----

„Vindecarea nu este niciodată atât de promptă ca rănirea”

Înţelepciune populară11 noiembrie 1918. Armistiţiul. Zi liberă în mai multe state

ale UE… Ca urmare a unei puternice ofensive aliate pe frontul deVest, trupele germane pierzând teren...

În economie se pune problema,mai mult ca niciodată, găsirii unormecanisme care să asigure oevoluţie stabilă a proceselor eco-nomice. Cu alte cuvinte, în eco -nomie se caută soluţii nu pen-tru echilibru, ci pentru stabilita -te. În aceste condiţii, predicţiaeste înlocuită cu scăderea incer-titudinii privind viitorul.

Teoriile macroeconomices-au concentrat de-a lungul tim-pului asupra stării de atracţie la

echilibru, care implică faptul că modelele macroeconomice tre-buie construite la echilibru. Un deziderat ideal, în opinia noas-tră, întrucât în sistemele economice nu există simetrie, ci ru -pere a simetriei.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„La cel ce răzbună petatăl său, nimic nu esteimposibil”

Corneille, Cidul

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 401 anul IX vineri, 1 noiembrie 2013 1 RON

13 noiembrie 354. Se naşte Sfântul Augustin,unul dintre principalii părinţi şi doctori aireligiei Catolice. Reformatorii protestanţi

Luther şi Calvin au recunoscut în el pe celmai bun interpret al Bibliei.

ASPASIA (468 î.H. - ?)

În Milet, cetate înAsia Mică, s-a născut,în anul 468 î.H., AS -PASIA (în limba greacă,„Cea iubită, cea plăcu -tă”), fiica unui cetăţeanionian, Axiochos (Axio -tros). A emigrat în Me-gara, apoi a ajuns înAtena, oraşul-stat ce a

atins un nivel de manifestare a democraţiei,de dezvoltare economică, de prestigiu politic,de rafinament cultural ce eclipsa celelalte ce -tăţi greceşti. Era perioada lui Pericle (490-429î.H.), cu cea mai dezvoltată formă a de mo -craţiei antice, perioada de aur a culturii elene,el fiind conducătorul militar al Atenei ce fă -cuse ca flota Pireului să domine mările. Eraegalul regelui, protectorul artelor, ştiinţelor, cons-tructorul Acropolei, în principal.

continuare ^n pag. 8

continuare ^n pag. 7

Translatarea conceptului dezvoltării durabile de la nivelmacroeconomic la nivel microeconomic

Aplicarea la nivelul companiei a conceptului dezvol -tării durabile are în vedere tocmai responsabilitatea cor-porativă – rezultând din necesitatea firmelor de a seadapta pentru a supravieţui într-un context pe care glo -balizarea şi activismul civic tot mai intens îl modificăradical. Acest tip de abordare a fost preluat la nivelulmarilor firme de pe glob care îşi manifestă angajamen-tul faţă de dezvoltarea durabilă sau sustenabilă şi adop-tă principii de raportare care sunt bazate pe conceptultriplului bilanţ /sau obiectiv.

Conceptul triplului bilanţ al firmei (engl. "triple bottom line") – a fost lansat şisusţinut de către Elkington (1997). „Canibalii” la care se referă autorul în titlullucrării sunt firmele care operează în economiile capitaliste aflate în continuăevoluţie, unde intră în ordinea naturală a lucrurilor pentru corporaţii să îşi devo -reze competitorii, în timp ce ”furculiţa” propusă acestor canibali pentru a trece în -tr-o nouă fază a civilizaţiei este reprezentată de afacerile durabile sau sustenabile.

Premiul Nobel 2013 pentru eco -nomie a fost acordat , dupa cum binese ştie,la trei profesori ame ricani,pentru contribuţii importan te la maibuna înţelegere a varia ţiilor preţuriloractivelor pe piaţă. “Nu există nici omodalitate de a anticipa preţurile ac -ţiunilor şi obli gaţiunilor pentru urmă -toarele câ teva zile sau săptămâni. Dareste posibil să fie previzionată direcţialargă a acestor preţuri pe perioademai îndelungate, precum următorii 3-

5 ani”- au postulat şi demonstrat cei trei de-a lungul cariereiacademice.

Dan POPESCU

continuare ^n pag. 5-6

15 noiembrie 1971. Americanul Ted Hoffcrează microprocesorul Intel Aspasia

11 noiembrie 1918. Armisti]iul.PUNCTULPE EUROPA

continuare ^n pag. 3

master. DianaCERCIU, ULBS

Premiile Nobel au fost create în 27noiembrie 1895 de savantul şi omulde afaceri Alfred Nobel, care prin testa -mentul său a întemeiat o fundaţie cuscopul ca veniturile imensei sale averisă fie oferite în fiecare an sub formade premii, celor care, în anul prece-dent au adus cele mai mari serviciiumanităţii, în cele 5 discipline: pacesau diplomaţie, literatură, chimie, me -dicină, fizică.master. Simona

BĂCĂRAN, ULBS

Erotismul interesat}i reu}ita social@ (II)

Puncte de vedere. Tineri masteranzi cu identitate european@

continuare ^n pag. 3

St@ri de atrac]ie îneconomie }i stabilizatori

Hecatomba(1914 – 1918)

}i câtevaînv@]@minte

prof. univ. dr. Elena

MACAVEI

dr. Lucian BELAŞCU,ULBS

continuare ^n pag. 4

Dezvoltarea durabil@ }i imperativul triplei performan]e a firmei (II)

America, ]ara tuturorpremiilor Nobel ?!

Acordarea PremiilorNobel în economie

- argumente pro }i contra

dr. Vasile BRĂTIAN,ULBS

asistent univ. dr.Alin OPREANA,ULBS

Problema echilibrului economic preocupăeconomia politică de la începuturile sale,mai precis de când gândirea economicăs-a constituit într-o ştiinţă de sine stătă-toare. Viziunea clasică privind echilibruleconomic o întâlnim în operele lui A.Smith, D. Ricardo şi St.Mill, ca să men -ţionăm pe cei mai reprezentativi expo-nenţi ai liberalismului clasic. In acestcontext publicarea cărţii "Bogăţia naţiu-nilor" a lui Adam Smith în 1776, esteconsiderată a fi originea economiei caştiinţă.

Abordarea echilibruluieconomic în contextul

politicii de ”laissez-faire”

continuare ^n pag. 2

28 iunie 1914. Atentatul de la Sarajevo.

CERCETARE2 VINERI 8 NOIEMBRIE 2013

Abordarea echilibrului economic în contextul politicii de ”laissez-faire”

urmare din pagina 1Clasicii scriau într-o epocă în care

industria cunoştea o dezvoltare fărăprecedent (Paul Marinescu). Preocupa-rea lor principală fost creşterea eco-nomică şi teme relaţionate cum ar fidistribuţia, valoarea, comerţul interna -ţional, etc. Unul dintre obiectivele prin-cipale a fost denunţarea ideilor mercan -tiliste restrictive ale liberei concurenţecare erau incă şi mai extinse in vremealor. Pentru Adam Smith, statul tre buiasa se abţină sa intervina în economiedeoarece atunci când oamenii acţio -nează liber in căutarea propriului inte-res există o mână invizibilă ce trans-formă eforturile în beneficii. În fond,teoria „mâinii invizibile”, enunţată deA.Smith, poate fi socotită ca o formăde exprimare a unei concepţii cu pri -vire la echilibrul economic. Potrivit aces -tei teorii, economia bazată pe mecanis -mele pieţei concurenţiale îşi asigurăîn mod spontan, echilibrul între produc -ţie şi consum, ofertă şi cerere, faptcare face de prisos intervenţia statu-lui în economie. De asemenea conformteoriei “mâinii invizibile”, jocul intere-selor care se derulează pe o piatăeste suficient pentru a armoniza viaţaeconomică (Jacque Garello). Piataeste deci un proces de coordonaredescentralizat, care nu necesită nici ointervenţie, nici reglare: mâna invizibi -lă justifică politica de “laissez-faire”.De asemenea, trebuie să amintimfaptul că principiile de baza ale şcoliiliberale clasice aveau la bază funda-mentarea filozofică a ştiinţei clasicedeterministe, moştenită de la Newtonşi folosită apoi în toate ştiinţele, in -clusiv în economia politică. În cadrulşcolii clasice de gândire economică,problemele economice au fost analiza -te din punctul de vedere al unui mo -del cu condiţii ideale de echilibru sta -bil, potrivit cărora dacă se asigură li -bertate economică, atunci sistemul serealizează şi funcţionează de la sine,fiind guvernat de legi naturale. Econo-miştii clasici nu au observat că întremodelul lor de gândire, care era per-fect justificat, şi condiţiile prevalenteîn viaţa economică reală există o di -fe renţă enormă şi nu au studiat cuaceeaşi grijă şi problema dezechili-brului care domina realităţile economi -ce. De asemenea, nu au sesizat ne -cesitatea reformelor structurale, creândun model ideal unde guvernează leginaturale. Şcoala clasică a fost supusă,

cu trecerea timpului, multor critici dincauza discrepanţei între teorie şi prac -tică; ea a văzut realitatea fizică, so -cială şi economică prin prisma echili-brului stabil. Cu alte cuvinte, evoluţiaeste către unitate, armonie, simetrie,reversibilitate în sensul că dacă facemanaliza ex-ante sau ex-post, micro saumacro nu are nici o importanţă, căcirezultatul trebuie să fie acelaşi.

Această prezentare se reduce ladouă idei. Prima este cea a convergen -ţei intereselor individuale cu interesulgeneral, atribuită lui Mandeville şi pre -zentă de asemenea la Hume, Fergu -son şi Hutchinson, toti fiind inspira-tori ai lui Adam Smith; iar cea de-adoua idee este că rezultatul obţinutprin intermediul pieţei este cel maiposibil. Acesta nu este rezultatul carear fi putut fi obţinut de un individperfect raţional. Prezenţa mâinii invizi -bile pe piaţă presupune ajustări per-manente, fiecare individ adaptându-şicomportamentul în funcţie de infor-maţiile transmise de preţurile şi profi -turile relative, la rândul lor variabilepe măsură ce se realizează tranzacţiile.Piaţa este în acest fel un proces dedescoperire continuă, cu rezultate ne -prevăzute şi imprevizibile, neputându-se “simula piaţa”, asa cum spuneauLange şi Kandor şi cum pretind astăzisusţinătorii “socialismului de piaţă”.

În această viziune dinamică, agen-ţii economici joacă rolul degetelormâinii invizibile (fiind motivaţi de pro-prietatea asupra profitului) atenţi lainformaţiile vehiculate de piaţă şi ges -tionează dezechilibrele pe care le dez -valuie aceste informaţii. Aceste reacţiiantreprenoriale garantează coordona -rea generală mai bine decat orice re -glare prin care se caută un ipoteticechilibru general. Mâna invizibilă ţinede o filosofie socială scoţiană din se -colul al XVIII-lea, dar şi de economiştiişcolii clasice austriece, conform că -rora ordinea socială este rezultatulnedorit al unor acţiuni voluntare aleindivizilor.

În studiile sale, Adam Smith adescris cadrul instituţional indispens-abil: mâna invizibilă nu poate func -ţiona decat dacă există dreptul deproprietate, siguranţa contractelor, sta -bilitatea monedei, concurenţei (altfelspus, libertatea de a întreprinde şi dea face schimburi comerciale). Mai târziu,Hayek a dedus o teorie evoluţionistăa instituţiilor, astfel incât vorbim astăzide o “abordare prin prisma mâiniiinvizibile” (Ullmann-Magalit) pentru acaracteriza teoriile care explică emer-genţa şi modificarile instituţiilor fără in -

tervenţia unor acţiuni umane voluntare.În urma celor prezentate mai sus

putem afirma că mâna invizibilă ocupăun loc central in dezbaterea funda-mentală privind libertatea individualăşi armonia socială.

Teoria liberală clasică este readusăîn discuţie de către Şcoala de la Chi -cago printr-unul dintre cei mai de sea -mă exponenţi ai săi Milton Friedman.În cartea sa, Liber sa alegi.Un punctde vedere personal, Milton Friedmanevidenţiază printr-o serie de exempleale mai multor ţări aflate de-o parteşi de alta a fostei “cortine de fier”,faptul că o economia nu va putea fifunctională atâta timp cât va fi co -mandată şi controlată de la centru,în raport cu ţările în care aplicarealiberalizării preţurilor şi a schimbuluiliber au fost măsuri care au acţionatca un motor propulsor, garantând oeconomie funcţională. Printre mai multesubiecte interesante pe care le tratea -ză în această carte, renumitul profe-sor subliniază importanţa delimităriiclare a atribuţiilor revenite statului, pu -terilor guvernamentale, aratând cum,spre exemplu în fosta Uniune Sovie -tică care aplica o economie centrali -zată planificată, aceea economie nuputea fi funcţională. Desigur, analizândla rece acest fapt, putem inţelege cuatat mai mult cu cât insăşi ţara noas-tră a fost condusă in trecut de un gu -vern care aplica un astfel de sistemineficient. Ineficacitatea evidentă carea rezultat din sistemul de economiecentralizată este sintetizata pe larg,autorul reusind sa arate prin cateva

exemple cum acesta a dat greş. Esteclar că ţările a căror economie s-abazat pe schimbul liber nu au avutdecât de câştigat, fiind favorizate atâtprosperitatea cât şi libertatea umana.Desigur, într-o societate schimbul re -ciproc acceptat, concurenţa şi liberaalegere au un impact pozitiv asupraeconomiei şi a creşterii nivelului detrai al populaţiei, ţările care au azi oeconomie puternica fiind exemple evi-dente. Referindu-se la sistemul preţu-lui care funcţioneaza atât de bine atuncicând este lăsat liber, autorul vorbeştedespre criza petrolului din 1974, cândguvernul american, încercând să inter -vină prin adoptarea unor măsuri me -nite a evita creşterea preţului petrolu-lui pe piaţa internă, a avut un efectinvers decât cel scontat, conducândla lungi cozi la benzină şi deficite deaprovizionare chiar in SUA, ţara careproducea cea mai mare parte a pro-priului petrol. În acest timp, ţări caGermania şi Japonia dependente depetrolul importat, nu erau afectate.Friedman reşeşte astfel să arate foartebine cum transmiterea informaţiei prinpreţ poate fi unul dintre cele mai dău -nătoare efecte ale inflaţiei.

În contradicţie cu “mâna invizibi -lă” şi politica de “laissez-faire” se aflăşcoala modernă (care susţine prinintermediul keynesismului soluţia decorectare a imperfecţiunilor pieţei prinintervenţia statului în economie) careişi aduce un aport important în ceeace priveşte realizarea echilibrului econo -mic. Astfel, în cadrul şcolii moderneproblemele economice se observă ex -

clusiv din punctul de vedere al unuimodel ce presupune condiţii de de -zechilibru sau abateri de la modelulclasic, dar cu premisa că intervenţiaguvernului prin aplicarea unei politicimonetare şi fiscale, aşa cum a fost re -comandată de Keynes, poate promo-va prosperitatea generală şi stabilita -tea. Punctul culminant al şcolii moder -ne a fost atins prin formularea LegiiOcupării Depline a resurselor naturaleşi umane, de către John MaynardKeynes, în lucrarea sa devenită cele-bră în secolul trecut „Teoria generalăa folosirii mâinii de lucru, dobânzii şibanilor” (1936). Aceasta prezintă con -ceptul modern de echilibru stabil prinintervenţie guvernamentală din afarasistemului.

În ultimul secol cele doua şcoliide gandire economică au avut o con-fruntare deschisă în ceea ce priveştesistemul de economie de piaţă celmai eficient şi care ar trebui sa fieadoptat de către stat în politicile salepentru o dezvoltare economică dura-bilă şi o creştere sustenabilă a econo-miei. De asemenea, în analiza celordouă concepte de gândire economicăpro şi contra “mâinii invizibile” trebuieluate in calcul cele doua crize eco-nomice majore care au marcat evolu -ţia economică în ultimul secol. Astfel,criza din 1929-1933, care a avut caprincipală cauză supraproducţia, a datcâştig de cauză adepţilor politicilorintervenţioniste ale statului. Şi totuşi,după trecerea anilor s-a putut observacă statele cele mai liberale în ceea cepriveşte sistemul economiei de piaţăsunt şi economiile cele mai puterniceîn ceea ce priveşe dezvoltarea econo -mică şi creşterea sustenabilă (StateleUnite şi Marea Britanie).

Contextul actual determinat de crizaeconomică oferă perspectivele pozi-tive pentru realizarea unei sinteze adiferitelor modele de echilibru agre-gat al pieţelor care să conducă la unechilibru general stabil cu cadru sus -tenabil pentru relansarea şi mai apoidezvoltarea economiei globale. Altfelspus, ieţirea economiilor din crizş seva realiza printr-o acţiune concertatăa statului şi a forţelor pieţei dar cucondiţia să se ţină cont de faptul căpiaţa este un sistem bazat pe prin-cipiului autoreglării, iar statul nu tre-buie să intervină în mecanismul defuncţionare al acesteia, ci trebuie saramână un “partener” care să asigu -re o politică fiscală coerentă şi un ca -dru de reglementare al pieţelor, caresă dea posibilitatea agenţilor econo -mici să se manifeste liber într-un ca -dru concurenţial legitim din care săobtină beneficiile dorite.

asistent univ. dr. Alin OPREANA, ULBS

Adam Smith Milton Friedman

Japonia. Tokyo.

3VINERI 8 NOIEMBRIE 2013 TINERI MASTERANZI CU IDENTITATE EUROPEAN~

America, ]ara tuturor premiilor Nobel ?!urmare din pagina 1

Interesant este că, la fel ca şianul trecut, dar şi ca în alţi mulţi ani,premiul Nobel în economie revineamericanilor, ţara “mamă” a crezei eco -nomice actuale, dar şi trist, în ace-laşi timp, că aceste minţi geniale nuîşi fo losesc resursele şi energia în cău-tarea unei soluţii de revenire/înviorarea economiei.

Cei trei profesori laureaţi, au înce -put cercetarile şi respectiv au de -mon strat, începând cu anii ’60, căpreţurile acţiunilor sunt foarte dificilde estimat pe termen scurt şi că fie -care nouă informaţie este foarte ra -pid încorporată în preţ, acţiunile va -riind puternic în funcţie de ştiri. Iarla începutul anilor ’80,Robert Shillera demonstrat că deşi preţul acţiunilor,obligaţiunilor şi altor active financia-re sunt aproape imposibil de deter-minat pe termen scurt, proiecţiile peperioade mai îndelungate sunt posi-bile. Prima întrebare care se naşte înmintea oricui este dacă mai sunt vala -bile aceste teorii ale anilor ’60-’80 încircumstanţele anului 2013, an carele-a adus premiul Nobel celor trei per -sonalităţi? Iar a doua întrebare este:au prevestit aceste capete luminate pe-rioada întunecată a economiei mon-

diale? Ei bine, da, Shiller este cele-bru pentru faptul că a prezis bula ITdin anii 2000 şi pe cea imobiliara dinSUA, care a provocatactuala criză. Maiexact, a publicat trei cărţi începândcu anul 2000 şi până în 2009 în carevorbeşte despre bula acţiunilor de pebursa americană, despre sectorul imo-biliar din SUA, supraevaluat într-unmod periculos şi despre cum psiho -logia umană conduce economia şi dece contează capitalismul global.

Nu cred că există o explicaţie ofi-cială şi atotcuprinzătoare a faptuluică premiile Nobel în economie suntacordate cu precădere americanilor.Poate ca dispun de mai multe resursefinanciare şi nefinanciare în centrelelor de cercetare-dezvoltare, printre carematerie cenuşie importata “la greu”,atrasă pe tărâmul tuturor posibilităţi -lor de remuneraţii colosale şi mirajulunui nivel de trai mai bun. Poate căaceastă elită înglobată integral în po -porul “Lumii Noi” ,perpetuează, pringena sa, preocupare primordială pen-tru înţelegerea mecanismelor econo -miei şi dezvoltarea ei, născând expli-caţii şi soluţii demne de premiat şide recunoaştere mondială. Cert estecă economiştii americani sunt princi-palii câştigători ai premiilor Nobelpentru economie ,în ultimii zece ani,17 laureaţi din 20 fiind din SUA.

master. Diana CERCIU, ULBS

Acordarea Premiilor Nobel în economie - argumente pro }i contra

urmare din pagina 1Testamentul precizează ca naţiona -

litatea celor nominalizaţi să nu aibănici o influenţă asupra acordării pre-miilor deşi în domeniul economieidin cei 20 de laureaţi din ultimii 10ani, 17 au fost americani.

Astfel Premiile Nobel sunt conside -rate unele dintre cele mai prestigioa -se premii în acest domeniu şi suntacordate anual pentru contribuţii ex -cepţionale în domeniul sţiintelor eco-nomice.

Premiul a fost fondat în 1968 decătre Banca Centrală Suedeză, la ceade-a 300 aniversare a băncii, în me -

moria lui Alfred Nobel. Fundaţia Nobel s-a constituit pe 29

iunie 1900 şi controlează dacă se res-pectă regulile în desemnare laureaţi -lor şi verifică derularea alegerii lor.

Laureaţii primesc o medalie deaur şi o diplomă Nobel împreună cuun premiu în valoare de 8 milioanede coroane suedeze, aproximativ 1.25

milioane dolari.Premiul Nobel pentru economie a

fost acordat în 2013 profesorilor ame-ricani Eugene F. Fama, Lars PeterHansen (Universitatea din Chicago) şiRobert J. Shiller (Universitatea Yale),pentru contribuţii importante la maibuna înţelegere a variaţiilor preţuriloractivelor pe pieţe.

Eugene Fama şi câţiva colabora-tori au început încă din anii '60 sădemonstreze că preţurile acţiunilorsunt aproape imposibil de anticipatpe termen scurt, iar piaţa se adap -tează rapid la informaţii nou apărute.Aceste concluzii au avut un impactsemnificativ asupra cercetării care aurmat în domeniu şi a schimbatpracticile din pieţe, unul dintre celemai vizibile efecte fiind apariţia fon-durilor mutuale adaptate la evoluţiacomponentelor indicilor bursieri.

La începutul anilor '80, RobertShiller a demonstrat că, deşi pre -ţurile acţiunlor, obligaţiunilor şi alealtor active financiare sunt aproapeimposibil de anticipat pe termenscurt, proiecţiile pe perioade mai în -delungate sunt posibile. Lars PeterHansen a dezvoltat o metodă statis-tică potrivită pentru testarea teoriilorraţionale asupra preţurilor activelor,contribuind la înţelegerea comporta-mentului investitorilor.

Din teoriile acestora se poate ob -serva un lucru şi anume, acestea aufost construite pe baza faptului că anu -mite elemente rămân constante şi doaranumiţi factori se schimbă, de aiciputând rezulta că dezastrele naturale,economice, etc., neprevazute nu au fostluate în calcul şi deci teoriile suntnerealiste sau incomplete.

Cei trei economişti au pus bazeleexplicării evoluţiei preţurilor activelor,în funcţie de variaţia riscului şi a ati-tudinii faţă de risc, precondiţionăricomportamentale şi tensiuni în piaţă.

Astfel se poate afirma că doar con-tribuţia celor trei a adus un plus devaloare în economie, teoria fiecăruievenind astfel în completarea celuilalt.

Dupa cum am menţionat şi laînceput, premiul Nobel este menit săîncurajeze contribuţiile excepţionaleîn domeniul economiei astfel că adu -ce cu el un plus de efort din parteaeconomiştilor în încercarea de a-l ob -ţine, lucru care poate fi benefic pen-tru orice economie.

În multe articole este menţionatfaptul că frecvenţa ridicată cu careeste acordat americanilor descura-jează astfel alte naţiuni în depunereaefortului în obţinere.

Astfel deşi este menţionat în tes-tamentul lui Alfred Nobel că naţiona -litatea nu trebuie luată în considerare,se observă că naţiunea americanăprimează dintr-un motiv sau altul înobţinerea premiilor. Dacă este să pri -vim acest aspect la suprafaţă, amputea afirma că exista o preferinţăpentru americani, dar dacă am cerce -ta trecutul am putea aminti faptul căei şi-au pus bazele în economie pringestionarea gospodăriilor astfel că audezvoltat o inclinaţie mai mare spreeconomie şi au dezvoltat centre decercetare avansate. Iar un alt aspectar fi că multe dintre aceste persoaneîşi au originile în alte zone decâtAmerica, deţinând doar cetăţenia ame -ricană.

În concluzie, Premiile Nobel repre-zintă un lucru benefic pentru a încu-raja competiţia în diferitele domeniimenţionate şi pentru a răsplăti efor-turile, dar pe de altă parte naţionali-tatea câştigătorilor poate descurajaaceastă competiţie.

Părerea mea este că fiecare naţiu -ne ar trebui sa îşi încurajeze şi răs-plătească valorile, mai ales dacă aces -tea creează efecte pozitive în prezentşi viitor.

master. Simona BĂCĂRAN, ULBS

Eugen F. Fama Lars Peter Hansen Roberth J. Schiller

Laureaţii Premiului Nobel pentru Economie 2013

Statele Unite. St. Louis.

EVOLU[II VINERI 8 NOIEMBRIE 20134

c my b

c my b

c my b

c my b

Dezvoltarea durabil@ }i imperativul triplei performan]e a firmei (II)

urmare din pagina 1Prin utilizarea furculiţei de către ca-

nibali, toţi vor avea de câştigat: aface-rile, acţionarii, stakeholders, societateaşi mediul. Astfel, autorul are în vede -re necesitatea firmelor de a se adaptapentru a supravieţui într-un contextpe care globalizarea şi activismul civictot mai intens îl modifică radical. Princonceptul triplului bilanţ, autorul „îşiexprimă convingerea că afacerile nuurmăresc doar un singur scop, adao-sul de valoare, ci trebuie să îşi asu -me şi alte responsabilităţi ecologiceşi sociale, astfel încât contabilitateaope raţiilor de maine va cuprinde, pelângă obişnuitele calcule financiare deeficienţă strict economică, şi un bi -lanţ al efectelor activităţii sale asupramediului şi unul privind consecinţeleacestor activităţi asupra contextuluisocial”. Ca urmare, autorul consacrăcâte un capitol în lucrarea sa celor 7dimensiuni în care se plasează con-ceperea şi realizarea strategiilor ace -lor firme care au adoptat sau sunt pecale să asimileze dezvoltarea durabilăsau sustenabilă (ca cerinţă a proprieisupravieţuiri): pieţele, valorile, trans-parenţa, ciclurile tehnologice, formelede parteneriat, timpul şi conducereacorporaţiilor.

Acest tip de abordare a fost pre-luat la nivelul marilor firme de pe globcare îşi manifestă angajamentul faţăde dezvoltarea durabilă sau sustena -bilă şi adoptă principii de raportarecare sunt bazate pe conceptul triplu-lui bilanţ/obiectiv. Astfel, rapoartele com-paniilor conţin acum informaţii despreperformanţele acestora în toate cele3 zone de interes, ele devenind parteintegrantă a principiilor călăuzitoare,a strategiilor şi operaţiilor implemen-tate şi derulate. Conceptului tripluluibilanţ (3BL) a devenit rapid unul din-tre cei mai populari termeni aplicabiliîn încercarea firmelor de a face „ceeace trebuie”; astfel, au apărut: firme deconsultanţă ce oferă servicii contabilecu respectarea 3BL; firme aflate în topFortune-500 care se laudă cu abor-darea de tip 3BL în rapoartele lor

anuale; variate organizaţii non-guver-namentale ce încurajează firmele săpractice 3BL. Dar există şi autori caresusţin că abordarea de tipul 3BL tre-buie abandonată, aceasta conducândla denaturarea realităţii, ea fiind o prac -tică de natură controversată ce con-duce până la urmă la urmărirea uneiaceleiaşi unice dimensiuni a perfor-manţei, cea economică; pur şi simplu,se acordă atenţie impactului de natu -ră socială şi ecologică al afacerii, fărăca aceasta să însemne, cu adevărat,o măsură a performanţei, ci doar opreocupare secundară celei a căutăriiperformanţei economice.

În anul 2003, Stephen Young, di -rector executiv al organizaţiei CauxRound Table (reţea internaţională carereuneşte lideri de afaceri principialice promovează capitalismul moral) pu -blică lucrarea Capitalism moral. O re -conciliere a interesului privat cu bine -le public (Young, 2009). Autorul con-sideră capitalismul moral drept ceamai rapidă cale prin care economiiletradiţionale şi cele preindustriale sepot dezvolta, pot crea prosperitate şipot adopta tehnologii moderne de pro -ducţie. Creşterea capitalului, în toateformele acestuia, asigură companiilorresursele necesare succesului pe ter-men lung. Prin asigurarea acestor re -surse de capital, timpul se transfor-mă din inamic în aliat al companiilor.Accesul continuu la resursele de capi -tal permite companiilor să înveţe dinpropriile greşeli, săşi depăşească difi-cultăţile, săşi construiască o reputaţieşi săşi fidelizeze clienţii. Fără toateaceste resurse stabile de capital, atâtmediul de afaceri, cât şi economia uneiţări sunt vulnerabile în situaţiile decriză, în cazul unor schimbări nefasteale pieţei sau, pur şi simplu, în faţaneşansei. Autorul consideră că prin-cipiile capitalismului moral sunt vala-bile pentru orice tip de companie,mică sau multinaţională, şi pentru oricetip de economie, tradiţională sau post-industrială. Ideea centrală a capitalis-mului moral este aceea că succesulfinanciar sustenabil al unei companiidepinde de măsura în care modelulsău de afaceri încorporează principiul

responsabilităţii sociale şi al obligaţieide bună administrare. Capitalismul mo-ral se bazează pe acea teorie a firmeiconform căreia companiile genereazăcinci forme distincte de capital: repu -taţional, social, uman, financiar şi fix.Maximizarea impactului fiecărui tip decapital necesită abilităţi speciale, mo -rale şi interpersonale sau de relaţionare.Standardele etice sporesc valoarea tu -turor acestor capitaluri ale unei companii.

Argumentaţia cu privire la acesteprincipii şi justificarea lor au în vede -re faptul că încrederea şi credibilita -tea sunt esenţiale pentrun buna func -ţionare a pieţelor libere, practicile eticede afaceri fiind premisa încrederii şi acredibilităţii, lipsa de etică şi de bunepractici în guvernarea corporatistă suntinacceptabile, riscând să pună în um -bră contribuţiile remarcabile ale me -diului de afaceri la ridicarea standar -delor de viaţă şi la emanciparea indi-vizilor peste tot în lume. Orientată ex -clusiv către satisfacerea intereselor pro-prii şi ignorând aşteptările celorlalte

grupuri cointeresate, goana după pro-fit conduce, în cele din urmă, compa -niile la eşec şi, uneori, determină o re -glementare contraproductivă a mediu -lui de afaceri. Ca atare, pentru a pro-teja fundamentele prosperităţii suste -nabile, este necesar ca liderii de afa -ceri să-şi asume şi să-şi afirme întot-deauna angajamentele etice. Este lafel de evident faptul că, pentru ca sis -temul capitalist de piaţă să fie demnde respect şi să poată contribui laprosperitatea globală, se impune camediul de afaceri să acţioneze res -ponsabil şi moral (Young, 2009).

Yunus (2010) merge şi mai de -parte în lucrarea sa, în care afirmănecesitatea existenţei a două tipuride afaceri: unele orientate către obţi -nerea de beneficii personale şi altelededicate întrajutorării celorlalţi. Aface -rile din prima categorie au drept obiec-tiv maximizarea profiturilor pentru pro-prietari, chiar dacă acest lucru ar pu -tea presupune lipsa oricărui profit pen-tru ceilalţi. Afacerile din cea de a doua

categorie au în vederea crearea debeneficii exclusiv pentru ceilalţi, nu şipentru proprietari – aceştia rămânânddoar cu satisfacţia de a-i servi pe oa -meni. Cel de al doilea tip, construitpe faţeta altruistă a naturii umane, afost denumit "afacere socială" şi estecomponenta care lipseşte din teorianoastră economică. Autorul amintit pro -pune astfel afacerea socială ca ”nouaformă a capitalismului, menită să răs-pundă celor mai presante nevoi aleumanităţii”. Afacerea socială este unaîn care investitorul are drept scop spri -jinirea celorlalţi, fără a-şi rezerva pen-tru sine câştiguri financiare. Afacereasocială este, totodată, o afacere auten -tică, generând suficiente beneficii pen-tru a-şi acoperi costurile şi fiind ast-fel capabilă să creeze resursele de careare nevoie orice companie de succespentru a se susţine. Atunci când esteobţinut un surplus economic, acestaeste investit parţial în extinderea afa -cerii şi parţial pentru a forma o rezer -vă care să acopere eventualele riscuri.Aşadar, o afacere socială poate fidescrisă drept o companie ce funcţio-nează după principiul ”fără pierderi,fără dividende”, fiind dedicată în între -gime realizării unor obiective sociale.

Referinţe bibliograficeAllaire, Y., Fârşirotu, M., 1998. Ma-

nagement strategic. Bucureşti: EdituraEconomică

Bruntland Commission, 1987. OurCommon Future, Oxford: Oxford Uni -versity Press

Constantinescu, N.N., 1976. Econo-mia protecţiei mediului natural, Bu -cureşti: Politică

Dobrotă, N., 1997. Economie po -litică, Bucureşti: Economică

Elkington, J., 1997. Canibals WithForks. The Triple Bottom Line of 21stCentury Business. Oxford: Capstone

Mercier, S., 2004, L’etique dansles entreprises, Paris: La Decouverte

Oprea, L., 2005. Responsabilitateasocială corporatistă. Bucureşti: Tritonic

Popescu C., Ciucur, D., Popescu, I.,1996. Tranziţia la economia umană,Bucureşti: Economică

Young, S., 2009. Capitalism moral.O reconciliere a interesului privat cubinele public. Bucureşti: Curtea Veche

Yunus, M., 2010. Dezvoltarea afa -cerilor sociale. Noua formă a capita -lismului, menită să răspundă celor maipresante nevoi ale umanităţii. Bucu -reşti: Curtea Veche

dr. Lucian BELAŞCU, ULBS

New York

Stephen Young: ” o reconciliere ainteresului privat cu binele public“

Regretatul Academician N. N.Constantinescu

Bucureşti, Academia Română.

VINERI 8 NOIEMBRIE 2013 5

c my b

c my b

c my b

ISTORIE ECONOMICĂ

c my b

urmare din pagina 1...iar politicieni şi decidenţi militari

germani dându-şi seama că vor pier -de războiul, la Rethondes, comună înOise, legată de Compiegne, pe Aisne,se va semna Armistiţiul. Armistiţiul lacel mai de amploare şi sângeros răz -boi de până atunci, opunând, din pers-pectivă mondială, Pu terile Centrale, înprincipal Germa nia şi Austro-Ungaria,statelor An tantei, respectiv Franţa,Marea Brita nie, Rusia, România din1916, ş.a. Armistiţiul din 11 noiem-brie însemna suspendarea ostilităţilorpe frontul oc cidental. Şi a fost astfelpână la sem narea Tratatului de paceîn 28 iunie 1919. Germania se recu -noştea înfrân tă, iar Austro-Ungaria -“colos cu picioare de lut” - aproapecă nu mai exista. La data Armistiţiu -lui, răz boiul făcuse deja aproape 10mili oane de victime. Şi a mai făcutşi după această data, ţinând seamacă, de exemplu, în Afri ca, disputa ma -rilor puteri europene asu pra controluluico loniilor din această parte a lumii vacontinua. Era, oricum, un război mon-dial având în vedere că mai multe sta-te angajate în conflict erau mari pu -teri coloniale, iar sute şi sute de miide oa meni din colonii luptaseră pefrontu rile europene şi din alte părţi.Dincolo de Europa, de multe ori, seluptase, este drept, pe spaţii imense,cu trupe puţine, cu o absenţă aproa -pe completă a artileriei…

Nu vom intra în detaliile acesteimari conflagraţii mondiale declanşatăla origine sub pretextul asasinării ar -hiducelui Franz Ferdinand – nepot alîmpăratului Austro-Ungariei, Franz Josefşi moştenitorul tronului – şi a soţieisale, Sofia, la 28 iunie 1914, la Sa -rajevo. Cel care apăsase pe trăgaci fu -sese un student sârb, Gavrilo Princip,membru al unui complot ceva maiextins. Oricum, cauzele conflagraţiei aufost mult mai profunde. Economicecu precădere, dar şi privind nemijlocit

dorinţa de extindere a dominaţiei, maiales a Germaniei, dar şi a Austro-Ungariei, în Europa şi în lume. Era omorgă imperial, chiar dacă la supra -faţă, plătită finalmente scump. Pentruistoricul german Fritz Fischer (volumul”Scopurile de război ale Germanieiimperiale”), „Germania a vrut, a doritşi a acoperit războiul austro-sârb, unrăzboi pe care l-a extins în conflictulcu Rusia şi Franţa”, dar şi cu MareaBritanie, începând cu data de 5 au -gust 1914. Kaiserul Wihelm al II-leaal Germaniei era rudă apropiată cufamilia regală britanică, precum şi cucea ţaristă a Rusiei, dar, din păcate,nu se bateau ei între ei, ci zecile demilioane de oameni angrenate în răz -boi. Monarhii, însă, continuau să-şi iacât de cât liniştiţi „ceaiul de ora 5”…

Era şi o anume teamă a Germa -

niei imperiale ca unii să atenteze laputerea ei, militară, în speţă, cu aspi-raţii atât de dominatoare, în condiţi-ile în care avea, la vest, Franţa, la est,Rusia, dar şi Marea Britanie mai sprenord-vest, cu influenţe decisive întoate aceste direcţii. Să nu uităm nicidetaliul că Rusia, cum afirmă nu pu -ţini autori, printr-o mobilizare genera -lă accelerată a forţelor sale militare,în favoarea Serbiei, a avut o anume res-ponsabilitate pentru „trecerea de larâu la o cascadă de neoprit”. De la oinitială, cum părea, criză regională, laun mare război european şi apoi mon-dial… Oricum, în mai puţin de douăluni, o bună parte a Europei era în flă -cări. Începuse „potopul”. Potop de gloan-ţe, obuze, grenade bine şi mo dern con -cepute şi construite pentru a generacât mai multă moarte, cât mai multe

răni. Potop de sânge şi de moarte, dedistrugeri şi ruine. De exemplu, între20 şi 23 august 1914, armata france -ză a consemnat 40 de mii de morţi,din care 27 mii de morţi doar în 22august. Şi au fost 4 ani de lupte…

Este relativ eronat, totuşi, să situămînceputul Primului Război Mondial înaugust 1914. Îl anunţau, într-un felsau altul, războaiele napoleoniene dela începutul secolului XIX, pe urmărăzboiul franco – prusac din 1870,terminat cu înfrângerea severă aFranţei, - capitularea de la Sedan, din1 septembrie 1870 –, terminat cudetronarea lui Napoleon al III-lea decătre Adunarea Naţională şi captivita -tea acestuia câtva timp în Germania.Va urma un „secondo tempo”? Sigurcă va urma. Nu înainte, însă, de a sepetrece războiul anglo – bur (1899 –

1902), războiul ruso – japonez (1904– 1905) şi cele 2 războaie balcanice(1912 – 1913). „Lumea” se mişca.Confruntări existau, ambiţiile erau mari,iar credinţele se vădeau de multe orifalse… Se poate spune că, aşa cumarătam, spre sfârşitul anului 1918 senumărau peste 9 milioane de morţiîn rândul beligeranţilor, în special oc -cidentali şi de 3 până la 4 ori maimulţi răniţi, numeroşi dintre aceştia mariamputaţi, mari mutilaţi de război. Des-tine distruse, vieţi spulberate. Pierde -rile medii de oa meni pentru perioada1914 – 1918 se ridicau la circa 900de omorâţi zil nic pentru Franţa, 1300pentru Ger mania şi aproape 1450omorâţi zilnic pentru Rusia. Veritabilehecatombe. Să mai spunem că Rusiachiar ieşise din război prin armistiţiulseparat cu Germania, din decembrie1917 (De cretul asupra păcii, al lui Lenin)şi umi litoarea Pace de la Brest – Li -tovsk din martie 1918. Era tocmaivremea în care trupele americane ajun-geau pe frontal european. Să adău -găm mari sacrificii de sânge ale Ro -mâ niei care, datorită unui Rege şi uneiRegine devotaţi ţării, unor con ducă toriînţe lepţi şi generali viteji, da torită vite -jiei ostaşilor săi, a reechilibrat, într-omă sură, situaţia frontului în 1917…

Sacrificiului cel mai adesea anonim,alteori eroic, al unor oameni, trebuiesă-i adăugăm uriaşele pierderi mate-riale de pe teatrele de război, dezor-ganizarea, aproape totală, a creării devalori. La care trebuie adăugate pier -derile din industrie, agricultură, trans -porturi, comerţ, de fond locativ în ora -şe, jafurile şi prădăciunile practicatecu precădere şi pe zone deloc restrân-se – Belgia, România, etc. – de tru-pele germane, brutalităţile, violenţele,apăsarea şi mizeria generate de ocu-paţia Puterilor Centrale, dramele mar-ilor şi lungilor bătălii de la Marna,Verdun, Some, ş.a. Structurile demo -grafice, de populaţie, de potentialprofesional ale tuturor beligeranţilorau fost date peste cap. Globalizarearăzboiului, dar şi globalizarea consec-utivei mizerii au adus după ele teri-bila epidemie de gripă, în câteva va -luri, care, de altfel, a făcut mai multevictime chiar decât războiul însuşi…

continuare în pagina 6

Dan POPESCU

Secvenţe din bătălia de pe Marna.

11 noiembie 1918. Armistiţiul de la Rethondes. Armata germană este înfrântă, fără a fi zdrobită. O revoluţie va izbucni în Germania...

11 noiembrie 1918. Armisti]iul.Hecatomba (1914 – 1918) }i câteva înv@]@minte

ISTORIE ECONOMICĂ VINERI 8 NOIEMBRIE 20136

P@ltini}

11 noiembrie 1918. Armisti]iul.Hecatomba (1914 – 1918) }i câteva înv@]@minte

urmare din pagina 5A fost, vreme de mai mulţi ani, o

nouă formă de viaţă, cu extazuri darmai mult cu umilinţe, nu mai era aproa-pe nimic din ceea ce fusese înain te.Îşi făcuse loc o altă percepţie asu pralumii. Cum scrie istoricul Jules Isaac,„Înainte vorbeam de pace şi de răz -boi, dar (noi, cel puţin, cei din ge -neraţiile născute după 1870) nuştiam deloc despre ce vorbim. Paceaera o obişnuinţă, era aerul pe carefiecare dintre noi îl respiram fără săne gândim, fără să ne gândim la ea.Iar războiul era doar un cuvânt, unconcept pur teoretic. Când noi amavut brusc revelaţia că acest conceptputea deveni realitate, am încercat înîntregul nostru eu un şoc puternic,ale cărui amintiri n-au putut fi nicio-dată şterse”. Era, este evident că răz -boiul, Primul Război Mondial, ne vamarca fundamental destinele, memo-ria, viaţa. Şi nu doar în rău... Oricum,însă, din punct de vedere al morţilorşi distrugerilor, o veritabilă catastrofăce a durat aproape cincizeci de lunişi s-a prelungit apoi zeci de ani. Amavut de-a-face cu „violenţe extreme”,cu „brutalizarea societăţilor”, cu unve ritabil cutremur al lumii, antrenândimperiile coloniale – instituţii cu mar-ile lor tare, de altfel –, bulversândierarhiile, precipitând în ani, la con-fluenţă cu mizeria, totalitarismul înforme penibile, dar şi moderne. Amavut de-a face cu re vo luţii industrialecu aplicaţii doar în industria arma-mentului, în logistica de război şi pecâmpul de bătaie. Ori cum, ambiţiile one -roase, umilinţele na ţionale practicate lanivelul unui imperiu – cel Austro-Ungar– care s-a destrămat ca un castel penisip, au costat imens. Când putea fişi altfel, cum a fost pe urmă, mult

mai târziu…...Este drept, 11 noiembrie 1918 nu

a reprezentat nici pe departe sfârşitulcarnagiilor. După Primul Război Mon -dial am văzut alte şi alte războaie, maimari sau de mai mica întindere, ce„au lucrat mult mai bine” în acestesensuri negative. Teroarea nucleară demai târziu a aruncat Verdun-ul în pa -chetul cu efecte depăşite. Suferinţeleimense ale civililor în astfel de con-flicte – „contabilizate” mult mai atentşi mai complex apoi – cât şi exter-minarea maselor de mai târziu aufăcut – şi fac, încă, din păcate – caPrimul Război Mondial să pară unrăzboi „învechit”. Pentru mai multeţări intrarea în războiul ce a debutatîn 1914, cât şi desfăşurarea acestuia,cu râuri de sânge, în favoarea unuiideal national, de unitate, au fost gene-rate de scopuri corecte, de eliberare,de reîntregire. Pentru alte state, nicivorbă. Oricum, a existat şi există ologică a răului care a mers şi mergeşi ea înainte. Iată, complicaţiile în do-meniul energiei, al resurselor, marilecon fruntări pe exploatarea lor în bene -ficiul unei mâini de magnaţi, timidita -tea cu care a fost, cu care este abor-dat conceptul dezvoltării, al dezvoltăriidurabile şi sustenabile. În sfârşit, darnu în ultimul rând, vulnerabilitatea mo -delului unei lumi divizată adânc, dinpăcate, în foarte puţini bogaţi şi imen-se mase de săraci, de mizeri, de „mi -zerabili” şi care poate genera ex ploziisociale uriaşe. Toate acestea, dar şialtele, au fost şi sunt generate şi demicrobii şi bacteriile nefaste care auproliferat după Al Doilea Război Mon -dial, dar şi după Primul…

… În 1940, tot la Compiegne, înacelaşi vagon în care se semnaseArmistiţiul din 11 noiembrie, armatagermană, care ocupa atunci o bunăparte din Franţa, o armată victorioasă

de acum, semna un alt armistiţiu, cuo Franţă care pierduse bătălii, dar nurăzboiul. Se proslăvea un Reich care– potrivit prognozelor lui Hitler şi alemultor apropiaţi ai săi – avea să du -reze peste 1000 de ani. De fapt, n-amai durat nici 5 ani… Iar „cascadarăului” a continuat să curgă…

… La „Societatea Naţiunilor”, înanii 1920 şi la începutul anilor 1930,francezul Briand şi germanul Stre -semann au vrut să pună războiul „înafara legii”. Nu au reuşit. Nu s-a reu -şit nici mai târziu şi nu se reuşeştenici acum, în cadre relative mai com-

plexe şi mai permiabile. Un mare, unteribil păcat. Dar, aşa cum se aratăîn „Histoire”, numărul dedicat Primu -lui Război Mondial, nu este vorba, înprimul rând, de a celebra în acestezile victoria asupra Germaniei, nu este,în primul rând, vorba nici chiar de aarăta sacrificiile celor care au plecatsă moară pentru patrie, crezând din în-treaga inimă în acest ideal. Nu. Ci„comemorând catastrofa” trebuie săne aducem aminte că civilizaţiile suntmuritoare. Ca oricare regimuri, toateregimurile trec: au trecut cele care aufost mai înainte, trec, vor trece cele

în curs, precum şi cele ce vor veni.Şi că, dacă nu ar fi decât o singurăra ţiune de a fi ataşaţi la UniuneaEuro peană, aceasta este că UniuneaEuro peană ne-a permis, în sfârşit, săspe răm că Vechiul Continent a deve -nit şi devine, va rămâne un spaţiu alpăcii. Iar acest lucru este imens. Înţe -lepte cuvinte. Cu atât mai mult cucât astăzi avem de-a-face şi cu alteameninţări decât războaiele, din nu pu-ţine părţi. Cărora trebuie să le facemfaţă cu aceeaşi abnegaţie, de aceastădata paşnică, cu care au luptat ceidin 1914 – 1918…

Dan POPESCU

11 noiembrie 1918. Paris. Lumea se bucură pe străzi.

CERCETAREVINERI 8 NOIEMBRIE 2013 7

urmare din pagina 1Sistemul economic nu este un sis-

tem complicat, adică un număr marede elemente componente, ci este unsistem com plex, în care regăsim unnumăr mare de elemente componenteşi un număr mare de interacţiuni întreelementele componente. Tocmai dato -rită acestui aspect, sistemele economi -ce sunt sisteme carac terizate de neli -niaritate, autopoiesis şi invarianţa com -plexităţii totale (suma logică dintrecomplexitatea sistemului şi complexi -tatea mediului).i

Referitor la sistemele complexe, secunoaşte faptul că fundamentul ştiinţeicomplexităţii este termodinamica.ii

Începuturile acestei discipline a fi -zicii este stabilit de către Prigogine înanul în care Fourier obţine premiulAcademiei pentru tra tarea teoretică apropagării căldurii în corpurile solide.

În termodinamica de echilibru, sta -rea de atracţie este considerată stareade echilibru a unui sistem izolat.

În opera lui Lyapunov şi Poincare,punctele cararacteristice de tipul fo -carului sau liniile de tipul ciclurilor li -mită erau cunoscute de către matema -ticieni sub denumirea de atractori aisistemelor stabile.

”Teorema lui Lyapunov afirmă căstarea de echilibru este un atractordacă dV/dt, derivata în raport cu tim-pul a lui V, are semn opus lui V”.

Într-o accepţiune comună, atracto -rul reprezintă acel ceva spre care esteatras sistemul în evoluţia sa.

Pentru a putea obţine un sistemîn stare de echilibru, el trebuie ocro titde fluxurile din care este constituitănatura. Pentru un sistem izolat, echili-brul apare ca o adevărată stare deatracţie a stărilor de non-echilibru. Dar,ce sistem ar putea fi mai bine izolat

decât Universul în totalitatea sa?iii

Temodinamica de echilibru a fost orealizare a secolului al XIX-lea, termo -dinamica liniară de non-echilibru şi ter -mo dinamica departe de echilibru au fostrealizări ale secolului al XX-lea.

Relaţiile lui Onsanger (1936) aucon stituit punctul crucial în transfer-ul de interes ştiinţific de la echilibrula non-echilibru.

În domeniul liniar de non-echilibru,un sistem evoluează către o stare sta -ţionară aproape de echilibru, caracteri -zată de producerea de entropie minimă.

În termodinamica departe de echili -bru, starea de atracţie este consideratăstarea stabilă departe de echilibru.

Stările de atracţie pentru sisteme -le departe de echilibru termodinamicsunt stări de atracţie destul de ciudate.Geometria fractală a lui Mandelbrotnu a făcut decât să confirme acestlucru în natură.

Acestea fiind spuse, în opinia noas-tră, categoriei stării de atracţie aproapede echilibru şi categoriei stării de atrac-ţie departe de echilibru trebuie să lefie ataşate categorii de stabilizatori co-respunzători, respectiv stabilizatori aproa -pe de echilibru sau stabilizatori depar-te de echilibru.

Potrivit acestei opinii, se poate con -stata faptul că un stabilizator care săcorespundă unei stări de atracţie de -par te de echilibru este un constructextrem de pretenţiosiv, în comparaţiecu un stabilizator al stării aproape deechilibru.

În lipsa acestor stabilizatori, ataşaţistărilor aproape sau departe de echi -libru, sistemul are în traiectoria sabifurcaţii în cascadă care generează,cauzează catastrofe ale sistemului.v

Revenind la sistemul economic,putem face următoarele aprecieri:

• Politica economică a UE este opolitică care are ca atractor starea deatracţie aproape de echilibru. Acestlucru este evident la nivelul politicii

fiscale în cadrul UE. Potrivit Tratatuluide la Maastricht şi Pactului de Stabi -litate şi Creştere (Pactul Fiscal –PF),plafonul maxim admis pentru deficitulpublic naţional este de 3% din PIBla preţurile pieţei. De asemenea, Pac -tului Fiscal (PF) prevede un sold bu -getar structural (SBS) de maxim 0,5%din PIB actual sau max 1% dacăraportul dintre datoria publică şi PIBeste semnificativ sub 60% din PIB şiriscurile, în ceea ce priveşte sustena -bilitatea pe termen lung a finanţelorpublice, sunt scăzute.

• Stabilizatorul, în opinia noastră, tre-buie să îndeplinească concomitent urmă -toarele predicate de suficienţă:

1. este un instrument, sub formaunui dispozitivvi de tip instituţionalvii,prin intermediul acţiunii căruia se con -

trolează schimbareaviii;2. acţiunea sa are drept scop re -

ducerea discrepanţei dintre schimba -rea reală şi schimbarea dorităix;

3. acţiunea sa are sens opus schim-bării;

4. acţiunea sa este suprapropor -ţională în raport cu schimbarea;

Note de subsol:i. A se vedea în acest sens lucrareanoastră, Brătian, V., Economic Orga -nization and Paradigm of the LivingLogical System, Ed. Lambert Acade -mic Publishing, Germany, 2012.ii. Idem.iii. Prigogine, I., Noua alianţă-Meta -morfoza ştiinţei, Ed. Politică, Bucu -reşti, 1984.iv. Sistemele vii sunt dotate cu un

astfel de stabilizator, dar încă nu-l cu -noaştem (adică să-l explicăm), ci doarîl înţelegem (este comprehensiv) cuajutorul conceptul de autopoieză careimplică reţea, emergenţă şi refacereastructurii iniţiale (a se vedea în acestsens lucrarea noastră, 2012).v. A se vedea, în acest sens, ReneThom, Teoria catastrofei.vi. Prin dispozitiv înţelegem un an sam -blu de componente legate între eleastfel încât să îndeplinească o funcţie.vii. Adică având un caracter imperativ,normativ.viii. Prin schimbare înţelegem sensul datde Aristotel acesteia, respectiv schimarede loc, schimbare de cantitate, schim-bare de calitate.ix. Prin schimbarea dorită înţelegemschimbarea necesară (în sens logic).

dr. Vasile BRĂTIAN, ULBS

St@ri de atrac]ie în economie }i stabilizatori

Ilya Prigogine

Bruxelles

Rene Thom

%NTRE FEMINISM {I FEMINITATE VINERI 8 NOIEMBRIE 20138

c my b

c my b

c my b

c my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCUNICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIUNOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707 Tel. 0269/21.81.33, fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

9 noiembrie 1989. Începutul distrugerii “Zidului ruşinii” de la Berlin.

urmare din pagina 1În timpul lui a început Războiul

Peloponeziac, între cetăţile rivale Spartaşi Atena (431-404 î.H.). Atena a fostînfrântă, Sparta şi-a extins hegemo-nia în Grecia continentală şi sudică.

Aspasia, o tânără frumoasă, inte -ligentă şi cultivată, cu talent oratoricdeosebit, a venit în Atena, odată cuun val de emigranţi, după războaielepersane ce secătuiseră resursele ora -şului-stat. Printre aceştia se aflau şi:arhitectul Hippodamos, istoricul Hero-dot din Halicarnas, filosoful Anaxa -goras. Toţi erau meteci sau greci ne -cetăţeni. Tânăra milesiană şi-a câşti-gat existenţa, după unele surse, cahetairă, oferind companie bărbaţilorînsemnaţi. În jurul ei se aflau cei maide seamă filosofi, literaţi, artişti ai vre-mii. Hetairele erau femei tinere, frumoa -se, elegante, cultivate, sofisticate, cestrăluceau prin arta conversaţiei, prinmuzică, dans şi poezie şi creau at -mosferă spirituală elevată reprezentan-ţilor elitei culturale a timpului.

Prin intermediul arhitectului Hippo -damos din Milet, se spune, ar fi cu -noscut-o Pericle pe Aspasia, în anul449. Admiraţia lui Pericle pentru in -teligenţa, flerul politic şi farmecul ti -nerei milesiene s-a convertit într-odragoste profundă ceea ce l-a deter-minat pe liderul militar al Atenei s-oaducă în casă pentru a-i organiza gi -neceul, pentru a-i crea şi întreţineatmosfera unui adevărat cenaclu lacare participa elita intelectuală a vre -mii: Anaxagoras, Protagoras, Socrate,Phidias, Herodot, Sophocle, Euripide,Platon, toţi fiind fermecaţi de frumu -seţea şi inteligenţa milesienei. Aspasiaera confidenta şi sfătuitoarea lui Pe -ricle. Se spune că discursurile politi -ce erau concepute de ea, că Platon,care a evocat-o în dialogul „Menexe -nos”, şi-ar fi însuşit unele tehnicioratorice de la ea.

Din cauza legii de restricţionare adrepturilor străinilor şi de nerecu -noaştere a căsătoriilor cu ei pe careo dăduse Pericle, nu se putea căsă-tori cu ea. Va reveni cu o altă lege,în 430, prin care se extindeau drep-turile străinilor şi erau recunoscuţicopiii din căsătoriile cu străinii ca ce -tăţeni atenieni. În acest context juri -dic modificat, s-a căsătorit cu ea, dupăunele surse. Au avut şi un copil –Pericle, considerat copil legal, de unii,

bastard, de alţii. Pe lângă admiraţia pe care a trezi -

t-o, Aspasia a intrat sub tirul blamu-lui şi acuzaţiilor de imoralitate, învi-nuită de a fi fost curtezană şi proxe -netă la Megara, învinuită de blasfe -mie sau necinstirea zeilor. A fost acu -zată de amestec în problemele con-ducerii cetăţii, de instigare la provo-carea războiului din insula Samos, dinanul 440, cu care Miletul ei natal seafla în conflict. Se spune că Aspasiaşi grupul ei de curtezane l-ar fi înso -ţit pe conducătorul militar al Atenei.Samos a capitulat, s-au adus prăzibogate în Atena, dar se considera unrăzboi inutil. I s-a pus în seamă, penedrept, chiar şi izbucnirea RăzboiuluiPeloponeziac (431-404 î.H.). A fostacuzată că ar fi patronat un bordelşi-i oferea, ca proxenetă, lui Periclefemei care să-i întreţină buna dispozi -ţie, că-l îndemnase să delapideze în -semnate sume de bani pentru lucrăripublice şi de artă, că se amesteca înnumiri oficiale, că era subjugat sexualde ea, că nesocotea zeii.

Victimă a învinuirilor, acuzaţiilor,intrigilor şi invidiei, Aspasia a fostadusă în faţa Areopagului, tribunalu-lui şi, pentru că nu avea voie să seapere, a apărat-o Pericle. Argumen -tele pledoariei au dus la achitarea ei.Conducătorul militar al Atenei a apă -rat şi alte personalităţi acuzate, print-re care sculptorul Phidias şi filosofulAnaxagora. Drept urmare, Pericle a fostamendat cu 50 de talanţi şi destituitdin funcţia militară de strateg. Un anmai târziu a fost reales ca strateg alAtenei, a abrogat legea cetăţeniei dinanul 451. Generos, Pericle i l-a pre -zentat Aspasiei pe negustorul Lysi -cles pentru a se căsători şi care, încompania ei, s-a stilat. În anul 429,Pericle, cel ce a dat strălucire Atenei,a murit de ciumă.

A doua oară Aspasia a rămas vă -duvă, în 428, şi nu se ştie când şiîn ce împrejurări a murit. Deşi ado-rată de cel mai mare om al secolu-lui V î.H, secolul de aur al Greciei An-tice, pentrul farmecul, cultura, simţulpolitic şi cultura ei, Aspasia a avut oviaţă agitată, traumatizantă şi tristă.

PHRINE (sec. IV î.H.)După ce Atena a fost înfrântă în

Războiul Peloponeziac, în 404 î.H, şiSparta şi-a extins hegemonia în Gre -cia centrală şi sudică, s-a constituito coaliţie antispartană în Beoţia, în

frunte cu Teba. Oraşul beoţian Thes -piai a refuzat alianţa şi, drept urma -re, a fost atacat şi distrus de coali -ţie. Mulţi locuitori ai oraşului distrusau părăsit oraşul, unii exilându-se înAtena. Unul dintre cetăţenii oraşului,Epicles, împreună cu fiica sa, Mnesa -rete, s-au stabilit în Atena. Ea a fost nu -mită PHRINE, în limba greacă, „Broascarâioasă”. Devenind foarte frumoasă şiextrem de atrăgătoare, această tânărădin Thespiai a intrat în categoria hetai -relor, câştigându-şi existenţa din par-ticipări la banchete, interpretări muzi -cale la flaut şi preluări de roluri în co -medii. Frumuseţea ei a atras atenţiamultor bărbaţi, în compania cărora acâştigat bani mulţi. Generoasă, a vrutsă participe la refacerea Tebei distrusede Sparta, dar autorităţile s-au simţitofensate şi au refuzat ajutorul fru-moasei hetaire.

Mulţi bărbaţi au admirat-o, i-au cău -tat compania. Un singur eşec eroticrăsunător a avut, fiindu-i refuzate avan-surile de către filosoful cinic Xeno -crates, unul dintre discipolii lui Platon.Phryne l-a cunoscut pe sculptorulPra xiteles (390-335 î.H.), în jurul anu-lui 365, care a făcut o pasiune pen-tru frumoasa beoţiană, i-a pozat camodel pentru mai multe statui ce oreprezenta pe Aphrodita, cele mai cu -noscute statui au fost oferite temple -lor din Thespiai, Delphi, Alexandria dinCaria, Cnidos – aceasta din urmă,realizată aproximativ în anul 350,fiind deosebit de apreciată. ScriitorulPausanias, istoric şi geograf grec,autorul lucrării „Descrierea Eladei”, arelatat că a văzut statuia Aphroditei,sculptată în marmură, după modelul

lui Phryne, în Templul lui Eros dinThespiai, locul de provenienţă al mo -delului Phryne, de o frumuseţe per-fectă. Se spune că împăratul romanNero a luat originalul care a dispărutla incendierea Romei. S-au realizatmulte copii după statuile Aphroditeirealizate de Praxiteles. Phryne i-aservit ca model şi pictorului Apelles,ajuns la curtea lui Alexandru Macedon,şi care a realizat un tablou inspiratde frumoasa beoţiană, devenită he -tairă la Atena.

Cetăţeanul atenian Euthias s-a situatîn fruntea celor revoltaţi de comporta -mentul frumoasei Phryne şi a adus-oîn faţa Areopagului. A fost acuzată căîncalcă legile ateniene, ea fiind metecă,străină, şi legile ateniene restricţionaudrepturile străinilor, că sfidează zeii,că a creat o organizaţie religioasă se -cretă ce se întrunea în casa ei. A fostacuzată de impietate, întrucât cu pri -lejul ritualului de slăvire a Aphroditei,reproducea legenda naşterii zeiţei dinspuma mării prin spectaculoasa ei ie -şire, goală, din mare. A fost apăratăde Hyperides, un admirator al hetairei,cu o pledoarie ce s-a încheiat cu ges-tul acestuia de a-i smulge veşmântulacuzatei şi a întreba completul de ju -decată: „Cum poate fi condamnatăfru museţea?” Impresionaţi, judecătoriiau achitat-o. Nu se ştiu multe lucruridespre Phryne, s-au referit la existen -ţa ei: Plutarh, Lucian din Samosata,Cle ment din Alexandria, autorul „Stro -matelor”, scriitorul grec Aristogheitoncare ar fi scris o carte destre ea, darcare nu s-a păstrat. Ea a inspirat şicreatori moderni, printre care: sculpto -rul James Pradier (1792-1852), pic-

torul şi sculptorul Jean Léon Gérome(1824-1904) ş.a.

RHODOPIS (sec. VI î.H.)O sclavă deosebit de frumoasă, pro -

venită din Tracia, s-a remarcat prinfrumuseţea şi inteligenţa ei – aceastaa fost RHODOPIS. De ea s-a îndrăgos -tit fabulistul grec Esop (620-560 î.H.),originar din Asia Mică. Neatrăgător şişchiop, dar sclipitor de inteligent şicu farmec, a creat fabule, culese deDemetrios (secolul IV î.H.), prelucra -te de Phedru, scriitor latin, de originetracă (sec. I î.H.-sec.I d.H.). Ca şi se-menele ei, Rhodopis făcea parte dinproprietatea unui particular preocupatsă câştige de pe urma prestaţiilor ero -tice ale femeilor. De aceea a dus-o înEgipt, la Alexandria, pentru a-i exploa-ta farmecele. Mulţi călători din Greciaşi din Fenicia veneau s-o cunoască şisă se bucure de farmecele ei. Pe sea -ma ei şi a altora s-a îmbogăţit.

În Alexandria, frumoasa sclavă Rho -dopis a intrat în proprietatea frateluipoetei Sapho, Keraxos, negustor de vi -nuri care reuşise să se îmbogăţeascăpe seama negoţului. Şi-a pierdut însăaverea din cauza relaţiei cu risipitoareaşi extravaganta curtezană Doricha, dupăunii, din cauza lui Rhodopis. După untimp, Rhodopis s-a eliberat din relaţiacu noul stăpân şi „a lucrat pe cont pro -priu”, reuşind să se îmbogăţească.Generoasă, şi-a folosit averea pentrua patrona un aşezământ de curtezanepe insula Naucratis. A contribuit, tot le-genda spune, la construirea piramideiMikerinos. Se pare că faraonul Ama -zis a luat-o la curte ca amantă şi acopleşit-o cu daruri.

prof. univ. dr. Elena MACAVEI

Erotismul interesat }i reu}ita social@ (II)

RhodopisPhrine