci când, se produce pe cont propriu lucrătorul face toate operaţiile (18), dar ar putea produce, „cu toată hărnicia lui, abia un singur ac pe zi şi fără îndoială nu ar putea face douăzeci”

Diviziunea muncii

În condiţiile diviziunii muncii funcţionează specializarea pe operaţii şi cooperarea în realizarea produsului finit, iar efectele sunt spectaculoase: zece muncitori specializaţi pe două-trei operaţii produc patruzeci şi opt de mii de ace pe zi.

Concluzia: diviziunea muncii, prin specializarea pe care o implică, creşte considerabil cantitatea de muncă depusă de acelaşi număr de oameni.

Acest avantaj al diviziunii muncii este susţinut de: creşterea îndemânării fiecărui lucrător, economisirii timpului, care s-ar fi pierdut prin trecerea de la o muncă la alta şi stimularea spiritului de inventivitate prin folosirea maşinilor.

Diviziunea muncii

Inventivitatea: „La primele maşini cu aburi, era continuu întrebuinţat un băiat, ca să deschidă şi să închidă alternativ comunicaţia între căldare şi cilindru, după cum pistonul urca sau cobora. Unul dintre aceşti băieţi, căruia îi era plăcut să se joace cu tovarăşii săi, observă că dacă lega sfoara de mânerul supapei care deschidea această comunicaţie cu o altă parte a maşinii, supapa se deschidea şi se închidea fără intervenţia lui, lăsându-i libertatea să se distreze cu tovarăşii săi de joacă. Una din cele mai mari perfecţionări făcute acestei maşini, de la invenţia ei, a fost descoperirea unui băiat care dorea să-şi economisească propria lui muncă”.

Diviziunea muncii

Condiţia organizării activităţii economice pe baza diviziunii muncii este schimbul pe piaţă, care face posibil ca fiecare să se consacre altei ocupaţii.

Deşi produce efecte considerabile, totuşi diviziunea muncii este limitată: de întinderea pieţei şi de acumularea prealabilă de capital.

În ansamblul economiei, diviziunea muncii economiseşte resurse şi timp, adică ceea ce n-ar putea să facă fiecare individ luat separat.

Diviziunea muncii

Interesul personal Teoria economică elaborată de Adam Smith are un

fundament economico-psihologic: interesul personal.

Motorul oricărei activităţi economice este principiul hedonist, potrivit căruia oamenii caută maximum de satisfacţie cu minimum de efort.

„Nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului sau brutarului, aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc interesele lor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor, şi niciodată nu le vorbim de nevoiele noastre ci de avantajele lor proprii. Numai un cerşetor preferă să depindă în special de bunăvoinţa concetăţenilor săi. Nici chiar cerşetorul nu depinde numai şi numai de această bunăvoinţă”

Pe această bază, el explică cum pot fi satisfăcute nevoile oamenilor prin diviziunea muncii, care creşte considerabil productivitatea individuală, şi prin mecanismul preţurilor, care adaptează automat oferta la cerere.

Interesul personal rezulta din: Inclinatia naturala a omului catre schimb Diversitatea ocupatiilor Nevoia de cooperare a oamenilor traind in societate Egoismul oamenilor

Schimbul şi banii

Pentru Smith, omul are un instinct natural spre schimb, are “inclinarea de a face troc, de a trafica, de a schimba”

Schimbul apare ca o consecinţă firească a diviziunii muncii: “Odata ce diviziunea muncii a fost pe deplin stabilita, numai o mica parte din nevoile omului au putut fi satisfacute din produsul propriei lui munci. Ei isi satisface marea majoritate a acestora dand in schimb surplusul muncii sale – adica ceea ce depaseste consumul sau – pentru acele parti de care are nevoie, din produsul muncii altor oameni”

La rândul lor, banii au apărut din acest instinct al oamenilor spre schimb şi au evoluat odată cu schimbul, devenind „la toate naţiunile civilizate, instrumentul general al comerţului, prin intervenţia căruia mărfurile de tot felul se cumpără şi se vând, adică sunt schimbate unele pentru altele” .

Odată cu progresele activitatii economice, „naţiunile comerciale au găsit că e bine să bată monedă din diferite metale: aur pentru plăţile mai mari, argint pentru cumpărări de valoare mijlocie, şi aramă sau alte metale comune, pentru cumpărările de o însemnătate mai mică”

Statele comerciale şi-au stabilit un etalon monetar, alegând primul dintre cele trei metale folosit ca instrument de comerţ; treptat preferinţele orientându-se spre aur şi/sau argint, datorită calităţilor specifice metalelor respective.

„Oamenii doresc bani nu pentru banii în sine, ci pentru ceea ce pot cumpăra cu ei”. In acest context, Smith cauta legile care determina valoarea relativa (sau valoarea de schimb) a tuturor bunurilor

Concepţia duală despre valoarea muncă şi utilitate

1. Valoare de întrebuinţare

2. Valoare de schimb Preţul natural:

a) Rentăb) Profitc) Salariu

VALOAREA

Valoarea “uneori exprima utilitatea unui anumit obiect, iar alteori, puterea de cumparare a altor bunuri, pe care o da posesiunea acelui obiect”

Paradoxul valorii: “Lucrurile care au cea mai mare valoare de intrebuintare au deseori o valoare de schimb mica, sau niciuna; si din contra, cele ce au cea mai mare valoare de schimb , adeseori au o mica valoare de intrebuintare sau niciuna. Nimic nu este mai folositor decat apa; dar cu ea nu se poate cumpara mai nimic; aproape nimic nu se poate obtine in schimbul ei. Un diamant, din contra, nu are nicio valoare de intrebuintare; cu toate acestea, in schimbul lui se poate obtine adeseori o mare cantitate de alte bunuri”

Totuşi, descoperirea paradoxului apa-diamant, pe care îl va elucida mai târziu Menger, nu-l împiedică să formuleze câteva probleme, a căror dezlegare dezvăluie principiile care determină valoarea de schimb:

1) care este măsura reală a valorii de schimb, care este preţul real al tuturor bunurilor;

2) care sunt elementele preţului real, compus sau stabilit;

3) care sunt cauzele care uneori împiedică preţul pieţei (preţul real) să coincidă exact cu preţul natural (preţul obişnuit).

Adam Smith cercetează mecanismul şi legile schimbului în libertate, arătând că astfel se realizează armonia dintre diverse interese.

Elementul central al acestei situaţii este preţul real - preţ stabilit prin schimb pe piaţă – atunci când nu există nici o intervenţie artificială pe piaţă, adică schimbul este liber.

Ordinea lumii moderne, civilizate era ordinea pieţei: piaţa măsura, ierarhiza, selecta.